Sunteți pe pagina 1din 6

In romana, expresia turism social descrie calatoriile cu pret redus, organizate in general in

extra-sezon si avand ca tinta persoanele cu venituri modeste. In franceza, engleza sau germana,
tourisme social, welfare tourism sau sozialtourismus, au ajuns sa desemneze o pervertire a
libertatii de circulatie.
Ca notiune si sfera de cuprindere, turismul social a fost adoptat in anul 1936, in Franta, din
initiativa lui Leo Lagrange, prin crearea unor astfel de structuri, care poate include in aceasta
forma de turism si clasele mai putin favorizate.
Conform Organizatiei Internationale pentru Turismul Social (ISTO), turismul social poate fi
definit ca conexiunile si fenomenele legate de participarea persoanelor din tarile de destinatie
precum si a turistilor, a persoanelor din grupurile sociale dezavantajate sau a celor care au
dificultati in a fi turisti sau persoane in vacanta si avantajele pe care acestea le obtin din diverse
motive.
O definitie a turismului social este prezentata de W. Hunziker ca fiind acel turism care se
caracterizeaza prin faptul ca este practicat de cercuri cu putere de cumparare mica si ca este
facilitat prin prestatii cu totul speciale, usor de recunoscut ca atare.
Profesorul L. Desqlanques defineste aceasta activitate de turism social ca un ansamblu de
actiuni vizand dezvoltarea turismului social in cadrul categoriilor socio-profesionale cu venituri
restranse , iar daca se face referire la definitia data de specialistii romani, conform careia
turismul social reprezinta o forma a turismului pentru mase, practicata de clasele sociale cu
posibilitati financiare relativ limitate, forma care se manifesta ca turism familial sau turism
pentru toti, se observa ca toate definitiile scot in evidenta concentrarea acestor forme de turism
pe un anumit segment al populatiei, facilitand accesul la produsul turistic.
O definitie mai eficace, precum sugereaza profesorul Louis Jolin de la Universitatea din Quebec,
in care precizeaza ca turismul social se refera activitati, programe si evenimente care permit
tuturor grupurilor sociale (in special tinerilor, familiilor, pensionarilor, celor cu venituri modeste
si persoanelor cu capacitati fizice reduse) sa se bucure de serviciile turistice, contribuind in
acelasi timp la cresterea relatiilor dintre vizitatori si comunitatile gazda.
Pornind de la definitia cea mai simpla a turismului ca fiind o forma de recreere alaturi de alte
activitati si forme de petrecere a timpului liber, se poate spune ca timpul de vacanta nu trebuie
sa fie o perioada de inactivitate, iar organizarea de vacante trebuie sa le ofere turistilor
posibilitatea de a descoperi natura, locuri si oameni noi, activitati culturale si sportive, atat la
nivel individual, cat si la nivel de colectivitate.
Istoria vacantelor pentru tineri incepe in primii ani ai secolului XIX-lea, odata cu aparitia
primelor asociatii turistice cu deplasarile tinerilor turisti pe motive religioase sau de alt fel, in
jurul preocuparilor legate de bunastare, de mediul inconjurator.

Venirea la putere a vacantelor a avut loc in jurul anului 1936, an care a marcat aparitia civilizatiei
vacantelor fondata pe notiunea de vancanta pentru toti. In Franta, Secretariatul de Stat pentru
Vacante si Federatia Leo Lagrange, au perimis organizarea de vacante culturale si sportive si au
fost lansate centre de vacanta pentru facilitarea practicarii turismului de catre tineri.
Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cand se dezvolta schimburile de tineri in mod deosebit
cele cu caracter scolar si lingvistic, incepe sa se dezvolte reteaua unitatilor de cazare destinate
tinerilor si apar diverse asociatii si organizatii in turismul de tineret.
Apare astfel notiunea de turism in masa, forma de turism dezvoltata de catre organizatiile care
promovau turismul popular si pe care unii specialisti o considerau ca referindu-se la problema
tinerilor.
Ca forme de manifestare, turismul social este constituit, in principal, din turism de tratament si
cura balneo-medicala, de tineret, calatorii de studii, tabere scolare, unele forme ale turismului de
odihna, etc., din acest punct de vedere fiind dificila o demarcatie clara fata de alte forme de
turism.
Atat conceptul cat si continutul turismului social, au fost caracterizate de un puternic dinamism
in ultimii ani, ceea ce poate fi explicat prin faptul ca operatorii turismului social au dat intr-o
mare masura atentie si ascultare consumatorilor si au reusit sa dimensioneze in mod oportun,
noile tendinte ale turismului social printr-o interpretare corecta a asteptarilor turistilor tineri, a
persoanelor in varsta si a familiilor.
Turismul social este o forma particulara a turismului, practicata de categorii sociale cu venituri
restranse si este orientata spre satisfacerea necesitatilor lor culturale, recreative, cognitive, etc.
Pe scurt, sintagma turism social are la baza oferirea de servicii turistice la un tarif scazut.
Aceste servicii turistice pot fi acompaniate sau nu de servicii educationale si/sau terapeutice in
beneficiul clientilor. De asemenea pot fi tabere special construite pentru uzul persoanelor cu
dizabilitati. Pe de alta parte, turismul social se poate referi la punerea in valoare a unor situri
turistice si a patrimoniului natural, cultural, artistic, istoric a unor zone geografice isolate sau mai
putin cunoscute, urmarindu-se astfel impulsionarea economica a zonelor sarace prin dezvoltarea
sectorului turistic, cu impact asupra comunitatilor locale.
Daca in trecut turismul social era sustinut de o serie de organisme precum sindicatul sau
guvernul, in prezent, aceasta forma de petrecere a timpului liber si-a pierdut mult din importanta.
Turismul social mizeaza pe promovarea unui sistem de facilitate cum sunt reducerile de tarife si
acordarea de subventii. Prin caracteristicile sale, turismul social asigura accesul la vacante a unor
categorii defavorizate ale populatiei avand chiar un rol de protectie sociala.

Dupa 1989, au aparut foarte multe societati de turism, care se intrec an de an sa ofere cele mai
atractive pachete de servicii.
Turismul social este o forma de turism direct legata de evolutia dezvoltarii turistice, de gradul de
civilizatie a populatiei, de instituire a zilelor de repaus, a concediilor platite, etc., etape ce
constituie premisele democratizarii vacantelor si turismului. Turismul social joaca un rol
important in toate zonele accesibile turismului, asociatiile de profil avand menirea de a lega
parteneriate solide cu autoritatile publice sau private, cu sindicatele intreprinderilor, etc. in
scopul de a permite tuturor categoriilor de populatie, dar mai ales cu venituri modeste, sa
beneficieze de o vacanta.

Din clientii turismului social fac parte categoriile de populatie cu mijloace financiare reduse,
reprezentate de cei cu venituri situate la un nivel minim pe economie sau cu statut social care
atesta acest lucru, cum ar fi: pensionari, someri, elevi si studenti, lucratori in agricultura, etc. In
general, calatoriile acestora sunt asigurate de organismele de protectie sociala sau diverse
organizatii cum ar fi: case de asigurari sociale, case de ajutor reciproc ale pensionarilor,
sindicate, organizatii de tineret, fundatii, precum si prin facilitate de plata oferite de agentii
economici din turism.
In termeni generali, sunt catalogati ca turisti pasivi sau captivi cei care ar dori sa se
deplaseze in calatorii de vacanta, dar nu dispun de suficiente posibilitati materiale pentru a-si
alege mijloacele de transport si de cacazare preferate, ramanand captivi si nevoiti sa accepte
formulele forfetate de vacanta comercializate de agentiile tour-operatoare sau de agentiile
intermediare ale acestora.
Nedispunand de suficiente posibilitati pentru a-si realiza pe cont propriu sejurul turistic, acesti
turisti se limiteaza la campul de selectie a ofertelor de produse turistice pe care le considera
accesibile in limitele bugetelor modeste de vacanta. Cel mai bun exemplu in aceasta privinta este
oferit de formele de turism rural, unde turistii accepta deliberat conditiile modeste de confort,
compensate insa cu satisfacerile cautate in mediul inca nepoluat al gospodariilor taranesti.
Facilitatile de care dispun destinatarii turismului social a condus la o crestere substantiala a
cererii turistice, de multe ori confundandu-se cu fenomenul de tuism in masa.
Turismul social are capacitatea de a creste capitalul familiilor pe termen scurt si capitalul socialdefinit in termeni de retele sociale, comportamente pro-active si respect de sine care sunt legate
de apartenenta la aceste retele sociale- pe termen mediu. Aceste cresteri sunt benefice atat pentru
participantii la turismul social cat si pentru societate in general. Turismul social ar putea
reprezenta un element aditional cu un raport cost-beneficiu foarte bun pentru politica sociala.

Capitalul familial este constituit din totalitatea relatiilor dintre membrii familiei si capacitatea lor
de a rezista in momente de criza si adversitate. Atat adultii cat si copiii beneficiaza de pe urma
cresterii capitalului familial, ceea c ear putea incuraja adultii sa schimbe metodele de educare a
copiilor si sa adopte un stil de viata mai active (de exemplu sa participe la activitatile exterioare
mai des). Copiii vor fi de asemenea incurajati sa aiba un comportament mai adecvat atat acasa
cat si la scoala.
Industria turismului social este caracterizata de cateva aspecte foarte importante pentru
elaborarea oricarei strategii de dezvoltare a acestor forme de turism cum ar fi:
-turismul social nu are o structura omogena, nici un punct de vedere al ofertei dar nici al cererii,
in majoritatea tarilor;
-cererea turistica are o evolutie fluctuanta, chiar in tarile cu o veche traditie in aceasta forma de
turism, fiind necesara o oferta bine structurata.
Conform principiilor elaborate de BITS, aceasta forma de turism face parte din dreptul
universal de recreere si odihna turistica pentru un numar cat mai mare de persoane si se traduce
prin:
-turismul social realizat de intreaga societate pentru aproape toti membrii ei;
-turismul social reprezinta o parghie esentiala in dezvoltarea socio-economica a oricarei regiuni;
-urismul social ca element esential in procesul cvasicontinuu de amenajare a teritoriului;
-turismul social are un statut de partener esential in programele de dezvoltare mondiala.
Noul concept de turism social pe care l-au definit specialistii cu ocazia congresului mondial
BITS, ca fiind turismul dezvoltarii, va fructifica si va imbina dezvoltarea turismului cu protectia
mediului inconjurator si cu respectarea identitatii populatiei locale, promovarea dezvoltarii
turismului fara degradarea resurselor turistice, precum si generarea de beneficii economice
sociale si culturale pentru populatia locala.
Vacantele apartin deci unei noi practici sociale. Turismul social se dovedeste a fi un turism al
dezvoltarii, un turism afectiv, un factor de putere economica capabil sa-si demonstreze acest rol
in domeniul economiei sociale.
Putem spune despre turismul social, bazandu-ne pe aceste fundamente, ca nu este o reminiscenta
a trecutului, ci o realitate activa si dinamica, capabila sa promoveze dreptul la vacante, respectul
si dezvoltarea proprietatii culturale si de mediu, precum si crestera economica si sociala a
comunitatilor locale.
Cu alte cuvinte, este vorba despre un turism capabil sa armonizeze eficienta ecomomica cu
dreptatea sociala si respectul fata de mediu.

Turismul social este un mijloc de coeziune sociala intrucat agentii economici din domeniu doresc
sa contribuie la dezvoltarea relatiilor interumane atat prin profesionalismul de care dau dovada,
cat si prin activitatile de animare a grupurilor de turisti.
Intr-o alta acceptiune, turismul social este un mijloc de dezvoltare economica, generand un flux
continuu de turisti si investitii, care contribuie la dezvoltarea regionala, produce bunastare
nationala si internationala si stimuleaza transferal resurselor dinspre economiile dezvoltate inspre
tarile mai putin dezvoltate.
Rolul turismului in economia Europei fiind recunoscut formal, o politica coerenta si curajoasa a
turismului social, poate contribui la consolidarea echilibrului economic.
Turismul social ofera posibilitatea unei compensatii apreciabile in evolutia turismului, pentru ca
reprezinta accesul la turism al unei clientele cu slaba capacitate de cheltuiala individuala, dar
economa prin masa ei. Transporturile si hotelaria medie vor putea gasi in aceasta masa, sprijinul
compensatoriu reducerii resurselor traditionale.
Pe de alta parte, mult mai sensibil decat aceste sectoare la conditiile preturilor, sectorul
turismului social este evident cel mai susceptibil sa raspunda nevoii fundamentale a industriei
turistice de a prelungi durata anuala de exploatare a echipamentelor sale.
Vazut sub aspectul schimburilor internationale, turismul social reprezinta singura oportunitate
veritabila oferita milioanelor de europeni de a invata sa cunoasca si sa respecte celelalte popoare
ce constituie comunitatea lor.
In ceea ce priveste principalele beneficii ale turismului social, ISTO (Organizatia Internationala
pentr Turism Social), le prezinta organizate in patru mari axe:
1. Turismul social participa la dezvoltarea regionala si locala prin faptul ca reconciliza
dezvoltarea turistica, protectia mediului si respectul pentru protectia mediului si respectul
pentru identitatea comunitatilor locale.
2. Turismul social este un promotor al cresterii economice: turismul pentru toti este o
cheie a puterii economice, generand un flux continuu de persoane si investitii,
contribuind astfel la dezvoltarea regionala.
3. Turismul social formeaza societatea din moment ce vacantele si calatoriile pot
furniza ocazii excelente pentru imbogatirea personala prin explorarea unor locuri noi, a
unor culturi si civilizatii noi, prin activitati fizice, artistice, sport sit imp liber, prin
intalnirea unor persoane aflate dincolo de clivaje culturale si civilizationale, precum si
prin alte activitati asumate in mod liber de catre turisti.
4. Turismul social este un partener in cadrul programelor de dezvoltare din lume:
turismul, cand este controlat si cand respecta mediul natural si cultural precum si
comunitatile locale, reprezinta un domeniu in care sperantele de dezvoltare economica,
socaiala si culturala a multor tari emergente se manifesta cu maxima acuitate.

In Romania exista doua sisteme publice principale in sectorul turismului social.


Principalul sistem de sprijin pentru tineret in acest sector este cel al taberelor pentru tineret
gestionat de catre Ministerul Educatiei (sau Ministerul Tineretului). Oferta de tabere de
tineret este totusi destul de inaccesibila ca pret pentru studentii romani, iar conditiile de
cazare sunt deseori de calitate joasa/foarte joasa.
Romania a relansat in iulie 2014 programul de tichete de vacanta care este deschis oricarei
institutii publice sau companii private. Toti angajatii si functionarii publici pot beneficia de
programul de tichete de vacanta daca compania sau institutia publica care activeaza decide sa
aplice acest sistem ca un beneficiu salarial complementar.
Aceste tichete de vacanta sunt achizitionate direct pe langa Autoritatea Nationala pentru
Turism de catre firme apoi le distribuie propriilor angajati. Tichetele sunt deductibile fiscal.
Ele sunt achizitionate direct de firme, fara vreo contributie financiara din partea angajatilor
beneficiari finali sau a statului.
Limitarile anterioare sunt acum abrogate, insa tichetele de vacanta pot fi utilizate doar pentru
achizitionarea de servicii si prestatii turistice furnizate pe teritoriul Romniei. Suma maxima a
unui tichet de vacanta este echivalent a 6 salarii minime brute (in jur de 1250 EUR), iar
comisionul agentiilor de turism, atunci cand este cazul, nu poate tepasi 10% din valoarea
produsului turistic achizitionat cu ajutorul tichetului.
In concluzie, in ceea ce priveste turismul social, acesta este o forma de turism specifica
prezentului, care capata deja un caracter de masa. Cu toate ca suntem intr-o epoca de progres
economic, turismul social continua sa ia amploare atat in statele slab dezvoltate cat si in cele
dezvoltate, aparand mereu noi oferte si programe sociale.