Taina cununiei creeaza o legatura aparte intre familia care se intemeiaza si

comunitatea din care provine si in mijlocul careia se formeaza, cu semnificative

implicatii duhovnicesti-sacramentale. in acest sens, dupa cum tunderea in
monahism sau calugaria inseamna intrarea unei persoane in comunitatea
monahala, aceasta savarsindu-se doar in manastire, nu in parohie, tot asa
cununia inseamna intrarea noului cuplu (barbat si femeie) in viata unei
comunitati euharistice parohiale, care este mediul normal de crestere spirituala si
de participare duminicala la viata bisericeasca a parohiei.

in mod asemanator, Sfantul Botez se savarseste in parohia in care s-a nascut

copilul, acesta adaugandu-se copiilor din parohie, unde creste fizic si
duhovniceste pana ajunge la maturitate. De aceea, parohia, nu manastirea,
elibereaza certificate de botez si de cununie celor care primesc aceste Sfinte
Taine. Un copil nou botezat creste in parohie, nu in manastire. De asemenea, un
cuplu traieste in parohie, nu in manastire.

Pogoraminte multe de la aceasta regula s-au facut mai ales in perioada

comunismului, cand unele persoane care detineau functii importante in societate
se cununau pe ascuns in manastiri, pentru a nu fi sanctionate pe linie de partid
(Partidul Comunist Roman). in perioada respectiva, din lipsa de personal, la unele
parohii au fost desemnati ca preoti parohi chiar unii dintre ieromonahi. Acestia
puteau savarsi, cu binecuvantarea Chiriarhului locului, toate Sfintele Taine intr-o
biserica parohiala.

insa astazi, in libertate, trebuie sa se revina la practica normala, traditionala, de

a se savarsi Tainele Sfantului Botez si a Sfintei Cununii in parohie (biserici de mir),
nu in manastiri, de catre preotii de parohie, iar nu de catre calugari.

Experienta din ultimii 10 ani arata ca multe slujbe de cununii si botezuri

savarsite in manastiri au adus mai multe pagube duhovnicesti decat castig
material acestor comunitati monahale (unii monahi parasind manastirea si
casatorindu-se, iar comunitatea monahala a inceput sa-si piarda specificul ei).

Potrivit canoanelor 3 si 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a

se ocupa cu treburi lumesti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai
tarziu li s-a interzis sa fie tutori, nasi de botez sau cununie, precum si sa
savarseasca Sfanta Taina a Cununiei.

Atat Regulile calugaresti ale Sf. Teodor Studitul, cat si vechile pravile opresc, de
asemenea, ieromonahii sa oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul
castitatii si care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cantarii Isaie, dantuieste
, nici la ospatul sau petrecerea care urmeaza dupa nunta.

Acest aspect a fost reglementat si la romanii ortodocsi in Pravila Mare

(indreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, aliniat 2 arata ca ieromonahul,
adica popa calugar, nunta nu cununa, adica nu blagosloveste, ca si aceaia iaste
fara da leage si farde cale si nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc
dumnezaestii parinti cu lipsa de preotia lui.

Avand in vedere aceste motivatii canonice si pastorale, Sinaxa staretilor si a

staretelor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor, in anul 2007, a hotarat sa se
revina la randuiala corecta traditionala din punct de vedere teologic si pastoral,
anume sa se pastreze distinctia dintre manastire si parohie, fiecare avand rolul si
misiunea sa proprie in viata Bisericii. Exceptiile sau pogoramintele de la aceasta
regula, daca sunt bine motivate, pot fi aprobate de Chiriarhul locului, dar nu pot
deveni o practica obisnuita.

Aceste doua comunitati eclesiale, manastirea si parohia, trebuie privite din

punct de vedere duhovnicesc si nu financiar, iar responsabilitatea duhovniceasca
a preotului de parohie si a nasilor fata de copiii botezati si tinerii casatoriti trebuie
sa fie una permanenta, nu transferata preotilor monahi din manastiri.