nainte de a semna romane istorice, abundente si dinamice, Maurice Druon se facuse

pretuit pentru vivacitatea analitica ndreptata n directia marii finante, a politi

cienilor, a academicienilor, a armatei, a lumii saloanelor din preajma celui de
al doilea razboi mondial. Dupa cteva evocari de campanie, fostul combatant de pe
Loire, apoi din Rezistenta, era, la 30 de ani, Goncourt-ul anului 1948. Rasunato
rul premiu i-l adusese Marile familii, opera n traditia realista a lui Balzac, Bo
urger, Martin du Gard. Era primul si cel mai temeinic volum al trilogiei Sfrsitul
oamenilor, net superior celorlalte: "o fresca neagra a elitei franceze", "povesti
rea urni descompuneri sociale" care, cum observa Pierre de Boisdeffre "mbraca o a
mploare aproape epica".
Cu Marile familii, radiografie a unor aparitii dezumanizate, privite cu lucidita
te necrutatoare, prozatorul se angaja, mpreuna cu Robert Merle, cu Henri Troyat s
i alti protestatari, n batalia noului realism, curent cu att mai pretios cu ct se o
punea nenumaratelor tendinte ducnd spre absurd, spre contemplarea pesimista a rau
lui, spre esoterism, n esenta spre fuga de real. Fondul etico-social al noului ro
mancier se arata, dupa experienta tragica a razboiului, nvestit cu trasaturi prog
resiste. El afirma, n numele umanismului, simpatia pentru anonimi, respectul opin
iilor, necesitatea colaborarii ntre popoare. Unii vedeau n temeritatile limbajului
sau un revolutionar; altora le aparea mai spectaculos omul de lume, nclinat spre
critica. Superficialitatea patrunde n Voluptatea de a fi si n alte pagini, nu lip
site totusi de talent. Ironistul din Memoriile lui Zeus, ultima-i scriere, se re
dreseaza dnd parodiei o functie ascutit demascatoare.