Sunteți pe pagina 1din 4

SALATE DE POST

1. Ardei copti (in tigaie)


Ingrediente: 4 ardei grasi, 1 lingura margarina vegetala, apa, sare, dupa gust, piper (eventual).
Mod de preparare: Ardeii se spala, se sterg cu o carpa curata si-apoi se prajesc pe toate fetele, fara a fi taiati, in margarina incinsa; se adauga
sare, dupa gust, cateva linguri de apa si se mai prajesc inabusit circa 10 minute. Gustul poate fi corectat cu sare si piper dupa dorinta.
2. Salata "Cocktail"
Ingrediente: 3 cartofi de marime mijlocie, 1 gulie, 2 morcovi, 1 telina mijlocie 300 g fasole pastai, 1 sfecla rosie, 100 g mazare boabe (sau din
conserva), 2 linguri patrunjel, marar, busuioc, taiate fin si amestecate, sare, dupa gust.
Ingrediente sos: 2 cepe, 2 ardei grasi, 2 catei usturoi, 1 lingura untdelemn, 3 lingurite mustar, 2 linguri otet, 4 linguri apa.
Mod de preparare: Se curata de coaja telina, gulia, morcovii, cartofii, se spala bine fasolea, mazarea, sfecla, si totul se pune la fiert in apa cu
sare. Cand sunt gata se scurge apa, se curata de coaja sfecla si cartofii, se taie felioare subtiri morcovii, gulia, telina, cartofii, se maruntesc bine
mazarea si fasolea, si se amesteca toate. Se presara 1 lingura din amestecul de busuioc, marar, patrunjel, se incorporeaza in salata. Se lasa
totul sa se imbibe cu sosul bine cam 20 de minute. Inainte de-a o servi presaram deasupra si cea de-a doua lingura de plante condimentare.
Preparare sos: Se prepara un sos din cepele, curatate si tocate marunt, usturoiul, curatat si zdrobit bine, ardeii, spalati, fara cotoare si seminte,
taiati fideluta, untdelemn, mustar, apa si otet. Totul se amesteca bine si se toarna peste salata.
3. Salata de andive
Ingrediente: 500 g andive, 3 linguri untdelemn, otet (sau zeama de lamaie), sare dupa gust, apa cat sa diluam otetul.
Mod de preparare: Andivele se spala, se inlatura frunzele de pe dinafara si li se taie cotorul. Se taie in rondele de 1 cm grosime, se amesteca
cu un sos facut din untdelemn, sare, otet si apa, ori cu maioneza de post, sau cu un sos de mustar.
4. Salata de ardei copti
Ingrediente: 6 ardei grasi, 4 rosii mijlocii, marar verde tocat, 2 linguri apa.
Ingrediente sos: 2 linguri untdelemn, 1 lingura otet, 1 lingurita zahar, sare dupa gust.
Mod de preparare: Ardeii se coc pe plita incinsa, apoi se pun intr-un vas, se sareaza si se acopera cu o bucata de panza ca sa se poata curata
usor, fara sa se rupa de pielita. Apoi se aseaza intr-un castron, deasupra se orneaza cu rosiile taiate rondele pe care s-a presarat marar. Sosul
se toarna deasupra.
Preparare sos: Se amesteca untdelemnul, otetul, apa, sarea si zaharul bine de tot, astfel ca sa se omogenizeze perfect.
5. Salata de ardei grasi, rosii si castraveti
Ingrediente: 3 ardei grasi, 3 rosii potrivite, 1 castravete, 3 lingurite untdelemn, 2 lingurite marar verde tocat, otet, sare dupa gust.
Mod de preparare: Ardeii se spala, se scot cotoarele, se controleaza sa nu fie iuti, apoi se taie in rondele subtiri. Rosiile se spala si se taie in
felii rotunde. Castravetii se curata de coaja, se gusta sa fie buni, apoi se taie felii subtiri cu cutitul sau pe razatoarea lata, speciala. Se amesteca
ardeii, rosiile, castravetii, mararul tocat, se pun otet si sare, dupa gust si untdelemn. Se serveste proaspat preparata.
6. Salata de cartofi
Ingrediente: 4 cartofi de marime mijlocie, 1 ceapa mijlocie, 3 lingurite otet, 1 lingura masline, sare dupa gust, 1 lingura untdelemn, 5 lingurite
apa.
Mod de preparare: Cartofii se spala si se fierb, in coaja, cu apa putin sarata. Apoi se decojesc, se taie felii subtiri pe razatoarea mare (speciala).
Se curata ceapa si se taie rondele subtiri. Peste ceapa se toarna otetul, apoi se adauga sarea, untdelemnul si apa. Se amesteca totul cu cartofii
fara a-i farama. Se adauga si maslinele.
7. Salata de castraveti cu rosii
Ingrediente: 300 g castraveti, 300 g rosii, 4 linguri untdelemn, 2 catei usturoi, 1 lingura otet, 2 lg apa, 1 lg marar verde tocat, sare, piper.
Mod de preparare: Castravetii se curata de coaja, se rad rondele (pe razatoare speciala). Rosiile se spala si se taie rondele subtiri. Se adauga
untdelemnul, apa si otetul, cateii de usturoi zdrobiti marunt, sarea si mararul. Se pune si piper, dupa gust.
8. Salata de castraveti, rosii si ceapa
Ingrediente: 200 g castraveti (3 castraveti mijlocii), 200 g rosii, 4 fire ceapa verde (sau o ceapa mijlocie), 1 lingurita marar tocat, 1 lingurita otet,
1 lingurita apa, 1 lingura untdelemn, sare dupa gust.
Mod de preparare: Castravetii se curata de coaja, se spala, se taie rondele pe razatoarea speciala; ceapa si rosiile se spala si se taie in
rondele. Totul se amesteca cu untdelemn, apa, otet, sare si se presara mararul taiat marunt.
9. Salata de ciuperci
Ingrediente: 15 ciuperci mari, untdelemn, 1 lingurita otet, piper, sare dupa gust.
Ingrediente sos: 1 cana zeama in care au fiert ciupercile, otet, untdelemn, dupa gust, 1 lingura patrunjel verde tocat.
Mod de preparare: Se spala ciupercile bine in cateva ape, se desfac palariile de pe picior, se fierb cam un sfert de ora in apa cu sare si o
lingurita de otet. Cand sunt moi, se pun intr-o sita si se lasa se scurga. Zeama se opreste pentru sos.
Dupa ce s-au racit se taie in feliute subtiri, se pun sarea si piperul, se adauga sosul si se lasa sa imbibe bine cam o jumatate de ora.
Preparare sos: Se amesteca otetul si untdelemnul pana omogenizeaza, se adauga patrunjelul.
10. Salata de ciuperci mixta
Ingrediente: 10 ciuperci, 2 cartofi mari, 1 fir de praz, 1 radacina de telina mica, 1 lingurita tarhon tocat marunt, 1 lingurita busuioc taiat marunt,
cateva fire de patrunjel, sare, otet, dupa gust.
Ingrediente sos: 1 legatura marar taiat marunt, zeama de la ciuperci, 2 linguri untdelemn, 3 lingurite mustar, otet cat cuprinde.
Mod de preparare: Ciupercile se desfac de pe piciorus, se spala bine in cateva ape si se fierb cam 20 de minute, in apa cu sare si putin otet. Se
spala cartofii si se fierb in coaja. Prazul se spala, se curata si se taie in rondele foarte fine. Telina se spala, se curata si se da pe razatoarea
mica. Se trag ciupercile de pe foc, se strecoara si se lasa sa se raceasca. Zeama se pastreaza pentru sos. Cartofii fierti se pun, pret de 10
minute, in apa rece, se scot, se curata de coaja si se taie cubulete. Ciupercile se taie feliute. Toate ingredientele, cu exceptia patrunjelului, se
amesteca bine intr-un castron, se sareaza si se toarna peste ele sosul.
Preparare sos: Mustarul se freaca bine cu untdelemnul, se subtiaza cu putin otet, se pune mararul tocat, se adauga zeama de la ciuperci atat
cat trebuie pentru ca sosul sa fie subtire si se toarna peste salata.
11. Salata de conopida I
Ingrediente: 1 conopida mijlocie, 1-2 rosii, piper, dupa gust.
Ingrediente sos: 2 lingurite untdelemn, 2 lingurite otet (sau zeama de lamaie), verdeata tocata (patrunjel, marar), sare dupa gust.
Mod de preparare: Conopida se spala, se rupe in buchetele si se pune la fiert in apa clocotita cu sare, apoi se scurge de apa si se toarna peste
ea sosul. Se poate garnisi cu felii de rosii peste care se presara putin piper.
Preparare sos: Se amesteca otetul (ori zeama de lamaie), cu putina apa, untdelemn si verdeata tocata marunt.
12. Salata de conopida II
Ingrediente: 1 conopida marisoara, 4 lingurite untdelemn, 1 catel usturoi, 1 lingurita patrunjel verde tocat marunt, 1 lg otet, 1 lg apa,
sare, dupa gust.
Mod de preparare: Conopida se curata, se spala si se pune o jumatate de ora in apa cu o lingurita de otet si sare. Se scurge si se pune la fiert
tot in apa cu sare. Dupa ce s-a patruns bine se scurge de apa, se rup in buchetele mici, se adauga usturoiul bine zdrobit untdelemnul, sarea,
otetul indoit cu apa. Se poate garnisi si cu patrunjel verde, tocat marunt.
13. Salata de conopida III
Ingrediente: 250 g conopida, 1-2 ardei grasi, 1 lingura miez de nuca tocat marunt, 1 lingura patrunjel verde tocat, sare dupa gust.
Ingrediente sos: 1 lingurita otet, 2 linguri apa, 1 lingurita zahar, sare dupa gust.
Mod de preparare: Conopida se spala, se rupe in buchetele si se fierbe (sa nu devina prea moale) in apa cu sare. Ardeii se spala, li se scot
cotoarele si se taie in feliute subtiri. Sosul se toarna peste conopida amestecata cu ardeii si se lasa salata "sa traga" 20 de minute. Se presara
apoi miezul de nuca si patrunjelul tocat.
1
Preparare sos: Din otet, untdelemn, sare si putin zahar, precum si putina apa, se prepara un sos bine omogenizat.
14. Salata de cruditati "Adeline"
Ingrediente: 1 varza dulce mica, 1 telina potrivita, 2 morcovi, 2 mere, 2 lingurite zahar, 1 lingura otet, sare dupa gust, 3 lingurite untdelemn
Mod de preparare: Se curata varza de foile de deasupra, iar telina, morcovii si merele de coaja.
Varza se taie foarte marunt, morcovii, merele si telina se rad pe razatoare. Se amesteca toate bine, se adauga zaharul/otetul si untdelemnul. Se
lasa salata "sa traga" bine sosul, pret de o jumatate de ora. Dupa caz, se poate pune si sare, dupa gust.
15. Salata de dovlecei
Ingrediente: 4-5 dovlecei mici, untdelemn cat inghit, 1-2 cepe micute, 1-2 rosii, sare, piper, dupa gust, 1 lingurita patrunjel verde tocat
Mod de preparare: Dovleceii se curata de coaja, se taie bucati, se fierb in apa cu sare, se scurg de apa si, asa fierbinti se pun intr-un castron si
se freaca bine cu untdelemn si sare pana ce devin o pasta compacta. Untdelemnul se pune treptat, aproape ca la maioneza. Ceapa se da pe
razatoare, se freaca impreuna cu putin piper si se adauga la dovlecei. Se amesteca totul bine si se orneaza cu rosii si patrunjel verde.
16. Salata de fasole boabe
Ingrediente: 250 g fasole boabe, 3 catei usturoi, 1 frunza de dafin, sare, chimen, putin tarhon.
Ingrediente sos: 1 lingura untdelemn, 1 lingura otet, 1 ceapa taiata marunt, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Fasolea boabe se spala bine si se pune la inmuiat, peste noapte, in apa rece. Apoi se fierbe in aceasta apa, adaugand
usturoiul, chimenul, tarhonul si foaia de dafin, pana ce devine moale. Se strecoara si se adauga sosul. Se amesteca bine si se lasa 10-15
minute inainte de-a o servi.
Preparare sos: Ceapa se curata si se toaca marunt ori se da pe razatoare. Se amesteca, intr-un vas, cu untdelemnul. Apoi se toarna otetul
indoit cu apa si se sareaza dupa gust.
17. Salata de fasole verde I
Ingrediente: 200-250 g fasole pastai, 1 lingurita marar verde tocat.
Ingrediente sos: 2 lingurite untdelemn, putina zeama de lamaie (sau otet), o jumatate varf de cutit sare, 1 catel usturoi, putina apa.
Mod de preparare: Fasolea se curata (se taie varfurile, se scot atele), se spala bine si se taie bucatele. Se fierbe in apa clocotita, apoi se scurge
apa si se toarna peste ea sosul preparat din otet (sau zeama de lamaie), putina apa, sare, dupa gust, catelul de usturoi zdrobit si untdelemnul.
Se adauga deasupra mararul tocat. Se poate servi cu cartofi fierti.
18. Salata de fasole verde II
Ingrediente: 300 g fasole verde
Ingrediente sos: 1 ceapa mai mica, sare dupa gust, 1 varf de cutit zahar, 1 lingura untdelemn.
Mod de preparare: Fasolea se curata taindu-i capetele si scotandu-i eventualele ate. Se taie in bucati de 2-3 cm. Se pune la fiert pentru circa 5
minute. Se scurge apa si se pune din nou la fiert, in apa cu sare, pana ce se inmoaie. Se spala apoi cu apa rece si se scurge bine apa.Sosul se
toarna peste fasole si se lasa salata 10-15 minute sa se imbibe bine cu el.
Preparare sos: Ceapa se taie in rondele subtiri si se amesteca cu zaharul, otetul, sarea (dupa gust) si untdelemnul.
19. Salata de fasole "vieneza"
Ingrediente: 400 g fasole verde, 30 g margarina vegetala (sau untdelemn), 1 lingura faina, 1 ceapa mai mica, sare dupa gust, 1 lingurita
patrunjel verde, zahar dupa gust.
Mod de preparare: Fasolea se curata, se taie in bucati de 2-3 cm si se fierbe in apa cu sare, dupa gust. Din margarina (ori untdelemn), faina si
ceapa taiata marunt se pregateste un rantas, se adauga fasolea, se stinge cu putina apa, se lasa sa dea in fiert, apoi se drege gustul cu zahar,
sare si patrunjel verde. Se serveste calda, fie ca garnitura, fie ca atare.
20. Salata de gulii si morcovi
Ingrediente: 1 gulie mijlocie, 2 morcovi mijlocii, o jumatate lingura patrunjel verde tocat.
Ingrediente sos : sare, untdelemn, otet, putin zahar.
Mod de preparare: Gulia se curata de coaja si se rade marunt. Morcovii se curata si se rad fin, apoi se amesteca cu gulia si cu patrunjelul. Se
adauga la legumele rase, sosul de mai jos si se lasa sa stea 20 de minute. Numai dupa ce s-a imbibat bine e buna de mancat.
Preparare sos: Ingredientele nu au cantitati fixe, ele proportionan-du-se in functie de gustul fiecaruia.Trebuie sa fie bine amestecate, astfel ca
sosul sa iasa o emulsie omogena.
21. Salata de iarna
Ingrediente: 6 cartofi de marime potrivita, 1 ceapa (de preferat ceapa de apa), 1 gogosar in otet, 2 linguri masline negre, 1 lingura untdelemn,
piper, dupa gust, 1 lingurita otet, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Cartofii se fierb (in coaja) in apa cu sare, dupa gust, apoi se curata de coaja si se taie in felii pe razatoarea speciala, mare,
pentru legume. Ceapa se curata si se taie in rondele. Gogosarul se curata de seminte si cotor si se taie in fasii subtiri. Maslinele se lasa cateva
minute in apa clocotita. Apoi se amesteca totul si se adauga untdelemn, otet, piper si sare.
22. Salata (de iarna) cu fasole
Ingrediente: 1 ceasca, fasole boabe albe, 1 ceapa mica, 1-2 catei de usturoi, o jumatate lingurita chimen, sare, dupa gust
Ingrediente sos: otet, sare, dupa gust, 1 lingura untdelemn, o jumatate de ceapa, 2 - 3 linguri zeama de fasole (rece), apa, cat sa diluam otetul
Mod de preparare: Fasolea boabe se alege, se spala, se pune peste noapte la inmuiat in apa rece. Se fierbe in aceasta apa adaugand ceapa,
usturoiul, chimenul, in afara de sare. Se fierbe totul timp de o ora, avand grija ca fasolea sa nu devina sfaramicioasa. Se adauga sare si se lasa
sa se raceasca. Apoi se strecoara si peste ea se toarna sosul. Se lasa "sa traga" o jumatate de ora inainte de-a o servi.
Preparare sos: Se curata ceapa, se da pe razatoarea mica, se freaca bine cu untdelemn, se adauga otetul diluat cu apa. Se subtiaza totul cu
zeama de fasole.
23. Salata de laptuci
Ingrediente: 2-4 laptuci, 1 lg apa, 1 lingurita si jumatate untdelemn, sare, otet (sau zeama de lamaie), dupa gust, 1 lg marar tocat marunt.
Mod de preparare: Laptucile se spala bine, se tin o jumatate de ora in apa cu sare. Se spala din nou, se usuca intr-un tifon curat, se taie in fasii
de cea doua degete latime.
Preparare sos: o lingura de apa, otet ( lamaie), sare, untdelemn si mararul tocat marunt - se pun toate direct peste laptuci. Se serveste pe loc.
24. Salata de linte
Ingrediente: 100 g linte boabe alese, 500 ml apa, 250 ml supa de legume strecurata, 1 ceapa mai mica, 1 catel usturoi, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Lintea se alege, se spala bine si se pune peste noapte la inmuiat in apa. Apoi apa se arunca, se adauga supa de legume,
apa, o ceapa taiata, usturoiul si sarea. Se fierbe totul pana se inmoaie boabele. Se adauga sosul si se lasa sa stea 30 de minute, sa se imbibe.
Preparare sos: otet, untdelemn, 1 ceapa mica, sare, dupa gust - din sare, otet, untdelemn si ceapa taiata marunt se prepara un sos care se
amesteca bine cu lintea.
25. Salata de masline
Ingrediente: 15-20 masline mari negre, 1 chifla mare proaspata, 1 ceapa potrivita, 2 linguri utdelemn, zeama de lamaie.
Mod de preparare: Se inteapa maslinele si se lasa pret de 10 minute in apa calda. Se scoate miezul de la chifla si se pune si el in putina apa.
Se curata ceapa si se da pe razatoarea mica. Se scot maslinele, li se scot samburii si se dau prin masina de tocat impreuna cu painea bine
stoarsa. Se adauga untdelemnul, picatura cu picatura si se freaca bine. Se adauga si zeama de lamaie si se freaca in continuare. Se pune si
ceapa. Se lasa totul sa mai stea putin inainte de-a o servi. Poate fi si aperitiv.
26. Salata de morcovi I
Ingrediente: 250 g morcovi, 1 mar, 2 lingurite ulei, putin otet ( zeama de lamaie), sare, dupa gust, patrunjel tocat, 1 varf de cutit zahar.
Mod de preparare: Morcovii se curata bine, se spala si se rad pe partea fina a razatoarei.
Se curata marul de coaja, se rade marunt, se pun zahar, otet (sau zeama de lamaie), untdelemn, sare si patrunjel tocat, se amesteca bine.
27. Salata de morcovi II
Ingrediente: 3 morcovi de marime mijlocie, zeama de la 1 lamaie, 2 linguri untdelemn, 1 lingurita zahar, cateva picaturi otet, piper macinat, dupa
gust1 varf de cutit mustar, 1 lingurita sare.
2
Mod de preparare: Se curata morcovii, se spala, se fierb pana devin moi, se rad pe razatoare si se amesteca cu sosul preparat din zahar,
zeama de lamaie, otet, untdelemn, mustar, piper si sare, dupa gust.
28. Salata de morcovi III
Ingrediente: 2 morcovi mijlocii, 1 lingura miez nuca tocat marunt, 1 lingurita margarina vegetala, 1 lingurita zahar, 2 lingurite untdelemn, sare,
dupa gust, 1 lingura zeama de lamaie.
Mod de preparare: Morcovii se curata de coaja, se spala si se rad cat mai fin. Se amesteca si nucile tocate, margarina, zaharul, sarea, zeama
de lamaie si untdelemnul.
29. Salata de morcovi IV
Ingrediente: 250 g morcovi, 2 - 3 fire ceapa verde tocata marunt, 1 lingura otet, 2 linguri untdelemn, sare, dupa gust, zahar, dupa gust, 1
lingurita zeama de lamaie, 2 linguri apa.
Mod de preparare: Morcovii se spala, se rad in feliute foarte subtiri peste care se pune zeama de lamaie. Din sare, zahar, otet, untdelemn si
putina apa se prepara un sos care se amesteca cu morcovii. Se lasa salata sa stea 10 minute sa se imbibe bine, apoi se presara verdeata de la
ceapa, tocata foarte marunt.
30. Salata de napi
Ingrediente: 2-3 napi, 2-3 castraveciori acri mici, 3 linguri de marar tocat, zeama de lamaie, sare, piper, dupa gust, 1 legatura patrunjel verde,
maioneza de post (eventual).
Mod de preparare: Napii se spala, se curata, se dau pe razatoarea mare, se pune peste ei marar, iar zeama de lamaie, sarea si piperul se
adauga dupa gust. Castraveciorii se taie feliute subtiri si se amesteca in salata. Se serveste ornata cu frunze de patrunjel. Se poate adauga si
maioneza de post.
31. Salata de papadie, ardeleneasca…..Ingrediente: 3-4 pumni de papadie, 3-4 cartofi mijlocii, 1 lingura otet, 1 lingura si jumatate untdelemn,
sare, dupa gust.
Mod de preparare: Papadia se curata bine, se spala si se taie marunt. Se curata cartofii de coaja, se spala si se pun la fiert in apa cu sare, dupa
gust. Cand s-au fiert, se scoate o jumatate de pahar de zeama careia i se adauga otet, pana ce gustul ii devine placut. Cartofii se scot din
zeama, se taie cubulete, se pun peste pap'adie, se adauga sare, untdelemn si otet, impreuna cu zeama de la cartofi, scoasa anterior. Se
serveste rece.
32. Salata de papadie, simpla…..Ingrediente: 3 pumni papadie bine curatata, 1 lingura otet, 1 lingura si jumatate untdelemn, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Papadia se curata bine, se spala in mai multe ape, se taie apoi marunt. Se lasa in apa cu sare pret de 5-10 minute, apoi se
spala bine in jet de apa si se scurge. Se adauga sare, untdelemn si otet. Se amesteca bine.
33. Salata de rascovi ……Ingrediente: 2 pumni de rascovi, 1 capatana usturoi, 2 linguri otet, 1 lingurita untdelemn, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Rascovii se spala bine, in mai multe ape, de eventualele resturi de iarba si nisip, se taie coditele avand grija insa sa nu se
piarda mult din sucul rosu si picant pe care il contin. Se pun apoi la fiert impreuna cu apa, otetul, sarea si usturoiul curatat si zdrobit. La sfarsit
se pune o lingurita de untdelemn. Se servesc in stare rece ca o salata obisnuita. Sucul propriu fiind putin aromat, nu este necesara
condimentarea cu piper.
Varianta: in unele zone ale tarii, buretii se spala, se curata si se prajesc in untdelemn incins, se scurg, adaugand apoi sosul format din otet,
sare, usturoi si foarte putin untdelemn.
34. Salata de rosii…..Ingrediente: 4 rosii mijlocii, 4 lingurite untdelemn,1 ceapa (eventual), 1 lingura marar tocat marunt, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Rosiile se spala, se taie rondele. Se pun intr-un castron, se adauga sare, marar si untdelemn. Dupa gust, se poate pune si o
ceapa taiata marunt.
35. Salata de sfecla rosie I……Ingrediente: 2 sfecle mijlocii, 1-2 lingurite untdelemn, 1 varf de cutit zahar, sare, zeama de lamaie, otet, dupa
gust, 1 varf de cutit chimen macinat.
Mod de preparare: Sfecla se spala bine si se pune la fiert in apa clocotita, cu sare, dupa gust. Dupa ce a fiert se curata de coaja si se da pe
razatoarea mare. Se adauga zeama de lamaie (sau otet), zahar, sare, untdelemn si chimen.
36. Salata de sfecla rosie II…..Ingrediente: 250 g sfecla rosie (2 bucati potr), 3 lingurite untdelemn, 1 lingurita hrean ras,1 lingurita zahar, 1
lingurita otet, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Sfecla se spala bine si se pune la fiert, adaugand sare, dupa gust. Dupa ce s-a fiert (se incearca cu o furculita) se scurge
apa, se lasa sa se raceasca, se curata de coaja si se da pe razatoarea mare. Se prepara sosul din hreanul ras marunt, zahar, otet, untdelemn
si sare, se amesteca cu sfecla.
37. Salata de varza alba….Ingrediente: 1 varza alba de marime mijlocie, 1 lingura untdelemn, 2 lingurite otet, 1 lingurita chimen, sare, dupa
gust.
Mod de preparare: Varza se spala, se taie fideluta, apoi se adauga untdelemn, otet, chimen si sare, dupa gust.
38. Salata de varza murata I….Ingrediente: 1 varza murata mica, 1 lingura untdelemn, 1 lingurita chimen, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Varza se taie in fasii mici, se adauga untdelemn si chimen si putina sare.
39. Salata de varza murata II….Ingrediente: 300 g varza murata tocata marunt, 1 lingura margarina vegetala, 1 lingura untdelemn, 2 lingurite
chimen, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Varza murata se spala cu apa, se pune intr-o sita sa se scurga de apa, se amesteca apoi cu margarina, untdelemn, chimen
si sare, dupa gust.
40. Salata de varza rosie I…..Ingrediente: 1 varza rosie potrivita ca marime, 1 lingura untdelemn, 3 lingurite otet, 2 lingurite zeama de lamaie,
sare, dupa gust.
Mod de preparare: Varza se spala, se taie fideluta, se freaca cu sare si putina zeama de lamaie. Se adauga apoi untdelemn si otet.
41. Salata de varza rosie II…..Ingrediente: 250 g varza rosie, 1 ceapa, 1 mar copt la cuptor, 1 lingurita zeama de lamaie, otet, dupa gust, sare,
dupa gust.
Mod de preparare: Varza se spala, se curata de cotor si se taie fideluta. Se amesteca apoi cu ceapa taiata marunt, bucatelele de mar, zeama
de lamaie, otetul si sarea. Se lasa 5 minute sa se imbibe bine.
42. Salata de verdeturi….Ingrediente: 1 lingura leustean tocat, 1 lingura marar tocat, 1 lingura patrunjel verde tocat, 1 lingura frunze de telina
tocate, 1 lingura tarhon, sare, piper, dupa gust.
Ingrediente sos: 1 lingura mustar, 1 lingura ceapa rasa, 1 lingura usturoi pisat, 1 lingura untdelemn, 1 lingura otet de mere, 2 linguri apa.
Mod de preparare: Toate ingredientele au fost bine spalate si tocate marunt. Se amesteca intr-o cratita mai mare decat castronul in care vom
servi salata, se toarna peste ele sosul si se lasa sa stea cam 20 de minute. Apoi se pun sarea si piperul, dupa gust, se amesteca si se trece
salata intr-un castron.
Preparare sos: Se freaca bine mustarul cu untdelemnul, se incorporeaza, incet-incet, ceapa rasa si usturoiul zdrobit, astfel incat sa se obtina o
crema omogena groasa, care se dilueaza cu otet de mere si apa (astfel proportionate ca sa nu fie sosul prea acru).
43. Salata de vinete…….Ingrediente: 2 vinete de marime mijlocie, 200 ml untdelemn, 1 ceapa mijlocie, 4 catei de usturoi, sare, dupa gust, rosii
(eventual)
Mod de preparare: Vinetele se coc bine pe plita de la soba sau pe o bucata de tabla pusa pe aragaz. Se curata de coaja si se toaca marunt, cu
un satar de lemn pe o planseta de lemn. Apoi se freaca intr-un castron cu o lingura de lemn, se adauga, treptat, untdelemn, sare, usturoiul
zdrobit si ceapa taiata foarte marunt. Se garniseste cu felii de rosii.
44. Salata din orez……Ingrediente: 5 linguri orez, 20 de masline, 1 rosie galbena, 5 fire de ceapa verde (sau 1 fir de praz), 3 lingurite de
patrunjel verde tocat marunt, 1 ardei gogosar verde, 1 lingura untdelemn, 1 lingura otet (sau 1 lingurita zeama de lamaie), sare, piper.
Mod de preparare: Orezul se spala si se pune la fiert. In acest timp se spala zarzavaturile si legumele, se spala maslinele in cateva ape. Se
curata ceapa ori prazul si se taie rondele marunte-marunte. Rosia se taie rotund. Gogosarul se taie felii. Se scot samburii din masline sau nu;
se taie in doua ori se lasa intregi. Orezul fiert se scurge, se "sperie" cu apa rece; se pune la scurs. Se amesteca toate ingredientele din reteta,
fara rosie, ardei si masline. Cu acestea se orneaza castronul ori platoul pe care am pus salata.

3
45. Salata mixta……Ingrediente: 1 ceasca varza alba cruda taiata marunt, 1 ceasca varza rosie cruda taiata marunt,1 ardei gras, hazmatuchi,
tarhon, 1 lingura otet
sare, dupa gust.
Mod de preparare: Varza, si alba si rosie, taiata fideluta, ardeiul, curatat de cotor, seminte si taiat in rondele fine, se amesteca cu verdeturile
tocate marunt (hazmatuchi, tarhon si busuioc), untdelemnul, otetul si apoi se pune sare,dupa gust.
46. Salata mixta cu taitei…..Ingrediente: 150 g taitei (fara ou), 2 rosii, 100 g mazare boabe (fierte), patrunjel verdeata.
Ingrediente sos: 1 lingura otet, zeama de lamaie,
ketchup de tomate, 1 lingurita zahar, 1 lingurita untdelemn, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Pastele fainoase se fierb in apa cu sare (sa nu fie prea moi), apoi se scurg. Rosiile se curata de cotor se taie feliute.
Mazarea boabe se fierbe in apa cu sare (daca este luata din conserva nu se mai fierbe). Patrunjelul verde se toaca marunt. Se amesteca taiteii,
mazarea si rosiile. Se toarna sosul. Se lasa zece minute inainte de-a o servi.
Preparare sos: Se prepara un sos din untdelemn, otet, zahar, sare, zeama de lamaie si ketchup.
47. Salata mixta de vara……Ingrediente: 1 salata, 2 ardei grasi, 4 rosii mijlocii,4 castraveti mijlocii, 1 lingura masline, 4 fire ceapa verde, 5 ridichi
de luna.
Ingrediente sos: 2 linguri untdelemn, 3 lingurite otet (sau zeama de lamaie), 2 linguri apa, sare.
Mod de preparare: Salata se spala si se taie in fasii de circa 2-3 cm. Ardeii se spala, se curata, se taie rondele subtiri. Rosiile se spala si se taie
rondele. Castravetii se curata de coaja si se taie felii subtiri (pe razatoare). Ceapa verde, spalata, se taie in rondele. Ridichile spalate, se taie in
sferturi. Se amesteca, se toarna sosul, se garniseste cu masline.
Preparare sos: Untdelemnul, sarea, otetul si apa, se bat bine toate cu un tel si se amesteca cu restul de legume.
48. Salata mozaic……Ingrediente: 1 varza rosie mica, 1 varza alba mica,
varza de China (taiata marunt, daca este posibil), 1 ardei gras, salata verde (o capatana).
Ingrediente sos: busuioc, tarhon, marar, hazmatuchi, untdelemn, otet, sare.
Mod de preparare: Se curata verzele. Se spala salatele frunza cu frunza si se storc bine. Toate se taie fidelute. Se scot cotorul si semintele de
la ardei, se taie inele. Se pune peste ele sosul si se lasa sa se imbibe.
Preparare sos: Se spala bine verdeturile, se toaca marunt-marunt si se amesteca cu untelemn, sare si putin otet astfel incat sa rezulte un sos
foarte bine omogenizat. Cantitatile de ingrediente sunt la alegerea fiecaruia, in functie de gustul fiecaruia.
49. Salata verde…….Ingrediente: 2 salate, 3 lingurite untdelemn, o jumatate lingura zeama de lamaie (sau 3 lingurite otet), marar tocat marunt,
3 fire ceapa verde, 4 ridichi de luna, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Salata se spala bine, se desfac frunzele, se rup bucati de 3-4 cm, se spala si se taie ceapa verde in rondele, se pun sare,
otet sau zeama de lamaiej ridichile tocate in felii rotunde, subtiri, untdelemnul sj mararul tocat marunt. Se serveste imediat.
50. Salata verde cu cartofi……Ingrediente: 1-2 salate, 2 lingurite otet, 2 lingurite untdelemn, 2 cartofi mijlocii, sare, dupa gust.
Mod de preparare: Se spala bine salata, se usuca intr-o panza curata se taie fideluta. Se curata cartofii de coaja si se fierb in apa cu sare, dupa
gust. Din apa in care au fiert cartofii se scot 2-3 linguri, se amesteca cu otet, se adauga apoi untdelemnul si se pune sare. Totul se toarna peste
salata amestecata cu cartofii fierti, raciti si taiati cubulete. Se serveste imediat.
51. Salata verde cu rantas……Ingrediente: 2 salate capatane marisoare, 2 linguri untdelemn, 1 lingura faina, 1 lingurita chimen pisat,1 lingurita
zeama de lamaie, 1 lingura margarina vegetala, sare, piper, dupa gust, putin zahar.
Mod de preparare: Salata se curata de frunzele vestede de pe marginii se spala bine si se taie in sferturi pe lungime si apoi in doua pe mijloc.
Se fierbe putin in apa cu sare, intr-un vas acoperit, pana devine moale. Din untdelen incins si faina se prepara un rantas. Se pune la salata
fiarta. Din sare, piper, chimen, zeama de lamaie, margarina si zahar se prepara un sos ce se toarna peste salata. Se mai da, scurt, in clocot. Se
serveste ca garnitura la mancaruri cu cartofi sau mazare si morcovi, ciuperci etc.
52. Salata verde saseasca…….Ingrediente: 1-2 salate, 2 lingurite otet, 2 lingurite zahar, 1 varf cutit sare, 1 lingura apa, putina zeama de lamaie.
Mod de preparare: Salata se spala bine, frunzele mai mari se rup in bucati mijlocii, iar miezul se taie in sferturi. Se usuca intr-o bucata de panza
curata. Se presara zaharul, se toarna o lingura de apa, otetul si zeama de lamaie si sare, dupa gust. Se amesteca bine, se serveste imediat.
53. Salata de fasole uscata……..Ingrediente: 250g fasole uscata, o ceapa mijlocie,50 g ulei, 50g ulei de masline, 5 g sare, 10 g otet.
Mod de preparare: Se alege fasolea de eventualele gunoaie. Se spala. Boabele care plutesc pe apa se inlatura. Se lasa la inmuiat 1 ora in apa
calduta. Se schimba apa si se pune la fiert. Se recomanda fierberea in oala sub presiune sau din tuci, circao ora. Se arunca apa de la fiert. Se
spala fasolea in strecuratoare. In acest fel se evita balonarea si colita. Dupa fierbere si racire fasolea se amesteca cu ceapa taiata pestisori si
cu ingredientele.
54. Salata de bob sau de naut….Ingrediente: 250 g bob sau naut, o ceapa mijlocie,50 g ulei, 50 g ulei de masline, 5 g sare, 10 g otet.
Mod de preparare: Se alege bobul sau nautul de eventualele impuritati, se spala, boabele care plutesc pe apa se inlatura. Se lasa la inmuiat o
ora in apa calduta. Se schimba apa si se pun la fiert. Se recomanda fierberea in oala sub presiune sau din tuci, circa o ora. Se arunca apa de la
fiert, astfel se evita balonarea si colita. Dupa fierbere si racire bobul sau nautul se amesteca cu ceapa taiata pestisori si cu ingredientele.
55. Salata de cartofi….Ingrediente: 500 g cartofi, o ceapa mijlocie, 50g ulei, 50 g ulei masline, 10 g otet, 5 g sare.
Mod de preparare: Se curate cartofii si se taie in lung. Se fierb, se scurg si se amesteca cu celelalte ingrediente.
56. Salata de telina cu nuci…..Ingrediente: 500g telina, 200 g mere, 100 g miez de nuca, 50g ulei, 50g suc de lamiae, 5g sare.
Ingrediente sos: 50g ulei, o bucata ceapa, o lingura faina de grau, 5 g piper, 5 g sare.
Mod de preparare: Telina si merele se rad pe razatoarea mica. Se amesteca imediat cu sucul de lamaie ( pentru a nu se inegri). Nuca se taie
marunt. Se poate completa cu sos. In loc de suc de lamaie se poate folosi o solutie de 5 g sare de lamaie si 50 g apa.
Preparare sos: Se taie ceapa marunt. Se prajeste in ulei pana la culoarea aurie. Se adauga faina si se prajeste inca 2 minute. Se adauga 200 g
de apa si piperul. Se lasa la foc inca 10 minute amestecand permanent. Dupa racire se adauga cateva frunze de patrunjel taiate marunt.
57. Salata de conopida…..Ingrediente: Conopida potrivita ca marime, 100g ulei, 25g otet, 5 g sare, 5 g piper.
Mod de preparare: Se spala conopida si se rupe in bucati mici. Se pune la fiert in apa cu sare clocotita. Se scurge si dupa racire se amesteca
usor cu uleiul, otetul sarea si piperul.
58. Salata de ridichi negre………Ingrediente: 500 g ridichi negre, 50 g ulei, 50g masline, 25g otet, 10 g sare.
Mod de preparare: Se curate ridichile. Se rad pe razatoarea mare. Se framanta cu sarea. Dupa ce sarea a inmuiat ridichea (15 minute) se storc
si se amesteca cu uleiul, maslinele si otetul.
59. Salata de legume fierte…….Ingrediente: 250 g cartofi, 250 g morcovi, 250 g mazare (un borcan de conserva mica), 250 g castraveti murati,
100 g ulei, 200g sos de mustar (o lingura de mustar si o lingura de otet), 10 g sare.
Mod de preparare: Se fierb cartofii si morcovii in coaja. Se curata si se taie in cuburi mici (cartofii. morcovii, castravetii). Mazarea fiarta sau
conservata se spala. Se amesteca totul impreuna cu sosul de mustar. Sarea se adauga in functie de gust si in functie de cat de sarati sunt
castravetii murati.