Inventarul mecanismelor de aparare - IMA

Constructie de test psihologic

andreea enache

carolina stanescu

CUPRINS
I.
II.
1.

ARGUMENT MOTIVATIA ALEGERII CONSTRUCTULUI

IMPLICATII TEORETICE SI APLICATIVE
ISTORIC

2.

EVALUAREA MECANISMELOR DE APARARE

3.

CLASIFICAREA MECANISMELOR DE APARARE

III.
1.

DEFINIREA CONCEPTULUI SI A DIMENSIUNILOR SALE

CE SUNT MECANISMELE DE APARARE?

2. DESCRIEREA MECANISMELOR DE APARARE DEFINIRE, IPOTEZE,

VARIABILE SI REZULTATE
2. 1. ACTIVISM
2. 2. ACTING OUT
2. 3. AFILIERE
2. 4. AFIRMARE DE SINE
2. 5. AGRESIUNE PASIVA
2. 6. ALTRUISM
2. 7. ANTICIPARE
2. 8. ASCETISM
2. 9. CLIVAJ
2. 10. CONTRAINVESTIRE
2. 11. DENEGARE
2. 12. IDENTIFICARE
2. 13. IDENTIFICARE CU AGRESORUL
2. 14. INTELECTUALIZARE
2. 15. INTROIECTIE
2. 16. IZOLARE
2. 17. INLATURARE
2. 18. INTOARCERE CONTRA PROPRIEI PERSOANE

2. 19. OMNIPOTENTA
2. 20. PROIECTIE
2. 21. RATIONALIZARE
2. 22. REFUGIU IN REVERIE
2. 23. INDICELE DE REFULARE
2. 24. REFUZ
2. 25. REGRESIE
2. 26. RETRAGERE APATICA
2. 27. SULIMARE
2. 28. UMOR

IV.

ELABORAREA PROPRIU-ZISA A INSTRUMENTULUI

1.

Operationalizarea conceptului si schema de operationalizare

2.

Rezultatele interevaluarii

3.

Aplicarile instrumenului lot de subiecti, instructaj

V.

PARAMETRII TESTULUI

1. Alpha Cronbach intervariabile, pe variabile si pe mecanism pentru formele aplicate

pe loturile pilot si experimental
2.

Corelatii Pearson

3.

Indicele de discriminare

VI.

REALIZAREA ETALONULUI

VII.
VIII.

STABILIREA SI CALCULAREA STILURILOR DEFENSIVE

CONCLUZII

1. ARGUMENT

Conceptul de mecanism de aparare este unul dintre cele mai populare in psihologia
contemporana, si, dupa cum era de asteptat, si unul dintre cele mai controversate si
imprecise. Nimeni nu mai pune la indoiala validitatea si valoarea practica a acestuia, insa
intrebarile legate de posibilitatea de evaluare, numarul, definirea precisa,
operationalizarea sa, sunt departe de a-si gasi un raspuns satisfacator. Mai mult, desi orice
psiholog si o mare parte din profani stiu cate ceva despre mecanismele de aparare

(youre in denial fiind o replica standard in filmele americane si nu numai),

reprezentarile conceptului sunt departe de a fi similare, iar operationalizarile sunt mai
degraba circumstantiale, situationale si extrem de fluctuante.

La ora actuala termenul mecanism de aparare nu mai este in posesia absoluta a nici unei
orientari psihologice, el fiind inserat in teorii dintre cele mai diverse, de la psihanaliza
clasica pana la cognitivismul cel mai ortodox. Conceptul are o forta de atractie
fenomenala si asta o dovedesc cu prisosinta lucrarile foarte numeroase care ii sunt
dedicate (1169 intre 1991 si 1995). Legatura sa cu functionarea patologica si normala la
nivel psihic si chiar somatic este deja un loc comun, desi studiile existente nu au reusit o
investigare prea ampla a corelatiilor. Pornind de aici, conceptul a fost extins si aplicat
unor sfere din ce in ce mai largi si diversificate ale psihismului, astfel incat la ora actuala
el este folosit in domenii precum educatia sanitara, medicina tulburarilor fizice sau
selectia profesionala. Cu toate acestea, domeniul aplicativ de electie ramane cel clinic, in
care mecanismele de aparare joaca un rol foarte important de indicatori ai functionarii si
ameliorarii psihice la pacientii in curs de terapie, avand atat o valoare diagnostica, cat si
una prognostica foarte mare.

Fenomenul MA este extrem de interesant mai ales in contextul unei psihologii din ce in
ce mai divizate si care tinde mai degraba spre specificitate si izolationism decat spre
generalitate si integrare. Mecanismele de aparare par a face exceptie de la acest tip de
abordare, aratand ca nu este imposibil ca un concept de sorginte psihanalitica si care sta
cu un picior in Sine si cu celalalt in Ego sa fie supus unei abordari cantitativcomprtamentale, sa fie operationalizat intr-o maniera relativ obiectiva si sa fie masurat
intr-o maniera fidela si valida dupa cum vom vedea in capitolul dedicat evaluarii. Toate
acestea sunt argumente pentru efortul de a integra datele deja existente intr-un corpus
informational coerent care sa fundamenteze o teorie operationalizabila si usor de transpus
intr-o metodologie de evaluare si testare, acesta fiind chiar obiectivul lucrarii de fata care
isi propune pe de o parte sa ofere o modalitate obiectiva de evaluare a MA si pe de alta
parte sa testeze o serie de ipoteze referitoare la mecanismele de aparare, fapt ce ar
permite o intelegere mai aprofundata a lor si totodata fundamentarea empirica a
asumptiilor teoretice sau a celor bazate doar pe experienta clinica, de tip idiografic.

2.

ISTORIC

Conceptul de aparare apare pentru prima data la Freud in lucrarea

Psihonevrozele de aparare si este folosit pentru a diferentia cele trei tipuri de patologii
considerate de el psihogene: isteria (in care este activ mecanismul conversiei afectului),

nevroza obsesionala (deplasarea/transpunerea afectului) si psihoza (proiectia sau

respingerea concomitenta a afectului si a reprezentarii). Initial Freud a folosit in mod
destul de nediferentiat termenii de aparare (toate procedeele de care se serveste eul in
conflictele susceptibile de a conduce la nevroza) si refulare (un mod de aparare mai
bine determinat, un fel de prototip pentru alte operatii de aparare). Inventariind opera
lui Freud, Buckley (1995) identifica zece mecanisme de aparare descrise de Freud:
-

refularea (omniprezenta, implicata chiar in nasterea inconstientului)

regresia (pusa in legatura cu fenomenul de ixatie explorat in Introducere in

psihanaliza, 1916)
1905)

sublimarea si formatiunea reactionala (Trei studii privind teoria sexualitatii,

proiectia (resedintele Schreber, 1911)

intoarcerea impotriva propriei persoane si transformarea in contrariu

(Pulsiuni si destine ale pulsiunilor 1915)
-

introiectia sau identificarea (Doliu si melancolie, 1917)

anularea retroactiva si izolarea (Inhibitie, simptom, angoasa, 1926)

O contributie semnificativa in domeniu este cea a Annei Freud care in cartea sa

Eul si mecanismele de aparare pune bazele a ceea ce mai tarziu va deveni psihologia
eului si analiza apararilor. La acea data demersul ei este unul de tip revolutionar si
totodata un act de curaj, intrucat deplaseaza atentia analistului de la conflictele
intrapsihice la modalitatile de care dispune eul pentru gestionarea mai mult sau putin
adecvata a acestora. In acest fel ea face un imens serviciu psihanalizei deoarece o aseaza
pe un drum pe care interventia terapeutica devine mult mai pertinenta si mai credibila, si
fundamenteaza un punct de vedere mai pertinent cu implicatii majore in psihoterapie: nu
conteaza atat conflictul (care de multe ori nu se lasa lichidat prin constientizare, ci
construirea si dezvoltarea unor modalitati defensive optime de gestionare a lui). Ea
propune totodata si o intelegere de tip integrativ a acestor mecanisme, analizand relatiile
dintre ele, fenomenele de compensare, substitutie care pot apare, precum si folosirea
diferentiata a unor mecanisme de aparare functie de context/conflict.

Melanie Klein a introdus in seria mecanismelor de aparare clivajul, idealizarea si

identificarea proiectiva ca mecanisme precoce, incluse de Vaillant in categoria
apararilor ce distorsioneaza imaginea, si in baza carora ea explica o mare parte din
functioanarea psihologica si constituirea aparatului psihic in primii ani de viata. Opera sa

va fi continuata de Kernberg care aseaza conceptul de clivaj in centrul teoriei sale despre
starile-limita si descrie si alte mecanisme de aparare: idealizarea primitiva, refuzul
primitiv, omnipotenta, deprecierea si identificarea proiectiva.

3. EVALUAREA PROBLEME LEGATE DE EVALUARE SI MODALITATI DE

EVALUARE

Problemele legate de evaluarea MA se refera in primul rand la masura in care putem

evalua niste procese inconstiente si la gradul de validitate si fidelitate al unei astfel de
masuratori in cazul in care totusi ne hazardam sa o facem. In ceea ce priveste fidelitatea
si validitatea masurarii MA acestea sunt puternic sustinute de Studiul dezvoltarii
adultului efectuat de Vaillant incepand cu 1967 (v. Serban Ionescu). La prima vedere
pare imposibil sa evaluezi printr-un chestionr autoadministrat un proces de care subiectul
insusi nu este constient. Pentru a face putina lumina in aceasta privinta ne vom referi la
distinctia operata de Wallerstein intre mecanism de aparare (abstractie teoretica
utilizata pentru a descrie un mod de lucru, de functionare mentala inconstienta) si
manifestarea unei aparari (comportamente, afecte, idei specifice puse in slujba unor
scopuri defensive). In 1967 Vaillant substituie in cercetarea sa procese intrapsihice cu
manifestari concrete si comportamente obiective, argumentand ca o astfel de substitutie
permite examinarea functiei eului in termeni mai degraba operationali decat teoretici.

Asa cum un test de rezolvare de probleme evalueaza gandirea subiectului fara ca acesta
sa fie deplin constient de modul de functionare a procesului psihologic, ne putem astepta
ca si MA sa poata fi evaluate prin tehnica chestionarului cu conditia ca indicii
comportametali sa fie realmente valizi in raport cu conceptul psihologic pe care
presupunem ca il obiectiveaza. Metodologia folosita de Bond et al (1983) pentru DSQ
(Chestionarului stilului defensiv) este un bun exemplu de acuratete medologica si
rigurozitate stiintifica (v. Serban Ionescu, pg. 87). In ceea ce ne priveste selectia
comportamentelor din cadrul itemilor a fost facuta in baza literaturii de specialitate si a
experientei clinice personale. Suntem de acord cu Bond cand afirma ca un astfel de
demers nu evidentiaza conflictul psihologic in sine, ci doar modalitatea de gestionare
inconstienta a acestuia. Cu toate acestea, valoare sa este extrem de mare cu atat mai mult
cu cat studiile par sa confirme faptul ca nu atat conflictul este cel care are valoare
prognostica in raport cu evolutia starii psihologice a subiectului, ci modalitatile defensive
prevalente la care acesta apeleaza. Bineinteles ca in psihoterapie si clinica o astfel de
abordare cantitativa este insuficienta; nu acelasi lucru se poate spune insa despre
domeniul cercetarii stiintifice in care prezenta unui astfel de instrument este absolut
necesara petru investigarea relatiilor dintre MA si alte laturi ale functionarii psihice,

sociale sau fizice a subiectului. Avantajele chestionarului, expuse foarte pragmatic de

Bond, sunt urmatoarele:
-

asigura economie de timp

nu presupune personal foarte calificat (economie de bani)

elimina problemele de fidelitate dintre evaluatori

ofera posibilitatea de a culege date normative

Principalele metode si tehnici de evaluare a MA:

I.

testele proiective

a.
TAT plansele TAT contin imagini susceptibile de a reactiva conflicte
pulsionale bazale, precum si afectele si fantasmele legate de acestea. Activarea
mecanismului proiectiv ne permite sa presupunem ca raspunsul subiectului este o
imagine a propriei atitudini fata de conflictele in cauza, in raport cu care el ne va oferi
raspunsuri transferentiale. Shentoub considera ca procedeele de elaborare a discursului
din protocoalele TAT se intemeiaza pe operatii inconstiente (mecanisme de aparare si
alte modalitati de conduita psihica), a caror expresie manifesta sunt. El repartizeaza
aceste defense in patru mari categorii:
-

aparari prin recurgerea la realitate

aparari prin recurgerea la fantezii si afect

aparari prin inhibitie

aparari ce tin de anumite emergente in procesele primare

In 1987, Debray propune o noue fisa de despuiere pentru copii si adolescenti in care
acorda un loc semnificativ reperarii mecanismelor defensive.

De exemplu, una din plansele TAT propune imaginea unui baietel asezat pe pragul unei
cabane cu scanduri puse alandala. Solicitarile latente trimit la capacitatea de a fi singur:
in context oedipian, plansa retrezese sentimentul de singuratate al copilului parasit de
cuplul parental; dicolo de acesta, problematica dominanta se refera la capacitatea de a fi
singur intr-un mediu precar si testeaza calitatea sprijinului matern si efectele sale asupra
subiectului (cf. F. Brelet-Foulard si C. Chabert, 2003). Mai multe studii de caz realizate
de aceeasi autori evidentiaza aparitia unor defense precum: contrainvestirea, refuzul si
reprimarea (afectul negativ este initial ignorat, apoi recunoscut si imediat respins si
inlocuit cu o fantasma de final fericit rationalizata prin recurgerea la argumentul: soarele
este totusi stralucitor, deci la un element extern) Bruno, organizare obsesionala, 38 ani.

Am dori sa insistam aici asupra unui aspect pe care il consideram foarte important atunci
cand se pune problema de a opta pentru o modalitate de evaluare a MA tip TAT sau una
de tip coportamental. Daca in clinica, unde abordarea conflictului este absolut necesara,
utilizarea TAT nu poate fi decat bine-venita (alaturi sau nu de alte instrumente), in
cercetare precum si in evaluarea unui lot non-patologic consideram ca utilizarea TAT
poate induce in eroare deoarece ea ne arata cum se apara subiectul in raport cu un conflict
anume, si nu cum se apara el de obicei. Contextualizarea excesiva in TAT poate deforma
prin urmare raspunsurile subiectilor. Se impune, dupa cum vedem, o analiza amanuntita a
relatiei dintre cele doua tipuri de evaluari, demers pe care ne propunem sa il realizam in
viitor.

b.

Rorschach

Utilizarea acestui test in evaluarea functionarii defensive este marcata de mai multe
contributii importante precum:
-

Schafer (1954)

Holt (1977)

Lerner si Lerner (1980)

Cooper si al. (1991) Rorschach Defense Scale prin care se evalueaza 15 aparari:
izolare, intelectualizare, formatiune reactionala, rationalizare, refulare, depreciere,
idealizare primitiva, identificare proiectiva, clivaj, omnipotenta, proiectie si 4 tipuri de
refuz.
Cu toate acestea, statutul testului ca modalitate de evaluare a defenselor ramane nesigur,
impunandu-se validarea sa prin compararea cu evaluarile clinice si cele de tip
comportamental.

II.

alte instrumente

a.
DMI Gleser si Ihilevich (1969), test compus din zece relatari care descriu
situatii conflictuale (40-160 cuvinte) urmate de patru intrebari cu privire la
comportamentul subiectului in situatia data, precum si la raspunsul sau pulsional
fantasmat, la gandurile si sentimentele sale. La fiecare intrebare sunt propuse cinci
raspunsuri alternative, reprezentand tot atatea grupuri de MA. Cele cinci grupe de MA
investigate prin DMI sunt:
intoarcerea impotriva obiectului (identificarea cu agresorul, deplasarea,
traducerea in act, regresia)
-

proiectia

intoarcerea impotriva propriei persoane (raspunsuri autohandicapante,

pesimiste sau masochiste)
refularea)

transformarea in contrariu (denegarea, refuzul, formatiunea reactionala si

b.
Indexul stilului de viata Plutchik (1979), 97 de itemi grupati in opt scale
masurand tot atatea mecanisme de aparare
c.
Chestionarul stilului defensiv Bond (1983), 81 de itemi, 24 de aparari
(unele reprezentate doar printr-un item)
d.
Profilul mecanismelor de aparare Johnson (1982,1986), test de completare
de fraze in care fiecare din cele 40 de raspunsuri este atribuit unei categorii din cele 14
reprezentand reductori de tensiune, aparari precoce, aparari de nivel mediu si aparari
avansate
e.
Scalele de evaluare a mecanismelor de aparare Perry (1988), permit
evaluarea cantitativa sau calitativa a 27 de MA, in primul rand pe baza unui interviu de o
ora inregistrat pe o caseta video.

Studiile actuale se centreaza pe :

-

definirea MA si stabilirea relatiilor dintre ele

clasificarea MA si stabilirea unor stiluri defensive

stabilitatea/transformarea MA in cursul terapiei

functionarea defensiva in maladiile de ordin fizic

evolutia MA in ontogeneza

dezvoltarea instrumentelor de evaluare

Pentru toate aceste directii de cercetare stabilirea unor repere cat mai obiective si mai
valide in investigarea MA este o conditie fara de care concluziile studiilor nu pot dobandi
consistenta, ramanand simple aproximari ale fenomenelor investigate. Prin construirea
IMA ne propunem sa acoperim un gol existent la ora actuala in domeniul
psihodiagnosticului in Romania.

4.

CLASIFICAREA MECANISMELOR DE APARARE

n ceea ce privete att denumirea si definirea, ct i clasificarea mecanismelor de

aprare, punctele de vedere sunt numeroase, n funcie de diverse criterii luate n
considerare de unii sau alii dintre autorii ce s-au preocupat de investigarea acestor
mecanisme. Astfel, naintea unei delimitri i precizri explicite a perspectivei la care
aderm n lucrarea prezent, am considerat necesar s poposim asupra ctorva clasificri,
fr a face abstracie de faptul c ele nu sunt exhausive, unele lund n considerare
anumite defense, altele, pstrnd mecanisme din clasificrile anterioare i adugnd sau
nlocuind altele. Considerm n acest moment al demersului mai important dect
clasificrile n sine, faptul c tematica mecanismelor defensive a fost una care a
preocupat psihologii i psihiatrii de la Freud i pn n actualitate, fcndu-i loc ca i
element semnificativ pentru explicarea personalitii mature i a devenirii acesteia, att n
registrul normalitii, ct i n cel al patologiei psihice, fiind de asemenea un liant
contient-incontient i totodat o poart de intrare valoroas ctre coninuturile
incontiente ale psihicului uman.

Astfel, vom face referire, dup cum am precizat anterior, la cele mai cunoscute liste i
clasificri ale mecanismelor de aprare din literatura psihologic i psihiatric.

Liste

Considerm listele din punct de vedere cronologic, astfel: aprrile la Sigmund Freud
(1900, 1905, 1911, 1915, 1917, 1926); mecanismele de aprare dup Anna Freud,
decelate din lucrarea Eul i mecanismele de aprare (1936); o list de patruzeci i trei
de mecanisme n viziunea lui Valenstein (1961); clasificarea lui Laplanche i Pontalis aa
cum apare ea n Vocabularul psihanalizei (1967); clasificarea realizat n DSM IV
(1994, 1996) i DSM IV-R de ctre Asociaia American de Psihiatrie; lista de
mecanisme defensive elaborat de Plutchik (1979, 1989, 1995).

Sigmund Freud.
Mecanismele de aprare identificate de S. Freud, pe parcursul a 26 de ani, mai exact din
1900 i pn n 1926, considernd lucrrile n care apar menionate respectivele
mecanisme,- sunt: regresia, sublimarea i formaiunea reacional; proiecia; ntoarcerea
mpotriva propriei persoane i transformarea n contrariu; introiecia, similar la S. Freud
cu identificarea; anularea retroactiv i izolarea. La acestea se adaug refularea, dar nu ca
i mecanism de aprare propriu-zis, ci ca o aprare compozit, n sensul c, Freud
consider refularea omniprezent n toate celelalte defense, ca element comun pentru
aceestea.

Anna Freud.
Cele zece mecanisme de aprare listate de ea sunt:
Refularea;
Regresia;
Formaiunea reacional;
Izolarea;
Anularea retroactiv;
Proiecia;
Introiecia;
ntoarcerea ctre propria persoan;
Transformarea n contrariu;
Sublimarea
Pe lng acestea, autoarea face referire i expliciteaz i alte defense, pe parcursul lucrrii
Eul i mecanismele de aprare, acestea fiind: negarea prin fantasm, negarea prin
cuvnt i act, identificarea cu agresorul, altruismul, ascetismul, intelectualizarea,
identificarea.

Valenstein.

Valenstein, npreun cu colaboratorii si Bibring, Dwyer i Huntington alctuiesc o list,

cea mai cuprinztoare din listele de inventariere a mecanismelor defensive alctuite pn
acum, coninnd paruzeci i trei de mecanisme de aprare ce ar putea fi grupate astfel,
innd cont de sursele lor:
Primele nou mecanisme din cele zece pe care le menioneaz A. Freud n lucrarea sa,
excepie fcnd deci transformarea n contrariu care la Valenstein nu mai figureaz.
Zece mecanisme comune i altor autori, i anume: altruismul, ascetismul, deplasarea,
identificarea cu obiectul iubit, identificarea cu obiectul pierdut, identificarea cu agresorul,
identificarea autopunitiv, intelectualizarea, raionalizarea, refuzul prin exagerare, refuzul
n fantezie, retragerea, somatizarea, traducerea n act.
Douzeci de mecanisme specifice, ce se ntlnesc doar n lista lui Valensein, i care ar
putea fi mprite n dou categorii, dup partea gramatical care le desemneaz:
mecanisme de aprare desemnate prin substantive: blocaj, complezena, conduita
contrafobic, controlul, controlul prin gndire, depersonalizarea, desexualizarea, detaare,
evitarea, limitarea funciilor eului, reliefarea afectelor, ritualizarea, sexualizarea;
mecanisme de aprare desemnate prin verbe: a face pe bufonul, a mnca i a bea, a
recurge la gndirea magic, a te crampona de obiect, a se orienta spre estetic, a fluiera pe
ntuneric, a te mbolnvi.

Laplanche i Pontalis.
Tratarea problematicii mecanismelor de aprare la aceti doi autori are ca punct de
plecare lucrarea Annei Freud, creia autorii mai sus-menionai i aduc o serie de critici,
cum ar fi nonexhausivitatea clasificrii medanismelor defensive sau superficialitatea
tratrii unor defense considerate semnificative i evidente, precum i poposirea prea
scurt asupra multitudinii aspectelor ce deriv din abordarea frontal a mecanismelor
defensive investigate. n aceast ordine de idei, pe lng tratarea independent a
paisprezece din mecanismele Annei Freud, i doar menionarea restului de trei
mecanisme, autorii mai fac referire detaliat n articole independente, la: refuzul realitii,
clivajul eului, (de)negaie, deplasare, forcludere, intelectualizare, raionalizare, reparaie,
reprimare. La acestea, autorii mai menioneaz i aprri identificate la M. Klein, ca:
clivajul obiectului, identificare proiectiv, refuzul realitii psihice, control omnipotent
asupra obiectului. Este evident faptul c, mai ales la aceti din urm doi autori, nu se
poate vorbi nici pe departe de o clasificare a mecanismelor de aprare, fiind mai mult o
enumerare i descriere a unor defense, fr a urmri criterii de clasificare i mprire a
lor, ci lund n considerare doar ali autori ce s-au preocupat de acest domeniu, al
mecanismelor de aprare.

DSM IV.
Mecanismele de aprare din DSM IV cuprind cinci mecanisme identificate iniial de A.
Freud, i anume: introiecie, regresie, orientare ctre sine, transformare n contrariu
sublimare. La acestea se adaug alte treisprezece:
Agresiunea pasiv;
Clivajul;
Deplasarea;
Deprecierea;
Disocierea;
Idealizarea;
Intelectualizarea;
Raionalizarea;
Refuzul realitii;
Reprimarea;
Reveria autist;
Soamtizarea;
Traducerea n act.

La aceste mecanisme de aprare se mai adaug nc treisprezece, n DSM IV-R figurnd

n plus:
Autoafirmarea;
Altruismul;
Anticiparea;
Autoobservarea;
Capacitatea de a recurge la cellalt;
Distorsiunea psihotic;
Identificarea proiectiv;
Omnipotena;
Plngerea cuprinznd solicitarea unui ajutor i respingerea ajutorului;
Proiecia delirant;
Refuzul psihotic;
Retragerea apatic;
Umorul.

L. Plutchik.

Plutchik ia n considerare treisprezece mecanisme defensive, i anume: activism, anulare

retroactiv, compensaie, deplasare, fantezie, formaiune reacional, identificare,
intelectualizare, introiecie, izolare, proiecie, raionalizare, refulare, refuz, regresie,
sublimare, - pe care le clasific dup gradul de asemnare, pe de o parte, i dup
alctuirea unor polariti, pe de alt parte. Astfel, se ajunge la clasificarea lor n trei
grupe, n funcie de asemnrile dintre mecanismele componente, astfel:
refuz, refulare, anulare retroactiv;
intelectualizare, raionalizare, intelectualizare;
proiecie, deplasare, activism.
Cea de-a doua clasificare urmrete criteriul polaritilor, lund natere de asemenea trei
grupe:
sublimare i regresie;
sublimare i formaiune reacional;
activism i refulare.
Acelai autor, mpreun cu colaboratorii si, bazndu-se pe analizele factoriale, ajung la
un numr de opt aprri din cele treisprezece iniiale:
Compensaie;
Deplasare;
Formaiune reacional;
Intelectualizare;
Proiecie;
Refulare;
Refuz;
Regresie.

Clasificri i tentative de sistematizare

O prim ncercare de clasificare aparine Annei Freud, care ia drept criteriu situaiile
particulare de angoas care suscit defensele.

O clasificare mai precis i riguroas este cea emis de Valliant (1971, 1976, 1993);
criteriul de clasificare este considerat caracterul adaptativ al mecanismelor de aprare n
cursul vieii adulte. Astfel, se ajunge la urmtoarele categorii:
1) aprrile psihotice: proiecia delirant, distorsiunea i refuzul psihotic;
2) aprrile imature: proiecia, fantezia schizoid, ipohondria, agresiunea pasiv,
activismul (identificat cu acting-out-ul), disocierea;
3) aprrile nevrotice sau intermediare: deplasarea, izolarea afectului, refularea,
formaiunea reacional;
4) aprrile mature: altruismul, sublimarea, reprimarea (nlturarea), anticiparea, umorul.

O alt clasificare ce merit a fi menionat este cea realizat n DSM IV (1994, 1996),
fiind descrise apte niveluri ale funcionrii defensive:
1) nivelul adaptativ ridicat: anticiparea, capacitatea de a recurge la cellalt (afiliere),
altruismul, umorul, autoafirmarea, autoobservarea, sublimarea, reprimarea (cu titlu de
exemplu). Scopul defenselor corespunztoare acestui nivel este de a realiza adaptarea
optim la factorii de stres, accentuarea sentimentului de gratificare, realizarea unei
contientizri a sentimentelor, ideilor, consecinelor, precum i asigurarea echilibrului
optim ntre motivaiile conflictuale.
2) nivelul inhibiiilor mentale (al formaiunii de compromis): deplasarea, disocierea,
intelectualizarea, izolarea afectului, formaiunea reacional, refularea, anularea
retroactiv. Mecanismele mai sus amintite au rolul de a menine n afara contiinei idei,
sentimente, amintiri, dorine, temeri ce sunt susceptibile de a reprezenta o ameninare
potenial.
3) nivelul distorsiunii minore a imaginii: deprecierea, idealizarea, omnipotena. Scopul
reglarea stimei de sine, imaginii de sine, imaginii corporale, imaginii celorlali.
4) nivelul negrii cuprinde: refuzul, proiecia, raionalizarea, ce au rolul de a menine n
afara contiinei factorii de stres i pulsiuni, idei, afecte, sentimente de responsabilitate
neplcute sau inacceptabile, ele fiin atribuite eronat unor cauze externe.
5) nivelul distorsiunii majore a imaginii: reveria autist, identificarea proiectiv, clivajul
imaginii de sine sau al imaginii de ceilali.
6) nivelul aciunii: activism, retragere apatic, plngeea cuprinznd solicitarea unui ajutor
i respingerea ajutorului i agresiunea pasiv implic utilizarea, n prezena unor factori
de stres interni sau externi, a aciunii sau a retragerii.

7) nivelul disreglrii defensive: proiecia delirant, refuzul psihotic, distorsiunea psihotic

implic un eec al reglrii defensive n faa factorilor de stres, ceea ce antreneaz o
ruptur n raport cu realitatea obiectiv.

Perry (1990) lanseaz o clasificare ce are puncte comune cu cea din DSM IV:
1) aprri-aciune (ex. agresiunea pasiv)
2) aprri borderline sau limit (ex. clivajul)
3) aprri-negare (ex. refuzul)
4) aprri narcisice (ex. omnipotena)
5) alte aprri nevrotice (ex. refularea)
6) aprri obsesionale (ex. anularea retroactiv)
7) aprri mature (ex. sublimarea)

Clasificarea lui Werwoerdt (1972) pune accent pe modurile de aciune, definirea claselor
de mecanisme de aprare fcndu-se relativ la ameninri, dup cum urmeaz:
1) retragerea din faa ameninrii (ex. regresia din ipohindrie)
2) excluderea ameninrii din sfera contiinei (refuzul, reprimarea, raionalizarea,
proiecia, introiecia)
3) dominarea, controlul ameninrilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la conduite
contrafobice sau la sublimare.

Ali doi cercettori, Ihilevich i Gleser elaboreaz n 1962 Inventarul Mecanismelor de

Aprare (DMI), clasificnd aprrile funcie de cinci stiluri defensive generale (1969):
1) ntoarcerea ctre obiect
2) Proiecia
3) Jocul cu principiile

4) ntoarcerea ctre propria persoan

5) Transformarea n contrariu

n fine, ultima clasificare pe care o menionm este cea realizat de Bond pe baza
Chestionarului Stilurilor Defensive (DSQ) elaborat de el. Analiza factorial a relevat
pantru factori, astfel:
1) model de aciune inadaptat, explicnd 50% din variaia total, i cuprinznd:
retragerea, activismul, regresia, inhibiia, agresiunea pasiv, proiecia; trstura
comportamental comun o reprezint incapacitatea subiecilor de a negocia cu
pulsiunile, prin demararea unei actiuni constructive pe cont propriu;
2) distorsiunea imaginii, explicnd 10% din variaia total, i cuprinznd: clivajul,
idealizarea primitiv i omnipotena nsoit de depreciere;
3) sacrificiul de sine, acoperind 9% din variaia total, cuprinde formaiunea reacional
i pseudoaltruismul, reflectnd nevoia de a se percepe pe sine ca amabil, dispus oricnd
pentru a ajuta pe altul i niciodat furios (n aparen doar, evident).
4) stilul adaptativ (8% din variaia total): umorul, reprimarea, sublimarea, asociate
noiunii de coping reuit.

5.

CE SUNT MECANISMELE DE APARARE?

Dupa cum spuneam mai sus cercetatorii sunt departe de a fi ajuns la consens in
privinta definirii mecanismelor de aparare. Pentru inceput vom prezenta o serie de
definitii ale conceptului cu scopul de a extrage notele definitorii pe care sa le integram
intr-o definitie operationala ce urmeaza sa ne serveasca drept puct de referinta in
demersul nostru de investigare a MA:

Laplanche si Pontalis (1967): Mecanismele de aparare sunt diverse tipuri deoperatii in

care se poate evidentia apararea. Apararea este ansamblul operatiilor a caror finalitate
este sa reduca, sa suprime orice schimbare susceptibila de a pune in pericol integritatea si
constanta individului biopsihologic. Mecanismele prevalente difera dupa tipul de
afectiune avut in vedere, dupa etapa genetica in cauza, dupa gradul de elaborare a
conflictului defensiv etc. In general se accepta ideea ca mecanismele de aparare sunt

utilizate de eu, ramanand deschisa problema teoretica de a sti daca punerea lor in joc
presupune intotdeauna existenta unui eu organizat care sa le constituie suportul.

Widlocher (1971-1972): Apararea este asamblul operatiilor a caror finalitate este de a

reduce un conflict intrapsihic, facand in asa fel incat unul dintre elementele acestuia sa fie
inaccesibil experentei constiente. De notat faptul ca la Widlocher apararea este
inseparabila de conflictul subiacent si prin urmare nu poate fi analizata decat in relatie cu
acesta. Implicatiile acestui punct de vedere ar fi ca valoarea unui chestionar ca modalitate
de evaluare a MA ar fi destul de redusa tocmai pentru ca el se refera doar la defense, fara
a lua in calcul conflictul.

Sillamy (1980): Apararea este un mecanism psihologic inconstient, utilizat de individ

pentru a diminua angoasa generata de conflictele interioare intre exigentele instinctuale si
legile morale si sociale.

Braconnier (1991): Mecanismele de aparare sunt mijloacele la care eul recurge pentru a
stapani, controla si canaliza pericolele interne si externe.

Vaillant si Drake (1985): Apararile sunt metafore utilizate in descrieres diferitelor stiluri
cognitive si a modalitatilor de remaniere a realitatilor interne si externe

Vaillant (1993): Apararile sunt procese mentale de reglare vizand restaurarea

homeostaziei psihice. Ele presupun o deformare temporara a realitatii din cauza unor
ganduri, sentimente si comportamente.

DSM IV (1994/1996): Mecanismele de aparare sunt procese psihologice automate care

protejeaza individul de anxietate, de perceperea unor pericole sau de factorii de stres
(interni sau externi). Ele sunt mediatori ai reactiei subiectului la conflictele emotionale si
la factorii de stres.

Aceste definitii ne indica principalele repere in delimitarea conceptului de mecanism de

aparare:

Ce este? proces, operatie, strategie, mijloc, etc?

Ce finalitate are? reducerea unui conflict intrapshic, diminuarea angoasei,

restaurarea homeostaziei psihice, protejarea individului impotriva anxietatii, etc?
-

In raport cu ce se realizeaza apararea? pericole interne sau externe?

Prin ce se realizeaza apararea? suprimarea unui element al conflictului,

remanierea realitatii, deformarea temporara a realitati, disimulare?
-

La ce nivel se realizeaza ? constient sau inconstient?

Vom incerca in cele ce urmeaza sa dam un raspuns la fiecare din aceste intrebari:

a.
vom considera ca apararile sunt mecanisme psihice, si nu procese intrucat
procesele psihice sunt universale, putand fi intalnite la orice individ, in timp ce
mecanismele psihice pot sau nu sa apara toate in viata unui subiect. De asemenea,
procesul psihic este un fapt ireductibil, in timp ce unele mecanisme de aparare includ in
ele si alte mecanisme: de exemplu, introiectia care presupune intotdeauna o identificare
prealabila. Trebuie totusi sa subliniem ca unele mecanisme defensive primare
(identificare, proiectie, refulare) sunt veritabile procese psihice. In ceea ce priveste
termenii de operatie sau strategie, acestia ni se par nepotriviti deoarece primul face
referire mai degraba la o secventa din maifestarea unei aparari, iar cel de-al doilea la o
grupare de aparari care servesc acelasi scop.

b.
Mecanismele de aparare au functia de reducere a anxietatii legata de un
conflict intre exigente interne disonante ce pot aparea in relatiile dintre diverse instante
psihice si chiar la nivelul aceleiasi instante. Consideram ca este vorba de un conflict
intern deoarece chiar daca avem de-a face cu un conflict aparent intre o exigenta interna
si una externa, in realitate conflictul se naste doar atunci cand exigenta externa a fost
indeajuns de mult internalizata pentru a functiona ca exigenta interna. Mai mult, este
falsa ideea conform careia mecanismele de aparare ne apara doar de conflictele dintre eu
si sine; sursa conflictului poate fi atat in relatiile tensionate dintre doua instante distincte
ale psihicului, cat si intre doua nevoi/exigente ce tin de aceeasi instanta, dar de nivele
diferite ale acesteia (de exemplu, de nivelul constient si inconstient al eului).

c.
Prin urmare apararea se realizeaza intotdeauna in raport cu un pericol
intern, sau, cu reprezentarea unui pericol intern sau extern.

d.
Orice aparare reusita presupune mentinerea in inconstient a conflictului
generator de angoasa prin deformarea realitatii (modificarea reprezentarii realitatii in
sensul mascarii elemetelor conflictogene). Gradul de deformare a realitatii poate fi chiar
un indice al caracterului patologic al unei aparari (daca activismul nu presupune decat o
ignorare a unui aspect al realitatii, proiectia implica o falsificare a acesteia; diferentierile
pot merge si mai departe, existand proiectii relativ inocente si altele extrem de nocive).

e.
apararile sunt mecanisme inconstiente, care insa pot fi constientizate; de
subliniat faptul ca un mecanism defensiv devenit constient nu implica si constientizarea
conflictului subiacent. In virtutea acestui fapt, ele pot ramane functionale si eficiente
chiar daca subiectul este constient ca un anume comportament are o functie defensiva (de
exemplu, accesele bulimice care se presupune ca ar servi drept defensa in raport cu
anxietatea de separare in relatia cu mama).

In urma consideratiilor de mai sus definitia pe care o propunem este urmatoarea:

Apararile sunt mecanisme psihice inconstiente care se activeaza datorita

anxietatii legate de reprezentarea unui conflict generat de un pericol intern sau extern si
care au functia de reducere a anxietatii printr-o deformare a acestei reprezentari.

Deformarea realitatii ia diverse forme in functie de tipul specific de aparare:

in anticipare, are loc o deformare a dimensiunii timp prin proiectarea intrun moment din viitor, sau, mai bine spus, prin transpunerea unui moment viitor in
prezent.

in activism, deformarea consta intr-o ignorare a unui element conflictogen

din realitate; aceeasi operatie este decelabila si in negare, refulare, reprimare si refuz al

realitatii (diferentele de ordin calitativ sunt insa foarte mari si permit analiza distincta a
fiecarui mecanism in parte).

in clivaj, din doua elemente disonante din realitate este suprimat (prin
refulare) unul, in timp ce celalalt este suprainvestit si ipostaziat.

in proiectie, realitatea este imbogatita cu elemente care de fapt nu ii

apartin. Este ca si cum cineva ar merge pe strada ocolind niste oameni imaginari.

in omnipotenta realitatea este deformata prin exagerare, hipertrofiere,

raporturile cu lumea sunt inversate astfel incat Eul devine un Gulliver in tara piticilor
printre ceilalti.

in intoarcerea impotriva propriei persoane discomfortul psihologic este

proiectat in totalitate la nivelul eului, culpabilizat pentru toate suferintele si esecurile, si,
consecutiv, agresat pentru toate aceste vinovatii mai mult sau mai putin imaginare.
Distorsiunea apare aici sub forma asumarii a tot ce este rau si a autoculpabilizarii
excesive si, paradoxal, victimizante.

in rationalizare, intelectualizare si refugiu in reverie realitatea este

deformata fie in sensul negarii afectului, fie in sensul negarii ratiunii si a imperativelor
acesteia. Si intr-un caz si in celalalt avem de-a face cu un subiect care priveste realitatea
cu un singur ochi al ratiunii si logicii, sau al dorintei si afectului.

in regresie asistam la o distorsiune temporala, timpul psihologic fiind cu

mult depasit de cel obiectiv; subiectul trateaza prezentul ca si cm acesta ar fi trecut, se
scoate pe sine din realitate si se transpune intr- lume devenita virtuala

prin umor realitatea este colorata intr-un roz antidepresiv, iluzia

cromatica facand suportabila o perspectiva altminteri nu prea vesela

agresiunea pasiva pune in act o fantasma de putere magica a subiectului

care isi pedepseste agresorul oarecum de la distanta (lasand razbunarea pe seama
destinului, care bineinteles, ii este aliat fidel, sau folosindu-se de puterea refuzului sau a
ignorarii); avem de-a face tot cu o deformare a imaginii de sine in care subiectul isi
pastreaza aparenta de persoana superioara sau evita propria incapacitate de a se angaja
intr-un conflict deschis care l-ar face sa se simta mult prea vulnerabil.

in altruism, ascetism si contrainvestire subiectul isi falsifica imaginea de

sine si propune lumii o fata cosmetizata dupa standardele morale sau sociale la moda

in sublimare avem de-a face cu un subiect ai carui lotusi cresc din noroi in
timp ce el prefera sa creada ca isi trag seva din eter.

Dupa cum vom vedea mai departe, mecanismele incluse de noi in IMA nu corespund
toate acestei definitii si asta pentru motivul evident ca nu sunt mecanisme de aparare.
Acesta este cazul acting-out-ului (care nu este mecanism de aparare ci, din contra, esecul
acestora, deoarece pulsiunea inconstienta este direct tradusa in act in loc sa fie blocata
prin defensa), al afirmarii de sine prin exprimarea sentimentelor si afiliere care, fiind in
mult mai mare masura constiente in sine si in raport cu nevoia care le declanseaza, se
apropie mult de mecanismele de coping, concept pe care il vom prezenta in continuare
deoarece are o valoare practica foarte mare. Daca Freud spunea initial ca acolo unde a
fost sinele trebuie sa fie eul, in privinta defenselor nu credem ca ne inselam spunand ca
acolo unde a fost defensa trebuie sa fie copingul. Trecerea de la defensa la coping
marcheaza trecerea de la apararea inconstienta la strategiile constiente, ne-automate, de
adaptare si echilibrare cu sine si cu mediul la un subiect devenit mult mai responsabil de
nivelul sau de satisfactie si armonie psihologica.

In 1943, Bibring introducea conceptul de mecanism de degajare, definindu-l ca

modalitate de gestionare a tensiunilor de catre eu, functia sa fiind de a dizolva progresiv
tensiunea prin schimbarea conditiilor interne care o produc (ex: familiarizarea cu o
situatie anxiogena sau detasarea de libido in travaliul de doliu). Lagache este cel care va
relua conceptul si il va dezvolta, acordandu-i o importanta foarte mare in virtutea ideii ca
scopul curei psihanalitice este chiar cel de a elibera eul de sub influenta celor doua
instante. Degajarea ar presupune inlocuirea compulsiilor defensive cu alegerea si
respingerea constiente intr-un cuvant, cu judecata, atat in sens moral, cat si logic.
Caracteristicile dagajarii ar fi urmatoarele:

recunoasterea de catre subiect a dorintelor si apararilor sale fantasmatice

rolul important pe care-l indeplineste constiinta

indepartarea apararii ca element prealabil degajarii. Operatiunile de

degajare presupun dezinvestirea contrapulsiunii defensive, amanarea ei, si, in
contrapartida, suprainvestirea anumitor ganduri, care fac apel la atentie si la reflectie.
Lagache mai subliniaza si faptul ca, apropiindu-se mai mult de procesul primar, defensele
au o structura paralogica si se realizeaza sub influenta principiului placerii si a compulsiei
la repetitie. Deoarece in sublimare este abolita refularea, el propune ca aceasta sa fie
considerata mai degraba mecanism de degajare decat de aparare. Noi vom include totusi
sublimarea in cadrul mecanismelor defensive deoarece ea nu corespunde primului criteriu
formulat chiar de Lagache: recunoasterea de catre subiect a dorintelor si apararilor sale
fantasmatice

Conceptul de coping a fost introdus in psihologie de Lazarus printr-o lucrare dedicata

stresului psihologic. El defineste copingul ca fiind ansamblul eforturilor cognitive si
comportamentale destinate controlarii, reducerii sau tolerarii exigentelor interne sau
externe care ameninta sau depasesc resursele unui individ. In Bloch si al (1991)
copingul este definit ca procesul activ prin care individul, gratie autoaprecierii propriilor
activitati, a motivatiilor sale, face fata unei situatii stresante si reuseste sa o controleze.
In literatura de specialitate sunt inventariate ai multe tipuri de coping:

coping centrat pe emotie (vizeaza gestionarea starilor emotionale)

coping centrat pe problema (vizeaza gestionarea problemei aflate la

originea starii emotionale a subiectului)

coping de evitare (strategii pasive de reducere a tensiunii emotionale

evitare, fuga, refuz, resemnare)

copingul vigilent (strategii active de infruntare a situatiei cautare de

informatii, de sustinere sociala, de mijloace de rezolvare a problemei).

Dupa cum reiese de mai sus afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor, afilierea si
chiar retragerea apatica intra in categoria mecanismelor de coping (ultimul intr-o
categorie mai putin adaptativa si anume cea copingului prin evitare). Ele au fost totusi
retinute in inventarul nostru deoarece apar in numeroase clasificari ale mecanismelor
defensive (DSM IV si Vaillant). Scala de acting-out a fost retinuta pentru testarea
ipotezei referitoare la corelatia negativa cu apararile de nivel superior si pozitiva cu cele
de nivel inferior. Mai trebuie mentionat faptul ca exista doua tipuri de abordari ale
copingului de tip dispozitie (trasatura de personalitate) si de tip context (activare si
utilizare situationale). La ora actuala se incearca o abordare integrativa a celor trei
concepte si a manifestarii lor pe scala normal-patologic; de exemplu, in 1969 Haan
elaboreaza un model al functionarii adaptative cuprinzand zece dimensiuni de baza care
se pot manifesta sub forma de coping, aparare sau fragmentare (pentru sensibilitate avem
empatia ca si coping, proiectia ca aparare si ideile de referinta ca fragmentare). Plutchik
(1995) considera ca fiecareia dintre apararile fundamentale (care sunt mecanisme psihice
rigide, de valoare adaptativa limitata) ii corespunde un stil de coping (metoda constienta
de rezolvare a problemelor, flexibil si, in general, adaptativa): refuz minimizare,
regresie cautare de ajutor. Ne asteptam prin urmare ca intre aceste aparari sa gasim o
corelatie negativa, ipoteza pe care o vom testa si in studiul nostru.

8. DESCRIEREA DIMENSIUNILOR I A VARIABILELOR

IPOTEZE I REZULTATE

ACTIVISM
Activismul - gestionarea conflictelor psihice sau a situaiilor traumatice externe prin
recurgerea la aciune, n locul refleciei sau al tririi afectelor. (erban Ionescu) Conform
DSM activismul se definete ca o strategie elaborat ca derivativ i care are ca scop lupta

contra angoasei. Potrivit Le Grand Larousse universel, care ofer dou accepiuni ale
termenului, de sistem de conduit ce privilegiaz aciunea concret, direct, i iniiativa
personal (definiie ce se apropie de ceea ce dorim noi s se neleag prin activism ca i
defens), iar pe de alt parte, de conduit a celui ce ia agitaia drept aciune (definiie
ceva mai ndeprtat de perspectiva pe care am luat-o noi n considerare n
operaionalizarea conceptului de activism).

Activismul apare de sine stttor n lista mecanismelor de aprare la erban Ionescu i la

Plutchik, iar n DSM IV este identificat cu acting out; apare cu numele de activism n
clasificarea elaborat de Plutchik. Pentru noi, activismul i acting out sunt dou
concepte diferite, ce implic comportamente diferite, i vom preciza mai clar distincia
dup ce vom trata i mecanismul acting out.

Variabile
Motivaia formulrii celor dou variabile rezid n distinia primar pe care am realizat-o
ntre ceea ce nelegem prin activism ca i aprare prezent destul de frecvent n
comportamentele cotidiene i acting out. n acest sens, ne referim la activism ca la o
aprare ce presupune comportmente frecvent ntlnite n viaa cotidian, fiind i susinute
de impactul psihologic al solicitrilor sociale, mai mult sau mai puin direct exprimate
asupra individului integrat social. Adic, implicarea activ, concret a individului este i
va fi salutat din plin de ctre societatea ce respect normele ei, iar un om activ este
apreciat pozitiv ca fiind o persoan bine integrat i adaptat social. O dat ce o asemenea
defens primete binecuvntareasocietii din care facem parte, lansm ipoteza
conform creia defensa activism ia o form de defens adaptativ din punct de vedere
social.

a. activitate febril ce precede sau succede anumitor evenimente importante sau stresante
Aceast variabil se refer la apelul ocazional, este adevrat, cu frecvene diferite de la
persoan la persoan, la activism, acesta fiind cerut doar n cazuri apreciate subiectiv
de individ drept extreme, cuprinznd n aceast categorie anumite evenimente
importante pentru individ sau stresante (care au fost trite deja i apreciate a posteriori ca
atare, sau care urmeaz s se petreac i sunt proiectate ca atare anticipativ, sunt potenial
stresante). Prin activitate febril nelegem activitatea ce ocup aproape integral timpul
pe care o persoan l are la dispoziie de-a lungul unei zile, pauzele sale fiind foarte
reduse ca numr i durat, dac nu absente.

naintea unui eveniment important fac multe lucruri.

b. implicare (excesiv) n anumite activiti

Ne referim deci la activism ca masc sau mijloc deviaionist de la anumite afecte,
gnduri, conflicte ce nu pot fi abordate frontal de subiect din varii motive ce in de ceea
ce denumim cu un termen generic diferene individuale. O dat ce subiectul n cauz se
simte incapabil s gestioneze direct i nonmediat respectivele afecte, conflicte, etc. cu
care se vede confruntat la un moment dat, el alege ca modalitate de asigurare a
confortului psihologic implicarea mai mult sau mai puin excesiv n diverse activiti
practice, concrete, care au rolul de a redireciona focalizarea ateniei de la coninuturi
potenial anxiogene spre coninuturi nu doar nonanxiogene, dar, eventual, i gratifiante
din punct de vedere social. Formularea variabilei, aa cum apare ea aici, nu exclude o
motivaie pentru respectiva implicare n activiti, i considerm respectiva cauz ca fiind
indispensabil i omniprezent n cazul oricrui comportament de acest gen.
Am foarte mult timp liber.

Ipoteze
n primul rnd ne referim la clasa, categoria sau factorul la care ar putea aparine
activismul, i lansm ipoteza conform creia acest factor ar fi reprezentat de aprrile
adaptate din punct de vedere social, i aceasta n condiiile n care activitatea ca atare,
acel a face ceva este salutat din plin de ctre societatea occidental n comparaie cu
cea oriental de pild. n al doilea rnd, n ceea ce privete eventuale corelaii ntre
activism i alte mecanisme de aprare, susinem ipoteza conform creia ar exista o
corelaie pozitiv cu afilierea i cu altruismul i cu refuzul unui segment al realitii (acest
refuz determinnd tocmai aprarea de respectivul aspect prin refugiul n activism) i
corelaie negativ cu retragerea apatic.

Rezultate
Testarea statistic a ipotezelor i valoarea coeficientului de corelaie Pearson obinut arat
ntr-adevr existena unei corelaii pozitive semnificative ntre activism i afiliere,

respectiv activism i altruism, motivat de noi prin faptul c activismul implic contact
social, socializare, relaii interumane i comportamente, dedicare chiar pentru realizarea
scopurile altora, solicitare i primre de sprijin exterior.

ACTING OUT
Acting out - se identific cu conceptul de traducere n act, ca act impulsiv, i este o
nclcare a interdiciei de a aciona n cadrul curei psihanalitice (S. Freud). n clinica
psihiatric se identific cu o impulsie ce are caracter de violen heteroagresiv sau
autoagresiv; actul n sine fiind de scurt durat. n opinia noastr, mecanismul are n
centrul su o desfurare psihologic, o tensiune psihic mai degrab dect aciune
propriu-zis. Tensiunea psihic ce cunoate un crescendo ajunge la apogeu i se descarc
brusc, urgent, fulgertor, cu un control contient destul de redus. inem s menionm
faptul c, prin nsi descrierea mecanismului se observ faptul c el ia forma unei
antidefense, sau o cdere a defenselor; n aceste condiii nu mai crespunde definiiei pe
care am dat-o mecanismelor de aprare, motivul pentru care l-am pstrat fiind faptul c
apare ca mecanism defensiv n alte clasificri, de care am inut i noi cont.

Mecanismul nu face parte din lista de mecanisme defensive a lui erban Ionescu, n
schimb ea figureaz printre defensele din DSQ, printre cele enumerate de Valenstein (sub
numele de traducere n act) i printre defensele listate n DSM (tot ca traducere n act).

Noi, prin variabilele luate n considerare, ne ndeprtm oarecum de ceea ce se nelege n

mod normal prin traducere n act; astfel, dac prima variabil se refer exact la traducerea
n act a impulsivitii resimite foarte intens nct nu mai poate fi meninut doar n
registrul interioritii psihice, i astfel este expulzat brusc i n forma ei brut, cea de-a
doua variabil se refer la momentul imediat premergtor acestei traduceri n act vzute
ca rezolvare urgent, imediat a tensiunii dar complet dezadaptativ pentru individ.
Efectul de aprtor al eului contient, dac exist, exist doar pentru scurt timp, pentru
c ulterior eul va fi copleit de anxietatea generat de nsi descrcarea n forma n care
se realizeaz.

Variabile

a. impulsivitate tradus n act

Variabila se muleaz perfect pe conceptul de traducere n act, prin itemii ce i-au
corespuns noi ncercnd s surprindem tocmai acest aspect al acting out-ului: punerea n
act fr perdea, fr precauii, fr mediere a achiziiilor ontogenetice am putea spune.
Am lovit pe cineva care m-a iritat foarte mult.

b. nevoie de rezolvare urgent, cu orice pre a situaiilor conflictuale

Dup cum am mai precizat pn acum, aceast variabil surprinde momentul imediat
premergtor descrcrii, de fapt exprim cauza respectivului comportament: o nevoie de
rezolvare urgent; aceasta ne trimite la lansarea ipotezei conform creia acting out-ul ar
face parte dintre mecanismele nevrotice de aprare.
Sunt agitat() cnd tiu c am o problem pe care trebuie s o rezolv.

Dup aplicarea chestionarului pe lotul-pilot i calcularea coeficientului alfa-Cronbach

pentru evaluarea interitemi pe fiecare variabil n parte, am decis s eliminm cea de-a
doua variabil, alfa=0.004(!). Rezultatul foarte slab al corelaiei interitemi pentru aceast
din urm variabil fiind pus pe seama diferenelor destul de mari dintre itemi n ceea ce
privete att formularea lor, ct i intele comportamentale diferite pe care le urmreau.
De asemenea, constatm c definirea variabilei nu face loc pentru operaionalizarea
ulterioar a conceptului prin comportamente, n condiiile n care vizeaz o nevoie, de
care persoana poate fi mai mult sau mai puin contient, ce poate exista i n stare
latent, fr a declana comportamente specifice.

Ipoteze
O prim ipotez afirm faptul c acting out-ul este o defens aparinnd categoriei
aprrilor dezadaptative, neorganizate, haotice, i n consecin, destul de periculoas
pentru individul nsui care o folosete. De asemenea, considerm acting out-ul corelnd
pozitiv cu activismul (chiar au existat numeroi autori ce le-au suprapus, noi ns
neadernd la un asemenea punct de vedere, dar fr a nega eventualitatea unei corelaii
ntre cele dou mecanisme de aprare), identificarea cu agresorul (considerm c, att
timp ct individul se simte agresat i simte nevoia s ntoarc agresiunea, aceast
ntoarcere are anse s i scape de sub control), ntoarcere ctre propria persoan (o
heteroagresivitate ce poate scpa de asemenea controlului). Mai presupunem existena

unor corelaii negative cu ascetismul i refugiul n reverie (aici fiind vorba de un surplus
de refulare, pe cnd n cazul acting out-ului este un minus refulare, ambele cazuri ns
implicnd efecte dezadaptative), oarecum i cu sublimarea, ca defens de ordin superior,
nalt adaptativ.

Rezultate
Acting out-ul a corelat pozitiv cu identificarea cu agresorul i cu ntoarcerea ctre propria
persoan, confirmndu-ni-se astfel dou din ipotezele lansate cu privire la acting-out; cel
care i manifest direct, brut, violent i nonmediat agresivitatea, lovete n acelai timp i
n sine nsui, prin faptul c lovete n alteritate, i aceasta deoarece agresivitatea
respectiv poate fi descrcat i auto, i nu doar hetero: acest aspect este cel ce ine de
ntoarcerea ctre propria persoan, n timp ce manifestarea heteroagresivitii ine de
identificare cu agresorul ce lovete n alteritate direct. ( A se ine seama de faptul c prin
aceste remarci nu limitm acting out-ul la agresivitate descrcat direct n comportament,
cu la alte aspecte pulsionale ce au manifestri similare)

AFILIEREA
Afilierea solicitarea ajutorului i a susinerii celuilalt atunci cnd subiectul trece printr-o
situaie generatoare de angoas. (erban Ionescu) Trebuie menionat c n cazul defensei
afiliere prezena celuilalt este cutat din nevoie, pentru beneficiul pe care aceasta l
aduce subiectului ntr-o situaie problematic pentru acesta. Afilierea implic o
component important, i anume susinerea social, cu componentele ei: 1) reeaua
social exprimat prin numrul de prieteni i de relaii cu alii; 2) sprijinul primit, adic
comportamentele efective de susinere; 3) sprijinul perceput, disponibilitatea celorlali; 4)
sprijinul emoional ce confer sentimentul de protecie, siguran concret, dragoste; 5)
sprijinul de stim privind competenele i valoarea subiectului; 6) sprijinul material sau
financiar; 7) sprijinul informativ.

Din punctul de vedere DSM III, DSM IV, afilierea face parte din mecanismele
adaptative, sau de nivel nalt, din aceast cauz ea fiind menionat doar n DSM IV. De
asemenea, ea este listat n lucrarea lui erban Ionescu i n chestionarul DSQ al lui
Bond, nefiind ns inclus n nici unul dintre cei patru factori evideniai de chestionar.
Lansm i noi ipoteza conform creia afilierea s-ar putea include ntr-o categorie-factor
supraordonat, i anume cel corespunztor aprrilor adaptative, ateptnd ns ca
rezultatele finale s confirme sau s infirme aceast ipotez.

Variabile
a. cutarea prezenei altora pentru susinere sau ajutor
Variabila exprim cel mai bine sursa comportamentului, i anume nevoia pe care
subiectul o resimte, pentru a primi susinere i ajutor ntr-o situaie de via perceput ca
problematic ori conflictual, ori eventual traumatizant pentru el. Este o modalitate de
adaptare dezirabil din punct de vedere social, comunitar, pentru omul ce se vrea a fi
definit ca fiin eminamente social, membru activ al comunitii ce-i face simit
prezena n cadrul acesteia. Unul din motivele prezenei alteritii n jurul su este i acela
de a servi drept punct de sprijin pentru unul din membrii grupului ce necesit acest
sprijin. Chiar dac dorim s concepem aceast defens drept una adaptativ, nu trebuie s
facem abstracie de cazul extrem, sub form de dependen cu efecte de handicapare
pentru cel ce vede fiecare experien ca pe un impas din care nu poate iei dect cu
ajutorul altei/altor persoane.
Cnd am o problem pe care nu o pot rezolva, solicit ajutorul unui prieten.

b. orientarea spre persoane ce au trit o experien de stres identic

Efectul secundar al acestei orientri const n securizare afectiv i experienial, n
aprare n faa potenialei singurti anticipate sau parial experimentate, n crearea la
nivel subiectiv a impresiei unui fond comun de experien nefast. Din dou puncte de
vedere am considerat aceast variabil ca reflectnd una din semnificaiile majore ale
mecanismului de aprare afiliere, nefiind vorba despre o perspectiv reducionist prin
faptul c am considerat doar experiena de stres i nu i cea de bucurie, de stare
caracterizat prin acalmie psihologic
i. n primul rnd, experiena de stres poate fi rezultatul oricrui tip de eveniment
prin care a trecut, trece sau urmeaz s treac persoana n cauz; chiar i o bucurie
neateptat pentru individ poate fi generatoare de stres, din punctul de vedere al
implicaiilor pe care le-ar avea, spre exemplu. Astfel, formularea experien de stres
identic acoper orice fel de surs existenial, ceea ce conteaz din perspectiva
mecanismelor defensive nefiind situaia concret prin care trece persoana, evaluat
obiectiv, ci transpunerea ei in plan subiectiv i trirea ei drept o experien de stres;
ii. cauza pentru care evenimentele respective sunt trite ca i anxiogene i
stresante pentru individ intereseaz prea puin la acest moment, n sensul c interesul
nostrul principal este identificarea defenselor i a intensitii i proporiei i configuraiei
lor n individ

iii. starea de acalmie psihologic i de autosuficien este oarecum de domeniul

utopicului, pentru c suntem, cu o formul deja nvechit, oameni printre oameni i
fiine sociale, astfel nct prezena i sprijinul celorlali sunt cutate n virtutea acestor
premise, i, mai mult dect att ncurajate. Am putea chiar lansa ipoteza conform creia
afilierea s-ar plasa n categoria mecanismelor de nivel superior, adaptativ, cu meniunea
faptului c trebuie s inem cont de scorurile extreme, mai ales cele pozitive, un exces
de afiliere care devine problematic i chiar dezadaptativ; de asemenea, mai trebuie luat
n considerare configuraia general a aprrilor individului respectiv, care ar susine
ntr-un fel sau altul scorul nalt pe acest mecanism.
Cnd m confrunt cu ceva dureros caut prezena oamenilor care au trecut prin ceva
similar.

Ipoteze
Includem, n acord cu autorii studiai de noi, afilierea printre mecanismele defensive
adaptative, de nivel superior, ce presupun o bun integrare social a individului. n ceea
ce privete lansarea unor ipoteze specifice, am considera afilierea n corelaii pozitive cu
activismul, altruismul (chiar dac diferena dintre ele este destul de mare, presupunem
totui c persoana capabil de afiliere, adic de ntreptare ctre semenul su pentru
sprijin, va fi capabil ulterior eventual s orefe sprijin altruist celuilalt), identificare,
afirmarea de sine i introiecie; de asemenea, presupunem existena unor corelaii de
aceast dat negative ntre afiliere i retragere apatic i ascetism.

Rezultate
Activismul, altruismul i introiecia sunt mecanismele ce coreleaz pozitiv ntr-adevr cu
afilierea; pe lng aceste corelaii ce vizau direct ipotezele formulate de noi, au mai fost
obinute altele, dup cum urmeaz: acting out, anticipare, clivaj, denegare,
contrainvestire, izolare, nlturare, ntoarcere ctre propria persoan, proiecie,
raionalizare, refugiu n reverie, refulare, regresie, retragere apatic refuz care toate
coreleaz pozitiv la praguri de .05 sau .01 cu afilierea (aceast enumerare servete in
primul rnd la crearea unei imagini asupra vastitii domeniului investigat de noi, i
asupra complexitii mecanismelor defensive, a intercorelaiilor dintre ele, i mai departe,
de ce nu, asupra, implicaiilor psihodiagnostice pe care le poate avea un asemenea
instrument. Din pcate ns, spaiul lucrrii de fa nu ne permite s aprofundm prea
mult aceast parte, care se constituie fr doar i poate intr-o poart ctre un domeniu ce
ateapt s fie explorat intensiv i cu maxim seriozitate)

AFIRMAREA DE SINE (PRIN EXPRIMAREA SENTIMENTELOR)

Afirmarea de sine (prin exprimarea sentimentelor) comunicarea fr ocoliuri a

sentimentelor i gndurilor, ntr-un mod nici agresiv, nici manipulator, i aceasta n
condiiile n care persoana triete un conflict emoional sau un eveniment exterior
stresant. (erban Ionescu) Chiar dac ali autori l-au ncadrat categoric n mecanismele de
aprare, motivndu-i alegerea prin faptul c are ca rezultat diminuarea anxietii, noi
nclinm spre a-l considera drept mecanism de grani ntre defense i coping, att timp
ct gradul de contientizare a apelului la afirmare de sine... este destul de ridicat. De
menionat este faptul c acest mecanism poate face obiectul unei nvri chiar n cadrul
terapiei, mai ales celei de tip cognitiv-comportamental. Valoarea comunicrii verbale i a
exprimrii deschise a fost recunoscut intens de S. Freud, chiar dac printre mecanismele
defensive la care acesta a fcut referire, mecanismul prezent nu a fost inclus; ncepnd
din 1949, s-au efectuat i studii experimentale asupra acestui mecanism defensiv. (Satler,
1949, 1961)
Pe lng clasificarea lui erban Ionescu, unde afirmarea de sine (prin exprimarea
sentimentelor) apare ca mecanism defensiv de sine stttor, acesta mai figureaz n lista
DSM IV sub numele de afirmare de sine sau autoafirmare.

Variabile
a. afirmarea sentimentelor
Aceast variabil cuprinde att afirmarea sentimentelor favorabile, ca simpatia,
afeciunea, tandreea, ct i sentimente mai puin favorabile, cum sunt ostilitatea,
antipatia, sentimente de respingere a celuilalt, etc. Pentru a putea s te afirmi deschis i
ntr-o form socialmente acceptabil, cea ce ar nsemna nonagresiv i nonmanipulator,
este nevoie de o dezvoltare personal deja parcurs, de o bun cunoatere de sine, de o
dorin de mbuntire a propriului comportament, elemente care au rolul de a apropia,
dup cum am afirmat deja mai sus, mecanismul defensiv n cauz de unul de coping, i,
de asemenea, de a-l include printre mecanismele mai elaborate, dac ar fi s ne propunem
a ajunge la o clasificare care s mpart mecanismele defensive n primare, mai puin
elaborate, i mecanisme elaborate ntr-o msur mai mare.
mi este uor s spun ceea ce simt.

b. comunicare deschis a gndurilor

Distincia ntre exprimarea sentimentelor i comunicarea gndurilor n manier deschis
este una pur teoretic, cerut de exigenele elaborrii unui chestionar de personalitate, n
termeni generici. Acesta, deoarece suntem contiente de faptul c o distincie rigid nu
poate fi operat i este i contraindicat: un sentiment ori o atitudine fa de un alter va

implica obligatoriu i natural realizarea unei anumite desfurri ideative, va implica a

gndi despre acea persoan c..., astfel nct ne-am atepta ca o persoan ce este
capabil s-i exprime sentimentele deschis, va fi capabil de a face aceasta i n cazul
gndurilor sale.
Ceea ce gndesc despre alii m privete doar pe mine.

c. capacitatea de a cere i de a refuza preteniile nerezonabile

Aceast variabil aduce n discuie problema distinciei clare ntre afirmarea de sine( prin
exprimarea sentimentelor) i agresiunea pasiv. Mai important dect capacitatea n sine
de a cere sau a refuza este modul, maniera, mijloacele prin care se realizeaz cererea sau
refuzul. Spre exemplu, att o persoan care folosete n grad nalt afirmarea de sine (prin
exprimarea sentimentelor), ct i una care este pasiv agresiv pot s dispun de
capacitatea ce a refuza preteniile pe care ele le apreciaz subiectiv drept nerezonabile,
ns n maniere total diferite, opuse chiar. Spre exemplu, un item ce ar putea cu uurin
aduce confuzii este : Cnd o persoan pe care o antipatizez mi cere ceva, gsesc motive
pentru a o refuza; acesta este un item pentru agresiunea pasiv, pentru c nu preteniile
nerezonabile sunt importante, ci faptul c respectiva persoan este antipatic subiectului
n cauz, i n consecin, indiferent de faptul c ea are nevoie de ajutor, sau are o
pretenie minim i n limitele rezonabilului, va fi refuzat cu scopul de a o frustra, sau de
a exprima agresivitatea reprimat ntro manier modificat, distorsionat, deplasat, i
astfel subiectul se elibereaz de propria-i frustrare. n schimb, ceea ce conteaz n cazul
afirmrii de sine... este o evaluare a calitii preteniilor, a motivaiei acestora i a
aspectelor majore, de asemenea, o evaluare a propriilor posibiliti i disponibiliti,
aceast evaluare avnd ca rezultat decizia de refuz, refuz realizat n aceeai manier
nonagresiv i nonmanipulativ de care am mai discutat.

Capacitatea de a cere poate fi de asemenea analizat din perspectiva aceleiai distincii

ntre cele dou mecanisme, un pasiv agresiv putnd de asemenea emite cereri, ele n sine
nerezonabile, fr utilitate practic, singurul scop fiind frustratea i agresarea
partenerului, i nu o cerere direct, explicit formulat, util pentru subiect, aa cum se
realizeaza in cazul afirmrii de sine....

Cu o metafor sugestiv putem rezuma esena afirmrii de sine... prin a cite cuvintele lui
Jules Renard: Cu adevrat liber este acela care tie s refuze o invitaie la cin fr a
recurge la vreun pretext.

Rmne totui aici o problem deschis, relativ la aceeai distincie afirmare de sine...
agresiune pasiv: este foarte dificil s se ating un grad att de nalt de obiectivitate care
s permit o evaluare acurat i real a situaiei, partenerului, etc. astfel nct un refuz s
nu nsemne pasiv agresivitate, ci exprimare deschis, sincer; sub masca acestei afirmri
de sine poate foarte bine s se ascund un comportament de agresiune necontientizat i
neacceptat, nsui un refuz repetat de exemplu s aib acest efect de agresare a celuilalt.
Refuz chiar i pe cineva drag dac cererile sale sunt nentemeiate.

Ipoteze
Dup prerea noastr, n acord cu autorii ce au investigat mecanismele defensive,
afirmarea de sine este un mecanism de ordin superior i adaptativ. Acest mecanism ar
corela pozitiv cu afilierea i cu identificarea i negativ cu izolarea, ntoarcerea ctre
propria person, proiecia i retragere apatic, pentru c toate aceste mecanisme, ntr-un
fel sau altul, mai mult sau mai puin, neag, evit realitatea intrapsihic proprie
subiectului, i cu att mai mult acceptarea i exprimarea, comunicarea n exterior a ei.

Rezultate
Cu excepia ipotezei ce afirma corelaia afirmare de sine afiliere, care nu s-a confirmat,
toate celelalte ipoteze lansate de noi privind acest mecanism i-au gsit confirmarea n
urma prelucrrii statistice a datelor.

AGRESIUNEA PASIV
Agresiunea pasiv rspuns la conflictele emoionale i la factorii de stres interni i
externi printr-o agresiune mpotriva celuilalt, exprimat n mod indirect i necombativ.
(DSM III-R, DSM IV) Rezistena, resentimentul sau ostilitatea sunt mascate de o faad
de adeziune aparent. DSM IV face dou precizri, relativ la principalele situaii n care
acest mecanism poate fi pus n funciune: un rspuns la exigenele de aciune sau
performan emise de alt persoan i; lipsa de gratificare a dorinelor subiectului.

Agresiunea pasiv figureaz deci n clasificarea DSM III-R i DSM IV, precum i n lista
mecanismelor defensive elaborat de Bond, acesta ncadrnd-o la factorul I, model de
aciune inadaptat.

Variabile
-nonaciune sau refuz al aciunii n situaii frustrante
Nonaciunea ca atare, sau prin refuz al aciunii, n condiiile n care individul n cauz are
intenia ascuns, mai mult sau mai puin contientizat de a-l pedepsi, lovi, agresa pe
cellalt, reflect tocmai esena mecanismului la care ne referim aici. n genere, persoanele
pasiv-agresive au tendina de a nega i de a respinge propriul mecanism psihic, i aceasta
pentru c o contientizare a sa ar lovi n nsei normele morale, etice, rigorile socialumane la care oricine dorete s se tie pe sine c ader. Astfel,este destul de dificil
surprinderea pasiv-agresivitii pe baza unuichestionar ce presupune autoadministrarea,
astfel nct este nevoie de o mascare ct mai bun a comportamentelor prin itemii
formulai i, n acelai timp, investigarea mecanismului n sine. Astfel, sub o masc ce le
ascunde lor nsele propria interioritate psihic, ele sunt capabile s-i descarce frustrrile,
agresivitatea i s evite confruntarea direct cu propiile conflictualiti, manifestnd ceea
ce am putea denumi chiar o atitudine pasiv-agresiv.
Rspund ntotdeauna la provocri.

Ipoteze
Ne ateptm la obinerea unei corelaii negative ntre agresiunea pasiv i afirmarea de
sine, lucru oarecum evident cel puin din punct de vedere empiric, att timp ct
pasivitatea agresiunii exclude exprimarea deschis, franc, sincer a sentimentelor i
gndurilor ce vizeaz cealalt persoan. De asemenea, mecanismul de fa implic o
negare a realitii intrapsihice cel puin, att timp ct individul este incapabil s priveasc
i s se orienteze spre coninuturi psihice rezervoare de agresivitate, i i le neag n
favoarea manifestrii unui comportament voalat i, n esen, deosebit de agresiv (n
cazul scorurilor extreme nalte).

Rezultate
Agresiunea pasiv coreleaz pozitiv cu denegarea, fapt explicat de noi prin aceea c
realitatea intrapsihic a subiectului este negat clar de acesta, i n consecin respins ca
inexistent sau neadevrat, aceast realitate referindu-se direct la agresivitatea ce
mocnete n interiorul insului relativ la alt/alte persoane, dar pe care acesta nu o accept
din varii motive. Totu, ea i gsete o modalitate voalat de manifestare explimare,
aceasta este pasiv-agresivitatea.

ALTRUISMUL
Altruismul devotament fa de cellalt, ceea ce-i permite subiectului s ias dintr-un
conflict. (erban Ionescu) Ca i defens, altruismul poate fi considerat din patru puncte
de vedere, n fiecare fiind vorba de rezolvarea unui conflict:
-un tip de formaiune reacional evitarea culpabilitii legate de refularea agresivitii,
prin altruism
-mijloc de evitare a agresivitii, prin deplasarea ei ctre scopuri mai nobile, altruiste
-plcere prin procur o plcere pe care persoana i-o refuz siei, dar i ajut pe alii
s o obin; astfel, ea triete satisfacia prin identificarea cu alteritatea beneficiar
-manifestare a masochismului, prin cutarea de sacrificii evaluate drept altuiste. (Anna
Freud)

Potrivit DSM IV, altruismul este caracterizat astfel: Persoana i gestioneaz conflictul
dedicndu-se satisfacerii nevoilor celuilalt. Spre deosebire de formaia reacional,
caracterizat uneori prin sacrificiul de sine, n cazul altruismului persoana primete fie o
satisfacie de substituie, fie o satisfacie datorat reaciilor celorlali.

Primul care vorbete despre altruism este S. Freud, chiar dac nu explicit, ca la un
mecanism defensiv real, el vzndu-l mai degrab drept o formaiune reacional.
Ulterior, Anna Freud include altruismul n lista sa de mecanisme defensive crora le
acord atenie special n lucrarea Eul i mecanismele de aprare. Altruismul apare i
n clasificarea elaborat de Valenstein i colab., menionat fiind printre mecanismele
comune i altor autori ce s-au ocupat cu studiul defenselor. Mai este inclus i n lista
realizat de Vaillant, precum i n DSM IV, n categoria mecanismelor cel mai bine
adaptate. n fine, n chestionarul stilurilor defensive al lui Bond, altruismul apare
investigat printr-un singur item: Dac nu mi s-ar permite s i ajut pe alii m-a simi
deprimat.

Variabile

Pentru nceput dorim s specificm faptul c am formulat variabilele n aa fel nct s

surprindem prin fiecare dintre ele numitorul comun al celor patru puncte de vedere, sau
modaliti de abordare a altruismului descrise mai sus.

a. tendin de a satisface nevoile celorlali

Variabila nu implic renunarea la sine, abandonul de sine pentru altcineva, ci pur i
simplu manifestarea unui viu interes, grij i atenie pentru identificarea i satisfacerea
nevoilor altor persoane; discriminarea ntre persoanele semnificative i cele cu care
individul ntreine relaii mai superficiale, este destul de redus, n sensul c el i
manifest respectiva tendin n raport cu aproape orice persoan cu care are interaciuni.
Comportamentele corespunztoare acestei variabile nu exclud grija i atenia pentru
propria persoan, dar i alteriatatea este aproape la fel de important ca subiectul.
Sunt atent() la nevoile celorlali.

b. disponibilitate de a se sacrifica pe sine pentru interesele altora

De aceast dat, intervine termenul de sacrifiu de sine pentru...: variabila exprim
faptul c interesele altora sunt puse mai presus de propriul interes, iar satisfacerea
acestora, mai presus de satisfacerea propriilor nevoi. Este destul de discutabil importana
acestor nevoi la care se renun n favoarea nevoilor altora, pentru c este foarte posibil,
ca un mecanism mai profund i ascuns, ca aceste nevoi ale celorlali s reprezinte
proiecia propriilor nevoi profunde i cu adevrat importante pentru subiect, el renunnd
la nevoi superficiale i mai puin semnificative. Afirmm c acest fapt este discutabil,
pentru c itemii formulai de noi nu au capacitatea de a surprinde elementul importanei
nevoilor ori intereselor, de o parte sau de cealalt, ci doar procesul renunrii la sine
pentru un altul (cu o formulare generic).
Sacrificiul de sine pentru binele altcuiva este o virtute.

c. a facilita cuiva obinerea unei plceri pe care subiectul i-o refuz siei
Aceast variabil este cel mai aproape de abordarea altruismului ca oferire a unei plceri
prin procur; motivaiile pentru care subiectul i refuz cutarea i obinerea direct a
plcerii respective sunt diverse, depinznd de o multitudine de factori, i neinteresnd n
acest punct al lucrrii noastre, dect tangenial doar. Ceea ce conteaz ns este faptul c
subiectul refuz s i ofere aceast plcere siei, dar energia psihic rmnnd prezent
i activ, ea este deturmnat ctre facilitarea obinerii plcerii respective pentru altcineva.

M strduiesc ca oamenii din jurul meu s se simt bine.

Ipoteze
Este aproape evident pentru noi lansarea unei ipoteze ce presupune existena unei
corelaii clare ntre altruism i contrainvestire, att timp ct inem cont de componenta
conflictual, anxiogen ce este evitat, respins i nlocuit n cadrul altruismului cu
aspecte acceptate, aprobate i apreciate de eul contient, i anume cele de fiin bun,
iubitoare, gata de sacrificiu de sine pentru fericirea i binele altora. De asemenea,
altruistul este un individ ce neag agresivitatea incontient, nelsndu-o s se manifeste
mai mult sau mai puin ca atare pentru a se descrca, i n consecina afirmm i
posibilitatea unei corelaii pozitive ntre altruism i denegare. De asemenea, altruistul
introiecteaz alteritatea i se identific, mai mult sau mai puin ce ea, pentru c aceasta
este o modalitate foarte important pentru el de a se bucura de efectul propriilor
comportamente, deci credem n existena unor corelaii pozitive altruism introiecie.
Mai susinem urmtoarele corelaii posibile: cu nlturarea, pe baza consideraiilor
anterior menionate.

Rezultate
S-au confirmat ipotezele ce afirmau existena unor corelaii pozitive cu contrainvestirea,
denegarea i nlturarea. Propria agresivitate spre exemplu, ce rezid n individ, este
contrainvestit i astfel transformat n opusul su, manifestarea sacrificiului de sine
altuist. Realitatea intrapsihic este negat de individ n faa lui nsui, negare ntrit i de
tentina de respingere i evitare a reflecrii pe tema propriei agresiviti.

ANTICIPAREA
Anticiparea pe durata unei situaii conflictuale, anticiparea const n a-i imagina
viitorul experimentnd dinainte propriile reacii emoionale; prevznd consecinele a
ceea ce s-ar putea ntmpla; plnuind diferite rspunsuri sau soluii posibile. (erban
Ionescu)

Noi am luat n considerare dou tipuri de anticipare, i anume anticiparea realist i

anticiparea catastrofic, ambele ca i mecanisme defensive. Astfel, ne opunem aprecierii
din lucrarea Mecanismele de aprare teorie i aspecte clinice a lui erban Ionescu,
care consider c anticiparea-aprare se deosebete de anticiparea catastrofic, i aceasta
deoarece ferirea de conflictualitate i de angoasa rezultat de aici se realizeaz i n cazul
anticiprii catastrofice, pentru c subiectul i aranjeaz viitorul, planificndu-l pentru o
situaie extrem, ce are anse minime s se produc, dar totui se poate produce. Cu toate
acestea, nu ne ferim de la a lansa ipoteza conform creia anticiparea catastrofic ar fi o
defens dezadaptativ pentru individ, mai ales dac are o frecven mare de apariie n
comportament, i aceasta, pentru c ajunge s angoaseze i mai mult individul, n loc de
a-l feri de angoas. Din aceast cauz, suntem destul de precaute n evaluarea acestei
laturi a anticiprii, considernd-o polul negativ al defensei n discuie, anticiparea realist
plasndu-se la polul pozitiv. O pstrm totui printre mecanismele defensive din
perspectiva prevederii consecinelor a ceea ce s-ar putea ntmpla, datorit efectelor
benefice pe care le poate avea, chiar dac cu o sfer de cuprindere redus.
Chiar dac nu a menionat-o printre mecanismele de aprare, S. Freud vorbete despre
anticipare din perspectiva efectelor benefice pe care ea le comport. nainte de apariia
DSM IV anticiparea nu a figurat n nici una dintre listele elaborate de autorii ce au
investigat mecanismele de aprare, cu excepia lui Bond, care o include n DSQ.

Variabile
a. (realist) experimentarea dinainte a propriilor reacii emoionale; prevederea
consecinelor a ceea ce s-ar putea ntmpla; plnuirea rspunsurilor sau a soluiilor
posibile

Aceast variabil reflect o aprare de nivel superior, adaptativ, pentru c reuete

asigurarea impresiei subiective de securizare a subiectului n faa unor poteniale situaii
problematice, stresante i anxiogene. Exist ns i un risc, i anume ancorarea rigid ntrun anume tip de reacii emoionale a cror anticipare se ncearc, astfel nct
distorsionarea realitii s fie destul de mare, i astfel efectul benefic al defensei s se
reduc. Acelasi lucru este valabil i n cazul prevederii rigide a unei anume categorii de
evenimente, chiar i n condiiile n care subiectul deine suficiente informaii ce indic o
cu totul alt desfaurare a situaiei.
nainte de a face ceva iau n considerare anumite riscuri.

b. (catastrofic) instaurarea unei certitudini anticipate negative cu rol de protecie n faa

anxietii
Rol central n ceea ce noi nelegem prin anticipare catastrofic l are precauia: individul
ncearc s se securizeze lundu-i msuri de precauie bazate pe indicii ce sunt, ntradevr, redimensionate i chiar exacerbate, dar aceasta pentru a ncerca s evite a fi luat
prin surprindere de circumstane defavorabile sau chiar catastrofale. Riscul aici este acela
al reducerii libertii personale, a spontaneitii, a creativitii, a iniiativelor i a
asumrii riscurilor.

Ca o metafor sugestiv pentru ceea ce nseamn anticiparea vom reda cuvintele lui S.
Freud: Dac vrei s poi suporta viaa, fii gata s accepi moartea.
M ngrijorez cnd cineva drag ntrzie neanunat.

Ipoteze
Anticiparea implic manifestarea unor comportamente active, acionale, desfurate
eventual cu scopul reducerii anxietii pe care o poate degaja nsui fenomenul de
anticipare (mai ales cea catastrofic), i din aceast cauz lansm ipoteza conform creia
mecanismul mai sus amintit ar nregistra corelaii pozitive cu activismul i acting out-ul.
Anticipnd spre exemplu pierderea persoanelor apropiate sau a cror prezen este util
subiectului, anticipnd singurtatea n care ar putea s cad o dat cu anxietatea
generatoare de aceasta, subiectul poate s manifeste atitudini i comportamente altruiste,
de orientare spre alteritate cu scopul mascat ns de a o pstra n proximitate, de a se
asigura de prezena acesteia. Anticiparea ca mecanism n sine, dar mai ales anticiparea
catastrofic ar corela n opinia noastr cu ntoarcerea ctre propria persoan, de aici ea
avnd i efecte dezadaptative i de dezorganizare intern a individului, fiind o
manifestare voalat, dar prezent a propriei autoagresiviti. Prezena raionalitii
evident pentru anticipare, afirmaie susinut de definirea mecanismului, precum i de
variabilele pe care noi le-am luat n considerare, determin ipoteza conform creia exist
o corelaie pozitiv semnificativ cu raionalizarea. Determinnd sau mai bine spus,
implicnd o ideaie uneori greu de controlat sau de dirijat n alt direcie, anticiparea ar
corela pozitiv i cu refugiul n reverie.

Rezultate

Toate ipotezele lansate i-au gsit confirmarea n urma prelucrrii statistice. (A se vedea
anexele de la sfritul lucrrii)

ASCETISMUL
Ascetismul refuzarea oricror plceri corporale, chiar i a celor mai inocente, cu scopul
de a proteja eul mpotriva nevoilor pulsionale, care sunt surs de angoas. (erban
Ionescu, cu precizarea c am adaptat definiia pentru ascetism n genere, iar definiia lui
erban Ionescu fcea referire doar la ascetismul adolescentului) Autorii care au investigat
acest mecanism, l-au considerat ca ascetism al adolescentului, i nu ca ascetism n genere.
Noi ns am ales s vorbim despre ascetism propriu-zis pentru c considerm c defensa
poate aprea la orice vrst, nu doar la vrsta adolescenei. O dat ce vom trece la analiza
variabilelor, se va clarifica pe deplin considerm noi, perspectiva proprie asupra acestui
mecanism de aprare.

Anna Freud i acord un loc aparte printre mecanismele defensive asupra crora
poposete n lucrarea Eul i mecanismele de aprare. Ali autori care s-au referit la
adolescen i la ascetism: Fenichel (1945, 1953), Blos (1962, 1967), Laufer (1984,
1989), Brusset (1985), Marcelli (1990), P. Jeammet (1994).

Variabile
a. respingerea masiv a pulsiunilor de baz i a satisfacerii lor
Aceast variabil se potrivete foarte bine definiiei pe care o regasim n lucrarea lui
erban Ionescu, referitor la comportamentele adolescenilor. Nu negm faptul c, n cazul
adolescenilor, frecvena comportamentelor de acest gen poate fi mai mare dect n cazul
adulilor, ns, prin itemii pe care i-am formulat, am ncercat mai mult dect att, s
surprindem defensa la orice grup de vrst, de dup adolescen. Astfel, am ncercat s
surprindem tendina de respingere a pulsiunilor sexuale, i a celor alimentare, precum i o
exagerare a ceea ce nelegem prin latura spiritual a fiinei umane n defavoarea celei
corporale, i, mai mult dect att, n spiritul psihanalitic, n defavoarea celei libidinale.
Exist oameni pe care i nspimnt i le repugn orice fel de manifestare libidinal,
orice exprimare a sexualitii, tot ceea ce nseamn exces de corporalitate pentru ei.
Astfel, ei ajung s se refugieze n spiritualitate, ntr-o cutare frenetic a purificrilor
spirituale i a negrii libidinalului care este catalogat i etichetat drept murdar, impur,
pctos, etc. Este cazul fanaticilor religioi, al adepilor unor minoriti religioase, poate

chiar i al celor ce se izoleaz n munc, i poate chiar i al celor ce au sublimri reuite,

dat, am zice chiar n primul rnd, al celor ce refuleaz propriul libido amenintor. O dat
ce vedem ascetismul ca mecanism defensiv, nu putem s nu menionm un aspect
definitoriu, i anume conflictualitatea psihic generatoare de anxietate, ce trebuie depsit
ntr-un mod accesibil persoanei. n cazul adultului, care nu se mai apr de noile nevoi
pulsionale ce vor s apar pe scena psihic, acesta se apr acum de o reactualizare a unei
conflictualiti ce i are sursa ntr-un complex al lui Oedip nerezolvat, sau greit
gestionat la momentul la care ar fi trebuit rezolvat adecvat: de exemplu, brbatul de acum
i neag i respinge propria sexualitate pe baza faptului c are o imagine distorsionat
asupra femeii, i aceasta, pentru c imaginea obiectului primar matern nu a putut fi
integrat; el, prin comportamentul su, i pedepsete mai nti mama, mai apoi pe toate
imago-urile ei, i nu n ultimul rnd, pe sine nsui; el face astfel un compromis ce-i ofer
iluzia controlului asupra propriei existene, a puterii, i a invincibilitii.
Sexualitatea este ultimul lucru care m preocup.

b. retragere din viaa social

O form nu att de explicit a ascetismului este retragerea din viaa social, minimizarea
importanei subiective a contactelor i relaiilor sociale, ndeprtarea altor persoane i
punerea lor la distan, i toate acestea cu un scop de securizare, de autoprotecie, de
aprare n faa eventualelor pericole pe care aceste relaii le-ar reprezenta; sursa s-ar
putea afla n eecuri relaionale anterioare, inclusiv n perioada adolescenei, mergnd
regresiv, pn la relaia primar cu mama. Intersant este faptul c una din temerile
generatoare de angoase i anxietate fundamentale este teama de singurtate; cu toate
acestea, subiectul se izoleaz n propria-i singurtate, pe care o percepe distorsionat, n
sensul c ea devine securizant, i nu periculoas i anxiogen. De ce? Din nou este
vorba de un compromis pe care ascetul l face: alege singurtatea pentru controlul pe
care pare s i-l ofere, n detrimentul societii care dintotdeauna, ncepnd cu relaia
obiectual primar, a fost surs de frustrri, stres, anxietate, angoas; acest comportament
putnd fi vzut i drept o form de masochism social.
n general prezena oamenilor n jurul meu m deranjeaz.

Ipoteze
Ascetismul, asemeni altruismului, dar dintr-o alt perspectiv, implic contrainvestirea,
pentru c dezechilibrul implicat de ndeprtarea excesiv de exterior i de alteritate
ascunde de fapt o intuire a realitii psihice proprii subiectului, pe care ns acesta nu o
accept, i n consecin suprainvestete o alt reprezentare, cea a comportamentului
evitant i parc autoprotector, de autoizolare cu efect de aparent protecie. n aceste
condiii ar deveni destul de evident o alt ipotez, referitoare la o corelaie pozitiv ntre

altruism i denegare. De asemenea, comportamentul ascetic, prin negarea unor nevoi de

baz, fundamentale pentru fiina uman, ar trebui s nregistreze o corelaie semnificativ
cu mecanismul de ntoarcere ctre propria persoan, i cel de izolare, pentru c doar
izolnd afectul ascetul poate duce o via de ascet. De asemenea, el trebuie s
proiecteze nedrepti ce i se svresc sau i s-au svrit n trecut asupra celorlali
oameni, persoane mai mult sau mai puin semnificative n viaa sa, pentru a nu fi nevoit
s aib de a face direct cu propria-i culpabilitate pentru suferina pe care o triete, el
nefiind n nici un caz o persoan fericit sau mpcat cu sine nsui, n primul rnd.
Retragerea apatic este dup prerea noastr un mecanism defensiv foarte apropiat de
ascetism, deci susinem ipoteza existenei unei nalte corelaii pozitive ntre cele dou
defense, ele susinndu-se reciproc i construindu-se chiar una pe cealalt. Nevoile
fundamentale de a cror satisfacere se priveaz ascetul nu nceteaz s existe o dat cu
mturarea i ascunderea lor sub covor; astfel ele coexist cu comportamentul i
atitudinea de privare de satisfacii reale, astfel nct ne ateptm la o corelaie ascetism
clivaj.

Rezultate
Cu excepia ipotezei ce afirma existena unei corelaii pozitive ascetism-denegare, toate
celelalte ipoteze formulate de noi i-au gsit confirmarea n urma prelucrrii statistice a
rezultatelor. Rmne discutabil problematica lipsei de corelaie cu denegarea,
noiconsidernd n continuare c ascetul i neag propriile nevoi, de altfel, nevoi
fundamentale umane, i adopt comportamente i atitudini de reprimare (la un nivel mai
superficial) i de refulare (la un nivel mai profund) a nevoilor bazale.

CLIVAJUL
Clivajul aciunea de separare, divizare a eului (clivajul eului) sau a obiectului (clivajul
obiectului) sub influena unei ameninri angoasante, aciune avnd ca rezultat
coexistena celor dou pri astfel separate, care nu se cunosc ntre ele, n condiiile n
care formaia de compromis este imposibil. (erban Ionescu) Freud definete, spre
sfritul vieii sale, clivajul eului ca proces prin care eul se poate scinda pentru a face fa
unei realiti periculoase. O formul clasic pentru clivaj ar fi cea subliniat de Mannoni
(1969): Sunt sigur, dar..., exprimnd tocmai cele dou pri ntre care se oscileaz,
separate printr-o virgul. Potrivit Melaniei Klein, clivajul obiectului nu poate exista n
absena unui clivaj al eului: Cred c eul este incapabil s realizeze un clivaj al obiectului
intern i extern fr ca un clivaj corespondent s se produc n chiar interiorul su.
Iat de ce fantasmele i sentimentele privitoare la starea obiectului intern influeneaz

fundamental structura eului. i noi aderm la acest punct de vedere, tocmai din aceast
cauz eliminnd clivajul obiectului i pstrnd ca variabil-dimensiune doar clivajul
eului; la aceast prim motivaie se adaug i scorul sczut gsit pentru coeficientul alfaCronbach.

Clivajul a fost un mecanism de aprare tratat de ctre Laplanche i Pontalis care-l listeaz
n Vocabularul psihanalizei; apoi DSM IV l numete printre defensele enumerate n
aceast lucrare, la nivelul distorsiunii majore a imaginii. n clasificarea lui Perry
clivajul se ncadreaz n aprrile borderline sau limit. Este de asemenea inclus printre
defensele investigate cu DSQ, i aparine factorului distorsiune a imaginii.

Acest mecanism vine n ntmplinarea nevoii subiectului de dominarea a angoasei prin

dou reacii opuse i simultane, numai c una manifest i contientizat, alta latent i
incontient, cu oscilaii ntre ele, astfel in ct cea latent va deveni manifest la un
moment de timp ulterior, i invers, cea manifest va trece n latent.

Variabil
-diviziune intern manifestat ca oscilaii n evaluare, apreciere sau autoapreciere, cnd la
un pol, cnd la cellalt, fr capacitatea de stabilizare
Variabila de exprim cel mai bine prin faptul c parc triesc dou persoane ntr-una
singur; baza o reprezint scindrile primare, i ulterior, dihotomizrie aduse i impuse de
educaie, mai ales de ordin moral: oameni buni sau ri, sunt de ncredere sau
dezamgitori, iubesc sau ursc, sunt sinceri sau nesinceri, etc. Este foarte posibil ca
clivajul eului s fie oconsecin a clivajului obiectului, ncondiiile n care clivajul primar
vizeaz snul mamei (potrivit Melaniei Klein), vzut ca obiect dorit, bun, ce se ofer
copiluli, dar i ca obiect frustrant i angoasant, ru, ce i se refuz. Ulterior, este posibil ca
influenele socio-educaionale care i manifest puternicul impact asupra copilului nc
din momentul venirii acestuia pe lume, s creeze n el disocierea i dihotomizarea a tot ce
exist, inclusiv a lui nsui. Prin introiectri i proiecii succesive copilul, devenit adult se
apr de eventualele angoase rezultate dintr-o anume conflictualitate, prin izolarea unui
pol de cellalt (ex. bun de ru), bazat pe separarea net a polilor, i cu oscilaie cei doi
poli; oscilaia este cea care permite evitarea impactului negativ al pericolelor interne sau
externe i aprarea de acestea. i acestea, printr-o distorsiune a imaginii de sine i a
imaginii alteritii totodat, prin proiectarea interiorului n exterior.
Uneori mi este foarte uor s m accept, alteori simt c m ursc.

Ipoteze
Presupunem existena unor corelaii semnificative pozitive ale clivajului cu: ascetismul i
anticiparea.

Rezultate
Ipotezele s-au confirmat, la un prag alfa de semnificaie de 0.05, respectiv, 0.01, acestea
nefiind ns singurele corelaii obinute. Dedublarea specific clivajului,cu coexistena
celor dou pri astfel separate, este implicat att de ascetism (nevoi fundamentale ce
exist n mod real n individ i strdania de a fi pur, curat, nentinat, de aici neameninat
i lipsit de vulnerabiliti), ct i de anticipare (dorna manifest de a i ti pe cei apropiai
n siguran i agresivitatea nemanifestat fa de acetia).

CONTRAINVESTIREA
Contrainvestirea energie psihic a eului ce se opune tendinei spre descrcarea
pulsiunii; for incontient contrar i cel puin egal cu aceea care pornete din sine i
caut s ajung la contiin. (erban Ionescu) Freud discut contrainvestirea n legtur
strns cu refularea: Refulatul exercit n direcia contientului o presiune continu, care
trebuie echilibrat printr-o contrapresiune continu. Meninerea refulrii presupune
aadar un consum constant de for, care intr n sarcina contrainvestirii. De fapt, rolul
contrainvestirii este acela de a mpiedica ntoarcerea refulatului ctre contiin. A
contrainvesti nseamn a investi reprezentri care au scopul de a bara calea
reprezentrilor asociate unei amintiri amenintoare.

Contrainvestirea figureaz ntr-o list de mecanisme de aprare elaborat de Bergeret, pe

prima poziie n list. La majoritatea autorilor este menionat formaiunea reacional, pe
care noi ns am eliminat-o din lista proprie, pentru c am considerat cei doi termeni
foarte apropiai, diferena dintre ei constnd n faptul c formaiunea reacional este un
mecanism deja stabilizat, ca o trstur de caracter chiar, pe cnd contrainvestirea se
manifest ca un mecanism de aprare, intervenind n situaii de conflictualitate generat
de un pericol intern sau extern.

Variabil

-bararea unor reprezentri percepute ca amenintoare prin suprainvestirea unei

reprezentri contrare
Reprezentarea respectiv este perceput ca amenintoare n virtutea faptului c ea este
un coninut al refulatului care i exercit presiunea caracteristic asupra contientului
prin demersul incontient de ntoarcere a refulatului. Contrainvestirea, pentru a-i exercita
funcia de blocant pentru reprezentarea potenial amenintoare, realizeaz o
supreinvestire a unei reprezentri contrare, contientizate de subiect ca o reprezentare
oarecare, real pentru subiectivitatea sa, care are drept scop pstrarea n incontinent, a
refulatului, care astfel nu mai este periculos. De unde vine pericolul de fapt? Din faptul
c o contientizare a coninuturilor incontiente refulate ar aduce cu sine conflictualitate
contient-incontient, anxietate, frustrri, etc., defensa acinnd ca mecanism de evitare a
acestor triri. Pn la un punct, contrainvestirea ar putafi vzut ca o alrare adaptativ
pentru individul ce face apel la ea, pentru c am putea considera c el se pstreaz n
acord intern i evit disonana i conflictul; ns, la o privire mai atent, contrainvestirea
inplic o distorsiune major a realitii psihice, i n nici un caz nu faciliteaz controlul
asupra a ceva necontientizat de subiect, mai mult, respins, negat, fa de care subiectul
depune mari eforturi pentru a-l menine ascuns n adncurile psihicului i pentru a evita
s l fac continent. Este deci vorba despre o team n avans, poate doar incontient
intuit, team de ce s-ar putea ntmpla dac...
Oamenii sunt mai nti de toate fiine morale.

Ipoteze
O dat ce percepem contrainvestirea drept un mecanism de aprare ce contribuie la
ncrcarea indicelui de refulare, vom presupune existena unei corelaii pozitive ntre
prezentul mecanism i mecanisme ce implic i ele refularea: denegare, izolare, proiectie,
ascetism, nlturare. Pe lng acestea, presupunem corelaii pozitive i cu refugiul n
reverie i retragerea apatic.

Rezultate
Toate ipotezele formulate i-au gsit confirmarea, noi nemaistruind acum asupra lor,
acesta putnd fi un obiectiv al unei lucrri viitoare.

(DE)NEGAREA
(De)negarea imediat dup formularea unui gnd, dorine, sentiment care se constituie n
surs de conflict, refuzul de a-i recunoate paternitatea asupra lor;
- refuzul de ctre subiect a unei interpretri exacte care l privete, formulat
de un interlocutor (de obicei un psihanalist). (Sigmund Freud)

O distincie clar ntre denegare i negare o regsim n dicionarul francez Petit Robert:
prin denegare se nelege a refuza de a recunoate ca propriu, iar prin negare, a
declara (un obiect) ca ireal. Numeroi autori, chiar psihanaliti nu au putut realiza o
clarificare terminologic adecvat, identificnd termenii unul cu cellalt. n ceea ce
privete denegarea-aprare, enunul i negarea trebuie s se refere la elemente purttoare
ale unui conflict incontient, care sunt refuzate din chiar acest motiv. Noi, n lucrarea de
fa, am considerat doar prima acceiune a termenului denegare-aprare, cea de-a doua
fiind inaccesibil pentru o investigare cu chestionarul nostru de mecanisme defensive,
atta vreme ct nu l-am construit i nici nu l-am aplicat pe o populaie de indivizi n
terapie-analiz personal (psihanaliz).

Roth i Cohen (1986) au dovedit pe baza cercetrilor efectuate c exist dou modaliti
de abordare a stresului ca rezolvarea a situaiei: prin denegare ca mecanism de aprare i
prin mecanisme de coping.

Denegarea se plaseaz pe poziia 13 n lista lui Bergeret asupra mecanismelor defensive,

sa mai fiind ntlnit abia la Bond n DSQ. Majoritatea autorilor nu vorbesc despre
denegare, ci despre diferite forme de refuz, pe care l identific mai mult sau mai puin cu
denegarea, fr a face lumin ns n ceea ce privete terminologia.

Variabil
-respingerea unor sentimente, gnduri, intenii proprii ce s-ar constitui ca i surse
conflictuale pentru subiect
O dat ce subiectul resimte orice conflict intern ca pe un disconfort ce se doreste eliminat,
este firesc pentru o funcionare fireasc a sa ca el s caute mijloace pentru a-l elimina,
mai bine spus, defense. Denegarea se plaseaz astfel printre modalitile de alterare a

calitii i a coninuturilor contientizrii propriei realiti psihice, astfel nct subiectul s

se elibereze de poteniala angoas ce ar rezulta din trirea conflictului respectiv ca atare,
n stare brut. Interesant este faptul c, n cazul mecanismelor de aprare, subiectul nu
ajunge niciodat, att timp ct aprrile i funcioneaz adecvat, s triasc
conflictualitatea psihic, acest fapt petrecndu-se doar n situaia n care se petrece o
cdere a defenselor, fenomen ce s-ar preta la o analogie cu conceptul de burn out, de
data aceasta vzut ca un termen servind demersului psihanalitic. Care ar fi motivaia
pentru apariia, persistena, funcionarea mecanismelor defensive? Care ar fi mobilul de
la baza lor? Sunt ntrebri la care vom ncerca o explicaie n ncheierea lucrrii prezente,
i aceasta deoarece sunt nite ntrebri ce-i cer rspunsuri, sau mcar tentative de
rspuns, proprii nou, dar bazate pe rezultatele de fa i pe teoria psihanalitic n genere.

Revenind la tema denegrii, aceasta se manifest psihologic printr-o respingere din

focarul contiinei (ce ia ns forma unei respingeri a existenei a ceva ca atare) a
sentimentelor, gndurilor sau inteniilor care n realitate aparin subiectului, dar n acelai
timp acesta le evalueaz drept surse posibile, reale, de conflict.

Denegarea se contureaz ca un mecanism ce particip n grad nalt la ceea ce noi am

denumit indice de refulare, i aceasta deorece ea presupune un mecanism de respingere,
despre care nu putem spune c ar fi integral contient, ci dimpotriv, o respingere uneori
categoric, alteori mai nuanat, dar tot despre o respingere este vorba, a acelor
coninuturi psihice indezirabile pentru eul contient.
ncerc s mi stpnesc emoiile spunndu-mi c nu am de ce s m ngrijorez.

Ipoteze
Denegarea, o dat ce a fost considerat ca fiind un mecanism de rangul I printre cele ce
ncarc indicele de refulare, vom presupune c este un mecanism dezadaptativ, corelnd
astfel cu mecanismele apreciate de ctre literatura de specialitate, precum i de ctre noi
drept dezadaptative: agresiunea pasiv, izolare, nlturare, proiecie, refugiu n reverie.

Rezultate
Multiple corelaii sunt nregistrate de denegare cu alte mecanisme defensive, mai ales
cele ce implic refularea, denegarea fiind un mecanism ce ncarc cu 25% indicele de
refulare, printre aceste mecanisme defensive plasndu-se inclusiv cele amintite de noi n
formularea ipotezelor.

IDENTIFICAREA
Identificarea asimilarea incontient, sub efectul plcerii libidinale i/sau al angoasei, a
unor aspecte, a unei proprieti, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul prin
similitudine real sau imaginar, la o transformare total sau parial dup modelul celui
cu care se identific; este un anumit tip de relaie cu lumea constitutiv a identitii.
(erban Ionescu) S. Freud, ca prim autor ce vorbete despre conceptul de identificare, o
face n contextul abordrii problematicii visului, in lucrarea interpretarea viselor, iar
mai apoi, ntr-o completare la Trei eseuri asupra sexualitii, Freud vorbete despre
identificarea cu obiectul pierdut pentru ca acesta i relaia cu el s nu fie abandonate. n
lucrarea sa Psihologia colectiv i analiza eului identificarea este definit ca o
expresie primar a unei legturi afective cu o alt persoan, care ncepe cu ncorporarea.

Identificarea este listat de ctre Valenstein, cu variante: identificarea cu obiectul iubit,

identificarea cu obiectul pierdut, identificarea cu agresorul, identificarea autopunitiv.
Bergeret palseaz identificarea pe poziia apte n lista sa; mecanismul defensiv mai
figureaz n lista-clasificare a lui Plutchik, fr a fi ns introdus n gruprile pe care el
le realizeaz (dup criteriul asemnrii sau al opoziiei).

Variabil
-(cu activiti) tendina de a se defini pe sine prin profesie sau o alt activitate central n
viaa subiectului
Iniial formulasem dou variabile pentru aceast dimensiune, a identificrii, la variabila
mai sus amintit adugndu-se una ce urmrea identificarea cu persoane: tendina de a-i
lua ca model de via pe altcineva i contiina unui fond de comunalitate psihologic cu
alte persoane. Datorit valorii coeficientului de fidelitate alfa-Cronbach obinut pentru
itemii aparinnd acestei din urm variabile, i care a fost destul de joas pentru a fi luat
n considerare, am eliminat variabila i am pstrat n discuie doar variabila identificare
cu activiti, care a obinut un scor satsfctor pentru coeficientul alfa-Cronbach. n ceea
ce privete variabila eliminat, considerm c este destul de dificil de apreciat pe baz de
chestionar ce implic autoadministrarea i autoevaluarea contient, o dat ce procesul
identificrii n sine este unul primar, foarte puin contientizat i controlat de persoan
dect n cazul altor defense mai elaborate. n ceea ce privete identificarea cu activiti,
activitile pe care le-am luat noi n considerare au fost prin ele nsele mai complexe, cum
este activitatea de munc i profesional, astfel nct am convertit oarecum identificarea
ntr-un proces mai elaborat dect este ea la baz, i astfel, mai uor de investigat cu
instrumentul nostru.

M-a simi incomplet fr munca mea.

Ipoteze
Presupunem existena unei corelaii pozitive a identificrii cu proiecia, ipotez destul de
evident n condiiile n care considerm identificarea ca i o pseudointroiecie, n sensul
de adoptare de modele n via, deci asumare a lor i cutare a dezvoltrii unui
comportament de asemnare cu acestea, spre deosebire de proiecie ce implic separarea
i trimiterea anumitor trsturi respinse n individ ctre un alter-suport pentru acestea.

Rezultate
Identificarea i proiecia nregistreaz o corelatie negativ, lucru oarecum evident, att
timp ct identificarea presupune asumarea unor caracteristici ale altei persoane, respecti
ale unei profesii prin care individul chiar se definete pe sine, iar proiecia eliminarea,
respingerea, trimiterea la nivelul altuia sau chiar la nivelul unei profesiuni (i nu numai,
exist persoane ce proiecteaz asupra naionalitilor, crilor, orientrilor religioase, etc.)
a acelor aspecte proprii negate i respinse.

IDENTIFICAREA CU AGRESORUL
Identificarea cu agresorul un subiect, confruntat cu un pericol extern, se identific cu
agresorul su n diferite moduri:
-relund pe cont propriu agresiunea ca atare;
-imitnd fizic sau moral persoana agresorului;
-adoptnd anumite simboluri de putere care-l caracterizeaz pe agresor. (Laplanche i
Pontalis) Identificarea cu agresorul este un rspuns elaborat mpotriva angoasei, i nu pur
i simplu o agresiune direct. Potrivit Annei Freud, aspectul defensiv n cadrul
identificrii cu agresorul este mult mai prezent dect la identificarea propriu-zis, vzut
mai mult ca o modalitate de mbogire a eului.

Identificarea cu agresorul este dezbtut ca mecanism de aprare, pentru prima dat i

destul de detaliat, n lucrarea Annei Freud, Eul i mecanismele de aprare; mai apoi,
figureaz n lista elaborat de Valenstein, printre cele patru tipuri de identificare notate de
el. Bergeret plaseaz mecanismul defensiv n discuie pe poziia opt a listei sale. Ali
autori care trateaz dintr-un punct de vedere sau din altul identificarea cu agresorul sunt
Ferenczi (identificarea cu culpabilitatea agresorului n cazul copiilor n relaia cu
prinii) i Lagache (tot situaia copilului care se identific cu adultul atotputernicagresor, conturndu-i prin acest proces idealul eului).

inem s precizm c, pentru noi, termenul de agresor se refer la un comportament

mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai puin orientat mpotriva subiectului,
dar un comportament evaluat, interpretat, apreciat de acesta din urm ca agresndu-l,
astfel nct cel ce are rezpectivul comportament este considerat agresor. n ordine
temporal, mai nti are loc agresiunea exterioar la adresa subiectului, i abia apoi acesta
din urm recurge la identificarea cu cel apreciat drept agresorul su. Facem aceast
meniune pentru a face distincia ntre identificarea cu agresorul i proiecie, aa cum
conceptualizm i operaionalizm noi cei doi termeni; n situaia proiecei, mai nti este
trit intern agresiunea la adresa alteritii, ns, deoarece aceasta creeaz conflictualitate
cu contientul i cu perceptele morale la care subiectul se consider pe sine c ader,
atunci el proiecteaz, expulzeaz n exterior, la nivelul alteritii propriile triri negative
fa de aceasta. Precizm ns c aici am menionat doar unul din aspectele definitorii
pentru proiecie, n cazul ei putnd fi vorba i de sentimente pozitive, sau de alt calitate,
dar pe care subiectul nu vrea s i le recunoasc, atribuindu-le astfel alteritii.

Variabile
a. repetarea unei agresiuni suferite, ns de pe poziia agresorului
O dat ce individul ce se apr prin identificare cu agresorul, el i va asuma atributele de
agresor fa de o alt perosoan, fie ea un ter, sau chiar cel care l-a agresat iniial.
Persoana ctre care se ndreapt agresivitatea subiectului este de mai mic importan; fie
este vorba despre agresorul iniial, subiectul vrnd s-i arate acestuia cum este s sufere,
s fie pe o poziie de inferioritate forat, s fie slab, i altcineva s fie cel puternic; fie
este o alt persoan, pe care subiectul o evalueaz deja ca fiindu-i inferioar, i asupra
creia i este mai uor s se manifeste agresiv, s o loveasc. Scopul: a se simi puternic i
superior comparativ cu ali oameni, pentru a elimina conflictualitatea intern gata de a se
instala, pentru a echilibra o balan dezechilibrat n defavoarea sa. Agresiunea poate lua
o mulime de faete i poate fi ntruchipat n varii moduri, cu scopul pedepsirii alterului;
inclusiv a te comporta pasiv-agresiv este o form de identificare cu agresorul, ca mijloc
de evitare a conflictului i de aprare de acesta.
M ghidez dup principiul dinte pentru dinte i ochi pentru ochi.

b. a resimi stim i prietenie fa de agresor

Aceast variabil, n forma n care este ea formulat, vizeaz aspectul atitudinal, spre
deosebire de variabila anterioar, care urmrete aspectul comportamental-acional. Deci,
este vorba despre o atitudine fa de cel apreciat drept agresor, o atitudine la prima vedere
paradoxal, adic o form a fugii ctre agresor.

Iniial am mai considerat o variabil: imitarea fizic i/sau moral a persoanei

agresorului, dar, datorit scorurilor sczute pentru coeficientul alfa-Cronbach, am fost
nevoit s o eliminm; cu toate acestea un singur item dintre cei trei aparinnd acestei
variabile eliminate a fost inclus printre itemii variabilei anterioare, a resimi stim i
prietenie fa de agresor (itemul: Mi se ntmpl s ajung s m comport asemeni celor
pe care i detest.)
i admir pe cei care dein puterea i o exercit asupra celorlali.

Ipoteze
Considernd ca surs a identificrii cu agresorul faptul c individul dorete s treac de
pe poziia de inferioritate pe care a resimit-o n postura de rnit i agresat, pe poziia de
superioritate, de putere asupra agresorului ca atare sau asupra unui substitut, considerm
existena unei legturi pozitive a mecanismului de fa cu omnipotena. De asemenea,
persoana ce folosete n grad nalt identificarea cu agresorul va proiecta asupra celui pe
care acum l agreseaz propria slbiciune i vulnerabilitate, i va introiecta atributele
deintorului de putere.

Rezultate
Cel ce se identific cu propriul su agresor de la un moment din trecut sau chiar din
prezent, triete sentimentul de putere ablolut, de for i de superioritate asupra
alteritii, fie ea chiar persoana fa de care subiectul se manifest agresiv, sau alt
persoan, acest fapt fiind mai puin important n acest moment al analizei, important
fiind trirea omnipotenei victimei devenite agresor. Aspectele definitorii agresorului ca
agresor sunt introiectate de subiect, i transformate n propriu pentru acesta, ceea ce ar
justifica foarte succint corelaia pozitiv identificare cu agresorul introiecie.

INTELECTUALIZAREA

Intelectualizarea recurgerea la abstractie si generalizare in confruntarea cu o situatie

conflictuala care l-ar angoasa prea tare pe subiect daca acesta ar recunoaste ca este
implicat personal (Serban Ionescu). Persoana gestioneaza conflictul emotional generat de
stresori interni sau externi prin apelul excesiv la gandirea abstracta si la generalizari
menite sa controleze sau sa minimizeze afectele trairile negative. Se presupune ca aceasta
este o defensa utilizata in special de persanele inteligente si cu un nivel de cultura peste
medie. Anna Freud spunea chiar ca pericolele pulsionale ii fac pe oameni inteligenti, in
sensul ca in absenta angoasei cauzata de conflictele intrapsihice motivatia pentru
dezvoltarea unui sistem intelectual care sa echilibreze subiectul prin compensare pe linia
functionarii si autoreglarii psihice ar fi insuficienta. Bohm (1951/1955) vorbea chiar de o
nevroza de cerebralizare care ar afecta in primul rand subiectii din categoria tinerilor
intelectuali care cauta sa-si stapaneasca angoasele printr-o vasta intelectualizare a
afectelor. Intelectualizarea presupune o abordare preponderent sau exclusiv cognitiva a
experientei cu eliminarea trairilor emotionale care ar fi de asteptat sa o insoteasca, intr-o
incercare de dobandire a controlului in raport cu un material afectiv ce nu poate fi
continut decat cu pretul unei anumite doze de anxietate. Un exemplu ar utea fi cel al unei
persoane care stiind ca sufera de o boala letala devine exclusiv preocupat de aspecte
statistice (care sunt totusi sansele de vindecare, cati ani ar putea supravietui, etc),
ignorand astfe aspectele de ordin emotional ale situatiei in care se afla. Ca multe alte
mecanisme, si intelectualizarea se poate manifesta ocazional sau constant, atunci cand
intreaga viata a persoanei este canalizata in sensul dobandiri de cunostinte cat mai vaste,
construirii unor teorii, studierii stiintifice a unor aspecte ale realitatii, etc. Renumitii
soareci-de-biblioteca din liceu si facultate sunt principalii candidati la o existenta bazata
pe intelectualizare, datorita asentei capacitatii de a intra intr-un contact emotional autentic
si direct cu experienta imediata. Intelectualizarea mai poate servi si unor scopuri
compensatorii in raport cu o imagine de sine scazuta sau cu sentimente de inferioritate
gravate in experienta afectiva precoce sau fixate prin diverse experiente negative;
sentimentul de control logic si putere de a stapani lucrurile prin influenta organizatoare a
logicii compenseaza adeseori vulnerabilitati bazale de sorginte emotionala ale
personalitatii.

Desi nu apare explicit ca mecanism defensiv, intelectualizarea este abordata de Freud in

raport cu impactul acesteia in cadrul curei psihanalitice; considerand-o nefasta pentru
demersul terapeutic, el va contraindica lectura lucrarilor psihanalitice in timpul curei sau
pregatirea relatarilor pentru o sedinta de terapie. Anna Freud este cea care introduce acest
mecanism de aparare in seria celor zece pe care le expune in Eul si mecanismele de
aparare, in care o prezinta ca mecanism specific adolescentei, activat tocmai de
intensitatea iesita din comun a pulsiunilor la aceasta varsta. De atunci, intelectualizarea
ocupa un loc constant in aproape toate listele de MA propuse in literatura de specialitate.

In DSM IV, ea este definita ca utilizare excesiva a rationamentelor abstracte sau a

tendintei spre generalizare.

Ipoteze
In virtutea relatiilor deja sesizate intre intelectualizare, rationalizare si izolarea afectului
vom investiga si noi cantitativ aceste relatii in urma aplicarii pe lotul experimental
propriu-zis. Asemanarile intre intelectualizare si rationalizare au fost subliniate de
Laplanche si Pontalis, cu mentiunea ca ele nu trebuie confundate: daca intelectualizarea
este o abordare pur abstracta si generala a unei probleme care ne priveste, rationalizarea
presupune recurgerea la motive logice dar iluzorii pentru explicarea reactiilor; Bohm
remarca faptul ca izolarea si intelectualizarea au in comun teama de afect, insa, daca in
izolare afectul este desprins de reprezentare si refulat, in intelectualizare el este transpus
in idee (Muchielli, 1981).

Variabile

Variabilele initiale pentru intelectualizare au fost:

a.
considerarea exclusiva a aspectelor generale si teoretice ale unei probleme, cu
eliminarea oricarei implicari personale (A lua lucrurile personal este o dovada de
slabiciune)
transpunerea afectului in idei (Mi se spune ca sunt rece)
elaborarea unor explicatii generale pentru realitati concrete de viata (Am nevoie sa imi
explic orice lucru)

Dup aplicarea chestionarului pe lotul-pilot i calcularea coeficientului alfa-Cronbach

pentru evaluarea corelatiilor interitemi pe fiecare variabil n parte si a corelatiilor
intervariabile am decis, datorita valorilor scazute, sa eliminam impartirea dimensiunii in
trei variabile, reducandu-le la una singura si pastrand itemi din fiecare din variabilele
initiale, astfel incat acestea pot functiona in continuare ca descriptori ai dimensiunii
intelectualizare. Problema pare deci a fi cauzata de modalitatea de formulare a itemilor
care a condus la corelatii intervariabile scazute.

Rezultate
Ambele ipoteze legate de corelatia pozitiva semnificativa dintre intelectualizare si
izolare, respectiv, rationalizare s-au confirmat (<0.01). Alte corelatii pozitive
senificative obtinute la pragul 0.01: anticipare, denegare, refulare si retragere apatica.

INTROIECTIA
Introiectia includere fantasmatica a obiectului, a unei parti a acestuia sau a legaturii
cu el care serveste eului drept reper pentru intelegerea obiectului exterior de care
detasarea devine astfel posibila (Serban Ionescu). Alaturi de proiectie, introiectia este
unul din mecanismele fundamentale prin care eul se construieste si se dezvolta; Heimann
considera ca atunci cand eul receptioneaza stimuli din exterior, el ii adopta si si-i asuma,
ii supune introiectiei. Cand ii exclude, el ii proiecteaza, deoarece judecata despre
nocivitatea lor urmeaza unei inscenari de introiectie. Abia dupa dobandirea unei anumite
experiente, intr-un stadiu evolutiv destul de avansat, eul se poate dispensa de metoda sa
originara de a testa stimulii captandu-i mai intai in interiorul lui (de exemplu, un copil
isi va suge degetul deoarece el a introiectat sanul matern si, in virtutea principiului
placerii, cauta sa depoziteze in el insusi si sa pastreze amintirea contactului real cu sanul
mamei).

Ferenczi abordeaza pe larg mecanismul introiectiei in comparatie cu cel al proiectiei,

considerand ca primul ar fi specific nevrozei (permitand pastrarea legaturii cu realitatea
dar exacerband in acelasi timp intensitatea realtiei cu un obiect din aceasta), iar al doilea
psihozei (marcand ruperea de realitate si deformarea grava a acesteia). El considera ca
nevroticul se apara de frustrarile sale, dilatandu-si eul prin mecanismul introiectiei,
absorbind cat mai mult din real. Ferenczi considera ca, in fond, omul nu se poate iubi
decat pe sine; daca iubeste un obiect el il absoarbe. Acesta este si sensul pe care l-am dat
mecanismului introiectiei, majoritatea itemilor facand referire la relatiile semnificative
emotional ale subiectului si la masura in care obiectele afectiunii sale sunt lipite de eul
sau. Nu negam faptul ca prin introiectie eul se imbogateste, se diversifica, evolueaza,
asimileaza norme si valori care ii permit ajustarea la mediul socio-cultural, dar aceasta
este mai degraba fata a ceea ce am putea numi procesul bazal de introiectie; el este foarte
greu de evaluat deoarece este prezent in foarte multe din experientele noastre si urmeaza,
intr-o masura mai mica sau mai mare (in functie de varsta si gradul de consolidare a
eului) oricarui contact cu un stimul extern. Ca defensa, introiectia ne pare a fi
dezadaptativa prin faptul ca subiectul coleaza pe un obiect putenic investit pe care nu este
capabil sa il dezinvesteasca in momentul in care realitatea o impune (v. decesul unei
persoane dragi sau despartirea de cineva semnificativ). Aceasta se datoreaza faptului ca
investirea in introiectie nu este o investire obiectuala (cum ar putea parea la prima

vedere), ci o investire narcisica. De aceea, dezinvestirea obiectului echivaleaza aici cu o

dezinvestire a eului, adevarata sursa a angoasei de care subiectul se apara. Din aceasta
perspectiva, apreciem ca atat scorurile mici (care arata o incapacitate de atasament fata de
obiect), cat si cele mari (atasament excesiv, rigid) indica o functionare defensiva
dezadaptativa.

Am sesizat in unele liste ale MA confuzii intre introiectie si identificare, pe de o parte, si

introiectie si incorporare, pe de alta. Consideram ca introiectia este intotdeauna un proces
anterior identificarii, chiar o prima etapa a acestuia. Ea presupune de obicei si un clivaj,
deoarece obiectul este scindat astfel incat nu va fi introiectat decat partea sa buna, in
timp ce partea rea va face obiectul proiectiei. Prin urmare, nu ne identificam cu un
obiect extern, ci partea bunaa acestua pe care am introiectat-o anterior. O introiectie poate
fi permanenta sau nu, insa o incorporare se distinge tocmai prin dimensiunea sa
temporala, durand cel mai adesea intreaga viata (de exemplu, imagourile paretale sunt
incorporate; putem totusi sa folosim in acest caz si termenul de introiectate fara a gresi in
mod fatal). Serban Ionescu apropie incorporarea mai mult de fantasma si chiar de
fantasma halucinatorie (fantasmele canibalice, de exemplu) si , prin aceasta, de patologic,
in timp ce inscrie introiectia in seria mecanismelor pozitive, cu functie de imbogatire a
eului. Este interesant faptul ca un proces primar de incorporare desfasurat in mod
armonios (in virtutea relatiilor pozitive cu figurile parentale) este o premisa a unor
introiectii de aceeasi calitate (de exemplu, carentele de afectiune materna vor bloca
disponibilitatea copilului de a introiecta un obiect bun la varsta adulta; mai mult, daca
obiectul primar este rau, el poate fi totusi introiectat, urmand ca prin identificare eul sa se
perceapa pe sine insusi ca rau si sa declaseze un alt mecanism defensiv dezadaptativ
intoarcerea impotriva propriei persoane).

Ipoteze
Principalele corelatii care ne vor interesa in cazul acestui mecanism vor fi cele cu
idenficarea (pentru delimitare) si cu intoarcerea impotriva propriei persoane. Ne asteptam
la o corelatie inalta cu acest mecanism deoarece internalizarea excesiva a obiectului si
identificarea puternica cu acesta ar trebui sa il puna pe subiect in imposibilitatea de a
dirija agresivitatea catre obiectul extern, deturnand-o catre sine. Cu alte cuvinte, obiectul
fiind mai mult in interior decat in exterior este de asteptat ca si agresivitatea fata de acesta
sa se reverse asupra propriei persoane. Mai mult,daca ipoteza conform careia investirea in
introiectie este una de tip narcisic, este de presupus ca aceasta se va face in detrimentul
eului, devalorizat si subinvestit de subiect, care va prefera sa se aotoagreseze, in loc sa
agreseze obiectul introiectat, suport de identificare si investire narcisica, adevarat reper
identitar.

Variabile
a.
permanentizarea in interior a unui obiect pierdut (persoana, relatie) cu scopul
evitarii angoasei generate de pierderea sa concreta (Iubind pe cineva simt ca aceasta
persoana devine o parte din mine.)
b.
interiorizarea unui obiect prezent (M-as simti saracit daca nu as pastra in sufletul
meu persoanele la care am tinut candva.)

Dupa cum o arata si variabilele propuse initial de noi pentru mecanismul introiectiei, am
incercat o delimitare a introiectiei normale (manifestata in prezent si indicand
capacitatea subiectului de a se angaja in relatii obiectuale semnificative) de cea
dezadaptativa, orientata spre trecut si care indica incapacitatea de detasare emotionala in
raport cu o persoana semnificativa pierduta. Corelatiile interitemi si intervariabile ne-au
determinat insa sa renuntam la aceasta distinctie, integrand itemi din ambele variabile
initiale intr-una singura. Valoarea diagnostica a acesteiase refera asa cum am spus si mai
sus la capacitatea subiectului de a introiecta un obiect capacitate de care depinde chiar
stabilirea unei relatii psihologice autentice). Atat excesele cat si carentele pe aceasta scala
vor indica o functionare defensiva dezadaptativa; scorurile mici indica o tendinta catre
schizotimie, in timp ce cele ridicate pot fi luate in considerare in evaluarea riscului de
depresie/melancolie.

Rezultate
Relatia dintre introiectie si intoarcere contra propriei persoane nu s-a confirmat decat
partial (coeficientul de corelatie, desi pozitiv: 0.17, nu atinge pragul de semnificatie de
0.05). o legatura interesanta apare insa intre introiectie si intelectualizare, mecanise ce
coreleaza negativ, fapt ce sustine suplimentar ideea atasamentului accentuat din
introiectie in contrast cu detasarea emotionala din intelectualizare.

IZOLARE
In Serban Ionescu izolarea este descrisa sub doua aspecte:
eliminarea afectului legat de o reprezentare (amintire, idee, gand) conflictuala, in
timp ce reprezentarea in cauza ramane constienta
separarea artificiala intre doua idei sau doua comportamente care in realitate sunt
legate, relatia lor neputand fi recunoscuta de subiect fara o anumita angoasa.

Inca din 1914 Freud a vorbit despre izolare ca despre o forma particulara de uitare in
nevroza obsesionala, suprimarea legaturilor dintre idei, o nerecunoastere a concluziilor
ce trebuie trase din ele si o izolare a unor amintiri. Deducem de aici ca exista o stransa
legatura intre izolare si rationalizare (prima fiind un fel de preambul la a doua), precum si
intre izolare si refulare (cu mentiunea ca izolarea este o refulare partiala deoarece
reprezentarea ramane constienta in timp ce afectul este exilat in inconstient). Cele doua
acceptiuni nu au fost integrate in definitiile date de diversi autori, fiecare privilegiind o
fateta sau alta:
DSM IV: pierderea de catre subiect a contactului cu sentimentele legate de un
eveniment anume
Laplanche si Pontalis: a izola o idee sau o actiune de contextul sau si de restul
existentei subiectului.

Izolarea a fost analizata si prin prisma relatiei sale cu alexitimia (incapacitatea de

exprimare verbala a propriilor emotii si trairi) insa se pare ca functia defensiva a
alexitimiei nu a putut fi demonstrata, cercetarile indicand mai degraba o afectiune de
sorginte functionala organica. Este interesant cum absenta deplasarii ca mecanism
consecutiv izolarii (asa cum apare in nevroza) sprijina ideea ca incapacitatea de
contentizare si exprimare a emotiilor nu are la baza un conflict psihic dupa cumm este
atat de evident in nevroza. Prezenta acestui mecanism defensv in patologiile de factura
nevrotica a sustinut ideea caracterului dezadaptativ al izolarii; foarte multi autori vorbesc
despre efectele patogene ale acestei aparari (in caz de boala, deces al unei persoane
apropiate, esec sau pierdere) datorita faptului ca emotiile negative nerecunoscute si
neacceptate incarca inconstientul si il tensioneaza, cel mai adesea fiind necesara
descarcarea lor intr-o maniera pervertita prin deplasare. Mai mult, daca avem in vedere
functia reglatoare a emotiilor vom intelege si mai bine ca absenta acestora din experienta
nu poate fi decat nefasta pentru ca ea impiedica constientizarea modului real in care
subiectul isi traieste experienta si, mai departe, blocheaza si capacitatea acestuia de
adaptare flexibila la datumul experiential. Izolarea saraceste viata psihica a individului, il
falsifica prin refulare si il incarca negativ. De cele mai multe ori ea va declansa noi
mecanisme defensive dezadaptative care sa gestioneze fondul conflictual din ce in ce mai
mare (rezuful, identificarea cu agresorul, denegarea, deplasarea sunt astfel de
mecanisme).

Desi Freud insista asupra necesitatii izolarii in viata psihica (Eul are de efectuat in mod
normal un vast travaliu de izolare pentru a orienta cursul gandirii), noi consideram ca
aceasta functie de focalizare este indeplinita nu de izolare, ci de reprimare (inlaturare)
prin subiectul poate exclude din campul constiintei afectele neplacute pe o perioada

limitata de timp; prezenta constientizarii si capacitatea de manipulare voluntara a

afectelor in reprimare fac din ea un mecanism defensiv adaptativ in deseobire de izolare.
Punctul de vedere sustinut de Freud este aparat si de alti autori: Widlocher considera ca
izolarea este un mecanism normal, de care ne servim in mod constant, pentru a ne
proteja de conexiunile asociative prea puternice; Benassy considera ca la subiectul
normal utilizarea acestui mecanism este supla, in timp ce la nevrotic ea este rigida,
automata. Mai mult, Jeammet considera ca pentru a gandi trebuie sa izolam, sa separam,
sa ne triem experientele. Lagache insa subliniaza ca este necesara o integrare afectgandire pentru o functionare psihica sanatoasa.

Ipoteze
Dupa cum am aratat si mai sus, noi vom considera acest mecanism ca fiind unul
dezadaptativ, ceea ce ne face sa expectam corelatii inalte cu denegarea si refuzul. De
asemenea, ne asteptam la valori ridicate ale corelatiilor cu acting-aut-ul (in virtutea
tensiunilor acumulate la nivel inconstient si care vor izbucni in momentul in care pragul
individual de toleranta la conflict va fi depasit), intelectualizarea si rationalizarea.

Variabile

Variabilele propuse initial urmeaza definitia propusa de Serban Ionescu izolarii si

contureaza cele doua acceptiuni date mecanismului:
a refuza orice conexiune intre un eveniment si emotiile resimtite consecutiv (Deseori
sunt furios sau trist fara sa stiu de ce.)
a nu avea contact cu emotiile legate de un anumit eveniment (Mi se intampla sa nu stiu
nimic in situatii in care altii sunt foarte afectati.)

Observam ca, daca in primul caz, afectul se exprima totusi, in cel de-al doilea el este
absent. De remarcat faptul ca prima situatie se refera la o manifestare deplasata a
afectului (de exemplu, cineva este deprimat la o luna de la moartea tatalui dar pune acest
fapt pe seama discutiilor neplacute de la locul de munca). A doua situatie se intalneste
atunci cand un eveniment traumatizant genereaza o reactie afectiva inadecvata sau nu
trezeste nici un raspuns emotional. Corelatiile interitemi si intervariabile au validat
ambele variabile, astfel incat am putut sa le retinem pe amandoua. Testul statistic
fundamenteaza astfel necesitatea de a avea in vedere ambele fatete ale izolarii atunci cand
vrem sa evaluam acest mecanism.

Rezultate
Ipotezele legate de corelatia pozitiva cu denegarea, refuzul si actingout-ul s-au confirmat
la un nivel de semnificatie <0.01. In schimb, intre izolare si rationalizare testul statistic
nu a evidentiat nici o corelatie, motiv pentru care aceste doua mecanisme au si fost
integrate in doua categorii diferite: izolea in stilul caracterzat prin defense nevrotice si
rationalizarea in categoria defenselor intermediare.

INLATURARE
Inlaturarea tentativa de respingere voluntara, in afara campului constiintei, a unor
probleme, sentimente sau experiente care-l framanta sau il nelinistesc pe subiect.
Etichetata de Freud drept o aparare normala, inlaturarea este pusa de multi autori sub
semnul intrebarii; acestia isi exprima in primul rand neincrederea in capacitatea
individului de a mentine in afara campului constiintei afecte neplacute sau ganduri
suparatoare tocmai pentru ca de obicei acestea au o adezivitate foarte mare si o putere de
persistenta care poate depasi capacitatile de refocalizare ale subiectului. In ceea ce ne
priveste, consideram ca inlaturarea este o aparare adaptativa si la indemana subiectului,
mai putin in cazul in care masochismul acestuia sau alte defense cum ar fi intoarcerea
impotriva propriei persoane il fac sa persiste intr-o anumita stare si chiar sa o amplifice
prin ruminatii continue si focalizare exclusiva pe afectul negativ. Incapacitatea de a
realiza aceasta defesa poate indica totodata si o imaturitate afectiva printr-o slaba
toleranta la frustrare. Astfel, conflictul care determina afectul negativ se cere imperios
lichidat (cat mai curand si cat mai radical), subiectul neputand sa amane rezolvarea sa
pentru u moment mai potrivit sau pentru cand aceasta va fi realmente posibila. Inlaturarea
este de fapt o amanare, nu o suprimare, si ea ne permite sa avem o oarecare libertate in
raport cu nevoile si trairile noastre afective, pe care le punem temporar intre paranteze cu
scopul de a ne continua activitatea pana cand exprimarea lor va fi posibila in mod
adecvat. Subliniem totusi ca inlaturarea poate trece foarte usor in denegare sau chiar
refulare: afectul inlaturat ulterior nu mai este readus in constiinta pentru a fi elaborat, ci
este trimis in inconstient in virtutea unui confort imediat pe care il ofera subiectului.
Avand in vedere faptul ca inlaturarea nu presupune un caracter incostient al conflictului
care o genereaza ea nu face parte din categoria propriu-zisa a mecanismelor defensive, ci
se inscrie mai degraba in seria mecanismelor de coping. Am pastrat-o totusi in inventarul
nostru deoarece apare in multe clasificari in categoria defenselor adaptative (care se
suprapune in mare pe cea a mecanismelor de coping). Vaillant (1977) defineste
inlaturarea ca decizia constienta sau semiconstienta de a intarzia atentia acordata unei
pulsiuni inconstiente sau unui conflict. Aceasta definitie sprijina cele afirmate mai sus,
si ne asteptam ca studiul nostru sa evidentieze caracterul adaptativ al acestei defense prin
corelatia cu alte mecanisme de nivel inalt. De cele mai multe ori, dupa cum arata si S.
Ionescu, inlaturarea este urmata de activarea unor mecanisme defensive precum

sublimarea, afilierea, umorul, altruismul. Intelegem ca energia psihica generata de

reprezentarea negativa care a fost reprimata nu se dizolva de la sine, ci necesita un efort
ulterior de transformare sau pozitivizare. Un alt raspuns adaptativ este lucrul cu
materialul emotional inlaturat, adica aducerea voluntara in constiinta a conflictului si
rezolvarea sa intr-un moment considerat oportun de catre subiect.

Ipoteze
Corelatiile acestui mecanism indicele general de refulare, cu clivajul, refuzul, denegarea
si contrainvestirea ar trebui sa ne arate in ce masura aceasta energie tinde sa fie
transformata pozitiv sau, din contra, sa fie deformata, pervertita prin mecanisme
defensive dezadaptative. Studiile arata ca daca ea poate fi o defensa salutara in situatii
limita (boala incurabila, parinti cu copii care sufera de o boala letala, detentie in lagare de
concentrare, etc), exista si contexte in care, mai ales cand este utilizata pe termen lung,
inlaturarea ajunge sa se asocieze cu un risc foarte ridicat de afectiuni coronariene
(personalitatea de tip A in care reprimarea emotionala si cenzura constienta sunt
modalitati defensive de electie ce corespund intocmai modului de functionare a
inlaturarii). Relatia cu mecanimele intelectualizarii si rationalizarii ar putea de asemenea
sa ne indice directia adaptativa sau dezadaptativa in care subiectul utilizeaza aceasta
defensa.

Variabile
Variabilele initiale au fost:
tendinta de evitare a reflectiei asupra lucrurilor neplacute (Ma simt mai bine evitand sa
ma gandesc la lucrurile neplacute prin care trec.)
capacitatea de a amana acordarea atentiei unor aspecte problematice sau conflictuale
(Aman rezolvarea unei probleme pentru momentul cand voi fi pregatit sa o rezolv cum
trebuie.)
In urma corelatiilor interitemi si intervariabile am decis combinarea itemilor intr-o
singura variabila continand doi itemi din fiecare din variabilele initiale. Introducand itemi
pentru capacitatea de amanare am dorit sa delimitam cat mai riguros inlaturarea de alte
mecanisme dezadaptative cum ar fi denegarea, refularea sau refuzul. Dupa cum am
mentionat mai sus ne asteptam ca testele statistice sa arate apropierea mai accentuata a
inlaturarii de clasa mecanismelor de aparare dezadaptative sau a celor adaptative.

Rezultate

Testul statistic a pus in evidenta corelatii semnificative pozitive (<0.01) cu mecanismele

pe care noi am considerat necesar sa le avem in vederepentru a stabili caracterul adaptativ
sau dezadaptativ al inlaturarii: clivajul, indicele general de refulare, refuzul, denegarea,
contrainvestirea si intelectualizarea. Nu au fost puse in evidenta corelatii pozitive cu nici
unele din mecanismele defensive acreditate ca adaptative de literatura de specialitate.
Pentru acest motiv am si hotarat integrarea inlaturarii in categoria mecanismelor
intermediare.

INTOARCERE CATRE PROPRIA PERSOANA

Intoarcere catre propria persoana refuzarea inconstienta de catre subiect a propriei
agresivitati, pe care o deturneaza dinspre celalalt pentru a o abate asupra propriei
persoane. Acest mecanism se asociaza de obicei cu sentimente de culpabilitate, nevoie de
pedepsire, nevroze de esec sau tentative de autodistrugere, mai mult sau mai putin
constiente: false accidente, boli inexplicabile, tentative suicidare. Vedem ca acest
mecanism este foarte aproape de ceea ce Freud numea masochism moral. Initial, termenul
de masochism desemna strict o perversiune sexuala care consta in obtinerea satisfactiei
sexuale prin inducerea voluntara a diverse senzatii dureroase. Ulterior, termenul si-a
largit aria de semnificatie, ajungand sa desemneze in paralel si o anumita atitudine fata de
viata sau un anmit tip de comportament social. Krafft-Ebing foloseste pentru prima data
termenul de masochism ideal/mental pentru a sugera aceasta noua acceptiune.
Masochismul moral este in viziunea lui Freud forma cea mai sublimata si elaborata de
masochism, fiind in acelasi timp o componenta vizibila atat a nevrozelor si
idiosincraziilor, cat si a vietii cotidiene a fiecarui individ, grup si societate. Trasatura
comuna a fenomenelor psihice masochiste din aceasta categorie este tendinta inconstienta
de cautare a suferintei morale si de obtinere a placerii prin aceasta. Bineinteles ca ipoteza
unei atari tendinte este aparent scandaloasa, insa analiza unor patologii de tip nevrotic,
cat si a unor situatii de esec, accident, nereusita repetata in viata unor indivizi normali, ne
arata ca problema este departe de a fi realmente inteleasa. Freud considera ca acest tip de
masochism este efectul dorintei inconstiente de a fi pedepsit. Desi in aparenta
desexualizat, masochismul moral are o componenta sexuala fundamentala intrucat el
reprezinta o resexualizare a complexului Oedip si, implicit a supraeului. Prin urmare,
masochistul isi doreste sa fie pedepsit pentru tendintele sale infantile incestuoase sau
homosexuale. Din aceasta perspectiva am putea vedea masochismul moral si ca pe o
forma de regresie la un stadiu infantil al functionarii aparatului psihic. Destinul sau soarta
potrivnice care par sa se opuna constant incercarilor masochistului de a fi fericit nu sunt
decat substitute ale figurilor parentale, in timp ce pedeapsa asteptata reprezinta pedeapsa
data de tata sau de mama in copilarie. Si totusi, ramane intrebarea : ce fel de placere
provoaca aceasta pedeapsa ? Freud considera ca este vorba de o satisfactie de tip sexual
traita ca atare prin asocierea si identificarea ei cu satisfactia infantila provocata de
pedepsele parentale prin mecanismul primitiv al coexcitatiei. El porneste dealtfel de la

ideea ca toate cele trei forme de masochism au la baza acest mecanism fiziologic pus in
legatura cu complexul Oedip. Explicatia sa lasa de dorit mai ales pentru ca o regresie a
personalitatii la un stadiu oedipian ar insemna ca intregul tablou comportamental al
persoanei sa sufere de pe urma acesteia. Avem insa cazuri in care comportamentul
masochist este oarecum ocazional sau situational, legat de un sentiment de culpabilitate
in raport cu o incalcare prezenta a imperativelor morale (constiente sau inconstienta). Ar
fi mai degraba de presupus ca pedeapsa este cautata fie pentru o culpa prezenta, fie pentru
una trecuta (printre care tendintele incestuoase infantile joaca un rol de baza), si ca
placerea obtinuta din auto-aplicarea ei inconstienta este data nu atat de satisfactia
supraeului, cat de eliminarea angoasei de asteptare a pedepsei prin urmare, pedeapsa
este auto-indusa nu pentru ca ea provoaca placere, ci pentru ca angoasa de a o primi din
exterior provoaca o neplacere mai mare decat aplicarea ei efectiva. Un punct de vedere
similar este sustinut se de T. Reik dupa cum vom vedea mai jos. Freud arata totodata ca
masochistul provoaca singur acele situatii menite a-l culpabiliza pentru a-si atrage
pedeapsa parentala, care insa se va realiza cel mai adesea prin figuri substitutive de tipul
destinului, nesansei, sau a altor persoane care pot inlocui tatal in plan fantasmatic.
Explicatia acestui mecanism pervers se gaseste dupa Freud in faptul ca sentimentul de
culpabilitate atrage dupa sine dorinta de pedeapsa, iar aceasta din urma este legata prin
mecanismul primar al coexcitatiei de excitatia sexuala care permite astfel obtinerea
satisfactiei sexuale. Se incearca deci repetarea unei situatii cu valente sexuale foarte
puternice. Ne vom intreba totusi (mai ales ca Freud nu reuseste sa raspunda la aceasta
intrebare) ce anume din viata individului face ca satisfactia obtinuta prin acest mecanism
masochist sa prevaleze asupra celui normal si care sunt factorii acestei fixatii. Un raspuns
partial este dat chiar de analiza celor doua elemente implicate in masochism : coexcitatia
si complexul Oedip. Primul ar putea determina o fixatie prin intensitatea si frecventa sa la
varsta infantila ; al doilea ar putea explica un masochism la varsta adulta in masura in
care ar ramane nerezolvat.

Tot aici, Freud vorbeste si despre represiunea culturala a pulsiunilor sadice ca sursa a
masochismului ceea ce nu poate fi exprimat in exterior va fi reintroiectat si orientat
asupra propriei persoane. Astfel, el ajunge sa surprinda relatia de complementaritate a
sadismului si masochismului, care prin macanismele deplasarii, substitutiei, proiectiei,
introiectiei si identificarii proiective pot trece unul in celalalt.

In 1915, in Metapsihologia (Pulsiuni si destine ale pulsiunilor), Freud ofera urmatoarea

schema logica de intelegere a formarii masochismului :
a)
initial avem sadismul care consta intr-o activitate violenta, o manifestare de putere
impotriva altei persoane luate ca obiect

b)
acest obiect este ulterior abandonat si inlocuit cu propria persoana. In acelasi timp
cu intoarcerea agresivitatii asupra propriei persoane are loc si o transformare a scopului
pulsional activ in scop pasiv. Aceasta este faza auto-sadismului
c)
este cautat din nou un alter care sa preia rolul de obiect, dar care, in virtutea
transformarii scopului din activ in pasiv, va prelua rolul initial al subiectului, devenind
astfel obiect sadic, iar subiectul subiect masochist.
Explicarea acestei modalitati de interpretare a sadism-masochismului este realizata in
extenso in eseul Un copil este batut (1919) ; aceasta este o fantasma frecventa in isterii
si nevroze obsesionale. Freud face apel la sase cazuri pentru a investiga semnificatia
profunda a acestei fantasme investita de obicei cu o mare placere ce duce la un act de
satisfactie autoerotica. La inceput copilul este batut de un adult (necunoscut) ceea ce ii da
aparenta de fantasma sadica. Ulterior, in a doua faza, ea devine copilul este batut de tata
(eu sunt copilul pe care tatal il bate pentru ca nu il iubeste..), fiind deci o fantasma
masochista. A fi batut este o expresie directa a culpabilitatii, dar, dupa cum arata Freud,
nu numai ; acelasi act punitiv este atat pedeapsa pentru dorintele incestuoase, cat si
substitut pentru actul sexual genital interzis : nu doar pedeapsa pentru o relatie genitala
interzisa, ci si substitutul regresiv pentru acesta. In cea de-a treia faza, fantasma reia o
forma sadica, insa semnificatia sa ramane masochista ; de exemplu, profesorul il bate pe
copil. Observam ca fantasma preia investitia libidinala a partii refulate si constiinta
vinovata legata de acest continut. Este interesant cum aceste fantasme masochiste ajung
sa joace un rol defensiv in raport cu tendintele oedipiene incestuoase (in cazul fetelor) si
cu cele homosexuale (in cazul baietilor, la care, a fi batut de tata exprima de fapt dorinta
de a fi iubit intr-o maniera pasiva, feminina de acesta). In acest eseu Freud leaga
masochismul in mod indisolubil de sentimentul de culpabilitate (caruia ii gaseste un
corelativ partial in sentimentul de inferioritate al lui Adler) care intoarce sadismul
(primar, consubstantial instinctului sexual) asupra propriei persoane.

Am facut aceasta incursiune in problematica masochismului deoarece consideram ca

intoarcerea impotriva propriei persoane nu poate fi inteleasa in afara acestei pulsiuni ale
carei origini raman totusi inca incerte. Dupa cum am vazut ipotezele legate de geneza
acestei pulsiuni sunt multiple: sentimente de culpabilitate legate de complexul Oedipian
si nevoi consecutive de autopedepsire, dezvoltare anormala a pulsiunii agresive,
experiente de abuz sexual sau molestare corporala, o hipermorala morbida sau etica
personala sadica (Hesnard, 1949), carente afective (absenta iubirii, a valorizarii pozitive,
acceptarii si confirmarii in relatiile cu persoanele semnificative) care pot conduce la
autoculpabilizare si autopedepsire, precum si la sentimente de inferioritate care genereaza
autoagresivitate.

Ipoteze
Una din caracteristicile de baza ale masochismului este pasivitatea si pentru acest motiv
ne asteptam sa gasim o relatie pozitiva intre intoarcerea impotriva propriei persoane si
retragerea apatica. Freud considera ca si atunci cand agresivitatea este intoarsa impotriva
propriei persoane relatia cu obiectul extern ce se afla la originea sentimentului de
ostilitate ramane ambivalenta autoagresarea nu detensioneaza si nu pozitivizeaza relatia
cu obiectul care a starnit agresivitatea. Acest conflict poate fi gestionat ulterior prin
clivaj, ipteza pe care o vom testa in studiul nostru. Corelatia negativa cu omnipotenta
tine deja de simtul comun. Ne asteptam de asemenea la o corelatie inalta cu denegarea
(mai ales a sentimentelor ostile fata de un obiect extern). Avand in vedere faptul ca la
originea autoagresivitatii sta heteroagresivitatea refulata, neputem astepta la o serie de
corelatii inalte si cu altruismul (ca formatiune reactionala in raport cu pulsiunea
agresiva), ascetismul si contrainvestirea. Mentionam aici ca Freud considera intoarcerea
impotriva propriei persoane drept un caz particular de transformare in contrariu.

Variabile
Variabilele initiale, retinute si in varianta finala a inventarului, in urma efectuarii analizei
de consistenta interitemi si intervariabile, sunt:
perceperea propriei persoane ca propriul dusman (Uneori simt ca sunt cel mai mare
dusman al meu, Numai eu pot sa imi fac rau)
manifestarea autoagresivitatii, autoculpabilizarii si autominimalizarii (Simt ca alti
oameni sunt mult mai buni decat mine)
implicarea compulsiva in relatii si actiuni defavorabile subiectului (Toate relatiile mele
de pana acum au sfarsit la fel de prost)
Aceasta scala se poate dovedi utila in evaluarea potentialului de ameliorare a unui pacient
in curs de psihoterapie; practica clinica a confirmat faptul ca terapia pacietilor cu
structura masochista este mult mai dificila deoarece apare aproape invariabil rezistenta la
vindecare, de multe ori tulburarea psihica fiind ea insasi expresia tendintelor
autopunitive. De asemenea un scor inalt la aceste scale impune analiza scenariilor de
viata ale subiectului, intrucat este foarte probabil ca un scenariu de esec sa subintinda o
gama larga de fenomene patologice care nu pot fi lichidate fara a lichida initial scenariul
care le hraneste.

Rezultate
Dupa cum ne asteptat, am inregistrat corelatii pozitive semnificative cu retragerea
apatica, clivajul (inconstanta imaginii de sine si ambivalenta fiind mentionate inca de
Freud ca principali descriptori ai masochismului), denegarea, altruismul, ascetismul si
contrainvestirea (acestea din urma fiind exemple tipice de transformari in contrariu intoarcerea contra propriei persoane fiind ea insasi o transformare in contrariu in
principal a agresivitatii in autoagresivitate). O corelatie pozitiva inalt semnificativa se
inregistreaza si cu identificarea cu agresorul, fapt ce ne ofera o baza empirica pentru
teoria masochismului ca autosadism, propusa tot de Freud. Este evident ca agresivitatea
neexprimata este intoarsa asupra sinelui, corelatia inalta cu ascetismul si altruismul
indicand faptul ca aceasta intoarcere se datoreaza mai putin unor factori externi si mai
mult altora, interni, precum forta (aici brutala) a Supraeului.

OMNIPOTENTA
Omnipotenta rspuns la conflictele emoionale i la factorii de stres interni i externi , n
cursul cruia subiectul simte sau acioneaz ca i cum ar poseda capaciti sau puteri
superioare celor deinute de alii (DSM IV). In literatura de specialitate ideea conform
careia orice sentiment de superioritate este o supracompensare a unui sentiment de
inferioritate este deja un loc comun. Subiectul incearca sa depaseasca sentimente de
inadecvare, incompetenta, exceland intr-un domeniu sau in altul (varianta sublimarii), sau
creandu-si iluzia ca este special, unic, deosebit, mai inzestrat si mai capabil decat altii, ca
poseda anumite trasaturi care ii dau dreptul de a privi de sus pe toata lumea. Adler
considera ca lupta pentru putere este chiar motorul vietii psihice si ca aceasta
pulsiune/tendinta isi are radacinile in sentimentele de neajutorare si dependenta
experimentate in primii ani ai vietii si, intr-o anumita masura, pana la varsta adulta si
chiar dincolo de ea (in situatiile de imaturitate afectiva in care subiectul se
autohandicapeaza, mentinandu-se blocat in relatii dedeendenta). . Karen Horney
considera ca "lupta nevrotica pentru putere se naste din anxietate, ura si sentimente de
inferioritate. Iar acestea, la radul lor, nu pot genera decat agresivitate la adresa obiectelor
externe, agresivitate care va da seama si de sadismul asociat acestei defense. Observam
ca exista cel putin doua directii defensive pentru care inconstientul subiectului poate
opta: cea a intoarcerii impotriva propriei persoane si cea a identificarii cu agresorul si
omnipotentei. Alegerea unei modalitati defensive sau a alteia este dictata de scenariul
inconstient al fiecaruia fixat prin experientele semnificative de supunere/dominare,
ascultare/revolta. Dupa Adler insa aceasta este o lupta normala; dar atunci cand
experienta de viata nu gratifica aceasta nevoie sau traumele din copilarie fixeaza prea
puternic un sentiment de inferioritate si vulnerabilitate, subiectul va recurge la aparari de
tipul omnipotentei pentru a compensa dezechilibrul intre imaginea de sine expectata si
cea reala. Fantasmele de omnipotenta pot apare si pe un fond sadic dupa cum o
demonstreaza si studiul intreprins de noi asupra sadismului si masochismului. Nu ne vom
exprima totusi categoric in legatura cu primaritatea unuia dintre aceste fenomene
(corelatia inalta nu arata totusi daca omnipotenta decurge din sadism, sau sadismul este o

consecinta a fantasmelor de omnipotenta). Asocierea sadism-hipomanie (expansivitate si

irascibilitate), evidentiata prin compararea scorurilor la Szondi si cele MMPI, nu ne
surprinde mai ales avand in vedere asocierea foarte puternica dintre sadism si
mecanismele defensive omnipotenta, idealizare, devaluare, precum si stilul defensiv pe
care Bond l-a denumit image distorting. Aceasta legatura se explica bineinteles prin
fantasmele de omnipotenta ale sadicului, precum si prin sentimentul de securizare,
incredere in sine si valoare personala dat tocmai de pozitia sa de putere, reala, dorita sau
fantasmata. Gradul crescut al irascibilitatii la sadic nu este decat o consecinta logica a
incarcarii si tensionarii pulsiunii agresive, care, sub influenta factorilor externi, poate fi
brusc expulzata, mai ales in cazul unui e- accentuat (care stim ca se asociaza deseori cu
s+, v. Susan Deri). Referitor la raportul de forte care inclina balanta in favoarea
sadicului atat in cazul omnipotentei cat si in cel al hipomaniei, este evident faptul ca
sadicul este cel care, in virtutea unui sentiment primar de inferioritate ajunge sa
fantasmeze si sa simuleze in cele din urma superioritatea si puterea, printr-o
supracompensare. Astfel, el este cel puternic asupra unui alter inferior lui (in care de fapt
isi proiecteaza propria inferioritate si o face acceptabila pentru sine : doar intrupata in
altul ea este de acceptat si integrat). Supracompensarea sentimentului de inferioritate nu
este niciodata definitiva, totala, ci, din contra, ea se poate destabiliza destul de usor.
Acest lucru este evidentiat si de scorul foarte mare obtinut la mecanismele de defensa
prin distorsiunea imaginii (omnipotenta, clivaj, idealizare, devalorizare).

Ipoteze
Vom investiga corelatiile dintre omnipotenta si clivaj, identificare cu agresorul,
intoarcere impotriva propriei persoane, proiectie (ne asteptam la un scor ridicat deoarece
omnipotenta poate fi considerata ca un caz particular de proiectie subiectul nu se simte
puternic sau superior in virtutea unei calitati anume pe care o poseda in mod mai mult sau
putin obiectiv, ci a sentimentului de inferioritate proiectat in afara sa care il situeaza
automat pe o pozitie de superioritate fara alte argumente caracteriale sau
aptitudinale ).

Variabile
Variabilele initiale, mentinute si in forma finala a inventarului, sunt :
sentiment de atotputernicie si invincibilitate ( Nu ma las niciodata invins ,
Experientele negative nu ma clatina )
sentiment de superioritate ( Sunt o persoana de invidiat ).

Rezultate

Omnipotenta coreleaza negativ cu clivajul, ceea ce ar demonstra oarecum constanta

acestui mecanism. Daca in clivaj, imaginea de sine oscileaza frecvent intre idealizare si
devalorizare, in omnipotenta ea este mentinuta constant in varianta idealizanta, ceea ce
ne-ar putea face sa credo ca prin omnipotenta subiectul reuseste sa refuleze complexul de
inferioritate care genereaza aceasta defensa ; cu toate acestea corelatia cu indicele general
de refulare nu atinge nici macar pragul de .05. Vedem insa ca omnipotenta coreleaza
semnificativ cu umorul, afirmarea de sine si pozitiv (desi nesemnificativ) cu identificarea
si activismul, mecanisme incluse toate in categoria stil defensiv adaptativ. Presupunem,
prin urmare, ca este vorba mai degraba de o compensare, decat de refulare. Corelatia
inalta cu afirmarea de sine ne arata ca sentimentul de inferioritate functioneaza aici ca un
factor motivational cu valoare pozitiva.

PROIECTIA
Proiectia operatia prin care subiectul expulzeaza in lumea exterioara ganduri, afecte si
dorinte de care nu are stiinta sau pe care le refuza in el atribuindu-le altora, persoane sau
lucruri din mediul sau inconjurator. Freud introduce termenul de proiectie cand vorbeste
despre nevroza de angoasa: manifestarile somatice multiple s-ar datora faptului ca
psihismul se comporta ca si cum ar fi proiectat excitatia in exterior. Se inregistreaza
astfel o recanalizare spre lumea exterioara a excitatiei sexuale resimtite ca periculoasa.
In Cazul presedintelui Schreber Freud explica paranoia prin proiectia numita aparare
primara: o perceptie interna este reprimata si continutul ei , inlocuind-o, suporta o
anumita deformare, dupa care ajunge in constient sub forma unei perceptii venite din
exterior. Subiectul recunoaste in celalalt ceea ce nu poate accepta in el insusi si astfel
se declanseaza delirul de persecutie. Proiectia pare sa joace un rol fundamental si in fobii,
in care pericolul pulsional intern este proiectat asupra unui stimul extern mai usor de
evitat: eul se comporta ca si cand pericolul dezvoltarii unei angoasenu ar veni dintr-o
motiune pulsionala, ci dintr-o perceptie, si este deci indreptatit sa actioneze impotriva
acestui pericol exterior prin tentativa de fuga care este evitarea fobica. Este de asemenea
meritul lui Freud de a fi aratat ca in formarea conceptiilor religioase despre lume, precum
si in mituri sau superstitii avem de-a face cu o vasta implicare a mecanismului proiectiv.
O analiza atenta a functionarii psihicului uman ne poate arata ca proiectia este prezenta in
aproape toate actele si experientele noastre. Ca si introiectia, atunci cand functioneaza ca
proces primar, proiectia este o functie de conectare a subiectului cu lumea, avand prin
urmare un rol benefic si chiar vital; introiectiile si proiectiile noastre sunt importurile si
exporturile pe care le realizam cu mediul inconjurator, asigurand deci comertul
informational fara de care am fi separati izolati de exterior si, consecutiv, in
imposibilitatea de a ne dezvolta psihologic. In aceasta acceptiune proiectia ne apare mai
degraba ca proces psihic fundamental care nu se rezuma la expulzarea in interior a
continuturilor psihice interne indezirabile sau inacceptabile; varianta defensiva insa tinde
sa ia cel mai adesea o forma dezadaptativa, in primul rand pentru ca favorizeaza
continuturile negative (tendinta fundamentala a psihicului urmand principiul placerii fiind
aceea de a expulza ceea ce este neplacut, si de a integra si asimila ceea ce este placut), si
apoi pentru ca falsifica relatiile obiectuale care devin relatii transferentiale (ce pot avea

loc atat in terapie unde activarea lor este totodata prilej de analiza si remodelare, cat si in
viata de zi cu zi unde functioneaza automat si inconstient pe baza unor mecanisme
asociative); in acest fel, prezentul nu mai este decat o reiterare a trecutului, experienta
este saracita si eul blocat in evolutia sa printr-o compulsie la repetitie.

Este binecunoscut mecanismul proiectiei in gelozie (si mai ales in cea patologica), descris
si explicat de Freud inca din 1922. sentimentele de ostilitate la adresa unei persoane pot
trece foarte usor in sentimentul de a fi agresat, nedreptatit, si, in extremis, persecutat.
Angoasele generate de un obiect extern pot fie sa ia calea unei proiectii directe (lui ii este
teama de mine, nu mie), sau sa sufere o deformare ajungand sa fie traite ca sentimente
de insecuritate in raport cu un obiect extern potential sau chiar actual periculos.

Vedem ca proiectia poate lua forme din cele mai diverse de la cea primara si universala,
la cea deliranta, care apare in tulburarile psihotice. De asemenea, mecanismul proiectiv
este exploatat cu succes de tehnicile proiective de diagnoza a personalitatii sau clinica,
precum si in relatia terapeutica din cadrul unor orietari psihoterapeutice (psihanaliza,
psihodrama, terapia unificarii).

Ipoteze
In ceea ce priveste proiectia ne intereseaza in primul rand corelatia cu indicele general de
refulare pentru a vedea in ce masura proiectia presupune anterior o refulare (ipoteza la
care subscriem si noi). Corelatia scazuta cu indicele de refulare ar putea indica faptul ca
proiectia se realizeaza fara a mai trece prin etapa refularii, ceea ce ar face din ea un
mecanism inalt automatizat si din continuturile vehiculate de ea niste continuturi cu un
grad de constientizare aproape nul. O corelatie pozitiva ar indica mai degraba faptul ca,
desi expulzate din psihismul subiectului, continuturile inacceptabile proiectate lasa totusi
urme, ceea ce ne face sa credem ca proiectia nu se realizeaza decat fata de eu,
continuturile proiectate ramanand in inconstient si continuand sa fie surse de angoasa.
Acest lucru ar putea fi cel putin partial validat printr-o functionare defensiva (mai ales
dezadaptativa) accentuata. Daca insa interpretam proiectia ca un esec al refularii, asa cum
face Freud, ar trebui sa obtinem o relatie negativa intre cele doua. Asociind proiectia cu
un fel de reparatie narcisica S. Ionescu ne face sa ne intrebam daca aceasta nu este
sustinuta si printr-o identificare cu agresorul sau prin fantasme de omnipotenta.

Variabile
Acest mecanism este reprezentat in inventarul nostru prin doua variabile:

atribuirea propriilor sentimente sau ganduri negative celorlalti (Eu tin la prietenii
mei, dar cred ca ei nu simt acelasi lucru pentru mine)
impresia de a fi persecutat (Meritele mele nu sunt suficient recunoscute, Ma
simt desconsiderat de toata lumea)

Rezultate
Corelatia inalt semnificativa cu indicele general de refulare (0.67**) ne confirma ipoteza
legata de faptul ca ceea ce este proiectat ramane refulat, continuturile psihice neputand fi
eliminate pur si simplu. Ele sunt proiectate doar in raport cu nivelul constient, nu si cu cel
inconstient in care persiata si se mentin in absenta unor mecanisme de degajare. Doua
corelatii semnificative pozitive ce se merita a fi aprofundate sunt cele cu identificarea cu
agresorul si clivajul.

RATIONALIZARE
Rationalizarea justificare logica, dar artificiala, care camufleaza, fara stirea celui care o
utilizeaza, adevaratele motive (irationale si inconstiente) ale unora dintre judecatile
acestuia, dintre conduitele si sentimentele sale, intrucat aceste motive nu ar putea fi
recunoscute fara anxietate. Psihologia de oricand si de pretutindeni pare sa confirme ceea
ce Aronson a esentializat in fraza omul nu este un animal care rationeaza, ci unul care
rationalizeaza; Jones pare de-a dreptul oripilat de faptul ca intelectul ar putea fi pus in
slujba ascunderii sau deformarii adevarului, si nu a revelarii lui. Cu toate acestea,
rationalizarea ramane o defensa foarte larg folosita; dubiile se refera mai degraba la
caracterul ei constient sau inconstient, sau, cu alte cuvinte, la a stabili daca avem de-a
face cu un eu care se minte pe sine sau cu un eu care ii minte pe ceilalti pentru a promova
in randul acestora o imagine dezirabila (asa cum considera Muchielli: eul, perfect
constient de motivatiile sale, fabrica rationalizari destinate aproapelui sau si mascheaza in
mod deliberat mobilurile atitudinii sau actiunii sale. Rationalizarea este facuta in
principal pentru ceilalti si vizeaza inainte de toate atragerea unei judecati pozitive asupra
propriei persoane.). Cu toate acestea, Muchielli considera ca dincolo de aceste aparari
sociale exista si o rationalizare pentru sine, insa nu stabileste limita dintre cele doua, asfel
incat distinctia operationala sau comportamentala intre ele nu isi gaeste un fundament
teoretic suficient. Tot in categoria apararilor sociale prin rationalizare intra si ideologiile
in numele carora oamenii pot pune in act cele mai diverse pulsiuni (unele chiar
inspaimantatoare, v. antisemitismul), fara a se mai simti responsabili de actele lor intrucat
adevarul irefutabil al convingerilor pe care le impartasesc in mod gregar constituie si
garantia inocentei lor. Freud sublinia in 1915 faptul ca popoarele asculta mai multde
voia pasiunilor decat de aceea a intereselor lor. Ele nu invoca interesele decat pentru a-si
rationaliza pasiunile, pentru a putea justifica satisfactia pe care cauta sa le-o aduca. La

adapostul unor astfel de adevaruri au fost purtate majoritatea razboielor sfinte; si nu

este o raritate sa auzi pe cineva ca ar ucide un negru (pentru ca este inferior), dar nu si un
alb, ceea ce in proprii sai ochi il face sa para un mic ingeras (eventual, iti va spune ca el
face astfel un bine umanitatii pe care o va epura de reziduurile nocive ale rasei negre).

Trebuie totusi sa avem grija pentru a nu confunda orice explicatie cu o rationalizare. De

exemplu, un student se plange de profesorul sau pentru ca i-a dat o nota mica si afirma ca
il antipatizeaza pentru subiectivitatea sa, cand, de fapt, el poate face foarte bine un
transfer negativ pornind de la o figura paterna dominatoare si extrem de critica. Vedem
cum aici rationalizarea este consecutiva proiectiei (aceasta fiind deseori inconstienta,
subiectul se trezeste in situatia de a trebui sa gaseasca explicatii rationale pentru
atitudinile sale, care altminteri ar parea extrem de arbitrarii). Cu toate acestea nu este
exclus ca acesta sa fie un motiv real si profesorul sa fi fost intr-adevar subiectiv. In
patologie, rationalizarile sunt extrem de raspandite deoarece, neavand acces direct la
semnificatia tulburarilor sale, subiectul incearca sa-si organizeze totusi experienta, sa ii
confere sens si coerenta. Atunci cand conflictul care le subintinde este foarte angoasant,
rationalizarile se pot dovedi foarte rigide, persistente si greu penetrabile la critica.
Aderenta la ele exprima o nevoie general-umana de ordine si sens.

Ipoteze
Vom investiga in primul rand legatura dintre rationalizare si intelectualizare pentru a
vedea in ce masura ele merg mana in mana in functionarea defensiva a unui subiect. Ne
intereseaza de asemenea sa vedem corelatia cu izolarea (literatura de specialitate
sugerand ca rationalizarea ar intari izolarea), denegarea si umorul (ipoteza fiind ca un
scor mare la rationalizare se va asocia cu un scor scazut la umor, deoarece functia
cognitiva fiind hipertrofiata, ea ar limita functia ludica a intelectului).

Variabile
Acest mecanism este reprezentat in inventarul nostru printr-o singura variabila:
furnizarea de motive rationale pentru actiuni a caror motivatie reala este
inacceptabila (Nu as putea rani o persoana la care tin, A-mi oferi explicatii rationale
pentru actele mele are rolul de a ma linisti)

Rezultate

Dupa cum ne asteptam am obtinut o corelatie pozitiva semnificativa cu denegarea; cu

umorul insa rationalizarea nu coreleaza negativ dupa cum ne-am asteptat dar nici pozitiv
in mod semnificativ.

REFUGIU IN REVERIE
Refugiul in reverie mecanism utilizat intr-o situatie de conflict psihologic sau atunci
cand subiectu lse confrunta cu factori de stres, care consta in recurgerea la o reverie
diurna excesiva ce se substituie cautarii de relatii interpersonale, unei actiuni in principiu
mai eficienta sau rezolvarii problemelor. In DSM IV acest mecanism figureaza sub
numele de autistic fantasy care ii confera o rezonanta pronuntat patologica, ceea ce nu
este deloc conform cu realitatea psihologica in care acest mecanism, la niveluri medii de
utilizare, este nu doar normal, ci chiar bine-venit. Ideea similitudinii cu izolarea autista a
fost redata de S. Ionescu prin adaugirea termenului refugiu. Lafon (1973) defineste
aceasta aparare ca: o stare de relaxare fata de situatia prezenta, in timpul careia se
desfasoara o activitate mentala care nu mai este dirijata de atentie si care este mai mult
sau mai putn inspirata de inconstient. Dupa Freud, reveria se naste din privatiune si
nostalgie. Ea este o forma de escapism psihologic, prin care subiectul incearca sa
compenseze o realitate obiectiva nesatisfacatoare. In reverie, imi pot imagina ca sunt
altcineva, ca traiesc in alta tara (sau pe alta planeta..), ca am un alt statut, ca sunt liber sau
iubit de persoana care in realitate ma ignora sau ma detesta. Ceea ce ni se pare oarecum
eronat este faptul ca multi autori considera ca in reverie atentia este abolita si ca scenariul
se construieste de la sine; acest lucru ni se pare cel putin inexact, intrucat eul dirijeaza
acest proces de punere in scena a fantasmelor si dorintelor in raport cu care cenzura este
mult mai permisiva. In reverie principiul realitatii este aproape suspendat si eul se lasa in
voia principiului placerii. Cu toate acestea, nu ne putem astepta ca reveria sa scoata la
iveala pulsiunile sinelui fara nici o interventie constrangatoare a supraeului sau cu
abolirea totala a functiei de cenzura a eului. Trebuie deci sa facem deosebirea intre
reverie si fantasma. De exemplu, o fantasma sadica de ucidere nu reprezinta o defensa
prin reverie si asta este pus in evidenta mai ales de caracterul ei compulsiv si de faptul ca
subiectul o percepe adesea ca fiind egodistonica, pe cand continuturile reveriei tind sa fie
mai degraba egosintonice.

Atitudinea fata de acest mecanism defensiv este extrem de polarizata: pe de o parte,

autori precum Bachelard sau Lagache o ipostaziaza, pe de alta, o vedem pusa la zid de
Sartre care o considera o mimare a satisfactiei, inautentica si falsificatoare. Ne este usor
sa intelegem totusi ca un existentialist nu ar fi putut partiza cu o defensa ce este in primul
rand o evadare dintr-un prezent nesatisfacator dintr-un anumit punct de vedere (sau mai
multe). Freud considera chiar ca oamenii fericiti nu au reverii. Parerea noastra este
daca acceptam aceasta afirmatie ar trebui sa acceptam si faptul ca nu exista oameni
fericiti! Desi la baza ei se afla un anumit discomfort, poate chiar anxietate, o neimplinire
sau o nemultumire cu o stare de fapt, reveria poate fi si un punct de plecare in ceea ce

poate deveni un proces de dezvoltare sau un proces creativ. Aspectele negative se fac
simtite atunci cand ea se asociaza cu pasivitate si dezinteres in raport cu realitatea
obiectiva pe care subiectul nu incearca in nici un fel sa o modeleze sau sa o adapteze
creativ nevoilor si aspiratiilor sale.

Ipoteze
In aceasta situatie este de presupus ca vom avea o asociere puternica cu retragerea apatica
si regresia. Ne intereseaza sa vedem daca exista vreo asociere semnificativa cu
omnipotenta sau cu intoarcerea impotriva propriei persoane. Mentionam ca nu chiar toate
reveriile sunt roz; in depresie, de exemplu, subiectul produce scenarii catastrofice, de
esec sau dezamagire, de faliment sau epuizare psihica. Vom investiga de asemenea relatia
cu sublimarea; o corelatie inalta ar credita ipoteza conform careia reveria nu este in mod
necesar sterila. Anticipam si o relatie semnificativa cu clivajul, datorita idealizarii si
fantasmelor de omnipotenta prezente in reverie. Speram ca testarea statistica a corelatiilor
cu mecanismele considerate adaptative si, respectiv, dezadaptative din literatura de
specialitate sa confirme caracterul pozitiv sau negativ al acestei aparari in raport cu ceea
ce ar trebui sa fie o adaptare supla si flexibila la realitate.

Variabile
In varianta finala a inventarului nostru acest mecanism este reprezentat de doua variabile:
satisfacerea imaginar a dorinelor n absena satisfacerii reale (Ma simt mai bine atunci
cand imi imaginez ca lucrurile sunt asa cum vreau eu)
preferina pentru rezolvarea imaginar a unor probleme fr transpunerea n concret a
soluiilor gsite (Desi in imaginatie pot gasi solutii pentru problemele mele, in practica
imi este mult mai greu sa ma confrunt cu ele)

Dupa cum se vede si din itemi oferiti ca exemplu sugeram ca scorurile inalte la acest
mecanism sa fie luate ca indicatori ai unei functionari defensive dezadaptative.

Rezultate
Ipotezele legate de corelatia semnificativa cu mecanismele retragere apatica, regresie si
clivaj s-au confirmat. Investigarea relatiei cu omnipotenta si intoarcerea contra propriei

persoane a evidentiat absenta corelatiei cu prima, si o corelatie pozitiva cu cea de-a doua,
fapt care pare sa elucideze problema enuntata mai sus.

INDICELE DE REFULARE
Am considerat ca refularea este un proces psihic fundamental care sta la baza altor
mecanisme de aparare si ca evaluarea sa in baza unui chestionar ar fi foarte dificila. De
aceea am hotarat sa grupam mecanismele in care refularea este prezenta in mod evident si
sa evaluam procesul primar pe baza unei medii ponderate, in functie de puterea de
incarcare a fiecarei defense in raport cu defensa de referinta. Astfel, am considerat ca
mecanismele subintinse de refulare (care, mai spunem inca o data, este prezenta in toate
defensele intr-o masura mai mica sau mai mare) sunt urmatoarele:
defense de gradul I: denegarea si refuzul (incarca in proportie de 25% fiecare
factorul refulare)
defense de gradul II: activism, clivaj, izolare, proiectie, regresie, ascetism,
contrainvestire, inlaturare, intelectualizare si rationalizare (incarca fiecare cu 5 % factorul
refulare).

REFUZUL (REALITATII)
Refuzul actiunea de a refuza realitatea unei perceptii resimtite ca periculoasa sau
dureroasa pentru eu. Freud abordeaza refuzul inca din 1905 in Trei studii privind teoria
sexuala in legatura cu atitudinea baietelului cu privire la absenta penisului la fetita,
absenta pe care o neaga pana ce principiul realitatii ajunge sa impuna aceasta absenta ca
un faptsi identificarea pe linie masculina cu figura paterna face posibila acceptarea sa,
angoasa de castrare care genera initial refuzul diminuandu-se foarte mult. In Compendiu
de psihanaliza, el descrie procesul refzului drept o consecinta a unui clivaj al eului: in
locul unei atitudini fizice unice, exista doua: una, normala, tine cont de realitate, in timp
ce a doua, sub influenta pulsiunilor, detaseaza eul de aceasta. Contrar lui Freud, M.
Klein nu va mai pune accentul pe refuzul realitatii externe, ci pe acela al realitatii psihice
interioare; ea identifica in apararea maniacala un refuz magic de putere absoluta ce se
sprijina pe trei refuzuri simultane: omnipotenta ca refuz al dependentei, triumful ca refuz
al exerientelor depresive si dispretul fata de obiect ca refuz al valorii acelui obiect. S.
Ionescu considera ca refuzul se situeaza dincolo de orice conflict deoarece blocheaza
total accesul in constiinta a unei reprezentari, favorizand o alta (de obicei opusa) prin
mecanismul clivajului. Suntem de parere ca aceasta modalitate de intelegere a refuzului

este cel putin controversata; este ca si cum ceea ce a intrat la un moment dat in psihic
poate fi sters cu totul, fara a mai lasa nici o urma. In ceea ce ne priveste, ne situam mult
mai aproape de pozitia Melaniei Klein care afirma ca ceea ce este refuzat este o realitate
interna, nu un stimul extern; prin urmare acesta locuieste in psihicul subiectului, chiar
daca este refuzat categoric, in ciuda evidentelor faptice. Refuzul pare a fi o forma radicala
de refulare care poate opera si in raport cu date obiective sau stimuli perceptivi. Ceea ce
este propriu refuzului, in deosebire de refulare, este tocmai caracterul obiectiv al
stimulului refuzat, negat, ceea ce i-a si determinat pe multi autori sa inscrie refuzul in
categoria mecanismelor inalt dezadaptative; practica clinica dovedeste cu prisosinta
implicarea acestei defense in functionarea psihotica.

Ipoteze
Ne intereseaza in primul rand relatia refuzului cu refularea pentru a incerca cel putin o
elucidare partiala a modului in care aceste defense se conjuga, sau, dimpotriva, se exclud
reciproc. Vom investiga de asemenea relatia cu clivajul (mecanism cu care se presupune
ca s-ar asocia aproape invariabil), proiectia (ceea ce este refuzat pare extrem de probabil
sa fie ulterior proiectat), denegarea si contrainvestirea.

Variabile
Aceasta dimensiune este reprezentata in inventarul nostru printr-o singura variabila si
anume:
- eliminarea din cmpul contienei a reprezentrilor legate de o situaie stresant (Imi
trebuie destul de mult timp pentru a accepta ca anumite lucruri mi se intampla chiar mie;
Daca o persoana ma enerveaza foarte tare imi pot spune ca ea nu exista pentru a ma
calma).

Rezultate
Corelatia inalt semnificativa cu indicele general de refulare ne arata ca refuzul, ca si
proiectia, nu se soldeaza cu expulzarea continuturilor psihice indezirabile, ci se asociaza
cu refularea puternica a acestora. S-au inregistrat de asemenea corelatii pozitive
semnificative cu clivajul, proiectia si contrainvestirea.

REGRESIA
Regresia o revenire mai mult sau putin organizata si tranzitorie la moduri de expresie
anterioare ale gandirii, la conduitele sau relatiile obiectuale, in fata unui pericol intern sau
extern susceptibil de a provoca un exces de angoasa sau de frustrare. In opera lui Freud
termenul de regresie apare pentru prima oara in Interpretarea viselor ca mecanism de
aparare minor, mai putin important decat refularea (ea fiind insa o componenta
importanta a acesteia). Transformarea gandurilor in imagini in vis este privita ca o
regresie (ansamblul gandurilor din vis se dezagrega in cursul regresiei si este readusa la
stadiul de materie prima). Legatura dintre vis si regresie este explicitata mai amanuntit
in Complement metapsihologic la teoria visului: subiectul care adoarme isi pune
deoparte protezele motorii si perceptive, realizand imaginea insasi a regresiei prin
pozitia fetala pe care o adopta si prin continutul visului in care el isi realizeaza la modul
halucinatoriu dorintele, suspendand principiul realitatii si timpul unei responsabilitati
mature, pe care le inlocuieste cu principiul placerii si timpul iresponsabilitatii infantile.

In literatura de specialitate apar destul de frecvent doua tipuri de regresii: una benigna (A.
Freud considera ca o miscare de repliere supla si temporara poate fi un raspuns benefic in
anumite situatii) si o alta maligna, mai ales atunci cand regresia se asociaza cu un
fenomen de fixatie (in diverse etape ale dezvoltarii psihice si psihosexuale), riscand sa
devina permanenta si sa blocheze astfel intreaga evolutie a subiectului. Interesant este
faptul ca in psihanaliza ea este chiar volntar declansata si incurajata de terapeut sub
imperativul principiul ca elaborarea traumei trebuie sa se faca intr-un timp si o stare
psihologice apropiate de cele in care a avut loc in mod real. De asemenea, regresia este
cea care permite accesul la dimensiunea si valoarea emotionala subiectiva a experientei
asa cum a fost ea resimtita in trecut, si nu din perspectiva deseori rationalizanta, izolata
a prezentului.

Ipoteze
Ne intereseaza relatia dintre regresie si celelalte mecanisme care se fondeaza pe refulare
pentru a stabili relatia dintre acestea doua. Daca S. Ionescu considera regresia ca o
componenta fundamentla a refularii, noi inclinam sa credem ca relatia ar putea fi una mai
complexa, in sensul ca refularea scade cu cat regresia creste (daca ne-am imagina, prin
absurd, o regresie totala, ab uterum, am vedea ca am ajuns totodata si in punctul zero al
refularii). Prin urmare cu cat psihicul se intoarce mai mult in trecut cu atat eul se
infantilizeaza si se fragilizeaza, fiind din ce in ce mai putin apt sa refuleze drintele si
pulsiunile care emerg din inconstient.

Variabile
Variabilele propuse de noi pentru aceasta dimensiune, si mentinute si in varianta finala a
IMA, sunt:
reeditarea unor comportamente specifice unor niveluri de dezvoltare cognitiv-afectiv
inferioare (Uneori mi se spune ca ma comport ca un copil)
dorin de ntoarcere n timp ntr-o perioad vzut ca ideal (Imi doresc sa fiu din
copil)
orientarea spre persoane n raport cu care subiectul i poate asuma statutul de copil
(Simt nevoia unei persoane care sa ma protejeze)

Rezultate
Corelatia cu indicele general de refulare a infirmat ipoteza noastra. Corelatia inalta cu
refularea arata ca regresia nu se produce en bloc, ci mai degraba pe anumite segmente
sau compartimente ale vietii psihice astfel, incat eul isi poate exercita in continuare
functia de refulare a continuturilor psihice inconstiente indezirabile.

RETRAGEREA APATICA
Retragere apatica detasare cu rol de protectie, compusa din indiferenta afectiva, din
restrictie in relatiile sociale si activitati exterioare si din supunere pasiva in fata
evenimentelor, care permite unei persoane sa suporte o situatie foarte dificila. Freud nu
trateaza retragerea apatica ca un mecanism defensiv de sine statator, dar ii remarca
nuantele defensive in raport cu anumite suferinte care apar in raporturile interumane si de
care subiectul tinde sa se protejeze prin izolare. In ceea ce priveste fenomenul de
anestezie afectiva prezent in retragerea apatica, el il descrie in legatura cu o experienta
personala traumatizanta: moartea nepotului sau preferat, Heinele. Manifestarile principale
ale reactiei defensive la suferinta provocata de moartea acestuia au fost incapacitatea de a
se mai implica emotional in relatiile interpersonale, precum si o apatie generalizata care la facut sa le scrie unor prieteni ca lucreaza constrans si fortat; in fond, totul mi-a devenit
indiferent. Aceasta defensa a fost deseori pusa in legatura cu personalitatea dizarmonica
de tip schizoid, insa trebuie sa avem intotdeauna in vedere faptul ca, daca prima este de
tip reactiv, situational si temporara, cea de-a doua este constanta de-a lungul vietii
individului. Nunberg vorbeste despre un comportament asemanator indiferentei, care da
impresia de pasivitate, cand, de fapt, nu este decat o aparare activa impotriva
experientelor dureroase traite. Fenichel descrie retragerea apatica in termeni de apatie,
insensibilitate la durere, frigiditate emotionala, si considera ca ea pare sa aiba legatura cu
izolarea, destinata si ea contracararii afectelor care ar risca sa copleseasca eul. Bettelheim
analizeaza intr-o carte a sa numita chiar Apararile in situatii extreme modul de
functionare a acestei defense in cazul persoanelor din lagarele de concentrare naziste. O

femeie deportata intr-unul din aceste lagare declara ca : una dintre conditiile pentru a
supravietui era sa te inaspresti, sa te desensibilizezi. Aceasta defensa se mai poate activa
si in situatii de boala incurabila. Sau de deces al unei persoane foarte apropiate.

In ceea ce priveste caracterul patologic al acestei defense lucrurile nu pot fi abordate in

mod transant. Este binecunoscut faptul ca mecanimul retragerii apatice se insereaza
perfect in tabloul clinic al schizofreniei prodromale sau reziduale, iar unii autori precum
Widlocher o situeaza si in mijlocul sindromului depresiv, considerand ca incremenirea,
lipsa initiativei si actiunii, slaba rezonanta emotionala sunt caracteristice functionarii
depresive intr-o mai mare masura decat tristetea.

Ipoteze
Ne intereseaza relatia cu refularea, refugiul in reverie, intelectualizarea si izolarea, in
legatura cu care anticipam o corelatie pozitiva semnificativa.

Variabile
Variabilele propuse de noi pentru aceasta dimensiune si retinute in varianta IMA aplicata
pe lotul pilot au fost:
imunizare afectiv n raport cu evenimente externe posibil traumatizante sau cu o stare
conflictual deja instalat (M-am consumat atat de mult pentru unele lucruri incat acum
nu mai simt nimic fata de ele)
izolare social (Compania celorlalti imi este neplacuta cand sunt indispus);
pasivitate fa de evenimente exterioare (Deseori ma simt coplesit de dificultati si nu pot
face nimic).

Rezultate
Dupa cum am aratat si mai sus, la izolare si intelectualizare, exista o corelatie pozitiva
semnificativa intre aceste mecanisme si retragerea apatica. Aceasta mai coreleaza
semnificativ si cu regresia si refugiul in reverie, toate fiind incluse de noi in categoria
defenselor imature.

SUBLIMAREA
Termenul de sublimare are in opera lui Freud doua sensuri:
desexualizare a unei pulsiuni avand drept tinta o persoana ce ar putea sau a putut fi
dorita sexual. Transformata in tandrete sau in prietenie, pulsiunea isi schimba scopul, dar
obiectul ramane acelasi;
derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive inspre acttivitati valorizate
social (artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturneaza atunci de la obiectul si
scopul sau (erotic sau agresiv), fara a fi insa refulata. Acesta este sensul cel mai curent.

In ceea ce ne priveste consideram ca doar cel de-al doilea sens poate face obiectul
evaluarii in cazul sublimarii, primul fiind mai degraba un exemplu de substitutie sau
compensare. Este o dovada de naivitate sa consideram ca pulsiunea sexuala poate trece in
tandrete sau prietenie, si ca acestea nu ar fi de fapt masti defensive pentru un scop
pulsional in esenta erotic. Chiar daca la nivel comportamental aceasta transformare
poate avea loc, din punct de vedere psihologic ea ne pare a fi mai curand o incercare de
mentinere a unei satisfactii erotice, de data aceasta la nivel fantasmatic sau simbolic.

In literatura de specialitate disputele referitoare la sublimare se centreaza in jurul

intrebarii: este sublimarea o defensa sau nu? A. Freud este mai intai impotriva ideii (in
virtutea asocierii mecanismelor defensive cu cele nevrotice), pentru ca mai tarziu sa o
includa in categoria MA definind conflictul din cadrul acestei aparari (care initial parea
absent) ca o targuiala intre placerea mai mare care ar putea fi obtinuta prin descarcarea
directa a pulsiunilor erotice sau agresive si placerea mai mica obtinuta in mod real prin
sublimarea lor si exprimarea mediata de forme de productie acceptate si valorizate sociocultural. Lagache pledeaza pentru intgrarea acesteia in seria mecanismelor de degajare, in
timp ce Fenichel o considera o aparare reusita, non-patologica (el consierand dupa cum
reiese si din aceste afirmatii ca o aparare se evalueaza ca reusita sau esuata in raport cu
nivelul de adaptare atins de subiect ca urmare a utilizarii ei, aspect asupra caruia
consideram ca nu mai este necesar sa ne exprimam dezacordul! o aparare este reusita in
masura in care mentine in afara constiintei un conflict anxiogen). Mai mult, ni se pare ca
sublimarea se apropie foarte mult de deplasare, ceea ce o face sa intre in categoria
mecanismelor adaptative nefiind operatiile psihice prin care continuturile inconstiente
sunt gestionate in sine, ci produsele valorizate social, cultural, etc acestor operatii.

Ipoteze
Ne intereseaza in primul rand relatia cu indicele de refulare pentru a testa diversele
ipoteze emise in legatura cu acest subiect (chiar pozitia lui Freud este extrem de
fluctuanta si, desi toretic sublimarea ar trebui sa excluda refularea, suntem departe de a
putea trage o concluzie ctegorica in acest sens).

Variabila
- depirea situaiilor stresante sau conflictuale prin investirea n activiti creative,
artistice, intelectuale

Rezultate
Dupa cum ne-am asteptat, sublimarea a corelat pozitiv semnificativ la <0.05 cu indicele
general de refulare. Remarcam totusi faptul ca in comparatie cu majoritatea corelatiilor
dintre celelalte mecanisme si acest indice, acest coeficient este mai scazut ceea ce ne
indica faptul ca, desi nu elimina refularea, sublimarea poate functiona totusi ca mecanism
de degajare (Lagache) care limiteaza functionarea acesteia

UMORUL
Umorul prezentarea unei situatii traite ca traumatizante astfel incat sa fie reliefate
aspectele ei placute, ironice, insolite (in sensul dat de Freud doar umorul aplicat siesi este
mecanism de aparare)

Inainte de a intra in analiza acestui mecanism am dori sa specificam ca umorul aplicat

altcuiva poate intra si el in sfera mecanismelor de aparare, doar ca aici el este mult mai
aproape de defensele prin identificare cu agresorul (mai ales in cazul ironiei si
sarcasmului), omnipotenta, negare sau izolare a afectului.

Mecanismul umorului este explicat pe larg de Freud, acesta punand accentul pe

urmatoarele elemente: refuzul pozitiei de victima, sfidarea realitatii externe, triumful

narcisismului si afirmarea invincibilitatii in limitele unui contact normal cu realitatea

obiectiva, flexibilizarea supraeului, devenit Parinte protector si nutritiv in termeni AT:
Iata, priveste aceasta lume care pare asa de periculoasa. Un joc de copil, totul e numai
bun pentru a fi obiectul unei glume!.

Cu toate acestea experienta clinica ne mai arata o fateta foarte interesanta a umorului:
umorul ca defensa in psihoterapie; Lagache vorbeste chiar despre un ecran afectiv
generat de masca de buna-dispozitie si relaxare pe care subiectul le ofera analistului in
mod simbolic ca semnale care transmit indisponibilitatea sa de a se confrunta cu propriile
trairi, afecte sau ganduri neplacute. Si prin invatare sociala se poate ajunge la o
dezvoltare considerabila a disponibilitatii fata de autoironie sau luare in deradere a
unorprobleme altminteri destul de grave. Aceasta atitudine poate masca de multe ori un
discomfort bazal destul de mare, care, negat in mod constant, nu poate avea decat efecte
neplacute pe termen lung. Vedem ca elementul care confera pana la urma caracterul
adaptativ umorului este pastrarea contactului cu afectul de baza, spontan, suscitat de
stimulul real, chiar daca se realizeaza o usoara detasare de acesta.

Ipoteze
Reusind sa se amuze pe seama circumstantelor nefavorabile, umorul il ajuta pe subiect sa
evite dezvoltarea suferintei, el facand apel prin urmare la o alta defensa de nivel adaptativ
inalt si anume inlaturarea. Cu toate acestea, atunci cand este asociat cu omnipotenta sau
clivajul putem presupune si o implicare masiva a refularii,
izolarii afectului sau rationalizarii.

Variabile
Variabilele initiale, retinute si in forma finala a IMA sunt:
a glumi pe seama realitii neplcute, traumatizante (Nu trebuie sa uitam sa radem,
indiferent de situatie)
a face haz de propriile greeli, defecte, eecuri (Pot glumi pe seama defectelor mele).

Rezultate
Absenta corelatiei cu indicele general de refulare confirma ipoteza caracterului inalt
adaptativ al defensei prin umor; singurul mecanism dezadaptativ (inclus de noi in

categoria defenselor prin distorsiunea imaginii) pe care se sprijina acesta fiind

omnipotenta (corelatie pozitiva semnificativa la <0.01).

7. ELABORAREA PROPRIU-ZIS A INSTRUMENTULUI

Operaionalizarea conceptului
Pornind de la conceptul de mecanisme de aprare (mecanisme defensive sau defense), am
selectat ca i dimensiuni pentru concept 29 de mecanisme (inclusiv un indice de refulare),
aa cum au fost ele identificate n literatura de specialitate, pundu-ne ca principal punct
de reper lucrarea lui erban Ionescu et colab. Mecanismele de aprare teorie i aspecte
clinice. Pentru aceste 29 de mecanisme defensive am identificat cte 2-3-4 variabile,
pentru care am cutat comportamente corespunztoare, i n final, itemii potrivii pentru
ele. (a se vedea anexele de la sfritul lucrrii)
Dup prelucrarea statistic a rezultatelor obinute n urma aplicrii instrumentului pe
lotul-pilot, am operat modificrile necesare asupra unora dintre itemi i a unor variabile,
fiind nevoite chiar s eliminm un mecanism de aprare (anularea retroactiv). Numrul
itemilor s-a redus astfel la 251, iar numrul mecanismelor la 28 (incluznd i indicele de
refulare), noul chestionar fiind aplicat pe lotul experimental de subieci. n urma acestei
ultime aplicri, i a prelucrrii statistice, am putut face ultimele corecturi, instrumentul
numrnd n varianta sa final 229 de itemi, i de asemenea, am putut decela 5 stiluri
defensive, prezentate mai pe larg n partea a doua a lucrrii de fa.

Realizarea interevalurii
Forma iniial a chestionarului nostru a numrat 339 de itemi, cu o distribuie
aproximativ egal a itemilor pe fiecare dintre dimensiunile i variabilele luate n
considerare n forma iniial, pe baza suportului teoretic. Aceast form a chestionarului a
fost evaluat de un grup de 8 evaluatori, studeni la Facultatea de Psihologie i tiinele

Educaiei, secia Psihologie, anul III de studiu. n urma acestei evaluri, chestionarul n
ansamblul su a obinut o not medie depind valoarea 9; pe baza evalurii, unii itemi au
fost pstrai, dar ntr-o form mai mult sau mai puin modificat, pe cnd alii au fost
eliminai complet. n aceste condiii, am obinut un instrument numrnd 304 itemi, acest
instrument fiind cel aplicat pe lotul-pilot.

Aplicrile instrumentului
Lotul de subieci
Chestionarul IMA a fost aplicat iniial pe un lot de 19 subieci, cu vrste cuprinse ntre 18
i 53 de ani. Intervalul mare de vrst nu a fost considerat ca problematic, deoarece am
considerat c mecanismele de aprare intervin pe tot parcursul constituirii personalitii,
ca o constant din punct de vedere al prezenei i ca un factor de modelare i lefuire,
dac nu chiar de constituire a personalitii; adernd la punctul de vedere al lui Bond,
conform cruia se pot decela unii factori-stiluri defensive, vom considera c se poate
vorbi, dup vrsta de aproximativ 18 ani (vrsta de cristalizare a personalitii) de factori
de personalitate relativ la mecanismele de aprare.

Dup parcurgerea scorurilor obinute n urma aplicrii instrumentului pe lotul-pilot, i

dup calcularea coeficienilor statistici, am operat alte modificri n ceea ce privete
itemi, variabile, mecanismede aprare, i noul chestionar obinut a numrat 251 de itemi,
i a fost aplicat pe un lot experimental de 67 de subieci, cu vrste cuprinse ntre 18 i 54
de ani.

Instructajul
Instructajul a fost scris la nceputul fiecrui exemplar al chestionarului, att pentru
exemplarele folosite pentru aplicarea pe lotul pilot, ct i pentru cele aplicate pe lotul
experimental.

Pentru prima form a chestionarului (304 itemi) ce a fost aplicat pe lotul pilot,
instructajul a fost formulat n felul urmtor: Acest test cuprinde o serie de afirmatii in
legatura cu care dumneavoastra sunteti rugat() sa raspundeti marcand pe o scala de la 1
la 9 gradul in care sunteti de acord sau nu cu afirmatiile respective, 1 insemnand total
dezacord, iar 9 total acord. Raspunsurile trebuie sa exprime convingerile dumeavoastra
cat mai sincer posibil. Daca aveti intrebari sau nelamuriri nu ezitati sa intrebati persoana
care administreaza testul sau sa le notati pe o foaie separata.

Pentru cea de-a doua form a chestionarului (251 itemi) care a fost aplicat pe lotul
experimental de subieci, instructajul a fost formulat astfel: Acest test cuprinde o serie
de afirmatii in legatura cu care dumneavoastra sunteti rugat() sa raspundeti marcand pe
o scala de la 1 la 9 gradul in care sunteti de acord sau nu cu afirmatiile respective, 1
insemnand total dezacord, iar 9 total acord. Raspunsurile trebuie sa exprime convingerile
dumeavoastra cat mai sincer posibil.
PARAMETRII TESTULUI
1. COEFICIENTUL DE CONSISTENTA INTERNA A ITEMILOR SI
VARIABILELOR ALPHA CRONBACH PENTRU LOTUL PILOT
V. ANEXE

INDICELE DE DIFICULTATE
Itemi problema dupa calcularea indicelui de dificultate: 40, 84, 248 (Pi>0.80). Acesti
itemi au fost eliminati dupa aplicarea inventarului pe lotul experimental.

COEFICIENTUL DE CONSISTENTA INTERNA A ITEMILOR SI VARIABILELOR

ALPHA CRONBACH PENTRU LOTUL EXPERIMENTAL
MECANISM
VARIABILA
ITEMI
CORELATII INTERITEMI
CORELATII INTERVARIABILE
CORELATII ITEMI PE MECANISM

1. activism
Activism a
1, 43, 78, 132, 108
.54
.66
.70
Activism b
2inv, 44, 153, 168, 182
.54
2. acting out
Acting aut
3, 45, 79, 109, 205, 196
.45
.45
3. afiliere
Afiliere a
4, 5, 46, 80, 110, 134, 169, 227
.72
.61
.80
Afiliere b
47, 111, 154, 183, 225
.80
4. afirmare
Afirmare ab
6, 7inv, 48inv, 81, 112inv, 197, 135, 170
.53
.74
.63
Afirmare cd
8, 49inv, 50, 82, 206, 233
.45

5. agresiune pasiva
Agresiune pasiva
9, 83, 113inv, 214

.50
.50
6. altruism
Altruism a
10, 171
.72
.79
.82
Altruism b
11, 51, 114, 137inv, 184, 220, 234
.65
Altruism c
98, 155, 198
.57
7. anticipare
Anticipare a
13, 52, 115
.64
.48
.66
Anticipare b
14, 53, 83, 138, 156, 207, 234
.58

8. ascetism
Ascetism a
15, 87, 126, 199, 215, 228
.55
.53
.66
Ascetism b
16, 54, 88inv, 116, 157, 172inv, 185, 223inv
.56

9. clivaj

Clivaj
17, 55, 89, 140, 208, 237, 238
.70
.70
10. contrainvestire
Contrainv
18, 90, 141, 173, 199, 228
.61
.61
11. denegare
Denegare
19, 56, 57, 91, 117, 186, 221inv, 238, 250, 214, 229
.53
.53
12. identificare
Identificare
20, 92, 118, 119, 174,209, 216, 239
.73
.73
13. identificare cu agresorul
Identag a
21, 58, 93, 158, 200
.73
.46
.69
Identag b
22, 120, 142, 187, 59
.47

14. intelectualizare
Intelectualizare
23, 143, 159, 174, 229, 240
.62
.62

15. introiectie
Introiectie
94, 176, 60
.66
.66
16. izolare
Izolare a
24, 61, 121, 160
.80
.65
.77
Izolare b
25, 95, 144, 229, 250
.60

17. inlaturare
Inlaturare
62, 145, 161, 188
.46
.46
18. intoarcere contra propriei persoane
Icpp a
26, 63, 73, 123, 201, 241
.60
.75
.70
Icpp b
27, 64, 97, 162, 211
.66

Icpp c
124, 146, 177, 190inv
.63

19. omnipotenta
Omnip a
163, 210, 217, 222
.60
.54
.72
Omnip b
29, 66inv, 99, 125, 147, 191
.69

20. proiectie
Proiectie a
30, 31, 74, 100, 148, 164, 243
.74
.85
.86
Proiectie b
32, 67, 68, 202, 212, 230
.80

21. rationalizare
Rationalizare
33, 69, 127
.53
.53
22. refugiu in reverie
Refrev a
34, 70, 102, 165, 251
.72
.80
.81
Refrev b
128, 192, 218, 226
.65

23. refuz
Refuz
35, 36, 71, 103, 129, 245
.65
.65
24. regresie
Regresie a
37, 72, 166, 246
.59
.82
.87
Regresie b
38, 150, 193, 213, 224
.84
Regresie c
104, 130, 167, 178, 203
.69
25. retragere apatica
Retapat a
151, 180, 105
.41
.75
.72
Retapat b
39, 75, 247
.48
Retapat c
131, 219
.68
26. sublimare
Sublimare
40, 76, 106, 194, 231, 248
.72
.72

27. umor
Umor ab
41, 42, 77, 107, 152, 181, 195, 204, 249
.67
.67
MEDIA VALORILOR COEF. ALPHA STD:
.62
.67
.68

COEFICIENTUL DE CORELATIE PEARSON INTERVARIABILE LOT

EXPERIMENTAL
MECANISM
VARIABILE
COEFICIENT PEARSON
ACTIVISM
A&B
0.50**
AFILIERE
A&B
0.44**
AFIRMARE DE SINE
A&B
0.60**
ALTRUISM
A&B
0.45**

A&C
0.69**
B&C
0.51**
ANTICIPARE
A&B
0.32**
ASCETISM
A&B
0.36**
IDENTIF. CU AGRESORUL
A&B
0.30**
IZOLARE
A&B
0.49**
ICPP
A&B
0.53**
B&C
0.51**
A&C
0.45**
OMNIPOTENTA
A&B
0.37**
PROIECTIE
A&B
0.74**
REFUGIU IN REVERIE
A&B
0.67**

REGRESIE
A&B
0.54**
B&C
0.66**
A&C
0.60**
RETRAGERE APATICA
A&B
0.61**
B&C
0.33**
A&C
0.45**

Dupa cum reiese si din tabelul de mai sus toate corelatiile sunt semnificative la un prag
alpha>0.01.

ETALON
Etalonul a fost realizat prin impartirea scorurilor obtinute pe fiecare mecanism in trei
clase:
clasa I, care semnifica o prezenta modesta a defensei respective (de la scorul
minim posibil pana la percentila 25)

clasa aII-a, intensitate si frecventa medie de utilizare a defensei respective (de la

percentile 25 la percentila 75)
clasa aIIIa, utilizare frecventa, acccentuata a defensei investigate (de la percentila
75 la scorul maxim posibil)
MECANISM
CLASA I
CLASA A-II-A
CLASA A-III-A
ACTIVISM
10-51
52-68
69-90
ACTING AUT
6-24
25-38
39-54
AFILIERE
13-67
68-89
90-117
AGRESIUNE PASIVA
4-19
20-26
27-36
AFIRMARE DE SINE
14-84
85-104
105-126
ALTRUISM
12-74
75-96
97-108
ANTICIPARE
10-48
49-64

65-90
ASCETISM
14-42
43-60
61-126
CLIVAJ
7-24
25-40
41-63
CONTRAINVESTIRE
6-28
29-40
41-54
DENEGARE
11-47
48-63
64-99
IDENTIFICARE
8-26
27-38
39-72
IDENTIF. CU AGRES.
10-31
32-44
45-90
INTELECTUALIZARE
6-18
19-31
32-54
INTROIECTIE
3-15
16-23
24-27
IZOLARE
9-36
37-54
55-81

INLATURARE
4-18
19-25
26-36
ICPP
15-51
52-79
80-135
OMNIPOTENTA
10-37
38-54
55-90
PROIECTIE
13-34
35-61
62-117
RATIONALIZARE
3-13
14-23
24-27
REFUGIU IN REVERIE
9-37
38-56
57-81
REFUZ
6-18
19-32
33-54
INDICE DE REFULARE
26-36
37-45
46-62
REGRESIE
14-47
48-83
84-126

RETRAGERE APATICA
8-29
30-47
48-72
SUBLIMARE
4-20
21-28
29-36
UMOR
9-45
46-61
62-81
STIL1-ADAPTATIV
45-237
238-391
292-405
STIL2-INTERMEDIAR
35-186
187-228
229-315
STIL3-PRIN DISTORSIUNEA IMAGINII
55-200
201-264
265-495
STIL4-APARARI NEVROTICE
46-181
182-229
230-414
STIL5-APARARI IMATURE
48-249
250-322
323-432
FUNCTIONARE DEFENSIVA GLOBALA
229-1134
1135-1303
1304-2061

STILURILE DEFENSIVE
Intreaga literatura de specialitate pledeaza pentru gruparea defenselor in mai multe
categorii (v. clasificarea MA). Pornind de la asumptiile teoretice enuntate pe parcursul
acestei lucrari am decis sa incercam o grupare a MA in mai multe categorii reprezentand
tot atatea stiluri defensive. Pentru aceasta am folosit corelativ criterii teoretice si
statistice, astfel incat am obtinut urmatoarele categorii care se sustin atat in baza
literaturii de specialitate, cat si in baza corelatiilor Pearson obtinute intre mecanismele
incluse in acelasi stil defensiv.

a. STIL DEFENSIV ADAPTATIV:

-

sublimare, umor, afirmare, identificare, activism

Correlations

sublimare

UMOR
afirm_mec
identificare cu persoane
ACT_MEC
sublimare
Pearson Correlation
1.000
.236
.366**
.393**
.653**

UMOR
Pearson Correlation
.236
1.000
.431**
.268*
.280*

afirm_mec
Pearson Correlation
.366**
.431**
1.000
.428**
.333**

identificare cu persoane
Pearson Correlation
.393**
.268*
.428**
1.000
.302*

ACT_MEC
Pearson Correlation
.653**
.280*
.333**
.302*
1.000

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

b. STIL DEFENSIV INTERMEDIAR

-

rationalizare, intelectualizare, inlaturare, altruism si anticipare

Correlations

rationalizare
intelectualizare-a
inlaturare-a
altru_mec
anticip_mec
rationalizare
Pearson Correlation
1.000
.348**
.142
.475**
.352**

intelectualizare-a
Pearson Correlation
.348**
1.000

.195
.183
.365**

inlaturare-a
Pearson Correlation
.142
.195
1.000
.485**
.474**

altru_mec
Pearson Correlation

.475**
.183
.485**
1.000
.476**

anticip_mec
Pearson Correlation
.352**
.365**
.474**
.476**
1.000

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

c. DEFENSE PRIN DISTORSIUNEA IMAGINII

clivaj, identificare cu agresorul, intoarcere contra propriei persoane, omnipotenta si
proiectie
Correlations

clivaj al eului
identag_mec
ICPP_MEC
OMNIP_ME
PROIECT_
clivaj al eului
Pearson Correlation

1.000
.465**
.621**
-.156
.488**

identag_mec
Pearson Correlation
.465**
1.000
.387**
.279*
.457**

ICPP_MEC

Pearson Correlation
.621**
.387**
1.000
-.211
.668**

OMNIP_ME
Pearson Correlation
-.156
.279*
-.211
1.000
-.043

PROIECT_
Pearson Correlation
.488**
.457**
.668**
-.043
1.000

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

d. DEFENSE NEVROTICE
-

izolare, denegare, refuz, contrainvestire si ascetism

Correlations

IZOL_MEC
denegare
refuz al realitatii
contrainvestire
ascet_mec
IZOL_MEC
Pearson Correlation
1.000
.447**
.612**
.327**
.255*

denegare
Pearson Correlation
.447**
1.000
.461**
.433**
.154

refuz al realitatii
Pearson Correlation
.612**
.461**
1.000
.499**
.368**

contrainvestire
Pearson Correlation
.327**
.433**
.499**
1.000
.546**

ascet_mec
Pearson Correlation
.255*
.154
.368**
.546**
1.000

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

e. DEFENSE IMATURE

- introiectie, regresie, retragere apatica, acting aut, agresiune pasiva si afiliere.

Correlations

introiectie-a
REGRESIE
retragere apatica a
acting_mec
agresiune pasiva-a
AFIL_MEC
REFREV_M
introiectie-a
Pearson Correlation
1.000
.101
-.040
.298*
.067
.397**
.235

REGRESIE
Pearson Correlation
.101
1.000
.434**
.339**
-.105
.337**
.598**

retragere apatica a
Pearson Correlation
-.040
.434**
1.000
.318**
.102
.335**

.479**

acting_mec
Pearson Correlation
.298*
.339**
.318**
1.000
-.081
.284*
.532**

agresiune pasiva-a
Pearson Correlation
.067
-.105
.102
-.081
1.000
.060
.085

AFIL_MEC
Pearson Correlation
.397**
.337**
.335**
.284**
.060
1.000
.397**

REFREV_M
Pearson Correlation
.235
.598**
.479**
.532**
.085
.397**
1.000

* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

FORMULE DE CALCUL PENTRU PROFILUL GLOBAL AL FUNCTIONARII

DEFENSIVE
Avand in vedere faptul ca cele cinci categorii de stiluri defensive nu sunt reprezentate
printr-un numar egal de itemi se impune introducerea unor ponderi/coeficienti de corectie
pentru a estima aportul fiecaruia dintre stiluri la indicele global al functionarii defensive.
STIL1 45 ITEMI=20% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI
STIL2 35 ITEMI=15% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI; coeficientul de corectie
va fi 1,28
STIL3 55 ITEMI=25% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI; coeficientul de corectie
va fi 0.88
STIL4 46 ITEMI=20% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI
STIL5 48 ITEMI =20% DIN NUMARUL TOTAL DE ITEMI

NOTA: coeficientul de corectie se aplica inainte de a calcula scorul total!

STIL 1 - ADAPTATIV= (STIL1/SCOR TOTAL)*100

STIL 2 - INTERMEDIAR= (STIL2ponderat/SCOR TOTAL)*100

STIL 3 PRIN DISTORSIUNEA IMAGINII=(STIL3ponderat/SCOR TOTAL)*100
STIL 4 DEFENSE NEVROTICE=(STIL4/SCOR TOTAL)*100
STIL 5 DEFENSE IMATURE=(STIL5/SCOR TOTAL)*100

Dupa calcularea acestor indicatori recomandam reprezentarea grafica a rezultatelor. Mai

jos reproducem o posibilitate de reprezentare grafica a cestor date care evidentiaza foarte
bine dominantele functionarii defensive ale subiectului:

CORELATII PEARSON INTRE STILURILE DEFENSIVE

Correlations

STIL1
STIL2
STIL3
STIL4

STIL5
STIL1
Pearson Correlation
1.000
.148
-.154
-.064
-.038

STIL2
Pearson Correlation
.148
1.000
.399**
.655**
.642**

STIL3
Pearson Correlation
-.154
.399**
1.000
.612**
.699**

STIL4
Pearson Correlation
-.064
.655**
.612**
1.000
.685**

STIL5
Pearson Correlation
-.038
.642**
.699**
.685**
1.000

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Dupa cum reiese si din tabelul de mai sus, stilul adaptativ are doar o corelatie pozitiva
medie (nu atinge pragul de semnificatie de 0.05) cu defensele intermediare, cu celelalte
stiluri inregistrand corelatii negative usoare. Defensele de nivel intermediar coreleaza
semnificativ cu cele prin distorsiunea imaginii, nevrotice si imature, care au la randul lor
corelatii pozitive semnificative intre ele. Coeficientii obtinuti valideaza pe de o parte
caracterul adaptativ al defenselor incadrate in prima categorie, si, pe de alta parte,
caracterul dezadaptativ al celorlalte. Faptul ca totusi nu avem o corelatie negativa a tilului
adaptativ cu celelalte stiluri valideaza o alta asumptie teoretica si anume ca toata lumea
foloseste defense, mai mult sau mai putin adaptative, unele neexcluzandu-le pe celelalte.

TESTAREA IPOTEZELOR
MECANISME
TIP DE CORELATIE EXPECTAT
TIP DE CORELATIE OBTINUT
VALOAREA COEF DE CORELATIE PEARSON
INTELECTUALIZARE
RATIONALIZARE
+
+
.29**
IZOLARE
+
+
.29**
INTROIECTIE
INTOARCERE CONTRA PROPRIEI PERSOANE
+
+
.17
IZOLARE
DENEGARE
+
+
.45**
REFUZ
+
+
.61**

ACTING AUT
+
+
.51**
RATIONALIZARE
+
+
0
INLATURARE
CLIVAJ
+/+
.44**
INDICELE DE REFULARE
+/+
.64**
REFUZ
+/+
.60**
DENEGARE
+/+
.36**
CONTRAINVESIRE
+/+
.36**
RATIONALIZARE
+/+
.19
INTELECTUALIZARE
+/+
.15

ICPP
RETRAGERE APATICA
+
+
.67**
CLIVAJ
+
+
.62**
OMNIPOTENTA
.21
DENEGARE
+
0
ALTRUISM
+
+
.33**
ASCETISM
+
+
.47**
CONTRAINVESTIRE
+
+
.36**
OMNIPOTENTA
CLIVAJ
+
.15
IDENTIFICARE CU AGRESORUL
+
+
.28*

PROIECTIE
+
0
PROIECTIA
INDICELE DE REFULARE
+
+
.67**
IDENTIFICARE CU AGRESORUL
+/+
.46**
CLIVAJ
+
+
.49**
RATIONALIZARE
DENEGARE
+
+
.42**
UMOR
+
.22
REFUGIU IN REVERIE
RETRAGERE APATICA
+
+
.52**
REGRESIE
+
+
.60**

OMNIPOTENTA
+/0
ICPP
+/+
.57**
CLIVAJ
+
+
.51
REFUZ
INDICELE DE REFULARE
++
++
.82**
CLIVAJ
+
+
.36**
PROIECTIE
+
+
.47**
DENEGARE
+
+
.46**
CONTRAINVESTIRE
+
+
.50**
REGRESIE
INDICELE DE REFULARE
+/+
.58**

RETRAGERE APATICA
IZOLARE
+
+
.51**
INTELECTUALIZARE
+
+
.32
SUBLIMARE
INDICELE DE REFULARE
+/+
.25*
UMOR
INDICELE DE REFULARE
+/0
INLATURARE
+
0
OMNIPOTENTA
+
+
.32**
CLIVAJ
+
+
.15

CONCLUZII

Instrumentul obtinut de noi in urma demersului expus pe parcursul acestei lucrari nu

raspunde deocamdata standardelor stiintifice acceptate sau recomandate de comunitatea
academica ceea ce ne face sa descurajam folosirea lui, indiferent de domeniul de
investigatie vizat pana ce acesta nu va corespunde cerintelor formale mentionate.
Pricipalele probleme sunt legate de validarea exclusiva prin consistenta interna, care insa
nu respecta intotdeauna limita inferioara de 0.70 . De asemenea testul nu dispune de o
scala de masurare si o formula de corectie a eventualelor tendinte sistematice de a
falsifica rezultatele intr-o directie social dezirabila. Cu toate acestea, consideram ca el
reprezinta un pas foarte important in dezvoltarea unui instrument psihometric de
investigare a conceptului de mecanism de aparare, cel putin in psihologia romaneasca in
care tentativele de acest gen nici nu au aparut inca. Ne propunem, de aceea, continuarea
acestui demers, extrem de dificil si laborios, dar care speram sa ne ofere rezultatele
scontate prin obtinerea unui instrument cat mai eficient, valid si economic.