Dumitru Dădălău

DE LA MATASARI LA CIRIC

Editura Măiastra
2008

1
2
 TABĂRA NAŢIONALĂ DE ZIARISTICĂ CIRIC - IAŞI

“Ziaristica este o preocupare foarte agreată de elevi, fiind în acelaşi timp,

un exerciţiu creativ cu rol formativ, este un mod de cunoaştere a specificităţii
româneşti, ce trăieşte la laşi mai viu şi mai bogat decât în oricare altă parte”. Şi,
pentru că Nicolae lorga vorbeşte în textul de mai de două elemente familiare nouă
în această vară, ne-am gândit că ar fi bine să-l aliniem la începutul impresiilor
noastre.
4 august 1997, Ciric - laşi. Se deschid porţile celei de-a IV-a ediţii a
Taberei Naţionale de Ziaristică pentru elevi.
Organizată de câtre Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratul Şcolar
Judeţean laşi, Tabăra Naţională de Ziaristică din acest an s-a vrut a fi un amplu
exerciţiu jurnalistic pentru protagoniştii ediţiei respective şi nu numai. În cele
10 zile, cât am stat la Ciric, cu ecusonul pe care era scris PRESS în piept, ne-am
plimbat pe străzile laşului – adevărat templu de lumină şi cultură – învăţând “ să
mânuim condeiul, să descoperim ineditul”.
Ieşenii, cu binecunoscuta lor ospitalitate, ne-au cântat şi ne-au încântat. Primiţi
cu vers popular prin graiul Grupului folcloric “Hora” al Palatului Copiilor, am
dat pentru prima dată piept cu sudoarea muncii de ziarist. Bucuria a fost mare,
satisfacţia pe măsură! Armonia şi tehnica paşilor, dulcele glas al Ecaterinei
Bârjoveanu şi al micuţei Cătălina Necula (8 ani) ne-au fermecat toate simţirile.
Vremea lui gustar a constituit încă un mijloc de a ne chinui gândul şi dorinţa
realizării a ceva ce, peste ani, “când vom descifra taine şi sensuri”, să ne descopere
energia şi armonia de penel a timpurilor actuale. În această “panorama” familiară
am învăţat cât de important este “să curgem proaspăt într-un anumit sens”, spre
un ideal propriu, să cutezăm spre un anume crez.
Am crescut profesional şi moral şi ne-am manifestai, fiecare după propria-i
evoluţie, spre adevăr, frumos şi bine, “cele trei categorii relative”, după cum bine
grăia, cel mai erudit ghid al laşului, poetul AIexandru Murgu.
Şi după cum, FRUMOSUL REMONTEAZÂ SUFLETUL am încercat şi
noi, să curgem FRUMOS, am lăsat colbul nostalgiei să ne învăluie mintea şi să
ne conducă gândurile pe munţii creaţiei. Şi am creat... Ce?! Ce altceva decât..
FRUMOS! Da, am creat FRUMOS!
Am întâlnit valori din toate colţurile ţării, şi mare ne-a fost bucuria că am putut
lega prietenii cu copii de departe, chiar din Moldova şi Basarabia. Spre sfârşitul
celor 10 zile de tabără, când rodul muncii noastre a ieşit la lumină, fiecare era mai
mulţumit de munca lui şi fiecare îşi vedea sudoarea gândurilor în culori deosebit
de optimiste.
Marţi seara, după “MASA FESTIVĂ”, “FOCUL DE TABÂR” a fost locul
3
schimbărilor de adrese, ceaţa nostalgiei a învăluit mintea fiecărui privitor. S-a
cântat, îmbrăţişat, suspinat şi lăcrimat. Fiecare era întristat că se desparte de
ceilalţi, de umbra pădurilor de pe dealul Ciricului, de căsuţele şi minunatul aer de
tabără, care ne-a fost tovarăş 10 zile.
Nu am putut să fim insensibili şi să nu simţim cum ne învăluie acea aromă
a vremii lui Eminescu şi Creangă. Am fi dorit ca clepsidra să bată pe loc. Dar
n-a fost să fie aşa! Cele zece zile au luat sfârşit şi noi a trebuit să ne întoarcem.
Rămânem însă cu satisfacţia faptului împlinit, cu bucuria că am fost TEMERARI
AI MIRACULOSULUI NUMIT PRESS.
Zorile unei noi dimineţi s-au arătat la orizont şi noi am păşit pe fruntea altui
dor. Acela al nostalgiei. O parte a sufletului nostru însă, s-a rătăcit în umbrele
dintre pădurile dealurilor de lângă Ciric.
ALIN MIRESCU

„Cuget Liber”şi „Murmurul Jilţului ” premiate pe ţară

Ion Şoldea, Gorjeanul 8 septembrie 1999

Abia reîntorşi din vacanţă, elevii Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru ”,Tg
- Jiu au făcut un scurt bilanţ împreună cu cadrele didactice şi îndrumătorii lor,
trecând în revistă acţiunile organizate pe această perioadă dar,mai ales, bogatul
palmares cu trofeele obţinute de cei mai buni elevi care au reprezentat cu cinste
şcolile în care învaţă, nu numai la nivel de judeţ, ci chiar naţional. De o atenţie
deosebită s-a bucurat activitatea de creaţie desfăşurată de elevii redactori de pe
lângă revistele şcolare, evidenţiindu-se în acest fel echipajele celor două grupuri
şcolare:Grupul Şcolar „Gheorghe Magheru”,Tg- Jiu şi Grupul Şcolar Industrial
Minier Mătăsari. Astfel, la faza finală pe plan naţional, revista „Cuget Liber”,
a Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru ”,Tg- Jiu a obţinut locul II,iar revista
„Murmurul Jilţului”, a Grupului Şcolar Industrial Mătăsari, locul III.
Celor două reviste şcolare Ministerul Educaţiei Naţionale le-a asigurat cinci
locuri de participare gratuită în Tabăra Naţională de reviste şcolare Muncel – Iaşi,
în perioada 1-10 august 1999 şi alte cinci locuri în Tabăra Naţională de ziaristică
Ciric - Iaşi, în perioada 18-28 august 1999a.c.
Ca şi în anii precedenţi, tinerii redactori ai celor două reviste nu şi-au dezminţit
numele şi talentul cumulat în timp, comportându-se cum era şi firesc – ca nişte
adevăraţi ziarişti de primă mână, mulţi dintre ei colaborând chiar cu publicaţiile
locale, lăsându-ne să vedem în ei pe viitorii noştri colegi de redacţie.
Un mare animator care le-a insuflat această pasiune şi dragoste este chiar
directorul adjunct al Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru”, Tg-Jiu, domnul
profesor inginer Dumitru Bunoiu, care este totodată şi preşedintele de onoare a
4
Fundaţiei Cultural Ştiinţifice „Gheorghe Magheru” înfiinţată acum trei ani. Odată
cu începerea noului an şcolar, acesta a avut amabilitatea să ne împărtăşească,
într-un moment de răgaz, câteva gânduri : „Organizarea acestor activităţi pe plan
naţional a avut la bază premiza unei revigorări pe viitor, am putea spune, a presei
literare româneşti şi afirmarea talentelor din presa şcolară. Cele două echipaje
gorjene au avut ocazia să viziteze casele memoriale ale scriitorilor clasici ieşeni
şi să se întâlnească cu reprezentanţii de seamă ai revistelor din această frumoasă
zonă : CONVORBIRI LITERARE, CRONICA, DACIA LITERARĂ, precum şi
a ziarelor MONITORUL DE IAŞI, ZIUA DE IAŞI şi INDEPENDENTUL.
Tinerii redactori gorjeni au participat la concursurile organizate, având ca temă
redactarea unei foi volante,creativitatea participaniilor obţinând Premiul III.
Aceste concursuri le-au adus aprecieri elogioase din partea juriului, precum şi
meritate premii personale.La rândul nostru îi felicităm şi noi pe redactorii celor
două reviste, cât şi pe îndrumătorii care le veghează scriitura.
Ion ŞOLDEA, Gorjeanul, 8 septembrie 1999

Trei premii pentru reprezentanţii noştri

Ion Popescu, Gorjeanul, 2644,16.04.99

Eleva Cerasela Sprâncenatu, deţinătoarea unui premiu la „Primăvara Cugetului

Liber”, a obţinut şi la faza naţională a Concursului „ Tinere Condeie ”titlul
de laureat şi premiu. Ea beneficiază de un loc gratuit în tabăra de la „Poiana
pinului”11şi 20 iulie a.c. Cu siguranţă, reprezentanta Gorjului şi a Colegiului
Naţional „Spiru Haret” îşi va dovedi şi acolo talentul de prozatoare. De asemenea
revista „Cuget Liber ”a Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru ”a fost distinsă la
faza naţională a concursului de profil, cu premiul al II-lea. Încă o dată s-a văzut
că profesorul Dumitru Bunoiu ştie să conducă o publicaţie, să-şi asigure ritm de
apariţie şi să-i ridice mereu calitatea.
Dar şi revista „MURMURUL JILŢULUI”, de la Mătăsari, s-a evidenţiat
anul acesta, câştigând un merituos premiu III . Mâna bună , profesorul Dumitru
Dădălău, a biruit cu gândul şi cu fapta. Ambele şcoli şi redacţii îşi vor trimite câte
doi elevi la tabăra de la „Muncelul” Iaşi între 1şi 10 august a.c.

5
 Viaţa... un timp dăruit de zei.
Adolescenţă… atâtea
Aşteptări zadarnice…
Zbateri… prin strigătele de lumină.
Împlinire… vino, clipă ruptă din
Alte lumi.
«MURMURUL JILŢULUI»- ÎMPLINIRE ŞI SPERANŢĂ ÎN VIITOR

(Locul 1 la etapa judeţeană a revistelor şcolare, Herculane, 18-19 martie

2000)
Nu ştiu cum aş putea să cuprind în câteva pagini impresii despre o experienţă
inedită, cum am trăit într-un sfârşit de săptămână a lunii martie a anului 2000. A
fost o experienţă nouă pentru mine. E vorba de zilele de 18-19 martie 2000 când
am participat împreună cu trei elevi din liceul nostru din Mătăsari la concursul
revistelor şcolare din judeţul Gorj. Spun că este greu de scris nu pentru că aş
avea greutăţi în exprimarea a ceea ce am trăit, ci pentru că, eu, în general, sunt
un om care ia de la viaţă partea reală, partea pragmatică a lucrurilor. Ori, în
aceasta perioada am întâlnit oameni sensibili: copii care gândesc matur şi poeţi
care îşi aştern pe foi albe gânduri sublime. Se spune că “poetul este omul tinereţii
veşnice”. Este adevărat! Dacă nu ar exista oameni care ar gândi pentru idealul
de a fi tânăr veşnic, nu ar exista poezii, nu ar exista reviste de cultură nu ar
rămâne nimic în inima noastră. La noi, în liceu, avem copii talentaţi dar care
suferă de nesiguranţă. Avem copii care gândesc mai profund decât noi, adulţii
care credem că ştim tot. Norocul acestor copii şi al vieţii culturale din Mătăsari
a fost că s-a dorit o imortalizare a ceea ce se întâmplă în jurul nostru si datorită
unui profesor cu suflet mare a fost creată o revistă, un murmur al unor idealuri,
revista “Murmurul Jilţului”. Acest om este domnul director Dumitru Dădălău,
care a îndrumat paşii copiilor noştri talentaţi şi împreună cu alţi profesori de
română din liceu au făcut să ajungem primii în judeţ. De ce? Deoarece revista
noastră a luat premiul I, fiind considerată ca cea mai bună pe plan literar şi artistic
din judeţ. Sunt mândră că am fost prezentă la încununarea acestui succes, dar
meritul este al celor care creează. E păcat că nu toţi înţeleg ce înseamnă a scrie;
e păcat, că n-am ajuns toţi să trăim numai prin prisma materială a vieţii. Peste tot
auzi cuvintele bani, ordonanţă, disponibilizare... Societatea e de vină, dar si noi,
pentru că uităm ce e frumos şi pur. În această revistă,care sper să ocupe un loc
fruntaş la faza naţională, mai sus de locul trei ocupat anul trecut; sunt creaţiile
copiilor noştri. Noi, ca adulţi, spunem de multe ori că revista e “floare la ureche”
de realizat; că nu ne place etc. Am folosit cuvântul “spunem” din motive uşor de
înţeles, dar eu nu am spus niciodată, deoarece eu nu aş putea să fac ceea ce apare
în rândurile revistei. Copiii noştri sunt talentaţi şi sunt părinţi care nu cunosc ce
gândesc aceşti copii. Să nu le tăiem elanul, să fim mândri că avem o revista care
6
va rămâne în timp. Suntem de la tară, dar de aici avem ceva de spus omenirii;
avem oameni cu suflet mare şi copii buni. Sunt oameni pentru care nu există
nimic nou, nimic interesant. De tineri au fost bătrâni, iar la bătrâneţe sunt copii.
La Herculane am întâlnit oameni care sunt fericiţi prin ceea ce fac nu prin ceea ce
trăiesc. Revista noastră a fost apreciată si mă bucur. Au fost licee din tot judeţul,
există peste tot oameni mari prin creaţii, dar rămân la ideea că suntem cei mai
buni. În viaţă trebuie să crezi că nimic nu este creat sau că abia ieri s-a început
lumea şi să doreşti să o creezi pentru a face ceva ca revista noastră. Ştiu că cine
va citi acest articol va crede că vreau să ridic în slăvi pe cineva sau revista; este
ceea ce gândesc şi tot timpul m-am ferit să spun ceva care să pară: spun ceea ce
este real. Sunt fericită că pot citi această revista şi că o am acasă la mine. Mare
nefericire pentru om este că viaţa începe cu tinereţea şi se termină cu bătrâneţea,
căci viaţa ar fi nemăsurat mai desăvârşită dacă ar începe cu bătrâneţea şi s-ar
termina cu tinereţea. Poate am fi mai buni cu copiii noştri si am aprecia mai bine
creaţiile noastre şi ale lor. Scepticii nu sunt fericiţi, darnici nefericiţi, aceştia sunt
oameni în afară de viaţă şi împotriva vieţii.
Succes revistei în viitor!
Prof. ing. Carmen Pădureţ

Prostituţia, cea mai veche meserie din lume

În ultima perioadă, prostituţia în România a luat amploare. Dacă în trecut,

curtezanele erau la mare cinste, acum prostituatele de pe străzi nu mai au farmecul
de altădată. Prostituatele din ziua de astăzi sunt un nor ce absoarbe soarele din
marea de întuneric. Faptele acestor femei nu sunt făcute din plăcere, ci din nevoie,
deoarece au o familie de întreţinut, iar banii se câştigă foarte greu. Ele au senzaţia
că nu este aşa de bine cum şi-au închipuit, dar speră că se vor trezi pentru a vedea
adevărata faţă a lucrurilor, când îşi vor repune din nou în funcţiune, la capacitate
maximă, maşina vieţii. Dar cele mai multe dintre femeile străzii au eşuat... Cele
care sunt deja căzute, ajung, de cele mai multe ori, în mâinile poliţiştilor. Dar nici
măcar oamenii legii nu mai pot face nimic pentru ele. Maiorul Daniela Onuţu,
şefa Compartimentului Prevenire din cadrul IPJ, spune că poliţiştii fac eforturi
pentru eradicarea flagelului prostituţiei, dar, chiar şi aşa, totul se dovedeşte a fi
zadarnic.
- Ce face Poliţia în acest moment pentru eradicarea prostituţiei?
- Prostituţia este un fenomen care există din cele mai vechi timpuri. Oricâte
eforturi ar depune Poliţia, părerea generală este că prostituţia nu va fi eradicată
niciodată. Cel mult, ne dorim să scadă nu-mărul acestor persoane care practică
prostituţia şi, în primul rând, să nu facă noi victime, mai ales tinere sau foarte
tinere, ale proxeneţilor.
- Care sunt pedepsele pentru prostituatele prinse de poliţie?
7
 - Pentru a demonstra ca o persoană practică prostituţia trebuie ca ea să fie
prinsă în flagrant, ceea ce este foarte dificil şi, în acelaşi timp, să existe şi o
reclamaţie a persoanei ce a beneficiat de serviciile prostituatei în cauză. Cele
mai multe dintre prostituate sunt amendate conform Legii 6171991, pentru
tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dacă femeia în cauză este prinsă de mai
multe ori comiţând acelaşi delict, ea este condusă la Judecătorie, pentru a fi luate
măsuri coercitive. De cele mai multe ori, conform legilor în vigoare, persoanele
care practică prostituţia sunt pedepsite cu mai multe zile de muncă în folosul
comunităţii. în cazul în care respectiva persoană condamnată nu execută zilele
de muncă în folosul comunităţii, acestea se transformă, în funcţie de numărul lor
si de amenzile primite până atunci, în închisoare contravenţională, mai nou cu
executarea pedepsei.
-În laşi a fost depistată vreo reţea de trafic de carne vie?
- Da, au fost depistări. Persoanele implicate se află acum după gratii şi pot
primi pedepse până la 25 ani de închisoare. Problema cea mai mare este că aceşti
oameni profită de naivitatea unor tinere care, în general, cred că tot ce zboară se
mănâncă. Pentru găsirea unor condiţii de muncă foarte avantajoase, de obicei
victimele acceptă să-i însoţească pe proxeneţi în străinătate. După ce depăşesc
graniţa României, îşi dau seama că au fost înşelate, realizează că au fost vândute
de la un patron la altul şi că singura lor modalitate de a supravieţui este aceea de
a se prostitua.
- Se cunoaşte vreun caz unde prostituatele pot găsi vreun loc de muncă la
stat?
- Există o serie de servicii sociale oferite de asociaţii nonguvernamentale care
încearcă, prin reconciliere şi sprijin material, să ne ajute şi să le determine să-şi
caute un loc de muncă onorabil. Au fost multe cazuri în care fetele au putut fi
recuperate şi au revenit la o viaţă normală, dar au fost şi eşecuri, când persoanele
respective au crezut că este mai greu să munceşti decât să te prostituezi. Veniturile
sunt mai rapide, chiar dacă nu mai sigure. Eu consider că aceste persoane nu sunt
decât nişte victime ale societăţii pentru că, de cele mal multe ori, ele provin dintr-
un mediu familial dezorganizat, cu părinţi alcoolici, unde fetele sunt agresate
fizic şi verbal. Cele mai multe fete de acest tip sunt fugite de acasă sau au părinţi
care nu se interesează ce fac, unde se duc sau chiar sunt mulţumiţi pentru că nu
le mai cer mâncare sau îmbrăcăminte. Bineînţeles, majoritatea dacă au terminat
patru clase, în cel mai fericit caz, şcoala profesională.
- Ce se va întâmpla dacă numărul prostituatelor va creste?
- Prostituatele sunt un focar de infecţie. Pentru câteva minute de plăcere, mulţi
bărbaţi duc în familie boli grave, cum ar fi sifilisul, hepatita sau SIDA. Ele sunt
numite şi bombe biologice. în laşi a existat un caz când o femeie a întreţinut
relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi dintr-o comună, iar aceştia s-au trezit după o
anumită perioadă că sunt bolnavi de sifilis. Afecţiunea bărbaţilor a fost descoperită
8
de medicul din comuna cu pricina.
- Câte persoane au fost descoperite practicând prostituţia?
- În statisticile furnizate de Organizaţia Internaţională a Muncii, judeţele
din Moldova sunt pe primul loc. În această zonă, prostituţia a înflorit din cauza
sărăciei .Problema este că nu sunt depistate toate prostituatele. Până acum au fost
descoperite doar 64 de practicante ale acestei meserii.

Monica Mogîrzan, X B

UN NOU MAGAZIN ALTEX ÎN IAŞI

În cursul acestei săptămâni, grupul ALTEX a relansat cel mai mare magazin
de electronice şi electrocasnice din Iaşi.
Acesta se află în incinta Complexului «Moldova Universar şi are o suprafaţă
de trei sute de metri pătraţi. «ALTEX» a reamenajat vechiul magazin, oferind
astfel clienţilor săi unul nou, mai mare şi mai echilibrat, ce poate face faţă cererii
pieţei», a declarat Dan Ostahie, directorul firmei.
Magazinul «ALTEX» oferă, pe lângă aparatură electronică şi electrocasnică,
o gamă completă şi atent prezentată de accesorii şi consumabile care dau valoare
produsului.
De asemenea, magazinul oferă montaj gratuit pentru maşinile de spălat,
instalare gratuită pentru aparatele de aer condiţionat, transport gratuit la domiciliu
pentru produsele de mare volum, precum şi facilităţi pentru vânzarea în rate a
produselor, inclusiv sistem de rate propriu.

Monica Mogîrzan, X B

Tâlhar la drumul mare

Procurorii ieşeni au emis mandat de arestare pe numele lui Viorel Iulian

Mihalache, de 17 ani, care este acuzat de tâlhărie. în noaptea de 12 spre 13 august,
tânărul, prin violenţă, a deposedat-o de un lănţişor de aur, în valoare de două
milioane lei pe Elena Tatoi, din Paşcani.
Aceasta se deplasa pe strada Străpundere Siivestru, la o oră târzie din
noapte, când a fost agresată de Mihalache. Dacă va fi găsit vinovat, pentru
acuzaţia de tâlhărie, lulian Viorel Mihalache riscă o pedeapsă cu închisoarea de
până la 7 ani.

Monica Mogîrzan, X B

9
 Vacile îşi omoară stăpânii

La începutul săptămânii, un bătrân din satul Borşa, comuna Vlădeni, a

murit în condiţii groaznice. În seara zilei de 11 spre 12 august, Vasile Părăleşte,
de 51 de ani, a fost omorât de una dintre vacile pe care le-a dus pe imaşul satului.
În seara cu pricina vacile au venit singure în sat. Familia văcarului nu a bănuit
nimic din cele întâmplate şi nu s-a dus să-l caute, atunci când a văzut că bătrânul
nu a mai venit acasă. Dimineaţa însă, Elena Părăleşte, soţia lui, a plecat să-l caute
la locul de muncă.
Trupul a fost găsit lângă un pârâu de pe imaşul sătesc. Moartea lui Vasile
Părăleşte a fost anchetată de poliţişti. După autopsia cadavrului a reieşit că Vasile
Părăleşte nu a fost ucis de vreun hoţ, ci a fost strivit de o vacă. În urma morţii
bătrânului, Elena Părăleşte a rămas singura întreţinătoare a familiei, cu o pensie
de 600.000 lei, bani pe care îi va folosi pentru creşterea celor două fete rămase
fără tată.
Monica Mogîrzan, X B

Articolul – între convergenţă şi divergenţă

Articolul trebuie să fie un punct de atracţie pentru cititori. Dacă nu are un titlu
incitant, un conţinut atrăgător, şi nu în ultimul rând, un intro să-ţi taie răsuflarea,
acela cu siguranţă nu va fi captivant.
Definiţia dată de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române cuvântului «articol»
este aceea de «expunere scrisă, de proporţii reduse, cu caracter publicistic, pe
temă politică, economică, ştiinţifică, etc.». Dar articolul, în concepţia tuturor, este
acea scriitură de presă în care, pe baza unor întrebări puse de jurnalist, se obţin
răspunsuri, de la intervievat, ce constituie, în mare parte, adevăruri despre fapte
petrecute lângă noi sau peste ocean. El are două pârti principale: construcţie si
descriere.
Construcţia unui articol bun depinde de claritate, organizare şi eficienţă.
Dificultăţile de construcţie rezultă din: modul în care prezinţi aspecte adesea
diferite, astfel încât la final să ai o imagine coerentă. Ce anume se potriveşte şi
unde, cum pot fi alăturate aspecte dintre cele mai diferite? Toate acestea reprezintă
o mare dificultate ce o putem asemăna cu rezolvarea unui puzzle, când piesele
acestuia sunt infinite în mărimi şi forme, iar forma de pe cutie lipseşte.
0 construcţie bună presupune să gândeşti în ceea ce priveşte realizarea
materialului. Adică să diseci informaţia pe care o ai, să decizi asupra naturii sale,
să te gândeşti ce efect vrei să obţii, să observi piesele ei componente, să le înlături
pe cele inutile, să vezi cum trebuie îmbinate pentru a obţine forma dorită.
Pentru a ne fi nouă mai uşor, există nişte reguli după care majoritatea
jurnaliştilor s-au ghidat şi se ghidează în continuare, făcând articolul să fie pe
10
gustul cititorului.
La un articol trebuie:
• Lucrat fiecare aspect al subiectului pe rând, fără să sărim de la un fragment
al poveştirii la altul, după care revenim la primul. Acest lucru ne poate duce în
eroare atât pe noi jurnaliştii, cât şi pe cititori. Aspectele trebuie separate şi expuse
cât mai clar.
• Ocolite aşa numitele «fundături» ,acele aspecte care, atunci când vă faceţi
planul, nu conduc la altele dereglând firul principal al subiectului. Asemenea
«fundături» trebuie lăsate pentru finalul articolului, altfel vom realiza că trebuie
să ne întoarcem din drum pentru a ne putea îndrepta într-o cu totul altă direcţie.
• Folosită o structură cronologică a evenimentelor dacă aceasta există.
Povestirea cronologică este simplu de urmărit, de redat şi de preluat de către cititori.
După paragraful introductiv putem să începem să redăm în ordine cronologică
evenimentele, astfel ajungând mult mai uşor la final. Coerenţa acuzaţiilor. Dacă
într-un articol sunt prezentate două părţi conflictuale, este de preferat, pe cât
posibil, ca negările sau replicile la lucrurile afirmate de prima parte să urmeze
imediat după acuzaţie. Separarea lor prin paragrafe poate conduce la confuzie din
partea cititorului şi s-ar putea ca acuzaţia iniţială să trebuiască reformulată.
• Explicate, pe cât posibil, lucrurile. Pot exista materiale în care termenii sau
chiar tema să fie mai puţin accesibilă cititorului. În aceste situaţii trebuie explicate
aspectele exact ca în manuale, spunând cititorilor ce urmează.
• Utilizate citate pentru a nu intra în monotonie. Aşa cum o lungă secţiune de
citate ar fi plictisitoare datorită dimensiunii, tot astfel un fragment prea mare de
citit, indirect poate deveni monoton. Variaţia apare atunci când intervine ‘Vocea»
unui personaj cu un citat sau două, oricât de scurte.
Un articol trebuie analizat pentru a observa ce efecte se obţin când cititorul îl
preia. Afectând minimum de timp analizei, putem vedea intenţiile bune sau rele
ce le transmitem. Tot ceea ce trebuie să facem este să analizăm fiecare fragment
al articolului.
În cazul în care jurnaliştii, într-un articol, citează o sursă, aceştia neapărat
trebuie să precizeze numele sursei, atât timp cât aceasta nu doreşte să fie pusă sub
anonimat. Astfel articolul va avea o mai mare credibilitate, dând cititorului ceea
ce doreşte şi ajutându-l să-şi formeze o părere atât despre articol cât şi despre
jurnalistul al cărui articol este. Neoferindu-i cititorului această posibilitate de a
identifica sursa şi elementele necesare formării opiniei, acesta va fi nevoit să-şi
pună întrebarea «Cum a aflat ziarul lucrul acesta?».
Gradul în care se face atribuirea depinde de natura subiectului şi de titlul
publicaţiei. În cazul subiectelor controversate şi al publicaţiilor specializate este,
în general, nevoie de o atribuire mai detaliată şi mai clară. lată, mai jos câteva
reguli care lămuresc când, unde şi cum să se citeze sursele.
• Atribuirea nu este necesară în cazul a ceea ce numim cunoaştere generală,
11
informaţie cunoscută publicului larg sau ce poate fi verificată imediat printr-o
mulţime de surse. Dar majoritatea articolelor de ştiri vor avea nevoie de atribuire
în cazul presei tipărite, aceasta însemnând că fiecare declaraţie trebuie să aibă o
sursă clară.
• Precizarea surselor pentru orice informaţie care este sau poate deveni
controversată este de asemenea foarte importantă, deoarece orice informaţie care
este în prezent sau poate fi subiect de contestaţie trebuie să fie atribuită, la fel şi
orice element de opinie sau orice ar putea să facă parte din categoria informaţiilor
deja cunoscute publicului.
• Atribuirea pasivă nu trebuie folosită niciodată, pentru că odată ce s-a scris
«se spune» sau «s-a înţeles» sau «s-a anunţat» cititorul vine cu întrebarea «de
către cine?». Undeva există o persoană care a afirmat, a crezut sau a anunţat
asemenea lucru.
• Explicaţia cât mai detaliată are un efect scontat asupra cititorului. Când
atribui unei surse şi funcţia pe care o are, atunci cititorului i se va părea mult
mai credibilă ştirea sau declaraţia decât atunci când ai fi citat doar sursa. Ajută
cititorul să judece calitatea informaţiei oferite de aceasta.
• Descrierea sau culoarea, cum este numită câteodată, ar trebui să facă parte
din majoritatea articolelor. Aceasta este foarte uşor de omis, atunci când este
absorbită de relatarea unui fapt. Descrierea este elementară deoarece, acele câteva
fraze sau pasaje întregi descriptive adaugă informaţie şi îi ajută pe cititori să-şi
imagineze mai bine ce s-a întâmplat, cum şi unde.
Noi constituim ochii cititorului, întâlnindu-ne poate în fiecare zi cu lucruri cu
care cititorii nu se vor întâlni niciodată sau vedem persoane, locuri greu accesibile
cititorului.
Ne punem întrebarea «Adăugarea unei poze nu absolvă descrierea?» ei bine,
nu o absolvă, pentru că de cele mai multe ori o poză nu poate descrie ceea ce
jurnalistul descrie prin cuvinte.
Descrierea dă viaţă articolului, îi duce pe cititori acolo unde s-a întâmplat
şi astfel cititorul poate intra în pielea ctitorului. Poate aduce savoare în cea mai
stearpă şi mai avidă ştire. Trebuie să fim conştienţi că descrierea îşi are rolul ei
în articol, pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă şi nu pentru a ne furniza nouă
prilejul de a ne expune cuvintele şi expresiile nou- învăţate, va aduce un plus de
claritate şi nu va fi un obstacol în calea ei. lată alte indicii:
- Ceea ce este familiar jurnaliştilor poate să nu fie şi pentru cititori. Adesea
jurnaliştii au impresia că cititorii cunosc locurile, oamenii şi evenimentele despre
care scriu. Chiar şi zonele cele mai familiare pentru reporteri pot fi străine şi
necunoscute cititorilor. Trebuie descrise şi redate chiar şi cele mai neînsemnate
componente ale unui decor, de exemplu cum ar fi: ce tablouri atârnă pe pereţi,
cum este atmosfera creată de acestea, dacă scaunele sunt confortabile şi alte
asemenea amănunte care la prima vedere par neînsemnate şi date doar de amorul
12
artei, dar ele, de fapt îl ajută pe cititor să se transpună la faţa locului.
Pasajele descriptive lungi trebuie evitate deoarece obosesc cititorul şi există
posibilitatea să nu fie bine amplasate; exceptând cazul în care scopul principal al
unui material este de a fi descriptiv.
Elementele de culoare este bine să fie dozate în spaţii mici, servite ici şi colo,
nu în pasaje lungi nesegmentate. Pot fi oferite cititorilor o mulţime de lucruri
într-o serie de mici fragmente separate, remarci făcute în trecere şi în propoziţii
subordonate. Cheia acestora este relevanţa.
De preferat ca descrierile mai detaliate ale unei anume persoane sau ale unui
anume loc, să fie plasate într-un singur pasaj al articolului şi nu presărate de-a
lungul acestuia.
Oamenii ce apar în faţa cititorilor, pentru a le captiva atenţia acestora, trebuie
să aibă viaţă. Un nume nu-ţi poate spune prea multe despre cineva în afară de
sexul persoanei respective. Vârsta, detaliile privind înfăţişarea, condiţii şi aşa
mai departe, ajută acolo unde este relevant. Trebuie inclus în text orice îi ajută pe
cititori să înţeleagă mai bine.
Trebuie să avem ochiul format pentru a surprinde detaliul, căci de cele mai
multe ori, lucrurile minore sunt, adesea, cele mai elocvente - mici detalii sau
momente dintr-o scenă care pot fi descrise şi folosite pentru a puncta un întreg
eveniment. Concentrarea pe detalii şi descrierea lor în cuvinte, pentru cititori, este
o tehnică eficientă atunci când scrii un material de culoare sau de atmosferă.
În toate formele de jurnalism, reporterii trebuie să-şi chiuie mintea pentru a
reda cititorului ştirea într-o formă mai simplă pentru ca acesta să o poată percepe.
Aceasta presupune folosirea imaginilor şi comparaţiilor din viaţa cotidiană, la
care cititorul avea acces. Atunci când spunem despre lungimea unui teren de
tenis sau înălţimea unei clădiri, după ce exprimăm mărimea în cifre şi unităţi de
măsură, echivalăm cu ceva de zece ori înălţimea unui bloc;de două ori lungimea
străzii etc., comparaţie la care oamenii să poată raporta.
Articolul este spre satisfacţia cititorului !!!

Maria Alexandra BOULEAN

Austriecii s-au „îndrăgostit” de RATC

Iaşul este considerat capitala culturală a ţării având primul teatru, prima
universitate şi se află printre sutele de oraşe cu transport electric.
Regia Autonomă de Transport în Comun asigură deplasarea zilnică a peste 200
de mii de călători pe întregul teritoriu al laşului. Parcul mijloacelor de transport
în comun, din cadrul regiei, este format din 150 de tramvaie, 40 de troleibuze şi
100 de autobuze.
Modernizarea RATC a însemnat înlocuirea vechilor tramvaie, păstrându-se
13
însă vechea bază materială de reparaţii şi întreţinere. Astfel s-au păstrat foarte
multe maşini şi utilaje încă din perioada 1900-1920, care funcţionează perfect şi
astăzi.
Printre cele mai vechi obiecte păstrate se numără şi presa cu care se montau
roţile pe osii, freza, strungul, fierăstrăul circular cu bandă, forja şi cricurile pentru
ridicat vagoane din anul 1900.
Activitatea de construire a început în anul 1997 o dată cu aniversarea unui
secol al trans-portului electric în laşi. Regia a hotărât restaurarea unui vagon-
măturătoare precum şi a unui vagon de călători.
Având o documentaţie tehnică şi fotografică insuficientă, dar folosind
informaţiile unor foşti angajaţi ai regiei au reuşit să restaureze cele două
vagoane.
Fără a mediatiza această activitate, RATC laşi a reuşit să atragă atenţia
austriecilor. Drept urmare, regia a încheiat cu Atfred Fleissrier, proprietarul
muzeului de tramvaie din Mariazzel, Austria, două contracte de restaurare a celor
mai vechi tramvaie care au circulat prin Austria.
În ciuda faptului că acestea erau primele realizări ale secţiei de restaurare a
RATC, întreaga Europă a aflat despre activitatea de reconstituire a vagoanelor de
epocă.

Alin Burău

Tramvaiele ieşene pleacă la Herculane

În perioada 25 - 29 septembrie RATC va organiza la Herculane al doilea salon

de arheologie industrială. Invitaţia a fost adresată inginerului şef Dorian Geba de
către secretarul de stat lon Opriş.
În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate două lucrări “Du-mă acasă măi
tramvai” şi “Restaurarea vagonului K-1912”, din patrimoniul austriac.
Materialul expoziţiei va fi realizat din arhiva foto a regiei, deoarece piesele
originale ale celor mai vechi tramvaie nu vor putea fi transportate.
Dorian Geba a pregătit o surpriză celor care vor participa la acest eveniment.
“Voi prezenta participanţilor un calendar din 2002, unicat în România. Noutatea
stă în faptul că acest calendar este realizat de Alfred Fleissner, care a reuşit, spre
deosebire de noi, să evidenţieze valorile istorice româneşti. Fiecare pagină a
calendarului prezintă cele mai vechi locomotive din România”, a declarat Geba.

Concursul revistelor şcolare – faza judeţeană

La concursul judeţean al Revistelor Şcolare, desfăşurat recent, la Tismana,

au fost premiate de către juriu (prof. Mircea Dănescu - preşedinte, lon Popescu
14
Brădiceni, Zenovie Cârlugea, Dumitru Bunoiu, lon Sanda - membrii) următoarele
publicaţii:
La secţiunea “reviste cu profil literar”:
I. “Studium” (C.N. “E.T”) , “Murmurul Jilţului” (C. N. Tehnologic Mătăsari)
II. “Interval” (C.N. “Spiru Haret” Târgu-Jiu).
Primele două titluri s-au remarcat prin bogăţia sumarelor şi prin contribuţia
consistentă a elevilor şi cadrelor didactice din instituţiile editoare; cel de-al treilea
titlu, prin calitatea deosebită a textelor. Merită să amintim în dreptul lor, numele
celor trei împătimiţi ai genului: D. Dădălău, Z. Cârlugea, I. Trancău, ale căror
eforturi manageriale merită din plin o evidenţiere suplimentară.
La secţiunea “reviste cu profil caleidoscop”, clasamentul este următorul:
I. “Cuget Liber” (Gr. Şc. “Gh. Magheru “Târgu-Jiu)
II. “Foc de creion” (C.N. “Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti)
III. “Gimnazium” (Şc. Gen. “Ecaterina Teodoroiu “Târgu-Jiu)
La secţiunea “reviste ştiinţifice”, a ieşit câştigătoare revista de fizică “Impuls”
a C.N. Tehnic Motru. Şi-au reprezentat şcolile lor, la un bun nivel intelectual şi
instructiv-educativ, deopotrivă literar artistic şi informaţional, profesorii Carmen
Mărgulescu, Luiza Paraschiva, Florin Cioclov, Romeo Prunescu, Delia Negrescu,
Rodica Marin, Carmen Pădureţ şi elevii Cosmin Miuţe, Andreea lancu, Paulian
Catan, Roxana Bordei, Georgiana Frangulea, Adina Pasăre, Diana Dascălu, Eliza
Lăzărescu, Cristina Crăete, Andra Matei, Alexandra Folcuţ, Claudia Dragotă,
Silviu Doinaş Popescu,Nicoleta Barbu, Vicenţiu Lăzăroiu, Alexandra Bădoi,
Alina Bădoi, Oana Rusu, Daniela Pârjol.
Iniţiativa unei asemenea tabere, aparţinând în aceeaşi măsură Fundaţiei
Cultural – Ştiinţifice “Gheorghe Magheru” (presedinte: prof. ing. Dumitru
Bunoiu), Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi Revistei “Cuget Liber”, căreia
destule instituţii i-au răspuns pozitiv, ar fi meritat o mai mare amploare. De la
acest eveniment, nu ne explicăm, nici în ruptul capului de ce, de pildă C.N.
“Tudor Vladimirescu” a lipsit; la fel Novaci, Bumbeşti-Jiu, Bâlteni, Ţicleni,
Runcu, Tismana, Rovinari, Peştişani ş.a.
(D.A.S.)

Concursul judeţean de Creaţie Literară „Tinere Condeie”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, prin Inspecţia pentru activitate educativă

şi Fundaţia cultural-ştiinţifică “Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu a organizat
Concursul Judeţean Anual “Tinere Condeie”, în tabăra şcolară de la Tismana,
complet renovată, extinsă şi cu standard de servicii european.
Evenimentul, aşteptat cu multă nerăbdare de tinerii creatori, sa întâmplat cu
ceva timp în urmă. Cum era de aşteptat, iniţiativa celor două instituţii (reprezentate
de profesorii Mircea Dănescu şi Dumitru Bunoiu) a reuşit.
15
 În urma deliberărilor, juriul (Ion Popescu - Brădiceni, Zenovie Cârlugea,
Ion Sanda, Dumitru Bunoiu - membrii, Mircea Dănescu - preşedinte) a stabilit
următorul palmares:
1) Creaţie lirică. A. Debut în volum: Premiul I. Silviu Doinaş Popescu : “Ideea
de gheaţă” (C.N. “E.T”;B), Grupaj liric.: Premiul I. Andreea lancu (Gr. Şc.
“Gheorghe Magheru’’ Târgu-Jiu) ; Cristina Crăete (C.N.”George Coşbuc”Motru);
Maria Roxana Bordei (Şc. Gen.nr. 1 Rovinari).
Pe locul II, s-au clasat Eliza Liliana Lăzărescu (C.N.’’Tudor Arghezi”Târgu-
Cărbuneşti) ; Georgiana Frangulea şi Adina Mihaela Pasăre (Şc. Gen. nr. 1
Rovinari) ; Alexandra Bădoi (C.N. Tehnologic Mătăsari), iar pe locul al lll-
lea : Cosmin Miuţe (Gr.Şc. “Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu); Diana Dascălu
(C.N.’’Tudor Arghezi”Târgu-Cărbuneşti) ; Oana Ruxandra Rusu (C.N. Tehnologic
Mătăsari). S-au acordat şi 3 menţiuni : lleana Pârjol (C.N. Tehnologic Mătăsari) ;
Andreea Cârceanu (C.Tehnologic Motru): Alexandra Folcuţ, (Sc. Gen. “Ecaterina
Teodoroiu” Târgu-Jiu.
2) Proză artistică. Premiul II - Eliza Liliana Lăzărescu (C.N.’’Tudor Arghezi”
Tg-Cărbuneşti) :Maria Roxana Bordei (Şc. Gen. nr.1 Rovinari) ; Premiul III :
Alexandra Bădoi (C.N. Tehnologic Mătăsari); Andreea Cârceanu (.C.Tehnic
Motru).
3) Eseu. -Premiul l: Silviu Doinaş Popescu şi Alexandra Nicoleta Barbu
(C.N.”E.T,”) ;
-Premiul II : Georgiana Frangulea (Sc. Gen. nr. 1 Rovinari).
• (D.A.S.), Gorjeanul 10.06.2001

Concurs Naţional „Miniproiecte de Mediu” Iaşi 2001

De curând, un echipaj format din şase elevi şi un cadru didactic din cadrul
Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari a reprezentat judeţul Gorj la Concursul
Naţional de Miniproiecte de Mediu care a avut loc în tabăra Muncel, din judeţul
laşi. Echipajul a fost alcătuit din trei elevi ai ciclului primar (Pamfiloiu Mihai,
Pădureţ Lavinia, Gîrjoabă lonela) şi trei elevi ai ciclului gimnazial (Popescu
Otilia, Panduroaica Alexandru, Tămîrş Luiza) fiind îndrumat de inginer Pădureţ
Carmen. Acţiunea a fost iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu ajutorul
Inspectoratului Şcolar al Judeţului laşi şi al Agenţiei Teritoriale a Taberelor şi
Turismului Şcolar laşi; fiind la ediţia a 111-a şi reprezentând un succes prin modul
de organizare şi desfăşurare.
Echipajul nostru a reprezentat, chiar întreaga Oltenie, deoarece au mai fost
echipaje din zonele Moldova şi Transilvania (judeţele Vaslui, laşi, Bacău, Buzău,
Neamţ, Covasna, etc.), noi fiind singurul echipaj din judeţele din S-V-ul ţării.
Am reprezentat cu cinste şcoala, judeţul, regiunea, deoarece am ocupat locul 1
pentru realizarea celui mai bun miniproiect de mediu alegând o temă specifică
16
orizontului nostru local „Poluarea în zona minieră a comunei Mătăsari - judeţul
Gorj - cauze şi efecte”.
În cadrul taberei au avut loc activităţi bine organizate :întâlniri cu reprezentanţi
ai Facultăţii de Geografie - Geologie din laşi, prezentare de proiecte de mediu
premiate la ediţiile anterioare, excursii în zona de N a Moldovei, drumeţii,
prezentări de casete video cu teme ecologice, acţiuni recreative (discotecă,
concursuri de dans, etc.).
Am vizitat mănăstirile Voroneţ, Neamţ, Bistriţa; oraşele Suceava, Piatra-
Neamţ, Fălticeni, Paşcani, Cheile Bicazului, Lacul Rosu, barajul Bicaz, Hanul
Ancuţei, etc.
Toate obiectivele au fost interesante şi frumoase prin măreţia lor spirituală şi
geografică si sperăm ca de la ediţiile următoare ale acestui concurs să ne întoarcem
cu fruntea sus şi cu un loc fruntaş. Mulţumim organizatorilor pentru clipele
minunate petrecute în această tabără. Mulţumim învăţătorilor şi profesorilor
nostri pentru cunoştinţele primite şi domnului director al CNT Mătăsari - domnul
prof. Dădălău Dumitru, sufletul tuturor acţiunilor şcolii noastre.
• Lavinia Păduret

Un oltean la curtea regelui Dumitriu

Ce este învăţământul ieşean al Inspectoratui Şcolar din punctul meu

de vedere, un simplu elev de 14 ani din Gorj • De la Mihai Dumitriu am aflat
că Inspectoratul ieşean e cel mai mare din ţară • «Ca să răzbeşti în viaţă,
trebuie să munceşti mult, foarte mult şi să te uiţi pe unde păşeşti • Mihai
Dumitriu mi-a spus :la anul nu o să mai dau capacitatea • Cum am fost şi eu
lnspector general pentru câteva secunde

laşul mi se pare un oraş mare şi aglomerat, plin de tineri, cu şcoli şi licee
la tot pasul. Am înţeles că toate aceste şcoli se află în subordinea unei singure
instituţii. Se numeşte Inspectoratul Şcolar Judeţean şi se află undeva între nişte
spitale, aproape de centrul oraşului. Am doar 14 ani, tocmai am trecut într-a opta
învăţ la Colegiul Tehnic Mătăsari, la câţiva kilometri de Târgu-Jiu, în judeţul
Gorj. Cineva m-a întrebat ce ştiu eu despre laşi, despre învăţământ şi despre
ce înseamnă un Inspectorat. Nu prea mare lucru. Aşa că am hotărât să merg la
Inspectoratul Şcolar şi să aflu.
Ajung la o clădire ceva mai veche, intru-n curtea interioară şi apoi în clădire.
Portarul Tică întreabă ce doresc. Aş vrea să vorbesc chiar cu inspectorul şcolar
general, pe care am aflat că-l cheamă Mihai Dumitriu. Urc nişte scări şi o întreb
pe secretară dacă pot să intru. Îmi spune că e foarte ocupat, tocmai are nişte
audienţe. În faţa uşii, pe care scrie numele lui, sunt vreo cinci persoane.
Par emoţionate, la fel ca mine, au acte în mână şi aşteaptă să intre. După vreo
17
jumătate de oră, rămân singur. Bat la uşă şi intru într-un birou uriaş, în care se
află trei profesori.
Mă întâmpină un domn rotofei, la vreo 50 de ani, cu părul albit şi vâlvoi.Îmi
zâmbeşte şi, pe o voce uşor răguşită, mă invită să iau loc. Îmi spune că nu are prea
mult timp, pentru că trebuie să plece undeva., în judeţ. Cei trei vorbesc despre
titularizare, repartizare computerizată, Bucureşti şi minister. Ceilalţi doi pleacă şi
râmân singur, la o măsuţă cu Mihai Dumitriu.
Cel mai mare Inspectorat din ţară;
Îi spun că vreau să înţeleg ce rol are un inspectorat, cum este învăţământul
ieşean, cum este să fii inspector general. “Inspectoratul Şcolar Judeţean este
Ministerul învăţământului dintr-un judeţ şi face “politica” Guvernului, “politica”
în sens general, în unităţile de învăţământ din subordine”, aşa începe domnul din
faţa mea. Aflu că inspectoratul este împărţit în mai multe compartimente, în care
lucrează 27 de inspectori şi încă vreo 35 de angajaţi. Se ocupă de şcolarizarea
copiilor din judeţul laşi, de încadrarea profesorilor, de mersul învăţământului, în
general. Mihai Dumitriu îmi spune că inspectoratul din laşi are în subordine 950
de şcoli de stat şi încă vreo câteva particulare. În judeţul laşi sunt cam 160 de mii
de copii, din care 87 de mii în mediul rural, şi vreo 12 mii de profesori. “Este
vorba de o muncă şi o responsabilitate enormă”, îmi mai spune Mihai Dumitriu.

Tot un fel de general;

Îi spun că în clasa a şaptea am avut media 9.40 şi că aş vrea să intru la Liceul
Militar din Sibiu. Îmi spune că sunt “un băiat isteţ” şi că am mari şanse să
intru. Adaug că îmi place disciplina, să am oameni în subordine şi că visez să
ajung un general. “Ca să fii un bun general, trebuie să porneşti de la soldat şi
să parcurgi toate gradele. Numai aşa poţi să te adaptezi fiecărui caz în parte,
numai aşa capeţi suficientă experienţă cât să aplici corect legea, dar să înţelegi şi
oamenii”. Mihai Dumitriu îmi spune câte ceva despre el. A fost primul elev din
Valea Lupului, o localitate de lângă laşi, care a ajuns la liceu. După aceea a fost
primul care a terminat facultatea. În 1973 s-a întors, ca profesor la Valea Lupului.
Îmi povesteşte cum a muncit din greu cu elevii ca să dovedească celor din sat că
este bun. A avut rezultate bune cu copiii ,şi oamenii au început să-l aprecieze. A
ajuns, în cele din urmă, director la şcoala din Valea Lupului, funcţie în care a stat
vreo 6 ani. A fost, după aceea, inspector cu personalul, vreo trei ani şi inspector
şcolar adjunct. S-a întors la Valea Lupului, a fost consilier şi primar la Rediu,
după care a ajuns inspector şcolar general. “Cea mai mare realizare este faptul
că am reuşit să creez acele burse Pro Rurales, pentru copiii de la ţară cu rezultate
bune la şcoală. Cea mai mare neîmplinire, şi la noi, şi-n toată ţară, este situaţia
învăţământului de la sate. laşul are vreo 60 % dintre elevi în mediul rural”, îmi
spune Mihai Dumitriu.
Îl întreb pe inspectorul general dacă la anul voi mai da sau nu, cum am auzit,
18
capacitatea şi cum voi fi admis la liceu. Îmi spune că examenul de capacitate va
dispărea, că deocamdată nu se ştie precis, că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Tineretului se restructurează, dar că admiterea va fi, probabil, tot computerizată.
“Nu este exclus ca liceele să-şi organizeze propriile examene de admitere.
Capacitatea, pe de altă parte, va fi înlocuită cu nişte evaluări anuale, la nivel
naţional. Cum vor fi acestea, nu se ştie încă, dar se va şti în mod sigur până la 15
septembrie, cel târziu 1 octombrie”, mai spune Mihai Dumitriu. Îmi explică cum
ar vedea el aceste evaluări. E destul de complicat şi nu am înţeles foarte bine. Îi
mulţumesc oricum.
Discuţia se cam termină, Dumitriu e foarte grăbit; de mai bine de o oră, de
când mă aflu în biroul lui, îl aşteaptă o maşină. Nu prea m-a lămurit cum dau
capacitatea. Îl rog să facă o poză cu mine. Se aranjează puţin şi îmi dă voie să mă
aşez în scaunul lui. Stau pe locul celui mai puternic om din învăţământul ieşean.
În fond, acum sunt şi eu un fel de general...
Ilie Pârvu

Rolul revistelor şcolare în educarea tineretului studios
Domnul Director Bunoiu:
Maria Alexandra Boulean
„Eu m-am născut şi am copilărit aici în Valea Jilţurilor; nu mi-e ruşine cu
locurile de unde eu m-am ridicat. Pe mine mă leagă de colectivul de cadre
didactice de la Mătăsari o mai veche prietenie, îi cunosc pe majoritatea; eu am
fost aici în şcoala aceasta şi am făcut şi inspecţii, am colaborat cu prietenul meu
Dumitru Dădălău la multe acţiuni. Eu mă bucur că ne-am inspirat unul de la
celălalt şi noi suntem singurele două licee din judeţul Gorj, poate şi din ţară, care
ne permitem la ora actuală să organizăm nişte lucruri prin fundaţiile noastre;
acum fiind imposibil să mai faci o fundaţie.
Nu cred că un liceu îşi permite să aibă un fond de 300 de milioane să-şi
deschidă o fundaţie,iar lucrurile dacă nu se fac la timp, pe urmă nu se mai fac.
Vreau să vă spun că mă bucur de o colaborare sinceră cu revista “Murmurul
Jilţului”şi de ce să nu spun ,cu revista domnului Cârlugea de la Colegiul Naţional
„Ecaterina Teodoroiu”, pentru că noi ne-am sprijinit şi nu este nicio invidie, pe
mine mă bucură acest lucru şi treaba aceasta ar trebui să anime pe toţi colaboratorii
revistelor din judeţul Gorj, pentru că noi nu avem decât interese comune; eu sunt
convins că elevi buni sunt în toate liceele, numai că noi avem obligaţia, prin care
răspundem de copii, să ne preocupăm, să-i scoatem pe toţi la iveală. Vă fac invitaţia
dumneavoastră .Ştiţi, noi am lansat-o deja în rândurile şcolilor care au reviste
şcolare. Săptămâna viitoare, vineri, sâmbătă şi duminică, Fundaţia „Gheorghe
Magheru”, de la liceul Gheorghe Magheru, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar,
vreau să vă spun că activitatea este finanţată şi de Direcţia de Tineret şi Sport,
care ne-a oferit 5 milioane pentru această acţiune, sponsorizarea transporturilor
19
este asigurată de firma ARTEGO; ne ducem la Herculane 3 zile: vineri,sâmbătă
şi duminică într-un schimb de experienţă cu revistele şcolare. Noi am invitat
de la toate şcolile doi elevi şi un cadru didactic. Ar fi bine să participaţi! Din
program fac parte: vizitarea în Severin, a Muzeului judeţean, Podul lui Traian;
Hidrocentrala Porţile de Fier; vom merge să intrăm la Mânăstirea Vodiţa pe malul
Dunării, la Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova, în Herculane se vizitează statuia,
împrejurimile, se merge la 7 izvoare; sâmbătă seara este program de discotecă,
va fi un simpozion legat de “Impactul revistelor şcolare asupra tinerei generaţii”;
elevii redactori vor face schimb de reviste, de creaţii,fiind bine aici să publicaţi şi
cei din afară, paginile revistei nefiind închise pentru nimeni, toţi având ce învăţa
unii de la alţii. Mie mi-ar face mare plăcere să analizez peste 50 de ani, să dea
Dumnezeu să trăiesc eu 50 de ani de acum încolo, că un mare poet sau scriitor
de aici de la noi, l-am publicat eu în „Cuget liber”. Dacă ne îngrămădim; dacă ne
oprim numai la ce avem noi în şcoală devenim cunoscuţi numai acolo apoi… de
aceea v-aş ruga şi fac apel; eu aş zice să fie o colaborare mai mare între revistele
şcolare, în sensul că ar trebui distribuite în şcoală şi alte reviste decât avem noi,
pe ale noastre; pentru a le cunoaşte copiii.
Revista „STUDIUM” nu este cu nimic mai prejos decât „Murmurul Jilţului”
sau „Cuget Liber”, eu am stat de vorbă, vă spun, în Tabăra Naţională de Reviste
şcolare la Iaşi, cu oameni competenţi, şi spun că sunt surprinşi de numărul mare
de reviste şcolare, dar mai ales de calitatea scrisorilor din judeţul Gorj.
Şi judeţul Gorj nu este judeţul pe care încercau să ni-l arate cu mii de ani în
urmă, că noi eram cei mai slabi la învăţătură din ţară; nu este adevărat: Gorjul are
copii deştepţi, are oameni cu preocupări în domeniu, şi nu ne face decât cinste.
Dacă ne preocupăm de revistele şcolare, o facem numai în interesul elevilor; să
ştiţi că e o mare bucurie să trimiţi într-o tabără de reviste şcolare dintr-un judeţ
10-15 elevi gratuit. Eu nu ştiu câţi copii de ţăran şi-ar fi permis să se ducă într-o
tabără naţională gratuit, dar aşa, prin rezultatele revistelor noastre, ei sunt invitaţi
gratuit.
Anul acesta, un elev de la “Cuget Liber”, ce va fi promovat la funcţia de
redactor şef al revistei, a obţinut locul 1 la concursul naţional “Tinere Condeie”.
Aşteaptă premiul, noi i-am publicat şi o carte, să fii în clasa a X-a şi să-ţi apară
primul volum, noi consideram că este enorm de mult. Domnilor, eu aş vrea să
colaborăm mai mult, pentru a ne cunoaşte mai bine nu noi, ci copiii, de ce n-ar
apărea, Domnul Cîrlugea nu ştie, dar eu am 10 reviste de-ale dânsului împrăştiate
la mine în şcoală, am şi în biblioteca şcolii, pentru că eu mă inspir din revistele
dvs., din ceea ce este bun la o revistă, chiar dacă nu recunoaştem noi, chiar se
regăseşte şi e bine să ne ajutăm, căci e şi în interesul copiilor. Copiii de aici
din sală, de ce n-ar fi nişte prieteni care să se întâlnească, să se simtă bine, să
comunice.
Vă fac invitaţia la Predeal, în tabără, în iarnă, căci aş fi bucuros dacă dvs.
20
aţi trimite 3 elevi şi 1 profesor de aici, făcându-se şi pregătire, luându-i şi pe
reducerile acţiunii, căci şi eu aş fi mândru dacă cineva mi-ar invita copiii mei
de la liceu să meargă în tabără cu reducere. Eu vă felicit pentru perseverenţă în
ceea ce faceţi; îmi întăreşte încă o dată ideea, că aici la liceul din Mătăsari este
un colectiv de cadre didactice serios, care ştie ce vrea şi acum nu că vreau să vă
flatez pe dvs., adică dacă n-aţi fi sunt convins că s-ar face, dar s-ar face mult mai
puţin şi meritul vă aparţine şi n-am decât să vă felicit şi vă doresc s-o ţineţi tot
aşa, şi vorba lui Tucă „ţineţi aproape!” şi de noi ceilalţi. Vă mulţumesc!”
Domnul învăţător ION ELENA, Şcoala generală nr.11 Târgu Jiu: “Mi-este
foarte greu să-mi găsesc cuvintele pentru a exprima această întâlnire de suflet să
zic aşa, pt. că la vremea mea pe când eram prin clasa a VIII-a, atunci am început
să mă joc cu cuvintele, să-ncerc să scriu primele încercări literare, avându-l ca
profesor de limba română pe regretatul profesor CONSTANTIN STANA, care
atunci era un tânăr la Padeş şi-n plus, spaţiul de la Padeş cu misterul spiritului de
pandur, care încă veghează în zonă, plus natura care este peste tot şi te îndeamnă la
contemplaţie şi la mărturisiri deosebite; subscriu şi eu ideii lansate aici de domnul
Bunoiu, de a ne cunoaşte mai mult, de a lărgi spectrul cercurilor literare pe acest
gen. În folosul elevilor şi pentru că eu văd că aceste activităţi desfăşurate în afara
programului şcolar, parcă luminează mai mult decât o lecţie, este mult mai mult
decât ceea ce se întâmplă în spaţiul clasei, şi pe mine mă bucură acest lucru pt.
că aceste activităţi sunt diverse şi că dvs. sunteţi atraşi şi implicaţi în ele. Eu cred
că ţara aceasta este deosebită, dar nu putem să luminăm oamenii ei, nu o putem
înnobila decât spiritual, prin forţa educaţiei şi a cuvântului. La rândul meu, m-am
lansat în scris cu sprijinul domnului profesor Dădălău, pe care cu o chestie foarte
sensibilă l-am surprins aici cu nişte sintagme; pentru că eu am trăit o experienţă
de o săptămână în Austria, unde acest colegiu de la ţară, să-i spunem aşa, este
cam 25% aşa cum se întâmplă acolo, în lumea civilizată, dar nu putem ajunge
acolo decât prin înnobilarea gândului ,iar cei ce vor realiza acest lucru sunteţi
voi cei tineri, lângă noi, cei trecuţi de vârsta frământărilor, a idealurilor, dar care
suntem aproape de dvs. pt. că în nicio şcoală nu se poate dezvolta o mişcare dacă
nu sunt cadre didactice cu pasiune pt. creaţia literară. Există profesori de limba
română foarte buni şi buni creatori, aceştia strângând în jurul lor firile sensibile
din fiecare şcoală, colegiu şi cei care le lansează le dau drumul să zboare,ca la
porumbeii aceia, care după ce au zburat se descurcă singuri. Unde nu există cadre
pasionate nu cred că va exista o revistă, cât s-ar strădui elevii. Eu apreciez astfel
de activităţi extracurriculare, foarte bine organizate şi în mod deosebit remarc
iniţiativa Colegiului Naţional de aici de la Mătăsari, unde există foarte multe
probleme de mediu şi cred că această clasă de educaţie tehnologică este foarte
bine venită şi mă bucur de această zi chiar dacă afară este o zi bacoviană; aici este
foarte multă lumină şi cuvântul ne luminează sufletul si ne face mai buni.
Vă mulţumesc mult!”
21
 D-l Zenovie Cârlugea (revista Studium)şi colectivul nostru de la „Studium”
a fost invitat la Mătăsari, de fapt vroiam să spun că sunt a treia oară aici, ultima
oară am venit cu scriitorul Ioan Florea, scriitori bucureşteni, Târgu-jieni, Ioan
Florea şi-a lansat o carte aici, fiind foarte apreciat. Este contracandidatul la
preşedinţia “Uniunii scriitorilor” al actualului Eugen Uricariul. Iată că şi scriitori
de primă mărime ai literaturii române au călcat la Mătăsari şi au plecat cu impresii
frumoase.
La venirea precedentă, eu însumi am lansat o carte; era prin ‘97, când îmi
apăruse eseul despre “barocul macedonskian” şi în amfiteatru, acolo cu doamna
director Andrei, cu directorul Bibliotecii judeţene, cu Nicolae Diaconu, de la
Inspectoratul pentru cultură Gorj, fiind o acţiune culturală foarte reuşită,acolo s-a
vorbit şi despre celelalte cărţi ale mele, despre poezia lui Blaga, şi am bucuria să
constat că ele se află în biblioteca Mătăsari, eu lăsând câteva cărţi aici şi nu numai
ale mele, ci şi revista Colegiului “Ecaterina Teodoroiu”, de care răspund din ‘90.
În ultimii 4 ani am îndeplinit funcţia de director al acestui colegiu, şi am reluat o
mai veche tradiţie, altfel iată că numărul acesta în revista Studium, în anul al....
lea de apariţie. Tradiţia murise la Ecaterina, revista de câţiva ani nu mai ieşise.
Revista a intrat în competiţii, a mers pe ţară, a obţinut şi un loc II şi sperăm în
continuare să o trimitem în competiţii.
Eu vroiam să spun, d-le director Dădălău, dacă vă aduceţi aminte, eu am lansat
această idee acum vreo 4-5 ani de a face o reuniune cu revistele şcolare şi vă
propuneam să facem la Ecaterina, dar încă nu s-a realizat. Noi asigurăm cazarea,
masa, astfel fiecare liceu trebuind să suporte o întâlnire a revistelor, pentru că aşa
ne putem cunoaşte, întâlni.
Dacă sunt lucruri bune în revista pe care o editezi, iese. Noi ar trebui să
scoatem copiii în primul plan, elevii. Noi să fim în planul al 11-lea, nu noi să ne
promovăm, căci toţi avem publicaţii. Este o revistă şcolară, şi trebuie să fie scrisă
70% de elevi şi restul să fie deschisă societăţii civile. Numai aşa ea poate avea
un impact social, ieşi în societatea culturală, poate interesa şi pe cetăţeanul, pe
omul de cultură de dincolo de porţile liceului. Va fi o mândrie dacă peste ani şi ani
revista va fi citată în lucrări de specialitate sau în tratate, sau ne putem mândri că
un eseist, sau scriitor, poet vestit, a publicat în paginile revistelor noastre.
Reuniunea este foarte interesantă pentru că ea nu promovează numai imaginea
liceului ci ea vrea să intre în competiţie şi într-un dialog cordial cu revistele din
judeţ. Este o activitate reunistică interesantă ce cunoaşte o resurecţie extraordinară.
În urmă cu zece ani nici nu se vorbea de revistele şcolare. Nu-mi aduc aminte să
fi fost atâta emulaţie şi interes pentru publicistică. Important este ca revistele să
apară şi să fie susţinute. Acest lucru l-am spus de faţă cu domnul Inspector Mircea
Dănescu, la lansarea revistei „Cuget liber” la Muzeu, unde invitam inspectoratul,
prin inspector să meargă în unităţile şcolare să supravegheze activitatea aceasta
care este lăsată aşa, pe plan secundar. Cel care a dat tonul este d-l Bunoiu şi putem
22
spune că este un spirit de emulaţie, există o întrecere între revistele şcolare, pe
toate planurile la nivel naţional în Ciric – Iaşi. Este un lucru foarte frumos să
ne întâlnim, să ne cunoaştem şi ar fi bine ca trecerea noastră peste ani să fie
consemnată în revistă. Eu am evocat în ultimul număr al revistei întâlnirea de la
Herculane.
Întâlnirea aceasta este o primă întâlnire de tipul acesta, spre deosebire de
tabăra de la Herculane organizată de d-l Bunoiu; iată iniţiativă între unităţile
şcolare, este o acţiune de început ce se va continua la Colegiul Ecaterina, prin
invitaţia mea.
D-le director Dădălău vă felicit pentru ce aţi făcut aici, într-adevăr un lucru
deosebit.
Vă mulţumim şi vă invităm atunci la “Zilele Liceului” nostru.
D-l prof. Ion Pinţa, Colegiul Naţional Spiru Haret:
„Noi venim de la Spiru Haret, împreună cu “colegele” mele de la revistă;
nu au o mare experienţă, nici eu nu am o mare experienţă, dar am colaborat la
redacţia “Interval’’ din ‘95:
Ne aducem aminte, căci am învăţat la orele de religie, există o relatare în
Biblie despre o vizită a lui Isus şi a ucenicilor săi la Marta şi Maria. În timp
ce Marta se ocupa de pregătirea celor trebuitoare oaspeţilor, şi era ocupată cu
slujire ,cum zicea, Maria stătea şi asculta ce zicea Isus. La un moment dat, Marta
a protestat, s-a dus la Isus şi i-a spus:” Eu am foarte multă treabă, eu trebuie să
le fac pe toate, iar sora mea cască gura şi ascultă,nu vine să mă ajute!”. Deşi la
prima vedere Marta avea dreptate, câr îţi vine cineva în casă te ocupi să se simtă
bine, să mai vină şi altă dată şi totuşi Isus îi spune aşa: “Marta-Marta, nu trebuie
multă treabă, ca să ştii că între tine şi sora ta, ea ales partea cea bună, care nu se
va lua de la ea”. Trebuia să asculte cuvântul, căci nu de multe ori avea să vină
Iisus în casa lor.
Mă gândesc că şi pentru gazdele noastre este un moment sărbătoresc; pe mine
m-a impresionat felul în care ne-a primit; foarte multă căldură; ne-au dus peste
tot, ne-au arătat, ne-au pus sufletul pe tavă. Nu toţi suntem în stare să scoatem în
evidenţă ceea ce avem în şcoală. Nu cred că toţi avem atâta suflet, atâta preocupare,
pentru a lăsa ceva în urmă, pentru a face lucrurile să fie cât se poate de frumoase.
Nu ne-a arătat cataloage, ne-a propus să mergem la ore, n-am acceptat, cu toate
că era instructiv şi pentru noi şi pentru dascăli. Muzeul m-a impresionat profund,
pentru că ar trebui ca fiecare şcoală să aibă colţul ei, muzeul ei, să arate tradiţiile,
ca peste ani copilul să vină şi să zică: „Am adus şi eu ceva”. Cartea aceea din
bibliotecă este adusă de mine, scrie numele meu pe ea, am adus-o în anul 1990 şi
ceva, pentru a nu trece prin liceu aşa uşor, ci a lăsa urme, amprentele mele.
Noi, ca membrii ai revistelor şcolare, cred că rostul nostru este să creăm o
posibilitate celor care doresc să se exprime, să scrie acolo, nu neapărat lucruri
de mare valoare, rostul este ca valoarea să apară pe parcurs, poate post -mortem,
23
căci a poeţilor poate a venit tot aşa, vorbeşti despre ei într-un manual.
Nu toţi vom fi valori, dar fiecare poate să trăiască într-un fel poezia decât
alte neamuri; românul este poet, s-a născut să fie poet, în alte părţi te privesc cu
răceală, ca spre exemplu: am fost în Germania în ‘86 în excursie. Mi-era sete şi
am cerut apă la o persoană ce era în curte si avea robinet. Atât mă pricepeam să
spun “Daţi-mi vă rog, d-le, puţină apă!” S-a uitat la mine ca şi când ar fi trecut pe
drum un camion, nici nu m-a băgat în seamă, s-a întors şi a plecat. Putea să-mi
spună “Nu-ti dau”,”Nu-i potabilă”. De spus, am spus corect; am văzut o curte mai
încolo, am intrat, am umplut sticla cu apă. Exista posibilitatea să mă muşte un
câine, să nu fie potabilă, dar nu s-a întâmplat.
Am rămas cu semnul de întrebare: „De ce d-le, de ce?”
Nu ştiu noi ce am face; fiţi voi în locul unei gazde, vine un om şi-ţi cere apă,
ce faci? Îi dai, îl întrebi ce-i mai trebuie? Noi românii aşa suntem, omenoşi.
Fetele trebuie şi ele să ia cuvântul chiar dacă nu au experienţă, sunt in clasa
a IX-a. Trebuie să căutăm ca noi şi colegii noştri să îmbunătăţim revistele, să
formăm nişte tribune, ocazii pentru elevi de a se exprima de a spune ce cred ei
de cuviinţă.
Va mulţumesc!”
D-şoara de la Spiru Haret: „În primul rând, am venit aici să văd elevii, nu
dascălii, să văd modul lor de a gândi, căci vreau şi eu să contribui la această
revistă; vreau să văd cum gândiţi, căci voi vă puneţi sufletul pe foaie, şi eu aş fi
vrut ca noi să colaborăm, să învăţăm unii de la alţii.
Eu nu cred că aţi mers la revistă doar să spuneţi că aţi contribuit; noi suntem
în perioada de adolescenţă, ne conturăm, spunem lumii că existăm, că însemnăm
ceva, să ne lăudăm, să spunem că am făcut “asta”.
Cred că fiecare are de spus ceva şi cred că asta mă interesa pe mine.
Am venit aici şi m-a impresionat că aţi fost primitori, că ne-aţi arătat totul,
că vă interesaţi, că ştiţi să colaboraţi cu elevii, nu spuneţi “voi să faceţi ca noi”.
Dumneavoastră ascultaţi de elevi, şi contează într-o şcoală că-i stimulează să
înveţe”.
D-l director Dumitru Dădălău: „Pentru a fi mai aproape de ei am făcut la
capătul culoarului o casetă unde ei îmi spun ce vor, iar eu seara când fac bilanţul
zilei respective citesc tot ceea ce este semnat.
A doua zi merg şi spun: asta se poate, asta nu se poate.
Din omul al dracului care par; căci nu-i uşor de ţinut frâiele şi să le opreşti
când trebuie, eu am notat fiecare elev unde stă pe cicluri de învăţământ. Când
văd situaţia şi mi se spune că toţi au uniformă şi eu am oră la clasa respectivă şi
n-au toţi uniformă, le spun: „Aici minţi, aici minţi” şi aşa este. Dacă eu am făcut
şedinţă cu părinţii şi ştiu că trebuie să-mi vină 500 de oameni şi ştiu că pe o bancă
încap 10 şi eu am 50 bănci din care 5 pline înseamnă că sunt minţit. După şedinţa
mare se trece pe clase unde îi ia mărunt şi pe elevi şi pe părinţi, dar nu le spui tot
24
elevilor, că încep să te urască după aceea, să spună că eşti rău, la nivelul părinţilor
ajunge acasă şi-i rupe spinarea copilului. Am dat 2 la unul din Motru, ăsta n-a
avut 2 în viaţa lui. A doua zi m-am dus , l-am luat de după gât, l-am întrebat dacă
l-au felicitat ai lui, i-am spus că la fel de bine poate să ia şi 10 dacă ştie, dar poate
să ia şi 2. Asta este cu copiii, trebuie să ştii să te porţi.
“Sunt Petrescu Mihaela Loredana, vin de la Grupul Gheorghe Magheru, şi
vreau să vă mulţumesc pentru invitaţie. Am venit aici să cunosc liceul, auzisem
de la 3 din elevii dvs. că are o dotare materială bună, acum dându-mi seama că
au fost modeşti când mi l-au prezentat. Am fost curioasă să vă cunosc şi pe dvs.
pentru că mi se spusese că sunteţi rău, mult mai sever, dar nu este aşa. Îmi place
că sunteţi sever când trebuie şi că îi înţelegeţi când au probleme.
Domnul director Dumitru Dădălău: „Eu spun că trebuie să muncească, iar cei
ce nu sunt obişnuiţi spun că sunt rău. Are cineva ceva cu mine că eu dau notele
pe care le dau, de la 2 la 10, şi după aceea copiii termină şi iau toţi la bacalaureat
de la 8 în sus?”
“Vreau să mă prezint, mă numesc Pătru Bogdan, sunt de la “ECATERINA
TEODOROIU”, sunt fericit că am venit să reprezint unitatea mea, că am întâlnit
copii ce au aceleaşi scopuri, sunt fascinat de ce am văzut aici, mă bucur că ne-
aţi primit aşa, aveţi o inimă bună, unii da, alţii nu,şi pe viitor la mai mult. Vă
mulţumesc mult!”.
“Mă numesc Citoiu Corina, sunt în de la Colegiul “Gheorghe Magheru”,
de sunt la o primă întâlnire de genul acesta şi sunt fascinată şi aş vrea să mai
avem asemenea întâlniri, şi noi copiii să discutăm pe diverse teme. Ne-aţi primit
cu căldură , aţi fost buni cu noi şi vă mulţumim pt. asta. Cred că ar trebui să
împărtăşim gândurile şi sentimentele noastre acum când se mai poate. Nu mi-a
plăcut în şcoală soneria”.
Domnul Director Dumitru Dădălău: “Soneria aceasta se foloseşte când anunţă
minerii că se pune în funcţiune banda, să fie atenţi, să se ferească de pericole. Am
făcut legătura între munca pe care o face minerul şi activitatea elevului.”
“Mă numesc Ştefania Roxana, sunt elevă a liceului Gheorghe Magheru, al
cărui director este domnul Bunoiu şi vreau să-i mulţumesc pentru faptul că face
ceva pentru noi. Mi-au plăcut aici şi dascălii şi elevii şi pot spune că am fost
foarte încântată de ce am văzut, şi mai ales de muzeu care este o amintire în care
se păstrează amintirile strămoşilor”.
„Sunt Roxana Petronela, reprezint Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu,
sunt elevă a domnului profesor Zenovie Cîrlugea căruia îi mulţumesc că mi-a dat
ocazia să particip la această manifestare, care nu este prima dar aşa simt pentru
că am fost fascinată, pur şi simplu de ambianţa de aici, de condiţiile care sunt,
pe lângă faptul că este căldură materială, dăinuie şi căldură sufletească. Sunteţi
persoane foarte deschise şi nu cred că distanţa vă dezavantajează, avem o altă
părere despre liceele din mediul rural dar mi-am schimbat-o total. Dacă mi-aţi
25
permite aş vrea să citesc câteva epigrame pentru a vă spori apetitul înainte de
masă. Sunt creaţii proprii”.

Schimb de experienţă

Pe lângă celelalte evenimente care au avut loc de „Zilele Liceului” mai

este şi întâlnirea cu colectivele redacţiilor de reviste şcolare din TÂRGU-
JIU. Au participat colectivele redacţiilor de la Grupul Şcolar ’’Gheorghe
Magheru’’,Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu”, Colegiul Naţional “Ecaterina
Teodoroju”, Colegiul Naţional “Spiru Haret”, Colegiul Naţional “Tudor Arghezi”
Târgu Cărbuneşti, Şcolile generale nr.11,4,8 din Târgu-Jiu.
La sosire ei au fost întâmpinaţi cu multă bucurie de domnul director şi de
colectivul de redacţie al .revistei “Murmuru! Jilţului” care i-au condus în cabinetul
de limba şi literatura română. Aici au avut loc o serie de discuţii pe terna revistelor
şcolare, după care s-a vizionat caseta cu sărbătoarea ’’ Fiilor Jilţului” de anul
trecut.
Activitatea din cabinet s-a încheiat cu o invitaţie de participare la o minitabără,la
Băile Herculane, organizată de fundaţia Gheorghe Magheru. După toate acestea
oaspeţii au avut prilejul de a vizita fiecare sală de clasă, Muzeul Jilţului, centrala
termică, spaţiul pentru depozitarea laptelui şi cornului şi sala de sport unde au
servit masa.
Această vizită la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari i-a lăsat cu multe
impresii plăcute si cu gândul de a mai vizita acest minunat colegiu. Iată câteva
din impresiile lăsate de această vizită:’’ acest colegiu este un sfert din modernele
colegii austriece, ceea ce înseamnă că este un lucru de mândrie pentru cei care
învaţă aici.” - Ion Elena - învăţător, Şcoala Generală Pompiliu Marcea: :
“Mulţumesc foarte mult pentru invitaţia de a trece pragul acestui colegiu. Cei
drept auzisem de ei şi de numeroasele lui îmbunătăţiri, dar nu am avut ocazia
să ajung aici. Astăzi când am văzut cu ochii mei îmi dau seama că nu auzisem
lucruri prea mari, ci lucruri prea mici. Colegiul vostru este un colegiu în care ar
dori să înveţe orice elev din România. Mult succes în continuare!” - Petrescu
Mihaela Loredana, elevă a Grupului Şcolar “Gheorghe Magheru”

Şase elevi din Mătăsari au luat locul 1 la Mediu

Un echipaj format din şase elevi şi un cadru didactic ai Colegiului Naţional

Tehnologic Mătăsari a reprezentat Gorjul la concursul naţional de Miniproiecte
de Mediu. Acesta s-a desfăşurat la tabăra Muncel din judeţul laşi. Echipa a fost
alcătuită din trei elevi ai ciclului primar - Lavinia Pădureţ, Ionela Gîrjoabă, Mihai
Pamfiloiu - şi trei elevi ai ciclului gimnazial - Alexandru Panduroaica, Luiza
Tămîrş şi Otilia Popescu.
26
 Această acţiune a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Inspectoratul Şcolar laşi şi Agenţia Teritorială a Taberelor şi Turismului Şcolar
laşi. Concursul, aflat la a treia ediţie s-a bucurat de un real succes din partea
echipei gorjene care a reuşit să obţină locul I pe ţară pentru realizarea celui mai
bun miniproiect de mediu, alegând o temă specifică, şi anume, “Poluarea în zona
minieră a comunei Mătăsari, judeţul Gorj – cauze şi efecte”.
De precizat faptul că echipajul nostru a fost singurul care a reprezentat zona
de sud-vest a ţării alături de cele din Moldova şi Transilvania. Pe lângă concursul
propriu-zis, au avut loc şi întâlniri cu reprezentanţii Facultăţii de Geografie
şiGeologie din Iaşi, prezentarea de proiecte de mediu, premiate la ediţiile
anterioare, excursii în zone ecologice, acţiuni recreative (discotecă, concursuri
de dans...) şi vizitarea mănăstirilor din acea parte a ţării.
• Impact în Gorj, 27 sept. - 3 oct.2001

Murmurul Jilţului
Revista „Murmurul Jilţului” - publicaţie de tradiţie
interviu cu prof. Florin Manoliu
Azi 23.07.2001 este ultima zi de tabără în care are loc festivitatea de premiere
a revistelor şcolare şi nu am ezitat să dialoghez cu domnul Florin Manoliu.
Domnul Florin Manoliu este profesor, dar conduce revista “Pasărea care nu
e” – revistă şcolară ce împlinea 8 ani de apariţie.
Reporter: Ce impresie aveţi de revista “Murmurul Jilţului” ?
Florin Manoliu: “Salutară schimbarea formatului, bănuiesc, fiind mai puţin la
cheltuială. O revistă care depăşeşte frontierele şcolii merită cu prisosinţă numele
de revistă şcolară, de cultură; faptul că pe lângă poeţii consacraţi sunt numele
copiilor însemnă că revista este o revistă şcolară, copilul citeşte, compară; o nouă
producţie depăşeşte în calitate pe cea dintâi.
Reporter - Ce material din această revistă vă impresionează cel mai mult
?
Florin Manoliu • “Alăturarea, firea vârstelor, deschiderea revistei, aria mare
de preocupări de la încercarea şcolărească la eseu.În revistă sunt cunoscute
preocupările liceului”.
Reporter - Având în vedere formatul revistei dumneavoastră ce părere
aveţi? Este mai bine sub formă de revistă sau stil carte?
Florin Manoliu - Chestiune de opţiune, revistele sunt consacrate, sunt în ziar,
costurile de producţie pot asigura un cost scăzut care pot face ca cele scrise să
ajungă în mâna tuturor.
Formatul este o bilă albă, un avantaj în ceea ce priveşte permeabilitatea
cuvântului scris în masa de oameni.
Reporter - Câteva sugestii?
Florin Manoliu - Este o revistă de ţinută, de tradiţie. Apreciez efortul deosebit
27
care-l face liceul, domnul director entru elevii,să aibă modele, să îndrepte atenţia
elevilor către cultură într-o vreme în care cultura este la ea acasă.
Vulpie Iuliana

Concursul Naţional de Miniproiecte de Mediu

Ediţia a III-a, 17-23 august 2001, Muncel-Iaşi

Motto : “Porneşte totdeauna de la o impresie. Este cu neputinţă să iasă ceva

banal. Va exista o legătură intimă în povestirea ta. Nu va fi alcătuită din crâmpeie
puse cap la cap”. - Antoine de Saint - Exupery
În perioada 17-23 august 2001 un echipaj care reprezenta Colegiul Naţional
Tehnologic Mătăsari pleca într-o tabără în judeţul laşi. Echipajul era alcătuit din
trei copii din ciclul primar: Gîrjoabă lonela - clasa a IV-a, Pamfiloiu Adrian şi
Pădureţ Lavinia - clasa a III-a şi trei copii din ciclul gimnazial : Tămîrş Luiza -
clasa a VI-a, Popescu Otilia şi Panduroaica Alexandru - clasa a
VII-a. Pe cei 6 copii i-am însoţit în această perioadă şi pot să spun că a fost o
săptămână plină de evenimente şi acţiuni. Impresiile sunt atât de bogate încât am
senzaţia că nu le voi putea aşterne pe hârtie dar sub influenţa motto-ului ales de
mine sper să rezulte ceva coerent.
Am plecat la iniţiativa A.T.T.T.S. laşi, a Casei Corpului Didactic laşi care realiza
prin intermediul Inspectoratului şcolar Iaşi un concurs Naţional de Miniproiecte
de Mediu, concurs la care noi am reprezentat judeţul Gorj. Alături de noi au mai
participat echipaje din judeţele Vaslui, Buzău, Bacău, laşi, Neamţ, Covasna, etc.,
judeţe din Moldova şi Transilvania; practic noi fiind reprezentanţii Olteniei.
Am fost primiţi cu foarte mare amabilitate, oamenii având sufletul deschis şi
au realizat un climat ospitalier pentru elevi şi cadrele didactice.
Programul taberei a cuprins dezbateri privind educaţia în spiritul protecţiei
mediului cu participarea elevilor, profesorilor, reprezentanţilor Facultăţii de
Geografie– Geologie din Iaşi,prezentare de proiecte de mediu premiate la ediţiile
anterioare ale concursului, excursii documentare, drumeţii, concursul propriu-
zis, activităţi distractive (discoteci, concurs de dans, foc de tabără, etc.).
Concursul a constat din două părţi: - testarea elevilor pe probleme de mediu şi
elaborarea unui miniproiect de mediu.
La testare, echipajul nostru a acumulat 92 de puncte luând locul al II-lea, după
echipajul judeţului Vaslui.
Elevii s-au descurcat bine având sedimentate bine cunoştinţele de biologie şi
geografie predate în şcoală.
La partea a doua au elaborat un miniproiect cu tema “Poluarea în zona minieră
a comunei Mătăsari”, tema fiind adaptată orizontului local.
Pentru conceperea acestui miniproiect de mediu elevii C.N.T. Mătăsari au
ocupat locul I pe ţară ; rezultat care arată că elevii au fost responsabili şi au înţeles
28
rolul protecţiei mediului; efectele poluării asupra vieţii şi a planetei noastre.
Excursiile au fost o latură măreaţă a taberei; atât prima în zona mănăstirilor
din Bucovina,căt şi a doua,înzona mirifică a Cheilor Bicazului.
Traseul primei excursii a fost: Muncel - Paşcani - Voroneţ - Humor - Suceava
- Fălticeni -Hanul Ancuţei - Muncel.
În zona Ţării de Sus totul este atât de armonios că te dispune la o meditaţie
ce-ţi dă impulsuri optimiste.
În pridvorul fiecărui lăcaş din arhipelagul mănăstiresc cunoşti şi trăieşti
împlinirea sentimentului liniştii.
Mănăstirea Humor a fost construită în anul 1530 la îndemnul lui Petru Rareş,
este situată în pădurile de la poalele Obcinei Mari. Predomină culoarea roşu şi o
orchestraţie de culori calde.
Cea mai frumoasă este mănăstirea Voroneţ, înălţată de Ştefan cel Mare în 1488.
Exteriorul este pe un fond albastru care a născut sintagma “albastru de Voroneţ”.
Expresie a dreptei noastre credinţe, a gustului pentru frumos a neamului nostru
, Sfânta Mănăstire Voroneţ îndeamnă la reculegere, încântă inima şi mintea
privitorului ce ajunge la noi din toate colţurile lumii.
A doua excursie a fost realizată pe traseul Muncel – Piatra Neamţ - Cheile
Bicazului – Lacul Roşu - barajul Bicaz – biserica Bistriţa - Piatra Neamţ -
Muncel.
Ecologic, o puternică impresie ne-a făcut-o fabrica de ciment de la Taşca unde
s-au observat efectele poluării.
Geografic nu am văzut ceva mai frumos ca relieful Cheilor Bicazului şi ca
Lacul Roşu. Lacul format în 1837 prin barajul artificial este pitoresc, frumuseţe
amplificată de mulţimea trunchiurilor goale ale brazilor de odinioară,care ies din
apă străpungând imaginea Micului Suhard ce se reflectă în oglinda lacului.
Totul a fost frumos,copiii au rămas impresionaţi şi fericiţi că au trăit astfel de
clipe.
Mulţumesc tuturor care au făcut să trăim aceste clipe, în primul rând domnului
director al C.N.T. Mătăsari care a avut încredere în noi şi ne-a trimis să reprezentăm
şcoala, judeţul, regiunea.
“Ca să simţi că exişti ai nevoie în jurul tău de realităţi durabile”.
• Ing. Păduret Carmen,
septembrie 2001

Gorjul – locul I pe ţară la teorie ecologică

În perioada 14-19.07. 2002 a avut loc la Tabăra Muncel, jud. laşi cea de-a
patra ediţie a Concursului Naţional de Miniproiecte de mediu, concurs la care
Gorjul a fost reprezentat de echipajul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari.
Mulţmim Domnului inspector general Nicolae Mergea,care se preocupa intens
29
ca activitatea judeţului Gorj să fie cunoscută în toată ţara şi care ne-a acordat
şansa să reprezentăm judeţul la acest concurs naţional.
Structurat pe două secţiuni - ciclul primar şi cel gimnazial, concursul a cuprins
întâlniri cu profesori ai Facultăţii de Geografie-Geologie ai Universităţii AL.I.
CUZA” laşi, concursuri pe teme de ecologie şi protecţia mediului (chestionare
tip grilă), elaborare de miniproiecte de protecţia mediului, prezentare de proiecte
premiate la faza naţională, excursii tematice în judeţul laşi şi Neamţ în zone atinse
de poluare.
Echipajul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari a fost alcătuit din 10
elevi şi un profesor îndrumător. Ciclul primar a fost reprezentat de elevii Tămîrş
Ileana,Chircu Adelina,Popescu Ionuţ,Sorea Cătălin din clasele a III-a şi IV-a şi
au prezentat miniproiectul cu tema “Oamenii sunt duşmani sau prieteni ai Terrei
?!”
Ciclul gimnazial a realizat proiectul: “Investigarea orizontului local şi influenţa
factorului antropic asupra mediului înconjurător. Studiul alunecărilor de teren din
zona comunei Mătăsari. Elevii acestui ciclul au fost Pamfiloiu Adelina, Petrescu
Oana, Pârvu llie, Diţa Andrea, Ciciu Bogdan, Ciortan Constantin din clasele a
V-a, a Vl-a şi a Vll-a ale Colegiului.
Alături de judeţul Gorj au participat copii din toată ţara, elevi ai cercurilor
de ecologie sau din cercurile de protecţia mediului existente în şcolile generale
din judeţele Olt, Neamţ, Dolj, lasi,Argeş,Teleorman,Hunedoara, Caraş-Severin,
Giurgiu, Bacău, Braşov, Brăila, Satu-Mare.
Activitatea educativă a acestei acţiuni a cuprins, printre altele, vizitarea oraşului
laşi (Palatul Culturii, Parcul “Copou”, Casa memorială “Mihail Sadoveanu”,
Bojdeuca lui lon Creangă, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul “Eminescu”,
Biserica “Sf. Nicolae-Domnescu”, etc.), vizitarea mănăstirilor Voroneţ, Humor,
Neamţu, Agapia, Cetatea Neamţului, Rezervatia Silvocinegetică “Dragoş
Vodă”, Hanul Ancuţei, concursuri distractive, acţiuni prin care copiii au înţeles
că Moldova este un loc minunat din România, loc într-adevăr binecuvântat de
Sfânta Cuvioasa Paraschiva.
în urma concursului, echipajul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari care
a reprezentat judeţul Gorj a obţinut următoarele premii:
a) ciclul gimnazial - premiul l pe ţară la cunoştinţe teoretice şi menţiune
la susţinerea practică a miniproiectului;
b) ciclul primar - premiul al lll-lea la cunoştinţe teoretice de ecologie şi
menţiune la miniproiect — partea practică;
De asemenea,profesor îndrumător Carmen Pădureţ, din cadrul Colegiului
Naţional Tehnologic Mătăsari a obţinut premiul l pentru activitatea de coordonare
a miniproiectelor de mediu şi pentru pregătirea teoretică a echipajului.
Planeta “Albastră” merită să strălucească în Univers, trebuie să-i facem pe
oameni să înţeleagă că este o planetă vie, unică, deoarece întreţine viaţa şi s-o
30
preţuim aşa cum merită deoarece noi suntem simpli chiriaşi şi trebuie să ne
gândim că şi cei care se vor naşte după noi, chiar peste sute de mii de ani, trebuie
să se bucure de frumuseţile ei.

Oana PETRESCU
C.N.T. Mătăsari, „Gorjeanul”, Nr. 343-25 iulie 2002

Ambasadorii mătăsăreni

„Prof.Gh. LUNGAN, „Gorjeanul”,

Nr. 3428-12 iulie 2002
Pe baza meritelor obţinute până in prezent la Concursul Naţional de
Miniproiecte de Mediu, un grup de 5 elevi şi un însoţitor de la Colegiul Naţional
Tehnologic Mătăsari va participa, în perioada 14 -21 iulie 2002, la Tabăra Muncel
din judeţul laşi.
Elevii din Mătăsari au fost recrutaţi în funcţie de cerinţele concursului
care va fi structurat pe două secţiuni: ciclul primar şi cel gimnazial.
Din programul acestei prestigioase activităţi am reţinut întâlnirile cu
profesori ai Facultăţii de Geografie - Geologie ai Universităţii “Alexandru loan
Cuza” din laşi, concursuri pe teme de ecologie şi protecţia mediului, prezentarea
de proiecte premiate la faza naţională, excursii tematice în judeţele laşi şi Neamţ,
zonele atinse de poluare etc.
Aşadar, “ambasadorii” localităţii Mătăsari vor aduce cu ei realizări
însemnate din anii precedenţi pe această linie, precum şi proiecte viabile de
păstrare şi conservare a mediului dintr-o zonă expusă extinderii poluării.
Cunoscând direct capacităţile şi preocupările copiilor din Mătăsari îmi
exprim convingerea că, şi în acest an, ei se vor întoarce victorioşi înscriind astfel
un nou şi important succes în “cartea lor de vizită”.
La plecarea spre laşi, colectivul didactic le urează drum bun ... baftă.

O vacanţă plină
Adina Adriţoiu, „Timpul”,
Anul III, Nr.28 (124)-12 – 18 iulie 2002

În perioada 14 - 20-07.2002,10 elevi de la Colegiul Naţional Tehnologic
Mătăsari sunt invitaţi să participe la a patra ediţie a Concursului naţional de
miniproiecte de mediu ce se desfăşoară la Muncel în judeţul laşi.
De la directorului Colegiului din Mătăsari, Dumitru Dădălău am aflat
că în cadrul concursului ,copiii se vor întâlni cu profesori de la Facultatea de
Geografie şi Geologie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din laşi, vor participa
la concursuri pe teme de ecologie şi protecţia mediului, vor elabora proiecte model
31
de protecţia mediului şi vor face excursii tematice în judeţele laşi şi Neamţ, în
zone atinse de poluare.
Cei 10 elevi de la Colegiul din Mătăsari, aflaţi în clasele III - VII, şi
care vor participa la concurs sunt: Petrescu Oana, Sava Iuliana, Pîrvu Ilie, Ciciu
Bogdan, Pamfiloiu Adelina, Ciortan Constantin, Chircu Adelina, Tămîrşi lleana,
Popescu Ionuţ Silviu, Sorea George Cătălin. Echipajul colegiului gorjean, însoţit
de profesoara Garmen Pădureţ, va încerca să repete performanţa celui de anul
trecut,când a obţinut locul întâi pe ţară la acelaşi concurs.
O recompensă deosebită li se pregăteşte şi olimpicilor. Cei 35 de elevi
gorjeni premiaţi la fazele naţionale ale olimpiadelor pe obiecte vor petrece o
săptămână de relaxare bine meritată în staţiunea 2 Mai de pe litoral. Finanţată de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, tabăra este organizată prin Agenţia Naţională
a Taberelor în perioada 29 august — 5 septembrie a.c.
Alături de premiile oferite olimpicilor gorjeni de către S.C. ARTEGO S.A
cu ocazia Zilei învăţătorului, această tabără vine să întregească recompensele pe
care şcoala românească încearcă să le ofere celor mai merituoşi elevi, astfel încât
efortul lor să primească şi o recunoaştere în plan material.

Locul 1 pe judeţ

Primăvara este un prilej de bucurie, pentru toată lumea, dar mai mult pentru,
noi, elevii Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari, care, cu ocazia etapei
judeţene a revistelor şcolare am ocupat locul 1 pe data de 02.03.2002 la Băile
Herculane, fiind cea mai bună revistă din judeţ.
O parte a colectivului de redacţie (Popescu Alina, Pîrvu Cătălina, Vulpie
Iuliana, Tucă Ioana) a avut onoarea de a reprezenta cu brio faimoasa revistă a
Văii Jilţului,’’ fetiţa noastră de 5 ani’’, la o confruntare acerbă cu un juriu alcătuit
din profesionişti, condeişti de frunte ai Gorjului, experimentaţi în arta scrisului şi
lumii, cunoscători ai activităţii publicistice din învăţământul judeţului.
La acest concurs judeţean au participat revistele colegiilor din judeţ,
printre care se numără: Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul
Naţional “Tudor Vladimirescu”, Grupul Şcolar”Gheorghe Magheru”, Colegiul
Naţional “George Coşbuc”, Colegiul Naţional “Spiru Haret”Târgu-Jiu, “T.
Arghezi” din Târgu. Cărbuneşti şi Colegiul Tehnic Motru.
Ca la orice concurs, competiţia a fost destul de mare, pentru că aveam de-a
face cu valori în devenire.
Am fost binecuvântaţi de Dumnezeu, cu un om, care este sufletul acestei
reviste, domnul director prof. Dumitru Dădălău, care în orice moment şi la bine
şi la rău, a fost alături de reprezentanţii liceului, asigurându-ne sprijinul necesar.
Ştiam că si de această dată domnul director va lăsa deoparte problemele
generale ale colegiului, şi va fi alături de noi, fapt care s-a şi întâmplat, pentru că
32
domnul profesor de limba şi literatura română ne aştepta bucuros la Herculane.
Din momentul în care l-am văzut, în noi a crescut speranţa şi am ştiut că acum
vom avea mai multe şanse.
Domnul director a fost acela care a reprezentat revista în sala de jurizare, alături
de celelalte personalităţi ale judeţului cum ar fi: domnul inspector Dănescu Mircea
de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, domnul lector, doctor Ion Popescu de
la U.C.B. Târgu-Jiu, domnul director adjunct Bunoiu Dumitru, domnul profesor
Cârlugea Zenovie, directorul C.N.E.T. Târgu-Jiu, domnul Ion Elena – redactor
şef adjunct la ziarul “Ager”.
În sufletul nostru de copii care visează la ce e mai frumos, mai pur, mai plăcut,
am sperat că revista noastră îşi va ocupa locul atât de bine meritat în faţa celorlalte
reviste şi ele la fel de bune.
Domnul director, la jurizare şi-a susţinut punctul de vedere, spunând că
este o revistă făcută de copii, ţinând cont că revista “Murmurul Jilţului” este o
rampă de lansare pentru tinerele condeie din acest colegiu. Aşteptând, pentru a
afla rezultatele, totul se derula foarte încet pentru noi, aşteptam cu nerăbdare ca
domnul director să iese pe acea uşă pe care noi o privisem de câteva ore şi să ne
spună că am învins.
Clipa mult aşteptată a sosit!
Nu a fost nevoie de cuvinte, pentru că numai văzând expresia domnului
director, pe faţa dânsului citinduse bucuria, am ştiut că am ieşit învingători.
Ei bine, putem spune cu convingere că revista “Murmurul Jilţului”, cu muncă
şi perseverenţă, a urcat vertiginos, treaptă cu treaptă, până în vârful piramidei.
La Băile Herculane a fost încununat încă odată succesul muncii de 5 ani la
această revistă. A fost o onoare pentru noi participarea la premiere, unde am avut
fericitul prilej să ni se înmâneze diploma cu locul I. Ne-am întors la Mătăsari, cu
sufletele pline de bucurie, cu gândul că suntem cei mai buni.
Cu această ocazie trebuie să aducem la cunoştinţă că nu puteam ajunge acolo
sus dacă nu aveam la conducerea acestei şcoli omul de un devotament până la
sacrificiu, un om care iubeşte aceste meleaguri, un om care iubeşte copiii acestei
văi şi doreşte ca acest colegiu să ocupe locul pe care-l merită din plin.
•Alina POPESCU

TINERE CONDEIE

Începând de azi (10 mai 2003, orele 12), în localitate Tismana are loc
jurizarea judeţeană a revistelor şcolare pentru şcolile generale şi liceele gorjene,
precum şi jurizarea creaţiilor literare (eseu, proză, poezie, teatru scurt, articol,
etc.) ale concursului naţional „Tinere Condeie”. Acţiunea este organizată de
ISJ Gorj, cu sprijinul deja tradiţional al Grupului Şcolar General „Gheorghe
Magheru” şi al Fundaţiei Cultural Ştiinţifice cu acelaşi nume, sub genericul
33
„Primăvara Cugetului Liber”. Şi-au anunţat participarea redactorii şefi şi profesorii
coordonatori de la: CN „TV”, CN „ET”, Grupul Şcolar General „Gheorghe
Magheru”, Colegiul Tehnologic Mătăsari CN „TA”, Tg-Cărbuneşti, Liceul
Novaci, liceul Sadu, Grupul Şcolar „C. Rădulescu - Motru”, CN „Spiru Haret”,
precum şi şcolile generale numărul 2,4,8,11,13 şi altele. Juriul este alcătuit din
inspectorii şcolari Cornel Pecingină (limba şi literatura română), Vasile Gogonea
(inspector cu munca educativă), Ion Popescu – Brădiceni (Profesor universitar),
Doru Fometescu (scriitor şi editor), Ion Elena (publicist) I.S.J. Gorj şi Grupul
Şcolar General „Gheorghe Magheru”.Mulţumesc, prin „Gorjeanul”, SC Artego
SA, Mânăstirii Tismana, Administraţiei taberelor şcolare pentru sprijinul acordat
în desfăşurarea acestor activităţi.

Sub semnul frunzelor de tisă

În peisajul de un verde divin, al Tismanei, locuiesc în primul rând arborii.

Mai locuiesc păsări şi rugi de mure, negre, ca ochii zânelor drăgaice. De la
mănăstire în sus, spre creste de munţi, pe care se caţără oamenii după ce mor
ca să urce în cer, când priveşti vezi orizontul, iar după el soarele răsărind ori
apunând, guvernând astfel, sufletele lumii gorjene, curată, doar acolo, îngeri şi
sfinţi, zei şi frunze de tisă.
Într-un asemenea peisaj eminamente literar, tinerii scriitori şi redactorii
din liceele şi şcolile generale îşi puteau da întâlnire, ce-i drept, cam pe cont
propriu, cu bani din bugetele familiilor lor, întrucât Inspectoratul Şcolar Judeţean
Gorj s-a izbit de fel de fel de refuzuri, inclusiv de cel al vecinilor lor de la etaj,
de la Direcţia Taberelor, unde director se află doamna Elvira Şarapatin. Dar
domnul profesor inginer Dumitru Bunoiu are prieteni la Mânăstirea Tismana,
la SC Hidroelectrica SA, pe inginer Toni Miuţe, are fundaţie în Grupul Şcolar
unde e director – Grupul Şcolar „General Gheorghe Magheru” Tg-Jiu. Cam două
duzini de elevi şi cadre didactice ne-am adunat astfel în numele poeziei, prozei,
reportajului, eseului ş.a.m.d., ca să ne bucurăm împreună de consolarea fiinţei
noastre ca fiinţă mai largă a naturii împrimăvărate mirabil şi măreţ, copleşitor de
frumoasă şi de ospitalieră.
Mărturisim, ne-a cam durut indiferenţa cu care, colegii naţionali
de prestigiu au tratat evenimentul, ce ţine – a nu se uita, ce naiba! – de pura
spiritualitate, de unica şansă a individului de a se eterniza. Sensibilitatea copilăriei
şi a adolescenţei s-a văzut, nemilos, strivită sub bocancii groteşti ai intereselor
meschine, de pe o zi pe alta, cărora, slavă Domnului, cei care ne-am făcut datoria
cu acest prilej, nu le-am devenit robi.
Deci, juriul format din: Vasile Gogonea, Inspector şcolar cu muncă
educativă, Ion Popescu – Brădiceni (adică cel care redactează articolul de faţă),
ziarist şi scriitor, dar în mod obligatoriu, căci era nevoie, şi critic literar, Carmen
34
Mărgulescu, Ion Elena, Dumitru Dădălău, Marius Buzera, Doru Fometescu a avut
pe masă următoarele reviste: „Studiul” (C.N „E.T.”); „Liceeni” (Liceul Teoretic
Novaci); „Cuget Liber” (Grupul Şcolar „General Gheorghe Magheru”); „Jiul”
(C.N. „T.V.”); „Interval” (C.T.Motru); „Orizonturi Motrene” (C.T.Motru); „Noi”
(C.N. „George Coşbuc” Motru); „Murmurul Jilţului” (C.T.Mătăsari) şi altele din
şcolile generale, toate din Municipiul Tg-Jiu. S-au premiat „Cuget Liber” (revistă
reprezentativă, de tip magazin), „Interval” (revistă literară); „Studiul” (revistă
beletristică); „Murmurul Jilţului” (revistă de cultură artistică); „Joc de creion”
(revistă de divertisment); „Impuls” (revistă ştiinţifică); „Jiul” (revistă de profil) –
la Licee : „Arcade” (revistă a Şcolii Generale „Alexandru Ştefănescu”); „Jurnalul
11”, de la Şcoala Generală „Pompiliu Marcea”, „Palia” (a Şcolii Generale
„Constantin Săvoiu”) – la şcoli generale.
În încheiere, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, „Primăvara Cugetului
Liber”, ediţia 2003, de la Tismana, în organizarea ireproşabilă a acestui om de
carte şi cu cărţi, Dumitru Bunoiu, a fost un succes, căci academicianul Tudor
Opriş ne-a şi sunat: Revista „Cuget Liber” şi-a adjudecat LOCUL I PE ŢARĂ.

ION POPESCU BRĂDICENI,

GORJEANUL – MAI 2003

Poluarea în zona minieră a comunei Mătăsari – Gorj

Localitatea Mătăsari din judeţul Gorj este situată în Podişul Getic în partea de
S-V a ţării,într-o zonă specific deluroasă, cu caracteristici deosebite din punct de
vedere al problemelor legate de mediu. Când facem aceste remarci ne gândim
la noţiunea de mediu care este definită ca totalitatea elementelor, proceselor şi
fenomenelor naturale precum şi a celor introduse de om ce caracterizează un
anumit teritoriu în care îşi desfăşoară activitatea societatea umană.
Tema aleasă de noi pentru un miniproiect de mediu ar fi legată de poluare
pentru că s-a ajuns în ţara noastră în general şi în zona minieră a Olteniei în
special să nu se mai poată respira din cauza gazelor toxice din atmosferă. Nu
putem fi indiferenţi la răul produs de noi asupra naturii, pentru că este un rău
ucigător care va avea repercusiuni grave în viitor. Am spus în definiţia mediului
înconjurător că există două tipuri de elemente naturale şi antropice. Cele naturale
sunt: relieful, clima, hidrografia, vegetaţia, fauna, solurile.
Elementele introduse de om sunt aşezările umane, obiectivele economice,
fenomenele indirecte datorate activităţii umane - poluarea, zgomotul, stresul.
În comuna noastră poluarea este datorată în primul rând activităţii de extracţie
a lignitului, cărbune inferior care se extrage în cariere şi în mine, deci la suprafaţă
şi în subteran.
Când vorbim de poluare folosim şi termenul de degradare a mediului,proces
35
prin care se modifică anumite caracteristici ale elementelor mediului, influenţând
negativ calitatea condiţiilor de viaţă ale oamenilor şi activitatea societăţii.
Domeniile degradării mediului sunt:
A. Poluarea aerului,
B. Poluarea apelor.
C. Eroziunea terenurilor
D. Defrişarea suprafeţelor forestiere
E. Poluarea sonoră
F. Poluarea radioactivă
G. Poluarea solului
H. Degradarea peisajului
Pentru a prezenta un miniproiect adecvat ne vom referi la toate aceste domenii
, specifice zonei noastre, ţinând cont de ceea ce trebuie să conţină un material:
date din teren, aspecte de poluare, acţiuni concrete pentru protecţia ecosistemelor,
măsuri pentru combaterea poluării, etc.
A. Poluarea aerului este fenomenul cel mai uşor de sesizat în activitatea
cotidiană ; se manifestă prin eliberarea în atmosferă a unor noxe care îi modifică
negativ caracteristicile iniţiale.
Principalele surse de poluare a aerului sunt:
- extracţia lignitului
- transporturile (în mod deosebit cele rutiere)
- activitatea rurală (încălzirea locuinţelor, arderea deşeurilor menajere)
- accidentele tehnologice
- arderea substanţelor organice (lemn, paie) ‘
La nivel general în aer sunt expulzate anual circa 138 milioane tone substanţe
poluante reprezentate de C02 (131 mil. tone), S02, oxizi de azot şi carbon, pulberi
în suspensie şi sedimentabile.
Aerul poluat formează smogul, ploile acide, efectul de seră.
Există multe acte normative emise după 1990 care reglementează poluarea
aerului dar nu există o lege specială de protejare a aerului atmosferic.
Poluarea poate fi:
1 .fizică
2.chimică
3.biologică
1. Poluarea fizică este consecinţa adaosului de energie şi se face prin :
- poluarea sonoră (în zona noastră se datorează mijloacelor circulante ale
industriei miniere) dar s-a stabilit nivelul acustic continuu măsurat la 3 m de
locuinţe şi la 1,5 m înălţime de sol la < 50 dB ziua şi 40 dB noaptea.
- poluarea termică - direct, indirect
- direct prin degajarea energiei calorice şi indirect prin consecinţa efectului de
seră care are loc în primul strat al atmosferei care este troposfera.În troposfera
36
bogată în vapori de H20 sunt gaze ca C02, CH4, NH3, N02, 03, freonii, halogenii,
etc. numite gaze de seră.
Radiaţiile solare străbat atmosfera şi ajung pe pământ (46%). 0 parte se reflectă
ca raze infraroşii, ajung pe vapori şi gaze de seră.
Cea mai mare parte din infraroşii este reflectată pe Terra încălzind-o. Se
prevede o creştere a temperaturii medii a Terrei cu3°C (până-la2100).
2.Poluarea chimică este consecinţa depăşirii nivelului normal al C02 sau 02
sau a expulzării în atmosferă a unor gaze, pulberi, etc.
Sursele în zona Mătăsari sunt artificiale şi mai clar sunt staţionare. Acestea
cuprind procesul de contribuţie şi se referă la arderea cărbunelui care este cel mai
folosit combustibil dar şi cel mai poluant. Fumul rezultat conţine suspensii de
carbon şi gaze ca H20, S02, CO, HF,aldehide, etc.
Există şi surse mobile ca mijloacele de transport care generează CO, N0,
hidrocarburi,plumb, antioxidanţi, lubrefianţi, etc.
Zona de ardere a lignitului este puternic influenţată de monoxidul de carbon
(CO) care este cel mai comun poluant al aerului.
Este un gaz incolor, inodor, mai uşor ca aerul, formează cu hemoglobina un
compus numit carboxihemoglobina şi produce efecte negative în sistemul nervos
central, vascular, respirator.
La nivel de fixare de 80% produce moartea. Conform STAS 12574-87
concentraţia maximă admisă - este pentru scurtă durată - 30’ - 6 mg/m3 iar pentru
lungă durată 2 mg/m3.
S02 - gaz incolor care prin combinare cu H20 formează H2S04 = ploi acide.
Efectele sunt - reducerea fotosintezei, iritarea aparatului respirator (spasm
bronşic la conc. de 5 -10 ppm). Conform STAS 12574-87 prevede valori medii
de concentraţie de 0,75 mg/m3 pentru 30’ şi 0,01 mg/m3 pe an.
Analiza aerului se face pe baza actelor normative STAS 12574/1987 - “Aer
din zone protejate - condiţii de calitate” şi Ordinul nr.756/1997 pentru aprobarea
reglementării prin evaluarea poluării mediului.
Zona noastră este mereu analizată din punct de vedere al poluării aerului
pentru că o pierdere din control al acestui fenomen poate genera:
- distrugerea stratului de ozon din stratosferă
- formarea 03 troposferic
- ploile acide
- accentuarea efectului de seră
- schimbările climatice
S-au observat creşteri de temperaturi medii anuale prin înmulţirea fenomenelor
meteorologice aberante ca valuri de caniculă, furtuni, dispariţia unor specii de
plante şi animale.
Prevenirea poluării aerului se face prin :
- folosirea unor tehnologii nepoluante
37
 - amplasarea corespunzătoare a surselor de poluare
- recuperarea reziduurilor
- folosirea instalaţiilor de purificare a emisiilor
Concret s-au amplasat filtre pentru substanţe toxice şi a crescut suprafaţa
spaţiilor verzi.
Poluarea apelor nu este specifică zonei Mătăsari pentru că, nu mai există apă
curgătoare în zonă, Jilţul fiind afectat de realizarea carierelor de cărbune şi a
haldelor de steril.
Poluarea solului este consecinţa modificării compoziţiei solului sub acţiunea
unor surse interioare şi exterioare.
Sursele interioare sunt:
- excesul de apă
- stratul de nisip
Săparea de galerii poate produce surpări care apar ca nişte incizii în teren. Au
avut loc alunecări de teren în anul 1998 foarte grave pentru zona Mătăsari; cel
puţin 7 gospodării fiind distruse datorită lucrărilor miniere efectuate în timp.
Haldele de steril care apar în zona noastră aduc modificări de peisaj, apar ca
nişte coline care schimbă structura peisajului geografic.
Dintre toate sursele de poluare cea mai importantă rămâne cea a aerului.
Amintim că pentru măsurarea concentraţiei şi a cantităţii poluantelor s-au
folosit metode ca:
- analiza volumetrică
- chimică
- gravimetrică
- electrochimică
- catalitică
- spectrometrică
- prin absorbţie
Metoda volumetrică determină gaze sau pulberi cu cilindri acoperiţi cu
substanţe adezive,
analizate chimic în laborator. Metoda gravimetrică determină pulberi depuse
gravitaţional şi se recoltează în recipiente deschise, spălate cu apă distilată şi
soluţiile sunt analizate chimic.
Alegerea acestei teme tratată succint am ales-o din motive morale ţinând cont
de dreptul fundamental al omului de a trăi în mediu nepoluat; pentru a avea o
calitate a vieţii bună. Dreptul omului de a trăi în mediu nepoluat este un drept
social şi este în interesul fiecărui cetăţean ca dreptul la un mediu nepoluat să
devină constituţional.
În condiţiile actuale ale revoluţiei ştiinţifico-tehnice,suntem martorii dezvoltării
rapide a industriei dar şi a poluării.
Vom încheia cu prezentarea unor efecte generate ale poluării care afectează
38
oamenii întregii planete şi anume creşterea temperaturii medie terestră care până
la sfârşitul secolului XXI va creşte cu 1,4 - 5,8° C. Aceasta se datorează modificării
circulaţiei maselor de aer, va creşte nivelul apelor datorită topirii gheţarilor. Polul
Nord va fi ameninţat cu dezgheţul;există riscul inundaţiilor cu apă dulce; practic
adevărate echilibre ecologice.
Poluarea în zona noastră este “ o picătură în ocean” dar prin simpla gândire
la fenomen urcăm ca pe o Coloană a Infinitului a lui Brâncuşi, spre o curăţire a
Universului ,spre a fi curaţi şi puri ca albastrul de Voroneţ.
• Membrii echipajului

Lumea pe care ne-o dorim
Pământul, este “casa”; “lumea” noastră, a tuturor, iar prin componenţa lui
structurală are fenomene cu totul proprii care au creat de-a lungul timpului
peisajele terestre, o lume a vieţii, cu individualitatea ei cosmică. Anticii l-au
apreciat într-atât, încât l-au proclamat centrul universului deşi, judecându-l după
dimensiuni este o planetă absolut minoră, chiar în sistemul nostru solar.
Omul, prin acţiunea sa conştientă, mijloceşte, reglementează, controlează
schimbul de materie dintre el şi sol. Relaţia om-natură îmbracă forme şi dimensiuni
diferite în timp şi în spaţiu, cu consecinţe negative sau pozitive, mai mari sau mai
mici pentru mediu.
0 importanţă deosebită în ansamblul de studii o are problema consumului de
substanţe minerale, pe plan naţional şi mondial ca şi tendinţele de evoluţie a
preţurilor, în scopul punerii în valoare a unor zăcăminte sărace în conţinut util.
Prognozele miniere au un foarte mare rol în direcţiile cooperării naţionale.
Interdependenţa atât de strânsă dintre geosfere a sugerat specialiştilor din
domeniu, delimitarea unui înveliş unitar ce rezultă din această interdependenţă,
care a primit numele de “înveliş geosferic”.
Prin prisma percepţiei omului, totalitatea şi unitatea dinamică a factorilor
naturali, care determină condiţiile de viaţă pentru vegetaţie, faună şi pentru om
însuşi, cuprinzând aerul,apa, relieful, solul şi subsolul reprezintă “mediul natural”.
Cu timpul acest mediu natural s-a modificat.
Materia organică, vie, a Terrei, ca factor de energie specifică, foarte activ, se
organizează în forme de manifestare diverse, cunoaşterea şi utilizarea raţională a
lor constituind o condiţie a existenţei umane.
Protecţia mediului a devenit una dintre cele mai dezbătute probleme ale
contemporaneităţii şi una de prim ordin pentru conducerea societăţii.
Protecţia mediului e concepută ca asigurarea echilibrului ecologic dinamic,
conservarea şi ameliorarea calităţii factorilor naturali, dezvoltarea bogăţiilor
naturale, asigurarea unor condiţii de viaţă si activitate tot mai bune pentru
generaţiile prezente şi viitoare.
Protecţia mediului presupune:
39
 a) cunoaşterea temeinică a lui şi interacţiuni
b) utilizarea raţională şi cu eficienţă a resurselor -
c) prevenirea şi combaterea atentă atât a degradări mediului provocată de om
cât şi cele producătoare de cauze naturale
d) armonizarea intereselor imediate, de lungă durată şi permanente ale societăţii
umane prin utilizarea factorilor naturali de mediu: aer, apă, sol, subsol, rezervaţii
ale naturii.
S-au înfiinţat în unele state ministere care să se ocupe de această problemă,
începând cu anii ‘80 datorită industriei; semnalele de alarmă privind sănătatea
mediului au devenit numeroase: pădurile pier, apele sunt afectate de nitraţi,
culturile agricole de pesticide, solurile de eroziuni.
Problemele poluării atmosferei, apei şi solurilor - trei dintre componentele
principale ale mediului înconjurător, se pun tot mai acut azi. Aceste probleme ale
mediului se întâlnesc şi în comuna Mătăsari ce are ca limite: în N comuna Câlnic;
în N-E comuna Pinoasa; în N-V comuna Ciuperceni; în S - comuna Slivileşti;
în S-V comuna Miculeşti; în S-E comuna Dragoteşti; în E comuna Roşia; în V
comuna Ploştina.
Atmosfera reprezintă învelişul gazos ce înconjoară pământul având un volum
ce se estimează la 40 - 50 miliarde km3 tone de aer.
Dintre componentele atmosferice, un rol deosebit revine bioxidului de carbon
care provine din arderi, din .procesele de putrefacţie şi din respiraţia omului şi
animalelor şi se consumă în procesele de asimilaţie clorofiliană de către plante, în
prezenţa luminii solare. Aerul constituie un factor esenţial al suportului ecologic
al mediului, unul dintre elementele fundamentale, necesare oricărei fiinţe vii.
În comuna Mătăsari, aerul este poluat datorită existenţei unui bazin
carbonifer.
Când, în atmosferă, se remarcă prezenţa unor impurităţi într-o concentrare sau
într-o durată de timp care afectează negativ sănătatea, siguranţa, buna dispoziţie,
confortul oamenilor ori dezvoltarea florei şi faunei, putem vorbi de poluarea
aerului, de deteriorarea calităţii acestuia.
Multă vreme funinginea, praful şi polenul au fost consideraţi factorii principali
ai poluării aerului. Azi, poluarea aerului este în primul rând un fenomen al vieţii
urbane. Cei mai frecvenţi poluanţi întâlniţi în atmosferă sunt gazul carbonic şi
oxidul carbonic, anhidrida sulfuroasă şi sulfurică, diverşi acizi, praful, fumul şi
cenuşa provenită din arderi, praful mineral, hidrocarburile, microbii şi viruşii.
În comuna Mătăsari, principala sursă a poluării atmosferei este cauzată de către
arderile combustibililor solizi, cărbunii care produc o mare cantitate de fum.
0 altă sursă importantă de poluare o constituie sistemele de încălzire a
locuinţelor. De exemplu în comuna Mătăsari oamenii fie de la bloc, fie de la casă
fac focul în sobe. Fumul eliminat pe coş constituie un alt element al poluării
atmosferice.
40
 În comuna Mătăsari poluarea cu particule solide se datorează răspândirii în
atmosferă a prafului de cărbune, a cenuşii provenite de la mina din împrejurimi.
Plutind în atmosferă, aceste particule îngreunează capacitatea de purificare a
aerului inspirat de către sistemul respirator şi odată ce depăşesc această capacitate,
pătrund în organism, provocând-i daune grave.
Praful de cărbune conduce la “boala plămânilor negri” frecventă în marile
bazine carbonifere ale lumii. Aceste boli se tratează în staţiuni balneare: Govora,
Olăneşti, Herculane.
Poluarea aerului poate avea o acţiune directă asupra sănătăţii omului prin
efectele iritante, asfixiante, cancerigene, teratogene, mutagene, dar şi o acţiune
indirectă evidenţiată prin modificările produse asupra topoclimei, asupra florei
şi faunei, asupra condiţiilor de viaţă a populaţiei. Bolile ce se produc din
cauza efectelor cumulate ale poluanţilor sunt: (bronşita cronică,pneumonia,
conjunctivita, astm bronşic).
S-au avansat o serie de metode şi mijloace de apreciere a calităţii aerului care
să faciliteze cunoaşterea în detaliu a compoziţiei aerului. Un prim pas ce trebuie
făcut pentru a avea o imagine clară asupra poluării îl constituie cunoaşterea
tuturor surselor de poluare şi întocmirea unui inventar al acestora, într-un anumit
loc şi la un moment dat.
Aceste date din inventar se pot obţine de la laboratoare, instituţii şi organe
centrale de protecţie a mediului şi de igienă sau prin intermediul unor chestionare
difuzate unităţilor poluante şi celor afectate, populaţiei, chiar în viitor, am dori ca
localitatea Mătăsari să devină oraş; un oraş nepoluat iar toate efectele şi elementele
poluării să fie nule ,un oraş în care să nu se pună problema poluării, inexistenţei
locurilor de muncă, posibilităţilor materiale ale locuitorilor acestuia.
Comuna Mătăsari este o zonă minieră unde predomină extragerea cărbunelui
(lignitul).
Această comună este poluată datorită-prafului de cărbune, ceea ce este un
aspect negativ în comună.
Pentru a nu se mai produce poluarea ne-am dori ca extragerea cărbunelui să se
facă „sub acoperire”, adică să existe cât mai puţin praf de cărbune în atmosferă.
Extragerea cărbunelui să se facă cât mai departe de zona locuibilă.
Am dori ca, cu ajutorul primăriei, unor sponsori din alte oraşe, ale altor ţări
străine în care avem în plan relaţional, legături strânse, legături de colaborare şi
întrajutorare, să reuşim să punem în funcţiune magazine alimentare, noi complexe
comerciale.
Ar fi bine ca în Mătăsari să existe o populaţie civilizată cu apă caldă şi rece
curentă. Ideal ar fi ca fiecare locuinţă să fie alimentată cu curent electric şi căldură
de la centrala electrică şi termică.
Ocupaţia de baza a locuitorilor din Mătăsari este mineritul. Pe lângă această
ocupaţie putem enumera şi altele: medici, profesori, învăţători, maiştri, organe
41
publice.
În Mătăsari ar trebui ca spitalul să fie dotat cu aparatură modernă dar nu
înainte de a fi reamenajat cu instalaţii electrice moderne, cu apă curentă, căldură,
iluminare electrică potrivită activităţilor care se desfăşoară.
Tot mobilierul să fie înnoit.
Să se aducă medici specialişti: chirurgi, oftamologi, dermatologi.În cadrul
spitalului să se înfiinţeze un cabinet stomatologic disponibil tuturor persoanelor
cu probleme de acest gen.
Organele publice să fie cât mai bine dotate în privinţa armelor pentru ca noi,
locuitorii să fim în siguranţă permanent.
În ceea ce priveşte cultura, ar trebui să se deschisă o librărie cu toate rechizitele,
manuale, dicţionare, pentru noi elevii cât şi pentru oamenii de toate vârstele.
Ne-am dori ca în Mătăsari să se înfiinţeze o Facultate cu profil real sau o
Universitate. Necesar ar fi un restaurant la care să putem veni împreună cu colegii
sau cu prietenii.
În cadrul restaurantului ar trebui să existe şi o cofetărie cu diferite prăjituri,
proaspete bineînţeles. 0 staţie de benzină modernă ar fi foarte necesară
automobiliştilor de aici, iar pentru noi, locuitorii, o alimentară cu toate produsele
proaspete şi noi.
Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului ar trebui să plantăm cât mai mulţi pomi
în zonele cu pământ rămas de la extragerea cărbunilor. Solul ar trebui îngrăşat
pentru a avea un grad de fertilitate cât mai mare. Parcul să aibă mai multe flori,
mai multă iarbă, mai mulţi pomi. Să existe cât mai multe spaţii verzi pentru
îmbunătăţirea aerului care deja este poluat.
Locurile de joacă trebuie să fie special amenajate cu leagăne, balansoare,
învârtitoare, tobogane şi altele. Referindune la muzee există unul în cadrul
Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari numit “Muzeul Jilţului”.
Comuna Mătăsari este o zonă deluroasă, cu păduri şi fâneţe naturale. Aici
solurile sunt brun-roşcate, iar zona este străbătută de un pârâu “Jilţul”.
Pe lângă alte servicii publice am dori să se înfiinţeze teatru, cinematograf, săli
de concerte şi un centru de tineret, librării, cafenele, patinoar, fântâni arteziene.
Întotdeauna oamenii şi-au dorit să convieţuiască fără probleme într-un spaţiu care
să aibă toate utilităţile necesare unui trai decent .
Oraşul pe care-l dorim este departe de posibilităţile noastre actuale, dar simplul
fapt că ni-l imaginăm aşa este semnul că generaţia noastră, a celor care au întocmit
prezenta schiţă de proiect va face totul pentru a-l crea, întreţine si dezvolta.
Cls. a VIII-a B,
diriginte Dădălău Floarea

42

M-am îndrăgostit de presă

Având în vedere că este pentru prima dată când am avut un contact direct şi
personal cu lumea presei, am rămas surprins de lucrurile care se pot întâmpla
într-o redacţie de ziar.
Am învăţat câte puţin din cum se ia un interviu, cum se realizează un reportaj
şi cum se scrie un ziar. In redacţie, ziariştii muncesc o zi întreagă pentru ca ziarul
să poată fi publicat a doua zi. Acele persoane întâlnite la redacţie, mi s-au părut ca
fiind înţelegătoare, cumsecade şi cu dorinţa de a învăţa şi pe alţii despre această
meserie.
Dacă nu ar fi existat meseria de jurnalist oamenii nu ar mai afla ce se întâmplă
în lume. Această experienţă pe care am avut-o, m-a determinat pe viitor să aleg
meseria de jurnalist.
Alin BURĂU

Concursul Naţional de Proiecte de Mediu – Muncel – Iaşi

Ediţia a-VI-a 6-11. 07.20-04.

Natura reprezintă o taină atât de adâncă încât pentru cei împătimiţi de ea poate
să devină credinţă .
Pentru a proteja natura este nevoie de acţiuni pline de sentiment.
La a-VI-a ediţie la Concursul Naţional de Protecţie de Mediu organizat de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării care, în acest an, a avut loc, în perioada 6-11
.07.2004, în judeţul Iaşi, Muncel, judeţul Gorj a fost reprezentat de un echipaj
format din patru elevi şi un cadru didactic de la Colegiul Naţional Tehnologic
Mătăsari câştigător al concursului judeţean, „Avem dreptul la un mediu sănătos”,
desfăşurat la Mătăsari. Echipajul a participat cu proiecte de mediu realizate pe
tema „Epurarea apelor menajere de pe raza comunei Mătăsari” care s-a axat
pe studiul orizontului local şi pe o problematică deosebită legată de epurare,
curăţenie, poluare, ape.
Elevele Caşcaval Diana, Gheorghiu Leontina de la VI-B, Boceanu Emilia şi
Bălan Gabriela de la XI-D au obţinut premiu special al juriului pentru originalitatea
proiectelor.
Au participat 60 de echipaje din toată ţara, singurul echipaj din concurs din
mediu rural fiind al judeţului Gorj, ceea ce demonstrează că la Mătăsari se acordă
o mare importanţă educaţiei ecologice a tineretului.
În Moldova lui Ştefan cel Mare s-au vizitat: Casa Memorială Sadoveanu,
Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Grădina Botanică, Universitatea din Iaşi,
prilej de a înţelege că săpând necontenit fântâni interioare ale unor cunoaşteri
43
totale poţi da de izvorul vieţii fără de moarte din care să-ţi potoleşti setea de
cunoaştere.
Au fost clipe minunate care nu existau fără profesorii care au format elevii
de la Mătăsari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratelor
Şcolare Judeţene Gorj şi Iaşi, Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj, care au
organizat acest concurs. Aşa cum s-a procedat în ultimii trei ani se va continua şi
în anii următori, educaţia ecologică şi reprezentarea cu onoare a judeţului Gorj
din partea elevilor şi a profesorilor din Mătăsari deoarece sunt asemenea unor
păsări măiestre care s-au zbătut aprig după gratii în dorinţa de a se ridica spre
înălţimi, ademeniţi de apele vijelioase şi ameţitoare ale unui cer azuriu care nu ar
rezista fără curăţenie şi fără protecţie a mediului înconjurător.

Boceanu Emilia

Elevii gorjeni, premiaţi la Tabăra Naţională de Jurnalistică

Tabăra Naţională de Jurnalistică, ediţia a XI-a, s-a desfăşurat în Ciricul

Moldovei. La această tabără au participat echipaje din toate judeţele ţării, inclusiv
judeţul Gorj, care a fost reprezentat de o echipă formată din şapte elevi de la
Colegiul Naţional din Mătăsari şi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”
din Târgu-Jiu, însoţiţi de un cadru didactic. S-au desfăşurat activităţi în redacţiile
de presă scrisă, televiziune şi radio, unde s-a participat la emisiuni în direct,
montaj, tehnoredactare.
Premiile ce s-au acordat au fost următoarele: premiul de excelenţă pentru
ştiri„PRO TV” a fost obţinut de Alexandra Boulean, marele premiu „Radio
N-E”obţinut de Elena Monea, premiul de excelenţă pentru divertisment „Radio
Trinitas” – Dan Ciciu, premiul de excelenţă „Ziua de Iaşi” – Cristian Tănăsoiu,
Simona Baboi, Cătălin Bănică. Delegaţia judeţului Gorj a obţinut un premiu
special pentru „SAPARD arde tălpile ţăranilor”, realizat de Cristian Tănăsoiu
şi un premiu de excelenţă pentru reportaj TVR Iaşi, obţinut de Cristina Tatomir.
Copiii au vizitat la Iaşi Palatul Culturii, Casa Pogor, Bojdeuca, Sala Paşilor
Pierduţi etc. Au avut loc întâlniri cu primarul, prefectul, subprefectul Iaşului,
dar şi cu directori de instituţii ieşene.

Alin Dobromirescu

Concursul Naţional de Proiecte de Mediu – Muncel – Iaşi

Ediţia a-VI-a 6-11. 07.20-04.

Natura reprezintă o taină atât de adâncă încât pentru cei împătimiţi de ea poate
44
sa devină credinţă .
Pentru a proteja natura este nevoie de acţiuni pline de sentiment.
La a-VI-a ediţie la Concursul Naţional de Protecţie de Mediu organizat de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării care, în acest an, a avut loc, în perioada 6-11
.07.2004, în judeţul Iaşi, Muncel, judeţul Gorj a fost reprezentat de un echipaj
format din patru elevi şi un cadru didactic de la Colegiul Naţional Tehnologic
Mătăsari câştigător al concursului judeţean, „Avem dreptul la un mediu sănătos”,
desfăşurat la Mătăsari. Echipajul a participat cu proiecte de mediu realizate pe
tema „Epurarea apelor menajere de pe raza comunei Mătăsari” care s-a axat
pe studiul orizontului local şi pe o problematică deosebită legată de epurare,
curăţenie, poluare ape.
Elevele Caşcaval Diana, Gheorghiu Leontina de la VI-B, Boceanu Emilia şi
Bălan Gabriela de la XI-D au obţinut premiu special al juriului pentru originalitatea
proiectelor.
Au participat 60 de echipaje din toată ţara, singurul echipaj din concurs din
mediu rural fiind al judeţului Gorj, ceea ce demonstrează că la Mătăsari se acordă
o mare importanţă educaţiei ecologice a tineretului.
În Moldova lui Ştefan cel Mare s-au vizitat: Casa Memorială Sadoveanu,
Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Grădina Botanică, Universitatea din Iaşi,
prilej de a înţelege că săpând necontenit fântâni interioare ale unor cunoaşteri
totale poţi da de izvorul vieţii fără de moarte din care să-ţi potoleşti setea de
cunoaştere.
Au fost clipe minunate care nu existau fără profesorii care au format elevii
de la Mătăsari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratelor
Şcolare Judeţene Gorj şi Iaşi, Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj, care au
organizat acest concurs. Aşa cum s-a procedat în ultimii trei ani se va continua şi
în anii următori, educaţia ecologică şi reprezentarea cu onoare a judeţului Gorj
din partea elevilor şi a profesorilor din Mătăsari deoarece sunt asemenea unor
păsări măiestre care s-au zbătut aprig după gratii în dorinţa de a se ridica spre
înălţimi, ademeniţi de apele vijelioase şi ameţitoare ale unui cer azuriu care nu ar
rezista fără curăţenie şi fără protecţie a mediului înconjurător.

Boceanu Emilia

TABĂRA NAŢIONALĂ DE JURNALISTICĂ
12-23 IULIE 2004 CIRIC-JUD.IAŞI

Ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, Tabăra Naţională de Jurnalistică,
desfăşurată în Ciricul Moldovei, a strâns şi în acest an echipaje din aproape toate
judeţele ţării, printre care şi ale Gorjului reprezentat de: Simona Baboi, Cătălin
Bănică, Alexandra Boulean, Dan Ciciu, Elena Monea, Cristian Tănăsoiu de la
45
Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari şi Cristina Tatomir de la Colegiul
Tudor Vladimirescu din Tg.-Jiu, însoţiţi de profesorul Alin Dobromirescu.
Ciricul parcă a fost mai frumos in acest an, căsuţele erau deprinse dintr-un
peisaj mirific, descris in povestiri frumoase, primitoare si călduroase, lucru care
ne-a făcut sa ne-aducem aminte de plimbările lui Eminescu si Creangă.
Am desfăşurat activitatea în redacţiile de presa scrisa (Ziua de Iaşi,
Ieşeanul, Flacăra) televiziune (Pro TV, TVR Iaşi, TV BIT) si radio (Trinitas, N-E,
Radio Terra) unde am avut posibilitatea de a merge pe teren pentru a culege
ştiri, intervieva oameni, a participa la tehnoredactare, montaj, emisiuni in direct.
Am depus o muncă frumoasă care ne-a adus satisfacţii pentru că am făcut-o cu
plăcere, cu curiozitatea caracteristică omului de presă.
Am cunoscut de la oameni simpli, de pe stradă, până la Primarul Iaşului,
prefect, subprefect, directori de instituţii ieşene. Toţi ne-au primit cu dragoste şi
generozitate, au discutat cu noi ca şi când am fi fost jurnalişti în toată regula, nu
la început de drum. A fost interesant, am avut ce învăţa şi am plecat, poate cel mai
important lucru, mai bogaţi de acolo, mai plini de cunoştinţe şi entuziasm.
Am şi tremurat, pe băncile amfiteatrului din Tabăra Ciric la premiere:
- Premiul de excelenţă pentru ştiri „Pro TV” – Alexandra Boulean, XII
Filologie.
- Marele premiu „Radio N-E” – Elena Monea XI Economic
- Premiul de excelenţă pentru divertisment „Radio Trinitas” – Dan Ciciu XII
Electrotehnică
- Premiu de excelenţă „Ziua de Iaşi” – Cristian Tănăsoiu, Simona Baboi,
Cătălin Bănică – Matematică-Informatică.
- Premiu special pentru delegaţia judeţului Gorj – contribuiţii revista Plus
- Premiu special pentru „SAPARD arde tălpile ţăranilor ‘’– Cristian Tănăsoiu
XI matematică-informatică
- Premiu de excelenţă pentru reportaj TVR Iaşi – Cristina Tatomir
Am fost in drumeţii în jurul Iaşului – la Palatul Culturii, Casa Pogor, Trei
Ierarhi, Bojdeuca, Sala Paşilor Pierduţi, s.a. şi în excursie de documentare la
Mirceştii lui Alecsandri, Sf. Mănăstire Sihăstria a părintelui Cleopa, Secu, Sf.
Mănăstire Neamţ, Agapia, Voroneţ, locuri în care păşeşti, priveşti şi nu te mai
saturi, stai şi n-ai mai pleca de acolo. Adevărate colţuri de Rai ca să-l parafrazăm
pe Sfântul părinte Ilie Cleopa, care a vieţuit la Sihastria „Mânca-v-ar Raiul!”.
Am legat prietenii cu moldoveni, ardeleni, bănăţeni, maramureşeni, am plâns
la despărţire şi ne-am promis că o să ne mai întâlnim „şi-altă dată o s-o facem şi
mai, şi mai lată”!
A fost frumos! Am simţit că facem parte dintr-o lume care alerga continuu
dintr-o lume pe care putem să o schimbăm în mai bine şi avem şi mijloacele
necesare, acolo în Ciricul Moldovei. Ne-am întors, fiecare la casele noastre, în
şcoala şi judeţul care ne-a acordat încrederea, cu dorinţa de a folosi ceea ce am
46
învăţat în editarea in continuare a revistei Murmurul Jilţului, care ne-a făcut
cunoscuţi şi fără de care n-am fi putut călca în Moldova lui Ştefan cel Mare,
pe urmele lui Eminescu, Creangă, Alecsandri, Ciprian Porumbescu, Sadoveanu,
Slavici, Maiorescu, Labiş şi alţii.
Presa din România are un viitor asigurat prin ucenicii formaţi pe plaiurile
încărcate de istorie ale Moldovei. Nu vom tolera minciuna, corupţia, şantajul,
vom fi tot timpul „cu ochii-n patru, am confirmat încă o dată că „presa este a patra
putere în stat”.
Am învăţat ceva şi acum nu mai putem rămâne pasivi, indiferenţi. Asigurăm
pe colegii noştri mai mari din presă că au un sprijin în noi. Venim din urmă, cu un
suflu nou. Iar „dacă nu ne vreţi, noi vă vrem”!
Alin Dobromirescu

Pe urmele istoriei noastre

Într-o frumoasă duminică de iulie, noi, participanţii de la Tabăra Naţională de

Jurnalistică din magnificul Ciric am plecat într-o „excursie de documentare” , pe
urmele marilor Alecsandri, Cleopa, Ştefan cel Mare, Veronica Micle, Eminescu şi
Creangă. Desigur puteam începe şi altfel această relatare, însă parcă este mai bine
aşa. Şi cum vă spuneam, am plecat duminică de dimineaţă la drum. În scurt timp,
am ajuns la Mirceştii lui Alecsandri. Înzestrat cu o ospitalitate şi generozitate
ieşite din comun, acesta ne-a aşteptat în tinda casei, ne-a invitat în interior şi am
purtat o discuţie(pe care vrem să o ţinem pentru noi), după care ne-am strâns
mâna şi am plecat mai departe. Am ajuns în scurt timp la Sihăstria, unde am
fost hrăniţi atât trupeşte (cu ciorbă, mămăliguţă şi smântână) cât şi sufleteşte cu
învăţături culese de pe buzele iubitului părinte Cleopa. După ce acesta ne-a urat
„Mânca-v-ar raiul”, am plecat şi de aici la Mănăstirea Secu unde am poposit
„oleacă” pentru că am ajuns apoi la Sfânta Mănăstire a Neamţului, unde l-am
întâlnit pe marele nostru Voievod Ştefan cel Mare, care ne-a vorbit despre o serie
de tactici despre cum să ieşim victorioşi din orice situaţie şi să mulţumim prin
fapte, Cerului, după. Am ajuns şi la Agapia unde „frumoasa veneră” Veronica
Micle ne-a povestit amănunte ascunse relaţiei cu „Eminul” său, Mihai Eminescu.
Apoi am oprit şi la Voroneţ şi am admirat raiul în splendoarea lui şi ne-am adus
aminte de discuţia de mai devreme cu Ştefan al nostru.
Următorul popas avea să fie la Hanul Ancuţei unde ne-am întâlnit la masă
şi ne-am aşezat alături, la o carafă de vin, de doi prieteni nedespărţiţi, Creangă
şi Eminescu. N-am îndrăznit, sincer vă spunem să-i deranjăm. Discutau despre
condiţia geniului în societate, iar Creangă „înalt, spătos, voinic, ochii mari
albaştri” îi reproşa „Luceafărului” cu pletele în vânt, că prea se lasă prins de
viciile oraşului, că „ Ciricul parcă-i mai frumos acum” şi încheia cu „Vino, frate
47
Mihai, vino căci fără tine sunt străin”. Şi cu această vorbă părea că nu prea lasă
loc de intervenţii din afară, ne-am ridicat în linişte, am salutat în gând şi am plecat
de acolo. Am pus capul pe pernă şi ne-am adus aminte de Alecsandri, părintele
Cleopa, Ştefan cel Mare, Veronica Micle, Eminescu şi Creangă. Oare ce ar face
ei acum? Sigur trăiesc prin fiecare din noi şi aici în Ciricul Moldovei parcă sunt
mai prezenţi ca oriunde. Am adormit şi am visat frumos.

Dan şi Ela de la Gorj

SAPARD arde tălpile ţăranilor

„Domnule preşedinte, aţi făcut drumul acesta şi acum nu mai pot să

merg desculţ. Din cauza asfaltului, mă frig tălpile”, i s-a plâns un bătrân
sătean preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Lucian Flaişer.
Uniunea Europeană ajunge să-l schimbe pe ţăranul moldovean într-un
viitor „burghez”, încălţat cu „tenişi europeni” de producţie orientală.
În urmă cu câteva zile, reporterii cotidianului ZIUA de Iaşi şi tinerii
„gazetari” din Tabăra de Jurnalism, aflaţi în Consiliul Judeţean (CJ) cu
prilejul desfăşurării unei anchete de presă, au asistat la o discuţie de-a dreptul
surprinzătoare. Astfel, trei salariaţi ai CJ discutau într-un colţ ferit de auzul şefilor
şi de urechile ascuţite ale gazetarilor despre şocul pe care-l are săteanul de rând
în faţa valului cotropitor al civilizaţiei europene. Uniunea Europeană a investit
în judeţul Iaşi zeci de milioane de Euro pentru ca omul de rând să aibă în faţa
gospodăriei un drum asfaltat. Unul dintre misterioşii funcţionari ai CJ povestea
cum, la recepţionarea unui drum în valoare de milioane de Euro, un sătean, mai
sărman, dar curajos, s-a îndreptat către preşedintele CJ, Lucian Flaişer, pentru
a-i spune, la ureche, una dintre nemulţumirile sale fundamentale. Ce au auzit în
continuare urechile conducătorului judeţului a fost şocant. „Domnule preşedinte,
aţi făcut drumul acesta şi acum nu mai pot să merg desculţ. Din cauza asfaltului,
îmi frig tălpile”, a declarat bătrânul sătean. Ce gânduri l-au frământat pe Lucian
Flaişer în acele clipe este greu de bănuit. Probabil că s-a simţit precum Cristofor
Columb atunci când s-a întâlnit cu băştinaşii pe plajele Americii. Sau poate
un sentiment arhaic i-a mişcat inima. A văzut cum locul unde odinioară tinerii
moldoveni jucau desculţi la horă se transforma încet-încet într-o suprafaţă care
traumatizează tălpile săteanului, transformându-le în talpă de „papuci europeni”,
fabricaţi în Taiwan. În ultimii 4 ani, Uniunea Europeană a investit în drumurile
care străbat judeţul Iaşi aproximativ 35 milioane de Euro. Dar, să nu uităm că
aceeaşi Uniune Europeană a cheltuit alte circa 30 milioane Euro pentru a aduce
apa potabilă până în bucătăria săteanului moldovean. Astfel, apa limpede din
fântânile săpate de părinţi sau bunici, a fost înlocuită de una mai mult sau mai
puţin rece, venită pe conductele unei regii şi aşa destul de controversate. Astfel,
48
Uniunea Europeană ajunge să-l schimbe pe ţăranul moldovean într-un viitor
„burghez”, încălţat cu „tenişi europeni” de producţie orientală.
Cristian TĂNĂSOIU

„Nu-i român precum olteanul, nici oltean precum gorjeanul”

În vara aceasta (pentru a câta oară) am ajuns pe meleagurile cele mai încărcate
de istorie ale ţări mele în Ciricul Moldovei lui Creangă,Eminescu şi alţii. Ciricul
mi s-a părut parcă mai frumos în vara aceasta, lacul parcă te invita mai insistent
la plimbări nocturne şi solitare, căsuţele parcă te îndeamnă mai mult ca niciodată
la visare, la contemplaţie.
După o zi în care m-am împiedicat de nu ştiu câte ori pentru că eram prea
ocupată să absorb cu privirea cât mai mult,obosită am pus capul pe pernă şi
m-am gândit la moldoveni, ardeleni, bănăţeni şi olteni şi dintr-o dată mi-am adus
aminte de o vorbă „Nu-i român precum olteanul, nici oltean precum gorjeanul”
spusă de…
Aici m-am oprit căci nu-mi venea în minte care dintre marii noştri înaintaşi au
spus această vorbă. Mi-am zis să mă culc căci şi aşa sunt tare obosită, mâine mă
trezesc de dimineaţă şi iarăşi am o zi grea. Dar , cum îi zice?Cine a spus această
vorbă? Of,dar mai dă-l la naiba.
Mi-am desfăcut cu uşurinţă aşternuturile, m-am băgat în pat şi am închis ochii.
Ceva mă împiedică să adorm. „Stai frate, că nu se poate aşa ceva” „Cine a zis?”
„ Nu-i român precum olteanul, nici oltean precum gorjeanul”Să fie Ar… nu…
Cre…nu…Coş…cum de am uitat ?Fir-ar să fie! Imposibil! Mi-am adus aminte
pe moment de profesorul care era cu noi, aici…doar nu! E târziu, e miezul nopţii,
sigur doarme şi ne-a specificat clar să nu-l deranjăm la ore târzii că ne scoate
„OICHII” cât om avea de trăit. Am dat la o parte aşternuturile şi am ieşit pe
terasa căsuţei. Bătea un vânt înviorător. Degeaba! Nu-mi aduc aminte. M-am
gândit să cer ajutorul amicilor mei, prietenii pe care mi i-am făcut aici, la Ciric,
la frumosul Ciric. Ştiţi?Sigur că ştiţi. Mi-ar trebui să îmi fie ruşine că nu-mi
aduc aminte. Of, şi ştiam!M-ajutaţi? Mai nou, după botezul de câteva zile de la
începutul taberei,mi-am schimbat şi numele. Mă cheamă Felicia. Aşa mă veţi
găsi. Vă aştept moldoveni, ardeleni, bănăţeni şi alţi olteni. Doar dacă nu cumva
nici voi nu vă aduceţi aminte!
Alexandra de la Gorj

49
 TABĂRA NAŢIONALĂ DE CREAŢIE PENTRU TINERII JURNALIŞTI
DE RADIO POIANA CERBULUI MUNCELUL – IAŞI

Am primit cu
bucurie şi totodată cu tristeţe încheierea unui nou an şcolar. Cu bucurie pentru că
vacanţa, pentru noi tinerii, ca de altfel pentru toţi ceilalţi este un prilej de odihnă
dar, mai ales, de multă distracţie. Cu tristeţe pentru că urma să ne despărţim vreo
trei luni de zile de colegi, de momentele plăcute de la şcoală, chiar de profesori
care, deşi n-o recunoşteam noi prea des, ne sunt dragi. Totul părea să fie ca de obicei
vacanţa ce urma părea că va fi ca toate celelalte. Asta până când, într-o dimineaţă,
directorul Colegiului unde suntem elevi, domnul profesor Dumitru Dădălău, avea
să ne cheme în biroul dânsului. Eram patru elevi acolo: Simona Baboi cls. XI B,
Cătălin Bănică, cls. XI B, Cristian Tănăsoiu cls. X B şi Floarea Daniela Persu
cls. X A. Domnul director ne-a privit fix după care ne-a spus cu o voce care
parcă şi acum ne înalţă inimile: «aveţi onoarea să reprezentaţi Colegiul Tehnic
Mătăsari, inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Gorjul însuşi la Tabăra Naţională
de jurnalistică - Radio de la Muncelul-Paşcani, judeţul laşi. Plecaţi sâmbătă după
amiază». Atât ne-a spus, şi ne-a trimis să ne facem bagajele. Am ieşit din biroul
dânsului şi ne uitam, pur şi simplu, unul la celălalt. Pe chipurile noastre se citea
bucurie şi teamă. Bucurie pentru că aveam să petrecem o săptămână de vacanţă
minunată pe nişte meleaguri mirifice, încărcate de o importanţă deosebită. Teamă
pentru că doream din toată inima să fim la înălţimea aşteptărilor, să nu ne facem
de râs şcoala, judeţul şi, mai ales, pe cei care ne trimiseseră acolo. Aşa se face
că în după amiaza zilei de sâmbătă, 28 iunie a.c., însoţiţi de d-nul profesor Alin
Dobromirescu şi, îndeosebi, încărcaţi cu multă încredere în noi, am plecat la drum.
Am ajuns în tabăra Poiana Cerbului de la Muncelul Paşcani în dimineaţa zilei de
duminică. Acolo ne-a întâmpinat d-nul director adjunct al Taberelor laşi, Daniel
Stătescu care, într-un viu grai moldovenesc ce ne-a fermecat auzul, ne-a urat «bun
venit» şi ne-a spus că are încredere în noi că, gorjeni fiind, vom face treabă bună.
Am participat apoi la festivitatea de deschidere, onorată de prezenţa unor distinşi
reprezentanţi ai presei scrise, audio-vizuale dar şi literare din acel minunat colţ
de ţară după care ne-am început activitatea de tineri jurnalişti de radio sub înaltul
patronaj al Societăţii Române de Radio Difuziune şi, în particular, a postului de
Radio Iaşi. Am cunoscut, printre alţii, un om minunat, pe d-nul Adrian Grăjdeanu,
delegat din partea radioului laşi care ne-a fost mentor pentru cele şase zile de
tabără. Sub oblăduirea dânsului am realizat zilnic emisiuni pentru noi şi pentru
ceilalţi participanţi şi colegi ai noştri, emisiuni prin care am încercat, îndrumaţi
de profesionişti de înaltă ţinută, să descifrăm fascinanta lume a jurnalistului de
radio. Am muncit în fiecare zi cu drag; dimineaţa luam masa - apropo, mâncarea
a fost extraordinară, moldovenească - apoi puneam mâna pe reportofon şi la
50
treabă. Am realizat zilnic emisiunea «Matinal Amical de Vacanţă» iar, în plus, am
avut şi o intervenţie pe postul de radio laşi, relatare transmisă în cadrul emisiunii
„Radiosfera”, iar după o aşa zi de muncă este bine să te relaxezi puţin, în fiecare
seară, colegii mai mari de la Radio Iaşi ne ofereau discotecă unde se acordau
diferite premii şi unde s-a realizat chiar şi un concurs de „Miss şi Mister”.
Iar dacă toate astea nu v-a făcut încă să vă pară rău că n-aţi fost şi voi acolo,
trebuie să vă mai spun că administraţia ne-a oferit şi două excursii extraordinare.
Una dintre ele în municipiul laşi unde după ce am petrecut o oră literară alături
de junimişti în Casa Pogor am fost duşi să vizităm «Bojdeuca lui Creangă»- acea
«bojdeucă de căsuţă» unde d-nul Parascan, ghidul de acolo, un împătimit al vieţii
lui Creangă ne-a spus că marele povestitor a scris toate operele sale începând cu
« Soacra cu trei nurori». Am vizitat apoi «Casa lui Sadoveanu» construită în 1842
de Kogălniceanu şi în care a locuit marele nostru scriitor între anii 1918-’.936.
După aceasta am vizitat Copoul unde am stat la umbra Teiului lui Eminescu, apoi
«Sala paşilor Pierduţi» din cadrul Universităţii laşi, Palatul Culturii, Biserica
«Sf. Trei lerarhi». În altă zi am vizitat judeţul Neamţ. Ne-am început pelerinajul
cu Cetatea Neamţului, apoi mânăstirile Neamţ, Sihăstria, Agapia, Văratec după
care a urmat Humuleştiul lui Creangă şi Casa Memorială «Vasile Alecsandri».
Totul a fost minunat şi totul avea să se sfârşească cu un superb foc de tabără
în jurul căruia, cu mic cu mare, organizatori şi participanţi, profesori, elevi am
jucat o «bătută» moldovenească. Am legat prietenii, am făcut schimb de numere
de telefoane, de adrese. Cel mai greu ne-a fost să ne despărţim unii de ceilalţi,
şi parcă chiar şi lui Dumnezeu i-a părut rău pentru că Muncelul a plâns odată cu
noi la despărţire. O ploaie torenţială a cuprins întreaga tabără chiar atunci când
ne pregăteam de plecare. Aşa s-a sfârşit o minunată săptămână în care am învăţat
parcă să ne deschidem mai larg aripile, fără teama că ne vom izbi de cer pentru
că acolo, în tabără, în acel mirific cadru natural, cerul era parcă mai înalt, iar
speranţele noastre ca niciodată, mai aproape de împlinire. N-aş putea să închei
relatarea din Tabăra «Poiana Cerbului»de la Muncelul Paşcani fără a mulţumi din
suflet conducerii Colegiului Tehnic Mătăsari, în speţă domnului urcat o treaptă
pe scara jurnalismului de Radio. Vă mulţumesc şi în numele colegilor mei închei
modest, cu speranţa că vă voi putea relata şi peste un an din tabăra de jurnalism
de la radio Muncelul Paşcani şi totodată vă asigur: români, viitorul jurnalismului,
mai ales al celui de radio, este pe mâini bune.
Simona Baboi

Am fost la Ciric
De tabăra de jurnalism organizată la Ciric –Iasi,am auzit prima dată de la o
vecină ,Ghiţan Loredana ,o fostă elevă a colegiului.Ce mult am invidiat-o atunci
pentru faptul că participase la acea tabără.
Nu mi-a trecut prin cap atunci că anii vor trece şi că într-o zi d-l Director al
51
C.N.T. Mătăsari-unde sunt şi eu elev-mă va anunţa că voi participa la această
tabară.Deci iată-mă si eu ciricar.
Este o mândrie pentu cei care au participat la tabăra organizată lângă lacul
Ciric-de unde şi vine şi numele.
Şi acum să vă povestesc despre tabără.
Joi 17 iulie a.c într-o atmosferă deosebită a avut loc festivitatea de deschidere a
Taberei Naţionale de Jurnalistică,ediţia a X-a Ciric, Iaşi, 2003.Locul desfăşurării
festivităţii a fost sala Henri Coandă a Palatului Culturii din Iaşi şi alături de noi
ciricarii ,au fost prezenţe ale mass-mediei ieşene .
Ca în fiecare an ,în funcţie de optiunile noastre, s-a făcut repartizarea la
redacţii de presă scrisă,radio şi televiziune.
Eu, alături de alţi colegi din tabără, ne-am ales redacţia « Trinitas ».Aşadar am
aflat ce presupune o emisiune de radio .
În spatele aşa-zisei emisiuni este o muncă cu o valoare neestimată.
Oamenii pe care i-am întâlnit la acestă redacţie au fost exemple de
profesionişti,deşi majoritatea erau tineri .
Au fost foarte primitori şi înţelegători cu noi, cei care făcusem pentru prima
oară un pas într-o redacţie de radio .Până la urmă, am înţeles că secretul unei
emisiumi ,rămâne în primul rând munca .
Le-am mulţumit pentru tot ce ne-au arătat şi ne-au învăţat şi ne-am desparţit
cu promisiunea că dacă vom veni la Iaşi ,îi vom căuta .
De asemenea am participat la o excursie organizată pentru ciricari ,cu următorul
traseu :Iaşi-Mirceşti –Hanul Ancuţei –Gura Humorului –Mănăstirea Voroneţ şi
retur .
A fost o excursie veselă şi foarte interesantă.
Atmosfera taberei a fost extraordinară muncă şi concursuri (unde noi, cei din
Mătăsari, am luat premii importante ),şi multă distracţie .
Aşa am avut ocazia să povestesc ţării despre Mătăsari ,despre mândria noastră
,revista «  Murmurul Jilţului » despre noi, elevii Colegiului şi despre cei care ne
călăuzeau.
Acestea fiind spuse, îi multumesc d-lui Director Dădălău pentru încredere.
Ciciu Dan Gabriel XI-E

Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, printre ei aflându-mă şi eu.
Nu este o simplă tabără, este Tabăra Naţională de Jurnalistică. Această tabără este
un nou început, o nouă şanşă pentru noi.
De ce ne facem jurnalişti ? este o întrebare pe care mulţi şi-o pun. Putem
fi celebri, vindem idei dar şi sentimente. Vocea umană este cel mai miraculos
lucru, nu putem face presă fără dorinţa de a ne exprima.În această meserie avem
şi responsabilităţi nu numai drepturi. Un jurnalist trebuie să fie obiectiv, căutând
senzaţionalul din frumos.
52
 Deschiderea a fost la Palatul Culturii urmând, pe data de 19 iulie, să
vizităm Mânăstirea Voroneţ şi Humor.În drum spre Mânăstirea Voroneţ am
poposit timp de 20-30de minute la Hanul-Ancuţei. Următorul popas fiind la
Mânăstirea Voroneţ în faţa porţilor se afla un târg de haine populare. Intrând
pe porţile Mânăstirei am plătit biletul, după care am fost însoţiţi de o măicuţă
începând să explice exteriorul şi apoi interiorul. Deasupra intrării în pridvor
străjuieşte icoana Deisis. Intrarea în pronaos este marcată de inscripţii în piatră
ce precizează numele ctitorului si timpul înălţării Mânăstirii. Dedesubt se află o
minunată icoană “Dulcea sărutare”.
La Mânăstirea Humor la fel, târg; intrăm, apoi o măicuţă ne-a însoţit,
pregătită pentru a ne da explicaţiile necesare. La sfârşit am spus toţi două rugăciuni
după care am mers spre Ciric, locul unde stăm. Pe data de 20 iulie, în amfiteatru,
la ora 20:30 a avut loc o dezbatere la care au participat membrii ai Comitetului
de Prevenire din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Principalele teme la
întrunire au fost ”prevenirea consumului de droguri” şi “traficul de persoane”.
25 iulie – Turul Iaşului – Am vizitat muzeul Ion Creangă, Aula Eminescu,
Universitatea Al. Ioan Cuza, Plopii fără soţ, Statuia Veronicăi Micle, ş.a.
La orele 7-8, aşteptăm toţi nerăbdători să vedem ce am putut face în 10
zile în Iaşi. Nu am fost numai pentru a vizita şi să ne distrăm, am fost să realizăm
ceva.
La ora 2 noaptea, s-a aprins focul de tabără, toată lumea era tristă pentru
că peste 2-3 ore, noi trebuia să plecăm.

Monea Ana Elena, Clasa a-X-a E.

Rugăciune

Rog cuvântul zi de zi
Să nu-mi ardă lumânarea,
Dar îmi picură din ceară
Flacăra-mi soarbe candoarea.

Rog cerneala suferindă

Să nu-ntunece vederea
Să-mi vorbească gându-n palmă
Să nu-nşele mângâierea.

Rog privirile mărunte

Ca prin umbre să răsune
Să rodească ochi în rouă
Bulgăr de cuvânt în lume.
Monea Ana Elena, Clasa a-X-a E.
53
 Vis

Ce e oare visul ?
O stea de mare
Ce singură apare
Şi singură dispare.

Ce e oare visul ?
Un val de praf venind
De pe întinse drumuri
Pe oameni fericind ?

E oare valul negru

Ce vine, încet, curgând
Trecând peste hotare
Şi peste-al nostru gând ?

Eu zic că este calea

Pe care noi venim
Atunci când suntem singuri
Şi vrem să biruim.
Monea Ana Elena, Clasa a-X-a E.

Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari
Concursul de protecţia mediului
Etapa judeţeană 04.06.2004

Avem dreptul la un mediu sănătos

De mii de ani, locuitorii Europei au luptat să schimbe şi să folosească

mediul înconjurător.
În ultimii 200 ani însă, modificările aduse de tehnică şi ştiinţă au adus cu ele
pericolul deteriorării sau chiar distrugerii naturii.
Din spaţiu, planeta noastră pare albastră din cauza apei care-i acoperă 70%
din suprafaţă. Cu toate acestea chiar dacă oceanele sunt partea cea mai puţin
explorată a Pământului, cea mai mare parte a acestei lumi sălbatice este poluată
şi exploatată de către oameni lipsiţi de responsabilitate faţă de viitor.
Odată dezvoltată tehnologia şi ştiinţa, omul a pierdut contactul cu natura
şi nu a mai înţeles relaţia sa cu mediul. În ziua de azi se urmăreşte obţinerea
unor resurse financiare cu orice scop, au început să se folosească cât mai multe
54
substanţe chimice pentru obţinerea unor avantaje imediate.
Numai fermierii introduc în sol o serie de substanţe ca: erbicidele,
insecticidele, acaricidele, fungicidele şi alte substanţe deparazitante. Industria
foloseşte şi ea în toate ramurile ei o multitudine de substanţe chimice mult mai
dăunătoare.
Dorinţa de a obţine cât mai multe realizări în plan economic, face ca noi să
nu vedem efectul devastator al ştiinţei asupra viitorului planetei noastre. Agenţii
economici urmăresc obţinerea banilor într-un timp foarte scurt. Din această cauză
folosesc substanţe chimice ce grăbesc producţia sau o măresc, deoarece marile
firme îşi pot permite să folosească orice substanţă chimică.
Investesc în producerea lor foarte mulţi bani, dar nu cercetează şi efectul
de durată sau impactul ei asupra mediului. Dorinţa unui câştig mare într-un timp
foarte scurt a cuprins întregul sector economic, chiar statul încurajează agenţii
economici în acest sens, de parcă omul s-ar grăbi să trăiască bine, cât mai repede,
şi din păcate cât mai puţin, deoarece natura are şi ea mecanismul ei moralizator
intrinsec materiei şi îşi face singură dreptate.
Noi, oamenii, suntem un produs al naturii, iar natura este „mama” noastră
şi ca orice „părinte” care observă „copilul” greşind îi mai dă câte o „ palmă”,
pentru a-l corecta. Asta face şi natura, ne corectează comportamentul. Dacă nu
reuşeşte, nu vreau să mă gândesc la ce se va întâmpla. De aceea, omul este dator a
proteja natura, prin natură înţelegem în sens larg tot ce există, dar se pune accent
cu precădere pe natura organică (vie).
Dacă omul nu va deveni conştient de acţiunile sale, acesta se va pedepsi
singur şi din păcate definitiv, deoarece natura nu greşeşte, iar mijloacele ei sunt
foarte sigure.
Se ştie că tot ce există, are o lungă experienţă, adică evoluţie, iar orice
produs al evoluţiei este unul perfect, deoarece evoluţia caută perfecţiunea. Dacă
nu este perfect în orice caz este cel mai bun lucru posibil, mai bine de atât nu s-ar
putea. Natura şi-a creat propriile legi după care ne-a „creat” şi pe noi şi ca orice
„copil” suntem datori a ne cunoaşte „părinţii”, cu alte cuvinte natura şi odată cu
aceasta să cunoaştem legile ei. Pentru a ne ghida după ele, dacă tot am luat rolul
„Creatorului” (prin creşterea exagerată a animalelor, prin grăbirea perioadei de
vegetaţie, prin clonarea animalelor şi a oamenilor). Dacă tot ne place să jucăm
rolul lui Dumnezeu, măcar să o facem bine, deci să învăţăm să cântărim totul, cu
alte cuvinte să fim atenţi şi la efectele negative care se văd în timp (Dumnezeu nu
bate cu ceasul).
Altfel natura nu va mai trimite un potop, de data aceasta ca o consecinţă
a încălzirii globale, cu alte cuvinte ne pedepsim singuri, că natura nu pedepseşte,
ea corectează unde greşim noi şi o ia de la început, creând poate o fiinţă mai
inteligentă decât noi, deoarece acestea sunt mecanisme ale evoluţiei, iar scopul
lor este unul măreţ.
55
 Deci să învăţăm mai mult, să nu lăsăm natura să ne excludă ca pe o eroare
genetică sau mai bine spus să nu ne sinucidem pe o planetă de deşeuri toxice şi
materiale radioactive.
Ca o concluzie putem spune că fiecare din noi poate lua atitudine, iar cine
tace participă în mod pasiv la acest rău. Ideal ar fi să gândim la nivel global şi să
acţionăm la nivelul local.
Până acum am fost protejaţi de natură, acum „am crescut”, iar natura nu
ne mai poate proteja, soarta noastră este în mâinile noastre, a tuturor.
Cu alte cuvinte încotro?

Omul şi mediul înconjurător

Încă de la apariţia sa omul a influenţat habitatul în care şi-a desfăşurat

activitatea şi implicit factorii care acţionează şi influenţează în mod nemijlocit
asupra organismelor – mediul de viaţă.
Medii de viaţă se găsesc pretutindeni: subteran, acvatic, aerian şi
terestru.
Principalii factori de mediu care au suferit transformări atât pozitive cât şi
negative sunt aerul, apa şi solul.
Aerul este izvorul de oxigen atât de necesar în procesele vitale ale
vieţuitoarelor.
Poluarea aerului este posibilă prin emisia unor gaze şi pulberi solide,
fine în atmosferă, provenite din activităţile industriale, casnice, de transport şi
agrement.
Apa este necesară vieţii, ca fiind folosită în toate sectoarele de activitate,
în consumul casnic, industrie, ca mijloc de transport, iar mările şi oceanele
reprezintă importante rezerve planetare de hrană şi resurse naturale.
Poluarea apei se datorează apelor reziduale industriale, apelor menajere,
diferitelor substanţe folosite în agricultură şi îmbogăţirii cu substanţe organice.
Poluarea apelor duce la diminuarea producţiei de biomasa, uneori afectând
până la dispariţie unele organisme.
Solul este spaţiul de viaţă pentru numeroase vieţuitoare, dar şi baza de
construcţie pentru aşezări umane, drumuri, căi de comunicaţie etc.
Poluarea solului este legată în mod direct de poluarea aerului şi a apei
prin constituirea unui circuit închis de circulaţie a materialelor poluante între cele
trei componente ale mediului: sol – apă - aer.
Poluarea solului se produce, mai ales, cu pesticide şi îngrăşăminte chimice
pe bază de azot şi fosfor. O parte dintre acestea sunt luate de plante şi astfel ajung
în corpul animalelor şi al omului, alterând funcţiile diferitelor organe.
Având în vedere toate aceste efecte negative omenirea a acţionat prin
luarea unor măsuri care să restabilească echilibrul ecologic. Astfel în ţara noastră
56
cea mai veche lege privind ocrotirea mediului a fost dată de Ştefan cel Mare şi se
numea «legea braniştei «, prin branişte înţelegându-se acel loc în care nimeni nu
avea voie să vâneze, să pescuiască sau să păşuneze.
Mai târziu, Emil Racovita şi Grigore Antipa au fost recunoscuţi ca
naturalişti de seamă şi militanţi ai protecţiei mediului contribuind la prima lege
modernă de protecţie a naturii în anul 1930 constituindu-se Comisia Monumentelor
Naturii.
În 1973 s-a înfiinţat Consiliul Naţional pentru Protecţia Mediului
Înconjurător.
Aceste foruri naţionale au implementat politici concrete de eradicare a
poluării. Acestea constă în:
- diminuarea emisiilor de gaze şi pulberi;
- construirea de vehicule mai puţin poluante;
- plantarea unor zone verzi de protecţie;
- construirea de baraje pentru protejarea apelor;
- epurarea apelor reziduale;
- construirea de bazine speciale de colectare a deşeurilor şi rezidurilor;
- construcţia de zone de protecţie a apelor;
- construcţia unor zone de depozitare a gunoaielor;
- diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor;
- folosirea judicioasă a îngrăşămintelor şi pesticidelor;
- înfiinţarea în teritoriu a organelor cu specific de îndrumare, supraveghere
şi controlul mediului.
La nivel planetar, omenirea este deasemenea preocupată de problemele
majore ale mediului, sub egida O.N.U. existând Consiliul de Administraţie a
Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător, la care a aderat şi ţara
noastră.
Ca semn al importanţei ocrotirii Terrei, omenirea sărbătoreşte în fiecare
an pe 5 iunie - Ziua Mondială a Mediului.
Verdele Deltei

“ Ucraina a demarat lucrările la canalul navigabil de mare adâncime în Delta

Dunarii. “

În mod normal ar trebui, să avem o reacţie de un fel sau altul faţă de această
ştire.De indiferenţa, de uitare, de ingrijorare ori chiar de protest.Sau pur şi simplu,
de meditaţie, cerând socoteală.De ce? Pentru că în a doua jumătate a ultimului
secol economia globală a crescut de 7 ori, iar în aceeaşi perioadă populaţia s-a
dublat.Aceste cifre ne arată ce presiuni şi ce elemente de stres şi de dezechilibru
sunt exercitate de statele lumii în dezvoltarea lor asupra planetei, a resurselor şi a
sistemelor naturale ce o însoţesc.
57
 Planeta resimte aceste efecte:
- încălzirea atmosferei,
-creşterea nivelului mărilor şi oceanelor,
-inundarea unor mari suprafeţe,
-scăderea randamentului agricol,
-încetinirea procesului de fotosinteză,
-creşterea numărului de furtuni, uragane şi tornade.
Ori proiectul unui mare canal navigabil de mare adâncime iniţiat de Ucraina
în zona Deltei Dunării, cea mai mare zonă umedă din Europa, cuprinzând bălţi,
mlaştini, lacuri, sub nivelul mării poate produce modificări cu consecinţe greu de
imaginat asupra existenţei a 110 specii de peşti, 280 specii de păsări, a întinselor
suprafeţe de stuf, papură, rogoz, sălcii, plopi, nuferi ori a plantelor agăţătoare,
iedera sau carpenul.
La fel ca Egiptul -rodul Nilului- Delta Dunării este rodul Dunării şi a Mării
Negre.Ea are cea mai rapidă transformare de ordin geomorfologic, hidrologic,
chimic şi biologic  ;aici echilibrul complex şi permanent este ameninţat să fie
rupt şi depinde de regimul apelor -debitul, viteza de scurgere, precum şi nivelul
acestora.Echilibrul rezultă din încleştarea forţelor interne ale Dunării şi acţiunea
Mării Negre, care atacă Delta şi de la care preia materialul aluvional.
Delta este între galbenul Dobrogean al lanurilor de floarea-soarelui şi albastrul
mării.Singura lumină comună (monocromatică) reflectată de galben şi de albastru
este verdele.Verdele e culoarea regnului vegetal, culoarea primăverii şi a renaşterii
în natură.E culoarea păşunilor terestre şi a preafericiţilor din lumea celtică-
Irlanda.Azi verdele e simbolul luminii ecologice, al mediului sănătos.Verdele e
culoarea liniştitoare, răcoroasă umană, mediatoare între cald şi rece, între sus
şi jos.Verdele e culoarea pe care o au sau o împrumută majoritatea animalelor
fragile, a căror singură formă de apărare împotriva agresiunii este minetismul.
Azi Delta Dunării este verde.Verde este însă şi steagul dolarului!Cerinţele
colective ale omenirii au depăşit capacitatea de regenerare a planetei începând
din 1980, cu 20 % , iar noile tehnologii nu au reuşit să restabilească echilibrul
dintre om, economie şi natură, dovadă că ele s-au agravat!
Părerea mea e că dezvoltarea economică dorită de Ucraina ca şi de România,
trebuie să ţină cont şi de dimensiunea umană luând în calcul consecinţele sociale
şi umane ale acţiunilor economice.
Tebuie să convieţuim armonios cu mediul fără de care nu putem exista.Acest
lucru este posibil numai printr-o dezvoltare regională durabilă, adică:
-grija pentru biodiversitate,
-lupta împotriva poluării, şi conservarea resurselor naturale.
Legat de verdele Deltei, recentul simpozion al Asociaţiei Balcanice de Mediu,
a conchis: -nu sunt posibile stabilitatea şi echilibrul ecologic în Delta Dunării,
fără cooperare internaţională.
58
 Dragi copii ucrainieni:
Reamintiţi părinţilor voştri cerinţele scriitorului rus VLADIMIR KORALENKO
(1853-1921) din povestirea « Nirvana «, despre Delta Dunării pe care o împărţim:
« Numai aici poţi auzi respiraţia întotdeauna riguroasă, veşnic vie a puternicii
naturi.»

O MAMĂ DISPERATĂ, DAR CU SPERANŢE

Terra e ca o mamă necăjită pe care copiii n-o ascultă. E disperată pentru că ştie
că a mai pierdut generaţii de copii neascultători. Şi cei care au venit, la rând, au
dispărut mereu pentru că s-au crezut stăpânii ei. Acum îi e mai teamă ca niciodată
că e mai bătrână şi timpul s-a scurtat. Mesajele pe care le transmite sunt zilnice:
secetă cumplită, inundaţii, ploi acide,schimbarea anotimpurilor, cutremure,
dispariţia a mii de specii de plante şi de vietăţi pe care omul nici n-a apucat să le
cunoască.
Mama Terra e bătrână, dar mai mult decât atât, e bolnavă.
Pădurea verde, plămânul ei, a fost ciuntită mereu şi abia mai poate respira.
Aparatul circulator i-a fost otrăvit,venele şi arterele, altădată cu apă curată şi
albastră, îi sunt încărcate cu otravă aruncată de oameni.
Măruntaiele au fost ciuntite şi scoase la vânzare tot de copiii neascultători
şi lacomi care vor să obţină profit pe aur, argint, cărbune, petrol, sare şi alte
minerale.
Lacrimile mamei, altă dată curate şi calde, lacrimi de bucurie ce spălau păcatele
lumii acum sunt de durere otrăvitoare şi reci. Durerea din ele arde plantele şi
grădinile, în loc să zâmbească, mor.
Corpul i-a fost mutilat de exploziile experimentelor nucleare şi jocurile cu
artificii care-i distrează pe bogaţii vremurilor şi care de multe ori cad victimă
acestor plăceri.
Dacă altă dată îşi adăpa toate vietăţile şi îşi uda florile cu apa cristalină de
izvor, acum puţini dintre copiii ei se mai bucură de această plăcere. Apa de izvor
a devenit un privilegiu şi se cumpără cu bani mulţi din magazine.
Copiii mamei Terra stau sau cresc în blocuri de beton ca în nişte cazemate
fiindcă părinţii lor n-au ştiut că urcăndu-i spre cer îi despart de căldura mamei,
căreia nu-i mai simt durerile şi nu-i mai aud sfaturile crezându-se stăpânii ei.
Până nu e prea târziu, ar trebui, oameni mari, părinţi şi bunici ai noştri, să
aveţi grijă de mama noastră, a tuturor, Terra !
Ascultaţi-i sfaturile ca nişte copii buni ce vă consideraţi, măcar până creştem
noi cei mici !
Credem că ştim să trăim în prietenie cu natura, să-i vindecăm rănile şi atunci,
suntem siguri, că şi ea ne va răsplăti cu viaţa pe care a dat-o altora şi pe care o
merităm.
59
 BUDULAN MIHAELA, VI A
LICEUL TEOLOGIC

Concursul Naţional de Proiecte de Mediu – Muncel – Iaşi

Ediţia a-VI-a 6-11. 07.20-04.
Natura reprezintă o taină atât de adâncă încât pentru cei împătimiţi de ea poate
sa devină credinţă .
Pentru a proteja natura este nevoie de acţiuni pline de sentiment.
La a-VI-a ediţie la Concursul Naţional de Protecţie de Mediu organizat de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării care, în acest an, a avut loc, în perioada 6-11
.07.2004, în judeţul Iaşi, Muncel, judeţul Gorj a fost reprezentat de un echipaj
format din patru elevi şi un cadru didactic de la Colegiul Naţional Tehnologic
Mătăsari câştigător al concursului judeţean, „Avem dreptul la un mediu sănătos”,
desfăşurat la Mătăsari. Echipajul a participat cu proiecte de mediu realizate pe
tema „Epurarea apelor menajere de pe raza comunei Mătăsari” care s-a axat
pe studiul orizontului local şi pe o problematică deosebită legată de epurare,
curăţenie, poluare ape.
Elevele Caşcaval Diana, Gheorghiu Leontina de la VI-B, Boceanu Emilia şi
Bălan Gabriela de la XI-D au obţinut premiu special al juriului pentru originalitatea
proiectelor.
Au participat 60 de echipaje din toată ţara, singurul echipaj din concurs din
mediu rural fiind al judeţului Gorj, ceea ce demonstrează că la Mătăsari se acordă
o mare importanţă educaţiei ecologice a tineretului.
În Moldova lui Ştefan cel Mare s-au vizitat: Casa Memorială Sadoveanu,
Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Grădina Botanică, Universitatea din Iaşi,
prilej de a înţelege că săpând necontenit fântâni interioare ale unor cunoaşteri
totale poţi da de izvorul vieţii fără de moarte din care să-ţi potoleşti setea de
cunoaştere.
Au fost clipe minunate care nu existau fără profesorii care au format elevii
de la Mătăsari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratelor
Şcolare Judeţene Gorj şi Iaşi, Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj, care au
organizat acest concurs. Aşa cum s-a procedat în ultimii trei ani se va continua şi
în anii următori, educaţia ecologică şi reprezentarea cu onoare a judeţului Gorj
din partea elevilor şi a profesorilor din Mătăsari deoarece sunt asemenea unor
păsări măiestre care s-au zbătut aprig după gratii în dorinţa de a se ridica spre
înălţimi, ademeniţi de apele vijelioase şi ameţitoare ale unui cer azuriu care nu ar
rezista fără curăţenie şi fără protecţie a mediului înconjurător.

Boceanu Emilia XI D
Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari
60
 În Casa Pătrată nimeni nu ia şpagă!

Reporterii cotidianului ZIUA de Iaşi şi mai tinerii lor „ucenici” din Tabăra
de Jurnalism au încercat să afle dacă în Palatul Administrativ al judeţului mai
sunt persoane care iau şpagă. Astfel, au mers din birou în birou şi au întrebat pur
şi simplu: „Mai luaţi şpagă?”
Pornind de la ideea că funcţionarii unei instituţii publice ar trebui să dea
dovadă de corectitudine, am hotărât să încercăm într-o oarecare măsură să-i facem
pe aceşti „oneşti” ai judeţului să recunoască dacă au luat sau au fost vreodată
tentaţi să primească sau, mai bine zis, să „accepte” şpaga. Procedeul este, se
spune, foarte popular în rândurile personalităţilor politice ale României, ţară care
de altfel este stăpânită de lumea nebună a celor care, se poate spune, se scaldă
în realitatea sumbră a aşa ziselor „mâini de ajutor” sau a „micilor atenţii” şpăgii.
Ajungând astfel într-una din instituţiile oraşului Iaşi, anume în Casa Pătrată, am
avut ocazia să stăm de vorba cu personalităţi din înalta conducere a judeţului.
Printre aceste personalităţi i-am putea aminti pe Lucian Profir, vicepreşedintele
Consiliului Judeţean Iaşi, care la auzul întrebării: „Mai luaţi şpagă?” ne-a răspuns
pe un ton foarte controlat, asigurându-se că în glasul său nu vor apărea acele
tremurări de voce ale unui om care nu spune adevărul: „Încă din 1992 şi până
în prezent am fost director la firma la care sunt asociat. (Aici, spre surprinderea
noastră, am avut parte de un sec „nu se discută!”, dându-ni-se de înţeles că intrăm
în probleme personale – n.r.). De când sunt în Consiliul Judeţean, am fost interesat
doar de cariera mea profesională politică. Am un trai decent, iar interesul pentru
acumulare materială intervine numai pentru a păstra acest trai”, a declarat Lucian
Profir. Din aceste declaraţii am dedus că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi
este o persoană cinstită, care nu acceptă şpagă şi care ar fi putut să ne convingă că
nici nu ar oferi mult controversata şpagă.
Oamenii sunt prea săraci ca să dea şpagă!
O altă persoană intervievată a fost Mitică Rebegea, directorul Aeroportului
Internaţional Iaşi, care, la auzul aceleiaşi întrebări a răspuns răspicat: „Negativ!”.
Ca argument pentru răspunsul său răspicat a urmat o declaraţie care pe noi ne-a
şocat într-o oarecare măsură: „Oamenii noştri sunt prea săraci pentru a le cere
şpagă”, a declarat senin Mitică Rebegea. În ce măsură este adevărată această
afirmaţie nu putem spune, căci dacă oamenii ar fi aşa de săraci precum spune
directorul Aeroportului, nu ar mai oferi şpagă şi astfel acest termen nu ar mai
exista…Cea de-a treia persoană care a răspuns întrebării „Mai luaţi şpagă?” a fost
chiar secretarul general al Prefecturii judeţului Iaşi, Tudor Leonte: „Nu am luat
niciodată şpagă. Dacă aş fi luat şpagă, probabil că aş fi avut deja o vilă sau altceva.
Am citit doar din ziare despre acest fenomen. Bineînţeles că există şpagă, de la
mica la marea corupţie”, a declarat Tudor Leonte. Ultima persoană intervievată
61
a fost chiar prefectul judeţului Iaşi, Spiridon Creţu: „Nu am luat niciodată şpagă.
Am avut mii de studenţi care au terminat cursurile predate de mine şi n-am pretins
şi nici nu am luat niciodată şpagă. Am citit în presă despre aşa ceva”, a declarat
Spiridon Creţu. Se poate astfel conchide că soarta judeţului Iaşi se află pe mâinile
unor persoane cinstite, care nici nu se gândesc să se murdărească pentru o nimica
toată. De aceea, încheiem cu un avertisment: Cei care mai aveţi obiceiul de a mai
atenţiona din când în când pe cineva cu funcţii importante, atunci când mergeţi la
una din instituţiile de conducere, lăsaţi-vă banii în portofele, pentru că nu o să vă
meargă.
Cristian TĂNĂSOIU- Gorj

“Toate-s vechi şi noi sunt toate”

De când păşeşti pentru prima oară pe poarta ce deschide un tărâm străin,

începi să-ţi pui o mie de întrebări ale căror răspunsuri sunt, foarte probabil, alte
întrebări.
Totul ţi se pare mai mult decât înfricoşător! După puţin timp începi să
realizezi că eşti înconjurat de oameni…dar de data aceasta sunt oameni cu un IQ
ridicat - faţă de cel cu care erai obişnuit în viaţa de zi cu zi. Spaima de a nu te
ridica la nivelul lor este mare, şi cu atât mai mare frica de a nu-i dezamăgi pe cei
care au încredere în tine. Încerci să te acomodezi cu spaţiul şi modul lor de a fi,
cu toate că tu eşti diferit de ei (sau, cel puţin, aşa ţi se pare ţie).
Aceasta este senzaţia pe care o ai în momentul în care îţi alegi un drum
în viaţă pe care vrei, cu tot dinadinsul, să-l urmezi, dar despre care nu şti absolut
nimic. Tot ceea ce ştii, este că ţelul tău, aflat undeva la o înălţime unde abia
poţi ajunge cu gândul, este tot ceea ce-ţi doreşti de la o viaţă simplă şi plină de
obstacole. Tot ceea ce-ţi doreşti pare un vis irealizabil pentru cei din jurul tău care
nu au aspiraţii înalte şi care nu se rezumă decât la clipa de faţă, fără a încerca să
găsească adevărata fericire. Fiind dispus să faci sacrificii, atunci fericirea este
mult mai greu de atins, căci îţi alegi o viaţă clădită pe dorinţe şi aspiraţii mult
înalte.
Orizontul gândirii este larg deschis, iar tu eşti liber să intri în el şi dacă
vrei să-l traversezi, poţi ajunge pe un tărâm al fanteziei realizabile. Tot ceea ce
trebuie să faci este să-ţi doreşti cu adevărat.
Totul în viaţă se învaţă! Există anumite contradicţii pe această temă, dar
dacă ajungi la premisa asta, atunci – părerea mea – poţi să realizezi irealizabilul.
“Nimic nu este nou sub Soare”! Tot ceea ce trăim noi, au mai trăit-o şi alţii;
emoţiile, sentimentele, acţiunile noastre, nu sunt noi pentru cei în vârstă sau trecuţi
deja în nefiinţă, doar că, noi avem impresia, că le percepem altfel decât ei.
Ajungem la o vârstă când trebuie să ne gândim serios la cât de larg poate fi
orizontul nostru. Este vârsta când totul ni se pare extrem de greu. Aceasta poate
62
veni mai devreme sau mai târziu; copilăria poate fi mai lungă sau mai scurtă. Când
ajungem să încercăm să ne descoperim firea lăuntrică, începem să ne temem de
noi. Descoperim în fiecare zi un alt “EU”, diferit de cel dinainte şi straniu faţă
de cel viitor. Oportunităţile pe care le avem în a ne cunoaşte sunt multe, dar pe
care noi nu le preţuim atunci când trebuie. Vom rămâne surprinşi, când, dintr-un
capriciu, o fantezie se înfiripează o năzuinţă, o aspiraţie, un vis, care devine totul
pentru tine… apogeul fiinţei tale. Gândim că atunci invingem cutezanţele celor
din jur, că suntem ceea ce vrem noi să fim.
Aşa s-a întâmplat când am păşit pentru prima dată pe târâmul necunoscut
al televiziunii. Eram o intrusă. Nu sţiam nimic despre ceea ce aveam să fac.
Mă fascina ecranul, dar nu mă ambiţionam să privesc prin el la lumea mea. Am
ajuns dincolo de zidurile ecranului, am văzut cum este să trăieşti într-o lume a
imaginarului, căci mie ecranul îmi lăsa impresia că ilustrează o altă lume decât
cea pe care o vedeam eu zilnic. Dintr-o dată a dispărut frica şi a lăsat locul unei
mări de dorinţe şi aspiraţii dar de care nu îmi mai era frică, ci din contră, parcă
mai trăisem odată şi făcusem acele lucruri ce mă înspăimântau cu puţin timp
înainte. Au trecut 4 ani de când lumea televiziunii m-a capturat, dar ani în care
eu nu am reuşit decât să învăţ lucrurile elementare. Micile secrete se lasă greu
descoperite, iar în momentul când crezi că le-ai descoperit, realizezi că tezaurul
mult râvnit, a lăsat locul unei foi perfect albe, din care nu înţelegi mai nimic şi
care la rândul ei ascunde un alt secret.
Am avut ocazia să descopăr un “EU”, despre existenţa căruia nu ştiam.
Fericirea şi satisfacţia pe care televiziunea mi-a lăsat-o în puţinul timp petrecut
în fascinanta lume a ei, este mai mare decât toate cele întâlnite de mine până
acum.
Tabăra de jurnalistică a fost pentru mine un capriciu – la început, o dorinţă
mai târziu, un vis realizat la sfârşit, căci iată, am ajuns şi la sfârşitul anilor fericiţi
de liceu şi la sfârşitul primei etape de cunoaştere, atât a fiinţei mele cât şi a lumii
înconjurătoare, din afara şi din interiorul televiziunii. Dacă nu aveam ocazia de
a pleca în tabără, nu cred că visul meu devenea atât de puternic şi în mod cert
nu devenea un vis realizabil, ci un capriciu mult prea slab pentru a-l transforma,
măcar în năzuinţă.
Mi s-a părut straniu la început: lumea ce mă înconjura, expresiile ce
se îndreptau spre mine cu atâta repeziciune, încât abia reuşeam să le descifrez
mesajul, sfaturile care semănau mai mult a ordine, totul era strain mie, dar s-a
dovedit a fi doar o falsă impresie. Lumea era la fel, sfaturile erau importante
şi venite din suflet iar mesajele transmise erau comune … tot ce era nou era
experienţa, care dădea naştere la frică.
Informaţiile au început să vină repede experienţă nu aveam, ceea ce
făcea să fiu irascibilă şi instabilă pe cunoştiinţele mele. Dar toate problemele au
dispărut, iar ceea ce era nou atunci, a devenit vechi acum. E un şir atât de lung
63
care, de fapt ajunge în acelaşi punct… dar, bineînţeles pentru altul, nu pentru
tine; pentru tine se termină undeva brusc.
Am persoanele dragi mie încrustate cu smarald în temelia visului meu şi
a sufletului meu, căci fără ajutorul lor nu aş fi ajuns aici, şi nu aş putea pleca pe
drumul vieţii atât de încrezătoare în ceea ce vreau să fac. Încurajările şi sprijinul
venit din partea lor, m-au ajutat să ajung să-mi doresc cu adevărat televiziunea ca
hobby şi ca meserie.
Şcoala pentru mine a fost cea mai importantă treaptă până la vârsta de
18 ani, căci aici am învăţat să fiu om printre şi pentru oameni, să-mi doresc
să fiu cineva, să-mi respect visurile şi bineînţeles, să le duc la împlinire.
Aici se termină un capitol din viaţa mea, care, vi l-am prezentat pe scurt.
Sper să puteţi avea şi voi oportunitatea să vă descoperiţi, să vă daţi seama
de ceea ce vă doriţi cu adevărat să devină realitate. Nu vă veţi întâlni de două ori
în viaţă cu posibilitatea de a vă descoperi.
Chiar dacă “toate-s noi” acum, va veni momentul în care vă veţi da seama
că totul este ca un circuit închis şi că, după scurt timp se vor învechi pentru voi,
reluându-le drept “noi”, urmaşii voştri.

Boulean Maria – Alexandra

Moldova apărătoare a pământurilor româneşti. Ştefan cel Mare

In a doua jumătate a secolului al XV-lea, ţara românească dintre Carpaţii

Orientali şi Marea Neagră – adică Moldova – devine bastionul principal al
frontului antiotoman. Răstimp în care ofensiva Porţii continuă, marcată prin
succesive cuceriri şi anume: Constantinopolul (1453 şi desfinţarea imperiului
bizantin), ultimele teritorii libere ale Serbiei, despotul de Moreea, imperiul de
Trapezunt, insulele Lesbos, Mitilene, apoi Bosnia, Eubeea; cucerirea treptată
a Albaniei; transformarea Hanatului Tătar din Crimeea, într-un stat vasal
(după ocuparea Caffei şi a principatului Magop). Veneţia după un lung război,
recunoaşte cuceririle teritoriale ale Porţii şi se obligă la plata anuală a unui tribut,
în schimbul libertăţii de negoţ în Marea Neagră. Mehmed al II-lea, la scurt timp
după ocuparea Constantinopolului, încearcă „neutralizarea” Moldovei. Sultanul
cere, printr-o solie, un haraci de 2000 zloţi ungureşti. Caracterul unei astfel de
plăţi este limpede exprimat, de ambele părţi: iniţial nu a fost vorba de nici o
îngrădire a drepturilor suverane ale Moldovei, ci numai de a menţine pacea între
cele două ţări. Voievodul Petru Aron convoacă toţi boierii, de la mare până la mic
şi dă împuternicire logofătului Mihu să meargă în solie, motivând:Nu suntem în
stare… să ne apărăm… pentru că nu avem… nici un sprijin de nicăieri…Pentru
aceea ne-am sfătuit cu toţi împreună…să găsim…şi să…dăm…eşti două mii de
zloţi, ungureşti, ca să fie pace, să nu piară ţara noastră „la care sultanul răspunde
64
(5 octombrie 1455): „… dacă vei trimite haraciu, 2000 ducaţi de aur, domniei
mele, în fiecare an, atunci pacea va fi încheiată. Şi pentru aceasta punem soroc
peste trei luni. De va sosi la împlinirea acestora,atunci pacea va fi încheiată cu
domnia mea. Dar dacă nu va sosi, atunci şi voi ştiţi (ce vă aşteaptă).”
Cârmuirea lui Ştefan cel Mare (1457-1504) înseamnă o etapă majoră în
istoria poporului român, o însumare a înţelepciunii politice, o epopee a vitejiei
şi eroismului celor mulţi, o afirmare de amplitudine în cultură. Din 1470 începe
rezistenţa faţă de Poartă. Ca şi Mircea cel Bătrân sau Iancu de Hunedoara, Ştefan
urmăreşte alinierea forţelor, cooperarea într-un efort comun şi de durată, cu Ţara
Românească, Transilvania şi Ungaria. De unde şi repetatele sale încercări de a
aşeza la sud de Milcov un domn care să se opună dominaţiei otomane. De unde
luptele cu Radu cel Frumos şi instalarea succesivă, ca voievozi în Muntenia,
a lui Basarab cel Bătrân zis Laiotă, Basarab cel tânăr zis Ţepeluş şi a lui
Vlad Călugărul: toţi trei însă, la scurt timp după dobândirea puterii, recunosc
suzeranitatea sultanului. Saşii din Braşov consideră pe Ştefan cel Mare drept
ocrotitorul lor: „mult sănătate şi slujbă-ţi aducem înainte de toate Măriei Tale
– îi scriu braşovenii în 1479. Parcă ai fost ales şi trimis de Dumnezeu pentru
cârmuirea şi apărarea Transilvaniei. Îţi dam de ştire că suntem în mare primejdie
şi la mare strâmtoare din pricina turcilor… pentru aceea, cu mare dor şi dragoste
te rugăm pe Măria Ta ca să faci bunătate să te apropii de această ţară spre a o feri
de acei turci.” A urmat intervenţia directă a forţelor otomane: o mare armată –
120 mii oameni, comandaţi de Paşa Soliman Hadîmbul. Românii aveau 40000
ostaşi, incluzând în acest număr şi 5000 secui veniţi din Tansilvania. Înfrângerea
otomanilor a fost totală; urmărirea lor a ţinut aproape patru zile: „de marţi până
vineri noaptea”, „pe un mare noroi”, mulţi s-au înecat în Siret şi în Dunăre, alţii
au fost prinşi, puţini au trecut fluviul îndărăt.
Cronicarii otomani recunosc gravitatea înfrângerii: „A fost un grozav măcel
– scrie Sor’adeddin – şi puţin a lipsit să nu fie cu toţii tăiaţi în bucăţi şi numai cu
mare greutate Soliman Paşa şi-o scăpat viaţa prin fugă”. Neşri: „A făcut acolo
mulţi martiri şi foarte mulţi au rămas prizonieri”.
O încercare a regelui polon Ioan Albert de a răsturna pe Ştefan şi de a cuceri
Moldova pentru a instala aici cârmuitor pe fratele său Sigismund s-a soldat
cu distrugerea completă a oastei sale la Codrul Cozminului (1497). Tratatul
dintre cele două ţări (12 iulie 1499) precizează – în totală egalitate – condiţiile
colaborării, în „linişte şi pace veşnică”. Aşa s-a încheiat intervalul de circa o sută
de ani, de la primele confruntări cu Poarta otomană şi până către finele cârmuirii
lui Ştefan cel Mare.
Pe la 1390, Europa de sud-est cuprindea următoarele state: Imperiul Bizantin,
Achaia (sub dinastie angevine); Atena (vasală Veneţie); Albania; Imperiul Otoman;
principatul condus de Marko Kralievici; cel cârmuit de Constantin Dejanovici;
Tratatul bulgar cu capitala la Vidin; ţara condusă de Dobrotici; Muntenegru
65
(Zeta); Bosnia; Serbia; Ungaria; Veneţia, Raguza; Ţara Românească; Moldova.
Către anul 1900, trei state mai rămân în fiinţă: Ţara Românească, Moldova
(ambele plătind haraci) şi Ungaria (care include şi voievodatul Transilvaniei,
comitatul Maramureşului, Banatul de Timişoara).
Şchiopătă Manuela, VIII A

Dor de Moldova

Moldova, regiune plină de istorie, de peisaje minunate care mă îndeamnă de

fiecare dată să păşesc pe minunatul plai al lui Ştefan cel Mare. Îmi amintesc
despre zilele petrecute în frumosul sat al mamei mele unde mi-am petrecut cele
mai frumoase zile de vacanţă pe care nu le voi uita nici în eternitate. Îmi este
dor de Moldova de peisajele frumoase pe care aceasta le are, de pădurile mari şi
stufoase, de dealurile pline de mieluşei zburdând laolaltă cu fluturaşii şi păsările
cântând de zor pe crengile copacilor. Îmi este dor de bunici şi verişori, de oamenii
de pe acele meleaguri moldoveneşti. Abia aştept vacanţa mare care vine încet,
încet, peste câteva zile, să pot să mă regăsesc cu prietenii pe care i-am făcut acolo
şi pe care îi întâlnesc o dată pe an; să alergăm pe dealurile strălucitoare, să fugim
pe frunzele copacilor căzute pe pământ, să ne fluture părul în vântul care suflă.
Abia aştept vacanţa mare să mă duc în satul viselor mele.
Andrieş Alina Andreea, VIII A

Scene de Caragiale în Instanţele ieşene

∙ Bătăi, scene de exhibiţionism, pui de cerşetori şi cetăţeni turmentaţi – iată

câteva din scenele care mai descreţesc, din când în când, frunţile oamenilor
legii din instanţele ieşene.
De-a lungul timpului, oamenii legii din Judecătoria Iaşi au asistat la o serie
de evenimente bizare, desprinse parcă din lumea comediei. Evenimente care mai
descreţesc, din când în când frunţile încruntate ale celor care aplică legea. În
urmă cu câteva zile, un individ a intrat în arhiva Judecătoriei Iaşi şi, pe un ton
imperativ, a cerut să i se spună ce hotărâre a fost luată în cazul său, însă fără a
preciza ce nume sau număr de înregistrare caută. În momentul în care arhivara
i-a solicitat numărul de înregistrare, omul şi-a rupt cămaşa şi a ieşit val vârtej
din arhivă. După câteva minute, a revenit şi a început să înjure de mama focului.
Aceasta este una dintre întâmplările povestite de Georgeta Răileanu, arhivara-
şefă a Judecătoriei Iaşi . „A venit un bărbat şi m-a întrebat ce decizie au luat
judecătorii în cazul său. Fusese acuzat de furt. I-am spus că a fost condamnat la
şase ani de detenţie. Nu a înţeles, aşa că i-am spus << Vei sta la închisoare !>>.
S-a încruntat şi a început să mă înjure de parcă eu aş fi fost vinovată! Ce trebuia
66
să fac eu atunci ?! ”, a exclamat Georgeta Răileanu. Femeia a mai relatat un caz
de aceeaşi factură, în care şi un poliţist era să fie bătut în arhivă. „ Poliţistul i-a
spus unui cetăţean să nu mai facă scandal. Bărbatul era la rând şi vroia să afle
decizia în procesul său. S-a întors spre poliţist şi a ridicat mâna. L-am strigat şi,
până la urmă, am reuşit să-l calmez”, a mai povestit Georgeta Răileanu.

Munca funcţionarilor se măsoară prin coada de la ghişeu

În Iaşi, volumul de muncă al funcţionarilor publici pare să se măsoare

prin lungimea cozilor

În România şi în special în Iaşi, directorii regiilor şi ale celorlalte

instituţii publice s-au pus pe „muncă”: tocmai acum, la mijlocul anului, în
prag de concedii, când trebuie să predea raporturile semestriale, să mai vadă ce
se întâmplă în ograda fiecăruia, făcând câte o reducere de personal sau gândindu-
se la noi modernizări în anumite secţii. Dovada „muncii” lor constă, se pare,
în numărul mare de ieşeni ce stau la coadă dorind să intre în audienţă. Cum
fenomenul constituie o chestiune de rutină pentru oricine, pot fi văzuţi diverşi
indivizi, de la cei cu meserii apropiate ca rang, care au desigur prioritate, până
la cel mai umil contribuabil, a cărui singură vină este aceea de a fi un om cinstit
care doreşte să-şi plătească dările către stat. Fenomenul cozilor nu este nou: faţă
de zilele noastre, când oamenii stau la cozi să-şi plătească impozitele, înainte
de 1989 aşteptau la rând pentru a putea pune ceva de mâncare pe masa copiilor.
Statul la coadă are un singur rol în viaţa cotidiană: obicei monoton şi enervant,
cu atât mai mult atunci când, după ce ai stat o jumătate de zi la coadă ţi se spune
că directorul abia a plecat sau tocmai trebuie să plece la o şedinţă importantă
sau că pur şi simplu nu are chef să fie deranjat. Un alt aspect al acestui fapt este
nelipsita şpagă: dacă dai o mică atenţie, bani sau alte produse, problemele tale
ajung mult mai repede pe masa de lucru a directorului. În România, însă, se
trăieşte la limita sărăciei, aşa încât pentru cei mai mulţi dintre cetăţeni statul la
coadă este inevitabil. Privind situaţia din punctele de vedere ale celor implicaţi,
lucrurile stau cu totul altfel: oamenilor le place să-şi aducă aminte de vremurile
de altă dată, când stăteau la taclale făcând haz de necaz, să se întindă la vorbă,
lucru ce amplifica lungimea cozii, acesta ajungând la proporţii uriaşe. Istoria
pare, însă, să se repete.
Cătălin BĂNICĂ, Gorj

Elevii gorjeni, premiaţi la Tabăra Naţională de Jurnalistică

Tabăra Naţională de Jurnalistică, ediţia a XI-a, s-a desfăşurat în Ciricul

Moldovei. La această tabără au participat echipaje din toate judeţele ţării, inclusiv
67
judeţul Gorj, care a fost reprezentat de o echipă formată din şapte elevi de la
Colegiul Naţional din Mătăsari şi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”
din Târgu-Jiu, însoţiţi de un cadru didactic. S-au desfăşurat activităţi în redacţiile
de presă scrisă, televiziune şi radio, unde s-a participat la emisiuni în direct,
montaj, tehnoredactare.
Premiile ce s-au acordat au fost următoarele: premiul de excelenţă pentru
ştiri „PRO TV” a fost obţinut de Alexandra Boulean, marele premiu „Radio
N-E”obţinut de Elena Monea, premiul de excelenţă pentru divertisment „Radio
Trinitas” – Dan Ciciu, premiul de excelenţă „Ziua de Iaşi” – Cristian Tănăsoiu,
Simona Baboi, Cătălin Bănică. Delegaţia judeţului Gorj a obţinut un premiu
special pentru „SAPARD arde tălpile ţăranilor”, realizat de Cristian Tănăsoiu
şi un premiu de excelenţă pentru reportaj TVR Iaşi, obţinut de Cristina Tatomir.
Copiii au vizitat la Iaşi Palatul Culturii, Casa Pogor, Bojdeuca, Sala Paşilor
Pierduţi etc. Au avut loc Întâlniri cu primarul, prefectul, subprefectul Iaşului, dar
şi cu directori de instituţii ieşene.

CORINA POPA

TABĂRA NAŢIONALĂ DE REVISTE ŞCOLARE ŞI JURNALISM

REVISTE…REVISTE…REVISTE!

Revistele şcolare reprezintă, tot mai mult astăzi un fenomen care a luat
amploare în şcolile româneşti . Fie doar pentru că sunt un punct important de
bifat în CV –ul şcolilor respective, fie pentru a constitui o carte de vizită, ele s-au
răspândit ‘ca ciupercile după ploaie’. Acest lucru nu poate fi decât foarte bun pentru
că în activitatea de editare a unei reviste, în cazul de faţă şcolare sunt angrenaţi o
serie de elevi care învaţă lucruri importante şi îşi fac astfel ucenicia într-ale presei
. Realizarea unui sumar, strângerea materialelor, selectarea, culegerea textelor,
machetarea, tehnoredactarea sunt activităţi captivate, desfăşurate cu interes şi
responsabilitate de elevii cu veleităţi în această privinţă.
Tabăra de reviste şcolare de la Muncel, Paşcani a constituit în fiecare an un
laborator de lucru, un schimb de experienţă între redactori ai revistelor şcolare, din
mai multe judeţe ale ţării. Mai mult, privim această tabără ca pe o şedinţă deschisă
de redacţie, în cadrul căreia stabilim paşii pe care îi vom urma spre perfecţionarea
activităţii noastre. Schimbăm păreri, impresii, ne povestim unii altora ce greutăţi
am întâmpinat, cum le-au depăşit si facem haz de necaz, mulţumiţi de un lucru
bun realizat. Dintre colegii de la Cluj, de exemplu Tania Crişan, redactor al
revistei ‘Noi’ a liceului ‘Avram Iancu’ ne-a relatat că au început pe un format de
ziar şi au ajuns astăzi la o revistă format A4 de aproape 110 pagini. Pentru fiecare
număr îşi propune o temă pe care o dezvoltă în paginile revistei.
Alice Teodorescu, de la colegiul ‘Gheorghe Şincai’ din Bucureşti este redactor
68
la o revistă editată în colaborare cu o fundaţie.
Materialele sunt primite pe dischetă. Revista se adresează atât elevilor de
gimnaziu, cât şi elevilor de liceu, cu teme interesante cum ar fi cronică de teatru,
modă, diferite concursuri.
La Seminarul Teologic Liceul Ortodox din Piatra-Neamţ, Valentin Pop este
unul dintre elevii care editează o revistă semestrială de 64 de pagini. Materialele
sunt culese de elevi şi tehnoredactate tot de către ei. Revista redactata de aceştia
are numele ‘Lumina Lină’ şi este o revistă de cultură teologică pentru elevi. De la
Buzău, Matei Andreea-Nicoleta vine de la o şcoală generală unde au revista lor.
Materialele sunt scrise doar de către elevi. Tot ei fac tehnoredactarea după care
merg la tipografie. Distribuirea revistei se face în 10 şcoli din Buzău.
Toate acestea înseamnă nopti pierdute şi multă, multă muncă. O muncă făcută
cu plăcere, cu dragoste pentru ca şcoala lor să fie mândră de aşa elevi.

Ionela GÎRJOABĂ, Florina PERSU- Gorj

OARE, CÂND NU VA MAI FI, CE VA FI... !

Este a doua oară când mă aflu în tabăra de la Muncel, Paşcani. Aş putea spune
că m-a fermecat de la îmceput magia acestor locuri care reflectă dumnezeirea în
toată splendoarea ei.
Îmi aduc aminte că în primul an, atunci când puneam capul pe pernă, îi
auzeam şoşotind pe Eminescu şi Creangă, care dezbăteau foarte aprig probleme
legate de ‘condiţia omului de geniu’. La Mirceşti, de fiecare dată când puneam
capul pe pernă, îl vrdeam pe Alecsandri în prispa casei, cu braţele larg deschise,
bucuros de oaspeţi. Pe Sadoveanu, chiar l-am întâlnit într-o drumeţie de-a mea
prin pădure şi mi-a povestit de ‘Anii de ucenicie’, de ‘Oamenii din vremea măriei
sale’ şi de multe altele.
Am revenit, în acest an, în tabăra de la Muncel şi am găsit totul ca în trecut.
Eminescu şi Creangă îşi continuau dialogul care nu lăsa locul unor intervenţii
din afară, Alecsandri primea mereu oaspeţi la Mirceştii lui, cu aceeaşi bucurie,
Sadoveanu mi-a povestit şi acum, însă de ‘Vremuri de bejenie’, de ‘Ostrovul
lupilor’ şi la fel, altele.
M-am bucurat astfel de un sejur de câteva zile, şapte la număr, apoi şase în
acest an, în tabăra de reviste şcolare şi jurnalistică. Zile în care am legat prietenii,
am învăţat lucruri minunate dar cel mai important am cunoscut istoria acestor
locuri, pe viu. Şi ce poate fi mai frumos decât să-i vezi pe Eminescu şi Creangă
în carne şi oase, să te primească Alecsandri la el acasă, sau să-ţi povestească, cu
harul său Sadoveanu.
Mie, mi s-au întâmplat toate acestea în tabăra de la Muncel, în fiecare an de
când vin aici. Şi au fost doar doi la număr până acum.
69
 Stau însă ‘oleacă’ şi cuget : ‘Oare, când nu va mai fi, ce va fi.... !’

Floarea PERSU, Gorj

Când te voi revedea Ciric ?

Poetul spunea : „Ce e val ca valul trece”.

Tot ca un val a trecut şi penultima vacanţă din viaţa mea de licean. Un val
care distruge totul în calea lui : -castele de nisip construite cu mare trudă, dar care
se pot renova, precum şi urmele de pe plajă ale puradeilor şi ale îndrăgostiţilor,
dar şi ei mai au timp sa-şi reia drumul.
Cu toate acestea, pentru nimic, acest val s-a oprit în loc, pentru puţin
timp, în prima săptămână a lunii septembrie când au aflat că voi păşi pe pământul
sfânt al Moldovei.
Când domnul director ne-a anunţat că va avea loc a XI- a ediţie a taberei
Naţionale de Reviste Şcolare şi Jurnalism „ Ciric-Iaşi” la care Gorjul trebuia să
fie prezent fiind reprezentat de noi, cei de la Colegiul Tehnic Mătăsari, pe toţi
ne-a încercat un sentiment de emoţie foarte puternic.
Aflasem multe lucruri frumoase despre Ciric, despre Iaşi şi neavând
ocazia şi plăcerea să-l vizităm eram foarte dornică de a ajunge în tabără.
Drumul a fost foarte obositor, dar ajunsă în Ciric, despre care ştiam multe,
doar amintindu-ne de scriitorii noştri:Mihai Eminescu, Ion Creangă şi nu numai,
am fost întâmpinaţi cum se cuvine de domnul Stănescu şi cazaţi într-o căsuţă
foarte drăguţă. Eram tare curioşi ce urmează, dar ajungând foarte târziu am
aşteptat să sosească dimineaţa să aflăm ce avem de făcut.
O dată cu răsăritul soarelui am simţit că vremea este binevoitoare şi
Ciricul primitor, bucurânduse de venirea tinerilor, poate, viitorilor jurnalişti.
Cu toţii am început ziua mergând în amfiteatru pentru a asista la deschiderea
oficială a taberei. În jurul meu sunt numai tineri, care citind pe chipul lor au
venit să acumuleze noi cunoştinţe despre această meserie, jurnalismul, cred eu, o
meserie de viitor. Aici aflăm că vom avea ocazia să colaborăm cu diferite redacţii:
PROTV IAŞI, RADIO IAŞI, ZIARUL DE IAŞI, MONITORUL, eu însă am fost
repartizată pentru o lucrare în tabără, la revista taberei şi la ziarul „ PLUS”.
Peisajul de la Ciric este de neuitat: pădurea care îngrădeşte tabăra, apa
Ciricului, căsuţe, totul este o „ filă din basm”.
La Ciric timpul are o altă vrajă. În loc să stea pe loc aleargă ca un nebun
cu o repeziciune de nu îl poţi prinde din urmă.
Şi totuşi, dacă aş putea l-aş lua de piept şi l-aş face să rămână pironit în
Ciricul Moldovei, al lui Eminescu şi Creangă.
A fost o tabără foarte reuşită. Am observat acest lucru din prima zi, dar mai
ales în dimineaţa în care urma să plecăm în excursie. Autocarul care ne aştepta,
70
cu uşile deschise, să ne poarte pe paşii istoriei, era unul la standarde europene.
Traseul a fost foarte bine ales: Ruginoasa-Alexandru Ioan Cuza,
Muzeul de istorie, Cetatea de scaun, Ştefan cel Mare - ISTORIE; Muzeul
apelor - GEOGRAFIE; Humuleşti - Ion Creangă, Casa lui Mihail Sadoveanu-
LITERATURĂ; Mănăstirea Neamţu –RELIGIE. Trei judeţe străbătute: Iaşi,
Neamţ şi Suceava. O zonă a ţării încărcată de istorie, tradiţie şi civilizaţie
românească.
Pentru mine a fost prima dată şi totul a fost minunat!
Să cunoşti aceste zone, vatră a culturii şi civilizaţiei noastre, să întâlneşti
oameni de la care ai ce învăţa. Ce mi-aş fi putut dori mai mult? Să leg prietenii
cu cei de vârsta mea, cu mai mici sau mai mari din diferite părţi ale ţării, să fac
schimb de idei, de adrese şi numere de telefon? Să mă întreb când mă voi mai
întâlni cu acele locuri, cu acei oameni minunaţi? Când voi mai privi lacul care
oglindeşte parcă tot ce e mai frumos pe lume. Când mă va mai trezi soarele
acela primitor caracteristic locuitorilor din acea zonă? Şi mă întreb: Când te voi
revedea Ciric?

Alina MARCU, XII C

EXPERIENŢĂ DE JURNALISM

În perioada 3-10 septembrie a avut loc Tabăra Naţională de Jurnalistică

de la Ciric. Patru elevi: Alin Burău, Ionela Gîrjoabă, Maria Dobromirescu şi Alina
Marcu am avut onoarea să reprezentăm Colegiul Tehnic Mătăsari, Gorjul însuşi la
Tabăra Naţională de Jurnalistică. Însoţiţi de domnul profesor Alin Dobromirescu
şi încărcaţi cu multă încredere în noi am plecat la drum.
După un drum lung am ajuns pe malul Ciricului unde am fost întâmpinaţi
de administraţia taberei în frunte cu directorul Daniel Itătescu, care ne-au urat
bun venit.
La festivitatea de deschidere au participat distinşi reprezentanţi ai presei
scrise, audio-vizuale, dar şi literare din acel minunat colţ, care ne-au vorbit de
ceea ce se ascunde în spatele unui jurnalist şi ne-au împărtăşit din experienţa
lor.
Aici, la marginea lacului ne-am adunat cu toţii: olteni, moldoveni,
munteni, maramureşeni pentru a ne descoperi vocaţia de jurnalist. Am muncit
în fiecare zi cu drag. Dimineaţa luam masa, după care o altă parte din noi ne
duceam la redacţia: PROTV Iaşi, TVR Iaşi, RADIO Iaşi, MONITORUL de Iaşi,
iar ceilalţi rămâneau în tabără pentru a furniza reportajul pentru ziarul Puls, iar
după o aşa zi de muncă este bine să te relaxezi puţin, dansând în aer liber.
În această tabără am avut parte şi de o excursie extraordinară în Moldova.
Am vizitat mănăstirile din nordul Moldovei: Agapia, Văratec, Neamţ, Bucium,
71
Cetatea Neamţ, Cetatea de scaun a Sucevei unde a avut loc o expoziţie de metode
de schingiuiri şi tortură care au avut loc de-a lungul evoluării timpului, Palatul
Ruginosa, Muzeul Apei.
La întoarcere am poposit în Humuleştiul lui Creangă cu Ozana cea lin
curgătoare, la casa lui Sadoveanu, bojdeuca lui Creangă de la Ţicău, teiul lui
Eminescu, Platul Culturii şi anticariatul lui Dumitru Grumăzescu, unde am văzut,
pe lângă o mulţime de cărţi vechi şi o colecţie de ”elsefiruri” şi una de cărţi în
miniatură „ Liliput”.
Tot aici am văzut şi cea mai minusculă carte din România, 3/3 mm în care
erau scrise 6 strofe din „Luceafărul”.
După această excursie, cu toţii ne-am dat seama că Moldova chiar îşi
merită titlul de centru cultural al României.
Ne venea greu să credem că s-a terminat această minunată tabără, însă ne
bucura faptul că vom pleca acasă cu mult mai multe cunoştinţe legate de acest
domeniu care ne fascinează, jurnalismul.
Totul a fost aşa minunat şi totul avea să se sfârşească cu un superb foc de
tabără. Cel mai greu a fost să ne despărţim de prietenii făcuţi în tabără, cărora le-
am promis că vom ţine legătura.
Aşa s-a sfârşit o minunată săptămână, în care am învăţat câte ceva din
tainele jurnalismului. Pentru această tabără minunată, în numele colegelor mele
mulţumim domnului director Dumitru Dădălău pentru că ne-a dat această şansă
de a fi alături de nişte adevăraţi jurnalişti.

Alin BURĂU, XII B

MĂNĂSTIREA NEAMŢULUI
-Scurt istoric -

Mănăstirea Neamţului este cea mai veche şi însemnată aşezare monahală din
Moldova. În urma săpăturilor arheologice ce au fost întreprinse la Mănăstirea
Neamţului în anii 1961-1962, s-a putut constata că viaţa anahoretică-sihăstrească
a existat aici încă din secolul al XI-lea şi al XII-lea. În secolul al XIV-lea domnitorul
moldovean Petru I Muşat(1375-1391) şi-a îndreptat atenţia către vieţuitori din
acest aşezământ monahal, în locul unei biserici din lemn, le-a zidit o biserică
din piatră cu hramul „Înălţarea Domnului”. Turnul-clopotniţă este construit de
domnitorul Alexandru cel Bun, la începutul secolului al XV-lea, iar biserica
actuală este zidită de domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt între anii 1485-1497,
după cum atestă documentul şi pisania aflată deasupra uşii de la intrare.
Ştefan cel Mare li Sfânt a reconstruit biserica din piatră, distrusă de
72
cutremurul din 1471, ctitorie a lui Petru Muşat. Decoraţia exterioară a bisericii
consacră, stilul moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine
şi gotice, adaptate stilului autohton. Pictura interioară marchează două etape
distincte. În altar, naos şi în camera mormintelor; ea aparţine epocii lui Ştefan cel
Mare şi Sfânt. Cea din pronaos şi pridvor aparţine stilului din vremea lui Petru
Rareş(sec. XVI).
Mănăstirea Neamţului a fost de asemenea şi un important centru cultural
şi artistic. Tot în incinta Mănăstiri se află şi biserica „Sfântul Gheorghe” construită
în anii 1959-1960, biserică ce era iniţial în centrul curţii interioare, dar care a fost
demolată şi reconstruită prin încadrare în mijlocul corpului de clădiri de pe latura
de est.
În această biserică găsim vechea catapeteasmă din 1798, precum şi unele
obiecte de cult, dintre care amintim Icoana Maicii Domnului cu 3 mâini, mână a
3-a fiind a Sfântului Ioan Damaschin.
Incinta a fost construită în secolul al XVIII-lea, în timpul Sfântului Paisic
şi reconstruită după incendiul din 1862.
În incinta mănăstirii, la etajul laturii de sud-est, funcţionează biblioteca
mănăstirii care deţine peste 19.000 de volume, manuscrise şi cărţi în limba română
şi în alte limbi străine, precum şi un muzeu ce conţine o voluminoasă colecţie de
obiecte bisericeşti dintre care se disting catapeteasma din secolul al XVIII-lea,ce
a aparţinut paraclisului Cetăţii Neamţului, tipografia veche, Evanghelia şi altele.
Ionela GÎRJOBĂ, IX A

O ZI ÎN CIRIC

Cred că fiecare dintre voi se întreabă cum este o zi în Iaşi dar mai ales cum
este o zi în «Tabăra de Reviste Şcolare şi Jurnalism » de la Ciric-Iaşi.
Tocmai pentru că nici eu nu ştiam până acum, m-am gândit că v-ar plăcea să
ştiţi şi voi cum sunt moldovenii, cum sunt meleagurile pe care au copilărit marii
Eminescu şi Creangă.
O zi în Ciric nu este o zi obişnuită. Este o zi în care afli tot mai multe despre
jurnalism, o zi în care ai ocazia de a învăţa de la profesionişti.
Am să încep prin a vă descrie fiecare pas pe care trebuie să îl facem într-o zi:
La Ciric, soarele răsare de dimineaţă şi ne îndeamnă la o zi de muncă. Aşa că
la ora 800 tinerii, cu forţe proaspete se reunesc pentru a lua micul dejun.
La ora 900 unii dintre noi se duc la Redacţii pentru a învăţa cum se face o
emisiune Radio sau o emisiune TV, pe când ceilalţi rămân în tabără şi colaborează
cu revista « Puls » la care fiecare trebuie să contribuie cu câte ceva.
La ora 1300 are loc masa de prânz iar de la ora 1500 din nou trebuie să ne
apucăm de muncă. Fiecare elev care predă un articol trebuie să îl şi redacteze pe
73
calculator.
La ora 2000 ne reunim din nou la cină iar de la ora 2100-2300 discotecă în aer
liber la Ciric.
Iaşiul, dar mai ales Ciricul ne-au oferit peisaje pe care, cu siguranţă nu le vom
uita niciodată. Asemeni unor căsuţe din poveşti, căbănuţele care mai de care mai
drăguţe şi simpatice îţi fac cu ochiul şi te îndeamnă să intri în lumea basmelor.
Apa ce taie Ciricul este de o frumuseţe rară în care îţi vezi reflectată întreaga
viaţă şi parcă îl şi vezi pe Eminescu privind-o. Vezi pădurea şi te pierzi. Te cufunzi
într-o lume necunoscută dar plăcută şi îi vezi pe Creangă şi Eminescu păduri
cutreierând.
La Iaşi am avut ocazia de a cunoaşte tineri jurnalişti din toate colţurile ţării, de
a împărtăşi idei şi impresii despre Iaşi, dar nu numai. Între noi s-au legat prietenii
şi sperăm să ne întâlnim şi la anul.
Maria DOBROMIRESCU, X B

PRIVIRE ASUPRA CIRICULUI

Prima dată în Iaşi... prima dată la Ciric...

Încă de când am intrat pe porţile taberei, într-o noapte ce nu promitea multe,
am avut un sentiment plăcut de apropiere faţă de marii Eminescu şi Creangă.
Parcă îi şi zăream, printre pomi, pe Dealul Ciricului, păduri cutreierând.
Parcă păşeam ăntr-o lume a poveştilor frumoase, într-o lume a poveştilor
frumoase, într-o lume de basm.
Minunăţiile Ciricului se descopereau sub privirile mele. Apa lacului părea ca
o oglindă în care îţi vezi reflectată întreaga viaţă şi te gândeşti, dintr-o dată, că
nimic din tot ce-ai văzut până acum nu este mai frumos ca Ciricul...
Priveşti apa liniştită, din nou, şi te gândeşti că odinioară şi Eminescu o privea,
că şi Eminescu avea aceleaşi gânduri ca şi tine: «  Nu e nimic mai frumos ca
Ciricul. Ciricul înseamnă viaţă. O viaţă de vis.»
Întorci privirea asupra pădurii care găzduieşte tabăra. Te pierzi... Te rătăceşti
într-o lume frumoasă unde vremea ţine cu tine.
Soarele se încăpăţânează să-ţi stea alături, dimineaţa bate la fereastră şi te
îndeamnă la o zi frumoasă.
Bine te-am descoperit Ciric!
Maria DOBROMIRESCU, X B

UN MARE CÂŞTIG

Anul acesta, Tabăra Naţională de Reviste Şcolare şi Jurnalism s-a întrecut pe

sine. Am observat acest lucru încă din prima zi dar, mai ales, în dimineaţa în care
urma să plecăm în excursie.
74
 Autocarul care ne aştepta cu uşile deschise, să ne poarte pe paşii istoriei, era
unul «la standarde europene». Dotare excepţională.
Traseul a fost foarte bine ales: Ruginoasa – Alexandru Ioan Cuza; Muzeul de
Istorie, Cetatea de Scaun, Ştefan Cel Mare – istorie; Muzeul Apelor – geografie;
Humuleşti – Ion Creangă; Casa lui Sadoveanu – literatură; Mânăstirea Neamţ –
religie. Trei judeţe străbătute: Iaşi, Neamţ şi Suceava. O zonă a ţării încărcată de
istorie, tradiţie şi civilizaţie românească.
Dar, cred că dintre toate acestea, cel mai mare câştig al acestei excursii este
cunoaşterea unui om excepţional, profesor în toate: istorie, geografie, religie,
literatură, consilier judeţean – CONSTANTIN ŞERBAN.
Departe gândul de a face « campanie » însă implicarea acestui om a fost una
majoră. A dovedit de-a lungul excursiei, reale calităţi de ghid, dar unul erudit
foarte, universal, putem spune.
Pentru toate acestea şi pentru multe altele, îi mulţumim!
Maria DOBROMIRESCU, X B;
Alina MARCU, XII C.

ELEVII GORJENI, PREMIAŢI ÎN TABĂRA NAŢIONALĂ DE REVISTE

ŞCOLARE ŞI JURNALISM

La prima ediţie a Concursului Naţional de reviste şcolare şi jurnalistică,

organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care, în acest an a avut loc în
perioada 26.06 - 02.07, în judeţul Iaşi, Muncel, judeţul Gorj a fost reprezentat
de un echipaj format din două eleve şi un cadru didactic de la Colegiul Naţional
Tehnologic Mătăsari.
Elevele, Ionela Gîrjoabă de la clasa a-IX-a şi Florina Persu de la clasa
a-XII-a au obţinut o diplomă în cinstea revistei şcolare « Murmurul Jilţului » a
Colegiului, laureată la nivel naţional.
Activitatea de tabără a constat în realizarea unei reviste a taberei « Muncel
2005 », la care şi-au adus contribuţia cei mai buni redactori ai celor mai bune
reviste şcolare din ţară. De asemenea au avut loc excursii de documentare în
Mirceşti, la casa Memorială «  V. Alecsandri  », în Iaşi la Casa Pogor, Copou,
Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Casa Dosoftei, Biserica « Trei Ierarhi »,
precum şi în judeţul Neamţ, la Văratec, Agapia, Cetatea Neamţului, ş.a.
În decursul acelei săptămâni petrecute în Moldova lui Ştefan Cel Mare au
avut loc întâlniri cu conducerea judeţului, reprezentanţi ai presei ieşene, dar şi cu
membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Au fost clipe minunate care nu ar fi existat fără domnul director şi
profesorii care au format elevii din Mătăsari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei
şi Cercetării.
Ionela GÎRJOABĂ, IX A
75
 CUM AM DEVENIT MOLDOVEAN
ÎNSEMNĂRI IEŞENE ALE LUI G.TOPÂRCEANU

În vara anului 1911, la invitaţia domnului Garabet Ibrăileanu-fondatorul

Vieţii Româneşti de la Iaşi – poetul George Topârceanu, autorul baladelor vesele
şi triste face o vizită la Iaşi.
Deşi cu greu a acceptat această invitaţie, ajuns la Iaşi “s-a îndrăgostit » de
acest oraş şi n-a mai vrut să plece înapoi.
Menţionând că poetul s-a născut la Bucureşti pe 20 martie 1886 din părinţi
ardeleni- mama poetului Paraschiva Coma ,care mai avusese o căsnicie din care
rezultaseră 2 copii : Ana şi Ion Mateescu- era foarte talentată la lucrul de mână şi
în special în arta ţesutului. Originară din Salistea de sus a Sibiului, la o expoziţie
de covoare a fost remarcată de doctorul Carol Davila care a invitat-o la Bucureşti
pentru un serviciu mai bun. Paraschiva Coma îşi vinde casa, îşi ia mama şi cei
doi copii, îşi încarcă câteva lucruri mai importante şi pleacă la Bucureşti unde se
va stabilii în Cotroceni. Aici va fi angajată la orfelinatul ‘Elena Doamna’ unde
va fi maestră în arta ţesutului. Aici îl va cunoaşte pe Ion Topârceanu, cojocar de
meserie, originar tot din zona Sibiului, şi anume din Toplicea de sus, cu care se
va căsători şi va întemeia o nouă familie.
Astfel din cei 2 părinţi ardeleni se vor naşte 3 copii şi anume : Ralita, sora mai
mare, George-poetul şi Alexandrina, sora mai mică.
Toată viaţa sa, Paraschiva împreună cu mama şi cu soţul au peregrinat prin
diferite lăcaşuri cu serviciul pentru a-şi vedea cei 5 copii cu studii superioare. A
reuşit acest lucru deoarece fetele sale au ajuns profesoare, inspectoare la şcolile
din Piteşti, Ion Mateescu sculptor şi George poet.
Acesta din urmă îşi face şcoala primară la Valeni Siuei – Argeş, face liceul
Matei Basarab şi ia bacalaureatul la liceul Sfântul Sava. Pentru că era foarte bun
la limba română şi în special la gramatică, profesorul său de română i-a dat de
lucru la un ziar din Bucureşti.
Imediat după ce a absolvit liceul se îndrăgosteşte de o fată foarte frumoasă,
Victoria Iuga care era fiica adoptivă a gazdelor din Nămăieşti.
Cum aminteam, în 1911 a sosit la Iaşi şi imediat Garabet Ibrăileanu i-a
simţit inteligenţa din versurile sale, i-a dat funcţia de secretar al revistei ‘Viaţa
românească’. La ‘Viaţa românească’ se va petrece toată trandafiria vieţii poetului.
Aici îşi va forma cei mai de seamă prieteni cu care va colabora toată viaţa şi tot
aici o va cunoaşte pe duduia Otilia Cazimir, care îi va fi iubită, soră şi prietenă.
Cât a locuit la Iaşi, Topârceanu a locuit numai cu chirie. Îndrăgostit de
acest oraş, de urmele ciubotelor de iuf ale lui Creangă, de paşii lui Eminescu,
ai Veronicăi Micle, Toopârceanu s-a declarat ca fiind moldovean. Chiar a avut
o lucrare ‘Cum am devenit moldovean’, explicând cât de mult i-a plăcut acest
76
oraş cu gardurile lui dărăpănate, cu uliţe glodoase, cu 50 de biserici şi multe alte
locaşuri de cultură şi mulţi oameni inteligenţi.
‘Te salut, oraş-grădină, cu castanii tăi feerici
Şi cu turnurile tale şi cu 50 de biserici,
Blând oraş de odinioară melancolic şi tăcut
Unde fiecare piatră ne vorbeşte de trecut.’
Aşadar, Iaşul l-a adoptat ca pe un fiu, şi a rămas al Iaşului până la sfârşitul
zilelor. ‘Chiriaşul grăbit’ al literaturii române, cum mai este numit, deoarece
toată viaţa a locuit cu ‘chirie’ şi mereu grăbit, şi-a format la ‘Viaţa românească’
foarte buni prieteni, pe : Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Pastorel şi Ionel
Teodoreanu, Mihail Sevastos etc.
Dar prietenia cu Mihail Sadoveanu a fost ceva aparte, la fel cu Otilia, pentru că
erau nedespărţiţi, mergeau la vânătoare împreună. Poetul era numit de Sadoveanu
‘omul de fier’, pentru că inteligenţa sa îl ajuta să se descurce în orice situaţie era
pus, când va fi răpus de o boală crudă-ciroză hepatică.La invitaţia lui Demostene
Botez, chiriaşul grăbit îşi ia geamantanul şi în 1932 se va stabili în căsuţa de pe
Strada Ralet nr 7, unde era redacţia însemnărilor literare.
‘Tu, oraş cu arzătoare şi cu gingaşe dudui
Care-au moştenit în zâmbet ca şi tremurul de gene
Frumuseţea legendară a femeii moldovene.’

Ionela GÎRJOABĂ, IX A

Concursul revistelor şcolare şi-a desemnat câştigătorii

Centrul de Agrement Tismana a găzduit, în perioada 12-14 mai 2006, etapa

judeţeană a Concursului Revistelor Şcolare şi faza judeţeană a concursului
„Tinere condeie”. Competiţia şcolară a fost organizată de Inspectoratul Şcolar
Judeţean Gorj şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi a înregistrat un succes deosebit.
Ca de obicei în ultimii ani, prestigioasa Fundaţie Cultural-Ştiinţifică „General
Gheorghe Magheru” a asigurat un program adecvat tuturor participanţilor.
    
        În perioada 12-14 mai 2006, cele mai bune reviste şcolare din judeţ şi
cele mai bune condeie din rândurile şcolarilor gorjeni şi-au dat întâlnire în
Tabăra „Gura plaiului” din Tismana. Competiţia s-a desfăşurat sub egida
Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi Direcţiei Judeţene de Tineret şi
organizarea Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice „General Gheorghe Magheru”.
    
Un program foarte dens
    
        Participanţii au fost supuşi unui program foarte dens care a presupus
seminarii, ateliere de creaţie, dezbateri transdisciplinare, mese rotunde etc.
77
        La toate acestea s-au adăugat concursurile propriu-zise. Marius Buzera,
preşedintele executiv al Fundaţiei „General Gheorghe Magheru”, aprecia
concursul oferit de publicaţiile „Gorjeanul” şi „Vertical” la manifestări, din
experienţele ziariştilor putând să înveţe foarte mult tinerii şcolari prezenţi.
        Câştigătorii vor reprezenta Gorjul în etapa naţională, acolo unde judeţul
nostru a obţinut premii dintre cele mai consistente în ultimii ani. Reviste ca şi
„Cuget Liber” la licee şi „Jurnal 11” la şcoli generale sunt multiplu laureate la
nivel naţional. În acest an, au obţinut cununa cu lauri la nivel judeţean şi, foarte
probabil şi la nivel naţional, revistele: „CUGET LIBER”-Grupul Şcolar General
Gheorghe Magheru”-revistă de tip magazin; „MURMURUL JIL­ŢULUI”-Colegiul
Tehnic Mătăsari-revistă cultural-ştiinţifică; „STUDIUM”-Colegiul Naţional
„Ecaterina Teodoroiu”-revistă literar artistică; „DIDACTICA ALTERNATIVĂ”-
Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”-revistă de atitudine; „INTERVAL”-Colegiul
Naţional „Spiru Haret”-revistă literară; „ESENŢE”-Grupul Şcolar „General
Gheorghe Magheru”-revistă ştiinţifică. Dacă la licee au fost 6 reviste laureate,
la gimnaziu au fost doar trei: „JURNAL 11”-Şc. Gen. „Pompiliu Marcea”-
revistă de tip magazin; „IZVORUL SÂMBOTEANU”-Şc. Gen. „Sf. Nicolae”-
revistă cultural artistică; „ARCINNA”-Şc. Gen Arcani-revistă de atitudine.
  

TABĂRA NAŢIONALĂ DE JURNALISTICĂ CIRIC IAŞI

CÂND TE VOI REVEDEA CIRIC?

Ciric…….regiunea plina de istorie,de peisaje minunate care mă îndeamnă de

fiecare dată să păşesc pe minunatul plai a lui Ştefan cel Mare.
Îmi amintesc zilele care le voi petrece in frumosul colţ de Rai unde voi trai
cele mai frumoase zile de schimburi de experienţa cu alţi elevi din alte oraşe
şi judeţe, cum ar fi:Gorjul,Iaşul,Bucureşti,Maramureş,Cluj,Constanţa etc.  ;zile
pe care nu le voi uita în eternitate.Am aflat multe lucruri frumoase despre
Ciric,despre Iaşi şi a vând ocazia si placerea de a-l vizita pentru a doua oara anul
acesta , totuşi eram foarte dornica de a ajunge in tabără.Drumul a fost foarte
obositor,dar ajunsă în Ciric,despre care ştiam multe doar amintindu-ne de scriitorii
nostri:Eminescu,Creangă şi nu numai,am fost întămpinaţi cum se cuvine de
domnul Statescu şi cazaţi intr-o căsuţă foarte draguţă.Eram tare curioşi ce va urma
dar ajungând foarte tarziu am aşteptat să sosească dimineaţa să aflăm ce avem de
facut.Odată cu rasaritul soarelui am simtit că vremea este binevoitoare şi Ciric-ul
era primitor, bucurânduse de venirea tinerilor elevi,poate viitorilor jurnalişti.Cu
toţii am început ziua mergând in amfiteatru pentru a asista la deschiderea oficială
a taberei.Deschiderea taberei a fost facută de către doamna directoare Serinela
Marian,domnul director al taberelor din Iaşi,Radu Ursan,Vasile Ahile,director la
78
TVR Iaşi,etc.Eu şi cu ceilalţi colegi ai mei din Gorj nu am ţinut cont de vremea
caniculară si am mers pe jos pentru a vizita locurile sfinte si miraculoase din Iaşi.
Peisajul de la Ciric este de neuitat.Padurea care îngradeşte tabara,casuţele,totul
este o „fila din basm”.
Este o tabara foarte reuşita.O zona a ţării încarcata de istorie,tradiţie si civilizaţie
românească.Pentru mine a fost pentru a doua oară şi totuşi totul a fost minunat.Să
cunosti aceste zone,o vatră a culturii si a civilizaţiei noastre ,să întalnesti oameni
de cultura de la care ai de învatat.Ce mi-aş fi putut dori mai mult?Să leg prietenii
cu cei de vârsta mea,cu mai mici sau mai mari din diferite părti ale ţarii,să fac
schimb de idei,de adrese si de numere de telefon?Să mă întreb când voi mai
întalni acele locuri sau acei oameni minunaţi?Când mă va mai trezi soarele acesta
primitor, caracteristic locuitorilor din această zonă?Şi mă întreb…….Când te voi
revedea Ciric?

Ionela GARJOABA

SĂRACII IEŞENI BOGATI

Cu toate că se plâng de lipsurile de zi cu zi,ieşenii sunt mari amatori de

ieşiri în localurile cu pretenţii,cumpăra maşini de lux,judeţul fiind pe locul 3 în
ţară la importurile de maşini străine şi,de asemenea ,in topul construcţiilor de
amploare.●Aglomeraţie urbana,maşini scumpe,oameni îmbrăcaţi după ultima
modă,aşa ar putea fi caracterizat municipiul Iaşi,in ciuda renumelui de pol al
sărăciei.●”Consider că situaţia în care ne găsim este o epocă a paradoxurilor la Iaşi.
Deşi se considera zona Moldovei ca fiind o zonă săracă,se stă la rând la cărămidă
şase luni,vedem pe strada construcţii noi,personale,de un lux exorbitant,şi maşini
care ar bate vânzările din Occident”,a afirmat Constantin Iatco,director Curtea de
Conturi Iaşi.

Pentru cei veniţi din afara judetului Iaşi,municipiul Iaşi pare a fi plin de
paradoxuri,cele mai multe de natura economică.Regiunea Moldovei,la fel ca şi
municipiul Iaşi,este considerat a fi o regiune săracă,cu o rată a şomajului mai
mare decât ţn alte judeţe,cu salarii mici,la fel,sub media naţională şi cu lipsa
locurilor de muncă.Realitatea însă contrazice această impresie.Cu toate că se
plâng de lipsurile de zi cu zi,ieşenii sunt mari amatori de ieşiri in localurile cu
pretenţii,cumpără maşini de lux,judeţul fiind pe locul 3 în ţara la importurile de
maşini straine şi in topul construcţiilor de amploare.Aglomeraţie urbană,maşini
scumpe ,oameni imbrăcaţi dupa ultima moda,aşa ar putea fi caracterizat
municipiul Iaşi,in ciuda renumelui de pol al sărăciei.Paradoxurile sunt legate mai
mult de faptul ca restaurantele sunt mereu ocupate,deşi ieşenii se plâng că nu au
bani.Dacă nu ar fi bani şi salariile ar fi mici cum se spune,ieşenii nu şi-ar mai
79
permite să meargă în concedii în străinătate.Alt paradox ar fi acela că,anual,se
ridică foarte multe construcţii private,cu costuri ridicate,ceea ce denotă că sunt
bani,dar aceştia nu sunt declaraţi in totalitate.Sunt oameni care muncesc cinstit
şi câştigă bani,dar sunt şi oameni fără locuinţa care stau la colţurile străzii şi
cerşesc bani.Cei mai mulţi ieşeni pleacă în străinătate la munca pentru a aduce
bani,iar aceştia se întorc de cele mai multe ori tot în comunitatea locală.Văzută
din interior,Regiunea Moldovei,la fel şi municipiul Iaşi,nu este atât de săracă
după cum este considerată.Veniturile mici la buget nu înseamnă neapărat că nu
sunt bani ci,mai degrabă ,că acesti bani nu sunt declaraţi.

„Nu suntem săraci !”

Primarul municipiului susţine că Iaşul este în continuă dezvoltare şi
că perioda actuală oferă mai multe şanse celor tineri pentru a-şi găsi un loc de
muncă.”Dacă ne comparam cu Timişoara sau Constanţa,putem spune că mai avem
de muncă.Iaşul are potenţial mare.Este un oraş universitar de renume.Nu suntem
săraci.Mediul universitar a creat mulţi specialişti de renume,care,spre exemplu,au
ajuns în multe locuri din lume şi fac cinste judeţului şi tării.Avem o comunitate
de specialişti ieşeni care sunt la Timişoara şi lucrează la Siemens,care a venit
şi la Iaşi,unde a angajat din prima 100 de absolvenţi de IT”,a afirmat primarul
Gheorghe Nichita.Acesta a mai explicat că dezvoltarea municipiului va fi mai
importantă în perioada care urmează ,sustinand totodată că marile companii vor
veni la Iaşi să investească,ceea ce ar însemna locuri de muncă mai bine platite.”O
problemă ar fi că avem foarte mulţi speculanţi imobiliari care s-au imbogăţit
peste noapte.Suntem totuşi într-o economie de piată şi nu avem ce să facem.A
ajuns ca un metru pătrat de teren in Iaşi să fie extrem de scump,comparânduse cu
oraşele europene.Cu toate astea,cea mai mare avere a Iaşului rămân oamenii”,a
incheiat primarul Nichita.

Programări la cărămidă

De aceste paradoxuri ale ieşenilor a vorbit şi directorul Curţii de Conturi

Iaşi,care a afirmat că ritmul în care se construieşte in Iaşi este unul alert,susţinând
că se fac programari pentru a se cumpăra materiale de constructii cu jumatate de
an înainte.Acesta mai susţine că banii ieşenilor sunt în mare măsură bani care
nu se declară şi care vin din economia subterană.”Consider că situaţia în care
ne găsim este o epocă a paradoxurilor la Iaşi.Deşi se consideră zona Moldova
ca fiind o zonă săracă ,se stă la rând la cărămidă şase luni,vedem pe stradă
construcţii noi,personale,de un lux exorbitant,şi maşini care ar bate vânzarile din
Occident”,a afirmat Constantin Iatco,directorul Curţii de Conturi Iaşi.Acesta a
atras atenţia asupra modului in care autoritaţile îsi fac treaba pentru colectarea
banilor si scoaterea acestora din economia subterană.”Din activitatea specifică
80
instituţiei noastre şi verificările ultimilor ani,putem spune că avem un grad redus
de realizare a veniturilor la bugetul public.Acest lucru se datorează de multe ori
lipsei de pregatire profesionala şi a dotarilor slabe pe care le au institutiile care
se ocupa de acest lucru.Veniturile mici la buget arată că încă funcţionează foarte
mult economia subterană.Nu este posibil ca un judeţ precum Iaşi,aflat in topul
celor care au obţinut programe de finanţare europeană,să fie totodată in topul
neregulilor financiare”,a încheiat directorul Curţii de Conturi.

Ana Maria MANTA-Gorj

UN ALTFEL DE JURNALISM

Pentru că s-a tot căutat răspuns la întrebarea „ ce este jurnalismul ?’’,pentru că

fiecare vede jurnalismul în mod diferit, în funcţie de opţiunile sale. Trăim într-o
democraţie şi diversitatea de opinii este acceptată, ba chiar respectată.
Jurnalismul creează opinie publică, este a patra putere în stat.
Văd un jurnalism altfel, diferit de cel practicat de majoritatea mediilor
autohtone, din zilele noastre. Un jurnalism pozitiv, care respectă principiile
deontologice şi îşi foloseşte forţa de persuasiune în scopuri nobile. Un jurnalism
care încearcă să reînvie valorile pozitive: binele, adevărul şi frumosul. Valori care
astăzi sunt din ce în ce mai puţin respectate.
Văd un jurnalism ce creează încredere în forţele proprii, ce inoculează
cititorilor dragoste de ţară, neam, dragoste faţă de tradiţii, valori şi principii ale
bunului simţ.
Mă întreb: când vom vedea pe prima pagină a unui ziar, de exemplu, un
subiect despre o operă de binefacere şi altul despre o crimă, pe pagina a doua ?
Pentru că, deocamdată este invers. Crimele, înşelătoriile, minciuna sunt subiecte
tari, fierbinţi, care ţin frontispiciul ziarelor noastre de astăzi.
Această tabără de Jurnalism şi Reviste Şcolare este un început pentru un
jurnalism mai bun, mai frumos, mai adevărat ; pentru un alt fel de jurnalism.

Maria DOBROMIRESCU

VOCEA DIN OFF

De obicei vocea de care te îndrăgosteşti nu are şi o figură…se ştie că

vocea de la radio a reprezentat pentru mulţi un mister. Aşa a început totul… de la
o simplă pasiune, din dorinţa de a vedea cum este să ţi se audă doar vocea şi să
nu mai fii o persoană ci…doar o personalitate.
La radio, toată frumuseţea constă în spontaneitate şi originalitate, nu în
81
imagine! Deosebirea dintre radio şi televiziune este enormă… şi de ce nu, putem
spune că radioul te atrage mai mult decât televiziunea… pe de o parte. Munca
într-un radio nu se poate compara cu nimic… fiecare meserie, fiecare pasiune îşi
are propriul mister. Suflet, dragoste, şi minune… aşa se poate descrie în cuvinte
ceea ce simte cel care îţi vorbeşte! Am cochetat cu presa o perioadă nu foarte
scurtă de timp, am învăţat să fur de la cei care erau în jurul meu, dar nu am avut
curiozitatea sau mai bine spus … nu am avut destul curaj să pornesc să explorez
şi lumea ascunsă a radioului.
Prima oară când am avut curiozitatea să văd cum este să fii doar o voce, fără
figură, fără imagine… doar o voce şi atât, a fost momentul în care mi s-a spus că
aş putea să fiu colaborator la Radio Puls. Nu vă pot spune ce simt acum… dar
vă pot dezvălui doar că satisfacţia pe care o am în momentul în care spun „Bună
dimineaţa Ciric!” nu se poate descrie în cuvinte.
Ştiri, anunţuri, dedicaţii… toate sunt un fel de a spune că vrem să facem ceva,
că vrem să vă dovedim că perfecţiunea nu poate fi atinsă şi…de ce nu, noi suntem
prea „mici” pentru a putea crea ceva fabulos de prima dată. Poate nu aţi încercat
niciodată să renunţaţi la voi şi să vă dedicaţi în totalitate celorlalţi; ei bine, dacă
aveţi ocazia ar fi bine să nu ezitaţi… totul vi se va părea mai atrăgător. Vocea
care se aude dintr-o cutie şi nu ştii exact de unde vine, este la un moment dat o
enigmă. Poate vrei să îi asociezi o figură dragă ţie, poate vrei să fie o zână sau un
făt frumos… poate nu este decât o figură comună care are o voce plăcută şi care
îţi mângâie auzul pentru o perioadă. Da, poate vi se pare că tot ceea ce am spus nu
are nici o noimă, poate că voi ne ştiţi cum arătăm, ştiţi de unde vine vocea, dar nu
ştiţi ce se ascunde în spatele omului care vă vorbeşte decât dacă îl ascultaţi. Ştim
că voi ne ignoraţi şi vi se pare că vă plictisim, aşa cum şi nouă ni se pare că voi
sunteţi neinteresaţi… DAR ştim la fel de bine că aveţi acolo în adâncul sufletelor
voastre o urmă de înţelegere şi că aţi putut să ne acordaţi cel puţin o minimă
încredere că putem să vă oferim şi informaţiile de care v-aţi putea folosi. Nu mă
înjuraţi, sunt realistă. Aşa cum vouă vi se pare că voi faceţi cel mai important
lucru, aşa şi nouă ni se pare că ceea ce încercăm să vă spunem este util. Credeţi
că în căsuţa unde noi ne ascundem de ochii voştri nu există stres, sau că nu există
emoţii. Sau că persoanele care au muncit ani în radio nu sunt emoţionate când
ştiu că au pentru voi deja şi o formă care ştie cât se poate de reală, că nu mai sunt
doar o voce?
Credeţi că noi nu ne întrebăm adesea dacă nu va intra o persoană pe uşă să
ne spună că nu ne ridicăm la nivelul aşteptărilor? Ei bine, şi noi avem aceleaşi
sentimente ca şi voi, şi noi gândim ca voi, dar încercăm să ne înfrânăm pornirile
şi să credem că puteţi trece peste amănunte de acest gen şi că ne înţelegeţi. Ăştia
suntem noi, vocea din spatele zidului.
Alexandra BOULEAN

82
 Securitatea, ca viol psihic

Cu privire la colaborarea minorilor cu Securitatea, aceasta echivalează cu un

viol psihic, o molestare, o traumatizare a tinerilor ce conduc la mutilarea acestora
pe viaţă. Aceşti tineri nu au înţeles corect libertatea proprie, să respecte libertatea
celorlalţi din jurul lor şi să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lor.
A fi liber înseamnă a avea posibilitatea de a alege între ce e bine şi rău.
Aceşti tineri racolaţi de Securitate au preferat răul ca boală a libertăţii, neavând
puterea şi curajul de a învinge acest rău şi de a-l demasca. Poate că frica, neştiinţa
împrejurărilor grele le întunecă conştiinţa devenind prăzi uşoare unor servicii de
securitate.
Aceşti tineri nematurizaţi fizic sau psihic, lipsiţi de discernământ, cu o
moralitate defectuoasă, sunt adevărate victime ale unei crime oribile cu infractori
diabolici.

Flavius PURCEL

Un strigăt de ajutor: poluarea

Întregul univers, inclusiv omul, nu poate fi gândit în afara naturii. Omenirea

nu poate fi concepută în afara naturii şi, de asemenea, natura nu poate fi înţeleasă
fără noi, oamenii.
Cum poate fi înţeleasă răutatea oamenilor, atunci când folosesc o serie de
substanţe chimice dăunătoare vieţii? Sunt foarte multe lucruri la care apelează
omul în fiecare zi, substanţe care conduc la poluarea aerului şi a planetei în care
trăiesc miliarde de oameni. Atât din cauza neglijenţei, cât şi a interesului material,
pădurile au fost distruse fără a ţine cont de răul produs. Progresul tehnologiei,
precum şi descoperirile lumii nu fac altceva decât să distrugă imensul verde al
naturii în detrimentul naturii.
Cum ar arăta planeta noastră fără frumuseţea naturii? Să tragem un semnal
de alarmă pentru a proteja aceste comori ale naturii, pentru a îndrepta tot ce este
nociv, având în vedere următoarele măsuri:
RENUNŢAREA LA DISTRUGEREA PĂDURILOR
CULTIVAREA PLANTELOR ŞI PLANTAREA POMILOR
UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE ÎN CANTITĂŢI MICI
UTILIZAREA VEHICULELEOR PE DISTANŢE MICI

83
 Dezvoltarea tehnologică
Cum riscurile şi beneficiile merg împreună, omul trebuie să le accepte pe
amândouă.

Ştiinţa are la bază două ramuri importante. În timp ce ştiinţa pură se ocupă
de legi, explicaţie şi interacţiunea dintre ele, ştiinţa aplicată transformă condiţia
umană ca sursă de dezvoltare tehnologică.
Dezvoltarea ştiinţei are la bază dorinţa noastră de a cunoaşte. Legătura dintre
om şi natură în procesul ştiinţei aduce beneficii, dar şi multe pericole.
Exemplul chimic este pertinent, căci această ştiinţă furnizează medicamente,
dar şi produse dăunătoare pentru omenire.
De aceea pericolul autodistrugerii este permanent prezent în cercetarea
ştiinţifică.
Adeseori dezvoltarea tehnologică este comparată cu un bulgăre de zăpadă care
se transformă în avalanşă, deoarece ea pune în evidenţă, pe de o parte, progresele
permanente făcute de omenire în domeniul ştiinţific, pe de altă parte, riscurile la
care ne expunem mereu.

Flavius PURCEL

Elena Ceauşescu a venit în tabăra de la Ciric

Ea i-a întrebat pe micii jurnalişti ce ştiu despre regimul dictatorial al

soţilor Ceauşescu.
Deşi mă numesc Elena Ceauşescu, nu am nici o legătură de rudenie cu
„tiza mea”, doamna academician doctor inginer analfabet, care a fost soţia
dictatorului Nicolae Ceauşesu. E doar o coincidenţă de nume, vă asigur. Şi în
plus, pe mine mă cheamă şi Adelina. Având doar 14 ani, nu mă simt în nici un
fel afectată de această coincidenţă. Nu mă surprinde nici măcar mirarea din
ochii unor oameni la auzul numelui meu. De fapt, se miră în special cei mari.
Unii dintre aceştia mi-au sugerat să fac ceva pentru „reabilitatea” acestui
nume ‘’sinistru”şi mi-aş dori ca prin activitatea mea de viitor jurnalist să
reuşesc. Pentru mulţi copii însă numele Ceauşescu nu mai provoacă ridicări
de sprâncene. Elena Ceauşescu e un nume ca oricare altul pentru ei. Ce îşi
mai amintesc azi oamenii despre cei doi dictatori? Mi-am întrebat colegii din
tabără şi iată ce am aflat.
Deşi tinerii nu sunt atât de interesaţi de acest subiect, am fost surprinsă să
constat că în tabără există şi mici jurnalişti, care deţin un volum impresionant
de informaţii în legătură cu epoca Ceauşescu. Din cărţi, de la televizor sau
de la părinţi, majoritatea tinerilor au cunoştinţă de faptul că perioada
comunistă se confundă cu anii în care Ceauşescu a fost la conducerea ţării.
84
Toţi au aflat că nu era bine în aceea perioadă pentru că oamenii nu aveau
voie să-şi exprime sincer părerile, aveau o teamă profundă de Securitate,
nu îndrăzneau să spună adevărul în legătură cu treburile ţării, nu puteau
participa la slujbele religioase, primeau mâncare la raţie cu ajutorul
cartelelor şi erau obligaţi să muncească la „Ceapeu”.
În ce mă priveşte, despre Nicolae Ceauşescu am aflat de mică, de la părinţii
mei, iar apoi de la şcoală, în cadrul orelor de istorie. Ştiu, de exemplu, că
în anul 1965 a fost desemnat preşedinte al Republicii Socialiste România,
secretar general al forţelor armate. Apoi, Ceauşescu a instaurat un crunt
regim dictatorial. Dictatorii îşi concentrează toată puterea asupra lor, îşi
formează ţeluri unice, acaparează toate funcţiile într-un stat, elaborează legi
printr-o supunere la vot formală, unica părere care contează fiind a lor.
„Nicolae Ceauşescu, fie că vrem sau nu, face parte din istoria poporului
român şi va fi prezent, cu sau fără voia noastră în cărţile de istorie ale neamului
român”,crede instructorul nostru, profesoara Olga Nicolescu, adăugând
că această controversată perioadă istorică a fost dominată de minciuna şi
tirania ce planau în aşa-zisa „Epocă de Aur”.
„Nu neg faptul că au fost şi unele realizări benefice în regimul Ceauşescu.
Oricum, tot ce s-a făcut cu sacrificiul poporului român şi nu ar trebui darâmat
dintr-un inexplicabil impuls autodistructiv”, mai spune prof. Olga Nicolescu.
În mintea oamenilor, în special la cei în vârstă, încă bântuie fantoma lui
Ceauşescu şi a soţiei lui, tiranica Elena, deoarece multe persoane au suportat
rigorile perioadei comuniste, condusă de acest cuplu dictatorial. M-am
convins de toate acestea singură. E îndeajuns să mă prezint.

Elena Ceauşescu, Colegiul Tehnic Mătăsari Gorj

Despre tabăra de la Ciric, numai de bine. În rest, şşşşşşt!

Când spui Ciric, spui Tabăra Naţională de Jurnalistică ce a ajuns în

acest an la ediţia a- XIII-a. În această tabără sunt 80 de cabane şi 120 de
viitori jurnalişti, părerile lor despre organizarea evenimentului oscilând
între laude, critici şi abţineri. Fireşte, cu toţii sunt generoşi când relatează
despre scopul nobil al taberei, acela de a acumula cunoştinţe noi, de a afla
ce înseamnă a lucra în mass-media. „Venind de mulţi ani aici, am descoperit
unele lucruri foarte utile în cariera de jurnalist şi totodată lucruri importante
despre cultura ţării noastre”, a spus Flavius Purcel, participant la tabăra de
jurnalistică. Numai laude sunt şi când vine vorba despre peisajul mirific,
despre priveliştea de nepreţuit a lacului. Mai greu e cu programul pe care
85
trebuie să-l respectăm, dar nu este nici aceasta un obstacol greu de trecut.
Cât despre cazare… aceasta e la limita aşteptărilor noastre, căci, la urma
urmei, trebuie să avem şi noi probleme ca orice om în viaţa de zi cu zi.
Dar ca să nu supărăm pe nimeni, hai să mai spunem o dată că Tabăra Ciric
reprezintă primul pas în evoluţia tinerelor talente spre cariera de jurnalist.
Florina Loredana Teişi
Elena Mihaela Racoceanu
Mătăsari, Gorj

Redacţia „Ziarul de Ciric”

Mădălina Amişculesei (Iaşi),

Bianca Cozar (Maramureş),
Nicoleta Ivaşcu (Bucureşti),
Valentica Dragomir (Bucureşti),
Andrada Cotună (Arad),
Alina Buştean (Constanţa),
Loredana Teişi (Gorj),
Mihaela Racoceanu (Târgu-Jiu),
Elena Adelina Ceauşescu (Gorj),
Adelin Uzoni (Maramureş),
Profesor îndrumător Olga Nicolescu (Iaşi)

Ciric în date şi cifre

În cei peste 50 de ani de exsistenţă a Teberei din Ciric s-au perindat peste
100.000 de copii
De 12 ani funcţionează Tabăra de Jurnalism, unii dintre participanţi ajungând
oameni importanţi, slujitori ai condeiului sau imaginii, a căror semnătură o putem
vedea în paginile ziarelor sau pe ecranele televizoarelor
Anul acesta, în aceasă tabără au venit peste 120 de copii însoţiţi de cadre
didactice
Judeţele participante la Tabăra Naţională de Jurnalism sunt: Prahova, Iaşi,
Bacău, Maramureş, Arad, Timiş, Brăila, Bucureşti, Mureş, Gorj, Constanţa şi
Vaslui
Tabăra are 80 de căsuţe, fiecare denumite după personajele care ne-au animat
copilăria
Tabăra este deservită de 7 persoane care ne-au promis că ne vor găti mai ceva
ca la mama acasă. O dovadă am avut-o chiar la cina de aseară…
Ministerul Educaţiei şi Cercetării în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru
86
Tineret au finanţat anul acesta tabăra
O parte din participanţi au fost selecţionaţi pentru această tabără pe baza unui
eseu cu titlul „Eu, jurnalist?”
Activitatea celor 120 de participanţi se va desfăşura în 5 redacţii de presă
scrisă, 2 de radio şi trei de televiziune.

Alexandra BOULEAN, Gorj

Redactorii şcolari din Gorj, în tabără de jurnalism

Redactorii revistelor şcolare din judeţul Gorj care au fost laureate naţional au
participat în perioada 26 iunie-2 iulie la cea de-a XVII-a ediţie a Taberei Naţionale
de Reviste Şcolare şi Jurnalistică. Aceasta a fost găzduită la Centrul de Agrement
Muncel din judeţul Iaşi şi a reunit elevi din toată ţara care au participat la realizarea
revistelor şcolare. Cu această ocazie, elevii-redactori au fost recompensaţi pentru
activitatea şi creativitatea lor. Echipajul din Gorj a reunit şase elevi de la cele
trei reviste laureate naţional. Este vorba de publicaţia „Murmurul Jilţului” a
Colegiului Tehnic Mătăsari, care a obţinut în acest an cel mai mare punctaj pe
ţară, de revista „Cuget liber” a Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru” din Târgu
Jiu şi de „Jurnal 11” a Şcolii Generale „Pompiliu Marcea”. Redactorii din toată
ţara au contribuit în această tabără la realizarea revistei „MUNCEL 2007” şi au
participat la întâlniri cu scriitori din Iaşi pentru a îmbunătăţi calitatea publicaţiilor
şcolare.
(A.A.)
Impact In Gorj,
Nr. 1196, Marţi 10 iulie 2007 
Etapa Judeţeana a Concursului National al revistelor şcolare şi
Concursul Naţional de Creaţie al elevilor „Tinere Condeie”

87
 La Tismana, in perioada 19-20 mai s-a desfaşurat Etapa
Judeţeana a Concursului Naţional al revistelor şcolare şi Concursul
Naţional de Creaţie al elevilor „Tinere Condeie”. Au participat
elevi din 20 şcoli generale şi licee din Gorj care au reviste şcolare
şi au realizat creaţii literare. Juriul a fost format din renumiţi
profesori, poeţi, artisti si critici, presedinte fiind reprezentantul
Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesorul Ion Elena. Rezultatele
au fost pe masura aşteptărilor.
Reviste şcolare din învăţământul preuniversitar al judeţului
Gorj, premiate cu locul I la etapa judeţeană (19 – 20 mai 2007)
LICEE: CUGET LIBER – Grupul Şcolar “General Gheorghe
Magheru” Târgu- Jiu – caleidoscop; MURMURUL JILŢULUI –
Colegiul Tehnic Mătăsari – Gorj – cultural artistică; STUDIUM
– Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu- Jiu – literară;
INTERVAL – Colegiul Naţional “Spiru- Haret” Târgu- Jiu
– literara; DIDACTICA ALTERNATIVĂ – Colegiul “Mihai
Viteazu” Bumbeşti- Jiu – mozaic; JOC DE CREION – Colegiul
Naţional “Tudor Arghezi” Târgu- Cărbuneşti – literar ştiinţifică.
ŞOLI GENERALE: GRAIUL APELOR – Şcoala Generală
Ceauru-Bălesti-Gorj – cultural Ştiinţifica; JURNAL 11 –
Şcoala Generală “Pompiliu Mircea” Târgu- Jiu – caleidoscop;
FREAMĂTUL – Grupul Şcolar Bustuchin – cultural ştiinţifică;
IZVORUL SÂMBOTEANU – Scoala Generala “Sf. Nicolae” –
Târgu- Jiu – mozaic; ARCADE – Şcoala Generală “Alexandru
Ştefulescu” Târgu- Jiu – literară; PAŞI SPRE ŞCOALĂ –
Grădinţa cu program normal nr. 13 Târgu- Jiu – mozaic.
Creaţii literare ale elevilor din învăţământul preuniversitar
al judeţului Gorj, premiate cu locul I la etapa judeţeană,
in cadrul Concursului Naţional “TINERE CONDEIE”
LICEE: ELENA CERNEA, clasa a XII-a – Colegiul Naţional
“Ecaterina Teodoroiu” Târgu- Jiu – poezie; GEORGIANA
FRANGULEA, clasa a XII-a - Colegiul Naţional “Ecaterina
Teodoroiu” Târgu- Jiu – poezie; ALEXANDRA MĂNESCU, clasa
a X-a - Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu- Jiu –
poezie; CORINA CHEPENEAG, clasa a X-a – Colegiul Naţional
“Spiru- Haret” Târgu- Jiu – poezie; ALEXANDRA COCIR, clasa
a x-a – Colegiul Naţional “George Coşbuc” Motru – poezie;
ALEXANDRA PETRIŢA, clasa a XII-a – Colegiul Naţional
“Tudor Arghezi” – Târgu- Cărbuneşti – poezie; LELIA MARCAU,
clasa a X-a - Colegiul Naţional “Spiru- Haret” Targu Jiu – poezie;
VASILICA PATROI, clasa a XII-a - Colegiul Naţional “Tudor
88
 Revistele şcolare – un domeniu pe nedrept ignorat

În perioada 26. 06. 2007 – 02. 07. 2007, Centrul de Agrement Muncel, din
localitatea Paşcani, judeţul Iaşi, a gǎzduit cea de-a XVII-a ediţie a Concursului
Naţional de Reviste Şcolare şi Jurnalisticǎ. Deja devenitǎ tradiţie printre publicaţiile
şcolare, tabǎra a reuşit sǎ reuneascǎ elevi din toate colţurile ţǎrii, membrii ai
redacţiilor revistelor şcolare finaliste la etapele judeţene ale concursului.
Organizatǎ sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetǎrii şi Tineretului,
manifestare cuprinsǎ în Calendarul Activitǎţilor Educative pe anul 2007, Tabǎra
Naţionalǎ de Reviste Şcolare şi Jurnalisticǎ s-a înscris cu succes în rândul
activitǎţilor extraşcolare cu caracater socio-cultural, care a avut rostul de a
recompensa redactorii revistelor şcolare premiate la faza naţionalǎ a concursului,
jurizatǎ la Bucureşti.
Revistele şcolare au constituit o preocupare importantǎ a tinerilor
studioşi încǎ din perioada anilor 1970 – 1980, când au înregistrat o revigorare
semnificativǎ, pentru ca, în deceniul urmǎtor, pânǎ la 22 Decembrie 1989, sǎ
cunoascǎ – din motive mai puţin întemeiate ­– un trist şi malefic recul, adicǎ paşi
înapoi pe redute deja cucerite.
 
Prof. Alin DOBROMIRESCU,
Tribuna învăţământului
nr.908-909/23iulie-5august2007
INTERVIURILE NOASTRE

Prezenţa în Tabǎra Naţionalǎ de Reviste Şcolare şi Jurnalisticǎ din acest

an de la Muncel, Iaşi, ne-a oferit ocazia de a sta de vorbǎ cu oameni care mǎnâncǎ
presa pe pâine, cu jurnalişti adevǎraţi, cu oameni care au fǎcut din presǎ o a doua
naturǎ a lor. Aşa am stat de vorbǎ cu :

ŞTEFAN DADAY, profesor de ziaristicǎ la Clubul Copiilor din

Bucureşti
R : Cum începe o zi într-o redacţie de ziar?
Ş.D. : Începe greu. Lumea se adunǎ acolo pe la orele 09:00 – 10:00,
depinde dacǎ este cotidian, sǎptǎmânal sau lunar. Urmeazǎ o şedinţǎ de
sumar, dupǎ care se porneşte pe teren, la ora prânzului se întâlnesc în
redacţie, se scrie, se redacteazǎ, se tehnoredacteazǎ şi iese ediţia.

R : Care sunt aspectele de care ar trebui sǎ se ţinǎ cont la întocmirea

sumarului?
Ş.D. : Depinde iar de la caz la caz, la un cotidian treaba este relativ
89
simplǎ, deoarece cotidianul este împǎrţit în mai multe secţii, pe diverse
specialitǎţi şi fiecare ştie ce are de fǎcut. Redactorii, în general, sunt specializaţi
pe diverse domenii: economic, politic, sport ş.a.m.d. Ei, de regulǎ, îşi fac o
reţea de informatori, sǎ zicem aşa, de unde ori de câte ori au nevoie, aflǎ
informaţiile, dupǎ care, informaţiile acestea devin ştiri şi apar în ziar.

R : Cine selecteazǎ materialele şi hotǎrǎşte apariţia lor?

Ş.D. : În primǎ fazǎ are loc o autoselecţie a redactorului, care hotǎrǎşte
ce face, dupǎ care şeful de secţie triazǎ şi el şi spune ce merge mai departe
şi, în ultimǎ instanţǎ, redactorul şef adjunct şi redactorul şef hotǎrǎşte ce
anume intrǎ în ziar.

R : Credeţi cǎ se poate vorbi despre un fenomen numit “reviste

şcolare”?
Ş.D. : Da, bineînţeles! Revistele şcolare, cred cǎ în România sunt zece
de mii de reviste şcolare, aproape cǎ nu existǎ şcoalǎ care sǎ nu aibǎ mǎcar
o revistǎ şcolarǎ. Multe publicaţii şi-ar dori sǎ aibǎ tirajul acestor acestor
reviste şcolare şi evident cǎ este un fenomen şi treaba asta, dacǎ e sǎ vorbim
despre ea este binevenitǎ exact stimulând aceste creaţii, cele mai bune din
ţarǎ, care au ajuns aici, în tabǎrǎ. Deci, putem spune cǎ este un fenomen mai
ales cǎ sunt multe lucruri de calitate pe care, de vreo câţiva ani de zile de
când particip la tabǎrǎ le tot vǎd.

R : Cum priveşte presa mare revistele şcolare?

Ş.D. : Nicicum ! Ele nu prea existǎ pentru ei.

R : Ce sfaturi aţi da tinerilor jurnalişti de vârstǎ şcolarǎ?

Ş.D. : Multe ... adicǎ, mu o sǎ avem timp sǎ ne sfǎtuim aici, dar ei
trebuie sǎ ştie cǎ, în primul rând, ziaristica se face cu multǎ trudǎ, cu multe
perechi de pantofi care se rup, chiar şi la nivel de şcoalǎ, sǎ spunem, trebuie
sǎ umblii, sǎ ai imaginaţia foarte bogatǎ şi, în rest, toate vin de la sine. Alt
sfat ar fi sǎ nu creadǎ cǎ sunt deja mari jurnalişti. Cei pe care îi vedem noi
la TV au nişte ani în spate, de muncǎ şi tinerii jurnalişti sǎ nu creadǎ cǎ vor
ajunge de pe bǎncile şcolii direct în faţa ecranelor. Deci, sǎ fie mai modeşti
un pic.

R : Vǎ mulţumesc!

DIANA CIOBANU, realizator emisiuni TVR Iaşi

R : Cum se desfǎşoarǎ o zi obişnuitǎ a unui reporter de teren?
D.C.: Nicio zi nu este obişnuitǎ pentru cǎ în fiecare zi un reporter
90
de teren are plǎcerea de a descoperi lucruri noi, pentru cǎ aşa este, vii la
serviciu şi nu ştii unde ajungi, unde vei pleca de acolo, aşa încât, aştepţi doar
sau cauţi un subiect bun, mergi la studio, îţi iei o filmare, un coleg operator
cu tine, şoferul şi ai plecat pe teren. Când te întorci, cu ce material te întorci
se vede abia seara.

R : Cum este sǎ fii omul din spatele camerelor de luat vederi?

D.C.: Nu sunt întotdeauna omul din spatele camerei de luat vederi
deşi îmi place lucrul acesta, dar este interesant pentru cǎ, pânǎ la urmǎ, nu
conteazǎ foarte mult cel care apare pe sticlǎ ci conteazǎ dacǎ acesta reuşeşte
sǎ transmitǎ un mesaj, adicǎ spunem noi, dacǎ reuşeşte sau nu sǎ treacǎ de
camerǎ. Este o meserie frumoasǎ de ambele pǎrţi ale camerei.

R : Ce amintiri plǎcute sau neplǎcute aţi întâlnit pe teren?

D.C.: Nu ştiu cum sǎ o cataloghez, dacǎ e plǎcutǎ sau neplǎcutǎ dar
este cu siguranţǎ unicǎ. Am fost la inundaţiile de acum un an din comuna
Tudor Vladimirescu din Galaţi, unde i-am filmat pe acei oameni. Nu puteai
sǎ stai în mijlocul drumului, sǎ filmezi de acolo iar ei voiau sǎ intre în casǎ
unde apa le ajungea pânǎ la brâu. Era foarte important sǎ fii cu ei şi atunci,
deşi nu aveam cizme, am intrat în apǎ şi am fǎcut un reportaj superb.
R : Ce satisfacţii oferǎ munca de teren?
D.C.: Enorme, enorme... în primul rând nu te plictiseşti niciodatǎ,
apoi cunoşti foarte, foarte mulţi oameni şi în felul acesta te îmbogǎţeşti.

R : Cum priveşte presa mare revistele şcolare?

D.C.: Presa mare ... nu ştiu dacǎ pot sǎ rǎspund din punctul acesta
de vedere. Sunt exerciţii foarte bune pe care trebuie sǎ le faci indiferent de
vârstǎ şi poate atunci când ajungi în mass-media constaţi cǎ ele chiar ţi-au
folosit.
R : Ce sfaturi aţi da tinerilor jurnalişti ?
D.C. : Sǎ facǎ ce le place şi sǎ facǎ cu telent şi integritate. Dacǎ în
momentul în care te vei uita în oglindǎ nu îţi va fi ruşine de ceea ce vezi
atunci ţi-ai fǎcut meseria bine.
R : Vǎ mulţumesc!

Au consemnat,
Cristian GÎRJOABĂ, IX A
Mǎdǎlina LUPULESCU, VIII A

91
 Iaşul, o istorie vie

Oraşul Iaşi, un oraş istoric, vechi dar modern, oraş al Moldovei, pe

ţinutul pe care au avut loc atât de multe lupte şi au fost construite atâtea centre de
informare, oraş în care nu credeam că o să ajung prea curand. Şi totuşi am reuşit,
bineînteles, nu singură, ci cu ajutorul domnului director Dumitru Dădălău, care
mi-a acordat şansa de a învaţa şi povesti lucruri minunate din locuri minunate.
Aşadar, acest vis, a inceput pe data de 2 noiembrie, luna care odata cu
iarna mi-a oferit informaţii şi imagini despre un oraş mare, frumos şi vechi care
a reuşit de-a lungul timpului să ofere românilor dreptul la visare.
Am plecat astfel la Iaşi împreună cu alţi 6 colegi şi cu domnul profesor
Purcel Lucian, pentru prima oara la zilele scriitorului Mihail Sadoveanu.
Aşadar după lung timp trecut pe lângă noi şi parcă rămas în urmă, am
ajuns la tabăra Bacium unde am fost cazaţi timp de o noapte, de unde pot spune
că am văzut raiul, nu cel adevarat din păcate, însa, am putut zări Iaşul, noaptea,
pierzându-mă astfel printre luminile ce nu oboseau să ne călăuzească calea.
Privind astfel icoane si picturi splendide, pot să spun că Mănăstirea Sfânta
Parascheva mi-a rămas in minte şi in inimă şi îmi voi aminti mereu de aceea
vizită.
Apoi am plecat, nu înainte însă, să privim înapoi, la toate lucrurile
extraordinare pe care le-am văzut în această călătorie.
Am mers mai departe şi am vizitat casa Dosoftei unde am fost foarte
uimită să văd cum o construcţie atât de frumoasă şi de veche a putut rezista de-a
lungul anilor, poate pentru că noi românii să avem ocazia să ne mândrim cu un
obiectiv în plus.
În drum spre tabără am vizitat Casa Memorială a lui Vasile Alecsandri,
Ion Creangă, împreună cu multe obiecte de care doar auzisem, împreună cu Piatra
Comemoriabilă a lui Alecsandri.
De la Muncel astfel plecând la Hanul Ancuţei, despre care nu auzisem
decât în operele lui Sadoveanu, unde am putut aprecia costume populare, purtate
de oameni simpli care serveau menirii si multe ornamente care constau în păpuşi
din aţa şi porumbi uscaţi
Nu-mi ramâne decat să multumesc domnului director Dumitru Dădălau
că am avut ocazia de a vizita aceste locuri ,de a încerca să mă asigur că acele
locuri au fost reale ca şi minunata excursie pe pamântul Moldovei, despre care
pot spune că este un ţinut minunat, cald în ciuda vremii reci, si destul de mare
pentru un nume atat de scurt si simplu « IAŞI » !

Madalina IVAN, IX B

92