DESPRE DOPAMINA SI SEROTONINA SAU

DESPRE CUM PUTEM SA ACTIONAM CONSTRUCTIV SAU DISTRUCTIV

Aceasta este o discutie foarte utila pentru ca fiecare din noi suntem cel putin o data tentati
sa cautam dopamina. Si cu siguranta ne lovim in viata de oameni care o cauta.

Inainte le spuneam acestor doua categorii strangatori si risipitori, nu doar in sensul evident
al cuvintelor ci si in legatura cu modul de gandire si actiuni- stangatorii isi concentreaza
fortele pe un obiectiv realizabil, incearca sa isi focalizeze ideile catre o solutie pe cei pe care
ii numeam risipitori isi disipa fortele in mai multe directii incercand sa obtina deodata mai
mult decat primii, sunt tentati mereu sa divagheze de la urmarirea unei idei, sa ii descopere
si mai multe sensuri, fara a analiza pana la capat pe rand cate unul dintre ele. Si probabil ne
nastem cu una sau alta din cele doua inclinatii, dar si primi ani din viata au un rol hotarator
pentru ca atunci ni se scrie o buna parte din subconstient. Aceasta nu inseamna ca nu
butem sa reechilibram balanta prin alegerile pe care le afacem, problema este insa ca
trebuie sa constientizam situatia si aceste mecanisme dar si sa identificam modalitatile
concrete prin care putem reusi sa facem asta.

Una dintre probleme este ca multitaskingul favorizeaza implicarea subconstientului care a

interiorizat niste mesaje gresite in cazul celor ce cauta dopamina. Dar cum ajungem sa
confundam placerea cu fericirea?

Privarea de recompensa asteptata cred ca este un element ce determina acest mecanism, in

conditiile in care persoana privata de acea recompensa invata sa aiba un comportament
care ii rezolva problema doar in mod iluzoriu, in realitate inchizand-o intr-un cerc vicios.
Faptul ca nu obtinem recompensa asteptata poate sa aiba mai multe cauze: fie nu am
actionat cum trebuia fie au interferat alti factori independenti de actiunea noastra si pentru
care nu suntem culpabili. Insa a nu obtine in mod repetat reompensa dorita, la fel ca si
obtinerea unei recompense indiferent de actiune creeaza emotii puternice de care
organismul incearca sa se apere prin intermediul ingrijorarii. Iar ingrijorarea duce la
scrutarea propriilor emotii, la concertrarea pe ele si astfel persoana nu mai analizeaza
obiectiv propriul comportament si in final ajunge sa creada in mod naiv ca acel rezultat se
datoreaza numai actiunii sale. As putea spune in concluzie ca pe langa aventurieri si
constructori mai sunt si cei care se condamna de la inceput si cad in pasivitate, un fel de
ratati. Bineinteles ca si aventurierii sunt un fel de ratati, doar ca obtin asta prin actiunea
"fara cap" cum s-ar spune, nu prin retragerea de la actiune.

Putem spune ca placerea este doar un indicator al fericirii, un element care cel putin
aparent o anunta, un fel de prooroc, insa aceasta nu inseamna ca placerea duce la fericire ci
poate fi doar un imbold pentru cautarea ei, o forta ce iti reincarca bateriile. In realitate
placerea nu este urmata de fericire, atunci cand este cautata ca scop in sine, cu oarba

credinta ca automat ea va genera fericirea, caci a o genera ar insemna ca fericirea se

indetifica placerii, ori tocmai aceasta este iluzia!

Acum toate bune si frumoase, dar din pacate in viata reala nu putem fi niste vesnici apostoli
ai faptelor bune. In primul rand chiar daca ne ferim de mecanimul dependentei si nu apelam
intotdeauna la acelas mijloc de obtinere a placerii asta nu inseamna ca am depasit faza de
aventurier ci doar pe cea de dependent. Ceea ce vom face va fi decat sa cautam alte si alte
mijloace de obtinere a placerii, si cu cat le alegem pe cele mai putin facile cu atat ne vor da
mai putina placere si vom avea nevoie de mai multe. Asadar cred ca acel compound se
manifesta fie prin progresia unui viciu act fie prin adunarea mai multor comportamente cu
potential adictiv. Si problema este tocmai ca un viciu devine insuficient si de aici conpoundul se manifesta prin aparitia de noi si noi vicii

Dar mecanismul placerii este unul fiziologic pana la urma si nu ar fi gresit sa ne privam cu
totul de el? Adica de ce cautam placerea, ca sa inlaturam stari negative nu? Cati dintre noi
putem spune ca desi nu suntem niste dependenti totusi nu ne permitem unele placeri cu
masura? Dar daca mecanismul acesta al placerii este gresit atunci nu cumva este doar o
iluzie ca detinem controlul si ca putem sa respectam tot timpul masura? Raspunsul cred ca
sta in studierea celor doua substante.

Atat serotonina cat si dopamina sunt neurotransmitatori adica substante care ajuta
informatia sa circule intre neuroni.

Se pare insa ca atat serotonina cat si dopamina sunt importante pentru echilibrul si
sanatatea noastra. Am gasit explicatii si indrumari foarte interesante la adresa
http://frecventa-sufletului.ro/2013/10/11/cum-poti-sa-iei-decizii-mai-bune-cele-mai-noidescoperiri-ale-stiintei/

Mecanimsul prin care avem nevoie de tot mai multa si mai multa dopamina este cred legat
de un alt compus si anume adenozina. Ea este cea care ii semnaleaza creierului nostru ca a
stat prea mult in activitate si ca este timpul sa se odihneasca si tot ea inhiba secretia
dopaminei. Spre exemplu cafeina inhiba concurential mecanismul adenozinei, legandu-se de
receptorii acesteia, care astfel nu mai reusesc sa duca mesajul corect mai departe. Problema
este ca organismul sesizeaza ca mesajul nu s-a transmis si atunci creste numarul de
receptori si de aceea apare si nevoia de si mai multa cofeina, in progresie aritmetica. La fel
se intampla si cu nevoia de dopamina.

Se pare ca dopamina este implicata in mecanismul de invatare prin recompensa. Astfel s-a
constatat ca dopamina este prezenta atat in situatiile negative cat si in cele pozitive, insa
localizarea sa este diferita. Dopamina actioneaza ca un modulator care determina ce zone

cerebrale vor fi excitate. Insa neuronii cu dopamina raspund unor stimuli a caror semnificatie
a fost invatata. De aceea modul in care se regleaza dopamina se afla in legatura cu mediul
in care individul s-a dezvoltat, mai exact cu procesele pe care le-a dezvoltat pentru a face
fata acestui mediu.

Cercetarile mai arata ca dopamina ar fi "molecula dorintei" si cea care combate lenea, care
ne pune in miscare. Se pare ca nivelurile scazute de dopamina sunt cauzate de un deficit
metabolic prin care aceasta ramane blocata in celule, fapt care poate fi determinat pe fondul
mutatiei unei gene. Lipsa de confort resimtita in plan fizic si psihic in contextul unei actiuni
este posibil sa determine in esenta aceasta reactie de blocaj al dopaminei, prin care
organismul incearca sa se fereasca practic de acea actiune. Pe de alta parte si plictiseala
este reglata de dopamina. Astfel suntem plictisiti pentru ca nu ne atrage nimic dar la nivel
intern aceasta stare corespunde fie unui nivel redus de dopamina fie unui numar mic de
receptori ai sai. Problema este ca acest mecanism genereaza un cerc vicios, in care intai nu
gasim nimic sa ne puna in miscare (in raport de seminificatia invatata pe care o dam
stimulilor existenti) iar apoi treptat incepem practic sa nu mai vedem ce ar putea sa ne puna
in miscare (adica sa dam tot mai multor stimuli seminificatia ca nu sunt meniti sa ne punem
in miscare) de vreme ce nivelul scazut al transmiterii dopaminei persista, ceea ce ne face sa
consideram ca nu exista nici un pericol sau nici o recompensa probabila si deci nu vom simti
nici o nevoie de a actiona. Atunci insa cand seminificatia invatata a stimulilor ne transmite
nevoia urgenta de a actiona o facem tocmai prin modul cel mai la indemana, si anume prin
cautarea activitatilor care sa ne incarce intai cu dopamina.
Dopamina pare a fi un dusman al organismului nostru, insa pericolul nu este neaparat legat
de nivelul acesteia ci de mecanismele in care interfereaza. Astfel nu trebuie sa uitam ca
nivelurile scazute de receptie dopaminica sunt corelate cu scaderea imunitatii si aparitia
unor boli. In esenta putem afirma ca pacatul sau gresala duc la o receptie scazuta de
dopamina- de fapt nu tot timpul exista o gresala a noastra in sensul de lucru rau ci este
vorba de stimuli in raport de care am invatat sa asteptam o lipsa a recompensei sau o
"bomboana amara", adica o recompensa urmata de o pedeapsa, situatie care poate fi
cauzata de nepotrivirea dintre actiunea noastra si conditiile mediului. Mai binespus
intotdeauna din punctul de vedere al obtinerii recompensei putem spune ca atunci cand nu
accedem la ea nu am facut ceea ce trebuia ca sa o obtinem, dar aceasta nu inseamna ca era
bine sa facem. Dopamina nu influenteaza doar mecanisme care sa ne puna in miscare si ci
pe cele care sa ne permita realizarea ei, oferindu-ne resursele necesare. Astfel spre exemplu
dopamina regleaza secretia gastrica si deci in esenta ne face sa putem asimila substante
hranitoare mai multe sau mai putine, direct proportional cu nivelul de transmisie
dopaminica.
De asemenea diminueaza eliberearea insulinei ceea ce explica aparitia
diabetului in asociere cu consumul de alcool spre exemplu si in general cu o transmisie
crescuta de dopamina.
Analizand mecanismul neuronal al dopaminei putem afirma ca desi in prima faza dopamina
activeaza neuronii la sfarsitul reactiei ii inactiveaza, facandu-I incapabili sa mai genereze o
reactie la contactul ulterior cu dopamina si in final incapabili de reactive fata de orice stimul.
Astfel in prima faza dopamina genereaza un lant de reactii ce duce la efectuarea unei actiuni
, spre exemplu sporirea atentiei de moment. Aceasta este asazisa recompensa pe care
individul o primeste in urma transmisiei dopaminice. Apoi aceasta reactie se inscrie in codul

genetic al celulei dandu-I o forta mai mare de reactie in cazul unei excitari ulterioare, astfel
realizandu-se adaptarea la mediu, fapt care in principal este bun. Putem spune deci ca a
evita dopamina poate inseamna a stopa adaptarea care permite supravietuirea ori o viata
mai facila. Insa acest mecanism are si parti proaste. Astfel spre exemplu persoanele cu
antecedente de alcoolism in familie, avand inscrisa genetic nevoia de reactie crescuta,
realizeaza o activare mult mai puternica la dopamina decat cei fara asemenea antecedente
si deci sunt mult mai susceptibili de a prefera aceasta cale de excitare si deci de a dezvolta
dependente. Este insa si o alta problema si anume ca la nivelul unde a intrat dopamina in
reactia celulara acel neuron isi va pierde treptat capacitatea de a reactiona la dopamina.
Aceasta deoarece reactia generata de dopamine la nivel neuronal genereaza o proteina ca
duce la inactivarea receptorului dopaminic de la care a pornit reactia. Iar in momentul ni
care toti receptorii din acel neuron sunt inactivati el devine insensibil fata de dopamina. Iata
de ce individul va incerca sa obtina cat mai multa pentru a obtine aceeasi reactive
efectoare ,insa treptat intreg sistemul neuronal va fi desensibilizat.Acest fapt explica de
exemplu de ce tratamentul bazat pe dopamina la pacientii cu Parkinson le imbunatateste
initial starea insa ulterior le-o inrautateste si mai mult. Acesta a fost circuitul pe care
dopamina il genereaza in urma contactului cu receptorii excitanti. Exista si un al doilea
mecanism pe care dopamine il genereaza si care in final duce la inactivarea permanenta a
neuronului respectiv fata de orice stimul. Astfel neuronii au si receptori inhibitori iar la
contactul cu dopamina acestia vor inhiba mecanismul de generare a produsilor efectori, care
o data epuizati prin reactiile dopaminice de excitatie vor face ca neuronul sa nu mai
transmita nici o informatie.

Dopamina insa nu functioneaza doar ca neurotransmitator ci si ca hormon si atunci inhiba

activitatea organelor in care ajunge, ceea ce duce la inhibarea tuturor celorlalti hormoni.

Serotonina, probabil in mod similar dopaminei se leaga de receptori de tip inhibitor sau de
tip excitant, la nivelul neuronului. Numai ca efectul va fi contrar actiunii dopaminei, doar
mecanismul fiind probabil acelas. Adica atunci cand serotonina se leaga de un repector
producator de reactie el va duce la efectuarea unor actiuni de calmare a organimsului,
inscriind totodata in codul genetic al respectivei celule, in memoria acesteia, informatia ca
trebuie sa fie mai putin sensibila pe viitor la acel gen de stimuli, adica sa produca o reactia
mai puternica de linistire. Si totodata este posibil ca sa fie pastrata actiunea ulterioara a
respectivului receptor care a generat reactia, astfel ca atunci cand serotonina va intra din
nou in contact cu receptorul reactia se va relua dand un compound pozitiv. Sau este posibil
ca similar mecanismelor dopaminice receptorul sa fie inactivat, astfel ca la urmatorul contact
cu serotonina sa nu se mai produca o reactie. Putem crede si ca atunci cand serotonina se
leaga de un receptor inhibitor de reactie acesta nu va produce calmare, iar serotonina va
ramane activa fiind captata de receptorul efector al altui neuron. Cert este ca atat nivelurile
serotoninei cat si numarul de receptori poate sa varieze de la un moment la altul si de la o
persoana la alta sub influenta informatiei genetice si a reactiilor acumulate la nivel neuronal
in trecut.

Desi nu se cunoaste inca daca nivelul serotoninei favorizeaza aparitia unor afectiuni sau este
un rezultat al acestora, Interesant este ca receptia scazuta de serotonina este corelata cu
aparitia unor tulburari dupa cum urmeaza:
- in depresie s-a constatat un numar prea mic de receptori ai serotoninei
- in sindromul obsesiv- compulsiv nivelul serotoninei este scazut
- in schizofrenie se inregistreaza niveluri crescute ale serotoninei, probabil tot ca o reactie la
receptia scazuta a acestei substante, organismul crescand nivelul in incercarea de a
imbunatati receptia
Serotonina joaca asadar un rol important in reglarea starii de spirit, insa uneori analiza ei nu
este suficienta pentru a explica dezechilibrele psihice, in acest mecasnism fiind implicati si
alti factori.
Serotonina este in mare parte produsa la nivel intestinal insa aceasta functioneaza doar ca
hormon pentru ca nu poate patrunde pin sange in creier si de aceea serotonina ce
functioneaza la nivel cerebral ca neurotransmitator este secretata la nivelul creierului.
Nivelul de secretie al serotoninei este inscris genetic si difera de la in individ la altul dar si in
general intre femei si barbati. Astfel femeile au mai multi receptori ai serotoninei dar un
nivel scazut al proteinei transportoare. De asemenea s-a constatat protein transportoare isi
intensifica activitatea invers proportional cu lumina solara, diminuarea luminii avand ca
rezultat cresterea transportului si implicit scaderea nivelului de serotonina.
Probabil ca motivul pentru care confundam placerea cu fericirea,este acela ca atat dopamina
cat si serotonina functioneaza ca neurotransmitatori. Serotonina influenteaza starea de calm
si de bine a organismului, calitatea somnului, tensiunea si functiile motorii. Nivelul scazut al
serotoninei este asociat cu starile de anxietate si cu depresia. Daca in esenta dopamian este
asociata cu stimularea, putem spune ca serotonina este din contra asociata calmarii. Prin
intermediul dopaminei creierul trece din starea de inhibitie, manifestata prin plictiseala si
apatie, la starea de entuziasm ce ne permite sa trecem la actiune. In sens opus prin
intermediul serotoninei creierul trece din starea de excitatie cauzata de stress, in care se
manifesta frica si anxietatea, la starea de confort. Asadar nivelul crescut al transmiterii
serotoninei caracterizeaza zonele de confort, pe cand reactiile dopaminice crescute permit
iesirea din zona de confort. Iata asadar ca rezultat al serotoninei este confortul, pe cand in
esenta dopamina duce la disconfort. Mai exact atunci cand fugim de confort practic fugim
de serotonina si cautam dopamina. Ori de aici vine eroarea, caci de obicei cautam dopamina
pentru a ne creste confortul. Insa nivelul crescut de dopamina nu genereaza confortul ci doar
obtinerea recompense, care este tradusa prin confort. Cand suntem stresati si anxiosi
cautam sa ramanem in zona de confort incetand sa mai luam decizii inovatoare. De aceea sa spus ca deciziile cele mai bune pot fi luate atunci cand atat serotonina cat si dopamina au
niveluri crescute.
Cand suntem stresati si anxiosi incercam sa obtinem recompense care sa ne scoata din
starea de neliniste, aceasta fiind semnalata de aparitia placerii. Insa emotia ne face sa
evitam trecerea la actiune pe fondul indoielii, ceea ce este similar cu starea de plictiseala,
din care iesim cu ajutorul dopaminei. Aceasta ne face sa cautam dopamina care este
capabila sa ne puna in actiune pentru a rezolva noua situatie aparuta in mediu printr-o
reactie adecvata. Serotonina se va secreta abia ulterior dupa ce credem ca am rezolvat

adecvat problema, in urma obtinerii recompensei, pentru a ne ajuta sa ne calmam. Problema

apare insa din faptul ca acest lucru nu se mai intampla intr-un mecanism defectuos al
recompensei. Adica atunci cand modul de obtinere a recompensei a fost gresit invatat,
individul nu o va obtine. Anxietatea duce instinctiv la cautarea pericolului si exagerarea
acestuia pentru a putea identifica tipul de reactie necesara care sa acopere plaja cat mai
multor posibilitati de realizare a acestui pericol. Ori aceasta face ca individul sa nu se mai
concentreze pe prezent, pe actiunile sale si informatiile care vin din mediu ci sa se centreze
pe trecut, pe informatiile deja detinute in urma actiunilor anterioare. Problema apare atunci
cand foarte multe actiuni in trecut au dus in mod repetat la imposibiltatea obtinerii
recompensei pentru ca aceasta il va face pe individ sa amane trecerea la actiune din dorinta
de a amana momentul in care va fi din nou prada anxietatii pe fondul neobtinerii unei
recompense. Faptul ca amana scurteaza insa si mai mult acel timp care ar fi trebuit fi folosit
pentru analiza informatiilor din mediu si reglarea comportamentului fata de acestea iar
individul ajunge sa aiba reactii inadecvate mediului ceea ce ii confera esec si in acelas timp ii
confirma inca o data incapacitatea sa in fata pericolului, facandu-l sa isi mentina credintele
gresite stocate in subconstient precum si modul de rectie dobandit genetic sau dezvoltat
prin experientele anterioare. Ori aceasta il face sa doreasca iar dopamina pentru a depasi
pericolul pe care il percepe ca imminent, fapt ce ii creaza anxietate. Iar partea si mai proasta
dupa cum am mai spus, nu ar fi doar ca astfel individual devine inchis intr-un cerc vicios al
propriilor esecuri trecute ci si faptul ca sensibilitatea la dopamina va scadea treptat individul
avand nevoie de tot mai multa pentru a genera o actiune, ceea ce il va face si mai
concentrat pe obtinerea acesteia, adica pe placere, obtinand numai bucurii de moment care
sunt urmate insa de revenirea tristetii si anxietatii generate de exec, situatie care nu duce la
fericire.
Serotonina este cea care anunta fericirea comandandu-ne sa ne relaxam pentru ca pericolul
nu este probabil. Evident ca nu putem face niciodata asta insa atunci cand percepem
pericolul nu doar ca posibil ci sa imininent adica probabil. Ceea ce putem face insa este sa
realizam ca uneori aceasta perceptie a noastra este gresita, fiind in fapt nelegata de
realitate ci rezultat al reprezentarilor anterioare gresite. Si atunci trebuie sa evitam cautarea
instinctiva a pericolului, analizand adevarata probabillitate a acestuia de a se intervene. De
asemenea trebuie sa incetam sa il mai exageram pentru ca aceasta ne va duce la reactii
disproportionate care in esenta vor fi mult prea rezervate fata de nevoia reala, facandu-ne in
realitate sa ne limitam zona de actiune, chiar daca am putea avea acces la o zona mai
intinsa. Altfel treptat zona de confort va tinde sa se limiteze in loc sa se extinda. Iata de ce
putem compara persoana la care actioneaza serotonina cu un constructor care treptat isi
largeste propria locuinta. Pe de alta parte insa persoana care isi limiteaza spatiul vital prin
intermediul dopaminei incearca si ea sa fie tot un constructor, insa in mod gresit considera
ca pentru asta trebuie sa fie intai un aventurier. Si astfel in loc sa caute pas cu pas reglajele
fine care duc la reusita, se lasa condus de cautarea unor pastile magice, adica de
preconceptiile sale care Il fac slavul dopaminei, excluzandu-i de la posibilitatea de a construi
si facandu-l practic sa deconstruiasca permanent, limitandu-si spatiul de confort si implicit
adaptarea la mediu si posibilitatile de a-I face fata. El devine astfel din ce in ce mai putin
realist, fiind orientat spre idealuri a caror indeplinire nu reuseste de fapt nciodata sa o
atinga, ci doar crede ca incearca, in fapt incercand pe caile gresite. Ajunge astfel sa fie un
Sisiv care desi munceste uneori si isi asuma mult mai multe riscuri decat constructorul,
incercand sa se dezvolte tot mai mult, in realitate aceasta dezvoltare a abilitatilor nu ii

serveste ca raspuns in rezolvarea problemelor mediului, ducandu-l doar la satisfacerea

propriilor dorinte care nu au legatura cu nevoile reale ci doar cu false nevoi. De mentionat
este si faptul ca retragerea de la actiune este rezultat al unor convingeri gresit intiparite in
subconstient si se pot manifesta atat in sensul de evitare prin intarzierea unui rezultat ce se
crede a fi negative cat si in sensul de pastrare prin intarzierea consumarii unei actiuni al
carei rezultat se stie a fi pozitiv, adica un fel de placere. Astfel putem primi un cadou sau
cumpara chiar noi ceva ce ne doream, putem avea ceva de mancare care ne place foarte
mult, insa ajungem sa evitam sa folosim, sa consumam acel ceva din dorinta de a pastra
acea placere pentru zile negre adica pentru momente in care vom avea nevoie mai mare si
astfel ajungem sa nu ne bucuram de ele, caci lucrurile se strica, se demodeaza, se altereaza.
Persoanele care se feresc de anxietate pe cale dopaminica simt ca au nevoie de enegie si
deci vor incerca de multe ori sa o conserve. De aceea pot avea probleme cu somnul ,
dormind prea mult. Pot avea problema insa si cu ordinea, percepand a fi ordonat ca o
cheltuiala inutila de energie. Astfel ei vor tinde sa arunce lucrurile la intamplare pentru a nu
pierde timp si energie cu analiza locului unde sa le puna si cu pusul lor, pas cu pas in locul
adecvat. O abordare mai libera nu este in sine rea, nefiind necesar sa duci pe rand fiecare
pai la locul sau sa zicem asa, insa uneori a pune lucrurile de la inceput bine te scuteste nu
de timpul si energia cheltuite pentru a le ordona. Chiar daca poate acest timp va fi mai scurt
totusi va fi mai frustrant si deci sunt mari sansele ca sa amani aceasta ordonare sis a te
impiedici de lucruri care ajung sa te incurce. Apoi e posibil ca nepunand lucrurile rational sa
chletuiesti apoi mai mult timp si energie ca sa le gasesti, si implicit sa te lovesti iar de emotii
negative. Asadar ar trebui si aici realizat un echilibru.
De obicei aceste persoane amana chiar lucruri simple ce presupun un consum foarte mic de
timp si energie, care sunt insa necesare. Nerealizarea lor da anxietate, si in plus ele se unesc
unele cu altele, multiplicandu-si proportional si efectul anxios, aparand ca un conglomerat pe
care nu il mai percepem ca suma a partilor sale ci sa o singura entitate si care e din ce in ce
mai greu de gestionat si de realizat. Iata un alt compound. Ca alternative putem sa ne oprim
foarte putin pentru a ne reincarca cu energie, timp in care sa ne gandim la ce avem de facut,
iar imaginea tintelor ne va motiva. Daca avem lucruri mici dar urgente, sa le facem intai pe
acelea, nu sa credem in mod naiv ca le vom face imediat ce terminam cu odihna sau
activitatea in care eram antrenati (si care de obicei este de fapt una dopaminica si nu una
necesara) pentru ca riscam sa nu le facem la timp. Chiar daca in esenta ceea ce facem deja
pare mai important pe termen lung, aceasta nu inseamna lucrul simplu dar urgent e mai
putin important, pentru ca nerealizarea lui ne poate chiar afecta realizarea obiectivelor de
termen mai lung si in plus daca acelea sunt de termen lung atunci pana la urma nu moare
nimeni daca le intrerupem o scurta perioada, pentru a face lucrurile cu adevarat necesare
acum si aici.

Am putea afirma si ca dopamina este corespunzatoare cu procesele inflamatorii si un mediu

oxidativ acid pe cand serotonina corespunde calmarii acestor procese si unui mediu alcalin.
S-ar parea asadar ca este bine sa avem cat mai multa serotonina. Si totusi cercetarile
recente au demonstrat niveluri crescute ale acestia
in sistemul circulator asociate
autismului. Nu s-a stabilit cum ca acestea ar cauza afectiunea dar s-a constatat ca o proteina
ce semnaleaza coagularea sangvina favorizeaza inhibarea transportorilor serotoninei,

aceasta ramanand mai mult timp in sistemul circulator iar acest mecanism poate fi favorizat
genetic.
Am putea spune ca intre cele doua tipuri pe care le-am numit din perspective rezultatelor ca
aventurier si constructor, diferenta rezida nu in neaparat in dorinta sau in actul de a construi
ci in cat de adecvata este constructia in raport de mediu- aceasta putand fi insuficienta
rezultat al retragerii constante din actiune sau putand fi disproportionata ca raspuns al unor
pericole care sunt doar imaginare si posibile nu si probabile deci iminente. In esenta ambele
preferinte pot fi benefice dar pot avea si neajunsuri- aceea strict realista care tinde spre
optimism si genereaza actiune sau inactiune in functie de necesitatile identificate sau aceea
prudenta care tinde spre retragerea de la actiune in cazul asocierii cu un iminenta unui
pericol ce genereaza anxietate sau spre o pregatire suplimentara mai mare decat gradul de
pericol aparent in cazul asocierii acesteia cu probabillitatea imaginata de pericol. Nu se
poate face o ierarhie apriori intre cele doua preferinte pentru ca ele sunt rezultat al adaptarii
individului la mediu prin zestrea genetica sau prin programele subconstiente ce sunt
generate de interactiunea cu mediul. Insa putem afirma ca fiecare se poate dovedi benefica
doar in anumite cazuri. Astfel preferinta pe care in general o numim de a fi realist este
benefica atat timp cat simturile individului reusesc sa transmita fidel si la timp informatiile
din mediu insa poate fi un defect atunci cand individual doar crede ca are o detine o analiza
obiectiva a situatiei, cand in realitate ii lipsesc o serie de date relevante. In acest caz o
abordare prudent ar fi mult mai nimerita, ferind persoana de rezultatele pe care nu le poate
preverea ca iminente. Astfel persoana realista percepand in mod gresit mediul ca fiind mai
sigur decat in realitate poate sa nu simta in mod naiv nevoia de actiune pentru a se feri de
pericolele iminente din mediu sau sa nu simta de evolutie adica de a si dezvolta anumite
capacitate pentru a preintampina pericole cu un grad mai mare de probabilitate. De cealalta
parte preferinta pe care in general o numim visatoare sau aventuriera este benefica atat
timp cat exista un pericol iminent sau probabil si devine un defect atunci cand pericolul este
doar posibil avand numai in mintea individului o probabilitate mai mare sau chiar iminenta,
nu si in realitate. In acest caz o abordare optimista ar ar fi mai nimerita, ferind persoana de a
actiona inutil dar mai ales de a actiona inadecvat, pentru ca fiind concentrala pe cautarea
pericolului asteptat poate sa rateze informatiile din mediu despre pericolele reale. Astfel
persoana visatoare percepe si ea in mod gresit mediul, insa in sensul contrar, adica il vede
mai nesigur decat este in realitate si poate sa nu mai fie capabila de evolutie sustenabila si
actiune imediata in sensul acelei evolutii sub presiunea probabilitatii unui pericol in fata
caruia se teme sa actioneze daca a invatat in mod repetat ca actiunile sale au esuat, sau
poate sa nu mai fie capabila de focalizare rapida si corecta a capacitatilor detinute care
confera posibilitatea unei actiuni eficiente si la timp in cazul unui pericol iminent.
Astfel sunt persoane care desi se considera a fi ancorate puternic in realitate si orientate
spre a contrui nu fac decat sa construiasca exagerat si inutil, asa cum sunt cei cu manii
compulsive pentru a aduna lucruri, pentru a mentine o curatenie si igiena excesiva, pentru a
munci, pentru a conduce, pentru a bea sau fuma, toate fiind in fapt doar modalitati
dopaminice care le reduc temporar nivelul anxietatii, rapindu-se insa din timpul si energia c
ear fi trebuit sa serveasca unei adevarate constructii trainice, constructia lor nefiind numai
disproportionate fata de nevoile reale ci si ephemera din cauza mecanismelor prin care
dopamina ajunge sa desensibilizeze individul, acesta avand nevoie sa faca tot mai mult si
mai mult.

De partea opusa sunt si persoane care desi se considera si ele a fi ancorate puternic in
realitate si orientate pentru a construi nu fac decat sa construiasca disproportionat fata de
realitate- fie in sensul pozitiv in care se pregatesc pentru pericole iluzorii ratand pregatirea si
actiunea fata de cele reale, fie in sensul negative in care amana trecerea la actiune sub
presiunea probabilitatii aparitiei unor pericole fata de care nu stiu cum sa actioneze pentru
ca in trecut fie actiunile lor nu au avut rezultatul dorit fie au avut un feedback contradictioriu
din pricina altor factori care au interferat in posibilitatea individului de a-si caracteriza
actiunea ca eficienta sau nu in raport de un stimul.
Din moment ce ambele preferinte tind sa se mosteneasca dar sa se si inscribe stabil in
subconstientul nostru in urma experientelor anterioare, primul pas trebuie sa fie identificarea
tendintei noastre genetice precum si a celei actuale si apoi ocolirea greselilor la care aceasta
poate conduce.