Sunteți pe pagina 1din 4

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMITERII MOSTENIRII

11. Enumerare. Dupa cum rezulta din definitia data mostenirii transmiterea patrimoniului unei
persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta - ea are anumite particularitati care
o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor si obligatiilor, cunoscute dreptului civil.
Astfel, avand loc numai la moartea unei persoane fizice, mostenirea este o transmisiune pentru
cauza de moarte si, fiindca se refera la patrimoniul persoanei decedate, iar nu la drepturile si obligatiile
ei privite izolat, aceasta transmisiune are caracter universal. Pe de alta parte, desi patrimoniul unei
persoane fizice este divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii, in cadrul transmisiunii
mostenirii el este privit ca fiind, in principiu,unitar (putandu-se transmite dupa aceleasi norme juridice)
si indivizibil.
12. Transmiterea mostenirii este o transmisiune pentru cauza de moarte (mortis causa) intrucat se
produce numai in urma si prin efectul mortii fizic constatate sau judecatoreste declarate a unei persoane
fizice (viventis hereditas non datur). Prin urmare, normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate
actelor de transmisiune intre vii (inter vivos) guvernate de dreptul obligational si nici in cazul incetarii
existentei unei persoane juridice, chiar daca, in cazul incetarii existentei unei persoane juridice
opereaza o transmisiune universala sau cu titlu universal, incetarea existentei persoanelor juridice (si
efectele ei) fiind reglementata prin acte normative speciale.
Precizam insa, ca normele care guverneaza transmisiunea succesorala sunt, in principiu,
aplicabile si persoanelor juridice ori statului, in cazurile si in masura in care ei se prezinta in
calitate de dobanditori ai patrimoniului sau ai unor bunuri din patrimoniul persoanei fizice
decedate.
13. Transmiterea mostenirii este o transmisiune universala intrucat are ca obiect patrimoniul
persoanei fizice decedate, ca universalitate juridica, adica totalitatea drepturilor si obligatiilor care au
valoare economica si care au apartinut defunctului[1].
Drepturile si obligatiile nepatrimoniale, in principiu, nu se transmit prin mostenire. Tot astfel nu se
transmit prin mostenire:

drepturile patrimoniale care se sting la moartea titularului lor intrucat au caracter viager sau
sunt contractate ori nascute ex lege intuitu personae (cum ar fi dreptul de uzufruct, uz sau abitatie,
o creanta de intretinere sau de renta viagera, dreptul de folosinta locativa, dreptul la pensie) ori din
alte cauze (de exemplu, moartea celui care lasa mostenirea a operat ca o conditie rezolutorie sau ca
un termen incert extinctiv) si

obligatiile patrimoniale legate de o calitate personala a defunctului (de exemplu, obligatia de


intretinere prevazuta de lege in consideratia calitatii personale a defunctului, nu si obligatia de
intretinere asumata de de cuius printr-un contract de intretinere) si cele nascute din contracte incheiateintuitu personae (de exemplu, obligatiile antreprenorului - art.1485 C.civ.)[2].

Prin caracterul universal al transmisiunii mostenirii se explica deosebirile fata de transmisiunile prin
acte intre vii.

Astfel, transmisiunea prin acte intre vii, in sistemul dreptului nostru civil, nu poate avea ca obiect
obligatii, ci numai drepturi, Codul civil necunoscand transmiterea de datorie. In schimb, in cadrul
transmisiunii succesorale trec asupra mostenitorilor sau legatarilor universali sau cu titlu universal nu
numai drepturile, dar si obligatiile defunctului, fiindca aceasta transmisiune are ca obiect nu drepturi si
obligatii privite izolat (ut singuli), ci patrimoniul defunctului ca universalitate juridica, iar, in acest
cadru, drepturile defunctului nu pot fi despartite de obligatiile pe care le-a avut.
Pe de alta parte, in dreptul nostru, transmisiunea prin acte intre vii nu poate avea ca obiect un
patrimoniu. Din acest motiv, cat timp titularul traieste patrimoniul lui nu poate fi transmis asupra altei
persoane, actele incheiate de titular putand avea ca obiect numai drepturi privite izolat. In schimb, dupa
moarte, incetand personalitatea titularului, devine posibila, si chiar necesara, transmiterea patrimoniului
defunctului asupra unei sau unor persoane in fiinta.
Precizam ca, daca un mostenitor universal sau cu titlu universal vinde drepturile sale succesorale
(art.1399-1401 C.civ. ), contractul va avea ca obiect dreptul de mostenire privit izolat (ut singuli), desi
acest drept poarta asupra unei universalitati (daca exista un singur mostenitor sau legatar) sau asupra
unei cote-parti indivize asupra universalitatii (daca sunt mai multi mostenitori ori legatari).
Deci obiectul instrainarii nu este patrimoniul vanzatorului, ci o masa de bunuri din acest patrimoniu,
dar individualizat prin raportare la dreptul de mostenire al vanzatorului privit izolat[3]. Si fiind ca
aceasta instrainare are ca obiect o universalitate sau o cota-parte indiviza asupra universalitatii,
legatarul cu titlu particular nu poate fi vanzatorul unui drept succesoral (ci numai a dreptului - real sau
de creanta - care formeaza obiectul legatului cu titlu particular).
Pe de alta parte, deoarece obiectul instrainarii este o universalitate, ea implica o transmisiune nu
numai de drepturi, dar si de obligatii. Este o derogare (art.1401 C.civ.) de la regula potrivit careia
transmisiunile intre vii nu pot avea ca obiect obligatii. Insa transmisiunea datoriilor va fi producatoare
de efecte numai intre partile contractante, nu si fata de terti. Creditorii mostenirii vor putea urmari
pentru realizarea creantelor lor pe vanzator (mostenitor). Este o consecinta ce decurge din
nerecunoasterea de catre Codul civil a cesiunii (transmiterii) de datorie[4].
Transmisiunea mostenirii se, deosebeste de transmisiunea prin acte intre vii si prin faptul ca
drepturile dobandite de succesorii in drepturi mortis causa sunt opozabile tertilor fara indeplinirea formalitatilor prevazute de lege pentru transmisiunile prin acte intre vii. Astfel, drepturile reale dobandite
sunt opozabile tertilor independent de efectuarea formelor de publicitate imobiliara[5].
Iar pentru dobandirea creantelor nu este necesara respectarea formalitatilor prevazute de lege pentru
cesiunea de creante[6]. Aceste deosebiri se explica tot prin caracterul universal al transmisiunii
mostenirii, adica prin faptul ca drepturile nu sunt privite in mod izolat, ci ca parti componente ale
patrimoniului defunctului. In schimb, in cazul vanzarii drepturilor succesorale, pentru opozabilitatea
fata de terti - in functie de natura drepturilor dobandite (reale sau de creanta) - este necesara
indeplinirea formelor de publicitate, fiindca dreptul succesoral este privit izolat de patrimoniul
vanzatorului, acest patrimoniu neformand obiectul contractului.
14. Transmiterea mostenirii este o transmisiune unitara, in sensul ca mostenirea, in intregul ei, deci
toate drepturile si obligatiile defunctului, se transmit la mostenitorii legali sau legatari dupa aceleasi
norme juridice, indiferent de natura si/sau provenienta ori originea bunurilor care il
compun[7]. Caracterul unitar al dreptului succesoral corespunde unitatii patrimoniului transmis si al
dreptului de proprietate, drept care formeaza obiectul principal al transmisiunii mostenirii[8].

Precizam ca prin caracterul unitar al transmisiunii intelegem transmiterea patrimoniului succesoral


dupa aceleasi norme juridice - fara a face deosebire intre diferitele bunuri care il compun, dupa natura
lor (drepturi reale sau drepturi de creanta, mobile sau imobile etc.), dupa provenienta lor (de exemplu,
de pe linie materna sau paterna), dupa originea lor (mostenite sau achizitionate) sau dupa modalitatile
de care sunt afectate (termen sau conditie, proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie etc.) - iar
nicidecum unicitatea actului normativ (de exemplu, Codul civil), dreptul succesoral unitar roman fiind
reglementat prin mai multe acte normative (in afara Codului civil, de exemplu, Legea nr.319/1944
pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor, Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia
extinctiva etc.).
Principiul unitatii transmisiunii succesorale, creat de jurisconsultii romani (negat numai in
oranduirea feudala, mai ales in privinta bunurilor nobiliare /fiefuri/ atribuite primului nascut de sex
barbatesc - privilegiul de masculinitate si de primogenitura), guverneaza si dreptul nostru succesoral[9].
14.1. Pentru considerente de ordin social-economic si de echitate, principiul unitatii transmisiunii
succesorale cunoaste insa in dreptul nostru si unele exceptii[10].
Cea mai importanta exceptie este cea prevazuta de art.5 din Legea nr.319/1944. Astfel, daca la
moartea unui sot, in lipsa de descendenti, sotul supravietuitor vine in concurs cu ascendentii si/sau
colateralii defunctului, el mosteneste (daca defunctul nu a dispus altfel prin testament) - in afara de
partea sa succesorala si fara a suporta in privinta acestor bunuri concursul comostenitorilor - mobilele
si obiectele apartinand gospodariei casnice, precum si darurile de nunta (art.5 din Legea nr.319/1944
pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor)[11].
Prin urmare, in privinta bunurilor gospodariei casnice si a darurilor de nunta, in ipoteza aratata, se aplica o reglementare
speciala, derogatorie de la regulile generale ale devolutiunii succesorale legale. Inseamna ca legiuitorul a inlaturat, pentru
o parte din bunurile lasate de defunct, principiul unitatii transmisiunii succesorale.

15. Transmiterea mostenirii este indivizibila in sensul ca acceptarea sau renuntarea la mostenire are
caracter indivizibil, neputand avea ca obiect numai o parte din mostenire. Cu alte cuvinte, fiecare
mostenitor trebuie sa accepte mostenirea potrivit vocatiei succesorale sau sa renunte la ea. Principiul
indivizibilitatii nu se opune insa acceptarii sub beneficiu de inventar[12].
Acest principiu decurge din indivizibilitatea patrimoniului succesoral, care se transmite, ca atare,
asupra mostenitorilor si explica de ce, in cazul renuntarii la mostenire de catre unul sau mai multi
succesibili[13], precum si in cazul nedemnitatii ori a ineficacitatii legatelor (nulitate, revocare,
caducitate) vor profita de drept succesorii acceptanti a caror vocatie era inlaturata sau diminuata prin
existenta altor mostenitori sau care aveau obligatia sa execute legatul in cauza (neacceptat sau
ineficace).
Intrucat patrimoniul succesoral este indivizibil, in cazul pluralitatii de mostenitori el se transmite in
aceasta stare si ea subzista pana la efectuarea impartelii (partajului), afara numai daca defunctul a facut
prin testament o imparteala de ascendent[14].
Prin derogare de la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale, creantele si datoriile
defunctului sunt, in ceea ce priveste raporturile dintre mostenitori, pe de o parte, si creditorii ori
debitorii defunctului, pe de alta parte, de drept impartite intre mostenitori din ziua deschiderii
mostenirii, cu exceptiile prevazute de lege (art. 1060-1061 C.civ.).

O alta derogare de la principiul transmiterii mostenirii in stare de indiviziune rezulta din dispozitiile
Legii nr.18/1991 (republicata in 1998) referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor. Potrivit art.13 din lege, calitatea de mostenitor se recunoaste nu numai persoanelor care au
acceptat mostenirea lasata de fostul proprietar, dar si celor care nu au acceptat mostenirea (dar nici nu
au renuntat la mostenire) si care au fost socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la
cota ce li se cuvine, ei fiind considerati acceptanti prin cererea facuta comisiei constituite potrivit legii.
Invers, mostenitorul acceptant al mostenirii autorului, care nu a facut cerere, nu poate pretinde drept de
proprietate asupra terenului reconstituit pe numele comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi,
care au beneficiat de prevederile legii in absenta mostenitorului care nu a cerut comisiei reconstituirea
dreptului de proprietate. Numai in privinta renuntarii la mostenire se aplica principiul
indivizibilitatii[15].