Arhitectura neoromaneasca

Arhitectura neoromaneasca (sau neobrancoveneasca) a aparut la sfarsitul secolului al 19-lea i a continuat

pana catre cel de-al Doilea Razboi Mondial. Acest stil reprezinta un amestec de elemente rasaritene bizantine (ex;
arcada scurta, coloanele mici si groasa) si motive arhitecturale si etnografice taranesti (pridvorul cu arcade,
arcaturile n acolada) precum si anumite modele de arta otomana; dar mai ales sunt preluate elemente din
arhitectura palatelor construite pentru domnitorul Constantin Brancoveanu de catre arhitecti italieni (cum ar fi
motivele florarle care imbraca chenarele de usi si ferestre, sau coloanele). Trebuie deasemenea mentinoat faptul ca
toate aceste elemente sunt adaptate la tendintele arhitecturii noi.
Acest tip de arhitectura a fost folosit in special pentru cladirile de tipul celor folosite in administratia locala
(primarii, vami, administratii financiare), constructii din investitii publice (locuinte ieftine, scoli rurale, muzee,
facultati si in Ardeal dupa 1918 biserici, catedrale) dar a fost preluat si pentru locuintele luxoase tip vila.
Numerosi arhitecti ai vremii au adoptat acesta maniera de lucru a stilului neoromanesc: Petre Antonescu,
Nicolae Ghica-Budesti, Paul Smarandescu, Toma T. Socolescu, dar Ion Mincu este considerat initiatorul miscarii
arhitecturale, fiind primul ce preia elemente din arhitectura noastra medievala. Acest lucru se poate vedea la Casa
Lahovary (1886), Bufetul de la Sosea (1892) sau Scoala Centrala de fete (1890), toate aflate in Bucuresti.

Constantin Brancusi
Sculptura romaneasca a inceputului de secolo 20 este dominata de doi fosti elevi ai unui excelent profesor al
Scolii de Arte Frumoase din Bucuresti, Vladimir Hegel: Paciurea si Brancusi. In 1938, esteticianul Tudor Vianu
face o memoriabila afirmatie: "Duhul nelinistii il va inspira pe Paciurea. Acela al linistii si al eternitatii constituie
geniul lui Brancusi."
Constantin Brancusi se naste in anul 1876, in Hobita, judetul Gorj. Copilaria sa a fost marcata de dese
plecari de acasa i de ani lungi de ucenicie n ateliere de boiangerie, pravalii i birturi. in Craiova, n timp ce lucra
ca ucenic, isi face cunoscuts indemanarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale gasite n
pravalie. Gasindu-se ca ar fi de cuviinta sa dezvolte aceste abilitati, el este nscris cu bursa la Scoala de Arte si
Meserii din Craiova.
Dupa ce a urmat Scoala de Arte si Meserii n Craiova (1894 - 1898) vine la Bucuresti unde absolva Scoala
de Arte Frumoase in 1902. Lucrarile executate in timpul studentiei - "Ecorseul", "Vitellius" - dovedesc insusirea
modelajului academico-realist.
Pleaca in 1904 la Paris. Aici urmeaza cursurile Scolii de Arte Frumoase pentru un an, iar apoi intra ca
ucenic in atelierul lui Rodin, pentru scurta vreme. Realizand ca drumul lui este total diferit fata de cel al
maestrului, pleaca, rostind cunoscuta replica : " La umbra marilo copaci nu creste nimic". Dupa o perioada in care
isi insuseste tehnica modelajului rodinian (ex: portretele de copil sau "Portretul pictorului Dascalescu"), urmeaza
intre anii 1907-1910, un moment de cotitura in opera sa - momentul in care se desprinde de traditia clasica si
incearca sa cuprinda in lucrarile sale spiritualitatea. Acest lucru este evident datorita lucrarilor ca "Rugaciunea",
"Sarutul" sau "Cumintenia pamantului". Cele doua lucrari din urma reprezinta si trecerea la o noua tehnica,
cioplitul in piatra.
In anii ce urmeaza, sculptorul intalneste anumite creatii din arta primitiva si arhaica printre care trebuie
amintite si sculpturile africane. dupa aceaste intalniri sculptorul regaseste sursa de inspiratie romaneasca. Expune
lucrari in tara la "Tinerimea artistica" prilejuind conflictul dintre clasicism si modernitate. Lucrarile din aceasta
perioada - ex: "Somnul" (1908), il asseaza printre artistii avangardei europene. Anii acestia vor reprezenta o
perioada de cautari si clarificari.
Renunta la viziunea fragmentara a corpului uman si la motivele suferintei si se intreapta catre marile teme
ale omenirii: nasterea si iubirea. Brancusi este acum preocupat si de tema zborului si a aspiratiei prin zbor
aimplinirii spirituale, cautand in acelasi timp esentele formale: ''N-am vrut sa sculptez pasari, ci zboruri.".
O alta inovatie ce o aduce Brancusi este cea la nivelul formei: puternica geometrizare - ovoidul devine
forma originara a lumii, ex: "Domnisoara Pogany".
Ansamblul de la Tg. Jiu, ridicat in memoria soldatilor cazuti in Primul Razboi Mondial, modifica conceptia
monumentului comemorativ. . Brancusi concepe un traseu, asemenea unui pelerinaj care pleaca de la Masa
tacerii i se continu cu Poarta sarutului, urmand biserica i se ncheie cu scara la cer, Coloana infinitului,
toate fiind pe acelai ax. Un lucru foarte interesant este faptul c artistul i-a numit operele complet diferit. Ins,
dupa venirea comunismului, denumirile celor trei monumente au fost schimbate. Astfel, denumirile erau de fapt,
urmatoarele: Coloana sacrificiului infinit, Monumentul intregirii neamului i Masa apostolilor neamului.
Concluzionand, chiar daca toate inovatiile aduse de sculptor au fost de factura moderna, cum ar fi renuntre
la anumite materiale sau modificariile formei sau modificarea unui tip de monument, din punctul meu de vedere
cele mai moderne lucruri in opera lui Brancusi au fost gandirea simplista si echilibrata ce accede spre absolut si
fapul ca aceasta gandire se regaseste in totalitate in opera sa, ce singura parca se indreapta spre absolut; din acest
motiv il putem considera parintele sculpturii moderne.

Diferenta dintre Pallady si Petrascu

Gheorghe Petrascu si Theodor Pallady sunt cei doi pictori romani, care desi asa de apopiati ca si varsta si
mai ales ca si perioada de viata (Petrascu 1872-1947 si Pallady 1871-1956), sunt atat de diferiti ca si maniera de
lucru. Chiar daca alegem la intamplare doua lucrari, la prima privire observam o fosrte mare diferenta.
Comparand, spre exemplu, "Nud in combinezon alb" apartinand lui Pallady si "Nud cu carte rosie"
apartinand lui Petrascu, observam in primul exemplu un personaj feminin dur si geometrizat, poate chiar usor
masculinizat, spre deosebire de femeia din lucrarea lui Petrascu, o femeie fragila si delicata, a carei miscare este
de o gratie subtila.In perfecta aromie cu viziunea asupra femeii este si desenul celor doi artisti: Pallady - desen
dur, cu o linie groasa, iar Petrascu - desen usor si delicat. Desi in ambele lucrari contrastul clar-obscur este
prezent, in cea de a doua este mult mai puternic si tot aici avem subordonat si un contrast complementar verderosu. Puternicul contrast clar-obscur din lucrarea lui Petrascu se datoreaza unei lumini dramatice, spre deosenire
de prima a carei lumina este foarte subtila.
Putem deduce faptul ca Pallady isi imagineaza femeia ca fiind puternica si totusi putin fragila datorita
culoriilor folosite (nuante de portocaliu pastelate) iar Petrascu percepe femeia ca fiind delicata si totusi dura din
cand in cand(datorita negrului si verdelui englez).

Diferenta dintre Grigorescu si Andreescu

Nicolae Grigorescu (1838-1907) este un pictor pentru care " lumea devenea o modalitate lirica a
luminii"(Remus Niculescu). Pana la varsta de 23 de ani a pictat icoane la Caldarusani si biserica Agapia.
In anul 1861 ajunge la Paris cu o bursa de studii. Devine elev al Scolii de Belle-Art si ii va studia
temeinic pe marii maestrii cum ar fi Re,brandt sau Rubens. La Barbizon descopera tehnica plein-air. De
acum inainte formele plastice vor fi delimitate de pete de culoare si nu de linie, utilizand o pensulatie
rapida. Ajunge cu timpul la o varianta proprie a plein-air-ului care il deosebeste atat de impresionisti cat
si de barbizonisti.Peisajul senin al verilor toride pe la noi din tara este invadat de o lumina puternica ca-l
transfigureaza intr-un univers ireal, lumina subordonand toate celalalte elemente de limbaj plastic:
forma, culoare, spatiu.
Ion Andreescu (1850-1882) este un pictor caruia nimic nu i-a prevestit un destin maret. Dupa ce a
absolvit Scoala de Belle-Arte din Bucuresti, a predat desenul la o scoala din Buzau. Picteaza mai intai
subiecte modeste cum ar fi naturi statice si portrete. Vocatia de peisagist o descopera in anul 1873 in
urma vizitarii unei expozitii a lui Grigorescu la Bucuresti. In ultimii 3 ani de viata ajunge si el la Paris
unde isi va perfectiona tehnica la Academia Julian, si mai apoi la Brabizon.
Melancolia lui Andreescu este departe de lumea fericita surprinsa in picturile lui Grigorescu.

Spre deosebire de peisagistica lu Grigorescu, atras in deosebi de anotimpul cald, Andrescu

Picteaza in egala masura toate anotimpurile, iar vara lui este una domninata de nuante reci.
O alta deossebire majora in opera celor doi este timpul: in opera lui Grigorescu timpul este unul
temporal, spatiul fiind o impresie trecatoare, iar in opera lui Andreescu, este capabil sa sugereze
infinitul.

Beldiman Flavia-Carina
Clasa a 12-a P