Sunteți pe pagina 1din 12

Catina alba

Arbust
fructifer.
Denumire
stiintifica: Hyppophae
rhammnoides
Familia: Eleagnaceae
Origine: Asia
centrala
Dimensiuni: 1
3
m
Catina alba - Hippophae rhamnoides a fost introdusa recent in cultura. Una dintre cele mai mari
plantatii
din
tara
se
gaseste
in
apropierea
Bacaului.
Este un abust fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza
deopotriva
in
industria
alimentara,
in
silvicultura,
in
farmacie
dar
si
ca
planta
ornamentala.
Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte
continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim
celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier
si sodiu, uleiuri complexe, etc. Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina
traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase
de la Dioscorid si Teophast. In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta,
siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical. Uleiul de catina este utilizat in
tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice,
circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii,
astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene,
hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru
tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac. Catina este si un foarte
bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii. Prin prelucrarea fructelor in industria alimentara se
obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice. Datorita
capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in
vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii,
diverse culturi). La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul
superior al Siretului pana la Olt. In agricultura, se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor
similare celor intalnite la leguminoase, dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de
drajonare. In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau
catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si
Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe
vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides. La acea vreme
profesorul Simionescu observa doar caracterul de planta decorativa a catinei. ("Cand trenul te duce spre Sinaia, un decor frumos se
prezinta ochiului, prin viroagele din apropierea Campinei. Malurile, numai rapi, colorate cand ca huma, vinete, cand galbene, galbenul
nisipului, cand mai albie, gresia dezgolita ori chiar caramiziu, sunt impestritate de dese tufe argintii, pe crengile carora stau ciucur
bobite
portocalii".)
Revenind in zilele noastre, preocuparile cercetatorilor in privinta acestei plante, si indeosebi rezultatele acestora, readuc tara noastra in
prim-planul
lumii
stiintifice
internationale.
In anul 1999, la al 12-lea Salon international de inventii, tehnici si produse noi, Geneva, domnul Moraru Ionut, de la Asociatia Stiinta si
viata obtine medalia de bronz pentru mai multe preparate medicinale, printre care Vita-Gins - capsule continand radacini de ginseng
rosu, de Hippophae rhamnoides si de maces cu o actiune vitaminizanta, antioxidanta, stimulanta si tonica SNC, cresterea capacitatii de
efort
fizic
si
intelectual
al
organismului.
Doamna Nicole-Livia Atudosiei, sefa de lucrari la Catedra de microbiologie a Universitatii Bioterra din Bucuresti si secretarul stiintific al
Facultatii de Ingineria Produselor Alimentare au creat un procedeu de obtinere si conservare naturala a unui suc pe baza de catina
alba, imbogatit cu extracte de plante aromate si medicinale. Acest suc este un biostimulator, fiind bogat in vitaminele A, C, E, F,
bioflavonoide, licopine (coloranti naturali), cu o actiune marcant antioxidanta, acizi organici, minerale, intre care salutara este prezenta
seleniului din catina (unul dintre cei mai puternici antioxidanti). Pentru aceasta creatie, autoarea a primit Medalia de argint la Salonul
international de inventii, produse si tehnologii noi - EUREKA - Bruxelles, 2000 s 646d32g i Medalia de argint la Salonul international de
inventii, Geneva, 2002.
2. Cresterea si fructificarea la catina alba Catina se prezinta ca un arbust inalt de 1,5 - 3,5 m, cu numerosi tepi puternici. In functie de
conditiile de clima si sol, ea creste diferit, si anume ca tufa joasa taratoare in zonele aride si pe soluri sarace, sau sub forma
arborescenta de 8-10 m inaltime pe soluri fertile. Catina alba intra pe rod in anul 3 de la plantare si are o durata de productie de 18-20
de ani. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat, raspandit mai mult la suprafata solului, la 20 cm adancime si are mare capacitate
de
drajonare.
Pe
radacinile
catinei
se
formeaza
nodozitati
fixatoare
de
azot,
ca
la
leguminoase.
Aceste nodozitati sunt formatiuni simbiotice produse de bacterii din genurile Rhizobium, Azotobacter, Clostridium, bacterii fixatoare de
azot care traiesc libere in sol. Acestea patrund in planta prin perisorii absorbanti printr-un mecanism de atractie chimica (recent s-a
descoperit ca bacteriile sunt atrase de flavone secretate de radacina) si se instaleaza in interiorul radacinii plantei unde formeaza
formatiuni globuloase cu aspect de noduri. Formarea acestor formatiuni este avantajata de prezenta unor microelemente ca bor,
molibden, calciu si sulf. In interiorul nodozitatilor bacteriile se dezvolta, se inmultesc si fixeaza azotul atmosferic, transformandu-l in azot
asimilabil. Bacteria isi insuseste de la planta zaharuri si alte substante pe care nu si le poate sintetiza, iar planta utilizeaza azotul
organic fixat de bacterii. Tulpina catinei are o scoarta neteda, de culoare bruna-verzuie, care cu timpul se inchide la culoare. O
particularitate a catinei este prezenta a numerosi spini puternici, lignificati, foarte ascutiti. Toate cresterile anuale de pe tulpina si ramuri
se termina cu astfel de ghimpi. Frunzele sunt mici, dispuse altern, scurt petiolate, cu limbul ingust si lung de 5-6 cm, cu perisori solzosi
de culoare cenusie-argintie pe ambele fete. De la aceasta caracteristica ii vine si denumirea populara de catina alba. Frunzele sunt ele
insele bogate in vitamina C. Catina alba este o specie unisexuat dioica, avand plante deopotriva femele si barbatesti. Plantele
barbatesti sunt mai viguroase decat cele femele, au ramuri anuale mai lungi, mai groase si de culoare inchisa, precum si mugurii mai
mari. Florile barbatesti sunt grupate in conuri scurte de culoare bruna, si se afla pe ramurile anuale. Florile femele sunt grupate cate 1012 intr-un racem foarte scurt. Fructele sunt drupe false, mici, de forma variabila, de la ovoida la globuloasa, chiar turtita. Culoarea lor

predominanta este portocalie, cu treceri spre galben. Mai rar apar si fructe de culoare rosie. Fiind in numar foarte mare, foarte scurt
pedunculate si asezate unul langa altul, fructele imbraca ramurile ca un manson. Pulpa fructelor este de culoare galbena sau
portocalie, foarte suculenta si lasa pete unsuroase. Fructele de catina au un miros placut si aromat, dar nu se consuma cu placere in
stare proaspata, fiind acre si astringente. La maturitate completa, ele pierd multa aciditate si au aroma particulara, mai puternica atunci
cand
recoltatul
se
face
dupa
inghet.
Catina alba infloreste in aprilie mai, cand temperatura medie diurna este de 12-15C si se desfasoara pe o perioada de 15 zile. Plantele
mascule infloresc mai devreme, in timp ce plantele femele infloresc o data cu infrunzirea. Polenizarea se face cu ajutorul vantului si al
insectelor.
La
sfarsitul
perioadei
de
inflorire,
florile
femele
polenizate
evolueaza
spre
fructe.
Maturarea fructelor incepe in luna august, in primele saptamani. Fructele se ingalbenesc, iar semintele sunt complet formate si sunt
capabile sa germineze. Culoarea pielitei si a pulpei se intensifica, fructele crtesc in volum. La sfarsitul lui septembrie inceputul lui
octombrie fructele ajung la maturitate optima. Daca recoltarea se face cu intarziere, calitatea fructelor se depreciaza, acestea crapa si
pierd din suc. In plantatii, catina alba intra pe rod din anul al treilea. In perioada optima de productie se obtin cantitati ce pot depasi 25
tone/ha. Dupa 18-20 de ani, catina intra in declin, cresterile vegetative sunt mici, productie scade foarte mult, iar plantele incep sa se
usuce total sau partial.
3. Cerintele fata de factorii de mediu Catina alba este deosebit de adaptabila diferitelor conditii climaterice, ea crescand in zonele
submontane si montane dar si in zona de podis. Este intalnita indeosebi pe prundisuri, rape, sau la liziere. In privinta temperaturii,
catina este putin pretentioasa, suportand temperaturi joase de pana la -35 C, raportandu-se cazuri de supravietuire chiar dupa geruri
de -40 C. Aceeasi rezistenta o manifesta si la temperaturi ozitive excesive, la temperaturi la nivelul solului de pana la + 45 C. Catina
are insa nevoie de foarte multa lumina, productia optima se obtine in zonele in care planta este expusa direct la soare, pe toata
perioada zilei. Fata de umiditate, catina se adapteaza foarte usor, rezistand la cele mai cumplite secete din zona temperate, dar si la
inundatiile
temporare.
Catina este un arbust adaptabil pana la extrem pe orice tip de sol, pe terenuri uscate, prundisuri, dar si pe cernoziumuri si soluri brunroscate. Uimitor, catina creste chiar si pe soluri saraturoase, pe care alte specii nu se pot dezvolta. Profesorul David Davidescu
aminteste de catina alba ca facand parte, alaturi de catina de rau (Tamarix pailassi), din grupul plantelor lemnoase din flora spontana
care
suporta
o
concentratie
mai
mare
de
saruri
(0,15%).
Chiar daca aceasta planta manifesta o rezistenta sporita, la infiintarea plantatiilor in general se va evita un astfel de sol, iar daca totusi
suntem nevoiti sa cultivam pe sol saraturat, se vor aplica amendamente chimice pentru corectarea reactiei alcaline a solului. Profesorul
Davidescu sugereaza urmatoarele substante: 1. Gips - este amendamentul cel mai des folosit la imbunatatirea solurilor saraturoase.
Este
etalon
in
masurarea
valorii
de
acidifiere
(=100).
2. Fosfogips - rezulta ca deseu in procesul de fabricare a acidului fosforic sau a fosfatului trisodic. Are o valoare de acidifiere de 80%
fata de gips. 3. Acifer - se obtine prin imbibarea cu acid sulfuric a unui amestec de sulfat de fier, sulfat de aluminiu si sulfat de calciu.
Are valoarea de acidifiere de 260% fata de gips. 4. Sulfat de aluminiu - produs incolor, solubil in apa, cu val oare de acidifiere 72% 5.
Sulfat de fier - sare cristalina verde, valoare de acidifiere 72% 6. Sulf - valoarea de acidifiere 550% 7. Clorura de calciu 8. Praf de lignit
9.
Carbonat
de
calciu.
Utilizarea acestor amendamente se face dupa norme bine stabilite, in functie de cantitatea de saruri din sol, dupa analize riguroase.
Sunt o sumedenie de conditii ce trebuie avute in seama, orizontul de saraturare, repartizarea sarurilor pe profil, continutul in saruri a
panzei freatice, etc. In caz contrar, reactia solului poate fi una contrara asteptarilor. Se recomanda asadar consultarea inginerului
agronom inainte de aplicarea oricaror fertilizanti, amendamente sau agenti chimici de combatere a bolilor si daunatorilor. Fertilizarea
solului se impune numai in plantatiile situate pe terenuri sarace, subtiri, unde plantele se dezvolta foarte incet si cresterile sunt mici. In
aceste cazuri, la plantarea puietilor se dubleaza cantitatea de ingrasaminte organice si chimice, iar o data la 3 ani se administreaza 2030 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasica. Pe astfel de terenuri se aplica lucrarea cu paraplaul, un
plug in forma de sageata care ridica brazda dar nu o si intoarce. In cazul in care solul este mentinut in plantatie ca ogor negru, gunoiul
de grajd se ingroapa imediat dupa imprastiere la o adancime potrivita. Pe solurile fertile sau potrivit de fertile ingrasamintele incorporate
la infiintarea plantatiei sunt suficiente pana cand planta se aprovizioneaza singura cu azotul atmosferic. Totodata este indicat adaosul
de mranita in cazul infiintarii de plantatii prin drajoni. Mranita ofera mediul perfect pentru dezvoltarea sistemului radicular insuficient al
drajonului.
4. Principalele soiuri cultivate in Romania. Serpeni 11 : are fructe foarte mari, in medie de 0,5 g, de forma ovala sau cilindrica, de
culoare portocalie deschis, uniforma pe toata suprafata, cu peduncul lung de 3-4 mm, ceea ce usureaza recoltarea manuala. Planta
este viguroasa, cu cresteri puternice, drepte, de culoare gri deschis, prevazute cu spini mari, lungi.
Este un soi precoce si foarte productiv, se obtin in medie 8-10 kg de fructe/planta, in primul an de rod. Dupa jumatatea lunii octombrie
recoltarea
se
poate
face
prin
scuturare.
Delta 1 : de asemenea cu fructe mari, usor alungite, de culoare portocalie, cu peduncul scurt de 2 mm. Tufa este foarte viguroasa si
mult ramificata, cu spinii lungi si rigizi. Culoarea ramurilor este gri in primii 2 ani, cu nuante de maro pe partea umbrita. Intra pe rod
destul de tarziu, si se pot recolta 6-7 kg/planta. Murgesti 1 : are un fruct frumos de marime mijlocie, aproape rotund, de culoare
portocalie, lucios. Tufa este viguroasa, aerisita si rodeste aproape de baza. Cresterile de 1-2 ani au culoarea gri deschis, cu spini rari
dar puternici. Productia este medie, de 4-6 kg/planta. Maracineni 1 : fructul de marime mijlocie, rotund, de culoare galben intens. Tufa
este potrivit de viguroasa, nu depaseste 1,8 m in inaltime, si are fructele aglomerate, dispuse sub forma de manson, ceea ce
ingreuneaza recoltarea. Rodeste abundent si constant 8-10 kg/planta. Un specific al soiului se datoreaza taliei mici, care permite
plantarea la distante de 3/1,5 m, cu productie de pana la 22 t/ha. Delta 3 : un soi rar cu cresteri viguroase si tendinta de a forma
trunchi. Nu prezinta spini. Are fructe rotunde portocalii, de marime mijlocie spre mica. Pe lemnul batran fructifica pe formatiuni scurte,
cu mari aglomerari de fructe. In flora spontana, cresc plantele cu fructe portocalii, rotunde si mijlocii ca marime.
5. Obtinerea materialului saditor
Sunt
mai
multe
metode
de
inmultire
care
se
preteaza
acestei
specii.
Cele
mai
importante
sunt:
Inmultirea prin butasi : Butasirea este o metoda de inmultire vegetativa prin care portiuni de ramuri sau lastari sunt puse la inradacinat
in conditii optime controlate, dupa desprinderea de planta mama. Butasul poate avea lungimea de 18-22 cm si un diametru la baza de
6-10
mm.
In functie de varsta fragmentului detasat, distingem butasirea in uscat, la care se utilizeaza ramuri de peste 1 an. Butasirea in verde se

face dupa cum se poate subintelege din denumirea, cu ramuri verzi, aceasta se practica in lunile de vara, cu precadere in iunie-iulie,
ramuri tinere care necesita o tehnologie superioara - ele se cresc in solarii cu ceata artificiala si se pot aplica adaosuri cu substante
favorizante inradacinarii (auxine). Butasirea in sistem intensiv se face in sere cu temperatura controlata, tot sub ceata artificiala, si cu
incalzirea
solului
la
22C.
In cazul butasirii in sistem clasic se recomanda plantarea butasilor la 10-15 cm unul de altul, pe biloane.
Inmultirea prin drajoni : Drajonarea este capacitatea plantelor de a produce lastari direct din mugurii adventivi aflati la nivelul coletului.
Capacitatea mare de drajonare a catinei permite recoltarea drajonilor si folosirea lor direct pentru plantare. De cele mai multe ori,
drajonii tineri au un sistem radicular slab dezvoltat, din care cauza randamentul de prindere la plantare nu este cel mai bun. Se
recomanda fertilizarea terenului destinat plantarii drajonilor si adaos de mranita.
Inmultirea prin marcote : Marcotajul este o metoda de inmultire similara butasirii, cu diferenta ca lastarul nu este detasat de planta
mama. Este o metoda de inmultire cel mai des utilizata la vita de vie. Catina se preteaza la marcotajul prin musuroire. Tehnica utilizata
este cea clasica. Musuroiul se desface de regula dupa 2 ani, cand marcotele sunt foarte bine inradacinate, iar de la o planta se pot
obtine 10-12 marcote.
Inmultirea prin seminte : Semintele de catina pot germina din momentul in care fructul a inceput sa-si schimbe culoarea in galben sau
portocaliu. Insa, cu cat fructele sunt mai coapte si puterea de germinare creste proportional. Pentru extragerea semintelor, fructele bine
coapte
se
zdrobesc,
se
preseaza
printr-o
sita
deasa
pentru
a
se
desprinde
din
invelisul
protector.
Dezavantajul acestei metode fata de butasire si marcotaj este impurificarea soiurilor, primele doua fiind tipuri de inmultire vegetativa
prin care caracteristicile plantei mama se transmit fidel in descendenta. Semintele se spala bine, se usuca la umbra in curent de aer,
dupa care se pastreaza in saculeti de panza pana la data semanatului. Dintr-un kilogram de fructe se obtin 80-90 g de samanta.
Rezultate mai bune se obtin la semanarea de primavara. Terenul destinat insamantarii trebuie sa fie curat, cu sol usor, maruntit si
fertilizat. Inainte de semanat, semintele se stratifica timp de 30 de zile in nisip sau in pamant umed, la temperaturi de 3-5 C. Pentru
rezultate mai bune se practica inmuierea semintelor timp de 30 de ore inainte de semanat in apa curata, la temperatura camerei. Dupa
ce se scot din apa, semintele se dezinfecteaza timp de 10 minute intr-o solutie de hipermanganat de potasiu (KMnO7) sau termic, mai
complicat, la 70C timp de 3-4 zile. Desi metoda termica este mult mai costisitoare, este indicata atunci cand nu suntem siguri de
materialul biologic pe care il avem la dispozitie. Dezinfectarea chimica cu permanganat este eficienta impotriva fungilor si a bacteriilor,
ineficienta impotriva unor eventuale infectii virale. Termoterapia actioneaza si impotriva virusurilor. Semintele se seamana in straturi la
distanta de 12-15 cm, 20-25 cm sau 30-35 cm, in functie de soi, dupa care puietii vor ramane in acelasi loc 1, 2 sau 3 ani. Adancimea
de
semanat
este
de
1
cm,
iar
cantitatea
de
samanta
este
de
2-3
g/m2.
Semintele se pot trata impotriva ciupercii Pytium debaryanum, iar pamantul se trateaza saptamanal cu hipermanganat de potasiu de
concentratie 1 la mie timp de 30-35 zile de la rasarire. In timpul vegetatiei se efectueaza lucrarile normale de ingrijire.
Inmultirea prin puieti : se presupune in acest caz ca dispunem deja de materialul saditor si nu ne ramane decat sa il plantam. Plantarea
se face clasic, precedata de fasonarea radacinilor (scurtarea lor) la 6-8 cm si mocirlirea radacinilor intr-un amestec de nisip, argila si
gunoi de grajd timp de 15 minute. Plantarea puietilor se poate face toamna si primavara. Este mai recomandata toamna, din mai multe
motive :
- perioada de plantare este mai lunga
- temperaturile sunt mai blande
- precipitatiile se acumuleaza in sol ceea ce permite ca radacinile fasonate sa se cicatrizeze, si sa realizeze un contact intre ele si
particulele de sol. In acest caz, procentul de prindere se apropie de 100%.
Puietii plantati din toamna pornesc primavara normal in vegetatie, cu cresteri viguroase, iar lemnul se matureaza inainte de venirea
inghetului. Imediat dupa plecarea in vegetatie se mai efectueaza o lucrare de taiere in verde, cu scopul de a stimula formarea coroanei,
dar si cu scop de fasonare a acesteia, dupa preferinte, in functie de tipul de conducere preconizat. Despre acestea, in randurile imediat
urmatoare.
Inmultirea prin altoi: altoirea se practica indeosebi la speciile lemnoase, de arbori si arbusti. Este o metoda de inmultire a soiurilor
valoroase, aplicata in tara noastra de foarte mult timp. Profesorul Ioan Ionescu de la Brad aminteste peste 10 tipuri de altoire in tratatele
sale de agricultura, printre primele de acest gen din Romania. Altoirea presupune unirea a doi parteneri : port-altoiul si altoiul, primul
avand sistem radicular bine dezvoltat, si altoiul, detasat de la o planta cu caracteristici valoroase, pe care vrem sa o replicam. In urma
unei astfel de operatii reusite rezulta un individ care prezinta insusirile urmarite, insusirile plantei mama (productivitate, vigurozitate,
etc). Compatibilitatea intre cei doi parteneri este o conditie esentiala reusitei altoirii. Aceasta metoda se foloseste mai rar in cazul
catinei, dar ea se aplica indeosebi in ameliorare sau pentru raspandirea soiurilor certificate in plantatii.
Inmultire prin metode moderne: se utilizeaza din ce in ce mai mult pe plan mondial. Dezavantajele legate de pretul ridicat, tehnologia
necesara si cerinta de personal calificat sunt depasite de principalele avantaje ale acestor metode, legate mai ales de obtinerea de
material saditor liber de virusuri, obtinerea materialului intr-o cantitate foarte mare (de ordinul milioanelor) intr-un timp scurt si intr-un
spatiu redus. Metodele sunt deosebit de utile in cazul speciilor la care metodele traditionale de inmultire vegetativa sau sexuata nu dau
randament.
Dintre aceste metode de care aminteam, fac parte culturile de meristeme, apexuri, fragmente foliare, etc. Aceste culturi se realizeaza in
laboratoare, pe medii de cultura speciale si in conditii aseptice. La catina acest mod de inmultire (micropropagarea) face apanajul
laboratoarelor de cercetare, in sensul producerii unor noi soiuri, devirozarilor, diferitelor studii biochimice, histologice, etc.
In incheiere, as recomanda celor care doresc sa infiinteze o astfel de plantatie sa isi procure materialul biologic din surse autorizate,
respectiv de la institutele de cercetari din tara, unde el este obtinut tocmai prin metodele amintite mai sus. Institutele de la Maracineni,
Stefanesti, Fundulea sunt institutii prestigioase care s-au remarcat de-a lungul timpului prin brevetarea unor soiuri valoroase, din diferite

specii cultivate. Din experienta, stiu ca specialistii de acolo sunt oricand bucurosi sa ofere informatii despre modul de achizitie a
puietilor.
6. Infiintarea si intretinerea plantatiilor In primul rand, in functie de relief si tipul de sol se alege directia randurilor. Pe terenurile in
panta predispuse la eroziune se alege plantarea in triunghi, cu varful corespunzator celui mai inalt punct al terenului, si astfel incat
pomii randurilor cu sot sa fie plantati la jumatatea distantei dintre pomii randurilor fara sot. Se obtine astfel o plantatie in mozaic,
specifica combaterii eroziunii. Pe terenurile plane, care nu prezinta probleme, directia randurilor se va alege astfel incat plantele sa
beneficieze de cat mai mult soare, catina fiind pretentioasa din acest punct de vedere. Forma plantatiei va fi dreptunghiulara sau
patrata, dar nu este o regula. O ultima observatie : pe terenurile excesiv nisipoase, cu tendinta de desertificare, catina se planteaza in
copci
la
20-30
cm
adancime.
In functie de tipul de plantatie, intensiv sau clasic, catina se poate conduce sub forma aplatizata sau sub forma globuloasa. Conducerea
sub forma aplatizata, cu si fara trunchi, este in general caracteristica tipurilor de plantatii intensive. Distantele de plantare sunt 2,8-3 m
intre randuri si 2 m pe rand. Prin dirijarea sub aceasta forma a coroanelor se realizeaza o serie de avantaje de ordin agrotehnic, legate
de mecanizarea de intretinere a solului, de combatere a bolilor si daunatorilor, usurand executarea unor lucrari de taiere si recoltare.
Conducerea
aplatizata
a
coroanei
satisface
in
mare
masura
cerinta
de
lumina
a
catinei.
Conducerea globuloasa a tufelor se practica in plantatiile clasice, unde distantele de plantare sunt 3,5/2 - 2,5 m, sau la plantele isolate,
aceasta fiind de fapt forma naturala a catinei.
7. Intretinerea solului Pentru a asigura conditii bune de crestere si dezvoltare a radacinilor si a inlatura orice concurenta, solul, in
plantatiile de catina, se mentine obligatoriu ca ogor negru. Exceptii se pot face in primul an si eventual in anul 2 de la plantare, cand pe
mijlocul intervalului este posibila cultivarea plantelor de talie mica, ce nu concureaza catina si permit executarea mecanizata a lucrarilor.
Inierbarea intervalelor este indicata si pentru usurarea culesului, a taierilor, efectuarii diferitelor lucrari, mai ales in zonele cu precipitatii
frecvente, unde mocirlirea ar putea crea probleme. In plantatiile unde catina are si rolul de a preveni sau combate eroziunea solului,
intervalul dintre randuri se poate mentine inierbat, iar terenul pe directia randurilor se lucreaza ca ogor negru (similar plantatiilor
viticole).
Solul se poate inierba si pastra ca atare si pe terenurile plane si umede cu exces temporar de apa cu conditia ca in perioadele
secetoase iarba sa fie cosita des iar in jurul plantelor sa se lucreze ca ogor negru. Daca spatiul dintre randuri permite, toate lucrarile
solului se pot face mecanizat cu combinatorul.
8. Taierile de formare si fructificare Taierea de formare incepe o data cu plantarea sau imediat dupa plantare si se executa diferentiat
in functie de tipul de coroana ce urmeaza sa se proiecteze. Pentru formele de coroana globuloasa sau usor turtite, taierea de formare
consta in alegerea axului si a 3-5 ramuri laterale cat mai bine asezate pe ax. Atat ramurile cat si axul se scurteaza cu 1/2 sau 1/3, in
functie de vigurozitatea cresterilor. In anii 2 si 3 se urmareste garnisirea axului din 30 in 30 cm cu ramuri de schelet, pana la inaltimea
de 1,6-1,7 m considerata ca potrivita pentru executarea manuala a lucrarilor de taiere si recoltare.
Concomitent cu imbracarea corecta a axului cu ramuri de schelet, se executa aceeasi operatie si pe ramurile de schelet, cu deosebirea
ca distantele dintre ramurile de semischelet este de 12-15 cm si sunt preferate acelea care au o pozitie bilaterala alterna.
Pentru obtinerea de coroane aplatizate taierea de formare incepe tot de la plantare. Se indeparteaza axul la 35-40 cm inaltime, la care
se si proiecteaza primul etaj. Se aleg 2 ramuri de schelet ce au pozitii in directia randului. In continuare, in anii 2 si 3, din cresterile
rezultate se aleg ramurile de schelet care sunt orientate pe directia randului, pana la inaltimea de 1,6-1,8 m. In scopul obtinerii unei
garnisiri bune cu ramuri de schelet si semischelet, cresterile anuale de prelungire se scurteaza cu 1/3. Ramurile de semischelet se
raresc la 15 cm una de alta si se scurteaza la 30 cm. Ramurile de schelet se pot dirija pe sarmele spalierului, fie prin taieri fie prin
palisare. Taierea de fructificare este orientata mai mult asupra ramurilor care rodesc, urmarindu-se ca rodul sa se gaseasca cat mai la
periferia coroanei. Catina intra pe rod in anul 2, 3 sau 4 de la plantare. La inceput rodul este concentrat pe ax si la baza ramurilor de
schelet. Pe masura ce plantele avanseaza in varsta, prin taiere, rodul se dirijeaza spre periferia coroanei. De asemenea, taierea
urmareste repratizarea uniforma a ramurilor de rod, precum si intinerirea lor. Anual se raresc formatiunilor de rod la distanta de 10-12
cm in zonele mai putin luminate si de 6-7 cm catre periferia coroanei. O parte din formatiunile de rod se elimina de la baza, iar o alta
parte se taie in cepi de 1-1,5 cm. Din lastarii care se formeaza pe cepi, se elege cel mai viguros si cel mai bine plasat, care va inlocui
formatiunea de rod care a fructificat anul precedent. Aceasta operatiune de inlocuire alternativa se repeta dupa aceleasi principii an de
an. Taierea de fructificare se efectueaza toamna sau primavara, dar partial se poate executa si in perioada maturarii fructelor cand
recoltarea se face prin detasarea ramurilor de rod.
9. Recoltarea si valorificarea Operatiunea cea mai dificila este recoltarea. Tufele dese cu spini lungi si puternici, fructele mici si
aglomerate, prinderea lor puternica de ramuri precum si pedunculul scurt sunt principalele cauze care ingreuneaza recoltarea.
Momentul optim de recoltare se stabileste in functie de modul de valorificare a fructelor. Culesul se va efectua in momentul in care
fructele ajung la greutate maxima, si deci sunt acumulate majoritatea substantelor active. Calendaristic, culesul se efectueaza din a
doua jumatate a lunii august pana la jumatatea lunii octombrie. Dupa aceasta data, fructele sunt supramaturate, scad in greutate, se
zdrobesc,
iar
o
parte
din
ele
crapa
in
momentul
recoltarii.
Recoltarea manuala se face prin desprinderea bob cu bob direct de pe tufa. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este
deloc afectata prin taierea formatiunilor de rod, in schimb randamentul este scazut. Un muncitor poate culege 5-10 kg pe zi. Se mai
practica
sistemul
de
detasare
a
ramurilor
cu
rod
si
recoltarea
ulterioara
a
fructelor.
Se folosesc si sisteme mai practice de recoltare, care se bazeaza pe folosirea unor instrumente ajutatoare ca piepteni de metal cu dinti
lungi, carlige, greble, etc. Cu ajutorul acestor instrumente randamentul creste simtitor, un muncitor ajungand sa recolteze 15-16 kg pe zi
direct din tufa, si 20-22 kg pe zi de pe ramuri detasate. Pentru obtinerea de suc de fructe de catina in scopuri industriale, s-a recurs la
instalatii mobile de presare a fructelor direct de pe tufa, precum si instalatii fixe unde ramurile cu fructe detasate sunt fragmentate,
zdrobite
si
presate.
Deoarece fructele de catina sunt perisabile, depozitarea lor trebuie sa se faca in ambalaje mici, iar transportul in ladite ce nu depasesc
cantitatea de 4 kg. Trebuie acordata mare atentie la manipularea, transportul si depozitarea fructelor, mai ales in faza de maturitate
deplina. In stare proaspata ele se pot pastra timp de 3-4 saptamani in depozite frigorifice la temperatura de 0 C. Fructele de catina se
pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada, etc.

10. Legislatie
Catina se regaseste in anexa 7 a ordinului MAPAM nr 564/2003, intitulat Reguli si norme tehnice interne privind producerea in vederea
comercializarii, prelucrarea, controlul si/sau certificarea calitatii semintelor si a materialului saditor din unele specii de plante produse si
comercializate pe teritoriul Romaniei. Fructele de catina se pot valorifica sub forma de suc, sirop, nectar, gem, marmelada,
etc. Infiintarea de plantatii de catina (peste 0,5 ha) fac obiectul finantarii prin programul Sapard, masura 3.4, cu sume intre 10000500000 Euro

Societatea Fructex S.A. Bacau ofera consultanta pomicultorilor asupra producerii materialului
saditor. Centrul nostru de cercetare este recunoscut pentru biotipurile de mar, visin sau
catina in intreaga tara.
Serpeni 11

Vigoarea plantelor este mijlocie spre mare, cu coroana globulos- piramidala, cu ramuri moderat
ramificate.
Pe ramurile de rod pornesc lastari mijlocii ca grosime si de 15-20 cm lungime.
Ghimpii sint rigizi de 3-4 cm lungime si destul de desi. Frunzele au latime peste 6 mm si lungi de 6-7
cm, prezinta perisori solzosi deschisi la culoare, determinind o nuanta argintie a partii posterioare, a
limbului si nervurii mediane. Mugurii micsti sint desi(22-24 buc./dm) din care pornesc multe flori(6-8)
pe toata lungimea , rezultind o repartizare destul de densa a fructelor, imbracind de jur imprejur ramura
pe toata lungimea ei.
Fructul este oval-alungit, aproape cilindric, de greutate mijlocie(0.38 g), cu pedunculul peste 3 mm,
care se desprinde destul de usor de ramura. Biotipul se preteaza la recoltare prin vibrare. Epicarpul este
de culoare portocalie, cu perisori solzosi, cu densitate moderata, cu oarecare concentrare spre virful
fructului.
Semintele sint eliptic-alungite, de marime medie.
Capacitatea de productie este foarte mare, cu alternante de rodire de la 7.0 -30.5 kg/planta.
Epoca de maturare a fructelor este extratimpurie.
Ciumasi

Vigoarea plantelor este mijlocie spre mare, cu ramificare puternica a ramurilor, rezultind coroane
dense de forma globular-piramidala.
Lastarii sint scurti(8-10cm) si numerosi ca numar. Ghimpii sint scurti, rigizi si desi.
Frunzele sint inguste si scurte(4-5 cm) cu perisori solzosi maronii, slab evedentiati pe partea
posterioara a limbului si mai evidentiati pe nervura mediana ce capata o culoare usor aramie.
Mugurii micsti sint mari, cu multi solzi si ocupa putin mai mult din lungimea lastarilor. Din acesti
muguri rezulta un numar mare de flori (6-8) care determina o densitate mare a fructelor pe ramura,
acoperind-o in intregime.
Din mugurii micsti pleaca majoritatea lastarilor scurti cu muguri floriferi dezvoltati pe jumatate din
lugime.
Fructul este mic(0.19 g), de forma oval-turtita, cu culoare portocaliu rosietica.

Saminta este mica si de culoare brun - cafenie.


Capacitatea de fructificare este foarte mare, alternand de la 4 -17.7 kg/planta.
Epoca de maturare a fructelor este tardiva.
Serbanesti
4

Vigoarea plantelor este mica, coroana globuloasa, puternic ramificata, cu coroana densa. Lastarii care
pornesc din pozitii laterale sint lungi de 10-11 cm iar cei terminali sint de 14-16 cm. Au muguri micsti ,
puternic dezvoltati.
Virfurile ramin ca spini rigizi, lungi de 4-5 cm. Lateral pornesc multi ghimpi de 2-3 cm.
Frunzele sint de lungime mijlocie ( 4-5 cm) si latimi de 5-6 mm. Pe partea posterioara a frunzelor
perisorii aramii sint mai evidentiati determinind o culoare argintiu-aramie.
Din mugurii micsti se formeaza cite 8-12 fructe care acopera ramurile.
Fructele sint mijlocii ca marime (0.39g) si au forma oval-turtita, cu epicarpul de culoare portocalie
acoperit cu perisori solzosi in numar destul de mare si aglomerati in zona mucronului care este mare.
Semintele sint mijlocii spre mici ca marime si au culoare brun-negricioasa.
Capacitatea de productie este mica(4.2-6.7 kg/planta) datorata volumului in general mic al coroanei.
Epoca de maturare a fructelor este extratimpurie.
Delta
60 M

Plantele sint de vigoare mijlocie spre mare, cu ramificare medie, rezultind coroane destul de aerisite,
de forma globuloasa. De pe ramurile de rod pornesc lastari laterali scurti de 10-15 cm si cu 1-2 lastari
terminali vigurosi (20-30cm).
Ghimpii sint lungi (4-6 cm), rigizi, destul de desi.
Frunzele sint inguste si lungi, cu perisori solzosi deschisi la culoare pe partea posterioara a limbului,
rezultind o culoare alba-sidefie.
Mugurii micsti au o densitate mare, repartizati pe aproape toata lungimea lastarului, imbracindu-l ca
un manson.
Fructele sint foarte mari(0.70 g), de culoare portocalie, forma oval-alungita , cu perisori solzosi destul
de evidentiati, cu densitate medie repartizati pe toata suprafata epicarpului. Pedunculul este lung(4 mm)
si fructele se desprind destul de usor de pe ramuri.
Saminta este mare, muchiata, si de culoare brun-cafenie.
Capacitatea de fructificare este mare, cu alternante de la 4-12.6 kg/planta.
Maturitatea de recoltare a fructelor este tardiva.
Sfintu
Gheorg
he 5

Planta este de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana de forma globuloasa, cu ramuri laxe, prezentind
ghimpi de marime mijlocie, rigizi si ascutiti la virf, cu o densitate medie.
Frunzele sint mici, lanceolate, dispuse altern, cu nervura mediana evidenta. Pe fata posterioara a
frunzei prezinta perisori stelati sozosi de culoare aramie, cu o densitate mijlocie determinind o culoare
sidefiu-aramie.
Florile femele sint foarte mici, abia vizibile cu ochiul liber ce se deschid concomitent cu detasarea
frunzulitelor si sint grupate in mici buchetele scurt pedunculate cu un numar de 5-8 flori.
Densitatea mugurilor micsti pe ramura (14-15 buc/dm) si numarul florilor din muguri determina o
densitate mare a fructelor pe ramuri, cu ciucuri destul de apropiati avind aspectul unui manson ce
imbraca ramura.
Fructele sint de marime mijlocie (0.48-0.50 g), cu forma sferic-ovoidala, cu epiderma de culoare
galben- portocalie, cu peduncul mijlociu ca lungime(3 mm) si desprindere relativ usoara de pe ramura.
Saminta se gaseste ,de regula, cite una in fruct.
Capacitatea de productie este mijlocie spre mare, manifestindu-si alternanta de rodire caracteristica
speciei cu productii de la 7.0 kg in anii de productie mica , pina la 16.6 kg in anii de mare productie.
Maturitatea fructelor este extratimpurie.
Sfintu Gheorghe 9

Plantele au vigoare mare, destul ramificate, cu forma coroanei piramidala.


Lastarii pornesc in numar mare, au o crestere erecta, sint lungi de 20-25 cm.
Ghimpii sint lungi de 8-10 cm, rigizi si destul de desi.
Frunzele sint cu latimi de 5-6 mm si lungimi de 5-6 cm , cu perisori solzosi de
culoare deschisa pe partea posterioara a limbului.
Mugurii micsti sint cu densitate medie pe ramura (18-20 buc./dm) si acopera
jumatate din lungimea ramurilor, unde se formeaza o aglomeratie de fructe, iar
portiunea de muguri micsti transformindu-se intr-un ghimpe lung si rigid.
Fructul este mare (0.44 g) cu forma ovala. Culoarea epicarpului este galbena
portocalie, cu perisori solzosi, rari, dar evidentiati prin culoarea lor cenusie si
aglomerati in zona mucronului.
Saminta este mijlocie ca marime si de culoare bruna.
Capacitatea de fructificare este foarte mare, cu alternanta de la 7.2 la 30.5
kg/planta.
Maturitatea de recoltare este extratimpurie.
Cartea "Catina alba in exploatatii agricole" a aparut pe suport CD. Din motive obiective cartea
nu mai este deocamdata disponibila pe suport hartie. Comenzile se fac ca si pana acum
din sectiunea "Comanda aceasta carte" iar pretul unui CD este de 20 RON (200.000 lei) +
Taxele Postale. Pentru comenzi prin telefon sunati la 0746119991, 0234515275,
0234513023 sau fax 0234511664.
Catina

Denumire
stiintifica: Tamarix
ramosissima
Catina rosie Myricaria germanica Fam. Tamaicaceae

Alba-

Hippophae

rhamnoides

In traditia populara: radacina si scoarta se folosea la tabacit, iar ramurile pentru vopsit, uneori se folosea si scoarta
la vopsit.
Radacina se intrebuinta ca si scoarta ca diuretic, sudorific, astringent, aperitiv. Coaja ramurilor se folosea ca
astringent, hemostatic; fiarta in otet ere intrebuintata ca insecticid. Frunzele si ramurile se foloseau contra
reumatismului, in bolile splinei. Extern se mai folosea la dureri de dinti si rani. Intern se mai intrebuinta in bolile
ficatului, splinei rinichilor si basicii. Cu tulpinile plantei se faceau bai copiilor slabiti, rahitici.
Scoarta. Compozitia chimica: Scoarta: hidroxitriptamine, acid oleic, acid palmitic, serotonina, tanin si acizi tanici,
vitaminele B1, B2, C, PP. Actiune farmaceutica: aport important de vitamine, antidiareic, este o polivitamina
naturala. Antiinflamator, astringent, tonifiant. Extern: Limiteaza procesul inflamator, strange tesuturile si ajuta la
cicatrizare. Scoarta are efect antibiotic, antiinflamator, astringent si cicatrizant, atat intern cat si extern. Se poate
folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni cardiace (curata arterele), afectiuni bucale diverse, avitaminoza, cancer,
colesterol in exces, colite, dermatoze, diaree, diverse dureri extern, dizenterie, faringite, gastrite, hemoroizi, herpes,
icter, inflamatii, intoxicatii, parkinson, rani zemuinde, reumatism, ulcere cutanate (extern), urticarie.
Preparare:
1. Scoarta.
-Scoarta uscata se va maruntii, dupa care se va transforma in praf cu ajutorul rasnitei de cafea. Se va folosi:
a) Decoct din 2 lingurite de scoarta la 250 ml apa. Se va fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoara. Se pot
consuma intern 2-3 cani pe zi. Extern se va face cu cantitate dubla de planta.
b) Praf de scoarta se va lua intern intre un varf de cutit si o lingurita. Acesta se va pune sub limba pentru 10 minute,
dupa
care
se
inghite.
Extern
praful
se
pune
pe
rana
apoi
se
panseaza.
-Tinctura: 50 g de praf de coaja se va pune intr-o sticla cu 250 ml alcool alimentar de 70. Se tine timp de 15 zile
agitand des, dupa care se strecoara. Se ia de 3 ori pe zi cate o lingurita diluata in 100 ml apa. Extern se dilueaza in
functie de toleranta si se panseaza.
2. Mugurii:
- se pot folosi de catre cei care sunt in varsta, fiind considerat unul dintre remediile care impiedica imbatranirea,
mai ales daca se folosesc sub forma de tinctura, cand se folosesc cate 10 picaturi de 3 ori pe zi in dilutie cu apa.
Se
mai
poate
folosi
de
asemenea
de
catre
copii
la
crestere.
Tinctura de muguri: se face din 50 g de muguri proaspeti culesi. Se vor zdrobi si se vor pune apoi in 250 ml alcool
alimentar de 70. Se tine timp de 15 zile la temperatura camerei in vas ermetic inchis agitand des. Se strecoara
apoi
dupa
aceasta
perioada,
se
filtreaza
si
se
pune
in
sticlute
mici.
Se va lua cate 3-5 picaturi de 3 ori pe zi diluate cu apa de catre copii si 10 picaturi- 1 lingurita de 3 ori pe zi tot
diluate cu apa de catre adulti in functie de afectiunea care se trateaza.
3. Frunzele:
- se pot folosi si uscate insa se maruntesc bine atunci cand se prepara. Compozitia chimica a frunzelor: carmol,
leuco-cianidine,
celuloza,
rezine,
tanin,
ulei
volatil,
vitamina
C,
saruri
minerale.
Proprietati: frunzele au un marcant efect de curatire a vaselor de sange carora le reda si supletea. Este remarcabil
efectul
lor
in
sfera
sistemului
central
nervos,
pe
care
il
stimuleaza,
foarte
eficient.
Se vor folosi sub forma de infuzie: 2 lingurite de frunze maruntite se vor pune la 250 ml apa. Se acopere pentru 15
minute, apoi se strecoara. Se pot consuma 2-3 cani de ceaiuri pe zi. Este indicat sa se consume inainte de mese
cu 15 minute. Tinctura: facuta din praf de frunze uscate obtinute cu rasnita de cafea sau din frunze taiate foarte
marunt proaspete. Se vor pune 50 g de frunze uscate (praf) sau 100 g frunze proaspete la 250 ml alcool alimentar
de 70. Se vor tine timp de 15 zile inchise ermetic in sticle care se vor agita des. Se strecoara apoi ti se filtreaza.
Se poate lua cate o lingurita de 3 ori pe zi, inainte de mese cu 15 minute. Praf de frunze uscate: se macina frunzele
cu rasnita de cafea apoi se cern. Se va lua 1 varf de cutit de 3 ori pe zi. Se va pune sub limba pentru 10 minute,
apoi se inghite cu putina apa.

Unguent: praf de frunze 1 parte si untura de porc sau alta masa grasa (unt, margarina, seu, etc) 1 parte. Se va
amesteca
pana
la
omogenizare.
Se
ung
locurile
afectate
de
2
ori
pe
zi.
Praf de frunze, sau frunze proaspete 50 g se vor pune in 250 ml otet alimentar si se lasa 8 zile apoi se strecoara.
Se poate folosi la urticarii, bataturi, mancarimi de piele. Frunzele de catina se pot utiliza la urmatoarele afectiuni:
afectiuni circulatorii, afectiuni urinare, cancer, diaree, edeme, infectii urinare, nevroze, reumatism, inflamatiile
splinei in special, tromboflebite, umflaturi, varice.
4. Fructele.
Compozitie chimica: acid linoleic, linolic, arucic, carotenoide, licopen, tocoferol, zaharuri, pectine, acizi grasi
esentiali, acid folic si izoramnetol, flavonoide, substante tanante, substante minerale ca: fier, calciu, fosfor,
magneziu, potasiu, sodiu, etc. Vitaminele: A, B (intreaga gama de vitamine B care a fost descoperita pana la
aceasta data), C, D, E, F, PP, aminoacizi, etc. Putem spune ca este de fapt cea mai complexa polivitamina
naturala. Proprietati: din moment ce are toate vitaminele, toate indicatiile care se dau pentru fiecare vitamina in
parte ar trebui sa le insir aici. Ne marginim insa sa spunem ca este un protector al organismului in cazul radiatiilor,
de aceia se recomanda la toti cei care fac tratamente contra cancerului cu raze sau chimioterapie. Tonifiant
general, are puternica actiune antiscorbutica, este astringent si vermifug. Reface celula ficatului si-l vindeca de
foarte multe afectiuni. Distruge infectiile sau le diminueaza in cel mai rau caz. Face imposibila inmultirea microbilor
patogeni. Tonifica intregul organism, elimina sau limiteaza procesul inflamator, usureaza cicatrizarea. Este si
diuretica contribuind si la curatirea organismului de toxine. Este deosebit de utila celor care sufere de cancer,
pentru ca face mai acceptabila chimioterapia si chiar lupta cu boala. Fructele se pot folosi atat intern cat si extern.
Pot de asemenea sa distruga viermii intestinali.

Mod de preparare
- in primul rand se pot consuma fructe proaspete sau congelate. Se vor lua minimum 4-5 lingurite de 3 ori pe zi.
Cu cat se vor consuma insa mai multe cu atat va fi mai vizibila in tratament. Suc din fructe; se ia minimum 20 ml
de 3 ori pe zi. Fructe uscate 2 lingurite de fructe zdrobite sau macinate se vor pune la 250 ml apa si se vor fierbe
timp de 15 minute. Se strecoara apoi. Se pot consuma 3 cani pe zi. Praf de fructe rasnite, apoi cernut praful prin
sita se va pune sub limba pentru 10 minute, dupa care se inghite cu putina apa de 3 ori pe zi. Se ia cu 30 minute
inainte
de
mese.
Unguent: praf de fructe amestecat cu untura de porc 1\1 si omogenizat prin amestecarea insistenta a celor doua
componente da un unguent excelent pentru afectiuni dermatologice, deoarece contine toate vitaminele necesare
refacerii
pielii.
Se
unge
local
in
strat
subtire
de
2
ori
pe
zi.
Tinctura din suc- se iau fructele si se zdrobesc, apoi se pun in storcatorul de fructe (daca aveti) daca nu intr-o
panda tare si se strang pentru a stoarce sucul. Sucul din fructe se pune intr-o sticla in care se va pune aceiasi
cantitate de alcool alimentar de 70 cat suc este. Se pune dop si se tine la rece. In mod normal se asteapta 15 zile
apoi se poate consuma cate o lingurita diluata de 3 ori pe zi cu putina apa. Se poate insa consuma si imediat ce sa facut. Tinctura din praf de planta. (FRUCTE) este mai complexa pentru ca la aceasta tinctura se folosesc si
semintele din fructe. De fapt se macina fructul cu rasnita de cafea cu sambure cu tot. La 50 g de praf de fructe se
pune 250 ml alcool alimentar de 70. Se inchide ermetic si se agita zilnic. Se tine la temperatura camerei. Se
strecoara dupa 15 zile si se filtreaza. Se pune in recipiente mai mici. Se va lua cate o lingurita de 3 ori pe zi diluata
in
100
ml
apa.
Vin: la 1 kg de fructe zdrobite se va pune 1 kg de zahar si 10 g drojdie impreuna cu 5 litri de apa. Se pun intr-un
vas timp de 7 zile agitand des. Dupa aceasta perioada se va pune un dop care are un furtun de cauciuc introdus in
el. Capatul furtunului de cauciuc se pune intr-un borcan cu apa. Se lasa cat timp fermenteaza 5-6 saptamani sa
fermenteze. Dupa fermentare se va scoate cu grija uleiul de la suprafata fiind foarte util la multe tratamente. Vinul
se trage apoi cu un furtun intr-un vas mai mic si se umple pana la gura, sa nu mai ramana aer. Se pune un dop
care se pune ceara sau se parafineaza. Se tine timp de 30 de zile cand se mai filtreaza o data luandu-se de pe
depunerile care s-au asezat la fundul sticlei. Se pune in sticle si se parafineaza sau ceara. Este un vin foarte bun la
tratamente si totusi un vin gustos. Peste fructele din vas se mai poate pune zahar si apa si se mai face o data vin,
insa nu medicinal ci pentru un vin de masa. Se poate consuma ca tratament vinul obtinut prima data cate 50 ml de
3 ori pe zi. La acest vin se pot pune si plante aromate cand se pun fructele in functie de afectiuni: cimbru, salvie,
busuioc, maghiran, etc. Se mai poate face un alt preparat foarte util in cazul in care aveti la indemana fructe
proaspete. Se vor spala foarte bine fructele cu multa apa dupa ce le-ati desprins de pe ramuri. Se pun aceste
fructe de preferinta intr-un vas de sticla si apoi se vor zdrobi cu mana sau cu o lingura de lemn. Se pun apoi intr-o
panza mai rezistenta daca nu aveti storcator de fructe si prin stoarcerea puternica se va extrage sucul. Dupa ce nu
mai iasa suc din aceste fructe se va pune peste aceste fructe tot in vas de sticla apa fiarta dupa racire, cat sa le
acopere si se lasa timp de 12 ore. Se strecoara apoi din nou. Se mesteca apoi cu sucul obtinut de prima data si se
va lasa pentru 12 ore la decantare. La suprafata se va forma o pelicula de ulei fina. Aceasta se va lua cu grija si se

pune in recipiente mici. Se va folosi la intern 3-4 picaturi de 3 ori pe zi sau extern se pot face cu acest ulei o
serie de preparate cosmetice sau dermatologice foarte eficiente. Fructele ramase (din care s-a stors sucul) se vor
pune la uscat. Se poate apoi sa se transforme in praf care se poate lua intern cate o lingurita de 3 ori pe zi, sau se
poate folosi extern la diferite preparate (creme, unguente) in amestec cu ulei, unsoare, seu, vaselina, etc. Se
prefera insa cu ulei vegetal caz in care se va pune peste praf ulei cat sa-l acopere. Se lasa 4 saptamani. Se
strecoara si se poate folosi la orice afectiuni atat intern cat si extern. Se poate folosi la orice afectiune, pentru ca nu
exista afectiune care sa nu fie influentata in bine in urma tratamentului cu aceste fructe sau cu preparatele din ele.
Avand toate vitaminele se poate lua deci la orice afectiune, pentru ca spre deosebire de vitaminele sintetice aceste
vitamine nu se stocheaza in organism ca cele sintetice. Se foloseste la: afectiuni capilare, anemie, anorexie,
arsuri, arterite, astenie, astm, ateroscleroza, avitaminoza, bronsite, cancer, calcul biliar, ciroza, cistita, constipatie,
convalescenta, degeraturi, depresie, diabet, diaree, dermatoze, herpes, hepatita, hipertensiune, hipoaciditate,
impotenta, infectii oculare, infectii respiratorii, infectii virale, insuficienta ovariana, leucemie, leucoree, micsorarea
fluxului menstrual, parkinson, rani, radiatii. Reumatism, boli de rinichi, sida, afectiunile splinei, sterilitate feminina si
masculina, tbc de orice natura, tumori, urticarie, etc.
O bautura placuta si racoritoare se obtine din 750 g fructe care se fierb cu 6 litri apa si 1 kg zahar. Dupa racire se
toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros. Pentru obtinerea vinului se pun intr-un vas de sticla 1 kg fructe
zdrobite, peste care se toarna 5 litri apa fiarta si racita si 1,5 kg zahar. In vederea grabirii fermentarii, se recomanda
sa se adauge si drojdie de vin. Se lasa 15-20 zile, apoi se decanteaza in sticle, timp in care uleiul portocaliu se
adauga la suprafata vinului.

Din fructe de catina uscate se fac ceaiuri placute la gust care se folosesc in avitaminoze. In unele tari ceaiul de
catina se recomanda in diaree, reumatism, in unele boli de piele, urticarie. Decoctia de seminte este folosita ca
purgativ. Pentru prepararea vinului se pot utiliza si fructele uscate in proportie de 5 ori mai mica.
Multe alte informatii gasiti in cartea "Catina alba - importanta speciei si metode de cultivare"
Importanta culturii
2- Cresterea si fructificarea la catina alba
3-Cerintele fata de factorii de mediu
4. Principalele soiuri cultivate in Romania.
5. Obtinerea materialului saditor

Metode de inmultire Sunt mai multe metode de inmultire care se preteaza acestei specii. Cele mai importante sunt:
Inmultirea prin butasi :
Inmultirea prin drajoni :
Inmultirea prin marcote :
Inmultirea prin seminte :
Inmultirea prin puieti :
Inmultirea prin altoi:
Inmultire prin metode moderne:
6. Infiintarea si intretinerea plantatiilor
7. Intretinerea solului
8. Taierile de formare si fructificare

9. Recoltarea si valorificarea
10. Legislatie
1-Importanta culturii
Catina alba - Hippophae rhamnoides - a fost introdusa recent in cultura, una din cele mai mari plantatii din tara gasindu-se in
apropierea Bacaului. Este un abust fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza deopotriva in
industria alimentara, in silvicultura, in farmacie dar si ca planta ornamentala.
Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte
continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim
celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu,
magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc. Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca
din antichitate. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe
continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast. In prezent,
de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe,
ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical.
Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea,
urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar
cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate
spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele. Prin prelucrari in
laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor,
adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac.
Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii. Prin prelucarea fructelor in
industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi
alcoolice. Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de
gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita
protectie (livezi, podgorii, diverse culturi).
La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana
la Olt. In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la
leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii
mari de drajonare. In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a
judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor
Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din
secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides.
Arhiva:
Catina, una dintre cele mai rentabile plantatii
R.D.
Marti, 17 Iulie 2007
Introdusa recent in cultura ecologica din Romania, catina alba se cultiva in prezent pe mai bine de 100.000 de hectare. Arbust fructifer,
originar din Asia Centrala, catina face un fruct ce contine de zece ori mai multa vitamina C decat citricele. Una din cele mai mari
plantatii din tara se gaseste in judetul Bacau. Fructul de catina alba, atat din flora spontana, cat si cel din plantatiile ecologice se
utilizeaza in industria alimentara, silvicultura, in farmacie. Cel mai valoros insa este uleiul care se obtine din fruct. Din fructele de pe un
hectar se poate obtine ulei in valoare de 150.000 de euro. Este indiscutabil cea mai profitabila cultura.
Catina alba poate creste si in spatii mult mai departe de flora spontana. O cultura ecologica de catina presupune pregatirea terenului
intocmai ca la orice livada de pomi, fiind interzisa folosirea cu 3-4 ani inainte a ingrasamintelor, ierbicidelor, pesticidelor. Prima productie
este intr-al cincilea an de la plantare. Suprafetele pot fi mici, dar valorificarea este extraordinar de mare. In primul an de plantatie,
cheltuielile pentru un hectar sunt de 1.700-2.000 euro reprezentand pretul butasilor, circa 1.700 bucati/ha. In fiecare an se mai
cheltuiesc inca 200-300 euro la hectar pentru a acoperi lucrarile de intretinere. Durata de viata a unei exploatatii este de pana la 20-25
de ani, cu o perioada de crestere in al 10-lea an, dupa care urmeaza o perioada de descrestere pana la 25 de ani. Veniturile se obtin
din vanzarea fructelor de catina, care sunt net superioare daca sunt transformate in pulbere (foarte ceruta de japonezi), dar mai ales
daca din fructe se extrage uleiul, foarte cautat pretutindeni in lume pentru industria alimentara, cosmetica, farmaceutica. Din al cincilea
an, cand plantatia intra pe rod, se obtine o recolta de minim 4-5 tone de fructe la hectar, care se poate vinde cu 3 euro/kg, circa 1.500
euro/ha. Recolta creste an de an, ajungand la cantitati impresionante. Calitatea fructelor este data de concentratia de ulei. Un litru de
ulei extras din fructele de catina se vinde cu un pret cuprins intre 150 euro si 500 euro. In conditii de cultura ecologica, se poate obtine
o productie de 20.000 tone de fructe proaspete la hectar. Productia de ulei la hectar este cuprinsa intre 170 litri si 1200 litri, pretul
variind intre 150 si 500 euro pe litru. La un pret mediu rezulta 150.000 de euro. Un profit deosebit, greu de atins cu orice alta cultura.
La nivelul tarii sunt inca foarte putini cei care cultiva catina ecologic. E loc pentru foarte multi cultivatori, pentru ca, daca vor fi
suprafetele mai mari, vor putea stabili contracte mai bune.

Macerat de boabe de catina in miere


Se culeg boabele de catina de pe crengute, se curata de eventualele frunze si gunoaie si se pun intr-un vas in care se adauga miere
de albine, cat sa acopere boabele. Se amesteca in fiecare zi, timp de 1 saptamana in vas, dupa care vasul se poate tine la frigider,
pana la consumarea intregii cantitati de preparat. Vasul trebuie sa fie din sticla sau portelan, in nici un caz din metal. De asemenea, se
va lua din preparat numai cu lingurita din plastic, sticla sau lemn. Acest preparat este indicat in tratarea anemiei copiilor. Se
administreaza cate 1 lingurita de preparat in fiecare dimineata.
Uleiul de catina
Se prepara din fructe proaspete, bine spalate. La 150g fructe proaspete maruntite se adauga 150ml ulei de floarea soarelui. si mai
potrivit este uleiul pur, virgin, de masline. Timp de 3 saptamani se tine vasul la temperatura camerei si se agita de cateva ori pe zi.
Dupa acest interval de timp, se zdrobesc boabele si se pun din nou in ulei. Se lasa inca doua zile la lumina si in loc calduros si apoi se
transfera cu grija in alt vas partea de deasupra a uleiului care este limpede. Este bine sa se foloseasca vase de sticla. Borhotul ramas
se poate usca si se foloseste la prepararea infuziei vitaminizante. Uleiul de catina este indicat in prevenirea imbatranirii premature, in
boli oncologice, in tratarea bolilor de piele (extern), a iritatiilor provocate de arsuri, insolatii, expuneri la substante toxice. Ranile greu
vindecabile se acopera cu cataplasme inmuiate in ulei de catina si se observa vindecarea rapida. Uleiul de catina este tot mai folosit in
ultima vreme si pentru producerea unor creme si preparate cosmetice impotriva imbatranirii pielii si a atenuarii ridurilor.