Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Definiţie:
Succesiunea ecologică
- procesul ireversibil de trecere a ecosistemului prin faze de evoluţie, de la formare şi până
la maturizarea lui ca rezultat al interacţiunii dintre biocenoză şi biotop.
Tipuri de succesiuni:
1. succesiunea primară = ecogeneza
- 2 forme:
a. xeroserie
b. hidroserie
- 6 stadii:
a. denudarea biotopului
b. imigrarea
c. eceza
d. concurenţa intraspecifică
e. reacţia biocenotică
f. stabilitatea (stadiul de climax)
2. succesiunea secundară:
- 3 stadii
a. stadiul primar
b. stadiul intermediar
c. stadiul de maturitate
Succesiunea
Este procesul prin care speciile unei biocenoze sunt înlocuite datorită transformările condiţiilor de
existenţă, în timp.
Din punct de vedere sistemic, succesiunea reprezintă seria de stări în care sistemul creşte şi se
dezvoltă în plan structural şi funcţional în sensul maximalizării fluxului de energie şi a vitezei de
circulaţie a macro- şi microelementelor, adică în sensul domeniului de stabilitate.
Clasificarea succesiunilor:
După natura substratului:
- primară (ecogeneza): începe într-un mediu lipsit de viaţă; este rară în prezent. Ex: insule vulcanice
noi, suprafeţe devastate de erupţii vulcanice, suprafeţe rămase în urma retragerii gheţarilor, depozite
de steril, exploatări de suprafaţă, etc.
- secundară: răspândită, se declanşează după acţiunea unei forţe perturbatoare obişnuite (incendii,
uragane, inundaţii, secetă etc.).
Bioskena (merocenoza) este cel mai mic spaţiu cu condiţii neuniforme de existenţă şi cu un
fond propriu de organisme (Popovici-Băznoşanu, 1937), reprezentând „cărămida fundamentală în
structura mozaică a ecosistemului” (B. Stugren, 1982). Pe lângă organismele vii, bioskena cuprinde
şi părţi ale substratului fizic, de sol, de apă etc. De exemplu, un muşuroi de cârtiţă este format din
două bioskene. Pe suprafaţa lui stau la soare coleoptere (Opatrum sp.) şi larve de diptere (Microdon
sp.). În tunelurile din muşuroi trăiesc râme, uneori şoareci. Bălţile mici pot avea cel puţin trei
bioskene: 1) suprafaţa apei acoperită cu lintiţă (Lemna sp.) şi fugăii (Gerris, Hydrometra) care
alunecă in toate direcţiile; 2) stratul de apă cu mătasea broaştei (Spirogyra sp), brădiş (Myriophillum
spicatum) şi broscariţă (Potamogetum sp.); 3) substratul cu larve de chironomide şi trichoptere.
Ca bioskene pot funcţiona şi vieţuitoare sau organisme vii. De exemplu, frunza de nufăr stă la limita
dintre două medii diferite: aerul şi apa, posedând o asociaţie proprie de animale. Pe faţa superioară a
frunzei stau numeroşi purici verzi (Aphis nymphaeae) şi gândacul de trestie (Donacia crassipes)
care mănâncă din frunză; toi aici stau la pândă diverşi păianjeni din genurile Dolomedes, Piraia
etc.; aici se odihnesc numeroase muşte, bondari, libelule etc., majoritatea căzând pradă broaştelor,
care şi ele stau pe frunzele de nufăr. În interiorul frunzei se găsesc, de regulă, larve de
chironomide sau de alte diptere. Pe faţa inferioară se află numeroase ponte de gasteropode: în
cordoane groase de Limnaea, în cordoane mai subţiri de Bythinia sau grămăjoare rotunde şi turtite de
Planorbis. Tot pe faţa inferioară se găsesc ouă de libelule (Agrions sp.) sub forma unor şiruri arcuite
de liniuţe mici; există mulţi coconi de lipitoarea melcilor (Glossosiphonia sp.)., nenumărate planarii
împreună cu ouăle lor fixate printr-o codiţă, apoi grămăjoare gelatinoase ale pontei de chironomide
şi larve de chironomide.
Bioskene pot fi tulpinile plantelor acvatice, tulpinile plantelor terestre, frunzele plantelor
terestre, fructele.
Fig.6 Relaţii ierarhice în ecologie (C. Parvu, 2001 )
Sinuzia este formată din mai multe consorţii reunite în părţi structurale de rang superior.
Ea are ca nucleu central o populaţie, un fond vegetal sau animal (şi nu un organism aşa cum are
consorţiul) care îşi desfăşoară activitatea într-o anumită porţiune a biotopului cu factori abiotici
specifici. Aici este vorba de un complex de organisme din cadrul biocenozei pe o porţiune de biotop,
care se menţine prin interconexiuni specifice puternice, interdependente si care nu pot exista în afara
ecosistemului. De exemplu, o poiană din luminişurile unei păduri, zona de stuf de la marginea
lacului, viaţa sub zăpadă în jnepenişuri sunt sinuzii (S. Godeanu, 1997).
Ecosfera este sistemul ecologic global format din toposferă (atmosferă, hidrosferă,
litosferă) şi biosferă reprezentând sistemul biologic global care prin interacţiunile biomurilor
integrate în ecosferă determină desfăşurarea circuitelor biogeochimice globale şi asigură astfel
continuitatea vieţii pe pământ.