UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC SI COMERT

CONSTANTA

FINANTELE INTREPRINDERILOR
DIN TURISM SI COMERT
-NOTE DE CURS-

Lector univ. doctor

Boruna Viorel

CUPRINS

1. Necesitatea, continutul economic si functiile finantelor.

Metoda de formare a fondurilor agentiloreconomici 3
2. Structura si politica financiara a intreprinderii.
Gestiunea financiara .10
3. Investitiile si finantarea lor ...14
4. Gestiunea imobilizarilor corporale si necorporale
(Active fixe) si amortizarea lor .23
5. Gestiunea de trezorerie .34
6. Veniturile, cheltuielile si profitul societatilor
comerciale din turism si comert 48
7. Previziunea financiara ..54
8. Echilibrul financiar al agentului economic.
Capacitatea de plata, lichiditatea si solvabilitatea 57
9. Bugetul de venituri si cheltuieli 62
10. Ratele financiare mijloc de analiza si de
stabilire a diagnosticului financiar 68

I. NECESITATEA, CONTINUTUL ECONOMIC SI FUNCTIILE

FINANTELOR. METODE DE FORMARE A FONDURILOR
AGENTILOR ECONOMICI

1. Necesitatea existentei finantelor

Finantele sunt relatii social-economice banesti cu ajutorul carora ca rezultat al
activitatii productive se formeaza, se repartizeaza si se gestioneaza fondurile banesti ale
statului si ale agentilor economici necesare desfasurarii activitatii economice, realizarii
actiunilor social-culturale, intretinerii organelor statului, apararii nationale, satisfacerii
celorlalte cerinte comune ale societatii.
Notiunea de finante vine din latinescul finare care inseamna a termina, a
incheia o afacere, a solutiona o neintelegere prin mijlocirea banului.
De la aceasta notiune s-a format financia si mai tarziu financia
pecuniaria,care inseamna a incheia o tranzactie parimoniala prin plata unei sume de
bani.
Romanii foloseau notiunea fiscus pentru cosul in care se depuneau darile
incasate.
Tara care a intrebuinatat pentru prima oara, inca din secolul al XV-lea notiunea de
finante in legatura cu gospodaria publica a fost Franta.Astfel, in secolulal XV-lea, in
Franta se foloseau expresiile hommes de finances si financiers pentru denumirea
arendasilor de impozite si a persoanelor care incasau impozitele regelui.
In tara noastra, inca din secolul al XIX-lea s-a folosit notiunea de FISC, care avea
intelesul de organ financiar ce incasa impozitele, taxele, amenzile, etc.
cu timpul,prin finante, in sens larg, se intelegeau veniturile si cheltuielile
bugetare, creditul, operatiunile bancare si de bursa, obligatiuni si creante banesti, etc.,
ceea ce inseamna relatiile si resursele banesti.
Finantele nu au existat intotdeauna, ele au aparut pe o anumita treapta de
dezvoltare a societatii omenesti, au evoluat de la o oranduire social-economica la alta,
continutul economic, functiile si rolul lor fiind determinate de modul de productie
respectiv.
Finantele au aparut atunci cand, ca urmare a accentuarii diviziunii sociale a
muncii care a dus la cresterea productivitatii muncii, la sporirea productiei, la
dezvoltarea pana la un anumit nivel a relatiilor marfa-bani, a economiei de schimb, a
aparut proprietatea privata, societatea s-a scindat in clase sociale antagoniste.
In aceste conditii, s-a ivit necesitatea crearii unor institutii care sa apere
proprietatea privata, sa protejeze interesele celor avuti, sa garanteze interesele
stapanilor de sclavi.Astfel a aparut statul, care avea de indeplinit functia interna si pe
cea externa.

Aparitia si formarea organelor statului si, o data cu acestea, instituirea fortei

publice au facut necesara procurarea de resurse materiale si banesti destinate intretinerii
acestui aparat.
Dezvoltarea factorilor de productie si a relatiilor marfa-bani, instituirea
proprietatii private, aparitia claselor sociale antagoniste, si a statului au facut necesara
instituirea finatelor.
Necesitatea finantelor este determinata de existenta statului care are de indeplinit
sarcini, functii si atributii importantein ceea ce priveste organizarea si conducerea
activitatii economico-sociale nationale, dezvolatrea factorilor de productie, a
invatamantului, apararea independentei si suveranitatii tarii, adica pentru satisfacerea
nevoilor generale ale societatii si ale membrilor sai.
Pentru ca statul sa-si indeplineasca prerogativele si functiile sale este necesara
mobilizarea la dispozitia sa a unei parti din produsul national brut sub forma baneasca,
formarea si utilizarea anumitor fonduri banesti,cu alte cuvinte sunt necesare existenta
finantelor,dezvoltarea si intarirea lor continua, perfectionarea atat a instrumentelor
financiare, cat si a formelor si metodelor activitatii financiare.
Existenta in aceasta perioada a productiei de marfuri, a actiunii legii valorii in
contextul celorlalte legi economice, precum si necesitatea obiectiva a utilizarii valorii si
a formelor ei si, in primul rand a banilor constituie una dintre cauzele obiective ale
existentei financiare in societatea noastra.

2.Continutul economic al finantelor

Foarte des se confunda notiunea de bani cu aceea de finante, atribuindu-li-se
acelasi continut. In realitate insa, relatiile banesti au o sfera mult mai larga decat
finantele. Relatiile banesti cuprind si finantele,adica finantele sunt o parte a relatiilor
banesti.
In procesul repartitiei produsului national brut -cand se constituie si se folosesc
resursele banesti necesare indeplinirii sarcinilor si functiilor statului -se realizeaza
anumite raporturi, relatii social-economice banesti. Prin intermediul acestor relatii se
infaptuieste repartitia produsului national brut intre agentii economici, populatie si stat.
Aceste relatii, prin mijlocirea carora se constituie si se folosesc fondurile banesti,sunt
relatii financiare sau finante.
Finantele constituie o categorie economica: ele sunt relatii social-economice,
exprimate in forma baneasca prin care -ca rezultat al activitatii economice -se
formeaza,se repartizeaza si se gestioneaza fondurile banesti la dispozitia statului si
fondurile banesti la dispozitia agentilor economici, necesare realizarii activitatii
economice, actiunilor social-culturale si rezolvarii celorlalte sarcini comune ale
societatiisi ale membrilor sai.
O prima caracteristica a finantelor este aceea ca sunt finante numai acele relatii
banesti care constituie un transfer de produs national brut de la societatile comerciale,
regiile autonome, unitatile cooperatiste si populatie si viceversa, precum si transferurile
banesti care se efectueaza intre institutiile financiare. Finantele cuprind si relatiile

banesti prin care se alimenteaza, se gestioneaza si se utilizeaza fondurile proprii ale

agentilor economici.
O alta trasatura caracteristica a finantelor consta in aceea ca resursele banesti
mobilizate in fondurile banesti nu presupun, din partea statului, acordarea unei
contraprestatii directe, imediate sau individualizate. Astfel, sumele platite ca impozite,
contributii etc. nu sunt rambursabile in mod direct celui care le-a platit, adica nu
presupun un contraserviciu direct si imediat din partea statului.De asemenea, sumele
primite de catre persoanele fizice de la bugetul de stat, de la bugetele locale sau de la
bugetul asigurarilor sociale de stat sub forma de burse, pensii, diferite indemnizatii si
ajutoare etc. sunt definitive, nerambursabile.
Ca forme de manifestare a finantelor, enumeram:
-impozitul pe venit , impozitul pe profit, taxa pe valoare adaugata, celelalte impozite
si taxe, contributiile pentru asigurarile sociale
- cheltuielile cu realizarea actiunilor social-culturale, cheltuielile cu organele statului,
cu ordinea publica si pentru apararea nationala,etc.
Relatiile banesti existente atat in interiorul unitatilor economice, cat intre stat,
pe de o parte, si companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale cu
capital de stat, cooperatist, mixte private si populatie pe de alta parte, in procesul
repartitiei produsului national brut, in cadrul caruia se constituie, se repartizeaza si se
utilizeaza fondurile banesti ale unitatilor economice si fondurile statului necesare
satisfacerii cerintelor generale ale societatii si rezolvarii cerintelor materiale si socialculturale ale cetatenilor reprezinta tocmai continutul economic al finantelor.
3.Functiile finantelor
Functiile finantelor constau in manifestarea continutului si destinatiei in
procesul reproductiei sociale.
Finantele tarii noastre indeplinesc doua functii si anume:
a) functia de mobilizare, reprtizare si gestionare a resurselor banesti (de repartitie)
b) functia de control
a) Functia de mobilizare, reprtizare si gestionare a resurselor banesti (de
repartitie) consta in atragerea la fondurile statului, la fondurile banesti ale companiilor
nationale, societatilor comerciale, unitatilor cooperatiste a a unei parti din produsul
national brut, in repartizarea si gestionarea acestor fonduri pentru infaptuirea
reproductiei sociale si satisfacerea necesitatilor statului, de regula un titlu definitiv,
nerambursabil si fara compensatie directa si imediata.Realizarea acestei cerinte este
indisolubil legata de crearea, repartizarea, circulatia si gestionarea produsului national
brut.
Repartitia produsului national brut cuprinde procesul continuu, complex si
multilateral de divizare a produsului nou creat intre ramuri economice, sfera
nemateriala si populatie. In principal repartitia produsului national brut este determinata
de formele de proprietate asupra mijloacelor de transport.

Prin repartitia prdusului national brut, se intelege atat distributia primara, cat si
redistribuirea acestuia. Infaptuirea repartitiei produsului national brut prin intermediul
distribuirii primare si al redistribuirii este consecinta existentei formelor de proprietate,
a categoriilor sociale, a sferei productive si a celei nemateriale, precum si a statului.
Distribuirea si redistribuirea produsului national brut sunt procese care se
realizeaza practic concomitent, sunt procese care se intrepatrund.Distribuirea si
redistribuirea produsului national brut se infaptuiesc in buna masura prin intermediul
finantelor.
Distribuirea primara a produsului national brut consta in impartirea acestuia in
participanti directi, in mod nemijlocit, la procesul productiei materiale.
Produsul national brut se creeaza in companiile nationale,societatile
comerciale, unitatiel cooperatiste si in gospodariile populatiei.
Veniturile rezultate din procesul distribuirii primare a produsului national brut
se numesc venituri de baza sau primare . Insumarea tuturor veniturilor primare dintr-un
an, pe intreaga tara, da produsul national brut pe anul respectiv.
In procesul distribuirii primare a produsului national brut primesc venituri
numai acele persoane juridice si fizice care participa nemijlocit la procesul productiei
materiale. Persoanele juridice si fizice care nu lucreaza in sfera productiei materiale
primesc venituri in procesul redistribuirii produsului national brut.
Procesul redistribuirii produsului national brut cuprinde doua faze si anume:
1)mobilizarea
2)dirijarea unei parti din produsul national brut deja distribuit.
1)Mobilizarea cuprinde acele relatii social-economice exprimate valoric, cu ajutorul
carora se atrage, prin mecanismul economic, financiar si bancar, prin organele
financiare si bancare, prin sistemul preturilor, precum si pe calea prestarii serviciilor, o
parte din veniturile cooperativelor, intreprinderilor mixte (stat si privat), private si o
parte din veniturile populatiei, adica are loc formarea fondurilor financiare si bancare.
2)A doua faza a procesului redistribuirii produsului national brut cuprinde relatiile
banesti prin intermediul carora sunt apoi dirijate (alocate) si folosite fondurile banesti
mobilizate catre sfera social-culturala, administratie, ordine publica, aparare nationala,
catre diferitele cooperative, agentii economici cu capital mixt si privat, precum si catre
grupele de populatie care nu primit nici un venit ori au primit venituri insuficiente in
procesul distribuirii primare a produsului national brut.
Redistribuirea, reprezinta transferul unei parti din produsul national brut de la
unele persoane juridice si fizice la altele, cu titlu definitiv, nerambursabil sau cu titlu
temporar, adica rambursabil. Redistribuirea produsului national brut consta si in
trecerea veniturilor din sfera productiei materiale in sfera productiei nemateriale.
Redistribuirea produsului national brut este determinata de necesitatea
indeplinirii sarcinilor si functiilor statului, de cerinta dezvoltarii echilibrate a economiei
nationale, a unitatilor administrativ-teritoriale, de asigurarea ordinii publice, a apararii
nationale, de existenta sferei nemateriale ai carei lucratori depun o munca utila
societatii..
Redistribuirea produsului national brut este necesara si pentru asigurarea
persoanelor fizice si a bunurilor impotriva fortelor distructive ale naturii si accidentelor

etc., pentru plata sumelor asigurate persoanelor devenite inapte de munca si pentru
refacerea bunurilor avariate sau distruse.
b)Functia de control
Aceasta functie a finantelor are rolul de a verifica modul cum s-a creat,
repartizat, circulat si utilizat produsul national brut, precum si modul constituirii si
gestionarii fondurilor financiare din economia nationala.
Functia de control a finantelor este strans legata de functia de repartitie si are o
sfera de manifestare mai larga, cuprinzand nu numai constituirea si repartizarea
fondurilor din economia nationala,ci si gestionarea eficienta a acestora.
Exercitarea functiei de control a finantelor este determinata de faptul ca
fondurile financiare care se formeaza la dispozitia statului sunt ale intregii natiuni.
Necesitatea obiectiva a functiei de control a finantelor deriva din existenta proprietatii
publice, cooperatiste, mixte, private asupra mijloacelor de productie, din exercitarea
atributiilor si rolului statului.
Functia de control a finantelor este determinata si de actiunea legii acumularii,
care impune cunoasterea formarii, repartizarii, circulatiei si utilizarii produsului
national brut, precum si respectarea proportiilor dintre acumulare si consum.
Controlul financiar se exercita in toate fazele reproductiei sociale: productie,
repartitie, schimb,consum.
Exista trei forme de control financiar: preventiv, operativ-curent si posterior.
Controlul financiar preventiv este forma cea mai importanta de control care
se exercita in toate companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale,
cooperatiste, etc. Acest control se exercita inainte de efectuarea propriu-zisa a
operatiunilor economice si financiare.
Scopul acestui control este de a impiedica efectuarea de operatiuni, cheltuieli
sau actiuni ilegale, neeconomicoase, inoportune si ireale, preintampinand imobilizarea
fondurilor si pagubirea avutului public si privat. Sunt supuse controlului toate actele din
care rezulta un consum de munca vie si materializata ori prin care se lichideaza
drepturile si obligatiile unitatilor gestionare fata de terti.
Controlul financiar preventiv se organizeaza in cadrul compartimentului
financiar-contabil din ministere, companii nationale, regii autonome, societati
comerciale,cooperative,institutii publice etc.Controlul financiar preventiv se exercita de
catre seful compartimentului financiar-contabil sau de catre delegatii sai prin viza
documentului care este supus acestui control.
Controlul operativcurent se efectueaza in procesul realizarii obiectivelor
din programele economice si financiare, adica in acelasi timp cu realizarea
operatiunilor care necesita resurse materiale, umane si banesti.Acest control se exercita
asupra compartimentelor din subordine si inopinant in locurile unde se pastreaza si se
gestioneaza bunurile materiale.Obiectivele acestui control se refera la gospodarirea
resurselor materiale, umane si banesti cum sunt: receptionarea, depozitarea,
conservarea, folosirea, inventarierea, tinerea contabilitatii, modul cum se exercita
controlul financiar preventiv,controlul posterior etc.
Controlul operativ-curent se exercita atat de organele cu functii de raspundere si
conducere, cat si de catre organele de contabilitate, financiare, bancare etc.

Controlul posterior (postoperativ) se efectueaza dupa ce actele economice,

sociale si financiare au fost infaptuite. Desi acest control urmeaza fazei efectuarii
operatiunii economico-financiare, el prezinta avantajul ca se poate executa cu
minutiozitate si fara sa afecteze activitatea curenta a unitatii controlate.
Controlul posterior contribuie la identificarea,mobilizarea si folosirea resurselor interne
din economie, controleaza legalitatea, oportunitatea si eficienta activitatii economice,
apara integritatea avutului public si sanctioneaza pe cei care s-au abatut de la disciplina
economico-financiara etc.
Exista si alte forme de control,cum sunt:controlul prin sondaj, partial, total,
incrucisat, etc.

4)Metoda de formare a fondurilor agentilor economici

Principalele metode de constituire a fondurilor la nivelul intreprinderilor sunt:
a) metoda aportului in bani si natura;
b)metoda autofinantarii;
c)metoda creditarii;
d)metoda finantarii bugetare.
a) Metoda aportului in bani si natura consta in contributia in bani sau in bunuri
a actionarilor sau asociatilor in scopul crearii sau dezvoltarii intreprinderii.Aceasta
metoda poate fi practicata atat la infiintarea intreprinderii, cat si cu ocazia majorarilor
de capital care au loc pe parcursul evolutiei sale ulterioare.
b) Metoda autofinantarii consta in retinerea de catre intreprinderi a unei parti
din rezultatele(profiturile) care rezulta din activitatea desfasurata.Folosirea acestei
metode este conditionata de obtinerea de venituri care sa acopere cheltuielile si sa se
realizeze un profit, din care o parte se retine in special pentru investitii necesare ciclului
de exploatare si pentru sporirea activelor fixe.Tot pentru autofinantare se utilizeaza si o
parte a surplusului monetar care apare sub forma amortismentului determinat de uzura
capitalului fix.
Autofinantarea are anumite avantaje, intre care:
-cresterea cointeresarii intreprinderii in obtinerea de rezultate financiare superioare, in
descoperirea si mobilizarea resurselor interne,in folosirea rationala a resurselor;
-constituie un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor;
-apara libertatea de actiune a intrprinderii, in sensul ca asigura independenta sau
anatomia de gestionare.
c) Creditarea consta in atragerea de fonduri imprumutate.
Aceste fonduri au caracter restituibil sunt purtatoare de dobanzi, care maresc
cheltuielile si reduc profitul.Fondurile imprumutate atrag dupa sine si alte restrictii intre
care si dependenta fata de creditori (banci, populatie, intreprinderi, alte organisme
financiare etc).

d)Finantarea bugetara este utilizata mai rar si mai ales in cazul intreprinderilor
de stat.
Aceasta metoda se utilizeaza in special la infiintarea intreprinderilor de stat, cand
sunt dotate de catre stat cu active fixe si circulante,dar si pe parcursul desfasurarii
activitatii.
De unele subventii de la buget pot beneficia si alte unitati decat cele de stat, dar
intr-o masura mai redusa si numai in situatii exceptionale stipulate de cadrul legislativ.
Interventia statului in economie prin alocatii, subventii, si alte parghii trebuie sa
urmareasca stimularea productiei in perioade de criza,impiedicarea cresterii preturilor,
mentinerea puterii de cumparare a monedei in cazuri de inflatie, in vederea asigurarii
unei bune distribuiri a venitului national.

II. STRUCTURA SI POLITICA FINANCIARA A INTREPRINDERII.

GESTIUNEA FINANCIARA

1. Structura financiara a intreprinderii

Structura financiara a intreprinderii reflecta compozitia capitalurilor acesteia.
Capitalurile intreprinderii pot fi proprii si imprumutate, cu mentiunea ca primele se obtin
in special prin autofinantare si aportul asociatilor, proprietarilor sau actionarilor, iar
capitalurile imprumutate se obtin prin credite pe termen scurt, mediu si lung.
Capitalurile proprii, impreuna cu fondurile imprumutate pe termen lung si mediu,
alcatuiesc capitalul permanent. Acesta se caracterizeaza printr-o mai mare stabilitate in
timp fata de acea parte a capitalului total care apare sub forma fondurilor imprumutate pe
termen scurt si care are un caracter fluctuant, chiar pe perioade foarte scurte.Stabilirea
unei structuri financiare este o decizie care tine de politica financiara. Este, in primul rand
, vorba de a decide cum trebuie facuta repartizarea finantarii intre creditele pe termen
scurt si capitalurile permanente. In al doilea rand, in cadrul capitalului permanent se pune
aceeasi problema, a proportiei care trebuie stabilita intre fondurile proprii si cele
imprumutate pe termen mediu si lung. Unii manageri financiari prefera sistemul
imprumuturilor pe termen scurt, caci ofera mai multa suplete, iar altii prefera finantarea
din capitalurile permanente, deoarece este mai putin costisitoare. In aceste sens, este
necesar sa se tina seama de topul de finantare care trebuie sa fie cel mai bine adaptat la
natura investitiilor, acestea putand fi:
- investitii de natura activelor fixe;
- investitii de natura activelor circulante;
Activele fixe trebuie sa fie finantate prin capitaluri permanente, deoarece
reprezinta o nevoie stabila pe o perioada indelungata. In schimb activele circulante
trebuie sa fie finantate atat dintr-o parte a capitalului permanent denumita fond de
rulment, cat si din credite pe termen scurt. Acoperirea financiara din capitalul permanent
si din credite pe termen scurt a ciclului de exploatare este reclamata de caracterul stabil al
unei parti a nevoilor de active circulante, precum si de fluctuatiile mari pe care le sufera
acestea, ca urmare a modificarii conditiilor de aprovizionare, de productie si de
comercializare.
Importanta structurii financiare decurge in special din influenta imprumuturilor
asupra rentabilitatii fondurilor proprii , din asigurarea autonomiei intreprinderii si din
riscul financiar generat de contractrea de datorii.
Structura financiara a intreprinderii necesita o analiza temeinica, in care scop
agentii economici si organismele care acorda credite calculeaza anumite rate de
indatorare, care permit sa se examineze compozitia sau repartitia capitalurilor.
Printre ratele care se folosesc mentionam:
a) Rata de indatorare ( Ri ) care se calculeaza astfel:
Ri= datorii pe termen lung si mediu / capitaluri proprii

10

Aceasta rata indica marimea si proportia capitalului propriu in raport cu

imprumuturile contractate pe termen lung si mediu. Din nivelul acestei rate se deduce
daca o ntreprindere poate sau nu sa mai contracteze datorii, cunoscand ca fondurile
proprii nu trebuie sa fie mai mici decat cele imprumutate.
b) Rata de autonomie financiara ( Ra )
Ra = datoria totala/capital propriu

2. Politica financiara
Politica financiara reprezinta o componenta a politicii generale a intreprinderii,
avand o insemnatate deosebita asupra constituirii, repartizarii si folosirii fondurilor, in
scopul realizarii programelor economice curente si de dezvoltare, al cresterii eficientei
ciclurilor de exploatare si de investitii si a intregii activitati. Intre politica economica
generala si cea financiara exista convergente. Politica financiara are misiunea de a
rezolva aspecte legate de metode de procurare a fondurilor, stabilirea pe destinatii
rationale si folosirea eficienta a acestora, asigurarea echilibrului financiar, fixarea
preturilor, reducerea costurilor capitalului etc. si trebuie sa fie adaptata permanent la
conditiile concrete ale fiecarei intreprinderi. Deciziile de politica financiara se sprijina pe
structura financiara adoptata de ntreprindere in functie de obiectivele sale, de
rentabilitate, de crestere si de risc. Principalele sarcini ale politicii financiare constau in
alegerea unui ritm de crestere a capitalului economic si a modalitatilor de finantare ale
acestei cresteri, deoarece o asemenea alegere guverneaza sporirea capitalului financiar si
gradul de autonomie a intreprinderii.
Scopul intreprinderii este de a obtine profit, al carui nivel depinde de cresterea
capitalului financiar.
In acest cadru, intreprinderea va cauta sa-si maximizeze capitalul economic prin
dubla decizie de investitii si de finantare. Cresterea capitalului ridica problema costului
finantarii, dar si pe cea a proportiei dintre capitalurile proprii si cele imprumutate. Costul
capitalului se refera la cheltuielile de procurare si de folosire a tuturor mijloacelor de
finantare, fiind un indicator care permite managerului financiar sa selecteze investitiile si
sursele de acoperire financiara a acestora.
Asupra politicii financiare a intreprinderii exercita o influenta destul de mare
actionarii, imprumutatorii, statul si alti factori din mediul inconjurator. Acest mediu isi
pune amprenta asupra activitatii economico-financiare si politicii financiare printr-o serie
de constrangeri, cum sunt: inflatia sau cresterea preturilor, innoirea
tehnologiei,exercitarea controlului din partea organismelor de credit, conditiile politice si
sociale, politica monetara, fiscalitatea, etc. O decizie fundamentala de politica financiara,
dupa cum rezulta de mai sus, se refera la alegerea mijloacelor de finantare care consta in
determinarea, pe de o parte a volumului finantarii externe in comparatie cu finantarea
interna, iar pe de alta parte in alegerea compozitiei finantarii externe: capital propriu sau
imprumuturi.
Managerul financiar determina mai intai suma totala a necesarului de finantat si
apoi trebuie sa hotarasca atat asupra partii care va fi finantata din capitalul permanent in
opozitie cu creditele pe termen scurt, cat si asupra repartitiei intre fonduri proprii si cele

11

imprumutate. Buna asigurare cu fonduri si alegerea tipului de finantare care se

adapteaza ,mai bine la conditiile intreprinderii reprezinta o sarcina principala a
managerului financiar. In acest scop, se intocmeste un plan de finantare pe termen lung
care grupeaza utilizarile de fonduri si resursele previzibile spre a se realiza echilibrul
financiar global. Daca resursele financiare interne nu sunt suficiente, diferenta va putea fi
finantata din resurse externe, adica prin majorari de capital sau imprumuturi pe termen
mediu si lung, eventual si din credite pe termen scurt. In legatura cu imprumuturile, o
decizie politica financiara consta in alegerea formei acestora- pe termen lung, mediu sau
scurt- pentru a raspunde mai bine marilor intreprinderi si a se obtine costuri cat mai
reduse.
Resursele financiare interne constituite prin autofinantare provin nu numai din
profit, ci si din amortizare, iar un aspect al politicii financiare il reprezinta si accelerarea
acesteia.
3. Gestiunea financiara
Gestiunea financiara poate fi definita ca un ansamblu de decizii si activitati care
concura la reglarea si la ajustarea fluxurilor financiare si a fondurilor, la gospodarirea
resurselor financiare ale intreprinderii.
Domeniul gestiunii financiare include gospodarirea activelor fixe, colecatrea
capitalurilor si deciziile de intrebuintare a acestora pe anumite destinatii, definirea unei
politici de rezultate si de crestere economica etc.
Mentinerea echilibrului financiar si a unui nivel minim de rentabilitate a utilizarii
fondurilor reprezinta un obiectiv specific al gestiunii financiare. Starea de echilibru care
permite firmei sa asigure in orice moment plata datoriilor sale poate fi numita , in sens
restrans, lichiditate, cu mentiunea ca de mentinerea acesteia depinde nu numai
autonomia, ci si existenta intreprinderii. Astfel, se poate afirma ca lichiditatea reprezinta
un obiectiv esential al gestiunii financiare.
Mentinerea lichiditatii firmei depinde si de marimea surplusului monetar care este
generat in special de rentabilitatea activitatii.
Orice decizie privind utilizarea fondurilor trebuie sa raspunda nu numai criteriului
de lichiditate, ci si celui de rentabilitate. Lipsa de rentabilitate sau o rentabilitate
insuficienta pune in pericol lichiditatea si mentinerea capitalului. Lichiditatea si
rentabilitatea, ca obiective ale gestiunii financiare sunt elemente care intervin in definirea
politicii generale a firmei.
Activitatile care tin de gestiunea financiara sunt guvernate de obiectivele stabilite
prin politica generala a intreprinderii
Aceste activitati sunt foarte eterogene, referindu-se la rezolvarea unor probleme
de trezorerie, colectarea si utilizareafondurilor pentru toate categoriile de investitii,
controlul realizarii investitiilor, previziunea si analizele necesare pregatirii deciziilor etc.
Scopurile gestiunii financiare pot fi sintetizate astfel:
- asigurarea echilibrului financiar si a rentabilitatii;
- cresterea activelor si a cifrei de afaceri;
- asigurarea flexibilitatii, care permite intreprinderii sa se adapteze la niste
conditii dificile sau sa sesizeze noi oportunitati de profit sau de crestere.

12

Scopurile gestiunii financiare se pot controla cu ajutorul mai multor indicatori,

intre care putem aminti: nivelul fondului de rulment in comparatie cu necesarul, gradul de
indatorare, rentabilitatea economica, ratele de crestere a cifrei de afaceri, capacitatea de
autofinantare, volumul lichiditatii etc.
Gestiunea financiara se inscrie intr-un sistem de previziune si de control menit sa
asigure administrarea relatiilor pe termen lung si scurt in mediul inconjurator. In acest
scop in intreprinderi se elaboreaza planuri strategice si pe termene medii si scurte, care
reflecta resursele financiare si utilizarile lor.
Gestiunea financiara are un domeniu foarte larg, impunand rezolvarea in special a
doua probleme esentiale:
- echilibrarea ansamblului de fluxuri privind incasarile si platile, adica
asigurarea echilibrului financiar;
- rentabilitatea folosirii fondurilor, astfel incat sa se asigure atat
remunerarea lor, cat si dezvoltarea firmei.
Rezolvarea ambelor probleme impune efectuarea unui control riguros asupra
intregii activitati a intreprinderii.

13

III . INVESTITIILE I FINANTAREA LOR

1.Investitiile, calea principala de dezvoltare i modernizare a bazei tehnicomateriale a turismului.

Investitiileconstituie calea dezvoltarii dinamice a bazei tehnico-materiale a
prestarilor de servicii catre populatie, in special, a turismului in complexitatea lui.
Baza tehnico-materiala creeata prin noi investitii de catre societatile comerciale
pe actiuni turistice, prin atragerea si de capital strain, concretizata in construirea de
hoteluri si modernizarea celor existente, hanuri sau cabane, unitati de alimentatie publica,
va conduce la o mai buna valorificare in scopuri turistice a conditiilor naturale de care
dispune tara noastra.
Valorificarea bogatului patrimoniu turistic de care dispune tara noastra si pentru
extinderea turismului si in alte zone geografice mai putin exploatate turistic, se impune ca
in perioada viitoare, societatile comerciale si intreprinzatorii particulari (agentiile si
companiile turistice private) ca si investitorii straini (societati comerciale mixte) sa
execute noi investitii la un nivel superior de confort international in urmatoarele
domenii :
- cai si mijloace de transport ;
- locuri de cazare si de alimentatie publica ;
- baza de tratament si de agrement ;
- obiective culturale ;
- instalatii pentru utilizarea energiei geotermale ;
- instalatii solare pe litoral etc.
Baza tehnico-materiala se asigura atat prin investitii specifice turismului, care
raspund cererii turistice ca :
- cladiri (hoteluri)
- mobilier
- utilaje pentru alimentatie publica
- inventar gospodaresc
- instalatii electronice
- mijloace de agrement
- mijloace de transport proprii etc.
cat si prin investitii nespecifice destinate dezvoltarii altor ramuri si care servesc si pun
in valoare desfasurarea calitativa a actiunilor turistice, cum sunt :
- transportul rutier, aerian si naval ;
- reteaua de gaze ;
- telecomunicatii ;
- aprovizionarea cu apa ;
- centrale termice ;
- posta, sanatate, cultura etc.
Interdependenta dintre cele doua categorii de investitii si justa lor
proportionare reprezinta o conditie esentiala pentru buna desfasurare a activitatii
14

turistice, asigurand totodata competitivitatea pietei noastre turistice pe plan intern si

international.
Prin INVESTITII se intelege totalitatea cheltuielilor efectuate intr-o anumita
perioada pentru crearea de noi active reale (cum se numesc in economia de piata) active
fixe sau imobilizari corporale si necorporale productive si neproductive, precum si pentru
reconstruirea, largirea si modernizarea celor existente. Se asimileaza notiunii de
investitii, cheltuielile pentru lucrari de proiectare, prospectiuni si explorari geologice,
cercetari stiintifice efectuate in legatura cu investitiile, cheltuielile cu pregatirea cadrelor
necesare obiectivelor ce se construiesc, precum si cheltuielile pentru plata salariilor
personalului administrativ si tehnic al noilor unitati in curs de constructie.
In activitatea de turism, prin investitii se intelege totalitatea cheltuielilor care se
fac pentru asigurarea bazei materiale mobile si imobile (constructii, instalatii,
echipament, mobilier,etc.) care participa la prestarea serviciilor turistice.
Desfasurarea activitatii de investitii in orice ramura a economiei nationale, in
conditii de eficienta si rentabilitate, corespunzator economiei de piata si liberei
concurente, necesita cunostinte temeinice din partea cadrelor cu pregatire tehnica,
financiar-bancara in urmatoarele directii :
- exigenta sporita in ce priveste fundamentarea tehnico-economica a noilor obiective de
investitii ;
- elaborarea si pregatirea din timp a documentatiilor tehnico-economice si financiare ;
- asigurarea tuturor conditiilor tehnice pentru inceperea si realizarea lucrarilor, a
achizitionarii utilajelor si echipamentelor din tara sau in cadrul unor societati mixte ;
- punerea in functiune a capacitatilor construite la termenele prevazute si la parametric
tehnico-economici stability prin documentatia tehnica si financiara etc.
Clasificarea investitiilor se face tinand seama atat de criterii economice, cat si
financiare, astfel :
1) Dupa modul de finantare, investitiile se impart :
a) Investitii finantate din bugetul public si din fondul de dezvoltare la regiile
autonome si societati comerciale de stat, in ramurile de importanta nationala ;
b) Investitii finantate cu participarea capitalului roman de stat sau particular si strain
de stat sau particular sub forma societatilor comerciale mixte ;
c) Investitii finantate din fondurile proprii de investitii si prin cooperare cu capital
strain la societatile comerciale pe actiuni ;
d) Investitii finantate din capital privat prin atragere si de capital strain pentru
construirea unor intreprinderiprivate (agentii turistice private) ;
2) Privite din punctul de vedere al structurii, investitiile se grupeaza in mai
multe categorii :
- lucrari de constructii-montaj ;
- utilaje, instrumente, echipamente, mobilier etc. ;
- prospectiuni, lucrari geologice si alte investitii ;
3)Din punct de vedere al executiei, lucrarile de investitii se impart in :

15

- lucrari executate in antrepriza, de societati comerciale antrepriza de constructiimontaj ;

- lucrari executate in regie de catre societatile comerciale insasi, cu forte proprii.

2.Indicatorii eficientei economice a investitiilor in turism in conditiile economiei de

piata
Eficienta economica a investitiilor- indiferent de forma de proprietate (de stat, mixta
sau privata) se exprima cu ajutorul mai multor indicatori sub forma valorica sau naturala
in masura sa evidentieze raportul dintre efortul financiar si efectele obtinute ca rezultat
al efectuarii investitiilor in conditiile de concurenta intre agentii economici care au ca
obiect aceleasi prestatii turistice.
Determinarea acestui raport se face prin stabilirea rezultatelor financiare ce se
obtin pe unitatea de investitie,cu luarea in calcul a factorului timp si a oportunitatii
investitiilor.
Eficienta investitiilor poate fi definita si ca fiind un produs de factori calitativ care
confera investitiilor un caracter complex ca :
- perfectionarea activitatii domeniului in care intra in functiune investitia respectiva :
- modernizarea si ridicarea confortului unor hoteluri si unitati de alimentatie publica,
agreement etc. ;
- ridicarea productivitatii muncii.
La determinarea eficientei investitiilor se au in vedere mai multe criterii cum sunt :
- sporirea continua a rentabilitatii investitiei in domeniul respectiv de activitate ;
- timpul de executie a investitiei ;
- durata de recuperare a investitiilor din profitul obtinut si din amortizarea capitalului
fix (active fixe) ;
- durata totala de functionare a activului fix ce urmeaza sa se realizeze.
La aprecierea eficientei economice a investitiilor in turism, trebuie sa se ia in
consideratie anumite particularitati si anume :
a) in primul rand, trebuie sa se tina seama de faptul ca investitiile concretizate in
obiectve de cazare (hoteluri), alimentatie publica, impreuna cu dotarile respective, sunt
supuse intr-o masura mai mica uzurii morale, decat activele fixe din alte ramuri ale
economiei nationale, ceea ce face ca stabilirea eficientei economice a investitiilor sa se ia
in calcul un numar mai mare de ani ;
b) in al doilea rand, la stabilirea eficientei economice a investitiilor trebuie sa se ia i
calcul, pe cat posibil, proportiile de utilizare a investitiilor nespecifice atat de societati
comerciale turistice cat si de alte ramuri ale economiei nationale ;
c) in al treilea rand,pe langa determinarea eficientei sociale a investitiilor
(ocuparea fortei de munca locala, folosirea resurselor locale), trebuie sa se urmareasca si
efectul economic al respectivelor investitii, prin incasarile in lei si in valuta obtinute din
serviciile turistice de baza si complementare prestate turistilor interni si straini.

16

Eficienta economica a investitiilor in turism se poate exprima cu ajutorul mai multor

indicatori dintre care mentionam :
1.Valoare investitiei este indicatorul care arata totalitatea cheltuielilor necesare
pentru pregatirea, executia si punerea in functiune a obiectivului de investitii. Aceste
cheltuieli se estimeaza in devizul general al lucrarii.
Indicatorul valoarea investitiei cuprinde pe langa valoarea investitiilor directe
(hoteluri si dotarile aferente, unitati de productie pentru alimentatia publica si servirea
mesei, laboratoare de cofetarie-patiserie etc.) si valoare investitiilor conexe si colaterale
ca : dotarile pentru agrement din jurul obiectivelor construite, terenuri sportive, cai si
drumuri de acces, spatii verzi, canalizare, retele de telecomunicatii si electrice, centrale
termice etc.
2. Influenta factorului timp asupra eficientei investitiilor.
Acest indicator arata efectul economic al imobilizarilor de fonduri materiale si
banesti atat pe parcursul executiei lucrarilor de investitii, cat si in perioada in care
obiectivul de investitii realizat si pus in functiune nu este utilizat la intreaga capacitate.
Reducerea timpului de imobilizare a capitalurilor si economisirea acestora au o
influenta directa asupra eficientei economice a investitiilor si se poate realiza prin
reducerea duratei de executie a lucrarilor de constructii-montaj si punerii partiale in
functiune a anumitor capacitati inainte de terminarea finala a intregii investitii.
3. Investitia specifica este indicatorul care arata cuantumul valoric al investitiilor
necesare pentru a obtine o unitate de spor de capacitate (lei/unitate),(m 2 etc. ), pentru
realizarea unui loc de cazare sau a unui loc de masa in alimentatia publica, sau volumul
de investitii necesar pentru a realiza un leu spor de productie, utilizand urmatoarele
relatii :
Is = I/P sau Isc = Ic/Nc sau Isa = Ia/Na , in care :
Is, Ic, Ia = investitia specifica pentru crearea de noi capacitate de productie, pentru cazare
(hoteluri) si alimentatie publica;
I, Ic, Ia = volumul investitiilor in lei sau valuta pentru crearea de noi capacitati de
productie, pentru cazare si alimentatie publica ;
P = capacitatea de productie exprimata in unitati naturale, natural conventionale sau in
lei ;
Nc = numarul locurilor de cazare ;
Na = numar locuri masa in alimentatie publica.
Cu cat indicatorul investitie specifica este mai mic, cu atat investitia este mai
eficienta.
Investitia specifica este un indicator de baza in analiza eficientei economice a
investitiilor intrucat, prin datele pe care le ofera, se poate alege varianta de proiect cea

17

mai avantajoasa din punctul de vedere al solutiilor tehnice si arhitecturale, al amplasarii

teritoriale a investitiei, al reducerii cheltuielilor materiale etc.
In situatiile in care investitiile noi urmaresc modernizarea unor obiective turistice (o
situatie frecventa astazi) sau dezvoltarea acestor obiective, investitia specifica va
exprima volumul valoric al investitiei necesare pentru sporul capacitatilor de cazare cu
o unitate (loc de cazare, m2 suprafata depozitare marfuri si alimente etc.) utilizand
relatia :
Is = H/Pm , in care :
H = valoarea activelor fixe existente, plus capitalurile pentru dezvoltare sau
modernizare;
Pm = capacitatea de productie exprimata in unitati naturale, conventionale sau in lei,dupa
modernizare sau dezvoltare.
Analiza investitiei specifice in cazul dezvoltarilor sau modernizarilor de societati
comerciale turistice trebuie sa reflecte aportul economic al investitiilor noi, comparative
cu efectele activelor fixe existente inainte de extinderea si imbunatatirea folosirii lor.
4.Volumul incasarilor anuale in lei si in valuta, la 10.000 lei capital investit.
Acest indicator indica ce volum de incasari in lei sau in valuta se vor realiza la 10.000 lei
capital investit, dupa punerea in functiune a obiectivului de investitii, din
activitateaprestatiilor hoteliere, desfacerilor marfurilor prin unitatile de alimentatie
publica si din alte activitati de servicii (transport, agrement, asistenta de ghid, bancare,
asigurari, bagaje,schimb valutar etc.) ce se efectueaza in cadrul obiectivului construit.
5. Durata de recuperare a investitiilor indica perioada de timp in care capitalurile
cheltuite pentru punerea in functiune a obiectivului construit se recupereaza din profitul
obtinut. Cu alte cuvinte, indicatorul reflecta durata in anis au luni, dupa caz, in care
se reconstituie capitalul investit, din rezultatele financiare obtinute dupa intrarea in
functiune a obiectivului turistic.
Acest indicator se calculeaza dupa formula :
Dr = Vi/P , in care :
Dr = durata de recuperare;
Vi = valoarea investitiei;
P = profitul brut anual.
In cazul cand au loc amenajari si modernizari, (frecvente in turism) durata de
recuperare a respectivelor investitii se calculeaza dupa aceeasi formula. Daca
modernizarea se refera la o unitate de cazare, careia i se ridica gradul de confort de la
categoria a II-a la I , atunci profitul luat in calcul va fi cel provenit din diferenta dintre
cele doua categorii de tarife existente pe piata in momentul respectiv.
Eficinta economico-sociala a investitiilor efectuate in turism, se poate exprima si cu
ajutorul altor indicatori si anume :
- profitul anual si rata profitului ;

18

- productivitatea muncii ;
- cresterea desfacerilor de marfuri si servicii turistice ;
- gradul de ocupare a capacitatilor de cazare si a obiectivelor de alimentatie publica ;
- costul produsului turistic etc.
Pentru asigurarea cresterii eficientei economice a investitiilor este necesar sa se puna
accentul, inca in faza de proiectare, pe fundamentarea temeinica a noilor obiective,
reducerea duratei de executie a lucrarilor, construirea unor obiective atractive si
functionale in vederea oferirii unor servicii de calitate.
Eficienta economica a investitiilor in turism trebuie apreciata si in legatura cu alegerea
amplasamentului investitiei din punct de vedere turistic, economic si social.
In alimentatia publica legata direct de turism eficienta economica a noilor
obiective, se asigura prin modernizarea tehnologiilor de preparare a bunurilor de consum
alimentar, care conduce la cresterea productiei, reducerea consumului de materii prime,
materiale, energie si manopera, cu influenta directa asupra sporirii valorii adaugate.

3. Resursele de finantare a investitiilor in cadrul regiilor autonome si societati

comerciale de stat, societati comerciale pe actiuni si agentii turistice private,
societati comerciale mixte.
a) Resursele de finantare a investitiilor in cadrul regiilor autonome si societati
comerciale de stat sunt urmatoarele ;
- fondul de dezvoltare constituit din profiturile anuale realizate ;
- fondul de amortizare a activelor fixe dupa ce s-a asigurat rambursarea ratelor creditelor
bancare, plus dobanzile aferente pentru investitiile executate in anii anteriori ;
- sumele rezultate din valorificarea pieselor, subansamblelor provenite din casarea
activelor fixe ;
- economiile realizate din reducerea costurilor investitiilor executate in regie;
- mobilizarea rescurselor interne;
- alocatii de la buget de stat (public) sau de la bugetele unitatilor administrative locale ;
- capital strain de la persoane juridice sau fizice ;
- credite bancare.
b) Resursele de finantare a investitiilor in cadrul societatilor comerciale pe actiuni
si agentii turistice private
- capital social propriu in natura si in bani ;
- fondul de investitii constituit din profiturile anuale realizate ;
- capital strain in natura si in bani ;
- fondul de amortizare constituit ;
- sumele de bani provenite din emiterea si vanzarea de noi actiuni si obligatiuni ;
- sumele din valorificarea pieselor, subansamblelor provenite din casarea activelor fixe ;
- economiile realizate din reducerea costurilor investitiilor executate in regie;
- credite bancare.

19

Pentru urmarirea finantarii investitiilor, societatile comerciale intocmesc un Buget al

finantarii investitiilor. Acest buget cuprinde, pe de o parte, valoarea investitiilor de
finantat, iar pe de alta parte cuantumul resurselor de finantat a investitiilor (a
surselor aratate).
La intocmirea Bugetului de finantare a investitiilor , societatiile comerciale trebuie
sa tina seama si de modul cum s-au calculat mobilizarile si imobilizarile de resurse
interne la stocurile de utilaje care necesita montaj, piese de schimb, obiecte de inventar si
la alte elemente de activ si pasiv (furnizori, antrepenori, creditori pentru investitii etc.) in
legatura cu investitiile.
Mobilizarea resurselor interne nu este sinonima cu economii de resurse, dupa cum
imobilizarea resurselor nu inseamna risipa, sau actiuni negospodaresti.
Mobilizarea si imobilizarea apar numai cu caracter temporar, pe parcursul executarii
investitiei, pe trimestre, sau pe ani, urmand ca pana la incheierea lucrarilor ele sa se
compenseze.
Mobilizarea resurselor interne consta in includerea in lucrari in anul in curs a
materialelor, prefabricatelor si utilajelor care necesita montaj etc., aprovizionate in
perioadele anterioare, ca si sumele ce se datoresc furnizorilor si antreprenorilor pentru
lucrarile de investitii executate care se achita in trimestrele urmatoare.
Mobilizarari pot sa apara si din incasarea debitorilor la lucrarile de investitii aflate in
curs de executare, sau din valorificarea materialelor obtinute in timpul executarii
lucrarilor (nisip, pietris, materiale din demolari etc.)
Bugetul de finantare a investitiilor constituie un instrument financiar care serveste
bancilor, constructorului, cat si beneficiarului de investitii sa urmareasca respectarea
disciplinei financiare in sensul utilizarii cu eficienta si rentabilitate capitalurile proprii si
imprumutate.
Din executia bugetului de finantare a investitiilor pot sa apara fie disponibilitati de
resurse, fie necesar de resurse, ceea ce influenteaza relatiile reciproce dintre societatile
comerciale in cauza si banca finantatoare, pe linie de credite bancare.

4. Finantarea, creditarea si decontarea investitiilor

Pentru deschiderea finantarii investitiilor realizate integral sau partial din alocatii
bugetare, capital propriu si credite bancare, Banca Romana de Dezvoltare sau alte banci
de stat sau particulare, vor primi urmatoarele documente :
- lista de lucrari, utilaje, mobilier si alte obiecte de investitii atat valoric cat si fizic ;
- documentatia tehnico-economica aprobata ;
- bugetul de venituri si cheltuieli ;
- graficile de esalonare a executiei investitiilor cu termenele de punere in functiune ;
- autorizatia de constructie eliberata de administratia locala (primarii) ;
- contractul de antrepiza ;
- cererea de finantare unde se specifica sursele de finantare defalcate pe toata
perioada de realizare a investitiei.

20

Contractul de antrepiza constituie forma juridica care reglementeaza raporturile

dintre beneficiarii de investitii si societatile comerciale antrepriza de constructii montaj,
drepturile si obligatiile ambelor parti.
El cuprinde o serie de clauze referitoare la executarea, finantarea si decontarea
lucrarilor executate, costul lucrarilor, precum si penalitatile si despagubirile pentru
neexecutarea obligatiilor asumate.
Contractul de antrepriza se incheie numai cu antrepenorul general, urmand ca acesta la
randul lui sa incheie contracte si aranjamente cu subantrepenorii pentru anumite lucrari
cu caracter special (instalatii sanitare etc.)
Bancile la primirea acestor documente examineaza oportunitatea si rationalitatea
economica a respectivelor lucrari de investitii, a existentei surselor corespunzatoare de
finantare si creditare.In masura in care investitiile propusear fi executate si finantate in
anul respectiv calendaristic, indeplinesc toate conditiile tehnico-economice de executie,
avizeaza deschiderea finantarii.
Pentru completarea surselor proprii pentru finantarea investitiilor, bancile la solicitarea
beneficiarilor de investitii, acorda credite pe termen scurt, mediu si lung.
Conditiile de acordare, utilizare si rambursare a creditelor pe termen scurt, mediu si
lung se stabilesc prin contractele incheiate cu beneficiarii de investitii indiferent de forma
de proprietate.
Prin contractul de credite se negociaza urmatoarele :
- volumul creditului solicitat ;
- durata de acordare a imprumutului ;
- termenul de rambursare ;
- cuantumul ratelor scadente (lunare trimestriale sau anuale) ;
- dobanda si perioada de grazie.
Se acorda perioada de grazie in rambursarea creditului in functie de durata de realizare
a proiectului de investitii creditat, dar nu mai mult de 12 luni de la data prevazuta in
graficul pentru terminarea executiei lucrarilor.
In contractul de credite se prevad si modalitatile de acordare a creditului, su buna din
urmatoarele forme :
- integral la inceputul executiei investitiei ;
- la o anumita data calendaristica ;
- esalonat pe masura executarii lucrarilor de investitii.
Tot in contractul de credite se prevede si nivelul dobanzii curente negociate si al celor
majorate pentru nerambursarea la termen a ratelor scadente, potrivit soldurilor zilnice ale
creditului inregistrat la banca.
5. Finantarea, creditarea si decontarea reparatiilor capitale
Prin reparatii capitale se intelege complexul de lucrari ce se executa asupra
activelor fixe in vederea mentinerii caracteristicilor tehnico-economice ale acestora, pe
intreaga durata serviciului.
In general, reparatiile capitale se executa atunci cand datorita uzurii- activul fix
nu mai are randamentul initial, nu mai are precizia de lucru sau siguranta in functionare
reclamata de procesul tehnologic.

21

Pentru ca reparatile capitale sa fie eficiente, intreprinderile trebuie sa tina seama

de urmatoarele:
- de numarul reparatiilor capitale pe grupe de active fixe, structura si
periodicitatea acestora intr-o anumita perioada de timp;
- de ciclul de exploatare exprimat in ani sau ore de functionare etc. de la data
punerii in exploatare si pana la efectuarea primei reparatii capitale;
-de un normativ valoric acceptat tehnic si economic adica raportul procentual
dintre valoarea reparatiilor capitale si valoarea de inventar a activeului fix supus
reparatiei. Costul unei reparatii capitale poate merge pe plan mondial pana la maximum
60% din valoarea de inventar a activului fix reparat.
In acest caz se fac cheltuieli pentru modernizare la masini, utilaje si instalatii si
depsesc 205 din valoarea reparatiilor capitale acceptate de Consiliul de administratie
respectivele cheltuieli se finanteaza din fondul de investitii al societatii comerciale;
valoarea modernizarii majoreaza valoarea de inventar a activelor fixe reparate si se
amortizeaza.
Cheltuielile obisnuite efectuate cu lucrarile de reparatii capitale cuprinse in
devizul de cheltuieli in conformitate cu prevederile din B.V.C. se includ in costul
produselor fabricate sau in costul prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie, in
anul in care au fost executate, sau esalonate pe mai multi ani, in functie si de influenta pe
care o au respectivele cheltuieli asupra rentabilitatii respectiv asupra ratei profitului.
In cazul esalonarii reparatiilor capitale pe o perioada mai mare de un an
calendaristic, intreprinderile pot sa solicite credite bancare, urmand ca rambursarea
creditelor sa se faca din provizioanele constituite pentru reparatii capitale in perioadele
viitoare de gestiune.
Finantarea , creditarea si decontarea reparatiilor capitale se fce pe baza urmatoarei
documentatii:
- deviz de cheltuieli;
- lista activelor propuse a fi reparate;
- B.V.C. pe anul in curs.
Lucrarile de reparatii capitale executate de societatile comerciale antrepriza se
deconteaza pe baza de facturi si situatii de lucrari executate. Daca reparatiile capitale se
executa in regie, decontarea se face pe baza de documente justificative ca: factuir, bonuri,
ctate de salarii, cecuri, etc.

22

IV. GESTIUNEA IMOBILIZARILOR CORPORALE SI

NECORPORALE (ACTIVE FIXE ) SI AMORTIZAREA LOR
1. Consideratii generale privind imobilizarile corporale si necorporale si
amortizarea lor
Desfasurarea activitatii unei societati comerciale, firma etc, reclama si existenta
unor masini , utilaje, cladiri etc., cunoscute sub denumirea de active fixe, mijloace fixe,
capitaluri mobile si imobile si imobilizari corporale si necorporale.
Prin activ fix (imobilizari corporale) se intelege obiectul singular sau complexul
de obiecte cu toate dispozitivele si accesoriile lui, destinat sa indeplineasca in mod
independent o functie economica.
Imobilizarile corporale din ramura turismului cuprind totalitatea bunurilor
materiale (mobile si imobile) care au o durata mare de functionare si care participa la
crearea si oferirea produsului turistic si la prestarea serviciilor turistice.
Imobilizarile corporale (activele fixe) sunt acea parte a aparatului de productie
care se consuma si transmit valoarea asupra produselor turistice si serviciilor nu dintr-o
data, ci treptat, in decursul mai multor cicluri de exploatare. Transmiterea treptata a
valorii este determinata de faptul ca consumul activelor fixe , respectiv uzura fizica si
morala actioneaza tot in mod treptat.
Structura imobilizarilor corporale (activelor fixe) din turism se prezinta astfel:
- cladirile unitatilor de cazare (hoteluri) si de servire a mesei;
- cladirile depozitelor pentru pastrarea marfurilor, a materialelor etc., destinate
turismului;
- utilaje si instalatii specifice turismului;
- unitatile si atelierele de reparatii si intretinere;
- parcul propriu de transport turistic;
- liniile mecanice de transport montan pe cablu;
- aparatura electronica.
Din enumerarea acestor elemente structurale ale activelor fixe, rezulta ca ele
difera in functie de complexitatea activitatii desfasurata, de volumul de activitate, de
caracterul permanent sau sezonier de activitati turistice intreprinse etc.
Baza tehnico-materiala a turismului are o sfera mai larga decat imobilizarile
corporale care se gasesc in patrimoniul altor societati comerciale, datorita atragerii
permanente sau temporare (prin inchiriere) in activitatea turismului si altor imobilizari
(active fixe) cum sunt:
- instiutiile de sanatate ( policlinici, dispensare);
- institutii cultural-artistice;
- constructiile si amenajarile sportive;
- folosirea unor mijloace de transport aerian, rutier, naval, etc.
Una din particularitatile majoritatii imobilizarilor corporale din turism ca:
hoteluri, utilajele din alimentatia publica etc., decat imobilizarile corporale din alte
ramuri economice.
In general , imobilizarile de bunuri si valori se clasifica astfel:
23

a) cheltuielile de instalare (cheltuieli de instalare propriu zisa, cheltuieli de studii

si cercetare etc.), cu mentiunea ca acestea nu sporesc patrimoniul societatii comerciale,
dar trebuie sa fie repartizate asupra mai multor ani de gestiune;
b) imobilizarile corporale (terenuri, constructii, cladiri, utilaje si diferite
materiale, investitii neterminate);
c) imobilizarile necorporale (brevete, licente, marci de fabrica, desene, etc.);
d) alte valori imobilizate (imprumuturi acordate pe un termen mai mare de un an,
titluri de participare, depozite).
Imobilizarile mai pot fi clasificate in :
- imobilizari de exploatare (bunuri direct productive utilizate pe o perioada mai
mare de un an);
- imobilizari in afara exploatarii (bunuri indirect productive , cum sunt: locuintele
personalului, cantine, cluburi, dispensare etc.).
Din punct de vedere al deprecierii sau nedeprecierii, imobilizarile se impart in :
- imobilizari care se depreciaza (datorita uzurii fizice, dar si disparitiei
caracterului de nou);
- imobilizari care nu se depreciaza (terenuri si anumite imobilizari nemateriale).
In clasificare se poate tine seama si de criteriul apartenentei, in functie de care
activele pot fi:
- proprii si
- inchiriate.
Clasificarea imobilizarilor corporale si necorporale trebuie sa contribuie la o mai
buna organizare a calcului amortizarii, a evidentei , analizei si controlului utilizarii
eficiente a acestora.
In procesul de utilizare imobilizarile corporale (activele fixe) se uzeaza
(depreciaza) fizic si moral.
Uzura fizica reprezinta baza materiala a pierderii valorii imobilizarilor corporale,
fiind determinata de intrebuintare, actiunea unor factori naturali si de scurgerea timpului
(invechirii). Ca efect al uzurii fizice, imobilizarile corporale trebuie sa fie supuse unui
regim de intretinere si reparatii care reclama anumite cheltuieli, iar in anumite conditii de
exploatare, acestea se dezmembreaza (caseaza) si se inlocuiesc cu altele cu o
productivitate mai mare.
Deci, putem spune ca uzura fizica este un proces economic care are doua laturi si
anume:
- o latura materiala, tehnica;
- o latura economica.
Latura materiala se refera la faptul ca utilizarea imobilizarilor corporale, durata
lor de functionare, depind de uzura fizica, cat si de conditiile de exploatare pe parcursul
existentei lor.
Latura economica a utilizarii lor in conditiile economiei de piata capata o
insemnatate practica imediata, ceea ce inseamna recuperarea integrala a valorii lor prin
sistemul de amortizare aplicat de agentul economic. Astfel si unele reglementari din tara
noastra din 1990 au stabilit ca activele fixe cu durate de servici neexpirate, dar uzate fizic
si moral sa poata fii casate - dupa caz cu sau fara recuperarea valorii neamortizate, in
functie de posibilitatile financiare ale agentului economic. De asemenea, activele fixe cu

24

durate de serviciu expirate si care nu se mai pot folosi in conditii de eficienta si

rentabilitate, sa fie dezmembrat (casat).
Uzura morala are loc atunci cand activele fixe se demodeaza, se invechesc din
punct de vedere tehnologic si trebuie inlocuite cu altele mai perectionate.
Uzura morala poate si trebuie luata in calculul amortizarii prin stabilirea unei
durate de serviciu mai mica. De asemenea, pentru atenuarea pierderilor din valoarea
imobilizarilor in active fixe provocate de uzura morala se recomanda utilizarea metodelor
de amortizare accelerata.
Avand in vedere faptul ca activele fixe sunt supuse unui proces continuu de uzura
si amortizare si ca ele influenteaza profitul, este necesara utilizarea lor la intreaga
capacitate.
Cresterea eficientei utilizarii imobilizarilor corporale (active fixe) se poate asigura
pe cale extensiva si intensiva.
Amortizarea imobilizarilor corporale poate fi privita sub urmatoarele trei aspecte:
- ca proces economic ceea ce inseamna o detasare si transmitere de valoare
asupra productiei, executarilor de lucrari si prestari de servicii;
- ca o cheltuiala care urmeaza a se include in costuri sau in cheltuielile de
circulatie etc.;
- ca fond sau resursa financiara care are menirea sa asigure recuperarea valorii
imobilizarilor corporale si deci sa finanteze noile investitii in imobilizari de active fixe.
Deci, rezulta ca amortizarea reprezinta expresia baneasca a uzurii fizice si morale.
Aceasta nu inseamna insa ca in orice moment al existentei activului fix, uzura reala este
egala cu amortizarea ca fond financiar.
Egalitatea sau lipsa de egalitate depinde in cea mai mare masura de metodele de
calcul ale amortizarii activelor fixe. Valoarea de inventar va fi egala cu amortizarea
constituita plus valoarea reziduala a activului fix la scoaterea lui din functiune prin
dezmembrare (casare).
Amortizarea ca fond financiar al intreprinderii poate fi privita si ca o sursa de bani
necesara pentru mentinerea aceluias volum de active fixe, atunci cand agentul economic
a folosit resursele financiare proprii pentru noile investitii, sau pentru rambursarea in
termen a creditelor pe termen mijlociu si lung cand a utilizat resurse financiare
imprumutate pentru cumpararea activelor fixe.
Amortizarea ca element al costurilor se va recupera odata cu celelalte cheltuieli
din vanzarea produselor sau serviciilor.
Ponderea amortizarii in costuri varaiaza de la un domeniu sau altul de activitate si
chiar de la o societate comerciala, firma, la alta. In general exista o tendinta de crestere a
amortizarii in costuri ca urmare a sporirii valorii activelor fixe si a inflatiei dar si ca
urmare a vointei intreprinzatorului de a-si recupera cat mai repede capitalul investit in
aceste imobilizari. Scocietatile comerciale, firmele sunt preocupate sa creasca profitul
prin reducerea cheltuielilor cu amortizarea. Aceasta se poate realiza prin cresterea
productivitatii muncii pe ora functionare a activelor fixe, reducerea activelor fixe inactive
etc.
Prin procesul de amortizare se recupereaza valoarea activelor fixe, constituindu-se
un fond banesc denumit fond de amortizare. Acest fond este destinat in special
inlocuirii activelor fixe scoase din uz, cu mentiunea ca in conditiile economiei de piata
poate fi folosit si pentru finantarea activelor de exploatare, deci pentru productie.

25

Amortizarea este si o parghie financiara prin care se urmareste:

- recuperarea valorii activelor fixe intr-o anumita perioada de timp, tinand seama
atat de uzura fixa, cat si de cea morala;
- stabilirea exacta a cheltuielior cu amortizarea in costurile prestarilor de servicii
sau in cheltuielile de circulatie;
- impulsionarea intreprinderilor in folosirea completa si eficienta a tuturor
activelor fixe;
- stimularea intreprinderilor in intretinerea si si repararea activelor fixe;
- respectarea unor principii de fiscalitate etc.
2. Evaluarea si reevaluarea imobilizarilor corporale (active fixe), duratele de
serviciu si normele de amortizare
Dupa cum s-a mai aratat, amortizarea isi poate indeplini rolul si functiile, cu
conditia ca activele fixe sa fie evaluate corect, deoarece valoarea de intrare (inventar)
constituie baza de calcul a amortizarii.
Supraevaluarea si subevaluarea au efecte negative asupra calculului amortizarii,
costurile de productie, profitului si impozitului pe profit.
In contabilitatea societatilor comerciale, firmelor etc., activele fixe sunt
inregistrate la o anumita valoare, care poate fi :
- o valoare de intrare (initiala);
- o valoare de inlocuire, reproductie sau actualizata.
Valoarea initiala (de intrare) reprezinta nivelul cheltuielilor de investitii in
active fixe, inclusiv cheltuielile cu transportul, montarea si punerea lor in functionare. Ea
se mai numeste si valoarea de inventar.
Valoarea de inventar este exprimata in unitati monetare ce corespund datei
calendaristice la care s-au procurat activele fixe respective. Insa moneda se depreciaza in
functie de gradul de inflatie la un moment dat , fenomen ce antreneaza diferentieri in
privinta stabilirii valorilor de inventar a activelor fixe procurate la perioade si date
diferite. Deci, activele fixe cumparate la date diferite au preturi diferite si in consecinta
amortizari de marime diferita.
Valoarea de inlocuire, reproductie sau actualizata este data de totalitatea
cheltuielilor de investitii ce s-a efectuat de catre o societate comerciala, firma etc., pentru
inlocuirea activelor fixe uzate cu altele identice sau echivalente. Aceasta valoare se
stabileste ori de cate ori este necesara reevaluarea activelor fixe.
Reevaluarea activelor fixe este necesara nu numai ca urmare a modificarilor ce
au loc in nivelul preturilor de cumparare, ci si a utilizarii lor in alt regim decat in cel
stabilit initial (extensiv sau intensiv).
Reevaluarea are la baza preturile existente la data la care se face aceasta
operatiune financiara, avand ca scop, determinarea unei valori de inventar actualizata,
ceea ce creeaza un cadru favorabil pentru analiza si controlul amortizarii, al formarii si
urmaririi costurilor, rentabilitatii si resurselor financiare necesare inlocuirii activelor fixe
uzate.
Reevaluarea se poate efectua in doua moduri si anume: in primul mod,valoarea de
inventar se corecteaza cu un indice de preturi specific gamei de bunuri careia i apartine

26

activul fix respectiv, iar in al doilea mod, valoarea de inventar se corecteaza cu indicile
care exprima variatiile nivelului general al preturilor pe economia nationala.
In cadrul reevaluarii se determina si valoarea ramasa neamortizata in functie de
valoarea de inventar actualizata, durata de serviciu consumata si durata de serviciu
ramasa de functionat, dupa urmatoarea relatie:
Vm =

Via * Dr
, in care :
Dc Dr

Vm valoarea ramasa neamortizata;

Dr durata de serviciu ramasa;
Dc durata de serviciu consumata;
Inventarierea activelor fixe si analiza acestora precede operatiunea de reevaluare,
spre a se determina cat mai exact duratele cat mai pot functiona si valoarea ramasa
neamortizata. Cu ocazia reevaluarii se stabilesc si noile durate de serviciu, concomitent
cu duratele de serviciu ramase si cele consumate.
La noi in tara reevaluarea activelor fixe s-a facut in toate ramurile productive si de
prestari de servicii, conform legilor nr.15 si 31 din 1990 privind transformarea unitatilor
economice in regii autonome sau societati comerciale, pe baza unor indici de actualizare,
evaluand astfel capitalul social. H.G. 945/1990 privind inventarierea si reevaluarea
mijloacelor fixe (H.G.26/1992), H.G. 500/1994, H.G. 1553/2003.
Reevaluarea a cuprins atat activele fixe cat si activele de exploatare. Operatiunea
s-a incheiat la 31.XII.1990. Reevaluarea a fost continuata si in iulie 1992 pentru stabilirea
valorii ramasa neamortizata a activelor fixe din patrimoniul societatilor comerciale in
conditiile noilor preturi practicate in economie- in functie de gradul de inflatie- in
vederea privatizarii lor.
Reevaluarea activelor fixe se poate face si cand se reorganizeaza societatile
comerciale prin divizare in societati mai mici, cand se pun in vanzare o parte din activele
fixe, sau cand se dizolva si are loc impartirea capitalului social intre actionarii fondatori
ai societatii respective. De asemenea, reevaluarea activelor fixe se face cand o societate
comerciala se asociaza cu alti agenti economici de profit, formand o noua societate
comerciala pe actiuni.
Prin durata de serviciu a activelor fixe se intelege perioada de timp medie
exprimata de regula in ani calendaristici, fundamentata din punct de vedere tehnic si
economic, care se prevede de la data punerii lor in functiune- in stare noua pana in
momentul scoaterii din functiune (prin dezmembrare,casare) datorita uzurii.
Duratele de serviciu depind de mai multi factori:
- natura activului fix din exploatare;
- conditiile de exploatare;
- progresul tehnic si eficacitatea reparatiilor capitale etc.
Duratele de serviciu se stabilesc pe categorii restranse si omogene de active fixeconform cataloagelor tehnice, in ani de functionare.
In cazul masinilor agricole si utilajelor de constructii, duratele de serviciu se
exprima atat in ani, cat si in ore de functionare.
Pentru mijloacele de transport auto, duratele de serviciu se exprima in km
parcursi, iar pentru mijloacele de transport aerian in ore de zbor.

27

Norma de amortizare indica uzura activelor fixe pe timp de un an, sub forma unor
cote procentuale care aplicate asupra valorii medii a activelor fixe se determina
amortizarea.
La noi in tara in perioada de tranzitie la economia de piata se folosesc
urmatoarele norme de amortizare:
- analitice
- unice.
Normele analitice de amortizare sunt cote proportionale, capatand urmatoarele
forme:
a) proportionale in timp;
b) proportionale pe unitatea de produs;
a) pentru calcularea normelor de amortizare proportionale in timp, se utilizeaza
urmatoarele formule:
Na =

Sa
x 100, in care:
Va

Sa reprezinta suma anuala de amortizat din valoarea activului fix;

L 15/1994 privind amortizarea republicata in 1998.
Va reprezinta valoarea de amortizat sau valoarea de inventar.
Sa =

Va
, in care:
T

T durata de serviciu a activului fix.

Se utilizeaza si formula: Na =

100
.
T

Normele de amortizare proportionale in timp au ca trasatura, caracterul constant

pe toata perioada in care activele fixe sunt supuse amortizarii.
Prezinta dezavantajul ca nu tine seama de variabilitatea in timp a uzurii activelor
fixe.
b) Metoda normelor de amortizare (proportionale) pe unitatea de produs se
aplica in cazurile in care obiectul exploatarii este limitat ca sortiment (in industria
carbonifera, forestiera,saline etc.).
De exemplu, in industria miniera amortizarea la 1000 tone de rezerva
exploatabila se calculeaza raportand valoarea de inventar sau valoarea de amortizat, la
rezerva exploatabila minerala utila. Dupa aceea, pentru a stabili fondul de amortizare, se
inmulteste valoarea amortizarii la 1000 tone de rezerva exploatabila, cu volumul
extractiei anuale de substanta minerala utila.
Se pot utiliza formulele:
A1000 t=

Vi (Va )
si FA = A1000t x C, in care:
R

A100t amortizarea in lei la 1000 tone de rezerva exploatabila;

Vi(Va) valoarea de inventar sau valoarea de amortizat;
R rezerva exploatabila in mii tone existenta la inceputul anului curent;

28

FA fondul de amortizare anual ;

C- extractia anuala de minereu util.
Actualele norme de amortizare sunt unice pentru activele fixe identice, indiferent
de ramura in care functioneaza si forma de proprietate, luandu-se in considerare conditiile
normale de exploatare si uzura fizica si morala aferenta.
In cazul unor categorii de active fixe care functioneaza in conditii de exploatare
deosebite (mediu umed, corosiv, temperaturi inalte etc.) ceea ce conduce la o uzura
acclerata se prevad norme de amortizare mai mari, deci durata de serviciu mai reduse.
Norma unica de amortizare se foloseste la determinarea amortizarii, numai in
cazul cand intr-o ntreprindere nu sunt miscari de active fixe ( intrari+iesiri) fata de anul
precedent. Aceasta norma se stabileste pe total active fixe, pe baza datelor din bilantul
contabil din anul precedent. Formula de calcul este urmatoarea:
Nu =

FA 0 * 100
, in care,
TVMA0

Nu norma unica de amortizare;

FA0 fondul anual de amortizare din anul precedent;
TVMA0 total valoare medie anuala a activelor fixe din anul precedent.
Pentru a calcula amortizarea mijloacelor de transport auto din patrimoniul
societatilor comerciale se utilizeaza normele proportionale de amortizare pentru un
parcurs de 1000 km. Folosirea unor norme de amortizare in functie de km parcursi pana
la casare, au menirea sa asigure o corelatie reala intre cheltuielile cu amortizarea,
volumul prestatiilor efectuate si norma tehnica de casare a autovehiculelor.
Relatia de stabilire a acestei norme de utilizare este urmatoarea:
100

Na = Np
Np norma de parcurs exprimata in mii km pana la casarea autovehiculului.
In tarile dezvoltate se folosesc si urmatoarele metode de amortizare a activelor fixe:
A) metoda normelor progresive;
B) metoda normelor regresive;
C) metoda normelor degresive.
A) Metoda normelor progresive se caracterizeaza prin aceea ca ele cresc pe
masura ce are loc inaintarea in timp a folosirii activelor fixe, ceea ce conduce la o
amortizare mai mica in primii ani de functionare si mai mare spre sfarsitul duratelor de
utilizare.
Normele de amortizare progresive nu tin seama insa de scaderea productivitatii
activelor fixe pe masura ce acestea se apropie de casare (dezmembrare). De aceea, aceste
norme se recomanda la calcularea amortizarii aferente activelor fixe cu o durata de
serviciu indelungata, de exemplu, la cladiri, ceea ce corespunde gradului efectiv de
uzura al acestora.

29

Formula de calcul a normei de amortizare progresiva este urmatoarea:

Nap =

Ds Dr
(Nu ) x 100 , in care:

Ds durata de serviciu a activului fix;

Dr durata de serviciu ramasa de consumat;
(Nu) suma numarului anilor duratei de serviciu a activului fix.
B) Metoda normelor de amortizare regresive (accelerata) se caracterizeaza prin
diminuarea amortizarii activelor fixe pe masura ce acestea se aproprie de expirarea
duratei de serviciu. Prin aplicarea acestei metode se obtine o amortizare mai mare la
inceputul duratei de functionare si mai mica spre momentul casarii (dezmembrarii).
Aceasta metoda este indicata sa se aplice activelor fixe care sunt supuse frecvent uzurii
morale (masini, utilaje, instalatii etc.). Metoda normelor de amortizare regresive
(accelerata a amortizarii), prezinta urmatoarele avantaje:
1. asigura concordanta dintre normele de amortizare si starea tehnica si
randamentul mai mare al activelor fixe la inceputul functionarii lor;
2. asigura procurarea mai rapida a capitalului pentru reinnoirea activelor fixe
uzate;
3. se micsoreaza pierderile din valoarea activelor fixe ramasa neamortizata
cauzata de uzura fizica si morala.
Dezavantajul este ca micsoreaza profitul anual obtinut de societatea comerciala,
firma etc., care aplica aceasta metoda si implicit impozitul pe profit, adica veniturile
bugetului statului. De aceea, aceste norme de amortizare trebuie folosite combinat cu alte
metode de amortizare a activelor fixe, ca de exemplu, cu metoda normelor de amortizare
liniare, pentru a realiza un cost mai putin variabil de la un an la altul sau de la o perioada
la alta, si un venit (pofit) relativ stabil.
Sistemul de calcul regresiv al amortizarii in functie de normele de amortizare si
baza de calcul, cunoaste mai multe variante si anume:
a) sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta;
b) sistemul regresiv cu norma de amortizare descrescatoare;
c) sistemul mixt-regresiv cu norma de amortizare constanta si proportionala in
timp (liniara);
a) In sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta, baza de calcul este
valoarea ramasa neamortizata, iar in cazul normei de amortizare descrescatoare
(degresiva), baza de calcul este valoarea de inventar.
Sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta este regresiv prin baza de
calcul, baza care se micsoreaza in fiecare an cu amortizarea calculata si transferata asupra
costurilor in anul precedent.
In sistemul mixt-regresiv cu norma de amortizare constanta si proportionala in
timp, baza de calcul o reprezinta pana la un moment dat (un numar de ani) valoarea
ramasa neamortizata, iar apoi valoarea de inventar.
C) Metoda normelor degresive se foloseste mai ales in legislatia franceza. In
acest sens, se utilizeaza normele de amortizare regresive descrescatoare prin utilizarea
procentului de baza de la metoda proportionala liniara, marit cu un coeficient.

30

Procentul de amortizare astfel determinat se aplica la valoarea ramasa

neamortizata.Cand suma anuala a amortismentului devine inferioara sumei
amortismentului obtinuta prin metoda proportionala liniara, agentul economic are
latitudinea de a reveni la amortizarea liniara. Metoda amortizarii degresive permite
reconstituirea mai rapida a capitalului avansat in active fixe, chiar din al doilea an
recuperandu-se 50% din investitia initiala, pe cand daca s-ar aplica metoda proportionala
liniara, acest nivel se atinge in al patrulea an.
In Franta se utilizeaza patru metode de calcul a amortizarii si anume:
- metoda amortismentului constant sau liniar
- metoda amortismentului progresiv fundamentala pe ipoteza ca bunul supus
amortizarii sufera o mai slaba depreciere fizica si morala in primii ani de functionare;
- metoda amortismentului exceptional in cote anuale de 25% la 50%.
In Anglia se practica, indeosebi doua sisteme de amortizare a activelor fixe:
1. metoda ratei fixe (sau liniei drepte), potrivit caruia in fiecare an se calculeaza
un procent fix din valoarea initiala (inventar) a activelor fixe supuse amortizarii, pana la
recuperarea valorii activului fix.
Procentul este in general de 10% pe an din valoarea de inventar.
Acest procedeu se utilizeaza si in tara noastra la calculul amortizarii sondelor de
titei si gaze din industria petrolului, al caror durata de serviciu (functionare) este de 10
ani.
2. metoda micsorarii balantei, potrivit careia cota de amortizare este aceeasi, insa
valoarea activului fix la care se calculeaza amortismentul se reduce in fiecare an cu
valoarea amortizarii calculata in anul anterior.
In general, sistemul ratelor fixe de calcul a amortismentului este recomandat de
catre Consiliul de documentare contabila in Londra.
3. Stabilirea fondului de amortizare prin metoda liniara (proportionala)
Sunt supuse amortizarii imobilizarile corporale si necorporale (activele fixe) care
au o valoare de inventar mai mare de 1500 RON si o durata de serviciu mai mare de un
an.
Se mai considera active fixe si deci, se amortizeaza, urmatoarele:
- investitiile puse in functiune total sau partial pentru care nu s-au intocmit
documentele de inregistrare in contabilitate ca active fixe;
- investitiile efectuate la activele fixe inchiriate.
Amortizarea investitiilor efectuate la activele fixe inchiriate are doua aspecte
economice:
- primul aspect se refera la faptul ca daca investitia se realizeaza de chirias,
exclusiv in folosul sau, fara avizul proprietarului, cheltuielile efectuate se vor recupera de
acesta, in rate lunare egale, cel mult pana la expirarea contractului de inchiriere. In acest
caz, investitia respectiva nu mareste valoarea activului fix obtinut cu chirie; in
eventualitatea ca se realizeaza contractul de inchiriere inaintea recuperarii integrale a
investitiei, valoarea nerecuperata a investitiei executate se include in cheltuielile
prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie ale anului in care a incetat
valabilitatea contractului de inchiriere.

31

- al doilea aspect se refera la investitiile efectuate asupra activelor fixe inchiriate,

cu acordul proprietarului si este in interesul ambelor parti contractante. Cheltuielile de
investitii maresc valoarea activului fix inchiriat. Chiriasul va amortiza cheltuielile
efectuate cu investitia, aplicand normele de amortizare valabile pentru activul fix
inchiriat, urmand ca fondul de amortizare calculat sa fie retinut din chiria datorata
proprietarului.
La expirarea contractului de inchiriere se restituie activul fix respectiv la noua lui
valoare de inventar, pentru ca proprietarul sa poata calcula uzura corespunzatoare si sa
continue procesul de amortizare.
Nu sunt supuse amortizarii urmatoarele imobilizari corporale (bunuri):
- motoarele, aparatele si unele subansambluri ale activelor fixe cumparate in
scopul inlocuirii componentelor similare uzate cu ocazia reparatiilor capitale; in cazul
efectuarii unor modernizari cu ocazia reparatiilor capitale, acestea maresc valoarea de
inventar a respectivului activ fix si sunt supuse amortizarii.
- sculele, instrumentele si dispozitivele speciale a caror valoare se include direct
in costul prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie etc.
In activitatea economica a societatilor comerciale firmelor etc., se intalnesc
situatii cand unele active fixe amortizate integral continua sa functioneze. In asemenea
cazuri, activele fixe nu se mai amortizeaza, functionarea lor in continuare se reflecta
favorabil asupra reducerii cheltuielilor prestarilor de servicii si de circulatie si cresterii
indicatorilor de eficienta economica.
Pentru calculul amortizarii se intocmeste o situatie a amortizarii activelor fixe.
La intocmirea acestei situatii trebuie sa se tina seama de miscarea activelor fixe, adica de
intrarile sau iesirile acestora (cumparari, noi investitii, casari, vanzari de active).
In cazul intrarilor de noi active fixe in cursul anului respectiv, se va calcula
valoarea medie anuala a intrarilor, dupa relatia:
Vm(i) =

VixT
, in care,
12

Vi valoare de inventar a activelor fixe iesite din functiune;

T (ne) timpul in luni de la data iesirii pana la sfarsitul anului curent.
In ambele formule, la determinarea timpului de functionare sau de nefunctionare
pana la sfarsitul anului curent nu se va lua in calcul luna in care intra sau iese din
functiune respectivul activ fix. In continuare se determina valoarea medie anuala totala a
activelor fixe, dupa relatia:
VMAT = Vi 1 I + Vm(i) Vm(ie)
Fondul anual de amortizare se stabileste astfel:

VMATxNal
100
FA=

32

Cand amortizarea activelor fixe se calculeaza pe baza normei unice de amortizare,

se aplica formula:
FA=

VMATxNu
100

FA- fondul de amortizare anual pentru totalitatea activelor fixe din patrimoniu.
Fondul anual de amortizare se repartizeaza pe trimestre in functie de activele fixe
care vor functiona in anul curent respectiv, tinand seama de intrarile si iesirile de active
fixe.
In situatia amortizarii activelor fixe mai intra si calculul ratelor anuale de
recuperat din valoarea activelor fixe casate (dezmembrate) inainte de amortizarea lor
integrala. Acest calcul este necesar in vederea recuperarii de capital din profit, a
pierderilor rezultate din neamortizarea integrala a valorii activelor fixe casate
(dezmembrate) inainte de expirarea duratei de serviciu, daca intreprinzatorul doreste
acest lucru.

V. GESTIUNEA DE TREZORERIE
1. Continutul si clasificarea activelor de exploatare (circulante)

33

Pentru buna desfasurare a activitatilor economice, societatile comerciale turistice

(agentii turistice) au nevoie pe langa imobilizari corporale si necorporale (active fixe) si
de un volum corespunzator de active de exploatare (circulante).
Spre deosebire insa de alte ramuri economice in turism si comert este specifica
cresterea mai rapida a activelor de exploatare (circulante) decat a activelor fixe.
In general, activele de exploatare se compun din:
- active de exploatare care se gasesc sub forma rezervelor de productie (materii
prime, materiale, combustibil) etc.;
- active de exploatare care se gasesc in procesul de productie (exploatare) ca:
productie in curs de prelucrare in alimentatia publica si in sectoarele industriale ale
turismului sub forma productiei neterminate, semifabricate;
- active de exploatare care se gasesc in sfera circulatiei sub forma : marfurilor,
ambalajelor, alte active, mijloace banesti in decontare, in casa sau in contul de disponibil
in lei sau valuta la banca.
Spre deosebire de imobilizarile corporale (active fixe), activele de exploatare isi
transmit deodata valoarea asupra produselor fabricate sau a serviciilor executate, ceea ce
inseamna ca ele se consuma integral in cadrul unui ciclu de exploatare.
De la un ciclu de exploatare la altul, activele de exploatare isi schimba forma
materiala, reinnoindu-se integral. De la aceasta regula fac exceptie activele de exploatare
de natura obiectelor de inventar, echipamentul si materialele de protectie, uniforme, etc.,
care au o circulatie diferita atat fata de imobilizarile corporale, cat si de celelalte active de
exploatare, reinnoindu-se dupa uzura si dezmembrarea lor completa. Ele au o pondere
mare in societatile comerciale turistice, comert si institutii.
Activitatea economica din societatile comerciale turistice si de alimentatie publica
face parte din ramura comert, unde este caracteristica circulatia marfurilor si serviciilor si
nu cea de productie, ceea ce determina o pondere mare de active de exploatare sub forma:
marfurilor, ambalajelor de circulatie, alte active reale etc.
Totusi, societatile comerciale turistice si de alimentatie publica au o retea bine
organizata in unitati complexe de hoteluri si restaurante, laboratoare de cofetarie, alte
sectoare industriale producatoare de bunuri pentru agrement etc. Aceste activitati
productive necesita de asemenea, active de exploatare sub forma de materii prime,
materiale, combustibil, energie electrica, semifabricate etc.
In practica financiara, activele de exploatare pot fi ordonate in trei grupe:
a) valori de exploatare;
b) valori realizabile in termen scurt;
c) disponibilitati banesti.
a)Valorile de exploatare cuprind elementele:
- stocurile de materiale pentru productie;
- stocurile in curs de fabricatie;
- stocurile de produse finite;
- obiecte de inventar, echipamente de protectie, uniforme, etc.
b) Valorile realizabile in termen scurt cuprind:
- creanele asupra terilor;
- efecte comerciale rezultate din operatiunile creditului comercial cambii, bilete la
ordin, cecuri, etc.

34

c) Disponibilitatile banesti se refera la banii din casa si din contul curent la banca
in lei si in devize.
Continutul material al activelor de exploatare in turism, ca si in comert il
constituie:
-stocurile de marfuri si ambalaje, alte active (obiecte de inventar, echipament de
protectie, cazarmament, material pentru intretinerea curateniei in hoteluri, piese de
schimb, uniforme,etc.)
-alte activitati (materii prime, materiale, semifabricate, produse finite,
combustibil, energie electrica etc.) necesare alimentatiei publice si sectiilor industriale ale
societatilor comerciale turistice;
-mijloace banesti in casa si in contul curent la banca, efecte comerciale si mijloace
banesti in decontare in turismul international;
-provizioane (cheltuieli anticipate) pentru:pregatirea sezonului turistic, risc
comercial, pentru reparatii capitale si curente la cladiri si utilaje, abonamente la diferite
publicatii, telefon, radio, TV, publicitate turistica,etc.
Dupa apartenenta lor, activele de exploatare (circulante) se grupeaza in:
-active de exploatare proprii formate din capitalul social, o parte din profitul
realizat anual pentru autofinantare si sumele obtinute din emiterea si subscrierea de
actiuni si obligatiuni etc.;
-active de exploatare atrase, formate pe seama pasivelor de exploatare (pasive si
stabile) si a altor surse atrase;
-active de exploatare imprumutate formate pe seama creditelor de trezorerie.
Aceasta grupare a activelor de exploatare prezinta o deosebita importanta
deoarece cresterea activelor de exploatare proprii conduce la intarirea gestiunii
societatilor comerciale.Existenta si cresterea permanenta a activelor de exploatare proprii
face posibila renuntarea partiala sau totala la sursele provenite din afara procesului de
exploatare cum ar fi, creditele bancare, ceea ce reduce cheltuielile de exploatare
(circulatie) cu dobanzile bancare.

2. Resurse si cai de finantare a activelor de exploatare (circulante)

In general, necesarul total de active de exploatare (circulante) se finanteaza din
urmatoarele surse:
-capital propriu;
-capital asimilat celui propriu sau pasive de exploatare (pasive stabile)
-alte surse atrase temporar;
-sume din vanzarea de noi actiuni si obligatiuni.
Analitic, sursele de acoperire financiara a necesarului de active de exploatare sunt
urmatoarele:
1. La regiile autonome si societati comerciale cu capital public si pe actiuni:
a) capital propriu in care intra:
-capital social in bani si in natura de stat sau privat;

35

-fondul de rulment la inceputul anului in curs (bani in casierie, in contul curent la

banca, imobilizari si stocuri , clienti neincasati, hartii de valoare ca: cecuri, actiuni si
obligatiuni, efectuate comerciale etc.)
-cresterea fondului de rulment din profiturile realizate in anul respectiv;
b)fondul de rezerva al intreprinderii;
c)capital asimilat celui propriu (pasive de exploatare);
d)alte surse atrase ca: provizioane, creante certe, garantiile administratorilor,
cenzorilor si gestionarilor;
e)sume din vanzarea de noi actiuni si obligatiuni;
f)subventii bugetare, dupa caz si numai pentru regiile autonome si societati
comerciale publice;
g)capital strain prin cooperare (bani sau natura);
h)credite bancare in lei si devize.
2. La agentiile turistice private, resursele de finantare a activelor de
exploatare sunt urmatoarele:
a)capital propriu in natura sau in bani;
b)imprumuturi externe in natura sau in bani;
c)o parte din fondul de amortizare a imobilizarilor corporale (active fixe);
d)fondul de rezerva constituit din profitul anual realizat;
e)surse asimilate capitalului propriu (pasivele de exploatare);
f)hartii de valoare ca: cecuri, efecte comerciale;
g)credite bancare in lei si devize.
3. La societatile comerciale turistice mixte, constituite cu capital roman si
strain, de stat, sau privat, sursele de finantare a activelor de exploatare sunt
urmatoarele:
a)capital social format din: aportul in natura si in bani al membrilor asociati;
b)fondul de rulment (bani in casierie,in contul de disponibil de la banca in lei si
devize, cecuri, efecte comerciale, alte hartii de valoare, bonificatii asupra disponibilului
existent in contul de la banca), stocuri, clienti neincasati;
c)o parte din profitul net convenit de catre asociati;
d)fondul de rezerva constituit din profit;
e)o parte din fondul de amortizare a imobilizarilor corporale(active fixe);
f)capital asimilat celui propriu (pasive de exploatare);
g)credite bancare in lei si in devize de la Banca Romana de Comert Exterior si de
la banci din strainatate.
Dupa cum se observa, necesarul de active de exploatare se acopera financiar din
capitalul social, pasive de exploatare, sume din emiterea si vanzarea de actiuni si
obligatiuni, alte surse atrase si numai in masura in care acestea nu sunt suficiente, din
credite bancare.
Capitalul propriu si imprumutat trebuie folosit concomitent , se completeaza
reciproc dar nu se pot inlocui. Intre aceste surse de acoperire financiara a activelor de
exploatare trebuie sa existe un raport optim, care s conduc la cresterea rationalitatii
economice.

36

Necesarul financiar al exploatrii constituie de fapt diferena dintre banii

blocati in stocuri de marfuri, ambalaje, etc. si formarea creantelor clientilor, pe de o parte,
si finantarea cuprinsa in datoriile neachitate furnizorilor, pe de alta parte.
Necesarul financiar al exploatarii se mai numete si necesarul fondului de
rulment. Deci, necesarul fondului de rulment se compune din stocuri plus clienti minus
furnizori.
Stocurile si clientii reprezinta activele de exploatare, iar furnizorii sunt pasive de
exploatare.
Din activele de exploatare mai fac parte:
-avansurile si aconturile acordate furnizorilor si personalului intreprinderii;
-datoriile faa de personalul intreprinderii;
-datoriile fa de stat pe linia impozitelor i taxelori asigurarilor sociale de stat.
Unele din sursele artate ce contribuie la finantarea activelor de exploatare sunt
i pasivele de exploatare , adica datoriile fa de furnizori, salariai, stat, asigurari
sociale, banci etc.
Pasivele de exploatare sunt de fapt datorii minime si parmanente ale ntreprinderii
catre tere persoane fizice sau juridice, rezultate din decalajul in timp intre apariia
obligaiilor de plat i efectuarea propriu zis a plilor. Ca urmare a faptului ca au
caracter permanent, pasivele de exploatare sunt asimilate capitalului propriu, fiind
utilizate ca atare pentru finantarea activelor de exploatare. De exemplu, n cazul
aprovizionarii de la diveri furnizori apare un decalaj intre data de recepie i cea a plii
materialelor, combustibilului, marfurilor etc., timp in care societatea comerciala
cumparatoare foloseste surse bneti ce nu-i aparin (contravaloarea acestor bunuri) i
care se cuvin societaii comerciale, firmei furnizoare. De asemenea, n cazul salariilor
apare un decalaj ntre data formarii drepturilor de personal i cea a achitarii lor efective.
Dintre elemente concrete generatoare de pasive de exploatare amintim pe
urmatoarele:
- impozitul pe salarii;
- contributiile pentru asigurri sociale;
- impozitul pe profit;
- alte taxe si impozite;
-obligaii ce izvorsc din aprovizionari cu energie electric, gaze naturale, apa
calda, termoficare;
- avansuri primite;
- dobanzi bancare.
Pasivele de exploatare dupa metodele de calcul se pot grupa in urmatoarele doua
categorii:
- pasivele de exploatare determinate prin metoda soldurilor zilnice a datoriilor
intreprinderii;
- pasivele de exploatare determinate direct pe fiecare elemnt de datorii;
In prima grupa se includ pasivele de exploatare provenite din:
-salarii;
- impozitul pe salarii;
- contributii pentru asigurarile sociale;
- alte impozite;

37

- datorii faa de energia electrica consumata, gaze naturale, apa calda, dobanzi
bancare etc.
In a doua grupa se includ pasivele de exploatare ce provin din:
- aprovizionari de materii prime, materiale, marfuri, ambalaje etc.
- avansuri;
- garanii;
-provizioane pentru plata concediilor de odihna si pentru reparatii curente, revizii
periodice si reparatii capitale.
Metoda soldurilor zilnice consta in urmatoarele operatiuni ce trebuie efectuate:
- se alege trimestrul cu activitatea cea mai redusa, iar calculul se va face pentru o
singura luna din acest trimestru;
- se stabileste cheltuiala medie zilnica pentru fiecare datorie, prin raportarea
obligatiilor trimestriale, la numarul de zile din trimestru, respectiv la 90 zile;
- se face produsul dintre cheltuiala medie zilnica a datoriilor si numarul de zile de
intarziere a platii obligatiilor, obinandu-se soldul acestora in ziua in care are loc
achitarea;
- la soldul obtinut se aduna in fiecare zi cheltuiala medie zilnica a datoriilor pana
in ziua in care are loc plata obligatiilor, cand soldul se va micora cu suma achitat;
- se insumeaza pentru fiecare zi soldurile de la toate elementele generatoare de
pasive de exploatare, cu mentiunea ca suma cea mai mica existenta in una din cele 30 de
zile ale lunii luate in calcul, reprezint pasivele de exploatare.
In concluzie, pasivele de exploatare trebuie astfel dimensionate, incat s
corespund cat mai real de posibilitatile de a obine aceste resurse pentru finanarea
activelor de exploatare. Orice diferenta negativa intre pasivele de exploatare prevazute in
bugetul de venituri si cheltuieli si cele realizate efectiv, trebuie compensat cu alte
venituri proprii sau cu credite bancare, ceea ce conduce la creterea dobanzii bancare.
Inainte de a calcula alte surse de finantare si a stabili proportiile acestora,
societatile comerciale vor influenta volumul stocurilor si clientilor, cu pasivele de
exploatare, obinand astlfel necesarul fondului de rulment pentru finantarea activelor de
exploatare.
3. Fondul de rulment sursa de finantare activelor de exploatare
Necesarul fondului de rulment pentru finantarea activelor de exploatare difera de
la o societate comerciala la alta, fiind influentat in fiecare stadiu al ciclului de exploatare
( cumparare, exploatare, comercializare) de: durata ciclului de exploatare, fa de care
este direct proportional; valoarea adugat, in sensul c cu cat aceasta este mai mic, cu
atat creditul de furnizor poate sa compenseze pe cel acordat clientilor; ritmul de
crestere al cifrei de afaceri. In general, societaile comerciale realizeaza o crestere a
fondului de rulment, nu numai datorita cifrei de afaceri,dar si fenomenelor inflationiste.
In bilantul contabil, necesarul fondului de rulment apare ca diferenta intre activele
de exploatare si pasivele de exploatare.
Partea din resursele financiare care asigura finantarea permanenta a activelor de
exploatare reprezinta fondul de rulment. Aceasta se formeaza din capitaluri proprii si
imprumutate pe termen scurt.

38

In activitatea financiara a societatilor comerciale -fondul de rulment- desemneaza

capitalurile plasate in imobilizari de stocuri de active de exploatare ce asigura
desfasurarea normala a prestarilor turistice.
Stabilirea capitalului permanent - ca parte componenta a fondului de rulment
pentru orice tip de societate ( de stat , pe actiuni sau mixt) trebuie s stimuleze folosirea
eficienta a activelor de exploatare, s mobilieze toi factorii economici care sa conduc la
accelerarea vitezei de rotatie a activelor de exploatare.
Determinarea fondului de rulment ( capitalul permanent) la societatile comerciale
turistice se face global pe total active de exploatare in functie de coeficientul de rotatie
a activelor de exploatare realizat in perioada precedenta, tinand seama de factorii noi
prevazuti pentru perioada curenta provind accelerarea vitezei de rotatie.
Se utilizeaza urmatoarea relaie:
FR (capital permanent) = C.P.S. , in care:
Kro
C.P.S. costul prestarilor de servicii turistice
Fro- coeficient de rotatie a activelor de exploatare (circulante)
In cazul in care se foloseste viteza de rotatie in zile, atunci formula de calcul a
fondului de rulment ( capital permanent) va fi urmatoarea:
C.P.S. x Vz
FR (capital permanent)=
90
in care:
Vz viteza de rotatie n zile a activelor da exploatare (circulante)
90 numrul de zile din trimestru.
Fondul de rulment este cu atat mai mic cu cat se reduc stocurile, soldul clientilor
si furnizorilor, prin transformarea lor in lichiditati. Se mentioneaza faptul ca gradul de
lichiditate depinde de viteza de rotatie a activelor de exploatare (circulante), viteza ce
trebuie accelerata in fiecare stadiu al ciclului de exploatare prin aplicarea unor metode
stiintifice manageriale de gestiune.
Reducerea necesarului fondului de rulment da nastere le resurse disponibile care
pot fi utilizate in alte scopuri de catre intreprinzator pentru a aduce noi profituri.
Intre caile de reducere a necesarului fondului de rulment se mentioneaz:
- cresterea duratei i volumului creditului de furnizori;
- reducerea duratei si volumului creditului acordat clientilor;
- reducerea pe cat este posibil economic a stocurilor de active de exploatare
In literatura de specialitate straina se arata ca pentru a obtine o reducere a
creditelor acordate clientilor, se poate oferi acestora o anumita cota procentuala de rabat
in vedera stimularii acestora, de a face o plata la vedere (pe loc). Acest lucru conduce la
diminuarea rentabilitatii societati comerciale, dar in schimb reduce necesarul fondului de
rulment si deci economiseste costul creditului de trezorerie care s-ar folosi la finantarea
acestui necesar.
In general, o incetinire a vanzarilor de marfuri sau de prestari servicii poate avea
ca efect financiar o crestere temporara si brusca a fondului de rulment ce poate aduce
mari dificultati in trezorerie. Insa, daca are loc o crestere a cifrei de afaceri, aceasta va

39

conduce la sporirea necesarului de fond de rulment. Astfel sporul necesarului fondului de

rulment este egal cu necesarul fondului de rulment nmulit cu cresterea cifrei de afaceri
din luna sau trimestrul respectiv.
Dupa unii economisti francezi, fondul de rulment poate fi: propriu, permanent,
total. Astfel, fondul de rulment propriu se compune din capital propriu pentru
acoperirea activelor de exploatare, plus capitalul fix; fondul de rulment permanent este
egal cu activele de exploatare, plus valorile realizabile pe termen scurt, plus valorile
disponibile, minus obligatiunile pe termen scurt; fondul de rulment total se compune
din activele de exploatare, plus valorile realizabile pe termen scurt, plus valorile
disponibile.
Din cele prezentate reiese c activele de exploatare (circulante) au ca surse de
finantare: pasivele de exploatare, fondul de rulment i creditele de trezorerie.
Fondul de rulment dupa cum am vzut constituie sursa principala de finantare
a activelor de exploatare (circulante). Dar, fondul de rulment efectiv se poate reduce,
deveni insuficient, nu numai in urma majorarii duratei creditului acordat clientilor si a
creterii stocurilor ca efect al incetinirii vanzarilor, ci si din cauzele urmatoare:
- inregistrarea de pierderi, cu mentiunea ca acestea reduc capitalul propriu care
face parte din capitalul permanent;
- rambursarea creditelor pe termen mediu si lung, daca restituirea nu se face din
profit si daca este mai mare decat anuitatile de amortizare a imobilizarilor corporale si
necorporale.
- cresterea imobilizarilor corporale si necorporale ca efect al marilor investitii de
dezvoltare sau modernizare a caror finantare nu se poate face prin noi capitaluri
permanente sau a caror valoare depaseste sursele de finantare a investitiilor aprobate.
Reechilibrarea fondului de rulment se poate realiza prin diminuarea imobilizarilor
corporale si necorporale sau prin sporirea capitalurilor permanente.
Capitalul permanent poate fi sporit prin aporturi noi ale asociatilor la capitalul
social sau prin cumpararea de noi actiuni si obligatiuni, recurgerea la imprumuturi pe
termen mediu si lung, punerea n rezerva din profit pentru autofinantare, consolidarea
imprumuturilor pe termen scurt etc.
4. Creditele pe termen scurt sursa de acoperire financiara a activelor de
exploatare
Pe langa capitalurile proprii, resursele financiare ale societatii comerciale, firmei
se formeaza si din capitaluri de imprumut, cu mentiunea ca o componenta a acestuia o
reprezinta creditul de trezorerie (pe termen scurt).
In perioada de tranzactie la economia de pia, creditele se acorda de catre bancile
comerciale pentru o perioada de pana la 12 luni. Pentru a beneficia de resurse
mprumutate, agentii economici trebuie sa indeplineasca anumite conditii cum sunt;
- sa aib personalitate juridica;
- sa fie inscris in registrul comertului si la Camera de Comer teritorial;
- sa aiba conturi deschise la banca;
- sa prezinte bancii garantii si documente care sa ateste ca desfasoara activitate
legala si rentabila;
- sa accepte clauzele contractului de imprumut;

40

- sa raspunda cerintelor de bonitate caracterizata prin lichiditate, solvabilitate si

rentabilitate.
Bonitatea societaii comerciale este verificata de banca creditoare pe baza
urmatoarelor documente:
- bilanul contabil;
- balana de verificare;
- contul de profit si pierderi;
- informatii indirecte de la partenerii de afaceri sau tere persoane girante ale
mprumutului etc.
Relatiile de credit dintre banc i societatile comerciale debitoare se stabilesc pe
baza de contracte de credite, cu precizarea ca acestea reprezinta titlul executoriu, in care
se precizeaza urmatoarele:
- volumul creditelor solicitate;
- termenele si modul de acordare;
- destinatia creditului;
- nivelul dobanzilor negociate;
- alte drepturi si obligatii ale partilor contractuale.
In prezent, creditele bancare pe termen scurt, care vin sa completeze capitalul
propriu pentru finantarea activelor de exploatere pot fi:
a)- credite de trezorerie;
b)- credite pentru stocuri, cheltuieli si alte active ce se constituie temporar din
cauze justificate din punct de vedere economic;
c)- credite pentru activitai sezoniere i nevoi temporare pe termen pan la 90 zile.
a) Creditele de trezorerie au menirea s acopere diferenta dintre valoarea totala
a stocurilor de marfuri, ambalaje etc. si cheltuieli ( plati), pe de o parte si totalul
resurselor ce formeaza fondul de rulment, pasivele de exploatare si incasari, pe de
alta parte.
Aceste credite se acorda agentilor economici prin contul curent (de disponibil) iar
volumul lor se stabileste de catre societatea comercial prin bugetul de trezorerie.
In cazul ca resursele sunt mai mari decat valoarea stocurilor si cheltuielilor
(platilor), diferena se prezinta excedent de trezorerie, care se poate utiliza la restituirea
creditelor in perioada urmatoare. In situaia inversa si anume, atunci cand resursele sunt
mai reduse decat totalul valorii stocurilor si cheltuielilor (platilor), apare un deficit de
trezorerie ceea ce reprezint contractarea de noi credite de trezorerie.
b) Creditele pentru stocuri, cheltuieli si alte active constituite temporar, se obtin
la cererea agentului economic, care depune la banca pe langa documentele aratate si
situatiile de stoc din care sa rezulte obiectul creditarii, cauzele constituirii stocurilor,
modul si termenele de a creditelor si daca stocurile corespund unei activitati ce are
comercializare contractata.
c) Creditele pentru activitatile sezoniere sau pentru nevoile temporare care nu
pot depasi 90 de zile sunt acordate societatilor comerciale in situatia ca temporar au
nevoie de capital mai mare, peste cel prevazut in bugetul de trezorerie.
Cauzele cererii acestui credit pot fi:
- primirea in avans de materii prime, materiale, marfuri de la furnizori;
- lipsa mijloacelor de transport sau alte greutati in comercializarea marfurilor sau
a serviciilor;

41

- neincasarea la termen a marfurilor vandute, a serviciilor facturate etc. datorita

lipei de capacitate de plata a clientilor etc.
Se face meniunea c pentru ultimele doua categorii de creditare, stocurile si
cheltuielile ce formeaza obiectul creditului nu se includ in bugetul de trezorerie, iar
acordarea lor de catre banca se face numai daca societatea comerciala a folosit integral
creditele aprobate prin bugetul de trezorerie.
Toate imprumuturile de la banca se pot obtine numai pe baza de garantii
asiguratorii.
Atat la acordare cat si pe ntreaga perioada de utilizare, debitorii trebuie sa
garanteze creditele cu valori materiale si incasarile prevazute in B.V.C., in valoare cel
putin egala cu creditul acordat.
Existena garantiei creditului constituie o certitudine pentru banc, ca i va putea
recupera imprumutul n cazul nerambursarii la termen a acestuia.
In garantia creditului poate intra orice bun din patrimoniul societailor comerciale
din turism ca:
- marfurile din ar si din import;
- ambalajele;
- alte active;
- disponibilul din cont in lei i in devize provenit din incasari;
- alte surse financiare (efecte comerciale si alte valori mobiliare).
Pentru ntreprinztorii privai (agenii turistice private) creditele primite de la
banca se garanteaz cu ntregul patrimoniu existent; in caz de nevoie banca poate apela i
la giranti care se ofera sa garanteze creditul acordat, in sensul rambursarii lui in
eventualitatea c debitorul nu o poate face din diferite motive.
Garaniile acestor credite se pot constitui sub diferite forme:
- ipoteci asupra bunurilor imobile ale debitorilor sau girantilor;
- bunurile proprietate personala a girantilor ce se inscriu in contractul de credite si
in registrele speciale de gajuri deschise la primarie si notariatul de stat;
- cesiuni in favoarea bancii, cum ar fi drepturile de despagubiri din asigurari de
bunuri; drepturile cuvenite de la partenerii de contracte economice;
- bunurile ce se cumpara din creditele primite indiferent daca garaniile enumerate
mai sus acopera creditele solicitate.
In totate cazurile garantia trebuie sa fie cu 10 20% mai mare decat volumul
creditului acordat.
In vederea asigurarii rambursarii creditelor, banca supravegheaza modul cum se
utilizeaza creditul, controleaza situatiile economico-financiare ale ntreprinderii, in
special bilantul contabil si verifica existenta faptica a bunurilor constituite ca gaj.
Daca nu se respecta clauzele contractuale de catre debitor, banca il someaza sa-si
ndeplineasca obligatiile asumate, putand trece la recuperarea creditelor, inclusiv prin
executare silita.
Aparitia unor rate restante de rambursare provoaca perceperea unor dobanzi
penalizatoare. Nu se acorda noi credite in cazul existentei ratelor nerambursate la
scaden.
Creditele pe termen scurt necesare finantarii activelor de exploatare, specifice
economiei de piata- denumite si credite de trezorerie, prezinta mare varietate si trasaturi
diferite si au o durata de pana la trei luni (un trimestru).

42

Rambursarea creditelor trebuie asigurata in procesul derularii operatiunilor

economice ale solicitatorului de credite.
Banca are latitudinea fie sa ceara asigurarea rambursarii creditelor prin gajarea
ncasarilor prevazute la anumite operatiuni comerciale inscrise in B.V.C., fie sa acorde un
credit general pentru nevoi de plati curente, fara asigurari deosebite, decat solvabilitatea
si capacitatea de plata recunoscuta a debitorului.
In general in economia de pia, datoriile pe termen scurt ale intreprinderilor sunt:
1. creditul de furnizor;
2. datorii fat de diveri creanieri;
3. creditul bancar (pe termen scurt).
1.Creditul de furnizori se iveste in momentul in care furnizorul accepta sa nu
fie platit la vedere, o data cu livrarea marfurilor. Pentru a nu avea dificultati de trezorerie,
furnizorul poate cere clientului su sa-i trag trate (cambii) cu scandente aprobate de
ambele parti. In acest fel, furnizorul va putea sconta la banca inainte de scaden aceste
trate in vedera refacerii trezoreriei. El va primi valoarea nominala a tratei (cambii) mai
puin scontul.
Durata creditului de furnizor variaza intre 30 90 de zile.
Costul acestui credit este ridicat tinand seama de faptul ca ntreprinderea (firma)
care face apel la credite de furnizor nu beneficiaza de bonificatie si rabaturi ce se acorda
in cazul platii la vedere (pe loc).
2.Datoriile fa de diversi creanieri reprezinta anumite credite pe terrmen
scurt, provenite din sumele datorate si neplatite cum ar fi;
- salariile datorate personalului ntreprinderii si neridicate de la banca;
- impozite datorate statului si neachitate;
- sarcini sociale asupra salariilor, datorate Ministerului Muncii si Protectiei
Sociale sau altor organisme specializate in domeniul Protectiei sociale;
De regula aceste datorii sunt platibile la termen scurt sau chiar n avans.
3.Creditul bancar (de trezorerie) se compune din :
A. credite generale
B. credite legate direct de anumite active de exploatare
C. credite specifice unor operatiuni speciale
A) Creditele generale se acorda ntreprinderii (firmei) pentru plati curente, nu au
garantii speciale. Banca se informeaza despre lichiditatea si solvabilitatea pe termen scurt
a solicitatorului de credite.
Creditele generale prezinta pentru banca un anumit risc, deoarece in caz ca
ntreprinderea nu-si poate vinde marfurile si serviciile nu-si asigura lichiditatile necesare
rambursarii creditului. In structura creditelor generale se includ:
a) creditele pentru facilitai de cas;
b) credite releu;
c) credite de trezorerie prin mobilizarea de efecte financiare.
a) Creditele pentru facilitai de casa se acorda ntreprinderilor pe o durata
scurta de timp exprimata in zile, in situatia cand acestea au scadente (obligaii) de onorat

43

certe si cu mentiunea ca ncasrile ce vor avea loc intre timp sa fie utilizate la restituirea
creditului.
b) Creditul releu se acord nteprinderilor in cazul c acestea previzioneaza
intrari de capital prin emiterea si vanzarea de noi obligaiuni i majorri de capital social.
c) Credite de trezorerie prin mobilizarea de efecte financiare se obtin in
schimbul emiterii efectelor financiare (actiuni, obligatiuni). Aceste credite au un caracter
general si prezinta un risc relativ mare pentru banc, deoarece nu pot fi garantate prin
active speciale de exploatare. Asemenea credite dupa rolul si obiectul lor sunt legate
direct de trezorerie
B) Creditele legate direct de anumite active de exploatare. Aceste credite se
refera in special la mobilizarea de creante ale clienilor, dar i pentru acoperirea stocurilor
de exploatare.
Din structura acestor credite fac parte:
a) creditul de scont;
b) creditul de mobilizare de creane comerciale;
c) credite de mobilizare de creane asupra strainatatii.
a) Scontul nu este decat o forma de credit real de creane (efecte comerciale).
Creditul de scont se caracterizeaza prin aceea c banca sconteaza cambii (trate), adica
avanseaza bani unei ntreprinderi (firme) a caror ncasare va avea loc peste o anumita
perioada de timp. Banca va plati valoarea nominala a cambiei (tratei) mai puin un
comision sau doband, denumit taxa scontului. De fapt, durata creditului acordat
corespunde intervalului de timp dintre remiterea efectului comercial la banca si incasarea
lui efectiva. Intreprinderea care beneficiaza de acest credit rmane raspunztoare de
rambursare deoarece daca trata (cambia) nu este pltit de client in ziua fixat, furnizorul
trebuie sa restituie creditul .
In cazul cambiilor, in mod obisnuit se cere de la inceput trasului sa accepte plata
la scadenta, ceea ce practic se face prin contrasemnarea cambiei scontate de catre tras.
Spre deosebire de creditele generale, creditul de scont este rambursat ca urmare a
derularii unei anumite operatiuni comerciale din care banca isi asigura recuperea
creditului.
Prin urmare, creditul de scont se acorda pe baza unor efecte de comert (bilet de
ordin, trate) si este cel mai raspandit si mai ieftin , cu mentiunea ca utilizeaza o tehnica
bancara complexa si o gestiune greoaie a creditelor acordate clientilor.
b) Creditul de mobilizare de creane comerciale. Acest credit permite scontarea
nu numai a creanelor individuale ci gruparea mai multor creane dupa criteriul
cronologic in care au fost emise, urmand s se trag pentru ele un singur bilet la ordin in
vedera prezentarii lui la banca pentru scontare.
Creditul pentru mobilizarea creanelor are rolul de a reduce carenele creditului de
scont, unde fiecare efect comercial (cambie) face obiectul unor operatiuni individuale,
ceea ce prezinta greuti mai ales in cazul ntreprinderilor cu multe efecte comerciale, cu
termene de plat i sume mai greu de recuperat de la clientii lor. Pentru banca, riscul este
mai mare, deoarece nu are la dispoziie cambiile (tratele) care raman in continuare in
proprietatea clientului bncii si nici puterea mpotriva clientului furnizorului. Banca nu se
poate ntoarce decat mpotriva furnizorului spre a-si recupera banii dati cu mprumut.
In cazul creditului de scont, banca poate sa-si recupereze mprumutul atat de la
clientul furnizorului, cat si de la furnizor.

44

Creditul pentru mobilizarea de creane comerciale se foloseste ndeosebi in

relaiile bncii cu clienii buni platnici, ntrucat presupune un risc mai mare decat n cazul
creditului de scont.
c) Creditul de mobilizare a creantelor asupra strintii. Acest credit are
rolul de a favoriza exporturile. Pentru a favoriza exporturile, banca centrala a Franei
mobilizeaz creanele partenerilor strini ale intreprinderilor, stimuland bancile
comerciale sa resconteze aceste creane in conditii relativ avantajoase pentru acestea.
Banca comerciala foloseste biletul la ordin pentru a se refinana de la banca centrala (de
emisiune) prin rescont.
In general, procedura de acordare a creditului este apropiat de cea referitoare la
creditele acordate pe baz de bilet la ordin. Spre deosebire de creditul de scont, acest fel
de credit se poate acorda pe o perioada mai mare de un trimestru, transformandu-se intrun imprumut pe termen mediu.
Costul acestui credit este avantajos, deoarece stimuleaza exportatorii in derularea
activitatii lor economice, oferindu-le posibilitatea de a intra rapid in posesia contravalorii
marfurilor exportate.
C) Creditele specifice unor operatiuni speciale. In structura acestor credite
ntalnim creditele documentare, dar si alte tipuri de credite de mai mica importan.
Aceste credite se refera la forma traditionala a creditului de comer exterior, implicand
intervenia bncii importatorului si a bncii exportatorului, numai cu meniunea c
exportatorul cere sa fie platit la vedere (pe loc). In acest sens, importatorul cere bncii
unde i are contul curent s deschid un credit documentar pe lang banca
exportatorului. In acest fel, exportatorul va fi platit din momentul expedierii mrfurilor,
serviciilor etc. in schimbul depunerii documentelor corespunztoare care s ateste c
mrfurile au fost expediate.
Deci, in concluzie, alegerea creditului pe termen scurt n condiiile economiei
de pia- pentru finanarea activelor de exploatare (circulante), reprezinta un aspect
esenial al gestiunii financiare, astfel c agenii economici trebuie s acorde toata atenia
negocierii mprumuturilor n condiii avantajoase, adica la un cost cat mai redus.

5. Viteza de rotaie eficient a activelor de exploatare (circulante)

Ponderea mare a activelor de exploatare n totalul activelor reale implic
necesitatea pentru agenii economici din turism i comer s foloseasc raional i eficient
aceste elemente patrimoniale care s se reflecte pozitiv n rezultatele financiare.
Modul cum se desfoar rotaia activelor de exploatare are o mare nsemntate
pentru economia societailor comerciale turistice; cu cat se realizeaz o vitez de rotaie
mai accelerat cu atat agentul economic respectiv i va putea rezolva obiectivele
economice propuse, cu un volum mai redus de active de exploatare (circulante), va apela
la credite bancare intr-o masura mai mic i deci va plati un cuantum mai redus de
dobanzi.

45

Viteza de rotaie a activelor de exploatare reprezinta un indicator calitativ al

activitaii societailor comerciale, exprimand eficiena utilizrii lor. Ea se exprim prin
intermediul a trei indicatori si anume;
a) numarul de circuite sau coeficientul vitezei de rotaie pe care le parcurg
activele de exploatare ntr-o perioad de timp (trim., an);
b) coeficientul de utilitate eficient a activelor de exploatare (circulante).
a) Coeficientul vitezei de rotaie sau numarul de circuite pe care le parcurg
activele de exploatare ntr-o perioad de timp se calculeaz fie ca raport ntre cifra de
afaceri (ncasrile din prestarile de servicii) i necesarul total de active de exploatare; fie
ca raport ntre perioada de timp (T )90 sau 360 de zile i viteza de rotaie n zile (Vz).
Viteza de rotaie n zile (Vz) se determina ca un raport n care la numrtor se
nscrie produsul dintre necesarul total de active de exploatare i numrul de zile din
trimestru sau an (T), iar la numitor cifra de afaceri (volumul ncasrilor din prestrile de
servicii turistice).
b) Coeficientul de utilizare eficient a activelor de exploatare se calculeaza ca
raport ntre necesarul total de active de exploatare i cifra de afaceri, ntr-o perioad de
timp. Acest indicator indic ce volum de active de exploatare s-a cheltuit pentru obinerea
a 1000 lei, cifr de afaceri.
In afara influenei pozitive pe care o are asupra profitului i ratei profitului,
accelerarea vitezei de rotaie poate avea drept consecine financiare eliberri absolute si
relative de active de exploatere.
Eliberarea absolut are loc atunci cand agentul economic reuete s-i realizeze
cifra de afaceri cu un volum mai redus de active de exploatare.
Eliberarea relativ a activelor de exploatare are loc n condiiile cand se
realizeaz o crestere a cifrei de afaceri (ncasri) cu un volum constant de active de
exploatare, sau cand se realizeaz o cretere a cifrei de afaceri ntr-un procent mai mare
decat creterea activelor de exploatare.
In afara acestor indicatori artai mai sus- optimul investirii n active de
exploatare se mai poate urmri i prin intermediul altor indicatori cum ar fi;
- cifra de afaceri (ncasri) la 10.000 lei active de exploatare utilizate;
- profitul realizat la 10.000 lei active de exploatare.
Primul indicator exprim eficiena mai ales sub aspectul cantitativ, n timp ce cel
de al doilea indicator exprim eficiena sub aspect calitativ.

6. Finantarea pierderilor de active de exploatare (circulante)

Piederea de active de exploatare (circulante) apare la nivelul ntreprinderilor
indiferent de forma de proprietate, atunci cand existentul de capital social pentru
acoperirea financiar a activelor de exploatare este mai mic decat necesarul total de
active de exploatare (circulante).
Calculul pierderilor de active de exploatare se face de catre Comisia de cenzori
pornind de la analiza datelor financiare cuprinse n bilanul contabil.

46

Existentul de capital social se reia din pasivul bilanului la care se adaug pasivele
de exploatare, iar necesarul total de active de exploatare se ia din activul bilanului.
Din pierderea de active de exploatare constant se scad acele minusuri de active
care nu au caracter de pierdere propriu-zis, astfel:
- vrsarea n plus la bugetul statului a impozitelor pe profit i a altor impozite i
taxe;
- prelevri fcute n plus din profit la fondurile proprii ale ntreprinderii;
- minusuri de active de exploatare provenite din nregistrri eronate sau din
emisiuni de nregistrare etc.
Pierderile de active de exploatare reprezint de cele mai multe ori fenomene
negative pentru activitatea ntreprinderilor, putand proveni din:
- nencasarea unor debitori insolvabili;
- cresterea consumurilor de materii prime, materiale, combustibil etc. pe unitate
de produs;
- cresterea cheltuielior neproductive i neeconomicoase (dobanzile bancare).;
- lipsuri de inventar n gestiuni;
- calamitai naturale;
- creane prescrise;
- efecte comerciale neincasate prescrise etc.
Uneori, pierderile de active de exploatare se datoreaz unor cauze care nu in de
calitatea muncii desfurate n unitatea respectiv cum ar fi: calamitai naturale,
accidente, explozii etc.. Oricare ar fi cauza producerii lor, pierderile trebuie acoperite
financiar.
Acoperirea financiara a pierderilor se realizeaz mai ntai prin recuperarea
daunelor de la persoanele fizice i juridice care au contribuit la producerea lor. In msura
n care pagubele sunt neimputabile, acestea se vor acoperi financiar din profitul
ntreprinderii. In cazul calamitilor naturale, pierderile de active de exploatare se pot
acoperi financiar din despgubiri ncasate de la societile de asigurri sau prin subvenii
comerciale publice dac bunurile respective nu au fost asigurate la societi de asigurri.

47

VI. VENITURILE, CHELTUIELILE SI PROFITUL SOCIETATILOR

COMERCIALE DIN TURISM SI COMERT

1.Consideratii generale privind veniturile, cheltuielile si profitul societatilor

comerciale din turism si comert
Eficienta activitatii comerciale din cadrul agentilor economici din turism in
valoare absoluta reprezinta ceea ce se obtine in plus fata de cat s-a cheltuit in activitatea
economica, adica VENITUL NET, sau PROFITUL NET.
In aceasta directie profitul si rata profitului sunt indicatori sintetici calitativi prin
care se exprima eficienta economica a activitatii economice sau afacerii intreprinse de
agentul economic.
Consiliile de administratie ale societatilor comerciale din turism au sarcina sa
prevada in bugetul de venituri si cheltuieli efectele economice obtinute sub forma de
profit sau alte venituri financiare, din efortul financiar in lei sau in devize depus pentru
executarea serviciilor turistice.
Marimea rezultatelor financiare depinde in mod organic de dimensionarea
cheltuielilor si a veniturilor.
Astfel, cu cat cifra de afaceri (incasarile din servicii turistice) se obtine cu un
volum de cheltuieli minime, in conditiile negocierii unor preturi de vanzare a produselor
turistice cat mai favorabile, cu atat si veniturile societatilor comerciale vor fi mai
substantiale (mai mari).
Rezultatele financiare ale societatilor comerciale turistice sunt proportionate
pe de o parte in functie de volumul cheltuielilor activitatilor de baza (deservirea
turistilor interni si straini) cat si pentru alte activitati (activitati anexe, de agrement, sectii
industriale, excursii externe (sejur extern, etc.) iar pe de alta parte de volumul
veniturilor (incasarilor).
Cheltuielile totale inscrise in bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta :
- cheltuielile aferente veniturilor din realizarea cifrei de afaceri (incasarile din
servicii turistice) ;
- cheltuielile aferente veniturilor din alte activitati ;
- cheltuielile care se suporta din veniturile incasate (profit) dupa deducerea
diferentei dintre cheltuielile aferente activitatii de baza plus cheltuielile din alte
activitati, si veniturile obtinute.
Veniturile totale provenite din realizarea cifrei de afaceri si alte venituri,
reprezinta :
- veniturile brute rezultate din prestatiile de servicii turistice si turismul
international ;
- veniturile realizate din alte activitati intreprinse de societatea turistica
respectiva.
Avand in vedere VENITURILE si CHELTUIELILE TOTALE realizate de societatile
comerciale turistice si alte firme, se pot determine rezultatele financiare totale si nete.
Rezultatele financiare totale sunt formate din :

48

-taxa pe valoare adaugata intr-o cota procentuala de 18%, ce se adauga la pretul

de facturare a serviciilor efectuate si se varsa la bugetul administratiei de stat ;
-profitul brut - care se determina ca diferenta intre veniturile incasate pe de o
parte si cheltuielile aferente acestor venituri - pe de alta parte.
Rezultatele financiare nete sunt formate din :
-taxa pe valoarea adaugata ;
-profitul net impozabil, determinat ca diferenta dintre veniturile incasate - pe de o
parte - si cheltuielile totale efectuate, inclusiv cheltuielile care se suporta direct din
rezultatele financiare (din profit) - pe de alta parte.
Din incasarile obtinute, societatile comerciale din turism si alti agenti economici
din aceasta ramura comerciala, isi recupereaza cheltuielile (costul serviciilor turistice),
isi constituie fondurile proprii pentru dezvoltare, de rezerva, de premiere a salariatilor sai,
etc., face plati de dividende etc., iar o alta parte din venituri reprezinta veniturile
bugetului administratiei centrale de stat sau a bugetelor locale, dupa caz, sub urmatoarele
forme :
-impozitul pe profit ;
-taxa pe valoarea adugata ;
-taxa asupra terenurilor scoase din fondul funciar ;
-contributiile pentru asigurarile sociale - la bugetul asigurarilor sociale de stat ;
-impozitul pe cladiri,diferite taxe ;
Profitul rezultat din activitatea de baza si alte activitati poate fi influentat si de
alte venituri si pierderi provenite din :
-dividende si dobanzi primite din cumpararea de actiuni si obligatiuni de la alti
agenti economici ;
-venituri financiare (dobanzi, bonificatii) pentru banii tinuti in contul de
disponibil la banca ;
-vanzarea unor ambalaje si alte active, materiale neutilizabile de agentul
economic respectiv ;
-amenzi si penalizari incasate sau platite ;
-comenzi anulate ;
-scaderea creantelor prescrise ;
-scaderea debitorilor insolvabili ;
-scaderea creantelor litigioase ;
-plusuri de inventar ;
-pierderi din calamitati naturale(bunuri neasigurate la societatile de asigurari)
Profitul net bilantier (profitul impozabil) se determina prin deducerea
(scaderea) din profitul brut a cheltuielilor care se suporta direct din veniturile
incasate, cum sunt :
-taxa pentru folosirea terenurilor scoase din fondul funciar ;
-cheltuielile cu pregatirea profesionala si practica in productie ;
-sumele platite pentru contractele de cercetare ce au ca obiect programele
prioritare de interes national ;
-cheltuielile de protocol,reclama si publicitate ;
-alocatia de stat pentru copii neevidentiata in costuri (agenti privati) ;
-sumele utilizate pentru cumpararea de actiuni de la alti agenti economici ;
-prelevarile la fondul de rezerva si alte fonduri sociale etc.

49

Atat profitul cat si rata profitului (raportul dintre profitul net si cheltuielile
efectuate sau costul prestarilor de servicii, inmultit cu 100 - sau raportul dintre
profitul net si capitalul social al societatii comerciale inmultit cu 100 reflecta
capacitatea agentului economic de a obtine venituri peste cheltuielile efectuate - de care
sa dispuna atat el ca persoana juridica, cat si intreaga societate, prin sistemul de
impozite utilizat.
Deci, profitul obtinut de agentii economici este format din profitul obisnuit
normal sau ordinar, iar uneori si in supraprofit sau profit de monopol.
Profitul normal sau ordinar este cel considerat suficient de orice agent economic
pentru a-si continua activitatea economica.Lipsa acestui profit face imposibila existenta
agentului economic respectiv (faliment).
Unii agenti economici din lipsa de concurenta pot sa obtina si supraprofit,
profit suplimentar sau de monopol, peste cel ordinar. Monopolulu este o situatie proprie
unor firme sau agenti economici care dispun si de anumite conditii naturale sau
economice din ramura respectiva (dotare superioara, conditii naturale de exceptie, zona
geografica deosebita etc.) de care se folosesc pentru a utiliza preturi mai mari,obtinand
astfel un profit mai mare decat cel normal (ordinar).
Agentul economic care obtine profit suplimentar il obtine si pe cel ordinar si nu si
invers.
Dupa influenta pe care o exercita asupra activitatii economice PROFITUL
indeplineste urmatoarele functii :
a)-stimuleaza initiativa si acceptarea riscului din partea celor care investesc
capitalurile proprii sau imprumutate intr-o activitate economica/productiva, prestari de
serviciisau comerciala;
b)-incita la realizarea eforturilor de sporire a eficientei economice si cultiva
spiritul de economie ;
c)-mijloc de cointeresare a agentului economic ca persoana juridica si a
salariatilor in obtinerea unor profituri ordinare (optime) ;
d)-indcator sintetic de apreciere a eficientei activitatii intreprinsa de agentul
economic, indiferent de forma de proprietate ;
e)-instrument de control asupra modului de determinare si impunere fiscala etc.
In concluzie, PROFITUL trebuie s stimuleze agenii economici n realizarea
programului de prestri de servicii, vanzri de mrfuri sau de producie i adaptarea lui
conform cerinelor pieii (nevoi sociale), mbuntirea calitii i diversificrii serviciilor
din turism, conform cerinelor populaiei (turiti interni i strini).

2. Cile sau factorii de sporirea profitului

La nivelul societilor comerciale sau firme private din comer PROFITUL
reprezinta diferena ntre suma rabatului comercial sau adaosul i volumul cheltuielilor de
circulaie. In societile comerciale sau firme private de alimentaie publica, profitul
apare de regul ca diferen dintre volumul adaosului sau al rabatului comercial i totalul
cheltuielilor de productie i de circulatie.

50

La societaile comerciale din turism (firme private), la principalele activiti cu

indicatori exprimai n lei desfaceri de mrfuri de alimentaie public, prestaii hoteliere
i alte servicii, turism intern etc. profitul reprezint diferenta dintre totalitatea veniturilor
si totalitatea cheltuielilor nscrise in B.V.C.
In ceea ce priveste cheltuielile de circulatie, acestea se urmresc separat pentru
fiecare activitate, pentru a cuantifica economisirea lor, prin valorificarea tuturor
rezervelor existente n unitate ca :
- dimensionarea mai corespunztoate a volumului de activitate, a formaiunilor de
lucru ;
- folosirea la ntreaga capacitate a activelor fixe (utilaje, hoteluri etc.) evitand
calculul i vrsarea amortizrii pentru capaciti neutilizate ;
- dimensionarea cat mai real a devizelor de cheltuieli pentru reparaii capitale i
curente ;
- reducerea cheltuielilor administrativ - gospodresti etc.
La prestaiile hoteliere, transportul turistic si alte servicii, PROFITUL este
rezultatul diferenei dintre ncasarile totale la tarife aprobate i volumul cheltuielior
unitaii respective.
In ultim instana marirea profitului depinde de volumul i calitatea prestaiilor
turistice, de volumul i structura desfacerilor de mrfuri, de nivelul adaosului comercial i
al cheltuielilor de circulaie.
Principalele ci i factori care duc la sporirea profitului sunt :
- reducerea cheltuielilor de transport marfuri i turisti interni si straini prin
utilizarea mai completa a capacitatilor mijloacelor de transport (dus si ntors) ;
- reducerea cheltuielilor si pierderilor la ambalajele de circulatie ;
- diminuarea perisabilitatii la marfuri si a riscului comercial la vanzare, printr-o
mai buna manipulare, supraveghere si gospodarire a fondului de marfa din depozite si
unitati ;
- reducerea cheltuielilor neeconomicoase cu dobanzi bancare prin lichidarea si
prevenirea imobilizarii de active banesti ( fonduri) in stocuri de marfuri si alte active
nevandabile (fara miscare) si accelerarea vitezei de rotatie a activelor circulante ;
-utilizarea eficienta a fondului de salarii negociat respectand echilibrul necesar
intre productivitatea muncii si nivelul salariilor stabilite ;
- intarirea controlului efectuat de organele financiar- contabile ale societatii, a
comisiei de cenzori si de consiliul de administratie pentru prevenirea pagubelor din
gestiuni si a respectarii clauzelor contractuale si a obligatiilor fata de banci si bugetul
public national (amenzi si penalizari) etc.
Toate aceste masuri si cai de sporire a profitului ca si altele pe care le gandesc
economistii si conducerea agentilor economici din turism - au menirea sa conduca nu
numai la realizarea profitului previzionat pe perioada sau anul respectiv, ci si pentru
dezvoltarea in perspectiv a acestei ramuri importante din cadrul economiei romanesti.

51

3. Repartizarea profitului net in cadrul regiilor autonome si societati

comerciale cu capital de stat, societati comerciale pe actiuni si mixte
Rolul de parghie in intarirea gestiunii si a autonomiei financiare se realizeaza in
final, prin modul de repartizare si utilizare a acestuia.
Dupa deducerea din profitul net a impozitului pe profit, profitul ramas se
repartizeaza in felul urmator :
a) la regiile autonome si societati comerciale constituite cu capital de stat
( actionar fiind statul) , profitul are urmatoarea repartizare :
- pentru constituirea fondului de dezvoltare utilizat pentru finantarea investitiilor
si cresterilor de active circulante ;
- pentru constituirea fondului de rezerva ;
- pentru constituirea fondului social- cultural si sportiv ;
- pentru constituirea unor fonduri pentru perfectionarea si recalificarea
personalului angajat si a somerilor ;
- constituirea unor fonduri pentru riscuri comerciale si de asigurari ;
- pentru constituirea unui fond de participare a salariatilor la profit ;
- restul de profit se varsa la bugetul administratiei centrale de stat sau la bugetul
local.
Mentionam faptul ca pentru constituirea fondului de participare a salariatilor la
profit conform reglementarilor actuale se va utiliza 10%, din profitul de repartizat.
b) la societatile comerciale constituite pe actiuni cu participarea statului ca
actionar la formarea capitalului social, profitul are urmatoarea repartizare :
- pentru constituirea fobdului de investitii si de cercetare stiintifica ;
- pentru constituirea fondului de rezerva si de risc economic si rambursarea
creditelor bancare ;
- pentru constituirea fondului pentru actiuni sociale si sportive ;
- pentru sporirea fondului de rulment al societatii ;
- pentru formarea fondului de premiere lunara si anuala a salariatilor (gratificatii)
- plata dividendelor cuvenite statului ca actionar ;
- constituirea altor fonduri.
Dividendele primite de actionari pot fi reinvestite pentru marirea capitalului
social al societatii sau pentru formarea capitalurilor altor societati prin cumpararea de
actiuni sau obligatiuni.
Ordinea de repartizare a profitului net in sistemul economic francezeste
urmatoarea :
- pentru constituirea rezervelor legale ;
- pentru marirea capitalului social ;
- pentru constituirea altor rezerve conform statutului e functionare sau facultativ ;
- repartizarea dividendelor actionarilor si a tantiemelor Consiliului de
administratie.
Rezervele constituite din profitul net se prezinta in Bilantul contabil sub mai
multe forme si anume :
- rezerve legale ;
- rezerve statutare sau contractuale ;
- rezerve pentru reinoirea activelor fixe ;

52

- rezerve pentru reinoirea stocurilor de active circulante ;

- pezerve pentru reevaluarea speciala a activelor reale ale societatii etc.
Rezervele legale se preleva in valoare de cel putin 2/10 din profitul net. Aceste
rezerve inceteaz a mai fi obligatorii de constituit, daca ating nivelul de 1/10 din capitalul
social.
In cazul ca se mareste capitalul social in anii urmatori, se pot face noi prelevari
fara ca fondul de rezerva sa depaseasca 1/10 din capitalul social.
Tantimele reprezinta sumele pe care societatea comerciala le acorda
administratorilor sau membrilor consiliului de administratie, drept recompensa pentru
participarea pozitiva la conducerea societatii.
Tatimele nu pot depasi 1/10 din profitul final de repartizat insa pot fi prevazute
prin statut procente mai mici de 10%. La noi in tara membrii consiliului de administratie
nu pot primi lunar mai mult de 20% din salariul de baza al directorului, la fel si comisia
de cenzori.
c) La societatile comerciale mixte, rezultatele financiare pozitive se
concretizeaza in profit al carui cuantum se stabileste in bugetul de venituri si cheltuieli,
in bilantul anual si in contul de profit si pierderi .
Profitul anual impozabil se calculeaza ca diferenta dintre suma totala a
veniturilor incasate si cuantumul total al cheltuielilor efectuate in anul respectiv.
Impozitul pe profitul anual impozabil se calculeaza in conformitate cu Legea
impozitului pe profit adoptata de parlamentul Romaniei.
Societatea comerciala mixta este scutita de impozitul pe profit pe o perioada de
2 ani de la realizarea de venituri impozabile. Pentru urmatorii 3 ani calendaristici,
Ministerul Finantelor poate aproba reducerea impozitului cu 50%. Pentru cota din profit
ce se investeste in aceeasi societate, sau in alta societate comerciala din Romania cu
participarea romana, pentru un termen de cel putin 5 ani, impozitul pe profit se reduce cu
50%.
Dupa deducerea din profitul impozabil a impozitului pe profit profitul net se
repartizeaza astfel :
- pentru constituirea fondului de rezerva ;
- pentru constituirea fondului de dezvoltare ;
- pentru constituirea fondului pentru premierea salariatilor (gratificatii) ;
asociatilor in functie de contributia fiecarei parti la formarea capitalului social.
Fondul de rezerva se constituie in limita procentului de 5% din profitul total net
al fiecarui an, pana in momentul cand acesta reprezinta 25% din capitalul social investit
de societate :
Profiturile in valuta si in lei, cuvenite partii straine, pot fi utilizate de aceasta
pentru efectuarea de noi investitii in aceeasi societate, sau in alte societati comerciale
din Romania cu participare romana .Profiturile in lei pot fi utilizate si pentru cumpararea
de marfuri si servicii romanesti.
Din profiturile anuale in lei cuvenite partii straine o cota reprezentand cel mult
8% din aportul financiar al acesteia la capital, poate fi transferata in strainatate in valuata
convertibila, prin schimb valutar efectuat de Banca Romana de Comert Exterior S.A.,
daca plata acestei cote nu se face din disponibilul din contul de valuta al societatii.

53

VII. PREVIZIUNEA FINANCIARA

1. Functiile si obiectivele previziunii financiare
Asa dupa cum stim, gestiunea financiara a intreprinderii si mentinerea echilibrului
financiar al acesteia au la baza anticiparea fluxurilor pozitive si negative pe perioade
scurte si medii, inainte de a imobiliza importante capitlauri. Functia financiara a
intreprinderii reclama un management sistematic al previziunii economice si financiare
sub forma unor estimari a intregii activitati intreprinse in domeniul afacerii respective.
Previziunea financiara vizeaza atat gestiunea curenta cat si dezvoltarea
intreprinderii. Ea are menirea ca, prin obiectivele activitatii viitoare, sa mentioneze
politica economica si financiara a intreprinderii, precum si procedurile tehnice care sa
asigure conditiile pentru realizarea acestora.
Previziunea are drept scop stabilirea proportiilor in activitatea de exploatare
financiara, strategia si politica financiara a intreprinderii, cu influente pozitive asupra
derularii procesului de productie si a fenomenelor economico-financiare, in scopul
realizarii rentabilitatii, echilibrului si prevenirii riscului de faliment.
La elaborarea previziunii financiare, intreprinderea trebuie sa tina seama de
organizarea rationala a activitatii de productie, de investitii, de prestari de servicii, de
folosirea cat mai completa a potentialului tehnic, material si financiar, de contractare la
timp a productiei, de achitare la timp a obligatiilor contractuale si financiare fata de stat si
banci, ca si de conjunctura pietei interne si externe.
Procesul de elaborare a previziunii financiare trebuie sa se bazeze pe corelatii
precise si reale intre obiectivele economice si sociale, pe de o parte, si cele financiare, pe
de alta parte, pe cresterea operativitatii, pe identificarea si imobilizarea rezervelor interne,
pe intarirea functionarii intreprinderii pe criterii de eficienta si rentabilitate, pe cresterea
initiativei, autonomiei si raspunderii in utilizarea patrimoniului si a fondurilor proprii si
imprumutate.
Previziunea financiara pe termen scurt trebuie elaborata in asa fel incat sa
mobilizeze intreprinderea in folosirea cat mai completa a capacitatii de productie,
ridicarea nivelului calitatii produsului si serviciilor, perfectionarea managementului
aprovizionarii, productiei si comercializarii, promovarea de tehnologie moderna,
reducerea costurilor sau a cheltuielilor de exploatare, cresterea productivitatii muncii,
aplicarea unui regim sever de economii fara a afecta calitatea productiei executate,
sporirea rentabilitatii capitalului investit si dezvoltarea economica de perspectiva.
Principalele obiective ale previziunii financiare sunt:
a) colectarea capitalurilor proprii si imprumutate in functie de nevoi, cu costuri
cat mai mici si cu mentinerea autonomiei financiare;
b) accelerarea circulatiei capitalurilor in toate fazele ciclului de productie ;
c) descoperirea si mobilizarea resurselor interne;
d) stabilirea de indicatori economici si financiari mobilizatori;
e) asigurarea echilibrului financiar si a unei structuri financiare optime;
f) executia corespunzatoare a operatiunilor curente de incasari si plati in scopul
asigurarii lichiditatilor;

54

g) alocarea rationala a resurselor banesti care necesita evaluarea cheltuielior

pentru noi investitii sau modernizari si masurarea eficientei lor, spre a se evita
imobilizarile de capital.
In cadrul managementului financiar al intreprinderii, instrumentele de previziune,
ca si bugetul intreprinderii, indeplinesc mai multe functii precum: functia de planificare,
functia de control, functia de asigurare a rentabilitatii, lichiditatii echilibrului financiar si
de prevenire a riscurilor de imobilizare de capital si de neeficienta economica.

2. Instrumente de previziune financiara. Tipuri de bugete

Previziunea financiara a unei intreprinderi se prezinta sub urmatoarele forme:
- previziune strategica pe termen lung;
- previziune pe termen mediu;
- previziune pe termen scurt.
Previziunea strategica consta in prospectarea pe o perioada indelungata a
managementului financiar al intreprinderii in stransa legatura cu relatiile banesti ale
acesteia atat pe plan vertical, cat si orizontal. Aceasta vizeaza marfurile sau serviciile care
se vor executa, situatia pietelor de aprovizionare si comercializare, modelarea activitatilor
si structurii interne a intreprinderii.
Previziunea pe termen mediu are ca obiectiv stabilirea resurselor materiale,
umane si financiare care urmeaza a se angaja in circuitul economic pe o perioada de 2-5
ani. In acest scop, managerul financiar va elabora in acest scop bugetul investitiilor cu
resursele financiare si destinatia acestora pe mai multe exercitii financiare. Scopul
principal al acestei previziuni consta in ponderea echilibrului financiar global in legatura
directa cu planul de crestere economica a intreprinderii.
Previziunea pe termen scurt consta in intocmirea de bugete. Bugetele pot fi
clasificate in doua categorii principale: bugetele de exploatare si bugetele financiare.
Bugetele de exploatare cuprind in structura lor: bugetul vanzarilor sau al
comercializarii produselor sau serviciilor, bugetul achizitionarii sau cumpararii de active
de exploatare, bugetul de productie etc. In cadrul acestor bugete, un rol important il
detine bugetul vanzarilor.
Bugetele financiare se prezinta sub urmatoarele forme principale:
a) bugetul general al intreprinderii;
b) bugetul investitiilor si de finantare;
c) bugetul de trezorerie.
a) Bugetul general al intreprinderii reflecta indicatorii de sinteza privind toate
categoriile de activitati, venituri, cheltuieli si rezultate financiare. Acest buget se
elaboreaza pe baza tuturor celorlalte sectiuni ale programului financiar, avand misiunea
unui instrument de conducere generala a gestiunii intreprinderii.
b) Bugetul investitiilor si de finantare reflecta planul de investitii si de finantare
pe termen mediu si lung.
Una din sarcinile conducatorului financiar este aceea de a asigura fondurile
necesare finantarii cheltuielilor de investitii si de a selecta topul de finantare cel mai
adaptat conditiilor tehnice ale intreprinderii.

55

Planul de finantare exprima echilibrul global al intreprinderii si inventariaza

intrarile si iesirile de fonduri banesti, fara a se preocupa de formarea fluxurilor de
trezorerie.
Conducerea financiara a intreprinderii prevede in fiecare exercitiu financiar
investitiile fizice si financiare, fundamenteaza nivelul fondului de rulment, rambursarea
imprumuturilor pe termen mijlociu si lung, achitarea datoriilor fata de terti persoane
fizice si juridice, distribuirea dividendelor catre actionari. In acest scop, intreprinderea
dispune atat de resurse interne, cat si de resurse externe.
Planul de investitii si de finantare pe termen lung cuprinde la capitolul necesar:
investitiile industriale, financiare si sociale, rambursari de imprumuturi, cheltuieli de
instalare, necesar de fond de rulment, dividende distribuite etc., iar la capitolul resurse:
fondurile de autofinantare, cesiunide active, prelevari privind fondul de rulment,
rambursari de imprumuturi pe care intreprinderea le-a acordat, majorari de capital,
imprumuturi pe termen mediu si lung etc.
c) Bugetul de trezorerie reprezinta un grafic unde sunt trecute toate fluxurile
financiare de incasari si plati. Trezoreria provine din diferenta dintre fluxurile de intrare si
de iesire de moneda, astfel ca soldul trezoreriei depinde de volumul incasarilor si al
platilor.
Gestiunea trezoreriei se bazeaza pe previziuni financiare care tin seama de fluxul
incasarilor si platilor intr-o anumita perioada.
Bugetul de trezorerie se elaboreaza pe baza bilantului previzional si a contului de
rezultate financiare previzional.
Bugetul de trezorerie cuprinde urmatoarele:
- la incasari: - sumele din vanzari de marfuri sau prestari de servicii incasate;
- incasarea banilor pentru marfurile vandute pe credit;
- sumele din vanzarile de valori mobiliare;
- sumele din imprumuturi de la banca;
- incasarea chiriilor, dobanzilor, dividendelor si alte venituri
financiare.
- la plati: - plata cumpararilor;
- plata salariilor;
- plata cheltuielilor de exploatare;
- plata impozitelor si contributiilor catre stat;
- plata dobanzilor si ratelor scadente la credite bancare;
- plata dividendelor.
In concluzie, bugetul de trezorerie are un rol deosebit de important in gestionarea
optima a resurselor financiare proprii si imprumutate ale intreprinderii, iar fluxurile
financiare de intrari sau iesiri de numerar trebuie sa asigure echilibrul financiar al
activitatii.

56

VIII. ECHILIBRUL FINANCIAR. CAPACITATEA DE PLATA.

LICHIDITATEA SI SOLVABILITATEA
1. Echilibrul financiar
Dezvoltarea intreprinderii este legata de asigurarea echilibrului financiar, care
reprezinta o parte constitutiva a echilibrului economic exprimat valoric. Echilibrul
financiar exprima egalitatea si corelatiile dintre necesarul de resurse financiare si
posibilitatile de colectare a acestor resurse. Acest echilibru este asigurat de modul cum
este folosit patrimoniul intreprinderii.
Echilibrul financiar presupune acoperirea tuturor cheltuielilor de exploatare din
venituri proprii sau imprumutate, a cheltuielilor de dezvoltare si de modernizare a
intreprinderii, a cheltuielilor de stimulare a personalului si actionarilor, precum si a
obligatiilor contractuale si financiare fata de banci si bugetul de stat.
Echilibrul financiar poate fi dimensionat prin metode matematice, dar analiza si
urmarirea acestuia se poate face pe baza unor instrumente de evidenta contabila si de
previziune cum ar fi: bilantul contabil, contul de profit si pierderi, programe financiare
elaborate pe termen scurt si mediu.
Echilibrul financiar se poate exprima prin relatia de egalitate intre capitalul fix si
circulant si resursele sale de constituire, intre incasari si plati, intre folosinta fondurilor si
resursele de acoperire a acestora.
Analiza echilibrului financiar se poate face cu ajutorul ratelor financiare, ca de
pilda, prin rata de finantare determinata ca raport dintre capitalurile permanente si
activul bilantului, aratand gradul de acoperire a folosintelor cu asemenea capitaluri, sau
prin urmatoarele rate financiare:
- rata de lichiditate, calculata ca raport intre valorile disponibile si datorii
- rata de acoperire, calculata ca raport intre datorii si activele de exploatare.
Un instrument de masurare a echilibrului financiar este fondul de rulment.
Determinarea unui fond de rulment minim necesar este o decizie fundamentala de politica
financiara, intrucat defineste conditiile de echilibru global si, in consecinta, gradul de
autonomie al intreprinderii.
Ratele si fondul de rulment sunt instrumente de masura a situatiei financiare la un
moment dat, interpretarea lor permitand sa se aprecieze starea prezenta si sa se anticipeze
evolutia cu privire la operatiile care au dus la obtinerea starii de echilibru sau de
dezechilibru.
Analiza economico-financiara trebuie sa aiba in vedere si alte aspecte, cum ar fi:
-sporirea unui post de activ din bilantul contabil reprezinta o folosinta de fonduri
in cursul perioadei respective privind cumparari de bunuri din disponibilitatile proprii sau
imprumuturi;
-diminuarea unui post de activ reprezinta obtinerea unei surse prin transformarea
unui activ fizic sau financiar in moneda;
-cresterea unui post de pasiv reprezinta obtinerea unei resurse banesti prin
cresterea de capital sau prin capital imprumutat;
-diminuarea unui post de pasiv reprezinta o folosinta de resurse.

57

Pe termen scurt, obiectivul gestiunii financiare este de a stapani fluxurile

financiare in asa fel incat sa se realizeze un echilibru intre plati si incasari, fapt ce se
poate urmari prin elaborarea si executarea bugetului de trezorerie pe perioade mai
restranse (15 zile).Urmarirea si analiza echilibrului financiar se poate realiza si prin
planul de investitii si de finantare intocmit pe o perioada mai mare de un an, precum si pe
baza bugetului general de venituri si cheltuieli al intreprinderii.
Activitatea unei intreprinderi trebuie sa se desfasoare astfel incat sa se asigure o
egalitate intre resursele financiare si folosintele acestora.
Pentru stabilirea echilibrului financiar general, este necesar sa se inventarieze cat
mai riguros toate resursele financiare si toate folosintele intreprinderii. Ecuatiile liniare
pentru reflectarea diverselor aspecte ale echilibrului financiar al intreprinderii sunt
urmatoarele:
- capital economic = fonduri proprii si imprumutate sau activul din bilant egal cu
pasivul din bilant;
-veniturile = costurile de productie + creditele de trezorerie;
-necesarul financiar al exploatarii = fond de rulment + creditele de trezorerie;
-fondul de rulment = capitalurile permanente imobilizarile in active corporale
-soldul initial de trezorerie + incasarile = platile +soldul final la anumite perioade
La aparitia fenomenelor de dezechilibru, conducatorul financiar trebuie sa adopte
decizii de reglare a activitatii financiare spre a se elimina factorii de dezechilibru. Intre
caile majore prin care se poate actiona asupra asigurarii echilibrului financiar, enumeram:
-desfasurarea unei activitati economice eficiente;
- realizarea ritmica conform contractelor incheiate a activitatilor de
aprovizionare, productie si comercializare a marfurilor si serviciilor;
- reducerea cheltuielilor si platilor inutile si neeconomicoase;
- inlaturarea stocurilor excedentare ;
-sincronizarea intrarilor cu cele ale iesirilor de fonduri banesti etc.

2.Capacitatea de plata
Capacitatea de plata exprima posibilitatile intreprinderilor de a face fata platilor
scadente fata de furnizori , salariati, banci etc
Capacitatea de plata se refera la raportul dintre o anumita parte a activelor lichide
(lichiditatile primare) si obligatiile de plata scadente.
Capacitatea de plata exprima starea de proportionalitate intre procesele materiale
si banesti si presupune existenta unei concordante intre mijloacele banesti disponibile
pentru achizitionarea de materii prime , materiale, combustibil sau marfuri, pe de o parte,
si obligatiile exigibile de plata fata de furnizorii activelor circulante, pe de alta parte.
Sub aspect static, capacitatea de plata este data de echilibrul dintre mijloacele de
plata disponibile la un moment dat si obligatiile exigibile la aceeasi data.
Capacitatea de plata , sub aspect dinamic, este data de echilibrul dintre fluxurile
monetare pozitive si negative, adica dintre incasari si plati.

58

Capacitatea de plata este corespunzatoare atunci cand disponibilitatile banesti

proprii si imprumutate acopera platile exigibile. Ea se obtine pe baza corelarii termenelor
de plata a datoriilor cu termenele de incasare a debitorilor si a altor creante.
In economia de piata, falimentul reprezinta un act de justete economica, deoarece
elimina din competitie firmele nerentabile, neviabile. Falimentul este deci expresia
incapacitatii de plata si a ineficienteieconomice.
In vederea mentinerii capacitatii de plata, intreprinderile trebuie sa procedeze la
angajarea de comenzi ferme de desfacere a produselor, marfurilor sau a serviciilor si de
aprovizionare a celor necesare, numai in masura posibilitatilor de plata de care dispun in
momentul respectiv. Pentru aceasta, este necesara mentinerea in stare lichida sau usor
lichida a unei parti a activelor, in functie de pretentiile posibile ale furnizorilor sau
creditorilor.
Daca soldul clientilor este mai mare sau egal cu soldul furnizorilor, situatia
financiara este benefica pentru intreprindere. In ultima instanta, lucrul cel mai important
pentru mentinerea capacitatii de plata il constituie realizarea unei activitati eficiente, a
unei rentabilitati superioare ratei inflatiei si dobanzii de pe piata financiara.
Intre capacitatea de plata si echilibrul financiar al intreprinderii exista o stransa
legatura. Echilibrul financiar, exprimat prin bugetul de venituri si cheltuieli al
intreprinderii, constituie o premiza a mentinerii capacitaii de plata. Dar capacitatea de
plata poate fi influentata de o serie de factori cum sunt : regimul preturilor, inflatia,
puterea de cumparare a monedei nationale, gradul de acumulare pentru autofinantare etc.
3.Lichiditatea financiara
Lichiditatea financiara a intreprinderii reprezinta capacitatea acesteia de a
transforma in bani activele de care dispune in scopul asigurarii unui circuit normal al
fondurilor banesti si al realizarii unei activitati rentabile.
Lichiditatea financiara poate fi masurata indirect prin urmatorii indicatori:
-marimea pietei de comercializare, in sensul ca piata are o influenta favorabila
asupra lichiditatii intreprinderii;
-termenul de mobilizare a lichiditatilor, in sensul ca, cu cat termenul este mai
lung, cu atat lichiditatea este mai redusa;
-modul cum circula activele prin vanzare-cumparare, prin cesiune etc.
Din punct de vedere al modului cum circula activele, se pot exprima trei tipuri de
lichiditate financiara:
a) lichidatea primara, formata din active sub forma banilor in cont, in casa,
efecte comerciale neincasate etc.
b) lichiditatea secundara, formata din stocuri de materii prime, materiale,
marfuri vandabile, produse si servicii cu desfacere asigurata etc.;
c) lichiditatea tertiara, formata din productia neterminata, a stocului peste
necesar care pot fi valorificate, creante cu scadenta indepartata etc.
Starea de lichidare a unei intreprinderi se poate face prin analiza unor indicatori
care indica gradul de lichiditate sau gradul de exigibilitate a datoriilor firmei.
Ratele de lichiditate financiara pot fi:

59

- de structura: fondul de rulment, rate de lichiditate, pe termen scurt, rate de

indatorare;
- de gestiune: viteza de rotatie in zile a activelor circulante, viteza de rotatie in
numar de circuite etc.
Fondul de rulment reprezinta diferenta dintre capitalul permanent si activele
imobilizate. Cu cat fondul de rulment este mai mare, cu cat creste gradul de lichiditate
financiara, de aceea el este un indicator sintetic de analiza a lichiditatii, exprimand o
finantare minima.
Rata fondului de rulment se determina ca raportul dintre capitalul permanent si
activele imobilizate sau ca raportul intre capitalul propriu minus datorii la termen si
active imobilizate.
Daca rezultatul raportului este mai mare decat 1, rezulta un fond de rulment net
pozitiv, adica firma poate sa faca fata datoriilor pe termen scurt.
Daca rezultatul este egal cu 1 rezulta un fond de rulment neutru, adica
intreprinderea nu dispune de fond de rulment, deci situatia financiara este echilibrata.
Daca rezultatul este mai mic decat 1, rezulta un fond de rulment net negativ, deci
exista dificultati sub aspectul lichiditatii si al echilibrului financiar.
Ratele de lichiditate pe termen scurt se pot calcula astfel:
a)Lichiditate generala= Activele circulante
Datorii pe termen scurt

b) Lichiditate redusa= Activele circulante- Stocurile

Datoriile pe termen scurt
c) Lichiditate imediata= Disponibilitati banesti
Datorii pe termen scurt
Lichiditatea financiara este un indicator ce caracterizeaza calitatea activitatii
economico-financiara si mentinerea echilibrului financiar. Gradul de lichiditate scade
cand mijloacele banesti sunt avansate in elemente de active circulante cu o rotatie
incetinita sau intrerupta (clientii nencasai la termen etc.)
4. Solvabilitatea intreprinderii
Prin solvabilitate se intelege capacitatea unei firme de a-si achita toate obligatiile
asumate fata de terte persoane fizice si juridice, atat cele cu scadenta apropiata, cat si cele
cu scadenta indepartata.
O firma este solvabila cand suma activelor sale investite in active corporale,
necorporale si active circulante este mai mare sau cel putin egala cu totalul pasivelor
exigibile. Sub acest aspect, o firma poate fi solvabila chiar daca, la un moment dat, nu are
capacitatea de plata si nu dispune de lichiditate financiara daca firma este rentabila,
eficienta.

60

Pierderile din patrimoniu, aparute ca urmare a unei activitati ineficiente, duc la

starea de insolvabilitate.
Solvabilitatea patrimoniala se determina prin relatia:
Sp=

Capitalul propriu
Datorii+Capital propriu

X 100

Solvabilitatea este pozitiva cand indicatorul se apropie de 100%, limita minima

fiind 50%.
Gradul de solvabilitate se calculeaza si cu urmatorii indicatori:
a) Solvabilitatea imediata= Disponibilitati banesti+ Plasamente
Obligatiile pe termen scurt
b) Solvabilitatea curenta=

Disponibilitati banesti+ Creante

Obligatile pe termen scurt+ Imprumuturile pe termen scurt

c) Solvabilitatea previzionala=
Active circulante
Obligatii pe termen scurt+Imprumuturi +Rate imprumut+Dobanda
pe termen scurt
imprumut
In concluzie, mentinerea capacitatii de plata, a lichiditatii si solvabilitatii, este
rezultatul unei activitati complexe desfasurate de intreprindere in sectoarele de
aprovizionare, productie, comercializare.

61

IX. BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI AL

INTREPRINDERII
1. Bugetul de venituri si cheltuieli instrument de asigurare a echilibrului
financiar al intreprinderii
Bugetul de venituri si cheltuieli elaborat de fiecare intreprindere indiferent de
forma de proprietate este un instrument financiar prin care se previzioneaza veniturile si
cheltuielile, rezultatele financiare si echilibrul financiar pe o anumita perioada de timp
(trim.,an).
Prin bugetul de venituri si cheltuieli se previzioneaza toate fluxurile banesti si
financiare din perioada la care se refera, atat in lei cat si in valuta, in vederea sustinerii
programului de activitate aprobat de Consiliul de administratie al intreprinderii (firmei),
precum si a realizarii capacitatii de plata si al lichiditatii financiare in functie de gradul de
exigibilitate si de plata a datoriilor intreprinderii.
In acelasi timp, bugetele de venituri si cheltuieli elaborate de regiile autonome si
societatile comerciale de stat, institutii bugetare (intreprinderi private) ofera baza de date
necesare intocmirii si fundamentarii bugetului public national, atat la venituri cat si la
cheltuieli.
Bugetul de venituri si cheltuieli cuprinde in mod sintetic dar si detaliat toate
resursele de care dispune agentul economic de stat sau privat pentru acoperirea
necesitatilor de productie, prestari de servicii sau executari de lucrari, pentru dezvoltare
(investitii) a actiunilor social-culturale si de achitare a obligatiilor financiare fata de
bugetul de stat. De asemenea, sunt evaluate obligatiile salariale in functie de indexarile
salariilor si a prevederilor din contractul colectiv de munca, fata de banca pe linia
creditului de trezorerie si pe termen mijlociu si lung etc.
In toate tarile cu economie de piata dezvoltata se practica o previziune financiara
riguroasa efectuata de managerii intreprinderii prin intocmirea unor bugete atat a
veniturilor cat si a cheltuielilor , urmarind in final o anumita marime a profitului ordinar
si pe cel suplimentar sau de monopol. Se cunosc mai multe tipuri de bugete si anume:
a) Bugetul continuu-glisant. Acest buget se intocmeste pe o jumatate de an (6
luni), fiind fiind actualizat de la o luna la alta in functie de minusurile sau plusurile
prevederilor din luna precedenta si a previziunilor de activitate financiara pentru lunile ce
urmeaza.
b) Bugetul periodic, este de obicei, bugetul anual care este defalcat in bugete
semestriale, trimestriale si chiar lunare, completat in anumite ramuri ale economiei
nationale cu bugete de trezorerie.
c) Bugetul investitiilor in care se inscriu resursele (capitalul) necesare in vederea
finantarii si creditarii investitiilor de dezvoltare sau modernizare.
d) In Franta si in alte tari cu o economie de piata dezvoltata, agentii economici
intocmesc un buget director (general), care cuprinde bugete partiale sau specifice pe un
anumit domeniu al relatiilor banesti si finaciare ca de exemplu:
-bugetul vanzarilor;
-bugetul investitiilor
62

-bugetul activelor circulante;

-bugetul resurselor pentru cercetare-dezvoltare;
-bugetul actiunilor social-culturale;
-bugetul cheltuielilor administrativ-gospodaresti;
-bugetul de trezorerie.
e) Bugete fizice sau statice si bugete variabile (flexibile). Aceste bugete au in
vedere impartirea cheltuielilor de productie in cheltuieli fixe (constante) si cheltuieli
variabile. De asemenea, aceste bugete tin seama de influenta unor factori care conduc la
cresterea sau diminuarea volumului activitatii economice, a operatiunilor economice si
financiare efectuate.
In final, sunt sunt inserate resursele de finantare utilizate si rezultatele financiare obtinute.
f) Sistemul bugetelor multiple bugete care se intalnesc frecvent in Franta si in
Statele Unite ale Americii. Din acest sistem de bugete fac parte doua tipuri de bugete:
bugete principale; bugete anexe.
Bugetele prncipale se intocmesc pe feluri de activitati ca de exemplu: bugetul
comercializarii produselor (marfurilor), bugetul de productie, bugetul aprovizionarilor cu
materii prime materiale, combustibil, bugetul investitiilor si bugetul financiar.
Bugetele anexe se refera la cheltuielile propriu-zise efectuate de agentul economic,
cum sunt: cheltuielile de productie, cheltuielile de comercializare, cheltuielile generale ale
intreprinderii etc.
g) Bugetul de trezorerie este instrumentul deciziei financiare pe termen scurt.
Acest buget poate fi glisant pe luni, trimestre.Bugetul trezoreriei regrupeaza previziunile de
resurse si plati de trezorerie, adica fluxurile banesti de intrare si iesire din intreprindere
tinand seama si de durata creditelor necesare.
In general, sarcinile trezoreriei constau in: prevederea si asigurarea fondurilor
banesti de intrare si de iesire din trezorerie; asigurarea lichiditatii financiare a
intreprinderii; evaluarea diferitelor tipuri de plasamente si plasarea excedentului de
trezorerie; aprecierea, evaluarea diferitelor surse de finantare pe termen scurt; stabilirea
bugetului trezoreriei si previziunea trezoreriei.
Bugetul trezoreriei cuprinde la incasari, urmatoarele posturi mai importante:
-sumele din vanzarile de produse sau marfuri cu plata imediata;
-cresterea capitalului social al intreprinderii;
-incasarea produselor vandute pe credit din perioada anterioara;
-vanzarile din imobilizari de active;
-vanzarile de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni);
-incasari provenite din imprumuturi sau din emisiunea de noi titluri de credite;
-incasarea chiriilor, dobanzilor, dividendelor si a altor venituri.
Pe de alta parte, bugetul trezoreriei cuprinde urmatoarele plati previzibile:
-plata cumpararilor la vedere si pe credit de active circulante (din perioada
anterioara);
-plata salariilor si a premiilor;
-plata cheltuielilor de exploatare, de administratie si de comercializare a produselor
(marfurilor);
-varsarea impozitelor si taxelor la bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de
stat;
-achizitiile de imobilizari (utilaje, materii prime etc.);

63

-plata dobanzilor si a ratelor scadente la creditele bancare;

-varsarea dividendelor catre actionari si retragerile de fonduri de catre proprietari
Trezoreria joaca un rol fundamental pentru realizarea echilibrului financiar pe
termen scurt intre fondul de rulment relativ constant si necesitatile de fond de rulment
fluctuante in timp. Cand fondul de rulment este inferior cerintelor de fond de rulment,
echilibrarea situatiei financiare se poate face printr-un credit de trezorerie. In situatia
inversa cand fondul de rulment este negativ, intreprinderea degajeaza resurse nete in fond
de rulment, si bugetul de trezorerie se prezinta excedentar.
Excedentul de trezorerie cuprinde volumul de credite care urmeaza a se
rambursa in perioada urmatoare, iar deficitul de trezorerie constituie nivelul noilor
credite de care poate beneficia intreprinderea in perioada urmatoare, peste cele provenite
din trimestrul anterior.
Din bugetul de trezorerie rezulta ca serviciul finaciar din intreprinderi trebuie sa
asigure in permanana echilibrul intre incasari si plati si sa scoata in evidenta eventualele
dificultati ce pot interveni in derularea platilor si incasarilor si sa adopte masuri operative
de a preveni si evita nesincronizarile in gestiunea patrimoniala a intreprinderii.
2.Continutul si structura bugetului de venituri si cheltuieli
La noi in tara, in perioada de tranzitie la economia de piata, societatile comerciale si
regiile autonome si alte firme private intocmesc un buget de venituri si cheltuieli general,
care cuprinde intreaga activitate financiara a intreprinderii.
Rolul financiar al bugetului de venituri si cheltuieli rezulta nu numai din
determinarea in cuantum optim a veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor financiareci si
modul cum fiecare intreprindere, firma etc.,urmeaza sa-si asigure propriile resurse pentru
finantarea activitatii economice, inclusiv de investitii, precum si fondurile banesti necesare
pentru nevoi social-culturalede risc comercial si de asigurare, de rezerva, de premiere a
salariatilor, a salariilor in stransa corelare cu activitatea desfasurata, plata dividendelor etc.
De asemenea, prin bugetul de venituri si cheltuieli se previzioneaza relatiile cu cu banca
unde isi are contul curent, pe linia creditelor solicitate, a relatiilor cu agentii economici
furnizori si clienti, cu bugetul public national vizand varsamintele de impozite si taxe ca si
varsarea contributiilor la formarea bugetului de asigurari sociale si protectie sociala.
Ca instrument al echilibrului financiar si al gestiunii, bugetul de venituri si
cheltuieli dimensioneaza veniturile si cheltuielile, resursele si destinatia lor numai in
functie de productia, prestarile de servicii sau executarile de lucrari contractate la intern si
la export, pe intregul an calendaristic cat si pe perioade mai scurte (trimestre, luna).
Bugetul trebuie astfel intocmit si urmarit in executie, incat sa existe permanent un echilibru
intre fluxurile banesti de intrare si de iesire din intreprindere, intre necesitaile de resurse si
posibilitatea acoperirii acestora.
Macheta bugetului de venituri si cheltuieli nu contine date privind programul de
activitate al societatii comerciale, firmei, etc., dar reflecta toate resursele de finantare a
acestui program care se elaboreaza in od distinct de buget.
La intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli trebuie sa se tina seama
urmatoarele cerinte ale gestiunii economice si autonomiei financiare:

64

-asigurarea tuturor resurselor de care dispune societatea comerciala, firma,etc.,

pentru finantarea activitatii proiectata, a nevoilor de dezvoltare, a actiunilor social-culturale
si a altor actiuni economice;
-proiectarea tuturor fluxurilor banesti in lei si in devize, ocazionate de activitatea
previzionata pentru asigurarea capacitatii de plata a intreprinderii;
-reflectarea in buget a modificarilor in structura sau evolutia patrimoniului si a
capitalului propriu (capital social varsat, fondurile propri, rezerve si finantari, subventii,
profit nerepartizat, provizioane neutilizate);
-evaluarea si dimensionarea relatiilor banesti cu salariatii cu salariatii proprii, cu
bugetul statului, cu bancile, cu furnizorii si clientii intreprinderii, precum si cu alte
persoane fizice sau juridice in calitate de debitori sau creditori;
-proiectarea ratei rentabilitatii economice prin raportarea profitului brut previzibil
de realizat la capitalul permanent (capitalul propriu + imprumuturile pe termen mijlociu si
lung) si a ratei rentabilitatii financiare, prin raportarea profitului net la capitalul propriu.
La societatile comerciale si regii autonome, bugetul de venituri si cheltuieli
cuprinde in structura sa (macheta) sintetic si intr-o dimensionare judicioasa, veniturile,
cheltuielie si profitul, fondurile proprii si alte informative in legatura cu activitatea
intreprinderii.
Pentru a scoate in evidenta structura si continutul bugetului de venituri si cheltuieli
la o societate comerciala, prezentam in continuare principalii indicatori din macheta
Veniturile, cheltuielile si profitul.
CAPITOLUL I VENITURI TOTALE, din care:
-venituri din activitatea de baza;
-venituri din alte activitati;
-subventii pentru eventuale diferente de pret;
-venituri financiare;
-titluri de participare;
-valori mobiliare de plasament;
-alte venituri financiare.
CAPITOLUL II CHELTUIELI AFERENTE VENITURILOR, din care:
-cheltuieli evidentiate in costurile activitatii de baza si a altor activitai;
-costurile aferente stocurilor de produse finite si facturilor neincasate la inceputul si
la finele perioadei respective;
-cheltuieli suportate din veniturile realizate;
-taxa pe valoarea adaugata.
CAPITOLUL III CHELTUIELI CARE DEPASEC VENITURILE
-subventii de la bugetul public national
CAPITOLUL IV PROFIT IMPOZABIL
-impozitul pe profit.
CAPITOLUL V PROFIT NET, din care repartizat pentru:
-fond de dezvoltare;
-fondul pentru participarea angajatilor la profit;
-dividende platite fondului proprietatii statului si fondului proprietatii private;
-dividende platite actionarilor persoanelor fizice si juridice;
-alte repartizari prevazute de lege;
-varsaminte la buget din profitul net al regiilor autonome.

65

DATE INFORMATIVE
Costurile aferente volumului total de activitate, din care:
-materii prime si materiale;
-amortizarea activelor fixe;
-salariu brut;
-impozitul pe salariu;
-contributia la pensia suplimentara;
-fondul de ajutor de somaj platit de salariati;
-contributia la fondul de somaj a intreprinderii;
-contributii pentru asigurari sociale;
-numarul mediu de salariati.
Macheta bugetului de venituri si cheltuieli evidentiaza totalul veniturilor
provenite din diferite activitati (de baza si alte activitati), din activitatea de export, alte
venituri financiare si eventuale subventii de la bugetul de stat pentru regiile autonome, si
cheltuielile aferente acestor venituri, regasite in costurile totale, cele suportate direct din
profitul obtinut, taxa pe valoarea adaugata.
De asemenea, se pune in evidenta profitul impozabil, impozitul pe profit, profitul
net si repartizarea acestuia pe destinatii.
Acest document de previziune financiara cuprinde si datele necesare pentru a
evidentia relatiile financiare ale intreprinderii (societati comerciale)cu bugetul asigurarilor
sociale de stat. Astfel in partea finala a documentului Date informative se precizeaza pe
langa costurile totale aferente volumului de activitate defalcat pe principale elemente de
cheltuieli (materii prime, amortizarea activelor fixe, salarii) si impozitul pe salarii,
contributiile pentru asigurari sociale si alte contributii pentru formarea fondului de ajutor
de somaj etc.
3.Continutul si structura principalelor documente anexe ale bugetului de
venituri si cheltuieli
Bugetul de venituri si cheltuieli este insotit de o serie de anexe care detaliaza
continutul indicatorilor din documentul de baza Veniturile, cheltuielile si profitul
Astfel, in anexa Formarea si utilizarea resurselor banesti se pervizioneaza
resursele proprii de finantare provenite din activitatea curenta si din fondurile proprii(de
dezvoltare, de rezerva, pentru actiuni social-culturale si sportive) pe de o parte, necesarul
de resurse pentru finantarea activitatii de productie (amortizarea si prelevarea la fondurile
proprii) finantarea investitiilor, rambursarea creditelor si dobanzilor corespunzatoare pentru
investitii, finantarea actiunilor social-culturale si sportive, plata premiilor cuvenite
salariatiilor, participarea la profit a angajatilor, plata dividendelor si plata obligatiilor fata
de bugetul public national, pe de alta parte. In finalul acestui document de prevede
excedentul sau deficitul de resurse banesti. In cazul deficitului acesta se poate acoperi fie
prin credite bancare pentru productie sau pentru investitii, sau prin alocatii bugetare numai
pentru investitiile guvernamentale si aprobate de parlament.
In anexa Cheltuieli suportate din veniturile incasate se previzioneaza si se
urmaresc cheltuielile care se refera la: taxa pentru folosirea terenurilor scoase din fondul
funciar; cheltuielile cu pregatirea profesionala si practica in productie; sumele platite

66

pentru cercetarea fundamentala de interes national; cheltuielile de protocol, alocatia de stat

pentru copii suportata de agentii economici etc. Aceste cheltuieli se deduc din veniturile
incasate inainte de a se stabili impozitul pe profit.
Urmatoarele anexe se refera la Fondul de rezerva, Fondul de dezvoltare si
Resursele si cheltuielile pentru actiuni social-culturale si sportive. Aceste anexe
cuprind resursele curente de formere a acestor fonduri pe de o parte, iar pe de alta parte,
destinatia acestor resurse mobilizate in aceste fonduri. Indicatorii specifici fiecarui fond
mentionat sunt detaliati si analizati in fiecare societate comerciala de catre Consiliul de
administratie. In anexa Fondul de rezerva, se calculeaza si ponderea fondului de rezerva
fata de capitalul social al societatilor la finele fiecarei perioade previzionate.
O anexa imporatanta a bugetului de venituri si cheltuieli se refera la Corelatiile
societatii comerciale, firmei etc. cu bugetul public national, care cuprinde fluxurile
financiare privind varsamintele la buget sub forma impozitului pe profit, impozitul pe profit
transferat in strainatate la societaile mixte; taxa pe valoarea adaugata; impozitele pe salarii;
taxa pe terenurile scoase la vanzare din fondul funciar; impozitul pe dividende, taxele
vamale pentru import; subventii primite si neutilizate, alte varsaminte. De asemenea, mai
contin eventuale subventii pentru diferente de preturi, compensarea unor pierderi justificate
economic si alocatii pentru investitii la regiile autonome.
Desigur, in functie de necesitatile de fundamentare si a altor indicatori economicofinanciari, se pot intocmi si alte anexe ale bugetului de venituri si cheltuieli.
Toate prevederile bugetului de venituri si cheltuieli se urmaresc sistematic pe tot
parcursul desfasurarii activitatii economico-financiare, trimestrial sau chiar lunar. De altfel,
conform Legii nr. 31 din 1990 privind societatile comerciale, consiliile de administratie
saunt obligate sa prezinte in fata adunarilor generale a actionarilor situatia realizarii
indicatorilor economico-financiari cuprinsi in bugetul de venituri si cheltuieli si din bilantul
contabil si masurile ce au fost adoptate in vederea imbunatatirii activitatii financiare.

67

X. RATELE FINANCIARE MIJLOC DE ANALIZA SI DE

STABILIRE A DIAGNOSTICULUI FINANCIAR
1. Conceptul si importanta interpretrii ratelor financiare
O bun cunoastere a gestiunii financiare impune cunoasterea strii ntreprinderii i
descoperirea la momentul oportun a diferitelor cauze, efecte, probleme care generaza
schimbari asteptate sau nedorite in activitatea economica si financiara. In acest sens,
analistul financiar trebiue sa studieze conturile de rezultate, posturile de bilant sau
grupele de posturi, pentru a stabili raporturile dintre ele si diagnosticul financiar.
Analistul va face o selectie, din masa de informatii si va efectua apropieri intre diferitele
pozitii, cu scopul de a calcula anumite rate, care scot in evidenta caracteristicile
economice de piata si reprezinta un mijloc de analiza si de stabilire a diagnosticului
financiar, aceste proceduri fiind cunoscute sub denumirea de metoda a ratelor.
Prin rate se inteleg raporturile dintre marimi sau niveluri strans legate intre ele,
care caracterizeaza situatii de ansamblu sau sectoare de activitate.
Analiza financiara prin rate trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa se utilizeze cele mai reprezentative rate si sa nu se efectueze calcule care , pe
cat sunt de complexe, pe atat sunt de inutile;
- ratele calculate pe mai multe perioade succesive sa fie comparabile intre ele;
- sa se evite compararea ratelor intre intrepriderile sau grupele de intreprinderi al
caror obiect de activitate este radical diferit.
Prin diferite combinatii intre posturile de bilant sau din alte situatii de sinteza se
pot alcatui numeroase rate, dar dintre acestea este necesar sa fie selectate, cu prioritate,
cele adecvate pentru analist si problemele care urmeaza sa fie rezolvate. Astfel, de
exemplu, conducatorul financiar al unei intreprinderi vrea sa obtina un profit maxim
posibil, de capacitatea fondurilor proprii etc.; actionarii doresc sa cunoasca rentabilitatea
amplasamentelor. Ratele folosite in acest scop pot fi diferite si dupa felul de intreprindere
si marimea lor, dupa activitatea si sectoarele supuse analizei.
Metoda ratelor isi propune sa scoata in evidenta un anumit numar de marimi
semnificative si sa le interpreteze. Unul din avantajele importante ale acestei metode
consta in posibilitatea de a realiza comparatii in timp si spatiu mai ales cu ajutorul ratelor
medii sau pilot ale aceleiasi ramuri de activitate. Folosirea sistemului de rate permite sase
constate, in mod sintetic, ameliorarea sau degradare situatiei economice si financiare si sa
se prevada evolutia viitoare, tendintele generale ale ntreprinderii.
Interpretarea ratelor trebuie sa se caracterizeze prin pruden, deoarece numai una
dintre ele, luata izolat, nu este satisfacatoare pentru a caracteriza activitatea intreprinderii,
ci numai o anumita combinatie de rate d aceast posibilitate.
In acelasi timp, rezultatele identice ale ratelor pot avea sensuri diferite din punct
de vedere economic si financiar, iar cresterea valorii lor poate cpta diferite interpretri
in raport cu modifucarea numaratorului sau numitorului. Astfel, analistul va trebui sa
procedeze cu multa atentie la alegerea si interpretarea ratelor, spre a se aprecia eficienta
activitii i starea financiara a ntreprinderii.

68

2. Obiectivul analizei pe baza ratelor financiare

Obiectivul analizei pe baza ratelor financiare sunt foarte variate, dar scopul
activitatii este de a se obtine profit, o rentabilitate maxima, astfel ncat ntreprinderea va
trebui s-i aleag o politic de investitii si comerciala care s-i optimizeze rezultatele.
Realizarea rentabilitii se face prin:
- gasirea surselor de finantare si asigurarea unei structuri financiare adecvate;
- limitarea riscului lipsei de lichiditai.
Rezult c principalul obiectiv in cadrul analizei pe baza ratelor consta in
studierea succesiva a cel putin trei dimensiuni financiare ale intreprinderii:
a)- rentabilitatea;
b)- lichiditatea;
c)-structura financiara.
a) Rentabilitatea poate fi analizata cu ajutorul a numeroase rate, dintre care cele
mai importante sunt; - rentabilitatea comercial (legata de preturi, vanzri);
- rentabilitatea economica (legata de rezultate si activul economic);
- rentabilitatea financiara (legata de rezultate si capitalul propriu).
b) Lichiditatea, poate fi studiat pe baza unor rate financiare cum sunt:
- rata generala a lichiditatii;
- rata lichiditatii imediate;
- ratele de rotatie a activelor circulante, a creditului scadent acordat
clientilor, a fondului de rulment.
In cadrul acestei analize, este necesar sa se acorde o atentie deosebita calculului
ratelor, care compara gradul de lichiditate a activelor cu cel de exigibilitate a datoriilor,
astfel ca trebuie sa se studieze activele si pasivele circulante, precum si nivelul fondului
de rulment.
c) Structura financiar, care arat o anumit politica a intreprinderii in legatura
cu compozitia capitalurilor, se poate analiza in special prin ratele de indatorare, dar si prin
efectele datoriilor asupra rezultatelor.Ratele de structur financiar compara finantarea
externa prin datorii cu fondurile proprii, scoand in eviden compoziia datoriilor din
pasiv
si repartiia capitalurilor permanente intre fondurile proprii si fondurile
imprumutate pe termen mediu si lung. Pe termen lung, ntreprinderea trebuie s genereze
o capacitate de autofinantare suficienta pentru a-i putea rambursa datoriile.

69

3. Categorii de rate si semnificaia lor

3.1.Rate de structur financiar
Din aceast categorie fac parte ratele de lichiditate, de indatorare si de finanare a
imobilizrilor.
Ratele de lichiditate arat gradul in care intreprinderea poate face fa datoriilor
pe termen scurt.
Rata lichiditatii generale este data de raportul dintre capitalurile circulante si
datoriile pe termen scurt, daca capitalurile sunt mai mici, inseamna c datoriile nu sunt
acoperite de capitaluri circulante, astfel ca fondul de rulment a devenit negativ. In acest
caz, ea ne va semnala ca intreprinderea a imobilizat fonduri provenite din credite pe
termen scurt, ceea ce contravine regulilor de gestiune financiar. Aceast situatie nu
prezinta pericole daca se respect urmatoarele conditii:
- renoirea usoar a datoriilor pe termen scurt;
- gradul de lichiditate a activelor circulante sa fie mai mare decat cel de
exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.
In aceasta optic, este important:
- sa se calculeze termenul mediu al incasarii creditelor acordate clientilor si
termenul mediu al politelor furnizorilor si , in functie de acestea, sa se actioneze asupra
scurtarii primului si cresterii celui de-al doilea;
- sa se poata reduce stocul, spre a se putea achita datoriile pe termen scurt, fr a
se stanjeni continuitatea productiei.
Dac dup aplicarea celor de mai sus, nu se reuseste sa se imbunatateasca rata,
vor trebui luate masuri de reconstituire a fondului de rulment.
Cand capitalurile circulante sunt mai mari decat datoriile pe termen scurt,
intrepinderea este pusa la adapost de o insuficienta de trezorerie (de lichiditati), care ar
putea fi provocata de cererea de rambursare din partea bancilor.
Rata de trezorerie = Capitaluri circulante(Stocuri)
Datorii pe termen scurt

Rata de finantare a capitalurilor circulante = Fondul de rulment

Capitaluri circulante

Rata de acoperire a stocurilor = Fondul de rulment

Valoarea stocurilor

70

3.2. Rate de ndatorare

Aceste rate permit sa se examineze repartiia sau structura capitalurilor de care
dispune intreprinderea, adica a capitalurilor proprii si a celor imprumutate.
O prima rata de acest fel se refera la coeficientul total de indatorare (Ct):
Ct = Datorii totale
Capitalul propriu
Aceasta rata reflecta marimea sumelor imprumutate si a capitalului propriu. Cu
cat acest raport este mai mare, cu atat intreprinderea va depinde mai mult de cei de la
care au imprumutat bani, din care cauz poart denumirea de rata de autonomie
financiara.
Cu cat raportul este mai mic, cu atat intreprinderea va putea depasi o criza de
restrangere a creditului.
O alta rata de indatorare se poate masura prin raportul dintre datoriile pe
termen lung si mediu si capitalul propriu sau invers. Aceasta rata reflecta, in interiorul
capitalurilor permanente, proportia capitalului propriu in raport cu imprumuturile
contractate pe termen lung sau mediu.
Rata capacitatii de rambursare (rata de acoperire) se calculeaza astfel:
Datorii pe termen lung si mediu
Sume obtinute prin autofinantare
Cu cat rata este mai mica, cu atat capacitatea de rambursare este mai mare.
3.3. Rata de finantare a imobilizarilor
Intre ratele de finantare a imobilizarilor putem mentiona:
a) Rata de finantare cu capitaluri proprii = Capitaluri proprii
Active fixe
Cand rezultatul raportului este supraunitar, inseamna ca activele fixe sunt
acoperite cu capitaluri proprii, care finanteaz in plus si activele circulante. In acest caz,
se poate spune ca intreprinderea are un fond de rulment propriu (format din capitaluri
proprii), spre deosebire de fondul de rulment strain, care se constituie din datorii pe
termen mediu si lung.
b) Rata de finantare cu capital permanent se calculeaza astfel:
Capitaluri permanente
Active fixe
Daca raportul este egal cu 1 inseamna ca fondul de rulment este nul, iar daca are o
valoare subunitara, fondul de rulment este negativ. In cazul in care raportul este
supraunitar, fondul de rulment este pozitiv.
3.4. Ratele privind viteza de rotaie
Pentru a pentru a caracteriza mai bine activitatea intreprinderii este necesar sa
se calculeze si ratele de rotatie: - rate de rotatie a stocurilor;

71

- rate de rotatie a creditelor;

- rate de rotatie a capitalurilor.
Ratele de rotatie pot fi exprimate in numar de rotatii(coeficient de rotatie) si in
zile (durata unui ciclu).
a) Pentru stocuri se calculeaza coeficientul de rotatie (Kr):
Kr = Vanzari
Stoc mediu global
Viteza de rotatie (Vz) a stocurilor in zile se calculeaza astfel:
Viteza de rotatie (Vz)= Numarul de zile an/trimestru
Coeficient de rotatie

sau

Vz = Stocul mediu global x numar zile/trimestru

Vanzri
b)Pentru creditele acordate clientilor coeficientul de rotatie (Kr) se calculeaza
astfel:
Kr = Vanzari
Sold clienti
Iar viteza de rotatie (Vz) dupa relatiile:
Vz = Numarul zilelor an/trimestru
Kr

sau

Vz = Sold clienti x Nr zile an/trim.

Vanzari

c) Ratele vitezei de rotatie a capitalurilor se calculeaza astfel:

Rata de rotatie (Kr) a capitalului propriu, este data de raportul:
Kr = Cifra de afaceri
Capital propriu
Rata de rotatie (Kr) a capitalului permanent se calculeaza prin raportul:
Kr = Cifra de afaceri
Capital permanent
d) Rata de exploatare a imobilizrilor nete se stabileste ca raport intre cifra de
afaceri si imobilizarile nete. Aceast rata reflecta gradul de folosire a imobilizarilor.
e) Rata de rotatie a capitalului circulant se calculeaza ca raport intre cifra de
afaceri si capitalul circulant. Cu cat aceasta rat este mai ridicata, cu atat viteza de rotatie
a capitalului circulant este mai mare si rentabilitatea fondurilor este mai buna.

72

3.5. Rate de rezultate si de amortizare

a) Rata de autofinantare este data de raportul dintre marja bruta de autofinantare
si cifra de afaceri si permite sa se analizeze in ce masura vanzrile elibereaz sume pentru
dividende.
b) Rata beneficiului net = Beneficiul net
Cifra de afaceri
Aceasta rat permite sa se stabileasc in ce masura activitatea intreprinderii
elibereaza sume pentru dividende.
c) Rata de randament efectiv al actiunilor = Dividendele distribuite
Capitalizarea bursiera
d) Rata de amortizare a imobilizrilor brute = Fondul de amortizare cumulat
Imobilizri brute
e) Ritmul amortizrii = Amortizarea anuala
Imobilizari brute
3.6 Ratele de echilibru financiar
a) Necesar financiar al exploatarii = Necesar financiar al exploatarii
Pentru un leu cifr de afaceri
Cifra de afaceri

b) Coeficientul creditului la
necesarul financiar

Credite bancare curente

Necesar financiar al exploatarii

c) Cota de alert = Dobanzi privind operatiunile de finantare

Cifra de afaceri

4. Diagnosticul financiar
In stabilirea diagnosticului financiar se utilizeaz instrumente de analiz si
control. Obiectivele fundamentale ale diagnosticului financiar se refera la evolutia
gestiunii si a riscului cu precizarea ca ele se pot limita adesea la formularea unei opinii
asupra starii de sntate financiar a unei intreprinderi privind terii investitori sau
mprumuttorilor.
Oricare ar fi obiectivele, un diagnostic bun reclama, cu precadere, studiul
lichiditatii, rentabilitatii si structurii financiare, dar si al altor aspecte (riscul, cresterea
intreprinderii etc.). Evaluarea corecta a starii financiare a unei intreprinderi nu trebuie sa

73

se faca numai pe baza datelor din bilant si din conturile de rezultate, atunci cand urmeaza
sa se faca numai pe baza datelor din bilant si din conturile de rezultate, atunci cand
urmeaza sa se faca o judecata asupra posibilitatilor ei viitoare. Un diagnostic corect se
poate stabili printr-un demers mult mai larg, care sa cuprind si un studiu prealabil al
mediului inconjurator.
4.1. Studiul prealabil al factorilor calitativi
Analizele care se efectueaza trebuie s clarifice date privind evolutia cifrei de
afaceri, a efectivului de personal, a investitiilor etc. In aceast direcie se impune sa se
studieze piata comercial, imaginea ntreprinderii sau a mrcii, relaiile cu clienii, gama
de produse si procedeele de concepie. O importan major prezinta pentru analist
crearea unei imagini asupra sectorului economic din care face parte ntreprinderea,
segmentului de pia pe care il ocup, evoluia concurentei, strategiei comerciale
adoptate, reelele de distribuie, politicii de pia, formelor de publicitate, gradul de
calificare a personalului, varsta medie, capcitatea si competena cadrelor de conducere
etc.
Un alt aspect care trebuie studiat este ntregul proces de la achiziionarea
materiilor prime man la obinerea produselor finite, deoarece metodele si procedeele de
fabricaie, modelul in care este programat si controlat producia, starea echipamentului,
politica de aprovizionare reprezint factori esentiali in obtinerea unei eficiene a ciclului
de exploatare.
4.2. Coinutul diagnostcului financiar
Pentru stabilirea diagnosticului financiar este necesa sa se analizeze numeroase
probleme, legate de cretere, rentabilitate, echilibru si risc.
Analiza cresterii const intr-un studiu al modului in care evolueaza societatea.
Aceast analiz se efectueaz cu ajutorul cifrei de afaceri i al valorii adugate, corectate
cu rata inflaiei.
In mod practic, se stabileste mai ntai cresterea aparent (nominal) sau brut
(neninand cont de rata inflatiei) si apoi cresterea real sau net (inand cont de rata
inflatiei), a cifrei de afaceri si a valorii adugate, prin diferent dintre marimile lor din
dou perioade. Dup calculul acestor diferene, se determin procentele de crestere ale
celor doi indicatori.
Analiza rentabilitii de exploatare presupune confruntarea rezultatelor cu
mijloacele utilizate (echipamente si personal).
Studiul eficientei mijloacelor umane se poate nfptui pe baza cifrei de afaceri si a
valorii adugate, care se compara cu efectivul de personal operational. Aceast
comparatie permite sa se constate contributia unui salariat la obtinerea cifrei de afaceri si
a avutiei intreprinderii.
Analiza trebuie completata cu ratele calculate prin raportarea cifrei de afaceri la
salariile personalului operational si a numrului de ore productive la numarul de ore
platite, acesti indicatori exprim productivitatea factorului uman, eficiena muncii.
Analiza echilibrului se poate efectua static sau dinamic.

74

Pe baza bilanului se poate exprima proportia dintre masele de capitaluri si

folosintele durabile si ciclice. In cazul in care necesarul de fond de rulment este egal cu
fondul de rulment se poate spune ca echilibrul este perfect.
Cauzele principale ale variaiilor activelor circulante sunt foarte diferite, intre
acestea amintind: cresterea cifrei de afaceri, fenomenele inflationale, suprastocarea,
recesiunea economic, calitatea gestiunii stocurilor.
Stpanirea acestor cauze prezint un mare interes pentru realizarea echilibrului
dintre resurse si folosine. Echilibrul financiar poate fi urmrit si cu ajutorul altor rate,
cum sunt cele de autonomie si de finantare.
Adancirea echilibrului financiar si a conditiilor de realizare a acestuia trebuie sa
fie efectuate si pe baza unui tablou al fluxurilor financiare, fapt care are menirea de a
completa analiza efectuata pe baza de bilan se de a evidentia cauzele dezechilibrelor.
Tabloul fluxurilor financiare trebuie sa cuprind fluxurile de lichiditi si folosinele lor.
Din studierea acestui tablou poate rezulta, intre altele, existenta unui risc economic care
poate fi generat de o insuficient crestere a investiiilor productive si a unui risc financiar
dat de neutilizarea excedentului de trezorerie la achiziionarea de noi echipamente.

75

BIBLIOGRAFIE

1. Gh. Bistriceanu - Finantele agentilor economici

M. N. Adochitei
Editura Economica Bucuresti 2001
E. Negrea
2. P. Bran

- Finantele intreprinderii
Editura Economica Bucuresti -1997

3. N. Antoniu si altii - Finantele intreprinderii

Editura Didactica si Pedagogica
Bucuresti 1993
4. V. Ilie

-Gestiunea financiara a intreprinderii

Editura Didactica si Pedagogica
Bucuresti -1997

5. E. Negrea

-Finantele intreprinderilor de comert si turism

Editura Metropol Bucuresti -1994

76