Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Se spune ca departe, incit si gindului ii era greu sa ajunga pina acolo, traia un cioplitor de stele.
Numele lui era AIN. Lui i se daruise la nastere un har fara de seaman: sa ciopleasca ca nimeni altul. Si, pentru ca
miinile lui ii erau atit de maiestre s-a hotarit ca el sa ciopleasca stele. De mii de ani, Ain cioplea si faurea stele asa
cum sufletul ii soptea si, tot ce miinile atingeau, era neasemuit.
Iar stelele nu erau facute nici din marmura, nici din pietrele pretioase cunoscute pe pamint. Stelele erau cioplite de
Ain din Lumina. Cerul devenea pe zi ce trece tot mai frumos asemeni unei gradini inflorite.
Fiecare stea cioplita de Ain avea un sunet. Bolta Cerului devenise o simfonie divina si fiecare stea
avea parfumul ei.
Asa ca cine se plimba pe cararile Cerului, devenea pe nesimtite mai bun, mai iubitor si mai drept, pentru ca
frumusetea care il inconjura din toate partile ii transforma inima.
Pentru citeva clipe raminea tacuta, adincindu-se in privirea lui nesfirsita. De unde sa
stie ea ca fiecare culoare a curcubeului era un alt univers, care la rindul lui era o treapta care te aducea mai
aproape de Lumina Luminilor, dupa care oricare suflet era insetat?
Ain era fericit, iar lucrul miinilor sale se desavirsea pe masura negraitei sale fericiri. Impreuna au mers si in
Gradina Ingerilor, unde aleile erau pavate cu pietre pretioase, care mai de care mai sclipitoare. Toti ingerii
venisera sa o vada si sa se bucure de zimbetul ei. Chiar Ingerul Blindetii i-a daruit un mugure de floare, iar
Ingerul Frumusetii i-a sarutat ochii sa-i straluceasca mereu. Si, pina la urma, ingerii ii tesura o rochie din fir de
stea, cum nu se mai vazuse niciodata. Amena mai invata sa impleteasca prima ei coroana din flori celeste. Iar ca
bucuria sa-i fie deplina, ingerii o lasara sa faca doua bratari din cele mai frumoase flori: una si-o puse pe mina ei,
iar cealalta o prinse pe mina cioplitorului.
- Acum nu o sa ne pierdem niciodata. Bratarile noastre surori au sa ne tina mereu impreuna!
Ain zimbise, imbratisind-o: cum s-ar putea pierde, cind nu se desparteau niciodata? Pina noaptea tirziu, Amena ii
povesti tot ce vorbise cu ingerii, tot ce o invatasera si ii aratasera.
- Ingerii stiu atit de multe! M-au invatat frumusetea din orice lucru. M-au suit in virful pomului cu fructe de aur si
am putut vedea cele doua poteci de taina: poteca binelui si poteca raului. Acum stiu sa le deosebesc! Iar Ingerul
Nevinovatiei mi-a spus
- Ce ti-a spus, Amena?
2
Si iata ca veni clipa despartirii. Era noaptea sfinta, cind poporul astepta nasterea anului. Amena era insasi
frumusetea, iar mintea sa inflorise asemenea unei flori celeste, udata de roua fara de asemuire a invataturilor
primite.
- E noaptea de vraja a lumii, Amena spuse Marea Regina. Ai dreptul la indeplinirea unei dorinte. Te ascultam!
- As vrea sa ajung la Ain ! As vrea sa fim din nou impreuna, acolo unde se nasc stelele. Lasati-ma sa plec spre
Imparatia Lupului Alb!
- Credeam ca vei uita, ca vei ramine cu noi! Cu totii te-am indragit! Dar ai dreptate, Amena. Cum ar putea
Iubirea sa uite inceputul ei?
- Vino, se auzi glasul abia murmurat al Inteleptului Ram. Si numai ce mina lui ii atinse umarul, ca se si trezira
amindoi in interiorul pesterii vii, in fata unei oglinzi de clestar.
- A sosit Timpul! Drumul spre Imparatia Lupului Alb se afla in fata ta. Oglinda este usa prin care vei intra in
labirintul pesterii. Nimeni nu te va insoti in intunericul pesterii. Foloseste fiecare cuvint pe care ti l-am spus si,
mai ales, nu te lasa cuprinsa de frica. Daca esti gata intra acum in oglinda din fata ta, gaseste Calea si fii
fericita! Totul sta in puterea si credinta ta!
Amena, respirind adinc, pasi in clestarul straveziu al oglinzii si fu inconjurata de bezna. Nimic care sa-i arate
drumul. Incepu sa paseasca pipaind peretii cu miinile. De sute de ori fu nevoita sa se intoarca din cotloanele
infundate. De sute de ori isi simti picioarele alunecindu-i in gol. Citeodata avea impresia ca se misca in cerc. Se
lupta cu disperarea, cu deznadejdea care-i ingrozea sufletul. Atunci il auzea pe Ram: Nu te lasa prada lor, altfel
or sa-ti secatuiasca puterile. Fii mereu tu insati! Fata se oprea, respira adinc si pornea mai departe.
- Doamne! Cit este de intuneric!
Intunericul este o alta forma a luminii, Amena ii raspundea din amintire vocea blinda a lui Ram. Lacrimi
fierbinti spalara ochii Amenei. Cum sa transforme bezna in lumina? Cum?
infrint de nimic! Si peretii labirintului se luminau, iar calea se deschidea in fata ei fara obstacole. Strabatu pe
rind sapte sali scinteind de podoabe. Si fiecare sala o impodobea pe Amena cu o noua minune, sporindu-i
frumusetea si intelepciunea.
In vremea aceasta Ain o cauta cu disperare pe Amena. Deznadejdea ii cuprinse inima. Nimic parca nu mai avea
rost in viata lui. Bucuria care ii umpluse casa odata se stinse, asa cum lumina se stinge cind apune soarele. Casa
devenise pustie ca un cring fara pasari. Ceva in fiinta lui disparuse fara veste si el isi simtea sufletul golit de
putere.
- Ar putea vorbi cu Universul, susotira doua stelute.
- Numai el l-ar putea ajuta.
Ain ridica ochii spre ele, in timp ce un licar de speranta se aprinse in inima lui. Si, fara sa stea pe ginduri, o lua la
fuga catre Palatul de Foc al Universului. Nu se opri decit in fata lui. Acesta il privi cu bunatate si intelegere.
- Stiu ce vint napraznic te-a purtat pina la mine, rosti abia soptit. Imi pare rau, dar fetita a cazut in Groapa Neagra.
- Dumnezeule! Am pierdut-o pentru totdeauna!
- Ain, Amena nu a murit, ci doar a ajuns pe Pamint.
- Pe Pamint? Acolo unde se nasc sufletele ca sa invete Legea?
- Da, cioplitorule. Groapa Neagra este o Poarta prin care trebuie sa treaca cei care vor sa creasca. Fiecare nastere
este doar o treapta pe care o urca catre Lumina.
- Si ea, Amena, a uitat totul, asemeni muritorilor?
- Nu, Ain! Amena nu poate cunoaste uitarea pe care sufletele o capata doar in pintecele mamei pamintene. Atita
doar ca ii va fi foarte greu, nespus de greu sa gaseasca drumul inapoi. S-ar putea sa rataceasca mii de ani.
- Invata-ma cum sa ajung pe Pamint! Trebuie sa o gasesc pe Amena, cu orice pret!
- Greu lucru imi ceri! Ca sa ajungi pe Pamint va trebui sa inveti sa te nasti si sa mori; sa inveti sa alegi intre
realitate si iluzie; sa inveti cum sa treci printre doua porti ale nasterii si ale mortii, pentru ca altfel vei ramine pe
tarimul umbrelor, asemeni multora. Dar, cel mai cumplit lucru, este uitarea. Va trebui sa uiti: sa uiti cine esti, de
unde vii, sa uiti de ce ai coborit pe Pamint. Vei uita lumea noastra, chiar si pe Amena. Pentru ca te nasti minat de
dorinta vei uita Imparatia si va trebui sa ti-o reamintesti, singur, fara alt ajutor. Iar lucrul acesta este cel mai
greu. Nu vezi cit trudesc oamenii, cite vieti irosesc pina reusesc sa intrezareasca scinteia aprinsa in propria lor
fiinta, unica realitate? Ai putea accepta toate acestea, Ain?
- Da, pot! Fara Amena viata mea nu-si mai are rostul. Pe ea am cioplit-o din lumina sufletului meu. Dorul meu de
ceva mai frumos decit Frumusetea insasi a adus-o la viata! Ajuta-ma sa ma nasc pe Pamint!
- Fie, Ain! Exista o cale, dar la nasterea ta vei uita totul. Vei primi o saminta de trup pe care va trebui sa o cresti
dupa legile vietii pamintene. Va trebui sa-ti reamintesti singur, cum sa respiri, cum sa mergi, cum sa te inalti
Daca te incumeti platesti pretul
- Pretul? Care pret? Orice, cere-mi orice!!
5
povestira ca frumusetea lui intrecea orice inchipuire! O singura privire a Cerbului te putea face sa intelegi sensul
vietii, putea opri roata Timpului si putea sa-ti dezvaluie taina Adevarului.
Intr-o zi, o intimplare ciudata il purta pe baiat pe niste locuri pe care nu le mai calcase niciodata. Intr-o noapte, pe
cind facea de straja, un urs reusi sa fure o mioara. Flacaul se luase dupa urs si alerga dupa el pina rasari soarele.
Ursul lasa mioara nevatamata si-l privea pe baiat rugator, parca cerindu-i ajutor. Atunci vazu ca totul in jur era
scaldat in aburi de lumina albastra, iar iarba, florile si copacii aveau culori ciudate, fumurii. Il urma pe urs pina la
o pestera, unde zacea pe un pat de ierburi uscate, un barbat cu barba carunta, care gemea incetisor. Baiatul incepu
sa-l maseze asa cum il invatasera batrinii, alungind boala din corpul barbatului. Apoi scoase de la briu un saculet
cu ierburi de leac, din care facuse o fiertura aromata din care ii dadu sa bea. Se scursera citeva ore bune pina cind
barbatul deschise ochii: trecuse primejdia focului.
- Iti multumesc, flacaule! Dar de unde esti? Pe la mine rar urca cineva!
- Sint de jos, din Vale. Daca nu ma aducea ursul, nici eu n-as fi ajuns prin aceste locuri.
- Putini oameni se incumeta sa urce la Stinca Dorului ! Eu sint cioplitor de icoane.
- Un cioplitor de icoane?!
- Da, nu ai vazut niciodata cum se ciopleste lemnul?
- Nu, si o amintire i se zbatea in suflet, ca o parere si il durea ca nu o poate aduce la lumina.
Mosul lua o bardita si o bucata de lemn. Miinile lui pareau ca vrajite; mingiiau cu dalta lemnul si, incetul cu
incetul, lucrul se desavirsi.
- Hai, incearca!
Flacaul isi simtea palmele transpirind de emotie! Dar, ce ciudat! In clipa in care incepu sa lucreze, i se paru ca isi
aduce aminte Doamne! De ce nu poate da voalul la o parte, sa-si poata atinge taina ce-i plinge in suflet? Miinile io luara inainte. Ciopleau cu dibacie, cu maiestrie, de parca dintotdeauna numai asta facusera.
Batrinul il privea uluit. Chipul daltuit de baiat parea coborit din ceruri, parea facuta din Lumina.
- Icoana ta intrece orice frumusete, toate icoanele din Palatul Cerbului!
- Al Cerbului Instelat? L-ai vazut pe Cerb?
- Eu ii cioplesc icoanele cu care isi impodobeste Palatul.
- Deci Cerbul exista si ochii i se umezira.
- Cum sa nu existe? Doar el este sufletul neamului Omenesc! De vrei sa-l vezi iti voi arata unde obisnuieste sa
vina. Daruieste-i icoana pe care ai cioplit-o si el iti va indeplini o dorinta.
O sa poata sa vada Cerbul. O sa-i poata vorbi! Il va putea ruga orice!
- Cere-i Palosul Strabunilor! auzi Glasul Inimii. Palosul Vrajit. Acela care il are,
nu va putea fi invins.
Flacaul lua in miini icoana si se lasa purtat de batrin spre locul unde va urma sa vina Cerbul. Deodata, aerul isi
schimba culoarea. Ceva viu si luminos il umplea, hranindu-l, in timp ce o pace infinita cuprinse totul, ca o
imbratisare. Nu dupa multa vreme aparu si Cerbul. Era aidoma cum il visau batrinii pastori: mindru, cu coarne
instelate. Cind Cerbul il cerceta cu ochii, simti ca o putere fara margini il cuprinse si-i toarna tarie in trup. Fara sa
rosteasca vreun cuvint, flacaul aseza la picioarele Cerbului icoana.
- Iti multumesc, fiu al pastorului, pentru darul miinilor tale
- Ma cunosti?
- Te stiu de cind ciopleai Lumina si mai de demult chiar. Iti stiu ziua de miine si cele care vor urma. Ai dreptul la
indeplinirea unei dorinte, orice vrei Cere-mi un singur lucru si acela va fi al tau
- Ai vrea sa-mi dai Palosul Strabunilor?
- Bine ai ales, al tau sa fie si nu uita: harul de pret al Palosului, nu in tais sta, ci in Iubire si Cerbul disparu intro clipa.
Daca la picioarele lui nu ar fi stralucit Palosul dorit ar fi putut spune ca totul nu a fost decit un vis frumos.
Viata barbatului isi urma cursul stiut, dar cu singura deosebire ca acum cel mai mult ii placea sa ciopleasca
icoane. Il mai incerca si acum dorul ascuns in inima, setea aceea de ceva nedeslusit, doar ca de la o vreme, i se
parea ca alinarea ii este pe aproape. Tot inima care-l durea de dor ii soptea in taina ca ziua aceea nu-i departe.
De la o vreme ii placea baiatului sa-si poarte oile la Stinca Salamandrelor , unde obisnuiau sa vina sa se rasfete
salamandrele stropite cu smaralde si topaz. Flacaului ii placea sa le asculte povestile adevarate din lumea lor cu
zine si spiridusi. Si astfel afla ca, undeva, dincolo de Valea Cerbului Instelat, s-ar afla Imparatia Lupului Alb,
imparatie a Pacii si a Iubirii, in care cel care e vrednic sa intre cunoaste desavirsirea. Si tot acolo, povestise o
salamandra aurie, ar fi venit din stele o fata frumoasa ca un cintec, pe care Lupul o invata Legea, Legea care te
face liber si nemuritor.
Cind auzise despre fata inima ii tresarise tulburata si, de atunci, dorinta de-a vedea macar o clipa fata, ii rapi
linistea noptilor.
***
8
Stinca pe care se afla Amena domina piscurile din jur. Cita deosebire intre Tara Marii Regine si aceste locuri!
Doar munti, munti nesupusi decit departarilor. Simteai, respirind aerul lor, cum devii o parte a maretiei lor, ca
acolo iti sint radacinile si ca poti sorbi liber din izvorul vietii.
Amena privea cu nesat, umplindu-si sufletul cu ceva pe care nu-l putea defini, dar care era mai presus de
frumusete si forta. In fata ei statea, privind-o cu blindete, un Lup cu blana alba, stralucitoare:
- Bine-ai venit la noi, Amena! Vulturii, soli ai Marii Regine, mi-au povestit despre tine si dorul tau. Asculta cu
atentie, Amena! Tara aceasta s-a nascut din impreunarea Luminii cu Pamintul. Oamenii sint pastratorii tainelor
lumii, ursitorii semintiilor care alcatuiesc omenirea; ei se nasc Calauze si stiu sa poarte sufletele insetate catre
Fintina cu Apa Vie; ei stiu sa umble pe Poteca Fulgerului, asa cum mergi pe oricare poteca de munte. Din trupul
acestei tari s-a nascut izvorul alb si luminos al Iubirii, cu care este alaptat intreg neamul omenesc. Si este
Leaganul Pamintului pentru ca este de-a pururi nascatoare de pace de frumusete de bucurie. Ca sa fii acceptata
va trebui sa te joci cu tainele acestui Pamint si sa-l convingi pe Cerb sa-ti dea Cheile Curcubeului. Iar cind va
veni timpul, eu insumi iti voi deschide drumul catre stele.
- Cheile Curcubeului ai spus? Cheile celor sapte Imparatii?
- Da, Amena. Stiai despre ele?
- De la Ain , de la cel care m-a cioplit din cintecul inimii lui.
- Ai sa-l gasesti pe cioplitorul de stele, asa cum izvorul nu poate fi despartit de apa pe care-o daruie lumii, tot asa
nu pot fi despartiti cei care se iubesc.
Dar, pentru inceput ai sa stai la Moara Timpului , acolo unde se macina clipele ca niste boabe de griu.
Si fata ucenici la Batrinul Morar , invatind cum sa foloseasca saminta timpului, ca aceasta sa dea rod bogat, sa
adune orele intr-o singura respiratie si sa tese din ele vesmintele eternitatii; sa incremeneasca clipa si sa spuna
zvicnirea timpului fara sa schimbe armonia lumii.
Legea acelui loc ii da dreptul celui sirguincios la indeplinirea unei dorinte si, cind sosi clipa sa plece de la moara,
Lupul o invata pe Amena sa ceara Scutul Fermecat, care te apara de duhuri, de amagiri, de bezne necunoscute.
Morarul se bucura de alegerea fetei, dar pentru aceasta trebuia sa-l ia singura. Scutul era pazit de cei doi colti de
piatra care sprijina cerul din fata Morii si care nu se opresc niciodata. O singura secunda ii era ingaduit ca sa se
strecoare si sa-si ia darul fagaduit. Mina Amenei decupa aerul fulgerind spre nemiscare. Cei doi colti de piatra se
oprira si fata ridica fara teama Scutul Fermecat.
- Nu uita! E liber doar cel care face binele. Binele se afla sadit in fiece fiinta. Trebuie numai sa-l lasi sa dea
roade si sa-l imparti cu ceilalti, asa cum izvorul imparte tuturor apa curata.
Iar de la Baba Mare , desfacatoarea de farmece, invata Descintecul de Lumina, cu care se dezleaga orice vraja.
In lumea in care te afli, Amena, umbra insoteste lumina, noaptea se plimba in urma zilei, noroiul traieste ca sa
hraneasca floarea. Lumea e o continua devenire, de aceea trebuie sa inveti sa eliberezi ce este curat din capcana
care intineaza, sa redai zborul pasarii inlantuite. Descintecul schimba fata lucrurilor, folosind forta vicleana a
Raului o intoarce catre Bine, prefacind intr-o clipa orice legatura intunecata in libertate.
Dar o intimplare schimba ordinea zilelor.
In noaptea nasterii Noului An o groaznica nenorocire se abatu asupra Imparatiei: paznicii hotarelor au adormit
iar Intunecatul navali, sperind sa puna stapinire pe Tara. Lupul Alb se straduia din rasputeri sa-i tina piept:
- Amena, am fost prinsi nepregatiti si nu stiu care va fi soarta bataliei. Vreau sa-ti deschid Poarta, asa cum ti-am
promis. Sa nu uiti niciodata ce-ai invatat la noi! Pamintul este oglinda Cerului. Legea e aceeasi oriunde te-ai
afla. Sa ne grabim! Caci, dupa ce vei trece voi inchide Poarta pentru totdeauna, pentru ca hotii de soare sa nu
poata urca in cer. Sufletele pamintenilor nu vor mai gasi niciodata drumul care duce la Inima Universului.
Amena tresari. Clipa pe care o visase ani de-a rindul, clipa intoarcerii la Ain, sosise. Dar pretul i se parea prea
mare. Nu putea parasi Tara care o crescuse cu rabdare si iubire acum cind Intunericul era gata sa o supuna si sa o
inrobeasca:
- Opreste-te! Ramin si lupt alaturi de tine, pina vom birui! De la voi am invatat sa schimb cumpana sortii!
- S-ar putea sa nu biruim si atunci vei ramine pentru totdeauna pe Pamint.
- Spune-mi, ce trebuie sa fac pentru a invinge?
- Mai este o scapare. La Stinca Salamandrelor isi aduce oile un pastor care a primit in dar Palosul Strabunilor. Cel
care are Palosul, greu va fi invins in lupta dreapta. Alearga si roaga-l pe pastor sa ne ajute.
Ca vintul ce mina furtuna din urma alerga fata sa aduca ajutor Tarii care o ocrotise si ii daruise tainele ei. In fata
ei, Stinca Salamandrelor isi usca muschiul verde in caldura soarelui. Pe pajistea din jurul stincii, pasteau mioare
albe, pazite de un ciine. Un fir de melodie catifelata o atrase spre intrarea unei grote. Acolo, linga un foc, fata zari
un flacau care cinta din fluier. Privirea lui parea adincita, departe de parca ar fi vrut sa desluseasca o taina. Amena
se opri ca fulgerata. Inima incepu sa-i bata nebuneste, de parca ar fi vrut sa iasa din piept si sa alerge in bratele
celui care o privea incremenit.
Ain! Ain cioplitorul de stele!!, striga sufletul ei.
Ani de-a rindul privise stelele, cautind-o pe aceea care o cioplise Ain, din inima lui, chemind-o la viata. Noapte de
noapte adormise, sperind ca, intr-o zi, Ain o va stringe la pieptul lui ca odinioara, regasind-o. Si iata ca minunea
intilnirii lor se intimpla acum pe acest Pamint al florilor si al izvoarelor curate. Simtea cum totul se invirte in jurul
ei, in timp ce o fericire ii umplea sufletul. Ca sa ajunga pina la Ain invatase sa fie libera si sa iubeasca Adevarul
mai presus de orice.
Dar ce face Ain in grota aceasta? De ce o priveste de parca ar vede-o pentru prima data?
- Cine esti tu, fata frumoasa ca zorile si ce urgie te urmareste si-ti inspaiminta privirea?
10
Ochii Amenei se umplura de lacrimi. Era cu putinta ca Ain sa nu o recunoasca? Isi aminti de Lupul Alb care se
lupta cu Intunericul, sus pe creste. Nu era timp de intrebari. In citeva cuvinte ii spuse pastorului despre pericolul
care ameninta Imparatia Lupului Alb, rugindu-l sa-i vina in ajutor.
Fara sa stea pe ginduri, flacaul lua Palosul Strabunilor si alerga urmat de Amena catre locul infruntarii. Acolo
lupta era apriga. Lupul Alb abia se mai zarea de naluci care se nasteau pretutindeni. Palosul voinicului se pravali
ca un traznet peste cetele dusmane, risipindu-le in cele patru zari. Alaturi de el, Amena ridica Scutul Fermecat,
aparindu-l pe Ain de atacuri miselesti. Ea mai invatase de la Batrinul Ram taina sacra a Pamintului, a
transformarii raului in bine: Priveste Amena si ia aminte la bunatatea fara margini a Pamintului Din tot ce e
putred, face un lucru folositor. In adincul lui binecuvintat, raul este transformat in seva hranitoare, vreascul in
fruct aromat, frunzele cazute in forta care sustine padurea. Priveste si invata! Si, ori de cite ori vrajmasul se
napustea asupra ei, il preschimba in porumbel alb si-l trimitea in lume sa poarte pacea.
Asa cum luptau alaturi, Lupul, Amena si Ain pareau a fi o singura radacina a unui neam. Una cite una nalucile se
topeau in vazduh, asa cum ceata se topeste in miezul fierbinte al zilei. Daca vazu ca ii scad puterile si nu-i poate
dovedi in lupta dreapta, Intunecatul, crezind ca forta le vine de la Soare, se gindi sa-i acopere fata luminoasa. O
bezna rea invalui Pamintul si cumpana bataliei se apleca spre intuneric. Trei nopti grele ca un pacat, trei nopti
cumplite incercara sa zdruncine credinta Pamintului in forta Luminii. Trei nopti nesfirsite ca foamea, Lupul Alb,
Amena si Ain luptara fara sa vada, incercind sa-i biruie vrajmasia.
Dar in viltoarea luptei, flacaul izbi cu Palosul Scutul pe care fata il tinea in
mina ridicata. Din izbitura tisni flacara unui fulger si, la lumina ei, voinicul zari bratara de la mina Amenei.
Bratara sora geamana a lui!
Si atunci se intimpla minunea deplina a regasirii celor doi. Flacaul isi aminti cine este si de ce isi dorise sa se
nasca pe Pamint! Isi aminti clipa in care o cioplise pe fata, de ziua in care o pierduse. Isi aminti ca este fiul
Cerului si ca poarta in sine Lumina! Ain isi regasi natura sa divina si bezna incepu sa se retraga.
O singura secunda le-a fost de ajuns ca sa se regaseasca. Se priveau
- Amena de atita timp te caut!
- Si eu Ain, te astept de atita vreme!
- Ai trecut si ultima proba, Amena!, se auzi glasul Lupului Alb. Cel care mai presus de sine pune binele tuturor,
acela este vrednic sa deschida Poarta care duce catre adevarata Imparatie!
- Asadar, lupta a fost doar o proba?!
- O proba si inca o invatatura. Printii Noptii sint slujitorii Luminii. Ei apar atunci cind fiinta este pregatita sa
vada. Caci intotdeauna acolo unde apare o umbra, exista in mod sigur si o mare lumina. Leacul se afla in inima
Raului
si
fiecare
batalie
te
face
mai
puternic!
Din curmatura muntilor aparu Cerbul Instelat.
11
- Sunt Sufletul Neamului Omenesc! Impreuna cu Lupul Alb calauzim omenirea catre desavirsire. O singura taina
ti-a mai ramas ascunsa: taina trecerii prin Poarta dincolo de care se afla Eternitatea.
Cerbul batu cu copita in pamint Din radacina muntelui pe care se aflau se ridica spre Cer o coloana de
lumina. Axa Lumilor!!
- Da, cioplitorule de stele. Este puntea pe care trec sufletele trezite, spuse Lupul Alb. Iar acestea sint cele sapte
chei ale curcubeului, cu care veti putea deschide pecetile portii. Trebuie sa stii, Amena, ca Poarta are sapte peceti,
care se deschid cu cele sapte chei pe care le tii in mina. Iar fiecare pecete reprezinta un gind al Universului, o
virtute, fara de care nimeni nu poate atinge Imparatia Cereasca.
Prima este Ordinea care mentine frumusetea lumilor,
A doua Vointa fara de care nu exista realizare,
A treia este Intelepciunea fundamentul pe care se inalta Universul,
A patra este virtutea Intelegerii,
A cincea este Rabdarea,
A sasea este Adevarul unicul scop al devenirii,
iar cea de-A saptea pecete este Miluirea coroana celor puternici.
Cind vei deschide ultima pecete, Pazitorul Pragului va va cere cuvintul de trecere.
- Si care este acest cuvint?
- Fata mea, ca si lumina, acest cuvint este in tine!
- Il stiu. Cuvintul de trecere este Iubirea!
Si numai ce rosti fata cuvintul ca totul in jur isi schimba infatisarea.
- Aceasta este forta iubirii! rosti Cerbul. Cine i-ar putea rezista? Este cea care vindeca, rodeste, inalta! Este
telul
si
Calauza
deopotriva!
- Mergeti cu bine!, le mai striga Lupul, in timp ce tinerii deschideau pecetile portii.
Dar, povestea Amenei si a lui Ain nu se incheie aici. Cind au ajuns in cerul impodobit cu riuri de luceferi, cei de
acolo s-au bucurat atit de tare, incit le-au sarbatorit intoarcerea o mie de zile si o mie de nopti. Lacrimile ingerilor
s-au transformat in Roua de lumina care a cazut pe pamint transformindu- se in nestemate.
SFIRSIT pentru un nou inceput
Povestea Cioplitorul de stele de Lidia Birsan
Sursa: http://www.mamicamea.ro/povesti-educative/cioplitorul-de-stele-si-amena.html#ixzz2JSpldcGM
12