Sunteți pe pagina 1din 9

Aerul, care formeaz atmosfera Pmntului, are o compoziie stabil format din:

78.084% Azot (N2)


20.947% Oxigen (O2)
0.934% Argon (Ar)
0.033% Dioxid de carbon (CO2)

Poluarea atmosferic este o problem social-economic grav care n unele pri ale lumii,
n special n rile puternic industrializate, a luat proporii masive care au impus adoptarea unor
metode de limitare a polurii. Principalele substane ce contribuie la poluarea atmosferic sunt: oxizii de sulf
i azot, clorofluoro-carbonii,
dioxidul i monoxidul de carbon; acetia fiind doar o parte din miliardele de tone de
materiale poluante pe care le genereaz n fiecare an dezvoltarea industriei, i care afecteaz
ecosistemele acvatice i terestre n momentul n care poluanii se dizolv n ap sau precipit sub
form de poaie acid.
Poluarea industrial provine de la: Industria termoenergetic Industria siderurgic Industria metalelor neferoase
Industria chimic

EFECTELE POLURII cu Gazele i vaporii care au un efect duntor asupra organismului se mpart n: toxice
respiratorii, sanguine, hepatice i neuroleptice. Dintre diferitele gaze care polueaz atmosfera, unele
produc efecte nocive att prin concentraiile mai mari, ct i prin frecvena mai ridicat cu care sunt
ntlnite. Cele mai importante n acest sens sunt: oxidul de carbon (foarte ntlnit att n mediul
industrial ct i n mediul de locuit), dioxidul de carbon, amestecul de oxizi de azot (n cea mai
mare concentraie fiind dioxidul de azot), clorul, hidrogenul sulfurat i ozonul.

oxizi de azot NOx (NO / NO2)


1.Caracteristici generale
Oxizii de azot sunt un grup de gaze foarte reactive, care contin azot si oxigen in cantitati variabile.
Majoritatea oxizilor de azot sunt gaze fara culoare sau miros.
Principalii oxizi de azot sunt:
- monoxidul de azot (NO) care este un gaz este incolor si inodor;
- dioxidul de azot (NO2) care este un gaz de culoare brun-roscat cu un miros puternic, inecacios.
Dioxidul de azot in combinatie cu particule din aer poate forma un strat brun-roscat.
In prezenta luminii solare, oxizii de azot pot reactiona si cu hidrocarburile formand oxidanti fotochimici.
Oxizii de azot sunt responsabili pentru ploile acide care afecteaza atat suprafata terestra cat si
ecosistemul acvatic.

Surse antropice:
oxizii de azot se formeaza in procesul de combustie atunci cand combustibilii sunt arsi la temperaturi
inalte, dar cel mai adesea ei sunt rezultatul traficului rutier, activitatilor industriale, producerii energiei
electrice. Oxizii de azot sunt responsabili pentru formarea smogului, a ploilor acide, deteriorarea calitatii
apei, efectului de sera, reducerea vizibilitatii in zonele urbane .
Oxizii de azot contribuie la formarea ploilor acide si favorizeaza acumularea nitratilor la nivelul solului care
pot provoca alterarea echilibrului ecologic ambiental.
De asemenea, poate provoca deteriorarea tesaturilor si decolorarea vopselurilor, degradarea metalelor.

II. OXIZII DE AZOT


Generalitati
Din punctul de vedere al actiunii asupra mediului, doi
dintre oxizii azotului, NO si NO 2, necesita cunoasterea
lor.
Monoxidul de azot - este in gaz incolor, mirositor,
insolubil in apa. NO se formeaza la temperatura
inalta prin arderea combustibililor fosili (gaze,
pacura, carbuni).
N2 + O2 <=> 2NO
NO2 este un gaz rosu-orange-brun cu miros
caracteristic, iritant si caustic. La -10 oC, vaporii sai
sunt colorati in galben si devin rosu-brun la 150 oC.
Senzorii sunt dispozitive care sesizeaz
variaia unui parametru din sistem prin emiterea de
semnal corespunztor, corelat cu mrimea
(intensitatea) parametrului respectiv. Se mai
numesc traductoare si cele care au o construcie
mai complex (care include i alte elemente
auxiliare). Senzorii (traductoarele) au rolul de a

transforma anumii parametri ai sistemului n


mrimi de alt natur. Parametrul de transformat
formeaz semnalul de intrare al traductorului, iar
cel transformat semnal de ieire.

Clasificarea senzorilor i a traductoarelor dup


principiul de funcionare
Dup acest principiu senzorii se mpart n:
1. senzori electrochimici
2. senzori optici
3. biosenzori
4. alte tipuri de senzori

Principalele caracteristici primare ale senzorilor (traductoarelor)


folosite in controlul factorilor de mediu, cu referire in special la calitatea
apei, sunt urmtoarele:
1. Funcia de transfer
2. Sensibilitatea
3. Selectivitatea (specificitatea)
4. Stabilitatea
5. Timpul de rspuns
6. Gradul de participare al senzorului
7. Sigurana n exploatare
8. Economicitate

Pentru protejarea aerului de poluarea chimic i fizic (cu pulberi),emisiile industriale trebuiesc monitorizate
cantitativ i calitativ i controlate pentru ncadrare n valorile limit admise de legislaie.

n ara noastra reglementrile privind calitatea aerului i controlul emisiilor sunt ntr-o form de nceput
(Ordin Min.Mediu nr. 462/1993), fr detalieri pe tipuri de procese tehnologice, chiar cu unele omisiuni i
erori.
Conform acestor reglementri, prin emisie de poluani se nelege eliminarea n atmosfer a unor poluani
solizi, lichizi sau gazoi din surse punctiforme sau de suprafa.
Pentru emisii exist norme privind valorile concentraiilor maxime de poluani admise a fi eliminate n
atmosfer de ctre diferitele activiti antropice, dar sunt folosite n special emisiile din instalaiile termice n
care sunt ari combustibili. Deoarece nu exista regelementri de mediu specifice pentru emisiile de la
motoarele termice (motoarele de automobil), acestea sunt eronat asimilate emisiilor din instalaii cu
focar de ardere.
Legea nr. 271/2003 care ratifica Protocolul de la Gothenburg asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe
distante lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizarii si nivelului ozonului troposferic. Plafoanele de
emisii, aferente anului 2010, angajate de Romnia sunt de 918 kilotone pentru SO2 si 437 kilotone pentru
NOx, din care aportul instalatiilor mari de ardere (IMA) este prognozat a fi de 36,6% (336 kilotone) pentru
dioxidul de sulf (SO2) si 26,08% (114 kilotone) pentru oxizii de azot (NOx); HG nr. 541/2003 privind
stabilirea unor masuri pentru limitarea emisiilor n aer ale anumitor poluanti proveniti din instalatiile mari de
ardere, modificatasi completata prin HG nr. 322/2005 si HG nr. 1502/2006, prin care se transpun prevederile
Directivei nr. 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanti n aer proveniti din instalatiile mari de
ardere;
n ce privete condiiile tehnice stabilite prin Ordinul MAPPM Nr. 462/1993 referitor la Normele
metodologice privind determinarea emisiilor de poluani atmosferici produi de surse staionare,
aplicabilitatea acestuia se menine n cazul IMA pentru ali poluani provenii din instalaie dect cei
reglementai prin HG nr. 541/2003, respective SO2, NOx i pulberi.
La stabilirea regimului de monitorizare trebuie avute n vedere urmtoarele aspecte:
1) cerinele legislative n domeniu;

Calitatea aerului in zonele urbane continua sa reprezinte o preocupare majora,


tinand cont de impactul poluarii asupra mediului inconjurator si asupra sanatatii
umane.
Studiul calitatii aerului presupune implicarea cercetatorilor apartinand mai multor
discipline stiintifice si necesita dezvoltarea unor concepte teoretice, metodologice si
practice mereu noi, pentru intelegerea, controlul si combaterea poluarii aerului
urban.
Impreuna cu monitorizarea, modelarea poluarii aerului este un instrument foarte
important in managementul calitatii aerului. Ea permite verificarea eficienta a
emisiilor in
scopul reducerii lor si face predictii ale nivelelor de poluare asociate modificarilor in

infrastructura urbana.
In ultimele decenii au fost efectuate multe studii experimentale si de modelare, in
scopul obtinerii de informatii cu privire la dispersia poluantilor si la transformarile
suferite de acestia in canionul stradal. In functie de scopul ales, au fost folosite
diferite
tehnici de monitorizare, dar si de modelare. Unele dintre aceste studii sunt pur
experimentale, ceea ce inseamna ca se bazeaza doar pe masuratori la scara
redusa. Altele
sunt pur teoretice, focalizandu-se pe investigarea diferitelor regimuri de curgere a
fluidului atmosferic si de dispersie a poluantilor, folosind modele matematice. Cele
mai
des intalnite sunt acelea care combina modelarea matematica cu masuratorile in
teren, asa
cum este cazul modelelor pentru canion stradal. Cei mai importanti poluanti
atmosferici urbani din punct de vedere al
emisiilor dar si al impactului asupra mediului si sanatatii umane sunt gazele ca
monoxidul de carbon, oxizii de azot, ozonul si particulele de aerosol.

Principalii oxizi de azot sunt monoxidul de azot (NO) si dioxidul de azot (NO2), iar
impreuna sunt numiti noxe NOx. In legatura cu efectele asupra sanatatii, NO este
considerat inofensiv, cel putin la concentratiile care exista de obicei in strada. In
schimb,
NO2, poate avea efecte dintre cele mai grave. Numai o fractiune mica din gazele
emise de
motoare este reprezentata de NO2, cantitatea principala fiind NO. Prezenta NO2 in
aerul
ambiental este datorata in principal oxidarii ulterioare a NO. Chimia oxizilor de azot
este
destul de complexa, dar, datorita timpilor foarte mici de rezidenta ai poluantilor in

canionul stradal, reactiile de interes practic sunt: oxidarea monoxidului de azot la


dioxid
de azot, descompunerea dioxidului de azot in monoxid de azot si oxigen si formarea
ozonului in urma rectiei dintre molecula de oxigen si radicalul oxygen

3.5.2. Proceduri manuale de determinare a oxizilor de sulf i azot


Prelevare cu soluii absorbante
Poluanii gazoi SO2, NOx din proba de gaz rezidual prelevat se rein prin
barbotare n
soluii absorbante. Acestea sunt ulterior analizate n laborator pentru determinarea
concentraiei masice a oxizilor de sulf sau azot n gazul rezidual, conform
procedurilor
descrise de standardele metodelor.
Soluiile absorbante sunt:
pentru SO2 apa oxigenat, conform ISO 7934:1989 , ISO 7934/Amd.1:1998 sau SR
ISO 11632:2005
pentru NOx soluie alcalin de ap oxigenat, conform SR ISO 11564:2005
Tubul de aspirare al sondei de prelevare, prin care se aspir proba de gaz rezidual
din
canalul/coul de gaze trebuie s fie fabricat dintr-un material inert chimic, care s
interacioneze ct mai puin cu gazul rezidual (de exemplu din sticl borosilicat,
sticla de
cuar). Particulele n suspensie din proba de gaz sunt ndeprtate prin filtrare nainte
de
trecerea prin sistemul de absorbie. Efectele de condensare sunt prevenite prin
nclzirea tubului de aspirare i a filtrului.
Dac exist pericolul ca poluanii de msurat s apar n gazul rezidual sub form
de
aerosoli, atunci este necesar o prelevare izocinetic. Dup prelevare, soluiile

absorbante se analizeaz n laborator.


Pentru prelevarea probelor n vederea msurrii manuale a oxizilor de azot, se
utilizeaz vase de colectare cu robinei, din sticl, cu un volum de 0,5 pn la 1,5 l.
Proba este prelevat conform procedurilor standard, vasul de colectare este apoi
detaat de la sistemul de prelevare, dup care se injecteaz soluia absorbant n
vas.
Pentru a proteja pompa, dac este necesar, se ndeprteaz gazele acide (de
exemplu
SO2, HCl) folosind vase de splare.
Metode de analiz pentru determinarea manual a emisiilor de SO2 i NOx
Metodele de analiz pentru determinarea manual a emisiilor de dioxid de sulf,
respectiv a emisiilor de oxizi azot sunt urmtoarele:
Pentru SO2: se determin concentraia masic a ionilor sulfat fie prin titrare cu
perclorat
de bariu utiliznd Thorin-ul ca indicator (ISO 7934:1989, ISO 7934/Amd.1:1998), fie
prin
ion cromatografie (SR ISO 11632:2005), sau cu metodele de referin prevzute prin
SR EN 14791:2006 Emisii de la surse fixe. Determinarea concentraiei masice de
dioxid
de sulf. Metod de referin.
Pentru NOx: se determin spectrofotometric ionii NO2
din soluia absorbant colorat
datorita reaciei cu sulfanilamid i naftiletilendiamin (SR ISO 11564:2005).

4.3.2. Msurarea poluanilor sub form de gaze (SO2, NOx)


Pentru msurarea continu a substanelor gazoase n gazele reziduale sunt utilizate
metode fizice, fizico-chimice i chimice, bazate pe:

- interaciunea cu radiaii luminoase (determinri fotometrice);


- ionizare termic;
- modificarea culorii la trecerea printr-un anumit mediu de reacie;
- nclzire prin oxidare catalitic; 51
- modificarea concentraiei de ioni la introducerea ntr-o soluie-tampon;
- interaciunii cu cmpuri electromagnetice.
Prelevarea probelor se efectueaz cu respectarea prevederilor SR ISO 10396:2001.

Msurare fotometric - metoda extractiv


Metoda fotometric pentru msurarea oxizilor de sulf i azot din gazul rezidual se
bazeaz pe absorbia radiaiei caracteristice n proba de gaz. Oxizii de sulf i azot
au
benzi de absorbie caracteristice n domeniul infrarou i ultraviolet.
Prin utilizarea unui monocromator se produce lumin caracteristic unui anumit
domeniu de lungimi de und. Lumina este dirijat printr-o cuv prin care trece gazul
de
analizat. O parte din radiaie este absorbit de moleculele de poluant. Atenuarea
radiaiei devine n felul acesta o msur pentru concentraia de poluant. n urma
traversrii cuvei de msur, radiaia atenuat ajunge la un detector de radiaii, care
este
cuplat cu un dispozitiv electronic de prelucrare a semnalului. Principiul metodei se
bazeaz pe legea Lambert- Beer. Schematic, un montaj fotometric se prezint astfel
(Fig. 6):
Figura 6 - Montaj simplu pentru o msurare fotometric
Dispozitivele de msurare uzuale necesit fie o reglare periodic a punctului zero,
fie un
gaz etalon de comparaie aflat ntr-o camer de msur de referin.
Fotometrele se difereniaz n funcie de:

a) tipul sursei de radiaie: fotometru cu infrarou sau cu ultraviolet;


b) lungimea drumului optic; 52
c) numrul de fascicule: fotometru monofascicul, respectiv dublu fascicul.
Fotometrele trebuie s msoare selectiv componentele gazului rezidual, i s reduc
la
minimum influena interferentelor. Aceasta selectivitate poate fi obinut prin
proceduri
dispersive sau nedispersive.

Metoda de analiz prin chemiluminiscen - extractiv


Oxidul de azot reacioneaz cu ozonul, emindu-se radiaie luminoas n spectrul
rou
(1100nm). Radiaia este msurat cu ajutorul unui fotomultiplicator, fiind
proporional
cu concentraia de NO din prob. Deoarece NO2 nu reacioneaz cu ozonul, pentru
msurarea acestuia se face mai nti o reducere chimic a NO2 la NO, printr-un
convertizor catalitic (un cuptor cu molibden).
Faza NOx msoar att NO ct i NO2 din prob, n timp ce faza NO msoar numai
NO.
Concentraia NO2 se obine prin scderea semnalului NO din semnalul NOx.