Caracteristicile unei doine populare

Doina populara :
specie a genului liric;
in versuri, in general scurta, astrofica sau cu strofe inegale;
predomina rima pereche sau monorima, care sporesc muzicalitatea;
titlul este lung, fiind, de regula, primul vers;
eul liric devine, in functie de tipul doinei, haiducul, tanarul indragostit, cel ce
pleaca la oaste/razboi, exilatul, fata ce se marita etc.;
deoarece sentimentele nu sunt in realitate separate, tot asa apar ele si in
doine, unul fiind predominant si ajutand la categorisirea doinei;
apare, pregnant, comuniunea omului cu natura;
tablourile sunt in general dinamice, pline de viata, dezvaluind trairile intense
ale eului liric, prin prezenta persoanei I singular;
se canta intr-un tempo larg, taraganat, avand drept alte caracteristici
urmatoarele elemente structurale: scara unitonala, uneori redusa la un numar
mic de sunete; formule melodice tipice; ritm liber nesimetric, cu o emisiune
vocala specifica diferentiindu-se de la o regiune la alta; versul nu este definitiv
legat de o melodie, astfel incat un text poate circula pe mai multe melodii, dupa
cum o melodie poate primi mai multe texte; imbinarea versurilor cu melodia nu
este totusi, arbitrara, in aceasta constand creatia decisiva a autorului/autorilor.
ca melodie, doina are un caracter unitar, constituind, in unele regiuni (precum
Tara Oasului sau Maramuresul) unicul tip de melodie cunoscut pentru cantecele
profane;
astazi, ea se mai numeste si cantec lung, prelung, de coasta, de frunza si
circula in toata tara.