Sunteți pe pagina 1din 7

Dr.ing.

Mirela Heizer - Botanică, pentru studenţii anului I - Paralelă morfoanatomică între rădăcină şi tulpină

Rădăcina

Rădăcina este un organ vegetativ cu rol de fixare a plantei şi absorbţie a apei cu


sărurile minerale, pe cale apoplastică şi simplastică. Rolul de absorbţie este influenţat
atât de factori interni (specia, vârsta plantei, respiraţia, transpiraţia, fotosinteza şi
secreţiile radiculare) şi externi (umiditatea solului şi concentraţia soluţiei acestuia,
temperatura, pH, prezenţa oxigenului, a bioxidului de carbon, interacţiunea ionilor
din soluţia solului)(Burzo I., Chirilă C., 1998). Acest organ nu are noduri şi
internoduri şi nici muguri (decât cu totul excepţional). El provine din rădăcinile
embrionului (rădăcina embrionară) sau se formează pe alte organe (rădăcină
adventivă).
Tipuri morfologice de rădăcini:
- Rădăcini pivotante: au axul principal mult mai gros decât ramificaţiile acestuia. De
cele mai multe ori au aspect de ţăruş. Se întâlnesc la tătăneasă (Symphytum
officinale), la morcovul sălbatic (Daucus carota ssp.carota), etc.

rădăcină pivotantă
- Rădăcini fasciculate: rădăcini subţiri şi numeroase. Se întâlnesc la graminee, ca de
exemplu la mohor (Setaria pumila), la iarba vântului (Apera spica-venti).
După felul cum cresc rădăcinile se împart în: rădăcini de profunzime, ca la
volbură (Convulvului arvensis), rădăcini trasante, puţin adânci, ca la mohorul verde
(Setaraia viridis), rădăcini cu creştere mixtă, ca la pălămidă (Cirsium arvense).

1
Dr.ing.Mirela Heizer - Botanică, pentru studenţii anului I - Paralelă morfoanatomică între rădăcină şi tulpină

rădăcină fasciculată

Rădăcinile buruienilor, chiar dacă nu sunt prea adânci sau prea extinse pe
orizontală, explorează un volum mare de sol, fapt ce le conferă o mare putere de
concurare a plantelor de cultură. Astfel, rădăcina de albăstriţă (Centaurea cyanus) nu
depăşeşte adâncimea de 60-70 cm, dar explorează circa 0,1 m3 de sol datorită
ramificaţiilor sale numeroase. De aceea, o îmburuienare medie de 4-6 plante de
albăstriţă /m2 determină împânzirea cu rădăcinile acestei buruieni a unui volum de
circa 0,5 m3 de sol din fiecare m2 de suprafaţă cultivată. O altă buruiană, cornaciul
(Xantium italicum), poate explora solul pe o rază de 1,5-2 m de la axul tulpinii şi pe o
adâncime de 1-1,2 m.
În literatura de specialitate se apreciază că sistemul subpământean al plantelor
întrece, ca suprafaţă, pe cel aerian de 5-15 ori (Ciobanu I., 1971)
În afară de tipurile morfologice de mai sus, se mai întâlnesc rădăcinile
metamorfozate, dintre care se amintesc:
- rădăcini cu muguri din care se vor forma tulpini aeriene numite drajoni şi
care contribuie la extinderea tufelor respective. Astfel de rădăcini au Convulvulus
arvensis, Cirsium arvense, Sonchus arvensis, Cardaria draba. Aceste rădăcini se
găsesc, de regulă, mult sub nivelul stratului arabil şi au o dispunere etajată.

rădăcină cu muguri

2
Dr.ing.Mirela Heizer - Botanică, pentru studenţii anului I - Paralelă morfoanatomică între rădăcină şi tulpină

- rădăcini cu nodozităţi întâlnite la leguminoase. Aceste nodozităţi reprezintă


formaţiuni aflate pe ramificaţiile radiculare formate prin proliferarea celulelor sub
influenţa unor bacterii fixatoare de azot, din genul Rhizobium, care trăiesc în
simbioză cu rădăcinile respective. Se găsesc la speciile de măzăriche (Vicia striata,
Vicia villosa), la lintea galbenă (Lathyrus aphaca).
- haustori întâlniţi la plantele parazite şi semiparazite cu ajutorul cărora aceste
specii iau seva elaborată, respectiv seva brută de la plantele parazitate. Se află la
speciile de torţel (Cuscuta campestris, C. europaea, C. trifolii), la clocotici
(Rhinanthus rumelicus).
Rădăcinile tinere sau ramificaţiile radiculare prezintă, începând de la vârf,
următoarele patru zone:
1. Zona meristematică (apexul) protejată de scufie sau caliptră. Aic are loc
diviziunea permanentă a celulelor meristematice (mitoza), care duce la mărirea
continuă a numărului de celule şi prin aceasta la creşterea în lungime a acestui organ.
Această zonă vitală pentru creşterea rădăcinii poate fi afectată, în cazul speciilor
sensibile, de unele erbicide aplicate la sol sau ajunse aici prin translocare,
determinând, fie încetarea diviziunii, fie formarea haotică a noilor celule, rezultând
malformaţii ce conduc la perturbarea creşterii normale a acestui organ.
2. Zona netedă, unde celulele formate în prima zonă cresc la dimensiunile
caracteristice şi încep să se diferenţieze în meristeme primare, care vor genera în
următoarea zonă, structura primară a rădăcinii. Erbicidele ajunse prin difuziune sau
translocare în această zonă vor determina blocarea proceselor normale de creştere şi
diferenţiere şi apariţia unor centri meristematici anormali, ce conduc la diferenţierea
anormală a structurii primare.
3. Zona perişorilor absorbanţi, prin care apa cu sărurile minerale din sol
ajunge şa plantă. Sub efectul unor erbicide, această zonă are o perioadă scurtă de
activitate, fie prin necrozarea unor ţesuturi interne, fie prin atrofierea perişorilor sau
căderea lor. La nivelul acestei zone se diferenţiază structura primară a rădăcinii.

3
Dr.ing.Mirela Heizer - Botanică, pentru studenţii anului I - Paralelă morfoanatomică între rădăcină şi tulpină

4. Zona aspră, unde se observă urmele prişorilor căzuţi din cauze naturale sau
datorită unor erbicide.
În privinţa structurii anatomice a rădăcinii există diferenţe importante între
plantele dicotiledonate şi monocotiledonate. Astfel, monocotiledonatele au toată viaţa
lor numai o structură primară, în timp ce la dicotiledonate, după o structură primară
de scurtă durată, pare o structură secundară, ca urmare a existenţei şi funcţionării
meristemelor secundare, cambiul şi felogenul.
În esenţă, structura primară a rădăcinii prezintă o rizodermă la exterior,
urmată de o scoarţă relativ dezvoltată şi deferenţiată în trei subzone, iar în centru se
află cilindrul central. Acesta are la exterior un strat de celule ce constituie periciclul,
din care se vor forma radicelele, urmat de fasciculele conducătoare lemnoase (care
preiau şi conduc seva brută) şi de fascicule conducătoare liberiene (care conduc seva
elaborată), dispuse alternativ şi despărţite printr-un ţesut parenchimatic, care poate
deveni parţial meristematic în cazul unor erbicide hormonale.
Structura secundară este reprezentată de ţesuturile ce au format structura
primară la care se adaugă ţesuturile conducătoare lemnoase şi liberiene generate de
cambiu, precum şi suberul şi felodermul (scoarţa secundară) generate de felogen.

Tulpina
Tulpina este un organ vegetativ format din noduri şi internoduri, cu muguri,
având rolul de a conduce seva brută şi elaborată şi de a susţine frunzele, florile şi
fructele. În cazul unor tulpini metamorfozate se constată şi funcţia de asimilaţie
clorofiliană (de exemplu la "coada calului") sau de depozitare (în cazul unor tulpini
subpământene, tuberculifere).

tulpină asimilatoare

4
Dr.ing.Mirela Heizer - Botanică, pentru studenţii anului I - Paralelă morfoanatomică între rădăcină şi tulpină

tipuri de tulpini
Tulpina se formează din axul hipocotil al embrionului şi din epicotil. În cazul
gramineelor, primul internod al axului epicotil se numeşte mezocotil. El poartă
rădăcini adventive şi are capacitatea de a se alungi în funcţie de adâncimea la care a
germinat sămânţa. Fiind în contact cu solul, mezocotilul constituie o posibilă poartă
de intrare a erbicidelor în plantă. Cu cât el este mai lung, mai subţire şi cu mai multe
rădăcini adventive, cu atât planta respectivă este mai vulnerabilă la unele erbicide.
Viteza de creştere a tulpinilor variază de la specie la specie, fiind condiţionată
şi de factori genetici, climatici şi fitotehnici. Astfel, speciile din genul Pancium şi
Sorghum, ce aparţin plantelor de tip fotosintetic C 4, se deosebesc de majoritatea
celorlalte specii, care sunt de tip C3, prin viteza mai mare de creştere, un necesar de
apă mai mic şi printr-o productivitate mai mare, elemente de maximă importanţă în
condiţii nefavorabile de climă (Potsch J., 1991). Aşa se explică, de exemplu, creşterea
puternică a tulpinilor de Sorghum halepense, cu un ritm mediu zilnic care ajunge la
sfărşitul lunii iunie la 6-7 cm, chiar în condiţii de neirigare (Miriţescu M., 1998).
Tulpinile aeriene cele mai frecvent întâlnite la plantele erbacee sunt:
* caulisul, la majoritatea dicotiledonatelor, ca: piciorul cocoşului (Rannculus
sardous), lungurica (Galeopsis tetrahit), muştarul sălbatic (Sinapis arvensis)
* culmul sau paiul, întâlnit la graminee, caracterizat prin internodurile
cilindrice şi, de cele mai multe ori fistuloase şi prin nodurile evidente, ca la odos
(Avena fatua)
* calamusul, la care nodurile nu sunt evidente, internodurile sunt pline de un
ţesut spongios, iar frunzele pornesc de la bază, ca la pipirig (Juncus bufonius)

5
Dr.ing.Mirela Heizer - Botanică, pentru studenţii anului I - Paralelă morfoanatomică între rădăcină şi tulpină

* scapul, la care frunzele sunt dispuse în rozetă aflată la suprafaţa solului,


internodul superior este lung şi poartă o inflorescenţă, ca la păpădie (Taraxacum
officinale)
Unele tulpini pot fi:
- agăţătoare, ca la turiţă (Galium aparine), care se prind de alte plante prin peri
agăţători
- volubile, ca la volbură (Convulvulus ervensis), care se răsucesc în jurul unui
suport
- târâtoare, ca la gălbioară (Lysimachia vulgaris) şi care pot emite rădăcini
adventive de la noduri
- stoloni, care sunt formaţiuni târâtoare, subşiri, nelignificate sau foarte puţin
lignificate, care se pot fixa de sol prin rădăcini adventive (căpşun, frag, piciorul
cocoşului târâtor)
Unele tulpini pot avea alte funcţii principale, ceea ce conduce la schimbarea
aspectului lor, fiind numite tulpini metamorfozate.
Unele sunt reduse la solzi, ca la coada calului (Equisetum arvense), numite
virgate; altele sunt subpământene: rizomii, ca la trestie (Phragmites australis),
tuberculii, ca la napul porcesc (Helianthus tuberosus), bulbii ca la Liliacee,
bulbotuberculii, ca la brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale).

bulbi
Anatomia tulpinii prezintă, ca şi la rădăcini, o structură primară şi una
secundară. Prima se întâlneşte la monocotiledonate toată viaţa lor, în timp ce a doua
se întâlneşte numai la dicotiledonate şi se formează imediat după cea primară.
Structura primară a tulpinii se caracterizează prin prezenţa unei epiderme la
exterior, unistratificată şi cu stomate, urmată de o scoarţă mai puţin dezvoltată ca la
rădăcină, dar mai diversificată din punct de vedere histologic şi de un cilindru
central. În acesta se află fasciculele conducătoare mixte, libero-lemnoase, care se

6
Dr.ing.Mirela Heizer - Botanică, pentru studenţii anului I - Paralelă morfoanatomică între rădăcină şi tulpină

observă uşor şi constituie unul din criteriile de deosebire ale acestui organ faţă de
rădăcină.
În cazul dicotiledonatelor, fasciculele libero-lemnoase prezintă cambiu
intrafascicular, care se racordează cu cambiul interfascicular rezultat prin
diferenţierea unui ţesut parenchimatic, care vor genera împreună ţesut liberian
secundar spre exterior şi ţesut lemnos secundar spre interior, elemente
caracteristice ale structurii secundare. La aceste ţesuturi se adaugă suberul şi
felodermul generate de cel de-al doilea ţesut meristematic secundar şi anume
felogenul.
Ca şi în cazul rădăcinii şi tulpina dicotiledonatelor este mai sensibilă la unele
erbicide, mai ales la cele stimulatoare de creştere, datorită prezenţei meristemelor
secundare, cambiul şi felogenul, dar se pot constata şi unele modificări importante şi
în cazul monocotiledonatelor tratate cu erbicide (Iorgu Mădălina şi colab., 2000)

B IB LI O G RAF IE

1. Chirilă C., Biologia buruienilor, Ed. Ceres, Bucureşti, 2001


2. Burzo I., Chirilă C., Curs de botanică şi fiziologia plantelor, Univ. Deschisă
Fermierul, Bucureşti, 1998Iorgu Mădălina şi colab., Al XII-lea simp. naţ. De
herbologie "Combaterea integrată a buruienilor", Sinaia, 2000, 85-89
3. Potsch J., Unkraut oder Wildpflanze? Verlag Eugen Ulmer, Stuttgart, 1991
4. Miriţescu M., Cercetări asupra biologiei şi combaterii speciei Sorghum halepense
(L.) Pers. Teză de doctorat, USAMV Bucureşti, 1998
5. Internet: http://images.google.ro/images?q=tipuri+de+radacini
http://images.google.ro/images?hl=tipuri+de+tulpini