Filozofie politica, ideologii, doctrine

1. Delimitari conceptuale
Terrence Ball si Richard Dagger considera ca ideologiile politice sunt constructii teoretice
menite sa simplifice ideile filozofilor politici pentru a le face accesibile (maselor). Cat despre
relatia ideologie-doctrina, autorii citati apreciaza ca primele au caracter mai putin sistematizat,
riguros, ca ambele fac acelasi lucru, dar ca in cazul doctrinelor politice accentul cade pe
dimensiunea teoretica, in timp ce in ideologia politica vizeaza un mod mai simplu, mai putin
abstract pentru ca accentul cade mai intai pe importanta actiunii.
Ca atara, termenul de doctrina politica are mai multa eleganta pentru stat desemnand un
sistem incheiat de conceptii, idei si principii, care interpreteaza coerent realitatea politica si
recomanda o modalitate de actiune in raport cu o anumita actiune ideologica.
In limba romana, termenul de doctrina este adesea mai preferat celui de ideologie, acestuia
din urma oferindu-se uneori o conotatie negativa, mai ales datorita carierei pe care a facut-o in
cadrul propagandei comuniste.
De fapt, insusi Marx definea ideologia intr-o maniera negativa, de fapt falsa constiinta a
unei societati.
Napoleon mai mult o denumea filozofie metafizica. In fapt, trecand peste avatarurile?
storice pe care le-a suferit, termenul ideologia nu este altceva decat o teorie mai generala
decat o doctrina care se constituie ca suport teoretic pentru interpretarea realitatii politice in
conformitate cu anumite scopuri. Concret, orice doctrina se sprijina pe o ideologie, care la
randul ei se straduie sa faca mai explicita o anumita filozofie.
2. Criteriile de clasificare a doctrinelor si ideologiilor politice
Cel mai cunoscut criteriu dreapta sau stanga. Ideologii de dreapta/stanga, doctrine de
drepata/stanga.
In esenta am putea aprecia ca, criteriul acestei dispuneri este principiul egalitatii. In linii
mari se poate aprecia ca stanga e egalitara, in timp ce dreapta e inegalitara. Astfel, politicile de
stanga vor avea ca prioritate reducerea inegalitatilor sociale, iar la extrema chiar o
uniformizare sociala (stanga comunista), in timp ce dreapta va fi mai inchinata sa accepte si sa
sustina inegalitatile naturale, istorice, de traditie, de avere. Evident si stanga si dreapta isi au
propriile extreme, precum, putem presupune si un ipotetic centru intre ele.
Deosebirea dintre doctrine poate fi evidentiata si dupa o tipologie - extensionala. Pe o
dreapta orizontala imaginara, de la stanga la dreapta putem evidentia mai multe intervale care
polarizeaza interese doctrinare.
intervalul extremei stangi contestatare, anarhiste cu variante ca: contracultura,
bokonism, revolutii continuu, etc;
intervalul stangii: marxism, stalinism, maoismul, leninism, stalinism, etc;
intervalul de extensie centru stanga, cu variantele social-democratiei si
socialismului de tip occidental; stanga este socialist-comunista;
intervalul de extensie centru dreapta: doctrinele societatii industriale,
postindustriale ,statul bunastarii generale, societatea de consum (variante ale
liberalismului);
intervalul dreptei clasice: doctrinele conservatoare, elitismul, realismul politic,
doctrinele neocolonialismului. Intervalul stangei: fascismul, neofascismul, nazismul,
hitlerismul, ralismul politic, doctrinele neocolonialismului si colonialismului, etc.
1

Tipologia intensionala care permite gruparea ideologiilor dupa 3 criterii principale: fortele
politice, stilul de conducere, potentialul transformator.
Si vom avea urmatoarele tipuri doctrinare:
1. tipul contestatar (corespunzator extremei stangi);
2. tipul revolutionar (corespunzator stangii comuniste);
3. tipul reformist (corespunzator centrului stangii social-democrate);
4. tipul liberal (corespunzator centrului dreapta);
5. tipul conservator (corespunzator dreptei clasice);
6. tipul reactionar (corespunzator extremei drepte).
Alti ganditori mai introduc. De pilda Widow Derricks, imparte ideologiile contemporane
in doua, afirmand ca clasica separare dreapta-stanga si-a pierdut relevanta pentru lumea de
astazi:
1. ideologii comunitare el include aici nationalismele, ecologismele si crestindemocratia, in oarecare masura; acestea ar viza in mod special salvarea comunitatilor
locale, opunandu-se evolutiei societatii spre dimensiuni planetare;
2. ideologii societale, in special liberalismul si social-democratia, care se pronunta pentru
emanciparea individului si eliberarea lui in toate sensurile de granitele statale, de
comunitate, de Biserica, traditii, de orice ar putea incatusa libera exprimare.

Prezentare generala a principalelor doctrine politice

Dupa criteriile avute in vedere putem sistematiza urmatoarele doctrine politice:
1. doctrinele politice de tip contestatar apartinand extremei stangi cu potential
transformator marginal.
Doctrinele acestea reunesc programele si miscarile acelor grupari sociale care sunt
impotriva oricarui establishement (oridini de stat si institutionalizata), impotriva oricarei
forme de organizare sociala chiar daca ei sunt bine organizati, sunt de fapt pseudorevolutionarii, cei care se manifesta extrem de violent, care vor sa nege societatea existenta
fara sa stie prea bine ce vor in loc. Este de regula o aparitie in afara cadrelor institutionale ale
societatii si tot din aceeasi cauza nerecunoscuta sociala, in afara legii. Forte politice, mica
burghezie ruinata sau amenintata de ruinare, grupari extremiste ale politicienilor (in special
din fostul Est), elemente aventuriste ale proletaiatului, emigranti, tineret nematurizat politic.
D.p.d.v. doctrinal urmareste suprimarea oricarei forme de autoritate, de dominatie asupra
individului, refuzul guvernarii; sustine rolul revolutiei spontane, exalta autonomia vointei
individuale, in cultura promoveaza cultul personalitatii libere, individualismul subiectivist,
2. doctrinele poltice de tip revolutionar, apartinand stangii cu potential transformator
ridicat.
Tocmai acest potential maximal pe care il vizeaza revolutia socialista si comunista este din
aceasta cauza nefiresc (societatea nu se poate transforma radical dintr-o data), mai mult este
traumatizant social. Acest tip de doctrina cunoaste in prezent un declin, intru-cat programele
lor politice, favorabile ca intentie intregii comunitati sociale, s-au dovedit utopice si chiar
falimentare din punct de vedere economic. Din punct de vedere doctrinal sustine:
- desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie;
- desfiintarea privilegiilor economice si a inegalitatilor;
- desfiintarea exploatariii omului de catre om, autoconducerii muncitoresti;
- instaurarea proprietatii obstesti.
Angajeaza ca forte politice grupuri importante ale clasei muncitoare, ale taranimii si a
intelectualitatii cu vederi mai radicale. Pierderea credibilitatii stangii de tip comunist astazi
2

porneste dup aparerea noastre, de la urmatoarele: duce la aparitia unei noi clase explotatoare,
chiar daca se pronunta impotriva oricarei exploatari si anume aparatul administrativ
(nomenclatura). In practica a instaurat un sistem politic totalitar, poate cel mai cumplit
totalitarism care a dominat secolul XX. In al treilea rand tocmai potentialul transformator
maximal, tocami ritmurile ridicate de transformare sociala conduc la deteriorarea rapida a
calitatii vietii indivizilor (generatii de sacrificii dupa generatii de sacrificii). In al patrulea rand
centralismul excesiv duce la incremenirea ireversibila a sistemul social cu efecte extrem de
negative asupra vietii politice si economice.
3. doctrinele politice de tip reformist, cu potential transformator mediu.
Caracterizeaza social democratia. La origine si social-democratia ca si stanga comunista,
porneste de la gandirea lui Marx, diferenta esentiala este ca social-democratia respinge ideea
luptei de clasa, e revolutiei sociale sau a conducerii intregii societati de catre partidul unic al
clasei muncitoare si social-democratia doreste transformarea societatii capitaliste inspre o
societate capitalista, dar treptat prin reforme, prin pluralism politic ca mers firesc, normal al
societatii romanesti, fortele politice, grupari ale burgheziei mici, grupuri largi ale clasei
muncitoare (in special ceea ce numim aristocratia muncitoreasca), intelectualitatea, in special
ce tehnica si umanista, functionari s.a. Foarte important, reuneste adeziunea larga a
tineretului.
4. doctrinele politice de centru stanga opteaza pentru o societate lipsita de exploatare de
tip socialist, dar care sa se construiasca nu dupa un model unic, pe baza ideologiei marxiste, ci
diferentiat in functie de specificul si posibilitatile fiecarei tari in parte
Doctrinele politice de tip liberal de centru dreapta, cu un potential transformator mediu
care tinde spre minim. Sunt expresii a intereselor clasei politice reprezentata de burghezia
industriala si comerciala a clasei de mijloc , de asemenea intelectualitate cu profesii
liberale, se adauga si unele grupuri ale tineretului cu vocatie interprinzatoare. Opteaza pentru
transformari minimale in viata economica si politica mizand pe libera initiativa si pe
ingradirea amestecului statului in activitatea economica, dar si a activitatii monopolului, ce
trebuie controlate in granite bine definite.
Doctrinele politice de tip conservator de dreapta, cu potential transformator subliminal
care tinde spre nul. Sunt expresia cercurilor traditionaliste putin dispuse la schimbari; marea
burghezie si marii proprietari de pamant. Apreciem ca au potential trasformator tinzand spre
nul (0), nu pentru ca s-ar opune cresterii economice sau dezvoltarii unor domenii sociale, ci
pentru ca prezinta o inchidere cvasi-completa fata de trasformarea intregului social. Aceste
doctrine sustin ca intreaga societate omenesca are la baza inegalitatea naturala a oamenilor,
incat rolul elitelor in istorie este mai mult decat evident (Edmund Burke: istoria este produsa
de elite). In mod evident gandirea conservatoare este ostila reformelor revendicarilor si total
ostila trasformarilor radicale prin revolutie, ca atare conservatorii se opun liberalismului si
social-democratiei, fiind total impotriva (inclusiv prin forta) miscarilor de stanga
(revolutionara).
Doctrinele politice de extrema dreapta de tip reactionar, cu potential transformator
negativ. Sunt expresia ideologica a cercurilor extremiste ale burgheziei financiar-bancara si
industriala si ale aristrocratiei funciare. Sunt in general adeptii impingerii la extrem ale
metodelor si taxelor deja autoritare ale politici conservatoare. Au un potential trasformator
negativ, intrucat transformarile propuse sunt contrare mersului general al societati, iar cel mai
adesea si contrare intereselor majoritatii sociale. Sprijinidu-se pe o propaganda extrem de
agresiva si eficienta, isi asociaza si un important sprijin de masa ale unor grupuri extrem de
eterogene: functionari (birocrati), tineret cu veneitati extremiste, mici intreprinzatori
amenintati de somaj sau in somaj, cercuri nationaliste si xenofobe, cercuri militare interesate
in promovarea unui autoritarism extrem, grupari revansabile.
3

Gandirea liberala astazi

Motivul alegeri liberalismului (centru-dreapta) pentru o prima prelegere despre
ideologiile politice are o explicatie: valoarea neoliberalismului romanesc. Concret vorbind,
teoreticenii liberalismului romanesc pot avea pretentia de contributii originale si de ce nu,
unele majore la dezvoltarea gandirii liberale (ceea ce nu se poate spune in legatura cu nici o
alta doctrina). Un al doilea motiv este ca, nici o doctrina politica nu oglindeste mai fidel in
evolutia sa stadiile parcurse de societatea capitalista (ori capitalismul este societatea ultimelor
3-4 secole) decat liberalismul. De altfel, gandirea liberala isi leaga numele si teoretizarile de
afirmarea burgheziei ca si clasa sociala si de evolutia capitalismului ca si oranduirea sociala.
De pilda, in perioada de inceput a afirmarii burgheziei, gandirea liberala semnifica impotriva
feudalismului si a monarhiei absolutiste. Impotriva puterii discretionare a feudalilor, gandirea
liberala sustinea separatia si echilibrul puterilor. Impotriva monarhiei absolutiste, liberalismul
la acea vreme afirma necesitatea unui guvernamant limitat (monarhie constitutionala), dar si
necesitatea protejarii vietii, proprietatii si libertatii individuale.
Gandirea neoliberala preia temele generale ale liberalismului precum: apararea
intereselor clasei de mijloc, incurajarea intreprinzatorului liber si neingradit, increderea in
virtutiile autoreglatoare a pietii libere, limitarea interventionismului statal, apararea intereselor
interprezatorului privat atat impotriva revendicarilor exagerate muncitoresti (in context
pronuntandu-se si impotriva exagerarii politicii sociale), dar se pronunta si impotriva cresterii
necumpatate a influentei monopolurilor.
In urma marii crize economice (1929-1933), s-a declansat criza liberalismului pentru
ca aceasta criza sociala si in special economica, a demonstrat insuficienta credintei liberale a
mecanismelor atotreglatoare ale concurentei libere. Neoliberalismul se declara totusi, in
continuare, impotriva iresponsabilei interventii statale, pentru ca ar fi frana in calea liberei
initiative. Totusi, neoliberalismul tinde sa se modernizeze recunoscand ca gravele probleme
economice, politice, sociale, ecologice, culturale, geopolitice cu care se confrunta societatea
contemporana nu pare sa poata fi rezolvate de piata libera, fara un riguros control statal. In
consecinta si neoliberalismul contemporan este nevoit sa accepte sporirea interventei statale.
Cunoscutul politolog american James Burnham sublinia trei caracteristici ale
liberalismului contemporan cu privire la rolul statului. Prima caracteristica tendinta spre
interpretarea operationala a Constitutiei, adica Constitutia nu poate functiona daca nu este
operationala. A doua caracteristica - preferinta pentru puterea executiva si rezerva pentru
puterea legislativa; deoarece executivul este mai dinamic, pe cand legislativul mai lent. A treia
este inclinatia pentru a acorda putere sporita Guvernului, in raport cu puterea legislativa.
In principal insa, liberalismul s-a indentificat cu sprijinul neconditionat al
capitalismului. Liberalul englez George M. Taber afirma cu claritate ca in mod evident, astazi,
capitalismul nu functioneaza prea bine, dar nimic nu ne indeamna sa credem ca ar exista o
alternativa mai buna: singur capitalismul dispune de cea mai creativa si dinamica forta pe
care a descoperit-o vreodata civilizatia, puterea individului liber si ambitios. Rezulta ca,
pentru gandirea liberala cu varianta ei neoliberala si viitorul imediat al societatii, daca vrem ca
acesta sa reprezinte un progres este tot societatea capitalista, fie ea si modernizata. Apare insa
o problema, capitalismul pare sa-si fi terminat resursele. In aceste conditii, intrucat
liberalismul ca doctrina se leaga de destinul capitalismului daca nu va reusi sa se modernizeze
el insusi, nu va mai reprezenta in viitorul apropiat o forta politica remarcabila in viata sociala.

Valorea neoliberalismului romanesc

Ca doctrina social politica si economica, a avut reprezentanti de seama in Romania:
Vintila Brateanu, Stefan Zeletin, Miti Constantinescu si in mod deosebit Mihail Manoilescu.
Din multe puncte de vedere neoliberalismul romanesc anticipeaza si dezvolta idei pe
care gandirea neoliberala europeana incepe sa le sustina abia in deceniul 6-7 al secolului
trecut.
Pe linia gandirii liberale, neoliberalismul romanesc sustinea libera concurenta,
democractia pluralista, isi exprima increderea in virtutiile progresiste ale capitalismului,
concomitent cu afirmarea repulsiei fata de socialism.
Ideile novatoare sustineau spre deosebire de gandirea clasica, necesitatea interventiei
statului in economie, dar in sensul favorizarii efectelor pozitive ale legiilor economice, nu
arbitrar.
Interventia rationala a statului in viata sociala, in vederea sustinerii perfectibilitatii
capitalismului. Sustinerea politicii dezvoltarii prin noi insine, criticand teoria portilor
deschise.
Manoilescu este cel mai de seama reprezentant al neoliberalismului, pe care o
considera singura doctrina de natura sa mobilizeze toate energiile si care concorda cu
caracterul nostru national. Ideiile (temele) formulate de Manoilescu sunt preluate si puse in
practica de gandirea neoliberala europeana si nu numai.
In lucrarea Politica productiei nationale avanseaza cateva teze de exceptie, unele
absolut noi pentru gandirea liberala, aparent in contradictie. De pilda, acorda o mare atentie
statului care trebuie sa incurajeze printr-o anumita maniera de alocare a subventiilor, acele
activitati economice pe care le considera prioritare (pentru Romania activitati industriale). O a
doua idee, extrem de importanta, intr-o doctrina care isi exprima increderea in libera
concurenta, Manoilescu sustine existenta protectionismului economic; protectionismul statal
nu este considerat o exceptie de la liberul schimb, ci o modalitate de a incuraja economia
nationala. O alta idee, acordarea subventiilor trebuie sa se faca direct proportional cu
productivitatea muncii, intr-o ramura sau alta.
Multe din tezele lui Manoilescu sunt compatibile cu teorii dezvoltate mai tarziu de H.
Johnson, R. Cases, F. Walter, cu privire la rolul calitatii de productie sau cele ale lui Hecker,
respectiv P. Samuelson, cu privire la nivelul costurilor si a nivelurilor de productivitate in
stabilirea structurii economiei nationale.
!!Neoliberalismul romanesc este expresia unui nationalism constructiv si a unui
rationalism pragmatic ce demonstreaza vocatia europeana a poporului roman.

Social - democratia
Scurt istoric
In esenta, doctrina social democratiei caracterizeaza astazi ideologia miscarilor
socialiste si social democractice reunite in Internationala Socialista.
Social democratia semnifica puterea populara socialista si isi are originele la fel ca
stanga socialista, in doctrina social politica, creata de Marx si Engels, dupa manifestul
partidului comunist (1848). Numai ca, intre stanga revolutionara si social democratia
reformista divergentele s-au accentuat tot mai mult. Stanga revolutionara si-a creat in 1919
propria sa organizatie internationala din initiativa lui Lenin si anume Intenationala a Treia
Comunista, mai cunoscuta in istorie ca Comintern, aceasta reunind partidele stangei
comuniste.
Orientarea moderata social democrata isi formeaza in 1923 propria organizatie
internationala, Internationala Muncitoreasca Socialista, care a activat pana in 1940. Gruparile
social democratice din Europa au dus o intensa lupta antifascista in timpul razboiului, incat
5

dupa razboi, a iesit aureolata de aceasta existenta si cu o influenta majora in guvernarile

europene post-fasciste.
In 1951 isi reface unitatea de actiune prin infiintarea Internationalei Socialiste. Din
acest moment deosebirile dintre centru stanga, social democratie si stanga comunista devin nu
numai evidente ci si adesea opozabile. In multe tari dezvoltate din Europa occidentala,
partidele social democrate au fost sau sunt la putere (Spania, Italia, Suedia, Grecia, etc).
Guvernarile stangii comuniste nu au fost posibile decat in tariile asa zisei Europei de Est,
intrate sub sfera de influenta a U.R.S.S. In esenta, partidele social democratice recunosc
nevoia transformarilor sociale in directia unei societati de tip socialist, dar pastrand si
dezvoltand proprietatea privata, in paralel cu intarirea proprietatii publice. De fapt, potrivit
socialismului democratic, principalul in socialism nu este proprietatea obsteasca (cum sustine
doctrina marxista), ci libertatea si egaliatatea de sanse. Cum reiese din Declaratia
Internationalei Socialiste (1951, Frankfurt), accentul cade pe problemele repartitiei echitabile
si nu pe cele legate de forma si natura proprietatilor.

Stanga marxista
Doctrina politica marxista isi are originea, de asemenea ca si social-democratia, in
gandirea filozofica si politica, fundamentata la sfarsitul secolului XIX de catre Carl Marx si
Friederich Engels, dezvoltata ulterior de Vladimir I. Lenin, precum si de alti ideologi ai
partidului comunist (Antonio Gramsci). In esenta, stanga revolutionara isi accentueaza din ce
in ce mai mult divergentele in raport cu centrul stangii social-democrate.
Principalele teze, teoria luptei de clasa, teoria revolutiei sociale si in particular a
revolutiei socialiste, teoria statului ca instrument al dominatiei unei clase asupra celeilalte,
necesitatea cuceririi puterii politice de catre clasele muncitoare, conducerea politica a
partidului unic revolutionar, toate acestea sunt considerate legi obiective ale dezvoltarii
societatii, marxismul afirmand disparitia inevitabila a capitalismului si victoria oranduirii
socialiste prin revolutia proletara.
Misiunea proletariatului, singura clasa despre care Marx spunea ca nu are nimic de
pierdut in nicio schimbare decat lanturile, era de a construi o societate lipsita de exploatare,
in care oamenii sa fie egali si liberi.
Prima revolutia proletara a avut loc in Rusia in 1917 (octombrie), ulterior s-a extins in
Mongolia, iar dupa al doilea razboi mondial, sub influenta decisiva si uneori brutala a
partidului comunist al URSS, multe partide comuniste au ajuns la putere in tarile asa-zisei
Europe de Est, intre care si Romania (Polonia, Albania, etc.). Aceste tari ale Europei de Est
sub influenta doctrinei marxiste au inceput sa se izoleze tot mai mult de occidentul Europei.
Ideologia marxista a avut si are adepti si in tari capitaliste dezvoltate, in mod deosebit
in Franta, Italia, Spania, Grecia, Japonia si chiar in SUA, unde influenteaza curentul radicalist.
De asemenea, gandirea marxista reprezinta inca o atractie sporita pentru tarii lumii a treia,
care isi leaga sperantele reducerii uriaselor decalaje, ce le despart de tarile dezvoltate, de
construirea unei noi societati, alta decat cea capitalista. Pentru aceste tari, optiunea pentru
socialism si comunism este o speranta de a depasi saracia. Si astazi, ideologia marxista, in
special in varianta ei european-occidentala, reuneste numerosi adepti. Este cert insa ca esecul
economiilor tarilor din estul Europei, cat si a esuarii sistemelor lor politice intr-un totalitarism
cvasigeneral, a dus dupa 1980 (cu anul de varf 1989) la prabusirea sistemului mondial
comunist si la reculul doctrinelor politice comuniste in intreaga lume. De altfel, numai cateva
tari, astazi, mai pretind fidelitate pentru doctrina marxista. Cu tot acest recul, astazi nu exista
nicio doctrina politica, indiferent de nuanta sau pozitie, care sa nu se raporteze, intr-un fel sau
altul (cel mai adesea critic), la marxism.

R. Aron, scria inca din anii '70 ai secolului trecut: Indiferent daca ne convine sau nu,
invatatura lui Marx apartine prezentului. Indiferent daca esti marxist sau antimarxist, nu poti
tagadui ca milioane de oameni invoca ideile lui Marx.
Lech Wallesa de dreapta, sustinea ca o societate nu poate fi normala daca unei
drepte puternice nu ii este opusa o stanga pe masura.
Stanga marxista a avut succese importante in lupta pentru promovarea intereselor
maselor de oameni ai muncii. Astazi insa, mai ales in tarile foste de Est, doctrina comunista
este intr-o pierdere accelerata de influenta, mai cu seama datorita exceselor de care regimurile
comuniste, in intregime totalitare, au dat dovada. In fapt, daca societatea comunista trebuia sa
fie societatea dominatiei clasei muncitoare a tuturor celor care muncesc (dupa sintagma lui
Marx dictatura clasei muncitoare), in realitate s-a transformat intr-o dictatura asupra clasei
muncitoare. S-a favorizat o noua clasa explotatoare, asa numita nomenclatura. Totusi, si astazi
gandirea marxista ramane o alternativa a vietii politice si ea rezista in acele tari unde s-a
modernizat.

Crestin democratia
Confruntarea dintre centru stanga social democratie si centru dreapta liberal
evidentiaza posibilitatea unei noi alternative ideologice, crestin democratia. Liberalismul a
oferit posibilitatea afirmarii initiativei individului, dar a esuat in planul social, nereusind
repartizarea mai echilibrata a avutiei create. Pe de alta parte, social democratia aduce in
prim plan ideea de echitate si dreptate sociala, de repartizare a avutiei in conformitate cu
meritul fiecaruia, dar nu a gasit modalitatea de a stimula creativitatea individului liber. Mai
mult, socialismul nu a reusit sa pastreze legatura necesara cu traditia in efortul de a schimba si
reforma societatii. Din valorificarea contributiilor ambelor doctrine, din sanctionarea
esecurilor acestora, dar si din afirmarea unor idei originale s-a nascut noua orientare politica,
crestin democratia (dupa cel de-al doilea razboi mondial).
Democratia crestina sustine ca teze: respectul pentru valorile traditionale, indeosebi
cele familiale, nationale, religioase; egalitate de sansa in competitia sociala; respectul pentru
drepturile omului si cetateanului, in primul rand dreptul la proprietate, dar si la munca;
apararea statului de drept; promovarea libertatii individului si a drepturilor sale de a se
manifesta ca egal in colectivitate; asigurarea protectiei sociale pentru persoanele defavorizate.
Intr-o lucrare din 1969, Persoana si act, viitorul Papa, Ioan Paul al II-lea (cardinalul
K. Woytila), afirma ca intr-o societate democrata, omul persoana este impreuna cu
Dumnezeu, subiect egal si liber al lumii. Individul poarta in sine intreaga responsabilitate si
nici un partid, nici o organizatie si nici un stat si nici macar Dumnezeu insusi nu si-o pot
asuma in locul lui. Dar omul nu este perfect, ci perfectibil. Politicii ii revine sarcina de a
veghea asupra perfectibilitatii continue a persoanei si asupra spatiului fiecaruia de libertate,
iar libertatea inseamna si dreptate sociala.
O asemenea perspectiva indica o noua intelegere a conceptului de comunitate umana.
Concept definitoriu pentru intelegerea crestin democratiei. In realizarea unei autentice vieti
comunitare, a unei legaturi organice intre persoane, Biserica trebuie sa-si foloseasca glasul,
in special in numele celor fara glas (acelora defavorizati). Traditional, Biserica pregatea
oamenii pentru viata de apoi, acum ea trebuie sa se ocupe si de viata lor pe acest pamant,
pentru ca tocmai aici existenta umana nu este deloc confortabila, iar uneori este chiar tragica
si disperata.
Ideea de comunitate umana sprijinita pe Biserica si pe valorile traditionale in gandirea
crestin democrata este ceva calitativ nou:
1.
principiul subsidiaritatii: ce o comunitate mica poate face, nu trebuie lasat
pe seama alteia;
7

2.

principiul concurentei devine si principiu al realizarii persoanei, anume:

pentru omul obisnuit, munca este baza realizarii ca persoana, munca fiind cu
mult mai mult decat a castiga banii; dreptul la munca si la afirmarea celor
mai capabili prin munca este o teza fundamentala a crestin democratiei;
3.
principiul solidaritatii: impune exigenta de a include cu drepturi depline in
viata comunitara si pe cei care nu se pot realiza (cateoriile defavorizate) sau
pe cei care nu s-au realizat inca sau au iesit din sfera realizarii; acest
principiu trimite in mod expres la ideea egalitatii de sansa, ceea ce nu
inseamna nicidecum egalitarism; crestin democratia o afirma transant:
oamenii nu se pot compara ca egali decat egalii si ca inegali cu inegalii.
Reunind umanismul de tip crestin cu o politica economica cu caracter social, nascuta
pe terenul democratiei occidentale si a Bisericii crestine occidentale (catolica/reformata),
crestin democratia castiga din ce in ce mai mare influenta asupra spatiului politic european
(Germania, Suedia, Italia).

Doctrine conservatoare
In general, si nu numai, in politica prin atitudine conservatoare definim acea stare de
spirit, acea tendinta de a apara ordinea sociala existenta impotriva innoire.
Intr-o asemenea acceptiune, in orice tara si in orice ideologie exista tendinte
conservatoare. De pilda, conservatoare pot fi considerate fortele nostalgice comuniste in
fostele tari de est, care se opun cu vehementa schimbarilor. Pe drept cuvant astazi se ia in
considerare si ceea ce altadata parea un nonsens sau chiar o contradictie in termeni si anume:
conservatorism comunist. Totusi, atunci cand vorbim de ideologia conservatoare clasica ne
referim la doctrinele de dreapta, care sunt total impotriva stangii comuniste fiind
antirevolutionare si adesea contrarevolutionare.
Doctrina conservatorista intr-o asemenea acceptie, ca expresie a dreptei clasice, isi are
originea in gandirea lui Edmund Burke (Reflectii asupra revolutiei din Franta, 1790). La
momentul acela, conservatorismul se constituia ca o adevarata pledoarie impotriva revolutiilor
burgheze pentru apararea ordinii traditionale si a regalitatii. In ciuda marilor varietati
individuale care difera de la tara la tara si de la perioada istorica la perioada istorica, exista
cateva permanente specifice gandirii conservatoare:
1. proclamarea inegalitatii de la natura a indivizilor si ca atare, necesitatea afirmarii
unei elite conducatoare;
2. acceptarea cu greutate a anumitor schimbari la nivelul ansamblului social,
subliniindu-se necesitatea stabilitatii;
3. neincrederea in capacitatea omenirii de a introduce schimbari decisive in ordinea
sociala si politica.
Ca reflex firesc, gandirea conservatoare subliniaza importanta decisiva a respectului
pentru traditii in asigurarea continuitatii istorice. In sfarsit, pentru a justifica respectul
exagerat pentru traditii si pentru starile de lucruri existente, conservatorismul invoca cel mai
adesea un plan divin, iar cand nu sustine existenta unei "ordini naturale" ce sta la baza
dezvoltarii omenirii si care nu trebuie incalcate.
Conservatorismul s-a nascut ca ideologie a aristocratiei funciare si a Bisericii Catolice,
care initial s-a opus vehement revolutiilor burgheze. Odata insa, cu conslidarea burgheziei,
conservatorismul isi schimba baza de masa devenind doctrina cercurilor dominante ale
burgheziei, in special marea burghezie industrial-bancara, care doreste sa-si pastreze
privilegiile obtinute. De fapt, gandirea conservatoare alimenteaza ideea ca schimbarile
semnificative in viata sociala si politica nu sunt decat de natura sa creeze confuzie,
incertitudine si necazuri.
8

Gandirea conservatoare sustine pastrarea "drepturilor istorice" ale organizarii

colectivitatilor si societatii in ansamblu.
In lumea contemporana, gandirea conservatoare in varianta ei neoconservatoare,
pastreaza printre reprezentantii sai de seama (Russel, A. Kirk, James Burnham) fundamentul
ideologic al conservatorismului, dar in mod evident "modernizat".
1. Sustinerea inegalitatii naturale a oamenilor este sprijinita nu numai pe "pacatul
originar" (in termeni religiosi), ci si in termeni stiintifici, bazandu-se pe cuceririle geneticii.
2. O elita conducatoare este justificata istoric, deoarece este obisnuita cu pozitia
conducatoare, este obisnuita cu disciplina si este singura capabila sa hotarasca responsabil si
in cunostinta de cauza destinele societatii, este singura in stare sa asigure ordinea.
3. Orice tentativa de a rasturna aceasta ordine, fie sprijinita de regalitate si biserica, fie
sprijinita de autoritatea statului si a a religiei este inegala si condamnabila.
4. Pentru gandirea neoconservatoare, promovarea inegalitatii intre indivizi este o iluzie
ce poate deveni chiar periculoasa, intrucat regula majoritatilor, baza a oricarei democratii
reprezinta un factor de continua degenerare a valorilor societatii.
Altfel spus, gandirea conservatoare isi arata interesul pentru practici autoritare de
conducere, situandu-se explicit impotriva democratiei liberale denate. De altfel,
Burnham declara ca tocmai aceasta democratie de tip liberal este responsabila de ascensiunea
stangii in varianta ei social-democrata sau comunista impotriva liberalismului (si
conservatorismul identifica orice politica progresista cu liberalismul).
Gandirea conservatoare sustine ca puterea este absoluta, de necontestat, cel mai adesea
inteleasa fie ca un drept divin, fie ca un drept istoric. Gandirea conservatoare sustine formele
dure de conducere, opunandu-se tiraniei majoritatii si ca atare democratiei. Conservatorismul
este in mod evident si declarat adversar al ideilor socialiste impotriva oricarei incercari ce ar
atenta la dreptul omului de a-si gospodari proprietatea cum crede de cuviinta.
Gandirea conservatoare are unele prevederi care se opun progresului, mai mult prin
teoria care valideaza importanta elitelor in viata sociala, noua dreapta apreciaza ca unii
indivizi superior inzestrati trebuie sa fie de drept conducatorii, in timp ce restul, marea masa,
cu o inzestrare genetica inferioara, ar alcatui de drept dominatii. O astfel de idee este
periculoasa daca o extindem la nivelul colectivitatilor, pentru ca astfel s-ar putea acredita
inegalitatea naturala nu numai a indivizilor ci si a raselor si natiunilor.
Concluzia: s-ar justifica dominatia unor etnii de catre altele superioare, ca expresie a
unor legitati naturale. Noua dreapta isi propune o revitalizare a dreptei clasice, criticand
vehement egalitarismul, dar afirmand ca o cerinta absolut pozitiva "egalitatea de sansa" ca
cerinta a oricarei politici sociale.

Doctrinele de extrema dreapta. Fascismele.

Fascismul si neofascismul sunt evident de extrema dreapta. Nu sunt insa singurele
doctrine extremiste de dreapta, dar sunt cele mai definitorii. Mai mult, sunt si cele care au
fundamentat politica unor numeroase partide care au dus la guvernamant.
In prima jumatate a sec. XX in unele tari, ideologia fascista a declansat ample miscari
politice si partide fundamentate pe aceasta ideologie au ajuns la conducere, in special in
Germania si Italia, dar si in alte tari precum Japonia, Portugalia, Spania, Bulgaria si Ungaria,
Polonia si pentru scurt timp si Romania. In prezent miscarea fascista este de domeniul
trecutului. Mai mult, datorita nenorocirilor generate de declansarea celui de-al doilea razboi
mondial, in care fascismul a avut un rol deosebit, miscarea fascista s-a discreditat intr-o
asemenea masura incat astazi practic nimeni nu se mai revendica de la aceasta. Nu acelasi
lucru insa se poate spune si despre miscarea neofascista, care este in plin proces de a-si largi
sfera de audienta la electorat, chiar daca adesea nu recunoaste apartenenta la fascism.
9

Interesant este ca atat fascismul, cat si neofascimsul nu au o doctrina unitara. Mai

mult, fascimsul s-a declarat formal impotriva indoctrinarii: "Noi nu avem nici o doctrina.
Doctrina noastra este fapta" (Mussolini); "Nu programele politice conteaza. Ceea ce conteaza
este doar vointa umana" (Hitler). Putem sa fim de acord ca cel putin in perioada de inceput
intr-adevar fascimsul nu a avut o doctrina, era mai degraba o tehnica pentru dobandirea si
mentinerea puterii politice prin violenta. De pilda, ca sa obtina puterea national-socialistii
germani, partidul lui Hitler, a dovedit o extraordinara flexibilitate ideologica. Astfel s-a
straduit sa ofere cate un program politic fiecarei categorii sociale, de la clasa muncitoare si
pana la marea burghezie.
Evident ca a le realiza pe toate este o imposibilitate absoluta, pentru ca ceea ce servea
interesele clasei muncitoare nu putea nicidecum sa convinga marea burghezie si invers.
Totusi, fascismul a apelat la o mare gaselnita: un sistem propagandistic de o eficacitate fara
precedent, care a reusit sa convinga cele mai diferite si chiar contradictorii grupari sociale.
Experienta istorica demonstreaza ca o guvernare de extrema dreapta nu se naste la intamplare
si nu apare la intamplare, ci are nevoie de niste cauze si conditii.
Pricipala cauza care a determinat accesul fascismului la putere este criza structurala a
unei societati incapabile sa se mai autoregleze. Atunci cand exista o criza foarte grava,
optiunile categoriilor sociale isi leaga sperantele de o guvernare "forte", autoritara, extremista
la rigoare, care sa scoata societatea din impas. Conditii:
1. O prima conditie care a favorizat afirmarea fascismului a fost divizarea miscarii
muncitoresti, ceea ce a dus evident la slabirea extrema a fortei stangii. Stanga avea 2 voci
puternice: miscarea comunista si social-democratia, dar luate separat slabeau stanga. In aceste
conditii fascismul parea sa ofere maselor muncitoare dezorientate de divizarea politica a
stangii, o solutie viabila pentru depasirea crizei.
2. O a doua conditie. Ideologic si politic, dar in chip demagogic, fascismul a imbracat
o haina nationala si socialista.
3. Ostil democratiei egalitare, fascismul promova cultul "eroului", a vointei
atotputernice, a fiintelor deosebite, nascute sa fie conducatori. Mussolini sublinia clar ca nu
egalitatea, ci inegalitatea sociala este fecunda, mobilizatoare si bine facatoare pentru fiintele
umane, iar Hitler spunea clar: "Nu masele fac istoria. Istoria lumii este facuta de minoritati".
Mai mult, ideea de a suprima inegalitatea dintre oameni este extrem de daunatoare.
In Mein Kampf, Hitler spunea: " Tocmai de aceea eu nu voi recunoaste niciodata
celorlalte natiuni aceleasi drepturi ca si natiunii germane ... Misiunea noastra este de a da
lumii o noua rasa de stapani". Promovand ovinismul, irationalismul, mituri istorice asanumitul drept al unor popoare de a fi deasupra altora, fascismul a reusit sa atraga numerosi
aderenti, care se vedeau in aceasta situatie de elite, de superiori, de privilegiati.
Daca ideologia fascista pare definitiv si categoric condamnata de istorie, nu acelasi
lucru se poate spune si despre neofascism. Ca si fascismul, neofascimsul este un fenomen
international, care are si o internationala, asa numita internationala de la Malmo (Suedia) si
care se numeste Miscarea Sociala Europeana. Mai exista apoi Partidul National European,
Federatia Mondiala a National-Socialistilor. Mai mult, tarile care nu au cunoscut fenomenul
fascist in prezent sunt extrem de bine reprezentate, cazul cel mai semnificativ este SUA (n-a
cunoscut fenomenul, in prezent inregistreza nu mai putin de 2000 de organizatii, dintre care
unele cu sute de mii de membri). De pilda, John Birch Society, atat de importanta este aceasta
miscare neofascista americana, incat conducatorul acestei societati Robert Welch revendica
pentru fascismul american rolul conducator in lume. Si in alte tari care n-au cunoscut extrema
dreapta in mod traditional neofascismul isi face simtita prezenta: Marea Britania si Suedia.
O cauza importanta de mare actualitate si astazi (pentru ca problemele se repete) este
pozitia ambigua a marilor puteri democratice fata de afirmarea fascismului clasic. Se pune

10

intrebarea: cum se face ca acestea n-au intervenit la timp pentru a abara ascensiunea
fascismului la putere? Exista un raspuns in 2 trepte:
1. Marile puteri au subapreciat primejdia reala a fortelor extremiste si mai ales au
crezut ca le pot controla si dirija in interesul lor.
2. Adica le pot canaliza exclusiv impotriva noii primejdii a sec. XX, care se afirma atat
pe plan intern, cat si international: comunismul.
Neofascismul preia motivele fascismului, dar cu argumente mult mai subtile si aparent
mai lipsite de pericol social. De pilda, tema inegalitatii raselor si popoarelor este astazi
reconsiderata printr-o substitutie de limbaj, diferentierea raselor - ideea este chiar sprijinita pe
baza geneticii, ale stiintei. Intr-adevar rasele nu sunt la fel, dar asta nu inseamna ca unele sunt
superioare si altele inferioare. In al doilea rand, neofascimsul nu mai vorbeste de popoare
inferioare si popoare superioare, ci de nevoia ca fiecare sa-si pastreze pozitiile.

Extrema dreapta romaneasca. Ideologia legionara

In Romania, expresia cea mai apropiata politic de extrema dreapta a fost
legionarismul, doctrina legionara suferind evidente influente politice si chiar doctrinare din
partea fascismului european. Nu a fost singura doctrina de extrema dreapta. De pilda, a fost
precedata de doctrina cuzista (Liga Apararii National-Crestine,1923), care-si sprijinea
gandirea politica pe doua coordonate, asa cum afirma insusi liderul miscarii, profesorul A. C.
Cuza, anume, nationalitatea raselor si a sangelui, a doua antisemitismului extrem. In mod
ciudat, Liga Cuzista (cu o forta politica mai degraba legionara decat nationala, Moldova), se
dorea sprijinita pe dreapta credinta, ortodoxia, deosebita radical de religia mozaica-iudaica.
Mai mult, antisemitismul era argumentat si pe faptul ca evreii l-au ucis pe Iisus. In 1928, A.
C. Cuza sustinea eliminarea evreilor.
Miscarea legionara se intemeiaza doctrinar si politic, cam in aceeasi perioada, mai
precis dupa 1927, odata cu infiintarea Legiunii Arhanghelului Mihail, prin desprinderea unor
tineri, in frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, din Liga Cuzista.
Multi exegeti, inclusiv astazi, se intreaba daca nu cumva legionarismul nu este
doctrina de imprumut, deriva din nazism.
In perioada comunista, legionarismul era intr-adevar interpretat ca emanatia
fascismului german, dar dintr-o ratiune nationalista si anume, ca nu cumva sa se creada ca
romanii ar putea fi prin ei insisi fascisti.
Trebuie sa recunoastem ca, totusi, legionarismul chiar daca are valori comune cu alte
fascisme este o emanatie romaneasca.
Ernest Bernea delimita inca din 1935, legionarismul de fascism. Intr-o lucrare
intitulata semnificativ Hitlerismul nostru, Bernea arata apropierile politice dintre nationalsocialism (nazism) si doctrina legionare, subliniind si simpatia cu care tineretul nationalist
roman privea nazismul german. Totusi, el afirma clar ca metodele si spiritul nazismului sunt
deosebite de ale noastre. Desigur, laitmotivul miscarii legionare este nationalismul. Dar,
acesta era asimilat cu autentica cultura rurala a poporului roman, opusa lumii straine a
orasului. Probabil ca deosebirea cea mai semnificativa fata de nazism apare in invocarea ca
baza a nationalismului a ortodoxismului.
Atitudinea xenofoba in epoca aceea era bazata pe ideea ca in Romania strainul prin
excelenta era evreu. Miscarea legionara incerca sa scape tara de evrei numai pe calea
purificarii spirituale. Pornind de la intelegerea faptului ca evreii insisi erau vinovati de
antisemitismul justificat. Din pacate insa, miscarea legionara nu s-a multumit numai cu
sustinerea unei violente simbolice, ci a recurs si la actiuni violente (Pogromul din 1941 sta
marturie, peste 100 de evrei au fost ucisi).

11

Doctrina legioanara a promovat violenta si misticismul, exagerarea motivelor istorice

(cultul eroilor), in practica organizandu-se dupa modelul militar a trupelor de asalt (uniforma,
salut, disciplina, respectul pentru ierarhie. Nu trebuie uitat ca pana sa ajunga la guvernare
legionarii au recurs la tactica asasinatului si la crima politica (I. G. Duca, A. Calinescu, N.
Iorga s.a.).
Interesant este ca ideile legionare au fost sustinute si de personalitati importante ale
vietii culturale romanesti (Mircea Vulcanescu, Nae Ionescu, M. Eliade, Nichifor Crainic, A.
C. Cuza, Dan Botta). Cel mai adesea, apartenenta acestor personalitati la gandirea legionara
venea pe linia nationalismului sprijinita pe mandria de a fi geto-roman si de a se opune cu
vehementa corcirii sangelui stravechi.
Constiinta de rasa si superioritatea rasei pe de o parte, cultul eroilor pe de alta parte,
imbinate cu un fanatism religios care vedea in moartea ca martinaj salvarea natiei, au fost tot
atatea motive care a facut ca miscarea legioanara sa cucereasca adepti in randul tineretului
dezorientat politic dar cu o buna cultura, ca si in randul elitei culturale romanesti. Despre elita
legionara a scris cu admiratie M. Eliade, care o considera elita autentic romaneasca cu
origine in lumea satului si chemata sa ia locul boierimii.
Corneliu Zelea Codreanu promova un antisemitism primitiv, dar bazat pe cateva
prejudecati la moda in epoca, cu mare priza de la un public neavizat si usor de manipulat.
Exemple: teoria conspiratiei mondiale iudeo-masonice impotriva cestinismului; imaginea
evreului ca neom, fara caracter; legatura directa dintre iudaism si democratie (iar democratia
era viermele ce roade la radacina societatii moderne).
C. Z. Codreanu sustinea faptul ca poporul roman trebuie sa aiba o cultura romaneasca
si sa se bucure de roadele muncii sale care sa nu fie furate de alte neamuri. Ulterior, mai ales
dupa asasinarea Capitanului, miscarea legionara manifesta o tot mai mare apropiere de
fascismul german (in special, odata cu ajungerea la conducere a lui Horia Sima).

12