www.referat.

ro

INTREPRINDEREA - AGENT ECONOMIC

CONTINUT:
1.1.

Rolul intreprinderii in societate

1.2.

Analiza macroeconomica a intreprinderii

1.3.

Intreprinderea in analiza microeconomica

1.4.

Intreprinderea in teoria mezoeconomica

1.5.

Agentii economici si fluxurile activitatii economice

Rezumat:

"Intreprinderea sau firma este o organizatie de productie in care se confirma

preturile factorilor de productie adusi de proprietar si diferiti agenti, in vederea vanzarii
unui bun sau serviciu pe piata pentru a obtine prin diferenta intre doua preturi pretul
de vanzare si cel de cost - , cel mai mare castig monetar posibil" 1[1] Intreprinderea are un
rol hotarator in dezvoltarea economica a oricarei tari, in determinarea potentialului
acesteia, intrucat la acest nivel se creaza substanta economica. De costuri cu care se
obtin produsele si serviciile, de calitatea acestora si de capacitatea intreprinderilor de a
comercializa profitabil, depind in realitate puterea economica si nivelul de trai al unei
tari.

1.1. Rolul intreprinderii in societate

Rolulintreprinderii insociatate

Intreprinderea are un rol hotarator in dezvoltarea economica a oricarei tari, in

determinarea potentialului acesteia, intrucat la acest nivel se creaza substanta economica.
De costuri cu care se obtin produsele si serviciile, de calitatea acestora si de capacitatea
intreprinderilor de a comercializa profitabil, depind in realitate puterea economica si
nivelul de trai al unei tari.

1[1]

Citat ce apartine lui Franois Perroux

Intr-o societate industrializata, intreprinderea este considerata, pe drept cuvant,

principalul producator de bogatie. Desi unanim recunoscut, acest rol este privit in mod
diferit, in functie de tipul de analiza economica efectuata.
Astfel:
acest rol poate fi analizat intr-o optica nationala, macroeconomica,
urmarind sa clarifice in ce masura participa intreprinderea la productia nationala, la
venitul brut;
acest rol poate fi analizat la nivelul intreprinderii, intr-o optica
microeconomica, urmarind sa clarifice cum poate intreprinderea (adica proprietarul
acesteia de fapt) sa maximizeze venitul obtinut din vanzarea productiei;
- acest rol poate fi analizat intr-o optica mai recenta, optica mezoeconomica
care nu este altceva decat o analiza intermediara intre microeconomie si macroeconomie.
Ea isi propune sa determine cum se poate maximiza venitul obtinut in cadrul unei
industrii, in cadrul unei regiuni sau a unui grup de intreprinderi.
Deci, daca sintetizam cele afirmate anterior, obtinem urmatoarele informatii:
abordarea macroeconomica are ca scop urmarirea prin analiza a maximizarii bogatiei
nationale; microeconomia are ca scop urmarirea prin analiza a maximizarii venitului
proprietarilor intreprinderilor iar mezoeconomia are ca scop urmarirea prin analiza a
maximizarii venitului obtinut in industrie, intr-o regiune sau de catre un grup de
intreprinderi.

Modalitatide abordare a intreprinderii

1.2. Analiza macroeconomica a intreprinderii
Analiza macroeconomica a intreprinderii are in vedere doua aspecte:
-

Valoarea adaugata de intreprindere;

Intreprinderea si echilibrul macroeconomic.

1.2.1.Valoarea adaugata de intreprindere

Functia principala aintreprinderii

Analiza macroeconomica se ocupa de relatiile care se stabilesc intre factorii economici
globali.
Pe teritoriul unei tari, toti indivizii contribuie la viata economica: sunt producatori
(independenti sau salariati), sunt consumatori de produse (bunuri si servicii),
economisesc, cumpara bunuri de folosinta indelungata (masini, case etc.), etc. Teoria
macroeconomica se ocupa in mica masura de indivizi si se ocupa in special de
institutii: banci, familii si colectivitati sociale, stat si in sftrsit, intreprinderi. Fiecare
institutie este un "agent economic" care se poate identifica prin functia sa principala.
Functia principala a intreprinderii ca "agent economic" este aceea de a produce bunuri
si/sau servicii.
Pentru a produce, intreprinderea:
-

cumpara materii prime, semifabricate, servicii de la alte intreprinderi;

plateste salarii lucratorilor sai;

cumpara echipamente, adica face investitii etc.

Vanzarea bunurilor si serviciilor obtinute in decursul unui an ii aduce intreprinderii

venituri.
Cunoscand acest proces, daca vrem sa determinam valoarea efectiv creata de
intreprindere, vom proceda astfel:
Valoarea adaugata bruta = venituri cumparari
Daca consideram o intreprindere de mobila si presupunem ca cifra sa de afaceri
este 1000 iar cumpararile sunt 400, valoarea adaugata bruta este 1000 - 400 = 600

Aceasta valoare adaugata bruta se compune din:

-

mai intai salarii: sa presupunem ca ele sunt 250. Vom avea deci 600 250

= 350;
- echipamente: sa presupunem ca intreprinderea a achizitionat 500 masini in
acest an, (deci investitia = 500). Avand in vedere ca durata lor de viata este in medie 5
ani, costul anula de utilizare a masinilor va fi 500/5 = 100. Acest cost este cunoscut sub
denumirea de amortizare si corespunde in rpincipiu unei deprecieri anuale. Sa
presupunem ca amortizarea anuala a parcului de amsini si instalatii este 200. Beneficiul
care ramane in final proprietarilor va fi deci: 350 200 = 150.
Vom avea astfel:
- venitul total al intreprinderii - 1000
- valoarea adaugata bruta (VAB) 600
- valoarea adaugata neta (VAN) VAB amortizarea anuala 400
- componentele VAN: salarii 250 si profit 150
In contabilitatea nationala, aceasta schema va fi binenteles mai complicata datorita
interventiei altor agenti: statul impozite si taxe, institutii financiare dobanzile la
credite imprumutate de banci etc.
Tot in analiza macroeconomica se determina:
-

productia globala obtinuta prin insumarea valorilor adaugate brute ale

intreprinderilor. Productia globala finala (obtinuta dupa eliminarea tuturor

productiilor intermediare) este formata din: productia de bunuri de consum
destinata mai ales populatiei, si productia de echipamente destinata mai ales
intreprinderilor. Valoarea productiei de bunuri de consum presupunand ca nu exista
stocaj corespunde strict actelor de consum ale populatiei si valoarea productiei de
chipamente corespunde strict actelor de investitii ale intreprinderilor. Avem asadar:
cumparari de bunuri de consum si echipamente = consum + investitii =
productie globala

productie neta obtinuta in urma deducerii amortizarii. Ea este formata din

salariile varsate lucratorilor intreprinderii si din profiturile varsate proprietarilor

intreprinderii:
productia neta = salarii + profituri = venit net
sau
P=V
1.2.2. Intreprinderea si echilibrul macroeconomic
Legea fundamentala a echilibruluimaroeconomic
Egalitatea P = V reprezinta o lege fundamentala enuntata de economistul francez Jean
Baptiste Say astfel: Legea Debuseelor care afirma ca produsele creaza propria lor
cerere si ca nu pot exista in acest caz crize generale de supraproductie (sau de
subconsum). A fost necesara Marea Criza din 1929 pentru ca economistul englez John
Meynard Keynes sa atace acesta dogma pentru a explica criza generala.
Keynes a aratat ca punctul central este egalitatea intre economii si investitii. A
posteriori (ex post), economiile sunt totdeauna egale cu investitia. Dar apriori (ex
ante), atunci cand un intreprinzator isi face un plan de investitii si de productie, el
trebuie sa anticipeze care va fi cererea de echipamente si de bunuri de consum: exista
riscul de a avea un decalaj intre cererea sa de credit pentru investitii si oferta de
conomii. Ori, aceasta oferta este influentata de venitul populatiei. Cand venitul este
prea redus, populatia nu va economisi. Dar, pe de alta parte cu cat venitul este mai
important, cu atat partea "consumata" se micsoreaza.

Toate acestea demonstreaza cat de mari sunt sansele de dezechilibru ex ante.

In pus, Keynes explica faptul ca starea afacerilor depinde de "temperamentul mau
mult sau mai putin sanguin al intreprinzatorului, adica de caracterul optimist sau
pesimist al previziunilor sale.

1.3. Intreprinderea in analiza microeconomica

Rolul analizei microeconomice
a intreprinderii
Teoria microeconomica a producatorului este adesea confundata cu economia
intreprinderii. Cu toate acestea prin caracterul foarte abstract al modelelor sale, teoria
microeconomica este departe de realitatea afacerilor si nu poate oferi decat in cazuri
exceptionale, modele aplicabile la gestiunea intreprinderilor. Care este totusi utilitatea
acestei teorii
Analiza mocroeconomica, sub forma sa actuala are peste un secol de existenta. Ea are
rolul de a explica, recurgand la calculul diferential (derivate) logica deciziilor
economice ale indivizilor priviti ca producatori sau consumatori.
Indivizii rationali sunt condusi de ceea ce numim "legea efortului minim" si doresc sa
obtina satisfactia maxima cu minimum de efort. Aceasta inseamna ca un consumator va
urmari sa obtina maximum de satisfactie a nevoilor sale cu un buget dat, iar producatorul
va urmari sa obtina o satisfactie maxima, adica un profit maxim. Cum va face acest lucru
stiind ca profitul este egal cu venitul mius costul (cumparari, salarii, amortizare)
Matematic solutia este simpla: el trebuie sa impinga satisfactia sa totala pana la
punctul la care satisfactia marginala (satisfactia totala suplimentara) este egala cu
costul marginal (insatisfactia totala suplimentara); dincolo de acest punct satisfactia

marginala va fi inferioara costului marginal ceea ce va determina o scadere a

satisfactiei totale.
Potrivit teoriei microeconomice, intreprinderea este redusa la functiunea de productie.
Productia este rezultatul utilizarii combinate a serviciilor oferite de doi factori de
productie: capitalul si munca. Serviciile oferite de munca privesc cantitatea de munca
furnizata de salariat intr-o anumita perioada. Aceste servicii sunt remunerate sub
forma de salarii. Se presupune ca lucratorii sunt platiti in functie de munca prestata,
de "randament", de productivitatea marginala. Serviciile oferite de capital privesc
cantitatea de munca furnizata de masini, de chipamente si instalatii. Aceste servicii
genereaza un cost format din: costul deprecierii capitalului ca urmare a utilizarii sale
(uzura sa) si costurile care rezulta din imobilizarea capitalurilor financiare.
In logica teoriei microeconomice, serviciile muncii si capitalului sunt presupuse a fi
perfect divizibile. La aceasta se adauga o ipoteza suplimentara: cand se combina capitalul
si munca, randamentele nu sunt strict proprotionale: daca exista prea mult capital si prea
putina munca, sau invers, rezultatul va fi slab. "Ameliorarea dozelor" unui factor in raport
cu altul va duce la randamente mai mari (productivitatea marginala a factorului creste).
Dar, dincolo de o anumita combinatie, observam o reducere a randamentului total
(productivitatea marginala a factorului scade): aceasta este legea randamentelor
neproportionale: crescatoare, apoi descrescatoare.
Argumente favorabile teoriei microeconomice
Pentru specialistii in economia intreprinderii, raspunsul este mai degraba negativ. De
fapt: pe de o parte managerul nu dispune de instrumente care sa-i permita sa faca acest
calcul de optimizare pentru ca in contabilitate nu gaseste decat valori medii; pe de alta
parte, procesele de luare a deciziei nu conduc la obiective de maximizare ci mai degraba
la obiective de satisfactie. Exista insa multe alte obiective pe care managerul va cauta sa
le maximizeze: procentul de crestere, partea de piata, propria satisfactie personala etc.
La aceste observatii, sustinatorii teoriei microeconomice argumenteaza aratand ca nu
se poate niciodata vorbi despre o intreprindere infloritoare in economia de piata care
sa nu obtina profit: maximizarea profitului este scopul final al oricarei intreprinderi
care se preocupa sa-si valorifice capitalul. Acest argument este foarte puternic dar nu
se poate verifica: el se bazeaza pe un postulat potrivit caruia piata va efectua o
selectie naturala si nu va pastra decat intreprinderile cele mai rentabile.

Pornind de la cele mentionate anterior putem considera ca asistam la o

confruntare a doua concepte cu privire la ceea ce inseamna o teorie buna:
- sustinatorii teoriei microeconomice considera buna o teorie care inainte de
toate este foarte coerenta si conduce la rezultate precise si universale;
- specialistii in economia intreprinderii apreciaza drept buna o teorie care
descrie, explica realitatea afacerilor si permite sa se actioneze asupra acestei realitati.

1.4. Intreprinderea in teoria mezoeconomica

Economistii se confrunta tot mai adesea cu urmatoarele probleme: cum sa explice
evolutiile macroeconomice pornind de la comportamentul indivizilor (intreprinderi,
consumatori) sau reciproc, cum sa explice influenta directa pe care o exercita evolutia
globala asupra fiecarui individ. Pentru aceasta, tot mai adesea ei studiaza
comportamentul intreprinderilor in sistemul productiv si social din care acestea fac
parte si se situeaza astfel intre macro si microeconomie. Aceasta a condus la aparitia
termenului de mezoeconomie.
Termenul de mezoeconomie sianaliza mezoeconomica
Analiza mezoeconomica se bucura de intereul particular al specialistilor in economia
intreprinderii si aceasta pentru ca ea permite sa se abordeze relatiile intreprinderii cu
mediul sau in termeni mai apropiati de realitatea afacerilor.
Astfel, intreprinderea este prezentata ca fiind situata intr-o industrie, adica intrun sistem productiv in care intra in relatie cu:
- furnizorii, de la care cumparar bunuri si servicii pentru productie si clientii,
carora le vinde propriile bunuri si servicii;
- concurentii directi care vand produse ce indeplinesc aceleasi nevoi sau care
sunt fabricate in mod asemanator si potentiali care ar putea intra in industrie sau care
cauta produse concurente.
Sistemele mezoeconomice

pe de alta parte, intreprinderea suporta aceasta regularizare dar, la randul ei, o

influenteaza, ea avand o putere mai mare sau mai mica (marile intreprinderi au in general
o putere mai mare decat cele mici).
Principalele "sisteme mezoeconomice" studiate in prezent sunt:
-

industria in care functioneaza intreprinderea;

regiunea in care este localizata intreprinderea; in cadrul acestui sistem,

dincolo de dimensiunea economica este introdusa si dimensiunea socio-politica;
-

grupul de intreprinderi in care intreprinderea este mai mult sau mai putin

integrata.
Asa cum reiese din cele prezentate anterior, acest tip de analiza este in mod
incontestabil cel mai bogat in perspective pentru specialistii din economia
intreprinderii.
1.5. Agentii economici si fluxurile activitatii economice
iActivitatea economica definitie si componente

Activitatea economica reprezinta un gen de activitate umana prin care se

urmareste satisfacerea, directa si indirecta, a trebuintelor de bunuri si servicii. Poptrivit
metodologiei din tarile dezvoltate, cu economie de piata, activitatile economice se impart
in patru grupe de baza:
-

cele care realizeaza venituri prin producerea de bunuri si servicii PRODUCTIA.

cele care folosesc veniturile prin consumarea bunurilor si servicii

CONSUMUL.

cele care folosesc veniturile pentru formarea patrimoniului

cele care se ocupa cu acordarea sau primirea de credite.

Firma . definitie sicategorii de fluxuri generate de firme

Desfasurarea activitatilor se realizeaza de catre diferite unitati organizatorice, cunoscute
sub denumirea de subiecte economice (subiect de proprietate, actor economic, agent
economic, intreprinzator). Indiferent de modul in care este interpretat, agentul economic

este o persoana sau un grup de persoane fizice si/sau juridice care participa la viata
economica, indeplinind functii asemanatoare. Potrivit metodologiei internationale, in
economia de piata moderna exista si se manifesta urmatorii agenti economici: firmele
(intreprinderile), menajele (gospodariile), administratiile (publice sau private),
strainatatea (restul lumii).
Firmele sunt agenti economici particulari, publici, mixti care au ca functie
principala productia de bunuri si servicii in scop de castig (profit). Activitatea firmelor
presupune cumparari de factori de productie (intrarile) si vanzari de bunuri si servicii
(iesirile). Intrarile si iesirile pe care le antreneaza activitatea firmelor genereaza doua
categorii de fluxuri:
- de la menaje spre firme circula acele elemente necesare productiei de bunuri si
servicii (munca, capitalul, natura, abilitatea intreprinzatorului). Pentru firme, aceste
intrari antreneaza cheltuieli, determinate de plata serviciilor pe cvare le presteaza factorii
de productie cumparati. De asemenea, in aceste cheltuieli, firmele mai includ si
impozitele si taxele percepute de stat;
- de la firme spre menajele private si de stat circula bunurile si serviciile care sunt
destinate sa satisfaca trebuintele acestora. Pentru firme, aceste iesiri antreneaza venituri,
care sunt expresia monetara a preturilor pentru bunurile si serviciile cumparate de menaje
si guvern, la cere se adauga si subventiile de exploatare care vin de la guvern, sub forma
transferurilor.
In raport de finalizarea scopului propus maximizarea profitului firmele isi
autoregleaza intrarile si activitatea, conform principiului conexiunii inverse.
Fluxurile de intrari se concretizeaza in cumparari de factori de productie de la
menaje, venituri provenite de la menaje si guvern pentru bunurile si serviciile vandute
si sub forma transferului de la guvern, de genul subventiilor de exploatare.
Fluxurile de iesiri imbraca forma vanzarilor de bunuri si servicii catre menaje si
guvern, si a cheltuielilor catre menaje pentru serviciile factorilor de productie (salarii,
renta, dobanda, dividende) si catre guvern, sub forma impozitelor, si taxelor percepute
de acestea.
Fluxurile catre si de la firme, de factori de productie si de servicii se numesc
fluxuri reale, in timp ce fluxurile de venituri si de cheltuieli antrenate de acestea
formeaza fluxurile monetare.
Menajele private (gospodariile) sunt orice persoana sau grup de persoane care traiesc
sub acelasi acoperis si functioneaza ca o unitate economica. In calitatea de subiect
economic, menajele furnizeaza elemente de baza pentru activitatea firmelor, dar si pentru
guvern. Pentru ele acest flux antreneaza obtinerea de venituri, care pentru firme sunt
cheltuieli. Totodata, menajele sunt principalul cumparator de bunuri si servicii de consum
oferite de firme, efectuand pentru acestea cheltuieli, care pentru firme, sunt venituri.

Menajele primesc de la guvern transferuri sub forma de pensii, ajutor de

neocupare etc., si platesc guvernului impozit pe venituri, pe patrimoniu etc.
Deci, menajele joaca un dublu rol in cadrul circuitului economic: sunt furnizorul
de baza al tuturor factorilor de productie pentru desfasurarea activitatii economice si,
totodata grupul majoritar de cumparatori din economie.
Fluxul de iesiri se concretizeaza in flux de resurse factori de productie de la
menaje catre firme si guvern si un flux de cheltuieli catre firme pentru cumpararea de
bunuri si servicii si catre guvern sub forma de transferuri de genul impozitului pe venituri
patrimoniu etc.
Fluxul de intrari este format din fluxul de bunuri si servicii provenite de la firme si un
flux de venituri: de la firme pentru serviciile factorilor de productie si de la guvern
pentru serviciile furnizate si sub forma transferurilor guvernului catre menaje pensii,
ajutor de neocupare etc.
Administratiile, caracterizeaza acel agent economic care, in esenta indeplineste
functiile de redistribuire a venitului national, cu ajutorul serviciilor prestate. Veniturile
administratiilor provin din prelevarile cu caracter obligatoriu asupra veniturilor altor
agenti economici.
Administratiile cuprind:
administratiile publice (ministerele, colectivitatile locale de stat, institutiile de
invatamant public, partidele politice)
administratiile private care functioneaza pe baza de cotizatii sau pe baza de
subventii (securitatea sociala, casele de pensii suplimentare).
In aceasta categorie se include si statul, ca distribuitor de servicii nonmarfare celorlalti
agenti economici invatamant public, jusitie, infrastructura publica rutiera, portuara,
aerodromuri etc.
Guvernul (institutiile publice) se considera a fi subiect economic deoarece
produce bunuri publice colective, care sunt puse la dispozitia celorlalti agenti economici,
fara un contraserviciu. Folosirea acestor bunuri colective este legata de functionarea
scolilor, intretinerea soselelor, a parcurilor etc. Pentru finantarea unor astfel de bunuri
publice, cea mai mare parte a surselor o formeaza impozitele, contributiile sociale etc. In
timp ce folosirea bunurilor economice private produse de firme presupune cumpararea
lor, folosirea bunurilor publice, in general, nu presupune un contraserviciu, ele sunt
indivizibile. Pentru a putea sa puna la dispozitia societatii bunurile necesare, guvernul
cumpara de la menaje factori de productie si de la firme bunuri economice, fapt ce
antreneaza cheltuieli. Acestea mai sunt determinate si de o serie de transferuri pe care
guvernul la face catre firme si menaje. Pentru a realiza aceste fluxuri de cheltuieli,

guvernul antreneaza un flux de venituri sub forma de impozite directe si indirecte, de la

firme si impozite personale de la menaje.
In cadrul guvernului, fluxul de intrari cuprinde cumpararea de la menaje si firme,
de factori de productie, de bunuri si sevicii si obtinerea de venituri sub forma impozitelor
directe si indirecte de la firme si a impozitelor personale de la menaje.
Fluxul de iesiri al guvernului este format din bunurile publice colective puse la
dispozitia celorlalti subiecti economici, fara un contraserviciu si din cheltuieli sub forma
transferurilor catre firme si menaje si a cheltuielilor pentru cumpararea factorilor de
productie, bunuri si servicii de la menaje si firme.
Strainatatea este expresia unui agent economic ce provine din existenta unor
interdependente intre diferitele economii nationale, in cadrul economiei mondiale. In
calitate de subiect economic, strainatatea genereaza fluxuri de factori de productie, de
bunuri si servicii pentru activitatea interna a fiecarei economii nationale. Un asemenea
flux presupune un flux de venituri si cheltuieli, ca si fluxuri financiare internationale.
Toate aceste fluxuri sunt generate de activitatea pe care o desfasoara agentii economici
nationali in strainatate si agentii straini pe teritoriul tarii, de operatiunile de importexport, de acordarea si/sau primirea de imprumuturi.
Se considera ca exista si un gen aparte de agenti economici care au rolul de
intermediar financiar intre ceilalti agenti economici. Este vorba de institutiile de credit,
si de asigurari, din care fac parte toate bancile, inclusiv banca centrala de emisiune,
companiile de asigurari etc.
Circuitul economic sitranzactiile economice
In cadrul sistemului economic, pe baza interdependentelor ce se creeaza intre agentii
economici, totalitatea fluxurilor economice formeaza circuitul economic.
Desfasurarea activitatii economice in cadrul fiecarui sistem economic comporta
decizii individuale ale tuturor agentilor economici. Acesta sunt legate de modalitatile prin
care obiectele activitatii economice (factori de productie, bunuri economice, servicii si
creante) trec de la un agent economic la altul, cunoscute sub denumirea de tranzactii.
Fiecare tranzactie, ce are loc intre agentii economic, este in legatura cu cel putin
una din activitatile cunoscute: productia, consumul, formarea patrimoniului si
acordarea sau primirea de credite.
Pentru fiecare tranzactie este necesar sa se asigure evaluarea intr-o anumita
unitate monetara, datarea, adica incadrarea intr-o perioada de timp, si localizarea, adica
stabilirea ei in spatiul economic al unei economii nationale sau in afara acesteia.
Baza evaluarii rezultateloe activitatii economice o formeaza tranzactiile de piata.
In afara acestora, mai sunt si tranzactii care nu se realizeaza prin intermediul pietei,

numite tranzactii presupuse (fictive sau invizibile). In acelasi timp, tranzactiile mai pot fi
unilaterale si bilaterale. Cele unilaterale prezinta transferuri de factori de productie,
bunuri, servicii sau creante, fara contraserviciu. In cazul tranzactiilor bilaterale,
transmiterii de factori de productie, bunuri servicii si creante ii corespunde o transmitere
corespunzatoare, un contraserviciu.