Scoala tehnica postliceala

,,henri coanda
Oradea
Specializare: asistent medical generalist
Anul I(grupa A)

Psihologie
Referat
cu tema: Ipostazele psihicului
Eleva:
Iuhas Bianka
Profesor :
Dr.Hora Amalia

2011-2012

IPOSTAZELE PSIHICULUI: CONSTIENT,

SUBCONSTIENT, INCONSTIENT

Constiinta
Este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului, cand
afirmata cand negata cu vehementa.
-pentru introspectionisti toata viata psihica este constienta;
-pentru behavioristi constienta nu are nici o insemnatate si este eliminata din psihologie.
Asa incat, constiinta poate fi definita ca fiind totul (psihologia fara inconstient) sau nimic
(psihologia fara constiinta).
Constiinta a fost:
cand redusa la o simpa functie psihica numita uneori ,,vigilenta
cand extinsa pana la pierderea in generalitatea vietii psihice prin asimilarea cu G reflexiva si
critica, cu Eul si personalitatea, cu praxisul si etica vointei.
a fost socotita un epifenomen, un reflex intamplator, o abstractie care poate fi sustrasa vietii
psihice sau adaugata masinilor electronice
abandonata in reteaua relatiilor existentiale sau a structurilor interpersonale.
Aceasta a permis proliferarea perspectivelor de abordare si definire a ei.
Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din acela ca
se manifesta in experientele personale nefiind, de regula, accesibila altuia.
SILLAMY- Constiinta este:
,,locul senzatiilor si perceptiilor noastre, realitatea subiectiva a acestora;
ea organizeaza datele simturilor, ne situeaza in timp si spatiu,
este cunoasterea a ceea ce acompaniaza activitatea spiritului.
Definitia lui Sillamy sugereaza cu mai mare acuitate intrebarea: ,,ce inseamna a fi constient?
In vederea clarificarii ei argumentate, o scurta incursiune in istoria psihologiei este necesara.

Dupa Zlate, in definirea constiintei au fost parcurse 3 etape:

-

prima se inscrie in intervalul de la inceputurile psihologiei stiintifice si pana prin anii

a doua cuprinde perioada anilor 40-60;

a treia incepe cu anii 70 si se continua pana in zilele noastre.

30;

Prima etapa. O sistematizare a celor mai semnificative definitii ale constiintei formulate
inperioada de inceput a psihologiei se regaseste in lucrarea lui Vasile Pavelcu ,,Constiinta si
inconstient.
Cele mai frecvente raspunsuri date la aceasta intrebare au fost urmatoarele:
a fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii.
,,A fi constient inseamna a gandi (SPENCER, 1875)
,,Cuvantul constiinta se refera la susceptibilitatea pe care o au partile experientei de a fi puse
in relatie si cunoscute. (JAMES, 1906)
a fi constient inseama a dispune de capacitatea de a face sinteze.

WUNDT concepea constiinta ca o ,,sinteza creatoare

a fi constient inseama a te putea autosupraveghea.
,,A fi constient inseamna a-ti putea povesti experienta, limbajul fiind o calitate structurala a
constiintei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate.Constiinta este un ansamblu de
reactiuni ale individului la propriile lui actiuni. (JANET, 1928)
a fi constient inseamna a te adapta suplu la noile solicitari.
,,Fara o activa adaptare la obiecte, totdeauna noi, ale experientei externe, nu se poate produce
constiinta. (WALLON, 1924)
Toate aceste definitii pun in evidenta implicit sau explicit, si
Functiile constiintei relatia

sinteza
autosupravegherea
adaptarea
Numai ca fiecare dintre ele, dupa cum spunea Pavelcu, sunt limitate.

Primele 3 pacatuiesc prin ingustarea nepermisa a notiunii de constiinta, redusa fie la gandire sau
la un alt aspect al ei (sinteza), fie la limbaj; ultima largeste extrem de mult sfera notiunii de
constiinta aceasta aparand ca fiind identificata cu inteligenta, definita in acelasi mod.

Ar fi mai nimerit, spunea Pavelcu, sa interpretam constiinta ca o activitate de intelegere,

pentru ca rolul ei este de a avea intelesuri, de a integra un fenomen intr-un sistem de relatii, de a
realiza scindari, diferentieri, opozitii inlauntrul continuturilor, la inceput omogene, pentru a
ajunge, in final, la noi sinteze.
Mai productiva ar fi conceperea constiintei ca o functie de supraveghere in loc de
autosupraveghere. Viata nostra psihica cuprinde ambele sisteme (Eu si Lumea) intr-un singur act
savarsit sub supraveghere.
Constiinta trebuie interpretata nu in termenii generali ai adaprarii, ci ca fiind o anumita
adaptare, deoarece ea intervine doar atunci cand este necesara o adaptare superioara pe planul
intelegerii.
Constiinta este o functie de adaptare la lumea externa prin operatii simbolice, reprezentative,
intelectuale cu scopul asigurarii unui nou echilibru, mai perfectionat, intre individ si mediu.
A doua etapa. Contributiile cu privire la definirea constiintei in per. anilor 40-60 sunt
destul de numeroase.
Una dintre ele ne retine atentia. Este vorba despre opera filosofico-psihologica si
psihopatologica a lui Henri Ey.
Raspunsurile la intrebarea ,,ce inseamna a fi constient? evidentiaza, dupa Ey, pe langa
functiile constiintei, si 2 modalitati mai generale, teoretico-metodologice de abordare a
constiintei, una apartinand psihologiei functionale, cealalta fenomenologiei.
Psihologia functionala descompune constiinta in mecanismele partiale ale memoriei,
perceptiei, schemelor intelectuale si verbale. A fi constient ar fi un atribut distribuit tuturor
aspectelor vietii psihicesau doar unora dintre acestea.
Fenomenologia descrie nu doar fluxul international, aparitiile, dezvoltarile si
complexitatea ,,trairilor, ci si toate modurile-de-a-fi in lume (intalnirea Eului cu un alt Eu,
alteritatea Eului, problematica etica si istorica a omului) ajungand in cele din urma la absorbtia
constiintei in generalitatea Destinului, Ratiunii, Praxisului.
H. EY: In realitate nici unul, nici altul dintre ele nu este corect, deoarece nu pp. din pricipiu
,,ideea unei organizari proprii a vietii noastre psihice, primul punct de vedere fiind indiferent fata

de articularea partilor la care el ne conduce (constiinta este o totalitate abstracta), iar al doilea
opunandu-se oricarei inradacinari a constiintei in corp (constiinta nu este un fenomen natural).

A treia etapa. Se axeaza intr-o mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale
constiintei.
Jean Piaget descrie constiinta ca pe o ,,acompaniatoare a actiunilor, diferentiind
o ,,constiinta in act (cunoastere anterioara prizei de constiinta) de constiinta reflexiva
(echivalenta cu ceea ce el numea ,,priza de constiinta).
Dupa Piaget priza de constiinta inseamna o noua elaborare a cunostintelor prin trecerea de la
un plan psihologic la altul (din planul actiunii in cel al reprezentarii, de la cel al reprezentarii
concrete la cel al reprezentarilor formale).
Este vorba despre un travaliu cognitiv, care pp. o sustinuta elaborare.
Alti autori pun accentul pe simtire si afectivitate:
Humphrey :,,A fi constient inseamna in mod esential a avea senzatii: adica a avea
reprezentari mentale incarcate de afectivitate a ceva ce mi se intampla aici si acum
Cei mai multi autori pornind de la premisa ca prin constiinta individul se raporteaza la ceva
din afara sa, el fiind ,,constient de, postuleaza intentionalitatea ca una dintre caracteristicile
esentiale ale constiintei.

Pacherie vorbeste despre ,,psihologia intentionala, acte intentionale.

ZLATE defineste constiinta ca o forma superioara de organizare psihica prin care se
realizeaza integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza
raportarea/adaptarea continua a individului de la mediul natural si social.
RELATIA DINTRE CONSTIENT SI INCONSTIENT
Probleme generale
Relatia dintre cs. si inc. a fost cel mai adesea abordata fie prin
- opozitia metafizica a celor 2 niveluri de organizare structural-functionala a psihicului
- reductia simplist-mecanicista a unuia la altul
In felul acesta nu numai ca problema nu era solutionata, dar nu se creau nici macar premisele
solutionarii ei.
Fiecare dintre cele 2 niveluri de organizare structural-functionala a psihicului isi are propriile
sale continuturi, mecanisme si legitati proprii care nu pot fi reduse unele la altele.
In anumite limite, fiecare dintre ele actioneaza independent unul de altul.

Inc. poate functiona si atunci cand structurile constiente sunt destramate, cum se intampla in
cazurile patologice.
Dar constientul, in lipsa inc., de unde isi trage seva, se autodestrama.
Totusi, in ciuda unei relative independente functionale a celor 2 niveluri structuralfunctionale ale psihicului, starea normala, fireasca, existentiala si actionala a lor o reprezinta
interactiunea si interdependenta lor.
Intre cs. si inc. exista in mod curent relatii dinamice vitale, fara de care insasi integritatea
SPU este pusa in pericol.
Cs. si Inc. sunt momente functionale inseparabile ale psihicului uman.
In functie de diversele ipostaze ale manifestarilor comportamentale apartinatoare individului,
cs. si inc. vor fi coordonate si alternante prin praguri mobile.
Aceasta inseamna ca ceea ce la un moment dat este constient la un alt moment dat poate
deveni inc.
De regula, constient este ceea ce se acorda cu experienta individului si ii foloseste in planul
activitatii, pe cand inc. este acel continut psihic care contrazice experienta individului, in virtutea
acestui fapt el fiind respins.
Continuturile psihice constiente se stocheaza in inc.Ele nu sunt insa inactive, ci le insotesc pe
cele constiente, le tensioneaza in functie de imprejurari.
Ey afirma ca inc. face parte din fiinta noastra constienta, este corpul ei.
Constiinta apare cand ca un factor declansator al comp. uman, cand ca mecanism de
sistematizare si valorizare a structurilor inconstientului.
Inc. activeaza, modifica descarcarile energetico-informationale ale
constientului,
Constientul restrictioneaza si stabilizeaza inc.
Asadar, intre cs. si inc. nu exista o simpla suprapunere de faze energetice sau o simpla
succesiune de fenomene intamplatoare, independente unele de altele, ci relatii logic integrate unui
proces de reglare psihocomportamentala.
Reglarea apare sub 2 aspecte:
1.

atat ca o coechilibrare interna a nivelurilor de organizare structural-functionala a

psihicului
2.

ca o echilibrare a sistemului psihic cu solicitarile externe.

Atunci cand una sau alta dintre aceste forme de echilibrare este perturbata, se perturba
intregul sistem psihic uman.
Tipurile de relatii intre constient si inconstient
Exista 3 tipuri de relatii: circulare, de subordonare integrativa si de echilibrare.

Relatiile circulare dintre cs. si inc. constau in faptul ca oricare dintre continuturile

cs. trece in inc., pentru ca in urma germinatiei sa treaca din nou, nu neaparat toate, in
cs. Multe dintre structurile inc. sunt generate de activarea constienta, in timp ce unele
continuturi ale cs. provin din inc. Schimburile si transformarile sunt continue si
reciproce: inc. preia sarcinile fixate constient si le prelucreaza in maniera sa specifica, cs.
capteaza rezultatele unor asemenea prelucrari.
Relatiile de subordonare integrativa dintre cs. si inc. pp. subordonarea si dominarea
unuia

de

catre

celalalt.

Sensul

acestei

subordonari

se

repercuteaza

asupra

valorii

comportamentului, a suprematiei constientului sau, dimpotriva, a omniprezentei inc., intr-un caz

fiind vorba despre ,,inaltarea omului, in cel de-al doilea caz de ,,degradarea lui. Relatile de
subordonare integrativa iau 2 forme distincte:
-

dominarea inc. de catre cs. (cs. prin actiunile si operatiile lui proprii schiteaza,

intelege, stapaneste impulsurile inc, mai ales unele dintre pornirile lui care vin in contradictie
cu valorile sociale unanim acceptate);
-

dominarea cs. de catre inc. (inc. isi impune, direct sau indirect, tendintele,

fortele lui agresoare; aceste relatii apar cu precadere in starile de afect, de transa creatoare, in
starile patologice care pp. o rasturnare a raporturilor firesti, inc. devenind principalul reglator
al conduitei, ca in cazul psihozelor).
Relatiile de echilibrare dinre cs. si inc. pp. realizarea unui usor balans intre starile cs. si
cele inc., fara predominanta vadita a unora sau altora dintre ele. Practic este vorba despre acele
stari psihice in cadrul carora individul nu este nici total cs., nici total inc. (starile de atipire, de
reverie, spontaneitate). Aceste tipuri de relatii sunt ilustrate ce ceea ce Wolman numea prin
termenul de ,,protoconstient.
In dinamica vitala a cs. si inc. principalul sistem de referinta ramane cs., deoarece prin
intermediul ei omul re-produce in mod adecvat realitatea, asa cum este ea, si numai in virtutea
acestui fapt el isi poate conduce si regla corespunzator conduita.
In dinamica vitala a constientului si inconstientului principal sistem de referinta ramane
constiinta deoarece prin intermediul ei omul reproduce in mod adecvat realitatea, asa cum este ea,
si numai in virtutea acestui fapt el isi poate conduce si regla corespunzator conduita. Este necesar
sa consemnam, sustinea Ey, subordonarea organica a inconstientului fata de constient, deoarece
numai in felul acesta vom ajunge in posesia constiintei morale si vom evita pierderea libertatii
adusa de dezorganizarea fiintei constiente odata cu maladiile mintale.

Terapii derivate din relatiile ,,constient inconstient

Modul de concepere a constientului si inconstientului si mai ales a relatiilor dintre ele sta la
baza diferitelor forme de psihoterapii.
Freud, care a descris inc. dinamic construind un edificiu teoretic ce prevede despartirea
dintre cs. si inc., a facut apel la cura psihanalitica in calitate de tehnica terapeutica.
Alti autori, cum ar fi Perl-Goodman, descriind inc. existential (ceea ce este trait, dar nu este
recunoscut) au optat pentru o viziune existentiala asupra constiintei capabile de unitate, ea insasi
fiind unificatoare, si au propus terapia existentiala.
In timp ce psihanalistii freudieni si keinieni favorizeaza divanul, terapeutii existentialisti
prefera relatia fata in fata.
Mai recent s-a propus o noua forma de psihoterapie, si anume psihoterapia
fenomenologica existentiala, care incearca sa sintetizeze alte 4 tipuri de cercetari:
-

filosofia existentei (care porneste de la ideea existentei omului, fapt ce implica un fel

de constiinta, in sensul de a fi fiinta deschisa)

-

analiza existentiala (cu incercarea de a patrunde in lumea experientei pacientului)

psihanaliza umanista (accent pe angoasa alegerii ca determinant al nevrozei, pe rolul

proiectelor si anticiparilor in raport cu prezentul sau pe vointa ca element esential in trecerea

de la dorinta la decizie si actiune creatoare, nevroza fiind exercitiul unei vointe restrictionate)
-

psihologia umanista (accentul cade pe valorile inalte ale omului: creativitate,

libertate, potential uman, constiinta de sine)

Noua forma de psihoterapie promoveaza cateva idei importante:
-

semnificatiile emerg din interactiunea intrapsihic-interpersonal;

trecutul se reconstituie in prezent;

reaua-credinta tine locul inc.;

transferul devine ocazia intalnirii.

Ea este interesata de maniera in care Eul se dezvolta si isi construieste propria sa experienta
concreta traversand contactul, visul, limbajul si relatia terapeutica.

Biblografie:
http://www.referate10.ro/referate-psihologie/ipostazele-psihicului-732.html
http://referate-psihologie.portalio.ro/2011/05/ipostazele-psihicului-facultate/

http://www.carteamea.eu/carteamea/582690/ipostazele-psihicului.