FI DE LECTUR

AUTORUL: Liviu Rebreanu

TITLUL OPEREI: Ion
ANUL PUBLICRII (APARIIEI): 1920

EDITURA, LOCUL I ANUL APARIIEI VOLUMULUI UTILIZAT N REALIZAREA

FIEI: Adevarul Holding, Bucuresti - 2008
SPECIA LITERAR: Roman
TEMA: Lupta taranului ardelean pentru pamant intr-o societate in care acesta reprezenta
un criteriu al valorii individuale.
CONFLICTUL:
Social dintre Ion si Baciu pentru pamant;
Conflictul interior dintre pamant si iubire;
Dintre invatatorul Herdelea si preotul Belciug;
Ion si George;
Ion si Simion Butunoiu.

STRUCTURA: 13 Capitole
MOTIVE (NARATIVE, DRAMATICE, LIRICE): istoria, familia, iubirea, banul, drumul

SUBIECTUL PE SCURT:

PERSONAJELE I ROLUL LOR:

Ana, Ion, Vasile Baciu, Zenobia, Invatatorul Herdelea, Parintele

Belciug, George Bulbuc si Florica

caracterizarea personajelor principale :

Ion, fiul lui Alexandru Glanetasu este un taran tanar si muncitor, insa sarac si
nemultumit de statutul sau social. Personajului principal i se reliefeaza relatiile cu celelalte
personaje si tipologia printr-o antiteza. De exemplu, rivalul sau, George Bulbuc, este
opusul lui Ion: bogat, dar lipsit de personalitate si de forta, feciorul lui Toma o vrea pe Ana,
dar se alege cu Florica. In ciuda aparentei sale, George va fi cel care il va rapune definitiv
pe Ion.
In acelasi mod antitetic sunt concepute si personajele feminine: Ana- urata, dar
bogata, Florica- frumoasa, dar saraca; precum si Alexandru Glanetasu- bland, boem, dar
sarac si Vasile Baciu- aspru, brutal, dar bogat.
Naratorul omniscient realizeaza portretul si biografia personajelor dintr-o
perspectiva obiectiva, neimplicata, prin caracterizarea directa, la care contribuie modul in
care se autocaracterizeaza personajele sau felul in care sunt privite de ceilalti. Intr-o
rabufnire de revolta, fiul ii reproseaza lui Glanetasu cel batran: Mai bine sa nu ma fi
facut, decat sa fiu batjocura oamenilor. Ion era iute si harnic ca ma-sa si cand e vorba de
munca nu se codeste si nu leneveste ca Glanetasu.Titu Herdelea se arata impresionat de
mandria flacaului, istetimea si staruinta lui de a implini ceea ce isi punea in gand, vointa
lui incapatanata.
Cele mai multe trasaturi reies din caracterizarea indirecta din faptele si
atitudinea personajelor, din relatiile sale cu celelalte personaje. Astfel, Ion este

impulsiv, chiar violent uneori, ceea ce atrage teama celorlalti flacai ai satului.
viclenia sa este evidentiata in relatia cu Ana pe care o seduce. Inteligenta dura,
egoismul, cruzimea ii subordoneaza toate actiunile. In relatia cu Vasile Baciu este
naiv, crezand ca nunta ii va aduce si pamanturile. De fapt destinul acestuia nu este
marcat de conflictele exterioare, cat mai ales de cele interioare, generate de relatia
sa cu pamanturile: "Il cuprinsese o pofta salbatica sa imbratiseze bruma...".

Caracterizarea indirecta permite dezvaluirea reactiilor, a gesturilor si

atitudinilor, precum si a relatiilor dintre personaje. Dupa ce intra in posesia
pamanturilor ravnite, Ion se simte in sfarsit asezat in ierarhia cuvenita si
prima schimbare vizibila este mersul lui, care devine mai leganat si mai ferm.
CITATE SEMNIFICATIVE PENTRU EVOLUIA ACIUNII I A PERSONAJELOR:
Niciun ochi nu rmase ns uscat atunci cnd, prin gura preotului, Ion i lu
rmas bun de la prini, de la toi prietenii i cunoscuii. Iar cnd n sfrit
pomeni pe George care i-a curmat viaa pmnteasc, i-i zise "te iert, cci
n-ai tiut ce faci", tot norodul izbucni ntr-un hohot de plns. Zenobia,
nucita de jale, se izbi cu capul de dunga cociugului, nct de-abia o
potolir cei dimprejur. Pe urma fu cobort n pmntul care i-a fost prea
drag, i oamenii au venit pe rnd s-i arunce cte o mn de lut umed care
rbufnea greu i trist pe scndurile odihnei de veci.
Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul ba in dreapta, ba
in stanga pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb, mai
sus de Armadia, trece raul peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila
mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in
cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea
Bargaului.
Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes si
pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput
Satul a ramas inapoi, acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat. Cativa
oameni s-au stins, altii le-au luat locul
Unde te duce viata, acolo trebuie sa mergi si ce-ti porunceste ea trebuie sa
faci! Numai nebunii umbla sa-i stavileasca mersul, s-o abata din calea ei.

Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare,

coplesindu-l
Dupa treizeci de ani din vremurile de odinioara au ramas doar cantecele
scrise de mana ei intr-un caiet, ca sa nu le uite.
Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere
infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu.
Sorbi mirosul, frecandu-si palmele. Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea
seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele voluptuase de
pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor.

REPERE CRITICE: