Subiectul 1.

Sf. Treime- structura supremei iubiri.

Implicarea Sf. Trimi n iubirea divin.
Iubirea presupune totdeauna dou eu-ri care se iubesc, sau un eu care iubete i unul
care primete iubirea; i aceasta ntro reciprocitate.
n iubirea aceasta exist pe de o parte unitate, iar pe de alt parte fiecare eu rmnnd
distinct, neconfundate.
Fr existena unei iubiri venice nu se poate explica iubirea din lume, i nici nu se
poate vedea scopul lumii. Deci iubirea din lume are ca origine iubirea Treimic. Aceast
iubire nu produce persoanele divine, ci le presupune. Astfel s-ar putea concepe o iubire
impersonal, destrmnd persoanele umane.
Iubirea dintre oameni implic i ea mai multe capabile de iubire, ns aceast iubire
este nedesvrit. Dar i aa iubirea noastr se explic prin crearea noastr dup chipul Sf.
Treimi, originea iubirii noastre.
Noi tim c Dumnezeu este esena ce subzist n trei persoane. Aa ceva nu exist n
lumea creat, i chiar de ar exista ea ar fi diferit de subzistena Treimic a esenei infinite i
necreate.. prin aceasta ea rmne un mister, iar nelegerea complet a Treimii de ctre noi nu
este posibil, dndu-i un neles limitat, lumesc i idolatru. Dar nu trebuie s renunm la acest
neles, ca i cnd aceast exprimare n-ar spune nimic.
Numai un Dumnezeu care este i Tat i Fiu, explic toat paternitatea i filiaia
pmnteasc. Deci Dumnezeu, cu mult superior creaiei nu este strin de aceste relaii, de
cldura lor.
Numai prin comuniunea treimic ne este asigurat comuniunea cu viaa venic a lui
Dumnezeu, i comuniunea neconfundat ntre noi.
Sfnta Treime, baza mntuirii noastre:
Mntuirea ca ridicarea omului la cele dumnezeieti, nu este dect extinderea relaiilor
afectuoare a persoanelor divine la creaturile contiente. De aceea Treimea se reveleaz n mod
esenial n opera mntuirii, i deci Ea este baza mntuirii.
Fiul care este deci Fiu al Tatlui, i care se ntrupeaz, i pune prin aceasta pe to i
oamenii pe acelai nivel al Lui, de fii ai lui Dumnezeu, iar pe Tat ca tat al lor.
Prin Fiul ntrupat intrm n comuniune filial cu Tatl, iar prin Duhul ne rugm rugm
Tatlui sau i vorbim ca nite fii. Deci prin Duhul noi i aducem tot lui rugciune i nchinare,
iar El se identific prin har cu noi, aceeai relaie pe care o are dup fiin cu Tatl i cu Fiul.
Un Dumnezeu monopersonal nu ar avea n sine iubirea i comuniunea etern n care s
voiasc s ne introduc i pe noi. El nu s-ar ntrupa; i dac s-ar ntrupa n-ar avea smerenia pe
care a avuto Hristos, ci s-ar revela ca om, ca lipsit de smerenia n rele ia cu Dumnezeu, ca
unul, ca fiind ipostas deosebit.