Tbe PDF

Universiatea Tehnica ³Gh.
Asachi¶´ din Iasi

Facultatea de inginerie Chimica si Protectia Mediului

R

R
R

RR
3.1. Poluanti caracteristici .Impactul asupra mediului. Necesitatea epurarii apelor uzate.
3.2. Conditii de calitate pentru factorul de mediu .Normative.
3.3. Caracteristicile apelor uzate municipal.
.
R

4.1. Variante tehnologice de epurare a apelor uzate municipal.

4.2. Factorii ce influenteaza selectia operatiilor si proceselor unitare.
4.3. Determinarea gradului de epurare necesar.
4.4. Alegerea variantei tehnologice optime si descrierea detaliata a procesului tehnologic
adoptat.
4.5. Calculul concentratiei intermediare realizata pentru treptele de epurare mecanica si
biologica si verificarea realizarii gradului de epurare necesar.
4.6. Elaborarea schemei bloc tehnologice.
4.7. Materii prime si energie.
4.8. Subproduse material si energetic,deseuri.
R

5.1.Debite de calcul si de verificare utilizate in statiile de epurare municipal.

5.2. Calculul utilajelor din cadrul treptei mecanice de epurare.
5.3. Calculul utilajelor din cadrul treptelor biologice de epurare.
5.4. Tratarea namolurilor.
R
6.1. Schema tehnologica de epurare a apelor uzate municipal.
R

Sa se elaboreze proiectul tehnologic al unei statii de epurareape uzate urbane. Se dau

urmatoarele date:
A.c Debite de calcul:

Qzi ,med=0.265m3/s
Qzi ,max=0.32 m3/s
Qorar,min=0.225 m3/s
Qorar,max=0.335 m3/s
B.c Comozita apelor uzate care sunt introduce in statia de epurare:

Solide in suspensie: Ciss=455mg/l
Substante organice: CBO5=405mg/l
CCOCr=545mg/l
Azot total: CiN=11.5mg/l
Temperatura apei uzate: 20oC
pH-ul= 7
Constanta de consum a oxigenului dein apele uzate: Kl=0.1zi-1
C.c Analizele de laborator ale emisarului in care se deverseaza apele uzate epurate:
Oxigen dizolvat: COr=6mg/l(concentratia oxigenului dizolvat din receptor)

Solide in suspensie: Ciss=50mg/l
Substante organice: CBO5=20mg/l
CCOCr=50mg/l
Azot total: CeN=2.5mg/l
Temperatura apei uzate: 10oC
Constanta de consum a oxigenului dein apele uzate: Kl=0.2zi-1
D.c Studiile hidrologice ale emisarului indica:
Viteza medie a apei v=1.5m/s;

Debitul emisarului: Qe=5m3/s;
Coeficientul de sinuozitate al raului: ș=1.2;
Constanta vitezei de consum a oxigenului din apele uzate: Klr=0.1zi-1
E.c Utilaje ce urmeaza a fi proiectate:

RR
!
1.c åeziduuri organice;

2.c Nutrientii:
- Azotul;
- FOSFOåUL;
- Siliciul;
3.c Compusi toxici;
- Compusi halogenati ai hidrocarburilor saturate si nesaturate (aciclice si ciclice);
- Compusi aromatic monociclici;
- Compusi fenolici;
- Compusi policiclici;
- Eteri si eteri ai acidului ftalic;
- Compusi cu azot;
- Pesticide;
- Compusi policlorurati ai fenil benzenului.
4.c Suspensii inerte, materii coloidale sau material fin divizate;
5.c Alti compusi:
- Sarurile sau agentii reducatori (sulfiti sau saruri feroase );
- Acizi;
- Baze;
- Uleiuri;
6.c Apa calda;
7.c Contaminarea bacteriologa.Impactul poluantilor asupra mediului
Odată cu creşterea numărului populaţiei se înregistrează o creştere considerabilă a
producerii diferitor substanţe şi articole sintetice în compoziţia cărora intră compuşi chimici care
în timpul fabricării şi utilizării prezintă un pericol mare pentru sănătatea oamenilor şi mediul
ambient. A sporit considerabil şi utilizarea pesticidelor în agricultură, aplicarea intensivă a
acestora provoacă efecte toxice asupra tuturor fiinţelor vii.
O categorie deosebit de periculoasă a compuşilor menţionaţi o prezintă poluanţii organici
persistenţi (P.O.P) care se utilizează în industrie şi agriculură şi în unele cazuri se generează în
cadrul proceselor industriale.
În majoritatea bazinelor acvatice, cursurilor de apă, mărilor sunt depistate diferite
concentraţii de pesticide şi alte substanţe organice persistente.
În cazul unor cantităţi mai mari de pesticide apa capătă un miros specific, caracteristic
acestor tipuri de substanţe. Datorită proceselor de migrare,pesticidele impreună cu apa de ploaie
se infiltrează în straturile freatice şi chir în cele arteziene.
Sursa cu cel mai mare număr potenţial de poluare este agricultura. åeziduurile netratate de
la formele zootehnice sunt împrăştiate pe terenuri şi o parte îşi croiesc drum până la cursul de
apă.
!c å provenind din apele uzate menajere,industriale (industria organic de
sinteza,fabrici de hartie , industria alimentara) si complexe de crestere a
animalelor.Compusii organic instabili aflati in solutie pot fi cu usurinta oxidati prin
consumarea oxigenului dizolvat din apa (emisar), micsorand astfel capacitatea de
autoepurare a raurilor in care sunt deversati.
ïc ° includ: azotul, fosforul, compusi cu azot si fosfor,siliciul si sulfatii.
Principalele surse de generare le constituie apele uzate menajere si efluentii din industria
ingrasamintelor chimice. Azotul si fosforul stimuleaza cresterea algelor contribuind astfel
la fenomenul de eutrofizare. Nutrientii sunt substante sau elemente chimice utilizate in
cresterea si dezvoltarea normala a unui organism.
In functie de cantitatea cu care participa la alcatuirea structurii organismelor, nutrientii se
impart in macronutrienti si micronutrienti.

Unul dintre nutrientii cu rol esential in functionarea mediului acvatic este azotul.Azotul poate
exista sub forma gazoasa (N2 atmosferic, NO2-), dizolvat (NO2- ,NO3-,NH4+) sau sub forma
µ¶solida¶¶ in material organic.In conditii normale de oxigenare, azotul se gaseste in specialsub
forma nitratilor.Ei pot fi folositi de catre organismele acvatice, fiind cea mai accesibila forma a
azotului pentru microorganism si plante.Formele nitrit (NO2-) si ionul amoniu (NH4+) sunt
prezente in cazul unei dereglari a mediului acvatic si sunt toxice pentru organismele vii.
Principalele procese suferite de azot sunt:
1. Fixarea azotului molecular si amonificarea- Bacteriile realizeaza in exclusivitate
fixarea biologica a azotului(N2-azot molecular).Azotul organic nu este accesibil plantelor.
2. Nitrificarea- Este un process biologic de formare a nitratilor din amoniac sau alte
forme reduse ale azotului.
3. Dinitrificarea- Este un process biologic,efectuat in exclusivitate de bacterii,fiind
raspunzator de pierderea a 50-80% din ingrasamintele azotate din sol (azotatii sunt transformati
in oxizi de azot si apoi in azot molecular care trece in atmosfera). Aceste caracteristici au condus
la idea utilizarii acestui process mai intai pentru epurarea apelor uzate cu mare incarcare organic,
si ulterior, la aplicarea acestui procedeu in scopul potabilizarii apelor de suprafata si subterane
impurificate cu nitrati.
"
Un alt nutrient cu rol essential in functionarea ecosistemelor este fosforul.In apele de suprafata,
fosforul se gaseste sub forma de fosfor organic,de PO43- dizolvat si de fosfor fixat pe particule
aluvionare.
Fosforul este mai putin mobil decat azotul. Fosforul direc asimilabil de catre vegetatia
acvatica se gaseste sub forma de fosfati. Dupa moartea organismelor fitoplanctonice 20-25% din
fosforul total este eliberat sub forma anorganica, iar 30-40% sub forma organica. Concentratia
normal a fosforului in apele dulci este de 1 mg/m3,dar concentratia lui creste cu adancimea, fiind
maxima in malul de pe fundul bazinului.
Concentratia fosforului in apa depinde de concentratia substantelor organice,de temperatura si
intensitatea activitatii bacteriene.Apele uzate incarcate cu substante organice cresc nivelul
fosforului, marind riscul de eutrofizare.Exista 2 surse antropice majore de fosfor: apele uzate
menajere incarcate cu detergent si substante organice ( ape fecaloide) si dejectiile animale de la
fermele zootehnice.
v
Un alt nutrient important este siliciul. Siliciul este disponibil organismelor sub forma de silicate
(SiO2). Silicatii dizolvati apar in apele de suprafata sau apele subterane din sediment si din rocile
cristaline, prin dezagregare.
Concentratia de siliciu din apele de suprafata este modificata prin eutrofizare si
constructia de baraje.Prin eutrofizare, creste cantitatea de nitrati si fosfati in lacuri, ceea ce duce
la cresterea numarului de diatomee (alge monocelulare microscopice), ele reprezentand cel mai
important factor ce determina schimbari in concentratia de siliciu.Acestea preiau siliciul din apa
sub forma de silicati pentru a-si construe frustula (cochilie externa).Prin sedimentare, cochiliile
acestor alge se depun pe fundul apei odata cu material organica si minerale, ducand la formarea
agregatelor mari care se depun rapiud pe fundul apei.
Siliciul este important si pentru ca este strans legat de carbon.In procesul de dezagregare
a rocilor, silicatii se formeaza pe seama dioxidului de carbon din atmosfera. Astfel, la scari mari
de timp, o deficient a siliciului din mediu determina o crestere a dioxidului de carbon in
atmosfera si invers. In plus, prin sedimentarea siliciului se stocheaza o mare cantitate de dioxid
de carbon.
c R #
Compusii toxici se mai numesc si µ¶poluanti prioritari¶¶ iar acestia sunt: metale grele,
cianuri, compusi organic clorurati, lignin, proveniti din industria chimica , celulozei si hartiei,
petrochimica, metalurgica, material de constructii,industria miniera, industria nlemnului etc.
Poluantii prioritari sunt compusi organic sau anorganici selectati pe baza toxicitatii foarte mari,
efectelor cancerigene sau mutagene. Acesti poluanti se gasesc in majoritatea cazurilor in apele
uzate industrial, fiind insa uneori depistati in cantitati foarte mici in apele de alimentare, fie
datorita unor infiltratii, fie datorita epurarii necorespunzatoare a apelor din amonte.
O clasificare a compusilor organic nebiodegradabili care reprezinta majoritatea
poluantilor organic prioritari s-a realizat pe clase de compusi astfel:
a. Compusi halogenati ai hidrocarburilor saturate si nesaturate (aciclice si ciclice);
b. Compusi aromatic monociclici;
c. Compusi fenolici;
d. Compusi policiclici;
e. Eteri si eteri ai acidului ftalic;
f. Compusi cu azot;
g. Pesticide;
h. Compusi policlorurati ai fenil benzenului.
¢c v , materii coloidale sau material fin divizate rezultate ca urmare a
proceselor de spalare din diverse industrii. Prin depunerea solidelor in suspensie se
perturba viata acvatica normal in emisarul in care a fost deversata apa uzata.
hc : sarurile sau agentii reducatori (sulfiti sau saruri feroase), acizi, baze,
uleiuri, care apar in efluentii rezultati din diverse industrii. In cantitati mici, sarurile nu au
effecte negative asupra mediului inconjurator, dar compusii reducatori prin consumarea
oxigenului dizolvat micsoreaza capacitatea de autoepurare a emisarului.
4c produsa de multe industrii care utilizeaza apa ca agent de racier. Deversarea
ca atare a apei calde in emisar perturba desfasurarea proceselor biologice de autoepurare.
Kc R poate fi produsa de catre industria alimentara,
crescatoriile de animale sau canalizarea apelor menajere si industrial in sitem combinat.
Apele uzate industrial, atat prin concentratia si prin toxicitatea poluantilor au cel mai
mare impact asupra surselor natural (apa de suprafata, apa subterana) astfel incat epurarea
corespunzatoare a acestor platform industrial sau statiile de epurare orasenesti este absolute
necesara pentru a realiza protectia calitatii apelor din surse naturale.
Bibliografie ( Axinte S., s.a.,2004 )
Necesitatea epurarii apelor uzate municipale
Obiectivele traditionale legate de epurarea apelor reziduale (orasenesti sau industriale) au
fost legate de indepartarea materiilor in suspensie (sedimentabile sau flotabile), realizata prin
ceea ce numim epurare primara sau secundara. Problema a devenit mult mai complexa
datorita substantelor reziduale existente in apele uzate care extrem de putin indepartate sau
practic neschimbate prin treptele de epurare clasica mecano-biologica (detergenti, fosfati,
compusi pe baza de azot, saruri organice, compusi organici persistenti, pesticide, diversi compusi
chimici) creaza probleme deosebit de grave asupra mediului inconjurator. In scopul retinerii
acestor substante a fost nevoie de introducerea unei tehnologii de epurare care sa completeze
epurarea clasica in scopul protectiei mediului si al oamenilor, obtinand o apa care poate fi
utilizata in diverse alte scopuri. Incercarile de a indeparta poluantii reziduali din efluentul epurat
mecano biologic au fost initial denumite ''epurare tertiara''. Numele s-a dovedit a fi
nesadisfacator , dar fiind ca la fel era denumita cu ani in urma filtrare intermitenta pe nisip a
efluentului secundar.
Pentru asigurarea cantitativă şi calitativă a pei necesare tuturor folosinţelor (industrii,
irigaţii, oraşe) este necesar, ca pe lângă alte lucrări şi măsuri de gospodărire a apelor, să se
asigure utilizarea cu randament maxim a instalaţiilor de epurare existente şi să se dezvolte noi
tehnologii de epurare capabile să asigure din apa epurată o nouă sursă de apă pentru alimentarea
sistemelor de irigaţii sau pentru industrii.
Procesul de epurare constă în îndepărtarea din apele uzate a substanţelor poluante, în
scopul protecţiei calităţii apelor şi a mediului înconjurător. Epurarea constitue unul din aspectele
poluării apei. Stabilirea comportarii multiplelor substanţe care poluează apele de suprafaţă,
precum şi efectelor asupra organismelor vii fac obiectivul epurării apelor.
Epurarea apelor uzate se efectuează în construcţii şi instalaţii grupate într-o anumită
succesiune tehnologică în cadrul unei staţii de epurare. Mărimea staţiei de epurare va depinde de
cantitatea şi calitatea apelor uzate ale receptorului, de condiţiile tehnice de calitate, care trebuie
să le îndeplinească amestecul dintre apa uzată şi a receptorului în aval de punctul de deversare a
apelor uzate, astfel încât folosinţele din aval să nu fie afectate.
O caracteristică a staţiilor de epurare o reprezintă µ¶materia primă¶¶ care este apa uzată a
cărei puritate este destul de ridicată. åandamentul impus la eliminarea poluanţilor din apă
(gradul de epurare) este adesea la ordinul a 80% şi chiar peste 95%, valori superioare celor
obişnuite în prelucrărle industriale. Una din metodele de bază aplicate pentru eliminarea
poluanţilor organici din apele uzate,epurarea biologică operează cu populaţii de
microorganisme,cu evoluţie deosebit de greu de dirijat.
Staţiile de epurare se realizează cu costuri de investigaţii mari şi cu cheltuieli de exploatare
ridicate, care, numai parţial pot fi recuperate. Se impun studii tehnico-economice aprofundate în
vederea găsirii soluţiilor care să contribuie la reducerea diferitelor costuri.În acest scop se are în
vedere aplicarea unor măsuri preliminarede prevenire a poluării apelor, respective uşurarea
epurării apelor uzate [Dima M.-1998].
ïR °
Normative NTPA-002 privind conditiile de evacuare a apelor uzate in retelele de

canalizare ale localitatilor si direct in statiile de epurare.
Acest normativ NTPA-002 a fost modificat de punctul 21 al articolului I din Hotararea
nr.352 din 21 aprilie 2005, publicat in Monitorul Ofical nr.398 din 11 mai 2005.Valoarea
concentratiei CCO(Cr) este conditionata de respectarea raportului CBO(5)/CCO mai mare sau
egal cu 0,4.
Pentru localitatile in care apa potabila din reteaua de distributie contine zinc in
concentratii mai mari de 1 mg/dmc se va accepta aceiasi valoare si la racordare, dar nu mai mare
de 5 mg/l.
Metoda de analiza corespunzatoare standardului indicat in tabel are caracter orientativ; alte
metode alternative pot fi folosite daca se demonstreaza ca acestea au aceiasi sensibilitate si limita
de detectie.Normativ privind stabilirea limitelor de incarcare cu poluanti ai apelor uzate
industriale si urbane la evacuarea in receptorii naturali, NTPA-001/2002
Valori limita de incarcare cu poluanti a apelor uzate industriale si urbane evacuate in receptori
naturali
Se aplica tuturor categoriilor de efluenti proveniti sau nu din statiile de epurare.
NTPA NTPA
001/2002 002/2002
Nr. Indicatorul de calitate U.M Valorile limite admisibile
Ctr.
Indicatori fizici
1 Temperatura °C 35 40
Indicatori chimici
2 pH Umiditati pH 6.5 ± 8.5 6.5 ± 8.5
Pentru fluviul Dunarea 6.5 ± 9.0
3 Materii in suspensie mg/dmc 35.0 (60.0) 350
4 Consum biochimic de oxigen la cinci mg0(2)/dmc 25.0 300
zile
5 Consum chimic de oxigen - metoda cu mg0(2)/dmc 125.0 500
dicromat de potasiu
6 Azot amoniacal mg/dmc 2.0(3.0) 30
7 Azot total mg/dmc 10.0(15.0)
8 Azotati[NO(3)] mg/dmc 25.0(37.0)
9 Azotati[NO(2)] mg/dmc 1(2.0)
10 Sulfuri si hidrogen sulfurat mg/dmc 0.5 1.0
11 Sulfiti[SO(3)] mg/dmc 1.0 2
12 Sulfati [SO(4)] mg/dmc 600.0 600
13 Fenoli antrenabili cu vapori de apa mg/dmc 0.3 30
14 Substante extractibile cu solventi mg/dmc 20.0 30
organici
15 Produse petroliere mg/dmc 5.0
16 Fosfor total mg/dmc 1.0(2.0)
17 Detergenti sintetici mg/dmc 0.5 25
18 Cianuri totale mg/dmc 0.1 1.0
19 Clor rezidual liber mg/dmc 0.2 0.5
20 Cloruri mg/dmc 500.0
21 Floruri mg/dmc 5.0
22 åeziduu filtrat la 105°C mg/dmc 2000.0
23 Arsen mg/dmc 0.1
24 Aluminiu mg/dmc 5.0
25 Calciu mg/dmc 300.0
26 Plumb mg/dmc 0.2 0.5
27 Cadmiu mg/dmc 0.2 0.3
28 Crom total mg/dmc 1.0 1.5
29 Crom hexavalent mg/dmc 0.1 0.2
30 Fier total ionic mg/dmc 5.0
31 Cupru mg/dmc 0.1 0.2
32 Nichel mg/dmc 0.5 1.0
33 Zinc mg/dmc 0.5 1.0
34 Mercur mg/dmc 0.05
35 Argint mg/dmc 0.1
36 Molibden mg/dmc 0.1
37 Seleniu mg/dmc 0.1
38 Mangan total mg/dmc 1.0 2.0
39 Magneziu mg/dmc 100.0
40 Cobalt mg/dmc 1.0
R

Caracteristicile fizice ale apei uzate:
Temperatura apelor uzate influenteaza majoritatea reactiilor fizice si biochimice care au loc in
procesul de epurare. Apele uzate menajere au o temperatura de 2-± C mai ridicata decat
temperatura apelor de alimentare, cu exceptia cazului de deversari de ape calde tehnologice sau
cand in retea se infiltreaza ape subterane.
Determinarea temperaturii se efectuiaza numai la locul de recoltare prin introducerea
termometrului in apa de cercetat, iar citirea temperaturii se face dupa 10 minute de la
introducerea termometrului fara a-l scoate din apa. Paralel cu determinarea temperaturii apei se
determina si temperatura aerului.
Turbiditatea apelor uzate este data de particulele foarte fine aflate in suspensie, care nu
sedmenteaza in timp. Turbiditatea nu constituie o determinare curenta a apelor uzate, deoarece
nu exista o proportionalitate directa intre turbiditate si continutul lor in suspensii. Analizele de
laborator se exprima in grade de turbiditate , un grad de turbiditate corespunzand la 1 mg SiO2
/dmc de apa. Orientativ, apele uzate menajere prezinta valori ale gradului de turbidiate in limitele
de 400-500 grade in scara Silicei.
Culoarea apelor uzate menajere proaspete este gri deschis, iar culoarea gri inchis indica
inceputul procesului de fermentare a materiilor organice existente in aceste ape. Pentru apele
uzate care prezinta alte nuante de culori, rezulta ca amestecul acestora cu apele uzate industriale
care patrund in reteaua de canalizare este dominat de aceasta din urma (ape verzi de la industriile
de legume, ape galbene de la industriile prelucratoare clor, ape rosii de la uzine metalurgice, etc.)
Mirosul apelor uzate menajere proaspete este aproape perceptibil; intrarea in fermentatie
a materiilor organice este indicata de mirosul de hidrogen sulfurat, de putregai sau de alte
mirosuri de produse de descompunere. Apele uzate orasanesti pot avea mirosuri diferite
imprimate de natura si provenienta apelor uzate industriale.
Materiile solide totale (MST) se gasesc in apa uzata in stare de suspensie (organice si
minerale) si matetii solide dizolvate (organice si minerale). Materiile solide in suspensie, la
randul lor pot fi separabile prin decantare si materii coloidale.
Caracteristici chimice:
Compozitia chimica a apelor uzate menajere este foarte mult influentata de continutul de
proteine, grasimi si hidrocarbonati din produsele alimentare, precum si de compozitia apei din
reteaua de alimentare, care contine in anumite limite carbonati , sulfati, cloruri, fier. Proteinele
din organismul viu in procesul schimbului de substante, conduc la formarea ureei care sub
influenta bacteriilor fermentative se transforma in azot amoniacal, forma frecventa in care azotul
se afla in apele uzate. In afara de azot, substantele organice , care intra in compozitia apelor uzate
menajere mai contin carbon,sulf, fosfor, potasiu, sodiu si clor sub forma de sodiu.
c
Aciditatea apelor uzate este determinata de prezenta bioxidului de carbon liber, a acizilor
minerali si a sarurilor acizilor tari cu baze slabe. Ia se exprima in ml substanta alcalina normala
pentru neutralizarea unui dmc de apa. Acest parametru este indicat a fi determinat pentru apele
uzate industriale care ajung in statia de epurare urbana.
Alcalinitatea apelor uzate este data de prezenta bicarbonatilor, carbonatilor alcalini si a
hidroxizilor. Apele uzat menajere sunt usor alcaline caracterizate prin valoarea pH-ului in
limitele 7,2-7,6.
pH-ul apelor uzate poate fi acid sau alcalin si constituie o cauza importanta perturbatoare
a proceselor biologice din cadrul unei statii de epurare, spre deosebire de aciditatea sau
alcalintatea unei ape, acest parametru exprima numai intensitatea aciditatii sau alcalinitatii adica
nu exista o legatura directa intre pH-ul unei ape si cantitatea de acizi sau alcali care este in
compozitia unei ape respective. Concentratia de ioni de H a apelor naturale, adica pH-ul care
exprima reactia activa a apei prezinta valoarea 7 (ape neutre). åeactia apelor va fi acida pentru
pH intre 0-7 si va fi alcalina pentru valoarea pH-ului intre 7-14.
Clorurile si sulfurile din apele uzate pot influenta procesele biologice de epurare daca
cantitatile lor depasesc anumite limite. Clorurile sub forma de ioni de clor din apa uzata menajera
provin in special din urina de origine animala sau umana ca urmare a consumului in alimentatie a
clorurii de sodiu. Sulfurile pot fi determinate si puse in evidenta sub forma de sulfuri totale,
sulfuri de carbon si hidrogen sulfurat (care ne da indicatii asupra oxigenului din apa si aparitia
proceselor anaerobe).
Potenţialul de oxidoreducere (redox) exprimă logaritmul cu semn schimbat al presiunii
hidrogenului gazos în echilibru cu oxigenul molecular din soluţie (scara redox are valori de la 0
la 42). åh-ul dar în informaţii asupra capacităţii de oxidare sau reducere a pei uzate. Astfel
pentru rh<15 proba analizată se află în stare de reducere corespunzătoare fermentării
anaerobe,iar ph>25, caracerizează o probă în faza de oxidare aerobă.
Materiale grele existente în apele uzate industriale sunt toxice pentru microorganismele care
participă la epurarea biologică a apelor şi la fermentarea anaerobă a nămolurilor.
Substanţe radioactive folosite din ce în ce mai mult în medicină precum şi în centralele atomice
creează probleme celor care se ocupă cu protecţia calităţii apelor. Aceste substanţe influenţează
procesele de epurare.
Detergenţii din apele uzate sunt substanţe tensioactive a căror structură moleculară este
formată din două grupări. Detergenţii sintetici pot favoriza acţiunea nocivă a unor toxine uşurând
absorbţia acestora.
Nitriţi şi nitraţi sunt prezenţi în apa uzată în cantităţi mai reduse. Nitriţii din apa uzată provin
din oxidarea incomplete a amoniacului, în prezenţa bacteriilor nitrificatoare. Cantităţile maxime
de nitriţi din apele uzate menajere nu depăşesc 0,1mg/dm3.
Nitraţii provin din mineralizarea substanţelor organice poluante de natură proteică ce conţin
azot. Cantităţile de nitraţi în apa uzată menajeră variază între 0,1-0,4 mg/dm3.
Produsele petroliere, grăsimi, uleiuri formează o peliculă plutitoare,care împiedică
oxigenarea apei. În apele uzate menajere prezenţa acestor substanţe este nesemnificativă,însă
prezenţa acestor substanţe în staţia de epurare este dăunătoare, deoarece pot colmata filtrele
biologice şi în procesele de fermentare a nămolurilor.
c

Substantele organice din apele uzate menajere provin din dejectiile umane si animale,
din resturile de alimente , legume si fructe, precum si din alte materii organice evacuate in
reteaua de canalizare.
-# este un indicator care arata in mod global gradul de poluare al apelor
cu substante organice.
Cantitatea de oxigen care se poate dizolva in apa curata-asa numita limita de saturatie-
depinde de temperatura si variaza de la 7,63 mg/dmc la 30*C la 9,17 mg/dmc la 20*C si la 14,23
mg/dmc la 0*C.
Oxigenarea apei poate avea loc prin dizolvarea oxigenului din aer sau in anumite conditii
speciale, prin degajarea oxigenului in procesul de fotosinteza al vegetatiei acvatice. Cantitatea de
oxigen care lipseste unei ape pentru a atinge limita de saturatie se numeste deficit de oxigen si
indica o impurificare anterioara cu substante organice, care au condus la consumarea totala sau
partiala a oxigenului dizolvat.
R
#$R- se exprima in mg/dmc si reprezinta cantitatea de
oxigen consumat de catre bacterii si alte microorganisme pentru descompunerea biochimica, in
conditii aerobe a substantelor organice biodegradabile la temperatura si in timpul standard de
obicei la 20*C si 5 zile in care caz se noteaza CBO5 . In apele uzate menajere precum si apele
uzate industriale care au compozitie apropiata cu cea a apelor uzate menajere marimea CBO5
variaza in limitele de 100 si 400 mg/dmc; in apele uzate industriale acest indicator variaza in
limite foarte largi in functie de provenienta lor.
R
# $RR- sau oxidabilitatea apei, reprezinta cantitatea de
oxigen, in mg/dmc, necesara pentru oxidarea tuturor substantelor organice sau minerale
oxidabile fara ajutorul bacteriilor. Oxidabilitatea reprezinta cantitatea de oxigen echivalenta cu
consumul de oxidant. Substantele organice sunt oxidate la cald iar cele minerale la rece.
Oxigenul chimic necesar se consuma destul de repede (uneori chiar intr-o ora), motiv ce
recomanda efectuarea acestei determinari la apele uzate, in special la cele in amestec cu apele
uzate industriale, pentru a elimina unele neajunsuri specifice determinarii CBO-ului legate de
timpul mare necesar efectuarii analizei, incertitudinea stabilirii vitezei consumului de oxigen k1
si a consumului total de oxigen L0 in faza primara.
In cazul prezentei in apa a unor substante greu oxidabile(benzen, toluen, piridina)
rezultatele nu reflecta continutul real in substante organice.
åaportul dintre marimile CBO-CCO ale unei ape uzate difera in functie de provenienta
ei. Pentru apele uzate menajere se apreciaza ca CBO20 reprezinta circa 86 %din CCO. In apele
uzate industriale care contin cantitati importante de substante organice nebiodegradabile,
valoarea CCO depaseste pe cea a CBO20 cu peste 50%.
R $R- constituie o metoda de determinare a nivelului de
poluare organica a apelor uzate, care , spre deosebire de determinarile prin CBO si CCO
rezultatele sunt mai exacte datorita eliminarii variabilelor care intervin in analizele CBO si CCO.
Metoda este simpla si rapida (cateva minute).Pentru stabilirea unei scari de etalonare, se folosesc
concentratii succesive in etalon care se injecteaza in coloana in aceleasi conditii ca si proba.
Marimea suprafetei picului obtinuta la proba se interpoleaza pe curba de etalonare. Analizatorul
de Carbon se incadreaza in grupa aparatelor cromatografice in faza gazoasa
R #$R - determinat pe principiul cromatografiei in faza gazoasa
evidentiaza toate substantele organice si anorganice existente in proba de ape uzate care intra in
reactii chimice pana la nivelul de oxizi stabili. Gazul purtatoe-faza mobila-il constituie
azotul.åeactiile chimice care au loc la intervale diferite de timp in analizatorul de gaze se
desfasoara astfel:
· carbonul este transformat in bioxid de carbon;
· hidrogenul este convertit spre apa;
· azotul in stare trivalenta ajunge in stare de acid nitric;
· ionul de sulfit este, in mod partial, convertit in sulfat;
· ionul de sulfura este, partial, convertit spre sulfat.
In incercarea de a corela CBO-ul si CCO-ul pentru apele uzate industriale cu
determinarea privind COT-ul ar trebui sa se puna in evidenta variabilele care intervin la fiecare
determinare, astfel:
-c o parte din CBO a mai multor materii organice este atribuita oxidarii cu bicromat a
fierului feros, azotului, sulfitilor,sulfurilor, si a altor substante anorganice; analizele
COT nu includ oxidarea acestor substante;
-c determinarile CBO si CCO nu includ multi compusi organici care sunt partial sau
total, rezistenti la oxidarea biochimica sau oxidarea cu bicromat. Totusi, carbonul
organic total din acesti compusi este regasit in analizele COT;
determinarea CBO este susceptibila la variabilele care se refera la aclimatizarea bacteriilor,
diluarea, temperatura, pH-ul si substantele toxice.
Determinarile CCO si COT sunt independente fata de aceste variabile.
Azotul sub forma de amoniac liber, azotul organic, nitritii si nitratii constituie azotul total
din apa uzata bruta. Azotul organic (provenit din compusii biologici, proteine, peptide,
aminoacizi) si amoniacul liber reprezinta indicatori de baza care pun in evidenta gradul de
poluare organica azotoasa ale apelor uzate. Cantitatea de azot amoniacal reprezinta 7-8 g/loc.zi,
iar concentratia lui in apa uzata menajera este de circa 25 mg/dmc.
Determinarea in laborator a azotului total din apele uzate se face in conformitate cu
prevederile STAS 7312-83, iar a azotului amoniacal conform STAS 8683-70; determinarea
nitratilor si a nitritilor va respecta prevederile STAS 8900-71,respectiv STAS 8900/2-71.
R%$#&'ïv&R'¢
R
Apele uzate in compozitia carora se afla materii organice, sunt populate si cu specii de
organisme care valorifica resursele de hrana respetive si care in decursul dezvoltarii lor, s-au
adaptat unor conditii unilaterale de mediu. Din punct de vedere al nutritiei, bacteriile se impart in
autotrofe si heterotrofe. Bacteriile autotrofe utilizeaza pentru hrana substantele minerale.
Bacteriile heterotrofe au nevoie de materii organice ca sursa de energie si carbon. Din grupa
acestor bacterii fac parte: saprofitele care utilizeaza materii organice moarte si care joaca rolul
principal in procesul de autoepurare, si parazite, care se dezvolta in corpul organismelor animale
si umane si apar numai intamplator in apele poluate; unele sunt patogene, reprezentand un
pericol pentru sanatatea omului(bacteriile tifosului intestinal, a dezinteriei, a holerei, a febrei
tifoide, etc.)
Pentru a aprecia gradul de poluare bacteriana a apei uzate se determina titrul-care
reprezinta volumul cel mai mic de apa uzata in care exista o singura bacterie Coli.
Fata de analiza chimica, analiza biologica a apelor uzate prezinta unele avantaje si
dezavantaje.
Avantajul cel mai important consta in valoarea ei retrospectiva. Daca analiza chimica
ofera informatii asupra unor caracteristici ale apei valabile numai pentru momentul prelevarii
probelor, analiza biologica furnizeaza date medii ce oglindesc situatia in trecut pe o perioada
indelungata de timp. Acest avantaj este consecinta asanumitei inertii biologice ce caracterizeaza
materia prima. Analiza biologica, in schimb, nu poate furniza valori cantitative asupra proceselor
de poluare si nici nu poate indica natura poluantului.
R
Au drept scop determinarea numărului,genului şi condiţiile de dezvoltare ale bacteriilor în
emisar sau în efluenţii staţiilor de epurare. Apele uzate conţin foarte multe specii bacteriene, care
s-au adaptat unor condiţii specifice de poluare. Pentru determinarea gradului de impurificare a
apei cu bacterii, se utilizează titrul coli, care pune în evidenţă existenţa bacteriilor din grupa coli-
bacterii.
R
Se referă la determinarea speciilor de organisme şi a densităţilor, oferind informaţii asupra
gradului de poluare sau a capacităţii de autoepurare a apelor. Astfel prezenţa sau absenţa unot
tipuri de organisme poate oferi indicaţii asupra desfăşurării procesului de epurare biologică sau
de fermentare a nămolurilor ,[Dima M.-1998].
R

Elaborarea schemei tehnologice de epurare pentru reciclarea apelor uzate
Selectia operatiilor si proceselor unitare pentru elaborarea schemei tehnologice de epurare
Analiza posibilitatilor de reciclare a efluentilor industriali trebuie sa ia in considerare mai
multi factori specifici(Teodosiu,2002):
!c tipul efluentului industrial(caracteristicile de calitate, debite specifice;
ïc caracteristicile tinta pentru apele de recirculare (in functie de tipul utilizare a apei
recirculate);
c evaluarea diferitelor alternativelor de epurare combinata (procese de epurare
conventionale existente correlate/completate cu procesele de epurare avansatea propuse);
¢c analiza costurilor pentru fiecare dintre alternativele de procese de epurare combinate
propuse;
hc aspecte de monitorizare a apelor uzate si a consumurilor de apa;
4c corelarea cu alte masuri de prevenire a poluarii cum sunt separare fluxurilor de apa uzata
in functie de incarcarile in poluanti, reducerea debitelor de apae uzate si utilizarea
proceselor corecte de pre-epurare pentru a reduce volumul si/sau toxicitatea .
In afara de acesti factori prezentati anterior,intervin o serie de factori generali care
caracterizeaza selectia operatiilor si proceselor unitare pentru alcatuirea schemei tehnologice de
epurare.
Schema tehnologica de epurare combinata este reprezentarea combinatiilor de operatii si
procese unitare folosite pentru a se realize scopul dorit si anume : epurarea apelor uzate cu un
anumit nivel de poluare si respective asigurarea conditiilor pentru recircularea acestora ( prin
utilizare combinata a proceselor de epurare conventionala si avansata).
Stabilirea procesului tehnologic de epurare a apelor uzate, respective, a schemei
tehnologice, se face ca urmare a analizei procesului de epurare in ansamblul sau tinand cont de
urmatoarele aspect asupra performantelor, controlului, fiabilitatii, adaptabilitatii la conditii
variabile, se pot obtine in sistemele de epurare ce functioneaza deja, in cazul sistemelor si
proceselor noi fiind necesara examinarea performantelor printr-o serie de evaluari progressive
(Macoveanu si altii, 1997):
Cerintele consumatorului/unitatii care recircula apa uzata se pot exprima sub forma unor
limitari legate de : costul instalatiilor de epurare, posibilitatile de exploatare a instalatiilor si
folosirea a personalului existent, impactul asupra mediului inconjurator, realizarea unor anumite
caracteristici calitative pentru apele recirculate, realizarea unui anumit grad de recirculare.
Experienta existenta. Este importanta in proiectarea si exploatarea statiilor de epurare.
Informatiile asupra performantelor, controlului, fiabilitati, adaptabilitatii , la conditii variabile, se
pot obtine in sistemele de epurare ce functioneaza deja, in cazul sistemelor si proceselor noi fiind
necesara examinarea performantelor printr-o serie de evaluari progresive, care includ atat
documentatii teoretice cat si studii la scara de laborator sau pilot.
Standardele sau normativele care reglementeaza valorile principalilor indicatori de calitate
pentru emisari sau pentru recirculare.
Compatibilitatea cu instalatiile existente este importanta deoarece introducerea unor
operatii sau procese de epurare avansata implica schimbarea conditiilor de operare si o pregatire
corespunzatoare a personalului.
Selectia proceselor este un aspect essential in proiectarea instalatiilor de operare, evaluarea
tehnica si economica a principalelor alternative ale proceselor combinate presupunuand
experienta atat teoretica cat si practica.
Consideratiile economice sunt de foarte mare importanta in alcatuirea procesului tehnologic
de epurare si in final, in proiectarea statiei de epurare. In aprecierea diferitelor scheme de epurare
combinata trebuie luate in consideratie costurile cu investitia si operarea precum si cheltuielile de
amortizare a investitiei.
Alte consideratii importante :

!c Posibilitatea procurarii utilajelor si aparaturii necesare;
ïc folosirea personalului specializat;
c sursele si consumurile de energie;
¢c impactul asupra mediului a proceselor impuse;
hc cantitati de deseuri.
Selectia proceselor si operatiilor unitare in vederea alcatuirii procesului tehnologic de epurare
combinata pentru recircularea apelor uzate, este cea mai importanta etapa in proiectarea unei
statii de epurare a apelor uzate.
In procesul de selectie aspectul cel mai important este evaluarea diverselor combinatii de
operatii si procese unitare atat din punct de vedere tehnologic cat si din punct de vedere
economic cu referiri atat la treptele de epurare conventionale si avansate.Cei mai important
factori care intervin in evaluarea si selectia operatiilor si proceselor unitare sunt prezentati in
tabelul urmator (Quasim, 1999; Metcalf si Eddy,1991).
Nr Factori Observatii
Ctr
1 Posibilitatile de aplicare a Sunt evaluate pe baza experientei anterioare, a datelor
procesului de epurare combinata. din literature, din instalatii pilot si instalatii in
functiune.
2 Debitul de ape uzate Procesele alese trebuie sa corespunda debitului de ape
uzate estimate, de exemplu, instalatiile de epurare
biologica naturala nu sunt corespunzatoare pentru
debite mari.
3 Variatiile de debit si compozitie Cele mai multe procese de epurare au rezultate mai
ale apelor uzate. bune in conditii relative constant de debit si
compozitie ale apei uzate. Se recomanda
uniformizarea debitelor si compozitiei apelor uzate
inainte de a se trece la epurarea avansata pentru
recirculare.
4 Caracteristicile (compozitia) apei Influenteaza in mod direct tipul proceselor folosite :
uzate. fizice, chimice, biologice, epurarea avansata.
5 Conditii climaterice Temperatura influenteaza viteza de reactie a multor
procese chimice si biologice.
6 Condtii de reactie si alegerea Alegerea si proiectarea reactorului se bazeaza pe
reactorului. consideratii cinetice si termodinamice, fiind
importante de asemenea tipul de reactii prin care se
realizeaza eliminarea poluantilor, folosirea eventuala a
catalizatorilor, posibilitatile de intensificare a
transferului de masa sau caldura.
7 Factorii de mediu. Directia vantului, zgomotul, circulatia, distant fata de
zona rezidentiala, caracteristicile emisarului,
influenteaza sau conditioneaza restrictive unele
procese sau amplasarea statiei de epurare.
8 Necesarul de agenti chimici. Trebuie cunoscute cantitatile, efectul chimicalelor si
modul in care acestea afecteaza costul procesului de
epurare pe ansamblul sau si de tratare a deseurilor
rezultate.
9 Necesarul de energie si alte Trebuie cunoscut necesarul energetic suplimentar al
resurse. procesului de epurare in conditiile introducerii unor
trepte de epurare avansata : energia electrica,
combustibil, utilitati apa de racire al proceselor
selectate.
10 Necesarul de personal Este important sa se cunoasca numarul de oameni si
nivelul lor de calificare precum si timpul in care se
poate realiza calificarea lor.
11 Conditii de exploatare si Este necesar sa se cunoasca conditiile deosebite de
fiabilitate. exploatare ± lucrul la temperature mari si substante
toxice ± necesarul si costul aparaturii suplimentare.
12 Procese auxiliare. Utilajele auxiliare: depozitare, pompare, transfer
terminc, trebuie sa fie cunoscute la fel ca si efectele
nefunctionarii acestora asupra calitatii efluientului.
13 Performantele procesului de Sunt importante performantele pe termen lung ale
epurare operatiilor si proceselor unitare, influenta
concentratiilor soc ale poluantilor asupra acestora.
14 Complexitatea procesului Sunt foarte utile informatiile asupra complexitatii
exploatarii instalatiilor de epurare in conditii obisnuite
sau de urgenta precum si nivelul necesar de pregatire
al operatorilor.
15 Compatibilitatea cu instalatiile Operatiile sau procesele unitare de epurare avansata
deja existente pot fi compatibile cu instalatiile existente expansiunea
statiei de epurare facandu-se astfel rapid.
16 Spatiul necesar Se considera atat necesarul pentru instalatiilw
existente cat si pentru dezvoltarile ulterioare.
!

Clasificarea metodelor de epurare:
Dupa tipul procedeului avem:
Epurare mecanica;
Epurare chimica;
Epurare biologica;
Epurare avansata.
Dupa tipul operatiilor si proceslor unitare avem:
Epurare primara;
Epurare secundara;
Epurare tertiara.
Exista mai multe tipuri de variante tehnologice :
Epurare mecanica;
Epurare mecano-chimica;
Epurare mecano biologica;
Epurare mecano-chimico-biologica;
Epurare avansata a apelor uzate.
· I n cadrul epurarii mecanice sunt folosite operatii fizice, pentru indepartarea poluantilor :
· åetinerea corpurilor si suspensiilor mari pe gratare, site, cominutoare;
· Separarea uleiurilor si grasimilor prin flotare, in separatoare de grasimi;
· Sedimentarea materiilor solide in suspensie, in deznisipatoare si decantoare primare.
Efluientul rezultat in urma epurarii mecanice contine suspensii, coloizi si materii organice in
cantitati mari.
În figura 4.1. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecanică
Procedee de epurare mecano-chimica; se aplica la apele uzate in compozitia carora

predomina materiile in suspensie si coloizii, care nu pot fi retinuti decat prin tratarea acestor ape
uzate cu reactivi chimici de coagulare. Pentru a creste eficienta procesului chimic, apele uzate
vor fi supuse unei epurari mecanice in prealabil, de aceea procedeul se numeste epurare mecano-
chimica. Acest procedeu este aplicat frecvent in cazul apelor uzateindustriale.
În figura 4.2. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecano-chimică:
Procedeul de epurare mecano-chimico-biologica, se bazeaza pe actiunea comuna a

proceselor fizice, chimice si biologice, si pot avea loc in conditii naturale ( campuri de irigare si
de infiltrare, iazuri biologice ), sau in conditii artificiale prin filtrare biologica; utilajele sunt filtre
biologice de mare sau mica incarcare, filtre biologice scufundate si filtre turn), sau in bazine cu
namol activ de mica sau mare incarcare cu aerare normala sau prelungita. In cadrul acestor
procedee sunt indepartate solidele in suspensie si componenti organici biodegradabili.
Epurarea mecano-chimica si biologica nu realizeaza eliminarea unei anumite categorii de
poluanti numiti µ¶åefractari¶¶ care chiar si in cazul concentratiilor mici au efecte negative asupra
organismelor vii si asupra echilibrului ecologic in natura.
În figura 4.3. este reprezentat schematic un procedeu de epurare mecano-biologică.
(

Epurarea mecanică, chimică şi biologică nu realizează eliminarea poluanţilor prioritari ,
care, chiar şi în concentraţii foarte mici, au efecte negative asupra organismelor vii şi asupra
echilibrului ecologic în natură sau care limitează posibilităţile de recirculare/reutilizare a apei în
industrie, agricultură.
Dintre poluanţii prioritari care sunt reţinuţi prin procedee de epurare avansată se
menţionează: compuşii anorganici solubili, compuşii organici nebiodegradabili, solidele în
suspensie, coloizii si organismele patogene.
Procedeele de epurare avansată se pot aplica fie înaintea etapei de epurare biologică sau
după aceasta, în funcţie de matricea apei uzate (concentraţia şi tipul poluanţilor).
În mod normal, ciclul apei a fost întotdeauna utilizat pentru a reprezenta transportul
continuu şi transformările suferite de ape în mediu, cuprinzând toate sursele naturale de ape de
suprafaţă (râuri, fluvii, mări, oceane) apă subterană, apă din atmosferă. Dupilizarea apei, efluenţii
în cantităţi şi grade de poluare diferite pot fi recirculaţi sau reutilizaţi în conformitate cu
reprezentarea din Figura 4.4. åecircularea se referă la utilizarea apei provenite din procese
industriale, după o epurare corespunzătoare pentru a satisface necesităţile privind consumul de
apă în aceleaşi unităţi economice (apa de spălare, apa de proces, apa utilizatnt termic: răcire,
încălzire).
ï "

Selectia utilajelor si proceselor unitare dintr-o statie de epurare a apelor uzate are in
vedere urmatoarele:
Posibilitati de aplicare a procesului de epurare propus. Aceste posibilitati sunt evaluate pe
baza experientei anterioare si a datelor din literatura pentru statii pilot sau statii de epurare in
functiune;
Debit de ape uzate. Procesul tehnologic propus trebuie sa corespunda debitului estimat de
ape uzate ;
Variatii de debit si compozitie a apelor uzate . Sunt analizate in ideea uniformizarii
acestora printr-o treapta in procesul tehnologic propus.
Caracteristicile si compozitia apei uzate: caracteristici fizice, chimice, biologice si
bacteriologice;
Identificarea poluantilor prioritari- necesita epurare avansata;
Conditiile climatice (temperatura si umiditatea sunt factorii care influenteaza in mod
deosebit alegerea proceselor biologice, in special dar si desfasurarea altor procese chimice;
Conditii de reactie si alegerea reactoarelor. Procese chimice si biologice sunt stabilite in functie
de conditiile cinetice si termodinamice ale procesului;
Eficienta sistemului tehnologic. Se propun procese care au eficienta mare in ceea ce
priveste gradul de epurare pentru principalii poluanti vizati;
Deseurile rezultate din procesul tehnologic;
Factorii de mediu in general ( directia vantului, zgomotul, distanta fata de zonele
rezidentiale, caracteristicile emisarului in zona de deversare );
Necesarul de reactivi chimici trebuie evaluat pe baza proceselor de epurare chimica;
Necesarul de utilitati ( energie, aer, gaz metan );
Necesarul de personal se evaluiaza in functie de performantele statiei de epurare, de
numarul de analize zilnice, intretineresi reparatii;
Probleme de expluatare si fiabilitate a instalatiei. Se analizeaza toate costurile de
expluatare normala a statiei de epurare;
Costuri de investitie si amortizare:
Cazul in care se urmareste imbunatatirea performantei unei statii de epurare existente,
trebuiesc avute in vedere procedee fizice, chimice si biologice suplimentare introduse in variante
de modernizare.
Cazul in care se urmareste proiectarea unei statii de epurare, trebuie avut in vedere
costuri suplimentare de investitie, in cazul in care se propun mai mult de trei procese mecano-
fizice, chimice sau biologice.
Evacuarea proceselor auxiliare. Este vorba de statiile de pompare necesare functionarii
statiei de epurare, schimbatoare de caldura, necesare incalzirii pe timp de iarna, a bazinelor cu
namol activ etc.;
Complexitataea procesului influenteaza costurile de operare precum si costurile
referitoare la pregatirea personalului;
Compatibilitatea cu instalatiile existente;
Spatiul necesar statiei de epurare sau amplasamentul acesteia. Se prefera statiile de
epurare compacte deoarece terenurilor au devenit foarte scumpe.
Tabelul 4.1 Factorii care intervin în evaluarea şi selecţia operaţiilor şi proceselor unitare
[Macoveanu M.,şi alţii-1997].
Nr. Factori Observaţii
crt.
1 Posibilităţile de Sunt evaluate pe baza experienţei anterioare, a datelor din
aplicare a procesului literatură, din instalaţii pilot şi instalaţii în funcţiune.
de epurare.
2 Debitul de ape uzate. Procesele alese trebuie să corespundă debitului de ape uzate
estimat, de exemplu, iazurile de stabilizare nu sunt
corespunzătoare pentru debite mari.
3 Variaţiile de debit şi Cele mai multe procese de epurare au rezultate mai bune în
compoziţie ale apei condiţii relativ constante de debit şi compoziţie ale apei uzate. De
uzate. cele mai multe ori se practică uniformizarea debitelor şi
compozitiei apei uzate, înainte de a se trece efectiv la epurarea
acestora.
4 Caracteristicile şi Influenţează în mod direct tipul proceselor folosite: fizice,
compoziţia apelor chimice, biologice, epurarea acestora.
uzate.
5 Poluanţi care inhibă Este necesar să se identifice aceşti poluanţi în apele uzate, pentru
sau se menţin a alege în mod corespunzător schema de operare; compuşii
neschim-baţi în organici nebiodegradabili inhibă desfăşurarea procesului de
cursul epurării apelor epurare biologică, deci, trebuie eliminaţi într-o etapa anterioară
uzate. printr-o metodă de epurare avansată.
6 Condiţii climatice Temperatura influenţează viteza de reacţie a multor procese
chimice şi biologice.
7 Condiţii de reacţie şi Alegerea şi proiectarea reactorului se bazează pe consideraţii
alegerea reactorului. cinetice şi termodinamice, fiind importante, de asemenea tipul de
reacţie prin care se realizează eliminarea poluanţilor, folosirea
eventuală a catalizatorilor, posibilitaţi de intensificare a
transferului de masă sau căldură.
8 Performanţele Sunt de obicei, exprimate prin prisma calităţii efuentului, valorile
realizate. concentraţiei poluanţilor în efluent trebuind să fie conforme cu
valorile admisibile din standardele naţionale.
9 åeziduurile rezultate. Tipurile şi calităţile de reziduuri solide, lichide sau gazoase,
obţinute din procesul de epurare trebuie să fie cunoscute sau
estimate din studii de laborator sau la scară de pilot.
10 Prelucrarea Selecţia sistemului de prelucrare a nămolurilor trebuie să
nămolurilor rezultate corespundă cu sistemul de epurare ales, ţinând cont şi de nămolul
din procesul de în care ar putea afecta prelucrarea nămolurilor procesele de
epurare. epurare ale apelor uzate.
11 Factorii de mediu. Direcţia vântului, zgomotului, circulaţia, distanţa faţă de zona
rezidenţială, caracteristicile emisarului, influenţează sau
condiţioneaază respectiv unele procese sau amplasarea staţiei de
epurare
12 Necesarul de Trebuie cunoscute cantităţile, efectul chimicalelor şi modul în
substanţe chimice. care acesta afectează costul procesului de epurare pe ansamblul
său şi de tratare a deşeurilor rezultate.
13 Necesarul de energie Trebuie cunosut necesarul energetic: energie electrică,
şi alte surse. combustibil, apă de răcire a apelor rezultate.
14 Necesarul de Este important să se cunoască numărul de oameni şi nivelul lor de
personal calificare, precum şi timpul în care se poate realiza calificarea lor.
15 Condiţii de Este necesar să se cunoască condiţiile deosebite de exploatare,
exploatare şi lucrul la temperaturi şi presiuni mari, cu substanşe toxice,
fiabilitate necesarul şi costul temperaturii suplimentare.
16 Procese auxiliare Utilaje auxiliare: depozitare, pompare, transfer termic, trebuie să
fie cunoscute, la fel ca şi efectele nefuncţionării acestora asupra
calităţii efluentului.
17 Perforrmanţele proce- Sunt importante performanţele pe termen lung ale operaţiilor şi

sului de epurare. proceselor unitare, influenşa concentraţiilor şoc ale poluanţilor
asupra acestora.
18 Complexitatea Sunt foarte utile informaţiile asupra comploatării instalaţiilor de
procesului epurare în condiţii obişnuite sau de urgenţă precum şi niveluul
necesar de pragătire a operatorilor.
19 Compabilitatea cu Operaţiile sau procesele unitare pot fi compatibile cu instalaţiile
in-stalaţiile deja existente, expansiunea staţiei de epurare făcându-se astfel rapid.
existente
20 Spaţul necesar Se preferă staţii de epurare compacte, deoarece terenurile sunt
foarte scumpe. Se recomandă atât necesarul pentru instlaţiile
existente cât şi pentru dezvoltările ulterioare.
)

În vederea protecţiei apelor ca factor natural al mediului înconjurător, ca element de bază
pentru viaţă şi desfăşurarea activităţilor social economice, evacuarea apelor uzate în apele de
suprafaţă, care trebuie să îndeplinească condiţiile din NTPA 001 (Legea 188/2002).
În tabelul 4.3 sunt prezentaţi indicatorii de calitate cu valorile limită admisibilă conform
NTPA 001 din Legea 188/2002, privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă.
Tabelul 4.3 valori limită privind evacuarea apelor uzate în apele de suprafaţă
Nr. Indicatori de calitate UM Valorile limite admisibile
crt.
1 Materii în suspensii i / i3 35
2 CB05 i 2 / i3 25
3 CC0-Cr i 2 / i3 125
4 Azot total i / i3 10
Conform domeniului de utilizare, apele de suprafaţă de pe teritoriul åomâniei se clasifică

în trei categorii de calitate, notate cu I, II, şi III aşa cum sunt arătate în tabelul 4.4.
Tabelul 4.4 Categorii de calitate a apelor de suprafaţă [Dima M.-1981].
Categoria Domenii de utilizare
-alimentarea centralizată cu apă potabilă;

-alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale;
-alimentarea centralizată cu apă a unităţilor de creştere a animalelor;
I -alimentarea centzralizată cu apă a întreprinderilor din industria
alimentară şi din alte ramuri de activitate care necesită apă de calitatea
celei potabile;
-alimentarea cu apă pentru anumite culturi agricole irigate;
-reproducerea şi dezvoltarea salmonidelor, precum şi alimentarea cu apă a
amenajărilor piscicole salmonicole;
-ştranduri organizate, bazine nautice construite;
-alimentarea cu apă a amenajărilor piscicole, cu excepţia celor
II salmonicole;
-reproducerea şi dezvoltarea fondului piscicolnatural din apele de şes;
-alimentarea cu apă a unor procese tehnologice industriale;
-scopuri urbanistice şi de agrement;
III -alimentarea cu apă a sistemelor de irigaţii;
-alimentarea cu apă a industriilor pentru scopuri tehnologice.
Aceste categorii de apă anumite valori pentru indicele de calitate care trebuie să realizeze în
secţiunea de control situată la un km amonte de punctul sau zonă de folosinţă pentru apele de
suprafaţă din categoria I şi a II-a respectiv pentru apele uzate din categoria a III-a, în secţiunea de
evacuare a apelor uzate.
Condiţiile de calitate pentru apa de categoria a III-a, corespund şi cerinţelor de desfăşurare a
proceselor biologice care asigură autoepurarea, rezultă de aici necesitatea ca evacuările de apă
uzată să nu impurifice emisarul sub limitele categoriei a III-a de calitate.
Valorile limită ale principalelor substanţe poluante din apele uzate, corespunzătoare
gradelor de diluţie cu valori de 50 şi 100, sunt prezentate în tabelul 4.5.
Tabelul 4.5 Valorile limită ale principalelor substanţe poluante din apele uzate
Valoarea limită în funcţie
Nr. Substanţa poluantă sau UM de gradul de diluţie
Crt. indicatorul de încărcare Gradul de diluţie
1 50 100
1 Materii în suspensii i / i 3 25 100 200
2 CBO5 i 2 / i3 15 60 100
În funcţie de valoare obţinută a gradului de epurare determinat se compară cu datele din tabelul
4.6, care exprimă eficienţa construcţiilor şi staţiilor de epurare stabilindu-se în final mărimea
staţiei de epurare din punct de vedere a metodelor şi procedeelor de epurare ce trebuiesc
adoptate.
Tabelul 4.6 Eficienţa construcţiilor şi staţiilor de epurare
Procese de epurare şi construcţiile Eficienţa %
respective CBO5 Suspensii
separabile
prin sedimentare
Mecanice
-grătare, site, etc. 5-10 5-20
-deznisipatoare, decantoare 25-40 40-70
Mecano-chimice
-instalaţii de coagulare-decantare 50-85 70-90
-staţii de clorare (apa brută sau decantată) 15-30 -
-idem (apa epurată biologic) - -
Mecano-biologice
-decantoare-câmpuri de irigare şi filtrare 90-95 85-95
Mecano-biologice artificiale
-cu filtre biologice de mare încărcare 65-90 65-92
-cu filtre biologice de mică încărcare 80-95 70-92
-bazine cu nămol activ de mare încărcare 50-75 75-85
-bazine cu nămol activ de mică încărcare 75-95 85-95
)

Determinarea capacitatii statiei de epurare precum si eficienta sa sunt calculate functie
de valorile gradului de epurarenecesare pentru principalii indicatori de calitate ai apelor uzate.
Prin grad de epurare se intelege procentul de reducere ca urmare a epurarii a unei parti din
compusii poluanti de natura fizica,chimica si biologica din apele uzate astfel incat procentele
ramase sa satisfaca cerintele legislative impuse apei uzate epurate avand in vedere dilutia si
amestecarea acesteia cu apa emisarului considerat.
Conform definiţii, gradul de epurare se calculează cu relaţia:
R ® R
100
R [%] ,
în care:
Ci ± reprezintă valoarea concentraţiei iniţiale a indicatorului fizic, chimic din apele uzate, pentru
care se determină gradul de epurare, (mg/L) ;
Cf - reprezintă valoarea concentraţiei finale a aceluiaşi indicator după epurarea apei uzate,
(mg/L);
Un parametru care intervine în calculele de proiectare a unei staţii de epurare de ape
uzate urbane, care deversează în emisar, apa de suprafaţă este gradul sau raportul de diluţie notat
cu ³d´ şi care este dat de relaţia :
º

,
în care:
Q-este debitul emisarului, (m3/s), Q=5 m3/s;
q- reprezintă debitul maxim zilnic ape uzate, (m3/s), q=0,315 m3/s.
5
15.625
0.32
Într-o secţiune intermediară de la gura de vărsare până la secţiunea de amestecare completă
raportul de diluţie real va fi exprimat prin relaţia şi anume :
º
'
,
în care:
a-coeficientul de amestecare corespunzător secţiunii considerate a cărei valori poate varia între
0,7-0,9; se adoptă a=0,85.
5
' 0.9977 15.589
0.32
În cazul în care amestecarea ar fi perfectă valoarea lui va fi a = 1 şi corespunde formulei de
calcul.
În unele calcule şi studii hidraulice valoarea coeficientului de amestecare este dată de
relaţia lui I.D. åodziler:
3
1 ® ®

º ® 3
1
,
în care:
a-reprezintă coeficientul de amestec ;
-reprezintă coeficientul exprimat prin relaţia lui V.A. Frolov ;
þ

2 ,
în care :
ȟ = coeficient ce ţine cont de locul şi tipul evacuării apei uzate în emisar; Se adoptă ȟ= 1,5
corespunzător evacuării la talveg;
Ɏ = coeficient de sinuozitate al receptorului; Ɏ = 1,2.

Dt = 200 m2/s ;
în care:
v- viteza medie a receptorului, v=1,5 m/s
H- adâncimea medie a receptorului, H= 1,8 m (se adoptă);
q ± debitul maxim zilnic al apei uzate, q=0,315 m3/s;
1,5 1,8
þ þ 0, 0135
200 [ i2 / ] ;
L ± distanţa totală după talveg de la puctul de vărsare al apei uzate până la secţiunea examinată
privind calitatea emisarului, m (în calcule secţiunea examinată se consideră situată la 1 km
amonte de secţiunea de folosinţă).
L = Ltemă- 1km = 15 -1 = 14 km = 14000 m
Se adopta Ltemă = 15 km .
0.1161
1.5 1.2 0.369
0.5656
3
1 ® ®0,3726 14000
0,9977
5 ®0,3726 3 14000
1
0,315
Se calculează lungimea de amestecare indicată cu ajutorul relaţiei (se calculează utilizând ambele
valori ale lui Äa´ [Dima M.-1981].
2.3 º 2.3 0.8 0.32
i lg m1 ® | 0.8 lg m1 ® 0.8 0.32 2.87 1.82 5.25i

2.3 0.997 5 0.32

i 0.997 lg m1 ® 0.997 0.32 2.30 3.74 i 8.60i

Deci, i D
După determinarea gradului de diluţie real se calculează gradul de epurare necesar pentru
poluanţii importanţi consideraţi în tema de proiectare, aşa încât, după epurare şi amestecare cu
apele emisarului să se încadreze în condiţiile de calitate, categoria a II-a de ape de suprafaţă.
!) *
Se va aplica formula generală de determinare a GE particularizată pentru materiale în suspensii:
R ® R
100
R V%
în care:
R
-reprezintă cantitatea de materii în suspensii din apele uzate brute, ce intră în staţia de
R i / i3
epurare, =410 ;
R
- reprezintă cantitatea de materii în suspensii, ce poate fi evacuată în emisar, conform
NTPA 001/2005,concentraţia limită pentru materiile în suspensie este 35mg/l.
455 ® 35
100 92.3%
455
ï) + $R-h
Acest calcul se defineşte în următoarele situaţii:
când în afară de diluţii şi amestecare intervine şi procesul natural de autoepurare a apei prin
oxigenare la suprafaţă;
când în ecuaţia de bilanţ calculele se bazează numai pe diluţie şi amestecare şi nu iau în
considerare procesul de autoepurare;
funcţie de condiţiile impuse prin NTPA 001/2002.
Se ia în considerare diluţia, amestecarea şi procesul de autoepurare prin oxigenarea apei.

CBO5a.u.ǜq·10-k1t + a· QeǜCBO5 r ·10-k1rt = (a·Qe +q) ·CBO5 a.m.
unde:
CBO5 a.m ±reprezintă cantitatea de CBO5 admisibilă a fi evacuată în emisar pentru amestec, în
secţiunea de calcul (7 mg/L);
k1 = 0,1 zi-1 - coeficient de oxigenare sau constanta de consum a oxigenului în ape uzate;
k1r = 0,1 zi-1 - constanta de consum a oxigenului din apele emisarului în amonte de gura de
vărsare;
q ±debitul zilnic maxim, q=0,315 m3/;
Q ± debitul emisarului, Q=5 m3/s;
a = 0,8;
t ± timpul de curgere a apei între secţiunea de evacuare şi secţiunea de calcul;
L 14000
t= 9333,33 0,10802
v 1,5
CBO5 r-reprezintă cantitatea de substanţă organică, exprimată prin CBO5, al apelor emisarului
în amonte de gura de vărsare, (2 mg/l);
º 1 R i
R5
10
m Y
® 1 R5i ® R5Y 10® 1 ® 15
10
=
0,8 5 1 7
® 0 ,10 ,1 m7 ® 2 10 ® 0 ,1 0,1 ® 0 ,10 ,1 12,5 1,02 m7 ® 2 0,97 7, 21 12,5 1,02 5,06 7, 21 71,72
0,32 10 10

mg /L =71,72 mg /L
71,72 0,32 10®0,10,1 0,85 5 2 10®0,1 0,1 = m0,8 5 0,32 7 = 29,33 mg /L z 30,24 mg /L
R5( i ) ® R5 405 ® 71,72
100 100
R5( i ) 405 GE = 82,59%
GE=
b)Se ia în consideraţie numai amestecarea şi diluţia, ecuaţia de bilanţ fiind:
CBO5 auǜq+aǜQǜCBO5r=(q+aǜQ) ǜCBO5am
º
CBO5 am= (CBO5am ± CBO5r)+ CBO5am
0,8 5
m7 ® 2 7
= 0 ,32 12,5 5 7 69,5 i 2 /
69,5 0,32 0,8 5 2 m0,32 0,8 5 7 = 22,24 + 8 = 30,24 i 2 /
i 2 / i 2 /
30,24 = 30,24
R5 ( i ) ® R5 405 ® 69,5
100 100
R5( i ) 405
GE = GE = = 82,83 GE = 84,72 %
c)Se ia în calcul valoarea impusă de NTPA 001/2005.
Se constată că valorile gradelor de epurare în ceea ce priveşte CBO5-ul variază funcţie
de modul de diluţie şi raportare. CBO5 NTPA=25 mg/l
R5( i ) ® R5 405 ® 25
100 100
R5( i ) 405 GE = 93,82 %
GE = GE =
Se constată că valorile gradelor de epurare în ceea ce priveşte CBO5 ±ul variază între
i 2 / i 2 /
70,492 şi 72,7095 , funcţie de diluţie şi raportare.
) #
În general, GE privind oxigenul dizolvat se va calcula funcţie de CBO5 la amestecare folosind

relaţia:
CBO5am=FǜDmax
în care :
factor cu valori între 1,5-2,5, se adoptă F= 2
Dmax- deficit maxim de oxigen în aval de secţiunea de avacuare şi rezultă din diferenţele între
concentraţia oxigenului dizolvat la saturaţie (
R20 = 9,2 mg/l) şi concentraţia oxigenului
dizolvat ce trebuie să existe în orice moment în apa receptorului (COr).
þmax R20 ® RY þmax 9, 2 ® 6 þmax 3, 2
RY 6i 2 /
R5i 2 3, 2 R5i 6, 4i 2 /
Concentraţia CBO5 , intr-o apă uzată, se determină folosind următoarea relaţie de calcul care ia
în consideraţie bilanţul în ceea ce priveşte CBO5.
Se calculează în continuare CBO20 pentru ape uzate:
CBO20au= 1,46·CBO5au mg/L = 1,46·75,15=109,71mgO2/L
R20 º R20Y 0,32 109,71 0,8 5 2,92
R i
20
º = 0,32 0,8 5 = 10,83
mgO2/L
CBO20r= 1,46·CBO5r mg/L = 1,46 2 = 2,92 mgO2/L
Se calculează deficitul de oxigen ca fiind :
DO=COs- COr
COs(la 100C)= 11,35 mgO2/L
DO=11,35- 6=5,35 mgO2/L
Se determină timpul critic la care se realizează deficitul maxim de oxigen (după gura de vărsare)
din apa râului:
2 þ m2 ® 1 0, 2 5, 35 m0, 2 ® 0,1
lg 1 ® lg 1 ®
1 R20 i
1Y 0,1 10, 4563 0,1
1, 4699
2 ® 1Y 0, 2 ® 0,1
Y Y Y
Calculul deficitului critic (maxim de oxigen):

1Y R20 i
þY
2 ® 1
Y m
10 ® 1Y Y
® 10® 2 Y
þ 10® 2 Y
0,1 10, 4563 ®0,11,4699

þY
0, 2 ® 0,1
m10 ® 10®0,21,4699 5,35 10®0,21,4699
þ Y 4,8587i 2 /
Se compară concentraţia oxigenului necesar vieţii acvatice într-o apă de suprafaţă (>4mg/l)
cu concetraţia minimă de oxigen.
Rmin R ® þ Y Rmin 11,3 ® 4,8587 Rmin 6, 4412i 2 /
Rmin c 4 i 2 /
Deci,
¢R
Se va aplică formula generală a GE privind Ntotal considerând valoarea maximă admisă a
concentraţiei Ntotal conform NTPA 001/2005.
CNtotal(conform NTPA 001/2005)= 10 mgN/l
R ®R ®
100
GE = R
11,5 ® 10
100
GE = 11,5 = 13,04 GE = 13,04 %
R RR ® R RR
RY RY
100
R RR
GE = RY
545 ® 125
100
GE = 545 = 77,06 %
în care:
-reprezintă cantitatea de azot total, care intră în staţia de epurare, în i / ;
R
-reprezintă cantitatea de azot total, la evacuarea din staşia de epurare, în i / .

R ®
4.5. Calculul concentratiei intermediare realizata pentru treptele de eupare mecanica si biologica
si verificarea realizarii gradului de epurare necesar.
!
a.u. a.e.
cc c c ccc cccc cccc
஼೔ష಴
೑
GE= ǜ 100%
஼೔
GE ǜ Ci= (Ci-Cf)ǜ100
GE-Ci=Ciǜ100 - Cfǜ100
஼೔ǜభబబషಸಶǜ಴
Cf= ೔
ଵ
஼೔ሺభబబషಸಶሻ
Cf= mg/l
ଵ
1.c Calculul concentratiilor intermediare pentru materiile solide in suspensie:
tǜሺଵ tሻ
Gratare/Site: Cf= = 436,8 mg/l
ଵ
t ǜሺଵ ሻ
Deznisipator: Cf= = 401,85 mg/l
ଵ
t ଵሺଵ ሻ
Decantor primar: Cf= = 301,38 mg/l
ଵ
ଵ ሺଵ ሻ
Bazin cu namol activ (BNA) in combinatie cu decantor secundar: Cf= = 60,27 mg/l
ଵ
2.c Calculul concentratiilor pentru :
t ሺଵ ሻ
Gratare/Site: Cf= = 405mg/l
ଵ
t ሺଵ ଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
ሺଵ ሻ
Bazin cu namol activ in combinatie cu decantor secundar: Cf= = 54,67 mg/l
ଵ
NTPA = 25 mg/l
3.c Calculul concentratiilor pentru ஼௥ǣ

tሺଵ ሻ
Gratare/Site: Cf= = 545 mg/l
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
NTPA = 125 mg/l
4.c Calculul cancentratiilor pentru q :
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵሺଵ ሻ
Decantor primar: Cf= =11,15 mg/l
ଵ
ଵଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ï
a.u. ccc
c
a.e.
c c c ccc cc c
1.Calculul concentratiilor pentru materiile solide in suspensie:

tǜሺଵ tሻ
Gratare/Site: Cf = = 436,8 mg/l
ଵ
t ǜሺଵ ሻ
Deznisipator: Cf = = 401,85 mg/l
ଵ
t ଵሺଵ ሻ
Coagulare-Floculare: Cf = = 120,55 mg/l
ଵ
ଵ ሺଵ tሻ
Decantor primar: Cf = = 66,30 mg/l
ଵ
ሺଵ ሻ
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005, conform careia css = 35 mg/l, se constata
ca valoarea obtinuta prin calcul este mai mica decat valoarea din NTPA 001/2005
2. Calculul concentratiilor pentru :
t ሺଵ ሻ
Gratare/ Site: Cf = = 405 mg/l
ଵ
t ሺଵ ଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
Coagulare ± Floculare : Cf = = 127,57 mg/l
ଵ
ଵ ሺଵ ሻ
ଵ
ሺଵ ሻ
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005 conform careia = 25 mg/l, se constata ca valoare
obtinuta prin calcul este mai mica decat valoarea din NTPA001/2005
3. Calculul concentratiilor pentru ஼௥ :
tሺଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
ଵሺଵ ሻ
Coagulare ± Floculare: Cf= = 207,10 mg/l
ଵ
ଵ ሺଵ ሻ
ଵ
ଵttሺଵ ሻ
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005 conform careia CCCO-Cr = 125 mg/l, se constata
ca valoare obtinuta prin calcul este mai mica decat valoarea din NTPA001/2005.
4.Calculul concentratiilor pentru q :
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵሺଵ ሻ
Decantor primar: Cf = =10,95 mg/l
ଵ
ଵ ሺଵ ሻ
Coagulare-Floculare: Cf = = 1,64 mg/l
ଵ
ଵtሺଵ ሻ
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005 conform careia = 10 mg/l se constata ca
valoarea obtinuta prin calcul este mai mica decat valoarea din NTPA 001/2005
R
a.u. a.e.
c c ccc ccc
c cccc
1. Calculul concentratiilor pentru materiile solide in suspensie:

tሺଵ tሻ
Gratare/ Site: Cf= = 436,8 mg/l
ଵ
t ሺଵ ሻ
ଵ
t ଵሺଵ ሻ
Coagulare ± Floculare : Cf= = 100,46 mg/l
ଵ
ଵ tሺଵ ሻ
Decantor Primar: Cf = = 25,11 mg/l
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005, conform careia css = 35 mg/l, se constata ca
valoarea obtinuta prin calcul este mai mica decat valoarea din NTPA 001/2005.
2. Calculul concentratiilor pentru :
t ሺଵ ሻ
ଵ
t ሺଵ ଵ ሻ
Deznisipator: Cf= = 364 mg/l
ଵ
tሺଵ ሻ
Coagulare ± Floculare: Cf= = 109,2 mg/l
ଵ
ଵ ሺଵ ሻ
Decantor Primar: Cf= = 82,12 mg/l
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005 conform careia R5

= 25 mg/l, se constata ca
valoare obtinuta prin calcul este mai mare.
3. Calculul concentratiilor pentru ஼௥ :
tሺଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
Coagulare ± Flocular: Cf= = 148,5 mg/l
ଵ
ଵtሺଵ ሻ
Decantor Primar: Cf= = 103,95 mg/l
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005 conform careia CCCO-Cr = 125 mg/l, se constata
ca valoare obtinuta prin calcul este mai mica.
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵሺଵ ሻ
Coagulare ± Floculare: Cf = = 1,72 mg/l
ଵ
ଵ ሺଵ ሻ
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005, valoarea obtinuta prin calcul este mai mica decat
cea din NTPA 001/2005
¢ )
a.u. c ccc ccc ccc

ca.e.
1.Calculul concentratiilor pentru materiile solide in suspensie:

tሺଵ tሻ
ଵ
t ሺଵ ሻ
ଵ
t ଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵሺଵ ሻ
Filtru biologic: Cf= = 60,27 mg/l
ଵ
Comparand cu valorile din NTPA 001/2005, valoarea din NTPA 001/2005, valoarea
obtinuta prin calcul este mai mica decat cea din NTPA 001/2005.
2.Calculul concentratiilor pentru :
t ሺଵ ሻ
ଵ
t ሺଵ ሻ
Deznisipator: Cf= =364,5 mg/l
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
ሺଵ ሻ
ଵ
Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005 ஼஻ை = 25mg/l, se constata ca valoarea obtinuta
prin calcul este mai mare.
3.Calculul concantratiilor pentru ஼௥ :
tሺଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
ଵ
tሺଵ ሻ
Filtru biologic: Cf= =89,1 mg/l
ଵ
Comparand cu NTPA 001/2005 valoarea obtinuta prin calcul este mai mica.
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵሺଵ ሻ
ଵ
ଵଵଵሺଵ ሻ
ଵ
Comparand cu valorile din NTPA 001/2005 se constata valoarea obtinuta este mai mare decat
cea din NTPA 001/2005
Justificarea alegerii variantei optime
NTPA
Varianta A B C D 001/2005
R
Indicator-
Materii în 60,27 9,94 25,11 60,27 35
suspensii, mg/L
CBO5, mgO2/L 54,67 14,35 82,12 68,34 25
CCO-Cr, 60,58 21,74 103,95 89,1 125
mgO2/L
Azot mgN/L 3,90 0,57 1,63 2,87 10
4

v

apa uzata
c
cccc cccccccccccc

c
c
apa din namol
c

c
cc
cc
c
ccccccc
c
cccccccc
c
c
Apa epurata
1- namol de recirculare G/S ± gratare si site C-F ± coagulare-floculare
2- namol in exces DZ ± deznisipator DP ± decantor primar
DS ± decantor secundar BNA ± bazin cu namol activ
K &# ,(+
Materia primă reprezintă un ansamblu de material destinat prelucrării, într-o instalaţie
industrială, în vederea obţinerii unui produs. În cadrul staţiei de epurare materia primă utilizată
este apa uzată municipală. Apa, aburul, aerul comprimat, gazele inerte şi energia electrică sunt
uzual înglobate în denumirea de utilităţi. Toate utilităţile sunt considerate ca făcând parte din
sfera problemelor energetice ale unei întreprinderi.
Apa
Funcţie de utilizarea care se dă apei se deosebesc mai multe categorii:apa tehnologică,
apa de răcire, apa potabilă, apa de incendiu, apa de încălzire. Apa de răcire poate proveni din
fântâni de adâncime, temperatura ei se menţine între 10 - 15°C în tot timpul anului, sau apa de la
turnurile de răcire, când se recirculă, având temperatura în timpul verii de 25 - 30°C. Pentru
evitarea formării crustei temperatura apei la ieşire din aparate nu trebuie să depăşească 50°C,
răcirile cu apă industrială se pot realiza până la 35 - 40°C.
Apa ca agent de încălzire poate fi:
- apă caldă cu temperatura până la 90°C;
- apă fierbinte, sub presiune până la temperatura de 130-150°C.
Apa este un agent termic cu capacitate calorică mare, uşor de procurat. Pentru încălzire se
preferă apa dedurizată cu scopul evitării depunerilor de piatră.
Aburul
Este cel mai utilizat agent de încălzire şi poate fi: abur umed, abur saturat, abur
supraîncălzit. Aburul umed conţine picături de apă şi rezultă de la turbinele cu contrapresiune
sau din operaţiile de evaporare, ca produs secundar. Este cunoscut sub denumirea de abur mort.
Aburul saturat este frecvent cunoscut ca agent de încălzire având căldura latentă de
condensare mare şi coeficienţi individuali de transfer de căldură mari. Temperatura aburului
saturat poate fi reglată uşor prin modificarea presiunii. Încălzirea cu abur se poate realiza direct,
prin barbotare, sau indirect, prin intermediul unei suprafeţe ce separă cele două fluide.
Aburul supraîncălzit cedează, în prima fază, căldură sensibilă de răcire, până la atingerea
temperaturii de saturaţie, când coeficientul individual de transfer de căldură este mic şi apoi
căldura latentă prin condensare.
Aerul comprimat
În industria chimică, aerul comprimat poate fi utilizat în următoarele scopuri:
- ca purtător de energie (pentru acţionarea aparatelor de măsură şi de reglare, în atelierul
mecanic);
- pentru amestecare pneumatică;
- ca materie primă tehnologică;
- ca fluid inert pentru manipulări de produse, suflări;
- pentru diferite scopuri (curăţirea utilajelor, uscare).
Gazele inerte
Se utilizează acolo unde, la manipularea unor materiale trebuie evitat contactul direct cu aerul,
sau ca fluid pentru suflarea instalaţiei la opriri, porniri sau in caz de avarie. De asemenea, gazele
inerte sunt utilizate în operaţia de uscare a unor materiale, amestecare.
Energi electrică
Aceasta reprezintă una din formele de energie cele mai folosite datorită uşurinţei de
transport la distanţe mari şi la punctele de consum şi randamentelor mari cu care poate fi
transformată în energie mecanică, termică sau luminoasă. Energia electrică transformată în
energia mecanică este utilizată la acţionarea electromotoarelor cu care sunt dotate diversele
utilaje (pompe, ventilatoare, reactoare cu agitare mecanică).
Energia electrică este folosită şi la încălzire prin transformare în căldură, folosind mai
multe tehnici:
- trecerea curentului prin rezistenţe electrice;
- transformarea energiei electrice în radiaţii infraroşii;
- folosirea curenţilor de înaltă frecvenţă, medie şi mică;
- folosirea pierderilor dielectrice;
- încălzirea în arc electric.
Avantajul încălzirii electrice constă în reglarea uşoară a temperaturii, posibilitatea
generării încălzirii într-un punct, introducerea unei cantităţi mari de căldură într-un volum mic,
realizarea unei încălziri directe, fără impurificarea mediului şi la orice presiune.
Dezavantajul utilizării energiei electrice îl constituie costul ridicat şi impunerea unor
masuri speciale de protecţia muncii.
Energia termica folosita la mentinerea temperaturii propice dezvoltarii microorgnismelor in
metantancuri. Aceasta energie este data de centrala termica din interiorul statiei de epurare, ce
poate folosi gaz metan sau biogazul produs de microorganisme in metantancuri.
Nămoluri active
Sunt două categorii de nămoluri care intervin în funcţionarea bazinelor cu nămol activ:
nămolul de recirculare, care acţionează în bazine pentru epurarea apei şi care poate fi asemănat
cu cel care constituie membrana de pe filtrele biologice;
nămolul în exces, care este îndepărtat continuu din proces, el nu mai este util procesului şi poate
fi asemănat cu membrana antrenată de apă la trecerea ei prin filtrele biologice.
Clasificarea nămolurilor se poate face folosind diferite criterii. Astfel:
1.c Din punctul de vedere al compoziţiei chimice se deosebesc:
nămoluri minerale, la care cantitatea de materii solide totale minerale depăşeşte 50%;
nămoluri organice, la care cantitatea de materii solide totale organice depăşeşte 50%;
2.c Din punctul de vedere al provenienţei apei uzate, pot exista:
nămoluri menajere,
namoluri orăşeneşti;
namoluri industriale;
3.c Din punctul de vedere al instalaţiilor din care provin, se deosebesc:
nămoluri din decantoarele primare;
namoluri din decantoarele după precipitarea chimică;
din decantoarele secundare după filtrele biologice;
din decantoarele secundare după bazinele cu nămol activ.
-v &,

åeprezintă cantitatea de nămol activ care nu mai este necesară procesului de epurare, fiind
exprimată în kg MTS evacuate zilnic din instalaţia de epurare; poate fi exprimate şi în volume de
nămol când se ia în considerare şi umiditatea acestuia de 98,5-99,5%.
Cantitatea de nămol în exces depinde de mai mulţi factori, dintre care ponderea cea mai
mare o reprezintă cantitatea de CBO5 din apa uzată la care se adaugă factorul privind menţinerea
concentraţiei constante a nămolului activ în bazinul de aerare.Este ştiut că nămolul activ de
recirculare îşi măreşte neîncetat volumul, prin proliferarea microorganismelor datorită hranei
asigurată de apa uzată nou sosită în bazin.
Cantitatea de nămol de exces care trebuie evacuată, pentru a menţine constantă cantitatea
de nămol de recirculare, se estimează la 1,5-3,0% din cantitatea de apă uzată care intră în
aerotanc. Nămolul activ în exces poate fi trimis, spre tratare, în rezervoarele de fermentare
metanică, după ce în prealabil a fost supus unui proces de reducere a umidităţii în bazine speciale
numite îngroşătoare de nămol. Daca schema tehnologică a staţiei de epurare prezintă un
amplasament corespunzător, se recomanda ca acest nămol să fie pompat într-un cămin din faţa
decantoarelor primare, prezentând următoarele avantaje:
- creşterea eficienţei decantoarelor primare, deoarece flocoanele de nămol activ au efectul unui
coagulant;
- amestecul celor două feluri de nămoluri conţine mai puţină apă şi în consecinţă volume reduse
de nămol vor fi dirijate spre rezervoarele de fermentare, eliminând necesitatea obligatorie a
îngroşătorului de nămol.
Deşeuri menajere rezultate din staţiile de epurare: ambalaje, hârtie, recipientele de la
reactivi etc. ,(M.Dima1998)
R

(
!), * +

Aceste debite de calcul şi verificare sunt specifice fiecărei trepte din procesul de epurare
a apelor uzate.
Valorile acestora sunt prezentate sintetic în următorul tabel [proiect TBE]:
Utilaj Debite de calcul (Qc) Debite de verificare (Qv)

Grătare, Site ௥Ǥ௠ ௥Ǥ௠௜௡
Deznisipator ௥Ǥ௠ ௥Ǥ௠
Decantor primar ௜Ǥ௠ ± ௥Ǥ௠
Bazin cu nămol activ ௜Ǥ௠ ± ௥Ǥ௠ ±±
Decantor secundar ௜Ǥ௠ ± ௥Ǥ௠ ±±
ïR $ ( & &
&
ï!% (
Grătarele , conform STAS 12431-86, se prevăd la toate staţiile de epurare, indiferent de sistemul
de canalizare adoptat şi independent de procentul de intrare a apei în staţia de epurare-prin
curgere gravitaţională sau sub presiune. În acest caz grătarele se prevăd înaintea staţiei de
pompare.
Scopul grătarelor este de a reţine corpurile plutitoare şi suspensiile mari din apele uzate
(crengi şi alte bucăţi din material plastic, de lemn, animale moarte, legume, cârpe şi diferite
corpuri aduse prin plutire, etc.), pentru a proteja mecanismele şi utilajele din staţia de epurare şi
pentrua reduce pericolul de colmatare ale canalelor de legătură dintre obiectele staţiei de epurare
[Dima M.-1998].
Grătarele se confecţionează sub forma unor panouri metalice, plante sau curbe, în
interiorul căreia se sudează bare de oţel paralele prin care sunt trecute apele uzate. În funcţie de
distanţa dintre aceste bare, se deosebesc grătare rare şi grătare dese.
Grătarele rare îndeplinesc de obicei rolul de protecţie a grătarelor dese împotriva
corpurilor mari plutitoare. Distanţa între barele acestui grătar variază în limetele 50-100mm.
Grătarele dese prezintă deschiderile dintre bare de 16-20mm, când curăţirea lor este
manuală şi de 25-60 mm, la curăţirea lor mecanică. Cele din faţa staţilor de pompare a apelor
uzate brute au interspaţiile de 50-150 mm.
Grătarele sunt alcătuite din bare metalice. Distanţa dintre bare, grătarele pot fi:
-cu deschidere mare (2,5-5 cm.);
-cu deschidere mai mică (1,5-2,5 cm.).
Pentru grătarele plasate înaintea staţiei de pompare, distanţa dintre bare se recomandă a fi
între 5-15 cm. Înclinarea grătarelor faţă de orizontală, depinde de modul lor de curăţire (mecanic
sau manual). Se recomandă pentru grătare cu curăţare manuală înclinarea de 30-75°, iar pentru
cele mecanice, înclinarea va fi mai mare de 45-90°.
Înclinările mai mici favorizează curăţirea grătarelor mai repede şi descresc căderea de
presiune pe grătar. Viteza de curgere a apei prin grătare se recomandă a fi între 60-100 cm/s
pentru a se evita depunerile.
Curăţirea manuală a grătarelor se realizează pentru instalaţii mai mici, cu cantităţi mai reduse de
reţinere şi se efectuează cu o greblă de pe o patformă situată deasupra nivelului maxim al apei
[Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
Grătarele cu curăţire manuală se utilizează numai la staţiile de epurare mici cu debite pană la 0,1
i3 / , care deservesc maximum 15000 locuitori. Curăţirea se face cu greble, căngi, lopeţi, etc.,
iar pentru uşurarea exploatării se vor prevedea platforme de lucru la nivelul părţii superioare a
grătarului, lăţimea minimă a acestora fiind de 0,8 m. aveând în vedere variaţiile mari de debite
ce se înregistrează în perioadele ploioase sau uscate de-a lungul unui an, exploatarea va fi mult
uşurată dacă se prevăd două panouri grătare aferente debitelor respective.
Grătarul de curăţire mecanică constituie soluţia aplicată la staţiile de epurare ce deservesc
peste 15000 locuitori, deoarece, în afară de faptul că elimină necesitatea unui personal de
deservire contină asigură condiţii bune de curgere a apei prin interspaţiile grătarului fără a exista
riscul apariţiei mirosurilor neplăcute în zonă [Dima M./1998].
Curăţirea mecanică, se realizează atunci când cantitatea de materii obţinute sunt mari,
astfel încât, este necesară curăţarea continuă şi frecventă. Se pot utiliza grătaare cu curăţare
rotativă, la canale cu adâncimi mai mici de 1m., şi greble de curăţare cu mişcări de translaţie
pentru bazinele drepte cu adâncimi mari [Teodosiu C.-suport cursTBE-2008].
Dimensionarea grătarelor
Debite de calcul:

Se specifică gradul de reţinere a solidelor: GE = 4%;
Viteza apei uzate prin interspaţiile grătarului variază între 0,7 ± 1 m/s.
Se adoptă: vg = 0,8 m/s.
Caracteristicile grătarelor din tehnologia de epurare:
Lăţimea barelor: s = 10 mm s=0,01m;
Coeficientul de formă a barelor: ȕ= 1,83;
Distanţa dintre bare: b = 20 mm b=0,02m;
Unghiul de înclinare: ș = 75°
Viteza în amonte de grătar trebuie să varieze între 0,4 ± 0,6 m/s şi în condiţii de precipitaţii
abundente poate varia între 0,4 ± 0,9 m/s. Această viteză se poate calcula cu relaţia:
k

t
Qc = debit de calcul;
Bc = înălţimea grătarului, Bc = 2 m;
hmax = înălţimea lichidului în amonte de grătar. Acesta variază între 0,25 ± 0,65 m. Vom adopta
hmax = 0,4 m.
Se calculează suma lăţimilor interspaţiilor dintre bare:

t
Ȉ b= = = 1,04 m
ǜ ǜ
Se calculează numărul de bare:
® ®

unde :
c = lăţimea pieselor de prindere a barelor grătarului. Se adoptă 0,3 m.
ଵ t
7 = = 66
ଵ ǜଵ షయ
Se verifică viteza apei în amonte de grătar:
[m/s] = 74ǜ ǜ ଵ = 0,48 m/s

23
74 (1 2
unde:
å = raza hidraulică
max
2 max
j = panta grătarului;
j = 0,5 mm
ǜ t
å=
ǜ t
= 0,28
Se calculează pierderea de sarcină pe grătar
43
2
* ® sin
2
B* = coeficient de formă al barelor; B* = 1,83 m.
75 = 1,545
ଵ t t

ଵ
h =1,83-Á

ïï)
Se prezinta sub forma unor bazine speciale din beton unde sunt retinute
suspensiilegranulare sub forma de particule discrete care sedimenteaza independent unele
de altele cu o viteza constanta.
Aceasta viteza depinde de forma, marimea si greutatea particulei.
In compozitia acestor depuneri predomina particulele de origine minerala, in special
nisipurile antrenate de apele de canalizare de pe suprafata centrelor populate, motiv pentru care
se numesc deznisipatoare.
Necesitatea tehnologica este justificata de protectia instalatiilor mecanice in miscare
impotriva actiunii abrazive a nisipului, de reducerea volumelor utile ale rezervoarelor de
fermentare a namolului organic ocupate cu acest material inert, precum si pentru a evita formarea
de depuneri pe conductele sau canalele de legatura care pot modifica regimul hidraulic al
influentului.
Ampalsamentul deznisipatoarelor se va prevedea de la inceputul liniei tehnologice de
epurare mecanica a apelor uzate, imediat dupa gratare, poate sa fie precedata si de statia de
pompare, cu conditia ca aceasta sa fie echipata cu pompe elicoidale de tip melc.
In functie de modul de curatire a depunerilor, se deosebesc deznisipatoare cu curatire
manuala si deznisipatoare cu curatire mecanica si curatire hidraulica.
In deznisipatoare sunt retinute si cantitati mici de materii organice antrenate de particule
minerale sau depuse impreuna cu acestea, mai ales la viteze mici. Sunt retinute particulele de
nisip, cu diametrul mai mare de 0,2-0,3 mm pana la maxim 1 mm. Eficienta deznisipatoarelor
scade in cazul in care particulele prezinta dimensiuni mai mici de 0,2 mm (50% din cantitatea
totala).
Se va dimensiona un deznisipator orizontal tip canal, latimea acestuia este putin mai mare
ca cea a canalelor apei uzate in statie.
Au forma in plan, dreptunghiular, cu raportul L/l=10-15, fiind prevazut cu doua sau mai
multe compartimente. La proiectarea deznisipatoarelor orizontale trebuie sa se stabileasca
dimensiunile corespunzatoare realizarii unei eficiente cat mai mari in sedimentarea suspensiilor
granulare.
O influenta hotaratoare a eficientei in deznisipator o are suprafata bazinului de
sedimentare a deznisipatorului si nu adancimea lui.
Dupa directia de miscare a apei, in aceste bazine se deosebesc deznisipatoare orizontale
cu miscarea apei in lungul bazinului si deznisipatoare verticale unde miscarea apei se face pe
verticala.
Se mai numesc si deznisipatore tip canal deoarece latimea lor este putin mai mare fata de
cea a canalului de intrare a apelor uzate brute in statie.
Pentru debite mici se preconizeaza bazine alcatuite din doua compartimente separate prin
stavilare care permit functionarea lor prin intermitenta. In acest mod se asigura conditii pentru
curatirea manula a fiecarui compartiment, avand in vedere faptul ca nisipul este retinut la
suprafata unui material drenant sub care se prevede un dren comandat de o vana. Apa rezultata
de la golirea compartimentului ce urmeaza a fi curatat este dirijata inapoi in statie. In sectiunea
transversala, fiecare canal are forma dreptunghiulara, iar radierul are o panta de 0,02-0,05 in sens
invers directiei de miscare a apei.
3
Evacuarea manuala a nisipurilor este admisa numai pentru cantitati de pana la 0,5 i / .
In acest scop se ciurata nisipul de pe radier cu unelte terasiere, iar indepartarea lui se face prin
relee de lopatare sau benzi transportoare. In general deznisipatoarele sunt de 3 tipuri functie de
sistemul de curatare:
deznisipatoare cu o curatire manuala,
deznisispatoare cu curatire hidraulica,
deznisispatoare cu curatire mecanica.
Proiectarea deznisipatoarelor orizontale consta in stabilirea formei si dimensiunilor
interioare ale bazinului, in dimensionarea instalatiilor de evacuare a depunerilor si in
dimensionarea dispozitivelor pentru mentinerea unei viteze constante a apei in deznisipator. Se
va proieecta un deznispator orizontal tip canal pentru care raportul dintre lungime si latime
variaza intre 10-15. In acest deznisipator curgerea are loc pe directie orizontala, viteza de curgere
fiind dependenta de modalitatea de distributie a influentului, dimensiunea bazinului si
modalitatea de evacuare a apei din deznisipator.
Viteza orizontala a apei inbazineste instransa dependenta de viteza critica la care este
antrenat materialul depus pe radierul deznisipatorului. Prin cercetari experimentale indelungate
s-a ajuns la concluzia ca viteza orizontala a apei trebuie sa fie mai mica sau egala cu viteza
critica la care apa uzata antreneaza suspensiile depuse pe fundul bazinului. Valoarea maxima a
acestei viteze orizontale este de 0,3 m/s corespunzatoare debitului orar maxim, iar valoarea
minima este de 0,05 m/s pentru debitul orar minim.
Gradele de epurare pentru solide în deznisipator sunt cuprinse între 25 ± 45%. Vom alege 37%.
Debite de calcul: Qc =0,67 m3/s
Debite de verificare: Qv = 0,225 m3/s
Pentru dimensionarea deznisipatorului, sunt importante ariile următoare:
º

Aria orizontală a deznisipatorului:
L = lungimea deznisipatorului;
B = lăţimea deznisipatorului;
vs = viteza de sedimentare.
º

Y
Aria transversală a deznisipatorului:
H = înălţimea deznisipatorului;
va = viteza apei în deznisipator;
Se calculează volumul util al deznisipatorului:
º
tdez = timpul de deznisipate care variază între 30 ± 50 s. Se adoptă 50 s.

Ǥ ±± m3
Calculul suprafeţei orizontale:

Į = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere, Į = 1,5.
vs se adoptă 2,3 cm/s.

Ao= 1,5= 52,32 m2

Încărcarea superficială:
ଵ

vs= [cm/s]= =0,015 m/s=1,5cm/s
ଵ
d) Calculul ariei transversale:
º [m2]
Y

va = 0,05 ± 0,3 m/s, funcţie de diametrul particulei de nisip. Se adoptă va = 0,15 m/s.
±±m2

Atr =
ଵ
e) Se calculează lungimea şi lăţimea deznisipatorului:
L =ߙ [m]= 1,5ǜ0,15ǜ50= 11,25m

బ
B = [m] = = 4,65 m
௅ ଵଵ
Se calculează înălţimea deznisipatorului:
௏
H = ௅஻
೏೐೥
[m] =
ଵଵ ǜt
= 0,64 m
Se împarte deznisipatorul într-un număr de canale de deznisipare separate iar lăţimea

unui compartiment canal b1 trebuie să fie cuprinsă între 0,6 ± 2 m iar în cazuri extreme poate fi
cuprinsă între 3-6 m. Se adoptă b1 = 1,4 m.
Numărul de compartimente utilizate va fi:
஻ t
n= = ଵt = 3,32 ±

భ
Bazin de egalizare
Variatiile de debit si de concentratie ce apar ca urmare a proceselor tehnologice
industriale si activitatii umanesau gospodaresti, provoaca dereglari in functionarea statiei de
epurare, de aceea se impune o rpiecta un bazin de egalizare si unuformizare a debitelor
respective. Operatia de uniformizare si egalizare a debitelor si concentratiilor apelor uzate
prezinta urmatoarele avantaje: evitarea problemelor de operare si instabilitatea regimului
hidraulic, evitarea instabilitatii parametrilor de operare si scaderii gradului de epurare a
diferitelor trepte de epurare, pentru epurarea fizico ± chimica si biologica concentratiile uniforme
reprezinta un avantaj atat prin prisma consumului de reactivi, cat si a problemelor de mentinere
constanta a eficientei procesului de epurare si in special pentru evitarea Äincarcarilor soc´, prin
utilizarea unor debite si concentratii uniformizate se evita cheltuieli suplimentare datorate
supradimensionarii utilajelor.
Bazinul de egalizare a debitelor este de forma cilindrica si pentru proiectarea sa se urmareste
determinarea diametrului si inaltimii.
Schema de principiu a unui bazin de egalizare si unuformizare a debitelor este prezentata mai
jos:
hs
hu
hd
D
Figura 5.1. Sectiunea tranzversala prin bazinul de egalizare
Proiectarea tehnologică a unui bazin de egalizare implică calcularea volumului cumulativ

al unui bazin de egalizare; funcţie de acest volum se alege un bazin a cărui dimensiuni trebuie să
corespundă următoarelor specificaţii:
Înălţimea unui bazin de egalizare are 3 componente:
hu= înălţimea utilă;
hd= înălţimea depunerilor;
hs= înălţimea de siguranţă.
hu variază între 1,8 ± 2m. se adoptă hu = 1,9 m
hs= 0,2 ± 0,4 m. Se adoptă hs = 0,3 m
hd= 0,2 ± 0,4 m. Se adoptă hd = 0,3 m
H = 1,9+ 0,3+0,3= 2,5 m
Variaţiile de debite şi de concentraţii ce apar ca urmare a procesului tehnologic provoacă
dereglări în funcţionarea staţiei de epurare, de aceea se impune un bazin de egalizare a debitelor
respective. Bazinul de egalizare a debitelor este de formă cilindrică şi se urmăreşte determinarea
diametrului şi înălţimii. Se calculează volumul bazinului de egalizare ţinând seama de:
Se calculează volumul cumulativ pentru fiecare interval orar;
Se reprezintă grafic variaţia volumului cumulativ în timp;(cronograme)
Se reprezintă curba debitului mediu;
Se calculează volumul bazinului de egalizare;
Se trasează tangenta de la punctul de maxim sau de minim a curbei debitelor realizate, distanţa
pe ordonată a acestei trepte reprezintă volumul bazinului calculat. Volumul bazinului de
egalizare este 3200 m3.(conform interpretării cronogramei)
åezultă ca diametrul D al bazinului de egalizare este 12,67 m adică se încadrează în
valorile 10-20 recomandate .
ï¢)

Decantorul este un bazin deschis in care se separa substantele insolubile mai mici de 0.20
mm, care in majoritatea lor, se prezinta sub forma de particule floculente, precum si substantele
usoare care plutesc la suprafata apei.
In functie de gradul necesar de epurare a apelor uzate, procesul de decantare este folosit, fie in
scopul prelucrarii preliminare a acestora inaintea epurarii lor in treapta biologica, fie ca procedeu
de epurare finala, daca in conformitate cu conditiile sanitare locale se impune numai separarea
suspensiilor din apele uzate.
Dupa directia de miscare a apei uzate in decantoare, aceste se impart in doua grupe:
decantoare orizontale si decantoare verticale,; o varianta a decantoarelor orizontale sunt
decantoarele radiale. In decantoarele orizontale apele uzate circula aproape orizontal; in cele
verticale apa circula de jos in sus, iar in cele radiale apa se deplaseaza de la centru spre periferie,
cu aproximativ aceeasi inclinare fata de orizontala ca si la decantoarele orizontale.
Dupa amplasarea lor in statia de epurare, se deosebesc: decantoare primare, amplasate
inainte de instalatiile de epurare biologica si care au drept scop sa retina materiile in suspensie
din apele brute; decantoare secundare, amplasate dupa instalatiile de epurare biologica si care au
drept scop sa retina asa-numitele namoluri biologice, rezultate in urma epurarii in instalatii
biologice.
Dupa modul de curatire al depunerilor, se deosebesc: decantoare cu curatire manuala,
decantoare cu curatire hidraulica si decantoare cu curatire mecanica.
åandamentul sedimentarii particulelor floculente depinde de numerosi factori, cum ar fi: timpul
de decantare, incarcarea superficiala sau viteza de sedimentare si accesul sau evacuarea cat mai
uniforma a apei din decantor.
Pentru proiectarea decantoarelor sunt necesare studii privitoare la viteza de sedimentare
sau de ridicare la suprafata a materiilor in suspensie, exprimata global prin incarcarea
superficiala sau hidraulica, in m3/m2h. Conform STAS 4162/1-89, marimea acestei incarcari de
suparfata variaza in functie de concentratia initiala a materiilor in suspensie din apa uzata si de
eficienta decantoarelor.
In scopul maririi eficientei de reducere a suspensiilor in decantorul primar se folosesc
urmatoarele solutii tehnologice:
a)c cresterea duratei de decantare;
b)c adaugarea unor substante in suspensie care sedimenteaza usor;
c)c aerarea preliminara a apelor uzate care contribuie la formarea flocoanelor prin
intesificarea numarului de contacte ale particulelor floculente.
Ansamblul bazinelor de decantare trebuie sa prevada cel putin doua compartimente in functiune
cu dispozitive de separare; un canal de ocolire va asigura scoaterea din functiune a fiecarei
unutati de decantare.
La alegerea dimensiunilor decantorului s-a avut in vedere ca la suprafata apei in bazinele largi se
pot forma valuri datorita vantului, vor influenta eficienta procesului de decantare. Decantoarele
sunt de obicei constructii descoperite.
Pentru proiectarea decantoarelor sunt necesare studii privitoare la viteza de sedimentare
sau de ridicare la suprafaţă a materiilor în suspensie, exprimată global, prin încărcarea
superficială sau hidraulică. Conform STAS 4162-1/89, mărimea acestei încărcări de suprafaţă,
variază în funcţie de concentraţia iniţială a materiilor în suspensie din apa uzată şi de eficienţa
decantoarelor în ceea ce priveşte eliminarea suspensiilor.
Încărcarea superficială Adâncimi medii ale decantorului (m)

(m3/m2h) 2 2,5 3
1 2 2,5 3
1,4 1,6 1,8 2,25
1,7 1,25 1,4 1,75
Dimensionarea tehnologică constă în stabilirea numărului şi dimensiunilor geometrice ale

decantoarelor în conformitate cu prevederile STAS 4162/89.
Debit de calcul: Qc = 0,32 m3/s;

Qv = 0,67 m3/s;
Se adoptă un grad de epurare pentru solide în suspensie de 92,3% şi pentru CBO5 de

82,59%.
b) Determinarea vitezei de sedimentare (vs), se face în funcţie de eficienţa sedimentării,

care se urmăreşte şi de concentraţia iniţială a suspensiilor. În cazul acesta se adoptă vs:
vs = 1,5 m/h=0,0004166 m/s

vǯs= ǜߙ[m/s]=ଵ ǜ1,5=0,000624m/s
c) Se calculează încărcarea hidraulică:
[m/s]
unde Į = coeficient ce ţine seama de regimul de curgere şi GE.
Į = 1,5.
Viteza de circulaţie a apei prin decantor:

va = 10 mm/s = 0,01 m/s
Timpul de staţionare în decantor:
ts = 1,5÷2,5 h.
Se adoptă ts = 2 h = 7200 s.
Se calculează volumul spaţiului de decantare:
Vs=Qcǜ ts [m3]=0,32ǜ7200=2304 m3
Se calculează ariile transversale şi orizontale:

Atr= [m2] = = 32 m2
ଵ

Ao= [m2] = = 768,12 m2
tଵ
Se calculează lungimea decantorului:

L=vߙǜts [m] = 0,01ǜ7200= 72 m
Se calculează înălţimea totală a decantorului:

H= 0,4+2,99+0,45= 3,85m
Hs = înălţimea de siguranţă a decantorului primar, 0,2 ÷ 0,6 m; se adoptă
Hs = 0,4 m.
Hd = înălţimea depunerilor în decantorul primar, 0,2 ÷ 0,6 m; se adoptă 0,45
Hu=vsǜts[m]=0,0004166ǜ 720=2,9952m
Se calculează lăţimea decantorului:

B= [m]=
ଵ
=10,66m
௅
Dacă lăţimea decantorului primar este mai mare decât valorile standardizate (3-5) m se recurge la
compartimentarea bazinelor de sedimentare. Se adoptă lăţimea unui compartiment b1= 3,5 m şi
se calculează
஻ ଵ
n= =
= 3,04 ±

భ
Se calculează volumul total de nămol depus:
100
i º R
ri 100 ®
0,67455
ଵ ଵ
Vt namol= = 1,64 m3/s
ଵଵ ଵ
unde:
Ȗn = densitatea nămolului;
Ȗn = 1100 ÷ 1200 kg/m3;
Se adoptă Ȗn = 1150 kg/m3.
P = umiditatea nămolului.
P = 95 %.
R * $ ( &

Ipotezele considerate în proiect pentru treapta biologică sunt:
1. bazinul de nămol activ este asimilat cu un bazin cu amestecare perfectă în care se
consideră că în orice punct din bazin concentraţia substratului cât şi a nămolului activ este egală
cu cea de la ieşirea din bazin;
2. epurarea biologică se realizează în ansamblul format din bazinul de nămol activ şi
decantorul secundar;
3. procesul biologic de degradare a materiei organice care are loc numai în bazinul de
nămol activ, în decantorul secundar se realizează separarea flocoanelor biologice de apa epurată
şi recircularea unei părţi a nămolului activ în bazinul de nămol activ;
4. în decantorul secundar, nămolul activ trebuie menţinut în stare proaspătă prin
evacuarea excesului şi recircularea unei părţi de nămol activ în bazinul de nămol activ în
conformitate cu raportul de recirculare;
5. principalele caracteristici ale nămolului activ ce sunt avute în vedere în proiect în
treapta biologică, sunt:
a)c încărcarea organică a nămolului ION;
b)c materiile totale în suspensie MTS.
Epurarea biologica a apelor uzate constituie un procedeu de tratare a apelor bazat pe
fenomene biochimice ce decurg din metabolismul microorganismelor ce populeaza a uzata si are
ca scop retinerea din aceste ape a suspensiilor coloidale sau dizolvate de natura organica.
Microorganismele aerobe sunt folosite în mod curent la epurarea majorităţii apelor uzate cu
caracter preponderent organic şi în ultima vreme şi la fermentarea aerobă a nămolului.
Deşi procedeele aerobe de epurare biologică în biofiltre, în bazine cu nămol activ, pe
câmpuri de irigaţii şi în iazuri diferă între ele cu privire la timpul de contact între
microorganisme şi apa uzată, necesarul de oxigen, modul de utilizare a nămolurilor biologic, etc.,
fenomenele biochimice esenţiale sunt identice.
Procesele de epurare biologică nu pot avea loc decât în cazul în care apele uzate supuse
epurării au valoare biologică, respectiv conţin, pe de o parte suficiente substanţe nutritive, iar pe
de altă parte, dispun de substanţele necesare sintezei organice. Apele uzate menajere, prin natura
lor, având un conţinut complex de substanţe organice biodegradabile, întrunesc condiţiile unei
epurări biologice.
Componenţa organică a apelor uzate industriale variază în funcţie de specificul industriei
şi a materiilor prime prelucrate. Unele substanţe organice existente în apele uzate industriale sunt
degradate cu uşurinţă de către microorganisme, alte substanţe solicită, pentru îndepărtarea lor, o
floră selecţionată adecvat, iar alte substanţe sunt rezistente la atacul microorganismelor sau sunt
degradate în timp îndelungat.
Bazinul de nămol activ, are ca principal scop principal degradarea sau eliminarea
substanţelor organice din apele uzate prin procese biochimice care conduc la scăderea CBO5 şi a
materiei solide coloidale preponderent de materie organică.
Procesul epurării biologice în bazinul de nămol activ este asemănător celui care se
dezvoltă în locurile sau cursurile naturale când se produce autoepurarea apei, aici aplicându-se
un complex de măsuri care contribuie la intensificarea proceselor: mărimea concentraţiei
nămolului activ, aerarea artificială a operaţiei, pentru intensificarea oxigenării acesteia, agitarea
artificială a apei în vederea dispersării în apa uzată brută a nămolului recirculat.
Avantajele folosirii bazinului cu nămol activ sunt: realizarea unei eficienţe mai ridicate,
atât iarna cât şi vara, sunt lipsite de mirosul neplăcut şi de prezenţa muştelor, suprafeţele
specifice constituente sunt mai reduse, permite o mai bună adaptare a procesului tehnologic din
staţia de epurare la modificări de durată ale caracteristicilor apelor uzate, etc.
Marele inconvenient al acestui proces este de ordin energetic deoarece necesită un
consum specific de energie mai ridicat, această energie fiind absorbită de utilajele care
furnizează oxigenul necesar proceselor aerobe.
Un bazin de aerare se prezintă sub forma unui bazin rectangular din beton armat, unde
epurarea biologică are loc în prezenţa unui amestec de nămol activ şi apă uzată. Pentru
asigurarea unui contact intim şi continuu a celor doi componenţi ai amestecului, se impune o
agitare permanentă a acestora cu ajutorul aerului care asigură, în acelaşi timp şi oxigenul necesar
coloniilor de microorganisme aerobe existente în compoziţia nămolului activ, sub formă de
flocoane. În bazin se urmăreşte a se menţine o concentraţie cvasiconstantă a nămolului activ în
decantorul secundar.
Simultan cu eliminarea substanţei organice impurificatoare, se obţine creşterea nămolului
activ sub forma materialului celular insolubil şi sedimentabil în decantoarele secundare. O parte
din acest nămol este utilizat în scopuri tehnologice proprii (nămolul activ de recirculare), iar
diferenţa numită nămolul activ în exces, este dirijată în decantoarele primare pentru a le mări
productivitatea de eliminare a suspensiilor datorită prezenţei flocoanelor care au efectul unui
coagulant.
Pentru apele uzate cu concentraţii mari în CBO5, viteza reducerii materiilor organice,
raportată la unitatea celulară va rămâne constantă până la o anumită limită de concentraţie a
substratului, după care, pentru valori ale acestuia mai reduse, viteza variază numai în funcţie de
concentraţia materiilor organice şi va fi descrecătoare.
Pentru determinarea eficienţei proceselor de epurare biologică în bazinele de aerare trebuie
cunoscută cinetica proceselor care au loc. Cinetica reacţiilor se referă la studiul dinamicii
proceselor în organismele vii, începând cu celula individuală şi sfârşind cu interacţiunile
populaţiilor de organisme complexe.
În bazinul cu nămol activ, cinetica reacţiilor se referă la cinetica consumării substratului
sau producerii produsului de biosinteză.
åeducerea materiilor organice din apele uzate ce intră în bazinul de aerare poate fi
considerată că se realizează în două faze:
- reducerea iniţială ridicată corespunzătoare materiilor organice în stare de suspensie,
coloidale şi parţial în stare solubilă, uşor biodegradabile;
- faza a doua de reducere lentă, progresivă a materiilor organice solubile.
Corespunzător stării fizice ale materiilor organice din apele uzate, procesele biochimice
care conduc la îndepărtarea lor din apele uzate pot fi:
- pentru materiile în starea de suspensie, reducerea are loc prin înglobarea lor în flocoane
de nămol activ;
- biosorbţia constituie de fapt faza preponderentă a procesului, fiind specifică materiilor
organice în stare solubilă;
- pentru cele în stare coloidală, eliminarea are loc prin adsorbţia lor la suprafaţa
flocoanelor de nămol activ.
Cercetările experimentale au pus în evidenţă pentru apele uzate cu concentraţii mari în
CBO5, viteza reducerii materiilor organice va rămâne constantă până la o anumită limită de
concentraţie a substratului, după care, pentru valori ale acestuia mai reduse, viteza variază numai
în funcţie de concentraţia materiilor organice şi va fi descrescătoare.
Creşterea bacteriană este un proces rapid atunci când condiţiile de mediu sunt favorabile.
Astfel, dacă se consideră, o anumită cantitate de mediu nutritiv în stare solubilă şi o inoculăm cu
un individ de un anumit tip, creşterea numărului de indivizi va urma o curbă denumită curba de
creştere sau de dezvoltare a masei bacteriene. Curba de creştere se obţine prin trasarea
logaritmului numărului de celule vii din masa bacteriană în funcţie de timp, fiind alcătuită din
patru faze diferite, după cum urmează:
1. faza de stagnare este cea în care microorganismele îşi adaptează echipamentul
enzimatic la noul mediu, îşi selectează acele tipuri de enzime care pot lucra în mediul respectiv.
2. faza de creştere exponenţială care începe numai după adaptarea organismului la mediul
de viaţă respectiv, moment în care celula bacteriană îşi intensifică metabolismul şi drept urmare
începe înmulţirea cu o viteză constantă, iar timpul de generare prezintă o valoare minimă
posibilă, specifică condiţiilor de mediu oferite.
3. faza de maximum staţionar arată că viteza dezvoltării începe să descrească, fie ca
rezultat al acumulării de substanţe toxice, fie ca urmare a atingerii echilibrului între viteza de
apariţie a microorganismelor moarte şi cele intoxicate.
4. faza de autooxidare când cantitatea de mediu nutritiv scade la minimum, astfel încât
microorganismele sunt nevoite să consume din propriul lor material biologic. Viteza de dispariţie
a microorganismelor ajunge la valori maxime, iar numărul lor descreşte exponenţial.
Pentru ca procesul de epurare să se desfăşoare normal este necesar ca bazinele cu nămol
activ, factorii de bază ± microorganismele, substanţele organice din apele uzate şi oxigenul
dizolvat ± să se găsească într-un anumit raport.
Determinarea necesarului de oxigen şi producţia prin sinteză a biomasei constituie
parametrii de bază privind proiectarea sistemelor de aerare şi de dirijare a nămolului din
decantoarele secundare.
Dinamica degradării materiilor organice în bazinul cu nămol activ se poate evidenţia
astfel:
- CBO5 degradat în prima fază de oxidare biochimică, se oxidează uşor până la stadiul
de CO2 şi H2O. În această fază se degajă energie care este utilizată şi de microorganisme pentru
sinteza substanţei celulare a nămolului activ. Durata acestei faze este de circa o oră.
- CBO5 acumulat în materialul celular. Proporţia dintre materiile organice oxidate şi cele
sintetizate variază în funcţie de raportul ce există între substrat şi biomasa nămolului activ.
- CBO5 oxidat în timpul respiraţiei endogene sau faza oxidării substanţei celulare a
nămolului activ. Această fază de oxidare începe după 20 ± 24 ore de aerare a nămolului activ şi
se termină după 2 ± 3 zile.
Apele uzate intră în bazinul de nămol activ apoi intră în decantorul secundar de unde o parte din
nămol este eliminat în exces sau este recirculat. [Dima M.-1998].
!) °
1.Concentratia materiei organice exprimate in CBO5 ce intra in treapta biologica:
CCBO5= 95,67 mg/l
2. Debitul de calcul al instalatiei de epurare biologica

Qc= Qzi,max = 0.32 m3/s
3. Eficienta epurarii biologice

Global :

±

Ψ
ሺ஼஻ை ሻ௜ ሺ஼஻ை ሻ௙

¸
ሺ஼஻ை ሻ௜
In general, bazinele cu namol activ permit reducerea continutului de CBO5 la valori mai
mici de 20 mg/l asigurand un grad de epurare cuprins intre 85 ± 95 %.
4. Incarcarea organica a bazinului cu namol activ (IOB)
åeprezinta cantitatea de CBO5 din influent care poate fi indepartata intr-un metru cub de
bazin de aerare. Datele din literatura ofera posibilitatea calcularii IOB in trei variante:
Functie de GE, de continutul de materii in suspensie si de timpul de aerare:
‫ܫ‬ை஻
¸

±
ሺ஼஻ை ሻ௜

K = coeficient ce depinde de temperatura dupa cum urmeaza:
t =10 ± 20 °C ĺ K = 5 ;
t =20 ± 30 °C ĺ K = 6 ;
t =30 ± 40 °C ĺ K = 7 ;
Functie numai de gradul de epurare:

Pentru GE = 89 % ĺ IOB = 1,66 kg CBO5/m3·zi
Pentru GE = 94 % ĺ IOB = 1,24 kg CBO5/m3·zi
In conformitate cu definitia lui Imhoff:
Pentru GE = 60 ± 80 % ĺ IOB = 3,6 kg CBO5/m3·zi
Pentru GE = 85 ± 90 % ĺ IOB = 1,8 kg CBO5/m3·zi
5.Se calculeaza incarcarea organica a namolului activ (ION)

a) Pentru GE = 85 % ĺ ION = 1,8 kg CBO5/kg namol activ·zi
b) ION
ሺ஼஻ை ሻ௜
‫ܫ‬ை
݇
‫ܫ‬ை

±
CN = concentraţia nămolului activ
CN = 2,5 ± 4 kg/m3 ±
c) CN
‫ܫ‬ை ሺ
¸ ሻ ሺ
ሻ CBO5/kg /zi

‫ܫ‬ை஻

‫ܫ‬ை
se incadreaza in limitele impuse
6.Indicele volumetric al namolului (IVN)

IVN reprezinta volumul unui gram de namol de materie totala in suspensie dupa 30 minute de
sedimentare.
IVN = 50 ± 150 cm3/g in cazul in care namolul activ actioneaza in conditii ce asigura o
eficienta corespunzatoare procesului biologic de retinere a CBO5.
IVN > 200 cm3/g in cazul in care namolul activ se considera ca este Äbolnav´.
Indicele de incarcare organica: Variaza in functie de caracteristicile namolului activ
Continutul in materii totale solide (MTS)
7. Se calculeaza volumul bazinului de aerare:

ሺ஼಴ಳೀఱ ሻ೔್ ሺ஼಴ಳೀఱ ሻ೔್ ଵ షయ t
ூೀಿ ஼ಿ ூೀಳ
=1469,49
t
8. Se calculeaza debitul de namol activ recirculat (Qå):

! " ஼ ±
±

Unde:
r = coeficient de recirculare.

"

±
Ψ

!

Cå = concentratia namolului activ recirculat
Cå = 10 kg/m3
9. Timpul de aerare
a) Cand se considera ca recircularea namolului poate fi neglijata:

݄

±ǜ±
b) Luand in considerare namolul recirculatǣ௥ 0969݄
௏ 146949
ሺ03201010ሻǜ3600
Se considera ca valoarea maxima ce poate fi recirculata este asigurata de o valoare rmax = 0,7.
Pentru aceasta valoare se calculeaza:
௥ "௠ 07 032 0224 /s
௥௠ 0750݄
146949
# ! ሺ032 # 0224ሻǜ3600
10. Se calculeaza debitul de namol in exces

12 ‫ܫ‬ை
023 ¸
$ ሺ"&'( (‫ݑܪ‬7݇&"ሻ 12 264508ǜ075023 ǜ085 252524
100 %஻
$%஻ = cantitatea de CBO5 pentru apa uzată ce urmează a fi prelucrată biologic, exprimat în
kg/zi
$%஻ ) ‫ܫ‬ை஻ 146949 18 264508 5
11. Se calculează necesarul de oxigen (CO) necesar respiraţiei endogene şi în procesul de
nitrificare.
Co - reprezintă necesarul de oxigen pentru respiraţia substratului şi a respiraţiei endogene
a microorganismelor, iar în cazul în care sunt luate în considerare procesele de nitrificare, se
adaugă şi necesarul de oxigen în nitrificare.
a. Calculul necesarului de oxigen se face pentru un proces de epurare fără nitrificare:
*+ # , 05 085 3061 # 015 4081 130704 2
Unde:
a = coeficient corespunzător utilizării substratului de către microorganisme pentru apele uzate
orăşeneşti. a = 0,5 kg / kg
c = coeficient care defineşte cantitatea totală de materie organică adusă de apa uzată influentă.
ሺ஼஻ை ሻ௜ 032 9567 3061
b = reprezintă oxigenul consumat de către microorganismele din nămolul activ aflate în BNA, în
timp de o zi.
b = 0,15 ± 0,17 kg O2/kg CBO5·zi. Se adoptă valoare de 0,15 kg O2/kg CBO5
CN tot = cantitatea totală de nămol activ din BNA, exprimată prin fracţiunea volatilă
4081 5
3061
‫ܫ‬ை 075
12.Capacitatea de oxigenare (CO).
åeprezintă cantitatea de O2 ce trebuie introdusă prin diferite sisteme de aerare.
10 760
ை - 130704 083
1 ை 1 1135 760
. /

ߙ % ஻ 09 74 175 783
233995݇
CO = necesarul de oxigen pentru consumarea materiei organice de către microorganisme;
Į = raportul de eficienţă al transferului de oxigen în apa epurată a unui sistem de oxigenare;
Į = 0,9
Cos = concentraţia oxigenului la saturaţie în condiţii standard funcţie de temperatură; 11,35 mg
O/l
CSA = concentraţia la saturaţie a oxigenului în amestec de apă uzată şi nămol la temperatura de
lucru;
CSA = 7,4 mg O2/l;
CB = concentraţia efectivă a oxigenului în amestecul de apă uzată şi nămol activ;
CB = 1,5 ± 2 mg O2/l; se adoptă valoarea 1,75 mg O2/l
K10 şi KT = coeficienţi de transfer ai oxigenului în apă pentru t = 10 °C şi respectiv t = 20 °C;
åadicalul raportului este 0,83.
p = presiunea barometrică calculată ca o medie a valorilor zilnice în oraşul în care se efectuează
epurarea apelor uzate; variază între 780 şi 785 mm Hg
p = 783 mmHg.
13.Sisteme de aerare pneumatică
Se folosesc dispozitive pneumatice de dispersie a aerului generat de compresoare sau
turbosuflante. Dispersarea se poate face cu: bule fine (d < 0,3 mm), cu bule mijlocii (d = 0,3 ± 3
mm) şi cu bule mari (d > 3 mm). Se alege aerarea fină. Se utilizează sisteme de distribuţie cu
plăci poroase.
Se calculează capacitatea de oxigenare orară:
d 9749 2 ݄
23395
24
Se calculează debitul de aer necesar:
` 103
௥ 270827 3 (&"݄
9749ǜ103
‫ܪ‬௜௠௥௜ 94
Unde:
H imersie = adâncimea de imersie a sistemului de distribuţie a aerului; H imersie = 4 m.
COsp = capacitatea specifică de oxigenare a sistemului de insuflare a aerului.
COsp = 8 ± 10 g O2/m3 aer·m. Se alege valoarea de 9 O2/m3 aer·m
Se calculează suprafaţa plăcilor poroase (Ap)
Poziţionarea distribuitorului de aer se realizează la înălţimea de imersie pe toată suprafaţa
bazinului de aerare.
0(&" 270827
45132
(&" 60
Unde:
iaer = intensitatea aerării; iaer = 1 m3/m2·min = 60 m3/m2·h.
Se calculează energia brută a sistemului de aerare:
‫ܪ‬௜௠௥௜ % 4 55 22ܹ ݄2
Unde:
ES = consumul specific de energie; se adoptă; ES = 5,5 W·h/m3.
Dimensionarea bazinului cu nămol activ

Se recomandă H bazin = 3 ± 5 m., H bazin = 4m
Înălţimea totală a bazinului va fi:
‫ܪ ܪ‬௜௠௥௜ # ‫ܪ‬% 4 # 075 475
Unde: Hs = 0,5 ± 0,8 m=0,6
Lăţimea bazinului:
ሺ1 ൊ 15ሻ ‫ ܪ‬135 475 641
Lungimea bazinului:
$ ሺ8 ൊ 18ሻ 17 641 10
Determinarea numărului de compartimente necesar:
V= nǜ V1
1 ‫ ܪ‬$ =6,41 475 109=3319 m3
7 0442̱1/(" &7
V 146949
V1 3319
ï)

În decantoarele secundare se reţine membrana biologică sau flocoanele de nămol activ
evacuate odată cu efluentul din filtrele biologice, respectiv din bazinele de aerare. åezultă că
decantorul secundar constituie o parte componentă de bază a treptei de epurare biologică.
Din punct de vedere constructiv, decantoarele secundare frecvent folosite sunt de tip
longitudinal şi radial, echipate cu dispozitive adecvate pentru colectarea şi evacuarea nămolului
în mod continuu sau cu intermitenţă. Intervalul de timp între două evacuări de nămol să nu fie
mai mare de 4 h. Având în vedere ca acest nămol prezintă un conţinut mare de apă, evacuarea lui
se face prin sifonare sau prin pompare; podul raclor este echipat cu conducte de sucţiune care
dirijează nămolul spre o rigolă pentru evacuarea lui în exterior.
Alegerea tipului de decantor, a numărului şi mărimea decantoarelor se face pe
considerente tehnico ± economice, cu respectarea prevederilor din STAS 4162-2/89. [M. Dima -
1998]
Nămolul din decantoarele secundare are următoarele caracteristici:

- este puternic floculat;
- are un conţinut mare de apă;
- este uşor;
- intră repede în descompunere.
Dacă nămolul rămâne un timp mai îndelungat în decantoarele secundare, bulele mici de
azot care se formează prin procesul chimic de reducere, îl aduc la suprafaţă şi astfel, nu mai
poate fi evacuat.
Decantorul secundar radial
Particularitatea regimului de funcţionare a decantoarelor radiale constă în aceea că viteza
de circulaţie a apelor variază de la o valoare maximă în centrul decantorului până la o valoare
minimă în dreptul jgheabului periferic colector.
Din punct de vedere constructiv, decantoarele radiale se prezintă sub forma unor bazine
de beton armat având forma circulară în plan, în care apa uzată intră prin conducte (intrarea pe la
partea inferioară) sau prin canale (intrarea pe la partea superioară).
!c Debit de calcul şi de verificare
032
1% # ! 042 3600 1512 3 ݄
0335 3
1% # ! 0436 360 1555 3
ïc Stabilirea încărcării superficiale în bazinul de decantare secundar.
1%
` 1260 ݄
1512
12
1% 1555

`
129583 ݄
12
Au = suprafaţa utilă a decantorului radial din care s-a scăzut suprafaţa de sub jgheabul apei
decantate.
În general, datele din literatură stabilite pentru încărcarea superficială în decantorul secundar au
o valoare mai mică sau egală cu 1,9 m3/m2·h pentru valori ale IVN < 100 ml/g.
În general v`sc = 1,2 ݄
aer 45132
Q 270827
iaer 60
௥ = intensitatea aerarii;
7 603 2 ݄
௠3
௥ =1௠ 2
Se calculeaza energia bruta a sistemului de aerare:

Eb Himersie Es W 4 55 22W hm2
h
Es consumulspecificdeenergieǢ seadopta
m2
55ܹ ݄ .
3
Dimensionarea bazinului cu namol activ

Se recomanda ‫ ܪ‬௜௡ 3 5Ǥ
Inaltimea totala a bazinului va fi:
‫ܪ ܪ‬௜௠௥௜ # ‫ ܪ‬4 # 075 475 m
‫ ܪ‬05 08Ǥ
Latimea bazinului:
B=(1ൊ 18ሻ ‫ ܪ‬17 641 10901
c Se calculează încărcarea superficială a decantorului secundar cu materii solide.
ሺ # å ሻ 24ǜሺ032 # 01010ሻǜ3600ǜ24
‫ ܫ‬ 6912݇
1260
Se determina timpul de decantare
td = 3,5 ÷ 4 h;
td = 4 h.
Se calculeaza inaltimea utila si volumul decantorului
‫ ` ܪ‬4 12 48
1% 4 1512 60483
se alege conform STAS 4162/2-89, urmatorul decantor:
D D1 D2 Au d1 d2 d3 hs hu hd H b Vu da dc dn
(m) (m) (m) (m2) (m) (m) (m) (m) (m) (m) (m) (m) (m3) (mm (mm (mm)
) )
30 30,14 28,1 616 2,3 - - 0,4 3,0 - 3,4 0,8 1848 500.. 400.. 250...
. . .
700 600 350
Se calculează volumul de nămol

Vu Ciss QDSc 663 1512 24= 2140 3
GEDS 100 097 100
Ȗn 100p 1100 100095
GEDS= gradul de epurarea a decantorului secundar, GEDS= 97%
Ȗn = densitatea nămolului, 1100÷ 1200 kg/ m3 1150݇3
p= umiditatea nămolului, p = 95%
CSSi = concentraţia la intrarea în treapta biologică a materiilor solide
7. åeţinerea solidelor în decantorul secundar

CSSi = 66,3 mg/l
CSSf = 9,94 mg/l
QDSc = 1512 m3/s
åeţinerea = QDSc (CSSi ± CSSf )/1000 = 0,45(50,4 ± 7,61) · 10 ± 3 = 0,019395 Kg/s
åetinerea = 1512(66,3-9,94)/1000= 85,21 Kg/s

¢

¢!%
Nămolul activ
Sunt două categorii de nămoluri care intervin în funcţionarea bazinelor cu nămol activ:
nămolul de recirculare, care acţionează în bazine pentru epurarea apei şi care poate fi asemănat
cu cel care constituie membrana de pe filtrele biologice, şi nămolul în exces, care este îndepărtat
continuu din proces, el nu mai este util procesului şi poate fi asemănat cu membrana antrenată de
apă la trecerea ei prin filtrele biologice.
Clasificarea nămolurilor se poate face folosind diferite criterii.
Astfel, din punctul de vedere al compoziţiei chimice se deosebesc:
- nămoluri minerale, la care cantitatea de materii solide totale minerale depăşeşte 50%
- nămoluri organice, la care cantitatea de materii solide totale organice depăşeşte 50%;
- nămoluri menajere,orăşeneşti şi industriale;
Din punctul de vedere al provenienţei apei uzate, pot exista:
Din punctul de vedere al instalaţiilor din care provin, se deosebesc:
- nămoluri din decantoarele primare,
- din decantoarele după precipitarea chimică,
- din decantoarele secundare după filtrele biologice,
- din decantoarele secundare după bazinele cu nămol activ.
Nămolul activ în exces -reprezintă cantitatea de nămol activ care nu mai este necesară
procesului de epurare, fiind exprimată în kg MTS evacuate zilnic din instalaţia de epurare; poate
fi exprimate şi în volume de nămol când se ia în considerare şi umiditatea acestuia de 98,5-
99,5%.
Cantitatea de nămol în exces depinde de mai mulţi factori, dintre care ponderea cea mai
mare o reprezintă cantitatea de CBO5 din apa uzată la care se adaugă factorul privind menţinerea
concentraţiei constante a nămolului activ în bazinul de aerare.
Este ştiut că nămolul activ de recirculare îşi măreşte neîncetat volumul, prin proliferarea
microorganismelor datorită hranei asigurată de apa uzată nou sosită în bazin.
Nămolul activ în exces poate fi trimis, spre tratare, în rezervoarele de fermentare
metanică, după ce în prealabil a fost supus unui proces de reducere a umidităţii în bazine speciale
numite îngroşătoare de nămol. Daca schema tehnologică a staţiei de epurare prezintă un
amplasament corespunzător, se recomanda ca acest nămol să fie pompat într-un cămin din faţa
decantoarelor primare, prezentând următoarele avantaje:
- amestecul celor două feluri de nămoluri conţine mai puţină apă şi în consecinţă volume reduse
de nămol vor fi dirijate spre rezervoarele de fermentare, eliminând necesitatea obligatorie a
îngroşătorului de nămol.
- creşterea eficienţei decantoarelor primare, deoarece flocoanele de nămol activ au efectul unui
coagulant;
Deşeuri menajere rezultate din staţiile de epurare: ambalaje, hârtie, recipientele de la
reactivi etc
Cantitatea de nămol de exces care trebuie evacuată, pentru a menţine constantă cantitatea
de nămol de recirculare, se estimează la 1,5-3,0% din cantitatea de apă uzată care intră în
aerotanc.
Din punct de vedere fizic, nămolurile provenite din epurarea apelor uzate se consideră sisteme
coloidale complexe, cu compoziţii eterogene, conţinând particule coloidale ( d < 1 ȝ ), particule
dispersate (d = 1 - 100 ȝ ), agregate, material în suspensie etc., având un aspect gelatinos şi
conţinând foarte multă apă.
Din punct de vedere tehnologic, nămolurile se consideră ca fază finală a epurării apelor, în care
sunt înglobate produse ale activităţii metabolice, materii prime, produşi intermediari şi produse
finite ale activităţii industriale.
Principalele tipuri de nămol ce se formează în procesele de epurare a apelor uzate sunt:
- nămol primar, rezultat din treapta de epurare mecanică;
- nămol secundar, rezultat din treapta de epurare biologică;
- nămol mixt, rezultat din amestecul de nămol primar şi după decantarea secundară, obţinut prin
introducerea nămolului activ în exces în treapta mecanică de epurare;
- nămol de precipitare, rezultat din epurarea fizico-chimică a apei prin adaos de agenţi de
neutralizare, precipitare, coagulare - floculare.
După stadiul lor de prelucrare în cadrul gospodăriei de nămol, se pot clasifica:
- nămol stabilizat (aerob sau anaerob);
- nămol deshidratat (natural sau artificial);
- nămol igienizat (prin pasteurizare, tratare chimică sau compostare);
- nămol fixat, rezultat prin solidificare în scopul imobilizării compuşilor toxici;
- cenuşă, rezultată din incinerarea nămolului;
¢ï" $ &

Fermentarea nămolului, în vederea unei prelucrări ulterioare sau a depozitării se poate
realiza prin procedee anaerobe sau aerobe - primele fiind cel mai des folosite. În procesul de
fermentare, materialul organic este mineralizat, iar structura coloidală a nămolului se modifică.
Nămolul fermentat poate fi mai uşor deshidratat, cu cheltuieli mai mici decât în cazul nămolului
brut.
Fermentarea anaerobă a nămolului
Cinetica fermentării anaerobe se desfăşoară sub influenţa a două grupe principale de bacterii:
- facultativ anaerobe, acido-producătoare, care transformă substanţele organice complexe (hidraţi
de carbon, proteine, grăsimi)în substanţe organice mai simple (acizi organici, alcooli, cetone etc)
cu ajutorul enzimelor extracelulare;
- anaerobe, metano-producătoare, care utilizează ca hrană moleculele mai simple de substanţe
organice şi cu ajutorul enzimelor intracelulare sunt transformate în compuşi simpli: apă, bioxid
de carbon şi metan.
Viteza de reacţie globală este dată de faza cea mai lentă, cea de gazeificare, datorită
vitezei de multiplicare redusă a bacteriilor şi de marea sensibilitate la condiţiile de mediu. Aşa
cum este cunoscut, din procesul de fermentare anaerobă rezultă gazul de fermentare combustibil
(biogaz) utilizat ca sursă neconvenţională de energie.
Factorii care influenţează procesul de fermentare se pot grupa în două categorii:
- caracteristicile fizico-chimice ale nămolului supus fermentării: concentraţia substanţelor solide
raportul mineral / volatil, raportul dintre componenta organică şi elemente nutritive, prezenţa
unor substanţe toxice sau inhibitoare etc;
- concepţia şi condiţiile de exploatare ale instalaţiilor de fermentare: temperatura, sistemul de
alimentare şi evacuare, sistemul de încălzire, de recirculare, de omogenizare, timpul de
fermentare, încărcarea organică etc.
În afara acestor factori legaţi de calitatea materialului şi parametrii instalaţiilor, mai sunt o serie
de factori la nivelul celulei, legaţi de echipamentul enzimatic, mult mai dificil de sesizat şi
dirijat, necesitând metode de investigare deosebit de complexe.
Se vor analiza câţiva dintre factorii de influenţă asupra procesului, ce pot fi dirijaţi în sensul
dorit.
Concentraţia substanţelor solide din nămol trebuie să fie astfel aleasă încât să asigure apa
fiziologică necesară bacteriilor. Se recomandă concentraţii de 5-10% materii solide. Concentraţii
mai ridicate ale materialului, peste 12% creează dificultăţi la pompare şi omogenizare.
Componenta organică a fazei solide prezintă, de asemenea, importanţă în procesul de
mineralizare şi în producţia gazului. Se apreciază că o reducere minimă de 50% a componentei
organice asigură o stabilitate relativă a nămolului. Compoziţia gazului nu este influenţată de
gradul de descompunere al materiei organice, ci de componentele organice.
Principalele grupe de substanţe organice prezente în componenta volatilă, cu implicaţie asupra
cantităţii şi compoziţiei gazului de fermentare sunt: hidraţii de carbon, proteinele şi grăsimile.
Fermentarea aerobă a nămolului
Acest proces constă, ca şi fermentarea anaerobă, dintr-un proces de degradare biochimică
a compuşilor organici uşor degradabili.
Fermentarea aerobă se realizează în practică prin aerarea separată a nămolului (primar,
secundar sau amestec) în bazine deschise. Echipamentul de aerare este acelaşi ca şi pentru
bazinele de nămol activ. Fermentarea aerobă a nămolului se recomandă mai ales pentru
prelucrarea nămolului activ în exces, când nu există treaptă de decantare primară, sau când
nămolul primar nu se pretează la fermentare anaerobă.
Avantajele procedeului sunt:
- exploatare simplă;
- lipsa mirosurilor neplăcute;
- igienizarea nămolului (reducerea numărului de germeni patogeni) şi
reducerea cantităţii de grăsimi.
Dintre dezavantaje se semnalează, ca mai importante, consumul de energie pentru utilajele de
aerare proprii, comparativ cu fermentarea anaerobă care produce şi gaz de fermentare.
Un nămol se consideră fermentat aerob când componenţa organică s-a redus cu 20-25%,
cantitatea de grăsimi a ajuns la maximum 6,5 % (faţă de substanţa uscată), activitatea enzimatică
este practic nulă, iar testul de fermentabilitate este negativ.
Instalaţiile de fermentare aerobă se dimensionează, de regulă, pentru durata de retenţie de 8-15
zile, în funcţie de caracteristicile nămolului, în care se include şi o perioadă de aclimatizare la
condiţiile aerobe (nămol primar).
Comparând cele două sisteme de stabilizare biologică a nămolului organic, apare net avantajos
procedeul de stabilizare anaerobă, mai ales sub aspectul energetic.
¢

Această metodă constituie cea mai simplă şi larg răspândită metodă de concentrare a
nămolului, având drept rezultat reducerea şi ameliorarea rezistenţei specifice la filtrare.
Îngroşarea se poate realiza prin decantare, flotare sau centrifugare, gradul de îngroşare depinzând
de mai multe variabile, dintre care mai importante sunt: tipul de nămol, concentraţia iniţială a
solidelor, temperatură, utilizarea agenţilor chimici, durata de îngroşare etc.
Prin îngroşare, volumul nămolului se poate reduce de circa 20 de ori faţă de volumul
iniţial, dar îngroşarea este eficientă tehnico-economic până la o concentraţie de solide de 8-10%.
Îngroşarea gravitaţională se realizează în instalaţii convenţionale de tipul decantoarelor circulare,
având radierul cu pantă spre centru, dotate cu echipamente mecanice de amestec lent, pentru a
favoriza dirijarea nămolului spre centru, de unde se extrage, apa separată evacuându-se pe la
partea superioară.
Timpul mediu de reţinere a solidelor în îngroşător este de 0,5-2 zile. Se utilizează în mod
frecvent îngroşătoare cu funcţionare continuă, instalaţiile calculându-se la o încărcare hidraulică
de 0,6-1,2 m3/m2 h. Încărcarea cu solide este de 1,5-6,0 kg/m2h, în funcţie de caracteristicile
nămolului.
Îngroşarea prin flotare se aplică pentru suspensii care au tendinţa de flotare şi sunt rezistente la
compactare prin îngroşare gravitaţională.
Procesul de flotare cu aer se poate realiza prin: flotarea cu aer dispersat, flotare cu aer
dizolvat sub presiune, flotare cu aer la presiune negativă şi flotare biologică. Cel mai larg utilizat
este procesul de flotare cu aer dizolvat sub presiune, care prin destindere la presiunea apropiată
de cea atmosferică elimină bule fine (d § 80 ȝ), care se ataşează sau se înglobează în flocoanele
de nămol şi le ridică la suprafaţă. Pentru asigurarea unei concentraţii convenabile de materii în
suspensie la alimentare, se practică recircularea unei fracţiuni de efluent.
Principalii parametri ce influenţează procesul de îngroşare prin flotare sunt: presiunea,
raportul de recirculare, concentraţia de solide la alimentare, durata de retenţie, raportul aer /
solide, tipul şi calitatea nămolului, încărcarea hidraulică în solide, utilizarea agenţilor chimici.
Îngroşarea prin centrifugare se aplică în general pentru nămolul activ în exces, atunci
când nu se dispune de spaţiu pentru alte instalaţii mai puţin compacte.
Utilizând centrifuga cu transportor elicoidal se poate atinge o concentrare de solide de circa 4%
şi un grad de reţinere a solidelor de 90%, la îngroşarea nămolului activ cu adaos de floculanţi.
Ţinând seama de viteza de rotaţie mare a echipamentului (6000 rot/min), consumul de floculanţi
este mai mare datorită fragilităţii şi ruperii flocoanelor, deci costurile de exploatare sunt mai mari
decât în cazul altor procedee.
¢¢

Aducerea namolurilor primare, secundare, brute sau stabilizate in categoria namolurilor
10
usor filtrabile, deci cu rezistente specifice de circa 10 10 i / se realizeaza printr-o tratare
preliminara a acestor namoluri utilizand urmatoarele procedee:
- tratarea (conditionarea) chimica;
- tratarea (conditionarea) termica;
- elutrierea.
Teoretic se poat obtine rezultate satisfacatoare si prin adaos de material inert ( zgura,
cenusa, rumegus etc), dar acest procedeu prezinta dezavantajul de a creste considerabil volumul
de namol ce trebuie prelucrat in continuare. Tratarea preliminara a namolurilor consta in crearea
conditiilor favorabile necesare prelucrarii ulterioare ( deshidratare naturala, artificiala si
avansata).
¢hR

Condiţionarea nămolului cu reactivi chimici este o metodă de modificare a structurii sale,
cu consecinţă asupra caracteristicilor de filtrare.
Agenţii de condiţionare chimică a nămolului se pot grupa în trei categorii:
- minerali: sulfat de aluminiu, clorhidrat de aluminiu, clorură ferică, sulfat feros , oxid de calciu,
extracte acide din deşeuri;
- organici: polimeri sintetici (anioni, cationi sau neionici), produşi de policondensare sau
polimeri naturali;
- micşti: amestec de polimeri sintetici cu săruri minerale sau amestec de coagulanţi minerali.
åeactivii anorganici cei mai des utilizaţi pentru condiţionarea nămolului sunt clorura
ferică şi varul, fiecare având un câmp de acţiune propriu. Sulfatul feros este mai economic, dar
are o acţiune corosivă. Sărurile de aluminiu, în special clorhidratul de aluminiu, sunt eficiente,
mai puţin corosive, dar costul este mai ridicat.
Dintre polimerii organici, cei cationici se pot utiliza singuri, iar cei anionici şi neionici, în
asociere cu alţi coagulanţi minerali. În general, dozele de polimeri organici sunt mult mai reduse
decât la cei minerali, dar costul este încă ridicat. Alegerea coagulantului şi doza optimă se fac pe
baza încercărilor experimentale de laborator, întrucât alegerea depinde de provenienţa nămolului,
compoziţia sa chimică, gradul de dispersie, tehnologia de deshidratare ce urmează a se aplica etc.
Pentru fiecare tip de nămol şi pentru fiecare coagulant, floculant sau amestec, se
stabileşte doza optimă pe cale experimentală.
¢4)

În cazul staţiilor mici de epurare (debite mici de nămol), deshidratarea se poate realiza
prin procedee naturale (platforme pentru uscarea nămolurilor sau iazurilor de nămol) în cazul în
care se dispune de spaţiu şi sunt asigurate condiţiile de protecţie ale mediului înconjurător
(protecţia apelor subterane, aşezărilor umane, aerului etc).
Metodele mecanice de deshidratare sunt larg aplicate pentru diferite tipuri de nămol (nămol brut,
fermentat, de precipitare etc). Pentru a obţine o separare eficientă a fazelor se impune
condiţionarea prealabilă a nămolului.
Deshidratarea naturală pe platforme de uscare a nămolului este larg utilizată, având în
vedere simplitatea construcţiei şi costul redus de exploatare.
Platformele de uscare sunt suprafeţe de teren îndiguite în care se depozitează nămolul.
Dimensiunile platformelor de uscare sunt alese în funcţie de metoda adoptată pentru evacuarea
nămolului deshidratat. Când evacuarea nămolului se face manual, lăţimea patului nu trebuie să
depăşească 4 m; evacuarea cu mijloace mecanizate permite o lăţime de până la 20 m. Lungimea
platformelor de uscare este determinată, în principal, de panta terenului şi nu trebuie să
depăşească 50 m. Platformele pot fi aşezate pe un strat de bază permeabil sau impermeabil.
Stratul de drenaj permeabil se execută din zgură, pietriş sau piatră spartă cu o grosime de 0,2-0,3
m (stratul de susţinere), peste care se aşează un strat de nisip sau pietriş mai fin, cu o grosime de
0,2 - 0,6 m. În stratul de susţinere se îngroapă tuburile de drenaj pentru colectarea apei drenate.
Grosimea stratului de nămol ce se trimite pe paturi depinde de caracteristicile
materialului şi de climatul zonei respective. În general, o înălţime de circa 0,20 m este
recomandabilă pentru o climă temperată.
Determinarea duratei de deshidratare a nămolului pe platformele de uscare presupune
cunoaşterea proprietăţilor fizico-chimice ale nămolului şi regimului climatic al zonei respective.
În general, în climat temperat, durata de deshidratare este cuprinsă între 40 şi 100 zile, ceea ce
înseamnă că, în total, se poate conta pe o grosime de nămol ce se răspândeşte pe platformă de
1,5 - 2,0 m pe an, respectiv o productivitate de 80 - 100 kg substanţă uscată/m2an.
Deshidratarea mecanică pe vacuum-filtre este procedeul tehnic cel mai larg utilizat în
prezent pentru drenajul artificial al apei. Forma constructivă a vacuum-filtrelor poate fi diferită
(cu disc, taler sau tambur), vacuum-filtrele cu tambur fiind cele mai utilizate pentru deshidratarea
nămolurilor provenite din epurarea apelor uzate.
Deshidratarea nămolurilor pe vacuum-filtre prezintă avantajul funcţionării continue (spre
deosebire de filtrele presă) şi a capacităţii mari d filtrare. Dintre avantaje se pot semnala
degradarea relativ rapidă a pânzelor filtrante, umiditatea destul de ridicată a turtei (70-80% şi
consum de energie mai mare decât al filtrelor presă.
)
( (
Caracteristica principală a acestor utilaje este concentrarea unei mari suprafeţe de filtrare
într-un echipament de dimensiuni reduse.
Filtrele presă pot fi adaptate pentru o gamă largă de suspensii. Există multe variante
constructive de filtre presă, deosebirile principale constând în forma şi modul de funcţionare a
elementelor filtrante.
În aceste instalaţii, nămolul îngroşat sau condiţionat este pompat cu pompe speciale în camerele
filtrului presă. După umplerea camerelor se face deshidratarea prin creşterea presiunii, în final
rămânând în cameră o turtă cu umiditate redusă, chiar sub 40%. Consumul de energie electrică
este de circa 3 kWh/m3nămol.
Durata de deshidratare a nămolurilor pe filtre de presă se calculează pe baza a două
componente esenţiale şi anume tipul de deshidratare propriu-zisă sau timpul de presare şi durata
de încărcare şi descărcare a filtrului sau timpul auxiliar.
Timpul auxiliar poate fi egal cu timpul de presare în cazul filtrelor presă cu încărcare şi
descărcare manuală sau mai redus. 10-15 min, la instalaţiile moderne.
Ţesăturile filtrante, la filtrele de presă, pot fi naturale sau artificiale, iar alegerea
condiţiile de exploatare ale instalaţiei de trebuie să se facă în funcţie de tipul de nămol, timpul de
deshidratare propriu-zisă pentru filtrare şi condiţiile impuse filtratului. Timpul de deshidratare
pentru nămolurile rezultate din epurarea apelor uzate variază între 1 şi 6 h, depinzând de
caracteristicile nămolului, gradul de condiţionare, presiunea de lucru, etc.
Principalele avantaje ale filtrelor - presă sunt capacitatea mare de filtrare, consum redus de
energie, umiditatea scăzută a turtelor. Dintre dezavantaje se semnalează consum mare de
material filtrant, consum ridicat de reactivi pentru condiţionare, consum mare de manoperă.
)
(
Utilizarea centrifugelor pentru deshidratarea nămolului rezultat din epurarea apelor uzate
şi-a lărgit aplicabilitatea în ultimii ani, prin realizarea de utilaje cu performanţe ridicate şi
eficienţa bună de deshidratare, mai ales datorită utilizării polimerilor organici ca agenţi de
condiţionare.
Deshidratarea prin centrifugare poate fi definită ca o decantare accelerată sub influenţa
unui câmp centrifugal, mai mare de două ori decât forţa gravitaţiei. Factorii care influenţează
sedimentarea centrifugală sunt aceiaşi ca şi la sedimentarea convenţională.Deshidratarea
centrifugală este influenţată şi de o serie de parametri ai echipamentului, parametri constructivi
ce trebuie aleşi în funcţie de scopul urmărit.
Tendinţa actuală se manifestă către utilizarea centrifugelor cu rotor compact şi
funcţionare continuă. Aceste echipamente se pot grupa în trei categorii, cu domenii specifice de
aplicare:
- centrifuge cu rotor conic, care produc o bună deshidratare şi centrat limpede, dar neadecvate
pentru solide fine;
- centrifuge cu rotor cilindric, care produc, în general, un centrat limpede;
- centrifuge cu rotor cilindro-conic, care produc şi turte bine deshidratate şi centrat limpede.
Pentru realizarea unui grad înalt de recuperare a solidelor din nămol (centrat limpede) se
poate acţiona prin descreşterea debitului de alimentare, creşterea consistenţei nămolului,
creşterea temperaturii şi creşterea dozei de coagulant. Creşterea gradului de deshidratare a
nămolului se poate realiza prin scăderea debitului de alimentare sau creşterea temperaturii, chiar
şi fără adaos de coagulanţi. În general, turte bine uscate dau centrat mai puţin limpede dacă nu se
are în vedere o condiţionare corespunzătoare a nămolului.
Deshidratarea mecanică pe filtru presă cu bandă
Acesta este un echipament construit şi introdus recent pentru deshidratarea nămolului. În general,
se obţin performanţe bune, cu nămoluri având o concentraţie iniţială în solide de circa 4%.
)

Deshidratarea avansata a namolurilor, cu reducerea componentei organice, se realizeaza
prin procedee termice de prelucrare. In acest mod in marile statii de epurare unde volumele de
namol sunt importante se asigura conditii de a manevra usor namolurile deshidratate,
independent de conditiile atmosferice. Metodele frecvente aplicate la deshidratarea avansata a
namolurilor:
-uscarea termica;
-incinerarea.

åeducerea avansată a umidităţii nămolului se poate realiza prin evaporarea forţată a apei,
până la o umiditate de 10-15%, în instalaţii speciale şi cu aport de energie exterioară.
Principalele tipuri de instalaţii utilizate pentru uscarea termică a nămolului sunt:
uscătoare cu vetre etajate, uscătoare rotative şi uscătoare prin atomizare. Pentru calcului
necesarului de căldură ce trebuie furnizată sistemului trebuie să se ţină seama, în principal, de
necesarul pentru evaporarea apei din nămol, preîncălzirea materialului, dezodorizarea gazelor
rezultate etc. Întrucât randamentul termic al instalaţiilor nu depăşeşte, de regulă, 50%, s-a
calculat că pentru uscarea unui nămol cu umiditate d circa 80%, până la umiditate de circa 10%,
sunt necesare circa 4500 kcal/kg substanţă uscată. Pentru reducerea necesarului de căldură se
recomandă deshidratarea prealabilă a nămolului, preîncălzirea aerului admis în sistem şi
recuperarea căldurii reziduale. Deşi procedeul este costisitor şi puţin aplicat, are totuşi o serie de
avantaje legate, mai ales, de valorificarea agricolă a nămolului: produce nămol steril, reduce
considerabil volumul de materialului datorită îndepărtării apei, necesită suprafeţe de depozitare
mici, este practic neinfluenţat de prezenţa substanţelor toxice sau inhibatoare.
Cercetări recente vizând utilizarea energiilor neconvenţionale în deshidratarea nămolului
au pus în evidenţă posibilitatea utilizării energiei solare, mai ales pentru surse de nămol cu
emisie intermitentă (de exemplu din industrializarea sfeclei de zahăr) şi zone cu insolaţie
prelungită. Captatorii solari (realizaţi de ICPGA în colaborare cu Institutul Politehnic Cluj), de
tip aer-aer, furnizează aer încălzit la temperatura de 75...85 0C, ce se trimite pe un uscător tip
bandă (acoperit), pe care circulă nămolul în prealabil deshidratat (fig.3.16).
Experimentările efectuate pentru nămol de la fabricile de zahăr au condus la obţinerea unui
materila uscat cu umiditate finală de 10-12%, alimenatrea bandei făcându-se cu nămol cu
umiditatea de circa 60%. Materialul uscat poate fi omogenizat (sau granulat), însăcuit şi
transportat în condiţii similare cu îngrăşămintele chimice minerale.
Pentru cantităţi mici de nămoluri cu conţinut de metale, pentru reintroducerea în circuitul
economic, prinîntreprinderile de prelucrarea minereurilor, s-a utilizat tehnologia de uscare cu
energie solară cu instalaţie de uscare cu platouri suprapuse. Aerul cald obţinut de la captatorii
solari poate fi utilizat pentru uscarea nămolului şi pe platforme de uscarea nămolului închise şi
cu ventilaţie forţată.
(
Pentru incinerare se recomandă reducerea prealabilă a umidităţii nămolului brut şi
evitarea stabilizării aerobe sau fermentării anaerobe, care diminuează puterea calorică a
materialului supus incinerării.
Prelucrarea nămolului înainte de incinerare trebuie să conducă la autocombustie. Ţinând cont de
un necesar de 2,6 MJ/kg pentru evaporare şi pierderi de energie de minimum 10%, se recomandă
o umiditate a nămolului la alimentare de circa 50%. Dacă umiditatea este mai mare sau dacă
temperatura de combustie trebuie să fie mai mare de 7500C, pentru a evita degajarea mirosurilor
neplăcute apare necesitatea combustibilului suplimentar.
Toate instalaţiile de incinerare trebuie echipate cu instalaţii de spălare sau filtrarea
gazelor de ardere, până la obţinerea unui conţinut de suspensii (cenuşă) la evacuare de 150-200
g/m3.
Incinerarea nămolului semiplastic, cu putere calorică mică şi conţinut ridicat de apă impune
echipament special, pentru a menţine un raport adecvat suprafaţă/volum în timpul combustiei.
În acest scop, pentru incinerarea nămolului se utilizează cuptoare rotative cilindrice, cu vetre
multiple sau cu pat fluidizat.
R
Constă dintr-un cilindru căptuşit cu material refractar, cu axul puţin înclinat faţă de
orizontală. Nămolul este injectat la capătul amonte şi, în timp ce este ars, este transportat la
cealaltă extremitate prin mişcarea de rotaţie a cilindrului. Pentru a asigura o bună funcţionare a
cuptorului este necesar să se mărunţească materialul, înainte de alimentare, pentru a obţine o
suprafaţă suficient de mare şi a asigura o distribuţie uniformă a acestuia.
R
Constă dintr-un cilindru vertical, echipat cu dispozitive de injectare a aerului la partea
inferioară şi un suport pentru susţinerea stratului de nisip fin care este fluidizat cu ajutorul
aerului insuflat. Nămolul se introduce la partea superioară. Instalaţia de incinerare cu strat
fluidizat cuprinde următoarele faze: pregătirea nămolului (reţinerea corpurilor grosiere,
mărunţirea sub 10 mm, deshidratarea mecanică) şi combustia propriu-zisă a materialului la o
temperatură de 600....8000C. Apa din nămol se evaporă, în timp ce substanţa combustibilă se
gazeifică şi arde cu adaos, uneori, de combustibil convenţional. Enrgia necesară unui astfel de
proces este de circa 260 kWh/t material solid.
R
Se compune, în esenţă, dintr-un cilindru vertical din oţel căptuşit cu cărămidă refractară
şi un ax central, care se roteşte cu 1 rotaţii/minut şi pe care se montează braţele de agitare. Părţile
axului şi agitatorului din zona de combustie trebuie să fie confecţionate din materiale rezistente
la temperaturi ridicate. În acest tip de instalaţie se crează trei zone de combustie: zona de uscare,
zona de combustie şi zona de răcire. Nămolul este injectat la partea superioară şi este injectat la
partea inferioară datorită braţelor de agitare, care aisgură şi repartizare pe vetre, pentru a se
obţine o suprafaţă de contact cât mai mare. Aerul necesar combustiei este introdus la partea
inferioară; aerul rece este preîncălzit în preîncălzitor, unde cenuşa caldă evacuată transferă
căldură aerului.

¢K
Valorificarea namolurilor nu constitue un scop in epurarea apelor uzate urbane, ea trebuie
considerata ca fiind un mijloc de indepartare rational al substantelor nocive din apele uzate.
Namolul din statiile de epurare urbane contin in afara de gazele de fermentare unele
substante care pot fi valorificate. Unele dintre acestea cum sunt substantele hranitoare pentru sol
si plante si-au gasit o larga utilizare. In schimb, recuperarea de metale si alte substante utile se
aplica in special la namolurile provenite din apele uzate industriale.
Valorificarea fertilizatoare a namolului variaza in functie de procesul de tratare al
acestuia, desi valoarea lui ca ingrasamant este destul de redusa.
Utilizarea în agricultură a nămolurilor de epurare reprezintă una dintre metodele de degajare a
acestora şi o formă de punere în valoare a conţinutului lor în materie organică şi elemente
nutritive. În urma cercetărilor privind utilizarea nămolurilor de la staţiile de epurare în
agricultură se pot face aprecieri diferite de comportare a solurilor şi a producţiei de plante:
- influenţa fertilizării cu nămol asupra producţiei pajiştilor temporare;
S-a constatat că nămolul rezultat de la epurarea apelor uzate orăşeneşti determină
creşterea producţiei de substanţă uscată pe pajiştile temporare, numai când se administrează sub
arătură la înfiinţare şi repetat în fiecare an, toamna, la suprafaţa pajiştii, fără aport de
îngrăşăminte chimice.
- influenţa compostului din nămol de epurare asupra producţiei de raigras;
åezultatele obţinute, mai ales pentru primul an de experimentare a compostului
provenind din fermentarea aerobă a nămolului de epurare în amestec cu resturi vegetale,
evidenţiază un efect foarte favorabil al acestuia asupra randamentului la raigras.
Valorificarea compostului urban în anumite spaţii verzi, respectiv parcuri, scuaruri, zone de
agrement, poate fi o soluţie favorabilă de punere în valoare fără a dăuna animalelor, omului şi
mediului înconjurător în general.
Este remarcabil şi efectul remanent al compostului urban producţiei de raigras, ceea ce ar
putea satisface, pe o perioadă de cel puţin doi ani, necesarul de elemente minerale pentru o
pajişte sau un spaţiu verde.
- efectele folosirii compostului din nămol de epurare pentru solurile agricole;
S-a constatat că utilizarea compostului din nămol de epurare şi resturi vegetale are în general
efecte favorabile asupra solului şi plantelor şi poate fi folosit ca material fertilizant în condiţii de
supraveghere permanentă.În consecinţă, fertilizarea cu compost din nămol de epurare, mai ales
în doze moderate, permite realizarea unor producţii bune din punct de vedere cantitativ şi
calitativ, chiar şi la cultura tomatelor, plante susceptibile de a acumula metalele grele şi care,
fiind consumabile în stare proaspătă de către om, necesită o foarte mare atenţie în ceea ce
priveşte fertilizarea.
Pentru a diminua efectul poluant al nămolului de epurare ce se va folosi în agricultură şi a
putea valorifica elementele nutritive pe care le conţine, este necesar ca nămolul să fie tratat în
mod corespunzător, să se aplice numai pe soluri pretabile, în dozele şi epocile stabilite, la un
anumit sortiment de culturi recomandate şi să se asigure un control adecvat al calităţii factorilor
de mediu.
Cantităţile sau dozele de nămol de epurare ce pot fi aplicate pe terenurile agricole nu pot
fi recomandate întrucât ele trebuie să se calculeze în funcţie de conţinutul în metale grele al
nămolului de epurare şi conţinutul în metale grele al solului. Un alt factor care se ia în
considerare la stabilirea dozelor este necesarul de elemente nutritive al speciei cultivate dar acest
factor este relativ deoarece creşterea excesivă a dozelor de nămol poate conduce la creşterea
conţinutului solului şi plantelor în metale grele.
Tinând cont de rezultatele studiilor realizate precum si de legislaţia în vigoare referitor la
utilizarea nămolurilor se recomanda ca modernizarea staţiilor de epurare să cuprindă şi
tehnologia de tratare a nămolurilor în vederea valorificării acestora în agricultură.
Compostarea constitue un procedeu de mineralizare a materiei organice continute in
namol cu ajutorul microorganismelor, realizandu-se in final un material inofensiv, cu un volum
si greutate redusa ce poate fi utilizat fara dificultati din punct de vedere igienic ca ingrasamant
agricol. Namolul se preteaza mult mai bine la compostare daca este amestecat cu gunoi menajer.
Parte din umiditatea namolului este trecuta gunoiului menajer realizandu-se un amestec cu
umiditate medie de 40-50% si o proportie favorabila a raportului intre carbon si azot de 10/1-
15/1 furnizand carbonului care lipseste din namol. Cand se adopta solutia de compostare numai a
namolului, atunci trebuie sa se adauge materii uscate (turba) pentru a favoriza trecerea aerului
prin stratul de compost. Compostarea se poate realiza pe cale naturala sau pe cale artificiala. In
primul caz materialul (namolul+reziduri uscate menajere) se composteaza in gramezi-depozite de
Y
dimensiuni adecvate. In interiorul acestor gramezi temperatura se ridica spontan la circa 70 R
avand loc o diminuare avansata a potenialului patogen si o igenizare a materialului. Procesul
dureaza in anotimpul calduros circa doua trei luni.
Compostarea artificiala se realizeaza intr-un tambur rotativ unde amestecul mentionat
Y
mai sus este incalzit la temperatura de 60 R timp de 6-7 zile dupa care materialul rezultat este
asezat in gramezi de 1,5 m inaltime.
Fişa tehnică nr.1
Denumirea utilajului: decantor primar

Instalaţia: Proiectarea tehnologică a unei staţii de epurare a apelor uzate urbane
Parametrii funcţionali:
-viteza de sedimentare 1,5m/h;
-viteza de circulaţie a apei 36m/h;
-reţinerea solidelor 172,996.
Parametrii constructivi:
3
-volumul spaţiului de depozitare 2268 m ;
2
-suprafaţa transversală 756,1289m ;
2
-suprafaţa orizontală 31,5 m ;
-înălţimea totală 3,84m;
-lăţimea decantorului 1,05m;
-numărul de compartimente 0,3;
3
-volumul total de nămol depus 123,5347 m ;
-material de construcţie din oţel inoxidabil.
Prescripţii tehnice:
-pozitie de montaj, orizontal.
Fişa tehnică nr.2
Denumirea utilajului: decantor secundar (decantor radial)

Instalaţia: Proiectarea tehnologică a unei staţii de epurare a apelor uzate urbane
Parametrii funcţionali:
3 2
-încărcarea superficială în decantor 1,2 m / m h;
-timpul de decantare 4h;
3
-debitul de recirculare 0,1323 m /s;
3
-debitul de calcul 0,315 m /s.
-reţinerea solidelor în decantor 112,8967.
Parametrii constructivi:
-suprafaţa utilă a decantorului radial;
-înălţimea utilă 4,8 m;
3
-volumul decantorului 6441,12 m ;
-volumul de nămol reţinut 2180,9595 m3/zi;
-material de construcţie din oţel inoxidabil.
Prescripţii tehnice:
-pozitie de montaj, orizontal.
R
R +, + (* +

4!R +, + (
Procesul de coagulare aa suspensiilor din apă cuprinde trei operaţii distincte:
-prepararea şi dozarea;
-amestecul;
-reacţia propriu-zisă.
În prima etapă a procesului de coagulare -prepararea şi dozarea coagulanţilor- coagulanţi
sunt furnizaţi sub formă lichidă sau solidă. Uneori, fiind livraţi sub formă de bulgări sau plăci,
este necesară transformarea lor în stare lichidă sau solidă. În acest scop se folosesc vase,
butoaie, confecţionate din materiale rezistente la coroziune, în care prepară soluţii de coagulant
cu concentraţii cunoscute. Dozarea coagulanţilor, care are ca scop trimiterea unor cantităţi bine
dozate de coagulant în apa uzată, se poate face pe cale:
-uscată, folosind aparate de dozare;
-umedă, folosind pompe dozatoare.
În funcţie de debitul apei uzate şi cantitatea de suspensii, atât aparatele de dozare, cât şi
pompele dozatoare posedă dispozitive de dozare.
Transportul coagulanţilor, de la magazie până la instalaţiile de dozare se poate face:
manual, pentru cantităţi mici;
mecanic, pentru cantităţi mari folosind:
-benzi transportoare sau tubuuri pneumatice, pentreu coagulanţi în pubele sau granule;
-conducte, care trebuie sa fie rezistente la coroziune.
Amestecarea coagulantului cu apa uzată se realizează în bazine de amestec care au scopul
de a dispersa, cât mai uniform, coagulantul sau soluţia de coagulant în apa uzată, pentru
obţinerea unei omoginităţi cât mai bune.
Bazinele pentru amestec sunt de mai multe tipuri:
cu amestec gravitaţional, în care mişcarea apei se face printr-o serie de pereţi înclinaţi sau
perpendiculari pe direcţia de curgere a apei;
cu amestec pneumatic, în care aerul sub presiune este răspândit pe radierul bazinuli, prin tuburi
găurite sau plăci poroase;
- cu amestec mecanic, în care amestecul este realizat de agitatoare mecanice cu palete.
åeacţia sau flocularea, realizată în bazine de reacţie, are scopul de a forma flocoane, care
aglomerează substanţele fine şi coloidale, acestea se depun în decantoare.
Flocularea se poate realiza în bazine:
a)c de tip gravitaţional, sub forma unor camere cu pereţi în şicană,
perpendiculari pe direcţia de curgere a apei, cu mişcarea apei pe verticală
sau pe orizontală;
b)c de tip pneumatic, care se folosesc pentru amesteul apei, palete cu ax
vertical sau orizontal. De obicei dispozitivul de amestec este prevăzut cu
reductor, pentru a putea regla viteza, în funcţie de calitatea apei;
c)c de tip pneumatic, care folosesc distribuţia aerului, plăci poroase sau tuburi
găurite, aşezate pe radierul bazinului, de obicei lângă un perete al
bazinului, pentru a produce un curent în spirală [Ianculescu O./2001].
Construcţiile şi instalaţiile în care se realizează procesele biochimice de epurare biologică
alcătuiesc treapta secundară a staţiei de epurare, având drept scop final, reţinerea materiilor
solide dizolvate şi în special a celor organice (biodegradabile). Nămolul produs în treapta
biologică este reţinut prin decantare, în decantoarele secundare. În aceasta treaptă de epurare sunt
necesare unele construcţii şi instalaţiile de deservire (instalaţii pentru producerea şi introducerea
artificială a aerului,staţii de pompare şi conducte pentru transportul şi distribuţia nămolului
active).
În condiţiile funcţionării normale a treptei de epurare primare şi secundare, eficienţa
acestora exprimată prin gradul de epurare realizat în ceea ce priveste materiile organice şi a
materiilor în suspensie separabile prin decantare, poate fi apreciat la 75-92%.
4ïR +, + (

Construcţiile aferente fermentării anaerobe a nămolului se pot diferenţia din mai multe puncte de
vedere. Astfel, după poziţia spaţiului de fermentare faţă de apa uzată, deosebim:
-comune cu apă uzată:- fose septice,
- decantoare cu etaj,
- iazuri de nămol;
-separate de apă uzată:- rezervoare,
- bazine de fermentare.
Fosele septice sunt construcţii în care, într-un singur volum, se produce simultan atât
decantarea apei, cât şi fermentarea nămolului rezultat din sedimentare. Ele sunt folosite pentru
obiective izolate care deservesc maximum 50-100 locuitori, adică pentru un debit de până la 15
i 3 / . Timpul de decantare, respectiv de epurare este de minimum 2 zile şi maximum 10 zile.
3 3 3
La un debit specific de 150 i / . rezultă un volum de 300 i / , până la 1,500 i / .
Volumul din urmă permite epurarea biologică deoarece aici nu fermentează numai nămolul, ci şi
apa uzată.
Efluentul poate evacuat în bazine de infiltraţie existente în apropiere sau se poate vidanja
cu ajutorul unor utilaje speciale şi se transportă la cea mai apropiată staţie de epurare. Nămolul
se evacuează o dată sau de două ori pe an. După fiecare evacuare se lasă în bazin o cantitate de
nămol ³copt´, adică un nămol ce conţine bacterii metanice necesare pentru fermentarea
nămolului proaspăt ce urmează a fi mineralizat.
Materialul de execuţie a foselor este betonul monolit, cărămida sau tuburile prefabricate
din beton. Se observă că volumul de decantare-fermentare este compartimentat pe direcţia
curentului, fiecare compartiment fiind prevăzut cu gură de vizitare şi tuburi de ventilaţie.
Decantoare cu etaj îndeplinesc rolul de decantoare a apei (etajul superior) şi de
fermentare a nămolurilor (etajul inferior), ambele funcţiuni fiind desfăşurate într-un bazin de
beton armat cu forma în plan circulară sau dreptunghiulară. Sunt bazine din beton armat de
formă cilindrică sau paralelipipedică, folosite frecvent la decantarea primară a debitelor mici şi
mijlocii evacuate din localităţi sau aşezări izolate care nu depăşesc 20000 locuitori sau 10000
i3 / .
În aceste bazine, la partea superioară re loc procesul de decantare a apei printr-un jgheab
care funcţionează după principiul unui decantor orizontal, longitudinal, iar la partea inferioară, în
digestor, are loc fermentarea anaerobă la temperatura mediului ambiant, a nămolurilor
sedimentate în decantor. Nămolul din decantor ajunge în digestor prin intermediul unei
deschizături longitudionale cu lăţimea sub 0,25m, ce se prevăd la partea inferioară a jgheabului
decantor.
Jgheaburile, în secţiune transversală, sunt formate dintr-o secţiune dreptunghiulară cu
1
dimensiunile şi o secţiune triunghiulară, la partea inferioară, pe adâncimea 2 . Pereţii au
înclinarea de 1,2:1 pentru o alunecare rapidă a depunerilor în etajul inferior prin fanta din vârful
triunghiului.
Marginea inferioară a unuia din pereţii înclinaţi a jgheabului depăşeşte marginea celuilalt
perete înclinat cu 0,15 m pentru ca particulele de nămol şi bulele de gaz ce se ridică în urma
procesului de fermentare să nu ajungă în spaţiul de decantare. Lăţimea jgheabului nu trebuie să

depăşescă 3m, iar adâncimea ( 1 2 ) se recomandă de 1,2-2 m.
Accesul apei în jgheab şi evacuarea apei decantate se realizează în acelaşi mod ca şi la
decantoarele orizontale.
Iazuri de nămol, numite şi lagune se amplasează în depresiuni naturale unde adâncimea
este mai mare de 2m, astfel încât să se creeze cât mai mult spaţiu pentru nămol. În aceste iazuri
se introduce nămolul pentru fermentare, deshidratare sau depozitare finală pe termen nedefinit.
Această soluţie, din motive igienice şi de protecţia mediului este mai puţin recomandată la
fermentarea nămolurilor, în schimb este frecvent aplicată pentru deshidratarea lor naturală. La
proiectarea acestor iazuri se recomandă o încărcare de 20kg materii solide din nămolul proaspăt
3
la 1 i de lagună.
åezervoare de fermentare (metantancuri) reprezintă soluţia frecvent aplicată pentru
localităţile ce depăşesc 20000 de locuitori, ele putând fi de mică sauu de mare încărcare. Se
cunosc următoarele scheme tehnologice:
scheme standard, de mică încărcare într-o singură treaptă cu care introducerea nămolului
proaspăt şi evacuarea celui fermentat se face prin intermitenţă (2-3 ori pe zi).
schema de mare încărcare într-o treptă (este prevăzută cu instalaţii de amestecare şi încăţzire,
fiind cea mai răspândită în momentul de faţă.
Temperatura interioară este de 30 ® 35YR , iar durata de fermentare este de peste 15 zile.
Alimentarea şi evacuarea este continuă, amestecul este omogen şi se elimină supernatantul.
schema de fermentare în două trepte se caracterizeaz prin faptul că primul fermentator este
încălzit la temperatura de 30 ® 35YR , masa de nămol este într-o continuă mişcare-agitare,
superntantul nu se evacuează, iar procentul de formare a gazului edte de circa 67% după 5 zile şi
de 90% după 14-15 zile.
schema de fermentare de contact este asemănătoare schemei precedente, cu deosebire că aici
nămolul fermentat din trepta a doua este recirculat în prima treaptă pentru însămânţarea
nămolului proaspăt. Schema lucrează analog treptei biologice cu bazine de aerare şi în ărezent nu
cunoaşte o răspândire mai mare.
La noi în ţară majoritatea schemelor de epurare sunt prevăzute cu rezervor de fermentare de mare
încărcare într-o singură treaptă.
Formele noi de rezervoare rezultă din studiul suprafeţelor de rotaţie, linia meridianei
modificându-se continuu, iar din punct de vedere a execuţiei lor, pretensionarea întregului
ansamblu, constitue singura alternativa econimică.
Se va avea în vedere că rezervoarele de mare capacitate sunt mai economice din punct de
vedere al bilanţului termic, faţă de soluţia folosirii mai multor rezervoare mai mici însumând
aceaşi capacitate.
Instalaţiile interioare din aceste rezervoare cât şi din camera de manevră au următoarele
atribuţii:
-distrugerea capacului plutitor care se formează la suprafaţa nămolului prin ridicarea materialului
uşor care nu fermenteză, care împiedică trecerea gazului spre captator de gaze, şi în acelaşi timp
ocupă o parte din volumul util;
-reciclarea şi omogenizarea nămolului proaspăt cu cel fermentat, cel cu temperatura mai mare cu
cel cu temperatura mai joasă;
-încălzirea spaţiului de fermentare sau încălzirea nămolului proaspăt;
-inoculareea nămolului proaspăt.
În figura 6.1 se arată un rezervor de fermentare de mare încărcare echipat cu instalaţiile
de amestec, încălzire, inclusiv conductele necesare exploatării procesului.
spre cazanul de incalzire spre rezervorul de gaz
Figura 6.1. Bazin inchis de fermentare a namolului (de mare incarcare):

1 - amestecator; 2 - conductă pentru introducerea namolului proaspăt; 3 - conductă pentru
indepărtarea namolului plutitor din bazin; 4 - conductă pentru evacuarea nămolului fermentat; 5 -
conductă pentru evacuarea nămolului de pe fundul bazinului; 6 - conductă pentru evacuarea
nămolului plutitor; 7 - conductă pentru evacuarea supematantului; 8 - deversor; 9 - conductă
pentru captarea nămolului; 10 - schimbător de căIdura; 11 - captator de gaz; 12 - conductă de
gaz; 13 - cazan de încălzire; 14 - pompă de nămol; 15-gură de vizitare; 16-preaplin.
Deoarece în interior nu se poate efectua un control riguros asupra starii tehnice a
conductelor şi asupra exploatării lor privind posibilitatea de formare a dopurilor se reomandă
aplicarea variantei cu conducte montate în exterior.
În cazul când schimbătorul de căldură se montează în interiorul rezervorului reircularea
se efctuează numai cu pompe, lipsind tubul de amestecare din centrul rezervorului; restul de
conducte arătate rămân cu aceleaşi obligaţii de fucţionalitate.
åezervoarele de fermentare a nămolurilor sunt echipate cu aparate de măsură şi control.
Astfel pentru măsurarea temperaturii nămolului proaspăt, fermentat şi în curs de fermentare sunt
folosite termometre plasate pe pereţii rezervorului, la diferite niveluri şi în interior.
Monitorizarea desfăşurării procesului de fermentare se efectuează de la un pupitru de
comandă unde sunt transmise toate datele necesare, prin telecomandă, de către aparatura
menţionată.
La punerea în funcţiune a unui rezervor de fermentare se va folosi o cantitate de namol
bine fermentat dintr-un alt recipient de fermentare. Această cantitate de nămol, va prezenta 10%
din volumul rezervorului, după care se adaugă, treptat, nămol proaspăt, care va fi permanent
amestecat cu cel însămânţat cu bacterii metanice, având grijă să asigurăm o temperatura
30 ® 36YR .
Pentru înmagazinarea gazului de fermentaţie, se folosec rezervoare speciale numite
gazometre, al căror volume se stabilesc la un procent de 30-50% din producţia zilnică de gaz. Ele
se amplasează în apropierea rezervoarelor de fermentare, ambele obiective fiind protejate cu
dispozitive adecvate de combatere a incendiilor şi a exploziilor. Constructiv, un gazometru este
alcătuit dintr-o cuvă circulară de beton armat umplută cu apă, în care se aşează un clopot
ii 2
cilindric ce se deplasează pe verticală sub acţiunea presiunii gazelor de 180-260 .
Baza inferioară a clopotului în poziţia cea mai ridicată trebuie să se regăsească sub
nivelul minim al nămolului din rezervorul de fermentare, cu cel puţin 2 m, pentru a evita
pătrunderea aerului în cazul captat care poate da loc la explozii.
Bazine de fermentare a nămolului sunt construcţii din pământ sau din beton armat în care
se produce fermentarea în aer liber a nămolului. Tehnologic, aceste bazine pot funcţiona ca o
unitate independentă de fermentare a nămolurilor, fie ca treapta a doua a metantancurilor cu două
trepte.
Dimensionarea acestor bazine are în vedere prescripţiile de la decantoarele cu etaj,
3
recomandându-se următoarele capacităţi specifice de fermentare: 150 i / pentru nămolurile
3
primare şi 220 i / pentru nămolurile primare şi cele secundare [Dima M./1998].
Bazinele de fermentare în două trepte au spaţiul de construcţie despărţit în două. În prima treaptă
(primul bazin) nămolul se menţine numai în timpul activităţii de fermentare iniţială, când el este
într-o continuă agitare. Pentru a se evita zonarea, nămolul nou şi cel vechi se amestecă în
permanenţă, cu diferite dispozitive, în această treaptă, nămolul este încălzit, nu se evacuează
supernatantul, iar gazul de nămol se captează numai din acest bazin. Aici, activitatea este
asemănătoare cu cea din bazinele de fermentare de mare încărcare.
În treapta a doua (al doilea bazin) fermentarea continuă mult mai încet, fără a fi ajutată artificial.
Bazinul nu este încălzit; de obicei este deschis şi, rareori, este acoperit cu un rezervor de gaz.
însămânţarea şi amestecul nu au prea mare importanţă, ele ajutând doar în mică măsură ia
accelerarea fermentării, în această treaptă. În aceste condiţii, la fel ca în bazinele de fermentare
de mică încărcare, se formează aceleaşi trei zone:
- crustă;
-supernatant;
- nămol.
Din aceste tipuri de bazine se evacuează un nămol:- bine stabilizat;
- cu vârstă mare.
De obicei, în faţa acestor bazine se aşează îngroşătoare de nămol.
Din punct de vedere constructiv, bazinele de fermentare a nămolului au forme circulare în plan,
cu diametre cuprinse între 6-30 m. Pentru evitarea pierderilor de căldură, ele sunt semiîngropate
şi înconjurate de pământ.
În ţara noastră, bazinele de fermentare de mare încărcare au înălţimi de 8-9,25 m şi sunt tipizate
pentru următoarele volume şi diametre corespunzătoare:
Volume 750 1000 1500 3000 4000
3
[m ]
Diametre 9,5 10 13 17 19
[m]
De obicei, bazinele de fermentare de mare încărcare se cuplează, având între ele camere de
manevră.
åadierul, pereţii şi acoperişul se execută din beton armat şi se izolează termic. De obicei, radierul
face un unghi de 45° cu orizontala. Acoperişurile bazinelor de fermentare pot fi fixe sau
plutitoare; când acestea sunt fixe, trebuie cuplate la un rezervor de gaz. Unghiul pe care îl face
acoperişul cu orizontala este, de obicei, de 30°. La acoperişurile plutitoare, pericolul de explozie
a amestecului aer-gaz, în comparaţie cu cel pe care-1 prezintă acoperişurile fixe, este mai mic.
Acoperişurile plutitoare sunt executate din metal şi sunt folosite, de cele mai multe ori, ca
rezervoare de gaz. Pe verticală, ele au o cursă de 0,5-2,0 m.
La peretele bazinului de fermentare, înălţimea nămolului variază între valorile de 6-9 m;
în axul bazinului, înălţimea totală de nămol nu depăşeşte, de regulă, 15 m. Deasupra nămolului,
până la partea cea mai de sus a acoperişului, spaţiul liber are înălţimea de 30-40 cm.
Bazinele de fermentare sunt prevăzute cu o conductă de alimentare, pe la partea superioară a
bazinului cu nămol proaspăt şi o conductă de evacuare, pe la partea inferioară a nămolului
fermentat .Evacuarea nămolului se realizează prin diferenţa de presiune şi, uneori, prin
intermediul pompelor de recirculare. Conducta de presplin are capătul superior în apropiere de
partea cea mai de sus a bazinului. Conductele pentru evacuarea supernatantului pot fi de tip
pendu-lant sau sub forma unui selector de nivel (2-4 conducte, la niveluri diferite, la distanţe de
50-60 cm, una de alta, aşezate pe peretele vertical, la 1,0-1,2 m sub nivelul nămolului). În figura
9.2, conductele de evacuare a supernatantului suni plasate pe acoperişul bazinului. Pentru a
stabili nivelul de la care trebuie evacuat supernatantul, pe peretele. bazinului de fermentare se
montează conducte pentru luarea probelor. Pentru evacuarea corpurilor plutitoare, care nu pot fi
distruse prin amestecarea crustei, se prevăd conducte independente (fig. 5.2), al căror capăt su-
perior se găseşte imediat sub nivelul lichidului din bazin. Uneori, în vecinătatea captatorului de
gaze se plasează conducte similare. Toate conductele trebuie să fie executate din materiale
rezistente la coroziune şi, pentru a evita infundarea lor, diametrele trebuie să fie de cel puţin 150-
200 de mm.
Pentru revizuirea bazinelor de fermentare se construiesc guri de vizitare circulare, cu
diametrul minim de 75 de cm, amplasate atât pe acoperiş, cât şi pe pereţii rezervorului.
Pentru accesul la interiorul şi exteriorul bazinului de fermentare sunt prevăzute scări.
Într-o cameră de manevră, care, de cele mai multe ori, deserveşte două bazine de fermentare a
nămolului, sunt aşezate: - vanele;
- echipamentul de control;
- pompele de recirculare a nămolului;
- ventilatoarele;
- aparatajul electric etc.
Camera de manevră trebuie să fie bine ventilată, luminată şi prevăzută cu un sistem
automat de alarmare, pentru avertizarea pericolului de explozie a gazelor. Din acest punct de
vedere, pentru o siguranţă mai mare, întregul echipament care se utilizează sau care controlează
gazul de nămol, este amplasat într-o cameră separată.
Instalaţiile de amestec şi recirculare a nămolului, care reprezintă una din principale anexe
ale bazinelor de fermentare a nămolului, au scopul de a omogeniza nămolul (cel proaspăt cu cel
fermentat, cel cu temperatură mai mare cu cel cu temperatură mai scăzută etc.), precum şi
inocularea (însămânţarea) lui, distrugerea crustei etc.
Amestecul şi recircularea se realizează prin:
- & (;
- ( ( , în diferite puncte ale bazinului şi, în
special, deasupra nivelului de nămol; este preferat supematantul, deoarece produce şi o
însămânţare a nămolului proaspăt, prin bacteriile care le conţine, şi în acelaşi timp are şi o
temperatură mai ridicată (temperatura de încălzire a bazinului de fermentare), decât cea a apei
curate;
. ( (, sub presiune, deasupra crustei, operaţie care contribuie
şi la distrugerea crustei;
. , rezultat în timpul fermentării, cu debite de 1,0-1,5 mc/min.;
. ( , cu ajutorul unei pompe de nămol (fig 5.2);
nămolul este important, în special în captarea crustei şi în readucerea apei în circuit. În
perioadele când se introduce nămol proaspăt, se recomandă ca acesta să fie încălzit la
temperatura de fermentare şi apoi, împreună cu nămolul mai vechi de recirculare, să fie introdus
în bazin. Pentru a putea capta atât nămolul, cât şi crusta sau apa de nămol, conductele pentru
captarea nămolului trebuie să pătrundă în bazin, la diferite niveluri;
. ( (cu elice sau cu spirală), aşezate la suprafaţa nămolului.
Spirala pătrunde la partea superioară a unui tub vertical, aşezat sub nivelul nămolului, în timp ce
motorul electric este aşezat deasupra acoperişului; în timpul rotaţiei, apa de sub crustă este
antrenată de spirală şi trimisă, sub presiune, deasupra crustei, producând astfel amestecul
nămolului. Agitatoarele cu elice funcţionează la fel ca şi cele cu spirală, elicea fiind însă plasată
la partea inferioară a tubului; elicea, care acţionează ca o pompă axială, vehiculează nămolul de
sus în jos, aspirând în acelaşi timp şi crusta. Puterea electromotoarelor, care acţionează
agitatoarele cu elice sau spirală, este destul de mică, variind între 0,5-1,5 kW; capacitatea
agitatoarelor trebuie să fie suficientă pentru a putea recircula lichidul din bazin, de cel puţin două
ori pe zi;
.

Captarea gazului de nămol se face cu ajutorul captatoarelor de gaz, plasate în punctele
cele mai înalte ale acoperişului, într-un fel de turn circular, în secţiune orizontală, a cărui bază
inferioară se găseşte la 1,0-1,2 m deasupra nivelului nămolului, şi chiar mai mult (vezi fig. 5.2).
Captatorul este un cilindru metalic aşezai vertical, la care se racordează ştuţul conductei de gaz.
în turn, într-un spaţiu izolat, se afla supapa de siguranţă cu gardă hidraulică, ce limitează
presiunea maximă a gazului, din bazinul de fermentare, la 180 mm CA. Prin montarea supapei
de siguranţă în interiorul turnului, se evită, în timpul iernii, îngheţarea lichidului care formează
garda hidraulică. Pentru a se putea controla starea instalaţiilor interioare, pe turn se montează şi o
gură de vizitare, cu închidere etanşă.
Instalaţiile pentru încălzirea nămolului au scopul de a realiza temperatura optimă de
fermentare a nămolului. Încălzirea nămolului se poate face:
- direct;
- indirect.
Încălzirea directă a nămolului are loc prin:
- arderea gazului de nămol, fie în instalaţii speciale, introduse în bazinul de fermentare, fie într-
un cuptor deschis, submersat, fie într-un încălzitor submersat -de asemenea - în nămol;
- introducerea în bazinul de fermentare (deasupra radierului) a apei calde, vaporilor sau
nămolului încălzit, evacuându-se condensul sau apa prin conductele de evacuare a
supernatantului;
- încălzirea nămolului, care intră în bazin, cu vapori sau într-un schimbător de căldură în
contracurent.
Încălzirea indirectă se produce prin intermediul unor conducte fixe sau mobile, prin care
circulă apă caldă sau vapori.
Metoda cea mai răspândită de încălzire a nămolului este cea care foloseşte schimbătorul
de căldură în spirală, alcătuit dintr-un corp în formă de tambur, în care este montată o spirală
dublă (în plan vertical) închisă, prin care circulă apa caldă, iar la exteriorul' spiralei, nămolul este
luat din bazinul de fermentare şi refulat după încălzire, înapoi în bazin. O dată cu încălzirea
nămolului, se realizează şi omogenizarea şi inocularea lui.
În comparaţie cu conductele folosite pentru schimbarea căldurii, aşezate în interiorul bazinului,
schimbătoarele de căldură sunt mult mai eficiente, datorită vitezei de schimb şi coeficientului de
transfer mare.
Apa caldă, necesară încălzirii nămolului se produce în boilere încălzite cu gaze arse în
arzătoare. Eficienţa acestora este de 60-80%, valoarea minimă corespunzând încălzirii bazinului
direct, cu apa caldă, iar cea maximă, încălzirii indirecte, cu apă caldă şi vapori, prin intermediul
conductelor cu apă caldă, care pătrund în interiorul bazinului. Pentru încălzire se poate folosi şi
apa de răcire a motoarelor cu combustie internă sau vaporii proveniţi din apa de răcire.
Pentru schimbul de căldură, conductele trebuie să fie executate din materiale rezistente la
coroziune; ele se aşează fie pe eşafodaje montate în interiorul bazinului, fie pe radier, fie pe
pereţii lui.
Bazinele de fermentare a nămolului sunt dotate, pentru buna lor funcţionare, cu o serie de
aparate:
- termometre pentru măsurarea temperaturii nămolului, apei etc;
- indicatoare de nivel pentru nămol;
- pH-metru;
- debitmetre de gaz:
- dispozitive pentru luarea probelor de nămol, supernatant, gaze etc;
- dispozitive pentru preparea laptelui de var, necesar alcalinizării procesului, în momentul când
pH-ul scade.
Bazinele deschise pentru fermentarea nămolului constituie fie singura treaptă de
fermentare a nămolului, fie treapta a doua a bazinelor în două trepte.
În primul caz, bazinele sunt construite în pământ şi sunt dotate cu un minim de instalaţii. Când se
dispune de teren pentru construcţia bazinelor şi amplasamentul este destul de departe de centrul
populat, pentru ca mirosul din timpul fermentării să nu se facă simţit, soluţia este economică.
Bazinele au adâncimi de 3-5 m, cu pereţii executaţi în taluzul natural al solului. În locul
bazinelor create artificial, uneori se pot folosi depresiunile naturale, după amenajarea lor
corespunzătoare. Crusta care se formează nu trebuie să fie distrusă, deoarece ea păstrează căldura
necesară fermentării nămolului şi, în acelaşi timp, împiedică răspândirea mirosului neplăcut. Este
recomandabilă compartimentarea acestor bazine, deoarece, o dată la câţiva ani, se goleşte câte un
compartiment, pentru a se putea îndepărta nămolul şi nisipul care nu au putut fi evacuate normal.
Bazinele deschise, care constituie treapta a doua a bazinelor de fermentare a nămolului în
două trepte, sunt executate din beton armat şi sunt dotate cu instalaţii asemănătoare bazinelor de
fermentare de mică încărcare.
Construcţii pentru înmagazinarea gazului:

În urma fermentării nămolului rezultă gaze care sunt înmagazinate în rezervoare de gaz. Acestea
pot fi: - separate;
- aşezate alături de bazinul de fermentare;
- făcând corp comun cu bazinul de fermentare, când constituie acoperişul
plutitor al bazinului.
åezervoarele de gaz constau dintr-o cuvă circulară de beton armat, în care se aşază un clopot
metalic cilindric, a cărui bază superioară este închisă. Cuva se umple cu apă. Sub presiunea
gazului, clopotul se mişcă în sus şi în jos, în cuvă, cursa acestuia fiind ghidată de un eşafodaj
metalic. În poziţia cea mai ridicată, baza inferioară a clopotului trebuie să se găsească sub nivelul
minim al nămolului din bazinul de fermentare, cu cel puţin 2,0 m pentru a evita pătrunderea
aerului în clopot şi, respectiv producerea de explozii. Presiunea gazelor sub clopot variază între
150 şi 320 mm CA, limite între care trebuie să se încadreze variaţiile zilnice ale volumului de
nămol, ca urmare a evacuării nămolului fermentat şi introducerii celui nou. Capacitatea
clopotului se stabileşte în funcţie de cantitatea de gaz maximă, pe timp de 6 - 12 ore, sau se ia 0,3
din capacitatea bazinului de fermentare.
Cuva este prevăzută cu o conductă de golire şi una de preaplin, care intră în funcţiune
când presiunea din interiorul clopotului de gaz o depăşeşte pe cea maximă, apa putând fi
aruncată din cuvă.
Conductele pentru transportul gazelor au diametre sub 200 mm, iar vitezele în acestea, nu
depăşesc 4 m/s. Pentru a se putea colecta apa de condens, ele se construiesc în pantă (10-25
mm/m).
Pentru măsurarea debitelor de gaz sunt prevăzute rotametre sau Venturimetre, executate la
fel ca şi clopotul, din materiale rezistente la coroziune, deoarece bioxidul de carbon este coroziv.
În diferite puncte ale circuitului, pentru măsurarea presiunii clin sistemul de colectare şi
distribuţie a gazului sunt montate manometre.
Din punct de vedere al protecţiei muncii, trebuie acordată o atenţie deosebită instalării de
dispozitive speciale contra flăcării, în toate zonele unde există acest pericol, în special în
punctele alimentări; motoarelor cu gaz, boilerelor şi arzătoarelor [Ianculescu O./2001].
R

(+& +, +

K!/ +, +
În ţara noastră protecţia muncii constituie o problemă de stat,activitatea de protecţie a muncii
făcând obiectul unor legi speciale,norme şi normative,iar cunoaşterea şi aplicarea lor constituie o
sarcină obligatorie pentru toţi oamenii muncii.
Legea nr.5/1965 precizează că activitatea de protecţie a muncii face parte integrată din procesul
de muncă,responsabilitatea realizării depline a măsurilor de prevenire a accidentelor căzând în
sarcina conducătorului procesului de muncă,începând cu şefii de echipă şi terminând cu
directorii generali, fiecare la nivelul locului său de muncă.Legea nr.5/1965 prin completările din
1969 cuprinde şi un nou capitol ´infracţiuni´ în care sunt stabilite sancţiunile,cu privaţiuni de
libertate,atunci când a avut loc o infracţiune,chiar şi în cazul în care nu s-a produs cu accidente
de muncă.
Legea nr.32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor precizează: contravenţia este
fapta săvârşită cu vinovăţie care reprezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este
prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi,decrete sau acte normative.
Normele departamentale de tehnică a securităţii muncii şi normele de igienă muncii dezvoltă şi
adaptează la specificul activităţii fiecărui departament toate prevederile cuprinse în normele
republicane.Ministerele sunt obligate ca pe baza normelor republicane să elaboreze norme
proprii,indiferent că le cuprind într-o singură normă departamentală sau în mai multe,pe specific
de activităţi.
Kï +# (

Lucrările de terasament aferente reţelei de canalizare necesită un volum mare de muncă pentru
executarea lor,de aceea trebuie folosite,cât mai mult,mijloacele mecanizate. Executarea
săpăturilor deschise se pot face manual,mecanic,cu explozivi sau combinat.Accidentele care se
pot produce în timpul lucrărilor de săpaturi se datorează necunoaşterii caracteristicilor
pământurilor,precum şi nerespectării normelor de tehnica securităţii muncii specifice fiecărei
lucrări.
Kï!v(( #
Principala cauză a accidentelor la săpăturile executate manual constă în surparea malurilor
provocate de:
- executarea săpăturilor cu talazuri având înclinări mai mari faţă de unghiul talazului natural,
adică talazuri insuficient de stabile;
- sprijinirea insuficientă a pereţilor săpăturii;
- incărcarea malurilor şanţurilor cu pământ, materiale sau utilaje,fără respectarea limitelor
precise;
- neluarea măsurilor de îndepărtare a apelor de suprafaţă din zonă sau a apelor subterane.
Accidentele se mai pot produce şi din următoarele cauze:
- nesemnalizarea sau neîngrădirea săpăturilor;
- nefolosirea echipamentului de protecţie;
- lovirea cablurilor electrice, a conductelor de gaze, de apă sub presiune, conducte de
termoficare.
Kïïv(( #
Pe marginea albiilor râurilor,pe marginea săpăturilor sau gropilor este interzis a se lucra
cu utilaje de excavaţii,iar mijloacele de transport trebuie să circule la o distanţă de cel puţin 1 m
de la marginea talazului.
În timpul funcţionării utilajelor nu sunt admise efectuarea de lucrări auxiliare în raza de acţiune a
acestuia şi mai ales în abataj. Accesul muncitorilor deasupra frontului de lucru în limitele
talazului natural este, de asemenea, interzis.
Când se lucrează în terenuri necoezive cu un front de lucru înalt, conducătorul tehnic şi
excavatoristul vor urmări, în mod continuu starea abatajului.
Lucrul simultan, în două trepte, a două excavatoare situate unul în dreptul altuia este permis
numai dacă distanţa pe orizontală dintre excavatoare este de cel puţin 20 m.
La descărcarea pământului excavat din cupa utilajului direct în autovehicul se va urmării ca
mijlocul de transport să fie astfel aşezat încât cupa să se apropie din spate sau din partea laterală
a caroseriei şi nu dinspre partea din faţă. Trecerea cupei peste cabina autovehiculului este
interzisă. Vehicolul se încarcă în mod simetric faţă de axa orizontală. În timpul încărcării
autobasculantelor nu este permisă staţionarea persoanelor în maşină, sub sau lângă excavator,
precum şi rămânerea şoferului în cabină.
La execuţia săpăturilor subterane prin metoda scutului, lucrările se vor executa numai în
limita vizierii scutului. Mutarea scutului la o distanţă mai mare decât lăţimea unui inel este
interzisă, dacă nu s-au fixat în prealabil bolţarii care formează inelul cămăşuirii galariei.
K +, + # +

Pentru protecţia sănătăţii personalului folosit la exploatarea reţelelor de canalizare, în
regulamentul de exploatare al reţelei se prevăd amănunţit măsurile sanitare şi de protecţia
muncii, ce trebuie luate la fiecare loc de muncă.
Nici un muncitor nu poate fi folosit la lucrările reţelei de canalizare, fără a fi supus unui examen
medical şi fără a avea o pregătire profesională corespunzătoare.
Muncitorii de la reţelele de canalizare, ca de altfel şi cei ce lucrează în staţia de epurare
sunt expuşi la următoarele pericole: leziuni fizice, infectări ale corpului, lipsă de oxigen, gaze
sau vapori nocivi şi iradierea cu materiale radioactive.
Pentru prevenirea leziunilor fizice se vor lua următoarele măsuri:
- instruirea muncitorilor asupra modului cum trebuie ridicate piesele nu prea grele, folosind
muşchii picioarelor şi nu spatele;
- evitarea căderilor în cămine sau în canale deschise, prin montarea de panouri de împrejmuire
sau semnalizatoare luminoase necesare pe timp de noapte, prin folosirea de centuri de siguranţă
la intrarea în cămine, bazine sau în alte spaţii subterane accesibile prin capace;
-leziunile şi şocurile electrice pot fi evitate prin folosirea de mănuşi şi covoare de cauciuc la
manevrarea tablourilor electrice când se lucrează la echipamentele electrice ale instalaţiilor,
executarea corectă a punerii la pământ a motoarelor electrice şi izolarea corectă a firelor de
curent;
- folosirea troliurilor şi macaralelor pentru obiecte grele şi instruirea muncitorilor asupra modului
corect de folosire a acestora.
Prevenirea infectării organismului datorită apelor uzate şi nămolurilor, sub formă de febră
tifoidă, hepatită infecţioasă, tetanos, viermi intestinali presupune luarea următoarelor măsuri:
- luarea de măsuri cu caracter individual: folosirea de mănuşi de cauciuc în timpul curăţirii
pompelor de apă şi nămol, a căminelor şi bazinelor, spălarea pe mâini şi dezinfecţia cu alcool
înainte de a servi masa;
- asigurarea de grupuri sociale echipate cu dulapuri individuale cu două compartimente, pentru
îmbrăcămintea de stradă şi pentru echipamentul de lucru, duşuri cu apă caldă pentru spălarea
obligatorie la ieşirea din schimb;
-se recomandă asigurarea unui frigider pentru păstrarea unor produse alimentare uşor alterabile şi
pentru asigurarea de apă rece de băut în timpul călduros;
-asigurarea de truse sanitare de prim-ajutor pentru tratarea imediată a tuturor rănilor mici
deschise, celelalte răni urmând a fi tratate imediat de medicul de dispensar.
Prevenirea asfixierilor prin lipsă de oxigen, situaţie frecvent întâlnită în spaţiile înguste şi relativ
adânci cum ar fi într-un bazin sau canal, cămin de acces, se impune luarea următoarelor măsuri:
- capacele căminelor de control vor fi deschise, simultan, pe o lungime ce cuprinde 2-3 cămine în
aval şi în amonte de punctul de intrare a echipei de control;
-deschiderea lor se va face cu 2-3 ore înainte de coborârea în canal, timp în care are loc aerisirea
corespunzătoare a reţelei;
- în bazinele staţiilor de pompare pentru apă uzată sau nămol se va prevedea o ventilare
artificială prin foflosirea de ventilatoare portabile cu furtun de aspiraţie, ventilatoare ce
funcţionează în exterior, în zona respectivă de lucru se va introduce numai furtunul de aspiraţie;
- detectarea lipsei de oxigen se va face cu indicatorul de flăcări, iar în locurile periculoase cu
analizoare de gaz;
-gazul care contribuie cel mai mult la lipsa de oxigen este gazul de nămol provenit prin
fermentarea depunerilor organice;
-bioxidul de carbon sau azotul pot servi ca agenţi de diluare în cazul spaţiilor de lucru subterane.
Muncitorii trebuie instruiţi asupra pericolului de otrăvire cu gaze toxice, precum şi asupra
pericolului dat de prezenţa eventualăa unor lichide inflamabile. Pentru înlăturarea pericolelor
trebuie să se folosească echipament electric antiexploziv şi să se asigure o bună ventilare prin
introducerea de aer comprimat dintr-o suflantă portabilă printr-o gură de acces, să se controleze
periodic atmosfera cu un indicator pentru gaze toxice.
Muncitorii trebuie instruiţi asupra măsurilor de prim-ajutor ce trebuie acordat de urgenţă în caz
de otrăvire cu gazele toxice emanate de instalaţiile de canalizare.
K !( * # #

Prima măsură care trebuie luată în caz de accident toxic, constă în îndepărtarea
intoxicatului de zona primejdioasă şi transportarea lui într-un loc liniştit şi cu aer curat.
Accidentatul va fi transportat apoi obligatoriu în stare culcată folosind o targă, o scândură sau pe
braţe spre postul de prim-ajutor existent în apropiere. Aici trebuie aşezat pe un pat sau pe o bancă
însă cu trunchiul ridicat şi sprijinit. Dacă însă accidentatul leşină, el trebuie imediat întins
compllet, cu capul jos. Ajutorul principal ce trebuie dat de urgenţă unui bolnav care se asfiţiază
este administrarea de oxigen.
Acordarea primului ajutor unui accidentat se recomandă a fi realizată de către un personal
instruit, cunăscător al semnelor intoxicaţiei acute, al toxicităţii substanţelor cu care muncitorul a
venit în contact şi mai ales cunăscător al mijloacelor de ajutoare.
Se prezintă succint proprietăţile principalelor gaze toxice şi măsurile de prim-ajutor ce trebuie
acordate de urgenţă.
Bioxidul de carbon.Gaz fără culoare şi miros, în concentraţii foarte mari este înţepător. Este mai
greu decât aerul şi acolo unde se produce în cantitate mare (se degajă din apele uzate sau din
procesele de fermentaţie a substanţelor organice), tinde să se adune în părţile joase
(şanţuri,gropi).
Bioxidul de carbon are o acţiune puternică asupra sistemului nervos şi în special asupra
centrilor care conduc respiraţîa.În intoxicaţia acuta bolnavul prezintă senzaţia de zăpuşeală,
dureri de cap, ameţeală, apoi pierderea cunoştinţei. Primul ajutor constă în scoaterea
accidentatului la aer curat şi aşezarea lui în stare culcată cu capul în jos nesprijinit.
Oxidul de carbon.Gaz fără culoare şi fără miros,puţin mai uşor decât aerul. Se degajă din
procesele de oxidare, fără aer, a materiilor organice.
Oxidul de carbon are proprietatea de a se acumula în sânge, ceea ce provoacă intoxicaţii.
Oxidul de carbon, fiind complet lipsit de miros,ajunge în organism prin plămâni în care pătrunde
odată cu aerul aspirat. Accidentatul intoxicat de oxid de carbon prezintă dureri de cap, uneori cu
zvâcnituri, ameţeli, oboseală, greţuri, nevoie de somn, bătăi de inimă. Dacă intoxicaţia este şi
mai acută, omul leşină brusc, iar pe piele pot apărea pete roşii.
Un accidentat ajuns în starea aceasta trebuie supus imediat măsurilor de salvare
(scoaterea din atmosfera cu oxid de carbon) administrarea de oxigen şi transportarea la spital.
Metanul.Gaz incolor, fără miros, mai uşor decât aerul, uşor inflamabil, exploziv. Provine
din procesele de fermentaţie a substanţelor organice. Pericolul de intoxicare cu metan este mai
rar deoarece fiind mai uşor decât aerul se găseşte permanent în partea superioară a incintelor de
lucru.
åolul metanolului, ca sursă de intoxicare, nu este mare în comparaţie cu pericolul de explozie pe
care îl prezintă acest gaz.
Evitarea acumulării de gaz metan se realizează printr-o ventilaţie bună a spaţiilor
respective.
În cazul unei asfixieri cu gaz metan, accidentatul va fi scos imediat din atmosfera viciată, iar
dacă respiraţia este oprită, va fi supus respiraţiei artificiale care nu va fi oprită decât la apariţia
semnelor de revenire a respiraţiei normale sau a semnelor de rigiditate cadaverică.
Măsurile de prim-ajutor indicate mai sus nu sunt limitative, ele urmând a fi completate şi
adaptate şi la alte tipuri de substanţe toxice care ar putea fi conţinute în apele uzate ce se
evacuează prin instalaţiile de canalizare [Dima M./1989].

Tbe PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tbe PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universiatea Tehnica ³Gh.

Asachi¶´ din Iasi

R   

RR        

4.1. Variante tehnologice de epurare a apelor uzate municipal.

R  

5.1.Debite de calcul si de verificare utilizate in statiile de epurare municipal.

6.1. Schema tehnologica de epurare a apelor uzate municipal.

Sa se elaboreze proiectul tehnologic al unei statii de epurareape uzate urbane. Se dau

A.c Debite de calcul:

B.c Comozita apelor uzate care sunt introduce in statia de epurare:

Oxigen dizolvat: COr=6mg/l(concentratia oxigenului dizolvat din receptor)

Viteza medie a apei v=1.5m/s;

E.c Utilaje ce urmeaza a fi proiectate:

1.c åeziduuri organice; 

Normative NTPA-002 privind conditiile de evacuare a apelor uzate in retelele de

  R    

c    

Alte consideratii importante :

Procedee de epurare mecano-chimica; se aplica la apele uzate in compozitia carora

Procedeul de epurare mecano-chimico-biologica, se bazeaza pe actiunea comuna a

    (

17 Perforrmanţele proce- Sunt importante performanţele pe termen lung ale operaţiilor şi

 )        

Conform domeniului de utilizare, apele de suprafaţă de pe teritoriul åomâniei se clasifică

Categoria Domenii de utilizare

-alimentarea centralizată cu apă potabilă;

 )        

 2.3 0.997 5 0.32

Se ia în considerare diluţia, amestecarea şi procesul de autoepurare prin oxigenarea apei.

  )          # 

În general, GE privind oxigenul dizolvat se va calcula funcţie de CBO5 la amestecare folosind

Calculul deficitului critic (maxim de oxigen):

0,1 10, 4563 ®0,11,4699

-reprezintă cantitatea de azot total, la evacuarea din staşia de epurare, în i  /  .

3.c Calculul concentratiilor pentru ஼௥ǣ

1.Calculul concentratiilor pentru materiile solide in suspensie:

1. Calculul concentratiilor pentru materiile solide in suspensie:

Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005 conform careia R5

a.u. c ccc ccc ccc

1.Calculul concentratiilor pentru materiile solide in suspensie:

Justificarea alegerii variantei optime

cccc  cccccccccccc

-v    &, 

!),  *  +   

Utilaj Debite de calcul (Qc) Debite de verificare (Qv)

Se calculează suma lăţimilor interspaţiilor dintre bare:

Se calculează numărul de bare:

Se verifică viteza apei în amonte de grătar:

[m/s] = 74ǜ  ǜ ଵ = 0,48 m/s

Se calculează volumul util al deznisipatorului:

tdez = timpul de deznisipate care variază între 30 ± 50 s. Se adoptă 50 s.

d) Calculul ariei transversale:

L =ߙ    [m]= 1,5ǜ0,15ǜ50= 11,25m

Se împarte deznisipatorul într-un număr de canale de deznisipare separate iar lăţimea

Figura 5.1. Sectiunea tranzversala prin bazinul de egalizare

Proiectarea tehnologică a unui bazin de egalizare implică calcularea volumului cumulativ

Încărcarea superficială Adâncimi medii ale decantorului (m)

Dimensionarea tehnologică constă în stabilirea numărului şi dimensiunilor geometrice ale

Debit de calcul: Qc = 0,32 m3/s;

Se adoptă un grad de epurare pentru solide în suspensie de 92,3% şi pentru CBO5 de

b) Determinarea vitezei de sedimentare (vs), se face în funcţie de eficienţa sedimentării,

Viteza de circulaţie a apei prin decantor:

R

RR

4.1. Variante tehnologice de epurare a apelor uzate municipal.

R

1.c åeziduuri organice;

R

c

(

)

)

2.3 0.997 5 0.32

) #

-reprezintă cantitatea de azot total, la evacuarea din staşia de epurare, în i / .

3.c Calculul concentratiilor pentru ஼௥ǣ

Comparand cu valoarea din NTPA 001/2005 conform careia R5

a.u. c ccc ccc ccc

cccc cccccccccccc

-v &,

!), * +

[m/s] = 74ǜ ǜ ଵ = 0,48 m/s

L =ߙ [m]= 1,5ǜ0,15ǜ50= 11,25m

ï)

¢ï" $ &

¢

¢¢

4ïR +, + (

Kï +# (

K +, + # +

K !( * # #