Sunteți pe pagina 1din 1

Rebreanu „Ion”, tipuri umane

„Belciug rămăsese văduv din primul an al preoţiei.Îşi iubise mult nevasta şi pierderea ei i-a
înăcrit sufletul.Era bolnăvicios şi atît de jigărit că, văzîndu-l te întrebai : cum de-şi mi poate
ţine viaţa? Cînd apoi a zăcut cîteva luni la spitalul dinCluj, unde medicii i-au scos un rinichi,
toată lumea i-a pus cruce. Şi totuşi slab, galben, prăpădit cum era, hrănindu-se mai mult cu
lapte şi ouă, trăia şi se înverşuna parcă şi-ar fi pus în gînd să îngroape el tot satul. Văduvia şi
străşnicia i.au dobîndit faimă de sfînt. Veneau la dînsul oameni şi din a cincilea judeţ, să le
citescă sau să-i spovedească. Ţăranii îl respectau mai ales pentru faptul că de cînd i-a murit
preoteasa nimeni nu l-a simţit umblînd după femei.Alţi popi chiar mai tineri ca dînsul, îşi luau
ţiitoare tinere, caresă le îndulcească văduvia. Belciug, pentru a-i găti de mîncare şi a-i
deretica prin casă, avea pe baba , Rodovica, atît de vestită ca evlavioasă încît ea frămînta
întotdeauna prescurile; încolo două slugi la vite şi în ogradă...
Dar preotul mai era şi o fire încăpăţînată. Orice contrazicere îl întărîta şi chiar îl chinuia . Zile
şi uneori săptămîni întregi îl rodea un cuvînt sau o privire neplăcută. Dacă doreai să-ţi facă
vreun bine , trebuia să-i ceri să-ţi facă rău.”

„Doamna Herdlea era cîntăreaţă înflăcărată şi o femeie foarte evlavioasă. Toată ziua ţinînd
tigăile de coadă şi amestecînd în oale , lălăia cîntece sau rugăciuni iar duminica, fiindcă n-
avea răgaz să se ducă la biserică, cînta singură acasă toată liturghia. Dealtfel a avut o tinereţe
glorioasă Fată de ţărani săraci, rămasă de micăorfană de tată, a ajuns sub oblăduirea
unchiului ei , Simion Munteanu, învîţător pe vremuri în Minor. De la unchiul ei i s-a tras norocul
în viaţă . Munteanu a fost un dascăl harnic şi un român înfocat. Ca să ferească de ungurizare
tîrgşorul, reşedinţa de vară a unei famili de conţi, a muncit din răsputeri.Din „irozii” de
Crăciun el a făcut un fel de teatru religios, cu costume, cu cîntece şi cu dialoguri. Maria Drujan
întruchipa pe îngerul Domnului, îmbrăcată în alb Îi şedea foarte bine şi s-a distins prin rîvna şi
isteţimea cu care îi îndemna pe cei Trei Crai de la răsărit să se închine în faţa Mîntuitorului, ce
se naşte în fiecare an. Spre fericirea Mariei, învăţătorul munteanu nu s-a limitat numai cu
„irozii”. Încurajat de buna primire a organizat pe urmă reprezentaţii de teatru , recrutînd
pentru dintre fetele şi flăcăii mai deştepţi pe interpreţii operelor lui Alecsandri, care atunci
începeau să pătrundă mai bine şi în Ardeal. S-a dus vestea acestor reprezentaţii în tot ţinutul
Someşului.Oamenii venea din toate satele să vadă teatru românesc, dornici de a se însufleţi.Şi
diletanţii lui Simion Munreanu jucau cu atîta rîvnă încît uimeau lumea Sufletul lor era însă
tînăra şi drăgalaşa Maria Drujan care, în scurtă vreme a, a cucerit admiraţia tuturor, fiind cea
mai isteaţă.În „Piatra din casă” şi mai cu seamă în „Rusaliile” a cules succeseneuitate. L a un
după, după reprezentarea „Rusaliilor”, protopopul din Şoimuş, om foarte învăţat şi umblat prin
lume, a proclamat-o îm aplauzele tuturor primadonă diletantă.
Azi dăscăliţa îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de vremile acelea de aur. Treizeci de ani au
trecut de atunci...După „Rusaliile” a cunoscut pe Zaharia herdelea, învăţător cu mult viitor în
Lechiţa, s-a măritat, a avut nouă copii, i-au murit şase, toţi după ce i-a scos din nevoi, a
muncit ca o roabă, a uitat toate veseliile şi petrecerile şi a îmbătrînit. Din frumuseţea ei de
odinioară n-au rămas decît urme şi amintiri.”