Sunteți pe pagina 1din 58

CONCEPTUL DE IDENTIFICARE PROIECTIVA.

APARITIA SA SI SEMNIFICATIA EVOLUTIEI SALE


IN ISTORIA PSIHANALIZEI Brindusa Orasanu In 1946, intr-un articol care trata de
spre anxietatea timpurie si primele mecani sme din dezvoltarea psihica a sugarul
ui "Observatii asupra unor mecanisme schizo ide" -, Melanie Klein avanseaza o ip
oteza inferata din materialul obtinut in ana lizele adultilor si copiilor, cu pr
ivire la atacurile fantasmatice, anale si ure trale, asupra figurii materne. Era
vorba despre "[] expulzarea unor substante per iculoase (excremente) inafara eul
ui, spre interiorul mamei. Odata cu aceste excr emente nocive expulzate cu ura,
mai sint proiectate asupra mamei, sau mai bine s pus in mama, parti clivate din
eu. Excrementele si partile "rele" din eu sint "t rimise" nu numai sa raneasca o
biectul, dar si sa-l controleze si sa-l ia in pose sie. In masura in care mama a
junge sa contina partile "rele" din persoana propri e, ea nu mai este resimtita
ca un individ separat, ci este perceputa ca fiind in sasi persoana "rea" []. Acea
sta conduce la o forma particulara de identificare, c are stabileste prototipul
unei relatii de obiect agresive". Klein adauga in 1952 , in acelasi text: "Propu
n ca acest proces sa se numeasca identificare proiectiv a". "Observatii asupra u
nor mecanisme schizoide" este un articol relativ scurt, dar foarte bogat, care p
rezinta numeroase elemente din viziunea kleiniana asupra functionarii psihice. E
ste adevarat ca autoarea se sprijina, in comentariile sa le, pe tabloul simptome
lor din psihoze (in primul plan schizofrenia, dar si para noia sau starile mania
co-depresive), insa ea isi extinde ipotezele, asa cum proc edase si Freud, asupr
a nivelului general al dezvoltarii psihice. Acest articol, citit la Societatea b
ritanica de Psihanaliza la 4 decembrie 1946, va fi decisiv pentru stimularea cer
cetarilor a numerosi psihanalisti; dintre acestia, W. Bion reprezinta probabil c
el care a profitat cel mai mult din inventia conceptului de identificare proiect
iva. In articolul sau, Melanie Klein isi exprima recunostin ta fata de Paula Hei
mann pentru sugestiile acesteia, cu ajutorul carora si-a cla rificat ideile. Ea
mentioneaza si autori ca D. W. Winnicott, S. Ferenczi, W. C. M. Scott si H. Rose
nfeld. Dar referintele cele mai importante sint Freud si Fair bairn. Credem si v
om incerca sa o aratam de-a lungul acestei lucrari ca Klein a dorit sa realizeze
, prin noul sau concept, un compromis teoretic intre Freud si Fairbairn, cu priv
ire la pulsiune si la relatia de obiect, compromis fara succes , ramas la nivelu
l unei oscilari. Acest fapt este ilustrat prin ambiguitatea "id entificarii proi
ective", termen incomod pentru unii, util pentru altii, in orice caz prezentind
o lipsa de claritate ce ii confera cind nonsens, cind prea multe sensuri. In mom
entul respectiv, viziunea kleiniana punea accent pe pozitia schi zoparanoida. As
a cum proceda de obicei, Klein se straduieste sa scoata in eviden ta fidelitatea
sa fata de opera lui Freud. In Anexa articolului sau, ea citeaza un comentariu
al lui Freud asupra cazului Schreber : "Trebuie sa stabilim instal area dispozit
iei pentru aceasta psihoza [ schizofrenia] intr-un moment anterior celui cind se
decide paranoia, undeva la inceputul dezvoltarii, in timpul trecer ii de la aut
oerotism la iubirea obiectala". In 1946, Klein utilizeaza expresia " pozitie par
anoida", desi ea cunostea deja termenul lui Fairbairn, "pozitie schiz oida", si
conceptia acestuia. In 1952, ea combina cei doi termeni si obtine "poz itie schi
zo-

paranoida", semn ca ideile lui Fairbairn erau mai importante pentru ea decit s-a
r fi crezut si ne gindim mai ales la ideile care revizuiau teoria freudiana asu
p ra structurii psihice si asupra plulsiunilor. Care sint caracteristicile pozit
ie i schizo-paranoide? Este vorba de o faza care precede pozitia depresiva la co
pil si in care exista relatii de obiect partiale, angoase de persecutie si mecan
ism e schizoide. Melanie Klein foloseste drept cadru teoretic distinctia freudia
na i ntre pulsiunile de viata si pulsiunile de moarte. Dupa Freud, organismul am
enint at de pulsiunea de moarte o deviaza pe aceasta inspre exterior, printr-un
mecani sm mai degraba biologic decit psihologic. Dupa Klein, aceasta deviere dev
ine o p roiectie, deoarece entitatea in cauza este eul primitiv, care are deja m
ecanisme de aparare, care resimte anxietate si care este capabil sa fantasmeze r
elatii d e obiect. Astfel, sub amenintarea propriei sale dezintegrari, eul proie
cteaza pu lsiunea de moarte intr-un obiect care devine persecutor. Pentru a proi
ecta pulsi unea de moarte, eul trebuie sa se cliveze (un alt mecanism de aparare
) intr-o pa rte distructiva si o parte libidinala, ultima fiind proiectata pentr
u crearea un ui obiect ideal pe care eul sa-l poata introiecta (idealizarea si i
ntroiectia si nt alte doua mecanisme primitive de aparare). Melanie Klein consid
era ca acest t ip de functionare are loc in timpul primelor luni de viata a suga
rului, fapt ce l-a determinat pe Winnicott sa afirme ca a-l crede pe bebelus ati
t de sofisticat este o exagerare. Dar daca Klein tinea la ideea lui Freud ca sch
izofrenia isi a re radacinile in perioada dinaintea iubirii obiectale (in termen
i kleinieni, din aintea relatiei de obiect intreg), ea trebuia sa plaseze aceste
mecanisme la un nivel extrem de timpuriu al dezvoltarii. Realizind acest lucru,
ea vine in contr adictie cu conceptia lui Abraham, dupa care prima faza orala a
sugarului este pr eambivalenta, adica lipsita de ura sau de teama fata de sinul
matern. Asadar, du pa Klein, angoasa de a fi distrus din interior, prezenta de
la inceputul vietii, apare in principal din actiunea pulsiunii de moarte si se a
taseaza ulterior la un obiect, fiind resimtita ca angoasa de persecutie. Aceasta
angoasa primitiva m ai are doua alte surse: trauma nasterii (angoasa de separar
e) si frustrarea nevo ilor corporale care, desi percepute initial ca provocate d
e obiecte exterioare, devin surse persecutorii interne prin introiectie, partici
pind la teama de dezin tegrare si fiind reproiectate odata cu pulsiunea distruct
iva. Discutind despre n ecesitatea ca eul sa administreze angoasa, Melanie Klein
ne aminteste ca, dupa F reud, o parte a pulsiunii de moarte care nu a fost devi
ata in exterior este lega ta de catre libido in interiorul organismului. Autoare
a ii citeaza pe Ferenczi s i Winnicott, care sugerau ca integrarea eului sugarul
ui deci si gestionarea ango asei depinde esentialmente de conditiile exterioare
(ingrijirea de catre mama). Ne pare important de observat ca acest articol arata
in numai citeva pagini unul dintre aspectele esentiale ale viziunii kleiniene:
in vreme ce este constienta de influenta mediului asupra proceselor psihice si n
u uita sa ne informeze asupr a acesui punct, Klein alege in mod deliberat sa tra
duca orice element exterior i n termenii realitatii interne. Din acest punct de
vedere, ea ii ramine fidela lu i Freud, teoria sa avind o aparenta atit de compl
icata tocmai in scopul pastrari i realitatii psihice ca termen unic de referinta
. De exemplu, jocul pe care ea i l prezinta deseori ca avind loc intre procesul
de proiectie si cel de introiecti e pare echilibrat, dar exista intotdeauna un a
ccent final pe proiectie, adica pe natura subiectiva a perceperii lumii externe.
In operele kleiniene exista o bun a coerenta cu privire la acest aspect. Cu exc
eptia notiunii de identificare proi ectiva In timpul procesului de identificare p
roiectiva, sugarul, proiectindu-si p ulsiunile agresive in mama, proiecteaza si
o parte din distructivitatea sa, asa incit, in fantasma de atotputernicie pe car
e o are, mama ii devine persecutoare. Dominique Arnoux observa ca este vorba de
un fel de extindere a mecanismului ge neral de proiectie, mecanism oferind perso
najelor parentale o semnificatie creat a de pulsiunile copilului si construind o
biecte inafara realitatii, pe care apoi copilul le introiecteaza sub forma obiec
telor interne. Dar in identificarea

proiectiva, nu numai pulsiunea este proiectata in obiect, ci si parti din self,


fiind vorba astfel de un ansamblu mecanism-fantasma. Herbert Rosenfeld, ale caru
i ilustrari clinice cu pacienti schizofreni vor sprijini ipotezele lui Klein, v
a oferi in 1969 o definitie operatorie a identificarii proiective: "[] un proces
d e clivaj al eului timpuriu, prin care parti bune sau rele din self sint clivat
e si detasate de acesta, apoi proiectate cu iubire sau cu ura in obiecte exterio
ar e, ceea ce conduce la o fuziune si o identificare a partilor proiectate din s
elf cu obiectele exterioare. Aceste procese pun in joc importante angoase parano
ide , deoarece obiectele pline cu parti agresive din self devin persecutorii si
paci entul le resimte ca amenintatoare, se teme de represalii din partea lor, ca
re ar consta in a intra cu forta in eul sau, cu toate partile daunatoare din sel
f pe care le contin". Hanna Segal vorbeste despre "scopuri" ale identificarii pr
oiect ive : a se debarasa de o parte indezirabila din sine insusi; a poseda obie
ctul c u aviditate; a-l vida; a-l controla. Cit priveste proiectia partilor din
self re simtite ca bune, scopul este de a evita separarea, de a idealiza obiectu
l, de a evita un conflict intern sau de a pune la adapost aceste parti in obiect
. Acest scop se leaga de o puternica angoasa fata de propriul interior, ce condu
ce la o idealizare excesiva a obiectului, insotita de devalorizarea self-ului. C
u privir e la natura identificatorie a acestui proces, spre deosebire de Rosenfe
ld, Segal se exprima astfel: "Unul din rezultate este identificarea obiectului c
u partea din self care a fost proiectata (de unde si termenul de identificare pr
oiectiva) ". Segal pastreaza astfel expresia exacta utilizata de Melanie Klein c
ind se ref era la psihoza: identificarea obiectului cu partile nedorite din prop
ria persoan a. Vom vedea, atunci cind vom discuta despre componenta proiectiva a
identificar ii proiective, daca diferenta de formulare exprima o viziune diferi
ta asupra mec anismului in cauza, sau ea nu are nici o importanta. Daca acest me
canism servest e la apararea eului impotriva angoasei de dezintegrare, fantasma
subiacenta, de "a irumpe cu violenta" in corpul mamei, produce la rindu-i alte a
ngoase, "in spe cial teama de a nu fi inchis si persecutat in interiorul mamei".
In comentariul asupra romanului lui Julien Green Si j'tais vous, Melanie Klein d
escrie maniera i n care personajul Fabien se simte inchis in corpul strain in ca
re intrase, in mo d sadic, spre a-si implini dorintele avide. Clivajul si identi
ficarea proiectiva excesive conduc la o slabire si la o saracire a eului, la o p
ierdere de contact cu ceilalti si cu sine insusi. "Altfel spus, sint perturbate
atit realitatea ps ihica, cit si raportul cu realitatea exterioara" ( Klein ). E
ste ca si cum, in m od aparent paradoxal, eul se saraceste si se slabeste singur
, in scopul de a evi ta un dezastru - propria disparitie. Ne vine in minte tacti
ca de razboi in care cei agresati isi distrug bogatiile pentru ca armata agresoa
re sa ramina fara res urse ! Identificarea proiectiva in vise Prima ilustrare cl
inica a identificarii proiect ive pe care o da Melanie Klein in lucrarea amintit
a este preluata dintr-un artic ol al lui W. C. M. Scott despre o pacienta schizo
frena, care avea sentimentul ca lumea este un cimitir si care isi "plasase" toat
e partile sale bune in persoana Gretei Garbo. Un alt exemplu este un fragment di
n analiza cu Klein a unei pacie nte maniaco-depresive, care nu manifesta nici o
reactie emotionala la interpreta rile analistei sale. Pacienta respectiva ii rel
ateaza acesteia urmatorul vis : " [] era acolo un barbat orb, foarte preocupat de
cecitatea sa, dar care parea sa se linisteasca atingind rochia pacientei si ver
ificind modul in care

aceasta era incheiata. Rochia din vis o facu sa se gindeasca la una din bluzele
ei, care era incheiata pina sub barbie. Pacienta mai oferi alte doua asociatii l
a vis. Ea spuse, cu o oarecare rezistenta, ca orbul era chiar ea; cind mentiona
rochia incheiata pina la git, ea remarca faptul ca, din nou, se retrasese in "p
i elea" sa. I-am spus pacientei ca, in vis, ea isi exprima inconstient orbirea i
n fata propriilor dificultati []". Al treilea exemplu pe care l-am ales din artic
ol ul "Observatii asupra unor mecanisme schizoide" trateaza despre o pacienta ce
"[] visase ca trebuia sa supravegheze o fetita perversa, care era hotarita sa uc
ida pe cineva. Pacienta incerca sa influenteze sau sa controleze copilul, apoi s
a-i stoarca o marturisire, ceea ce ar fi fost spre binele ei; dar nu reusea. Si
eu apaream in vis, iar pacienta avea impresia ca puteam sa o ajut sa se ocupe de
co pil. Pe urma, pacienta innoda o fringhie in jurul copilului, pentru a-l spin
zura de un copac, pentru a-l speria, dar si pentru a-l impiedica sa faca rau. Ci
nd p acienta fu pe punctul de a trage de fringhie si de a omori copilul, ea se t
rezi. In timpul ultimei parti a visului era prezenta si analista, care raminea i
nsa i nactiva". Klein interpreteaza visul astfel: persoana pe care copilul urma
sa o a sasineze era analista, iar crima copilului reprezenta aneantizarea unei p
arti di n personalitatea pacientei. Vedem bien, in aceste doua vise, de ce Melan
ie Klein considera ca identificarea proiectiva conduce la relatii de obiect de n
atura na rcisica, trasatura tipica pentru "relatiile de obiect schizoide [] deriv
ate din p rocese introiective si proiective infantile". De fiecare data, obiectu
l reprezin ta mai ales o parte din subiect (barbatul orb, fetita perversa), iar
analista cl arifica acest aspect. In "Interpretarea viselor", Freud scrisese ca
visul transf orma reprezentarile in halucinatii si "[] organizeaza aceste imagini
in scene, re prezinta lucrurile ca fiind reale, dramatizeaza ideile, dupa expre
sia lui Spitta ". Mai incolo in aceeasi carte, Freud descrie natura "egoista" a
visului: "Cind vad aparind in vis nu eul meu, ci o persoana straina, trebuie sa
presupun ca in spatele acestei persoane se ascunde eul meu, gratie identificarii
. [] Alteori, in vis apare eul meu si situatia in care se gaseste imi arata ca in
spatele lui se ascunde o alta persoana, tot gratie identificarii. Atunci trebui
e sa descoperim , prin interpretare, ceea ce este comun intre aceasta persoana s
i eul meu, si sa transferam asupra eului. Exista si vise in care eul meu apare i
nsotit de alte p ersoane care, daca rezolvam identificarea, se dovedesc a fi tot
eul meu". Ultima posibilitate evocata de Freud, pentru "distributia" dramei pe
care o reprezinta visul, corespunde viselor citate din Melanie Klein. O aceeasi
situatie este num ita de primul "identificare", iar de cea de a doua, "identific
are proiectiva". N e putem intreba daca si aici, ca si in alte ocazii, Klein nu
face decit sa dezvo lte un domeniu de cercetare pe care Freud doar il sugerase s
au, dimpotriva, conc eptul ei marcheaza o descoperire autentica. Un alt vis pe c
are il consideram ca reprezentativ pentru gindirea lui Klein este prezentat in c
artea sa Invidie si r ecunostinta, in legatura cu integrarea afectelor pacientul
ui unul dintre scopuri le muncii analitice. Este vorba despre un pacient a carui
dispozitie depresiva e ra semnul sentimentului sau de culpabilitate fata de ana
lista si a dorintei sale de a o proteja. In vis, pacientul " se gasea intr-un ap
artament situat la un et aj superior, iar prietenul unui prieten de-al sau, X.,
il chema din strada invit indu-l la o plimbare. Pacientul nu

coboara la X., deoarece in apartament se gasea un ciine negru care risca sa iasa
la fereastra si sa cada. Cind pacientul priveste din nou pe fereastra, vede ca
X. plecase". In esenta, interpretarea lui Klein - rezultata, evident, nu doar di
n continutul visului, ci si din asociatiile pacientului corelate cu intregul pr
o ces analitic - a fost aceea ca subiectul isi respingea propriile tendinte osti
le , reprezentate de X., pentru a o apara pe analista sa ( ciinele ). De ce am i
nce put sa ilustram identificarea proiectiva cu un vis si nu cu alt tip de mater
ial ( fragment de analiza, literatura etc. ) ? Unul dintre motive este ca Klein,
atu nci cind ofera ca exemplu visele, arata ca identificarea proiectiva apartin
e ace lei realitati psihice comune visului, fantasmei, situatiei analitice si vi
etii i n general. Credem ca numitorul comun al acestor diferite registre, cel ce
exprim a cel mai bine subiectivitatea unui asemenea proces, il constituie chiar
visul. Un alt motiv il constituie claritatea cu care visul ilustreaza un asemen
ea mecan ism : in vreme ce personajul in care subiectul proiecteaza o parte din
el insusi apare in vis ca un obiect complet separat de eul visatorului, auditori
ul si cit itorul stiu cu certitudine ca acest obiect apartine spatiului psihic a
l visatoru lui (ca este asadar o proiectie). Vom reveni asupra acestor materiale
, in specia l in capitolul despre clinica, dar si cu ocazia altor discutii de-a
lungul lucra rii. Una dintre aceste discutii s-ar putea axa, de exemplu, pe fapt
ul ca in come ntariile sale asupra viselor mentionate, Klein nu avanseaza niciod
ata ipoteza ca analistul ar putea fi identificat de catre pacient cu interlocuto
rul acestuia d in vis, chiar atunci cind exista indicii in directia respectiva s
i cind o asemen ea abordare nu ar contrazice interpretarea principala. Fantasma
In 1983, Herbert Rosenfeld enunta o lista a tipurilor de fantasme implicate in p
rocesul de ident ificare proiectiva. Unele vizeaza eliminarea defensiva a partil
or nedorite din s ine insusi : intruziune atotputernica insotita de fuziune cu o
biectul ; fantasma unei existente concrete, pasive, in interiorul obiectului ; u
nitatea de sentime nte cu obiectul ; expulzarea tensiunii la persoanele traumati
zate in copilarie p rin intruziune violenta. Alte fantasme sint utilizate in com
unicare : "atingerea " obiectului perceput ca distant ; inversarea relatiei copi
l - parinte ; identif icarea cu aspecte similare ale obiectului, in scop narcisi
c. In sfirsit, exista fantasma care vizeaza recunoasterea obiectelor si identifi
carea cu acestea ( emp atie ). Descrierea lui Rosenfeld este departe de a prezen
ta identificarea proiec tiva ca pe un atac sadic - anal, in maniera lui Klein, s
i ii largeste cu mult ar ia de manifestare. Drept consecinte patologice, tot in
planul fantasmei, ale ace stui mecanism, intilnim : sentimentul de fragmentare d
atorat clivajului, vidul a fectiv, depersonalizarea, angoasa de deteriorare a ob
iectului sau de razbunare d in partea acestuia. Desi in definitia sa din 1946 Kl
ein se exprima in termeni fo arte concreti, intelegem deja ca este vorba despre
procese care au loc in fantas ma, despre modificari care au loc in reprezentarea
de sine si in reprezentarea d e obiect sau mai degraba, am spune, in reprezenta
rile de sine, de obiect intern si de obiect extern tinind cont de faptul ca, in
conformitate cu perspectiva kle iniana, si obiectele interne pot fi clivate si p
roiectate in obiectul extern. Ob iectul extern real nu este afectat. Avem de a f
ace cu obiecte fantasmatice. Klei n trateaza acest subiect intr-un fragment priv
itor la procesul de clivaj : " Pro cesele pe care le-am descris sint legate in m
od evident de viata

fantasmatica a bebelusului ; angoasele care stimuleaza mecanismul de clivaj sint


si ele de natura fantasmatica. Sugarul isi cliveaza obiectul si se cliveaza pe
el insusi in fantasma, dar efectul acestei fantasme este real, deoarece ea condu
ce la sentimente si la relatii de obiect ( iar mai tirziu, la procese de gindir
e ) care sint rupte unele de celelalte". Autoarea nu insista prea mult asupra na
t urii fantasmatice a identificarii proiective, dar ea utilizeaza intotdeauna ex
pr esii ca "subiectul simte ca...", "obiectul extern este trait ca si cum..." et
c., ceea ce implica o asemenea natura. Totusi, remarca J.-B. Pontalis, " asa fan
tas matice cum sint obiectele clivate, ele nu sint mai putin tratate ca si cum a
r av ea o consistenta reala - si asta deruteaza cititorul Melaniei Klein". Pentr
u a i ntelege fantasma in viziunea kleiniana, trebuie sa trecem in revista alte
doua n otiuni : cea de obiect intern si cea de lume interna. Lumea interna "Obie
ctul in tern" denota sentimentul existentei unui obiect concret, localizat in in
teriorul eului si avind propriile sale intentii fata de eu si fata de celelalte
obiecte. Modul in care subiectul percepe obiectul intern depinde de perceperea o
biectelo r externe. Din acest punct de vedere, obiectele interne reprezinta, int
r-un fel, "oglinzi" ale realitatii externe. Invers, ele contribuie, prin proiect
ie, la ma niera in care sint percepute obiectele externe. Una din caracteristici
le importa nte a lumii interne este pluridimensionalitatea, ceea ce l-a facut pe
Didier Hou zel s-o numeasca "spatiu psihic". Astfel, self-ul si obiectul sint t
ridimensiona le, fapt care face posibile identificarea proiectiva si identificar
ea introiecti va, adica proiectia in obiect a unor parti din self si reintroiect
ia, in self, a obiectului (in care s-a proiectat). Remarcam din nou necesitatea
unei distincti i intre obiectul extern si reprezentarea de obiect extern un fel
de obiect exter n-intern, dar situat la alt nivel decit obiectul intern propriuzis, deoarece pr imul este localizat de catre subiect inafara eului, pe cind al
doilea este local izat in interiorul eului. Insa cuvintul "reprezentare" nu core
spunde cu viziunea kleiniana, spatiala si concreta. El nu da seama de propriul s
patiu intern al ob iectului "extern" ce trebuie sa "primeasca" inauntru continut
ul proiectat. Am pu tea asadar imagina existenta a doua spatii psihice : a) inte
rn si b) extern-inte rn, intre care au loc deplasari ale partilor din sine si di
n obiectul intern. Ac easta distinctie e necesara, deoarece exista si obiectul r
ealmente extern, ce in fluenteaza la rindul sau organizarea lumii interne : conf
irma sau nu proiectiile , ofera elemente pentru introiectii, constituind astfel
ceva mai mult decit un s implu pretext "inocent". Chiar solipsista cum este ea,
teoria kleiniana recunoas te importanta lumii exterioare in dezvoltarea individu
lui. O alta caracteristica a lumii interne este faptul de a fi resimtita ca fiin
d concreta. Melanie Klein o afirma de-a lungul intregii sale opere. Iata ce afir
ma ea in "Observatii asupr a unor mecanisme schizoide" : " sugarul, dupa ce si-a
incorporat parintii, ii re simte ca pe niste persoane vii in interiorul corpulu
i, in maniera concreta in ca re sint traite fantasmele inconstientului profund".
Fiecare obiect din lumea int erna este investit nu numai cu calitati afective,
dar si cu calitati senzoriale provenite din experientele de placere sau de durer
e pe care le-a avut copilul in relatia cu parintii sai. Freud a tinut seama de a
ceste calitati concrete atunci cind a scris, in Interpretarea viselor, despre "f
igurabilitate" ca factor de tr ansformare a

gindurilor latente ale visului in continutul sau manifest : " In momentul in car
e gindul visului, inutilizabil in forma sa abstracta, a fost transformat in lim
b aj pictural, gasim mai usor, intre aceasta noua expresie si restul materialulu
i visului, punctele de contact si identitatile necesare travaliului visului. Nou
a expresie le creeaza de altfel si acolo unde ele nu exista, deoarece in orice l
im ba termenii concreti, datorita evolutiei lor, prezinta mai multe puncte de co
nta ct decit conceptele". Trebuie insa remarcat, asa cum o face D. Houzel, ca in
tre Freud si Klein exista o inversare a problemei : Freud pleaca de la ipoteza g
indu rilor latente ale visului care devin figurate, in timp ce Klein presupune o
lume mai imtii concreta, adica fondata pe experienta sensibila, care de abia ul
terio r se va putea exprima prin simboluri si cuvinte. Donald Meltzer afirma ca
insasi evolutia cercetarii freudiene continea germenele dezvoltarii kleiniene cu
privi re la notiunea de lume interna. In Doliu si melancolie, Freud se intreaba
, in le gatura cu ipohondria si narcisismul : "Cine este bolnav ?", realizind ca
exista la nevrotici o problema privind distributia suferintei psihice; apare o
anumita deplasare a locului durerii. Freud se mai intreaba : "Cine sufera, eul s
au obiec tul sau ? Si cine este atacat ?". Cu alte cuvinte : persoana in cauza s
e ataca p e sine, sau ataca o parte din ea insasi, identificata cu un obiect acu
zat la un alt nivel ? In Psihologia multimii si analiza eului, o anumita repreze
ntare pare introiectata in eu, apoi aceasta parte a eului este separata pentru a
functiona ca un obiect ideal sau de iubire, pentru restul eului. Aici, Freud se
apropie m ai mult de conceptul de lume interna, in care obiectele interne si ob
iectele int roiectate au o viata ce se situeaza in relatia cu eul asa cum se sit
ueaza obiect ele externe in relatia lor cu personalitatea sau cu sinele. In sfir
sit, in 1924, in textul sau Pierderea realitatii in nevroza si in psihoza, Freud
o spune in m od net : " Diferenta clara ce separa nevroza de psihoza se estompe
aza totusi pri n aceea ca, si in nevroza, exista incercarea de a inlocui realita
tea conform dor intei. Aceasta posibilitate este data de existenta unei lumi fan
tasmatice, a unu i teritoriu care odinioara, in momentul instaurarii principiulu
i realitatii, a f ost separat de lumea exterioara reala si care, de atunci, asem
enea unei "rezerve ", a fost lasat liber in raport cu exigentele si necesitatile
vietii". Omnipoten ta fantasmei Fiind preocupata de continutul anxietatii pacie
ntilor sai (si nu de mecanismul aparitiei anxietatii), Melanie Klein a acordat f
antasmei imconstient e un loc central in raport cu orice activitate psihica. Dar
cea care a formulat clar acest concept est Susan Isaacs, intr-o lucrare destina
ta sa cristalizeze vi ziunea kleiniana in timpul Discutiilor Controversate din S
ocietatea britanica de psihanaliza (1943 1944). In Natura si functia fantasmei,
ea arata cum Klein a e xtins notiunea freudiana de fantasma inconstienta care se
prefigura deja in mome ntul in care Freud renunta la teoria seductiei, pentru a
afirma ca trauma rezult a dintr-un eveniment imaginar. Dupa aceasta autoare, de
si Klein isi bazeaza conc eptia supra fantasmei pe descoperirea freudiana a unei
realitati psihice dinamic e, viziunile lor sint divergente. De exemplu, daca la
Klein fantasma este precoc e, Freud parea sa o considere o productie tardiva a
psihismului, aparuta dupa st abilirea principiului realitatii, cind principiul p
lacerii incepe sa functioneze intr-o maniera clivata :

"Odata cu instalarea principiului realitatii, se separa prin clivaj o anumita fo


rma de activitate a gindirii; ea ramine independenta de proba realitatii si sup
u sa exclusiv principiului placerii. Este ceea ce numim crearea fantasmei". Dupa
I saacs, fantasmele inconstiente - intotdeauna deduse, niciodata observate ca a
tar e - sint "corolarul mental, reprezentantul psihic al pulsiunii. Nu exista pu
lsiu ne, nevoie sau reactie pulsionala care sa nu fie resimtita ca fantasma inco
nstie nta". De fapt, ea a obtinut aceasta definitie modificind urmatoarea afirma
tie a lui Freud din 1932, in Noi conferinte in psihanaliza : " Ne reprezentam [s
e-ul] ... ca receptionind din somatic nevoile pulsionale, care isi gasesc in el
expres ia psihica". Daca inlocuim termenul de "se" cu termenul de "fantasma inco
nstient a", obtinem definitia kleiniana. Acest "continut primar al proceselor ps
ihice in constiente" care este fantasma se raporteaza nu numai la satisfacerea d
orintei ( libidinale sau distructive), dar si la apararea impotriva angoasei, la
fel ca si mptomul. Din acest punct de vedere, faptul ca identificarea proiectiv
a presupune , pe de o parte, o fantasma de intruziune si control, si pe de alta
parte, o apa rare impotriva angoasei de dezintegrare primeste un plus de coerent
a. Fantasma i nconstienta are "un caracter omnipotent". Pentru copilul mic, ea n
u inseamna num ai "asa vreau", ci si "asa fac", ceea ce concorda cu ideile lui F
reud asupra sat isfacerii halucinatorii la bebelus. Desi este o fictiune, este r
eala ca experien ta subiectiva, constituind o functie psihica veritabila, cu efe
cte reale nu numa i in lumea interna a psihismului, ci si in lumea externa a dez
voltarii corporale si a comportamentului subiectului iar de aici, in psihismul s
i in corpul altor subiecti. Avem aici o diferenta esentiala intre gindirea klein
iana si cea freudi ana cu privire la dihotomia subiectiv/obiectiv in teoria psih
analitica. Subiecti v/obiectiv in teoria psihanalitica Aparent, nici o afirmatie
a lui Klein nu ii e ste straina gindirii lui Freud. Si el afirma, mai mult sau
mai putin explicit, c a fantasma este o fictiune, ca ea este resimtita de catre
subiect ca fiind reala , ca are valoare de functie psihica si ca are efecte real
e in psihismul subiectu lui si in lumea sa exterioara. Dar ceeea ce el afirma in
"Noi conferinte in psih analiza" opune in mod clar realitatea psihica a fantasm
ei si realitatea "evenime ntelor" : " Simptomele isterice se nasc din fantasme i
ar nu din evenimente reale ". Dimpotriva, caracterul "omnipotent" al fantasmei d
in teoria kleiniana nu se l imiteaza la trairea subiectului si la realitatea efe
ctului pe care il are asupra functionarii sale psihice, ci se extinde chiar asup
ra continutului fantasmei. S a ne amintim remarca lui Klein despre clivaj : "Beb
elusul cliveaza obiectul si p e el insusi in fantasma, dar efectul acestei fanta
smei este absolut real, deoare ce conduce la sentimente si la relatii obiectale
[...] separate realmente unele de altele" (sublinierea noastra). A spune ca fant
asma este omnipotenta inseamna a spune mai mult decit "satisfacerea halucinatori
e a dorintei" din gindirea freu diana. Fantasma omnipotenta se satisface prin ea
insasi acceptiune implicita a d escrierilor kleiniene -, ca si cum ideea lui fr
eud devine "satisfacerea reala a dorintei prin halucinare". In ultima instanta,
notiunile de fantasma, de mecanis m si de proces sint tratate in scrierile klein
iene ca fiind sinonime. De exemplu , se sustine ca "[...] procesul psihic sau fa
ntasma inconstienta de a incorpora este descris in termeni abstracti ca proces d
e introiectie", sau ca fantasma est e

"aspectul subiectiv al mecanismului de introiectie (sau de proiectie)" si, in sf


irsit, ca mecanismele psihice "sint intotdeauna traite ca fantasme". Vom reveni
asupra acestui subiect in capitolele despre partea de identificare si partea de
proiectie din conceptul de identificare proiectiva. Eul la Freud Teoria psihana
l itica pare sa trateze formarea eului in doua registre : unul, in care eul se d
if erentiaza ca aparat adaptativ plecind de la se si in raport cu realitatea ext
ern a, altul in care eul este un produs al identificarilor ce creeaza un obiect
inte rior investit de catre se. Conceptul de eu este prezent in mod constant la
Freud , inca de la inceputul operei sale. In perioada 1895 1900, Freud utilizeaz
a term enul in contexte diferite : teoria curei, conflictul defensiv, metapsihol
ogia ap aratului psihic.Eul este fie un cimp de constienta capabil sa primeasca
in spati ul sau amintiri patogene pina atunci inconstiente (Studii asupra isteri
ei), fie o instanta defensiva cu caracter ambiguu, de vreme ce reprezinta si par
te implic ata in conflictul nevrotic, fie o instanta de inhibare a procesului pr
imar, inst anta care impiedica libera propagare a excitatiei pina la formarea im
aginii (hal ucinatiei) si care impiedica asadar confuzia intre procesele interne
si realitat ea exterioara. Iata ce ne spune Freud in 1895, in Proiect de psihol
ogie stiintif ica, despre eu ca "retea de neuroni investiti" : "Admitind ideea u
nei "atractii provocate de dorinta" si a unei tendinte la refulare, am abordat o
noua problema , aceea a [] unei instante a carei prezenta impiedica trecerea (ca
ntitatilor) atu nci cind o asemenea trecere se efectueaza pentru prima oara intr
-un mod particul ar (adica atunci cind ea este insotita de satisfactie sau de du
rere). Aceasta in stanta se numeste "Eu". [El reprezinta] un grup de neuroni inc
arcati permanent, care devin vehicolul unor rezerve de cantitati pe care le nece
sita functia secun dara. [] Sa ne imaginam eul ca pe o retea de neuroni investiti
, ce relationeaza c u usurinta intre ei". Vedem, in acest fragment, ca eul nu es
te definit de Freud ca un ansamblu al individului, nici ca intregul aparat psihi
c, ci ca o parte a a cestuia indeplinind anumite functii. Exista insa, pe parcur
sul aceleiasi lucrari , expresii care duc cu gindul la o anumita "totalitate" re
lativ la functionarea eului. De exemplu : "Descriem deci eul spunind ca el const
ituie in orice moment totalitatea investirilor psy. In cadrul acestora, distinge
m o fractie permanenta si o fractie variabila. Este usor de remarcat ca traseele
dintre neuronii psy f ac parte din domeniul eului, deoarece ele reprezinta o po
sibilitate de a determi na in orice moment extensia eului in miscare". Asa cum a
firma J. Laplanche si J. B. Pontalis, la Freud exista o relatie privilegiata int
re eu si individ in dime nsiunea sa biologica si psihica, ceea ce aduce perspect
iva unui eu ca un fel de metafora a intregului organism. O asemenea relatie intr
e eu si organismul biolog ic va aparea mai explicit la Freud in 1923, in Eul si
se-ul : "Eul este, inainte de toate, o entitate corporala, nu numai o entitate d
e suprafata, ci o entitate corespunzind proiectiei unei suprafete". Odata cu cea
de a doua topica, in 1920 , aparuse deja o perspectiva freudiana mai specifica
asupra eului (ca avind func tii determinate in aparatul psihic), insa raminea am
biguitatea implicita a terme nului, intre persoana si instanta. Aceasta problema
conceptuala a condus la ince rcari de clarificare si de diferentiere intre eul
ca instanta si eul ca obiect d e iubire pentru individul insusi.

Teoriile self-ului De exemplu, Hartmann arata ca, in ce priveste narcisismul, op


usul investirii de obiect nu este investirea eului (ego-cathexis), ci investire
a propriei persoane (self-cathexis). Diferentierea adusa de Hartmann a condus la
o dezvoltare in psihologia eului (ego psychology) numita psihologia sinelui (se
l f psychology), al carei reprezentant est H. Kohut. "Psihologia eului" al carei
f ondator este Hartmann pune accentul, bazindu-se pe cea de a doua topica freud
ian a, pe eul vazut drept pol al controlului, apt sa "neutralizeze", in anumite
sect oare ale sale, energia sexuala. Intr-o oarecare masura, conceptia Annei Fre
ud, m ai ales cea din Mecanismele de aparare (1936), a contribuit la acreditarea
acest ei viziuni centrate pe pe eu, desi dimensiunea pulsionala era mai accentu
ata dec it in curentele ulterioare. In psihologia eului, s-a ajuns sa se puna in
evident a functia adaptativa a eului tendinta dominanta in curentul american. A
ceasta co nceptie presupune o functionare nonconflictuala a eului. Ceea ce pentr
u Freud re prezenta efectiv o functie a eului, dar eminamente precara si conflic
tuala, devi ne o instanta de conduita, o asemenea psihologie criticind punctul d
e vedere eco nomic si prelungindu-se cu lucrarile lui E. Kris si ale lui R. Loew
enstein. O te ndinta interesanta este cea a lui Paul Federn care, intr-o serie d
e contributii (din 1914 pina in 1953), a elaborat o teorie a eului conceput nu n
umai ca instan ta topica, dar si ca pol "psihosenzorial". El postuleaza un fel d
e "sentiment al eului", originar si rudimentar, care precede atit relatia de obi
ect cit si narc isismul, aceasta traire a eului presupunind o "specificare a abo
rdarii metapsiho logice printr-o abordare fenomenologica". Dupa P. L. Assoun, Fe
dern constituie, in contrast cu conceptiile care accentueaza polul pulsional al
psihismului, cure ntul ce resitueaza eul in centrul reflectiei si, chiar prin ac
easta, se opune te oriilor relatiei de obiect. In acelasi timp, vorbind despre p
recaritatea frontie relor eului, Federn anticipa o abordare "speculara" / imagin
ara, pe care o vom r egasi la Lacan, cu deosebirea ca primul vede eul ca pe un p
ol structurant al per sonalitatii, iar nu ca pe o functie a necunoasterii. El de
schide mai degraba cal ea unei teorii a "eului corp" si chiar a "eului piele" (A
nzieu). "Psihologiile e ului", nu fara ecou fata de "egologia" lui Federn, pun a
ccentul pe o forma de "i dentitate vitala" si pe o forma de investire libidinala
a eului. Self-ul pare un continut mintal destinat sa semnifice sentimentul cont
inuitatii eului, eu care este insa tratat ca obiect. Acest sine, asa cum il desc
rie Heinz Kohut in Analiz a self-ului, este investit cu energie pulsionala si do
tat cu continuitate tempor ala. El reprezinta asadar mostenitorul narcisismului
astfel incit studiul "trans ferurilor narcisice", in clinica, permite detectarea
acestei realitati a trairii identitare, spre deosebire de instantele topice (tr
ecere de la metapsihologia f reudiana la fenomenologie), desi, tot in clinica, s
e observa ca apare totusi imp licata dialectica freudiana dintre eu si idealul e
ului ("sinele grandios" al per sonalitatilor numite narcisice). Astfel, teoriile
sinelui ajung fie sa contureze un pol narcisic oarecum autonom, fie sa fondeze
o teorie a identitatii. Prima t endinta este reprezentata de Bela Grunberger : s
inele este un factor al continui tatii vitale, anterioare oricarei alegeri de ob
iect si care se adauga instantelo r metapsihologice. In cura analitica, existent
a acestui pol narcisic autonom ies e in evidenta in timpul regresiei narcisice s
i revendica o satisfactie narcisica (contemplarea de sine in oglinda reprezentat
a de analist) ce-I permite ulterior pacientului sa se confrunte cu conflictele l
egate de relatia de obiect. A doua tendinta este reprezentata de Erik Erikson, c
are vorbeste de o identitate a eulu i constind intr-o similitudine cu sine insus
i si o continuitate ce culmineaza cu procedee de sinteza a eului si cu "stilul"
persoanei. La Winnicott, sinele este un operator ce desemneaza sentimentul de si
ne, obtinut atunci cind realitatea i nterna est suficient circumscrisa, realizin
du-se o continuitate de "a fi" relati v la realitatea psihica si la schema corpo
rala.

Avatarurile sinelui sint specificate in relatia de dependenta materna : eul inst


aureaza relatia de obiect in masura in care ingrijirile materne sint suficient
d e bune, iar aptitudinea sau inaptitudinea mamei de a resimti nevoile sugarului
c ontribuie la formarea "adevaratului" sine sau a "falsului" sine. Falsificarea
si nelui permite o adaptare la realitatea exterioara si o deconectare intre "co
rp" si "spirit". Acest caracter identitar al sinelui poate fi zdruncinat de "ago
niil e primitive", momente de prabusire (breakdown) a sinelui unitar, ce-si gase
sc ex presia in depresii si experiente psihotice. Asemenea alternante de "viata"
si de "moarte" privind sinele, remarca Assoun, se afla cumva in "simetrie cu av
atarur ile kleiniene privind obiectul". Experienta oglinzii, elaborata de Jacque
s Lacan , trateaza problema din perspectiva subiectivitatii "speculare" : copilu
l aflat in fata oglinzii isi asuma imaginea si isi anticipeaza identitatea in mo
d imagin ar (forma intreaga a corpului sau depaseste amenintarea fragmentarii co
rpului). Ideea lacaniana a imaginii partiale trimite la obiectul partial al Mela
niei Klei n (aceleasi avataruri ale intregirii, insa de aceasta data la nivelul
obiectului ). Exista autori care nu sint de acord cu utilitatea clarificarii int
re eul ca i nstanta, pe de o parte, si eul ca obiect de iubire pentru individul
insusi, pe d e alta parte, si care prefera sa pastreze ambiguitatea notiunii fre
udiene de eu. J. B. Pontalis ne recomanda sa privim eul ca pe o instanta avind u
n fel de voca tie particulara pentru a reprezenta personalitatea in ansamblul sa
u. Si John S. Kafka este de parere ca perspectiva freudiana, mai complexa, este
avantajoasa de oarece ea contine toate acceptiile termenilor "Ich" si "je", evit
ind astfel o "s olidificare" a functionarii psihice, ovedere exclusiv spatiala,
in vreme ce real itatea psihica este o ecuatie psihism timp. Dupa el, incercaril
e actuale, din ps ihanaliza, de a diferentia sinele de eu reprezinta o aparare f
ata de o ambiguita te esentiala, existenta la nivel individual. Pe de alta parte
, nu putem nega uti litatea, cel putin clinica, a notiunii de sine. In 1954, int
r-unul din seminarii le sale asupra scrierilor tehnice ale lui Freud, Lacan rema
rca, in legatura cu u ltima teorie freudiana asupra eului : "Ne aflam aici pentr
u a vedea ce anume sem nifica evocarea notiunii de eu dea lungul operei lui Freu
d. E imposibil sa intel egi ce anume reprezinta aceasta notiune asa cum a incepu
t ea sa apara odata cu l ucrarile din 1920, odata cu studiile asupra psihologiei
grupurilor si Das Ich un d das Es, daca incepem prin a amesteca totul, sub pret
ext ca vrem sa intelegem u n anumit versant al psihismului. Eul, in opera lui Fr
eud, nu inseamna deloc asta . Asta are un rol functional, legat de necesitati te
hnice". Rol functional, nece sitati tehnice remarca aceasta pare valabila si pen
tru conceptul de sine ! Acest a, mai global si mai putin diferentiat decit eul,
trimite la o prima percepere d e sine din partea subiectului, la o prima investi
re de sine inainte de diferenti erea instantelor, ne spune Bernard Brusset. IN 1
950, Hartmann descria sinele ca "referindu-se la persoana totala a individului,
incluzin corpul sau si partile c orpului sau, ca si organizarea sa psihica dimpr
euna cu partile acesteia". Descri erea comporta o intuitie de sine ca fiind dist
inct fata de mediu si exista aici o apropiere de ideea de "Ichflung" (sentimentul
eului) a lui Paul Federn, ceea ce -l face pe acesta un precursor al psihologiil
or sinelui, desi el n-a acceptat ni ciodata distinctia intre eu si sine. Spre de
osebire de viziunea lui Federn,teori ile cu privire la sine utilizeaza numeroase
aspecte ale notiunii traditionale de persoana si ale notiunii de identitate, ca
re sint departe de teoria freudiana a eului. la melanie Klein, sinele "acopera a
nsamblul personalitatii si se refera nu numai la eu, ci la intreaga viata pulsio
nala pe care Freud a desemnat-o cu te rmenul de se". Tocmai de aceea, exista pos
ibilitatea unui clivaj al eului in int eriorul unei unitati mai mari, sinele. Ac
est concept exprima, ne spune Roland Ja ccard,

"[] unitatea funciara a subiectului. Asa cum observa V. Smirnoff, este ceea ce ii
ofera clivajului toata semnificatia sa, deoarece acesta nu scindeaza sinele in
doua "sine-uri" care sa se confrunte, ci introduce in sine o falie ce intra in c
impul conflictului intern. Doar reducerea acestui clivaj ii permite subiectului
sa se regaseasca asa cum era la origine, adica sine insusi". Autorul citat se r
e fera aici la integrarea afectelor si obiectelor despre care vorbeste Klein atu
nc i cind descrie pozitia depresiva. In opera Melaniei Klein, notiunea de sine d
ife ra de conceptiile altor autori (Hartmann, E. Jacobson sau Rene Spitz) prin i
deea ca sinele, departe de a fi o functie cucerita si perfectionata in cursul ev
olut iei, prin posibilitatile adaptative si noetice ale copilului, este dat inca
de l a nastere, aflindu-se prezent inaintea oricarei interventii a aparatului p
sihic. In masura in care melanie Klein vede eul ca partea organizata a sinelui,
acest eu exista inca de la nastere : " [] este necesar sa avem in minte conceptia
mea d espre eul primitiv. Acesta exista, dupa mine, de la inceputul vietii neon
atale, dar sub o forma rudimentara si putin coerenta. Intr-un stadiu foarte timp
uriu, e l indeplineste deja un numar de functii importante. Este posibil ca aces
t eu pre coce sa se apropie de ceea ce Freud numea partea inconstienta a eului.
Freud nu credea ca eul exista de la bun inceput, dar el atribuia organismului o
functie c are, dupa mine, nu o poate avea decit eul. Amenintarea interna cu anea
ntizarea, datorata instinctului mortii, reprezinta si aici ma indepartez de Freu
d angoasa primordiala ; si eul este cel care, in serviciul instinctului vietii p
oate insta urat chiar de el deviaza partial aceasta amenintare inspre exterior.
In timp ce Freud ii atribuia organismului aceasta aparare fundamentala impotriva
instinctul ui mortii, eu consider acest proces ca fiind o activitate primordial
a a eului." La Klein, alte functii ale eului primitiv sint distinctia eu / noneu
, distinctia bun / rau, fantasmele de incorporare si de expulzare (introiectie,
proiectie). de altfel, eul apare sub forma fantasmelor sale privind lupta impotr
iva angoasei din relatiile cu obiectele. In legatura cu diferentele dintre Klein
si Freud as upra nasterii eului, Michel Fain sustine ca exista chiar in opera l
ui Freud un e lement ce reduce divergenta : preexistenta unei reprezentari pulsi
onale primare si a unui sistem ereditar de idealizare (tatal "totemic" si reprez
entarea sa pri mitiva). Notiunea de fantasma originara sau de preconceptie in se
nsul lui Bion a propie asadar conceptele de eu preformat (Klein) si de eu "de fo
rmat" (Freud). C hiar daca afirma ca eul constituie o parte organizata a sinelui
, Melanie Klein f oloseste deseori termenii "sine", "eu" si "subiect" ca si cum
ar fi sinonimi si opusi cu totii termenului de "obiect". Fragmentul urmator, scr
is in 1957, ilustr eaza din plin acest lucru. "Am incercat sa arat in alta parte
ca pulsiunile dist ructive, expresii ale instinctului mortii, sint resimtite ca
fiind dirijate, in primul rind, impotriva eului. Atunci cind pacientul se confr
unta cu ele, chiar d aca aceasta confruntare este progresiva, el se simte amenin
tat cu distrugerea da ca isi recunoaste asemenea pulsiuni ca apartinindu-i, si d
aca le integreaza. Cu alte cuvinte, in anumite momente, pacientul trebuie sa fac
a fata unor grave peri cole ce ar rezulta din integrarea sa : eul sau ar risca s
a fie coplesit; sau isi poate pierde partea ideala din sine, in momentul recunoa
sterii existentei in pe rsonalitatea sa a unei parti clivate, distructive si pe
care o detesta". Remarca m ca "pacientul", "eul", "sinele" si "personalitatea" a
par ca acest text. Mai re marcam ca atentia lui Klein se indreapta mai putin mec
anismelor si aspectelor ec onomice ale functionarii psihice si mai continutului
anxietatii sau asupra fanta smelor vehiculate de subiect sinonime in asupra mult
asupra in legatura

cu el insusi, pe scurt, asupra experientei pe care o are eul cu el insusi. Ident


ificarea Notiunea de identificare este o notiune greu de conturat, deoarece ea
n ecesita apelul la principii contradictorii (poli care nu pot fi considerati do
ar complementari, afirma in 1984 Alain de Mijola) : echivalenta (acelasi) si dis
ti nctia (altul), prezenta si absenta, pierderea si conservarea, unitatea si plu
ral itatea. Dintre diferitele diateze gramaticale care atesta o asemenea notiune
, ce a reflexiva, "a se identifica" de unde si termenul lui Jean Laplanche "seide
ntifi care" -, este privilegiat in teoria psihanalitica, exprimind astfel aspect
ul nar cisic al operatiei de identificare. Freud a inceput sa scrie despre acest
subiec t in scrisorile sale catre Fliess (1899). In cazul visului si al simptom
ului ist eric, "ca in cazul tuturor fenomenelor nevrotice", este vorba de indepl
inirea un ei dorinte : identificarea ("multipla", stratificata; "cu persoana iub
ita" dar s i cu rivalul) exprima dorinta de a fi ca sau de a avea acelasi lucru c
a Interpreta rea viselor In Traumdeutung (1900), Freud afirma : "Identificarea nu
este o simpl a imitatie, ci o atribuire pe baza unei pretentii etiologice comune
. Ea exprima un "ca si"". Asa cum arata Jean Florence, Freud numeste aici identif
icare, o prod uctie de "acelasi", o unificare a termenilor aflati intr-o relatie
de similitudi ne; adica o modalitate de condensare. In visul ei, identificinduse cu alta, fru moasa macelareasa doreste sa "capete, in ochii sotului sau, locu
l prietenei sale " (Freud); insa in acelasi timp, ea face in asa fel incit dorin
ta acesteia, deve nita propria sa dorinta, sa nu fie indeplinita. La momentul re
spectiv, Freud uti lizeaza expresia "pluralitate de persoane psihice". In anii 1
912 1915 (Totem si t abu, Doliu si melancolie), s-a conturat notiunea de incorpor
are orala, "prototip a ceea ce va fi mai tirziu identificarea". Freud ii arata i
mportanta mai ales i n melancolie, unde subiectul se identifica in mod oral cu o
biectul pierdut. Este vorba de problema subiectiva a pierderii si a elaborarii e
i. Pentru a tolera se pararea si a reduce alteritatea, "trebuie sa-l plasezi pe
celalalt inauntru", sc rie Jacques Andr, subliniind ca in lipsa metaforei, a lui
"ca si cum", avem de a face cu psihopatologia bulimiei si anorexiei. In 1990, in
Transfer si introiecti e, Sandor Ferenczi introdusese conceptul de introiectie.
In 1912, "a introiecta" devine "o extensie a eului", mecanism al oricarei iubir
i obiectale : "Consider ca orice iubire obiectala (sau orice transfer) este o ex
tensie a eului sau o int roiectie, atit la individul normal cit si la nevrotic []
In ultima analiza, omul nu se poate iubi decit pe sine insusi; a iubi pe altcin
eva inseamna a-l integra pe acest altcineva in propriul sau eu []. Tocmai aceasta
uniune intre obiectele i ubite si noi insine, aceasta fuziune a obiectelor cu e
ul nostru, este ceea ce am numit introiectie si, repet, cred ca mecanismul dinam
ic al oricarei iubiri obie ctale si al oricarui transfer asupra unui obiect este
o extensie a eului, o intr oiectie". Dar apare intrebarea : daca nu exista inve
stire fara o prealabila iden tificare, ce anume impinge subiectul ferenczian spr
e identificare ? Sau, cum se intreaba J. Andr cu privire la o identificare origin
ara : "Carei exigente psihice ii corespunde un travaliu atit de precoce de ident
ificare, care il plaseaza pe "a fi" inaintea lui "a avea" ?". In orice caz, Freu
d adopta termenul de introiec tie si il foloseste deseori

ca sinonim pentru incorporare. Karl Abraham si Melanie Klein il utilizeaza atunc


i cind descriu deplasarile fantasmatice ale obiectelor : introiectii, proiectii
, reintroiectii. Nicolas Abraham si Maria Torok (1972) sint cei care au sustinut
diferenta esentiala dintre fantasma si proces (sau realitate metapsihologica),
i n legatura cu utilizarea termenilor de "introiectie" si "incorporare" ca sinon
im i. Ei propun revizuirea acestei false sinonimii dintre introiectie si incorpo
rar e, considerind ca introiectia este un fenomen de ordinul cresterii, iar nu d
e or dinul compensarii. Ei au ridicat problema urmatoare : daca incorporarea cor
espun de unei fantasme, iar introiectia unui proces, de ce sa consideri fantasma
- un produs al eului - ca fiind anterioara procesului, care este un produs al i
ntregu lui psihism, asa cum fac autorii kleinieni ? Se tie c pentru acetia din urm,
fantasm a se gsete chiar la originea funcionrii psihice, fiind oarecum omnipotent Auto
rii resp ectivi afirma ca orice proces impune o modificare topica a psihismului,
in vreme ce orice fantasma, care este de natura narcisica, tinde sa mentina sta
tu quo-ul topic : "Conceptia noastra este ca fantasma este de natura narcisica :
pentru a nu atenta la imaginea subiectului, ea tinde sa schimbe lumea. Faptul c
a este de seori inconstienta nu inseamna ca nu-i apartine subiectului, ci ca se
refera la o topica pastrata in secret. Astfel, a intelege o fantasma capata un s
ens precis : inseamna a detecta in mod concret nivelul topic la care ea vine sa
se opuna[. ..]. A spune ca fantasma sustine procesul inseamna o rasturnare a int
regului dem ers psihanalitic". Astfel, incorporarea ar fi o "fantasma de ne-intr
oiectie", pe ntru ca fantasma de incorporare pretinde ca realizeaza in mod magic
remanierea p sihica profunda impusa de realitatea pierderii. Aceasta "vindecare
" magica prin incorporare il scuteste pe subiect de durerosul travaliu al doliul
ui si il ajuta sa refuze adevaratul sens al pierderii ; ea nu este decit un mijl
oc de a linist i eul. In realitate, fantasma de incorporare se opune introiectie
i. " [Ea] preti nde ca realizeaza [] la propriu ceea ce nu are sens decit la figu
rat. Ne imaginam ca inghitim obiectul pentru a nu "inghiti" pierderea. [Este vor
ba de o] demetaf orizare []. De fapt, orice incorporare are vocatia nostalgica a
introiectiei". (" Introjecter incorporer", in Nouvelle Revue de Psychanalyse 6,
1972) Aceasta prob lema a raportului (cauzal ?) intre fantasma si proces (sau re
alitate metapsiholo gica) ne pare importanta in special cu privire la conceptia
kleiniana, care este opusa celei prezentata de Abraham si Torok. Pentru Melanie
Klein si discipolii sai, fantasma inconstienta insoteste orice experienta a real
itatii, in doua dire ctii : pe de o parte, fantasma se afla la baza procesului c
orespunzator, pe de a lta parte, procesul nu numai cel psihic ci si cel biologic
, corporal isi gaseste semnificatia prin fantasma sa. Intre cele doua registre,
unul "subiectiv" si al tul "obiectiv", exista o interactiune permanenta. Astfel,
fantasma inconstienta de incorporare influenteaza ceea ce simte subiectul cu pr
ivire la identificarea sa : "In acest sens, fantasma este resimtita ca o realita
te efectiva, iar efecte le ei sint suficient de reale. Din acest punct de vedere
, fantasma inconstienta este omnipotenta". (R. D. Hinshelwood, 1989) Susan Isaac
s scrisese despre omnipo tena fantasmei incontiente, care produce efecte reale. De
exemplu, "procesul psihi c sau fantasma incontient de a ncorpora este descris in te
rmeni abstraci ca proces de introiecie". Efectul fantasmei de ncorporare nu const n a
mnca sau a nghii n mod cor al, dar const n "alterri reale ale eului". Pentru a demons
ra c nsui Freud avusese o

viziune similar la un moment dat, Isaacs citeaz un pasaj din textul acestia despre
(De)Negare : "Referindu-se la acest aspect al judecii care afirm sau neag o anumit c
alitate a unui lucru, Freud spune : "Exprimat in limbajul pulsiunilor celor mai
v echi, adic al pulsiunilor orale, alternativa devine : "a vrea s iau acest lucru n
mi ne i s pstrez acest lucru nafara mea". Cu alte cuvinte, acest lucru trebuie s se a
fle fie n interiorul meu, fie n exterior". [i Isaacs continu :] Dorina astfel formula
t nu este altceva dect o fantasm. Ceea ce Freud numete n mod pitoresc "limbajul pulsi
uni lor orale", el numete altundeva "expresia psihic a unei pulsiuni", adic fantasm
ele ce sunt reprezentanii psihici ai unui scop corporal. In exemplul artat, Freud
ne a rat c fantasma este echivalentul psihic al unei pulsiuni. Dar el formuleaz i as
pectu l subiectiv al mecanismului de introiecie []. Fantasma este astfel legtura di
ntre p ulsiunea se-ului i mecanismul eului, mijlocul de transformare a unuia n cell
alt. "V reau s mnnc aceasta, n consecin am mncat-o". Dup noi, chiar dac Freud operea
a a mecanismului de introiecie n limbajul fantasmei, acest lucru nu vrea s spun c mec
a nismul de introiecie este provocat de fantasma de ncorporare. Chiar dac el formul
ea z, prin limbajul fantasmei, aspectul subiectiv al mecanismului, deci maniera r
epr ezentaional de a percepe un proces psihic, aceasta nu nseamn c i reciproca este va
labi l : c mecanismul de introiecie ar avea loc n urma fantasmei. A susine c fantasma
este omnipotent, chiar numai "dintr-un anumit punct de vedere", a susine c efctele
sale sunt reale, chiar dac moderm acest "real" numindu-l "destul de real", nseamn a
susine un raport de cauzalitate. Un asemenea raport de cauzalitate dinspre fantas
m spre mecanism apare din timp n timp n textele kleiniene, nsoit de raportul invers,
unde fantasma este produs de ctre mecanism (mecanismele "sunt ntotdeauna resimite ca
fant asme"), cele dou direcii formnd mpreun viziunea unei interaciuni armonioase ntre
fanta m i mecanism. Este o concepie care justific aadar sinonimia dintre cele dou conc
epte i scutete autorii kleinieni de grija diferenierii ntre, pe de o parte, discursu
l paci entului despre el nsui i, pe de alt parte, discursul analistului despre pacie
nt. Ace ast simetrie fantasm / proces nu este susinut n mod sistematic n comentariile
teoretic e. Ea este meninut sau abandonat n funcie de necesiti. De exemplu, n acelai
und an Isaacs scrie despre efctele reale ale fantasmei de introiecie asupra psih
ismul ui subiectului, ea ajunge n punctul n care se ridic problema creterii psihice,
legat e de distincia progresiv din partea subiectului ntre introiectul ca imagine i
introi ectul ca obiect corporal concret : De obicei, problema descrierii procesu
lui de i ntroiecie, legat de fantasma de ncorporare, se rezolv afirmnd c lucrul care
se introi ecteaz este o imagine sau un imago. Este, indiscutabil, corect []. Cum a
jungem c su ntem psihologi sau nu s aflm aceast distincie, adic faptul c lucrul p
inter nostru, obiectul intern, este o imagine i nu un obiect corporal concret ? P
rintrun proces de cretere lent i complex [prin care] devine tot mai clar distincia ntr
e lum ea interioar i lumea exterioar [i prin care] elementele vizuale, raportate la e
xterio r, ale fantasmei, devin [] obiecte exterioare, recunoscute ca atare. Ne dm s
eama c ob iectele se afl la exteriorul psihismului, dar c imaginile lor se afl n psihi
m . In ac st pasaj, autoarea se refer la schimbarea psihic de lung durat (proces de cr
ere lent i complex). In timpul acestui proces, ne spune ea, se ntmpl ceva care separ e
lementel e vizuale ale fantasmei de ncorporare, de elementele corporale concrete
ale acele iai fantasme de ncorporare, iar aceste elemente vizuale, aceste reprezen
tri, i indic subiectului faptul c introiecteaz nu

obiecte concrete, ci imagini. Altfel spus, prin acest proces, subiectul ncepe si de
a seama c el fantasmeaz c ncorporeaz obiecte concrete, dar c n realitate ncorporeaz
fapt introiecteaz. Prin aceasta, ne d de neles Isaacs, se realizeaz pentru subi ect
( c este psiholog sau nu) o separare ntre fantasm i mecanism, deoarece subiectul tre
antasma de ncorporare, dar el tie foarte bine c aceast fantasm rmne la un ni iectiv
ctele exterioare snt recunoscute ca atare, dar imaginea lor se afl n ps ihism). Ved
em astfel cum autoarea kleinian se gsete ntr-o poziie teoretic, care nu-i m ai permite
sinonimia fantasm/proces i care o oblig s fac, chiar dac n aceast manier cit, o di
tre cele dou. In orice caz, teoria Melaniei Klein asupra fantasmei incontiente a lr
git concepia lui Freud pn la ideea c fantasma nsoete permanent oric ivitate psihic sa
omportament ale individului. Freud descrisese mplinirea haluci natorie a dorinei,
ca activitate mintal a sugarului aflat ntr-o situaie de frustrare ; la el, fantasma
este o gratificare substitutiv atunci cnd micrile pulsionale nu-i g sc satisfacerea.
ubiectivitate i obiectivitate n raport cu fantasma Dac Klein i cons ider modificarea t
eoretic privitor la fantasm ca fiind o dezvoltare bazat pe opera f reudian, ali autor
i, nc de la Discuiile Controversate din 1943-1944, consider c ea a s primat de fapt t
eoria lui Freud. Dup Glover, teoria fantasmei incontiente comprim t oi termenii psih
analitici ntr-un singur termen i anuleaz astfel ntreaga teorie psihan alitic, n princi
pal prin confuzia dintre abordarea obiectiv a analistului i trirea su biectiv a paci
entului. Glover a propus conceptualizarea fantasmei incontiente ca p e o enclav de
activitate psihic primitiv, care continu s existe de-a lungul dezvoltrii , separat de
restul psihismului, dar ideea sa nu a fost acceptat n timpul Discuiilor Controvers
ate, de ctre kleinieni. n aceeai perioad, Marjorie Brierley a insistat as upra menine
rii distinciei dintre prezentarea experienei subiective, pe de o parte, i prezentar
ea (dedus din experien) condiionrii obiective a acestei experiene; ea a suge rat terme
nul de semnificaie pentru a preciza aspectul subiectiv al fantasmei inconti ente. De
zbaterea privind identitatea sau confuzia dintre abordarea obiectiva a p sihanal
istului si trairea subiectiva a pacientului a aparut devreme in teoria pa ihanal
itica, raminind si in prezent la originea divergentelor dintre kleinieni s i ana
listii de alte orientari. Chiar si autorii care tin la distinctia subiectiv /obi
ectiv in psihanaliza au perspective diferite, ce influenteaza implicit sensu l p
e care il dau termenului de fantasma inconstienta. De exemplu, Owen Renik, cu no
scut pentru conceptia sa asupra "subiectivitatii ireductibile a analistului" ( 1
993), arata ca psihanalistii contemporani au recunoscut si studiat intersubiect
ivitatea din clinica analitica, dar aceasta evolutie a fost uneori gresit intele
asa, in sensul ca clinica ar fi lipsita de obiectivitate. Autorul se opune unei
asemenea idei si propune o definitie pragmatica a obiectivitatii analistului, i
n acord deplin cu acceptarea subiectivitatii sale ireductibile (1998). El sugere
a za ca o asemenea conceptie pragmatica asupra obiectivitatii trebuie utilizata
in toata stiinta moderna si il citeaza pe T. Kuhn, care scrisese in 1962 despre
"s tiinta normala", adica despre stabilirea adevarului stiintific printr-un proc
es social de consens intre cercetatori care folosesc o aceeasi paradigma. Pe de
alt a parte, Renik vede ipotezele pozitiviste ca fiind o modalitate dezavantajoa
sa d e a gindi obiectivitatea si subiectivitatea, si accepta obiectivitatea in m
asura in care ea reprezinta un consens util pentru obiectivul specific al curei
anali tice. Marcia Cavell reflecteaza altfel asupra necesitatatii conceptului de
obiec tivitate in psihanaliza. Nici pentru ea, modelul intersubiectiv al situat
iei ana litice nu implica automat ca ideea de adevar, de realitate si de obiecti
vitate e ste depasita. Pentru ea insa, obiectivitatea consta intr-o lume imparta
sita si r eala,

dimpreuna cu conceptul unei asemenea lumi. Ambele sint necesare pentru gindirea
propozitionala si pentru capacitatea de a ne cunoaste propriile ginduri ca fiind
ginduri, ca fiind o perspectiva "subiectiva" asupra lumii. In lipsa ideii unei
lumi obiective in care traim si pe care ne straduim s-o intelegem, orice model i
ntersubiectiv se prabuseste intr-o paradigma individuala. Cavell utilizeaza int
r o maniera originala perspectiva triangulatiei : ea ii citeaza pe R. Britton si
p e A. Green, care au scris urmindu-l pe Bion si pe Winnicott despre spatiul me
nta l "triangular" care ii permite copulului sa gindeasca si sa-si creeze obiect
ele, dar adauga : "Perspectiva mea asupra triangulatiei difera de cea a lui Brit
ton sau a lui Green prin acceea ca pune in evidenta nu numai prezenta unor perso
ane inafara copilului, ci si a unei lumi reale si comune". ("Triangulation, one'
s ow n mind and objectivity", in IJP 79, 1998) Aceasta lume care contribuie la s
patiu l psihic triangular este "public", partajabil si disponibil pentru a fi ex
plorat de catre subiect si obiectul sau extern, "mai larg decit cei doi particip
anti", capabil sa le ofere o perspectiva diferita de a lor. Ipoteza lui Cavell s
e refe ra in mod explicit la fantasma inconstienta. Este interesant de observat
faptul ca autoarea, fara a cunoaste pozitia lui Abraham si a lui Torok, ajumge l
a o ide e asemanatoare, chiar daca altfel formulata. Ea arata ca fantasma incons
tienta " [] este fixata, pietrificata in timp, in aparenta (asa o percepe subiect
ul) print re datele lumii, ca obiectele pe care le gasim aici si pe care nu le r
ecunoastem ca fiind gindurile noatre asupra acestor obiecte. (Daca acceptam desc
rierea lui Melanie Klein despre lumea interna a bebelusului, vedem aici modul in
care fant asmele inconstiente ale subiectului ii pot aparea acestuia ca lucruri
implantate in psihicul sau ori ca un invelis al psihicului, iar nu ca propriile
-i ginduri) . Spre deosebire de fantasma, gindirea permite reflectia despre sine
insusi []. U nul dintre scopurile terapeutului este angajarea pacientului pe ace
a cale in car e ceea ce era o fantasma devine un gind, asadar ceva supus reflect
iei si indoiel ii; eliberarea personajelor lumii sale de statutul lor pietrifica
t in fantasma, in asa fel incit, asemenea imaginii memorabile a lui Loewald, fan
tomele (care ii bintuie psihicul) sa-i poata deveni stramosi (in lumea reala si
publica)". Acea sta perspectiva asupra fantasmei inconstiente este asemanatoare
celei descrise d e Abraham si Torok, cu deosebirea ca M. Cavell opune fantasma s
i gindirea, in ti mp ce primii opun fantasma (de incorporare) si procesul (de in
troiectie). Este c a si cum caracterul "concret" al fantasmei inconstiente, pus
in evidenta de Klei n, ar impiedica fantasma sa intre in miscarea oricarui proce
s, inclusiv cel de g indire. Acest caracter concret, care este pentru Klein insa
si forta fantasmei in constiente ce-i permite participarea la intreaga activitat
e mentala, constituie pentru ceilalti autori o dificultate. S revenim la introieci
e i la afirmaia lui N. A braham i a M. Torok c orice ncorporare (fantasm) are introiec
a (realitate metapsihol ogic) drept vocaie nostalgic, n condiiile n care gura nu poa
ticula a numite cuv Dup noi, n dezbaterea privind diferena sau sinonimia fantasm/pro
ces, cea mai avantaj oas pentru gndirea psihanalitic (cel puin pentru a noastr) este a
legerea distinciei. G m deci observaia lui Abraham i a lui Torok ca justificat. Mai
mult dect att, nainte de a citi articolul acestora despre ncorporare, n 1995, munca n
oastr de cercetare asu pra conceptului de identificare proiectiv (ca fantasm i ca me
canism) ne ndreptase sp re o ipotez cu o logic similar, dar privitoare la un alt reg
istru. Utiliznd limbajul lui Abraham i al lui Torok, aceast ipotez ar putea fi formu
lat astfel :

Dac privim conceptul Melaniei Klein, de identificare proiectiv, ca pe o "fantasm te


oretic", iar relaia transfero-contratransferenial ca pe o "realitate metapsihologic"
, atunci conceptul de identificare proiectiv are, pentru Klein, relaia transfero-c
o ntratransferenial ca vocaie nostalgic, tocmai pentru c aceast concepie teoretic kle
"nu a putut articula anumite cuvinte". Vom reveni asupra acestui subiect. Ridicm
acum o alt problem. Dac transpunem un asemenea raionament la nivelul fantasm/proces,
el ntlnete o puternic opoziie prin teoria lui Wilfred Bion. Dup acesta, fantasma poate
fi realizat efectiv. Din aceast perspectiv, fantasma este aceea care va fi transfo
rmat n proces. In contextul discutat de Abraham i Torok, logica bionian i kleinian ar
fi urmtoarea: introiecia reprezint realizarea fantasmei de ncorporare. Care este pr
i mul, fantasma sau procesul corespondent ? Este vorba de o aporie, aa ca n cazul
or iginii eului i a identificrii, sau a narcisismului i a relaiei de obiect, sau a u
cid erii tatlui i a sistemului social din Totem i tabu ? Acest cerc ar putea fi rup
t pr intr-o viziune ca a lui J. Laplanche : "Timpul zero al vieii psihosexuale se
situ eaz n cellalt (adultul). Viaa sexual nu ncepe prin "eu introiectez" [], ci prin
el i planteaz, el introduce". J. Andr, la rndul su, va lega poziia de "seducere" a c
opilul ui de ctre adult, de feminitate ca "metabolizare a pasivitii copilului n faa e
fraciei (penetrrii) originare". Astfel, ntrebarea "cu ce ncepem ?" devine "cine ncepe
, subie ctul sau obiectul ?". In Travaliul negativului (1993), Andr Green afirm :
"Odat cu identificarea, organizarea structural a aparatului psihic i deplaseaz gradie
ntul spr e obiect, adic, n cuplul intrapsihic intersubiectiv, vectorizarea nu mai
merge de la primul la cel de al doilea, ci urmeaz traiectul invers".
litatea psihismului uman, evideniind un domeniu separat de cmpul contienei, prin aciu
nea refulrii. Pentru Freud, clivajul (Spaltung) este rezultatul unui conflict, aad
ar aceast noiune are o valoare descriptiv iar nu e xplicativ : ea nu rspunde ntrebrilo
de tipul de ce i cum anume s-a separat subiectul contient de o parte din reprezentr
ile sale ?. Mai trziu, n 1938, Freud a subliniat ex istena unor forme severe de cliv
aj psihic. El utilizase deja ideea de disociere : se considera c psihismul este f
ormat din pri separate, ceea ce explica fenomenul p ersonalitii multiple. Ideea diso
cierii, aprut din filozofia secolului al XVIII-lea, fusese utilizat de Bleuler n des
crierea schizofreniei. Pentru acesta ns, spre deoseb ire de concepia lui Freud, cli
vajul psihismului n grupe asociative distincte era c onceput ca o regrupare secun
dar ntr-o lume psihic dezagregat din cauza unui deficit asociativ primar (ca la Jane
t). Noiunea de clivaj al eului este elaborat de Freud n cursul refleciei sale asupra
psihozei i fetiismului, care implic, dup el, raportul e ului cu realitatea. De aici
, el va detecta un mecanism specific, denegarea (Verl eugnung), al crei prototp e
ste denegarea castrrii. Iat ce ne spune autorul n 1938, n Clivajul eului n procesul d
e aprare : S presupunem aadar c eul copilului se afl n ser iul unei puternice

revendicri pulsionale, pe care el este obinuit s o satisfac, i c, deodat, el trece ng


printr-o experien care l nva c, continuarea acestei satisfaceri ar avea drept conse i
n pericol real, greu de suportat. Acum el trebuie s se decid : sau recunoate peri c
olul real, i se supune i renun la satisfacerea pulsional, sau deneag realiatea i se c
onvinge c nu are de ce s se team, n scopul de a-i putea menine satisfacerea. Apare dec
i un conflict ntre revendicarea pulsiunii i obiecia din partea realitii. Totui, copil
u l nu face nici una, nici alta, sau mai degrab le face simultan pe amndou, ceea ce
ns eamn acelai lucru. El rspunde n faa conflictului prin dou reacii opuse, ambele va
il i eficace. Pe de o parte, cu ajutorul unor mecanisme determinate, el evit reali
ta tea i nu-i interzice nimic; pe de alt parte, n acelai timp, el recunoate pericolul
rea litii, i asum angoasa fa de aceast realitate, printr-un simptom, i caut ulterio
[] Fiecare din prile n litigiu i-a primit poria : pulsiunea i-a primit satisfacere ; c
privete realitatea, ea a fost respectat cum se cuvine. Cu toate acestea, cum b ine
tim, numai moartea nu cost nimic. Succesul a fost atins cu preul unei sfieri a eu lu
i, sfiere care nu se va vindeca niciodat, ci va crete cu timpul. Cele dou reacii la co
nflict, reacii opuse ntre ele, se menin sub forma unui nucleu de clivaj al eului. Es
te evident, remarc Laplanche i Pontalis, c acest clivaj nu reprezint o aprare a eul u
i n sens uzual, ci o modalitate de a face posibil coexistena a dou procedee de aprar
e, unul privitor la realitate (denegarea) i altul privitor la pulsiune, ultimul p
utnd conduce de altfel la apariia simptomelor nevrotice. S amintim i remarca lui Fr
e ud despre psihotici, aprut tot n 1938, n Scurt tratat de psihanaliz : Bolnavii, odat
v ndecai, declar c undeva, ntr-un col al minii lor, se aflase tot timpul cineva normal
, care privea toat fantasmagoria aceea morbid asemeni unui observator dezinteresat
. [] Spunem deci c n orice psihoz exist un clivaj al eului i dac inem att de mult la
stulat, este pentru c el se confirm i la alte stri, mai apropiate de nevroz, n ultim i
stan chiar n cazul acesteia din urm. Introducnd termenul de clivaj al eului, Freud s e
ntreab dac descoperirea sa este de fapt ceva cunoscut demult i de la sine neles, sau
ceva cu totul surprinztor (de vreme ce un asemenea mod de sfiere se afl chiar la baza
teoriei psihanalitice asupra persoanei), i nclin spre cea de a doua variant. Noutat
ea era, ntr-adevr, ideea unui clivaj n interiorul eului, diferit de clivajul dintre
dou instane (eul i se-ul). In timp ce lucrarea de debut a Melaniei Klein era centr
at pe clivajul obiectelor, dup 1946, anul apariiei articolului despre identificare
a proietiv, autoarea a devenit mai atent la mecanismul de clivaj al eului. Ea a de
s cris mai ales clivajul aspectelor sinelui (la Klein, sinonim cu eul) percepute
c a rele, ceea ce conduce la proiecia lor n obiect (identificare proiectiv). In cu
rsu l refleciei sale asupra clivajului obiectului ca mecanism de aprare al eului p
rimi tiv, Klein ajunge la concluzia c exist i un clivaj al eului, care este un proc
es ac tiv, la fel ca clivajul obiectului : Am enumerat diferite aprri, tipice pent
ru eul timpuriu, cum snt mecanismele de clivaj al obiectului i al pulsiunilor []. M
i-am e xprimat deseori ideea c relaiile de obiect exist de la nceputul vieii, c primul
obiect este snul mamei, care se cliveaz, pentru copil, ntr-un sn bun (gratificant) i
n sn usrant). Acest clivaj conduce la o separare a iubirii de ur. [] Se pune proble
ma d ac procesele active de clivaj al eului nu s-ar putea produce nc din primul sta
diu. Aa cum presupunem noi, eul timpuriu opereaz clivajul obiectului i a relaiei sal
e cu acesta n mod activ, ceea ce poate implica propriul su clivaj activ. In orice
caz, rezultatul clivajului este dispersia pulsiunii

distructive care este resimit ca sursa pericolului. S observm cum, n acest pasaj, Mela
nie Klein i prezint viziunea asupra extinderii cmpului de operare pentru aprarea eul
u i mpotriva angoasei : clivajul obiectului antreneaz un clivaj al eului i ambele p
ro duc un clivaj al pulsiunii (surs de angoas). Astfel, ea leag dezvoltarea eului c
u r aporturile lui cu obiectele, ca i Fairbairn, pe care l citeaz de altfel n acelai
arti col, dar ine s se diferenieze de acest autor prin sublinierea legturii dintre c
livaj i pulsiune. Fairbairn i Klein s-au influenat reciproc prin teoriile lor. Prim
ul ad optase termenul de poziie, dar el vorbea de poziia schizoid iar nu paranoid (
ein n anii 1930). Critica lui Fairbairn era c Melanie Klein pusese un prea mare ac
cent pe depresie, urmnd direcia lui Freud i a lui Abraham, care neglijaser la rndul
l or strile disociative din isterie. Fairbairn a fcut legtura ntre aceste stri, fragm
en tarea personalitii schizoide i clivajul obiectulli ru introiectat, atrgnd atenia
pectele structurale ale clivajului eului. Accentund importana strilor disociative d
in isterie i schizofrenie, el a postulat o poziie schizoid care precede poziia depres
iv. Melanie Klein, care nc utiliza, n 1946, termenul de poziie paranoid, a fost de ac
Fairbairn c enomenul de clivaj era la fel de important ca proieciile paranoide pe
care le descria ea. Ea a acceptat noiunea lui Fairnbairn de poziie schizoid, pe c ar
e a ataat-o la propria ei noiune, obinnd termenul de poziie schizo-paranoid. Acest ru
te menionat ntr-o not de subsol din articolul despre identificarea proiectiv : Cn d a
aprut pentru prima oar aceast lucrare, n 1946, foloseam expresia mea poziie parano id
entru a spune acelai lucru ca poziia schizoid a lui Fairbairn. Dup o reflecie a m hot
combin termenul lui Fairbairn cu al meu i, n aceast carte [Noi direcii n ps naliz, 195
2], folosesc peste tot expresia poziie schizo-paranoid. In articolul su din 1946, Kle
in prezint mecanismul de clivaj ca opernd asupra unui fel de sistem eu re laie obie
ct, dat fiind c nu exist dou clivaje, un clivaj al obiectului i un altul al eului, c
i clivajul simultan al obiectului i al eului, deoarece eul este incapabil s c liveze
obiectul extern i intern fr s se produc un clivaj corespunztor i n interio Inaint
descrie mecanismul de identificare proiectiv, n lucrarea sa din 1946, Melanie Klei
n discut despre clivaj i raportul acestuia cu alte mecanisme primitiv e de aprare mp
otriva angoasei : idealizarea i denegarea. Idealizareacorespunde cliv ajului obie
ctului, iar denegarea corespunde clivajului eului (denegare a realitii psihice ! n
vreme ce Freud vorbea n 1938 despre clivajul eului prin denegarea real itii exterio
are). Petru a ilustra conexiunile pe care le face ntre aceste procese, Klein aleg
e exemplul gratificrii halucinatorii infantile, unde gsim : [] clivajul ob iectului i
denegarea frustrrii, ca i a ersecuiei. Obiectul frustrant i persecutor est e meninut
complet separat de obiectul idealizat. [] Aceasta se leag de denegarea re alitii ps
ihice. [] Denegarea omnipotent a existenei obiectului ru i a situaiei durero echivalea
z, pentru incontient, cu dezintegrarea lor de ctre pulsiunea distructiv. T otui, nu sn
t denegate i desfiinate doar o situaie i un obiect, ci acest destin l are r laia obiec
tal ; n consecin, i o parte a eului, cea de unde eman sentimentele fa de o , este den
t i dezintegrat. Vedem modul n care sunt mpletite mecanismele ntre ele (c ivaj, denega
e, idealizare denegarea frustrrii presupune un clivaj al eului, idea lizarea pres
upune clivajul obiectului i denegarea obiectului ru etc.), vedem easem eni

cum se mpletesc elementele asupra crora opereaz aceste mecanisme : obiectul, eul, r
elaia lor, pulsiunea. Textul lui Klein ofer impresia unei posibiliti de a combina l
a infinit diferitele mecanisme, pe de o parte, i eul cu obiectele sale (pariale, i
n terne, externe), pe de alt parte, pn ce cititorul s-ar putea simi ameninat cu confu
zi a. Aceast ameninare este ns limitat de Melanie Klein, prin faptul c ea ne amintete
erul viziunii sale psihanalitice este pulsiunea. Acest reper constituie motivul
pentru care Klein nu va fi ulterior considerat o reprezentant a colii relaiilor de o
biect, chiar dac ea a avut idei comune cu Fairbairn. Din acest punct de vedere,
e a a rmas fidel teoriei freudiene a pulsiunii. Dezvoltri ulterioare ale conceptulu
i de identificare proiectiv Puin dup introducerea sa n 1946, conceptul kleinian de i
de ntificare proiectiv s-a extins, legndu-se, la nceput n mod implicit, de relaia de
obi ect (n general) i de relaia transfer contratransfer (n particular). In 1949, Pau
la H eimann i ofer contratransferului semnificaia unui instrument de percepie a anum
itor aspecte din comunicarea pacientului, ntr-o intervenie la Congresul internaiona
l de psihanaliz de la Zurich : "Susin teza c rspunsul emoional al analistului la paci
entul su, n cadrul situaiei analitice, constituie instrumentul su de lucru cel mai i
mport ant. Contratransferul analistului este un instrument de cercetare a inconti
entulu i pacientului". Si mai ncolo, n acelai text : "Din punctul de vedere pe care
l subli niez, contratransferul analistului nu este numai o parte sau o parcel din
relaia a nalitic, ci este "creaia" pacientului, face parte din personalitatea aces
tuia". Ac east idee a fost respins de Melanie Klein, care pstra o atitudine de nencr
edere fa de psihanalitii ce i utilizau contratransferul. Spre sfritul anilor cincizeci
ea i-a mrt urisit unei colege c o rugase pe Paula Heimann s nu prezinte lucrarea d
espre contr atransfer la Congresul de la Zurich. Textul lui Heimann, care nu a f
ost prezenta t niciodat la Societatea britanic de Psihanaliz i care nu conine nici o
referin la Mel nie Klein, a fost acceptat ca o parte esenial a colii kleiniene, dar r
eprezenta obi ectul unui serios dezacord ntre Klein i Heimann, prima insistnd asupr
a faptului c fe nomenul de contratransfer interfereaz cu analiza. Dac analistul are
sentimente fa de pacientul su, spunea ea, el trebuie s nceap imediat o scurt autoanal
z n vreme ce H ann ridica sentimentele subiective la nivelul unei virtui. Klein fus
ese impresion at de vederile lui Freud despre pericolele contratransferului, aa cu
m erau ele exp rimate n Perspectivele terapiei psihanalitice (1910), n timp ce Hei
mann susinea c ex igena lui Freud cum c analistul trebuie s ajung la recunoaterea i s
ea contratran rului nu conducea neaprat la concluzia c el trebuie s devin impasibil i
detaat, ci c t ebuie s-i utilizeze reacia emoional ca pe o cheie spre incontientul p
entului. Inain te de acest text, considerat prima declaraie explicit asupra valori
i pozitive a co ntratransferului, D. Winnicott prezentase n 1947, la Societatea b
ritanic, lucrarea Ura n contratransfer. Discutnd despre psihotici, el punea accentu
l pe faptul c nu trebuie s ignorm capacitatea de a ur a analistului : "Cu ct el va re
ui s nu evite s-i rasc [pe psihotici] i s se team de ei, cu att ura i teama nu vor m
motivele deter minante pentru ceea ce face cu pacienii si". El mai spune n lucrare
a sa : "In anumi te stadii din anumite analize, pacientul caut de fapt ura analis
tului i are nevoie de o ur care s fie obiectiv. Dac pacientul caut o ur obiectiv sau
tificat, el tre e s o poat gsi, altfel nu va putea simi c poate atinge o iubire obiect
iv".

Concepiile Paulei Heimann nu difereau cu mult de cele ale lui Winnicott. Analistu
l trebuie s recunoasc i s suporte sentimentele provocate n el, "cu scopul de a le su
b ordona sarcinii analitice n care el funcioneaz ca imaginea n oglind a pacientului".
E xist momente n care pacientul vrea s-i impun un anumit rol analistului i acesta di
n u rm poate astfel s-i furnizeze o percepie aprofundat asupra proceselor sale psihi
ce i ncontiente. Aceast extindere a conceptului de contratransfer seamn cu schimbare
a pun ctului de vedere al lui Freud despre funcia transferului, pe care l vedea la
nceput ca pe un obstacol n terapie, pentru a-l considera mai trziu un element util
. Pe d e alt parte, se pare c Paula Heimann nu accepta noiunea Melaniei Klein de id
entific are proiectiv. In timp ce prima era, n anii '40, reprezentanta principal a
teoriei kleiniene asupra poziiei depresive, ea nu a menionat niciodat poziia schizoparanoid sau identificarea proiectiv, avansate ulterior de Klein (cu privire la ac
east tem, Klein colabora cu ali autori, ca Herbert Rosenfeld, Hanna Segal i Wifred B
ion). Dei Paula Heimann a declarat mai trziu c, din punct de vedere teoretic, s-a d
elimitat de Melanie Klein privind subiectul invidiei de sn, ea nu i-a formulat nic
iodat obi eciile. Ins Betty Joseph, care fusese n analiz la Heimann ntre 1951 i 1954,
onsider r trospectiv ca fiind straniu faptul c aceasta nu i-a interpretat niciodat
clivajul i identificarea proiectiv, dou concepte cheie ale analizei kleiniene. Dac t
eoria Mel aniei Klein despre identificarea proiectiv i teoria Paulei Heimann nu sau "neles" l a nivelul creatoarelor lor fapt nsoit de altfel de o ruptur n relaia lo
ersonal -, ceste dou teorii au fost corelate de ali autori. Astfel, ideea de contra
transfer, ca rspuns specific fa de pacient, care poate funciona ca instrument de cer
cetare a p sihismului su, l-a determinat pe R. Money-Kyrle s avanseze n 1956 opinia
c analistul trebuie s primeasc identificrile proiective ale pacientului su, s le modi
fice prin p ropriul su travaliu psihic i s le reproiecteze, prin interpretri, n pacie
nt. Acesta v a reintroiecta nu numai acea parte din el nsui, dar i partea din anali
st care a dat sens coninutului psihic proiectat. In final, pacientul va introiect
a o modalitat e de funcionare a psihismului analistului, modalitate ce va deveni
o capacitate i ntern de a se nelege pe sine. Dac analistul nu reuete s conin identif
a proiecti cientului, este posibil ca el s tind s rspund printr-o identificare proiec
tiv reactiv au, dup L.Grinberg, o "contraidentificare proiectiv". Aceast idee a ciclu
lui identi ficare proiectiv n analist modificare de ctre analist reintroiecie n paci
nt fusese ropus n 1953 de ctre Elliot Jaques, dar ntr-un context diferit : pornind d
e la ideil e lui Freud despre forele de agregare dintre indivizi i de la ideile lu
i Klein des pre mecanismele primitive de aprare, el a susinut c unul din elementele
de coeziune din asociaiile umane instituionalizate este aprarea mpotriva angoasei p
sihotice. Du p Jaques, indivizii i pot plasa conflictele interne n persoane din lume
a extern, pot percepe cursul conflictului pe calea identificrii proiective i pot re
internaliza a poi evoluia i rezultatul conflictului prin identificare introiectiv.
Pe de alt parte , H. Racker a fcut i el legtura ntre rspunsul contratransferenial al a
alistului i ide tificarea proiectiv a pacientului, ntr-o serie de articole scrise nc
epnd cu 1948. In cursul unei relatri despre un caz, el afirm : "Identificarea proie
ctiv [] i atinge de seori scopul n cazul de fa, este vorba de a aciona n aa fel
l s se sim t, iar aceasta nu implic (aa cum s-a afirmat uneori) numai faptul c pacie
ntul se ate apt ca analistul s se simt vinovat sau c "se presupune c analistul este tr
ist i deprim at". Identificarea analistului cu obiectul cu care l identific pacient
ul este, rep et, procesul contratransferenial normal". Racker stabilete o distincie
ntre identifi carea concordant i identificarea

complementar a analistului. Contratransferul bazat pe identificarea concordant se


produce atunci cnd analistul s-a identificat cu reprezentarea de sine fantasmatic
a pacientului la un moment dat. Contratransferul bazat pe identificarea compleme
ntar are loc atunci cnd analistul s-a identificat cu reprezentarea de obiect din
f antasma transferenial a pacientului. Extinderea noiunii de identificare proiectiv,
a l crei motor este Wilfred Bion, spre sfritul anilor '50, i-a gsit expresia n concep
tul acestuia de coninut / conintor. El completeaz descrierea Melaniei Klein, cu un f
eno men care nu are loc doar n fantasm (ca la Klein), ci care reprezint, dac folosim
cuv intele lui Sandler, o "plasare n interiorul obiectului" : "Apare expulzarea
"snulu i ru" n snul real extern, printr-o identificare proiectiv realist. Mama, datori
t capac itii sale de reverie, modific senzaiile neplcute legate de "snul ru" i ncea
. Acesta reintroiecteaz trirea emoional transformat i moderat, adic reintroiecte aspe
nesenzorial din iubirea matern". Bion i utilizeaz termenii bazndu-se pe un mod el al
sistemului digestiv. Conform acestui model, personalitatea se "hrnete" din d atele
experienei senzoriale i emoionale i "crete" n msura n care ajunge s "asimileze ste
apoi n msura n care reuete s stabileasc "legturi" psihice cu obiectele conc e ce o
oar, cu celelalte personaliti din jur i cu ea nsi. Aceste legturi sunt e trei : leg
de iubire (I), de ur (U) i de cunoatere (C), ultima fiind implica t mai ales n activ
itatea i aparatul de gndire, capabile s integreze i s elaboreze date e experienei n an
ambluri tot mai coerente. Unul din elementele eseniale ale sistem ului teoretic i
ntrodus de Bion este conceptul de funcie-alfa, funcie rezultat din a ctivitatea mai
multor factori, printre care i cei enunai de Freud n Formularea a dou principii de f
uncionare psihic : atenia i notarea. Funcia-alfa le permite datelor simu rilor s fie p
rcepute ca atare (atenia) i s fie nregistrate (notarea), n principal sub forma imagin
ilor vizuale. Ele transform impresiile senzoriale n elemente mnezice, elementele-a
lfa, susceptibile de a fi nmagazinate i utilizate n gndurile visului i n gndirea vigil
ncontient. Pentru Bion, prototipul experienei emotionale este relaia cu snul (ca i la
Melanie Klein). Dar experiena snului ca surs de iubire i de confort est e ocultat la n
ceput prin experiena frustrrii, aa nct experiena emoional a "snului e s fie mai nt
elaborat de ctre mam, apoi convertit n elemente-alfa de c a-alfa a mamei. Iat ce scrie
Bion despre reveria mamei n calitate de conintor : "Cap acitatea de reverie a mame
i este considerat aici ca inseparabil de coninut, deoarec e acesta depinde n mod evi
dent de prima. Dac mama care hrnete nu este capabil s-i ofer reveria sau dac reveria o
erit nu este nsoit de iubirea pentru copil sau pentru tat, acest fapt i va fi comunica
t sugarului, chiar dac ntr-un mod ininteligibil. [] Terme nul de "reverie" poate fi
aplicat oricrui coninut. In acest caz, eu l limitez la un coninut impregnat de iubi
re sau de ur. In acest sens restrns, reveria este o stare de spirit receptiv la ori
ce obiect care provine de la obiectul iubit, o stare de spirit capabil, altfel sp
us, s primeasc identificrile proiective ale sugarului, fie c ele sunt resimite de el
ca bune, fie ca rele. Pe scurt, reveria este un factor al funciei-alfa a mamei".
O asemenea relaie, de comunicare preverbal ntre copilul mi c i mam, este definit ca o
relaie de identificare proiectiv. Experiena emoional durer a copilului, precipitat ntr
o "proto-gndire", poate fi evacuat pe calea unei identif icri proiective excesive,
sau poate fi implicat ntr-o identificare proiectiv realist, destinat a suscita mamei
sentimente pe care sugarul nu dorete s le aib. Aceast proto -gndire (element-beta) es
te proiectat sub forma

unui coninut n mam (conintor), pentru a fi transformat acolo, convertit n elemente-al


introiectat ntr-o form tolerabil, ce reprezint n acelai timp un aparat de gndire c bi
repete singur operaia iniial de identificare proiectiv. Astfel, "identificarea proie
ctiv este o form precoce a ceea ce se va numi ulterior capacitate de a gndi". Efica
citatea identificrii proiective, ca "msur realist" de a modera frustrarea, este subo
rdonat nu numai capacitii de reverie a mamei, ci i capacitii copilului de a toler a fr
ustrarea : "Un sugar dotat cu o bun capacitate de a tolera unei mame incapabi le
de reverie, deci incapabile mintale. In extrema cealalt, un sugar incapabil su pr
avieui, fr riscul unei prbuiri psihice, proiectiv cu o mam capabil de reverie". fru a
poate s fac fa s se ocupe cu nevoile lui s tolereze frustrarea nu poate experiene de
dentificare

In 1959, autorul vorbea de aceiai factori ce-i ofer copilului posibilitatea (sau i
mposibilitatea) de a-i "experimenta" sentimentele n snul altei personaliti, n Atac mp
riva legrii, de aceast dat utiliznd termenul kleinian de invidie : "Datorit identifi
cr ii proiective, pacientul are posibilitatea de a-i studia propriile sentimente n
snu l unei personaliti suficient de puternice ca s le conin. Imposibilitatea de a folo
si acest mecanism, fie pentru c mama refuz s constituie receptorul sentimentelor co
pil ului mic, fie pentru c ura i invidia pacientului i interzic mamei s ndeplineasc ac
east funcie, antreneaz distrugerea legturii dintre copilul mic i sn i, n consecin,
grav a pulsiunii de curiozitate care st la baza oricrei nvri". Ca i Winnicott, Bion l
az rolul obiectului extern n constituirea psihismului, mai ales n comunicarea c u a
cesta printr-o identificare proiectiv "normal" sau "realist". Pe de alt parte, ur a m
potriva obiectului extern poate antrena recursul la o identificare proiectiv n f o
rma sa patologic, "excesiv", care conduce la expulzarea de fragmente clivate din e
u, din legturi, din aparatul perceptiv obiectele "bizare" din cmpul schizofreniei
. Dar Bion atrage atenia asupra a ceea ce numete Melanie Klein identificare proiec
tiv "excesiv" a pacientului, remarcnd faptul c ea poate s par excesiv atunci cnd ana
l este forat s-i dea seama de ea, n urma msurilor luate de pacient pentru a-l determ
ina s-i simt emoiile nedorite. Relaia dintre coninut i conintor care, spune Bion, r
o funcie a ambelor obiecte" (o activitate realizat de ambii indivizi), dar poa te
fi considerat "ca funcia unuia singur" este o relaie numit "comensual", n care cop lu
mic i mama sa depind unul de cellalt n beneficiul amndurora. Bion vorbete despre o i
dentificare proiectiv "realist", care nu reprezint chiar o exteriorizare "direct n o
biectul extern" sau o "plasare n interiorul obiectului". Melanie Klein descris es
e un aspect al identificrii proiective legat de modificarea angoaselor infantil e
: bebeluul proiecteaz n snul "bun" o parte din psihicul su (clivat temporar), mai pr
ecis sentimentele sale rele, care vor fi mai apoi reintroiectate. Discutnd despre
teoria lui Klein asupra identificrii proiective, Bion se exprim astfel : "In timp
ul staionrii n snul bun, ele [sentimentele rele] snt resimite ca fiind modificate ast
f el nct obiectul reintroiectat i apare tolerabil psihicului sugarului". Ideea lui
Bi on este c pacientul e capabil de o manipulare a mediului su (diferit de cea util
iza t de nevrotic, sau mai degrab de cea utilizat cu mijloacele unui nevrotic) lega
t de ceea ce, n cadrul realitii, echivaleaz cu fantasma omnipotent despre care vorbete
Klei n. Caracterul exclusiv fantasmatic

al identificrii proiective kleinienene rezult din faptul c subiectul "simte" c senti


mentele sale proiectate au fost modificate de ctre psihicul obiectului, dar nu e
x ist vreo transformare psihic a obiectului extern real. Practic, este ca i cum Bio
n ar fi modificat teoria Melaniei Klein doar "tergnd" cuvntul "simte" i transpunnd fa
nt asma n realitatea exterioar : "Este la fel de posibil, chiar esenial, s observm fa
pte susceptibile a demonstra c un pacient, la care recunoatem funcionarea acestei f
ant asme omnipotente, este capabil de un comportament legat de ceea ce, n realita
te, echivaleaz cu aceast fantasm. Inc de la nceputul vieii, pacientul are un contact c
u re alitatea suficient de bun pentru a putea aciona n aa fel, nct s-i produc mamei se
time te pe care el nu le dorete n el nsui, sau pe care vrea s le perceap la ea. Pentru
ca t eoria s corespund cu aceste fapte clinice, am propus o versiune corectat a te
oriei freudiene asupra principiului plcerii, n care principiul realitii opereaz n acor
d cu p rincipiul plcerii. Gsim o ilustrare a acestei ncercri, de a transforma fantas
ma omni potent n realitate, la pacientul care resimte nevoia s le impun celorlali sen
timentul c el ar fi capabil s-i ucid prinii sexuali, lucru care l-ar ajuta s aib o re
se de iubire eliberat de teama c s-ar putea sinucide sau c i-ar putea ucide partene
ra n momentul n care ar observa, la el i la partenera sa, semne ale unei pasiuni se
xual e reciproce. Am sugerat c, la extrem, aceasta ar putea conduce chiar la crim c
a mij loc de a ndeplini efectiv, n lumea realitii, o fantasm omnipotent care altfel ar
rmne simpl fantasm omnipotent" (Learning from experience, 1962). S remarcm, n acest
g pa saj citat, dou elemente particulare. Primul este explicit i scoate n eviden modu
l n ca re Bion i adapteaz teoria psihanalitic la clinic : pentru a-i justifica ipoteza
despre realizarea fantasmei de identificare proiectiv, el modific viziunea freudia
n, n car e principiul realitii i succede principiului plcerii; prin aceast modificare,
autorul chiar dac nu o afirm clar modific i perspectiva kleinian asupra "realitii"
as ncontiente (fantasm sinonom cu mecanismul i cu procesul), deoarece aportul teoret
ic bionian opune lumea fantasmei i lumea realitii, opoziie necesar dac vrea s introduc
ie rolul obiectului extern n funcionarea psihic a subiectului. In cazul mecanismul
ui de identificare proiectiv "realist", realitatea la care se refer Bion const n real
itatea psihic a mamei, subiectivitatea acesteia. Pe de alt parte, ideea c principi
u l realitii opereaz n acord cu principiul plcerii semn, oarecum, cu ideea Melaniei Kl
i despre temporalitatea narcisismului i a relaiei de obiect la sugar : exist relaii
d e obiect nc de la nceputul vieii, relaii ce coexist cu narcisismul. Cel de al doilea
e lement pe care l-am remarcat n acest fragment este implicit i privete modalitate
a p rin care se realizeaz fantasma de identificare proiectiv, n ilustrarea cu pacie
ntul ce impune celorlali sentimentul c ar fi capabil s-i ucid prinii. Aici este vorba
e d u fantasme mpletite : fantasma omnipotent de identificare proiectiv (a-i plasa n c
eila li propriul sentiment) "iese" n lumea exterioar prin intermediul altei fantasm
e (a ucide) ca suport mai concret i mai specific. Ca i cum fantasma de identificar
e pro iectiv ar fi att de "abstract" nct ar avea nevoie de corpul celuilalt pentru a
se exp rima : o fantasm n alt fantasm. Propunnd teoria sa despre coninut /conintor, B
ren solipsismul lui Freud i al Melaniei Klein, fcnd loc n psihanaliz "dialogului cu
obie ctul", ne spune Andr Green. In descrierile clinice ale lui Bion, avem nc de a
face cu doi protagoniti, pacient i analist, care au identiti distincte. Cel care va
merge i mai departe cu conexiunea ntre identificare proiectiv i contratransfer este
Miche l De M'Uzan (1976, 1983). Fenomenul despre care vorbete De M'Uzan nu consti
tuie d oar un dialog, ci un adevrat sistem, a crui form manifest este gndirea paradox
al : apa riia la analist a unor gnduri,

reprezentri sau cuvinte fr nici o legtur inteligibil cu coninutul edinei i care par
"procese psihice care se deruleaz la analizat". Reprezentarea pacientului "invad
eaz" mintea analistului, deoarece aparatul psihic al acestuia s-a transform at ntr
-o anex a aparatului psihic al primului : "aparatul psihic al analistului a deven
it literalmente al pacientului". Autorul pomenete despre mecanismele de iden tifi
care proiectiv (de partea pacientului) i de identificare introiectiv (de partea ana
listului), dar el subliniaz c fenomenul pe care l descrie nu este ncrcat de agres ivi
tate dinspre pacient, aa cum apare el n descrierile Melaniei Klein asupra intru zi
unii violente i controlului ce nsoesc fantasma de identificare proiectiv : "Ne-am gnd
it, fr ndoial, la rolul jucat n sistemul paradoxal de proiecie i introiecie, n p ar
canismele de identificare proiectiv i, n ce-l privete pe analist, de identif icare i
ntroiectiv. Intervenia acestor mecanisme n contratransfer a fost expus pe lar g. Ast
fel, M. Neyraut nu ezit s recunoasc raportul dintre contratransfer i dintre tr ansfe
r i gndirea animist, identificat cu o proiecie a incontientului. De aici pn la ncep
ecum paranoid a activitii analistului nu mai e dect un pas. In ce m privete, eu nu-l f
ac, deoarece experiena m-a convins c nsuirea i invadarea aparatului psihic a l analis
tului nu au deloc un scop distructiv. Nu este vorba, pentru analizat, ni ci desp
re a leza analistul, nici despre a depune n el fragmente din sine clivate i rele.
Este vorba, dup mine, despre destinul libidoului narcisic al celor doi pro tagonit
i". M. De M'Uzan insist asupra aspectului narcisic al sistemului paradoxal (a crui
descriere ar fi asimilat, la kleinieni, cu o identificare proiectiv lipsit d e agr
esivitate, iar dup Bion, cu o identificare proiectiv normal). El explic reticene le p
sihanalistului cu privire la acest fenomen prin ameninarea adus asupra narcisi smu
lui su i asupra sentimentului su de identitate, identitate neleas de el aa cum e de in
t de Ph. Greenacre (1958), ca "unicitate resimit de un organism integrat, care l rec
unoate pe cellalt fr ambiguitate". In timpul manifestrii sistemului paradoxal, rep re
zentarea de obiect (care este pacientul pentru analistul lui) se instaleaz cu a tt
a for "n gazda sa [n analist], nct ea reine o parte din libidoul narcisic al aceste ,
onducnd la o pierdere de libido narcisic de ctre analist i la o alterare a imagi ni
i pe care el o are despre propria identitate. Sentimentul de stranietate i chia r
de uoar depersonalizare ce nsoesc aceste procese pot provoca la analist o reacie co
mparabil cu aprrile biologice imunitare. La extrem, spune De M'Uzan (i aici expresia
kleinian ar fi de identificare proiectiv excesiv), "[] cum nu poate fugi, analistul
ajunge s se debaraseze de el nsui sau, de exemplu, de capacitatea sa de a nelege i de
a interpreta". O asemenea reacie ar corespunde unei lecturi a termenului de "cont
ratransfer" n sensul de "opoziie la transfer" din partea analistului, n scopul de
a -i pstra graniele libidoului narcisisc i ale eului. Cum se explic funcionarea gndiri
aradoxale ? Autorul apeleaz la analogia cu inhibiia biologic a rspunsului autoimun
c u privire la celulele maligne i cu privire la fetus : aprrile imunitare nceteaz s ma
i funcioneze n ambele cazuri, fiind nlocuite cu o tolerare a acestor tipuri de intr
uz iune. O alt explicaie ar fi ancorarea sistemului paradoxal ntr-un reziduu funcion
al, legat de momentul dezvoltrii psihice cnd copilul trebuie s-i traseze graniele lib
ido ului narcisic i s-i delimiteze eul; este un moment de "fractur" a libidoului su n
arci sic, deoarece el este obligat s realizeze un doliu dublu : cel dup fostul su s
ine i mens i cel dup obiectul narcisic care era mama. De M'Uzan ilustreaz acest mom
ent cu o scen relatat de o pacient. Pe cnd aceasta avea doi ani i jumtate, ea i-a vzu
o pentru prima oar, propria imagine alturi de imaginea mamei sale. Ulterior, tot n
c opilrie, gndindu-se la

cele dou imagini, ea a fost deodat cuprins de disperare i a nceput s strige ctre mam
ce eu sunt eu, spune-mi, de ce eu sunt eu !". Un alt aspect al sistemului par ad
oxal, menioneaz autorul, const n ndoielile pacientului asupra prezenei analistului, ex
act n momentul cnd acesta este invadat de gnduri paradoxale; pacientul triete un mo m
ent de doliu, avnd sentimentul c-i pierde o parte din pulsiuni, pentru c analistul i
-a luat-o i a disprut cu ea. Cnd vorbete despre coninuturi psihice vehiculate prin i
dentificare proiectiv, De M'Uzan se refer mai ales la reprezentare. Ali autori pun
accentul pe afect. Iat ce afirm Masud Khan despre modurile n care anumii pacieni, num
ii de el "personaliti schizoide", provoac un contratransfer greu de tolerat : "Pent
r u o bun perioad, ei l determin pe analist s simt iritarea, furia, nevoia, disperarea
, iubirea i tandreea, violena distructiv i panica aflate n ei nii, nainte [de a le
enta] pentru ei, n ei". Khan ne amintete c, pentru Fairbairn, procesul regresiv la
aceti pacieni n situaia psihanalitic este cel de "depersonalizare a obiectului", aspe
ct confirmat de De M'Uzan cu privire la trirea analistului (obiect al pacient ulu
i) confruntat cu gndirea paradoxal. Destinul unui concept Am urmrit evoluia conce pt
ului de identificare proiectiv, raportndu-l la alte concepte psihanalitice, ca f a
ntasma, sinele, clivajul, identificarea, proiecia i contratransferul. S relum cteva d
intre problemele ridicate n cursul de pn acum al lucrrii. Obiectele fantasmatice di
n teoria kleinian sunt tratate "ca i cum ar oferi o consisten real" (Pontalis) nu num
ai de ctre subiect, dar i de ctre discursul teoretic. Semnalm mai ales statutul amb
i guu al obiectului extern (interior i exterior, fantasmatic i real). Dincolo de f
ap tul c Melanie Klein i atribuie fantasmei nsi originea funcionrii psihice, ne putem
a dac acest "realism" al lumii interne nu provine cumva dintr-un alt "realism",
c el al situaiei analitice concrete, care presupune existena unui obiect realmente
e xtern pentru pacient : analistul n carne i oase. Amintim descrierea lui D. Melt
zer : n lumea intern (realitatea psihic), obiectele interne i obiectele introiectate
au o via care se situeaz n relaia cu eul aa cum se situeaz obiectele externe n rela
onalitatea sau sinele. In timp ce partea de identificare din noiunea de identif i
care proiectiv trimite, pe de o parte, la diateza activ a identificrii a identific
a pe altul cu sine nsui - i pe de alt parte, mai mult la identitatea subiectului dect
la identificarea propriu-zis, conceptul de identificare proiectiv al lui Melanie
Klein nu pare s se diferenieze net de conceptul de proiecie. S-a insistat mult pe t
ermenul n ca factor de difereniere n raport cu proiecia, dar nota explicativ adugat d
Klein n articolul su Observaii asupra unor mecanisme schizoide ni se pare nc i mai en
i gmatic. Acest termen, de identificare proiectiv, are totui o posibilitate de a fu
nci ona ca diferit de proiecie : atunci cnd obiectul extern n care s-a proiectat est
e a nalistul, n contratransferul su. Analistul care era Melanie Klein nu a vorbit
apro ape niciodat de contratransfer n opera sa. In legtur cu acest lucru, Victor Smi
rnoff remarc : "[] poate pentru c ea considera contratransferul ca atingnd analistul
n pro funzimea organizrii lui incontiente". Ideea lui Heimann asupra utilitii contra
transf erului a fost respins de Klein i, la rndul ei, Heimann nu a recunoscut nicio
dat noiun ea de identificare proiectiv. Totui, aceasta a fost raportat foarte repede
la contr atransfer, de ctre autori kleinieni sau nekleinieni.

Fantasma care era iniial identificarea proiectiv (deci un concept oarecum "vid" sa
u "narcisic", deoarece el i se aplica lui nsui; era, n acelai timp, "ochiul camerei
video i imaginea de pe ecran", ca s folosim expresia lui A. Green) a devenit un c
o ncept "umbrel" ce cuprinde procese interpersonale detectate prin intermediul co
nt ratransferului. In cursul acestei evoluii teoretice, obiectul extern care era
la n ceput un obiect introiectat de pacient "iese" puin cte puin n spaiul extern al
ne sihanalitice, pentru a deveni obiectul-subiect reprezentat de analist. El devi
ne un obiect cu adevrat extern, iar relaia intern se transform ntr-o relaie extern. Ce
are era la origine. Coninutul proiectat "iese" i el din lumea intern, "traverseaz"
s paiul analitic i intr n contratransferul analistului. Apare astfel teoria contratr
an sferului vzut ca o contribuie a pacientului. Ipoteza noastr, derivat din prima pa
rte a acestei lucrri, este urmtoarea : Naterea i evoluia noiunii de identificare proie
cti v n teoria psihanalitic ne conduce la ideea c aceast noiune era destinat dintru n
u "vorbeasc" despre contratransfer i despre intersubiectivitate, avnd nscris acest d
es tin n chiar originea sa; c acest concept a fost creat printr-o "reacie de aprare
imu nitar" fa de stranietatea contratransferului pentru teoria psihanalitic; c odat ap
ut, el a condus n mod inevitabil, prin nsui caracterul lui enigmatic, asemeni unui
"act teoretic ratat", la dorina care i dduse atta for : dorina de "a gndi n cuvinte"
trul analistului cu privire la pacientul su. Proiecia la Freud Termenul de proiecie
a fost utilizat n diverse moduri de ctre Freud i ali autori care i-au urmat. Vom pr
ezenta unele dintre sensurile ntlnite n opera lui Freud. Intr-un sens general, ace
s t termen semnifica pentru Freud tendina de a cuta o cauz exterioar i nu o cauz inter
io ar. El afirm acest lucru n 1895, n Manuscrisul H, unde remarc faptul c scopul bolii
(p aranoia) este [] de a se apra de o reprezentare inacceptabil pentru eu, proiectn
du-i coninutul n exterior . In acest context, proiecia este considerat ca o deplasare
. F eud vorbete aici de utilizarea eronat a mecanismului de proiecie, drept aprare .
Mai trziu, el avu tendina s considere proiecia ca pe un mecanism de aprare propriu-zi
s : atribuirea defensiv, altei persoane, de gnduri, dorine i diverse coninuturi psihi
ce d evenite intolerabile pentru subiect. Referinele sale privesc n principal para
noia i gelozia. Freud separ i opune, nc de la nceputul operei lui, gndirea nevrotic,
e co serv, i gndirea psihotic, care expulzeaz (dovad a unei lipse de elaborare psihic)
obs rv Jean-Michel Porte i Victor Souffir. Dar timp de mai muli ani, proiecia este
pentr u el o form de refulare, iar halucinaia un mod de mutare a ntoarcerii refulat
ului. Doar n 1911, n analiza sa asupra cazului Schreber, Freud propune o teorie ca
re sco ate psihoza din cmpul refulrii. In mecanismul paranoic, [] cea mai frapant car
acteris tic este una care merit numele de proiecie. O percepie intern este reprimat i,
drept s bstitut al acesteia, coninutul su ajunge la contiin ca o percepie venind dinsp
re exter ior, dup ce a suferit o oarecare deformare . Aadar, proiecia este un refuz
negare, c a i o reatribuire a ceea ce este negat n interior. Totui, Freud nlocuiete a
ceast prim ormulare cu o a doua : Nu este corect s spunem c senzaia reprimat interior
este proi ectat

spre exterior, ci ne dm seama c ntoarce din exterior . lucrul care a fost suprimat i
nterior se

Aceast concepie asupra fenomenului delirant ne ofer o imagine n care, cum spune Paul
Bercherie, departe de a fi stpnul jocului, subiectul apare ca jucria unui proces a
le crei efecte nu le percepe dect indirect, prin reflexele acestora n contiin aa
cepe Schreber sfritul lumii, de fapt proiecia catastrofei sale interne . Astfel, top
ografia frontierei nuntru nafar pare supus unui determinism mai complex dect opoz a p
ere/realitate, pe care o gsim n prima articulare a conceptului de proiecie, exp rim
at clar de Freud n Pulsiuni i destine ale pulsiunilor, odat cu noiunea de eu-plcer pu
care [] sub dominaia principiului plcerii [] ia nuntrul lui, n msura n care se
obiectele care i se prezint, le introiecteaz i [], pe de alt parte, expu lzeaz nafara
lui ceea ce, nuntru, i provoac neplcere a se vedea mai ncolo mecanismu proiecie . F
trimite aici la articolul nescris sau distrus din Metapsihologie, consacrat proi
eciei. S amintim c eul-plcere pur nu are sens dect raportat la un eu-r ealitate care a
demarcat interiorul de exterior pe baza unui criteriu obiectiv, pu tnd s se sustra
g stimulilor externi prin fug ; substana perceptiv a fiinei vii a ob astfel, n efici
activitii sale musculare, un punct de sprijin pentru a separa un n ntru i un nafa
textul freudian, exist opoziia a dou modaliti de nelege i proiectiv. Conform uneia, fo
maiunea delirant i obine coerena i fora de convingere coluziunea cu dorina incontie
principiului plcerii formaiune narcisic, fant atic, dereal. Conform celeilalte, ea re
prezint invazia contiinei de ctre ceea ce a fos t abolit nuntru i care revine dinafar
ca la preedintele Schreber . Aceast ultim l va servi drept punct de sprijin pentru
teoria lacanian a forcluziunii psihotice. In 1922, Freud traseaz alte cteva piste, n
Despre cteva mecanisme nevrotice n gelozi e, paranoia i homosexualitate, unde el c
onstat, realiznd o remarcabil extindere-revi zuire a primelor sale formulri : Gelozi
a proiectat provine din propria infidelitat e de care face dovad subiectul n viaa sa
sau din impulsul la infidelitate, care au sucombat prin refulare. [] Cel care de
neag aceste tentaii le resimte totui presiunea cu atta for, nct recurge la un mecanis
ncontient pentru a se descrca [], proiectn ropriile impulsuri la infidelitate asupra
celuilalt . Dar Freud adaug c gelosul, ca i paranoicul, n timp ce proiecteaz nafar,
pra altuia, ceea ce nu accept n el nsu folosete n proiecia sa de materialul percepi
are deceleaz motivaiile incontient analoge, ale celuilalt : Ne dm seama ns c descr
ncomplet comportamentul gelosulu i, ca i al paranoicului persecutat, atunci cnd sp
unem c ei proiecteaz nafar, asupra ce luilalt, ceea ce nu doresc s perceap nuntrul lo
Desigur c ei fac acest lucru, dar n u proiecteaz n aer, ca s spunem aa, nici undeva u
nde nu exist nimic asemntor cu ceea c proiecteaz, dimpotriv, ei se las condui de cunoa
rea pe care o au despre incontient deplaseaz asupra incontientului celuilalt atenia
pe care o sustrag de la incontient ul lor personal . Aceast prezentare a dinamicii
fenomenului proiectiv deplaseaz pro blema iniial. In aceste fragmente, Freud pune n
eviden factorul cantitativ implicat n proiecie : dac subiectul nu proiecteaz n aer, ci
acolo unde exist un

coninut psihic asemntor cu al su, atunci operaia de deplasare privete mai degrab grad
atenie i msura investiiei. O alt aluzie la factorul cantitativ este ideea c subie p
tndu-i propriile impulsuri n exterior, o face nu numai ca s se debaraseze de anumite
reprezentri, ci i ca s scape de fora acestor impulsuri. fi men
ubiectul o atribuie lucruril or percepute de el n lumea exterioar. Proiecia nu ar i
mplica o ruptur n funcionarea co gnitiv, ci o atenie accentuat asupra realitii i obi
ui percepiei. Distorsiunea rea itii pe care ea o introduce nu este o distorsiune pe
rceptiv, ci are a face mai degr ab cu ceea ce semnific percepia. Pornind de la convi
ngerile i nevoile interne, lucru lui perceput i este atribuit o anumit semnificaie,
iar proiecia nu modific realitatea aparent, ci semnificaia ei. Pe scurt, proiecia ar
fi o form de distorsiune interpre tativ a realitii exterioare (1965). Afirmaiile lui
Shapiro seamn cu cele ale lui Freud privind abordarea clinic a proieciei : In tratam
entul unui astfel de gelos [care i proiecteaz propria infidelitate], trebuie s evitm
a discuta materialul pe care se b azeaz el, putem doar s ne propunem a-l determina
s aprecieze altfel acest material. Cu alte cuvinte, nu percepia pacientului este d
iscutabil, ci interpretarea sau sem nificaia percepiei sale. Totui, n acelai text, Fre
ud descrie proiecia gelosului ca per cepia n exterior a motivaiilor incontiente analog
e la cellalt. Exist aici o nuan ca oduce o diferen ntre viziunea lui Shapiro i cea a
Freud : n timp ce primul transf er problema distorsiunii de la percepie la semnific
aie i la interpretare meninnd astf l, oarecum, ideea distorsiunii cognitive -, Freud
pune accentul mai mult pe inve stirea percepiei, care poate constitui nsi problema,
fr nici o distorsiune cognitiv, n ci de percepie i nici de semnificaie a ei : De fapt
anormalitatea sa [a subiectului gelos] se reduce la aceea c el observ incontientul
soiei sale i i acord o importan lt mai mare dect ar face-o altcineva. Nu trebuie s
dac percepia subiectului es e real i constituie o cunoatere a incontientului celuilal
t, aceasta nu-l mpiedic pe su biect s utilizeze psihic aceast cunoatere, ne spune And
re Green, pentru a o folosi d rept ecran i a deveni orb la propria sa realitate ps
ihic. In acelai mod, percepia li psurilor i defectelor la cei apropiai poate fi real,
dar n acelai timp avnd rol de div ersiune spre a evita autoreprouri mult mai grave (2
000). Pentru Freud, proiecia ave a i o importan central n formarea fobiilor (1915 192
). In 1915, el utilizeaz un sens mai restrns al proieciei. Ea este un paliativ pent
ru pericolul pulsional pe care e ul, sub influena angoasei de castrare, nu-l poat
e aborda altfel. Mai trziu, Freud va preciza c proiecia, complementar deplasrii, este
secundar fa de aceasta. Regresia a oneaz mai nti prin constituirea imaginii angoasant
e, transformarea tatlui castrator n animal terifiant (vezi Micul Hans). Ameninarea
pulsional punnd eul n pericol din in terior, ea este proiectat n realitatea exterioar
nde poate fi controlat mai uor dato it evitrii fobice (1926) : In trecut, i-am atribu
it fobiei caracterul unei proiecii prin faptul c ea nlocuiete un pericol pulsional i
ntern cu un pericol perceptiv exte rn. Avantajul acestei substituii este c mpotriva
unui pericol exterior ne putem apra fugind i evitnd s-l percepem, n vreme ce fuga nu
ar servi la nimic n cazul unui peri col care provine din interior.

Aceast explicaie pare valabil i pentru psihodinamica delirului paranoic, n care subie
ctul negociaz cu pulsiunile interne dureroase sau intolerabile proiectndu-le asup
r a unor obiecte externe. In termeni economici, i-ar fi mai uor s evite i s fug de o
am eninare dureroas provenit din exterior, dect s evite o ameninare intern. Dar W. W.
ei sner ridic urmtoarea problem, privitor la o asemenea explicaie : din ce motiv s-a
r p etrece astfel lucrurile, cnd de fapt nimic nu ne garanteaz aceast eviden a priori
? U n rspuns la aceast ntrebare ar putea fi comentariul lui Freud asupra excitaiei
pulsi onale i asupra modului cum poate fi ea suprimat, n Pulsiuni i destine ale puls
iunilo r (1915): [] excitaia pulsional nu provine din lumea exterioar, ci din interio
rul org anismului nsui. De aceea ea acioneaz n mod diferit asupra psihicului i cere, p
entru a fi eliminat, altfel de aciuni. In al doilea rnd : am spus esenialul despre e
xcitaie cn d am admis c ea acioneaz ca un impact unic; n consecin, ea poate fi suprim
ot print -o unic aciune potrivit, al crei tip trebuie s-l vedem n fuga motric din faa
rsei d xcitaie. Dac sursa de excitaie este exterioar, aprarea prin fuga motric reprezi
t o e en. Am vzut, la Freud, rolul simului muscular n distincia pe care o face subie
enzaiile interne i senzaiile externe (viziune mprumutat din raionalismul psihologic c
o nform cruia percepia empiric a realitii este primordial i originar, organizat n j
i nuntru/nafar). Motricitatea avnd i rolul de aprare (fug) din faa pericolului or, e
ervine ca tip de aciune fa de excitaia intern n doi timpi : mai nti, ea s faptul c
l este intern; apoi, pericolul este localizat n exterior i aici i ntervine al doil
ea rol al tipului de aciune, cel de fug, care i pstreaz importana ch ac realitatea
pe care motricitatea o percepuse, este pervertit n realitate ext ern. De altfel, pute
m spune c Freud rspunde la ntrebarea lui Meissner ntr-un text din 1917, Completare m
etapsihologic la teoria visului : O percepie pe care o aciune [mu scular] o poate fac
e s dispar este recunoscut ca exterioar, ca realitate; dac aceast a une nu schimb nimi
, nseamn c percepia vine din interiorul corpului, nu este real. Est e important pentr
u individ s posede un asemenea semn distinctiv al realitii, semn c are constituie n
acelai timp un mod de a se proteja de realitate; el ar vrea s fie dotat cu o puter
e similar mpotriva revendicrilor sale pulsionale, deseori inexorabi le. De aceea se
strduiete att s deplaseze n exterior, s proiecteze ceea ce vine din in terior i-l dis
urb. Observm referina freudian la corp, prin aceast modalitate a subiec ului de a aran
a psihic distribuia realitilor, intern i extern. In 1924, Freud articu z proiecia cu
de a doua teorie a pulsiunilor, ntr-o concepie extins asupra raport urilor dintre i
ndivid, organism i mediul su. Pulsiunea de moarte n exces, nelegat pr in coexcitaia l
ibidinal, trebuie expulzat sub forma sadismului. Proiecia, acum defle ctare spre ex
terior a pulsiunilor distructive, devine foarte aproape de o invest iie primar, ce
ea ce diveri autori numesc proiecie primar. In Problema economic a masoc hismului, t
ratnd despre enigma (din punct de vedere economic) existenei tendinei ma sochiste n
viaa pulsional, i despre ntlnirea dintre libido i pulsiunea de moarte n in iorul indiv
dului, el evideniaz c : Libidoul are drept sarcin s fac pulsiunea distruc iv inofens
se achit de aceasta derivnd pulsiunea spre exterior [], apoi dirijnd-o otriva obiect
elor din lumea exterioar. Ea s-ar numi astfel pulsiune de distrugere , pulsiune d
e control, voin de putere. [] O alt parte nu particip la aceast

deplasare spre exterior, rmne n organism i se leag libidinal cu ajutorul coexcitaiei s


exuale; tocmai n ea recunoatem masochismul originar, erogen. Pe pagina urmtoare, ntr
un context ce descrie formarea masochismului erogen secundar, apare termenul de a
proiecta ca sinonim cu a deplasa, a ntoarce, a deriva spre exterior : [] In anumit
sadismul sau pulsiunea de distrugere, ntoars spre exterior, proiectat, poate fi di
n nou introiectat, ntoars spre interior []. P autod
ntern , el o vede acionnd n religie, ca mecanism antropomorfic de cunoatere i de adap
tare l a lumea exterioar. Intr-un mod general, el asociaz proiecia cu percepia. De l
a Totem i tabu(1912) ncoace, ne spune Bernard Brusset, activitatea perceptiv poate
fi cons iderat ca una din modalitile forei originare de proiecie; definiia nuntru/na
m real, depinde astfel de funcionarea psihic, funcionare ce nu este independent de f
ac torii culturali. In acest mod, apare ideea de proiecie nedefensiv, tributar regre
sie i, de exemplu regresiei narcisice spre atotputernicia gndirii, spre gndirea ma
gic. I n Totem i tabu, Freud scrie despre proiecie c este vorba de []un mecanism primi
iv cru ia i se supun deopotriv percepiile noastre senzoriale i care joac astfel un ro
l capi tal n modul nostru de a ne reprezenta lumea exterioar. [] percepiile noastre
interio are, a proceselor afective i intelectuale, sunt ca i percepiile senzoriale,
proiect ate nafar i utilizate pentru formarea lumii exterioare. []Aa i-au construit o
amenii pr imitivi imaginea despre lume, proiectndu-i nafar percepiile interne; trebui
e s transpu nem din nou aceast imagine, servindu-ne de termeni psihologici i utilizn
d cunoaterea pe care am dobndit-o despre viaa interioar. Din aceast perspectiv, Andre
reen remarc faptul c proiecia, ca aprare, poate deveni patologic, deoarece ea antrene
az necunoater ea pulsiunilor subiectului. Pe de alt parte, ea i ofer subiectului posi
bilitatea un ei anumite cunoateri a obiectului i, n mod indirect, a unei cunoateri (
prin construci e) de sine nsui : Proiecia prin deplasare spre exterior a investiiilor
subiectului co nduce la o cunoatere a obiectului i, dac ea este tributar elementelor
introduse de s ubiect, antrennd deci o percepie deformat a acelui obiect, ea permi
te totui o cunoate re real a incontientului obiectului respectiv. Aceast cunoatere a i
ncontientului obie ctului se realizeaz cu preul necunoaterii radicale a incontientulu
i subiectului, dar ocolul prin cunoaterea obiectului constituie prin retroaciune o
cunoatere implicit, ocult, a subiectului nsui []. Cellalt [] nu apare dect prin int
iul oglinzii defo mante pe care i-o ofer subiectul, dar care corespunde totui, pari
al, cu o realitate , chiar deformat. Astfel, Freud recunotea c orice delir este con
struit n jurul unui smbure de adevr []. Acest lucru presupune : a) c ntre subiect i ob
ect exist un raport de omologie sau izomorfie; b) c acest raport de cunoatere necun
oatere se stabilete p rin intermediul unei construcii. Construcie n spaiul Celuilalt i
a spaiului Celuilalt ca externalizare a spaiului intern al subiectului. Aceast cons
trucie este o constru cie teoretic. O teorie a obiectului care trimite la teoria su
biectului prin retroa ciune. Autorul nu este explicit cu privire la condiiile n care
proiecia ajunge s permi t cunoaterea real a incontientului obiectului. Dar important
pentru tema

noastr este c el face legtura ntre ideea freudian de formare a lumii exterioare prin
proiecie i ideea, tot freudian, de percepie real a incontientului obiectului n msura
acest incontient seamn cu cel al subiectului. .

NARCISISM SI RELATIE DE OBIECT Libido narcisic libido de obiect Freud a mprumutat


termenul de narcisism de la medicul englez Havelock Ellis, care studia i el tulburr
ile sexuale (la rndul su, Ellis cptase un mare interes pentru lucrrile lui Freud). I
n dividul narcisic este profund interesat de propria sa persoan; Freud era de prer
e c schizofrenul, cufundat n lumea sa bntuit de voci, halucinaii i deliruri, merita a
fi calificat drept narcisic. Freud ns a explicat acest aspect n termenii teoriei lui.
E l a detectat mai multe laturi ale narcisismului. In Introducere asupra narcis
ism ului (1914), ntrebndu-se care este destinul libidoului n schizofrenie, el remar
c : Li bidoul retras din lumea exterioar i este oferit eului, astfel nct apare o atitu
dine pe care o putem numi narcisism [i care reprezint] amplificarea i manifestarea
mai c lar a unei stri ce existase i nainte. Acest narcisism aprut prin retragerea inv
estiri i de obiect poate fi conceput ca o stare secundar, construit pe baza unui n
arcisis m primar. Mai ncolo, n acelai text, el vorbete despre alegerea obiectului iub
irii n fu ncie de tipul narcisic : Iubim : [] a) Ceea ce suntem noi nine; b) Ceea ce a
m fost no i nine; c) Ceea ce am vrea noi s fim; d) Persoana care a fost o parte din
propriul nostru sine. Aadar, Freud distingea un narcisism primar (asupra cruia a o
ferit vers iuni contradictorii), un narcisism secundar i o alegere de obiect narc
isic. In per ioada n care a scris articolul despre narcisism, Freud ncerca s-i consol
ideze concepi a asupra eului i, pe de alt parte, s pstreze noiunea de libido, la care
Jung renunase cet-ncet, provocnd o polemic ntre el i fostul su mentor. In 1909, Freu
scria deja l i Jung, exprimndu-i temerile cu privire la abandonarea acestui concep
t care i permi sese ntotdeauna s gndeasc prin intermediul metaforei economice sau ban
care, nsoit de c nceptul de investiie : [] suntei n pericolul [] de a neglija libido
e care eu l-

am pus la loc de cinste. Trei ani mai trziu, Jung nu mai accepta rolul sexualitii n p
sihoze, iar n 1914, Freud i reafirm viguros intenia de a arta c teoria sa despre libi
se poate aplica i la cunoaterea psihozei (maladie ce-l mirase i l determinase s o nu
measc nevroz narcisisc), validndu-i nc o dat teoria sa asupra nevrozelor : Nu pot
am renunat niciodat la teoria libidoului. Freud ncerca deci o unificare prin care s a
nexeze eul la concepia lrgit despre sexualitate i, din acest moment al evolui ei gndir
ii lui, modelul su teoretic asupra aparatului psihic va include mereu noiun ea de
libido. Dar complexitatea propriei sale gndiri din eseul despre narcisism i d un dis
confort evident privind raportul dintre, pe de o parte, un libido al eului i un li
bido de obiect, iar pe de alt parte, un libido sexual i pulsiunile eului : [] dac i at
ribuim eului o investire primar de libido, de ce ar fi necesar s distingem u n lib
ido sexual de o energie nesexual a pulsiunilor eului ? Dac am concepe, la baz, o en
ergie psihic de un singur tip, nu am scpa oare de toate dificultile aprute atunc i cnd
distingem energia pulsiunilor eului de libidoul eului, apoi libidoul eului de l
ibidoul de obiect ?. Mai ncolo n text, Freud ncearc s explice aceast distincie co ptu
re libido (sexual) i pulsiunile eului diferen ce corespunde celei dintre foam e i iu
bire prin consideraii bilogice : cum individul duce o dubl existen, una pentru el nsu
i una pentru specie, putem pstra n teorie ambele registre energetice, unul se xual
i unul nesexual. J. Laplanche clarific aceast distincie : n toat opera freudian p ani
20, pulsiunile eului desemneaz marile funcii vitale, al cror scop este autoco nser
varea. Ca pulsiuni nesexuale, ele se opun constant pulsiunii sexuale. Pe de alt p
arte, libidoul eului se situeaz la cellalt capt al dualismului, desemnnd o inves tir
e sexual a obiectului-eu, n opoziie cu libidoul de obiect, n cazul cruia sexualita te
a este investit n exterior. In lucrarea sa central asupra narcisismului, Freud av a
nseaz n teoria lui despre evoluia libidoului. Pe de o parte, narcisismul nu mai es
te doar o etap a dezvoltrii, ci capt o definiie structural; el apare ca o stare de sta
a libidoului pe care nici o investire de obiect nu o poate depi complet. Pe de alt p
arte, posibilitatea eului de a investi n el nsui sau n obiect libidoul, al crui reze
r vor este, ca i posibilitatea de a alege un obiect dup propria sa imagine, ne ndepr
te az de modelul pur pulsional al alegerii de obiect i modific relaia sa cu lumea ex
ter ioar. Acest text ne trimite, deasemeni, la nceputul dezvoltrii eului i al auto-i
nves tirii imaginii sale, la momentul fondator cnd el se recunoate pe sine. Moment
ul fo ndator este cel al trecerii de la autoerotism la narcisism : [] este necesar
s admi tem c la nceput nu exist, n individ, o unitate comparabil cu eul ; eul trebuie
s parcu rg o dezvoltare. Dar pulsiunile autoerotice exist nc de la origine ; autoero
tismului trebuie s i se adauge ceva nou, o nou aciune psihic, pentru a da form narcis
ismului. oul narcisic vine s se opun libidoului de obiect, poziie teoretic intermedia
r ntre un moment cnd Freud opune ca fore n conflict autoconservarea i sexualitatea i u
alt mom ent, dup 1920, cnd se confrunt pulsiunea de via i pulsiunea de moarte. In ace
ast lucra e, Freud analizeaz relaiile complexe dintre atitudinea narcisic, n care libi
oul a fos t retras i redirijat spre eu (libido al eului), i atitudinea n care perso
anele i luc rurile exterioare fac parte din propriul cmp de interes (libido de obi
ect). Freud compar procesul prin care interesul pentru obiect poate fi retras (i e
ventual, ma i trziu, realocat) cu procesul prin care prin care o amib

i ntinde un fir de protoplasm, un pseudopod, spre obiectele din mediul su, pentru a l
e testa, pentru a stabili dac este vorba de un aliment etc., fir pe care l poate
r etrage dac i pierde interesul : [Exist] o investire libidinal originar a eului ; mai
t iu, o parte este cedat obiectelor dar, fundamental, investirea eului persist i se
c omport fa de investirile de obiect precum corpul unei celule protoplasmatice fa de
ps eudopodele pe care le-a emis. El vede retragerea i reorientarea libidoului ca
pe o situaie fluid, care explic numeroase aspecte din psihologia normal sau din schi
zofr enie. De exemplu, a adormi implic o retragere a interesului fa de lumea exteri
oar i o investiie n unica dorin de a dormi (i n vis). La fel, n cazul maladiei sau
xist o retragere a libidoului spre eu sau spre organul particular care este boln
a v (o durere de dini devine singura experien care conteaz pentru cel ce sufer, iar n
ti mpul durerii, restul lumii nu mai prezint nici un interes). Freud ajunge chiar
s s tabileasc o formul ce leag libidoul de obiect i libidoul eului, ntr-o relaie inve
s pr oporional : In mare, vedem o opoziie ntre libidoul eului i libidoul de obiect. Cu
ct c ete unul, cu att scade cellalt. Acest fel de balan energetic va fi pus la n
analiti, ct i de Freud nsui, atunci cnd va studia, trei ani mai trziu, fenomen melanco
iei : Conform analogiei cu doliul, gndim c el [melancolicul] a suferit o pi erdere
de obiect ; din spusele lui, este vorba de o pierdere din eul lui. La mela ncolic
, Freud se confrunt deci cu o pierdere de obiect care este, n acelai timp, o pierde
re de eu. Aadar ar exista dou niveluri diferite ale raportului dintre libido ul eu
lui i libidoul de obiect. Care sunt ele? Un posibil rspuns poate fi gsit n come ntar
iul lui Paul Federn asupra utilizrii prea largi i prea imprecise a noiunii de n arc
isism, ca i asupra tendinei de a fixa n termeni absolui opoziii care nu au sens de ct
tr-un context specific. Intr-un articol despre distincia ntre narcisismul sntos i arc
isismul patologic, publicat n 1936, el spune urmtoarele : Dup cum am mai discutat ,
orice narcisism secundar are drept obiect eul sau ceea ce a fost ncorporat de ct r
e eu. Aici, antiteza dintre libidoul de obiect i narcisism nu mai const n raportar
ea la un obiect, ci n natura obiectului, n faptul dac el face parte din lumea exter
ioar sau este o parte din eu ; devine imposibil o distincie strict lucru n perfect a
c ord cu fenomenul psihic real dac eul nglobeaz, n msuri diferite, pri din lumea ext
r. Pe de o parte, libidoul eului are un obiect care este tocmai eul, pe de alt part
e exist o ntreptrundere eu-obiect caracteristic narcisismului, ceea ce face de nesu
si nut, pentru Federn, distincia strict ntre libido al eului i libido de obiect. Dar
da c tratm problema en gros, cum spune Freud, am putea accepta, credem, o distincie l
ibi do al eului/libido de obiect, n msura n care este vorba de obiectul extern real
. chimbare de perspectiv pentru Freud, deoarece obiectul capt aici un rol major
este pierdut ( n vreme ce, n teoria pulsiunii, obiectul este contingent i uor nlocui
bil, deoarece pulsiunea, conform perspectivei din Proiect de psihologie tii nific,
are un loc central ca presiune de origine biologic ce revendic din partea

aparatului psihic descrcarea tensiunii pe care ea o produce).


ne crede c nu ar trebui s vorbim d e obiect dect referitor la obiectul intern. Pent
ru el, conceptul de obiect desemn eaz ceea ce este continuu n fluctuaiile de invest
ire i n succesiunea momentelor cores pondente. Rmne deschis ntrebarea : care anume are
un efect organizator asupra psihism ului, pulsiunea sau obiectul ?, se ntreab el, nc
linnd totui spre rolul obiectului : [ cest concept a prins greutate. El a trecut de
la rolul de suport contingent al j ocului pulsional, la cel de organizator al vi
eii psihice. S remarcm c sugestia lui R. Diatkine, de a vorbi de obiect numai referit
or la obiectul intern, este tocmai ceea ce face Klein n mare parte dar, curios, fr
s scape de o aceeai confuzie ntre obie ctul intern i obiectul extern. Incepnd cu 1925
, Melanie Klein ncepe s afirme c nu exi st un narcisism primar i c autoerotismul i nar
isismul sunt, la copil, contemporane cu primele relaii de obiect. Observaiile asup
ra sugarilor, combinate cu munca sa c linic asupra copiilor i adulilor au determina
t-o s susin : Ipoteza fundamental din a st carte este c primele experiene pe care le
e bebeluul, cea de alptare i cea a prez enei mamei, reprezint nceputul relaiei sale de
obiect cu ea. Aceast relaie este mai nt o relaie cu un obiect parial, deoarece pulsiu
nile orale-libidinale i orale-distruct ive sunt dirijate, de la nceputul vieii, spr
e snul mamei. Este vorba despre inferene pornind de la comportamentul noului nscut i
pornind de la o anumit simpatie fa de el simpatie fondat pe un raport direct ntre inc
ntientul nostru i sn. Vedem bine c Klein cnd spune mama, se refer la un obiect subi
up expresia winnicottian), care po fi snul, chiar hrana, sau mai degrab ceva ce core
spunde cu ceea ce percepe observ atorul ca fiind obiectul copilului : Relaiile beb
eluului cu primul su obiect, mama, sunt legate de la nceput de relaiile sale cu hran
a. Iat de ce studiul modelelor de atitudini fundamentale fa de hran pare s fie cea ma
i bun metod de a nelege sugarii. [ bebelui, chiar din primele zile de via, putem obser
a diferene considerabile n atitu dinea lor cu privire la supt, [iar unii] prezint s
emne indubitabile de iubire i in teres fa de mama lor, ntr-o faz extrem de precoce at
itudine ce conine elemente esenia e ale unei relaii de obiect. Dup Melanie Klein, rel
aia de obiect de la nceputul vieii este compus n esen din proiecii (poziia schizo-pa
d). In timp ce pentru psihanali ca Fairbairn, Ferenczi sau Balint atitudinile pato
gene ale obiectului real sunt determinante pentru figura persecutorie a obiectul
ui primar, pentru Klein lucrur ile stau invers : relaiile de obiect nu se constit
uie n funcie de obiectele reale ; nc de la bun nceput exist fantasme (nnscute), iar o
ctele fantasmatice sunt proiect ate asupra mamei; astfel, accentul este pus pe r
elaia de obiect fantasmatic i pe ob iectul intern. Rolul obiectului extern este meni
onat doar n msura n care el vine s li miteze i s modereze proieciile al cror suport e
. Comparnd viziunile freudian i klei ian asupra importanei obiectului extern n economi
a libidinal, B. Brusset remarc : oda t cu problema transformrii, de ctre eu, a libido
ului de obiect n libido narcisic, sa u invers, a libidoului narcisic n libido de o
biect, la Freud devine evident ancora rea n realitatea obiectului, i ea se va accen
tua pn la Inhibiie, simptom i angoas. In imp ce Melanie Klein, prin relativa exclusiv
itate oferit economiei obiectelor

interne, rmne departe de a face loc alteritii fundamentale a obiectului extern. La f


el, exist o diferen esenial n modul lor de a concepe fantasma : pentru Freud, cu teor
i a sa despre sprijinire, fantasma ine de o experien a pierderii, n vreme ce pentru
Kl ein fantasma este dat asemenea unei realiti psihice deja la. Totui, credem c Melani
K ein este cea care a stimulat cel mai mult orientarea psihanalitic spre relaia d
e o biect, spre intersubiectivitate i, la extrem, spre interpersonal, prin amploar
ea p e care a dat-o fantasmei n teoria ei i, n consecin, discursului teoretic n termen
ii re laiei de obiect. Conceptul su de identificare proiectiv este dovada cea mai c
lar a a cestui lucru, deoarece el este definit ca fantasm (fr legtur cu obiectul real)
, dar c apt sens numai n momentul cnd este aplicat, n clinic, la relaia transferocon
ans al, deci n momentul cnd obiectul real (care devine analistul n mecanismul identi
ficri i proiective) este luat n considerare. In cea de a doua topic freudian, relaiil
e din tre se, eu i supraeu se constituie prin interiorizarea relaiilor cu personaj
ele se mnificative din anturajul subiectului (obiecte ale dorinei, obiecte de ide
ntifica re). Dezvoltnd acest aspect din teoria freudian, R. Fairbairn (1944) i, in
Frana, D. Lagache (1961) au descris aceast interiorizare a relaiilor interpersonale
n relaii intrapersonale. La Melanie Klein, abordarea este din direcie opus : exteri
orizarea fantasmei (deci a relaiei de obiect fantasmatice) n lumea obiectelor real
e, dar o rganizarea psihic este descris n acelai limbaj al relaiei. Acest lucru reies
e din mod ul n care i prezint Klein teoria, iar nu din ceea ce spune ea despre teori
a sa, pe c are vrea s o diferenieze net de cea a lui Fairbairn printre argumentele
sale fiind atenia acordat angoasei, pe cnd Fairbairn accentueaz relaia de obiect. Ct
privete nar isismul, Melanie Klein face diferena ntre stadiul narcisic despre care
vorbea Freu d i strile narcisice. De fapt, Freud descrisese narcisismul i ca o epoc n
are nu exis relaii de obiect (ce vor aprea odat cu Oedip-ul), i ca o stare care vine i
pleac n f de investiiile eului ca rezervor libidinal :
a lista lui Freud despre a legerea obiectului iubirii dup tipul narcisic : Iubim,
deasemeni, persoana care a d evenit o parte din sine (un obiect intern). Starea n
arcisic (numit ulterior de Seg al poziie narcisic) d cont de fantasma stranie numit
ificare proiectiv dar st tea ei, am vzut, venea mai degrab din numele su dect din con
utul su. Extinderea aces tei noiuni a transformat-o ntr-o modalitate de identificar
e narcisic, ne spune Domi nique Arnoux, modalitate care se situeaz la polul opus f
a de identificrile secundare evocate de Freud n constituirea supraeului. Freud consi
der c supraeul se nate din i dentificarea cu prinii iubii i admirai n copilria timp
este vorba de o identific re introiectiv care depinde de o rezolvare, cel puin pari
al, a complexului Oedip dir ect i inversat, datorit bisexualitii psihice - deci de o
renunare la obiectele incest uoase. Aceast identificare este secundar, presupunnd un
doliu reuit dup obiect, spre deosebire de identificarea narcisic, aceasta implicnd
o confuzie de identitate (sa u, conform ilustrrii lui Klein referitoare la romanu
l Si j etais vous de J. Green , este posibil i un schimb de identitate). O alt trstur
tipic a relaiilor de obiect s zoide este natura lor narcisic. Aa cum am mai spus, at
unci cnd idealul eului este p roiectat ntr-o alt persoan, aceasta este iubit i admirat
pentru c ea conine prile ubiect. Tot aa, cnd relaia cu o alt persoan se bazeaz pe
ea a prilor re iectului, ea este de natur narcisic pentru c, i n

acest caz, obiectul reprezint mai ales o parte din subiect. Astfel, ca s completm li
sta lui Freud despre alegerea de obiect dup tipul narcisic, putem spune : iubim
( sau urm), deasemeni, persoana care a dobndit o parte din sine. Am vzut c, n esen, me
a ismul de identificare proiectiv de care vorbete Klein nu difer net de cel de proi
eci e. Intr-adevr, n pasajul pe care tocmai l-am citat, este vorba de proiecia ideal
ulu i eului sau a prilor rele din subiect ; astfel, natura narcisic a relaiei schizoid
e es te corelat cu micarea proiectiv. Atunci cnd proiecia este urmat de introiecia unu
obi ct care posed deja partea din subiect, se creeaz un cerc vicios ce amplific ango
asa s ubiectului, ca n situaia n care subiectul introiecteaz un obiect n care proiect
ase pr opria sa violen. Apare aici un fel de efect de bumerang, prin faptul c reint
roiecia se limiteaz la ceea ce fusese proiectat. Tocmai acest lucru i permite lui K
lein s a firme : O alt caracteristic a relaiilor de obiect schizoide este artificiali
tatea lo r i lipsa lor de spontaneitate. In paralel, constatm o perturbare grav a s
entimentu lui de sine sau, dac putem spune astfel, a relaiei cu sine nsui. Si aceast
relaie pare artificial. Cu alte cuvinte, sunt perturbate n egal msur realitatea psihic
relaia realitatea exterioar. Odat cu remarca despre perturbarea sentimentului de si
ne, regs im n acest fragment disconfortul identitar al lui Fabien, eroul romanului
Si j et ais vous de J. Green. Klein vorbete aici de narcisism ca de o relaie cu si
ne nsui, car e nu este acelai lucru cu reprezentarea de sine, deoarece se adaug dimens
unea afect ului (sentiment de sine). Artificialitatea subliniat de autoare caract
erizeaz att r elaia cu sine ct i relaia cu cellalt, adic relaia cu sine i relaia c
l real, i alteritate nu este recunoscut ca atare ; i obiectul este artificial, pentr
u c el co nst n proiecii. Klein o spune de altfel altundeva, descriind aceeai fantasm
de identi ficare proiectiv : S revenim la rolul jucat de proiecie n vicisitudinile an
goasei de persecuie. [] Forma sa de atac fantasmatic n special anal const n a umple
orpul mam i de substane i pri rele din propria persoan, care sunt clivate i proiectate
n interio ul mamei. Aceste substane i pri sunt reprezentate mai ales prin excremente
, care dev in un mijloc de a face ru, de a distruge sau de a controla obiectul at
acat. Este posibil ca ntreaga persoan resimit ca fiind rea s intre n corpul mamei
l. In aceste diverse fantasme, eul ia n posesie obiectul exterior n primul rnd mam
a prin proiecie, transformndu-l ntr-o extensie a propriei persoane. Obiectul devine
oarecum un reprezentant al eului, iar aceste procese stau, dup mine, la baza ide
n tificrii prin proiecie sau a identificrii proiective . Iat natura narcisic a acest
canism : obiectul este o extensie a eului obinut prin proiecie, iar introiecia obiectu
ui invadat cu violen are loc n interiorul procesului proiectiv, deoarece aceast intro
iecie nu aduce nimic n plus fa de coninutul proiectat. Melanie Klein face o distincie
tre acest tip de introiecie i o alt introiecie, care contribuie la dezvoltarea bebel
ui : Odat cu introiecia obiectului ntreg, cam n al doilea sfert din primul an de via,
u loc progrese n direcia integrrii. Aceasta implic schimbri importante privind relaia
de obiect [] i o percepie mai bun a lumii exterioare, ca i o sintez mai reuit ntre s
nterne i externe. Aadar, introiecia care particip la dezvoltarea psihic este difer it
e reintroiecia obiectului fantasmatic, datorit mai bunei percepii a lumii

exterioare, adic faptului de a percepe obiectul extern real (trebuie s adugm cuvntul r
al pentru c Klein mai utilizeaz expresia obiect extern referitor la situaii fantasmati
ce, cum este cea a identificrii proiective). Dac interpretm pasajul In care Klein vo
r bete de proiecie i de introiecie, de realitate interioar i exterioar, ne dm seama c
vorbeasc despre cellalt, despre obiectul real utiliznd aceti termeni, dar afir ale pr
c confuzie dac nu gndim n aceti termeni. Poate c ea ia gndit ntotdeauna teor incluzn
litatea extern (realitatea psihic a obiectului extern), dar nu a vorbit despre ea
pentru a nu se ndeprta prea mult de subiectivitatea pacienilor si. Insui F reud, chia
r dac afirm n 1923, despre melancolic, a tri nseamn a fi iubit a fi iubit ctre sup
el nu spune c a fi iubit nseamn a gsi satisfacia pulsional), el nu va una niciodat la
ima sa concepie, a primatului pulsiunii, n care obiectul este inut la distan. In come
ntariul su asupra acestei poziii teoretice, A. Green ne spune c Fre ud, dup 1914, a
neglijat teoria narcisismului pentru a-i accentua opiunile fundamen tale, n special
cele privind compulsia la repetiie. Mai exact : [] dac Freud se teme de alunecarea
spre obiect, este pentru c se teme de o regresie a teoriei spre o c oncepie care s
ubliniaz prea mult conjunctura, realul, evenimentul, pe care o resim te ca un per
icol de a diminua partea de incontient i de a restabili ntietatea contien tului. Aceas
t nelegere a alegerii teoretice freudiene (care este i a sa personal) nu-l va mpiedica
pe A. Green s afirme mai trziu c Freud a avut attea dificulti n a integr eoria sa des
re narcisism cu cea despre pulsiunile de via i de moarte datorit, poate , unei conce
pii insuficiente despre obiect, chiar un obiect descris n perspectiva primatului p
ulsiunii.

Leonardo, alias Narcis Primul enun al lui Freud despre narcisism fusese fcut n 1910
, n O amintire din copilrie a lui Leonardo da Vinci. Ce anume l incitase s avanseze
ipoteza narcisismului i s-i urmreasc implicaiile ? Este vorba de un anumit tip de iu
b ire, fa de cineva de acelai sex : Am constatat o particularitate evident la [] perv
er i la homosexuali, care nu-i aleg obiectul iubirii dup modelul mamei, ci dup acela
a l propriei persoane. In mod clar, ei se caut pe ei nii ca obiect al iubirii, preze
ntn d tipul de alegere de obiect pe care l putem numi narcisic . Intr-o not adugat n 1
10 Trei eseuri asupra teoriei sexuale (1905), Freud remarc faptul c iubirea homose
xu al poate fi explicat printr-o legtur erotic foarte intens cu mama, n timpul copilr
mpurii. Aceast legtur este favorizat de nsi tendina excesiv a mamei, aa cum reiese
spre Leonardo : La toi brbaii homosexuali, a existat n prima copilrie, apoi a f ost u
itat ulterior, o legtur erotic foarte intens cu o persoan feminin, n general mam susc
t sau favorizat de nsi tandreea excesiv a mamei, nsoit de o absen a tatlu ilului
ondiii (tandree excesiv a mamei i absen a tatlui, dar i anumite ulsionale ), evolui
ioar a unei asemenea legturi cu

mama const, ne spune Freud, ntr-o mutaie pe care o descrie astfel : Iubirea pentru
mam [] cade n refulare. Biatul refuleaz iubirea pentru mam, punndu-se n locul acestei
entificndu-se cu mama i stabilindui propria persoan drept model dup care i va alege oi
e sale obiecte de iubire. [] Bieii pe care adolescentul i iubete acum nu sunt dect per
soane substitutive i reluri ale propriei persoane din copilrie, pe care le iubete aa
cum l-a iubit pe el mama cnd era copil. Spunem c el i gsete obiectele iubirii pe c lea
narcisismului, deoarece legenda greac l numete Narcis pe tnrul cruia nimic nu-i pl ea
aa cum i plcea propria sa imagine n oglind i care a fost transformat n frumoasa flo re
cu acelai nume . Aceste fragmente din Leonardo sunt interesante pentru c fac ref er
in la mitul lui Narcis i la oglinda sa, de asemenea la rolul privirii, ceea ce nu f
ace textul din 1914 despre narcisism . Aici apare problema raportului cu cellal t
ca imagine de sine. In mitul su, Narcis nu tie c imaginea care l fascineaz este a s
a; el o vede n ap, tocmai el a crui mam este o naiad, aa cum a observat Paula Heimann
tr-o not la articolul su din 1952, Funcii ale introieciei i proieciei n prima copilri
t nota, n ntregime : Termenul de narcisism deriv din mitul grec al lui Narcis, care s
ndrgostete de propria sa imagine reflectat ntr-un ru. Ar trebui totui s privim ace e
od n contextul su. Mitul (care a fost transmis n variante diferite) se desfoar, n sen
tfel : o nimf (imortalizat mai trziu ca Eco idee subtil, deoarece ea reprezint combi
naie de recompens i pedeaps pentru c a fost att de vorbrea) era ndrgostit d ar ac
ins-o. Ea a implorat-o pe Afrodita s o rzbune, iar Afrodita a acce ptat, determinnd
u-l pe Narcis s cread c imaginea sa reflectat n ap este o nimf acvati l se ndrgosti
ete de frumoasa creatur pe care o vedea n ap i ncerc s o mbri a pe care o simi n
sului se reflect i ea pe figura pe care o privea. Nar cis crezu c nimfa era suprat, c
eea ce provoc n el dorina de a o consola i de a o salva Astfel, el suferea nu numai
datorit insatisfaciei privind dorinele sale erotice, d ar i datorit incapacitii de a u
a suferina obiectului iubit. In cele din urm, el muri de inim rea. Fu metamorfozat n
floarea care i poart numele. Conform acestui mit, gre cii nu credeau c iubirea de
sine este o stare primar, ci i atribuiau caracterul com plex al iubirii obiectale.
Tocmai acest fapt, de a tri toate emoiile iubirii de ob iect, de la dorina erotic pn
la grija fa de suferina obiectului i dorina de a-l ajut a-i reda fericirea, constitui
e la Narcis pedeapsa pentru a-i fi provocat lui Ec o durerea de a iubi fr a fi iub
it. In vreme ce, obiectiv vorbind, el se iubete pe s ine (propria imagine reflect
at n ap), subiectiv vorbind, el iubete o alt persoan. Din culpabilitatea de a o fi res
pins pe Eco, el trebuie s se angajeze n doliul dup un o biect inaccesibil (pierdut)
i s cad ntr-o depresie suicidar. Nu intenionez o analiz co plet a mitului, voi adug
r o remarc : Narcis, atunci cnd privete n ap i i conte inea, o trateaz ca pe un obie
ac aplicm o regul obinuit de interpretare i presupun m contrariul a ceea ce se afirm,
pare o semnificaie mai profund. Narcis privete n lu mea exterioar, n ap, dar se sugere
z semnificaia incontient opus : el privete n int su. In acest caz, se contureaz fant
incontient despre un obiect (iubit) plasat n interiorul subiectului, iar aceasta st
la baza identificrii subiectului cu un obi ect care, n coninutul manifest al mitulu
i, este reprezentat prin reflexia fidel a s ubiectului, luat n mod eronat drept un
obiect. Faptul c Narcis este fiul unei nimfe acvatice accentueaz un asemenea aspec
t. Este remarcabil c acest concept grec asup ra narcisismului se arat att de apropi
at de descoperirile Melaniei Klein, descoper iri obinute n mod empiric,

fr o baz teoretic preconceput, urmrind doar fantasmele prezentate de copii n analiza l


r. In Introducerea din Noi direcii, J. Riviere vorbete de aceast not despre mitul lui
Narcis, raportnd mitul la poziia depresiv i la experiena uman secular de tristee i
a pierderii celor dragi, experien ce poate fi urmat de moarte. Autoarea vede importa
na acestui fragment numai n termenii relaiei de obiect, lucru care nu ne mir, innd sea
ma c este vorba de o carte despre sistemul teoretic kleinian. Dar credem c nota re
spectiv ar putea spune mai mult dect simpla ilustrare a valabilitii acestui s istem.
Care este contextul din carte n care apare nota despre Narcis ? P. Heimann o ada
ug pentru a-i susine ipoteza c, n starea narcisic, obiectul exterior este urt i spins
ct subiectul s-i poat iubi obiectul intern, care este fuzionat cu eul, i s plcere din
sta, modalitate folosit de eul infantil, ca s scape de frustrare. In arti colul su, e
a face diferena ntre gratificarea autoerotic i narcisism, prin faptul c n p imul caz s
ubiectul se ndreapt ctre snul intern, iar n al doilea caz el se retrage de la snul ext
erior, stare narcisic avnd un element de agresivitate mai puternic dect s tarea aut
oerotic. Dup Heimann, aceast perspectiv ar explica dificultile din analiza pa cienilor
narcisici i ar cere o reconsiderare a ideii freudiene c narcisismul preced e relaia
de obiect. Aadar, Narcis i trateaz imaginea din ap ca pe un obiect. Heimann n e spun
e c la baza strii narcisice exist o relaie de obiect, c nu putem opune narcisis mul i
relaia de obiect. Totui, prin modul n care iese din aceast opoziie, ea creeaz o ou opo
iie (privind acelai raport narcisism / relaie de obiect) : opoziia intern / ex tern
sau obiectivitate / subiectivitate. Dac exprimm nota despre Narcis n termenii restu
lui crii, obinem urmtoarele : din punct de vedere obiectiv, Narcis se retrage d e la
Eco (obiect extern urt) pentru a iubi obiectul intern fuzionat cu eul (deci pe s
ine nsui) ; din punct de vedere subiectiv, el se ndreapt spre o nimf acvatic (trat at
a obiect extern iubit). Sau, altfel spus : din punct de vedere obiectiv, Narc is
se afl ntr-o stare narcisic, n timp ce, din punct de vedere subiectiv, el se afl nt r
-o stare de iubire obiectal. Apare atunci ntrebarea : cum stabilim obiectivitatea
, n acest context ? Cum stabilim dac imaginea pe care o vede Narcis n ap este el nsui
sau o alt persoan, dac este vorba de un obiect intern sau extern, dac el se ndreapt sp
e sau se retrage de la, dac el iubete sau urte ? Singura modalitate de a stabili cin
aginea din ap const ntr-o privire exterioar cuplului format din Narcis i imaginea sa
(luat drept altcineva). Numai un ter poate spune c Narcis este singur (cu el nsui ) i
c, dac exist vreun obiect, acela nu poate fi dect el nsui. Prin acest raionament, unge
astfel la rolul fundamental al triangulrii n distincia fa de cellalt i fa de o (B.
et). Pe de alt parte, chiar dac Narcis nu tie, la nivel contient, c imagine a pe care
o vede n ap este a sa, ne spune Heimann, el o tie incontient : privirea n lu ea exter
oar are semnificaia incontient a unei priviri n propriul interior. Cu privir e la ace
st fel de tiin, Heimann este mai specific n legtur cu clivajul obiectului (e urt,
tern iubit, imagine de sine n ap) : Cu toate acestea, tehnica clivajul ui obiectulu
i n dou pri deriv din premisa fundamental c cele dou obiecte sunt cumva u singur. Teh
a nu reuete dect parial, iar plcerea din narcisism este incomplet, ntrmsur mai mare
simpla gratificare autoerotic (faptul c, ntr-un moment sau altul bebeluul i d seama de
caracterul nesatisfctor al snului intern fantasmatic este de o mportan capital, prin a
ceea c l determin s revin spre snul real din lumea exterioar

S abordm acum, pe scurt, problema morii lui Narcis din durerea de a iubi fr rspuns. G
solato, n comentariul su despre obiectul de proiecie narcisic, arat c natura narcisi c
a acestuia reiese din efectul su de dublu, el fiind de fapt proiecia corpului fan
tasmatic care asum ntreaga polarizare sexual (dup V. Tausk). Acest obiect de proiecie
narcisic, corespunznd obiectului identificrii proiective descrise de Melanie Klein
, suport o dubl orientare fantasmatic : fie cea de a trimite la Acelai prin similit
u dinea sa de dublu, fie cea de a sublinia diferena dublului n calitate de duplica
t. In ambele cazuri, imaginea dublului conine n schema sa esena confruntrii cu pulsi
un ea de moarte, deoarece : pe de o parte, dac obiectul este redus la Unic, el ti
nde s se distrug pe el, distrugnd Unicul care nu-i mai gsete reprezentarea n care s s
ca alt imaginar ; pe de alt parte, dac obiectul este o aparen de alteritate exterioar
asta impune din nou abolirea, pentru a salva identitatea originar a Unicului amen
inat. Obiectul de proiecie narcisic poate deci s nu se arate ca dublu, adernd n totali
ate la un obiect real (ca la Leonardo sau ca la Narcis n convingerea sa), sau dim
potriv, s apar ca un dublu (ca la Narcis in premisa sa incontient c obiectul intern
nat cu eul, pe de o parte, i obiectul din ap, pe de alt parte, sunt unul i acelai). I
n toate cazurile, ne spune Rosolato, el trebuie luat ca punct de reper esenial n o
rganizarea narcisic a psihozei : nainte de toate, este vorba de o relaie dual care s
e menine fixnd i tamponnd o angoas primitiv fa de orice relaie triangular, n care
printr-o relaie de Necunoscut i care pune n cauz nsui principiul Legii ; r a dual oper
az obturnd acest punct prin construirea obiectului de proiecie narcisic. D ac Melanie
Klein pune accentul, odat cu noiunea sa de identificare proiectiv, pe apra rea de na
tur psihotic mpotriva angoasei de anihilare a eului (ce produce, prin defl ectarea
pulsiunii de moarte, atacul sadic i controlul asupra obiectului prin acea st fanta
sm omnipotent), G. Rosolato, descriind acelai mecanism de identificare proie ctiv, s
ubliniaz aprarea, tot psihotic n esen, mpotriva angoasei fa de relaia trian asta am
ectul prin alteritatea i sexualitatea pe care le presupune i care ar putea pune su
biectul n situaia de a se confrunta cu un necunoscut ce i se refuz. A stfel, remarc
autorul, dorina este deviat de la sexualitate i de la relaia cu cellalt, pentru a se e
vita necunoscutul din ele. nsui Freud, e a-i gsi
analiza sa despre fantezia lui Leonardo cu vulturul, Freud arat c aceast amintire a
re un coninut mnezic vulturul i introduce coada n gura copilului care a fost remani
at ntr-o situaie homosexual, dar prin intermediul semnificaiei mam care i d copilului
Descriind presupusa genez a fanteziei cu vulturul, el gsete necesar s descompun am nt
irea n coninutul su mnezic real, pe de o parte, i motivele ulterioare care l modifi d
rmeaz, pe de alt parte, i precizeaz : In cazul lui Leonardo, credem c tim acum co tul
al al fanteziei ; nlocuirea mamei cu vulturul arat ceea ce resimte copilul : absena
tatlui i faptul de a fi rmas singur cu mama. Naterea nelegitim a lui Leonardo se pot
rivete cu fantezia sa cu vulturul. In fantezia cu vulturul, faptul real de a suge
la snul matern a fost transformat, spune Freud, n cel de a primi laptele, de ci n p
asivitate, i prin

aceasta ntr-o situaie cu caracter homosexual. Cum aceast situaie presupune pentru su
biect un obiect care s fie reluarea propriei sale persoane din copilrie (pe cale na
r cisic) i, n acelai timp, repetarea nencetat a mecanismului prin care el i-a dobndi
alitatea (mecanism favorizat de absena tatlui), putem conchide c exist n comentariu l
freudian o asociere indirect ntre cutarea obiectului narcisic i meninerea unei relai i
duale prin aceast privire n oglind ce trimite la Narcis. Ce anume vede acesta cnd pr
ivete n ap ? Pe de alt parte, ce anume caut s vad cnd privete n ap ? Pentru a rsp
s ncercm a prezenta perspectiva lui Winnicott asupra relaiei ntre privire copilului
mic i privirea mamei. Pentru acest autor, chipul mamei reprezint precur sorul ogli
nzii i el recunoate c, pn la un punct, l-a influenat articolul lui Lacan des pre Stadi
l oglinzii, care aborda funcia oglinzii n dezvoltarea eului. Dar ceea ce a duce el
nou este ideea unei oglinzi vii, mama, deci a unei oglinzi care nu reprezi nt doar
imaginea corpului, ci i imaginea afectului. Iat ce spune Winnicott n legtur cu aceast
a : Ce vede bebeluul atunci cnd i ndreapt privirea spre faa mamei ? In genera el se
e pe el nsui. Cu alte cuvinte, mama l privete pe bebelu, iar ceea ce exprim c hipul ei
se afl n relaie direct cu ceea ce vede ea. Cuvntul oglind este utilizat aic ns figu
sensul rolului mamei care i oglindete bebeluului propriul lui sine. devine tot
dent de reflectarea de sine pe care i-o ofer chipul mame i (dar i cel al tatlui sau
al frailor). Winnicott mai descrie cazul n care mama nu p oate reflecta sinele co
pilului, nu poate fi o oglind, manifestnd o relativ lips mater n, iar copilul nu benef
ciaz de un schimb semnificativ cu lumea, deoarece chipul mame i nu exprim dect propri
a ei dispoziie. Winnicott nu discut despre cealalt extrem de p cala schimburilor de pr
iviri dintre mam i bebelu : ce s-ar ntmpla dac faa mamei nu ar xprima dect sinele cop
lui i nimic altceva, adic nu ar fi dect o oglind ? Desigur, el nu vorbete despre asta
pentru c este o idee pur teoretic, poate chiar absurd. Cop ilul tie c mama sa nu est
e doar o oglind, aa cum tie (spune Winnicott) atunci cnd mama sa exprim propria ei di
spoziie. S remarcm totui c aceast extrem teoretic apare ca p litate n cazul lui Narc
ivindu-se n ap : spre deosebire de copilul ce privete faa mamei i copilul ce se privet
e n oglind, Narcis nu tie (cel puin, la nivelul manifest al mitului) c are de a face
cu o oglind. El crede c vede o nimf care nu-i ntoarce dect ceea ce i trimite el ; ea r
eprezint un obiect fr alteritate, iar dac inem cont de fap tul c Narcis este fiul unei
nimfe acvatice, ea reprezint o mam inaccesibil deoarece nu are un corp propriu.
mamei, dar caut i ceva din dispoziia mamei. Narcis se cuta pe sine n privirea n mfei
e care credea c o vede n ap, dar ceea ce a primit era el nsui i nimic mai mult : narci
sismul pur nseamn moarte. Sau, cum spune A. Green, fascinaia pentru dublu nseam scina
entru Nirvana. Winnicott atinge acest punct atunci cnd afirm c a se vedea p e chipu
l mamei semnific pentru copil un proces cu direcie dubl, apoi cnd vorbete desp re cee
a ce el numete identificri ncruciate. Este vorba de un capitol

separat din cartea sa Joc i realitate, din care, citindu-l cu atenie, putem deduce
c, de fapt, metafora sa despre oglind, conceptul su de identificri ncruciate i identi
icarea proiectiv normal descris de Bion dau cont de un acelai proces, prin care subiec
tul se descoper pe el nsui n cellalt (n privirea, n vocea, n corpul, n cuvintele ce
Paradoxal aadar, narcisismul se opune iubirii prin tendina sa de a controla (u nu
l din scopurile identificrii proiective) i de a anula puterea celuilalt asupra s i
nelui, cum subliniaz A. Green, dar un narcisism anobiectal conduce la autoanihilar
e printr-un efect de oglind a crui perfect circularitate capt o dimensiune turbionar
ubiectul] este prins ca ntr-un dans macabru, ce-l antreneaz spre o dispariie ca re l
amenin i l fascineaz deopotriv (G. Bonnet). Astfel, opoziia ntre narcisism i obiec
buie relativizat conform unei perspective mai complexe asupra funcionri i psihice.
na re plierea narcisic), aspectele pozitive ale narcisismului i versantul su dublu :
narci sismul de via i narcisismul de moarte (A. Green), aspectele trofic i distructi
le na cisismului (G. Rosolato). In prezent, se admite n general c narcisismul este
o org anizare psihic funcionnd nu numai n opoziie cu relaia de obiect, ci i paralel s
u mpr cu aceasta. In articolul su din 1908 asupra simptomului narcisism, I. Sadger d
escri a deja narcisismul ca efectul iubirii din partea obiectului i ca efectul id
entifi crii subiectului cu acest obiect : Ca fundament al narcisismului, constatm
aadar [] admiraia mamei pentru copil i, plecnd de la aceast iubire, constatm o identif
care cu ea, ca n jocurile copiilor. Bolnavul se admir [], jucnd n acelai timp i rolul
amei, rolul copilului care a fost. Aceast identificare cu mama iubitoare va fi meni
onat, d oi ani mai trziu, n analiza freudian asupra narcisismului lui Leonardo. El,
ne spun e Freud, conserv iubirea mamei n incontient i i rmne astfel fidel mamei. Dar
vo e o fixaie i o fidelitate cu rut indirect, ca s folosim o expresie a lui Otto Kern
erg In 1920, n Dincolo de principiul plcerii, Freud va relua ideea reproducerii sce
nic e inversate, avnd scopul pentru subiect de a deveni stpn pe intensitatea impresie
i pro vocate de un eveniment (penibil, de aceast dat) : S spunem c medicul a examinat
gtul c opilului sau l-a supus unei mici operaii : sunt amintiri penibile pe care c
opilul le va evoca totui n jocul su ulterior ; vedem bine ce fel de plcere poate adu
ce o a stfel de reproducere i care poate fi sursa ei : substituind pasivitatea cu
care s uportase evenimentul penibil, cu activitatea jocului, el i provoac partene
rului de joac suferinele a cror victim le fusese el nsui, exercitnd astfel asupra celu
lalt r narea pe care nu i-o poate aplica medicului. Anna Freud se sprijin pe acest
exempl u atunci cnd prezint, n 1936, mecanismul de identificare cu agresorul, prin
care co pilul se transform dintr-o persoan ameninat ntr-o persoan amenintoare (who
h t). Ea arat c acest lucru este posibil printr-o combinaie particular de introiecie i
p oiecie, ce presupune o inversare de roluri (reversal of roles). Nu este dificil de
vz ut un acelai mecanism de permutare n textul despre Leonardo. Freud l compar pe Leo
ard o cu Narcis i cu iubirea acestuia pentru propria sa imagine n oglind. Dar manie
ra n care este explicat calea lui Leonardo ne

arat un model de relaie narcisic mai apropiat de iubirea obiectal dect este relaia nar
cisic a lui Narcis. In ambele cazuri, este vorba de o iubire pentru o aparen de alt
e ritate exterioar (cci obiectul extern este iubit n msura n care trimite la Acelai,
cazuri exist miza controlului asupra obiectului narcisic. Ceea ce gsim n plus la L
eonardo este identificarea cu mama. S observm totui c i n mitul lui Narcis exist un nu
it trecut cu privire la momentul cnd tnrul se ndrgostete de imaginea sa : nainte ela
rumoasa creatur zrit n ap, el o respinsese pe nimfa Eco, iar aceasta murise durere c i
bea fr rspuns. Rspunsul va avea loc altundeva i altcndva, printr-o repr scenic inve
rcis nsui moare din dragoste fr rspuns. In comentariul su despr st subiect, G. Bonnet
observ c : [] acest rspuns, acest efect de bumerang [] este un efect de structur, cu
tt mai logic cu ct se situeaz nafara timpului, n repetarea iden ticului inversat. Psi
hanaliza lacanian i structuralismul n general au accentuat ace st aspect, al caract
erului implacabil, inevitabil al ntoarcerii [mpotriva propriei persoane]. S revenim
la Leonardo. Homosexualul iubete un biat care-l reprezint pe el nsui i, n consecin,
bete pe sine n imaginea biatului pe care l alege ca obiec l. Spunem c i gsete obiec
birii pe calea narcisismului, scrie Freud. Dar, pentru c s-a identificat cu mama s
a i cu faptul de a se iubi aa cum o fcea mama sa, este vo rba de o identificare nar
cisic. ncercnd s arate c nsui drumul psihologiei freudiene co nea germenele teoriei kl
iniene, Donald Meltzer afirm : [] treizeci i ase de ani mai trziu, aceast noiune [de
ntificare narcisic] i va gsi continuarea, odat cu concept kleinian de identificare pr
oiectiv ca prim descriere a unui mecanism realiznd o ide ntificare narcisic. In liter
atura kleinian, utilizarea conceptului de identificare proiectiv a devenit aproape
sinonim cu noiunea de narcisism, iar poziia schizo-paran oid a fost considerat o pozi
e narcisic (H. Segal, 1983), n care constatm o lips de upare fa de soarta obiectului e
tern. Si n psihanaliza nekleinian se discut despre ra portul dintre identificarea p
roiectiv i narcisism. In Frana, Florence Guignard s-a ocupat cu clarificarea noiunii
inventate de Melanie Klein, cu dezvoltarea i integr area ei n gndirea freudian. Ea
arat c Klein, pentru a explora identificrile descrise d e Freud ca narcisice, a folos
it conceptul de clivaj al eului, propus de Freud n 1938 ca proces defensiv n raport
cu perversiunea. Dup Guignard, Klein a sesizat ntreaga dimensiune a problemei limi
telor dintre realitatea exterioar i realitatea psihic ; ea nelege astfel c fantasma na
rcisic este o fantasm de putere asupra unei persoane di n realitatea exterioar, n ca
re subiectul i proiecteaz omnipotena i cu care se poate id ntifica ntr-un mod special,
care l scutete de a mai trece prin durerosul travaliu d e doliu dup Cellalt, traval
iu ce ar conduce la identificrile introiective post-oedi piene descrise de Freud.
De la descoperirea kleinian a relaiilor de obiect parial, st area narcisic nu mai poa
te fi considerat o stare anobiectal, pstrndu-i totui, datorit mbinrilor de clivaj i
ificare proiectiv, caracterul autarhic ce-l impresionase att de mult pe Freud. Pri
n aceste mecanisme, orice parte din Eul clivat se poate combina, virtual, cu oric
e parte din obiectul clivat. Freud remarcase deja c ident ificrile narcisice se fcea
u de obicei cu un singur detaliu perceput la persoana-ob iect al identificrii. Lu
i doresc acest atribut al Celuilalt i corespunde eu sunt obie ctul dezirabil ; exist o
denegare, pe de o parte, a restului eului, iar pe de alt p arte, a restului pers
oanei-scop din realitatea exterioar, i aici se justific termen ul de schizoid. F. Gui
gnard consider c

descrierea pe care o face Melanie Klein n 1946, despre clivaj i identificare proie
ctiv ca prime mecanisme de aprare caracteristice primelor relaii de obiect, i pstreaz
reaga sa valoare, cu condiia a dou precizri : 1) Nici o via psihic nu se poate nate f
rul unei alte viei psihice care s utilizeze identificarea proiectiv pentru a visa e x
istena psihic a noului venit (Bion). 2) Aceste mecanisme de clivaj i de identifica
re proiectiv trebuie nelese ca fiind complexul defensiv [] utilizat cel mai frecvent
mpotriva suferinei inerente poziiei depresive centrale, adic mpotriva doliului fa de
sesia asupra Celuilalt. [] Intreaga patologie a narcisismului poate fi considera
t ca o utilizare omnipotent a identificrii proiective ca aprare mpotriva pierderii Ce
luilalt, trit de subiect ca o pierdere de sine nsui. Aceast veritabil respiraie psi
ne Guignard realizat de identificarea proiectiv nu devine comprehensibil dect n co nt
extul raportului dintre lumea intern i lumea extern, sau dintre sine i obiectul ex t
ern real : dac se pune problema doliului dup posesia asupra Celuilalt, se pune i p
roblema percepiei alteritii i a imposibilitii posesiei asupra Celuilalt ca atare. Cine
are dreptate cu privire la scopul aprrii prin identificare proiectiv : F. Guignard
, care o urmeaz pe M. Klein i afirm c este vorba de o aprare mpotriva pierderii Celui
l alt (vzut ca o pierdere de sine, subiectul fiind ntro poziie narcisic), sau G. Roso
la to, care susine c identificarea proiectiv este o aprare mpotriva angoasei provocat
e d e orice relaie triangular, care exprim existena unui Cellalt ? Ce anume evit mai m
ult subiectul prin aceast aprare care l instaleaz n relaia dual : angoasa de a rmne
distructivitatea sa i ameninarea cu propria anihilare ? sau mai degrab angoasa de a
fi n trei, triangularizare care i aduce ameninarea alteritii obiectului i ameninarea
eprezentat de sexualitate ? Credem c aceste dou variante nu se exclud neaprat. O apr
are care menine o relaie dual poate viza ambele tipuri de angoas : cea de pierdere a
obiectului i, n acelai timp, cea de a fi n prezena obiectului (considerat n alteritat
ea sa). Astfel, identificarea proiectiv ar fi mecanismul prin care subiectul i cre
e az o aparen de relaie de obiect, dac privim relaia veritabil de obiect ca implicnd
itatea acestuia. .

Clinica identificrii proiective Otto Kernberg Pentru a ilustra utilizarea identif


icrii proiective la un nivel cvasipsihotic i necesitatea, n ce l privete pe analist,
de a se retrage temporar din poziia de neutralitate tehnic, O. Kernberg descrie o
e din din cursul celui de al treilea an de terapie cu un pacient care prezenta o p
er sonalitate paranoid, cu o organizare limit a personalitii (1988). Iat, pe scurt, c
oni utul edinei. Pacientul sosete la edin livid de furie i-l acuz pe terapeut c
erapiei, ruptura relaiei dintre pacient i o anumit doamn care recunoscuse c l cun otea
pe Kernberg. La nceput, analistul ncearc s interpreteze ca de obicei, dar aceast a n
u face dect s amplifice furia pacientului, care cerea o mrturisire onest despre ani
ularea respectiv. Temndu-se de o pierdere a controlului din partea pacientului , a
nalistul i cere s l asigure c nu-l va ataca fizic. Pacientul se conformeaz, adugnd toa
povestea i se pare deodat mai puin important i c i face bine faptul c terapeutul i s-a
fcut team i c i-a mrturisit

asta.

Autorul ne arat c este vorba de o punere n act a relaiei dintre tatl pacientului i pac
ientul aflat n ipostaza de copil ngrozit, paralizat, scen n care analistul joac rolu
l copilului, iar pacientul, rolul tatlui su coleric. Faptul c analistul i recunoate te
a ma diminueaz sentimentul de umilire i de ruine al pacientului, n a fi terorizat de
ct re tat. Posibilitatea pentru pacient de a-i exprima furia contra celuilalt, fr pe
ric olul de a-l distruge, i permite s tolereze propria sa identificare cu tatl crud
. Pa cientul regreseaz de la proiecie la identificare proiectiv, activnd relaia cu ta
tl i i versnd rolurile. Dup Kernberg, identificarea proiectiv este un mecanism major,
impl icat n activarea relaiilor de obiect primitive i a aprrilor mpotriva acestora, n
timpu transferului regresiv al pacienilor cu o organizare limit a personalitii. In c
oment ariul su despre un alt caz, dar care rmne valabil i pentru cel tocmai relatat,
el ex plic modul n care au decurs lucrurile ntre pacient i el : Acest caz ilustreaz
o activ are tipic a identificrii proiective, cuprinznd proiecia unui aspect intolera
bil [din sine], inducerea comportamental n mine a atitudinii interioare coresponde
nte, con trolul subtil exercitat asupra mea [], control care m-a meninut temporar
prizonier al acestui aspect proiectat [], i aptitudinea sa potenial de a fi n empatie
cu ceea ce proiectase n mine, deoarece corespundea cu reprezentarea sa [de sine]
. Acest e xemplu mai arat cum ceea ce a fost proiectat constituie o reprezentare
de sine, c hiar dac la un nivel diferit . Utilizm acest exemplu foarte schematic di
n pricin c es te prezentat la un nivel mai degrab comportamental pentru a da cont d
e un fenomen a crui existen o presupunem n condiii asemntoare, dar care are loc, deseo
i, ntrun m mai subtil. Este vorba de un moment, n cursul identificrii proiective, cn
d nu exist n c o reprezentare intern a sinelui-avnd-o-anumit-trire, moment fertil tocm
i pentru fi gurarea, n faa subiectului nsui, a acestei reprezentri interne ce lipsea.
Dar fiindc p acientul nu are nc posibilitatea psihic de a se recunoate n analistul ca
re tocmai res imte acel afect particular (nu posed reprezentarea intern de sine pe
care s o compa re cu cea extern), el nu se poate vedea dect din perspectiva analis
tului. Odat ce a fost atins acest punct, subiectul i poate crea n interior reprezent
area de sine-ngr ozit (n exemplul lui Kernberg). Astfel, putem schimba afirmaia lui
Kernberg n urmtor ul mod : n timpul identificrii proiective, pacientul nu proiectea
z o reprezentare d e sine, ci proiecteaz o trire n cutare de reprezentare. Andre Gree
n Descriind dificu ltile tehnice din analiza pacienilor limit, A. Green relateaz cum,
la sfritul unei o pacient l-a nfuriat. La nceputul edinei urmtoare, pacienta i-a spus
Am fost uura onstat c pot s-mi exprim furia . Green arat c, la aceti pacieni, identif
rea devine onfuzie identitar. El vorbete de fenomenul clinic al halucinaiei negativ
e n oglind : dac pacientul privete n oglind, nu vede nimic ; dac oglinda se reflect
alt ogli atunci el vede ceva n cea de a doua oglind. Autorul nelege prin limit anu
e zone d elaborare, intrapsihic dar i ntre aparatul psihic i obiect (intersubiective
). El ma i remarc faptul c, n analiza pacienilor borderline, analistul trebuie s le o
fere aces tora reprezentrile care le lipsesc.

Dispozitivul de autopercepie Pacienta lui A. Green avea un afect (furie) pe care


nu putea s l exprime (s l reprezinte). Ea face n aa fel nct cellalt s aib acest af
xprime. Ea l percepe pe analistul nfuriat ca fiind ea nsi nfuriat pe el. ceasta o ogli
d ? Nu tocmai, fiindc este ca i cum eansi-nfuriat-pe-el ar fi vzut (d im, pentru si
are, modalitatea vizual) nu de ctre ea, ci de ctre el : ea se v ede cu ochii analis
tului su. Exist aici un schimb de identitate tocmai cu scopul d e a-i gsi identitate
a. Subiectul i obiectul sunt separai, dar sunt modificate dou luc ruri : a) afectul
inexprimabil se gsete n cellalt, care poate s-l exprime ca fiind a su ; b) dispoz
l de percepie al analistului se gsete n pacient (care are, pentru n moment, identitat
ea celuilalt) i acesta poate s-i vad sinele-avndo-anumit-trire, pen ru a deveni ulerio
capabil s se conceap, s se reprezinte n situaia respectiv. Dar de ce pacientul nu ale
ge o cale mai simpl, mai direct, de exemplu o identificare cu a nalistul care poat
e tolera prezena pacientului ngrozit (sau nfuriat, n exemplul lui Green) i se poate t
olera pe sine ngrozit, care are o reprezentare de sine-ngrozit s au de cellalt-ngroz
it ? Pacientul nu face acest lucru deoarece el are nevoie s cree ze el nsui aceast r
eprezentare de sine capabil s conin, s-i limiteze afectul. Dac pa zm afirmaia lui Win
ott : subiectul creeaz obiectul, dar obiectul era deja acolo, a m putea spune : subi
ectul se creeaz pe sine, dar sinele su era deja acolo, n exterio r. El nu dorete o re
prezentare de gata. Prin termenul de borderline (sau stare limit) , Winnicott desem
neaz pacienii la care angoasa este de natur psihotic ( frmiare, anihi are, cdere, pr
primitive agonies), n vreme ce o construcie psihonevrotic suficie t de elaborat le p
ermite s fac fa constrngerilor realitii. (S ne amintim c mecanism dentificare proiec
a descris de Melanie Klein ca fiind de natur psihotic i cu r ol de aprare tocmai mpot
riva angoasei de anihilare). Ideea lui Winnicott privind a ceti pacieni este c, n tr
ecutul lor, s-a produs ceva care nu a fost trit, afectul cor espunztor nu a fost r
esimit. (S ne mai amintim c, n clinica lui Klein, prile din sine iectate n obiect sun
ele transportori de afecte). Experiena afectului devine atunc i echivalentul a ceea
ce este rememorarea, ntoarcerea refulatului din cura clasic. Ins ne punem ntrebarea
, odat cu J. Andre : [Analiza registrului borderline ] ar fi marcat n special de s sp
unem oare, apariia unor afecte pn atunci incontiente, sau pr cerea de afecte care nu
au fost simite niciodat ?. Andre arat c aporia transferului s au a repetiiei a ceva c
e nu a mai fost resimit exercit o fascinaie din care nu putem iei dect printr-o depla
sare minim : ceea ce nu a avut loc, nu a avut loc n istorie, deci s-a produs nafara
categoriei istoricitii. Ceva s-a ntmplat, ceva s-a nscris psih ic, dar ntr-un mod dif
erit de cel al temporalitii fie a istoriei. 1963, Winnicott spune
l s se identifice cu mama sa. Exist reflexe primitive care pot constitui baza aces
tei evoluii, cum ar fi

faptul c bebeluul rspunde la zmbet printr-un zmbet. Rapid, el devine capabil de expre
sii mai complexe de identificare, implicnd prezena imaginaiei. De exemplu, vedem u
n sugar care, n timpul suptului, ncearc s gseasc gura mamei i s o hrneasc el nsui
a de dependen se atenueaz n urma dezvoltrii, la sugar, a capacitii de a lua cul mamei.
De aici ncepe dezvoltarea complet a nelegerii existenei personale i separat e a mamei.
e n co reprezentativ a subiectului. Autorul arat c n momentul n care, n cursul edine
tu evine predominant n raport cu fantasma, este pus sub semnul ntrebrii, la subiect,
nsi osibilitatea re-prezentrii (n cuvnt compus). Aceast posibilitate este legat de t
ra rea de ctre psihism a caracterului fundamental pierdut al obiectului.
dorina incontient, ci la micarea pulsional, iar n cli rememorarea las locul actualiz
. A. Green observ c, astfel, conceptul de reprezen tare este nlocuit cu cel de micar
e pulsional : la pacienii aflai n stri limit (stri re, credem, le putem ntlni nu num
categoria nosografic de organizare borderlin e, descris de O. Kernberg, ci i la ne
vrotici sau la psihotici), domin tendina de a e xcita pulsiunea spre descrcare i rep
etiie, procese care scurtcircuiteaz elaborarea p sihic, exprimat n sistemul freudian
prin reprezentri i dorine. Green adaug : Ca s co teoria lui Freud, putem spune c dilem
se petrece ntre micarea pulsional ce caut des crcarea i / sau reprezentarea-lucru, ce
ea ce ar conduce din nou spre incontient. In acest context, vedem c reprezentarea
[] nu mai este dat, ci este rezultatul unui t ravaliu. De aceea considerm c, n clinica
identificrii proiective, termenii de rol sau prezentare proiectat n analist (utilizai
de autori precum Kernberg sau Sandler) sunt prea optimiti sau prea evoluai pentru
pacienii borderline i c este potrivit s utilizm o expresie referitoare la un mecanism
mai primitiv, cum ar fi cuvntul inversare de poziie, care are de a face cu afecte pu
se n act, dar nc nu jucate. Chiar noi ne nt ce utilizm cuvntul inversare i nu pe
ere, prezent deseori n literatura nalitic. Probabil c acest cuvnt ni s-a prut semnific
ativ atunci cnd l-am ntlnit sub pa a lui Freud, n textul su despre Leonardo da Vinci.
Scriind despre fantezia homosex ual a acestuia, Freud completeaz : [] nu activitate
a real, ci atitudinea sentimentelo r ne face s recunoatem la cineva aceast particula
ritate care este inversarea. (Acest cuvnt apare n ediia din 1919, n timp ce ediia din
1910 folosete termenul de homosexua itate). Poate c un al doilea motiv de a alege te
rmenul de poziie este maniera n care F reud a descris clivajul eului, fisurile din eu
ce corespund bizareriilor i nebuniei oamenilor, mecanisme ce afecteaz unitatea eului
, constituind echivalentul pentru e u a ceea ce constituie perversiunile pentru
sexualitate. Dup A. Green, tocmai aic i se afl ideea pe care trebuie s o reinem din
cea de a doua jumtate a operei lui Fre ud (pentru care modelul perversiunii a fos
t punctul de plecare n teorie), idee ce ar schimba chiar paradigma psihanalizei :
cutarea, la nivelul eului, a ceea ce s unt perversiunile pentru sexualitate.

. Toate conexiunile din teoria psihanalitic ntre : recept


eluilalt par s conduc, n cazul utilizrii de ctre pacient a mecanismului de identifica
re proiectiv, spre imag inea unui analist ce se gsete el nsui n poziia de copil. Harol
Searles descrie, n mod sugestiv, o asemenea poziie n care el se las plasat de ctre pa
ienii si, trind n co nsfer ceea ce a trit pacientul, copil fiind, cu prinii si : In
te cazuri [], aud el [n pacient] pe printele cel mai puternic dintre noi doi, spunnd
u-mi mie, care s unt copilul, cel mai slab, c nu sunt i c nu am fost vreodat iubit s
au dorit. Desigur, pacientul va realiza o identificare cu analistul care simte n l
ocul su. Dar crede m c aceast identificare const ntr-un proces mai complex : dac subi
ul utilizeaz inv area identitar prin identificare proiectiv cu scopul de a-l plasa
pe cellalt n poziia de copil, el utilizeaz aceast inversare i pentru a se percepe lite
ralmente din per spectiva celuilalt. Intre declanarea mecanismului de identificar
e proiectiv i inter pretarea analistului sau, uneori, chiar n timpul interpretrii ex
ist un timp n care s ubiectul contempl imaginea celuilalt-copil, din perspectiva adul
tului-analist cu ca re tocmai s-a identificat, apoi recupereaz imaginea de sine-cop
il mbogit cu reprezenta ea care i lipsea pentru a elabora afectul respectiv i a-l nscr
e n istoria sa person al. Criticndu-l pe O. Kernberg pentru c nu a artat, n scrierile
sale, suspansul ce car cterizeaz sentimentele analistului fat de pacientul borderlin
e, Searles atrage ate nia asupra erorii de a ntoarce identificarea proiectiv a paci
entului printr-o inter pretare prematur, care implic denegarea oricrei baze reale d
in percepia transferenial a pacientului asupra analistului : Atunci cnd ncercm s ne d
rasm prea repede de o po var printr-o interpretare [], o facem n general pentru c, im
plicit, denegm orice fund ament real al percepiei transfereniale pe care o are paci
entul asupra noastr. C. Bol as remarc fenomenul regresiei analistului n locul pacien
tului, primul opernd apoi o autovindecare, nainte ca al doilea s poat face acelai lucr
. D. Carpy explic faptul c aceste cazuri, pacientul este capabil s utilizeze inter
pretarea numai dac recunoat e, n analist, aspecte din el nsui. Inafar de inversarea di
n transfer (copil / printe) , exist aadar o inversare n raportul pacient/analist : a
nalistul este cel care resi mte, pacientul este cel care vede. Primul este cel car
e regreseaz, al doilea este c el care rmne lucid. Lucid fa de cellalt, pentru a-l perc
epe ca reprezentare-lucru de sine. Intr-un text din 1973 asupra procesului anali
tic, A. Green arat c limbajul n u poate folosi dect un material deja elaborat, c rep
rezentarea i afectul ar fi medi atorii necesari ai acestei elaborri : reprezentare
a de partea gndirii, iar afectul de partea corpului. In cadrul reprezentrii, trebu
ie s facem distincia ntre reprezen trile-lucru i reprezentrile-cuvnt, primele aparin
opriuzis incontientului, prin n ructura lor. Intre reprezentarea-cuvnt i afect, repr
ezentrile-lucru formeaz un pod ce unete intelectul cu sensibilitatea. Sfera vizual are
o mai mare rezonan afectiv dect fera auditiv, ne spune Green, i vizualul este cel car
e realizeaz prima punere n form a reaciei afective. De aceea noi folosim verbul a ved
ea (mai degrab ca metafor) atunc i cnd vorbim de percepia subiectului chiar n sfera a
ditiv asupra afectului celuilal t ca baz de construcie pentru reprezentarea de sine
. In cursul procesului despre c are discutm, nu este vorba de a recunoate o reprezen
tare de sine n cea a celuilalt, n ici de a modifica o reprezentare de

sine dup modelul reprezentrii celuilalt, termeni ntlnii uneori n descrierile identific
ii proiective. A modifica nseamn c o reprezentare rea devine o reprezentare bun, pe
ar ine mai degrab de supraeu dect de eu. Dac un pacient ajunge s mentalizeze un afect
pn atunci ireprezentabil, estetica reprezentrii obinute ar fi o problem de gus ar nu
scop al dezvoltrii. Or, cum remarc Giovacchini, atunci cnd este vorba de f ragment
area experienei de sine, exist i o incapacitate de a resimi pentru c subiectul nu tie
ine este (reprezentare), deci nici ceea ce resimte (afect).

Munca analistului Contratransferul la Freud In calitate de concept metapsihologi


c, contratransferul a fost subiectul multor discuii. Freud nsui l-a introdus n teor
i a psihanalitic, dar a scris puin despre el. S-a mulumit cu scurte observaii, care
au suscitat numeroase interpretri. . In Observaii asupra
maie preioas i un avertismen t salutar, cel de a fi circumspect fa de posibilitatea ap
ariiei unui contratransfer . Medicul trebuie s considere c iubirea pacientei este d
eterminat de situaia analiti c, iar nu de calitile sale personale, c nu are deci nici
un motiv s se umfle n pene cu aceast cucerire , cum am numi-o nafara analizei . Cu ac
ast fraz, Freud pare s se r re att la sensul contratransferului ca instrument de cer
cetare asupra transferulu i pacientului, ct i la o concepie defensiv despre contratr
ansfer (un acelai fapt con tituie o informaie preioas i un avertisment ). El
e atenia asupra contra ferului n aspectul su narcisic : dat fiind c iubirea de trans
fer apare prin repetiie pacienta despre care vorbete s-ar ndrgosti de orice alt medi
c -, analistul trebuie s realizeze c situaia analitic este cea care o provoac, iar nu
propria sa persoan, ad ic trebuie s se considere drept contingent ca obiect al iub
irii pacientei. Avem ai ci o important informaie despre viziunea freudian privind r
aportul dintre narcisism ul analistului i teoria sa asupra pacientului su. Freud e
voc mai pe larg opinia sa despre contratransfer n 1913, ntr-o scrisoare ctre Binswan
ger : [Contratransferul] se numr printre cele mai complicate probleme tehnice ale
psihanalizei. Cred c, teor etic, nu este aa greu de rezolvat. Ceea ce i oferim paci
entului nu trebuie s fie ni ciodat un afect imediat, ci un afect acordat n mod conti
ent, iar aceasta ntr-o msur ma i mare sau mai mic, n funcie de necesitile momentului.
anumite circumstane putem s ferim mult, dar niciodat din propriul su incontient. Pen
tru mine, aceasta ar fi for mula. Aadar, trebuie ca de fiecare dat s-i recunoti contr
atransferul i s-l depeti, tunci eti tu nsui liber. A oferi cuiva prea puin pentru c
i prea mult, reprezin t o nedreptate mpotriva pacientului, dar i o eroare tehnic. To
ate aceste lucruri sun t dificile i poate c trebuie s fii mai n vrst ca s te descurci
u ele .

Freud d de neles c, dac este posibil ca analistul s-i utilizeze propriile afecte pentr
munca sa de interpretare, asta nu presupune o mrturisire fa de pacient a sentiment
elor sale imediate, ci o elaborare a acestora. .. Dup noi,
ansferul analistului asu pra pacientului su. . Dac inem c
i pacientului prea puin pentru c l iubeti prea mult , nseamn a-i oferi prea mult din a
nalistul su (contratransfer ca transfer al analis tului) i prea puin din el nsui (tra
nsfer al pacientului). er (nencredere care l-a mpiedicat, p
ese) avea i motive privind teoria psihanalitic. El intuia deja c noiunea de c ontrat
ransfer este complicat prin faptul c implic nu numai necesitile pacientului, d ncon
analistului cu propriile sale necesiti, nu numai transferul pacientului, dar i trans
ferul analistului asupra pacientului su. Am vzut c, pentru Freud, exist o anumit opoz
iie cantitativ (exprimat prin conceptul de investiie) ntre narcisism i re e obiect. P
e alt parte, am vzut c, de exemplu, atunci cnd Freud vorbete despre mec anismul proie
ciei la gelos, el subliniaz c nu realitatea percepiei gelosului creeaz p robleme, ci
gradul de atenie, investirea exagerat a semnelor de infidelitate fanta smatic a obi
ectului ( nc o dat, un factor cantitativ : o prea mare importan acordat ientului soi
le). In acest context teoretic, o dezvoltare a noiunii de contrat ransfer l-ar fi
condus pe Freud spre funcionarea psihic a analistului, cu pericolu l nu doar de a
iei din obiectivitatea analistului, dar i de a transfera investiia teo retic asupra p
ersoanei analistului, n dezavantajul investiiei asupra pacientului su. A oferi mai m
ult analistului n teoria psihanalitic ar fi nsemnat pentru Freud a ofer i mai puin pac
entului ca obiect de studiu, ar fi nsemnat o nedreptate fcut pacientul o eroare teoret
c. . Contratransferul la Melanie Klein l iubi prea mult p
fa de un contratransfer angoasat sau negativ i, pe de alt parte, de o coluziune ana
list -mam. Este vorba de o mam care are nevoia imperioas de a potoli imediat angoase
le co pilului su : pentru noi este clar (dac ne gndim la teoria lui Klein, dar i la c
eea ce tim despre relaia mamcopil) c este vorba de un rspuns matern automat fa de ango
sa be eluului. Cum pacientul Melaniei Klein nu este niciodat, n realitate, un bebel
u, acea st remarc presupune i o coluziune trecut-prezent n cadrul analizei. Pericolel
e subli niate astfel n legtur cu contratransferul sunt considerate ca venind din do
u direcii : dinspre dorina analistului i angoasa acestuia (mai

puin dinspre narcisismul lui, ca la Freud), iar pe de alt parte, dinspre coluziune
a analist-obiect aparinnd trecutului. .. Dezvoltri t
tea psihic a pri nilor), a avut pentru aceasta raiuni legate esenialmente de teoria s
a asupra pulsiu nilor (n care obiectul este contingent) i de teoria sa centrat pe t
ehnica analitic ( al crei ideal de neutralitate i cere s fie centrat mai mult pe cerc
etare dect pe vind ecare, aceasta din urm decurgnd n mod indirect, din libera aleger
e a pacientului n u rma analizei conflictelor sale). Prin conceptele sale de supr
aeu i narcisism, Fre ud face totui referire la subiectivitatea (incontient) a obiect
ului extern (prinii) : supraeul provine din interiorizarea propriului supraeu al pr
inilor, iar narcisism ul copilului provine dintr-o proiecie a prinilor coninnd propriu
l lor narcisism. De c e Freud a acceptat s vorbeasc, legat de realitatea psihic a sub
iectului, despre acest e dou oglinzi ale subiectivitii incontiente a celuilalt (printe
? O ipotez ar fi urm ea : cum metoda analitic presupune ca regul fundamental asociai
a liber din partea pac ientului, atitudinea esenial a analistului este de ateptat s s
e opun supraeului subie ctului i, n acelai timp, s se opun narcisismului analistului (
deoarece pacientul este obiectul su de studiu, iar dup Freud, cu ct investeti n obiec
tul tu, cu att mai puin vesteti n propriul tu eu). In aceste condiii teoretice, a vorb
de acest tip de subi ectivitate a obiectului nu aduce nici un pericol pentru te
oria freudian, n msura n c are analistul este, prin nsei fundamentele metodei sale, pu
s n gard mpotriva unei col uziuni cu supraeul i cu narcisismul prinilor.
Toi gsesc un criteriu de adevr n act i ectele subiective suscitate de pacient. Opini
ile sunt divergente cu privire la m aniera de a trata aceste efecte : fie a le d
a o valoare de adevr imediat i ale res titui sub forma unei mrturisiri (M. Little;
O. Kernberg, n ilustrarea clinic relata t n capitolul anterior), fie a se detaa i ale
interpreta (H. Rosenfeld, W. Bion, car e descrie analistul ca fiind dator s se st
rduiasc s nu aib amintiri sau dorine). entru munca de elaborare a contratransferu
ubliniaz importana fantasmelor pacientului asupra contratransferului analistului,
analiza acestora constituind o parte important a analizei transferului. Obiectivi
tatea analistului se bazeaz pe un fel de diviziune intern care i permite s analizeze a
tt propria sa subiectivitate d in contratransfer, ct i subiectivitatea pacientului
; aceasta ne duce cu gndul la r olul terului simbolic pe care l are analistul, dup Lac
an. Racker scoate n eviden un a ct interesant, anume prezena, la analist, a unei pred
ispoziii ce corespunde cu funci a sa de a fi analist; aceast tendin face diferena ntr
elaia analitic i o relaie i sonal, ea constnd n intenia analistului de identificare c
acientul su (identificare concordant, baz a nelegerii). Aceast idee a lui Racker ce t
imite i ea la viziunea l i Lacan asupra funciei analistului, reluat de Haydee Faimb
erg n conceptul ei de pozii e contratransferenial coninnd o parte din transfer nc n
at ridic problema, d a investiiei analistului asupra pacientului su ca

obiect de cercetare analitic, aadar ridic o problem de ordin economic. Identificarea


concordant i identificarea complementar (cu obiectele interne ale pacientului term
en introdus de Helene Deutsch) sunt invers proporionale, cu alte cuvinte, atunci
cnd una se intensific, cealalt scade. Putem deduce de aici : cu ct crete identificar
e a complementar, cu att scade nelegerea ; sau, cu ct se pune analistul n locul obiect
ul ui pacientului, cu att el l nelege mai puin pe pacient. Oare aceast comparaie, ntr
dou tipuri de identificri ale analistului, nu seamn oare cu fraza lui Freud din scr
isoarea ctre Binswanger, A oferi cuiva prea puin pentru c l iubeti prea mult, nseamn
edreptate fcut pacientului ? In perspectiva lui Freud, a iubi prea mult nseamn a se p
sa n poziia de obiect real al pacientului (aflat ntr-o relaie interpersonal) i a adop
ta o poziie narcisic (conform creia analistul este iubit pentru ceea ce este el, ia
r nu din raiuni transfereniale, care fac din obiectul iubirii un obiect contingen
t ). Mai credem c, dac Freud sftuiete psihanalitii s nu interpreteze transferul dect a
u ci cnd acesta devine o rezisten, el o face tot din aceast perspectiv economic, a inv
es tiiei analistului asupra psihismului pacientului, mpotriva alunecrii spre psihis
mul analistului. Interpretarea sistematic a transferului n cursul analizei (n manie
ra kleinian) ar fi considerat de Freud, ne imaginm, ca o cerere de iubire din parte
a a nalistului, printr-o autoinvestire narcisic a propriei sale persoane. De asem
enea , a accentua n mod sistematic partea de hic et nunc a edinei psihanalitice i a
nu o lega cu trecutul pacientului, ar fi interpretat de Freud ca o tendin global de
a at rage investiia travaliului analitic spre persoana analistului. S revenim la
Racker . Identificarea concordant a analistului (nelegerea sau empatia) este un fel
de rep roducere sau re-experien a propriilor procese infantile ale analistului, d
ar ca rsp uns la stimuli ce vin din partea pacientului. Putem spune c pacientul ex
ercit o in fluen specific asupra psihismului analistului (chiar dac rspunsul acestuia
are drept surs propriul incontient) i c aceast specificitate ine de ceea ce autorul nu
mete pred oziia spre identificarea cu pacientul i funcia analitic. In acelai sens,
inge tipuri de contratransfer : Pe de o parte, avem analistul ca subiect i pacient
ul ca obiect de cunoatere, ceea ce anuleaz relaia de obiect propriu-zis ; n locul ei,
pare o aproximativ uniune sau identitate ntre prile (experienele, pulsiunile sau aprri
e) s biectului i obiectului. Ansamblul proceselor ce corespund acestei uniuni ar
putea fi numit contratransfer concordant. Pe de alt parte, avem o relaie de obiect o
areca re [pentru analist], un transfer real n care analistul repet experiene anterioar
, pac entul reprezentnd obiecte interne ale analistului. Ansamblul acestor experi
ene, ca re exist i ele n mod permanent i continuu, ar putea fi numit contratransfer co
mplemen tar. Este important s remarcm c, pentru Racker, dimensiunea din contratransf
er care poate fi un obstacol n analiz (contratransfer complementar sau transfer al
analist ului asupra pacientului su) vine din msura n care analistul funcioneaz ntr-o
relaie de obiect. Altfel spus, analistul este mpiedicat s fie analist de ctre aspect
ul de rec iprocitate prezent n toate relaiile interpersonale sau, cum i se spune a
stzi, prin tentaia de simetrie n raportul su cu pacientul (n vreme ce funcia analitic
e bazeaz p disimetria poziiilor analistului i pacientului).
c, spre deosebire de Alice B alint sau de Winnicott, el gsete c modul cel mai bun de
a ndeplini scopul acestor co municri a-i arta pacientului realitatea contratransfer
ului

obiectelor sale interne i externe este analiza fantasmelor pacientului asupra cont
ratransferului analistului. Aceasta este i alegerea lui Bion, care nu susine c ana
l istul nu are memorie i dorin, ci c el trebuie s renune [ca scop ideal] la memorie i
orin n timpul edinei psihanalitice ; adic trebuie s renune la zelul terapeutic (n
efectul lor imediat) i s se arate deschis la identificarea proiectiv a p acientulu
i. . Harold Searles este un autor care a descri lor limi
erpretrile a nalistului conteaz pentru aceti pacieni mai puin dect participarea lui no
nverbal, din cauza a doi factori : o funcionare a pacientului ce corespunde cu o e
tap care prec ede achiziia limbajului i participarea nonverbal a membrilor familiei
fa de pacient, n cursul copilriei. Faptul c diferenierea eului pacientului este incomp
let diminueaz po sibilitile sale de a utiliza interpretrile verbale, deoarece el nu f
oneaz ca o per oan care tie c analistul su i ea au fiecare individualitatea sa i reali
atea sa subiec tiv proprie. Cum subiectul manifest o lips a sensului realitii exterioa
e, dar i inte are, analistul se vede determinat s i impun pacientului propria sa reali
tate, n loc s upte cu el pentru a-l ajuta s dobndeasc un sens al realitii care s fie
abil pentru el i numai pentru el ; autorul o citeaz pe H. Deutsch, care arat cum pac
ientul, dac i apteaz sensul realitii la cel al analistului, nu face dect s repete ad
ea as if p are a realizat-o dup modelul figurilor parentale. (Din acest punct de ve
dere, am putea considera c, artndu-i n mod explicit pacientului contratransferul su,
analistul i impune propria realitate psihic sub forma unei realiti exterioare care nu
ste achi iia pacientului). Aceast situaie repet i situaia din copilrie cnd sugarul re
zint strument prin care mama i satisface nevoile incontiente.
nt pozitiv numai pe ceea c e Racker numea predispoziia la funcia analitic. Dup Lacan,
analistul nu opereaz prin e ectul incontientului su, ci din poziia sa n analiz, poziie
ce nu este cea a subiectivi tii (chiar suscitat de transfer), ci cea a obiectivitii f
unciei sale (de subiect ce se presupune c tie). Teoria lui Lacan vizeaz o critic gene
ralizat a relaiei analitice co nceput ca situaie interuman implicnd persoane i comport
mentele lor reciproce. Analis tul nu este iubit pentru el nsui, ci pentru c este un
Altul (destinatar cruia i vorbet e subiectul). Interpretnd, analistul opereaz din po
ziia Celuilalt care nu este nici analistul, nici pacientul, ci un ter simbolic. As
tfel, dispozitivul analitic se ofer ca un artefact i nu ca ntlnirea dintre dou inconti
ente, iar acest artefact presup une punerea n parantez a analistului ca subiect. A
nalistul nu opereaz ca efect al i ncontientului su, ci ca efect al analizei. Nu est
e greu s detectm, n aceste afirmaii, viziunea lui Freud asupra curei psihanalitice.
In ultim instan, remarc Colette Garri gues urmndu-l pe Lacan, dac transferul incontien
ului pacientului se poate manifest a asupra analistului, de ce s numim aceasta co
ntratransfer ? Este vorba de un sin gur concept, transferul, care-i poate gsi locu
l i n persoana analistului ; a izola t ermenul de contratransfer revine la a plasa
procesul analitic ntr-o confuzie a in tersubiectivitii.
entului su, ct

i sentimentele proiectate n el, prin identificare proiectiv, de ctre pacient (Anne A


lvarez, 1983).

S-ar putea să vă placă și