Sunteți pe pagina 1din 249

UNIVERSITATEA “AL. I.

CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SILVIA PETRESCU

ANALIZĂ FINANCIARĂ
APROFUNDATĂ
CONCEPTE – METODE – STUDII DE CAZ

STUDII APROFUNDATE, SPECIALIZAREA

AUDIT ŞI MANAGEMENT CONTABIL

IAŞI - 2005
Analiză financiară aprofundată 3

Introducere

Abordarea problemelor ce vizează activitatea financiară a întreprinderii


prin prisma relaţiei cauză-efect impune studiul interdisciplinar al activităţii
economice şi financiare consumatoare de resurse care se reflectă direct în
performanţele financiare ale întreprinderii.
Pe baza cunoştinţelor acumulate la disciplinele de specialitate, a
metodologiei ştiinţifice în abordarea fenomenelor economico-financiare, analiza
financiară contribuie la perfecţionarea gândirii economice, a capacităţii de sinteză
şi esenţializare a relaţiilor de interdependenţă între fenomenul economic şi
reflectarea lui în decizia financiară.
În această viziune a fost elaborat prezentul manual de Analiză financiară
aprofundată, care conţine un corp de principii şi metode ce alcătuiesc baza
teoretică a disciplinei, precum şi un set de aplicaţii practice – studii de caz-care
ilustrează concret modalităţile de analiză a activităţii financiare necesare
elaborării dignosticului financiar destinat diverşilor utilizatori interni sau externi.
Manualul tratează problemele de analiză necesare gestiunii financiare
pe baza documentelor de sinteză ale contabilităţii – situaţiile financiare anuale
ale întreprinderii – folosind atât metodologia clasică bazată pe bilanţ şi contul de
rezultat, cât şi modalităţile de analiză bazate pe fluxuri financiare, vizând
evaluarea performanţelor, riscurilor şi a situaţiei financiare a întreprinderii,
indiferent de domeniul de activitate.
Sunt prezentate aspecte privind elaborarea tabloului de finanţare, ca
etapă a analizei financiare ce succede analizei contului de rezultate şi a
bilanţului, precum şi elemente specifice analizei bursiere a întreprinderilor cotate.
În manual sunt prezentate studii de caz care concretizează aspectele
teoretice ale disciplinei de analiză financiară, care constituie modele de rezolvare
şi interpretare a rezultatelor necesare în vederea elaborării unui diagnostic
financiar destinat evaluării performanţelor şi riscurilor întreprinderii.
Manualul se adresează absolvenţilor de la facultăţile de profil economic
4 Analiză financiară aprofundată

care urmează perfecţionarea profesională prin intermediul studiilor aprofundate la


Specializarea Audit şi Management Contabil, fiind destinat cursanţilor de la
învăţământul post-universitar şi de masterat în domeniul financiar contabil,
Specializarea Contabilitate şi Audit- cursuri de zi şi la distanţă- fiind util şi
candidaţilor la concursurile de auditori financiari, doctoranzilor, în egală măsură
el poate constitui un îndreptar pentru specialiştii din domeniul contabil şi
financiar-bancar.
Ne exprimăm convingerea că lucrarea este perfectibilă şi apreciem ca
binevenită orice sugestie din partea utilizatorilor pentru o viitoare ediţie.

Prof. univ. dr. Silvia Petrescu


Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Universitatea “A. I. Cuza” Iaşi
Analiză financiară aprofundată 5

CUPRINS

Introducere ...........................................................................................................3
CUPRINS................................................................................................................5
CAPITOLUL 1: Bazele teoretice ale analizei financiare ...................................9
1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare ................................................9
1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară ..........................................13
1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare..........................15
1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare ...................................19
1.5. Metodologia analizei financiare..................................................................23
1.7. Etapele analizei financiare ..........................................................................29
CAPITOLUL 2: Analiza diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza
contului de rezultat ..............................................................................................30
2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi
pierdere ..............................................................................................................30
2.2. Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune.............................33
2.2.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea ........35
2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri................................................................37
2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului......................................................43
2.2.1.3. Analiza valorii adăugate ...............................................................47
2.2.1.4. Analiza relaţiilor dintre indicatorii valorici ai producţiei .................
2.2.2. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rentabilitatea ....60
2.2.3. Analiza capacităţii de autofinanţare şi autofinanţării ..........................62
2.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor....................................................66
2.3.1. Analiza eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor .............................67
2.3.2. Analiza cheltuielilor de exploatare ......................................................70
2.3.3. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri..................................72
6 Analiză financiară aprofundată

2.3.4. Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei.............................77


2.4. Analiza marjelor de rentabilitate.................................................................81
2.5. Analiza rezultatului din exploatare .............................................................83
2.6. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri...............................................86
2.6.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute..................................86
2.6.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri..............................88
2.7. Analiza ratelor de rentabilitate....................................................................90
2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate .................................91
2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute ..............................91
2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale...........................94
2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor .............................................96
2.8.1. Analiza cost – volum - profit ...............................................................97
2.8.2. Modalităţi de evaluare a riscurilor 103
2.8.2.1. Evaluarea riscului de exploatare .................................................103
2.8.2.2. Evalurea riscului financiar ..........................................................105
2.8.2.3. Evaluarea riscului total (global)..................................................107
2.8.2.4. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare .................109
CAPITOLUL 3: Analiza diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului
.............................................................................................................................110
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare..........................................110
3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară ..........................................111
3.3. Analiza echilibrelor financiare..................................................................119
3.3.1. Analiza situaţiei nete..........................................................................121
3.3.2. Analiza fondului de rulment ..............................................................125
3.3.3. Analiza necesarului de fond de rulment ............................................128
3.3.4. Analiza trezoreriei..............................................................................130
3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională.........................132
3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios) .........................................136
3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului.............................................136
3.4.2. Analiza ratelor de finanţare; structura finanţării................................140
3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ .................................143
3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate; riscul financiar ................................145
Analiză financiară aprofundată 7

3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii............................................................155


3.6. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)............................................162
3.7. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante........................................172
3.7.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante.............................172
3.7.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante ..............174
3.8. Indicatori specifici analizei bursiere .........................................................179
CAPITOLUL 4: Analiza financiară prin fluxuri............................................184
4.1. Fluxuri de fonduri în întreprindere ...........................................................184
4.2. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie.......................188
4.3. Analiza fluxurilor de numerar...................................................................192
4.4. Relaţia analiză funcţională – analiză prin fluxuri .....................................196
4.5. Analiza creşterii şi rentabilităţii prin fluxuri.............................................207
4.5.1. Analiza rentabilităţii economice ........................................................210
4.5.2. Analiza rentabilităţii financiare .........................................................213
4.5.3. Rentabilitatea financiară şi îndatorarea..............................................215
Anexă: Procedee de calcul utilitate în analiza financiară 223
Bibliografie .........................................................................................................248
8 Analiză financiară aprofundată
Analiză financiară aprofundată 9

CAPITOLUL 1

BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE

1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare


Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991 defineşte
Analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei
întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ,
contul de rezultat şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care
pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său.
Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară
este inclusă în categoria analizelor cu scop special, care a apărut şi s-a dezvoltat
mai ales în ultimii 20 de ani şi se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii
care au impus şi stimulat dezvoltarea şi perfecţionarea analizei financiare pot fi
amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni; creşterea rolului băncilor şi
instituţiilor financiare în economie.
Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor
anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru
asigurarea rambursării împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia
situaţiei financiare a întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor
rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii. Analiza financiară se limita
doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii.
În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor
nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic şi contabil de
profit erau foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate diferite în
10 Analiză financiară aprofundată

funcţie de metodele de evaluare sau de amortizare folosite.


Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare
modernă a analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a
informaţiei apt să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor
financiare. Rolul acestei discipline a crescut, în sensul că ea nu se limitează numai
la date financiare, dar integrează date economice şi bursiere, iar rezultatele
analizei sunt integrate în modele financiare, necesare elaborării previziunilor.
Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:
1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor
de talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani, ceea ce a impus
băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor metode de analiză
mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite.
2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-plată
le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic şi financiar, deoarece
noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung.
3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului
echilibrelor financiare şi costului capitalului, indiferent de provenienţa lui.
4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia, variaţiile
cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.
5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici
adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale
diferitelor ţări.
Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor
diverşilor utilizatori, în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii,
acţionarii actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale,
analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind:
gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul
unui credit, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli financiar,
parte a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea
financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza
Analiză financiară aprofundată 11

internă – sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau


de specialişti independenţi (analişti financiari) - analiza externă – conduce la
diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice diverşilor
utilizatori interni sau externi,.
1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul
întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează
aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul. Ea are la bază date
care permit efectuarea unor studii de fineţe, având mai multe obiective:
a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin
urmărirea echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar.
b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de
distribuire a dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile,
cheltuielile financiare, trezoreria în pregătirea viitorului întreprinderii.
c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne.
d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este
fundamental pentru gestionari (manageri), clarificând nu numai politica
financiară, ci şi politica economică generală a întreprinderii care motivează
comportamentul actualilor şi potenţialilor parteneri sau concurenţi.
2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii – particulari sau întreprinderi –
sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc
capitaluri supuse la riscuri. Remunerarea acţionarilor este constituită prin
dividende şi plus-valoarea aşteptată de întreprindere. În concepţia unor autori (F.
Modigliani şi M.H.Miller), valoarea acţiunilor este dependentă de profit,
independent de dividende, în timp ce alţi autori (M.Gordon, E.Shapiro) consideră
că acţiunile au o valoare egală cu valoarea actuală a fluxurilor dividendelor
estimate.
În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de
întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe
acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul
politicii dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase.
Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al
întreprinderii şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea
12 Analiză financiară aprofundată

acesteia, capacitatea de autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor.


3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în
bănci interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor
lor, aceasta se utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere
împrumuturi sau avansuri altor întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza
diferă după cum este vorba de împrumuturi pe termen scurt sau pe termen lung:
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii,
adică de capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu
rămân indiferenţi la echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de
mărimea fondului de rulment şi a necesarului de fond de rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate,
băncile) trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de
care depinde plata dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de
mărimea datoriilor, posibilitatea de rambursare, capacitatea de autofinanţare a
întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea împrumutului acordat.
c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura
financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar
(raportul datorii-capitaluri proprii).
4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori
comerciali, interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea
de facilităţi, vizează solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea
pe termen lung, vizează evaluarea continuităţii întreprinderii.
5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite,
întreprinderea constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai
mult, regimul de participare a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de
a participa la beneficii în condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul
salariaţilor privind rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de
muncă prin echilibrul financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea
întreprinderii şi evitarea riscului de faliment.
6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se
asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea
anumitor operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în
Analiză financiară aprofundată 13

domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor
întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază
informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale
întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua
acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv
documentele, punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe
care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de rentabilitate şi
riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru
relaţii comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.

1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară


Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez,
Gestiunea financiară a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi) constituie
ansamblul de decizii şi activităţi care asigură reglarea fluxurilor financiare ale
întreprinderii, ceea ce implică: procurarea fondurilor necesare activităţii la cel
mai mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar şi asigurarea unui control constant
al utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca principala restricţie a rentabilităţii.
Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare
moment a resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea
industrială şi comercială a întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia
conjuncturii economice.
Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi vizează mai
ales operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor
pe termen scurt, gestiunea încasărilor la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării.
Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe primul
loc securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a
face faţă scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase
suficientă supleţe gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu
riscurile aferente.
Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea
14 Analiză financiară aprofundată

dobânzilor şi a altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor


proprii. Aceste obiective la fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii
unui compromis optim în fiecare moment corespunzător strategiei generale a
întreprinderii.
Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi
mijloace specifice pentru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea
adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei
financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare şi a strategiei
întreprinderii. Astfel, analiza financiară poate fi considerată ca prima fază a
gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor
întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul fluxurilor
financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea prognozelor.
Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare,
atât în cadrul gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile,
finanţarea şi repartizarea profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen
scurt (deciziile de trezorerie, gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare).
Primatul analizei financiare în gestiunea financiară şi exercitarea
controlului de gestiune poate fi ilustrat prin relaţia feed-back în triada:

Analiză financiară Decizii financiare Control de gestiune

În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil,


aceasta integrând studiul mediului întreprinderii, prin analiza tendinţelor evoluţiei
sectorului şi a domeniului concurenţial.
Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la
evaluarea întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale, prin acordarea unei
valori întreprinderii, care va servi gestionarilor de portofolii şi este obligatorie în
cazul întreprinderilor cotate la bursă.
În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară
este tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic.
Analiză financiară aprofundată 15

1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare


Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate
scopului urmărit şi conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului
economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre
rentabilitatea şi riscurile întreprinderii.
Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a
cunoaşte) şi împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează
recunoaşterea anumitor boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor
şi instituirii terapiei necesare vindecării. În acest scop se parcurg trei etape:
I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare.
II. Identificarea unei afecţiuni, ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis.
III. Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate.
Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează
în acelaşi mod, având câteva obiective generale:
1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia
financiară şi a performanţelor întreprinderii;
2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;
3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor
acţiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.
Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra sănătăţii
financiare a întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare,
prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia
financiară şi soluţiile pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor
utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic.
Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al
acţionarilor şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi şi manageri).
Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului (vezi Anexa 2) vizează
răspunsul la patru întrebări esenţiale privind următoarele aspecte:
1) Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada
examinată şi care a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.
16 Analiză financiară aprofundată

2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor


folosite şi dacă creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă.
3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta
este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suprt
financiar convenabil.
4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de
vulnerabilitate şi dacă există un risc de faliment crescut sau nu.
Dacă se urmăreşte creşterea, se verifică dacă întreprinderea are suficiente
resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă
fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. De asemenea se verifică dacă
întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce
impune compararea rezultatelor obţinute cu mijloacele folosite.
Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi repartizat ele
între partenerii interni şi externi ai întreprinderii permite evaluarea performanţelor
întreprinderii, care se reflectă în echilibrul financiar. Aici se urmăreşte în primul
rând dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul
aptitudinii întreprinderii de a face faţă angajamentelor pe termen scurt şi lung,
ceea ce impune examinarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii.
În al doilea rând interesează modul în care este finanţată întreprinderea,
ceea ce impune cunoaşterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu
şi a datoriilor. Din compararea rezultatelor obţinute cu capitalurile utilizate, apare
rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile.
În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale
întreprinderea a ştiut să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea
fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciţii. Aici interesează
care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii (investiţii
corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) şi de ce noi
resurse a dispus întreprinderea în aceeaşi perioadă (autofnanţare sau credite).
Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în
finanţarea creşterii este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri
financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a
prevedea evoluţia structurilor financiare.
Analiză financiară aprofundată 17

Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar


exterior necesar diverşilor utilizatori se prezintă astfel:

Obiectivul Utilizatorul Analiza vizează Executantul


Credite bancare Banca Solvabilitatea Specialiştii băncii creditoare
Credit inter - Furnizorul Echilibrul financiar pe Departamentul specializat
- întreprinderi termen scurt al furnizorului.
Descoperire Banca Echilibrul financiar pe Serviciile specializate ale
bancară creditoare termen scurt băncii creditoare.
Împrumut pe Banca Echilibrul financiar pe Serviciile specializate ale
termen lung creditoare term. scurt + Planul de băncii sau creditorului.
finanţare previzional.
Introducere la Acţionarii Rentabilitatea poten - Servciile specializate ale
bursă ţială pentru acţionari băncilor; Analiştii financiari.
Privatizarea Statul; Situaţia financiară Cabinetele de audit şi de
întreprinderii Investitorii actuală; Rentabilitatea comisari de conturi; Serviciile
potenţială pentru specializate ale băncilor;
studiul de evaluare. Specialiştii evaluatori.

Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar


parcurge mai multe etape succesive complementare:
I. Analiza creşterii întreprinderii
În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de exploatare
a întreprinderii, independent de funcţiunea financiară, în trei timpi succesivi:
1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată,
marja comercială şi a elementelor componente, cu următoarele precizări:
a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de
afaceri reflectă un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri
costisitoare şi generatoare de depreciere);
b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea
ei dă o imagine eronată asupra rezultatului.
2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic.
3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării,
rezultatul curent, rezultatul brut şi net al exerciţiului.
Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcţiuni
18 Analiză financiară aprofundată

(financiară, comercială).
II. Analiza rentabilităţii
Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea
rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate
aprecia eficienţa şi competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni:
1) Marjele brute şi nete de rentabilitate;
2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară.
III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară
Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor
acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar
acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce
impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:
1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier;
2) Determinarea independenţei financiare;
3) Acoperirea capitalurilor investite;
4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor
IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor
Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele
acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar
altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize:
1) Analiza riscului economic;
2) Analiza riscului financiar;
3) Analiza riscului de faliment.
V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe.
În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare
orientate spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor
investite şi a riscurilor, aprecierea condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare
şi a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea îşi
întrerupe activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt.
Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe
baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl
poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.
Analiză financiară aprofundată 19

1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare


O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic
financiar, care să permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni
financiare se bazează în primul rând pe de date şi informaţii provenite din
situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea
trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informaţii:
ƒ informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar;
ƒ informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea;
ƒ informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii.
Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia generală a
economiei la un moment dat, ştiut fiind că rezultatele întreprinderii sunt
influenţate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea)
economică generală pot determina creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului
şi a cursului acţiunilor la bursă.
Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la:
natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producţie, care au
incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare.
Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii şi
publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse
periodic sau la cerere.
Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative
ale unei imagini fidele a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor
economici şi sociali interni şi externi:
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite
şi a perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie.
b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii,
sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze
riscurile şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei
20 Analiză financiară aprofundată

risc-beneficiu. Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de


întreprindere: dacă ei lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată,
diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.
b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc să-
şi recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat
întreprinderii, fiind interesaţi de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare
şi de capacitatea de rambursare a acesteia.
c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea solvabilităţii
pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.
d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru
colaborări pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat prin prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului
şi a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări şi să
verse printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale sau fiscale
directe, care sunt considerate drept surse de finanţare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de
contabilitatea generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin
documente de sinteză (conturi anuale) – Situaţiile financiare anuale - ce se
bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor reglementărilor româneşti
armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate (IAS 1): O.M.F.P. 94/2001 şi O.M.F.P. 306/2002 care cuprind
următoarele documente egale ca importnţă:
1. Bilanţul;
2. Contul de profit şi pierdere;
3. Situaţia modificării capitalurilor proprii;
4. Situaţia fluxurilor de numerar;
5. Politici contabile şi note explicative.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre
poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii
în exerciţiul financiar încheiat şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul
administratorilor şi raportul auditorilor financiari (cenzorilor).
Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi
Analiză financiară aprofundată 21

prelucrată în cadrul analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să


fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete şi să asigure eficienţa
necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.
ƒ Bilanţul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la un
moment dat, situaţia patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă,
sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune
întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată,
indicând rezultatul pe care l-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului
financiar.
Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care dispune
întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparţin
acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de
exploatare, financiare) şi sunt cuprinse în pasivul bilanţului.
Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil, sau
activ imobilizat şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activ circulant, sunt
prezentate în activul bilanţului.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea
de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre
capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de
numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse.
ƒ Spre deosebire de bilanţ, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv,
cantităţile acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat,
contul de profit şi pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux.
El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră
ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca
şi cheltuieli (fluxul de ieşiri).
Contul de rezultat regrupează , sub formă de tabel, sau în listă,
cheltuielile şi veniturile exerciţiului, structurate pe categorii (exploatare,
financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold, a rezultatelor
(profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi.
Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa
întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin
22 Analiză financiară aprofundată

aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin


utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permiţând să se stabilească
gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse.
În scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de
tabel sau în listă a contului de rezultat ca şi a bilanţului trebuie să fie identică de la
un exerciţiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut
de reglementările contabile româneşti armonizate prevede structura verticală a
bilanţului şi a contului de profit şi pierderi după natură, fără să fie însă restrictivă.
Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai
importante documente de raportare financiară, bilanţul ocupând locul central în
economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul de rezultat fiind
preferat în economiile finanţate prin contribuţia capitalului privat.
ƒ Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe
care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit
al exerciţiului financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a
capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea).
ƒ Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea
întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de
exploatare şi din activitatea investiţională şi modul de utilizare a acestora.
ƒ Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre bazele de
întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi
detaliază toate informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare
financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori
care nu sunt prezentate în altă parte.
Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate sistematic,
trebuind să cuprindă informaţii detaliate care să servescă analizei ulterioare, şi
împreună cu celelalte documente de sinteză să ofere, conform Planului Contabil
General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului
întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat.
Situaţiile financiare anuale oferă date şi informaţii pentru două abordări:
1) Analiza -diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat;
2) Analiza - diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.
Analiză financiară aprofundată 23

1.5. Metodologia analizei financiare


Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor
contabile şi financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia
financiară şi a-i înţelege evoluţia, în cadrul metodologiei generale a analizei
economico-financiare, foloseşte, o serie de instrumente şi mijloace specifice
adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului
financiar.
Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de
trepte şi procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor
cauzale între indicatorii economico-financiari şi factorii determinanţi.
Treptele metodologice ale analizei vizează următoarea succesiune:
1. Compararea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă
care vizează obţinerea unei abateri faţă de o valoare de referinţă, în funcţie de
care pot exista:
a) Comparaţii în timp care vizează rezultatele perioadei curente şi cele aparţinând
uneia sau mai multor perioade precedente şi servesc analizelor dinamice;
b) Comparaţii în spaţiu care vizează unităţi organizatorice interne sau externe;
c) Comparaţii mixte - în timp şi spaţiu;
d) Comparaţii speciale care vizează alte criterii.
Abaterea rezultată din comparaţie trebuie separată pe cauze generatoare
şi interpretată prin prisma factorilor de influenţă.
2. Descompunerea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză
calitativă, deductivă, de la general la particular, de la întreg la parte care
permite detalierea şi separarea factorilor ce determină indicatorul. Ea asigură
profunzime studiului şi permite identificarea cauzelor modificării
indicatorului prin prisma factorilor ce trebuie selectaţi şi interpretaţi.
Descompunerea poate fi făcută după mai multe criterii:
a) după timpul de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte evidenţierea
abaterilor de la tendinţa generală a acestora;
b) după locul lor de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte localizarea
cauzelor care au determinat apariţia unor deficienţe;
24 Analiză financiară aprofundată

c) după elementele stucturale ale fenomenului analizat - dacă se urmăresc


elementele sau factorii determinanţi.
Înainte ca rezultatul să poată fi descompus, trebuie să se cunoască pe cale
deductivă, din experienţa practică, ce factori îl determină şi cum îl condiţionează,
factori care pot fi grupaţi în funcţie de mai multe criterii:
a) După caracter în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori
cantitativi, calitativi şi de structură;
b) După mod de acţiune: factori direcţi şi factori indirecţi;
c) După efortul propriu: factori dependenţi şi independenţi de acest efort;
d) După grad de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi;
e) După izvorul acţiunii: factori interni şi factori externi;
f) După posibilităţi de anticipare: factori previzibili şi factori imprevizibili;
g) După posibilitatea de măsurare: factori cuntificabili şi factori necuantificabili;
h) După importanţă: factori principali şi factori secundari.
Factorii complecşi necesită descompuneri succesive până la factorii cei
mai simpli, ceea ce implică diviziunea în trepte şi modelele factoriale agregate.
3. Stabilirea influenţei factorilor - cuprinde mai multe procedee de cuantificare a
acţiunii fiecărui factor şi constituie elementul central al metodei, în care se
realizează legătura dintre analiza teoretică şi realitate. Este cunoscut că teoria
fără factori rămâne sterilă, iar factorii fără teorie sunt fără înţeles.
Ca treaptă metodologică de cunoaştere, treapta a impune precizarea
sistemului de legături cauzale între factori şi cuantificarea influenţei lor.
Cunoaşterea tipului de legături cauzale este necesară în vederea alegerii
procedeului de calcul adecvat, ştiut fiind că pot exista două feluri de legături:
a) Legături deterministe (funcţionale, sau matematice);
b) Legături de corelaţie (stochastice, sau statistice).
În cazul legăturilor de corelaţie, dependenţele pot fi estimate statistic prin
analiză regresională, având un anumit grad de certitudine şi probabilitate.
În analiza factorială se pot utiliza mai multe procedee tehnice de calcul în
vederea cuantificătii relaţiilor de dependenţă între variabile după modelarea
fenomenului cercetat în cadrul analizei calitative (vezi Anexa 1).
4. Generalizarea rezultatelor - o metodă inductivă de cercetare de la particular la
Analiză financiară aprofundată 25

general ce vizează reunirea părţilor componente ale întregului într-un tot


unitar. Fiind o concentrare sau o expresie sintetică, generalizarea reţine ceea
ce este fundamental, tipic şi se repetă sistematic, elementele esenţiale trebuind
separate de cele nesemnificative, colaterale.
Concluziile analizei trebuie să fie obiective, concrete, logice în conţinut
şi concise ca formă, să se bazeze pe calcule clare, corecte şi fără contradicţii,
astfel încât să permită generalizarea. Ele trebuie însoţite de măsuri ce se impun,
pentru înlăturarea cauzelor care au condus la rezultate negative, sau pentru
îmbunătăţirea performanţelor.

1.6. Procedee specifice analizei financiare


Din metodologia generală a analizei economico-financiare în analiza
financiară se utilizează mai multe procedee şi metode, din care unele aparţin
analizei clasice treadiţionale, iar altele considerate mai moderne.
Dacă, iniţial, analiza financiară desemna doar metodele de examinare a
documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a
contului de rezultate şi a bilanţului, în prezent cîmpul de studiu al analizei s-a
extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor şi procedeelor
utilizate în scopul atingerii obiectivelor.
Deosebirea dintre diferite tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii
a favorizat progresul metodelor de analiză financiară. În acest sens, noţiunea de
echilibru financiar nu are acelaşi conţinut în analiza tradiţională bazată pe bilanţul
financiar, în analiza funcţională bazată pe bilanţul funcţional, sau în analiza prin
fluxuri, care completează metodele tradiţionale, fără însă a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare tradiţionale amintim:
ƒ Compararea situaţiilor financiare
Compararea constituie prima treaptă a metodei a analizei economice,
permite utilizatorilor să compare informaţiile din conturile anuale în timp pentru a
extrage tendinţa privind poziţia financiară şi performanţele întreprinderii, precum
şi în spaţiu cu unităţi similare.
Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de
periodă permite determinarea modificării poziţiei financiare a întreprinderii în
26 Analiză financiară aprofundată

cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani permit evidenţierea


trendului indicatorilor şi stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită
date şi informaţii provenite din 3 - 5 conturi anuale succesive.
Comparaţiile în spaţiu, între întreprinderi din acelaşi sector permit
întreprinderii de a se situa mai bine în cadrul sectorului şi de a-şi cunoaşte forţele
şi slăbiciunile în raport cu concurenţii.
Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă
de un criteriu de referinţă, ale căror cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune
efecturea unor analize factoriale prin utilizarea procedeelor adecvate de
cuantificare a influenţei factorilor.
ƒ Metoda de analiză prin rate (Ratios)
În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus =
calculat, socotit), utilizat la masculin, este sinonim cu: raport, coeficient, procent,
rată.şi desemnează un raport economic sau financiar semnificativ între două
mărimi absolute care reprezintă două posturi sau grupe de posturi din bilanţ, din
contul de rezultat, sau din bilanţ şi din contul de rezultat.
Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub
formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai
semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele
extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relaţii între ele
pentru a obţine o rată semnificativă.
După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul
financiar asupra a numeroase aspecte ale întreprinderii pe care doreşte să le
evidenţieze: rentabilitatea, independenţa financiară, rotaţia activelor, ş.a.
Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 20 de
ani şi ea prezintă avantajul că permite analistului financiar să urmărească
progresul întreprinderii şi să prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Este însă
vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea rate bune la închiderea
exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru întreprindere.
Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind
de multe ori doar un fragment al unor informaţii necesare pentru o decizie
financiară. Rareori o rată luată izolat este semnificativă prin ea însăşi, nefiind
Analiză financiară aprofundată 27

suficientă pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o baterie de rate urmărite în


dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu ale unor întreprinderi similare sau cu
valori standard pot îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor financiare.
Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea cât mai
bună a întreprinderii şi evaluarea cât mai reală a performanţelor şi dificultăţilor
sale, utilizarea corectă a acesteia impune respectarea câtorva cerinţe de bază:
1) Asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi
unităţi.
2) Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să
existe relaţii directe.
3) Compararea ratelor în timp şi spaţiu sau cu valori standard.
Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar,
dar este frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în
general dinamica indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanţ) sau
structura lor, alături de ratele financiare de rotaţie, rentabilitate, finanţare, ş.a.
Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de
organismul specializat care le elaborează, dar acestea vizează în general:
activitatea şi randamentul întreprinderii, marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi
finanţarea; structura financiară şi riscurile.
Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme cuprinzând
baterii de rate care cuprind:
1) Rate de analiză a factorilor de producţie;
2) Rate de gestiune şi de rentabilitate;
3) Rate de exploatare;
4) Rate financiare.
Potrivit Reglementărilor Contabile Româneşti armonizate (OMFP
94/2001), întreprinderile trebuie să raporteze în Nota explicativă 9 Principalii
indicatori economico-financiari următorii indicatori sub formă de rate:
I. Indicatori de lichiditate:
1) Lichiditatea generală;
2) Lichiditatea imediată.
II. Indicatori de risc:
28 Analiză financiară aprofundată

1) Gradul de îndatorare;
2) Acoperirea dobânzilor.
III. Indicatori de activitate:
1) Viteza de rotaţie a stocurilor;
2) Număr de zile de stocare;
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi;
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori;
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
6) Viteza de rotaţie a activelor totale.
IV. Indicatori de profitabilitate:
1) Rentabilitatea capitalului angajat;
2) Marja brută din vânzări.
Ansamblul de rate cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc la:
1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele
deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară;
2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;
3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor
rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare.
ƒ Metoda analizelor specifice
În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de
metode specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii,
analiza rentabilităţii şi riscului, analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza
structurii financiare (calculul levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri,
analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ş.a.
ƒ Utilizarea instrumentului informatic
Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul
şi utilizarea instrumentului informatic în mai multe direcţii:
1) Stocarea datelor;
2) Calculul ratelor;
3) Determinarea echilibrelor financiare;
4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;
5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.
Analiză financiară aprofundată 29

1.7. Etapele analizei financiare


Efecturea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic
financiar complet presupune parcurgerea mai multor etape:
1) Etapa preliminară
Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii, se vor
prezenta informaţii privind: sectorul de activitate; evoluţia cifrei de afaceri în
ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creşterii beneficiului brut şi net, rata
rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor proprii) riscurile, îndatorarea
totală şi ponderea datoriilor pe termen scurt în pasivul bilanţului, ş.a.
2) Examinarea situaţiei financiare presupune:
a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă solduri semnificative privind
activitatea economică şi rentabilitatea (Cascada SIG).
Pornind de la aceste solduri se poate examina structura costurilor şi
evoluţia lor, cu reflectarea în costuri a consumului de resurse.
b) Analiza bilanţului financiar şi funcţional, care vizează evoluţia structurii
financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii capitalurilor.
c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie).
Acesta constituie un examen al politicii de investiţii, de finanţare şi de
distribuire a profitului net, care permite o analiza dinamică a fluxurilor financiare
şi a fluxurilor de trezorerie.
3) Formularea diagnosticului financiar
În sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe ca rezultatele
analizei financiare să fie valorificate diferit, în funcţie de utilizator, vizând
răspuns la întrebări de natură financiară, economică, fiscală, juridică.
O atenţie specială se va acorda aspectelor de natură financiară, cum ar fi
cererea de credite pe termen scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi
acţiuni, noi investiţii, sau din contra, dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze
care trebuie să se bazeze pe informaţii economice, financiare, şi monetare diverse,
în scopul efectuării unor previziuni financiare, prin extrapolarea trecutului, care
poate conduce la mai multe variante de decizii financiare.
30 Analiză financiară aprofundată

CAPITOLUL 2

ANALIZA DIAGNOSTIC A PERFORMANŢELOR ŞI

RISCURILOR PE BAZA CONTULUI DE REZULTAT


2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi
pierdere
Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea
întreprinderii de a obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul
major al întreprinderii este atât mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii
(acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi creşterea valorii sale, pentru asigurarea
propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiţionată de desfăşurarea
unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producţie şi a
capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă.
Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă rezultatul
aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi
surse disponibile pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor,
asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri
rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse
reflectate în cheltuielile aferente.
După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi, în
analiza rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de evaluare care se
exprimă în mărimi absolute şi în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se
obţin sub forma unor marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar indicatorii în
mărimi relative se obţin sub forma unor rate (rapoarte) între diverse rezultate şi
cheltuielile sau capitalurile utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al
întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers,
rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de
Analiză financiară aprofundată 31

rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa cheltuielilor sau a


utilizării capitalurilor.
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat
Profit şi pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care
cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de
la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau
debitor) reflectă performanţa (contraperformanţa) întreprinderii, respectiv
capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea
resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată în două moduri : după
natură şi după funcţii (destinaţie). În prima variantă contul de rezultat este redat
sub formă de tabel, în debit înregistrând cheltuielile, iar în credit veniturile.
Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite
determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri după cum urmează:

Debit Contul de profit şi pierdere Credit


Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
(+) A. Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)

Reglementările contabile româneşti armonizate (OMFP 94/2001) preferă


formatul contului după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului
din exploatare cere detalierea acestui rezultat şi după destinaţie.
32 Analiză financiară aprofundată

Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul


analizei rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al
evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat, se defineşte capacitatea de
autofinanţare a întreprinderii, autofinanţarea şi conceptul de cash-flow, care sunt
la originea conceptului de flux de trezorerie.
De exemplu, rezultatele din contul de profit şi pierdere al întreprinderii
analizate sunt redate în Tabelul 1:

¾ Aplicaţia 1: Structura contului de profit şi pierdere


Tabelul 1
Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Venituri din exploatare - total 535108 700425 + 165317 130,9
2. Cheltuieli de exploatare - total 432100 605817 + 173717 140,2
3. Rezultatul din exploatare (Rexp)(1-2) + 103008 + 94608 - 8400 91,8
4. Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
5. Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 55,9
6. Rezultatul financiar (Rfin)(4-5) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
7. Rezultatul curent (Rcrt)(3+5) 50796 69289 + 18493 136,4
8. Venituri extraordinare - - - -
9. Cheltuieli extraordinare - - - -
10. Rezultatul extraordinar - - - -
11. Venituri totale (1 + 4 + 8) 538204 706066 + 167862 131,2
12. Cheltuieli totale (2 + 5 + 9) 487408 636777 + 149369 130,6
13. Rezultatul brut (Rbr) (11-12) (7+10) 50796 69289 + 18493 136,4
14. Impozitul pe profit (I) 10128 17905 + 7777 176,8
15. Cota procentuală de impozit (i)(%) 19,94 25,84 + 5,90 129,6
16. Rezultatul net [Rnet = Rbr(1-i)] 40668 51384 + 10716 126,3
17. Numărul de acţiuni (mii) 59200 295996 + 236796 500,0
18. Rezultatul net pe acţiune (bază=diluat) 0,687 0,174 - 0,513 25,3

Analiza sumară a structurii rezultatelor înscrise în contul de profit şi


pierdere din Tabelul 1 conduce la următoarele concluzii:
Analiză financiară aprofundată 33

1. Rezultatul din exploatare (beneficiu) s-a redus cu 8,2 % ca uermare a creşterii


mai rapide a cheltuielilor de exploatare (40,2 %) comparativ cu veniturile aferente
(30,9 %).
2. Rezultatul financiar (pierdere) s-a redus cu 54,2 % ca urmare a creşterii
veniturilor financiare cu 82,1 % şi a reducerii cheltuielilor financiare cu 44,1 %.
3. Rezultatul curent (beneficiu) a crescut cu 36,4 % pe seama reducerii pierderii
financiare menţionate , deşi beneficiul din exploatare s-a redus.
4. Lipsa rezultatului extraordinar a permis egalitatea dintre rezultatul curent şi
rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 %, fiind consecinţa creşterii mai rapide a
veniturilor totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (30,6 %).
5. Rezultatul net (beneficiu) a crescut cu 26,3 %, mai puţin decât rezultatul brut,
ca urmare a creşterii mai rapide a impozitului pe profit (cu 76,8 %).
6. Creşterea substanţială a numărului de acţiuni (cu 400%) a diminuat beneficiul
net pe acţiune cu aproape 75 %.
7. Se remarcă egalitatea rezultatului net pe acţiune de bază cu rezultatul pe acţiune
diluat.

2.2. Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune


Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate
pentru a obţine indicatori necesari gestiunii, prin intermediul Tabloului soldurilor
intermediare de gestiune (Cascada SIG).
Aceste solduri, determinate sub forma unor marje, pot fi împărţite în
două categorii: SIG – activitate şi SIG – rentabilitate.
În partea finală a tabloului se determină două mărimi care, fără a fi
solduri intermediare au o mare importanţă pentru caracterizarea situaţiei
financiare a întreprinderii - capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea - solduri
reziduale, care prezintă interes în analiza financiară prin semnificaţie şi utilitate.

Pe baza structurării datelor din contul de profit şi pierdere al


întreprinderii luate în studiu se obţine Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune
– Cascada SIG din Tabelul 2:
34 Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 2: Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune


Tabelul 2
Nr. Solduri intermediare de gestiune Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 4465 6134 + 1669 137,4
2. - Costul mfurilor vândute (Chmf) 4158 5350 + 1192 128,7
3. Marja comercială (Mc)(1-2) 307 784 + 477 155,0
4. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 + 246833 146,5
5. Cifra de afaceri netă (CA)(1+4) 535016 783518 + 248502 146,4
6. Variaţia stocurilor (±ΔS) - 4924 - 89949 - 85025 1826
7. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 + 1656 376,8
8. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7) 526225 689688 + 163463 131,0
9. - Consumuri intermediare (Ci) 292546 380067 + 87521 129,9
10. Valoarea adăugată (Vad)(3 + 8 - 9) 233987 310405 + 76418 132,6
11. + Subvenţii de exploatare - - - -
12. - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,9
13. - Cheltuieli cu personalul 112265 152105 + 39840 135,5
14. Excedent brut de exploatare(EBE) 116167 149859 + 33692 129,0
15. + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
16. - Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 40445 504
17. - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,2
18. Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
19. + Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
20. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 56
21. Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
22. Rezultatul curent (Rcrt) (18 + 21) 50796 69289 + 18493 136,4
23. + Venituri extraordinare - - - -
24. - Cheltuieli extraordinare - - - -
25. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
26. Rezultatul brut (Rbr) (22 + 25) 50796 69289 + 18493 136,4
27. Venituri totale 538204 706066 + 167862 131,2
28. Cheltuieli totale 487408 636777 + 149369 130,6
29. - Impozitul pe profit 10128 17906 + 7777 176,8
30. Rezultatul net (Rnet)(29 - 30) 40668 51384 + 10716 126,3
Analiză financiară aprofundată 35

2.2.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea


Din punctul de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de
gestiune caracteristice exploatării sunt indicatorii valorici ai producţiei şi
comercializării, care permit în sumarea tuturor rezultatelor obţinute de
întreprindere, materializate în produse finite, semifabricate, prestaţii destinate
pieţei sau utilizării în interes propriu şi imobilizate în întreprindere:
1) Cifra de afaceri (CA) - exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu ocazia
activităţii curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul relaţiei:
CA = Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf)
+ Producţia vândută (activitatea industrială)(Pv).
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin
activitatea de comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), fiind
element al valorii adăugate şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).
3) Producţia exerciţiului (Pex) - cuprinde bunurile şi serviciile produse de
întreprindere în cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egală cu suma:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (± ΔS) + Producţia
imobilizată (Pi).
4) Valoarea adăugată (Vad) - exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul
economic prin propria activitate şi se calculează cu relaţia:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) –
- Consumurile intermediare (Ci).

Din Tabelul 6 se desprind următoarele concluzii privind SIG - activitate:


1. Creşterea marjei comerciale cu 477 milioane lei (55 %) s-a datorat creşterii mai
rapide a veniturilor din vânzarea mărfurilor faţă de costul de cumpărare (137,4 >
128,7 %).
2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 248502 milioane lei (46,4 %) s-a datorat atât
creşterii producţiei vândute cât şi a vânzărilor de mărfuri.
3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 163463 milioane lei (31 %) s-a datorat atât
creşterii destocajului cât şi creşterii producţiei imobilizate.
36 Analiză financiară aprofundată

4. Creşterea valorii adăugate cu 76418 milioane lei (32,6 %) a fost consecinţa


creşterii mai rapide a producţiei exerciţiului faţă de creşterea consumurilor
intermediare (131 > 129,9 %).

Aceste solduri intermediare de gestiune, ca indicatori valorici ai


activităţii de producţie şi comercializare, rezultă din evaluarea bănească a
volumului fizic (q) al activităţii cu ajutorul preţului (p):
Q=Σq·p
Gradul de realizare a valorii producţiei (IQ) este influenţat atât de
dinamica volumului fizic (Iq) cât şi de dinamica preţului (Ip):

IQ =
Q1
⋅ 100 =
∑ q1 ⋅p1 ⋅ 100 = Iq ⋅ Ip (%).
Q0 ∑ q0 ⋅ p0 100
Pentru a asigura comparabilitatea datelor privind evoluţia reală a
indicatorilor fizici se impune fie utilizarea unor preţuri constante (p), fie calculul
mărimii reale a volumului producţiei (Qreal) cu ajutorul indicelui preţurilor:

Iq =
∑ q1 ⋅ p ⋅ 100 sau:
∑ q0 ⋅ p
Q real =
Q1
, în care: Ip =
∑ q1 ⋅ p1 ⋅ 100 .
Ip ∑ q1 ⋅ p 0
În cazul unei rate a inflaţiei mai mari de 10 %, creşterea reală a
indicatorilor fizici impune deflatarea cu ajutorul formulei lui Fisher:
⎛ 1 + Cr nom ⎞ Cr nom − Ri
Cr = ⎜ − 1⎟ ⋅ 100 = ⋅ 100 (%),
⎝ 1 + Ri ⎠ 1 + Ri
în care:
Cr = Creşterea reală;
Cr nom = Creşterea nominală.
De exemplu, la o creştere nominală de 50 %, şi o rată a inflaţiei de 30 %,
50 − 30
creşterea reală (Cr) a indicatorului este de : Cr = ⋅ 100 = 15,4 % .
1 + 30
La o rată a inflaţiei mai mică de 10 %, creşterea reală este diferenţa:
Cr = Cr nominală – Rata inflaţiei.
Analiză financiară aprofundată 37

2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri


Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activităţii oricărei
întreprinderi, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanţă în măsura în care
condiţionează mărimea profitului şi ratei rentabilităţii.
Cifra de afaceri caracterizează volumul afacerilor realizate cu terţii în
urma activităţii curente a întreprinderii şi reprezintă suma totală a veniturilor
rezultate din livrarea produselor, executarea de lucrări şi prestări de servicii
(veniturile din activitatea de bază) şi alte venituri din exploatare, mai puţin
rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.
În cazul întreprinderilor productive care nu desfăşoară şi operaţiuni de
vânzare – cumpărare, cifra de afaceri cuprinde producţia vândută (Pv):
CA = Pv = ∑ [q (S)] · p
în care:
q = Volumul fizic al vânzărilor;
S = Structura vânzărilor;
p = Preţul de vânzare unitar.
La unităţile cu profil comercial, cifra de afaceri cuprinde veniturile din
vânzările de mărfuri:
R⋅ A
CA = Vmf = ,
100
în care:
R = Volumul mărfurilor desfăcute;
A = Cota medie de adaos comercial.
La întreprinderilor cu activitate complexă, de producţie şi comercială,
cifra de afaceri cuprinde producţia vândută (Pv) şi vânzările de mărfuri (Vmf):
CA = Pv + Vmf.
Producţia vândută (Pv) reprezintă totalitatea vânzărilor din activitatea de
producţie şi depinde de producţia marfă fabricată (Pmf), care reflectă valoarea
bunurilor destinate livrării: produsele finite (Pf), semifabricatele (Sv) destinate
vânzării, lucrările executate şi serviciile prestate (Li), chiriile, locaţiile de gestiune
şi redevenţele (Clr) încasate:
38 Analiză financiară aprofundată

Pmf = Pf + Sv + Li + Clr.
În aceste condiţii, cifra de afaceri raportată la valoarea producţiei marfă
fabricate (Pmf) caracterizează gradul de valorificare (Gv) a producţiei marfă:
CA
Gv = ⋅ 100 .
Pmf
Un grad de valorificare mai mic de 100 % reflectă stocuri şi facturi
neîncasate, ceea ce arată dificultăţi în desfacerea producţiei fabricate.
Potrivit normelor contabile în vigoare, cifra de afaceri include valoarea
mărfurilor şi a serviciilor la preţ de facturare, indiferent de gradul de încasare a
contravalorii acestora.
A. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri
Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri trebuie să pună în evidenţă
care au fost principalele surse de venituri ale întreprinderii în perioada analizată,
cum au evoluat ele în timp şi ce tendinţă cunosc.
Analiza surselor de venituri trebuie corelată cu poziţia întreprinderii pe
piaţă în raport cu concurenţii, creşterea cotei de piaţă fiind favorabilă creşterii
veniturilor. Cota de piaţă a întreprinderii (Cp) se determină ca raport între cifra de
afaceri proprie (Cap) şi cifra de afaceri totală a sectorului (CAt):
CAp
Cp = ⋅ 100 .
CAt
Dacă produsele întreprinderii sunt valorificate şi pe piaţa externă, analiza
evidenţiază structura cifrei de afaceri după provenienţă, conform Tabelului 3:

¾ Aplicaţia 3: Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri


Tabelul 3
Nr. Elemente de calcul Exerciţiul financiar Indici StructuraCA(%)
crt. (milioane lei) Precedent Curent (%) S0 S1
1. Producţia vândută 530551 777384 146,5 99,16 99,21
2. Vânzări de mărfuri 4465 6134 137,4 0,84 0,79
3. CA netă, din care: 535016 783518 146,5 100 100
4. - la Intern 460863 659487 143,1 86,14 84,17
5. - la Export 74153 124031 167,3 13,86 15,83
Analiză financiară aprofundată 39

Din datele Tabelului 3 se constată următoarele:


1. Dinamica ascendentă a cifrei de afaceri, atât pe total, cât şi pe elemente.
2. Ponderea dominantă în cifra de afaceri o deţine producţia vândută (peste 99 %).
3. În totalul cifrei de afaceri, a crescut ponderea exportului de la 13,86 la 15,83 %.

B. Analiza factorială a cifrei de afaceri


1. Modificarea absolută a cifrei de afaceri este diferenţa:
∆ = CA1 - CA0 = 783518 - 535016 = + 248502 mil. lei,
2. Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆Pv + ∆Vmf,
în care:
∆Pv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei;
∆Vmf = Vmf1 – Vmf0 = 6134 – 4465 = + 1669 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Pv + ∆Vmf = 246833 + 1669 = + 248502 mil lei = ∆,
3. Modificarea relativă a cifrei de afaceri este diferenţa:
∆r = ICA – 100 = 146,4 – 100 = + 46,4 %.
4. Factorii de influenţă sunt următorii:
∆r = ∆rPv + ∆rVm,
în care:
ΔPv 246833
ΔrPv = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 46,1 % ;
CA0 535016
ΔVm 1669
ΔrVm = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,3 % .
CA0 535016
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆rPv + ∆rVm = 46,1 + 0,3 = 46,4 % = ∆r.
În concluzie:
1. Cifra de afaceri a crescut atât datorită producţiei vândute mai ales prin
accentuarea ponderii exportului cât şi a vânzărilor de mărfuri, care s-au redus ca
pondere, ceea implică aprofundarea factorilor de creştere a cifrei de afaceri pe o
treaptă superioară, în funcţie de factorii specifici.
40 Analiză financiară aprofundată

a) Analiza factorială a producţiei vândute:


Modelul de calcul al producţiei vândute, Pv = ∑q(S)·p, permite
determinarea factorilor de creştere: volumul fizic al vânzărilor (q), structura
sortimentală a vânzărilor (S) şi preţul de vânzare (p).
Efectuăm analiza factorială a producţiei vândute pe baza Tabelului 4

¾ Aplicaţia 4: Analiza producţiei vândute


Tabelul 4
Produse Cantitatea Preţul unitar Valoarea vânzărilor
convenţionale vândută (mii) (mii lei) (milioane lei)
q0 q1 p0 p1 Pv0 = q0 . p0 Pv1 = q1 . p1
A – tone 271 408 785 800 212221 326501
B – bucăţi 4127 5640 45 51 185692 287632
C – bucăţi 1638 1944 81 84 132638 163251
Total x x 236 373 530551 777384

Din datele Tabelului 4 se desprind următoarele concluzii:


Modificarea absolută a producţiei vândute este diferenţa:
Δ = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = Δq + ΔS + Δp,
în care:
∆q = ∑[q1(S0)·p0] - Pv0 = Pv0·Iq –530551= 731099–530551=200548 mil. lei;
∆S = ∑[q1(S1)·p0] - ∑[q1(S0)·p0] = 731544 –731099 = 445 mil. lei;
∆p = ∑[q1(S1)·p1] - ∑[q1(S1)·p0 = 777384 – 731544 = + 45840 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δq + ΔS + Δp = 200548 + 445 + 45840 = + 246833 mil. lei = Δ
Modificarea relativă este diferenţa:
Δr = IPv – 100 = 146,1 – 100 = + 46,1 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
ΔrPv = Δrq + ΔrS + Δrp,
în care:
Analiză financiară aprofundată 41

Δq 200548
Δrq = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 37 ,5 %;
CA0 535016
ΔS + 445
ΔrS = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,08 %;
CA0 535016
Δp + 45840
Δrp = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 8,6 %.
CA0 535016
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δrq + ΔrS + Δrp = + 37,5 + 0,08 + 8,6 = + 46,1 % = ΔrPv.
În concluzie:
1.Creşterea producţiei vândute a fost consecinţa creşterii volumului fizic şi a
preţurilor unitare ale produselor.
2. Modificarea structurii sortimentale a majorat producţia vândută prin creşterea
ponderii produsului A, cu preţul superior preţului mediu (785 > 236).
b) Analiza factorială a vânzărilor de mărfuri:
Veniturile din vânzările de mărfuri se determină în funcţie de volumul
mărfurilor desfăcute – rulajul R – (circulaţia mărfurilor) şi de cota procentuală
medie de adaos comercial ( A ), sau marja comercială exprimată procentual:
R ⋅ A R ⋅ ∑ S ⋅ A / 100
Vmf = = ,
100 100
în care:
S = Structura desfacerilor pe grupe de mărfuri;
A = Cota procentuală de adaos pe grupe de mărfuri.
Efectuăm analiza factorială a vânzărilor de mărfuri pe baza Tabelului 5:

¾ Aplicaţia 5: Analiza vânzărilor de mărfuri


Tabelul 5
Nr. Elemente de calcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (±Δ) (%)
1. Volum desfaceri (R) –mil. lei 14883 18587 + 3704 125,0
2. Cota medie de adaos ( A ) - % 30,0 33,0 + 3,0 110,0
3. Vânzări mărfuri (Vmf) - mil.lei 4465 6134 + 1669 137,4

Din analiza datelor Tabelului 5 se constată următoarele:


42 Analiză financiară aprofundată

Modificarea vânzărilor de mărfuri este diferenţa:


Δ = Vmf1 – Vmf0 = 6134 – 4465 = + 1669 mil. lei:
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔR + Δ A , în care:

ΔR =
(R1 − R0 ) ⋅ A 0 = + 3704 ⋅ 30 = + 1112 mil. lei;
100 100
18587 ⋅ (+ 3)
R1 ⋅ ⎛⎜⎝ A1− A 0 ⎞⎟⎠
ΔA = = = + 557 mil. lei.
100 100
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔR + Δ A = + 1112 + 557 = + 1669 mil lei = ΔVmf.
Modificarea relativă: Δr = IVm – 100 = 137,4 – 100 = + 37,4 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
ΔrVmf = ΔrR + Δr A ,
în care:
ΔR + 1112
ΔrR = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,2 %;
CA0 535016
ΔA + 557
ΔrA = ⋅ ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,1 %.
CA0 535016
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrR + Δr A = + 0,2 + 0,1 = + 0,3 % = ΔrVmf.
Deci, veniturile din vânzările de mărfuri au crescut atât prin creşterea
cantităţii vândute cât şi a cotei medii de adaos comercial.
Sistemul factorial al cifrei de afaceri este următorul:
∆q = + 200548 mil. lei
∆Pv = + 246833 ∆S = + 445 mil. lei
mil. lei ∆p = + 45840 mil. lei
∆ = + 248502
mil. lei ∆R = + 1112 mil. lei
∆Vmf = + 1669
mil. lei ∆ A = + 557 mil. lei
Analiză financiară aprofundată 43

2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului


Producţia exerciţiului (Pex) este indicatorul valoric care dimensionează
întreaga activitate desfăşurată de întreprindere în cursul unui exerciţiu, fiind utilă
şi necesară în analiza volumului activităţii întreprinderilor cu ciclu lung, unde
finalizarea produselorare o durată relativ mare (peste o lună) şi în consecinţă
producţia neterminată (în curs de execuţie) deţine o pondere mare.
Producţia exerciţiului se compune din bunurile şi serviciile produse de
întreprindere, indiferent de destinaţie: vânzare, stocare sau imobilizare, fiind
apreciată ca o producţie globală a exerciţiului financiar.
Exprimând nivelul real de activitate al întreprinderii, acest sold
intermediar de gestiune se determină prin însumarea producţiei vândute (Pv) cu
producţia stocată (Ps) şi cu producţia imobilizată (Pi):
Pex = Pv + Ps + Pi.
Producţia vândută cuprinde produsele vândute şi serviciile prestate la
preţ de facturare fără taxe (cifra de afaceri din activitatea de bază).
Producţia stocată cuprinde variaţia (± ∆S) a stocurilor de produse finite,
semifabricate, producţie neterminată şi se calculează ca diferenţă între stocurile
finale (Sf), respectiv Soldul creditor al contului 711 şi stocurile iniţiale (Si), adică
Soldul debitor al contului 711:
∆S = Sf – Si.
Producţia imobilizată cuprinde lucrări efectuate de întreprindere, fără a fi
destinate pieţei, ci conservării şi folosirii în interes propriu: imobilizările
corporale şi necorporale realizate pe cont propriu şi alte investiţii efectuate prin
efort propriu.
Deşi totalizează volumul întregii activităţi a întreprinderii în cursul unui
exerciţiu financiar, producţia exerciţiului prezintă dezavantajul neomogenităţii
elementelor luate în calcul care afectează comparabilitatea: în timp ce producţia
vândută este evaluată în preţuri de vânzare (exclusiv TVA), producţia stocată,
care poate cuprinde şi provizioanele pentru depreciere, ca şi producţia imobilizată
sunt evaluate în costuri de producţie.
Analiza factorială a indicatorului presupune mai multe trepte de
44 Analiză financiară aprofundată

diviziune, aşa cum se prezintă în exemplul următor (Tabelul 6):

¾ Aplicaţia 6: Analiza dinamicii producţiei exerciţiului


Tabelul 6
Nr. Elemente decalcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Producţia vândută - Pv 530551 777384 + 246833 146,5
2. Producţia stocată (± ΔS) - 4924 - 89949 - 85025 1826
3. Sold C ct 711(+)(Sf) 50069 29637 - 20432 59,2
4. Sold D ct 711(-)(Si) 54993 119586 + 64593 217,5
5. Producţia imobilizată - Pi 598 2254 + 1656 376,8
6. Producţia exerciţiului - Pex 526225 689689 + 163464 131,1

Din analiza datelor Tabelului 6 se constată următoarele:


Modificarea producţiei exerciţiului este diferenţa:
Δ = 689689 – 526225 = + 163464 mil lei
Factorii de influenţă sunt următorii:
A. Treapta I: Δ = ΔPv + ΔPs + ΔPi,
în care:
ΔPv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei;
ΔPs = Ps1 – Ps0 = - 89949 – (- 4924) = - 85025 mil. lei;
ΔPi = Pi1 – Pi0 = 2254 – 598 = + 1656 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔPv + ΔPs + ΔPi = 246833 – 85025 + 1656 = + 163464 mil. lei = Δ
Abaterea relativă este diferenţa:
Δr = IPex – 100 = 131,1 – 100 = + 31,1 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi,
în care:
ΔPv + 246833
ΔrPv = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 46,9 %;
Pex0 526225
ΔPs − 85025
ΔrPs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 16,1 %;
Pex0 526225
Analiză financiară aprofundată 45

ΔPi + 1656
ΔrPi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,3 % .
Pex0 526225
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = 46,9 – 16,1 + 0,3 = + 31,1 % = Δr.
B. Treapta a doua: ΔPs = - 85025 mii lei = ΔSf + ΔSi,
în care:
ΔSf = Sf1 – Sf0 = 29637 – 50069 = - 20432 mil lei;
ΔSi = Si0 – Si1 = 54993 – 119586 = - 64593 mil lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔSf + ΔSi = -20432 - 64593 = - 85025 mii lei = ΔPs
În procente, influenţele se prezintă astfel:
ΔrPs = ΔrSf + Δr Si,
în care:
ΔSf − 20432
ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 3,8 %
Pex0 526225
ΔSi − 64593
ΔrSi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 12,3 %.
Pex0 526225
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrSf + ΔrSi = - 3,8 - 12,3 = - 16,1 % = ΔrPs.
Sistemul factorial al producţiei exerciţiului este următorul:
∆q = 200548 mil.lei
∆Pv = + 246833 mil.lei ∆S = 445 mil. lei
∆p = 45840 mil. lei
∆ = +163464mil.lei ∆Pi = + 1656 mil. lei
∆Sf = - 20432 mil.lei
∆Ps = - 85025 mil. lei
∆Si = - 64593 mil. lei
În concluzie:
1. Creşterea producţiei exerciţiului cu 163464 milioane. lei a fost consecinţa
creşterii producţiei vândute şi a producţiei imobilizate.
2. Reducerea producţiei stocate (destocajul) a diminuat producţia exerciţiului ceea
ce s-a realizat prin reducerea stocurilor finale şi creşterea socurilor iniţiale.
46 Analiză financiară aprofundată

Producţia exerciţiului poate fi majorată prin creşterea cifrei de afaceri, cu


efecte favorabile asupra veniturilor, dar şi prin creşterea stocurilor şi a producţiei
imobilizate. De aceea analiza urmăreşte modificarea structurii producţiei
exerciţiului şi elementele cu rol determinant în creşterea acesteia.
De exemplu, detaliind structura producţiei exerciţiului din Tabloul SIG
(Tabelul 1), rezultă următoarele (Tabelul 7):

¾ Aplicaţia 7: Analiza structurii producţiei exerciţiului


Tabelul 7
Nr. Elemente decalcul Exerciţiul financiar Structura producţiei
crt. (milioane lei) Precedent Curent S0 (%) S1 (%)
1. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 100,82 112,72
2. Producţia stocată (ΔS ±) - 4924 - 89949 - 0,93 - 13,04
3. Producţia imobilizată (Pi) 598 2254 0,11 0,32
4. Producţia exerciţiului (Pex) 526225 689689 100 100

Din datele Tabelului 7 se desprind următoarele concluzii:


1. Elementul dominant în producţia exerciţiului a fost producţia vândută, pe
seama căreia a crescut, şi care a depăşit-o ca urmare a creşterii destocajului de la
0,93 la 13,04 procente faţă de totalul producţiei exerciţiului.
2. Producţia imobilizată a crescut atât ca valoare, cât şi ca pondere în totalul
producţiei exerciţiului, pe cared a majorat-o corespunzător.
Producţia exerciţiului caracterizează întreaga gamă de activităţi şi poate
creşte de la o perioadă la alta în urma unor investiţii în imobilizări, sau prin
creşterea producţiei stocate.
Creşterea stocurilor constituie un semnal de alarmă în cazul scăderii
vânzărilor, ceea ce impune urmărirea atentă a dinamicii acestora.
Creşterea vânzărilor ca şi a stocurilor poate fi consecinţa utilizării unor
materii prime mai scumpe, de aceea rata de creştere a cifrei de afaceri trebuie
comparată cu ratele întreprinderilor din acelaşi sector pentru o mai bună situare a
întreprinderii, iar producţia exerciţiului trebuie studiată pe mai mulţi ani
comparativ cu producţia medie a întreprinderilor similare.
Analiză financiară aprofundată 47

2.2.1.3. Analiza valorii adăugate


Producţia exerciţiului este indicatorul de bază utilizat în analiză pentru
determinarea valorii adăugate. Activitatea întreprinderii în cursul exerciţiului este
reprezentată prin producţia exerciţiului pentru care aceasta a consumat prestaţii
externe sub forma unor consumuri intermediare.
Diferenţa care rămâne după deducerea acestor consumuri din producţia
realizată în cursul unui exerciţiu reprezintă partea de producţie care îşi găseşte
originea în funcţionarea întreprinderii prin aportul factorilor de producţie şi ea
reprezintă valoarea adăugată produsă.
Această producţie traduce rolul creator al întreprinderii, exprimă crearea
sau creşterea valorii aduse de întreprindere bunurilor şi serviciilor achiziţionate de
la terţi prin activităţile de producţie sau de comercializare şi măsoară ceea ce
adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria activitate, prin utilizarea
factorilor de producţie.
Întreprinderea produce bunuri şi servicii, dar consumă o parte a
producţiei altor întreprinderi şi numai diferenţa dintre ceea ce produce si ceea ce
consumă în acest scop măreşte valoarea propriei producţii.
Din aceste considerente, valoarea adăugată are o importanţă mai mare
decât cifra de afaceri, care nu poate oferi singură o imagine adevărată a
întreprinderii; în sensul că pot exista întreprinderi cu aceeaşi cifră de afaceri,
foarte deosebite după obiectul de activitate , care însă realizează valoare adăugată
diferită, singura care le poate măsura puterea economică reală.
Valoarea adăugată se situiază între cumpărări (piaţa amonte) şi vânzări
(piaţa aval), fiind instrumentul de măsură a mijloacelor de acţiuni autonome ale
întreprinderii care caracterizează, mai fidel decât cifra de afaceri, performanţa
întreprinderii.
Prin conţinutul său, valoarea adăugată este unul dintre indicatorii cei mai
semnificativi ai activităţii întreprinderii, suma valorilor adăugate ale tuturor
agenţilor economici constituind produsul intern brut (PIB):
∑ Vad = PIB.
În activitatea practică, valoarea adăugată constituie atât un instrument de
48 Analiză financiară aprofundată

analiză cât şi un mijloc de gestiune.


Ca instrument de analiză, valoarea adăugată permite aprecierea
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii: puterea economică reală a
acesteia, contribuţia factorilor de producţie la crearea propriei bogăţii, contribuţia
întreprinderii la crearea PIB, capacitatea de a-şi asigura prin forţe proprii un
anumit număr de faze de producţie (în funcţie de gradul de integrare economică).
Este un mijloc de apreciere a taliei întreprinderii, mai semnificativ decât
cifra de afaceri, care exprimă veniturile din activitatea de producţie şi comerţ.
Utilizată în comparaţii intra-sectoriale, valoarea adăugată poate reflecta
diferenţe structurale între întreprinderi similare, prin prisma raportului dintre
factorii de producţie încorporaţi în activitatea economică.
Ca mijloc de gestiune, valoarea adăugată caracterizează exploatarea
întreprinderii, fiind utilizată în gestiunea previzională, în controlul de gestiune,
precum şi în fiscalitate, pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată.
Calculul valorii adăugate se bazează pe două metode: substractivă şi
aditivă
A. Analiza valorii adăugate calculate prin metoda substractivă
După această metodă, valoarea adăugată (Vad) este diferenţa dintre
producţia exerciţiului (plus marja comercială) şi consumurile (Ci) de bunuri şi
servicii provenite de la terţi:
Vad = Pex + Mc – Ci
Marja comercială (Mc) este diferenţa dintre vânzările de mărfuri (Vmf) şi
costul de cumpărare a mărfurilor (Chmf). Această marjă este suplimentul de
valoare adusă de activitatea comercială, fiind o valoare adăugată vândută.
La întreprinderile producătoare fără activităţi comerciale valoarea
adăugată este diferenţa:
Vad = Pex – Ci.
Consumurile intermediare sunt bunuri şi servicii cumpărate din exterior:
materii prime, materiale consumabile (Mp), utilităţi (U), alte prestaţii externe
(Ape) şi alte cheltuieli materiale (Acm):
Ci = Mp + M + U + Ape + Acm.
Exemplificăm analiza valorii adăugate calculate după această metodă pe
Analiză financiară aprofundată 49

baza Tabelului 8 folosind datele din contul de profit şi pierdere:

¾ Aplicaţia 8: Calculul valorii adăugate prin metoda substractivă


Tabelul 8
Nr. Elemente decalcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 4465 6134 + 1669 137,4
2. Chelt. privind mărfurile (Chmf) 4158 5350 + 1192 128,7
3. Marja comercială (Mc)(1 - 2) 307 784 + 477 155,0
4. Producţia exerciţiului (Pex) 526225 689689 + 163464 131,1
5. Consumuri intermediare (Ci) 292545 380068 +87523 129,9
6. Mat.prime, mat.consumabile (Mp) 219897 296076 + 76179 134,6
7. Alte cheltuieli materiale (M) 1893 2879 + 986 152,0
8. Alte cheltuieli din afară (U) 49305 48420 - 885 98,2
9. Alte prestaţii externe (Ape) 21450 32693 + 11243 152,4
10. Valoarea adăugată (Vad)(3 + 4 - 5) 233987 310405 + 76418 132,6

Din datele Tabelului 8 rezultă următoarele:


Modificarea absolută a valorii adăugate este diferenţa:
Δ = Vad1 – Vad0 = 310405 – 233987 = + 76418 mil. lei.
Modificarea procentuală a valorii adăugate este diferenţa:
Δr = IVad – 100 = 132,6 – 100 = + 32,6 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
a) Pe prima treaptă:
Δ = ΔPex + ΔMc + ΔCi,
în care:
ΔPex = Pex1 – Pex0 = 689689 – 526225 = + 163464 mil. lei;
ΔMc = Mc1 – Mc0 = 784 – 307 = + 477 mil. lei;
ΔCi = Ci0 – Ci1 = 292545 – 380068 = - 87523 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔPex + ΔMc + ΔCi = + 163464 + 477 - 87523 = + 76418 mil. lei = Δ;
În procente, influenţele factorilor sunt următoarele:
50 Analiză financiară aprofundată

ΔPex + 163464
ΔrPex = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 69,8 %;
Vad 0 233987
ΔMc + 477
ΔrMc = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0 ,2 % ;
Vad 0 233987
ΔCi − 87523
ΔrCi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 37 ,4 %.
Vad 0 233987
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrPex + ΔrMc + ΔrCi = + 69,8 + 0,2 - 37,4 = + 32,6 % = Δ.
b) Pe treapta a doua:
a) Influenţa producţiei exerciţiului:
ΔPex =163464 mil.lei = ΔPv + ΔPs + ΔPi,
în care:
ΔPv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei;
ΔPs = Ps1 - Ps0 = - 89949 – ( - 4924) = - 85025 mil. lei;
ΔPi = Pi1 - Pi0 = 2254 – 598 = + 1656 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔPv + ΔPs + ΔPi = 246833 – 85025 + 1656 = + 163464 = ΔPex;
Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele:
ΔPv + 246833
ΔrPv = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 105,5 %;
Vad 0 233987
ΔPs − 85025
ΔrPs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 36,3 %;
Vad 0 233987
ΔPi 1656
ΔrPi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,6 %.
Vad 0 233987
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = + 105,5 - 36,3 + 0,7 = + 69,8 % = ΔrPex.
b) Influenţa marjei comerciale:
ΔMc = + 477 mil.lei = ΔVmf + ΔChmf,
în care:
ΔVmf= (Vmf1 – Vmf0) = 6134 - 4465 = + 1669 mil. lei;
ΔChmf= (Chmf0 - Chmf0) = 4158 - 5350 = -1192 mii lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
Analiză financiară aprofundată 51

ΔVmf + ΔChmf= + 1669 -1192 = + 477 mil. lei = ΔMc;


Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele:
ΔVmf + 1669
ΔrVmf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,7 %
Vad 0 233987
ΔChmf − 1192
ΔrChmf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = - 0,5 %
Vad 0 233987
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrVmf + ΔrChmf = +0,7 – 0,5 = + 0,2 % = ΔrMc.
c) Influenţa consumurilor intermediare:
∆Ci = - 87523 mil. lei = ∆Mp + ∆U + ∆Ape + ∆Acm,
în care:
∆Mp = Mp0 – Mp1= 219897 - 296076= - 76179 mil. lei;
∆U = U0 – U1 = 49305 – 48420 = + 885 mil. lei;
∆Ape = Ape0 - Ape1= 21450 – 32693 = - 11243 mii lei;
∆Acm = Acm0 – Acm1= 1893 - 2879 = - 986 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Mp + ∆U+ ∆Ape + ∆Acm= -76179 + 885 -11243 - 986= -87523 mil lei = ∆Ci;
Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele:
ΔMp − 76179
ΔrMp = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 32,5 % ;
Vad 0 233987
ΔU 885
ΔrU = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0 ,3 %;
Vad 0 233987
ΔApe − 11243
ΔrApe = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 4,8 %;
Vad 0 233987
ΔAcm − 986
ΔrAcm = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 0,4 %.
Vad 0 233987
Prin însumare se verifică egalitatea
∆rMp + ∆rU + ∆rApe + ∆rAcm = - 32,5 + 0,3 - 4,8 - 0,4 = -37,4 % = ∆rCi.
În concluzie:
1. Creşterea valorii adăugate s-a datorat atât producţiei exerciţiului cât şi marjei
comerciale, majorarea cheltuielilor pentru achiziţionarea consumurilor
intermediare a diminuat corespunzător valoarea adăugată.
52 Analiză financiară aprofundată

B. Analiza factorilor de creştere a valorii adăugate calculate prin


metoda substractivă
Indicatorul valoare adăugată îndeplineşte funcţii calitative deosebit de
importante în sistemul indicatorilor valorici utilizaţi în analiză. Astfel, el se
foloseşte la calculul productivităţii muncii, la calculul unor indicatori de eficienţă
economică, precum şi la determinarea TVA.
Cu cât este mai mare ponderea valorii adăugate în producţia exerciţiului,
cu atât se demonstrează creşterea mai rapidă a efortului creator al muncii şi
reducerea relativă a consumurilor din afară.
Relaţia de calcul a valorii adăugate după metoda substractivă fără marja
comercială (Vad = Pex – Ci) pune în evidenţă următoarele corelaţii care asigură
creşterea acestui indicator:
a) Producţia exerciţiului să crească mai repede decât cheltuielile materiale;
b) Cu aceleaşi cheltuieli materiale să se obţină o producţie cât mai mare;
c) La acelaşi volum al producţiei, cheltuielile materiale să se reducă.
Oricare dintre variante presupune în final decalajul între ritmurile de
creştere a producţiei exerciţiului şi consumurilor intermediare: IPex > ICi.
În acest sens , rata valorii adăugate în producţia exerciţiului este cu atât
mai mare cu cât ponderea consumurilor intermediare (S Ci) este mai mică:
În funcţie de această pondere, pot fi determinaţi factorii de creştere a
valorii adăugate, a cărei relaţie de calcul este următoarea:
Pex ⋅ SC i ⎛ SC i ⎞
Vad = Pex − = N ⋅ W ⋅ ⎜1 − ⎟,
100 ⎝ 100 ⎠
în care:
Pex ⋅ SC i
Pex = N ⋅ W ; Ci = ,
100
unde:
N = Numărul de muncitori;
W = Productivitatea anuală a muncii.
Exemplificăm analiza factorială a valorii adăugate după acest model pe
baza datelor Tabelului 9:
Analiză financiară aprofundată 53

¾ Aplicaţia 9: Analiza valorii adăugate prin metoda substractivă


Tabelul 9
Nr. Elemente decalcul Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Prod. exerciţiului (Pex) (mil. lei) 526225 689689 + 163464 131,10
2. Numărul de muncitori (N) 1241 1209 - 32 97,42
3. Productivitatea anuală (Wa) 424,033 570,463 + 146,43 134,53
4. Consumuri intermediare (Ci) 292528 380018 + 87490 129,91
5. Ponderea cons. intermed. (SCi) (%) 55,59 % 55,10 % - 0,49 % 99,11
6. Valoarea adăugată (Vad) (mil lei) 233697 309671 + 75974 132,5

Din datele Tabelului 9 se desprind următoarele concluzii:


Modificarea absolută a valorii adăugate este diferenţa:
Δ = Vad1 – Vad0 = 309671 – 233697 = + 75974 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔN + ΔWa + ΔSCi ,
în care:
⎛ SCi 0 ⎞
ΔN = ( N 1 − N 0 ) ⋅ Wa 0 ⋅ ⎜1 − ⎟ = - 32 · 424,033 · 0,4441 = - 6026 mil. lei;
⎝ 100 ⎠
⎛ SCi 0 ⎞
ΔWa = N 1 ⋅ (Wa1 − Wa 0 ) ⋅ ⎜1 − ⎟ = 1209 · (+146,43) · 0,4441 = 78620 mil. lei;
⎝ 100 ⎠
⎛ SCi 0 − SCi1 ⎞
ΔSci = N 1 ⋅ Wa1 ⋅ ⎜ ⎟ = 1209 · 570,463 · (+ 0,0049) = 3380 mil. lei.
⎝ 100 ⎠
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔN + ΔWa + ΔSci = - 6026 + 78620 + 3380= + 75974 mil. lei = Δ.
Modificarea procentuală a valorii adăugate este diferenţa:
Δr = IVad – 100 = 132,5 – 100 = + 32,5 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = ΔrN + ΔrWa + ΔrSCi,
în care:
ΔN − 6026
ΔrN = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2 ,58 %;
Vad 0 233697
54 Analiză financiară aprofundată

ΔWa 78620
ΔrWa = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 33,64 %;
Vad 0 233697
ΔSCi 3380
ΔrSCi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 1,44 %.
Vad 0 233697
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrN + ΔrWa + ΔrSCi = - 2,58 + 33,64 + 1,44 = + 32,5 % = Δr.
Sistemul factorial al valorii adăugate este următorul:
ΔN = - 6026 mil. lei
Δ = 75974 mil. lei ΔWa = + 78620 mil. lei
ΔSci = + 3380 mil. lei
În concluzie:
1. Creşterea valorii adăugate cu 75974 mil lei (32,5%) a fost consecinţa creşterii
productivităţii anuale a muncii cu 146,43 mil lei/muncitor şi a reducerii ponderii
consumurilor intermediare cu 0,49 %.
2. Reducerea numărului de muncitori cu 32 persoane (2,58 %) a redus valoarea
adăugată cu 6026 milioane lei (2,58 %).
C Analiza valorii adăugate calculate prin metoda aditivă
Calculul valorii adăugate prin metoda aditivă (analitică) presupune un
demers invers faţă de precedentul şi vizează studiul elementelor care compun
valoarea adăugată care înglobează în fapt costul factorilor de producţie care
trebuie remuneraţi.
Metoda aditivă este o metodă de repartiţie care presupune însumarea
elementelor structurale ale valorii nou create care cuprinde: cheltuielile cu
personalul (salarii şi cheltuieli cu protecţia socială) (Chp), impozitele şi taxele fără
TVA (I+Tx), cheltuielile financiare (Ch fin), amortizarea activelor imobilizate
(Aai), rezultatul net (Bn).
Prin însumarea elementelor de repartiţie se obţine valoarea adăugată
brută (Vad br) şi netă (Vad n):
Vad br = Chp+ (I + Tx) + Chfin + Aai + Rn;
Vad n = Vad br – Aai.
Modelul de calcul al valorii adăugate după metoda analitică permite
calcule privind: factorii de creştere, structura valorii adăugate şi repartizarea ei
Analiză financiară aprofundată 55

pentru remunerarea factorilor de producţie (aportorii de capitaluri).


Exemplificăm analiza structurală şi factorială a valorii adăugate calculate
prin metoda aditivă (de repartiţie) pe baza Tabelului 10:

¾ Aplicaţia 10: Analiza valorii adăugate după metoda aditivă


Tabelul 10
Nr. Elemente de repartiţie Exerciţiul financiar Structura Vad. (%)
crt. (milioane lei) Precedent Curent S0 S1
1. Cheltuieli cu personalul - Chp 112265 152105 47,98 49,02
2. Impozite şi taxe - (I+Tx) 15682 26346 6,70 8,48
3. Cheltuieli financiare - Chfin 55372 30125 23,66 9,70
4. Rezultatul net - R net 40668 51384 17,38 16,55
5. Valoarea adăugată netă - Vad.n 223987 259960 95,72 83,75
6. Ajustări imobilizări - Aai 10000 50445 4,28 16,25
7. Valoarea adăugată brută - Vad br 233987 310405 100 100

Din datele Tabelului 10 rezultă următoarele:


A. Analiza factorială a valorii adăugate
Modificarea valorii adăugate este diferenţa
Δ = Vad1 - Vad0 = 310405 - 233987 = + 76418 mil. lei;
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔChp + Δ(I+Tx) + ΔChfin + ΔAai + ΔRn,
în care:
ΔChp = Chp1 – Chp0 = 152105 -112265 = + 39840 mil. lei;
Δ(I+Tx) = (I1+Tx1) - (I0+Tx0) = 26346 – 15682 = +10664 mil. lei;
ΔChfin = Chfin1 – Chfin0 = 30125 – 55372 = - 25247 mil. lei;
ΔAai = Aai1 – Aai0 = 50445 – 10000 = + 40445mil. lei;
ΔRn = Rn1 – Rn0 = 51384 - 40668 = + 10716 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔChp + Δ(I+Tx) + ΔChfin + ΔAai + ΔRn = 39840 + 10664 – 25247 + 40445 +
+ 10716 = + 76418 mil. lei = Δ;
Modificarea relativă a valorii adăugate este diferenţa:
56 Analiză financiară aprofundată

Vad 1 310405
Δr = ⋅ 100 − 100 = ⋅ 100 − 100 = 132,6 − 100 = + 32,6 %.
Vad 0 233987
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = ΔrChp + Δr(I+Tx) + ΔrChfin + ΔrAai + ΔrRn,
în care:
ΔChp + 39840
Δr Chp = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 17 %;
Vad 0 233987
Δ(I + Tx ) + 10664
Δr(I+Tx) = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4,5 %;
Vad 0 233987
ΔChfin − 25247
ΔrChfin = ⋅ 100 = ⋅ 100 = −10,6 %;
Vad 0 233987
ΔAai + 40445
ΔAai = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 17 ,2 %;
Vad 0 233987
ΔRn + 10716
ΔrRn = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4,5 %.
Vad 0 233987
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrChp + Δr(I+Tx) + ΔrChfin + ΔrAai + ΔrRn = 17 + 4,5 - 10,6 + 17,2 + 4,5 =
= + 32,6 % = Δr.
În concluzie:
1. Creşterea valorii adăugate a fost consecinţa creşterii aportului tuturor factorilor
de producţie, cu excepţia cheltuielilor financiare.
2. Cea mai mare contribuţie la această creştere au avut-o cheltuielile cu personalul
şi amortizările şi provizioanele.
B. Analiza structurală a valorii adăugate vizează ratele procentuale ale
elementelor de repartiţie, care reflectă remunerarea factorilor de producţie:
Cheltuieli cu personalul
a) Remunerarea muncii: Rm = ⋅ 100;
Valoarea adăugată
Impozite şi taxe
b) Remunerarea statului: Rs = ⋅ 100;
Valoarea adăugată
Cheltuieli financiare
c) Remunerarea creditorilor: Rc = ⋅ 100;
Valoarea adăugată
Analiză financiară aprofundată 57

Amortizări şi provizioane
d) Remunerarea investiţiilor: Ri = ⋅ 100;
Valoarea adăugată
Rezultatul net
e) Remunerarea întreprinderii: Rî = ⋅ 100.
Valoarea adăugată
Repartizarea valorii adăugate între participanţii la activitatea
întreprinderii oferă o informaţie utilă privind partajul între cei care au drepturi
asupra veniturilor create. Astfel se evidenţiază rolul valorii adăugate de indicator
al funcţiei de producţie care depinde de factorii principali (munca şi capitalul),
prin raportul dintre cheltuielile de personal (amortismente) si valoarea adăugată.
Analiza structurii valorii adăugate din tabelul 10 arată următoarele:
1. Accentuarea ponderii cheltuielilor cu personalul de la 47,98 la 49,02 % şi a
amortizării de la 4,28 la 16,25 % arată creşterea intensităţii capitalistice.
2. Concomitent s-a redus ponderea cheltuielilor financiare de la 23,66 la 9,7 % şi
a rezultatului net de la 17,38 la 16,55 %.
Aceste rezultate se reflectă în cotele de participare a aportorilor de
capitaluri la realizarea valorii nou create, ţinând seama de faptul că majorarea
valorii adăugate cointeresează participanţii la viaţa întreprinderii astfel:
1) Personalul întreprinderii: prin cheltuielile de personal atribuite direct sub
formă de salarii sau, indirect, sub forma unor prestaţii sociale şi prin cotele de
participare la profit.
2) Aportorii de capitaluri: prin dobânzile plătite creditorilor şi prin dividendele
plătite acţionarilor.
3) Statul: prin impozitele şi taxele încasate şi prin impozitul pe beneficii.
4) Întreprinderea însăşi, prin compensarea deprecierii şi uzurii elementelor de
activ, prin amortismente şi provizioane şi prin autofinanţarea propriei dezvoltări.
Remunerarea factorilor de producţie din valoarea adăugată pune în
evidenţă faptul că fiecare factor încorporează două părţi distincte: una care
corespunde unui cost adăugat pentru întreprindere şi alta care corespunde unei
prelevări din rezultat.
Costul adăugat este costul activităţii întreprinderii, pe care aceasta îl
adaugă bunurilor şi serviciilor achiziţionate din afară.
58 Analiză financiară aprofundată

Prelevările din rezultat constituie componente ale rezultatului net care se


repartizează factorilor de producţie sub diverse forme (participaţii, dividende,
impozit pe profit, autofinanţare).
Analizată ca o însumare de costuri adăugate şi de cote - părţi din rezultat,
valoarea adăugată oferă o imagine asupra evoluţiei acestor costuri, de unde rezultă
informaţii utile pentru gestiune.
Structurarea a valorii adăugate în funcţie de remunerarea aportorilor de
capitaluri se realizează după următoarea schemă:

Valoarea adăugată = Costuri adăugate + Cote-părţi din rezultate

I. Munca Cheltuieli de personal + Participaţii la profit


II. Capitalurile Cheltuieli financiare + Dividende acţionari
III. Statul Impozite şi taxe + Impozit pe profit
IV. Întreprinderea Cheltuieli calculate + Rezultat în rezervă
(Amortismente) (Autofinanţare)

Valoarea adăugată astfel structurată este, pe de o parte, un indicator de


performanţă, în măsura în care permite să se aprecieze eficacitatea întreprinderii
pentru o activitate dată (ţinând seama de mijloacele materiale puse în operă), iar
pe de altă parte este un indicator al gradului de integrare economică dacă avem în
vedere aportul exterior de consumuri materiale şi energetice. Riscul dependenţei
de aportul exterior este cu atât mai mare cu cât integrarea pe verticală a
întreprinderii este mai redusă.

De exemplu, repartizarea valorii adăugate analizate mai sus pentru


remunerarea aportorilor de capitaluri se prezintă în Tabelul 11, din care rezultă
următoarele concluzii:
1. Reducerea ponderii costurilor adăugate de la 78,29 la 77,68 procente şi
creşterea cotelor - părţi din rezultate de la 21,71 la 22,32 procente.
2. Creşterea aportului întreprinderii la realizarea valorii adăugate de la 14,30 la
25,80 procente şi a statului de la 6,70 la 8,48 procente.
Analiză financiară aprofundată 59

¾ Aplicaţia 11: Structura valorii adăugate pe participanţi


Tabelul 11
Nr. Elemente de repartiţie Exerciţiul financiar Structura valorii adăug
crt. (milioane lei) Precedent Curent S0 (%) S1 (%)
1. I Munca 115118 155710 49,20 50,17
2. Cheltuieli cu personalul 112265 152105 47,98 49,02
3. Participaţii la profit 2853 3605 1,22 1,15
4. II Capitalurile 69726 48263 29,80 15,55
5. Cheltuieli financiare 55372 30125 23,66 9,70
6. Dividende acţionari 14354 18138 6,14 5,85
7. III Statul 15684 26347 6,70 8,48
8. Alte impozite şi taxe 5556 8441 2,38 2,72
9. Impozit pe profit 10128 17906 4,32 5,76
10. IV Întreprinderea 33459 80085 14,30 25,80
11. Ajustări (amortiz +provizioane) 10000 50445 4,28 16,25
12. Rezultat în rezervă (AF) 23459 29640 10,02 9,55
13. Valoare adăugată brută 233987 310405 100 100
14. I Costuri adăugate 183193 241116 78,29 77,68
15. II Cote - părţi din rezultate 50794 69289 21,71 22,32

3. Creşterea ponderii cheltuielilor cu personalul de la 47,98 la 49,02 procente şi a


amortismentelor şi provizioanelor de la 4,28 la 16,25 procente.
4. Munca a fost remunerată în creştere deţinând o pondere de peste 50 % în totalul
valorii adăugate.
5. Rezultatele înregistrate în repartizarea valorii adăugate atestă ponderea
dominantă a costurilor adăugate în raport cu cotele-părţi din rezultate.
6. Remunerarea întreprinderii în creştere a fost consecinţa creşterii amortizării şi
provizioanelor în condiţiile reducerii ponderii autofinanţării.

În analiză interesează relaţia între valoarea adăugată şi cifra de afaceri


care reprezintă gradulc de integrare pe verticală ( Vad / CA ) şi evoluează invers
faţă de gradul de dependenţă externă (CA/Vad), fiind indicatori de risc faţă de
aportul extern de resurse materiale.
60 Analiză financiară aprofundată

2.2.2. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rentabilitatea


În continuarea Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea de
exploatare se calculează în “cascadă” următoarele solduri intermediare de gestiune
ce caracterizează rezultatele (rentabilitatea) întreprinderii:
1) Excedentul brut (Insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din
activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a
genera şi conserva fonduri în condiţii de funcţionare, fiind independent de politica
financiară, fiscală şi în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relaţiei:
EBE = Valoarea adăugată(Vad) + Subvenţii de exploatare (Sbv) –
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu
personalul(Chp).
2) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa industrială şi comercială
a întreprinderii, fiind independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de
amortizare şi provizioane; se determină cu relaţia:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare(Ave) –
– Amortizări şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa:
Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
3) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde
elemente de fluxuri financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind
intermediar între rezultatul de exploatare şi rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
4) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu
este influenţat de elemente extraordinare sau fiscale pure şi este egal cu suma:
Rcrt = Rexp + Rfin.= Rexp + Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
5) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită a
întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă şi se determină ca diferenţă:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.
6) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile
totale şi cheltuielile totale şi se determină ca diferenţă:
Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
Analiză financiară aprofundată 61

7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) - constituie soldul final după aplicarea cotei
procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr(1- i).
Acest rezultat urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit sau
reinvestit.
Din analiza Tabloului SIG din Tabelul 2 se desprind următoarele
concluzii referitor la Soldurile Intermediare de Gestiune privind rezultatele:
1. Creşterea excedentului brut din exploatare cu 33692 milioane lei (29 %) s-a
datorat creşterii valorii adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor
impozite şi taxe (fără impozitul pe profit).
2. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei (8,2 %) s-a datorat
creşterii mai lente a sumei excedentului brut din exploatare şi altor venituri din
⎛ 149859 + 4604 154463 ⎞
exploatare ⎜ = = 128 % ⎟ comparativ cu suma amortizării şi
⎝ 116167 + 4418 120585 ⎠
⎛ 50445 + 9410 59855 ⎞
altor cheltuieli de exploatare ⎜ = = 340,5 % ⎟ .
⎝ 10000 + 7577 17577 ⎠
3. Reducerea pierderii financiare cu 26893 milioane lei (45,8 %) s-a datorat
creşterii veniturilor financiare şi reducerii cheltuielilor financiare.
4. Creşterea rezultatului curent cu 18493 milioane lei (36,4 %) a fost consecinţa
reducerii în proporţie mai mare a pierderii financiare comparativ cu scăderea
rezultatului din exploatare (54,2 > 8,2 %).
5. Lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu
rezultatul brut, care a crescut cu 18493 milioane lei (36,4 %), ca urmare a creşterii
mai rapide a veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale (31,2 > 30,6 %).
6. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 10716 milioane lei (26,3%)
într-un ritm inferior creşterii rezultatului brut (36,4 %) datorită creşterii mai rapide
a impozitului pe profit (76,8 > 36,4 %).

Pe baza rezultatului net se determină două soduri reziduale caracteristice


pentru evaluarea performanţelor financiare ale întreprinderii: capacitatea de
autofinanţare (CAF) şi autofinanţarea (AF).
62 Analiză financiară aprofundată

2.2.3. Analiza capacităţii de autofinanţare şi autofinanţării


Capacitatea de autofinanţare (CAF) este un sold rezidual de flux
semnificativ care se obţine ca diferenţă între rezultatul net corectat cu amortizarea,
participarea salariaţilor la profit şi alte elemente de activ şi pasiv, corespunzător
metodei de calcul utilizate.
Capacitatea de autofinanţare numită şi marjă brută de autofinanţare,
constituie diferenţa între fluxurile de intrare şi fluxurile de ieşire generate de
operaţiunile curente de gestiune care lasă la dispoziţia întreprinderii resurse
proprii ce rămân disponibile pentru finanţarea diverselor necesităţi: rezultatul
exerciţiului după impozitare şi cheltuielile care nu au antrenat plăţi (amortizări,
provizioane):
CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile.
Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două metode:
1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE):
CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare
± Cote-părţi din rezultat din operaţiunile făcute în comun + Venituri
financiare – Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli
extraordinare – Participarea salariaţilor la profit – Impozit pe profit.
Această metodă pune în evidenţă originea capacităţii de autofinanţare,
corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile şi cheltuielile care sunt la
originea fluxurilor de trezorerie.
2) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exerciţiului(Rnet):
CAF = Rezultatul net + Amortizări şi provizioane – Reluări amortizări şi
provizioane + Valoarea contabilă a elementelor de activ cedate –
- Venituri din cesiuni de elemente de activ – Subvenţii investiţii virate în
contul de rezultat – Participarea salariaţilor la profit.
Această metodă simplă şi rapidă nu explică originea capacităţii de
autofinanţare şi ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naşte operaţiuni, ci
informează asupra utilizării acesteia pentru: acoperirea pierderilor probabile şi a
riscurilor (provizioanelor); finanţarea creşterii (rezultatul pus în rezervă);
remunerarea capitalului propriu(dividende) şi rambursarea împrumuturilor.
Analiză financiară aprofundată 63

În esenţă, capacitatea de autofinanţare poate fi caracterizată astfel:


a) Este un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operaţiunilor de
gestiune (exploatare, financiare) şi de unele operaţiuni extraordinare. Are
caracterul unei resurse degajate în cursul exerciţiului şi se poate calcula ca
diferenţă între intrări şi ieşiri de fonduri din care nu se deduce nici un element
contabil calculat (amortizări, provizioane):
b) Este un flux de trezorerie efectivă sau potenţială care cuprinde inexactităţi. Este
eterogenă, deoarece include mai multe feluri de resurse: resurse ce rămân timp
scurt în întreprindere; resurse disponibile durabile pentru a asigura finanţări
structurale; operaţiuni (cheltuieli şi venituri) extraordinare.
c) Trebuie să concure la menţinerea valorii întreprinderii, fiind un factor de
creştere a acesteia prin propriile mijloace putând să dispună de capitaluri
suplimentare, prin apelarea la împrumut.
d) Utilitatea CAF vizează: finanţarea (totală sau parţială) a noilor investiţii;
întărirea fondului de rulment; rambursarea împrumutului la termen pentru
completarea mijloacelor de finanţare a programului de investiţii; rambursarea
datoriilor bancare de finanţare a investiţiilor; distribuirea de dividende.
În final, capacitatea de autofinanţare serveşte la determinarea unor rate
financiare de performanţă precum şi pentru calculul unui alt sold rezidual
important pentru întreprindere: autofinanţarea.
Autofinanţarea (AF) constituie partea din capacitatea de autofinanţare
care rămâne la dispoziţia întreprinderii după deducerea dividendelor distribuite:
AF = CAF – Dividende distribuite.
Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un mijloc de
finanţare pe care aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi va întări structura
financiară, mărind fondul de rulment. Ea constituie o resursă proprie de care
dispune întreprinderea prin prezenţa capitalurilor proprii, a căror absenţă conduce
la dezechilibrarea structurii bilanţului.
Există situaţii în care întreprinderea are capacitate de autofinanţare, în
schimb nu are o autofinanţare suficientă care se traduce prin apelarea la
împrumuturi de toate felurile, ceea ce are ca efect prezenţa datoriilor în bilanţ,
ceea ce afectează structura financiară a acesteia.
64 Analiză financiară aprofundată

Calculăm capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea pe baza datelor


Tabelului 12:

¾ Aplicaţia 12: Calculul CAF şi AF


Tabelul 12
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
I. Metoda fluxurilor
1. Excedent brut de exploatare (EBE) 116167 149859 + 33692 129,0
2. + Alte venituri din exploatare 4418 4604 + 186 104,2
3. - Alte cheltuieli de exploatare 7577 9410 + 1833 124,2
4. + Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
5. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 56
6. + Venituri extraordinare - - - -
7. - Cheltuieli extraordinare - - - -
8. - Impozitul pe profit 10128 17905 + 7777 176,8
9. - Participare salariaţi la profit 2853 3605 + 752 126,3
10. Capacitatea de autofinanţare (CAF) 47815 98224 +50409 205,4
11. - Dividende distribuite 14356 18139 + 3783 126,3
12. Autofinanţarea (AF) 33459 80085 + 46626 239,3
II. Metoda aditivă
1. Rezultatul net (Rnet) 40668 51384 + 10716 126,3
2. + Ajustare valori imobilizări 10000 50445 + 40445 504
3. - Participare salariaţi la profit 2853 3605 + 752 126,3
4. Capacitatea de autofinanţare (CAF) 47815 98224 +50409 205,4
5. - Dividende distribuite 14356 18139 + 3783 126,3
6. Autofinanţarea (AF) 33459 80085 + 46626 239,3

Din datele Tabelului 12 se desprind următoarele concluzii:


1. Ambele metode utilizate pentru calculul capacităţii de autofinanţare arată
creşterea acestui sold rezidual de flux cu 50409 milioane lei (105,4 %).
2. Metoda fluxurilor reflectă faptul că la originea creşterii capacităţii de
autofinanţare a stat, pe de o parte, majorarea excedentului brut de exploatare şi pe
Analiză financiară aprofundată 65

de altă parte, diminuarea pierderii financiare.


3. Alte rezultate din exploatare au redus capacitatea de autofinanţare, ca urmare a
depăşirii altor venituri din exploatare de către cheltuielile aferente.
4. Metoda aditivă arată că această majorare s-a datorat atât creşterii rezultatului
net cât şi creşterii amortizării şi provizioanelor (ajustările imobilizărilor).
5. Autofinanţarea s-a majorat cu 46626 milioane lei (139,3 %), într-o proporţie
mai mare decât capacitatea de autofinanţare, ca urmare a creşterii într-o proporţie
mai mică a dividendelor distribuite acţionarilor: ICAF > IDividende (205,4 >126,3 %),
(IAF = 239,3 %).
Atât capacitatea de autofinanţare cât şi autofinanţarea prezintă importanţă
în aaprecierea situaţiei financiare a întreprinderii, fiind corelate cu alţi indicatori
în vederea determinării unor rate de performanţă financiară, ceea ce depinde de
nivelul la care se situiază aceste solduri reziduale. Nivelul ideal de autofinanţare
este dificil de apreciat, dar pot exista cel puţin trei situaţii:
1) Autofinanţarea minimă care cuprinde numai amortismentele, când
întreprinderea doreşte să se retragă de pe o piaţă în regres, urmând să-şi producă
numai sumele necesare reînnoirii mijloacelor de producţie.
2) Autofinaţarea de menţinere este necesară pentru păstrarea nivelului producţiei,
fără dezvoltarea lui. Pe lângă amortismente, autofinanţarea trebuie să cuprindă
compensarea creşterii preţurilor. Mijloacele de producţie pot fi reînnoite.
3) Autofinanţarea de dezvoltare este cerută în cazul în care se doreşte creşterea
producţiei. Este o autofinanţare de menţinere plus un supliment pentru a pune în
operă mijloace mai performante şi poate fi însoţită de alte surse de finanţare (noi
aporturi ale acţionarilor).
Atât capacitatea de autofinanţare cât şi autofinanţarea sunt utilizate în
analiză pentru determinarea unor indicatori de rentabilitate cu semnificaţie în
evaluarea performanţelor întreprinderii.
Astfel, capacitatea de autofinanţare, ca resursă durabilă principală a
întreprinderii, măsoară capacitatea acesteia de a-şi finanţa nevoile financiare ale
activităţii şi poate fi utilizată în aprecierea şi analiza rentabilităţii prin raportul:
CAF/(Capitaluri proprii + Amortismente şi provizioane), precum şi a capacităţii
de rambursare la termen a împrumuturilor prin raportul: Împrumuturi/CAF.
66 Analiză financiară aprofundată

Autofinanţarea se utilizează pentru determinarea ponderii finanţării


proprii în investiţiile perioadei prin raportul AF/Investiţii imobilizări, sau pentru
calculul ratei de autofinanţare a nevoilor globale prin raportul AF/NFR.

2.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor


Contul de profit şi pierdere permite stabilirea rezultatului final al
activităţii întreprinderii prin comensurarea veniturilor cu cheltuielile pe tipuri de
activităţi: de exploatare, financiare, extraordinare.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor începe cu studiul general al
structurii şi eficienţei pe factori specifici activităţilor care le generează.
a) Cheltuielile de exploatare reflectă consumurile efectuate pentru realizarea
obiectului de activitate şi cuprind: cheltuielile cu materiile prime şi materialele
consumabile, cu obiectele de inventar consumate, cheltuielile privind mărfurile,
cheltuielile cu personalul, ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale
(amortizări şi provizioane constituite), ajustarea valorii activelor circulante
(pierderi din creanţe privind amortizările şi provizioanele), alte cheltuieli de
exploatare (cheltuieli privind prestaţiile externe, cheltuieli cu alte impozite, taxe şi
vărsăminte asimilate, cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate), ajustări
privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli.
b) Cheltuielile financiare includ pierderile de creanţe legate de participaţii,
diferenţe nefavorabile de curs valutar, cheltuieli privind investiţii financiare
cedate, dobânzile privind exerciţiul financiar în curs, sconturile acordate clienţilor,
ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca
active circulante.
c) Cheltuielile extraordinare nu sunt legate de activitatea curentă normală şi
cuprind calamităţile şi alte evenimente extraordinare.
Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate sau de încasat din
activităţi curente, câştigurile din orice alte surse şi sunt evidenţiate cu ajutorul
conturilor din clasa 7:
a) Veniturile din exploatare cuprind: veniturile realizate din vânzarea produselor,
lucrărilor executate şi serviciilor prestate, veniturile din variaţia stocurilor în plus
sau în minus, veniturile din producţia de imobilizări, veniturile din subvenţii de
Analiză financiară aprofundată 67

exploatare şi alte venituri din exploatarea curentă.


b) Veniturile financiare includ veniturile din imobilizări financiare, din investiţii
financiare pe termen scurt, din creanţe imobilizate, din investiţii financiare cedate,
din dobânzi, diferenţe de curs valutar, sconturi obţinute şi alte venituri financiare.
c) Veniturile extraordinare provin din alte activităţi nelegate de activitatea
curentă: despăgubiri, daune pretinse în urma unor calamităţi.
Dacă se urmăreşte corelaţia între venituri şi cheltuieli, se constată că nu
toate cheltuielile generează venituri: numai cheltuielile de exploatare se corelează
direct cu veniturile din exploatare; cheltuielile financiare nu au ca rezultat
obţinerea de venituri financiare. Unele cheltuieli financiare, cum sunt cele cu
dobânzile plătite pentru creditele primite, trebuie corelate cu veniturile din
exploatare, în vederea evaluării riscului financiar. Cheltuielile extraordinare se
pot corela parţial sau deloc cu veniturile extraordinare.
Analiza structurii veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de activităţi se
relizează pe baza ratelor de structură a contului de profit şi pierdere, prin
raportarea fiecărei categorii (i) de cheltuieli (venituri) la totalul acestora:
Chi Vi
S C hi = ⋅ 100 (%); S V i = ⋅ 100 (%).
Cht Vt
Structura veniturilor pe tipuri de activităţi influenţează eficienţa generală
a cheltuielilor totale aferente veniturilor totale, alături de efcienţa parţială a
fiecărei categorii de cheltuieli.

2.3.1. Analiza eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor


Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor este caracterizată cu ajutorul
indicatorului (ratei)“Cheltuieli la 1000 lei venituri”:
Cheltuieli totale
It = ⋅ 1000 (‰)
Venituri totale
Creşterea eficienţei presupune reducerea nivelului indicatorului şi este
consecinţa corelaţiei: ICht < IVt.
Modelul de calcul poate fi completat în funcţie de structura veniturilor
(Svi) şi indicatorii de eficienţă (Ii) pe tipuri de activităţi:
68 Analiză financiară aprofundată

Ch exp V exp Chfin Vfin Chextr Vextr


It = ⋅ 1000 ⋅ + ⋅ 1000 ⋅ + ⋅ 1000 ⋅ =
V exp Vt Vfin Vt Vextr Vt
= Iexp · SVexp + Ifin · SVfin + Iextr · SVextr = ∑Svi · Ii.
De exemplu, determinăm eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor din
contul de profit şi pierderi studiat pe baza datelor Tabelului 13:

¾ Aplicaţia 13: Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor


Tabelul 13
Indicatori Exerciţiul financiar Structura (%) Indicatori (‰)
(milioane lei) Precedent Curent Si 0 Si 1 Ii0 Ii1
Cheltuieli exploatare 432100 605817 88,65 95,14 807,50 865,0
Cheltuieli financiare 55309 30960 11,35 4,86 17859 5488,4
Cheltuieli extraordinare - - - - - -
Total Cheltuieli 487409 636777 100 100 906,0 902,0
Venituri din exploatare 535108 700426 99,42 99,20 - -
Venituri financiare 3097 5641 0,58 0,80 - -
Venituri extraordinare - - - - - -
Total Venituri 538205 706067 100 100 - -

Pe baza datelor din Tabelul 13 se constată următoarele:


Modificarea indicatorului de eficienţă este diferenţa:
636777 487409
Δ = It1 − It 0 = ⋅ 1000 − ⋅ 1000 = 902 − 906 = − 4 ‰.
706067 538205
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔCht + ΔVt,
în care:
Cht1 636777
ΔCht = ⋅ 1000 − It 0 = ⋅ 1000 − 906 = 1183 − 906 = + 277 ‰;
Vt 0 538205
ΔVt = It1 − It ′0 = 902 − 1183 = − 280 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔCht + ΔVt = + 277 + (− 281) = − 4 ‰ = Δ.
În concluzie:
Analiză financiară aprofundată 69

1. Reducerea indicatorului cu 4 ‰ atestă creşterea eficienţei cheltuielilor totale.


2. Reducerea indicatorului a fost consecinţa creşterii mai rapide a veniturilor
comparativ cu cheltuielile: IVt > ICht:
⎛ 706067 636777 ⎞
⎜ = 1,312 〉 1,306 = ⎟
⎝ 538205 487409 ⎠
3. Structura cheltuielilor şi a veniturilor arată inexistenţa activităţii extraordinare.
4. A crescut ponderea cheltuielilor de exploatare şi s-a redus ponderea
cheltuielilor financiare.
5. A crescut ponderea veniturilor financiare şi s- a redus ponderea veniturilor din
exploatare.
Pe o treaptă superioară de diviziune, se constată că structura veniturilor şi
indicatorii de eficienţă pe tipuri de activităţi au determinat reducerea indicatorului
de eficienţă a cheltuielilor totale cu 4 ‰:

Δ=
∑ Sv i1 ⋅ Ii1

∑ Sv i0 ⋅ Ii 0
= 902 − 906 = − 4 ‰;
100 100
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔSVi + ΔIi ,
în care:

ΔSvi =
∑ Sv i1 ⋅ Ii 0
− It 0 =
(99,2 ⋅ 807 ,5) + (0,80 ⋅ 17859) − 906 = + 38 ‰;
100 100
ΔIi = It1 − I′t 0 = 902 − 944 = − 42 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔSvi + ΔIi = (+ 38) + (- 42) = - 4 ‰ = Δ.

În concluzie,
1. Modificarea structurii veniturilor a majorat indicatorul cu 38 ‰, prin creşterea
ponderii veniturilor financiare de la 0,58 la 0,80 procente, indicatorul “Cheltuieli
financiare la 1000 lei venituri financiare”fiind mult mai mare decât indicatorul
total (17859 > 906).
2. Reducerea indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale cu 42 ‰ s-a datorat
reducerii indicatorului activităţii financiare de la 17859 la 5488,4 ‰.
70 Analiză financiară aprofundată

2.3.2. Analiza cheltuielilor de exploatare


Cheltuielile de exploatare sunt dominante în totalul cheltuielilor din contul
de profit şi pierdere, fiind legate direct de activitatea de exploatare a întreprinderii,
ceea ce le măreşte importanţa în acţiunea de sporire a rentabilităţii.
În contabilitatea financiară, cheltuielile de exploatare includ
contravaloarea consumurilor efectuate în scopul realizării obiectului de activitate
şi cuprind ansamblul unor operaţiuni de cumpărare de materii prime şi materiale,
stocarea lor, desfăşurarea procesului de producţie, stocarea semifabricatelor,
produselor finite şi vânzarea lor, achiziţionarea de mărfuri şi vânzarea lor.
Analiza cheltuielilor de exploatare vizează structura prin intermediul
ratelor de structură şi eficienţa lor pe baza indicatorului “Cheltuieli de exploatare
la 1000 lei Venituri din exploatare”:
Ch exp .
I exp = ⋅ 1000 (‰)
V exp .
Creşterea eficienţei cheltuielilor se reflectă în reducerea indicatorului şi
este consecinţa corelaţiei: IV exp > ICh exp.

De exemplu, efectuăm analiza structurii şi eficienţei cheltuielilor de


exploatareîn cazul studiat pe baza datelor Tabelului 14, din care se constată
următoarele:
1. Dominante în totalul cheltuielilor de exploatare sunt cheltuielile cu materiile
prime, materialele consumabile, cheltuielile cu energia şi apa şi alte cheltuieli
materiale, care deţin o pondere de peste 60% în exerciţiul precedent, în reducere
până la peste 57 % în cursul exerciţiului curent.
2. Deşi în valoare absolută toate categoriile de cheltuieli au crescut, ca pondere
faţă de totalul cheltuielilor, acestea s-au redus, cu excepţia ajustării valorii
imobilizărilor corporale şi necorporale, respectiv amortizările şi provizioanele, şi
a altor cheltuieli de exploatare, care au crescut în cursul exerciţiului curent.
În consens cu structura cheltuielilor de exploatare, indicatorul de
eficienţă “Cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare” a crescut,
ceea ce reflectă scăderea eficienţei acestor cheltuieli (Tabelul 14):
Analiză financiară aprofundată 71

¾ Aplicaţia 14: Analiza structurii şi eficienţei cheltuielilor de exploatare


Tabelul 14
Indicatori Exerciţiul financiar Structura (%) Abateri (± ∆)
(milioane lei) Precedent Curent Si 0 Si 1 mil. lei %
Cheltuieli exploatare - total 432100 605817 100 100 173717 40,2
Chelt. mat.prime + materiale 271297 347376 62,78 57,34 76079 28,0
Chelt.privind mărfurile 4158 5350 0,96 0,88 1192 28,6
Cheltuieli cu personalul 112265 152105 25,98 25,10 39840 35,5
Ajustare imobilizări totale 10000 50445 2,31 8,32 40445 404,4
Ajustare active circulante 653 876 0,17 0,16 223 34,1
Alte cheltuieli de exploatare 33727 49665 7,80 8,20 15938 47,2
Proviz.pt. riscuri + cheltuieli - - - - - -
Venituri din exploatare- total 535108 700426 - - 1653188 30,9
Chelt. exp. 807,50 865,00 - - 57,50 7,12
Iexp = ⋅ 1000 (‰ )
Venit. exp. (‰) (%)

Pe baza datelor Tabelului 14 se obţin următoarele rezultate:


Modificarea indicatorului este diferenţa:
605817 432100
Δ = I exp 1 − I exp 0 = ⋅ 1000 − ⋅ 1000 = 865 − 807,5 = +57,5 ‰.
700426 535108
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆Chexp + ∆Vexp,
în care:
Ch exp 1 605817
ΔCh exp = ⋅ 1000 − I exp 0 = ⋅ 1000 − 807 ,5 = + 324,5 ‰;
V exp 0 535108
ΔV exp = I exp 1 − I exp ′ 0 = 865 − 1132 = −267 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Chexp + ∆Vexp = + 324,5 – 267 = + 57,5 ‰ = ∆.
În concluzie, scăderea eficienţei cheltuielilor a fost consecinţa creşterii
mai rapide a cheltuielilor faţă de venituri: IChexp > IVexp (40,2 > 30,9 %).
Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare trebuie aprofundată la
nivelul fiecărui element, în funcţie de natura cheltuielilor aferente veniturilor şi în
72 Analiză financiară aprofundată

raport cu modul de formare a veniturilor şi a cheltuielilor, aferente: cifrei de


afaceri (din producţia vândută şi din vânzarea mărfurilor), producţiei stocate,
producţiei imobilizate şi respectiv alte venituri şi alte cheltuieli de exploatare.
Diferenţele de evaluare a producţiei stocate şi a producţiei imobilizate (în
costuri) şi a producţiei vândute (în preţ) vor diminua corespunzător eficienţa
cheltuielilor de exploatare pe total.
Cum activitatea de exploatare vizează în primul rând producţia şi
comercializarea produselor, eficienţa cheltuielilor de exploatare este condiţionată
direct de gradul de eficienţă a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, în care se
reflectă atât eficienţa producţiei vândute cât şi eficienţa vânzărilor de mărfuri,
prin indicatori adecvaţi.

2.3.3. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri


Cifra de afaceri (CA) se calculează prin însumarea veniturilor provenite
din livrări de produse, executare de lucrări şi prestări de servicii cu veniturile din
vânzarea mărfurilor, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate
clienţilor şi constituie componenta principală a veniturilor din exploatare,
influenţând decisiv eficienţa cheltuielilor de exploatare.
Eficienţa cheltuielilor aferente cifrei de afaceri (producţiei vândute) se
analizează cu ajutorul indicatorului Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri:

ICA =
Ct
⋅ 1000 =
∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 1000 (‰),
CA ∑ q(S ) ⋅ p
în care:
q = Cantitatea vândută;
S = Structura sortimentală a vânzărilor;
c = Costul unitar al producţiei vândute;
p = Preţul mediu de vânzare.
Indicatorul poate fi exprimat în funcţie de eficienţa produselor (i):
c
∑ =S ⋅ i ∑ S ⋅ ⋅ 1000
p
I=
100 100
Analiză financiară aprofundată 73

Efectuăm analiza eficienţei cheltuielilor aferente producţiei vândute pe


baza datelor Tabelului 15:

¾ Aplicaţia 15: Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe total


Tabelul 15
Produse Valoarea vânzărilor la preţ Valoarea vânzărilor la cost
convenţio- (milioane lei) (milioane lei)
nale q0 . p0 q1 . p1 q1 . p0 q0 . c0 q1 . c1 q1 . c0
A – to 212221 326501 320280 186990 318240 281520
B – buc. 185692 287632 253800 156826 265080 214320
C – buc. 132638 163251 157464 117936 147744 139968
Total 530551 777384 731544 461752 731064 635808

Pe baza datelor Tabelului 15 se obţin următoarele rezultate:

I0 =
∑ q (S ) ⋅ c ⋅ 1000 = 461752 ⋅ 1000 = 870 ‰;
0 0 0

∑ q (S ) ⋅ p
0 0 530551
0

I1 =
∑ q (S ) ⋅ c ⋅ 1000 = 731064 ⋅ 1000 = 941 ‰.
1 1 1

∑ q (S ) ⋅ p
1 1 777384
1

Modificarea indicatorului este diferenţa:


Δ = I1 − I0 = 941 − 870 = + 71 ‰.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔS + Δc + Δp ,
în care:

ΔS =
∑ q (S ) ⋅ c
1 1 0
⋅ 1000 − I 0 =
635808
⋅ 1000 − 870 = 869 − 870 = − 1 ‰;
∑ q (S ) ⋅ p
1 1 0 731544

Δc =
∑ q (S ) ⋅ c
1 1 1
⋅ 1000 − I ′0 =
731064
⋅ 1000 − 869 = 1000 − 869 = + 131 ‰;
∑ q (S ) ⋅ p
1 1 0 731544
Δp = I1 − I′1 = 941 − 1000 = − 59 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δc + Δp = −1 + 131 − 59 = + 71 ‰ = ∆.
În concluzie:
74 Analiză financiară aprofundată

1. Creşterea indicatorului cu 71 ‰ reflectă scăderea eficienţei cheltuielilor


aferente producţiei vândute.
2. Reducerea eficienţei cheltuielilor a fost consecinţa creşterii costurilor unitare
ale produselor.
3. Creşterea preţurilor de vânzare ale produselor a redus nivelul indicatorului,
favorizând creşterea eficienţei cheltuielilor.
4. Modificarea structurii sortimentale a redus indicatorul, ceea ce impune
examinarea eficienţei produselor pe baza calculului pe produs.
Metoda calculului pe produs pune în evidenţă contribuţia eficienţei
fiecărui produs la eficienţa generală prin ponderea deţinută în producţia vândută.
De exemplu, prin calculul pe produs se obţin rezultatele din Tabelul 16:

¾ Aplicaţia 16: Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produse


Tabelul 16
Produse Structura Preţul unitar Costul unitar Chelt.la 1000 lei
convenţionale vânzărilor % (mii lei) (mii lei) CA (‰)
S0 S1 p0 p1 c0 c1 i0 i1
A – to 40 42 785 800 690 780 879 975
B – buc. 35 37 45 51 38 47 844 922
C – buc. 25 21 81 84 72 76 889 905
Total 100 100 236 373 x x 870 941

Din datele Tabelului 16, rezultă următoarele:

I0 =
∑S 0 ⋅ i0
=
(40 ⋅ 879) + (35 ⋅ 844) + (25 ⋅ 889) = 870 ‰;
100 100

I1 =
∑S 1 ⋅ i1
=
(42 ⋅ 975) + (37 ⋅ 922) + (21 ⋅ 905) = 941 ‰.
100 100
Modificarea indicatorului este diferenţa:
Δ = I1 − I0 = 941 − 870 = + 71 ‰.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆S + ∆i,
în care:
Analiză financiară aprofundată 75

ΔS =
∑S 1 ⋅ i0
− I0 =
(42 ⋅ 879) + (37 ⋅ 844) + (21 ⋅ 889) − 869 = 869 − 870 = − 1 ‰;
100 100
Δi = I1 − I′0 = 941 − 869 = + 72 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆S + ∆i = - 1 + 72 = + 71 ‰ = ∆.
Pe trepta a doua: Δi = Δc + Δp,
în care:
c1 c0
∑S 1 ⋅
p0
⋅ 1000 ∑ S 1 ⋅ ⋅ 1000
p0
Δc = − = I ′1 − I ′0 ;
100 100
în care:
c1 ⎡⎛ 780 ⎞ ⎛ 47 ⎞ ⎛ 76 ⎞⎤
∑S 1 ⋅
p0
⋅ 1000 ⎢⎜ 42 ⋅

⎟ + ⎜ 37 ⋅ ⎟ + ⎜ 21 ⋅ ⎟⎥ ⋅ 1000
785 ⎠ ⎝ 45 ⎠ ⎝ 81 ⎠⎦
I ′1 = =⎣ = 1000 ‰.
100 100
∆c = I′1 − I′0 = 1000 – 869 = + 131 ‰;
Δp = I1 − I′1 = 941 – 1000 = - 59 ‰.
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δc + Δp = +131 − 59 = + 72 ‰ = ∆i.
În concluzie:
1. Creşterea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri reflectă reducerea eficienţei
cheltuielilor aferente vînzărilor, ca urmare a scăderii eficienţei produselor.
2. Majorarea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produse a fost consecinţa
creşterii costurilor unitare ale produselor.
3. Modificarea structurii vânzărilor a redus indicatorul pe total prin creşterea
ponderii produsului B, al cărui indicator este inferior mediei (844 < 869).
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
∆S = - 1 ‰
ICA1 – ICA0 = + 71 ‰ ∆c = + 131 ‰
∆i = + 72 ‰
Δp = - 59 ‰
76 Analiză financiară aprofundată

Factorii de reducere a indicatorului Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri


reflectă diferit efortul propriu în creşterea eficienţei: reducerea costului unitar şi
majorarea preţului mediu prin îmbunătăţirea calităţii produselor reflectă direct
acest efort, în timp ce modificarea structurii producţiei este un factor exogen.

Dinamica indicatorului Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri poate fi


apreciată prin valoarea elasticităţii: costurilor în raport cu variaţia cifrei de afaceri
ΔCt/ Ct
Ect/ CA = ,
ΔCA/ CA
în două variante de calcul:
ΔrCt IC t − 100 58
1) EC t/ CA = = = = 1,24 ;
ΔrCA ICA − 100 46,5
ΔCt / ΔCA IM 1091
2) EC t/ CA = = = = 1,24 .
Ct / CA Im 870
în care:

IC t =
∑ q1 ⋅ c1 ⋅ 100 = 731064 ⋅ 100 = 158 %;
∑ q0 ⋅ c0 461752

ICA =
∑ q1 ⋅ p1 ⋅ 100 = 777384 ⋅ 100 = 146,5 %;
∑ q0 ⋅ p0 530551
731064 − 461752 269312
IM = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 1091 ‰.
777384 − 530551 246833

În concluzie:
1. Reducerea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri a fost consecinţa
creşterii mai rapide a cheltuielilor comparativ cu cifra de afaceri (58 > 46 %).
2. Acelaşi lucru exprimă raportul dintre indicatorul marginal IM = 1091 ‰ şi
indicatorul mediu Im0 = 870 ‰.
3. Valoarea supraunitară a elasticităţii reflectă sensibilitatea ridicată a costurilor
aferente cifrei de afaceri la variaţia acesteia, costurile fiind relativ elastice în
raport cu cifra de afaceri.
Analiză financiară aprofundată 77

2.3.4. Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei


Indicatorul Cheltuieli la 1000 lei venituri stabileşte o legătură directă între
costuri şi rentabilitate, limita maximă 1000 constituie pragul de rentabilitate, la
care veniturile egalează costurile, atingându-se punctul mort (beneficiul = 0).
Diferenţa 1000 – I = R reprezintă rata de reducere a indicatorului de
eficienţă şi permite determinarea efectului creşterii eficienţei cheltuielilor aferente
veniturilor: totale, din exploatare (V) sau cifrei de afaceri (CA), sub formă de
beneficii su pierderi (± B), după cum: I< 1000 sau I > 1000.
Relaţia de calcul a efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei este
următoarea:
R 1000 − I
B= ⋅ V (CA) = ⋅ V (CA) .
1000 1000

Exemplificăm calculul şi analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000


lei venituri pe baza datelor din Tabelul 13:

¾ Aplicaţia 17: Analiza beneficiului aferent exploatării


Beneficiul aferent exploatării are următoarele valori:
R0 1000 − 807 ,5 + 192,5
B0 = ⋅ V exp 0 = ⋅ 535108 = ⋅ 535108 = + 103008 mil.lei
1000 1000 1000
R1 1000 − 865 + 135
B1 = ⋅ V exp 1 = ⋅ 700426 = ⋅ 700426 = + 94558 mil.lei
1000 1000 1000
Modificarea indicatorului este diferenţa:
Δ = B1 – B0 = 94558 – 103008 = - 8450 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔR + ΔVexp,
în care:
R1 − R 0 135 − 192,5
ΔR = ⋅ V exp 0 = ⋅ 535108 = − 30769 mil. lei
1000 1000
R1 135
ΔV exp = ⋅ (V exp 1 − V exp 0 ) = ⋅ (700426 − 535108 ) = + 22310 mil.lei
1000 1000
Prin însumare se verifică egalitatea:
78 Analiză financiară aprofundată

ΔR + ΔVexpl = - 30769 + 22310 = - 8450 mil. lei = Δ.

În concluzie:
1. Beneficiul aferent exploatării s-a redus cu 8450 milioane lei, astfel:
2. Creşterea cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare cu 57,5 ‰ a diminuat
rata de reducere de la 192,5 la 135 lei (cu 57,5 lei).
3. Efectul acestei reduceri a fost scăderea beneficiului din exploatare cu 30769
milioane lei.
4. Creşterea veniturilor din exploatare cu 165318 milioane lei a majorat beneficiul
aferent exploatării cu 22319 milioane lei.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

∆R = - 30769 mil. lei


Δ = - 8450 mil. lei
∆Vexp = + 22319 mil. lei
Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pune
în evidenţă în primul rând evoluţia beneficiului aferent producţiei vândute pe baza
datelor Tabelului 15 după cum urmează:

¾ Aplicaţia 18: Analiza beneficiului aferent cifrei de afaceri


Beneficiul aferent producţiei vândute pe total are următoarele valori:
R0 1000 − 870
BCA0 = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = + 68972 mil. lei;
1000 1000
R1 1000 − 941
BCA1 = ⋅ CA1 = ⋅ 777384 = + 45866 mil. lei.
1000 1000
Modificarea indicatorului este egală cu diferenţa:
Δ = BCA1 – BCA0 = 45866 – 68972 = - 23106 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔR + ΔCA,
în care:
R1 − R 0 59 − 130
ΔR = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = − 37669 mil. lei;
1000 1000
Analiză financiară aprofundată 79

R1 59
ΔCA = ⋅ (CA1 − CA0 ) = ⋅ (777384 − 530551) = + 14563 mil. lei.
1000 1000
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔR + ΔCA = - 37669 + 14563 = - 23106 mil. lei = Δ.
Pe treapta a doua de diviziune,

a) ΔR = ΔI = ΔS + Δc + Δ p ,
în care:
R ′0 − R 0 ( 1000 − I ′0 ) − R 0 131 − 130
ΔS = ⋅ CA0 = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = 530 ,5 mil.lei
1000 1000 1000
R ′1 − R ′0 ( 1000 − I ′1 ) − R ′0 0 − 131
Δc = ⋅ CA0 = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = − 69502 mil.;
1000 1000 1000
R1 − R ′1 59 − 0
Δp = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = + 31302,5 mil. lei.
1000 1000
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δc + Δ p = 530,5 – 69502 + 31302,5 = - 37669 mil. lei = ΔR.

b) ΔCA = Δq + ΔS + Δ p ,
în care:

⋅ (∑ q1(S 0 ) ⋅ p 0 − ∑ q 0(S 0 ) ⋅ p 0 ) =
R1 59
Δq = ⋅ (972415 − 530551) = 26070 mil.
1000 1000

⋅ (∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 0 ) ⋅ p 0 ) =
R1 59
ΔS = ⋅ (731544 − 972415) =-14211 mil.
1000 1000

⋅ (∑ q1(S 1) ⋅ p1 − ∑ q1(S 1) ⋅ p 0 ) =
R1 59
Δp = ⋅ (777384 − 731544) = 2704 mil.
1000 1000
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δq + ΔS + Δ p = 26070 – 14211 + 2704 = + 14563 mil. lei = ΔCA.
În final, se verifică egalitatea:
ΔR + ΔCA = - 37669 + 14563 = - 23106 mil. lei = Δ.

Sistemul factorial al indicatorului este următorul:


80 Analiză financiară aprofundată

ΔS = + 530,5 mil. lei


ΔR = - 37669 mil. lei Δc = - 69502 mil. lei
Δ = - 23106 Δ p = + 31302,5 mil. lei
mil. lei Δq = + 26070 mil. lei
ΔCA = + 14563 mil. lei ΔS = - 14211 mil. lei
Δ p = + 2704 mil. lei
În concluzie:
1. Reducerea beneficiului aferent cifrei de afaceri cu 23106 milioane lei (33,5 %)
a fost consecinţa scăderii ratei de reducere a cheltuielilor la 1000 lei CA cu 71 lei
(de la 130 la 59 lei), ca urmare a creşterii indicatorului Cheltuieli la 1000 lei CA
de la 870 la 941 ‰.
2. Prin intermediul ratei de reducere a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri se
reflectă efectul favorabil al modificării structurii şi al creşterii preţului mediu şi
efectul negativ al creşterii costului unitar.
3. Creşterea cifrei de afaceri a majorat beneficiul cu 14563 milioane lei (21 %).
4. Prin intermediul cifrei de afaceri se reflectă efectul favorabil al creşterii
volumului vânzărilor şi al creşterii preţului mediu şi efectul negativ al modificării
structurii producţiei vândute.
Cumulând influenţele factorilor care se manifestă prin rata de eficienţă
(R) şi prin cifra de afaceri (CA), se constată că beneficiul aferent cifrei de afaceri
este determinat de patru factori, după cum urmează:
Δq + ΔS + Δc + Δ p = 26070 + (530,5 – 14211) – 69502 + (31302,5 + 2704) =
= 26070 – 13680,5 – 69502 + 34006,5 = + 23106 mil. lei = Δ
La aceşti factori se ajunge pornind de la relaţia dintre beneficiul aferent
cifrei de afaceri şi cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri:

1000 −
∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 1000
1000 − ICA ∑ q(S ) ⋅ p
B=
1000
⋅ CA =
1000
⋅ ∑ q(S ) ⋅ p =
= ∑ q (S ) ⋅ p − ∑ q ( S ) ⋅ c .
Analiză financiară aprofundată 81

2.4. Analiza marjelor de rentabilitate


Contul de rezultat este un document care preia ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor exerciţiului pe trei niveluri de activitate: exploatare, financiar,
extraordinar, de unde rezultă profitul (+) sau pierderea (-) pentru fiecare nivel.
Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate, rezultatul
pe tipuri de activităţi fiind determinat sub forma marjelor:
A. Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare;
B. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (±);
C. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare(A) + Rezultatul financiar(B);
D. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare;
E. Rezultatul brut = Venituri totale - Cheltuieli totale;
F. Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit.
În prtea finală a contului de profit şi pierdere se determină:
G. Rezultatul/acţiune = Rezultatul brut (net)/Număr acţiuni.
Pornind de la veniturile din producţia exerciţiului, analiza cheltuielilor
prin funcţii permite determinarea mai multor marje de rentabilitate:
1) Marja industrială = Producţia exerciţiului – Costul aprovizionărilor;
2) Marja costurilor de producţie = Marja industrială – Alte cheltuieli
de producţie.
Aceste marje sunt caracteristice activităţii industriale a întreprinderii şi
trebuie raportate la marja comercială specifică activităţii de comerţ. Ele pun în
evidenţă faptul că producţia stocată şi cea imobilizată nu reprezintă decât venituri
calculate (transferuri de cheltuieli) şi că numai producţia vândută şi vânzările de
mărfuri generează rezultat.
3) Marja costului de cumpărare = Cifra de afaceri – Costul de cumpărare;
din care:
4) Marja comercială = Vânzări de mărfuri – Costul de cumpărare a mărfurilor;
5) Marja costurilor variabile = Cifra de afaceri – Cheltuieli variabile.
Aceste marje se analizează numai la nivelul rezultatului curent,
elementele extaordinare nefiind dependente de vânzări.
De exemplu, marjele de rentabilitate calculate pe baza contului de profit
82 Analiză financiară aprofundată

şi pierdere analizat sunt prezentate în Tabelul 17:

¾ Aplicaţia 19: Marjele de rentabilitate din contul de profi şi pierdere


Tabelul 17
Nr. Marje de rentabilitate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rezultatul din exploatare(Rexp) + 103008 + 94608 - 8400 91,8
2. Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 45,8
3. Rezultatul curent (Rcrt) 50796 69289 + 18493 136,4
4. Rezultatul extraordinar - - - -
5. Rezultatul brut (Rbr) 50796 69289 + 18493 136,4
6. Rezultatul net [Rnet = Rbr(1-i)] 40668 51384 + 10716 126,3
7. Numărul de acţiuni (mii) 59200 295996 +236796 500,0
8. Rezultatul net pe acţiune 0,687 0,174 - 0,513 25,3

Din datele Tabelului 17 se desprind următoarele concluzii:


1. Rezultatul din exploatare s-a redus cu 8400 milioane lei (8,2 %), ca urmare a
decalajului nefavorabil între dinamica veniturilor şi a cheltuielilor de exploatare:
IVexp < IChexp (130,9 < 140,2).
2. Rezultatul financiar constituie o pierdere, care s-a redus în cursul exerciţiului
cu 26893 milioane lei (45 %) datorită creşterii veniturilor financiare cu 2544
milioane lei (82 %) şi reducerii cheltuielilor aferente cu 24349 milioane lei (44%).
3. Rezultatul curent a crescut cu 18493 milioane lei (36,4%) datorită decalajului
indicilor de dinamică: IRexp > IRfin (91,8 > 45,8 %).
4. Inexistenţa rezultatului extraordinar antrenează egalitatea rezultatului brut cu
rezultatul curent.
5. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 10716 milioane lei (26,3 %),
datorită creşterii mai rapide a rezultatului brut faţă de cota procentuală de impozit
(36,4 > 29,6 %).
6. Rezultatul net pe acţiune s-a redus cu 0,513 mii lei (74,7%) ca urmare a
creşterii mai rapide a numărului de acţiuni (400 %) comparativ cu rezultatul net
contabil (26,3 %).
Analiză financiară aprofundată 83

2.5. Analiza rezultatului din exploatare


Rezultatul din exploatare este dominant în rezultatul brut al exerciţiului,
caracterizează în mărime absolută, rentabilitatea activităţii curente a întreprinderii
şi este calculat cu ajutorul relaţiei:
⎛ Ch exp ⎞
R exp = Vexp − Ch exp = V exp ⎜1 − ⎟ = Vexp ⋅ R ,
⎜ Vexp ⎟
⎝ ⎠
în care:
R = 1 – I = rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare.
De exemplu, rezultatul din exploatare se prezintă în Tabelul 18:

¾ Aplicaţia 20: Calculul rezultatului din exploatare


Tabelul 18
Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Venituri din exploatare - total 535108 700425 + 165317 130,9
2. Cheltuieli de exploatare - total 432100 605817 + 173717 140,2
3. Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
4. I = Ch exp/ V exp 0,808 0,865 + 0,057 107,2
5. R=1-I 0,192 0,135 - 0,057 69,9
6. Rexp = Vexp · R 103008 94608 - 8400 91,8

Pe baza datelorTabelului 18 se obţin următoarele rezultate:


Modificarea rezultatului din exploatare este diferenţa:
∆ = Vexp1 · R1 – Vexp0 · R0 = 94608 – 103008 = - 8400 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆Vexp + ∆R,
în care:
∆Vexp = R1(Vexp1 - Vexp0) = 165317 · 0,192 = + 31741 mil. lei;
∆R = (R1 - R0) Vexp1 = (- 0,057) · 700425 = - 40141 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Vexp + ∆R = + 31741 – 40141 = - 8400 milioane lei = ∆.
În concluzie:
84 Analiză financiară aprofundată

1. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei (8,2 %) s-a realizat
în condiţiile creşterii veniturilor din exploatare, datorită reducerii ratei de eficienţă
a cheltuielilor de exploatare 0,057 lei (30,1 %).
2. Reducerea ratei de eficienţă (R) s-a datorat creşterii cheltuielilor de exploatare
la 1 leu venituri aferente cu 0,057 lei (7,2 %), ceea ce echivalează cu creşterea
indicatorului Cheltuieli la 1000 lei venituri.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
∆Vexp = + 31741 mil. lei
Δ = - 8400 mil. lei
∆R = - 40141 mil. lei

Aprofundarea analizei rezultatului din exploatare (Nota explicativă 4,


OMFP 94/2001) implică abordarea structurii cheltuielilor de exploatare după
destinaţie şi calculul rezultatului din exploatare conform relaţiei:
Rexp = Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (RCA) – Cheltuieli de
desfacere (Chd) - Cheltuieli generale de administraţie (Chad) + Alte
venituri din exploatare (Ave),
în care:
RCA = Cifra de afaceri netă (CA) – Costul bunurilor vândute şi al serviciilor
prestate (Cv), unde:
Cv = Cheltuielile activităţii de bază (Chab) + Cheltuielile activităţilor auxiliare
(Chaa) + Cheltuielile indirecte de producţie (Chi).
De exemplu, rezultatul din exploatare detaliat după destinaţie se prezintă
în Tabelul 19, din care se desprind următoarele concluzii:
Modificarea rezultatului din exploatare este diferenţa:
Δ = Rexp1 – Rexp0 = 94608 - 103008 = - 8400 mil. lei;
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔRCA + ΔChd + ΔChad + ΔAve,
în care:
ΔRCA = RCA1 – RCA0 = 301198 – 191001 = + 110197 mil. lei;
ΔChd = Chd0 – Chd1 = 10251 – 16373 = - 6122 mil. lei;
ΔChad = Chad0 – Chad1 = 82160 – 194821 = - 112161 mil. lei;
Analiză financiară aprofundată 85

ΔAve = Ave1 – Ave0 = 4604 - 4418 = + 186 mil. lei.


Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔRCA+ ΔChd +ΔChad +ΔAve = 110197 - 6122 -112661+186= + 8400 mil.lei = Δ.

¾ Aplicaţia 21: Analiza rezultatului din exploatare


Tabelul 19
Nr. Indicatorul Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Cifra de afaceri netă(CA) 535016 783518 + 248502 146,4
2. Cost bunuri vând. şi serv.prest.(Cv) 344015 482320 + 138305 140,2
3. Cheltuielile activit. de bază (Chab) 239083 335202 + 96119 140,2
4. Cheltuielile activit. auxiliare (Chaa) 43364 60798 + 17434 140,2
5. Cheltuielile indirecte de prod.(Chi) 61568 86320 + 24752 140,2
6. Rezultat brut aferent CA nete (1-2) 191001 301198 + 110197 157,7
7. Cheltuielile de desfacere (Chd) 10251 16373 + 6122 159,7
8. Cheltuieli grale de administr.(Chad) 82160 194821 +112661 137,1
9. Alte venituri din exploatare (Ave) 4418 4604 + 186 104,2
10. Rezultatul din exploatare (6-7-8+9) 103008 94608 - 8400 91,8

Pe treapta a doua de diviziune:


Δ RCA = ΔCA + ΔCv,
în care:
ΔCA = CA1 – CA0 = 783518 – 535016 = + 248502 mil. lei;
ΔCv = Cv0 – Cv1 = 344015 – 482320 = - 138305 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔCA + ΔCv = 248502 – 138305 = + 110197 milioane lei = ΔRCA.
În concluzie:
1. Creşterea rezultatului brut aferent cifrei de afaceri nete s-a datorat creşterii mai
rapide a cifrei de afaceri faţă de costul bunurilor vândute (146,4 > 140,2 %).
2. Creşterea costurilor bunurilor vândute a fost consecinţa creşterii tuturor
componentelor, atât ale activităţii de bază cât şi a celei auxiliare.
3. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei a fost consecinţa
creşterii mai rapide a sumei cheltuielilor de desfacere şi de administraţie
86 Analiză financiară aprofundată

comparativ cu suma rezultatului brut aferent cifrei de afaceri şi altor venituri din
⎛ 16373 + 194821 301198 + 4604 ⎞
exploatare ⎜ = 228,5 〉 156 ,5 = ⎟.
⎝ 10251 + 82160 191001 + 4418 ⎠

2.6. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri


După provenienţă, rezultatul aferent cifrei de afaceri (RCA) cuprinde
beneficiul din producţia vândută (B) şi din vânzările de mărfuri (Bmf):
RCA = B + Bmf.

2.6.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute


Beneficiul (B) aferent producţiei vândute se determină ca diferenţă între
valoarea producţiei vândute în preţ şi valoarea producţiei vândute în cost:
B = ∑q(S) · p - ∑q(S) · c,
în care:
q = Volumul fizic al produselor vândute;
S = Structura sortimentală a producţiei vândute;
p = Preţul mediu de vânzare al produselor;
c = Costul complet unitar al produselor.
Efectuăm analiza factorială a beneficiului aferent producţiei vândute pe
baza datelor Tabelului 20:

¾ Aplicaţia 22: Analiza beneficiului aferent producţiei vândute


Tabelul 20
Produse Valoarea vânzărilor la preţ Valoarea vânzărilor la cost
convenţionale (milioane lei) (milioane lei)
q0 . p0 q1 . p1 q1 . p0 q0 . c0 q1 . c1 q1 . c0
A – to 212221 326501 320280 186990 318240 281520
B – buc. 185692 287632 253800 156826 265080 214320
C – buc. 132638 163251 157464 117936 147744 139968
Total 530551 777384 731544 461752 731064 635808

Din datele Tabelului 20 rezultă următoarele:


Analiză financiară aprofundată 87

B 0 = ∑ q 0 (S 0 ) ⋅ p 0 − ∑ q 0 (S 0 ) ⋅ c 0 = 530551 − 461752 = 68799 mil. lei;


B1 = ∑ q1(S 1) ⋅ p1 − ∑ q1(S 1) ⋅ c1 = 777384 − 731064 = 46320 mil. lei;
Modificarea beneficiului este diferenţa:
∆ = B1 – B0 = 46320 – 68799 = - 22479 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆q + ∆S + ∆c + ∆ p ,
în care:
Δq = [∑ q1(S 0 )⋅ p 0 − ∑ q1(S 0 ) ⋅ c 0] − B 0 = B 0 ⋅ Iq − B 0 = B ′0 − B 0 =
731544
= 68799 ⋅ − 68799 = 94863 − 68799 = + 26064 mil. lei
530551
ΔS = [∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c 0] − B ′0 = (731544 − 635808) − 98463 = + 873 mil.
Δc = [∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c1] − B ′′0 = (731544 − 731064 ) − 95736 = − 95256 mil.
Δp = B1 − B ′1 = 46320 − 480 = + 45840 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δq + ΔS + Δc + Δp = 26064 + 873 − 95256 + 45840 = − 22479 mil. lei = Δ .

Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

Δq = + 26064 mil. lei


Δ S = + 873 mil. lei
Δ = - 22479 mil. lei
Δc = - 95256 mil. lei
Δ p = + 45840 mil. lei
În concluzie:
1. Reducerea beneficiului din vânzarea producţiei cu 22479 milioane lei (32,6 %)
a fost exclusiv consecinţa creşterii costului unitar al produselor, care a diminuat
beneficiul cu 95256 milioane lei (-138,4 %).
2. Beneficiul a evoluat echiproporţional cu gradul de realizare a vânzărilor, a căror
creştere cu 37,9 % a condus la majorarea beneficiului cu 26064 milioane lei.
3. Modificarea structurii sortimentale a determinat creşterea beneficiului cu 873
milioane lei (1,27 %) prin creşterea ponderii produselor cu ratele de rentabilitate
88 Analiză financiară aprofundată

superioare ratei medii a rentabilităţii producţiei.


4. Creşterea preţului mediu a majorat beneficiul cu 45840 milioane lei (66,63 %),
ceea ce poate fi consecinţa îmbunătăţirii structurii producţiei pe clase de calitate
şi/sau a creşterii preţurilor pe clase. În primul caz, această creştere reflectă efortul
propriu în ridicarea performanţei întreprinderii.

2.6.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri


Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri caracterizeză performanţa
activităţii comerciale şi se calculează cu ajutorul relaţiei:

⋅ (A − N )
R
Bmf = Mc − Ch.circ =
100
în care:
Mc = Marja comercială;
Ch circ = Cheltuieli de circulaţie;
R = Volumul desfacerilor de mărfuri;
A = Cota medie procentuală de adaos comercial;
N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Datele necesare analizei se extrag din Tabloul soldurilor intermediare de
gestiune (Cascada SIG) elaborat pe baza contului de profit şi pierdere şi alte date
din contabilitatea de gestiune (Tabelul 21):

¾ Aplicaţia 23: Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri


Tabelul 21
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Desfaceri de mărfuri (R) 1024 2376 + 1352 232,0
2. Cota medie de adaos ( A ) (%) 30,0 33,0 + 3,0 110,0
3. Marja comercială (Mc)(1*2) 307 784 + 477 155,0
4. Nivel relativ chelt. de circ ( N ) (%) 23,55 25,62 + 2,07 108,8
5. Cheltuieli de circulaţie (1*6) 242 609 + 367 251,0
6. Beneficiul aferent mărfurilor(5 -7) 65 175 + 110 269,2
Analiză financiară aprofundată 89

Pe baza datelor Tabelului 21 se obţin următoarele rezultate:

⋅ (A 0 − N 0 ) =
R0 1024
Bmf 0 = ⋅ (30 − 23,55) = 65 mil. lei;
100 100

⋅ ( A 1 − N 1) =
R1 2376
Bmf 1 = ⋅ (33 − 25,62) = 175 mil. lei.
100 100
Modificarea beneficiului este diferenţa:
∆ = Bmf1 – Bmf0 = 175 – 65 = + 110 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆R + ∆ A + ∆ N ,
în care:
R1 − R 0
⋅ (A 0 − N 0 ) =
1352
ΔR = ⋅ (30 − 23,55) = + 87 mil. lei;
100 100

ΔA =
R1
100
( )
⋅ A1 − A 0 =
2376
100
⋅ (33 − 30) = + 72 mil. lei;

⋅ (N 0 − N1) =
R1 2376
ΔN = ⋅ (23,55 − 25,62) = − 49 mil. lei.
100 100

În concluzie:
1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 110 milioane lei
(169,2%) a fost consecinţa creşterii volumului desfacerilor cu 2352 milioane lei
(132 %), care a majorat beneficiul cu 87 milioane lei (133,8 %) şi a creşterii cotei
medii de adaos cu 3%, care l-a majorat cu 72 milioane lei (110,8 %).
2. Creşterea nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 2,07 procente (8,8 %)
a diminuat beneficiul cu 49 milioane lei (75,4 %).

Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

ΔR = + 87 mil. lei
Δ = + 110 mil. lei Δ A = + 72 mil. lei
Δ N = - 49 mil. lei
90 Analiză financiară aprofundată

2.7. Analiza ratelor de rentabilitate


Rata rentabilităţii caracterizează gradul de rentabilitate, singurul care
diferenţiază întreprinderi cu acelaşi beneficiu dar cu rentabilităţi diferite, ca
urmare a unor costuri diferite. Numai raportând beneficiul la costuri se poate
stabili gradul de rentabilitate al fiecărei întreprinderi şi eficienţa activităţii
desfăşurate.
Inclusă în bateria indicatorilor de eficienţă, rata rentabilităţii se determină
pe baza datelor din contul de rezultat, sau din bilanţ, prin raportarea unui rezultat
(excedentul brut al exploatării, rezultatul din exploatare, rezultatul exerciţiului) la
un indicator de efort (costuri, cifră de afaceri, capital investit, capital propriu).
Calculate în mai multe variante în funcţie de factorii raportului efect-
efort, ratele de rentabilitate servesc la efectuarea comparaţiilor în timp, spaţiu sau
cu valori standard acceptate sau elaborate de organisme de specialitate şi pot fi.
Beneficiu
1) Rata rentabilităţii resurselor consumate: Rc = ⋅ 100 (%);
Costuri
Beneficiu
2) Rata rentabilităţii veniturilor: Rv = ⋅ 100 (%);
Cifra de afaceri
Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc) compară beneficiul (efectul)
cu efortul propriu reflectat în costuri, iar rata rentabilităţii veniturilor (Rv), care
compară beneficiul cu un factor parţial dependent de efortul propriu (CA), dă
expresie politicii comerciale a întreprinderii, indicând profitabilitatea acesteia.
Excedent brut de exploatare
3) Rata marjei brute: RMBE = ⋅ 100 (%);
Cifra de afaceri
Execedentul brut de exploatare, rezultat independent de politica de
finanţare şi reglementările fiscale, permite o mai bună măsurare a performanţelor
industriale şi comerciale ale întreprinderii.
Marja comercială
4) Rata rentabilităţii comerciale pure: Rrc = ⋅ 100 (%).
Vânzări de mărfuri
Marja comercială este primul indicator de performanţă în activitatea de
vânzare a mărfurilor în comerţ.
Analiză financiară aprofundată 91

2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate


Rata rentabilităţii resurselor consumate caracterizează gradul de eficienţă
al consumului de factori de producţie şi se determină prin raportarea beneficiului
aferent cifrei de afaceri la costurile acesteia. În funcţie de componenţa cifrei de
afaceri, analiza vizează atât factorii specifici rentabilităţii producţiei vândute cât şi
cei specifici vânzărilor de mărfuri (din activitatea comercială).

2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute


Rata rentabilităţii producţiei vândute poate fi calculată în două moduri:

1). Pe total producţie: Rc =


B
⋅ 100 =
∑ q(S ) ⋅ p − ∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 100 (%);
Ct ∑ q (S ) ⋅ c
p−c
∑S ⋅r c ∑S ⋅ c
⋅ 100
2). Prin calculul pe produs: Rc = = (%).
100 100
în care:
S = Structura sortimentală a vânzărilor;
rc = Rata rentabilităţii produselor;
p = Preţul mediu unitar al produselor;
c = Costul unitar al produselor.

De exemplu, folosind datele din Tabelul 21 se constată următoarele:

¾ Aplicaţia 24: Analiza ratei rentabilităţii pe total producţie vândută


B0 68799
Rc 0 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 14,9 % ;
Ct 0 461752
B1 46320
Rc1 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 6,3 % .
Ct1 731064
Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:
Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔCt + ΔB,
92 Analiză financiară aprofundată

în care:
B0 68799
ΔCt = ⋅ 100 − Rc 0 = ⋅ 100 − 14 ,9 = - 5,5 %;
Ct1 731064
ΔB = Rc1 − R ′c 0 = 6,3 − 9,4 = − 3,1 % .
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔCt + ΔB = - 5,5 – 3,1 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii aferente producţiei vândute cu 9,4 % a fost
consecinţa reducerii beneficiului cu 22479 milioane lei, care a diminuat-o cu 3,1%
şi a creşterii costurilor aferente cu 269312 milioane lei, care au redus-o cu 5,5 %.
2. Detalierea pe o treaptă superioară a factorilor conduce la următoarele influenţe:
Δ = ΔS + Δc + Δp ,
în care:

ΔS =
∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c 0 ⋅ 100 − Rc0 = 731544 − 635808 ⋅ 100 − 14,9 = 0,1 %
∑ q1(S 1) ⋅ c 0 635808

Δc =
∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c1 ⋅100 − R′c 0 = 731544 − 731064 ⋅100 − 15 = −14,9 %
∑ q1(S 1) ⋅ c1 731044
Δp = Rc1 − R ′c1 = 6,3 − 0 ,1 = + 6,2 % .
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δc + Δp = 0,1 − 14,9 + 6,2 = - 8,6 % = Δ.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
ΔS = + 0,1 %
Δ = - 8,6 % Δc = - 14,9 %
Δ p = + 6,2 %
În concluzie:
1. Reducerea ratei rentabilităţii producţiei vândute a fost exclusiv consecinţa
creşterii costului unitar al producţiei.
2. Creşterea preţului mediu a majorat rata rentabilităţii, fie ca efect al ridicării
calităţii produselor, fie datorită creşterii preţului pe clase de calitate.
3. Modificarea structurii producţiei a influenţat în mică măsură creşterea ratei
Analiză financiară aprofundată 93

rentabilităţii producţiei, ceea ce poate fi pus în legătură cu evoluţia structurii


sortimentale a producţiei vândute şi evidenţiat prin metoda de calcul pe produs.
De exemplu, rata rentabilităţii medii a producţiei şi rata rentabilităţii
produselor se prezintă în Tabelul 22:

¾ Aplicaţia 25: Analiza ratei rentabilităţii pe produs


Tabelul 22
Produse Structura Preţul unitar Costul unitar Rata rentabilităţii
convenţio- vânzărilor % (mii lei/to) (mii lei/to) produselor (rc)- %
nale S0 S1 p0 p1 c0 c1 rc0 rc1 r΄c1
A – to 40 42 785 800 690 780 13,6 2,5 0,7
B – buc. 35 37 45 51 38 47 18,3 8,4 - 4,2
C – buc. 25 21 81 84 72 76 12,3 10,5 6,6
Total 100 100 236 373 x x 14,90 6,30 0,1

Pe baza datelor Tabelului 22 se obţin următoarele rezultate:

Rc 0 =
∑ S 0 ⋅ rc 0 = ( 40 ⋅ 13,6 ) + ( 35 ⋅ 18,3 ) + ( 25 ⋅ 12,3 ) = 14,9 %;
100 100

Rc1 =
∑ S 1 ⋅ rc1 = ( 42 ⋅ 2,5 ) + ( 37 ⋅ 8,4 ) + ( 21 ⋅ 10,5 ) = 6,3 %.
100 100
Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:
Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔS + Δrc,
în care:

ΔS =
∑ S 1 ⋅ rc 0 − Rc0 = ( 42 ⋅ 13,7 ) + ( 37 ⋅ 18,4 ) + ( 21 ⋅ 12,5 ) − 14,9 = + 0,1 %;
100 100
Δrc = Rc1 − R ′c 0 = 6 ,3 − 15 = − 8,7 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔS + Δrc = 0,1 – 8,7 = - 8,6 % = Δ.
În concluzie, creşterea ratei medii a rentabilităţii a fost rezultatul creşterii
ponderii produsului B cu rata (18,3 %) superioară ratei medii (14,9 %).
94 Analiză financiară aprofundată

b) Pe treapta a doua: Δrc = Δc + Δp ,


în care:
p 0 − c1
∑ S1 ⋅ ⋅ 100
( 42 ⋅ 0,7 ) − ( 37 ⋅ 4 ,2 ) + ( 21 ⋅ 6,6 )
Δc = c1
− R ′c 0 = − 15 = − 14,9 %
100 100
Δp = Rc1 − R ′c1 = 6 ,3 − 0,1 = + 6 ,2 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δc + Δp = −14,9 + 6,2 = − 8,7 % = Δrc .
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

ΔS = + 0,1 %
Δ = - 8,6 % Δc = - 14,9 %
Δrc = - 8,7 %
Δ p = + 6,2 %

În concluzie:
1. Reducerea ratei medii a rentabilităţii producţiei cu 8,6 procente a fost
consecinţa scăderii ratelor de rentabilitate a produselor (rc), care s-a datorat în
exclusivitate creşterii costului unitar al acestora.
2. Modificarea structurii sortimentale a producţiei vândute şi creşterea preţului
mediu al produselor au majorat rata medie a rentabilităţii producţiei.

2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale


Rata rentabilităţii activităţii comerciale vizează eficienţa vânzărilor de
mărfuri şi se bazează pe următorul model de calcul:
B R (A − N )
Rrc = ⋅ 100 = ⋅ 100 = A − N (%),
R R
în care:
R = Desfacerile (rulajul) de mărfuri;
A = Cota procentuală medie de adaos comercial;
N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Analiză financiară aprofundată 95

De exemplu, folosind datele Tabelului 21 se obţin următoarele rezultate


privind rata rentabilităţii comerciale pure:

¾ Aplicaţia 26: Analiza ratei rentabilităţii comerciale


Rrc 0 = A 0 − N 0 = 30 − 23,55 = 6,45 %
Rrc1 = A1 − N 1 = 33 − 25,62 = 7 ,38 %.
Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa:
Δ = Rrc1 – Rrc0 = 7,38 – 6,45 = + 0,93 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔA + ΔN ,
în care:
ΔA = A1 − A 0 = 33 − 30 = + 3 %;
ΔN = N 0 − N 1 = 23,55 − 25,62 = − 2,07 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔA + ΔN = + 3 − 2,07 = + 0,93 % = Δ
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

ΔA = + 3 %
Δ = + 0,93 %
Δ N = - 2,07 %

În concluzie:
1. Creşterea ratei rentabilităţii comerciale cu 0,93 % a fost consecinţa creşterii
cotei medii adaosului comercial cu 3 %, în condiţiile creşterii nivelului mediu al
cheltuielilor de circulaţie cu numai 2,07 %.
2. Cota medie de adaos ( A ) şi nivelul mediu ( N ) al cheltuielilor de circulaţie
depind în final de structura desfacerilor (S) şi cotele de adaos (A) şi, respectiv, de
nivelul cheltuielilor pe grupe de mărfuri (N):

A=
∑S ⋅ A ; N =
∑S ⋅ N .
100 100
96 Analiză financiară aprofundată

2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor


Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar,
există o bază comună a relaţiei rentabilitate - risc, în sensul că rentabilitatea este
un indicator de performanţă al întreprinderii, indiferent de natura acesteia.
Rentabilitatea este privită şi determinată în mod diferit în funcţie de
participanţii la viaţa întreprinderii: gestionari, acţionari, bancheri, salariaţi.
Orice activitate implică un consum de capital care este supus unor riscuri
ce însoţesc rentabilitatea. Când creează sau dezvoltă o întreprindere aducându-i
capitaluri, proprietarii săi anticipează un anumit nivel de rentabilitate previzională
pentru un anumit nivel de activitate dat. În cazul variaţiei acestui nivel,
rentabilitatea financiară va suferi modificări care vor exprima riscul capitalului.
Un capital investit va fi cu atât mai riscat cu cât sensibilitatea ratei
rentabilităţii la modificarea volumului de activitate este mai mare, după cum şi
rentabilitatea aşteptată este cu atât mai mare, cu cât riscul asumat este mai mare.
Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin studiul
performanţelor exploatării înscrise în contul de rezultat, cât şi impactul resurselor
de finanţare utilizate în raport cu mijloacele folosite.
Rentabilitatea exploatării, însoţită de riscul de exploatare condiţionează
nivelul celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente: financiar, total, de faliment.
Riscul economic este legat de structurarea costurilor de exploatare în fxe
şi variabile, numite cheltuieli de structură şi cheltuieli operaţionale şi depinde în
mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor fixe în totalul
cheltuielilor, fiind legat de gradul de tehnicitate şi de automatizare a procesului de
producţie.Acest risc este mai ridicat în cazul unei întreprinderi dotate cu utilaje
performante, noi, unde amortismentele sunt relativ crescute şi mai redus la
întreprinderi cu grad de tehnologizare redus sau utilaj învechit.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare în structura
contului de profit şi pierdere şi în bilanţ, cheltuieli care remunerează capitalurile
împrumutate (dobânzile la credite).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul
şi se încearcă estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii în elaborarea de previziuni.
Analiză financiară aprofundată 97

2.8.1. Analiza cost – volum - profit


Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, practica
afacerilor utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul
de rentabilitate (Analyse Coût–volume-profit),(Breakeven Point Analysis), o
metodă de analiză previzională care permite stabilirea condiţiilor necesare
realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort).
Este o metodă grafică de reprezentare a elementelor care prin diferenţă
dau beneficiul: pe abscisă se reprezintă volumul producţiei vândute (q), iar pe
ordonată, cifra de afaceri (CA), costurile totale (CT), fixe (Cf) şi variabile (Cv).
Metoda este aplicabilă în cazul producţiei omogene sau pe produs, după
repartizarea cheltuielilor şi pleacă de la ipoteza liniarităţii costurilor şi cifrei de
afaceri (Figura 1).
CT
CA CA

CT
0
B

(+)
CV
CAcritic ă
E

(-)

O Cf

0
O qcritic qB q

Fig. 1: Pragul de rentabilitate în condiţii de liniaritate

Realizarea echilibrului la punctul mort (B = 0) presupune egalitatea:


B = CA – CT = q · p – (Cf + q · v) = q(p – v) – Cf,
Relaţia poate fi restrânsă sub forma: B + Cf = Mcv,
în care:
q = Volumul fizic al vânzărilor;
98 Analiză financiară aprofundată

p = Preţul de vânzare;
v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs;
p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;
q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile;
Cf = Costurile fixe.
Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al
vânzărilor – volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează
cheltuielile, rezultatul fiind egal cu zero (B = 0 - punctul mort).
Grafic, punctul E de intersecţie a dreptei veniturilor (CA) cu dreapta
costurilor (Ct) are aceeaşi ordonată, ceea ce, analitic, înseamnă egalitatea:
CA = Cf + Cv = Cf + q · v,
sau factorial:
qcritic · p = Cf + qcritic ·v.
Începând de la acest punct, întreprinderea, având acoperit ansamblul
cheltuielilor fixe şi variabile, intră în zona de beneficii.
Diagrama pragului de rentabilitate sau diagrama punctului mort este
utilizată în cadrul analizei în mai multe scopuri, cum ar fi:
1) Stabilirea condiţiilor necesare în vederea recuperării cheltuielilor din venituri
fără realizarea de profit, pentru atingerea punctului mort (B = 0), se înregistrează
egalitatea: qcritic (p – v) = Cf, de unde rezultă:
Cf Cf
a) Volumul critic al vânzărilor: qcritic = = (unităţi);
p − v mcv
Cf
b) Cifra de afaceri critică: CAcritică = qcritic ⋅ p = (lei).
1− v / p
Graficul din Figura 4 arată că punctul E, situat la intersecţia dreptei
veniturtilor cu dreapta cheltuielilor, numit punct mort, delimitează două zone:
a) zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E > OE), ca
urmare a faptului că vânzările sunt mai mici decât volumul critic (qv < qcritic);
b) zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA > ECT) ca
urmare a vânzărilor care depăşesc volumul critic (qv > qcritic).
2) Determinarea condiţiilor necesare în vederea realizării unui beneficiu (B0),
Analiză financiară aprofundată 99

când din ecuaţia de echilibru: CA = Cf + Cv + B0, rezultă:


Cf + B 0
a) Volumul vânzărilor: qB = 0
(unităţi);
p−v
Cf + B 0
B 0 = qB ′ ⋅ p =
0
b) Cifra de afaceri: CA
1 − v / p (lei);

3) Determinarea marjei de securitate (Ms), care să asigure desfăşurarea unei


activităţi în condiţii de siguranţă:
Ms = qv – qcritic (unităţi); sau Ms = CA – CAcritică (lei);
4) Determinarea intervalului de siguranţă (Is) oferit de vânzările efectuate:
qv − qcritic CA − CAcritică
Is = ⋅ 100, respectiv : Is = ⋅ 100 (%).
qcritic CAcritică
5) Calculul indicelui de rentabilitate care măsoară marja de securitate în procente
din cifra de afaceri, sau sporul de eficienţă (Se):
qv − qcritic CA − CA critică
Se = ⋅ 100 , respectiv: Se = ⋅ 100 (%).
qv CA
Pentru evitarea riscului de exploatare, a cărui valoare definită prin
coeficientul levierului de exploatare este maximă în zona punctului mort, se
consideră necesară o marjă de securitate de 10 - 20 % peste cifra de afaceri critică.

Exemplificăm modul de analiză a pragului de rentabilitate pentru un


produs A pe baza datelor Tabelului 23, din care se desprind următoarele concluzii
privind condiţiile de echilibru microeconomic şi securitate:

1. Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul fizic al


vânzărilor şi cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat marje de
securitate, intervale de siguranţă şi sporuri de eficienţă pozitive.
2. În exerciţiul financiar curent, performanţele au cunoscut dinamici nefavorabile
comparativ cu exerciţiul precedent, care reflectă o degradare a rentabilităţii,
confirmată de creşterea mai rapidă a cheltuielilor fixe (78 %) comparativ cu
creşterea cifrei de afaceri (53,8 %), ceea ce a majorat valorile pragului de
rentabilitate (volumul şi cifra de afaceri critice).
100 Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 27: Pragul de rentabilitate al produsului A


Tabelul 23
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Volum vânzări (q v) - tone 271 408 +137 150,5
2. Preţ unitar (p) - mii lei/t 785 800 + 15 102,0
3. Cifra de afaceri (CA) – milioane lei 212221 326501 +114280 153,8
4. Cheltuieli fixe (Cf) - mil.lei 121544 216403 + 94859 178,0
5. Cheltuieli variabile (Cv) – milioane lei 65446 101837 + 36391 155,6
6. Cheltuieli variabile unitare(v) - mii lei/t 242 250 + 8 103,3
7. Volum critic (qcritic) - to 224 394 + 170 176,0
8. CAcritică – milioane lei 175840 315200 + 139360 179,2
9. Marja de securitate (Ms) - to + 47 + 14 - 33 29,8
10. Marja de securitate (Ms) – mil. lei + 36381 + 11301 - 25080 31,0
11. Intervalul de siguranţă (Is) - % 20,70 3,60 - 17,1 17,32
12. Sporul de eficienţă (Se) - % 17,11 3,46 - 13,65 20,2

Pragul de rentabilitate şi condiţiile de echilibru microeconomic capătă


expresii uşor diferite în activitatea întreprinderilor comerciale faţă de
întreprinderile industriale, ca urmare a specificului şi factorilor care determină
indicatorii de performanţă în acest sector.
Analiza pragului de rentabilitate în activitatea comercială pe baza
diagramei punctului mort prezintă factori specifici, beneficiul fiind diferenţa:
R⋅ A ⎛ R ⋅ Nv ⎞
B = CA − Chcirc = − ⎜⎜ Cf + ⎟.
100 ⎝ 100 ⎟⎠
La punctul mort (B = 0), egalitatea CA = Chcirc, corespunzătoare
punctului de echilibru (E), conduce la următoarea ecuaţie de echilibru:
⎛ A − Nv ⎞
Rcritic ⎜⎜ ⎟⎟ = Cf ,
⎝ 100 ⎠
de unde rezultă desfacerile critice şi cifra de afaceri critică:
Cf
a) Rcritic = ⋅ 100 (lei);
A − Nv
Analiză financiară aprofundată 101

Cf
b) CAcritică = Rcritic ⋅ A = (lei), unde:
1 − Nv / A
N v = Nivelul relativ mediu al cheltuielilor variabile
A = Cota procentuală medie de adaos comercial.

Analiza cost-volum-profit şi utilizarea ei în stabilirea echilibrului pe baza


pragului de rentabilitate prezintă limite din următoarele considerente:
1) Presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, fie o piaţă concurenţială
perfectă care justifică liniaritatea cifrei de afaceri, precum şi randamente
factoriale constante care conduc la costuri variabile liniare;
2) În condiţiile pieţei concurenţiale imperfecte şi randamentelor factoriale
variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile sunt neliniare (Figura 2).
3) Nu poate fi extinsă la nivelul unei producţii neomogene, ci vizează fie producţii
omogene, fie individualizare la nivelul produselor;
4) Orizontul de timp este pe termen scurt, când nu au loc modificări structurale ale
producţiei.
CT
CA CT

Bmax (+) E2 (-)


Cv
CAcrit E1

(-) CA

O’ Cf

O q critic 1 q optim q critic 2 q

Figura 2: Pragul de rentabilitate în condiţii de neliniaritate


102 Analiză financiară aprofundată

În realitate (Fig.2), atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile


evoluează neliniar, ceea ce schimbă condiţiile de echilibru: intersecţia curbelor ce
le reprezintă în două puncte (E1, E2) atestă două praguri de rentabilitate (qcritic 1,
qcritic 2), care delimitează zona optimă de creştere a volumului producţiei.
Cu toate aceste limite, analiza punctului mort este folosită în gestiunea
întreprinderii deoarece oferă unele informaţii utile în următoarele direcţii:
1) Oferă o indicaţie asupra nivelului minimal de activitate pentru ca întreprinderea
să realizeze beneficii.
2) Este un instrument de ajutor deciziei în privinţa alegerii investiţiei într-un nou
produs, investiţiei de extindere sau de modernizare.
3) Permite anticiparea profiturilor în diferite ipoteze de lucru.
4) Explică diferenţele între previziuni şi realizări, indicând în ce măsură o scădere
a beneficiilor este datorată unei scăderi a vânzărilor, unei creşteri a costurilor fixe
sau costurilor variabile.
5) Permite aprecierea gradului de risc economic şi financiar al activităţii.
6) Permite estimarea condiţiilor de maxim al beneficiului prin anularea derivatei:
dB d
a) = BM = [q( p − v ) − Cf ] = 0 , de unde rezultă: p = v, respectiv mcv = 0.
dq dq
d
b) BM = (CA − Ct ) = CAM − CM = 0 , de unde rezultă: CAM = CM.
dq
Egalitatea capătă expresii care permit determinarea preţului optim în
funcţie de tipul cererii şi de variaţia cifrei de afaceri:
a) La o cerere perfectă (pură) şi la o cifră de afaceri liniară:
CAM = dCA/dp = d(qp)/dp = p , de unde rezultă:
poptim = CM
b) La o cerere imperfectă (monopol) şi o cifră de afaceri parabolică:
CAM = d (qp ) / dp = p ⋅ (1 + Ep / q ) , de unde rezultă:
CM
p optim = .
1 + Ep/ q
în care:
Ep/q = Elasticitatea preţ-cerere.
Analiză financiară aprofundată 103

2.8.2. Modalităţi de evaluare a riscurilor


Cea mai importantă utilizare analizei cost-volum-profit decurge din
relaţia pragului de rentabilitate cu riscurile ce însoţesc activitatea curentă: riscul
de exploatare (economic), riscul financiar (de îndatorare), riscul total sau global
(economic-financiar).

2.8.2.1. Evaluarea riscului de exploatare


Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuaţiile rezultatului
exploatării în funcţie de poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de
structura costurilor de exploatare (în fixe şi variabile).
a) O primă modalitate de apreciere a riscului de exploatare are la bază marja de
securitate şi intervalul de siguranţă, care reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de
pragul de rentabilitate. Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la
10 % arată o situaţie instabilă, unul de 20 % caracterizează situaţia relativ stabilă,
iar peste 20 % arată o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate.
Intervalul de siguranţă, denumit şi indicator de poziţie (flexibilitate)
exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi modifica producţia şi de a se adapta la
cerinţele pieţii. Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât flexibilitatea
întreprinderii este mai ridicată şi, prin urmare, riscul economic este mai redus.
b) Aprecierea şi evaluarea riscului economic se poate realiza pe baza
coeficientului levierului de exploatare (CLE) sau gradul de echilibrare a
funcţionării întreprinderii - Degree Operating Leverage (DOL).
Acest coeficient exprimă sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului din
exploatare la variaţiile vânzărilor, care măsoară creşterea procentuală a acestui
rezultat, ca răspuns la creşterea cu un procent a vânzărilor (volumul fizic, cifra de
afaceri):
ΔR exp/ R exp
CLE = , care poate fi calculat în două variante:
Δq (CA) / q (CA)
ΔrR exp IR exp − 100
1) CLE = = ;
Δrq (CA) Iq (CA ) − 100
104 Analiză financiară aprofundată

ΔR exp / Δq (CA ) d Re xp Re xp
2) CLE = = / .
R exp / q (CA ) dq (CA) q(CA)
Dacă analiza punctului mort indică grafic efectele unei schimbări a
vânzărilor asupra profitului, coeficientul levierului de exploatare măsoară algebric
mărimea acestei schimbări şi exprimă direct gradul de risc economic (exploatare).
Având în vedere că rezultatul din exploatare provine în cea mai mare
parte din vânzarea producţiei , factorial, CLE este egal cu raportul:
d [q ( p − v ) − Cf ] q q( p − v) Mcv
CLE = ER exp/ q = × = = ,
dq q ( p − v ) − Cf q ( p − v ) − Cf R exp
în care:
Mcv = CA – Cv = Rexp + Cf = Marja costurilor variabile.
Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit riscul
de exploatare, este cu atât mai mare, cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari:
Mcv R exp + Cf
CLE = =
R exp R exp
Pe plan financiar, rezultă că, dacă o întreprindere are un coeficient al
levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecinţe
majore asupra rezultatului exploatării: acesta creşte mult la creşterea vânzărilor,
dar scade la fel de mult la reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare
asumat de întreprindere, care depinde de cuantumul cheltuielilor fixe.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat,
întreprinderile trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea
stocurilor şi la dezinvestire. În acelaţi timp, trebuie să-şi asigure o marjă de
securitate suficientă prin evitarea zonei punctului mort, unde riscul de exploatare
este maxim, fiind caracterizat de un coeficient de levier ce tinde la infinit:
Mcv Mcv
a) Riscul de exploatare este maxim pentru CLE = = → ∞.
R exp 0
Această situaţie caracterizează punctul mort (Rexp = 0), când cheltuielile
fixe absorb în întregime marja costurilor variabile: Mcv = q(p - v) = Cf.
Mcv
b) Riscul de exploatare este inexistent pentru CLE = = 0 , când Mcv = 0,
R exp
Analiză financiară aprofundată 105

dR exp d
ceea ce înseamnă egalitatea: p = v când = [q( p − v ) − Cf ] = 0 = RexpM.
dq dq
Rezultatul marginal al exploatării (RexpM) fiind egal cu zero, rezultă că
rezultatul exploatării are valoarea maximă, ceea ce anulează riscul de exploatare.
q ( p − v)
c) Riscul de exploatare este minor pentru CLE = = 1,
q ( p − v ) − Cf
atunci când cheltuielile fixe relativ mici sunt neglijabile în raport cu cheltuielile
variabile (Cf→ 0).
Acest risc redus este caracteristic întreprinderilor cu muncă predominant
manuală, sau cu un utilaj învechit amortizat, cu cheltuieli fixe relativ reduse.
Gradul de risc evaluat prin Coeficientul levierului de exploatare poate fi
determinat şi în funcţie de cifra de afaceri:
ΔR exp / R exp ΔR exp CA
CLE = ER exp/ CA = = × .
ΔCA / CA ΔCA Re xp
Factorial, valoarea CLE şi riscul de exploatare creşte odată cu majorarea
costurilor totale (CT) prin diminuarea beneficiului.
d (CA − CT ) CA CA
CLE = × = .
dCA Rexp CA − CT
În concluzie, fluctuaţiile rezultatului exploatării care traduc riscul
economic depind de: cifra de afaceri; ponderea cheltuielilor fixe; proximitatea de
punctul mort a producţiei vândute efectiv, ceea ce impune depăşirea zonei critice
cu 10 – 20 %, care constituieo marjă de securitate necesară evitării falimentului.

2.8.2.2. Evalurea riscului financiar


Riscul financiar sau de capital priveşte structura financiară şi depinde de
modul de finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată exclusiv din capitaluri
proprii, nu comportă nici un risc financiar. Acest risc apare în cazul finanţării din
surse împrumutate care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor
(dobânzi) şi influenţează rentabilitatea întreprinderii.
Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile
rezultatului exploatării şi se estimează prin elasticitatea E Rnet/Rexp care poartă
106 Analiză financiară aprofundată

denumirea de coeficient de levier financiar (CLF):


ΔRnet / Rnet
CLF = E R net / R exp = ,
ΔR exp/ R exp
Acest Coeficient poate fi determinat în două variante de calcul:
ΔrRnet IR net − 100
1) CLF = = ;
ΔrR exp IR exp − 100
ΔRnet R exp dRnet Re xp
2) CLF = × = × .
ΔR exp R net d Re xp Rnet
Coeficientul Levierului Financiar exprimă modificarea procentuală a
rezultatului net ca răspuns la modificarea cu un procent a rezultatului exploatării
şi mărimea lui este direct proporţională cu gradul de risc financiar.
Factorial CLF şi implicit riscul financiar se determină pe baza contului de
profit şi pierdere, în care rezultatul net se obţine după deducerea impozitului pe
profit din rezultatul brut:
Rnet = Rbrut (1−i ) = [R exp − Chfin + (Vfin + R extr )] ⋅ (1 − i ) .
Cum veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nu sunt
legate de activitatea curentă, CLF rezultă din relaţia:
d R exp R exp
CLF = [(R exp − Chfin ) ⋅ (1−i )] × ( = .
dR exp R exp − Chfin ) ⋅ (1−i ) R exp − Chfin
Importanţa acestui coeficient pentru gestiunea financiară decurge din
faptul că rezultatul net condiţionează beneficiul şi dividendele pe acţiune, precum
şi autofinanţarea întreprinderii.
Valoarea CLF creşte odată cu creşterea cheltuielilor financiare şi reflectă,
gradului de risc financiar asumat de întreprinderea care recurge la îndatorare:
1) Riscul financiar este inexistent sau minor în următoarele situaţii:
0
a) La punctul mort (Rexp = 0): CLF = = 0;
R exp − Chfin
În acest caz rezultatul net este maxim deoarece dRnet/dRexp = 0
R exp
b) Finanţare din capitaluri proprii (Chfin = 0): CLF = = 1.
R exp − 0
Analiză financiară aprofundată 107

În acest caz rezultatul net evoluează echiproporţional cu rezultatul din


exploatare (IRnet = IRexp).
R exp
2) Riscul financiar este maxim când CLF = → ∞, în cazul finanţării din
0
împrumuturi purtătoare de dobânzi mari care absorb în întregime rezultatul din
exploatare (Ch fin → Rexp), fără a exista posibilitatea rambursării ratelor de
împrumut, ceea ce anunţă un faliment iminent.
Pentru limitarea efectului unor cheltuieli financiare ridicate care
prefigurează un risc de insolvabilitate crescut se impune creşterea pragului de
rentabilitate global la un nivel care să ţină seama de prezenţa acestor cheltuieli:
Cf + Chfin Cf + Chfin
qcritic = ; CA critică = .
p−v 1− v / p

2.8.2.3. Evaluarea riscului total (global)


Riscul total (economic- financiar) cumulează riscul economic cu riscul
financiar, caracterizează riscul activităţii economice şi financiare şi se evaluează
cu ajutorul Coeficientului Levierului Total (CLT), fiind calculat ca produs:
CLT = CLE · CLF.
Factorial, Coeficientul Levierului Total poate fi exprimat astfel:
q ( p − v) q ( p − v ) − Cf q ( p − v)
CLT = × = .
q ( p − v ) − Cf q ( p − v ) − Cf − Chfin R exp − Chfin
CLT, calculat în final ca raport între marja costurilor variabile şi
rezultatul exploatării diminuat cu cheltuielile financiare, exprimă sensibilitatea
rezultatului net la variaţiile vânzărilor:
ΔR exp/Rexp ΔRnet / Rnet ΔRnet / Rnet ΔrRnet
CLT = × = = .
Δq/q ΔR exp/ R exp Δq/ q Δrq
Se constată că valoarea acestui coeficient reflectă un risc total inexistent
când rezultatul exploatării are valoare maximă, când se înregistrează egalitatea
între preţul unitar şi cheltuielile variabile unitare (p = v) şi un risc total maxim în
cazul unor cheltuieli financiare mari, care anulează rezultatul din exploatare în
totalitate (Rexp = Chfin).
108 Analiză financiară aprofundată

Exemplificăm analiza riscurilor pe baza datelor contului de rezultat al


întreprinderii studiate pe baza datelor Tabelului 24:

¾ Aplicaţia 28: Calculul coeficienţilor de levier


Tabelul 24
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Cifra de afaceri (CA) 535016 783518 + 248502 146,5
2. Cheltuieli variabile (Cv) 383562 499481 +115919 130,2
3. Marja costurilor variabile (Mcv) 151454 284037 +132583 187,5
4. Rezultatul din exploatare (Rexp) 103008 94608 - 8400 91,8
5. CLE = Mcv/Rexp 1,47 3,00 + 1,53 204,2
6. Cheltuieli fixe (Cf) 48446 189429 +140983 390,9
7. CLE = (Rexp + Cf)/Rexp 1,47 3,00 +1,53 204,2
8. Cheltuieli financiare (Chfin) 55309 30960 - 24349 55,9
9. Rexp - Chfin 47699 63648 + 15949 133,4
10. CLF = Rexp/(Rexp – Chfin) 2,16 1,49 - 0,67 68,5
11. CLT = CLE * CLF 3,17 4,47 + 1,30 140,1
12. CLT = Mcv/(Rexp – Chfin) 3,17 4,47 + 1,30 140,1

Din datele Tabelului 24 se desprind următoarele concluzii:


1. Coeficientul Levierului Economic, în creştere de la 1,47 la 3, arată majorarea
dependenţei rezultatului din exploatare de cifra de afaceri şi accentuarea riscului
economic determinată de creşterea cheltuielilor fixe cu 290,9 %.
2. Reducerea Coeficientului Levierului Financiar de la 2,16 la 1,49 arată
diminuarea dependenţei rezultatului net de rezultatul exploatrării şi reducerea
riscului financiar prin diminuarea cheltuielilor financiare cu 45,1 %.
3. Creşterea Coeficientului Levierului Total de la 3,17 la 4,46 arată creşterea
dependenţei rezultatului net de dinamica cifrei de afaceri şi a riscului total
(economic financiar) prin majorarea cheltuielilor fixe, în condiţiile reducerii
cheltuielilor financiare.
4. Întreprinderea trebuie să eficientizeze activitatea de exploatare prin
variabilizarea cheltuielilor fixe.
Analiză financiară aprofundată 109

2.8.2.4. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare


Analiza financiară, orientată spre viitor, urmăreşte cuantificarea efectelor
în lanţ ale coeficienţilor de levier în elaborarea de previziuni privind rezultatele:
1) Efectul levierului de exploatare (ELE) - reprezintă modificarea rezultatului din
exploatare (∆rRexp) sub impactul creşterii ∆r a vânzărilor (cifrei de afaceri):
ELE = CLE · ∆rq(CA) = ∆rRexp (%).
2) Efectul levierului financiar (ELF) - constituie modificarea rezultatului net
(∆rRnet), ca urmare a creşterii estimate a rezultatului din exploatare (∆rRexp):
ELF = CLF · ∆rRexp = ∆rRnet (%).
3) Efectul levierului total (ELT) - constă în modificarea rezultatului net (∆rRnet),
ca efect al creşterii vânzărilor (∆rq(CA)):
ELT = CLT · ∆rq(CA) = ∆rRnet (%).

De exemplu, creşterea a cifrei de afaceri cu 12 % în perioada următoare


va avea următoarele efecte în lanţ:
1) Creşterea rezultatului din exploatare:
ELE = CLE · ∆rCA = 3 · 12 = 36 % = ∆rRexp.
În consecinţă, acesta va fi: Rexp = 1,36 · 94608 = 128858 mil. lei;
2) Creşterea rezultatului net:
ELF = CLF · ∆rRexp = 1,49 · 36 = 53,64 % = ∆rRnet.
În consecinţă, acesta va fi: Rnet = 1,5364 · 63648 = 97789 mil. lei;
3) Acelaşi rezultat determinat prin coeficientul levierului total:
ELT = CLT · ∆rCA = 4,47 · 12 = 53,64 % = ∆rRnet.
În consecinţă, se regăseşte: Rnet = 1,5364 · 63648 = 97789 mil. lei.

În concluzie:
1. Creşterea cifrei de afaceri are efecte benefice asupra tuturor rezultatelor.
2. Această creştere antrenează lanţul de efecte favorabile asupra rezultatului din
exploatare care va creşte cu 36 % şi a rezultatului net care va creşte cu 53,64 %.
3. Pe baza acestor estimări se pot elabora alte previziuni financiare pentru etapa
imediat următoare.
110 Analiză financiară aprofundată

CAPITOLUL 3

ANALIZA DIAGNOSTIC A SITUAŢIEI FINANCIARE

PE BAZA BILANŢULUI
3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare
În vederea elaborării diagnosticului financiar care să permită măsurarea
rentabilităţii economice a capitalurilor investite, a rentabilităţii financiare a
capitalurilor proprii, aprecierea condiţiilor în care sunt realizate echilibrele
financiare, deducerea gradului de autonomie al întreprinderii, analiza financiară
parcurge mai multe etape, care presupun cercetarea unor informaţii necesare în
vederea detectării simptomelor ce prefigurează fenomene care impiedică
continuitatea activităţii întreprinderii. Scopul principal îl constituie adoptarea unor
decizii corective în gestiunea pe termen scurt, mediu şi lung.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ şi de pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea exerciţiului
şi în alte situaţii prevăzute de lege, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate,
respectiv, după natură, provenienţă şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează
fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţilor,
provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările
acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic
(active circulante).
Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma mijloacelor
de finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune echilibrul
permanent între activele şi pasivele bilanţului, indiferent de forma de prezentare a
acestuia (tabelară sau în listă).
Conform IAS 1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, obiectivul bilanţului
este de a prezenta fidel informaţii despre poziţia financiară a întreprinderii,
respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu ajutorul resurselor
Analiză financiară aprofundată 111

economice controlate (activele), structurii de finanţare (datorii şi capitaluri


proprii), precum şi cu ajutorul unor indicatori financiari importanţi pentru
evaluarea sănătăţii financiare a întreprinderii (lichiditatea şi solvabilitatea).

3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară


Criteriile de clasament al activelor şi pasivelor bilanţului diferă în funcţie
de scopul urmărit în analiză şi de utilizator, ceea ce a condus la existenţa mai
multor tipuri (modele) de bilanţ, cum ar fi: bilanţul contabil clasic construit pe
baza unui sistem dublu de clasament în activ după destinaţie şi după natură, iar în
pasiv după apartenenţă şi exigibilitate, bilanţul financiar, bilanţul funcţional,
bilanţul “pool de fonds”(ansamblul resurselor) ş.a.
Studiul bilanţului trebuie efectuat după repartizarea rezultatului şi începe
cu examinarea structurii pasivului şi a structurii activului.
Bilanţul contabil (patrimonial-juridic) utilizat până la adoptarea
reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate prin Ordinul MFP 94/2001, respectiv Ordinul MFP
306/2002, s-a dovededit insuficient adaptat analizei financiare orientate spre
gestiune, în acest scop fiind necesar un bilanţ mai operaţional, care să permită
evidenţierea relaţiei dintre resursele disponibile şi nevoile de finanţare ale
întreprinderii. Este cunoscut că orice nevoie de finanţare trebuie acoperită din
resurse financiare, ceea ce se reflectă prin bilanţul financiar (patrimonial).
Bilanţul financiar (numit şi lichiditate-exigibilitate) constituie un suport
al analizei financiare tradiţionale ce are ca finalitate descrierea patrimoniului
întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa atât
proprietarii, cât şi creditorii. În măsura în care creditorii utilizează un asemenea
studiu este vorba de o analiză financiară externă.
Logica bilanţului financiar se bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare
a activului şi al exigibilităţii crescătoare a pasivului. Lichiditatea crescătoare a
posturilor de activ este disponibilitatea din ce în ce mai mare a acestora de a
deveni “lichide” şi de a acoperi nevoile întreprinderii; în fruntea activului se află
valorile imobilizate, cele mai puţin “lichide”, iar la sfârşit, disponibilităţile, cele
mai “lichide”.
112 Analiză financiară aprofundată

Clasarea posturilor de pasiv în ordinea exigibilităţii crescătoare semnifică


faptul că exigibilitatea unei surse de finanţare este legată de scadenţa sa, primele
posturi fiind cele cele mai lent exigibile, (capitalurile proprii), iar ultimele, cele
mai rapid exigibile (datoriile pe termen scurt).
Construcţia bilanţului financiar implică respectarea unor principii şi
reguli care permit ordonarea posturilor de bilanţ după criteriul pe termen scurt şi
pe termen lung. În acest sens, printre elementele constitutive ale bilanţului trebuie
să se facă distincţie între cele care rămân la dispoziţia întreprinderii pe termen
lung (peste 1 an) şi cele care nu îi aparţin decât pe termen scurt (sub 1 an).
Amenajarea posturilor de activ conduce la existenţa a două ansambluri:
activul imobilizat care reprezintă elementele pe termen lung cu trei categorii de
valori imobilizate (necorporale, corporale, financiare), la care se adaugă partea de
activ circulant cu scadenţa mai mare de 1 an (creanţe - clienţi, cheltuieli efectuate
în avans). În schimb, în activul circulant se includ imobilizările cu scadenţă scurtă
(imobilizările financiare ce ajung la scadenţă sub 1 an).
Amenajarea posturilor de pasiv structurează pasivul bilanţului în grupa
capitalurilor permanente, formată din capitalurile proprii şi datoriile pe termen
mediu şi lung (cu scadenţa peste 1 an) şi grupa datoriilor pe termen scurt (cu
scadenţa sub 1 an), indiferent de natura lor (datorii de exploatare, credite bancare
curente, venituri realizate în avans cu scadenţă scurtă şi datoriile pe termen lung
ajunse la scadenţă).
Dacă o parte a datoriilor pe termen lung ajung la scadenţă mai repede de
1 an, ele vor fi trecute la datorii pe termen scurt. Veniturile realizate în avans cu
scadenţa peste 1 an sunt incluse în datoriile pe termen mediu şi lung.
Obţinerea bilanţului financiar implică efectuarea unor corecţii ale
activului şi pasivului pe baza informaţiilor din anexă, prin respectarea unor
principii de evaluare şi regrupare a posturilor după criteriul vechimii (peste sau
sub 1 an) şi a activelor în ordinea lichidităţii crescătoare (imobilizări, stocuri,
disponibilităţi).

Schematic, bilanţul financiar se prezintă astfel:


Analiză financiară aprofundată 113

Bilanţ financiar
Activ = Necesar Pasiv = Resurse
Necesar permanent Capitaluri permanente (Cp)
Activ imobilizat net > 1 an 1. Capitaluri proprii (C)
Necesar temporar 2. Datorii cu scadenţe > 1 an
1. Activ circulant net < 1 an Resurse temporare
2. Imobilizări financiare < 1 an 1. Datorii cu scadenţe < 1 an
3. Disponibilităţi (Trezorerie activă) 2. Credite bancare (Trezorerie pasivă)
Total Activ Total Pasiv

Prezentarea bilanţului financiar pune în evidenţă două părţi distincte pe


orizontală: partea superioară care reflectă structura financiară prin stabilitatea
elementelor care îl compun (necesarul de finanţat şi resursele de finanţare
permanente) şi partea inferioară care reflectă finanţarea ciclului de activitate
(necesarul de finanţat pe termen scurt şi resursele temporare de finanţare).
Clasamentul activelor şi pasivelor după criteriul vechimii pune în
evidenţă, printr-o simplă lectură orizontală, echilibrele sau dezechilibrele
structurale ale bilanţului, acesta fiind utilizat pe plan internaţional, conform
Normei 13 din IASC, precum şi în cazul conturilor consolidate.
Importanţa bilanţului financiar în analiza financiară decurge din faptul că
el serveşte la determinarea marjei de securitate financiară prin intermediul
fondului de rulment, care permite întreprinderii să facă faţă riscurilor pe termen
scurt, garantând solvabilitatea acesteia.
Conform OMFP 94/2001 (306/2002), bilanţul în listă (Tabelul 25) este
apropiat modelului de bilanţ financiar (Tabelul 26), ceea ce facilitează analiza
echilibrelor financiare, fără a mai fi necesare alte regrupări de posturi.
Abandonarea principiului de clasament al posturilor în bilanţul financiar
a condus la apariţia bilanţului funcţional, care regrupează posturile de bilanţ pe
marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie),
fiind un bilanţ economic, construit de Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei în
scopul explicării funcţionării economice a întreprinderii de către bancheri.
114 Analiză financiară aprofundată

Bilanţ Contabil armonizat restrâns


Tabelul 25
Denumirea indicatorului (mii lei) Nr. Exerciţiul financiar
rând Precedent Curent
A. Active imobilizate - total 01 334134112 442396673
I. Imobilizări necorporale 02 112827 761587
II. Imobilizări corporale - total 03 333960171 441573972
III. Imobilizări financiare 04 61114 61114
B. Active circulante - total 05 330562056 515792600
I: Stocuri - total 06 141953183 122067958
II. Creanţe - total 07 180200143 390840345
III: Investiţii financiare pe termen scurt 08 - -
IV. Casa şi conturi la bănci 09 8408730 2884297
C. Cheltuieli în avans 10 1902966 1489075
D. Datorii ce trebuie plătite până la 1 an 11 227834680 186432713
E. Active circulante nete, respectiv datorii 12 100194521 325651589
curente nete (05 + 10 – 11 – 16)
F. Total active minus datorii curente (01 + 12) 13 434328633 768048262
G. Datorii ce trebuie plătite peste 1 an 14 8493328 127907177
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 15 - -
I. Venituri în avans 16 4435821 5197373
J. Capital şi rezerve 17 448290076 634448682
I. Capital (subscris vărsat) 18 59199226 295996131
II. Prime de capital 19 - -
III. Rezerve din reevaluare 20 245482220 95164551
IV. Rezerve 21 143608630 243288000
V. Rezultatul reportat – Sold C 22 - 28147174
- Sold D 23 22454771 22454771
VI. Rezultatul exerciţiului – Sold C 24 40667697 51384049
Repartizarea profitului 25 40667697 51384049
Total capitaluri proprii (18 + 20 + 21 + 22 – 23) 26 425835305 640141085
Patrimoniul public 27 - -
Capitaluri – total (26 + 27) 28 425835305 640141085
Bilanţ financiar (lichiditate – exigibilitate)
Tabelul 26
Active = Necesaruri nete Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar
(mii lei) Precedent Curent (mii lei) Precedent Curent
Mijloace cu durata > 1 an Resurse cu scadenţa >1an
A. Active imobilizate 334134112 442396673 J. Capital şi rezerve 425835305 640141085
I. Imobilizări necorporale 112827 761587 I. Capital 59199226 295996131
II. Imobilizări corporale 333960171 441573972 II. Prime de capital - -
III. Imobilizări financiare 61114 61114 III. Rezerve din reevaluare 245482220 95164551
Mijloace cu durata < 1 an IV. Rezerve - total 143608630 245288000
B. Active circulante 330562056 515792600 V. Rezultatul reportat - Sold C - 26147174
I. Stocuri - total 141953183 122067958 - Sold D 22454771 22454771
II. Creanţe - total 180200143 390840345 VI.Rezultatul exerciţiului - Sold C 40667697 51384029
III: Invest. financiare/termen scurt - - Repartizarea profitului 40667697 51384029
IV: Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297 Total Capitaluri proprii 425835305 640141085
C. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 H. Provizioane pt.riscuri-cheltuieli - -
G. Datorii pe o perioadă > 1 an 8493328 127907177
D. Datorii pe o perioadă de 1 an 227834680 186432713
Total Datorii 236328008 314339890
I. Venituri în avans 4435821 5197373
Total Active nete 666599134 959678348 Total Capitaluri 666599134 959678348
116 Analiză financiară aprofundată

Un principiu de elaborare a bilanţului funcţional se referă la exprimarea


posturilor de bilanţ la valoarea brută, (valoarea de origine a acestora), ceea ce
impune includerea amortismentelor şi provizioanelor în capitalurile proprii, ca
resurse de autofinanţare a întreprinderii. Rezultă că bilanţul funcţional nu mai
poate juca rolul asemănător bilanţului financiar în evaluarea patrimonială a
posturilor, ci constituie un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux,
permiţând determinarea variaţiilor de stocuri.
Un alt principiu al bilanţului funcţional se referă la conceptul de
stabilitate, care are în vedere durata posturilor în patrimoniu; acesta diferă de
conceptul permanenţei al bilanţului financiar, în sensul că un împrumut pe termen
lung va rămâne în imobilizările financiare, indiferent de scadenţa sa, iar datoriile
pe termen lung nu vor fi trecute la datorii pe termen scurt, indiferent de scadenţă.
Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea posturilor
permite descrierea ciclurilor care compun viaţa întreprinderii şi a echilibrelor
financiare ce decurg din ele.
Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel:
Bilanţ funcţional
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile brute Resurse stabile (durabile)
II. Funcţia de exploatare 1. Capitaluri proprii:
1. Activ circulant de exploatare 2. Datorii financiare stabile
2. Activ circulant înafara exploatării II. Funcţia de exploatare
III. Funcţia de trezorerie Datorii de exploatare
Activ circulant financiar Datorii în afara exploatării
Total Activ Total Pasiv

Amenajarea posturilor în bilanţul funcţional în optica economică a


ciclurilor corespunzătoare funcţiunilor întreprinderii este redată în Tabelul 27.
Bilanţ funcţional (economic)
Tabelul 27
Active = Utilizări Exerciţiul financiar Pasive = Resurse Exerciţiul financiar
(valoare brută)(mii lei)- Precedent Curent (mii lei) Precedent Curent
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile Resurse stabile 608138189 1011158943
A. Active imobilizate brute 507943668 685507354 1. Capitaluri proprii 425835305 640141085
I. Imobilizări necorporale 177647 916041 - Capital 59199226 295996131
II. Imobilizări corporale 507704907 684530199 - Rezerve - total 389090850 340452551
III. Imobilizări financiare 61114 61114 - Rezultatul reportat - 22454771 + 5692403
II. Funcţia de exploatare - Rezultatul exerciţiului(nerepartiz) - -
B.Active circulante de exploatare 316198333 502973608 2. Amortismente şi provizioane 173809556 243110681
I. Stocuri - total 141953183 122067958 3. Datorii financiare stabile (>1 an) 8493328 127907177
II. Creanţe comerciale 174245150 380905650 II. Funcţia de exploatare
Active circ. în afara exploatării 5954993 9934695 1. Datorii de exploatare 132550559 77021000
Alte creanţe 5954993 9934695 2. Datorii înafara exploatării 95284121 109411718
C. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 3. Credite bancare curente - -
III: Funcţia de trezorerie I. Venituri în avans 4435821 5197373
Activ circulant financiar 8451440 2927007
Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297
Total Active valoare brută 840408690 1202789029 Total Resurse 840408690 1202789029
118 Analiză financiară aprofundată

Structurarea bilanţului funcţional (Tabelul 27) permite evidenţierea a


două categorii de utilizări în activ, una legată efectiv de exploatare şi alta
independentă de ciclul de producţie. În pasiv sunt prezentate două categorii de
resurse, unele generate de exploatare şi altele fără legătură cu aceasta.
În analiza financiară importanţa bilanţului funcţional decurge din faptul
că el permite aprecierea stabilităţii structurii financiare a întreprinderii prin
intermediul trezoreriei nete şi exprimă interdependenţa dintre structura financiară
şi natura activităţii sale.
Comparaţia între bilanţul financiar şi bilanţui funcţional pune în evidenţă
două aspecte esenţiale şi anume:
a. în timp ce bilanţul financiar permite o analiză externă a situaţiei financiare a
întreprinderii interesantă pentru creditori, bilanţul funcţional permite în primul
rând o analiză internă realizată în principal de managerii întreprinderii;
b. bilanţul funcţional se stabileşte din perspectiva continuităţii activităţii, în timp
ce bilanţul financiar este realizat din perspectiva încetării activităţii.
Ca răspuns adus criticilor bilanţului financiar şi bilanţului funcţional,
adepţii conceptelor mai nou apărute ale teoriei financiare neoclasice, au conceput
modelul de bilanţ “pool de fonds”(ansamblu de fonduri).
Teoria financiară neoclasică avansează un criteriu care priveşte costul
capitalului compus din diferitele resurse folosite, în funcţie de care se judecă
oportunitatea diverselor utilizări cărora le-au fost afectate.
În consecinţă, bilanţul trebuie privit ca un ansamblu de resurse şi de
utilizări, care oferă indicii asupra deciziilor strategice în materie de investiţii şi de
finanţare, fără a exista o afectare a unei resurse unui anumit tip de utilizare.
Prin modul de structurare a posturilor, bilanţul ansasmblului de resurse se
apropie de bilanţul funcţional prin prezenţa în pasiv a amortismentelor şi
provizioanelor în fondurile proprii. În activ posturile sunt grupate în două părţi
distincte pentru a evidenţia pe de o parte, impactul strategiilor întreprinderii
(industrială şi comercială) căreia îi corespund imobilizările brute non financiare
şi activele circulante de exploatare (inclusiv lichidităţile necesare pentru
exploatare) şi pe de altă parte, strategia financiară, inclusiv lichidităţile, care
serveşte obiectivelor de tip financiar.
Schematic, bilanţul ansamblului de fonduri se prezintă astfel:
Analiză financiară aprofundată 119

Bilanţ “Pool de fonds”


Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
Portofoliu de active Portofoliu de resurse
I. Utilizări industriale şi comerciale I. Fonduri proprii
1. Imobilizări brute 1. Fonduri proprii externe
2. Active circulante de exploatare 2. Fonduri proprii interne
3. Active circulante înafara exploatării II. Datorii
II. Utilizări financiare 1. Resurse financiare
1. Imobilizări financiare 2. Datorii de exploatare
2. Active circulante (Disponibilităţi) -
Total Activ Total Pasiv

Structurarea bilanţului ansamblului resurselor este redată în Tabelul 28.

3.3. Analiza echilibrelor financiare


Bilanţul este “fotografia” întreprinderii, care, indiferent de forma de
prezentare, trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice celui care
efectuează analiza. Aceste întrebări decurg din modul în care se realizează
egalitatea între activul şi pasivul bilanţului, egalitate care transpune o identitate
fundamentală între două reprezentări diferite ale aceleiaşi mărimi economice,
sursele fondurilor (originea lor), trebuind să corespundă cu utilizările (necesităţile)
cărora le-au fost afectate.
Analiza situaţiei financiare pe baza bilanţului în vederea elaborării
diagnosticului financiar trebuie să aibă în vedere câteva cerinţe de bază:
1. Bilanţul trebuie analizat ca o unitate a indicatorilor financiari şi materiali, ceea
ce implică o analiză internă a acestuia.
2. Pentru a asigura studiului o anumită profunzime, bilanţul se examinează ca un
tot unitar, ceea ce impune corelarea indicatorilor din bilanţ cu operaţiuniile
economice al căror efect final îl reflectă.
3. Analiza bilanţului, la un moment dat, trebuie comparată în timp şi spaţiu cu
alte unităţi similare.
4. Pe baza analizei bilanţului se vor elabora previziuni şi se vor adopta decizii.
Bilanţ “Pool de fonds” (Ansamblul fondurilor)
Tabelul 28
Active = Utilizări Exerciţiul financiar Pasive = Fonduri Exerciţiul financiar
(valoare brută)(mii lei)- Precedent Curent (mii lei) Precedent Curent
I. Utilizări industriale şi comerciale 1199843638 1556466573 I. Fonduri proprii 939833208 1070846976
A. Imobilizări brute 685446240 841393130 1. Fonduri proprii externe 295996133 295996133
1. Imobilizări necorporale 916041 1341772 - Capital 295996133 295996133
2. Imobilizări corporale 684530233 840051361 - Subvenţii - -
B.Active circulante de exploatare 504462703 710774124 2. Fonduri proprii interne 592453026 774850843
1. Stocuri - total 122067978 179324142 - Rezerve - total 338452569 436716297
2. Creanţe comerciale 380905650 529799654 - Rezultatul reportat + 5692403 + 13940949
Cheltuieli în avans 1489075 1650328 - Rezultatul exerciţiu (repartiz.) (51384049) (97419148)
C.Active circ. în afara exploatării 9934695 4302319 -Amortismente + provizioane 243110681 310908615
1. Alte creanţe 9934695 4302319 - Venituri în avans 5197373 13284982
II. Utilizări financiare 2945411 2417503 II. Datorii 314339890 488040100
1. Imobilizări financiare 61114 61114 1. Resurse financiare (> 1 an) 127907177 158529862
2. Disponibilităţi 2884297 2356389 2. Datorii de exploatare (<1 an) 186432713 329510238
Total Utilizări brute 1202789083 1558887079 Total Fonduri 1202789083 1558887079
Analiză financiară aprofundată 121

Ca orice analiză, şi studiul bilanţului presupune o apreciere generală a


conţinutului acestuia, ceea ce se obţine prin lectura bilanţului, care presupune,
mai întâi examinarea resurselor care au finanţat mijloacele (utilizările)
întreprinderii în cursul exerciţiului financiar.
Studiul bilanţului financiar (patrimonial) şi funcţional (economic)
prezentate sub formă tabelară implică o analiză internă a acestora, care poate fi
efectuată în două direcţii: orizontală şi verticală, fiecare punând în evidenţă
corelaţii cu semnificaţii deosebite în aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii.
Analiza pe orizontală a bilanţului pune în evidenţă modul în care se
realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt şi pe termen lung ale
întreprinderii sau grupului de întreprinderi, prin intermediul unor mărimi cum ar
fi: situaţia netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria.
Analiza bilanţului contabil structurat conform Reglementărilor Contabile
armonizate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate şi Directiva a IV-a CEE
este facilitată în privinţa determinării echilibrelor financiare prin formatul în listă,
ceea ce implică doar o analiză în direcţie verticală a bilanţului.
Studiul bilanţului implică şi a analiză externă a acestuia, care vizează
interpretarea indicatorilor de bilanţ în strânsă legătură cu activitatea economică a
întreprinderii, ceea ce presupune confruntarea unor posturi de bilanţ cu sumele
înregistrate în rulajele conturilor aşa cum rezultă din balanţele de verificare.

3.3.1. Analiza situaţiei nete


Pe baza abordării juridice a bilanţului, analiştii financiari determină
situaţia netă (SN) a întreprinderii cu ajutorul relaţiei:
SN = Active – Datorii totale.
Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă
proprietarii asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi trebuind să fie
suficientă pentru a asigura funcţionarea şi independenţa financiară a întreprinderii.
Comparativ cu capitalurile proprii, situaţia netă este mai restrictivă,
deoarece exclude subvenţiile şi provizioanele reglementate. De aceea, situaţia
netă este un indicator mai relevant, ce exprimă valoarea activului realizabil la un
moment dat, care interesează proprietarii, acţionarii, cât şi creditorii întreprinderii,
122 Analiză financiară aprofundată

mai ales în cazul lichidării acesteia. Ea se calculează punând faţă în faţă bunurile
şi datoriile de aceeaşi scadenţă.
Pe baza bilanţului financiar, situaţia netă se determină ca diferenţă:
a) SN = Total active – Datorii totale - Venituri în avans = Capitaluri proprii.
Pe baza bilanţului contabil armonizat situaţia netă este diferenţa:
b) SN = (Total active – Datorii curente) – Datorii peste 1 an = F – G.
De exemplu, situaţia netă în cele două variante de calcul este prezentată
în Tabelul 25:

¾ Aplicaţia 29: Calculul şi analiza situaţiei nete (capitalurilor proprii)


Tabelul 25
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Total active 666599134 959678348 293079214 143,96
2. Datorii totale 236328008 314339890 78011882 133,01
3. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 171,68
4. Situaţia netă (SN) (a) 425835305 640141085 21430578 105,03
5. Total active – Datorii curente (F) 434328633 768048262 333719629 176,83
6. Datorii curente (G) 8453328 127907177 119453849 1513
7. Capitaluri proprii (F – G) (b) 425835305 640141085 214305780 105,03

Din datele Tabelului 25 se constată o Situaţie netă pozitivă şi crescătoare


care reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea
întreprinderii (a capitalurilor proprii).
O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecinţa
încheierii cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral
capitalurile proprii. Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina creditorilor,
acesta fiind riscul de insolvabilitate al întreprinderii.
Creşterea situaţiei nete (activului net) are ca efect creşterea rentabilităţii
şi a independenţei financiare, pe baza ei putându-se determina riscul global sau
lichidativ, în cazul unui raport calculat cu relaţia:
SN − Activ fără valoare
< 0,3.
Activ
Analiză financiară aprofundată 123

Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care dă


dimensiunea gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la menţinerea
capitalului fizic sau financiar, mai ales în condiţiile inflaţiei care îl erodează.
Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai
prin creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea
capitalului financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii
financiare (monetare) a activelor nete.
Performanţele întreprinderii fiind direct legate de menţinerea capitalului
fizic sau financiar, “Situaţia modificării capitalurilor proprii” este un document al
situaţiilor financiare anuale prevăzut de Ordinul M.F.P. 94/2001, inspirat din
cerinţele IAS 1, prin care se prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-a suferit în
cursul exerciţiului financiar fiecare element al activului net (capitalurile proprii).
Din situaţia modificării capitalurilor proprii rezultă capacitatea de
menţinere (erodare) a capitalului, precum şi profitul (pierderea) întreprinderii în
cursul exerciţiului, prin intermediul următoarelor elemente de conţinut:
- Profitul net (pierderea netă) al perioadei,
- Fiecare element de venit şi cheltuială recunoscute direct în capitalurile proprii;
- Efectul cumulat al modificării politicilor contabile şi corecţia erorilor;
- Tranzacţiile de capital cu şi distribuirile către proprietari;
- Soldul profitului (pierderii) cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului
şi modificările aferente;
- O reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capitaluri proprii la
începutul şi sfârşitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări.
Situaţia modificării capitalurilor proprii cuprinde date referitoare la:
soldul la 1 1anuarie, creşterile(+), reducerile (-) şi soldul la 31 decembrie.
De exemplu, Situaţia modificării capitalurilor proprii la întreprinderea
analizată este prezentată în Tabelul 26 care permite următoarele concluzii:
Soldul final al capitalurilor proprii este calculat cu relaţia:
Sf = Si + Creşteri – Reduceri,
Modficarea capitalurilor proprii este diferenţa:
∆ = Sf – Si = 640141085 – 425835305 = + 214305780 mii lei.
2. Majorarea capitalurilor proprii a fost consecinţa unor solduri iniţiale şi a
124 Analiză financiară aprofundată

creşterii mai accentuate a capitalului subscris, a rezervelor şi a existenţei profitului


nerepartizat, fiind diminuată de reducerea unor rezerve şi de soldul debitor al
contului 1172, o pierdere reportată rezultată din adoptarea pentru prima dată a
IAS, mai puţin IAS 29, privind retratarea informaţiei financiare necesare
înlăturării efectelor inflaţiei.

¾ Aplicaţia 30: Situaţia modificării capitalurilor proprii (mii lei)


Tabelul 26
Elemente ale capitalului Sold la Creşteri Reduceri Sold la
propriu 1 ianuarie (+) (-) 31 decembrie
Capital subscris 59199226 236796905 - 295996131
Rezerve din reevaluare 245482220 86479236 236796905 95164551
Rezerve legale 8973772 3464468 - 12438240
Alte rezerve 134634858 97584582 1369680 230849760
Rezultat reportat
- Profit nerepartizat 0 21771189 - 21771189
- Pierdere neacoperită - - - -
Rezultat reportat din adoptarea 22454771 - - 22454771
pt. prima dată a IAS mai puţin (pierdere) (pierdere)
IAS 29 – Sold D (ct 1172)
Rezultat reportat din corectarea 6375985 - - 6375985
erorilor fundamentale – Sold C (profit) (profit)
(ct.1174)
Rezultat reportat din surplusul - - - -
din rezerva de evaluare
Rezultatul exerciţiului financiar - - - -
Total 425835305 452472365 238166585 640141085

Din analiza datelor Tabelului 26 se constată următoarele:


1. Comparativ cu exerciţiul financiar precedent, rezultatul exerciţiului financiar a
crescut de la 425835,305 mii lei la 640141,085 mii lei, ceea ce atestă o situaţie
favorabilă a capitalurilor proprii, unde acestea deţin ponderea dominantă.
2. Celelalte componente au cunoscut dinamici ascendente favorabile.
Analiză financiară aprofundată 125

3.3.2. Analiza fondului de rulment


Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor
mari ale bilanţului: fondul de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment
(NFR), din care rezultă trezoreria (T). Acest echilibru este determinat conform
concepţiilor de prezentare a bilanţului: optica financiară şi optica funcţională.
Pe baza bilanţului financiar care grupează posturile după criteriul
permanenţei, echilibrul financiar presupune finanţarea activului cu durata mai
mare de 1 an din resurse cu scadenţa peste 1 an, iar finanţarea activelor sub 1 an
din resurse scadente sub 1 an.
Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung
(capitalurile permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), aşa cum
rezultă din partea superioară a bilanţului financiar:
FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen
lung şi mediu) + Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – Necesar permanent
(Active imobilizate nete).
Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung,
fondul de rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după
finanţarea imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanţării activelor
circulante. Este partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveşte
finanţării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.
Metoda insistă asupra originii fondului de rulment şi permite înţelegerea
cauzelor variaţiei sale, creşterea lui fiind determinată de creşterea capitalurilor
permanente (emisii de noi acţiuni, obligaţiuni, noi împrumuturi pe termen lung) şi
de reducerea imobilizărilor nete (vânzări de titluri, dezinvestire, cesiuni de
imobilizări). Odată cu fondul de rulment, marja de securitate a întreprinderii
creşte, ceea ce arată că o parte mai însemnată din activele circulante este finanţată
din capitaluri permanente.
Scăderea fondului de rulment este cauzată de scăderea capitalurilor
permanente (rambursări de împrumuturi pe termen lung, sau de obligaţiuni) şi de
creşterea imobilizărilor nete (investiţii).
Un fond de rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate
126 Analiză financiară aprofundată

fi temporară sau de durată, având diferite cauze.


Partea inferioară a bilanţului financiar permite determinarea fondului de
rulment financiar ca diferenţă:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen
scurt + Venituri în avans).
Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea fondului de rulment care
este finanţat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment financiar
arată surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile temporare,
evidenţiind excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de securitate privind
solvabilitatea întreprinderii.
Bilanţul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a fondului
de rulment, în două moduri:
a) Ca diferenţă: FRF = (Total active –Datorii curente) –Active imobilizate = F–A;
b) Direct: FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E).
Teoretic, fondul de rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă că
în anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment negativ fără a compromite
buna funcţionare a întreprinderii.
Un fond de rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări nete)
constituie o marjă de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană,
permiţându-i să-şi asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare
funcţionării (stocuri minime, fond de casă minim), activul circulant fiind superior
datoriilor pe termen scurt (Activ circulant net > Datorii sub 1 an).
Un fond de rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru
întreprindere, care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure
finanţarea imobilizărilor (Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are
active circulante inferioare datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va
putea achita (Activ circulant net < Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte
mai frecvent în sectorul de distribuţie, unde viteza de rotaţie a stocurilor este
foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-furnizori însemnate.

De exemplu, calculul fondului de rulment în cele trei variante conduce la


rezultatele din Tabelul 27, de unde se desprind următoarele concluzii:
Analiză financiară aprofundată 127

¾ Aplicaţia 31: Calculul şi analiza fondului de rulment


Tabelul 27
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Capitaluri proprii 425835305 640141085 21430578 105,03
2. Datorii cu scadenţa peste 1 an 8493328 127907177 119413849 1505
3. Provizioane pt. riscuri - cheltuieli - - - -
4. Capitaluri permanente (Cp) 434328633 768048262 333719629 176,83
5. Active imobilizate (Ai) 334134112 442396673 108262561 132,40
6. Fond de rulment financiar (FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
7. Active circulante 330562056 515792600 185230544 156,03
8. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
9. Datorii pe termen scurt 227834680 186432713 - 41401967 81,83
10. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 117,17
11. Fond de rulment financiar (FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
12. Total active - Datorii curente (F) 434328633 768048262 333719629 176,83
13. Active imobilizate (A) 334134112 442396673 108262561 132,40
14. Fond de rulment financiar (F–A) 100194521 325651589 225457068 325,02
15. Active circ, resp.datorii crte (E) 100194521 325651589 225457068 325,02

Se constată un fond de rulment pozitiv şi în creştere al întreprinderii în


toate variantele de calcul, ceea ce confirmă o dinamică favorabilă a marjei de
securitate, ca urmare a unor decalaje favorabile între ritmurile de creştere a
factorilor luaţi în calculul fondului de rulment.
În practică, se consideră că fondul de rulment al întreprinderii industriale
trebuie să reprezinte valoarea a 1-3 cifre de afaceri lunare.
În interiorul capitalurilor permanente, ponderea capitalurilor împrumutate
nu trebuie să fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor proprii (să nu depăşească
50%), ceea ce impune determinarea fondului de rulment propriu (FRp) şi a
fondului de rulment străin (FRs):
a. FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete;
b. FRs = Împrumuturi pe termen lung şi mediu – Imobilizări nete.
Fondul de rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de
128 Analiză financiară aprofundată

finanţare asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se


asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară.
Fondul de rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe
termen lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt.
Din dateleTabelului rezultă că fondul de rulment propriu este pozitiv şi în
creştere, iar fondul de rulment străin este negativ.
Analiza fondului de rulment trebuie completată cu studiul unui alt
agregat important al bilanţului, necesarul de fond de rulment (NFR).

3.3.3. Analiza necesarului de fond de rulment


Necesarul de fond de rulment desemnează nevoile financiare generate de
executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă
(cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puţin parţial de
resurse stabile (fondul de rulment net). El reprezintă banii ce trebuie rulaţi în
întreprindere pentru a-i asigura funcţionarea (după finanţarea imobilizărilor), care
reclamă cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienţi.
Structura necesarului de fond de rulment cuprinde, pe de o parte,
stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a căror valoare
încorporează cheltuielile de fabricaţie şi, pe de altă parte, creanţele. Din suma
acestor componente se scad datoriile (de exploatare şi în afara exploatării), care
corespund decalajelor între încasări şi plăţi:
NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice,
în care:
Necesităţi ciclice = Necesar temporar – Disponibilităţi
Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie
Pe baza bilanţului contabil financiar şi armonizat, necesarul de fond de
rulment se determină ca diferenţă:
NFR = (Active circulante + Cheltuieli în avans – Casa şi conturi la bănci)
- (Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare +Venituri în avans).

De exemplu, calculul necesarului de fond de rulment pe baza datelor din


bilanţul contabil armonizat din Tabelul 25 conduce la rezultatele din Tabelul 28:
Analiză financiară aprofundată 129

¾ Aplicaţia 32: Calculul şi analiza necesarului de fond de rulment


Tabelul 28
Nr Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Active circulante 330562056 515792600 185230544 156,03
2. Cheltuieli în avans 1902966 1489075 - 413891 78,25
3. Casa şi conturi la bănci 8408730 2884297 - 5524433 34,31
4. Total I (1 + 2 – 3) 324056292 514357378 190301086 158,72
5. Datorii cu scadenţa de până la 1 an 227834680 186432713 - 41401967 81,83
6. Credite bancare de trezorerie - - - -
7. Venituri în avans 4435821 5197373 761552 117,17
8. Total II (5 + 6 + 7) 232270501 191630086 - 40640415 82,51
9. Nec de fd de rulment (NFR)(4 – 8) 91785791 322767292 230981501 351,65

Pornind de la relaţia care trebuie să existe între necesarul temporar şi


resursele temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar, pozitiv
sau negativ, după cum urmează:
a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de resursele
temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă este consecinţa unor
investiţii privind creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare.
În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între lichidarea
stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul
încetinirii încasărilor şi accelerării plăţilor.
b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de capitalurile
circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot
fi mobilizate. Această situaţie este favorabilă dacă este consecinţa accelerării
rotaţiei activelor circulante, a urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor.
Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii,
este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment şi depinde de cifra de
afaceri), durata de rotaţie a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a
creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor.
El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de rotaţie
(NFRz = NFR·360/CA) care reflectă acest decalaj.
130 Analiză financiară aprofundată

3.3.4. Analiza trezoreriei


Trezoreria netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de
bilanţ prezentat tabelar Activ = Pasiv care conduce la confruntarea fondului de
rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultă echilibrul
financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al operaţiunilor ce afectează toate
posturile de bilanţ şi rezultând din lectura pe orizontală a bilanţului financiar care
vizează cele două părţi
a) Partea superioară: TN = FR – NFR;
b) Partea inferioară: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie =
= Trezoreia activă – Trezoreria pasivă.
Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de
funcţionarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice
moment (valori mobiliare de plasament).
Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile
creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului).
c) Pe baza bilanţului contabil armonizat, trezoreria este dată de diferenţa:
TN = Active circulante respectiv datorii curente nete (E) – NFR.
De exemplu, calculul trezoreriei nete pe baza bilanţului financiar şi a
bilanţului armonizat conduce la rezultatele înscrise în Tabelul 29:

¾ Aplicaţia 33: Calculul şi analiza trezoreriei nete


Tabelul 29
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Fondul de rulment financiar(FRF) 100194521 325651589 225457068 325,02
2. Necesarul de fd. de rulment (NFR) 91785791 322767292 230981501 351,65
3. Trezoreria netă (TN) (1 – 2) (a) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
4. Disponibilităţi băneşti 8408730 2884297 - 5524433 34,31
5. Credite bancare de trezorerie - - - -
6. Trezoreria netă (TN) (4 – 5) (b) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
7. Active circ., resp. dat.crte nete (E) 100194521 325651589 225457068 325,02
8. Trezoreria netă (TN) (7 – 2) (c) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
Analiză financiară aprofundată 131

Din datele Tabelului 29 se constată că trezoreria netă este pozitivă şi în


scădere în ambele variante de calcul, ceea ce reflectă decalajul dintre ritmul
superior de creştere a necesarului de fond de rulment comparativ cu creşterea
fondului de rulment financiar (351,65 > 325,02 %), precum şi ca urmare a
creşterii mai rapide a necesarului de fond de rulment comparativ cu activele
circulante nete (251,65 > 225,02).
Trezoreria netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează capitalurile
permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele
circulante şi datoriile pe termen scurt.
Creşterea trezoreriei nete poate fi realizată prin creşterea fondului de
rulment şi prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creşterea
disponibilităţilor şi reducerea creditelor bancare de trezorerie.
Valoarea pozitivă sau negativă a trezoreriei nete este consecinţa unor
inegalităţi între fondul de rulment şi necesarul (resursa) de fond de rulment, după
cum urmează:
A. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când:
FR > NFR şi respectiv, Disponibilităţi > Credite trezorerie,
în următoarele situaţii:
a) FR > 0 şi NFR >0, când NFR este finanţat în întregime din resurse permanente
(FR > 0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se
adaugă la un excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un
excedent mare de lichidităţi, care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un
excedent crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0).
Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din datorii pe
termen scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea capitalurilor
permanente (resurselor stabile).
B. B. Trezorerie negtivă (TN < 0), când:
FR < NFR şi respectiv, Disponibilităţi < Credite trezorerie,
în următoarele situaţii:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat parţial din capitaluri permanente
132 Analiză financiară aprofundată

(FR> 0) şi parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât
disponibilităţile, ceea ce impune aprecierea riscului bancar curent;
b) FR < 0 şi NFR > 0, când creditele bancare acoperă o parte din imobilizări (FR
< 0), NFR şi disponibilităţile (inferioare creditelor de trezorerie), ceea ce impune
reconsiderarea structurii de finanţare;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a
activului imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt
(furnizori, avansuri clienţi) şi din credite bancare curente, ceea ce impune
revederea structurii finanţării, existând riscul dependenţei financiare de exterior.

3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională


Echilibrele financiare pot fi analizate şi prin prisma prezentării bilanţului
conform opticii funcţionale, care structurează posturile de bilanţ în strânsă
legătură cu ciclurile economice care caracterizeză viaţa întreprinderii: investiţii,
exploatare, finanţare, trezorerie. Analiza efectuată pe baza bilanţului funcţional
(economic) este o analiză funcţională, mai bine adaptată unei gestiuni
previzionale, care situiază în centrul atenţiei ciclul de exploatare. Ea completează
analiza financiară statică prin tabloul de finanţare, principalul instrument al
analizei dinamice a echilibrului financiar.
Echilibrul financiar funcţional impune ca utilizările stabile să fie
finanţate din resurse durabile, surplusul resurselor durabile faţă de imobilizările
brute reprezentând fondul de rulment net global (FRNG):
FRNG = Resurse durabile – Utilizări stabile brute.
Un FRNG pozitiv arată excedentul de resurse stabile după finanţarea
utilizărilor stabile, destinat finanţării ciclului de exploatare, fiind şi diferenţa:
FRNG = Activ circulant – (Datorii diverse + Credite bancare de trezorerie).

De exemplu, pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 27) rezultă datele din


Tabelul 30, din care se constată un fond de rulment net global pozitiv şi în
creştere, ca urmare a creşterii mai rapide a resurselor stabile faţă de utilizările
stabile (166,27 > 134,9) şi a activului circulant comparativ cu datoriile (155,59 >
82,5).
Analiză financiară aprofundată 133

¾ Aplicaţia 34: Calculul fondului de rulment net global


Tabelul 30
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Resurse stabile (durabile) 608138189 1011158943 403020754 166,27
2. Utilizări stabile brute 507943668 685507354 177563686 134,95
3. Fond rulment net global (FRNG)(a) 100194521 325651589 225457068 325,02
4. Activ circulant 332465022 517281675 184816653 155,59
5. Datorii diverse + credite bancare 232270501 191630086 - 40640415 82,51
6. Fond rulment net global (FRNG)(b) 100194521 325651589 225457068 325,02

Această valoare a FRNG reflectă mărimea necesarului ciclic şi de


trezorerie rămasă nefinanţată de resursele ciclice şi de trezorerie, ceea ce arată că
întreprinderea are lichidităţi pentru a-şi finanţa necesarul de exploatare.
Necesarul de fond de rulment (NFR) decurge din confruntarea nevoilor
de finanţare cu resursele de finanţare a operaţiilor repetitive:
NFR = Utilizări ciclice – Resurse ciclice
Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor impusă
de ciclul de exploatare, surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele
ciclice de capital devine un necesar de finanţare permanent reînnoibil. Acest
necesar este finanţat din fondul de rulment funcţional, care la rândul său apare ca
un surplus de resurse stabile, fiind un necesar de fond de rulment total (NFRT), cu
două componente legate de: activitatea de exploatare şi din afara exploatării:
NFRT = NFRE + NFRAE.

De exemplu, calculul Necesarului de Fond de Rulment Total pe baza


bilanţului funcţional (Tabelul 27) conduce la rezultatele înscrise în Tabelul 31, din
care se desprind următoarele concluzii.
1. Necesarul de fond de rulment funcţional este pozitiv, ca urmare a necesităţilor
ciclice superioare resurselor ciclice.
2. Necesarul de fond de rulment total pozitiv şi în creştere arată un necesar de
finanţare permanent reînnoibil pentru ciclul de exploatare, surplusul de nevoi
ciclice fiind neacoperit financiar de resurse ciclice de capital.
134 Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 35: Calculul necesarului de fond de rulment total


Tabelul 31
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Utilizări ciclice totale, din care: 324056292 514397378 190341086 158,73
2. Active circulante de exploatare 318101299 504462683 186361384 158,59
3. Alte active circulante 5954993 9934695 3979702 166,82
4. Resurse ciclice totale, din care: 232270501 191630086 - 40640415 82,51
5. Datorii de exploatare 136986380 82218373 - 54768007 60,02
6. Datorii înafara exploatării 95284121 109411713 14127592 114,82
7. Nec. fd rulment total(NFRT)(1- 4) 91785791 322767292 230981501 351,65
8. NFRE (2 – 5) 181114919 422244310 241129391 233,13
9. NFRAE (3 – 6) - 89329128 - 99477018 -10147890 111,36

3. Resursa netă în afara exploatării (NFRAE < 0) este în creştere, datoriile fiind
superioare activelor circulante din afara exploatării.
La originea NFRE se află ciclul de exploatare (cumpărare – producţie -
vânzare), cu o durată variabilă. Acest necesar corespunde unor alocări de fonduri
pentru constituirea stocurilor şi creanţelor şi reflectă decalajele între vânzări şi
încasări, respectiv, între cumpărări şi plăţi şi se calculează prin diferenţa:
NFRE = Active circulante de exploatare – Datorii de exploatare.
Plăţile îl măresc, iar încasările îl reduc.
NFRAE este mai mic faţă de NFRE şi se obţine prin diferenţa:
NFRAE = Alte active circulante – Datorii în afara exploatării,
în care:
Alte active circulante cuprind: creanţe diverse, capital subscris nevărsat;
Datoriile în afara exploatării cuprind: datorii fiscale, alte datorii.
Necesarul de Fond de Rulment astfel determinat mai poartă numele de
Necesar Net când este pozitiv, sau Resursă Netă când este negativ.
Din confruntarea Fondului de Rulment Net Global cu Necesarul de Fond
de Rulment (necesarul net) rezultă trezoreria netă (TN):
TN = FRNG – (NFRE + NFRAE).
Trezoreria netă este legată de operaţiile financiare pe termen scurt care
Analiză financiară aprofundată 135

sunt evidenţiate în partea inferioară a bilanţului funcţional, ea fiind şi diferenţa:


TN = Necesar de trezorerie – Resurse de trezorerie sau:
TN = Activ circulant financiar – Credite bancare curente.
Trezoreria netă poate fi pozitivă sau negativă, după cum urmează:
1. TN > 0, cînd FRNG > NFRT sau Necesar trezorerie > Resurse trezorerie;
2. TN < 0, când FRNG < NFRT sau Necesar trezorerie < Resurse trezorerie.
De exemplu, pe baza bilanţului funcţional, din confruntarea Fondului de
Rulment Net Global cu Necesarul de Fond de Rulment Total rezultă trezoreria
netă din Tabelul 32, care poate fi determinată ca diferenţă între Trezoreria activă
(Disponibilităţi) şi Trezoreria pasivă (Credite bancare de trezorerie):
TN = Trezoreria activă – Trezoreria pasivă.

¾ Aplicaţia 36: Calculul şi analiza trezoreriei nete


Tabelul 32
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Fond rulment net global (FRNG) 100194521 325651589 225457068 325,02
2. Necesar fond rulment total (NFRT) 91785791 322767292 230981501 351,65
3. Trezoreria netă (TN)(1 – 2) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
4. Activ circulant financ.(Trez.activă) 8408730 2884297 - 5524433 34,31
5. Credite bancare crte(Trez. pasivă) - - - -
6. Trezoreria netă (TN)(4 – 5) 8408730 2884297 - 5524433 34,31

Fondul de rulment net global, superior necesarului de fond de rulment


total, a condus la o trezorerie netă pozitivă, dar în scădere, ca urmare a decalajului
între ritmurile de creştere (351,65 > 325,02 %).
O trezorerie netă pozitivă reflectă un excedent de trezorerie în raport cu
obligaţiile financiare pe termen scurt, ceea ce asigură întreprinderii posibilitatea
de face plasamente pe piaţa de capital.
Spre deosebire de resursele ciclice obţinute în activitatea curentă şi
reflectate de un necesar de fond de rulment negativ, o trezorerie netă negativă
reflectă resurse de trezorerie furnizate de parteneri financiari (bănci), fiind legate
de gestiunea financiară pe termen scurt.
136 Analiză financiară aprofundată

3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios)


Aprofundarea analizei situaţiei financiare pe baza bilanţului impune
recurgerea la un procedeu frecvent utilizat în analiza financiară - “metoda ratios”.
Ratio este un raport între două posturi de bilanţ, din contul de rezultat,
sau din bilanţ şi contul de rezultat, echivalent cu termenul de rată, coeficient,
indice, procent. Între elementele raportului trebuie să existe omogenitate din punct
de vedere al modului de evaluare şi relaţii directe între mărimile ce se compară.
Metoda ratelor completează analiza indicatorilor în mărimi absolute şi
permite efectuarea de comparaţii în spaţiu, pentru a situa mai bine întreprinderea
în mediul concurenţial, sau în timp, pentru a-i aprecia evoluţia.

3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului


Ratele de structură a bilanţului reflectă structura financiară (de finanţare)
a întreprinderii şi se defineşte prin proporţiile posturilor din activul şi pasivul
bilanţului în raport cu totalul acestuia.
Ratele de structură se obţin în urma analizei pe verticală a bilanţului şi
pun în evidenţă câteva caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi:
capacitatea activelor de a se transforma în lichidităţi, autonomia şi independenţa
financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ş.a.
Structura activului caracterizează compoziţia patrimoniului economic al
întreprinderii, în concordanţă cu caracterul mai mult sau mai puţin “capitalistic” al
acesteia precum şi vulnerabilitatea sa la evoluţiile inflaţioniste.
A. Ratele de structură a activului reflectă apartenenţa sectorială şi
depind de natura activităţii întreprinderii, astfel:
Activ imobilizat
1) Ponderea imobilizărilor: Si = ⋅ 100 (%) reflectă indirect
Activ
intensitatea capitalistică (prin ponderea imobilizărilor corporale) şi a relaţiilor
financiare cu alte unităţi (prin ponderea imobilizărilor financiare).
Activ circulant
2) Ponderea activului circulant: Sa = ⋅ 100 (%) depinde de
Activ
sectorul de activitate şi durata ciclului de producţie (prin ponderea stocurilor), de
durata termenelor de plată convenite cu clientela (prin ponderea creanţelor) şi
Analiză financiară aprofundată 137

reflectă esenţa trezoreriei (prin ponderea lichidităţilor în patrimoniu).


Structura pasivului degajă politica de finanţare a întreprinderii,
evidenţiind gradul de stabilitate a finanţării şi autonomia financiară pe care le
asigură întreprinderii combinaţia de resurse având maturităţi şi origini diverse
(capitaluri proprii, datorii pe termen lung, mediu, sau scurt).
B. Ratele de structură a pasivului reflectă autonomia financiară şi gradul
de îndatorare a întreprinderii, astfel:
Capitaluri permanente
1) Ponderea capitalurilor permanente: Scp = ⋅ 100 (%)
Pasiv
reflectă autonomia financiară globală (prin ponderea capitalurilor proprii),
autonomia la termen a întreprinderii (prin ponderea datoriilor pe termen lung),
respectiv dependenţa pe termen lung de finanţarea externă, sau rata îndatorării
globale a întreprinderii (prin ponderea tuturor datoriilor).
Datorii/ termen scurt
2) Ponderea datoriilor pe termen scurt: Sdts = ⋅ 100 (%) se
Pasiv
corelează cu trezoreria întreprinderii.
Cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii cu atât este mai mare
autonomia şi independenţa financiară a întreprinderii.
Pe baza datelor din bilanţul financiar (Tabelul 26) rezultă Tabelul 33:

¾ Aplicaţia 37: Ratele de structură a bilanţului financiar


Tabelul 33
Structura activului Exerciţiu financiar Structura pasivului Exerciţiu financiar
(%) Precedent Curent (%) Precedent Curent
Active imobilizate 50,12 46,10 Capital permanent(Cp) 65,15 80,08
Imobilizări necorporale 0,017 0,079 Capitaluri proprii (C) 63,88 66,70
Imobilizări corporale 50,10 46,01 Datorii peste 1 an (D/tl) 1,27 13,38
Imobilizări financiare 0,003 0,011 Datorii sub 1 an (D/t.s) 34,85 19,92
Active circulante 49,88 53,90 Total datorii (D) 36,12 33,30
Stocuri - total 21,59 12,88 Total capitaluri (C+ D) 100 100
Creanţe - total 27,03 40,72 Total capital (Cp+D/ts) 100 100
Disponibilităţi 1,26 0,30 Levier financ.(LF=D/C) 0,565 0,499
Total active nete 100 100 Capacit.îndatorare(C/Cp) 0,98 0,83
138 Analiză financiară aprofundată

Din datele Tabelului 33 se constată următoarele:


1. Structura activului reflectă proporţia de peste 50 % a imobilizărilor corporale în
reducere în favoarea activelor circulante, care depăşesc activele imobilizate,
ajungând la 53,90 %.
2. Structura pasivului arată creşterea capitalurilor permanente de la 65,15 la peste
80 %, în care capitalurile proprii deţin ponderea cea mai mare şi în creştere la
peste 66 %, în defavoarea datoriilor totale, care au scăzut de la 36 la 33 %.
3. Structura datoriilor s-a modificat în sensul creşterii datoriilor cu scadenţa peste
1 an şi a reducerii datoriilor curente, cu scdenţa până la 1 an.

Analiza pe verticală a bilanţului vizează corelaţiile dintre posturile din


activ şi din pasiv, structura pasivului trebuind să fie adecvată structurii activului:
o întreprindere industrială foarte “capitalistică” are capitaluri permanente mai
importante faţă de una mai puţin “capitalistică” din sectorul de distribuţie, ceea ce
se reflectă prin rate de sinteză referitoare la condiţiile de ajustare între utilizările
şi resursele puse în operă de întreprindere.
Ratele de sinteză reflectă echilibrul financiar în mărimi relative:
Capitaluri permanente
1) Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor: Rfi = ≥1
Activ imobilizat net
măsoară stabilitatea resurselor afectate finanţării activelor durabile, din care:
Capitaluri proprii
a) Rata de finanţare din resurse proprii: Rfp = ≥ 1 exprimă
Activ imobilizat net
autonomia financiară de care dispune întreprinderea;
Datorii pe termen lung + mediu
b) Rata de finanţare din resurse străine: Rfs =
Activ imobilizat net
exprimă gradul de insecuritate financiară a întreprinderii.
Activ circulant
2) Rata de lichiditate generală: R lg = ≥1 exprimă
Datorii pe termen scurt
gradul de lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt), din care:
Activ circulant − Stocuri
a) Rata de lichiditate relativă (redusă): Rlr = ≥1 exprimă
Datorii pe termen scurt
Analiză financiară aprofundată 139

capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt;


Disponibilităţi
b) Rata de lichiditate (trezorerie) imediată: Rli = ≥1
Datorii pe termen scurt
exprimă aptitudinea întreprinderii de rambursare a datoriilor scadente sub 1 an.
Ratele de sinteză se corelează cu ratele de finanţare şi reflectă indirect
structura financiară a întreprinderii.

De exemplu, calculul ratelor de sinteză pe baaza bilanţului a condus la


rezultatele din Tabelul 34:

¾ Aplicaţia 38: Ratele de sinteză pe baza bilanţului


Tabelul 34
Nr. Rate de echilibru financiar Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rata de finanţare stabilă a imobiliz. (Rfi) 1,30 1,74 + 0,44 133,8
2. Rata de finanţare din resurse proprii (Rfp) 1,27 1,44 + 0,17 113,4
3. Rata de finanţare din resurse străine (Rfs) 0,03 0,30 + 0,27 1000
4. Rata de lichiditate generală (Rlg) 1,43 2,70 + 1,27 188,8
5. Rata de lichiditate rapidă (redusă) (Rlr) 0,836 2,120 + 1,284 253,6
6. Rata de lichiditate imediată (Rli) 0,037 0,015 - 0,022 40,5

Din datele Tabelului 34 se constată următoarele:


1. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare stabilă a imobilizărilor
confirmă marja de securitate consecutivă fondului de rulment pozitiv crescător.
2. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din
resurse proprii confirmă existenţa fondului de rulment propriu pozitiv şi crescător.
3. Valorile subunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din
resurse străine arată existenţa unui fond de rulment străin negativ, datoriile pe
termen lung fiind inferioare imobilizărilor nete.
4. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratelor de lichiditate generală şi de
lichiditate redusă confirmă echilibrul financiar pe termen scurt, fondul de rulment
pozitiv, respectiv capacitatea de a face faţă obligaţiilor pe termen scurt, ceea ce nu
se confirmă prin valoarea subunitară a ratei de lichiditate (trezorerie) imediată.
140 Analiză financiară aprofundată

3.4.2. Analiza ratelor de finanţare; structura finanţării


Analiza ratelor de structură a bilanţului permite studiul structurii
financiare a întreprinderii, respectiv examinarea modului în care sunt repartizate
sursele de finanţare a activelor între capitalurile proprii şi aporturile externe, de
unde rezultă autonomia (independenţa) financiară a întreprinderii.
Structura financiară este un concept fundamental în gestiunea financiară
a întreprinderii, deoarece determină costul capitalului şi are influenţă asupra
politicii de investiţii, afectându-i rentabilitatea.
Sursele de finanţare trebuie adaptate naturii activelor pe care le
finanţează: resursele utilizate pentru finanţarea unui activ imobilizat trebuie să
poată rămâne investite în întreprindere o durată cel puţin egală cu durata de viaţă a
acestuia.
Exigibilitatea capitalurilor trebuie armonizată cu lichiditatea activelor
finanţate, adică imobilizările trebuie finanţate din capitaluri stabile (permanente),
iar activul circulant trebuie finanţat din datoriile de exploatare. Numai în aceste
condiţii poate fi vorba de o structură financiară echilibrată care poate asigura
independenţa financiară a întreprinderii.
În gestiunea financiară apare noţiunea de structură financiară şi cea de
structură a capitalului, cu precizarea că structura financiară desemnează
compoziţia pasivului bilanţului, în timp ce structura capitalului arată compoziţia
finanţării întreprinderii pe termen lung: acţiuni (ordinare, privilegiate), obligaţiuni
(ordinare, convertibile), împrumuturi bancare.
În privinţa unor structuri financiare ideale sau acceptabile există câteva
principii esenţiale, printre care amintim:
1. Activele stabile (ciclice sau aciclice) nu trebuie să fie finanţate din datorii pe
termen scurt (de trezorerie); numai activele ocazionale (nestabile) pot fi finanţate
tranzitoriu din asemenea datorii.
2. Finanţarea activelor stabile prin îndatorarea pe termen mediu şi lung este
admisă cu condiţia ca aceasta să nu reprezinte mai mult de 50% din capitalurile
permanente şi să poată fi rambursată progresiv prin autofinanţare, până
întreprinderea ajunge la autonomie financiară (finanţarea din capitaluri proprii).
Analiză financiară aprofundată 141

Structura finanţării reflectată prin ratele de structură a pasivului, care în


optica bilanţului financiar grupează posturile după criteriul scadenţei, vizează
raportul între capitalurile proprii (C) şi datorii (D), pasivul fiind egal cu suma:
Pasiv = Capitaluri proprii (C) + Datorii totale(D),
în care:
D = Datorii pe termen lung (peste 1 an) + Datorii pe termen scurt (sub 1 an)
Separarea datoriilor totale în funcţie de scadenţă şi includerea datoriilor
pe termen lung în capitalul permanent conduce la egalitatea:
Pasiv = Capital permanent (Cp) + Datorii pe termen scurt.
Raportul dintre datoriile totale (D) şi capitalurile proprii (C) exprimă rata
îndatorării globale, fiind cunoscut sub denumirea de levier financiar şi prezintă
importanţă atât pentru manageri cât şi pentru creditori, deoarece reflectă, pe de o
parte, gradul de independenţă financiară şi, pe de altă parte, posibilitatea
întreprinderii de a recurge la capitaluri externe (noi împrumuturi).
Definirea structurii financiare implică determinarea raportului între
fondurile pe termen lung (capitalurile permanente) şi fondurile pe termen scurt
(datoriile sub 1 an), care depinde de natura activelor întreprinderii, sursele
permanente de finanţare trebuind astfel structurate încât să maximizeze valoarea
întreprinderii (capitalurile proprii).
Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face faţă
angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul unor rate care
exprimă gradul de îndatorare şi de lichiditate-solvabilitate. Acestă autonomie este
ameninţată de existenţa unei structuri financiare inadecvate, care poate conduce la
încetarea de plăţi, sau la pierderea controlului de către acţionari.
Autonomia financiară poate fi estimată prin mai multe rate, astfel:
Datorii totale
1) Rata îndatorării globale: Rîg = ≤ 0,5 exprimă dependenţa
Pasiv
întreprinderii de diverşi creditori şi şansele de rambursare a datoriilor.
Datorii totale
a) Levierul financiar: LF = depinde de structura finanţării,
Capitaluri proprii
cu efecte asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii(indicator de risc financiar).
142 Analiză financiară aprofundată

Capitaluri proprii
b) Rata autonomiei financiare: Raf = >1 este inversul
Datorii totale
levierului financiar (Raf = 1/LF).
Datorii pe termen lung
c) Rata îndatorării la termen: Rît = >1 exprimă
Capitaluri proprii
dependenţa faţă de creditori, fiind afectată de inflaţie.
Capitaluri proprii
2) Capacitatea de îndatorare: Cî = ≥0,5 exprimă posibilităţile
Capital permanent
de îndatorare ale întreprinderii.
CAF
3) Capacitatea de rambursare: Cr = ≥0,25 exprimă capacitatea
Datorii totale
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.
De exemplu, ratele de autonomie financiară sunt redate în Tabelul 35:

¾ Aplicaţia 39: Ratele de finanţare (autonomie financiară)


Tabelul 35
Nr. Rate de finanţare Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rata îndatorării globale (Rîg = D/Pasiv) 0,354 0,327 - 0,027 92,37
2. Levierul financiar (LF = D/C) 0,5492 0,4871 - 0,0621 88,70
3 Rata autonomiei financiare (Raf = C/D) 1,82 2,05 + 0,230 112,6
4. Rata îndatorării la termen (Rît =Dt.lg/C) 0,02 0,20 + 0,180 1000
5. Capacitatea de îndatorare (Cî = C/Cp) 0,98 0,83 - 0,150 84,7
6. Capacitatea de rambursare (Cr = CAF/D) 0,160 0,152 - 0,080 95,0

Din datele Tabelului 35 se desprind următoarele concluzii:


1. Rata îndatorării globale sub 0,5 şi în scădere arată reducerea ponderii datoriilor
şi creşterea ponderii capitalurilor proprii în structura finanţării.
2. Reducerea levierului financiar reflectă scăderea gradului de îndatorare ca
urmare a creşterii ponderii capitalurilor proprii, avînd ca efect creşterea gradului
de autonomie financiară la valori supraunitare.
3. Creşterea ratei de îndatorare la termen de peste 10 ori a fost consecinţa creşterii
Analiză financiară aprofundată 143

mai rapide a datoriilor cu scadenţa peste 1 an comparativ cu capitalurile proprii.


4. Reducerea capacităţii de îndatorare, care se menţine totuşi superioară valorii de
0,5, arată tendinţa de reducere a ponderii capitalurilor proprii în capitalul
permanent de la 98 la 83 la sută.
5. Reducerea capacităţii de rambursare a datoriilor din capacitatea de
autofinanţare este consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor comparativ cu CAF.

3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ


În măsura în care ratele de structură şi de sinteză ale bilanţului vizează
posturile la un moment dat, acestea au un caracter static. Însă gestiunea financiară
pe termen scurt necesită informaţii pentru aprecierea echilibrului financiar şi a
lichidităţii întreprinderii în dinamică, ceea ce impune determinarea unor rate de
rotaţie a posturilor de bilanţ.
Ratele de rotaţie furnizează indicaţii dinamice deoarece permit să se
introducă o dimensiune temporală în analiza bilanţului, prin evidenţierea ritmului
de reînnoire a unor componente ale acestuia.
În acest scop, se compară elemente statice de patrimoniu din bilanţ cu
indicatori din contul de rezultat care exprimă fluxuri caracteristice ale activităţii
de exploatare cum ar fi cifra de afaceri (CA), din care rezultă ritmul de reînnoire a
postului din activul sau pasivului bilanţului.
Ratele astfel determinate caracterizează unul din cei mai sintetici
indicatori de eficienţă, viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ, prin intermediul
numărului de rotaţii (N) şi al duratei unei rotaţii (D). Între aceste rate există o
relaţie inversă: creşterea numărului de rotaţii antrenează reducerea duratei unei
rotaţii, ceea ce reflectă acelaşi lucru: accelerarea vitezei de rotaţie.
Principalele rate de rotaţie a posturilor de bilanţ sunt următoarele:
CA
1) Numărul de rotaţii ale activelor: Na = (rotaţii) şi, respectiv:
Activ
T Activ
Durata unei rotaţii: Da = = ⋅ 360 (zile/rotaţie);
Na CA
CA
2) Numărul de rotaţii capitaluri proprii (C): Nc = (rotaţii) şi, respectiv:
C
144 Analiză financiară aprofundată

T C
Durata unei rotaţii: Dc = = ⋅ 360 (zile/rotaţie);
Nc CA
CA Activ Na
3) Numărul de rotaţii active circulante (Ac): Nac = × = ,
Activ Ac Sac
în care:
Ac
= Sac = ponderea activelor circulante în activ (gradul de lichiditate);
Activ
T Ac
Durata unei rotaţii: Dac = = ⋅ 360 (zile/rotaţie);
Nac CA
CA
4) Numărul de rotaţii ale stocurilor: Ns = (rotaţii), în care:
Sm
Si + Sf
Sm = Stocul mediu = ;
2
T Sm
Durata unei rotaţii: Ds = = ⋅ 360 (zile/rotaţie);
Ns CA
CA
5) Numărul de rotaţii ale creanţelor: Ncr = (rotaţii);
Smcr
T Smcr
Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Dcr = = ⋅ 360 (zile);
Nc CA
Cumpărări (Aprovizionări)
6) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = (rotaţii)
Smf
T Smf
Durata (termenul) de plată a furnizorilor: Df = = ⋅ 360 (zile).
Smf Cumpărări
Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de
activitate (vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul
total, activul circulant, capitalul total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii,
indicând intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii.
Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul
de rotaţii, reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de
recuperare a creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe
termen scurt, crescând lichidităţile întreprinderii.
Analiză financiară aprofundată 145

Calculul ratelor de rotaţie pe baza bilanţului (Tabelul 26) şi a contului de


rezultat (tabelul 1) conduce la rezultatele din Tabelul 36:

¾ Aplicaţia 40: Ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ


Tabelul 36
Numărul de rotaţii Exerciţiu financiar Durata unei rotaţii Exerciţiu financiar
Preced. Curent (zile) Preced. Curent
1.Nr.rotaţii active (Na) 0,802 0,816 Durata unei rotaţii(Da) 448,87 441,17
2.Nr.rot. cap.proprii (Nc) 1,256 1,224 Durata unei rotaţii(Dc) 286,62 294,12
3.Nr.rot. active circ(Nac) 1,618 1,519 Durata unei rotaţii(Dac) 222,49 236,99
4.Nr.rotaţii stocuri (Ns) 3,769 6,418 Durata unei rotaţii (Ds) 95,51 56,09
5.Nr.rotaţii creanţe (Ncr) 2,969 2,004 Term. recup.creanţe(Dcr) 121,25 179,64
6.Nr.rotaţii furnizori (Nf) 4,519 4,149 Term.plată furnizori (Df) 79,65 86,75

Din datele Tabelului 36 se constată următoarele:


1. Numărul de rotaţii ale posturilor de bilanţ au cunoscut modificări, având valori
supraunitare, cu excepţia activelor totale, la care se înregistrează şi durate de
rotaţie ce depăşesc 1 an.
2. Viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ înregistrează o încetinire, cu excepţia
stocurilor, la care numărul de rotaţii a crescut şi durata unei rotaţii a scăzut.
3. Termenul de recuperare a creanţelor este superior termenului de plată a
furnizorilor , ambele durate înregistrând creşteri, care au majorat decalajul între
încasări şi plăţi de la 42 zile (122 – 80) la 93 zile (180 – 87).
Factorii care contribuie la modificarea vitezei de rotaţie trebuie
identificaţi pe faze ale exploatării: aprovizionare, producţie, desfacere.

3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate; riscul financiar


Ratele de structură a activului şi pasivului bilanţului, ratele de finanţare şi
de structură a finanţării precum şi ratele de rotaţie determinate prin analiza internă
a bilanţului în direcţie verticală, orizontală şi combinată cu elemente ale contului
de rezultat permit să se calculeze o “baterie “de rate de rentabilitate, care servesc
la evaluarea performanţelor întreprinderii într-o viziune dinamică.
Aprecierea performanţelor implică luarea în considerare a unor aspecte
146 Analiză financiară aprofundată

ale activităţii întreprinderii în strânsă legătură cu rezultatele globale şi parţiale.


Diagnosticul financiar permite aprecierea performanţelor dezvoltând trei
puncte de vedere caracteristice:
1) El impune o viziune parţială a performanţelor. Eficacitatea întreprinderii poate
fi apreciată diferit prin criterii analitice.
2) Analiza financiară abordează performanţele pe baza unor criterii monetare de
măsurare şi evaluare.
3) Aprecierea financiară a performanţelor se realizează din punct de vedere
sintetic şi global, printr- o viziune de ansamblu a rezultatelor.
În final, diagnosticul financiar va permite evaluarea întreprinderii în
funcţie de rentabilitate şi de gradul de risc aferent.
Rentabilitatea constituie capacitatea unui capital investit sau plasat de a
asigura venituri exprimate în termeni financiari, aceasta fiind evaluată în mărimi
absolute (prin marje) şi în mărimi relative (prin rate).
Ratele de rentabilitate rezultă din confruntarea unui indicator de rezultat
(EBE, Rexp, Rbrut, Rnet), cu un indicator referitor la fluxul global de activitate
(CA), sau la mijloacele utilizate pentru obţinerea rezultatului considerat (capital
economic, capital propriu, costuri). De aici rezultă gruparea uzuală a ratelor de
rentabilitae în două categorii: rate de marjă şi rate de randament şi rentabilitate.
A. Ratele de marjă permit aprecierea “eficacităţii” întreprinderii în
activitatea comercială, exprimând profitabilitatea acesteia în raport cu:
1) Exploatarea prin intermediul rapoartelor:
Marja comercială EBE R exp
R1 = ; R2 = ; R3 = .
CA CA CA
2) Activitatea globală prin intermediul rapoartelor:
CAF R net
R4 = ; R5 = (rata marjei nete).
CA CA
B. Ratele de randament şi de rentabilitate se pot grupa în două categorii:
1) Rate de randament, care raportează un indicator de rezultat la o evaluare a
capitalului economic pus în operă de întreprindere. Apare astfel noţiunea de
rentabilitate economică, care exprimă capacitatea activului economic (activ
imobilizat brut + NFRE) de a degaja un surplus şi de a asigura remunerarea
Analiză financiară aprofundată 147

aportorilor de fonduri – acţionari şi creditori – care asigură finanţarea.


EBE
a) O primă variantă de calcul: Re 1 = ,
Activ imobilizat brut + NFRE
care este o rată de rentabilitate economică brută ce permite aprecierea
performanţei exploatării (industrială şi comercială) şi facilitează comparaţiile
intrasectoriale. Evoluţia în timp a acestei rate arată creşterea, stagnarea sau
scăderea eficacităţii întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare şi
provizioane.
În lipsa unor date suficient de precise se poate utiliza raportul:
EBE
b) Re 2 = .
Activ total
Acest raport poate fi introdus într-un lanţ de rate pentru calculul
randamentului economic al activelor, echivalent cu noţiunea de ROA (return on
assets), care este o rată a rentabilităţii investiţiilor:
R exp EBE R exp
c) Re 3 = = × = Re2 · SRexp,
Activ total Activ total EBE
în care:
SRexp = ponderea rezultatului exploatării în excedentul brut.
Randamentul economic al activelor (Re3) poate fi exprimat şi prin lanţul
de rate:
R exp R exp CA R exp CA Ac
Re 3 = = × = Rv ⋅ Na = × × = Rv ⋅ Nac ⋅ Sac ,
Activ CA Activ CA Ac Activ
în care:
Rv = Rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea cifrei de afaceri),
Na = Numărul de rotaţii ale activului bilanţului.
Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante
Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanţului.

De exemplu, pe baza datelor din bilanţ şi contul de profit şi pierderi


analizate, s-au obţinut ratele de marjă, de randament şi de rentabilitate prezentate
în Tabelul 41:
148 Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 37: Ratele de rentabilitate economică


Tabelul 41
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Marja comercială (Mc) 307279 783650 476371 155,0
2. Cifra de afaceri (CA) 535016030 783517354248501324 146,4
3. R1 = Mc/CA (1/2) (%) 0,0574 0,100 0,0426 174,2
4. Excedentul brut din exploatare (EBE) 116166818 149859165 33692347 129,0
5. R2 = EBE/CA (4/2) (%) 21,71 19,12 - 2,59 88,08
6. Rezultatul din exploatare (Rexp) 103007588 94608162 - 8399426 91,8
7. R3 = Rexp/CA (7/2) (%) 19,25 12,07 - 7,18 62,71
8. Capacitatea de autofinanţare (CAF) 37814451 47778944 9964493 126,3
9. R4 = CAF/CA (8/2) (%) 7,06 6,10 - 0,96 86,4
10. Rezultatul net (Rnet) 40667697 51384049 10716352 126,3
11. R5 = Rnet/CA (10/2) (%) 7,60 6,56 - 1,04 86,31
12. Activ imobilizat brut (Aibr) 507943668 685507354177563686 134,9
13. Necesar fond rulment de expl. (NFRE) 181114919 422244310 241129391 233,1
14. Re1 = EBE/(Ai br+NFRE)[4/(12+13)] 16,86 13,53 - 3,33 80,25
15. Total activ brut (Abr) 840408690 1202789029362380339 143,1
16. Re2 = EBE/Abr(4/15) (%) 13,82 12,46 - 1,36 90,16
17. Re3 = Rexp/Abr (6/15) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16
18. Ponderea rez. expl.în EBE (SRexp = 6/4) 0,8867 0,6313 - 0,2554 71,19
19. Re3 = Re2 * SRexp (16*18) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16
20. Rata rentabilităţii veniturilor: Rv = 6/2 19,25 12,07 - 7,18 62,71
21. Nr. rotaţii active: Na = 2/15 0,6366 0,6514 0,0148 102,3
22. Active circulante (Ac) 332465022 517281675 184816653 155,6
23. Nr. rotaţii active circulante: Nac = 2/21 1,6092 1,5147 - 0,0945 94,12
24. Pondere active circulante: Sac = 21/15 0,3956 0,4300 0,0344 108,7
25. Re3 = Rv * Na (20*21) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16
26. Re3 = Rv* Nac* Sac (20*23*24) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16

Din datele Tabelului 41 se desprind următoarele concluzii:


1. Ratele de marjă privind exploatarea şi activitatea globală (R2 – R5) au cunoscut
Analiză financiară aprofundată 149

reduceri, cu excepţia ratei marjei comerciale (R1).


2. Ratele de randament economic al activelor s-au redus toate, în proporţii
diferite, după cum urmează:
3. Re1[EBE/(Ai brut + NFRE)], cu valoarea cea mai mare, a scăzut cu 19,75 %,
creşterea EBE fiind inferioară creşterii activului economic.
4. Re2 (EBE/Activ brut) a scăzut cu 9,84 % datorită creşterii mai lente a EBE în
raport cu activul brut (29 < 43,1%).
5. Re3 (Rexp/Abrut) s-a redus cu 35,84 % datorită reducerii rezultatului din
exploatare cu 8,2 %, în condiţiile creşterii activului brut cu 43 %.
Prin intermediul lanţului de rate se constată următoarele:
1. Reducerea randamentului economic al activelor s-a datorat reducerii ponderii
rezultatului din exploatare în excedentul brut, scăderii rentabilităţii veniturilor,
sccăderii vitezei de rotaţie a activelor circulante şi creşterii ponderii activelor
circulante în activul bilanţului.
2. Scăderea ratei rentabilităţii activelor este consecinţa creşterii mai raapide a
activelor comparativ cu creşterea excedentului brut şi a rezultatului din exploatare
comparativ cu totalul activului (pasivului) bilanţului.
De aici pot rezulta politici comerciale cu efect favorabil asupra
randamentului economic: politica privind calitatea produselor cu profitabilitate
mare, dar cu o viteză de rotaţie mică, sau politica unor preţuri mici, cu
profitabilitate redusă, dar cu o rotaţie accelerată.

2) Ratele de rentabilitate financiară exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a


crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite
remunerarea capitalurilor acţionarilor (dividende) şi autofinanţarea întreprinderii.
Indicatorul ratei rentabilităţii financiare (Rf) se obţine prin raportul:
Rezultatul exerciţiului
Rf = ⋅ 100 .
Capitaluri proprii
care oferă o informaţie privind rata de remunerare a investiţiilor realizate de
acţionarii care au constituit iniţial capitalul întreprinderii sau au lăsat în rezervă o
parte din beneficii.
150 Analiză financiară aprofundată

Rezultatul exerciţiului brut sau net, conduce la diferenţe între rata


rentabilităţii financiare nete (Rfn) şi brute (Rfbr):
Rezultat net Rezultat brut (1 - i)
Rfn = = = Rfbr (1 – i),
Capital propriu Capital propriu
în care:
i = Cota de impozit.
Rata rentabilităţii financiare nete corespunde noţiunii de ROE.(return on
equity) în terminologia anglo-saxonă.
Un nivel ridicat al rentabilităţii capitalurilor proprii îi permite
înteprinderii să găsească noi capitaluri pe piaţa financiară pentru a-şi finanţa
creşterea. Dacă această rată este mică şi inferioară ratelor pieţei, întreprinderea va
avea dificultăţi în atragerea de capitaluri.
Un nivel ridicat al ratei rentabilităţii financiare nu este totdeauna
favorabil, deoarece el poate fi consecinţa unor capitaluri proprii prea slabe şi a
unui nivel de risc ridicat, ceea ce este pus în evidenţă în cazul ratei rentabilităţii
capitalurilor permanente (durabile) (Rcp):
Re zultatul exerciţiului Re zultatul exerciţiului
Rcp = = .
Capital permanent Cap. propriu + Datorii / termen lg + mediu
Rezultatul care permite remunerarea capitalurilor permanente cuprinde
cel puţin rezultatul net şi dobânzile după impozit, cheltuielile financiare fiind
deductibile din rezultatul brut:
Rezultatul net + Dobânzi
Rcp = .
Capital propriu + Datorii financiare
Pentru stabilirea factorilor de creştere a ratei rentabilităţii financiare, se
recurge la lanţul de rate de forma:
R ex R ex CA Ac Pasiv C+D
Rf = = × × × = Rv × Nac × Sac × ,
C CA Ac Activ C C
în care:
Rv = Profitabilitatea cifrei de afaceri (marja netă sau rata rentabilităţii veniturilor);
Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante;
Sac = Ponderea activelor circulante în activul total.
Analiză financiară aprofundată 151

Pasiv C+D D
Raportul = = 1 + = 1 + LF reflectă structura finanţării,
C C C
în care:
D
= LF poartă denumirea uzuală de levier financiar (sau rata îndatorării).
C
În final, rata rentabilităţii financiare devine egală cu produsul:
Rf = Rv · Nac · Sac(1 + LF).
Aşa se explică de ce o mică marjă netă (Rv), cum este în cazul marilor
unităţi, poate conduce la o rentabilitate financiară bună, dacă activele circulante
se “rotesc“rapid (stocuri mici, fără creanţe), dacă creşte gradul de lichiditate al
activului (Sac) şi dacă capitalurile proprii sunt relativ slabe (folosesc investiţii
prin leasing şi au credite-furnizori mari), ceea ce are ca efect creşterea ratei
îndatorării, respectiv levierul financiar (LF). Aceasta poate orienta întreprinderea
în deciziile strategice de finanţare referitoare la raportul capitaluri proprii/datorii.
Efectul creşterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi favorabil
dar şi riscant, în egală măsură, de acest efect fiind legat riscul financiar ce
decurge din costul capitalului care asigură finanţarea.
Diferenţa care există între costul capitalurilor proprii şi al capitalurilor
împrumutate constă în faptul că primele sunt remunerate dacă întreprinderea
realizează un beneficiu net contabil, în timp ce celelalte trebuie remunerate
indiferent de situaţie (beneficiu sau pierdere). În acest caz, cheltuielile financiare
reprezentând dobânzile la imprumuturi pot diminua capacitatea de autofinanţare
până la insolvabilitatea întreprinderii, ceea ce reflectă riscul financiar.
Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier, care
rezultă din diferenţa dintre rata rentabilităţii economice (Re) şi rata rentabilităţii
financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii:
R exp R exp
Din relaţia: Re = = se deduce Rexp:
Activ Pasiv
Rexp = Re·(C+D),
care se introduce în relaţia:
R ex R exp - Ch fin + Vfin + R extr
Rf = = ,
C C
152 Analiză financiară aprofundată

în care, veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nefiind legate


de exploatare, se poate considera că:
R exp - Ch fin R e.( C + D ) - D . d D
Rf = = = R e + (Re - d) ,
C C C
în care:
d = Rata dobânzii;
D
= LF = Levierul financiar
C
În final, rezultă egalitatea:
Rf = Re + LF·(Re – d) = Re + ELF,
în care:
ELF = efectul de levier financiar, care poate fi calculat în două moduri:
Rf – Re = ELF = (Re – d) · D/C
Se constată că efectul de levier financiar este cu atât mai mare, cu cât
este mai mare diferenţa dintre rentabilitatea economică (randamentul activelor) şi
rata de îndatorare (levierul financiar).
Îndatorarea nu are nici un efect (ELF = 0), dacă Re = d, când Rf = Re.
Recurgerea judicioasă la îndatorare permite amelioararea rentabilităţii
financiare (Rf > Re), în măsura în care rentabilitatea economică este superioară
costului îndatorării (Re > d), efectul de levier fiind pozitiv (ELF > 0).
Utilizarea îndatorării trebuie totuşi făcută cu prudenţă, deoarece limitează
independenţa financiară a întreprinderii, îi reduce posibilităţile suplimentare de
îndatorare în perioada de criză şi îi creşte volatilitatea rezultatelor şi a rentabilităţii
capitalurilor proprii.
Efectul de levier devine de“măciucă” ce reduce rentabilitatea financiară
faţă de rentabilitatea economică (Rf < Re), dacă randamentul activelor este
inferior ratei dobânzii (Re < d), ca urmare a un unui efect negativ (ELF < 0).
Rf
Indicele levierului financiar ( ILF = ) are valori în concordanţă cu
Re
semnul (±) al efectului de levier financiar şi arată că întreprinderea se poate
îndatora dacă este supraunitar (ILF > 1), îndatorarea potenţându-i gradul de
rentabilitate a capitalurilor proprii.
Analiză financiară aprofundată 153

Valoarea subunitară a indicelui (ILF < 1) arată efectul negativ al


îndatorării ca urmare a unui randament economic al activelor insuficient pentru
acoperirea ratei dobânzii, riscul de insolvabilitate fiind crescut.
Valoarea unitară a indicelui (ILF = 1) arată egalitatea rentabilităţii
financiare cu rentabilitatea economică, consecinţă a finanţării exclusiv din
capitaluri proprii, absenţa îndatorării eliminând riscul financiar.
Efectul de levier se exprimă după impozitare, ratele nete de rentabilitate
(economică, financiară) rezultând după deducerea impozitului pe profit, în cotă i:
⎛ D ⎞
Rfn = ⎜ Re br + (Re br − d )⎟ ⋅ (1 − i ) .
⎝ C ⎠
Efectul de levier net este dependent de efectul de levier brut corectat cu
cota de impozit:
ELFnet = ELFbr (1 - i) = Rfn – Ren.
Recurgerea la efectul de levier este o practică încurajată de tratamentul
fiscal, mult mai sever faţă de beneficiile conservate şi de dividende (puţin sau
deloc deductibile din impozitul întreprinderii) decât faţă de dobânzile la datorii
(totdeauna deductibile din impozit).

De exemplu, din datele bilanţului şi contului de profit şi pierderi


analizate mai sus rezultă datele înscrise în Tabelul 38, din care se desprind
următoarele concluzii:
1. Rata rentabilităţii financiare (atît a capitalurilor proprii cât şi a capitalurilor
permanente) s-a redus, ca urmare a dinamicii inferioare a rezultatului din
exploatare şi respectiv a rezultatului brut comparativ cu capitalurile proprii şi
capitalurile permanente.
2. Reducerea randamentului economic al activelor s-a datorat reducerii
rezultatului din exploatare în condiţiile creşterii activului net total.
3. Rata rentabilităţii financiare a fost inferioară randamentului activelor în
exerciţiul precedent, efectul de măciucă al îndatorării, diminuând-o corespunzător
diferenţei dintre randamentul economic şi rata dobânzii (cheltuielilor financiare).
4. Reducerea levierului financiar concomitent cu reducerea ratei cheltuielilor
154 Analiză financiară aprofundată

financiare până la nivelul randamentului economic (9,86 %) în exerciţiul curent a


redus la zero efectul levierului financiar; şi ca urmare, rata rentabilităţii financiare
a ajuns egală cu randamentul activelor.

¾ Aplicaţia 42: Ratele de rentabilitate financiară – efectul de levier


Tabelul 38
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (mii lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rezultatul din exploatare(Rexp) 103007588 94608162 - 8399426 91,85
2. Cheltuieli financiare (Chfin) 55308696 30959596 -24349100 56,0
3. Capital propriu (C)(Activ – Datorii) 430271126 645338458215067332 150,0
4. Rata rentab.fin.brute(Rfbr)[(1-2)/3] -% 11,08 9,86 - 1,22 88,9
5. Rezultatul brut al exerciţiului (Rexbr) 50795774 69289398 18493624 136,4
6. Capitaluri permanente (Cp) 434328633 768048262 333719629 176,8
7. Rata rentab.cap.perm. (Rcp) (5/6) - % 11,70 9,02 - 2,68 77,1
8. Activ net total (A) 666599134 959678348293079214 143,9
9. Rata rentabilit. econ.(Rebr) (1/8) - % 15,45 9,86 - 5,59 63,8
10. Datorii totale (D) 236328008 314339890 78011882 133,0
11. Levierul financiar (LF) (10/3) 0,5492 0,4871 - 0,0621 88,7
12. Rata dobânzii (d) (2/10) 23,40 9,86 - 13,54 42,1
13. Impozit pe profit (I) 10128077 17905349 7777272 176,8
14. Cota procentuală (i) (13/5) - % 19,94 25,84 + 5,90 129,6
15. Efect levier financ.br(ELFbr)(4 – 9)-% - 4,37 0 + 4,37 -
16. Efect levier fin.br: ELFbr = LF(Re – d) - 4,37 0 + 4,37 -
17. Rata rentab.fin.nete (Rfn) [4*(1-i)] - % 8,87 7,31 -1,56 82,4
18. Rata rentab.econ.nete(Ren)[9*(1-i)]-% 12,37 7,31 - 5,06 59,1
19. Efect levier financ.net(ELFn) (17–18)% - 3,50 0 + 3,50 -
20. Efect levier fin.net (ELFn)[16*(1-i)]- % - 3,50 0 + 3,50 -

În concluzie, riscul financiar decurge din utilizarea îndatorării, fiind legat


de structura financiară, corespunzător structurii pasivului (capitaluri
proprii/datorii) şi el creşte odată cu gradul de îndatorare. De aceea, studiul riscului
trebuie aprofundat prin analiza solvabilităţii şi lichidităţii.
Analiză financiară aprofundată 155

3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii


Efectul de levier financiar (ELF) exprimă efectul îndatorării asupra
rentabilităţii capitalurilor proprii, care poate însemna şi riscul întreprinderii
îndatorate de a nu putea face faţă angajamentelor, afectându-i solvabilitatea.
Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă
scadenţelor pe termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu
asemenea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării). Ea constituie
un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care doreşte să-şi păstreze autonomia
financiară şi flexibilitatea gestiunii şi rezultă din echilibrul dintre fluxurile de
încasări şi fluxurile de plăţi, dar şi dintr-un fond de rulment net pozitiv, adică
dintr-o bună adecvare între necesarul de finanţare pe termen lung (în active
corporale şi financiare) şi resursele de finanţare cu caracter permanent
(capitalurile proprii şi îndatorarea la termen).
Solvabilitatea se defineşte mai ales în perspectiva unei lichidări a
întreprinderii, dacă se află în încetare de plată ca urmare a lipsei de lichiditate a
bilanţului. Întreprinderea este solvabilă în măsura în care activul real este suficient
pentru a-i permite plata tuturor datoriilor.
Menţinerea solvabilităţii este condiţionată de sincronizarea ritmului
încasărilor de fonduri legate de transformarea în monedă a activelor ajunse la
maturitate şi ritmul plăţilor imperative legate de lichidarea datoriilor ajunse la
scadenţă. În acest sens, o primă apreciere a solvabilităţii se realizează prin
compararea între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului, respectiv a
activelor totale cu datoriile totale, din care rezultă situaţia netă sau:
1) Activul net contabil: ANC = Total activ – Total datorii.
În aprecierea solvabilităţii se mai utilizează o serie de rate din structura
pasivului şi caracterizează îndatorarea şi autonomia financiară a întreprinderii:
Capital propriu
2) Rata solvabilităţii patrimoniale: Rsp = .
Pasiv
care exprimă ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie
să se încadreze între 0,3 - 0,5, peste 0,5 reflectând o situaţie normală.
Activ total C+D C 1
3) Rata solvabilităţii generale: Rsg = = = +1 = +1,
Datorii totale D D LF
156 Analiză financiară aprofundată

în care:
C
= Gradul de autonomie financiară (inversul levierului financiar).
D
Creditorii sunt interesaţi într-o valoare cât mai mare a raportului, garanţia
lor fiind constituită din activul întreprinderii.
Există şi alte variante de calcul prin intermediul rapoartelor:
Capital propriu (C)
4) Rsg 1 = 〉 1.
Datorii pe termen lung
Capacitatea de autofinanţare (CAF)
5) Rsg 2 = .
Datorii pe termen lung
Datorii totale (D)
6) Rata îndatorării totale: Rd = = LF (levierul financiar).
Capital propriu (C)
Datorii 〉 1an
7) Rata îndatorării pe termen lung: Rdtl = .
Capital propriu
Această rată exprimă dependenţa de creditorii pe termen lung, este
majorată de inflaţie, fiind un indicator de risc proporţional cu valoarea lui şi cu
variabilitatea beneficiilor. Mărimea lui variază de la un sector de activitate la altul.
Capital propriu (C)
8) Capacitatea de îndatorare: Cd = .
Capital permanent (Cp)
Rata exprimă ponderea capitalului propriu în capitalul permanent,
depinde de structura financiară şi arată posibilităţi de îndatorare crescute pentru
valori ≥ 0,5.
CAF
9) Capacitatea de rambursare: Cr = ,
Datorii totale
care exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale şi
completează rata de îndatorare, valoarea minimă de 0,25 fiind acceptabilă.
Cheltuieli financiare (Chfin)
10) Rata cheltuielilor financiare: Rcf = .
Rezultatul din exploatare (R exp)
Rata exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor
financiare în rezultatul exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita
Analiză financiară aprofundată 157

riscul de non-plată.
O variantă a acestei rate se obţine prin raportul:
Cheltuieli financiare (Chfin)
11) Rcf 1 = .
Cifra de afaceri (Prod. exerciţiului)
Această rată nu trebuie să depăşească 3 %, ceea ce face întreprinderea
vulnerabilă şi o expune riscului de insolvabilitate.
Pentru ca întreprinderea să fie într-o situaţie satisfăcătoare, nu este
suficient ca ea să-şi poată achita datoriile (să fie solvabilă), ci trebuie să le poată
achita la scadenţa convenită. Întreprinderea poate fi solvabilă, având un activ total
superior datoriilor (situaţie netă pozitivă), dar să nu posede suficiente lichidităţi
pentru a respecta scadenţele, ceea ce impune analiza separată a lichidităţii sale.
Dacă solvabilitatea vizează aptitudinea întreprinderii de a-şi regla
datoriile pe termen mediu şi lung şi oferă o informaţie parţială asupra lichidităţii
pe termen scurt, gradul de lichiditate exprimă calitatea echilibrului financiar al
întreprinderii pe termen scurt.
Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor
pe termen scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în
disponibilităţi(bani). O întreprindere este “lichidă” când resursele degajate de
operaţiunile curente ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a
face faţă scadenţelor pe termen scurt.
Noţiunea de lichiditate poate viza bilanţul şi activele acestuia, fiecare
având semnificaţie proprie: lichiditatea bilanţului se referă la faptul că activele
sub 1 an sunt superioare datoriilor sub 1 an, ceea ce fereşte întreprinderea de
faliment pe termen scurt. Ea rezultă din comparaţia între activele “lichide” şi
pasivul exigibil, ceea ce se reflectă în fondul de rulment financiar:
1) FRF = Active circulante – Datorii curente (pe termen scurt).
Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba rapid contra
monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin rapoartele:
Active circulante
2) Rata lichidităţii generale: R lg = ,
Datorii curente
care exprimă gradul de lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt)
158 Analiză financiară aprofundată

şi variază după sectorul economic: este subunitar în sectorul de distribuţie şi


aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung.
Valoarea ei trebuie comparată cu întreprinderi similare şi depinde de
viteza de rotaţie a stocurilor şi a datoriilor pe termen scurt.
Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare, ca urmare
a unui fond de rulment pozitiv.
În caz contrar, lipsa de lichidităţi, consecinţa unui fond de rulment
negativ, poate conduce la încetare de plăţi, ceea ce echivalează cu riscul de
faliment sau de insolvabilitate.
Insuficienţa de lichidităţi are consecinţe atât pentru întreprindere
(limitarea dezvoltării), cât şi pentru creditori (întârzieri de plată a dobânzilor, de
rambursări, pierderi de creanţe), precum şi pentru clienţi (modificarea condiţiilor
de credit).
Noţiunea de lichiditate comportă mai multe grade după cum urmează:
Active circulante − Stocuri
3) Rata lichidităţii reduse: Rlr = ,
Datorii pe termen scurt
care reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, având
valoarea optimă peste 0,5 pentru o lichiditate normală.
Disponibilităţi
4) Rata lichidităţii imediate (rapide): Rli = .
Datorii pe termen scurt
Această rată poartă şi denumirea de rată de trezorerie, a cărei valoare
minimă de 0,2 - 0,3 reflectă o garanţie de lichiditate pentru întreprindere.
De exemplu, ratele de solvabilitate – lichiditate determinate pe baza
datelor din bilanţ şi contul de rezultat analizate mai sus sunt redate în Tabelul 39,
din care se desprind următoarele concluzii:
1. Activul net contabil pozitiv (ANC) şi în creştere arată existenţa solvabilităţii
necesare acoperirii datoriilor din activele nete, ceea ce confirmă creşterea
capitalurilor proprii cu 50 %.
2. Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) şi generală (Rsg) confirmă acelaşi
lucru, având valori peste limitele admisibile, ceea ce reflectă un bun echilibru
financiar pe termen lung.
Analiză financiară aprofundată 159

¾ Aplicaţia 43: Calculul ratelor de solvabilitate - lichiditate


Tabelul 39
Nr. Rate de solvabilitate - lichiditate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) %
I. Rate de solvabilitate
1. ANC = Activ – Datorii (> 0) 430271126 645338458 215067332 150,0
2. Rsp = Capital propriu/Pasiv (> 0,5) 0,64 0,67 + 0,03 104,7
3. Rsg = Activ/Datorii totale (> 1) 2,82 3,05 + 0,23 108,2
4. Rsg1 = C/D pe termen lung (> 1) 50,13 5,00 - 45,13 9,98
5. Rsg2 = CAF/D pe termen lung 4,45 3,74 - 0,71 84,05
6. Rd = D/C (LF) 0,5492 0,4871 - 0,0621 88,7
7. Rdtl = Datorii pe term.lg /C 0,02 0,20 + 0,18 1000
8. Cd = C/Cpermanent (> 0,5) 0,98 0,83 - 0,15 84,7
9. Cr = CAF/D (> 0,25) 0,160 0,152 - 0,008 93,75
10. Rcf = Chfin/Rexp 0,54 0,32 - 0,22 59,26
11. Rcf1 = Chfin/CA (< 0,03) 0,10 0,04 - 0,06 40,0
II. Rate de lichiditate
1. FRF = Acirc – D pe term.sc. (> 0) 100194521 325651589 225457068 325,02
2. Rlg = Acirc/D pe term.scurt (> 1) 1,43 2,70 + 1,27 188,81
3. Rlr = (Acirc - Stocuri)/D pe term sc. 0,83 2,12 + 1,29 255,42
4. Rli = Disponib./D term scurt (> 0,2) 0,037 0,015 - 0,022 40,55

3. Fac excepţie capacitatea de rambursare a datoriilor (Cr) şi rata cheltuielilor


financiare (Rcf1) în perioada precedentă, care nu sunt în limite normale.
4. Urmare unui fond de rulment financiar pozitiv, ratele de lichiditate generală
(Rlg) şi redusă (Rlr) - în perioada curentă - sunt supraunitare, în timp ce ratele de
lichiditate rapidă (Rli) sunt subunitare şi în scădere, ceea ce reflectă dificultăţi în
trezoreria imediată.
Sinteza ratelor determinate pe baza bilanţului se regăseşte în Nota
Explicativă 9 “Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-
financiari”, un document ce trebuie prezentat sistematic de întreprindere în cadrul
situaţiilor financiare anuale (OMFP 94/2001), în care sunt prezentate următoarele
categorii de indicatori:
160 Analiză financiară aprofundată

I. Indicatori de lichiditate:
Active curente
1) Lichiditatea generală: Lg = ;
Datorii curente
Active circulante − Stocuri
2) Lichiditatea imediată: Li = .
Datorii curente
II. Indicatori de risc:
Capital împrumutat
1) Gradul de îndatorare = ⋅ 100 ;
Capital propriu
Profit înainte de dobândă şi impozit pe profit
2) Acoperirea dobânzilor = .
Cheltuieli cu dobânda
III. Indicatori de activitate:
Costul vânzărilor
1) Viteza de rotaţie a stocurilor = ;
Stocul mediu
Stocul mediu
2) Număr de zile de stocare = ⋅ 365 ;
Costul vânzărilor
Sold mediu clienţi
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi = ⋅ 365 ;
Cifra de afaceri
Sold mediu furnizori
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori = ;
Achiziţii de bunuri
Cifra de afaceri
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate = ;
Active imobilizate
Cifra de afaceri
6) Viteza de rotaţie a activelor totale = .
Total active
IV. Indicatori de profitabilitate:
Profit înainte de dobândă şi impozit
1) Rentabilitatea capitalului angajat = ⋅100 .
Capital angajat (Capital permanent)
Profit brut din vânzări
2) Marja brută din vânzări = ⋅ 100 .
Cifra de afaceri
De exemplu, indicatorii din Nota explicativă 9 sunt redaţi în Tabelul 40:
Analiză financiară aprofundată 161

¾ Aplicaţia 44: Principalii indicatori economico-financiari


Tabelul 40
Nr. Rate de solvabilitate - lichiditate Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) %
I. Indicatori de lichiditate
1. Lichiditatea generală (Lg) 1,43 2,70 + 1,27 188,8
2. Lichiditatea imediată (Li) 0,83 2,12 + 1,29 262,5
II. Indicatori de risc
1. Indicatorul gradului de îndatorare - % 54,92 48,71 - 6,21 88,7
2. Indicatorul privind acoperirea dobânzilor 12,2 ori 10,8 ori - 1,4 ori1 88,5
III. Indicatori de activitate
1. Viteza de rotaţie a stocurilor - rotaţii 3,8 ori 3,4 ori - 0,4 ori 89,5
2. Număr de zile de stocare – zile 97 108 + 11,0 111,3
3. Viteza de rotaţie a debitelor clienţi - zile 90 122 + 32 135,5
4. Viteza de rotaţie a creditelor furnizori - zile 57 56 - 1,0 98,2
5. Viteza de rotaţie a activelor imobilizate – rot. 1,6 ori 1,8 ori + 0,2 ori 112,5
6. Viteza de rotaţie a activelor totale - rotaţii 0,8 ori 0,8 ori - 100
IV. Indicatori de profitabilitate
1. Rentabilitatea capitalului angajat - % 12,73 9,93 - 2,8 78,0
2. Marja brută din vânzări - % 19,3 11,9 - 7,4 61,6

Din analiza datelor Tabelului 40 se constată următoarele:


1. Indicatorii de lichiditate au avut o evoluţie ascendentă, ceea ce constituie
aspecte favorabile privind acoperirea datoriilor curente din activele curente.
2. În consecinţă, indicatorii de risc privind gradul de îndatorare şi de acoperire a
dobânzilor au scăzut.
3. În schimb, indicatorii de activitate (gestiune) au avut dinamici nefavorabile, în
sensul reducerii vitezei de rotaţie a debitelor – clienţi şi al reducerii duratei de
achitare a furnizorilor, ceea ce a mărit nefavorabil decalajul dintre încasări şi plăţi.
4. Indicatorii de profitabilitate au avut o evoluţie nefavorabilă, în sensul reducerii
ratei rentabilităţii capitalului angajat şi a marjei brute din vânzări.
5. În concluzie, performanţele economico-financiare ale întreprinderii au avut
evoluţii corespunzătoare unei activităţi fără riscuri majore.
162 Analiză financiară aprofundată

În analiza diagnostic a rentabilităţii şi riscurilor trebuie să se aibă în


vedere următoarele elemente:
Ratele de rentabilitate-profitabilitate şi de risc au un aspect static şi
punctual şi de aceea, ele trebuie coroborate cu ratele de gestiune privind rotaţia
posturilor de bilanţ.
Acestor rate trebuie să li se adauge o analiză în dinamică prin intermediul
fluxurilor de lichidităţi pe perioade mai scurte, care vizează excedentele de
trezorerie. Aceasta implică determinarea unor fluxuri de mijloace şi resurse pe
baza unor bilanţuri succesive.

3.6. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)


Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de
sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor ce îi însoţesc
activitatea, din care unele semnalează fragilitatea (vulnerabilitatea), iar altele
prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce ameninţă supravieţuirea (perenitatea).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prefigurează
viitorul şi când se încearcă estimarea fluctuaţiilor posibile ale ratei rentabilităţii cu
ajutorul previziunilor, pornind de la semnalele oferite de analiza situaţiei trecute.
Conceptul de risc apare în strânsă legătură cu strategia financiară a
întreprinderii, fiind legat de costul capitalului (propriu sau împrumutat). Este
numit risc de capital şi are două componente: riscul de exploatare şi riscul
financiar, ambele dependente de fluctuaţia ratei rentabilităţii la variaţiile
volumului de activitate.
Riscul de exploatare este legat de prezenţa cheltuielilor fixe în totalul
cheltuielilor de exploatare, se apreciază pe baza coeficientului levierului de
exploatare şi măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la variaţia vânzărilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor ce remunerează
datoriile, se apreciază prin coeficientul levierului financiar şi măsoară
sensibilitatea rezultatului curent la variaţia rezultatului din exploatare.
Cumularea riscului economic cu riscul financiar prin intermediul
coeficientului levierului total permite evaluarea riscului global – economic şi
financiar - cu atât mai ridicat cu cât cheltuielile legate de amortizare şi dobânzi
Analiză financiară aprofundată 163

deţin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor.


Mărimea riscului activităţii economico-financiare interesează nu numai
întreprinderea care apelează la credite, ci mai ales băncile creditoare, care
consideră că pentru a beneficia de un credit, întreprinderea trebuie să prezinte o
bonitate financiară, care să exprime o garanţie a gestionării sănătoase a activităţii
la toate nivelurile, de la cel operaţional (tactic) la cel strategic.
În acest sens, evaluarea completă a stabilităţii întreprinderii şi a
posibilităţii de a înregistra pierderi care să anticipeze degradarea situaţiei
financiare, până la riscul de faliment, se poate realiza prin intermediul
indicatorilor ce exprimă calitatea activităţii economico-financiare:
1) Solvabilitatea patrimonială exprimă gradul în care capitalurile proprii asigură
acoperirea obligaţiilor pe termen lung şi a creditelor prin elemente patrimoniale -
trebuie să aibă valori de peste 0,3 şi o evoluţie ascendentă.
O valoare sub 0,3 este un semnal de prudenţă deosebită ce impune o
alertă crescută din partea băncii finanţatoare, întreprinderea fiind cvasi-
falimentară.
2) Lichiditatea constituie capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe termen
scurt din resursele băneşti disponibile - trebuie să aibă valori supraunitare pentru
a arăta existenţa unui supliment de resurse care să facă faţă incidentelor ce pot
apare în mişcarea capitalului circulant, adică un fond de rulment pozitiv.
3) Trezoreria reprezintă partea care rămâne din resursele stabile după ce au fost
finanţate imobilizările şi necesarul de fond de rulment - exprimă aptitudinea
întreprinderii de a se finanţa din resursele stabile dacă este pozitivă.
O trezorerie negativă implică recurgerea la credite bancare de trezorerie
pentru plăţile curente, ceea ce arată dificultăţi financiare pe termen scurt.
4) Rata rentabilităţii financiare exprimă capacitatea întreprinderii de a obţine
profit net prin utilizarea capitalurilor proprii - este favorizată de recurgerea la
împrumuturi ca urmare a unui efect de levier financiar pozitiv.
Prin sistemul de rate de rentabilitate şi de echilibru financiar, diagnosticul
financiar permite evidenţierea punctelor tari şi a punctelor slabe ale gestiunii
financiare, respectiv a performanţelor şi riscului economic şi financiar, dar nu
oferă posibilitatea evaluării riscului de faliment care ameninţă continuitatea
164 Analiză financiară aprofundată

activităţii întreprinderii aflate în dificultate.


Cauzele care pot conduce la faliment sunt numeroase şi vizează
reducerea de activitate, reducerea marjelor şi ratelor de rentabilitate, probleme
specifice de trezorerie, de management, precum şi cauze accidentale legate de
falimentul unor clienţi, reducerea pieţelor de desfacere, blocajul în lanţ, ş.a.
Studiul cauzelor falimentului a condus la concluzia că acesta nu este un
fenomen brutal, imputabil doar fluctuaţiilor conjuncturale, ci un rezultat al unei
degradări progresive a situaţiei financiare a întreprinderii, riscul de insolvabilitate
fiind previzibil cu câţiva ani înaintea încetării plăţilor.
Degradarea în timp a rezultatelor întreprinderii, dificultăţile cu care se
confruntă şi care nu sunt numai de ordin financiar, au furnizat analizei financiare
un câmp de investigaţii deosebit de bogat în scopul găsirii unor metode de
detectare precoce şi previzionare a riscului de faliment consecutiv dificultăţilor.
Studii întreprinse în SUA şi Franţa au arătat că în vederea previzionării
falimentului unei întreprinderi pot fi utilizate metode contabile şi metode bancare.
Metodele contabile (cantitative şi analitice) se folosesc în cazul analizelor
comparative în timp în scopul estimării evoluţiei viitoare a activităţii. În acest
scop, analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a evita falimentul
vizează echilibrul financiar pe baza fondului de rulment patrimonial (financiar),
acea marjă de securitate financiară care asigură capacitatea de plată pe termen
lung şi scurt, precum şi ratele de solvabilitate - lichiditate.
Concluziile unor asemenea analize sunt semnificative doar în cazul
comparaţiilor temporale ale aceleiaşi întreprinderi, sau spaţiale cu întreprinderi
similare din acelaşi sector de activitate, dar oferă informaţii insuficiente asupra
viitorului, ştiind că rezultatele financiare ale întreprinderii se pot degrada în timp.
Metodele bancare propun detectarea timpurie a vulnerabilităţii şi riscului
de faliment prin intermediul unor note de risc sintetice obţinute pe baza unor
metode statistice de analiză discriminantă, care permit determinarea unei funcţii-
scor, a cărei valoare (scor) clasifică întreprinderile în vulnerabile şi sănătoase.
Calculul funcţiei scor se bazează pe o baterie de rate financiare obţinute
pe grupuri de întreprinderi care s-au comportat diferit faţă de riscul de faliment.
Se cunosc mai multe metode-scoring de evaluare a riscului de faliment:
Analiză financiară aprofundată 165

modelul Altman, Conan-Holder, modelul Băncii Franţei, al Băncii Comerciale


Române, al Băncii Agricole ş.a.

1) Modelul Altman a fost elaborat în anul 1968 în SUA, fiind prima funcţie - scor
care a permis anticiparea a 75 % din falimente cu 2 ani înaintea producerii lor.
Modelul este aplicabil în special întreprinderilor cotate la Bursa de
valori, funcţia-scor (Z) comportă 5 variabile (rate) şi are următoarea expresie:
Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 + 0,999R5,
în care:
Activ circulant
R1 = exprimă ponderea capitalului circulant în totalul activelor,
Activ total
măsoară flexibilitatea întreprinderii şi folosirea eficientă a capitalului circulant;
Profit reinvestit Autofinanţare
R2 = = măsoară capacitatea de finanţare internă;
Activ total Activ total
Profit brut Rezultat din exploatare
R3 = = măsoară randamentul activelor;
Activ total Activ total
Capitalizare bursieră Valoarea de piaţă a capitalului propriu
R4 = = măsoară
Datorii totale Datorii totale
independenţa (autonomia) financiară;
Cifra de afaceri
R5 = măsoară viteza de rotaţie a activelor (numărul de rotaţii).
Activ total
Vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de scor se apreciază astfel:

Valoarea scorului Z Situaţia întreprinderii Riscul de faliment (%)


Z > 2,675 Bună - solvabilitate Redus - inexistent
1,81 < Z < 2,675 Precară - dificultate Nedeterminat
Z < 1,81 Grea - insolvabilitate Iminent - maxim

De exemplu, pe baza datelor din conturile anuale ale întreprinderii


analizate, au rezultat valorile din Tabelul 41:
166 Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 45: Determinarea funcţiei – scor Z – model Altman


Tabelul 41
Nr.crt Denumirea variabilelor (ratelor) An precedent An curent
1. R1 = Activ circulant /Activ total 0,496 0,538
2. R2 = Profit reinvestit (AF) /Activ total 0,0352 0,0309
3. R3 = Profit brut /Activ total 0,0762 0,0722
4. R4 = Capitaluri proprii /Datorii totale 1,802 2,036
5. R5 = Cifra de afaceri /Activ total 0,802 0,816
6. Funcţia – scor Z 2,780 2,964

Din datele Tabelului 41 se desprind următoarele concluzii:


1. Valoarea scorului superioară şi în creştere faţă de limita minimă de 2,675
plasează întreprinderea într-o situaţie financiară bună.
2.Pe această bază, întreprinderea este solvabilă, fiind credibilă pentru bancher şi
cu riscul de faliment cvasi - inexistent.
Aplicabilitatea acestei metode este, însă, relativ limitată întrucât
cercetarea care a stat la baza elaborării ei s-a axat pe sectorul manufacturier
american în perioada 1946 - 1965 şi concluziile nu permit extrapolarea lor la un
univers mai larg datorită caracterului lor particular.
În Franţa sunt cel puţin 2 funcţii - scor de depistare precoce a riscului de
faliment, după cum urmează:

2) Modelul Conan-Holder a fost elaborat în anul 1978 pe un eşantion de 190


întreprinderi mici şi mijlocii, din care jumătate au falimentat cu trei ani înainte în
perioada 1970 - 1975.
Funcţia-scor cuprinde 5 variabile (rate) şi se prezintă astfel:
Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 - 0,87R4 - 0,1R5 ,
în care:
Excedent brut de exploatare
R1 = ;
Datorii totale
Capitaluri permanente
R2 = ;
Activ total
Analiză financiară aprofundată 167

Valori realizabile şi disponibile Active circulante − Stocuri


R3 = = ;
Activ total Activ total
Cheltuieli financiare
R4 = ;
Cifra de afaceri
Cheltuieli cu personalul
R5 = .
Valoarea adăugată
Pe baza acestui model, vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de
valoarea funcţiei - scor se apreciază astfel:

Valoarea scorului Z Situaţia întreprinderii Riscul de faliment (%)


Z > 0,16 Foarte bună < 10 %
0,1 < Z < 0,16 Bună 10 ÷ 30 %
0,04 < Z < 0,1 Alertă 30 ÷ 65 %
- 0,05 < Z < 0,04 Pericol 65 ÷ 90 %
Z < - 0,05 Eşec > 90 %

De exemplu, în cazul întreprinderii analizate, calculul funcţiei-scor după


acest model a condus la valorile din Tabelul 42:

¾ Aplicaţia 46: Determinarea funcţiei – scor Z – model Conan-Holder


Tabelul 42
Nr.crt Denumirea variabilelor (ratelor) An precedent An curent
1. R1 = EBE /Datorii totale 0,4912 0,4671
2. R2 = Capitaluri permanente /Activ total 0,6514 0,8001
3. R3 = (Active circulante - Stocuri) /Activ total 0,2863 0,4122
4. R4 = Cheltuieli financiare /Cifra de afaceri 0,1032 0,0395
5. R5 = Cheltuieli de personal /Valoarea adăugată 0,4791 0,4901
6. Funcţia – scor Z 0,1692 0,2702

În concluzie, valorile funcţiei-scor superioare limitei minime de 0,16 şi în


creştere, până la 0,2702 plasează întreprinderea într-o situaţie foarte bună cu un
risc de faliment sub 10 %.
168 Analiză financiară aprofundată

3) Modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei a fost elaborat pe baza a 3000


întreprinderi industriale cu 3 ani înaintea falimentului, în perioada 1975-1980.
Modelul prezice riscul de faliment pentru un orizont de 3 ani, operează
cu un număr de 8 variabile (rate) şi măsoară gradul de similitudine al
întreprinderii cu cele normale sau, aflate în pragul falimentului, având expresia:
100Z = - 1,255R1 + 2,003R2 – 0,824R3 + 5,221R4 – 0,689R5 – 1,164R6 +
+ 0,706R7 + 1,408R8 – 85,544,
în care:
Cheltuieli financiare
R1 = ;
Excedent brut de exploatare
Resurse stabile Capitaluri permanente
R2 = = ;
Capital investit Activ total
Capacitate de autofinanţare
R3 = ;
Datorii totale
Excedent brut de exploatare
R4 = ;
Cifra de afaceri
Datorii comerciale Sold mediu furnizori
R5 = ⋅T = ⋅T ;
Aprovizionări Cumpărări de mărfuri
Modificarea valorii adăugate Vad 1 − Vad 0
R6 = ⋅ 100 = ⋅ 100 ;
Vad 0 Vad 0
Sold mediu clienţi
R7 = ⋅ 360 ;
Cifra de afaceri
Investiţii corporale
R8 = .
Valoarea adăugată
Semnul (±) al scorului Z reflectă probabilitatea de normalitate
(dificultate) a întreprinderii, după cum urmează:
a) Z > 0: probabilitatea de normalitate = 76,1 % şi de dificultate = 23,9 %;
b) Z < 0: probabilitatea de normalitate = 20,6 % şi de dificultate = 79,4 %.
Valoarea funcţiei - scor indică situaţia de normalitate şi probabilitatea
riscului de faliment ale întreprinderii după cum urmează:
Analiză financiară aprofundată 169

Valoarea scorului Z Situaţia întreprinderii Riscul de faliment (%)


Z > 0,125 Normală 10 ÷ 45 %
- 0,25 < Z < 0,125 Incertă 45 ÷ 70 %
Z < - 0,25 Riscantă 70 ÷ 100 %

De exemplu, funcţia - scor a întreprinderii analizate, calculată după acest


model este redată în Tabelul 43:

¾ Aplicaţia 47: Calculul funcţiei – scor Z – model Banca Franţei


Tabelul 43
Nr.crt Denumirea variabilelor (ratelor) An precedent An curent
1. R1 = Cheltuieli financiare/EBE 0,4761 0,2066
2. R2 = Capitaluri permanente/Activ total (%) 65,14 80,01
3. R3 = CAF/Datorii totale 0,1600 0,1520
4. R4 = EBE/Cifra de afaceri 0,2171 0,1912
5. R5 = Sold mediu furnizori ·360/Cumpărări mărfuri 79,65 86,75
6. R6 = (Vad1 – Vad0)/Vad0 - % 26,80 32,66
7. R7 = Sold mediu clienţi ·360/CA 121,25 179,64
8. R8 = Investiţii corporale/Valoare adăugată 0,0025 0,0072
9. Funcţia – scor Z 0,448 1,043

În concluzie, valoarea scorului superioară şi în creştere faţă de limita


minimă de 0,125 plasează întreprinderea într-o zonă de normalitate cu riscul de
faliment sub 10 %.

4) Modelul Băncii Comerciale Române, ţinând seama de specificul şi condiţiile


economiei româneşti, utilizează un set de rate şi indicatori de performanţă pentru
stabilirea bonităţii întreprinderii pe baza unei grile de punctaj cu 6 criterii:
Active pe termen scurt
a) Lichiditatea patrimonială: Lp = ;
Pasive pe termen scurt
Capital propriu
b) Solvabilitatea: S = ;
Pasiv
170 Analiză financiară aprofundată

Pr ofit brut
c) Rentabilitatea financiară: Rf = ;
Capital propriu
Cifra de afaceri
d) Rotaţia activelor circulante: Nac = ;
Active circulante
e) Dependenţa de pieţele de aprovizionare (A) şi desfacere (D) - interne, externe;
f) Garanţii (depozite în lei şi valută gajate, gajuri, ipoteci, bunuri achiziţionate din
credite, cesionare creanţe).
Criteriile de evaluare a bonităţii financiare – modelul BCR - sunt notate
cu puncte care servesc la clasificarea întreprinderilor în 5 categorii:

Nr.crt Criteriul de evaluare Limite de valori Puncte


< 80 % -2
80 ÷ 100 % -1
1. Lichiditatea patrimonială 100 ÷ 120 % +1
(Lp = Active term.scurt/Pasive term.scurt) 120 ÷ 140 % +2
140 ÷ 160 % +3
> 160 % +4
< 30 % 0
30 ÷ 40 % 1
2. Solvabilitatea 40÷ 50 % 2
(S = Capital propriu/Pasiv) 50÷ 60 % 3
60÷ 70 % 4
70÷ 80 % 5
> 80 % 6
<0 0
3. Rentabilitatea financiară 0 ÷ 10 % 3
(Rf = Profit brut/Capital propriu) 10 ÷ 30 % 4
<5 1
4. Rotaţia activelor circulante 5 ÷ 10 2
(Nac = Cifra de afaceri/Active circulante) > 10 4
5. Dependenţa de pieţe (aprovizionare-desfacere) At > 50%; De >50 % 4
Aprovizionare: din ţară (At); din import (Ai) Ai > 50%; De >50 % 3
Desfacere: în ţară (Dt); la export (De) At > 50%; Dt >50 % 2
Ai > 50%; Dt >50 % 1
Depozite gajate 4
6. Garanţii Gajuri, ipoteci 3
Achiziţii din credite 2
Cesionare creanţe 1
Analiză financiară aprofundată 171

În funcţie de punctaj se apreciază situaţia financiară a întreprinderii:

Categoria Total puncte Situaţia economică – financiară - gradul de risc


A > 20 Foarte bună - se pot acorda credite
B 16 ÷ 20 Bună - se pot acorda credite
C 11 ÷ 15 Oscilantă - prezintă risc ridicat
D 6 ÷ 10 Risc deosebit – nu prezintă garanţii pentru acordare de credite
E 0÷5 Deosebit de precară - fără garanţii pentru acordare de credite

Pe baza grilei se consideră că întreprinderile din categoriile A şi B au o


situaţie economico-financiară bună şi pot beneficia de credite bancare.
Întreprinderile din categoria C prezintă un grad ridicat de risc, acordarea
unui credit impunând o primă de risc relativ ridicată. Ele trebuie supravegheate
din punct de vedere al solvabilităţii în vederea recuperării creditelor la primele
semne de neîncredere.
Categoriile D şi E nu prezintă garanţii şi nu pot beneficia de credite.
De exemplu, grila de punctaj privind bonitatea conform modelului BCR a
întreprinderii analizate se prezintă în Tabelul 44:

¾ Aplicaţia 48: Grila de evaluare a bonităţii – model BCR


Tabelul 44
Criteriul de performanţă Anul precedent Anul curent
Nivelul Puncte Nivelul Puncte
1. Lichiditate patrimonială (Lp) 143,13 3 269,9 4
2. Solvabilitate (S) 64,54 4 67,24 4
3. Rentabilitate financiară brută(Rfb) 8,38 3 10,82 4
4. Rotaţia activelor circulante (Nac) 1,61 1 1,51 1
5. Dependenţa de pieţe (%) At > 50; Dt > 50 2 At> 50; Dt > 50 2
6. Garanţii Depozite 4 Depozite 4
Total puncte - 17 - 19

Punctajul acumulat şi în creştere, cuprins între (16-20) situiază


întreprinderea în categoria B, cu o situaţie economico - financiară bună, fiind
172 Analiză financiară aprofundată

credibilă şi prezentând garanţii pentru a putea beneficia de credite bancare.


În aprecierea vulnerabilităţii întreprinderii şi a riscului de faliment nu
este suficientă numai utilizarea unei singure metode – scoring, ci este necesară
combinarea mai multor metode de analiză dinamică a situaaţiei financiare, pentru
a permite depistarea timpurie a primelor semnale de degradare a acesteia şi a
adopta decizii de corecţie cu anticipaţie.

3.7. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante


Interpretarea indicatorilor de bilanţ trebuie realizată numai în legătură cu
datele privind activitatea economică desfăşurată de întreprindere în cursul anului.
Modificarea valorii unui indicator de bilanţ trebuie apreciată numai după
confruntarea acesteia cu sumele înregistrate în rulajele conturilor, dat fiind că
tocmai rulajele caracterizează acţiunea utilă a mijloacelor avansate în diferite faze
ale circuitului economic al întreprinderii (aprovizionare – producţie – desfacere).
Pentru evaluarea completă a gradului de utilizare a activelor circulante,
bilanţul singur nu este suficient, el trebuie completat cu datele analitice referitoare
la rulajele diferitelor conturi care se regăsesc în indicatorii de bilanţ, folosindu-se
balanţa de verificare pe rulaj a conturilor. În acest sens, se impune efectuarea unei
analize externe a bilanţului, care vizează unul din cei mai importanţi indicatori
sintetici calitativi – viteza de rotaţie a activelor circulante – care are efecte directe
asupra indicatorilor de performanţă (beneficiul şi rata rentabilităţii).

3.7.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante


Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator semnificativ ce
caracterizează eficienţa cu care sunt folosite activele circulante ale întreprinderii.
Cu cât viteza de rotaţie este mai mare, cu atât volumul de active circulante
necesare pentru obţinerea unei anumite producţii este mai mic sau, producţia
obţinută într-o anumită perioadă de timp cu acelaşi volum de active circulante este
mai mare. De aici decurge importanţa accelerării vitezei de rotaţie în vederea
creşterii eficienţei generale a activităţii economice a întreprinderii.
Evaluarea vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează prin
intermediul următorilor indicatori:
Analiză financiară aprofundată 173

CA
1) Numărul de rotaţii: N = (rotaţii),
Sm
în care:
CA = Cifra de afaceri;
Si + Sf
Sm = Soldul mediu al activelor circulante, calculat ca medie: Sm = .
2
2) Durata unei rotaţii este o mărime inversă numărului de rotaţii şi se stabileşte
T T ⋅ Sm
ca raport: Dz = = (zile / rotaţie),
N CA
în care:
T = durata perioadei de referinţă (360, 180, 90, 30 zile).
Sm 1
3) Active circulante la 1000 lei cifră de afaceri: Ac = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 .
CA N
Analiza acestor indicatori ce caracterizeză viteza de rotaţie vizează
factorii de accelerare (încetinire) atât pe total cât şi din punct de vedere al
structurii activelor circulante aferente celor trei stadii ale circuitului economic
(aprovizionare – producţie – desfacere), precum şi pe fiecare element al activelor
circulante în parte: stocuri (materii prime şi materiale consumabile, produse finite
şi mărfuri, producţie în curs de execuţie, avansuri pentru cumpărări de stocuri),
creanţe, investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci.
De exemplu, pe baza Contului de rezultat şi bilanţului armonizat se
determină viteza de rotaţie a activelor circulante din Tabelul 45:

¾ Aplicaţia 49: Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante


Tabelul 45
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Active circulante total (Sm) - mil.lei 330562 515793 + 185231 156,1
2. Cifra de afaceri (CA) – mil. lei 535016 783518 +248502 146,4
3. Numărul de rotaţii (N) (2/1) 1,62 1,52 - 0,10 94,35
4. Durata anului financiar (T) - zile 360 360 - 100
5. Durata unei rotaţii (Dz) zile/rot (4/3) 222,2 236,8 + 14,6 106,6
6. Active circ la 1000 CA (Ac)-(1000/N) 617,3 657,9 + 40,6 106,6
174 Analiză financiară aprofundată

Din datele Tabelului 45 se desprind următoarele concluzii:


1. Toţi indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante au cunoscut dinamici
nefavorabile, ceea ce exprimă degradarea eficienţei utilizării acestora.
2. Reducerea numărului de rotaţii cu 0,1 a antrenat creşterea duratei unei rotaţii cu
14,6 zile şi ca urmare, majorarea activelor circulante la 1000 lei CA cu 40,6 lei.

3.7.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante


În general, viteza de rotaţie a activelor circulante influenţează cei mai
importanţi indicatori de performanţă ai întreprinderii. Orice accelerare a vitezei
de rotaţie va determina o evoluţie favorabilă a acestor indicatori, după cum orice
încetinire va avea efecte negative asupra lor.
Accelerarea vitezei de rotaţie se exprimă, fie prin creşterea numărului de
rotaţii a activelor circulante în cursul unei perioade, fie prin reducerea duratei unei
rotaţii, ceea ce antrenează în final reducerea activelor circulante ce revin la 1000
lei cifră de afaceri.
Viteza de rotaţie a activelor circulante stă în legătură directă cu următorii
indicatori, asupra cărora manifestă efecte favorabile, prin accelerare sau
nefavorabile, prin încetinire:
1) Eliberări (E) (-) sau imobilizări (I) (+) de active circulante calculate cu relaţia:
CA1
E( I ) = ( Dz1 − Dz 0 ) ⋅ (mii lei),
360
în care:
D1(0) = durata unei rotaţii în cele două perioade;
2) Beneficiul din activitatea de bază calculat cu relaţia:
Sm ⋅ T
B = CA – Ct = − Ct (mii lei).
Dz
3) Rata rentabilităţii economice calculată prin lanţul de rate:
Rexp Rexp CA Ac
Re = = ⋅ ⋅ = Rv ⋅ N ⋅ Sac ,
Activ CA Ac Activ
în care:
Rv = Rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea cifrei de afaceri);
N = Numărul de rotaţii;
Analiză financiară aprofundată 175

Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanţului.


4) Rata rentabilităţii financiare calculată prin lanţul de rate:
Rex Rex CA Ac Pasiv
Rf = = ⋅ ⋅ ⋅ = Re ⋅ ( 1 + LF ) ,
C CA Ac Activ C
în care:
D
LF = = Levierul financiar (rata îndatorării).
C
Se constată efectul favorabil al accelerării vitezei de rotaţie a activelor
circulante asupra indicatorilor de performanţă ai întreprinderii.
De exemplu, pe baza contului de rezultat (Tabelul 2) şi a bilanţului
armonizat (Tabelul 25) se determină efectele modificării vitezei de rotaţie a
activelor circulante în Tabelul 46:

¾ Aplicaţia 50: Efectele vitezei de rotaţie a activelor circulante


Tabelul 46
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Cifra de afaceri netă (CA) – mil. lei 535016 783518 + 248502 146,4
2. Cost bunuri vândute şi serv. prest.(Ct) 344015 482320 + 138305 140,2
3. Rezultat brut aferent CA nete (B)-mil. 191001 301198 + 110197 157,7
4. Total active nete (A) – mil. lei 666600 959679 + 293079 143,9
5. Active circulante (Sm) - mil.lei 330562 515793 + 185231 156,17
6. Ponderea activelor circulante (Sac)- % 49,60 53,75 + 4,15 108,36
7. Numărul de rotaţii active circ (N) 1,62 1,52 - 0,10 94,35
8. Durata unei rotaţii (Dz) – zile/rot 222,2 236,8 + 14,6 106,6
9. Capitaluri proprii (C) – mil. lei 425836 640142 + 214306 150,3
10. Datorii totale (D) – mil. lei 236328 314340 + 78012 133,0
11. Rata profitabilităţii CA (Rv) (3/1) - % 35,70 38,44 + 2,74 107,7
12. Rata rentabilit. econom. (Re)(3/4) - % 28,65 31,38 + 2,73 109,5
13. Levierul financiar (LF) (10/9) 0,5549 0,4910 - 0,0639 88,48
14. Rata rentabilit. financ. (Rf) (3/9) - % 44,85 47,05 + 2,20 104,9

Analiza efectelor încetinirii vitezei de rotaţie a activelor circulante pe


176 Analiză financiară aprofundată

baza datelor Tabelului 46 conduce la următoarele concluzii:


CA1
1) E( I ) = ( Dz1 − Dz 0 ) ⋅ = (236,8 – 222,2) ·783518/360 = + 31776 mil. lei.
360
Deci, creşterea duratei unei rotaţii cu 14,6 zile a avut ca efect imobilizări
de active circulante în valoare de 31776 milioane lei.
2) Modificarea beneficiului din activitatea de bază este diferenţa:
Δ = B1 – B0 = 301198 – 191001 = + 110197 mil. lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
a) Pe prima treaptă: Δ = ΔCA + ΔCt,
în care:
ΔCA = CA1 – CA0 = 535016 – 783518 = + 248502 mil. lei;
ΔCt = Ct0 – Ct1 = 344015 – 482320 = - 138305 mil. lei.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔCA + ΔCt = 248502 – 138305 = + 110197 mil. lei = Δ.
b) Pe treapta a doua: ΔCA = ΔSm + ΔT + ΔDz,
în care:
Sm1 ⋅ T 0 Sm 0 ⋅ T 0 515793 ⋅ 360
ΔSm = − = CA′0 − CA0 = − CA0 =
Dz 0 Dz 0 222 ,2
= 835668 – 535016 = + 300652 mil. lei;
Sm1 ⋅ T 1 Sm1 ⋅ T 0 515793 ⋅ 360
ΔT = − = CA′1 − CA′0 = − 835668 = 0 ;
Dz 0 Dz 0 222 ,2
Sm1 ⋅ T 1 Sm1 ⋅ T 1
ΔDz = − = CA1 − CA′1 = 783518 − 835668 = − 52150 mil. lei;
Dz1 Dz 0
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔSm + ΔT + ΔDz = 300652 + 0 – 52150 = + 248502 mil. lei = ΔCA.
În concluzie:
1. Creşterea cifrei de afaceri a majorat beneficiul aferent cu 248502 milioane lei,
dar aceasta s-a datorat majorării activelor circulante cu 185231 milioane lei, pe
seama căreia beneficiul a crescut cu 300652 milioane lei.
2. Creşterea duratei de rotaţie a diminuat beneficiul cu 52150 milioane lei.
Sistemul factorial al beneficiului este următorul:
Analiză financiară aprofundată 177

ΔSm = +300652 mil.


ΔCA = +248502 mil. ΔT = 0
+ 110197 mil. lei = Δ ΔDz = - 52150 mil.
ΔCt = - 138305 mil. lei

3) Modificarea ratei rentabilităţii economice este diferenţa:


Δ = Re1 – Re0 = 31,38 – 28,65 = + 2,73 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔRv + ΔN + ΔSac,
în care:
ΔRv = Rv1 · N0 · Sac0 – Re0 = Re´0 – Re0 = 38,44 · 1,62 · 0,496 – 28,65 = 2,23 %;
ΔN = Rv1 · N1 · Sac0 – Re´0 = Re1´ - Re´0 = 38,44 · 1,52 · 0,496 – 30,88 =
= 28,98 – 30,88 = - 1,9 %;
ΔSac = Re1 – Re1´ = 31,38 – 28,98 = + 2,40 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔRv + ΔN + ΔSac = 2,23 – 1,90 + 2,40 = + 2,73 % = Δ.
În concluzie:
1. Creşterea ratei rentabilităţii economice cu 2,73 % a fost consecinţa creşterii
rentabilităţii veniturilor cu 2,74 % şi a majorării ponderii activelor circulante cu
4,15 procente în activul bilanţului.
2. Reducerea numărului de rotaţii ale activelor circulante cu 0,1 a diminuat rata
rentabilităţii economice cu 1,9 %.
Sistemul factorial al ratei rentabilităţii economice este următorul:
ΔRv = + 2,23 %
+ 2,73 % = Δ ΔN = - 1,90 %
ΔSac = + 2,40 %

4) Modificarea ratei rentabilităţii financiare este diferenţa:


Δ = Rf1 – Rf0 = 47,05 – 44,85 = + 2,20 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
a) Pe prima treaptă: Δ = ΔRe + ΔLF,
în care:
178 Analiză financiară aprofundată

ΔRe = Re1·(1 + LF0) – Rf0 = Rf´0 – 44,85 = 31,38·(1 + 0,5549) - 44,85 = + 3,94%;
ΔLF = Rf1 - Rf´0 = 47,05 – 48,79 = - 1,74 %.
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔRe + ΔLF = + 3,94 – 1,74 = + 2,20 % = Δ.
b) Pe treapta a doua: ΔRe = ΔRv + ΔN + ΔSac,
în care:
ΔRv = Re0´·(1 + LF0) – Rf0 = Rf´0 – Rf0 = 30,88·1,5549 – 44,85 = 3,16 %
ΔN = Re1´·(1 + LF0) - Rf´0 = Rf´1- Rf´0 = 28,98 1,5549 – 48,01 = - 2,95 %.
ΔSac = Re1 (1 + LF0) - Rf´1 = 31,38· 1,5549 - 45,06 = 48,79 – 45,06 = + 3,73 %
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔRv + ΔN + ΔSac = 3,16 – 2,95 + 3,73 = + 3,94 = ΔRe.
În concluzie:
1. Creşterea ratei rentabilităţii financiare cu 2,2 % s-a datorat majorării ratei
rentabilităţii economice, în condiţiile reducerii levierului financiar, care a redus-o
cu 1,74 %.
2. Prin intermediul ratei rentabilităţii economice se manifestă efectul favorabil al
creşterii rentabilităţii veniturilor şi al majorării ponderii activelor circulante, care
au majorat rata rentabilităţii financiare cu 3,16 şi respectiv, 3,73 %.
3. Scăderea numărului de rotaţii (încetinirea vitezei de rotaţie a activelor
circulante) a diminuat rata rentabilităţii financiare cu 2,95 %.
Sistemul factorial al ratei rentabilităţii financiare este următorul:
ΔRv = +3,16 %.
ΔRe = +3,94 % ΔN = - 2,95 %
+ 2,20% = Δ ΔSac = + 3,73 %
ΔLF = - 1,74 %

Importanţa accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante impune


descoperirea căilor de creştere a acesteia, pe fazele circuitului economic reducerea
stocurilor de materii prime şi materiale la minimum, valorificarea materialelor ce
nu mai sunt necesare producţiei, scurtarea ciclului de producţie, reducerea
termenelor de recuperare a creanţelor, întărirea controlului financiar – contabil.
Analiză financiară aprofundată 179

3.8. Analiza bursieră a întreprinderii cotate


După cum se cunoaşte, admiterea unui titlu la cota oficială (bursă de
valori) – cotarea – este supusă anumitor condiţii. Astfel, nu sunt cotate decât
titlurile întreprinderilor care publică anual raportul de gestiune prin care, înainte
de emisiune, sunt aduse la cunoştinţa publicului toate elementele importante ale
întreprinderii.
Analiza unei întreprinderi cotate la bursă (listate) comportă un studiu
suplimentar, pe baza datelor bursiere, care nu trebuie să lipsească din situaţiile
financiare anuale, menit să servească la elucidarea unor aspecte referitoare la
politica în domeniul portofoliului de titluri: dacă trebuie să se cumpere, să se
vândă sau să se conserve titlurile; dacă valoarea în cauză este un titlu de portofoliu
de rentabilitate satisfăcătoare, sau din contra, unul de speculaţie, în care
rentabilitatea este sacrificată în favoarea plus - valorii; situaţia reală a cursului
acţiunilor (preţul de piaţă al titlurilor).
Analiza financiară aplicată plasamentelor de capital la bursa de valori –
analiza bursieră - este o analiză profesionistă în care se regăsesc două tendinţe:
una fundamentală şi una tehnică.
Analiza fundamentală vizează factori multipli pentru a determina
tendinţa unui titlu de valoare, ceea ce impune cunoaşterea unor aspecte referitoare
la: situaţia financiară a întreprinderii, capitalizarea bursieră, cursul acţiunilor,
decotarea, randamentul acţiunilor, evoluţia pieţei de capital, factorii economici,
sociali şi politici, sectorul, ş.a.
Analiza tehnică vizează trei direcţii de cercetare: proiecţia în viitor a
comportamentului trecut al pieţei acţiunilor, tendinţa acesteia cu referire la
evoluţia cotelor estimate comparativ cu cele reale; cercetarea mişcărilor ciclice ale
pieţei privind evoluţia cursului acţiunilor; analiza tendinţei actuale pentru a
descoperi momentul în care o variaţie a cursurilor va indica un punct de revenire.
În scopul efectuării unei analize bursiere fundamentale se utilizează mai
multe rate bursiere, dintre care cele mai semnificative sunt următoarele:
1) Cifra de afaceri pe acţiune echivalează cu productivitatea pe acţiune şi se
determină raportând cifra de afaceri la numărul de acţiuni:
180 Analiză financiară aprofundată

CAa = CA/Na.
2) Beneficiul pe acţiune este un indicator de bază al pieţei bursiere, care arată
partea din beneficiu adusă de fiecare acţiune şi se obţine prin raportarea
beneficiului net la numărul de acţiuni:
Bpa = Bnet / Na .
Indicatorul prezintă importanţă în evaluarea rentabilităţii acţiunilor,
serveşte la calculul multiplului de capitalizare bursieră şi poate fi diluat sau
ajustat, în funcţie de capitalul (diluat sau nediluat) luat în calcul.
3) Capacitatea de autofinanţare pe acţiune - indică partea din CAF adusă de
fiecare acţiune şi se determină prin raportul:
CAFa = CAF / Na .
Acest raport trebuie utilizat cu discernământ la bursă, deoarece acţionarii
pot prefera dividende în detrimentul autofinanţării.
4) Capitalizarea bursieră exprimă valoarea pe care bursa o acordă întreprinderii
şi se determină prin multiplicarea numărului de acţiuni emise cu ultimul curs
cotat al unei acţiuni:
Cb = Na·Ca.
Acest indicator permite aprecierea întreprinderii pe baza valorii bursiere
a acţiunilor sale, punând în evidenţă preţul de evaluare al operatorilor, ştiut fiind
că una dintre funcţiile pieţei financiare este şi aceea de acordare a unui preţ
întreprinderilor cotate.
Numărul de acţiuni ce compun capitalul unei întreprinderi şi valoarea lor
nominală sunt indicatori de cotare a acţiunilor la bursă, cu influenţe directe asupra
celorlalţi indicatori de eficienţă a acţiunilor.
Cursul unei acţiuni rezultă din ofertă şi cerere şi reflectă valoarea
bursieră, respectiv preţul pe piaţă al unui titlu, ale căror fluctuaţii pe termen lung
pot afecta preţul real al întreprinderii.
Poate fi vorba de o capitalizare bursieră a unei pieţe financiare, sau de
capitalizarea obligaţiunilor. Aceasta serveşte ca mod obiectiv de comparaţie a
capitalizării bursiere cu valoarea contabilă a întreprinderii, de unde rezultă fie
subestimarea afacerii (plus-valori latente), dacă valoarea contabilă este inferioară
Analiză financiară aprofundată 181

capitalizării bursiere, sau supraestimarea acesteia (minus - valori latente), dacă


valoarea contabilă este superioară capitalizării bursiere a acesteia.
În scopul determinării preţului real al întreprinderii există mai multe
criterii de apreciere a capitalizării bursiere: valoarea substanţială, prin care
capitalizarea bursieră corespunde valorii actuale a activelor nete; actualizarea
beneficiilor viitoare, prin care, în analiză trebuie să se ţină seama de teoria
portofoliului de valori mobiliare, conform căreia cursul unui titlu se fixează la
preţul său just în funcţie de rata de actualizare a beneficiilor viitoare, plecând de
la cursul acţiunilor, corectat cu o primă de risc proporţională cu fiecare valoare.
5) Coeficientul de capitalizare bursieră (PER) este un multiplu de capitalizare
(sau multiplu bursier), adică un raport curs - beneficiu care stabileşte legătura
între cursul unui titlu şi rentabilitatea lui. Se obţine ca raport între capitalizarea
bursieră şi rezultatul exerciţiului:
Capitalizarea bursieră (Cb )
PER = sau ca raport între cursul acţiunii
Rezultatul exerciţxerui (Rex )
la bursă şi beneficiul pe acţiune:
Cursul bursier al acţcţiun(Ca )
PER = .
Beneficiul pe acţcţiu (Bpa )
Acest multiplu bursier de capitalizare a beneficiilor indică de câte ori este
capitalizat beneficiul pe acţiune, arătând câţi ani de beneficiu actual costă fiecare
afacere cotată. Echivalentul franţuzesc al termenului anglo-saxon Price Earning
Ratio (PER) este cel de Coeficient de capitalizare a rezultatelor (CCR).
Prin multiplicarea beneficiului pe acţiune cu PER se obţine cursul
acţiunii la bursă ( Ca = Bpa ⋅ PER ), care permite aprecierea randamentului unui
plasament în acţiuni, fiind de preferat utilizării unui simplu randament asigurat de
dividendele distribuite.
Acţiunile cu un PER ridicat se comportă cel mai bine la bursă, favorizând
speculaţii avantajoase vânzării lor, după cum un PER relativ scăzut indică o
evaluare destul de ieftină. De aceea acest raport stă la baza unei alte metode de
evaluare a întreprinderii, care permite doar o estimare a beneficiilor întreprinderii
pentru anul în curs sau pentru cel următor.
182 Analiză financiară aprofundată

Divizând beneficiul scontat cu numărul titlurilor, se obţine beneficiul pe


acţiune aşteptat, la care se raportează preţul actual al acţiunii pentru a obţine, în
final, multiplul de capitalizare (PER) al întreprinderii, care este un indicator al
atracţiei pieţei de capital în raport cu plasamentele de înlocuire.
Raportul curs - beneficiu (PER) variază în timp şi spaţiu şi depinde de
beneficiile anticipate ale operatorilor, de evoluţia ratelor dobânzii şi de ritmul
inflaţiei, faţă de care evoluează în sens invers.
6) Rata de distribuire a dividendelor (Pay Out Ratio – POR) - exprimă politica în
ceea ce priveşte distribuirea de dividende şi se calculează raportând totalul
dividendelor la rezultatul net:
Dividende distribuite
POR = ⋅ 100 (%)
Rezultatul net
Rata prezintă importanţă pentru cei interesaţi în achiţia de acţiuni în
scopul obţinerii unui venit sub forma dividendelor, sau pentru realizarea unei
plus-valori de capital, stimulând mai mult acţionarii şi mai puţin capitalizarea
rezultatelor pentru reinvestire şi dezvoltarea întreprinderii.
7) Dividendele pe acţiune reprezintă un indicator ce depinde de rata de
distribuire a dividendelor şi se calculează prin raportul:
Dividende distribuite
Dpa =
Numărul de acţiuni
Raportul curs – beneficiu (PER) permite să se compare întreprinderile
între ele, indiferent de rata de distribuire a dividendelor, fiind mai obiectiv în
aprecierea rentabilităţii acţiunilor comparativ cu dividendele pe acţiune.
8) Metoda de evaluare a întreprinderii în funcţie de criteriul Capitalizarea
beneficiilor (după formula Gordon - Shapiro) măsoară randamentul
capitalurilor investite (randamentul unui plasament în acţiune), prin
intermediul indicatorului Rentabilitate pe acţiune:
Dividende pe acţcţiu
Ra = ⋅ 100 (%)
Cursul acţcţiun
Această rată măsoară rentabilitatea plasamentului şi depinde de
dividendele distribuite, în funcţie de mărimea beneficiului, de ratele de repartizare
Analiză financiară aprofundată 183

a lui şi de nivelul cursului, constituind un indicator pentru plasamente eficiente.


Ratele bursiere ale întreprinderii luate în studiu se prezintă în Tabelul 47:

¾ Aplicaţia 51: Analiza ratelor bursiere


Tabelul 47
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Cifra de afaceri (CA) 535016 783518 + 248502 146,4
2. Numărul de acţiuni (Na) - mii 59200 295996 + 236796 500
3. Cifra de afaceri/acţiune (CAa) (1/2) 9,037 2,647 - 6,39 29,3
4. Beneficiul net (Rnet) 40668 51384 + 10716 126,3
5. Beneficiul pe acţiune (Bpa) (4/2) 0,687 0,173 - 0,514 25,3
6. Capacitatea de autofinanţare (CAF) 47815 98224 + 50409 205,4
7. Capacit. de autofin./acţ. (CAFa) (6/2) 0,807 0,331 - 0,476 41,1
8. Cursul mediu al acţiunii (Ca) (lei) 2150 2350 + 200 109,3
9. Capitalizare bursieră (Cb) (2*8) 127280 695591 + 568311 546,5
10. Coef. de capitaliz.bursieră (PER)(9/4) 3,13 13,53 + 10,4 432,2
11. Coef. de capitaliz.bursieră (PER)(8/5) 3,13 13,53 + 10,4 432,2
12. Dividende distribuite 14356 18139 + 3783 126,3
13. Rata distrib. dividende(POR) (12/4) % 35,3 35,3 - 100
14. Dividende/acţiune (Dpa) (12/2) 0,242 0,061 - 0,181 25,2
15. Rentabilitate pe acţiune (Ra) (14/8) % 11,25 2,59 - 8,66 23,1
16. Rata rentabilit.acţiunii (Rra) (5/8) % 31,95 7,36 - 24,59 23,1

Din datele Tabelului 47 se desprind următoarele concluzii:


1. Majoritatea indicatorilor bursieri au cunoscut dinamici nefavorabile, cum ar fi:
cifra de afaceri pe acţiune, beneficiul pe acţiune, capacitatea de autofinanţare pe
acţiune, ca urmare a creeşterii mai lente a indicatorilor de performanţă comparativ
cu creşterea numărului de acţiuni.
2. Fac exceepţie capitalizarea bursieră şi coeficientul de capitalizare bursieră
(PER) care au crescut datorită dinamicii diferite a factorilor rapoartelor de calcul.
3. Ratele de rentabilitate a acţiunilor s-au redus ca urmare a creşterii mai rapide a
cursului mediu al acţiunilor pe piaţa de capital faţă de beneficiul pe acţiune.
184 Analiză financiară aprofundată

CAPITOLUL 4

ANALIZA FINANCIARĂ PRIN FLUXURI

4.1. Fluxuri de fonduri în întreprindere


În prezent se poate face distincţie între analiza tradiţională statică, care
porneşte de la documentele contabile de sinteză ale exerciţiului – bilanţul si contul
de rezultat – şi analiza dinamică, care se ataşează evoluţiei trecute şi previzionate
şi care vizează cu precădere capacitatea beneficiară şi fluxurile financiare.
Se apreciază că studiul bilanţului furnizează analizei o viziune statică a
întreprinderii, deoarece variabilele pe care le cuprinde bilanţul sunt redate sub
forma unor stocuri ce caracterizează situaţia la un moment dat (la început şi la
sfârşit de exerciţiu).
Studiul contului de rezultat dă o viziune dinamică a activităţii, deoarece
variabilele sale sunt în principiu fluxuri, care decurg din ciclul de exploatare,
permiţând înţelegerea modului în care este format rezultatul. Astfel, veniturile
înscrise în creditul contului constituie fluxuri de intrări, iar cheltuielile înscrise în
debitul contului reprezintă fluxuri de ieşiri.
Partea de jos a bilanţului funcţional, reprezentând ciclul de exploatare, îşi
găseşte originea în variabilele de flux ale contului de rezultat, dar nu există totuşi
nici un instrument care să permită explicarea transformărilor suferite de partea
superioară a bilanţului, unde, în activ se descrie ciclul de investiţii la un moment
dat şi, în pasiv ciclul de finanţare al întreprinderii la acelaşi moment.
Cu toate acestea, simpla comparaţie a bilanţurilor şi conturilor de
rezultat, chiar pe o perioadă de 3-5 exerciţii succesive, nu poate explica decât
rezultanta netă a mişcărilor de sens contrar: achiziţia şi cedarea de imobilizări, sau
împrumutul şi rambursarea datoriei.
Înlăturarea acestui neajuns a impus abordarea analizei financiare într-o
viziune nouă, prin metoda fluxurilor pornind de la conceptul de flux de fonduri,
Analiză financiară aprofundată 185

care permite determinarea surplusurilor monetare degajate de activitatea


întreprinderii, cum ar fi “Excedentul de trezorerie de exploatare“ (ETE). În acest
sens s-a propus ca instrument adaptat acestei cerinte Tabloul de flux, pe baza
căruia să se poată măsura fluxul de activitate şi fluxurile care afectează situaţia
generală de ansamblu a întreprinderii.
Este cunoscut că activitatea întreprinderii este rezultatul unor operaţiuni
multiple, economice şi financiare, operaţiuni ce afectează patrimoniul
întreprinderii şi care se exprimă prin încasări şi plăţi. De aceea se produc fluxuri
de intrări şi ieşiri în şi din patrimoniul întreprinderii, încât punctul central al
analizei transformărilor patrimoniului îl constitue noţiunea de lichiditate degajată
sau utilizată. Studiul lichidităţii permite aprecierea interdependenţei mecanismelor
financiare, iar incidenţa lor asupra funcţionării întreprinderii va pune în evidenţă
punctele “slabe” şi “forte“ ale relaţiei economic – financiar.
O definiţie clasică a noţiunii de flux consideră că în general, fluxurile
sunt mişcări de valori între agenţi economici, astfel încît pot exista fluxuri reale
dacă aceste mişcări de valori privesc bunuri materiale şi fluxuri financiare (sau de
fonduri) dacă ele se referă la mijloace monetare.
Unii autori consideră că fluxurile reale au o contra-partidă monetară, dar
de sens opus: vânzarea unor mărfuri su prestaţii se poate descompune în două
fluxuri, unul fizic şi unul monetar de contrapartidă în schimbul celui fizic.
Fluxurile reale (fizice) cu contra-partida lor monetară se numesc fluxuri
economice sau de exploatare, ele provenind din operaţiile de exploatare. Alături
de acestea apar fluxurile monetare, pentru care suportul fizic sau real (bunuri,
servicii) nu are relevanţă (variaţia datoriei, variaţia cheltuielilor financiare, a
impozitului pe beneficii, creşterea capitalului), de aceea ele ar putea fi numite
fluxuri autonome; fluxurile economice rămân însă predominante.
În general se consideră flux orice mişcare generată de o operaţiune ce re
impact asupra trezoreriei: o vânzare, o cumpărare, o plată de salarii, o rambursare
de datorie constituie un flux ce afectează trezoreria întreprinderii.
Ritmul sau intensitatea cu care se desfăşoară un flux monetar depinde de
trei factori: acumularea anterioară de fluxuri (masa capitalurilor), rentabilitatea şi
creşterea întreprinderii.
186 Analiză financiară aprofundată

Metoda fluxurilor vizează o analiză financiară mai modernă în


comparaţie cu cea clasică bazată pe bilanţul financiar (lichiditate – exigibilitate),
ea realizându-se prin intermediul tablourilor plurianuale de fluxuri financiare.
Tabloul de fluxuri se bazează în întregime pe legătura sistematică care
reuneşte masa capitalurilor acumulate, rentabilitatea şi creşterea întreprinderii.
În realitate există două mase de capital cărora li se asociază două
categorii de fluxuri specifice:
1) Capitalul economic (format din imobilizări corporale şi necorporale de
exploatare şi din stocuri) care se află la originea fluxurilor fizice şi corespunde
activului bilanţului;
2) Capitalul financiar (format din resursele permanente ale întreprinderii) cărora
le corespund fluxurile autonome lipsite de fundament real şi se reflectă în pasivul
bilanţului.
În capitalul economic se regăsesc fluxurile economice, care nu sunt
altceva decât fluxurile de exploatare, cu condiţia ca să se includă doar fluxurile
referitoare la investiţii.
În capitalul financiar se află, pe de o parte, fondurile proprii şi, pe de altă
parte, capitalul împrumutat, cu un flux de intrare (creşterea datoriei) şi un flux de
ieşire (cheltuielile financiare).
Aceste tablouri regrupează fluxurile financiare în totalitatea lor după o
logică specială destinată să pună în lumină politica financiară a întreprinderii. Ele
pot fi construite în moduri diferite, după cum urmăresc fie să explice direct
transformările patrimoniului întreprinderii, fie să prezinte operaţiunile care au
fost cauza acestor transformări.
În acest sens, există trei tablouri de fluxuri financiare care pot da
răspunsul la aceste întrebări:
1. Tabloul utilizărilor şi resurselor, care clasifică fluxurile de fonduri în: fluxuri
ce relevă fondul de rulment, fluxuri ce relevă necesarul de fond de rulment şi
fluxuri ce relevă trezoreria;
2. Tabloul care explică variaţia încasărilor şi distinge fluxurile legate de
operaţiunile de exploatare şi fluxurile legate de alte operaţiuni;
3. Tabloul care grupează fluxurile în patru grupe: cele care depind de
Analiză financiară aprofundată 187

exploatare, cele care depind de activele financiare, cele legate de acţionari şi cele
legate de operaţiunile de îndatorare.
În general, nu există un tablou universal, tipul de tablou ales depinzând
de concepţia financiară a autorului privind întreprinderea.
Tabloul Utilizări – Resurse propus de Planul Contabil General – modelul
francez – este mai frecvent folosit sub denumirea de tablou de finanţare şi el
trebuie completat de un tablou explicativ al variaţiei încasărilor, fiind obligatoriu
în cazul marilor întreprinderi (cu peste 300 salariaţi şi o cifră de afaceri mai mare
de 120 milioane franci).
Acest tablou explică variaţiile patrimoniului întreprinderii în cursul
perioadei de gestiune, având ca scop analiza mişcărilor contabile ce afectează
acest patrimoniu şi indicând cum au permis resursele de care a dispus
întreprinderea să facă faţă necesităţilor sale antrenând aceste variaţii.
Stabilit post factum, tabloul de finanţare permite să se aprecieze
gestiunea financiară a întreprinderii, rata investiţiilor, politica de finanţare internă
şi externă. Previzional, acest tablou permite orientarea opţiunilor în funcţie de
echilibrele financiare estimate sau posibile şi evaluarea posibilităţilor de
expansiune în funcţie de resursele previzibile.
Analiza tabloului de finanţare este o continuare logică a studiului
documentelor contabile de sinteză tradiţionale – bilanţul şi contul de rezultat - iar
acolo unde elaborarea acestuia este obligatorie, el face parte din sistemul dezvoltat
al conturilor anuale.
Tabloul de finanţare (sau Tabloul utilizărilor şi resurselor) al unei
perioade are ca scop să pună în evidenţă fluxurile de operaţiuni care sunt la
originea modificării unui element al bilanţului la sfârşitul unui exerciţiu faţă de
începutul acestuia.
Aceste fluxuri sunt identificate în cadrul analizei posturilor de activ şi de
pasiv cu fluxurile de utilizări şi respectiv, cu fluxurile de resurse. În virtutea
principiului egalităţii Utilizări = Resurse, în mod logic se obţine egalitatea:
Fluxul de utilizări al exerciţiului = Fluxul de resurse al exerciţiului.
Dar cum fluxul de utilizări depinde de fluxul de resurse (“nu se poate
utiliza decât ceea ce există”) se impune ca relaţia să fie inversată:
188 Analiză financiară aprofundată

Fluxul de resurse al exerciţiului = Fluxul de utilizări al exerciţiului,


ceea ce, algebric, înseamnă:
Fluxul de resurse al exerciţiului - Fluxul de utilizări al exerciţiului = 0.
Din acest motiv, fluxurilor de resurse li se atribuie semnul + şi fluxurilor
de utilizări semnul -, aceasta fiind regula fundamentală care stă la baza
construcţiei Tabloului de finanţare “Utilizări- Resurse”.

4.2. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie


Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie constituie o
etapă importantă în examinarea documentelor de sinteză privind situaţia
financiară a întreprinderii, după analiza contului de rezultat, a bilanţului şi a
modificării capitalurilor proprii statuate prin IAS 1.
Ansamblul fluxurilor financiare completează diagnosticul întreprinderii
printr-o abordare mai dinamică şi mai globală, deşi acestea nu apar explicit nici în
bilanţ, nici în contul de rezultat. Din acest motiv, analiştii financiari construiesc
tablouri de finanţare şi tablouri de fluxuri de trezorerie (numerar), care permit
reconstituirea fluxurilor financiare ale perioadei.
Fluxurile financiare reprezintă modificările mijloacelor din activul
bilanţului, ale datoriilor, situaţiei nete şi circulaţiei efective a monedei.
Tablourile fluxurilor de numerar, o variantă a tabloului de finanţare, sunt
obligatorii în cazul întreprinderilor cotate la bursă şi al marilor întreprinderi,
conform OMFP 94/2001, care clarifică modalităţile de prezentare după IAS-7, şi
opţionale în cazul reglementărilor contabile simplificate (OMFP 306/2002).
Tabloul de finanţare, numit şi tablou al utilizărilor şi resurselor, este
utilizat în special în cazul marilor întreprinderi occidentale şi permite să se
analizeze modificările structurii patrimoniale a întreprinderii în cursul unei
perioade, prezentând situaţia resurselor noi şi a utilizărilor acestora.
Tabloul e finanţare constituie principalul instrument al analizei dinamice
privind echilibrul financiar în termeni de flux, conform opticii funcţionale de
prezentare a bilanţului, care este mai bine adaptat gestiunii previzionale.
El pune în evidenţă variaţia fondului de rulment (ΔFR), care rezultă din
comparaţia post cu post a două bilanţuri funcţionale succesive, explicând variaţia
Analiză financiară aprofundată 189

patrimoniului.
Tabloul de finanţare este situat între bilanţul de deschidere şi bilanţul de
închidere al exerciţiului şi are următoarea structură:
Tabloul de finanţare
Utilizări Resurse
1. Dividende distribuite 1. C A F
2. Achiziţie elemente de activ 2. Cesiune (reducere) de elemente de
imobilizat: activ imobilizat
a. Imobilizări corporale 3. Creştere de capitaluri proprii
b. Imobilizări financiare (aporturi noi în numerar)
3. Rambursare de datorii financiare 4. Creştere datorii financiare
Total utilizări Total resurse
Creşterea FRNG (ΔFRNG) -
Total Utilizări Total Resurse

Elaborarea Tabloului Utilizărilor şi Resurselor impune o distincţie clară


între fluxurile patrimoniale, financiare şi fluxurile monetare care se exprimă prin
încasări şi plăţi, având ca scop evidenţierea fluxurilor financiare ale utilizărilor şi
resurselor caracteristice activităţii întreprinderii în cursul exerciţiului.
Utilizări sunt considerate creşterile posturilor de activ ce corespund unor
achiziţii (creări) de bunuri precum şi reducerile posturilor de pasiv prin
diminuarea capitalurilor proprii (rambursarea unor datorii).
Resurse sunt considerate diminuările posturilor de activ care corespund
vânzării unui bun (diminuării unor creanţe), precum şi creşterile de pasiv ce
corespund unor aporturi de capital.
Tabloul de finanţare clasic, centrat pe variaţia fondului de rulment net
global (ΔFRNG) explică direct modificările structurale ale patrimoniului
întreprinderii prin variaţia disponibilităţilor şi tratează trezoreria ca o variabilă
reziduală, între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment. Este mai puţin
utilizat de marile întreprinderi.
Mai uzuală este o variantă a tabloului de finanţare clasic, care situiază
190 Analiză financiară aprofundată

trezoreria pe un loc central - Tabloul Utilizări-Resurse - care se bazează pe


echilibrul financiar determinat cu ajutorul unor bilanţuri funcţionale succesive şi
care evidenţiază fluxul de trezorerie netă (ΔTN) calculat ca diferenţă:
ΔTN = ΔFRNG – ΔNFRT,
în care:
ΔFRNG = Variaţia fondului de rulment net global;
ΔNFRT = Variaţia necesarului de fond de rulment total
Variaţia ΔFRNG este prezentată în prima parte a tabloului în funcţie de
variaţia elementelor din partea superioară a bilanţului:
ΔFRNG = ΔResurse stabile – ΔUtilizări stabile brute,
în care:
ΔResurse stabile = Creştere capitaluri stabile + Reducere active imobilizate brute;
ΔUtilizări stabile = Creştere active imobilizate brute + Reducere capitaluri stabile.
Variaţia ΔNFRT este prezentată în partea a doua a tabloului şi se
determină pe baza elementelor din partea inferioară a bilanţului, separat pe tipuri
de activităţi: exploatare(ΔNFRE) şi înafara exploatării(ΔNFRAE):
ΔNFRT = ΔUtilizări (ciclice şi neciclice) - ΔResurse(ciclice şi neciclice),
în care:
ΔUtilizări = Creştere active + Reducere pasive (datorii pe termen scurt);
ΔResurse = Creştere pasive (datorii pe termen scurt) + Reducere active.
Fiind legată de operaţiunile financiare pe termen scurt evidenţiate în
partea inferioară a bilanţului funcţional, variaţia trezoreriei nete poate fi
determinată şi prin diferenţa:
ΔTN = ΔUT(Utilizări pentru trezorerie) – ΔRT(Resurse pentru trezorerie),
în care:
ΔUT = Creştere disponibilităţi + Reducere credite trezorerie;
ΔRT = Reducere disponibilităţi + Creştere credite trezorerie.
Tabloul de finanţare Utilizări- Resurse permite să se analizeze politica de
investiţii şi de finanţare a întreprinderii şi să se verifice dacă principiile
echilibrului financiar au fost respectate în perioada trecută.
În mod normal, variaţia fondului de rulment ar trebui să fie pozitivă,
pentru a nu compromite solvabilitatea viitoare a întreprinderii. Această variaţie
Analiză financiară aprofundată 191

este influenţată de modificarea capitalurilor permanente, în care, modificarea


capitalului propriu are o pondere hotărâtoare.
Modificarea capitalului propriu constituie o componentă distinctă a
situaţiilor financiare anuale şi a fost prezentată în Tabelul 26.
De exemplu, pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 26) se elaborează
Tabloul de Finanţare “Utilizări – Resurse”(Tabelul 48):

¾ Aplicaţia 52: Structura funcţională a Tabloului de Finanţare


Tabelul 48
Utilizări Mii lei Resurse Mii lei
I.Variaţia fondului de rulment net global: ΔFRNG = ΔResurse stabile- ΔUtilizări stabile
1.Creşteri de active imobilizate brute +177563686 1.Creşteri resurse stabile 403020754
ΔFRNG = 403020754 – 177563686 = + 225457068 mii lei
II Variaţia neces. de fond de rulment total: ΔNFRT = ΔUtilizări totale – ΔResurse totale
1.Creştere de active circulante totale +190341086 1.Reduceri de active circ. 0
2.Reduceri de pasive - 40640415 2.Creşteri de pasive 0
ΔNFRT = 190341086 – 40640415 = + 230981501 mii lei
II.1 Variaţia nec. de fond rulm de expl: ΔNFRE = ΔUtilizări expl. – ΔResurse din expl.
1.Creşteri active de exploatare +186361384 1.Reduceri active exploat. 0
2.Reduceri datorii de exploatare - 54768007 2.Creşteri datorii exploat. 0
ΔNFRE = 186361384 – 54768007 = + 241129391 mii lei
II.2 Variaţia nec. de fd rulm înaf. expl: ΔNFRE = ΔUtiliz.înaf expl. – ΔRes.în afara expl
1.Creşteri alte active circulante + 3979702 1.Creşteri datorii înaf.expl. 14127592
ΔNFRAE = 3979702 – 14127592 = - 10147890 mii lei
III. Variaţia trezoreriei nete: ΔTN = ΔFRNG – ΔNFRT = TN1 – TN0
ΔTN = 225457068 – 230981501 = - 5524433 mii lei = 2884297 - 8408730

Din datele Tabelului 48 se desprind următoarele concluzii:


1. Fondul de rulment net global (FRNG) a cunoscut o variaţie pozitivă de peste
225 miliarde lei, ceea asigură o marjă de securitate favorabilă finanţării activelor
circulante.
2. Necesarul de fond de rulment total (NFRT) a cunoscut o variaţie pozitivă de
peste 230 miliarde lei, dar aceasta se datorează activităţii de exploatare; la
192 Analiză financiară aprofundată

activitatea din afara exploatării se înregistrează o variaţie negativă, respectiv o


resursă de fond de rulment, de peste 10 miliarde lei.
3. Ca urmare a decalajului dintre variaţia fondului de rulment net global şi variaţia
necesarului de fond de rulment total, trezoreria netă a cunoscut o dinamică
nefavorabilă, înregistrând o variaţie negativă de peste 5 miliarde lei.
4. Această variaţie se verifică şi prin diferenţa dintre trezoreria netă a exerciţiului
financiar curent (TN1) şi cea a exerciţiului financiar precedent (TN0).

4.3. Analiza fluxurilor de numerar


Variaţia trezoreriei nete reprezintă ceea ce în mod curent se exprimă prin
termenul anglo-saxon Cash-flow (flux de numerar), care permite evidenţierea
fondurilor obţinute de întreprindere în ultimul exerciţiu financiar pe tipuri de
activităţi (exploatare, investiţii, finanţare), a modului în care au fost utilizate şi
măsura în care s-a apelat la alte surse decât cele din exploatare.
Analiza echilibrului financiar prin prisma fluxurilor de numerar serveşte
la estimarea necesităţilor viitoare de numerar pe baza situaţiei trecute, cunoaşterea
acestora fiind utilă atât acţionarilor, interesaţi în existenţa unui numerar suficient
pentru plata dividendelor, cât şi creditorilor, interesaţi în recuperarea
împrumuturilor acordate. În egală măsură, cunoaşterea fluxurilor viitoare de
numerar interesează pe potenţialii investitori, metoda cash-flow-ului actualizat
fiind una din metodele de evaluare a întreprinderii.
Introducerea Situaţiei fluxurilor de numerar (trezorerie) ca o componentă
a situaţiilor financiare anuale (IAS 7), obligatorie în cazul întreprinderilor mari
(OMFP 94/2001) şi opţională în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii (OMFP
306/2002) permite o analiză dinamică a echilibrului financiar, prin descrierea
operaţiunilor (exploatare, investiţii, finanţare) care au antrenat transformarea
patrimoniului întreprinderii.
Această situaţie exprimă evoluţia poziţiei financiare a întreprinderii faţă
de situaţia de la începutul anului, generând dimensiunea ipotetică a
performanţelor, deoarece profitul prezentat la sfârşitul anului nu coincide cu
soldul disponibilităţilor băneşti la acel moment, singurele care conferă
autenticitate bunei gestionări a întreprinderii.
Analiză financiară aprofundată 193

Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii referitoare la gradul în


care diferitele activităţi ale întreprinderii degajă fluxuri (excedente sau deficite) de
numerar, aceste fluxuri fiind structurate în trei categorii:
1) Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare;
2) Fluxuri de numerar din activitatea de investiţii;
3) Fluxuri de numerar din activitatea de finanţare.
Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie) descrie şi consideră trezoreria
ca fiind o variabilă centrală care este expresia intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi şi
de echivalente, iar variaţia trezoreriei se explică prin fluxurile de încasări şi de
plăţi înregistrate în cursul perioadei. Încasările în numerar sunt afectate de semnul
+, iar plăţile efectuate în numerar pentru aceleaşi activităţi sunt afectate de -.
Deşi trezoreria întreprinderii este unică, toate fluxurile trecând prin
trezorerie, această situaţie (tablou) explică contribuţia fiecărei “funcţii” la variaţia
globală a trezoreriei nete (ΔTN), ca fiind rezultatul însumării algebrice a
fluxurilor de numerar provenind din: exploatare (ΔTExp), investiţii (ΔTI),
finanţare (ΔTF):
ΔTN = ΔTExp + ΔTI + ΔTF.
Fluxurile de numerar pot fi determinate prin două metode: directă şi
indirectă. Metoda directă presupune deducerea plăţilor din încasările aferente ale
exerciţiului financiar pe tipuri de activităţi şi permite estimarea fluxurilor viitoare
de numerar pe total şi pe activităţi.
Conform metodei directe, fluxurile de numerar din activitatea curentă
reprezintă un indicator-cheie al generării de numerar pentru alte activităţi:
rambursarea împrumuturilor, menţinerea capacităţii de funcţionare a
întreprinderii, plata dividendelor, noi investiţii fără finanţare externă.
Fluxurile de numerar din investiţii reflectă măsura în care cheltuielile
efectuate au generat resurse care vor produce venituri în viitor (clădiri, instalaţii).
Fluxurile de numerar din activităţi de finanţare permit estimarea cererii
viitoare de fluxuri de numerar din partea finanţatorilor întreprinderii (primiri sau
rambursări de credite, încasări din emisiuni de titluri, plăţi pentru răscumpărarea
titlurilor emise, încasări sau plăţi din contracte de leasing).
De exemplu, Fluxurile de numerar stabilite pe baza documentelor de
194 Analiză financiară aprofundată

sinteză ale întreprinderii analizaze se prezintă în Tabelul 49:

¾ Aplicaţia 53: Situaţia fluxurilor de numerar


Tabelul 49
Denumirea fluxurilor An preced. An curent Modificări
I. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE EXPLOATARE
1 Încasări din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii 347358780 52925590 181897200
2 Încasări din redevenţe, onorarii, comisioane ş. a venituri 95376 2204072 2108696
3 Plăţi în numerar către furnizori de bunuri şi servicii -176983048 -310308354 -133325306
4 Plăţi numerar către angajaţi, în legătură cu personalul -103342668 -165295446 - 61952778
5 Taxa pe valoarea adăugată plătită -18958981 -26990685 - 8031704
6 Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate - 989875 - 1475153 - 485278
7 = Numerar generat de exploatare 47169584 27390414 -19779170
8 Dobânzi plătite - 5271158 - 7478344 - 2207186
9 Impozit pe profit plătit - 6339738 - 7975428 - 1635690
10 Fluxul de numerar înainte de elemente extraordinare 35558688 11936642 - 23622046
I. Fluxuri de numerar nete din activitatea de exploatare 35558688 11936642 - 23622046
II. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE INVESTIŢII
1 Încasări din vînzarea de terenuri, clădiri, instal. ş.a active - 212037 212037
2 Încasări şi plăţi în numerar din alte activităţi de investiţii 859866 1977914 1118048
3 Plăţi numerar pt. achiziţ. de terenuri, mijl.fixe ş.a active -23382510 -38626647 - 15244137
4 Dobânzi încasate 263086 719554 456468
II. Fluxuri de numerar nete din activitatea de investiţii -22259558 -35717142 - 13457584
III. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE FINANŢARE
1 Încasări din împrumuturi pe termen lung/Rambursări (-) -5004375 25433427 30437802
2 Încasări din împrumuturi pe termen scurt/Rambursări (-) 13885928 13447575 - 438353
3 Plăţi pentru operaţiuni de leasing financiar - - 502838 - 502838
4 Achizionarea de acţiuni - 12297 - 12297
5 Dividende plătite - 82227 - 1960042 - 1877815
III. Fluxuri de numerar nete din activităţi de finanţare 8787029 36418122 27631093
6 Efectele variaţiei ratei de schimb aferente numerarului şi -18190189 -18162055 28134
echivalentelor de numerar
Fluxuri de numerar – Total (I + II + III – 6) 3895970 - 5524423 - 9420403
+ Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei 4512760 8408730 3895970
= Numerar şi echivalente de numerar la finele perioadei 8408730 2884297 - 5524433
Analiză financiară aprofundată 195

Din analiza datelor Tabelului 49 privind fluxurile de numerar la


întreprinderea analizată, se desprind următoarele concluzii:
1. Activitatea de exploatare a generat fluxuri de numerar care s-au redus faţă de
anul precedent cu peste 23 miliarde lei, încasările fiind inferioare plăţilor.
2. Activitatea de investiţii a generat fluxuri de numerar care s-au redus faţă de
anul precedent cu peste 13 miliarde lei, ca urmare a unor cheltuieli pentru
investiţii superioare încasărilor.
3. Activitatea de finanţare a generat fluxuri de numerar care au crescut faţă de
anul precedent cu peste 27 miliarde lei, ca urmare a unor încasări mai mari decât
plăţile aferente.
4. Pe ansamblu, fluxul de numerar total s-a redus faţă de anul precedent cu peste 9
miliarde lei, numerarul şi echivalentele de numerar la finele perioadei fiind mai
mici cu peste 5 miliarde lei faţă de începutul perioadei.
5. Se observă că reducerea numerarului şi a echivalentelor coincide cu variaţia
trezoreriei nete determinată pe baza Tabloului de Finanţare (Tabelul 48).

Metoda indirectă diferă în privinţa fluxurilor de numerar din exploatare,


care se determină corectând rezultatul net cu influenţele unor operaţiuni ce nu au
caracter monetar (amortizări, provizioane, diferenţe de curs valutar), precum şi cu
variaţia necesarului de fond de rulment net (capitalul circulant).
La aceste fluxuri se adaugă numerarul net al celorlalte activităţi, de unde
rezultă numerarul net total, la începutul şi sfârşitul perioadei, diferenţa obţinută
reprezentând variaţia (±) a fluxului de numerar.
196 Analiză financiară aprofundată

4.4. Relaţia analiză funcţională – analiză prin fluxuri


În analiza financiară Tabloul de Finanţare reprezintă un document de
bază mai ales când este stabilit pe mai mulţi ani (minim 5), fiind un instrument de
gestiune, de previziune şi de control, care explică următoarele:
1) Operaţiunile care au contribuit la modificarea patrimoniului;
2) Investiţiile realizate sau dezinvestirea;
3) Mijloacele de finanţare interne şi externe folosite.
Tabloul de Finanţare constituie o sinteză a politicii financiare a
întreprinderii, pe baza căruia se stabileşte planul de investiţii şi de finanţare ce
regrupează previziunile financiare ale întreprinderii şi îi exprimă strategia.
În activitatea de control, Tabloul de Finanţare poate fi utilizat pentru a se
compara realizările exerciţiului cu previziunile planului de investiţii şi finanţare,
urmând ca diferenţele să fie justificate (explicate).
Politica de investiţii este pusă în evidenţă prin analiza evoluţiei
investiţiilor şi a ratei reale de creştere a acestora , ţinând seama de rata inflaţiei.
Efortul investiţional poate fi apreciat prin intermediul raportului:
Investiţii
.
Anuitatea amortizării exerciţiului
Politica de dezinvestire este exprimată prin cesiunile de active (corporale,
necorporale, financiare) ce se află în tabloul de finanţare.
Politica de autofinanţare ca resursă internă creată de întreprindere ce
participă la echilibrul întreprinderii alături de resursele externe, poate fi apreciată
prin Rata de autofinanţare calculată cu ajutorul raportului:
Autofinanţarea
, care poate fi supra sau subunitar.
Investiţii
Valoarea subunitară a raportului arată că politica de investiţii s-a realizat
prin recurgerea la resurse externe de finanţare.
Pentru a evita deteriorarea situaţiei financiare trebuie să existe o anumită
coerenţă între politica de investiţii şi politica de autofinanţare, ceea ce se poate
analiza prin intermediul lanţului de rate:
Analiză financiară aprofundată 197

Autofinanţarea Investiţii Autofinaţarea


= × ,
Valoarea adăugată Valoarea adăugată Investiţii
în care:
Autofinanţarea
= Marja de autofinanţare;
Valoarea adăugată
Investiţii
= Rata investiţiilor;
Valoarea adăugată
Autofinanţarea
= Rata de autofinanţare.
Investiţii
O scădere a marjei de autofinanţare face dificilă finanţarea creşterii şi
obligă întreprinderea fie să-şi diminuieze investiţiile, fie să se îndatoreze.
Politica de îndatorare rezultă din tabloul de finanţare prin ponderea
autofinanţarii şi a îndatorării în finanţarea investiţiilor noi, ceea ce permite
aprecierea structurii financiare a întreprinderii (capitalurile proprii şi datoriile).
Din tabloul de finanţare mai poate rezulta şi politica de distibuire a
dividendelor prin intermediul raportului:
Dividende
.
Profitul net
În perioada de creştere rapidă acest raport poate fi mai mic, sau chiar nul,
dacă profitul este reinvestit pentru finanţarea creşterii.
În concluzie, legătura între documentele de sinteză (conturile anuale),
respectiv bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale întreprinderii şi tabloul de
finanţare se poate exprima în felul următor:
1) Accentul se pune în primul rînd pe analiza activităţii întreprinderii. În acest
sens, contul de rezultat al exerciţiului permite determinaresoldurilor intermediare:
marja comercială, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, aceasta repartizându-
se pentru remunerarea muncii prin salarii şi cheltuieli sociale şi pentru
remunerarea capitalului, prin Excedentul Brut al Exploatării (EBE).
2) Excedentul Brut al Exploatării este un sold intermediar de gestiune care se
obţine pornind de la valoarea adăugată din care se scad cheltuielile de personal,
impozitele şi taxele şi la care se adună subvenţiile de exploatare.
198 Analiză financiară aprofundată

Acest sold joacă rolul de “balama” deoarece permite fie determinarea


rezultatului exerciţiului (RE), fie capacitatea de autofinanţare (CAF).
3) Locul central revineTabloului de Finanţare, el asigurând legătura între bilanţul
de deschidere şi bilanţul de închidere şi permite determinarea variaţiei fondului de
rulment (ΔFR), a necesarului de fond de rulment (ΔNFR), precum şi variaţia
trezoreriei (ΔT):
ΔT = ΔFR – ΔNFR.
Se ajunge astfel la noţiunea de echilibru funcţional care se stabileşte cu
ajutorul bilanţului funcţional, structurat după funcţiunile întreprinderii (investiţii,
exploatare, finanţare, trezorerie) şi care trebuie să asigure o coerenţă obligatorie
între echilibrul operaţiunilor unei perioade şi structura financiară la acea dată.
Echilibrul funcţional determinat cu ajutorul Tabloului de Finanţare
Utilizări – Resurse prezentat în Tabelul 48 pune în evidenţă trei niveluri:
a) Nivelul resurselor stabile şi al valorilor imobilizate, nivel care permite să se
determine partea de resurse durabile ce participă la finanţarea necesităţilor
generate de exploatarea curentă, respectiv fondul de rulment (FR);
b) Nivelul stocurilor, creanţelor, datoriilor regrupate după cum ele se referă sau nu
la exploatarea ciclică, respectiv necesarul (resursa) de fond de rulment (NFR);
c) Nivelul conturilor de trezorerie destinate finanţării pe termen scurt (trezoreria).
Analiza care vizează echilibrul funcţional determinat prin variaţiile celor
trei elemente, cunoscută sub denumirea de analiză funcţională este mai
operaţională în raport cu analiza clasică, bazată pe bilanţul financiar, întrucât
explică transformările bilanţului de închidere faţă de bilanţul de deschidere prin
fluxurile ocazionate de activitatea întreprinderii.
Deşi Tabloul de Finanţare clarifică condiţiile de realizare a echilibrului
financiar al întreprinderii, referitor la acesta se impun unele observaţii:
1) Ar fi preferabil să se păstreze în acelaşi document toate informaţiile în loc de a
fi net separate prin Tabloul de Utilizări – Resurse, care avantajează abordarea
patrimonială şi tabloul de utilizare a variaţiei fondului de rulment net global.
2) Este de interes o legătură care s-ar putea face între contul de rezultat, tabloul de
finanţare şi excedentul brut al exploatării.
3) Tabloul de Finanţare nu evidenţiază mişcările de trezorerie ce decurg din
Analiză financiară aprofundată 199

fluxurile de operaţiuni, ceea ce nu permite concluzii privind gestiunea


excedentelor sau deficitelor de trezorerie.
Înlăturarea acestor neajunsuri a condus la apariţia unei alte metode de
analiză financiară care prezintă situaţia financiară a întreprinderii într-o perioadă
de minim 5 ani consecutivi pentru a descoperi anumite tendinţe semnificative.
Este metoda propusă de Geoffroy de Murard cunoscută sub denumirea de analiza
prin fluxuri şi vizează surplusurile monetare degajate de activitatea întreprinderii.
Metoda se bazează pe tablourile plurianuale de fluxuri financiare
(TPPF), care pot fi utlizate ca instrumente de analiză strategică în scopul
elaborării unui diagnostic strategic.
Între Tabloul de Finanţare bazat pe analiza funcţională şi Tabloul de
Fluxuri care vizează modul de realizare a echilibrului între venitul financiar
generat de activitate şi schimburile monetare cu mediul economic, există unele
diferenţe, deşi ambele au ca punct de plecare excedentul brut al exploatării:
a) Tabloul de Finanţare regrupează utilizările şi resursele în cursul fiecărui
exerciţiu. În acest tablou, capacitatea de autofinanţare joacă un rol important,
deoarece constituie resursa esenţială de finanţare.
b) În Tabloul de Fluxuri, noţiunea de autofinanţare nu apare, fluxul principal este
cel al trezoreriei de exploatare, care permite determinarea mai multor solduri.
Metoda de analiză prin fluxuri se centrează pe o regrupare originală a
fluxurilor financiare ale întreprinderii structurate în patru asemenea solduri:
1) Soldul Economic sau de Exploatare (SE), numit şi Disponibil după finanţarea
internă a creşterii (DDFIC) care regrupează toate operaţiunile ce privesc
activitatea economică – industrială şi comercială.
Acest sold se calculează pornind de la EBE, din care se deduc:
modificarea necesarului de fond de rulment de exploatare (ΔNFRE) şi totalul
investiţiilor realizate în cursul exerciţiului:
DDFIC = (EBE – ΔNFRE) – Investiţii = ETE – Investiţii,
în care:
ETE = Excedent de Trezorerie de Exploatare
Pe o perioadă medie, acest sold trebuie să fie uşor pozitiv (DDFIC > 0),
el exprimând disponibilul care a efectuat autofinanţarea integrală a fluxului de
200 Analiză financiară aprofundată

exploatare. Dacă este pozitiv, el arată ceea ce rămâne în întreprindere după


finanţarea ansamblului fluxurilor de exploatare, întreprinderea se poate dezvolta
normal şi îşi poate finanţa totalul investiţiilor din resurse proprii (ETE).
Un Sold Economic constant pozitiv poate reflecta însă şi faptul că
întreprinderea nu a investit suficient pentru a-şi folosi potenţialul de creştere,
trezoreria de exploatare nu a fost folosită integral pentru finanţarea creşterii.
Dacă este egal cu zero, întreprinderea se va îndatora pentru a finanţa alte
fluxuri de ieşire obligatorii, cum ar fi cheltuielile financiare şi impozitul pe
beneficii. Acest efect se va amplifica dacă Soldul Economic este negativ.
Dacă Soldul Economic este în mod constant negativ rezultă că
întreprinderea nu are o rentabilitate suficientă sau a investit prea mult, ceea ce
impune angajarea unor noi împrumuturi bancare, cu riscul unui efect de levier
negativ care agravează riscul economic şi afectează trezoreria.
Temporar, în perioada de lansare a unei activităţi, soldul economic
negativ poate fi consecinţa realizării unor investiţii, ceea ce o obligă la angajarea
unor noi datorii financiare, care vor favoriza un Sold Financiar pozitiv.
2) Soldul financiar (SF), care regrupează ansamblul mişcărilor financiare privind
datoriile (împrumuturile, rambursările, cheltuielile financiare) şi incidenţa
fiscalităţii asupra beneficiilor ( impozitul pe profit), dividendele şi participaţiile.
El se obţine prin deducerea acestora din variaţia netă a datoriei (ΔD):
SF = ΔD – Ch.fin. – Impozit pe profit – Dividende şi participaţii.
Pe o perioadă medie soldul financiar trebuie să fie uşor negativ (SF < 0);
pe măsură ce soldul economic creşte şi devine pozitiv ca urmare a creşterii
rentabilităţii, soldul financiar nu poate fi menţinut pozitiv mai multe exerciţii,
soldul economic permiţând rambursarea datoriilor financiare, acesta se reduce
până la valori negative,.
3) Soldul de gestiune (SG), numit şi sau Sold Curent, care este suma algebrică a
Soldului Economic cu Soldul Financiar şi reflectă capacitatea întreprinderii de
distribuire a dividendelor:
SG = DDFIC(Sold E) + SF.
În mod normal acest sold trebuie să fie uşor pozitiv (SG > 0), pentru a
asigura o autonomie mai mare a întreprinderii în raport cu soldurile economic şi
Analiză financiară aprofundată 201

financiar în deciziile strategice privind creşterea sa externă, prin achiziţionarea de


imobilizări financiare.
Pe un interval mediu, creşterea întreprinderii este echilibrată atunci când
Soldul Economic este uşor pozitiv, Soldul Financiar este uşor negativ, iar Soldul
de Gestiune (Soldul Curent) tinde către zero.
Dacă Soldul de Gestiune este negativ, activitatea curentă – de exploatare
şi financiară – nu este suficientă pentru finanţarea creşterii întreprinderii, ceea ce
o va obliga să caute alte surse de finanţare, să recurgă la dezinvestire sau să
procedeze la o creştere de capital.
4) Între Soldul de Exploatare şi Soldul Financiar mai poate fi interpus şi
determinat Soldul Bancar (SB), care se obţine prin deducerea cheltuielilor
financiare şi a rambursărilor din variaţia datoriilor pe termen lung şi creditelor
bancare (ΔD):
SB = ΔD – (Ch.fin + Rambursări).
Acest sold poate fi pozitiv sau negativ (SB > 0, sau SB < 0), influenţând
mărimea şi semnul soldului financiar, conform relaţiei:
SF = SB – (Impozit pe profit + Dividende şi participaţii an precedent).
Analiza financiară bazată fie pe echilibrul funcţional, fie pe metoda
fluxurilor, porneşte de la locul central al EBE, care reprezintă autofinanţarea
economică a întreprinderii, destinată remunerării capitalului întreprinderii, capital
ce trebuie reînnoit şi dezvoltat.
Excedentul Brut al Exploatării este de fapt un rezultat, impropriu
denumit excedent, el se obţine plecând de la valoarea adăugată şi constituie
punctul de plecare în analiza situaţiei financiare, atât în analiza funcţională cât şi
în analiza prin fluxuri.
Din analiza financiară prin fluxuri pot rezulta concluzii privind
următoarele aspecte:
1) Evoluţia creşterii întreprinderii în timp şi cauzele acesteia. Încetinirea acesteia
poate fi consecinţa reducerii cererii sau a scăderii preţurilor.
2) Autofinanţarea investiţiilor, din resurse de exploatare, Soldul DDFIC tot mai
pozitiv.
3) Situaţia Soldului Bancar (SB) pozitiv sau negativ în comparaţie cu DDFIC,
202 Analiză financiară aprofundată

soldul negativ arătând reducerea acumulării de capital ca urmare a două cauze


posibile: o creştere a datoriei (o variaţie pozitivă), deşi totalul acesteia poate
scădea an de an, sau creşterea în timp a ponderii cheltuielilor financiare.
4) Situaţia Soldului Financiar (SF) şi evoluţia lui în timp în strînsă legătură cu
Soldul Bancar şi impozitul de plătit.
5) Situaţia Soldului de Gestiune (SG) în corelaţia lui cu DDFIC şi SF.
În ambele cazuri se urmăreşte situaţia modificării trezoreriei, astfel:
Analiza funcţională←Excedent Brut de Exploatare→Analiza prin fluxuri
↓ ↓
+ Alte venituri ─ Variaţia (∆NFRE)
- Alte cheltuieli = E.T.E.(Excedent trezorerie exploatare)
+ Venituri extraordinare - Investiţii în imobilizări
- Cheltuieli extraordinare = Sold exploatare (DDFIC)
+ Venituri financiare Variaţia datoriilor pe termen lung(∆D/t.lg)
- Cheltuieli financiare + Variaţia creditelor bancare
- Impozit pe profit - Cheltuieli financiare
- Participarea salariaţilor la profit - Rambursări
= C.A.F.(Capacitatea de autofinanţare) = Sold bancar (SB)
- Dividende - Impozit pe profit
= A.F.(Autofinanţarea) - Participarea salariaţilor la profit
+ Creşterea de capital - Dividende
+ Noi împrumuturi = Sold financiar (SF)
- Rambursare împrumuturi
- Achiziţii de imobilizări (Investiţii) Sold Gestiune (SG = DDFIC + SF)
± Cesiuni de imobilizări + Venituri financiare
= ± ΔFRNG (Variaţia fondului de ± Cesiuni de imobilizări
rulment net global) - ΔNFRAE
- ΔNFRE (Variaţia necesarului de fond + Alte venituri
de rulment de exploatare) - Alte cheltuieli
- ΔNFRAE (Variaţia necesarului de +Venituri extraordinare
fond de rulment înafara exploatării) - Cheltuieli extraordinare
(- ΔNFRT) + Creşterea capitalului
= ± ΔTN (ΔFRNG - ΔNFRT) = ± ΔD (Variaţia disponibilului)
Analiză financiară aprofundată 203

De exemplu, pe baza datelor din Tabelul 12 referitoare la soldurile


intermediare de gestiune având ca punct de plecare excedentul brut al exploatării,
rezultă datele necesare analizei funcţionale clasice (Tabelul 50:

¾ Aplicaţia 54: Calculul variaţiei trezoreriei nete


Tabelul 50
Analiza funcţională Mil. lei
Excedentul brut de exploatare (EBE) 149860
+ Alte venituri 4604
- Alte cheltuieli 9410
+ Venituri financiare 5641
- Cheltuieli financiare 30960
- Impozit pe profit 17906
- Participaţii salariaţi (an precedent) 2854
= Capacitatea de autofinanţare (CAF) 98975
- Dividende distribuite(an precedent) 14356
= Autofinanţarea (AF) 84619
+ Creşterea datoriei pe termen lung (∆D/termen lung) 119414
- Rambursări 29840
+ Creşterea capitalului 214306
- Investiţii de exploatare 163041
= Creşterea FRNG (∆FRNG) + 225458
- ∆NFRE + 241130
- ∆NFRAE - 10148
Creşterea NFRT (∆NFRT) + 230982
= Variaţia trezoreriei nete (∆TN = ∆FRNG - ∆NFRT) - 5524

Din datele Tabelului 50 se constată o reducere de 5524 milioane lei a


trezoreriei nete, care este consecinţa creşterii mai rapide a necesarului de fond de
rulment total comparativ cu creşterea fondului de rulment net global, ceea ce s-a
constatat şi cu prilejul analizei echilibrului financiar funcţional (tabelul 41).

Din analiza funcţională care se bazează pe bilanţul economic (funcţional)


şi stă la originea tabloului de finanţare Utilizări – Resurse rezultă că ansamblul
204 Analiză financiară aprofundată

utilizărilor stabile trebuie finanţat din ansamblul resurselor stabile. Totodată acest
tablou descrie direct transformările patrimoniului întreprinderii şi tratează
trezoreria ca o variabilă reziduală.

Efectuarea analizei financiare prin metoda fluxurilor în cazul


întreprinderii considerate conduce la rezultatele din Tabelul 51:

¾ Aplicaţia 55: Calculul variaţiei disponibilului


Tabelul 51
Analiza prin fluxuri Mil. lei
Excedentul brut de exploatare (EBE) 149860
- ∆NFRE 241130
= ETE (Excedent trezorerie de exploatare) - 91270
- Investiţii în imobilizări exploatare 163041
= Sold Exploatare (DDFIC)(sau Sold E) - 254311
Variaţia datoriilor pe termen lung 119414
- Rambursări 29840
- Cheltuieli financiare 30960
= Sold Bancar (SB) 58614
- Impozit pe profit 17906
- Participaţii salariaţi (pentru anul precedent) 2854
- Dividende distribuite (pentru anul precedent) 14356
= Sold Financiar (SF) 23498
Sold de Gestiune (SG = DDFIC + SF) - 230813
+ Venituri financiare 5641
- ∆NFRAE - 10148
+ Alte venituri 4604
- Alte cheltuieli 9410
+ Creşterea capitalului 214306
= Variaţia disponibilului (∆D) - 5524

Pe baza datelor Tabelului 51 se constată următoarele:


1. Soldul Economic (DDFIC) este negativ, ceea ce arată că excedentul brut din
exploatare este mai mic decât necesarul de fond de rulment pentru exploatare
Analiză financiară aprofundată 205

(ceea ce a condus la un excedent de trezorerie de exploatare negativ) şi insuficient


pentru investiţiile efectuate.
2. Soldul Bancar pozitiv arată existenţa unor cheltuieli financiare şi rmbursări
inferioare creşterii datoriilor pe termen lung, ceea ce a permis plata impozitului pe
profit, a participaţiilor salariaţilor la profit şi a dividendelor, precum şi existenţa
unui Sold Financiar pozitiv.
3. Soldul de Gestiune, ca sumă algebrică a Soldului Economic şi Soldului
Financiar, este negativ ca urmare a soldului economic negativ predominant.
4. Variaţia Disponibilului este negativă, reducerea de 5524 milioane lei, coincide
cu variaţia Trezoreriei nete rezultate din analiza funcţională, cea din Tabloul
Utilizări - Resurse (tabelul 57) şi cu variaţia fluxurilor de numerar (tabelul 58).

În concluzie, dacă în analiza funcţională rolul central revine capacităţii de


autofinanţare (CAF), trezoreria fiind considerată ca o variabilă reziduală, în
analiza prin fluxuri se abandonează noţiunea de CAF în favoarea celei de EBE şi
se consideră că investiţiile industriale trebuie finanţate de către EBE.
Tabloul de fluxuri descrie operaţiunile care au antrenat transformarea
patrimoniului şi consideră trezoreria ca fiind variabila centrală a analizei, fiind
considerată o variabilă strategică şi nu una reziduală, ea asigurând funcţionarea
echilibrată a întreprinderii.
Construcţia tabloului de fluxuri permite clarificarea echilibrului structural
descris în tabloul de finanţare, iar analiza lui pune în evidenţă variabile economice
ce permit înţelegerea comportamentului ciclurilor de exploatare, de investiţii şi de
finanţare, ceea ce permite adoptarea unor decizii strategice mai bune.
În tabloul plurianual de fluxuri se disting următoarele fluxuri:
1) Fluxurile ce reprezintă activitatea industrială;
2) Fluxurile ce privesc capitalurile proprii;
3) Fluxurile referitoare la datorii;
4) Fluxurile referitoare la activitatea financiară.
Echilibrul financiar este analizat în termeni de lichiditate, ideea
principală fiind aceea că fluxul trebuie să permită remunerarea capitalurilor
investite precum şi asumarea riscului financiar legat de îndatorare.
206 Analiză financiară aprofundată

Tabloul de fluxuri nu conţine afectările de fluxuri cum ar fi


amortismentele, nu mai cuprind nici autofinanţarea şi nici fondul de rulment.
După unii autori, fondul de rulment şi-ar fi pierdut semnificaţia datorită
importanţei capitalurilor pe termen scurt cu caracter permanent (creditele bancare
reînnoite cu regularitate).
Analizate pe o perioadă de mai mulţi ani, tablourile de fluxuri arată că
fluxul de trezorerie de exploatare (ETE) este afectat finanţării investiţiilor, în timp
ce îndatorarea trebuie să servească la rambursarea împrumuturilor, la plata
cheltuielilor financiare, a impozitelor pe profit şi pentru remunerarea acţionarilor,
ea putându-se limita doar la un rol conjunctural.
În analiza previzională, tabloul plurianual de fluxuri financiare pune în
evidenţă două serii de variabile:
1) O serie care cuprinde, pe de o parte, utilizările obligatorii (rambursările de
împrumuturi, cheltuielile financiare legate de planul de finanţare) şi, pe de altă
parte, utilizările discreţionare (investiţiile, plata dividendelor) care sunt cunoscute
doar cu o certitudine relativă.
2) A doua serie priveşte mişcările legate de exploatare care, de regulă, sunt
incerte. Previziunea trezoreriei întâmpină dificultăţi datorită incertitudinii în
previziunea activităţii, totuşi cunoaşterea dinamicii NFR permite estimarea
nivelului de lichiditate căreia trebuie să i se asigure o utilizare satisfăcătoare.
Sinteza plurianuală a fluxurilor financiare permite evidenţierea:
a) Aspectului indistrial şi/sau comercial al întreprinderii, în care scop trebuie să se
cunoască în ce măsură rezultatul economic brut a acoperit necesităţile de finanţare
şi ale ciclului de exploatare. Echilibrul între resurse şi necesităţi trebuie asigurat
pe durata unui ciclu de investiţii.
b) Aspectului financiar privind veniturile şi cheltuielile de repartizat şi variaţia
îndatorării.
c) Caracterului excepţional al anumitor operaţiuni, cum ar fi: creştere de capital,
cesiuni, investiţii, în afara exploatării, ş.a.
Utilitatea acestei sinteze constă în faptul că ea completează tabloul de
finanţare, în care capacitatea de autofinanţare (CAF) constituie resursa esenţială
de finanţare a întreprinderii.
Analiză financiară aprofundată 207

4.5. Analiza creşterii şi rentabilităţii prin fluxuri


Pornind de la tabloul de fluxuri financiare analiza financiară parcurge
următoarele etape ce caracterizează activitatea întreprinderii:
1) Studiul formării valorii adăugate, analiza dinamicii şi repartizării ei între
factorii de producţie – munca şi capitalul.
2) Studiul modului de finanţare a ansamblului investiţiilor de exploatare şi a
investiţiilor industriale, care permite să se calculeze rentabilitatea economică a
capitalurilor utilizate pornind de la surplusul economic nereinvestit.
3) Caracterizarea vieţii financiare a întreprinderii în legătură cu finanţarea
investiţiilor prin recurgerea la finanţare externă, ceea ce permite să se determine
rentabilitatea financiară (a capitalurilor proprii).
În centrul tabloului de fluxuri este situată valoarea adăugată, acel sold
de gestiune care exprimă, mai bine decât cifra de afaceri, bogăţia creată de
întreprindere, fiind rezultatul combinării celor doi factori de producţie (munca şi
capitalul). Ca urmare, conţinutul valorii adăugate exprimă natura repartiţiei
veniturilor între muncă (prin salarii şi cheltuieli sociale) şi capital (prin EBE):

Valoarea adăugată

Remunerarea muncii Remunerarea capitalului


Salarii + Cheltuieli sociale Excedentul brut al exploatării

Obiectivul întreprinderii este de a combina eficient factorii de producţie


în scopul maximizării producţiei, iar eficacitatea acestei combinaţii se măsoară
prin capacitatea de a genera un surplus monetar.
Capitalul economic generează un venit (EBE) care va servi la finanţarea
ansamblului necesarului de investiţii cerut de ciclul de exploatare şi de ciclul de
reînnoire şi dezvoltare (creştere) a imobilizărilor.
Rentabilitatea capitalului productiv se va măsura prin aptitudinea sa de a
produce un sold disponibil (DDFIC) după efectuarea acestor finanţări, ceea ce se
dimensionează prin rentabilitatea economică brută (sau a capitalurilor investite).
208 Analiză financiară aprofundată

Capitalurile proprii (capitalurile investite minus capitalul împrumutat)


trebuie să genereze un venit suficient pentru finanţarea cheltuielilor financiare., a
impozitului pe profit şi pentru degajarea unui sold de gestiune ce permite
adoptarea unei politici de distribuire a dividendelor conformă cu interesele
întreprinderii. Această aptitudine se măsoară prin rentabilitatea financiară (sau a
capitalurilor proprii).
În aprecierea rentabilităţii economice poate fi utilizată rata marjei
industriale (Rmi), calculată cu ajutorul raportului:
EBE
Rmi = ,
Valoarea adăugată
a cărui dinamică reflectă modul în care a evoluat împărţirea primară a valorii
adăugate, excedentul brut din exploatare fiind venitul disponibil pentru
capitalurile investite după finanţarea factorului muncă:
Valoare adăugată − Cheltuieli cu personalul Cheltuieli cu personalul
Rmi = = 1−
Valoare adăugată Valoare adăugată
Rata marjei industriale creşte prin reducerea ponderii cheltuielilor cu
personalul în valoarea adăugată şi poate fi exprimată prin următorul lanţ de rate:
EBE EBE Capital investit( Ci )
= × ,
Valoare adăugată Capital investit( Ci ) Valoare adăugată
în care:
Ci = Imobilizări brute de exploatare + NFRE;
EBE
= Rata rentabilităţii economice brute (Reb);
Ci
Ci
= Intensitatea capitalistică (Coeficientul de capital - Cc).
Valoare adăugată
Rata marjei industriale fiind egală cu produsul:
Rmi = Reb · Cc,
creşterea acesteia reflectă îmbunătăţirea performanţei exploatării şi poate fi
consecinţa creşterii atât a ratei rentabilităţii economice brute (Reb) cât şi a
intensităţii capitalistice (coeficientului de capital) (Cc).
Rata rentabilităţii economice brute (Reb) exprimate cu ajutorul raportului
Analiză financiară aprofundată 209

EBE EBE
=
Capitaluri investite Imobilizări brute + NFRE
exprimă capacitatea activului economic de a degaja un surplus pentru a asigura
remunerarea aportorilor de fonduri care asigură finanţarea (creditorii, acţionarii).
Evoluţia acestei rate arată creşterea, stagnarea sau scăderea eficacităţii
întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare şi provizioane.
Coeficientul de capital este raportul dintre capitalurile investite (Ci) şi
valoarea adăugată:
Imobilizări brute + NFRE Imobilizări brute NFRE
Cc = = +
Valoare adăugată Valoare adăugată Valoare adăugată
Acest coeficient exprimă relaţia structurală între ansamblul de mijloace
economice (capitalul economic) şi producţia pe care o permite folosirea acestora.
El diferă de la ramură la ramură şi depinde de ritmul de creştere a investiţiilor în
imobilizări şi în necesarul de fond de rulment de exploatare comparativ cu ritmul
de creştere a valorii adăugate.
Investiţia necesară realizării unei anumite creşteri a valorii adăugate este
exprimată prin intermediul coeficientului marginal al capitalului:
Creşterea capitalului investit ( ΔCi)
CMc = , adică:
Creşterea valorii adăugate (ΔVad)
ΔImobilizări brute ΔNFRE
CMc = + .
ΔVad ΔVad

De exemplu, pe baza datelor din Tabloul Soldurilor Intermediare de


Gestiune (Tabelul 2) şi din Bilanţul funcţional (Tabelul 26) ale întreprinderii luate
în studiu rezultă următoarele concluzii privind rata marjei industriale (Tabelul 52):
Modificarea Ratei marjei industriale este diferenţa:
Δ = Rmi1 – Rmi0 = 48,28 – 49,65 = - 1,37 %
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = ΔReb + ΔCc,
în care:
ΔReb = (Reb1 – Reb0) · Cc0 = (13,53 – 16,86) · 2,944 = - 9,81 %;
210 Analiză financiară aprofundată

ΔCc = Reb1 · (Cc1 – Cc0 ) = 13,53 · (3,568 – 2,944) = + 8,44 %.


Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔReb + ΔCc = - 9,81 + 8,44 = - 1,37 % = Δ.

¾ Aplicaţia 56: Analiza marjei industriale


Tabelul 52
Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici
crt. (milioane lei) Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Excedentul brut exploatare (EBE) 116167 149860 + 33693 129,0
2. Valoarea adăugată (Vad) 233987 310405 + 76418 132,6
3. Rata marjei industriale (Rmi) (1/2) % 49,65 48,28 - 1,37 97,2
4. Imobilizări brute 507944 685508 + 177564 134,9
5. Necesar fond rulment expl. (NFRE) 181115 422245 + 241130 233,1
6. Capital investit (Ci) (4 +5) 689059 1107753 + 418694 160,7
7. Rata rentab. econ. brute (Reb) (1/6) % 16,86 13,53 - 3,33 80,2
8. Coeficientul de capital (Cc) (6/2) 2,944 3,568 + 0,624 121,2
9. Rata marjei industriale (Rmi) (7*8) % 49,65 48,28 - 1,37 97,2

În concluzie:
1. Reducerea ratei marjei nete cu 2,8 procente a fost consecinţa scăderii ratei
rentabilităţii economice brute cu 19,75 procente, în condiţiile creşterii
coeficientului de capital cu 21,2 procente.
2. Aceste reduceri reflectă scăderea performanţei industriale a întreprinderii, ceea
ce impune continuarea analizei ratei rentabilităţii economice şi financiare.

4.5.1. Analiza rentabilităţii economice


Analiza relaţiei creştere – rentabilitate consideră că scopul principal al
excedentului brut din exploatare (EBE) este de a fi reinvestit în creşterea
capitalurilor investite în imobilizări, care poate fi apreciată prin Coeficientul de
capital ce caracterizează intensitatea capitalistică şi care trebuie să fie aproximativ
constant dacă rata de variaţie a imobilizărilor este sensibil egală cu rata valorii
adăugate.
Destinaţia EBE este tocmai aceea de a acoperi o creştere cel puţin egală a
Analiză financiară aprofundată 211

imobilizărilor cu creşterea valorii adăugate.


Surplusul disponibil (DDFIC) exprimă, deci, o supra-rentabilitate,
respectiv o creştere a rentabilităţii, care nu este reinvestită în formrea de capital,
încât excedentul brut din exploatare se poate prezenta ca fiind o sumă de forma:
EBE = Investiţii de înlocuire (Iî) + Investiţii de creştere (Ic) + DDFIC,
în care:
Iî =Variaţia necesarului de fond de rulment de exploatare (ΔNFRE),
de unde rezultă egalitatea:
EBE – ΔNFRE = Ic + DDFIC.
Divizând ambii membri ai egalităţii cu capitalurile investite (Ci), rezultă:
EBE − Δ NFRE Ic + DDFIC DDFIC
= =c+ ,
Ci Ci Ci
în care:
EBE − Δ NFRE ETE
= = Re = Rata rentabilităţii economice a capitalului
Ci Ci
investit după finanţarea creşterii necesarului de fond de rulment;
ETE = Excedentul de trezorerie de exploatare;
Ic
= c = Rata de creştere a imobilizărilor.
Ci
Excedentul de trezorerie de exploatare (ETE) constituie diferenţa între
încasările şi plăţile rezultate din operaţiunile legate de exploatarea întreprinderii,
fiind considerat un flux de exploatare, destinat să finanţeze obligaţiile financiare,
fiscale şi celelalte obligaţii faţă de personlul şi acţionarii întreprinderii.
El se obţine deducând din excedentul brut de exploatare necesarul de
fond de rulment suplimentar legat de creşterea activităţii curente, luând în
considerare variaţia stocurilor de tot felul şi decalajele de plată care întârzie
intrarea în trezorerie a operaţiunilor cu clienţii.
Rata rentabilităţii economice după înlocuirea necesarului de fond de
rulment suplimentar (Re) devine egală cu suma ratei reale de creştere a
imobilizărilor c cu rata surplusului non reinvestit în exploatare (DDFIC/Ci):
212 Analiză financiară aprofundată

DDFIC
Re = c +
Ci
Din relaţie se desprind următoarele concluzii privind :
1) O întreprindere care foloseşte în totalitate acoperirea de care dispune pentru
investiţii (DDFIC = 0) are o rată de rentabilitate economică egală cu rata de
creştere a imobilizărilor (Re = c).
2) Întreprinderea care nu ajunge să-şi autofinanţeze investiţiile din disponibil
(DDFIC < 0) are o rată a rentabilităţii economice inferioară ratei de creştere a
imobilizărilor (Re < c).
3) O întreprindere care degajă un sold pozitiv după finanţarea investiţiilor
(DDFIC > 0) are o rată a rentabilităţii economice superioară ratei de creştere a
imobilizărilor (Re > c).

Între rata rentabilităţii economice brute (Reb) şi rata rentabilităţii aferente


creşterii şi finanţării obligaţiilor financiare şi fiscale (Re) poate fi stabilită o relaţie
prin intermediul unui lanţ de rate:
EBE ETE EBE EBE
Re b = = × = Re × .
Ci Ci ETE ETE

De exemplu, continuând analiza pe baza fluxurilor rezultă datele din


Tabelul 53, din care se desprind următoarele concluzii privind rata rentabilităţii
economice calculate prin prin fluxuri:
1. Rata rentabilităţii economice brute este pozitivă ca urmare a produsului a doi
factori negativi, respectiv rata rentabilităţii economice (Re) şi raportul EBE/ETE.
2. Rata rentabilităţii economice (Re) este negativă ca urmare a Soldului economic
(DDFIC) negativ, datorită unui excedent de trezorerie de exploatare la rândul său
negativ (ETE < 0).
3. Acest flux de trezorerie de exploatare negativ este consecinţa creşterii
necesarului de fond de rulment de exploatare care a depăşit excedentul brut de
exploatare (EBE < ΔNFRE).
Analiză financiară aprofundată 213

¾ Aplicaţia 57: Analiza rentabilităţii economice


Tabelul 53
Nr.crt Indicatori Anul curent
1. Excedentul brut de exploatare (EBE) 149860
2. ∆NFRE 241130
3. Excedent trezorerie de exploatare (ETE) - 91270
4. EBE/ETE - 1,6419
5. Investiţii imobilizări 163041
6. DDFIC (3 – 5) - 254311
7. Capital investit (Imobiliz. brute + NFRE) (Ci) 1107753
8. Rata de creştere a imobilizărilor (c) (5/7) - % 14,72
9. DDFIC/Ci - % - 22,96
10. Rata rentabilităţii economice (Re) (3/7) - % - 8,24
11. Rata rentabilităţii economice (Re) (8+9) - % - 8,24
12. Rata rentab. economice brute (Reb) (10*4) - % + 13,53

4.5.2. Analiza rentabilităţii financiare


Rentabilitatea financiară măsoară aptitudinea capitalurilor proprii de a
degaja, după finanţarea cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit şi a altor
obligaţii faţă de acţionari şi salariaţi, un venit distribuibil – soldul de gestiune (G).
Soldul de gestiune este suma soldului economic (DDFIC) şi soldului
financiar (SF):
Sold G = DDFIC + SF,
în care:
SF = (ΔDatorii – Cheltuieli financiare) – Impozit/profit – Rambursări - Participaţii
salariaţi şi dividende acţionari = Sold bancar (SB) - Impozit/profit – Rambursări -
- Participare salariaţi la profit şi dividende acţionari;
Capitalurile proprii (Cp) corespund capitalurilor investite (Ci) diminuate
cu capitalurile împrumutate (datoriile) (D):
Cp = Ci – D.
Calculând soldul financiar înaintea deducerii rambursărilor,
participaţiilor şi dividendelor, rata rentabilităţii financiare se determină cu relaţia:
214 Analiză financiară aprofundată

Sold G Sold G
Rf = c + =c+ .
Cp Ci − D
Destinaţia venitului procurat de capitalurile proprii este de a acoperi o
rată de creştere a imobilizărilor cel puţin egală cu rata valorii adăugate.
Surplusul disponibil – Soldul de gestiune pozitiv (SG > 0) – exprimă o
creştere suplimentară a rentabilităţii capitalurilor proprii faţă de rata de creştere a
imobilizărilor ce poate fi distribuită (Rf > c).
Un sold de gestiune negativ (SG < 0) are ca efect o rentabilitate a
capitalurilor proprii inferioară ratei de creştere a imobilizărilor (Rf < c), iar un
sold de gestiune egal cu zero (SG = 0) antrenează egalitatea dintre rentabilitatea
capitalurilor proprii şi rata de creştere a imobilizărilor (Rf = c).
Din această analiză se constată o strânsă legătură ce uneşte trei “poli” ai
tabloului de fluxuri: creşterea imobilizărilor (c), rentabilitatea economică (Re) şi
rentabilitatea financiară (Rf).
Pe baza datelor din tabelele precedente se obţin datele din Tabelul 54:

¾ Aplicaţia 58: Analiza rentabilităţii financiare


Tabelul 54
Nr.crt Indicatori Anul curent
1. DDFIC - 254311
2. Creşterea datoriilor totale (∆D) 78012
3. Cheltuieli financiare (Chfin) 30960
4. Soldul bancar (SB) (2 – 3) 47052
5. Impozit pe profit 17906
6. Soldul financiar (SF) (4 - 5) 29146
7. Soldul de gestiune (SG) (1 + 6) - 225165
8. Capital investit (Imobiliz. brute + NFRE) (Ci) 1107753
9. Datorii totale (D) 314340
10. Capitaluri proprii (Cp) (8 – 9) 793413
11. Rata de creştere a imobilizărilor (c) (5/7) - % 14,72
12. Sold G/Cp - % - 28,38
13. Rata rentabilităţii financiare (Rfn) (11 + 12) - % - 13,66
Analiză financiară aprofundată 215

Din datele Tabelului 54 se constată că rata rentabilităţii financiare este


negativă ca urmare a raportului dintre soldul de gestiune şi capitalurile proprii
negativ (SG/Cp) superior ratei de creştere a imobilizărilor (c).

4.5.3. Rentabilitatea financiară şi îndatorarea


Rentabilitatea financiară depinde, la un nivel dat de creştere a
imobilizărilor(c), de nivelul datoriilor (D). Dacă îndatorarea creşte, soldul
financiar (F) tinde să devină mai puţin negativ prin creşterea datoriei (ΔD > 0),
ceea ce măreşte soldul de gestiune (G):
SG = DDFIC + Sold F.
În paralel, totalul capitalurilor proprii scade, ceea ce contribuie la
creşterea rentabilităţii financiare. Aceasta explică efectul de levier pozitiv care
potenţează rentabilitatea financiară în raport cu rentabilitatea economică.
Efectul de levier permite să se explice cum, în condiţii favorabile,
creşterea nivelului de îndatorare permite creşterea ratei rentabilităţii financiare.
Dacă rentabilitatea financiară brută (înaintea impozitului pe profit) este
obţinută înaintea deducerii impozitului pe profit rezultă expresia:
DDFIC + Sold bancar
Rfb = c + ,
Capitaluri proprii
în care:
DDFIC = Re · Ci – c · Ci = Ci (Re – c);
Solul bancar = ΔDatorii – Cheltuieli financiare = D · c – D · d,unde:
d = Rata dobânzii reale = Cheltuieli financiare/Datorii.
În aceste condiţii, rata rentabilităţii financiare brute devine egală cu:
Ci (Re − c ) + D ( c − d ) Ci D
Rfb = c + =c+ (Re − c ) + (c − d ),
Cp Cp Cp
în care:
Ci Cp + D D
= = 1+ ,
Cp Cp Cp
Înlocuind în relaţia de calcul a ratei rentabilităţii financiare brute se
obţine expresia următoare:
216 Analiză financiară aprofundată

D D D
Rfb = c + (1 + )(Re − c ) + ( c − d ) = Re + (Re − d ) ,
Cp Cp Cp
Din relaţia de mai sus rezultă egalitatea:
D
Rfb – Re = ⋅ (Re − d ) = LF · (Re – d) = ELF,
Cp
în care:
D
= Levierul financiar (LF) sau rata îndatorării;
Cp
Din relaţia de calcul a ratei rentabilităţii financiare în raport cu rata
rentabilităţii economice a capitalurilor investite se constată următoarele:
1. Cu cât diferenţa dintre rentabilitatea economică a capitalurilor investite (Re)
creşte în raport cu rata reală a dobânzii (d), cu atât efectul de levier (ELF) este mai
puternic, ceea ce pune în evidenţă următoarele situaţii:
a) Dacă (Re – d) > 0, efectul de levier este pozitiv (ELF > 0), rata rentabilităţii
financiare fiind amplificată ca urmare a îndatorării;
b) Dacă (Re – d) < 0, efectul de levier este negativ (ELF < 0) devenind un efect de
“măciucă” ce reduce rata rentabilităţii financuiare ca urmare a îndatorării;
c) Dacă Re – d = 0, efectul de levier este nul şi Rfb = Re, lipsa îndatorării
antrenează egalitatea ratei rentabilităţii financiare cu rata rentabilităţii economice.

Dacă ţinem seama de cota de impozit pe profit calculate prin raportarea


impozitului la aaexcedentul Brut al Exploatării (i = Impozit/EBE), rata
rentabilităţii financiare nete se poate determina cu ajutorul relaţiei:
Rfn = Rfb (1 – i) = [Re + LF ⋅ (Re − d )] ⋅ (1 − i )
De exemplu, în cazul analizat mai sus, se constată rezultatele înscrise în
Tabelul 55, din care rezultă următoarele concluzii:
1. Rata rentabilităţii financiare brute este negativă ca urmare a ratei rentabilităţii
economice negative, în condiţiile în care aceasta a fost diminuată cu rata dobânzii
reale şi în urma unui efect de levier pozitiv subunitar (0,396), ceea ce a afectat
corespunzător rata rentabilităţii financiare nete.
2. Cota de impozit medie a fost de numai 0,119 (11,9%, inferioară cotei de 25 %.
Analiză financiară aprofundată 217

¾ Aplicaţia 59: Analiza rentabilităţii financiare şi îndatorarea


Tabelul 55
Nr.crt Indicatori Anul curent
1. Rata rentabilităţii economice (Re) - % - 8,24
2. Levier financiar (Rata îndatorării) (LF) (D/Cp) 0,396
3. Cheltuieli financiare (Chfin) – mil. lei 30960
4. Rata dobânzii reale (d) (Chfin/Datorii) - % 9,85
5. Cheltuieli financiare (Chfin) – mil. lei 30960
6. Re – d (1 – 4) - % - 18,09
7. Rata rentabilităţii financiare brute (Rfb) - % - 15,40
8. Efectul de levier financiar (ELF) (7 – 1) - % - 7,16
9. Efectul de levier financiar (ELF) (2*6) - % - 7,16
10. Impozitul pe profit (Imp) – mil. lei 17906
11. Excedentul brut de exploatare (EBE) – mil. lei 149860
12. Cota de impozit (i = Imp/EBE) (10/11) 0,119
13. Rata rentabilit. financ. nete (Rfn) [Rfb(1-i)] - % - 13,60

Dacă relaţia de calcul a ratei rentabilităţii financiare nete se exprimă în


funcţie nu numai de capitalurile proprii (Cp), ci şi de capitalurile investite (Ci),
raportul Sd dintre datorii şi aceste capitaluri, atunci raportul dintre datoriile totale
D
(D) şi capitalurile investite (Ci) ( ) reprezintă ponderea (Sd) a datoriilor în
Ci
capitalurile investite.
În acest caz, capitalurile proprii devin egale cu produsul:
Cp = Ci · (1 – Sd),
Raportul dintre datorii (D) şi capitalurile proprii (Cp), denumit levier
financiar (LF) devine egal cu raportul:
D Sd
LF = =
Cp 1 − Sd
În final, rata rentabilităţii financiare nete capătă expresia următoare:
⎡ Sd ⎤
Rfn = ⎢ Re + ⋅ (Re − d )⎥ ⋅ (1 − i ) .
⎣ 1 − Sd ⎦
218 Analiză financiară aprofundată

Efectul de levier pozitiv are ca rezultat creşterea rentabilităţii financiare


ca urmare a creşterii îndatorării, prin creşterea ponderii datoriilor în capitalurile
investite (Sd), care majorează levierul financiar.
Efectul de “măciucă” diminuiază rentabilitatea financiară, ceea ce
impune găsirea unui optim de îndatorare, care corespunde cu situaţia în care
rentabilitatea financiară este egală cu rentabilitatea economică: Rf = Re, adică:
D
Rf – Re = ⋅ (Re − d ) = 0,
Cp
ceea ce echivalează cu situaţia în care:
a) Rata rentabilităţii economice este egală cu rata dobânzii (Re = d);
b) Îndatorarea este nulă (D = 0), finanţarea realizându-se din capitaluri proprii.
Optimul de îndatorare este atins atunci când cele două rentabilităţi sunt
egale, ceea ce conduce la egalitatea:
DDFIC Sold G
c+ =c+ ,
Ci Cp
în care:
DDFIC = Ci · (Re – c);
Cp = Ci · (1 – Sd);
Ci ⋅ (Re − c ) Sold G
Egalitatea de mai sus devine: = ,
Ci Ci ⋅ (1 − Sd )
Sold G
de unde rezultă expresia: Re – c = .
1 − Sd
Dar Soldul de Gestiune (G) este egal cu suma:
Sold G = DDFIC + Sold Financiar (SF),
în care:
Sold F = SB – Impozit pe profit, unde:
SB = Soldul bancar = ΔDatorii – Cheltuieli financiare,
unde:
ΔDatorii = D · (c + Ri);
Ch financiare = D · (d + Ri),
în care:
Analiză financiară aprofundată 219

Ri = Rata inflaţiei;
d = Rata dobânzii;
Înlocuind în relaţia Soldului Bancar se obţine expresia:
SB = D · (c + Ri) - D · (d + Ri) = D · (c - d),
în care:
D = Sd · Ci şi deci:
SB = Sd · Ci · (c - d)
Se constată că Soldul Bancar este dependent de capitalurile investite (Ci),
de ponderea datoriilor în capitalurile investite (Sd) şi de diferenţa dintre rata de
creştere (c) a valorii adăugate şi rata dobânzii (d).
Impozitul pe profit (Ip) = (Rezultatul brut – Cheltuielile financiare)·i,
în care:
i = Cota de impozit.
Înlocuind rezultatul brut şi cheltuielile financiare în Ip se obţine:
Ip = (Ci ⋅ Re − D ⋅ d) ⋅ i = Ci ⋅ (Re − Sd ⋅ d) ⋅ i ,
Înlocuind Soldul de Gestiune (SG) în relaţia (Re – c), rezultă expresia:
Ci ⋅ [(Re − c ) + Sd ⋅ (c − d ) − (Re − Sd ⋅ d ) ⋅ i ]
Re − c = .
Ci ⋅ (1 − Sd )
Din expresia de mai sus, rezultă mărimea optimă a îndatorării, exprimată
prin ponderea datoriilor în capitalurile investite (Sd = D/Ci):
Re ⋅ i i
Sd = = ⋅ 100 (%).
Re − d + d ⋅ i d
1 − ⋅ (1 − i )
Re
Din relaţia de mai sus, se constată următoarele:
1) La aceeaşi cotă de impozit (i), optimul de îndatorare (Sd) creşte odată cu
creşterea raportului între rata dobînzii (d) şi rentabilitatea economică (Re) până
când acesta ajunge egal cu 1 (d = Re).
De exemplu, la o cotă de impozit de 25 % (i = 0,25) se obţin următoarele
valori ale îndatorării optime (Sd):
d 0,25
a) d = 15 %; Re = 40 %; = 0,375 : Sd = = 34,8 %;
Re 1 − 0,375 ⋅ 0,75
220 Analiză financiară aprofundată

d 0,25
b) d = 15 %; Re = 30 %; = 0,5 : Sd = ⋅ 100 = 40 ,0 %;
Re 1 − 0,5 ⋅ 0 ,75
d 0,25
c) d = 15 %; Re = 20 %; = 0,75 ; Sd = ⋅ 100 = 57 ,5 %;
Re 1 − 0 ,75 ⋅ 0,75
d 0,25
d) d = 15 %; Re = 15 %; = 1 ; Sd = ⋅ 100 = 100 %.
Re 1 − 1 ⋅ 0,75
În cazul unei rate reale (d) a dobânzii superioare ratei rentabilităţii
d
economice (Re), raportul > 1, optimul de îndatorare nu mai are fundament,
Re
(Sd < 0), trebuind să se renunţe la îndatorare.
d
2) La acelaşi raport dintre rata dobânzii şi rata rentabilităţii economice ( ),
Re
optimul de îndatorare (Sd) creşte odată cu cota de impozit pe profit (i).
d
De exemplu, la un raport = 0,5 se obţin următoarele valori privind
Re
îndatorarea optimă Sd (ponderea datoriilor în capitalurile investite):
0 ,25
a) i = 0,25: Sd = ⋅ 100 = 40 %;
1 − 0,5 ⋅ 0,75
0,38
b) i = 0,38: Sd = ⋅ 100 = 55,1 %;
1 − 0,5 ⋅ 0 ,62
0,42
c) i = 0,42: Sd = ⋅ 100 = 59 ,1 %.
1 − 0,5 ⋅ 0,58
În concluzie, optimul de îndatorare (Sd) poate creşte atât prin majorarea
raportului d/Re pînă la valoarea maximă 1, cât şi prin creşterea cotei procentuale
de impozit.
De exemplu, în cazul analizat mai sus, calculul nivelului optim al
îndatorării conduce la următorul rezultat:
i 0 ,119
Sd = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 5,42 %.
d ⎛ 9 ,85 ⎞
1− ⋅ (1 − i ) 1− ⎜ ⎟
Re ⎝ − 8,24 ⎠
Analiză financiară aprofundată 221

Ştiind că acest optim exprimă ponderea datoriilor în capitalul investit


D
( Sd = ⋅ 100) , rezultă că nivelul maxim al datoriilor rezultă din relaţia:
Ci
Ci ⋅ Sd 1107753 ⋅ 5,42
D= = = 60041 mil. lei
100 100
În realitate întreprinderea a avut datorii în sumă totală de 314340 mil. lei,
care echivalează cu o pondere reală a datoriilor în capitalul investit de 28,37 %
314340
( ⋅ 100 ) , ceea ce explică parţial soldul de gestiune negativ, alături de
1107753
celelalte obligaţii.

Optimul de îndatorare exprimat prin ponderea datoriilor în capitalurile


investite influenţează direct mărimea soldului bancar, unul din fluxurile
importante ale analizei financiare.
La o structură de îndatorare stabilă în cursul unei perioade, datoriile
întreprinderii trebuie să crească paralel cu valoarea adăugată. Această creştere este
necesară pentru menţinerea unui sold bancar (SB) care să permită acoperirea
datoriilor fiscale (impozitului pe profit) şi a asigurării unui sold financiar
corespunzător acoperirii celorlalte obligaţii financiare (rambursări de credite, plata
dividendelor, a participării salariaţilor la profit, ş.a).
Soldul Bancar exprimă fluxul net al schimburilor între întreprindere şi
bănci, semnul şi mărimea lui relativă permiţând să se interpreteze situaţia
întreprinderii. El se determină ca diferenţă între variaţia datoriei (ΔD) şi
cheltuielile financiare (Chfin) ce decurg din îndatorare:
SB = ΔD – Chfin.
Variaţia datoriei depinde de datoria financiară (D) corectată cu rata de
creştere a valorii adăugate (c) şi cu rata inflaţiei (Ri):
ΔD = D · (c + Ri).
Cheltuielile financiare depind de datoriile financiare (D), de rata dobânzii
reale (d) corectate cu rata inflaţiei (Ri):
Chfin = D · (d + Ri).
Soldul Bancar devine egal cu diferenţa:
222 Analiză financiară aprofundată

SB = D · (c + Ri) - D · (d + Ri) = D · (c - d).


Mărimea Soldului Bancar este direct proporţională cu datoriile financiare
şi cu diferenţa dintre rata de creştere reală a valorii adăugate (c) şi rata reală a
dobânzii la datorie (d).
Un Sold Bancar pozitiv (SB > 0) corespunde unei situaţii de creştere
rapidă, în care rata de creştere reală a valorii adăugate este superioară ratei
dobânzii reale a datoriei (c > d).
Un Sold Bancar nul (SB = 0) corespunde unei situaţii de stagnare, în care
rata de creştere reală a valorii adăugate este egală cu rata dobânzii reale a datoriei
(c = d).
Un Sold Bancar negativ (SB < 0) corespunde unei situaţii de regres, în
care rata de creştere reală a valorii adăugate este inferioară ratei dobânzii reale a
datoriei (c < d).
Analiză financiară aprofundată 223

ANEXA 1

Procedee tehnice de calcul utilizate în analiza factorială


În analiza factorială, cuantificarea influenţelor se realizează cu ajutorul
unor procedee de calcul alese în funcţie de natura legăturilor cauză-efect.

1. Metoda substituirilor în lanţ


Substituţia în lanţ este procedeul utilizat pentru calculul influenţei
factorilor în cazul relaţiilor funcţionale de tip produs sau raport cu respectarea
următoarelor principii de bază:
a) Ierarhizarea ştiinţifică a factorilor, după natura şi importanţa lor;
b) Ordinea substituirii vizează mai întîi factorii cantitativi (principali) şi apoi
factorii calitativi (secundari);
c) În timpul substituirii, fiecare factor este considerat variabil, iar ceilalţi sunt
menţinuţi constanţi;
d) Factorul substituit se menţine ca atare până la capăt.
Nerespectarea acestor principii conduce la rezultate incorecte.
Prezentăm algoritmul de calcul al substituţiei în cazul produsului şi
raportului de factori:

I. În cazul relaţiei deterministe de tip produs de factori:


R=a·b·c
Modificarea (abaterea) indicatorului este diferenţa:
Δ = R1 – R0 = a1 · b1· c1 – a0 · b0· c0
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = Δa + Δb + Δc,
în care:
Δa = a1· b0 ·c0 – a1· b0 ·c0 = (a1 - b1) ·b0· c0;
Δb = a1· b1· c0 – a1· b0 ·c0 = a1· (b1 – b0)· c0;
Δc = a1· b1· c1 – a1· b1· c0 = a1· b1· (c1 – c0).
224 Analiză financiară aprofundată

În final, trebuie să existe egalitatea: Δa + Δb + Δc = R1 – R0,


ceea ce se verifică prin însumare:
(a1· b0· c0 – a1· b0· c0) + (a1· b1· c0 – a1· b0 ·c0) + (a1· b1· c1 – a1· b1· c0) = Δ

Dacă se utilizează relaţia în mărimi relative, indicele rezultatului este


raportul:
R1 a1 b1 c1 Ia ⋅ Ib ⋅ Ic
IR = ⋅ 100 = ⋅ ⋅ ⋅ 100 =
R0 a 0 b 0 c0 100 2
în care rapoartele:
a1 b1 c1
⋅ 100 = Ia; ⋅ 100 = Ib; ⋅ 100 = Ic reprezintă indicii parţiali (ai factorilor).
a0 b0 c0
Modificarea relativă a rezultatului este diferenţa:
a1 ⋅ b1 ⋅ c1 Ia ⋅ Ib ⋅ Ic
Δr = IR − 100 = ⋅ 100 − 100 = − 100 (%)
a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 100 2
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = Δra + Δrb + Δrc
Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele:
⎛ a1 ⋅ b 0 ⋅ c 0 ⎞ ⎛ a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 ⎞
Δra = ⎜ ⋅ 100 ⎟ − ⎜ ⋅ 100 ⎟ = Ia − 100 sau:
⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ ⎝ a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 ⎠

Δra =
(a1 − a 0 ) ⋅ b0 ⋅ c0 ⋅ 100 = Δa ⋅ 100 (%);
a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 R0
⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c0 ⎞ ⎛ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎞ Ia ⋅ Ib
Δrb = ⎜ ⋅ 100 ⎟ − ⎜ ⋅ 100 ⎟ = − Ia sau:
⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ ⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ 100
a1 ⋅ (b1 − b0 ) ⋅ c0 Δb
Δrb = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%);
a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 R0
⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c1 ⎞ ⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c0 ⎞ Ia ⋅ Ib ⋅ Ic Ia ⋅ Ib
Δrc = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ 100 − ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ 100 = − sau:
⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ ⎝ a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 ⎠ 100 2 100
a1 ⋅ b1 ⋅ (c1 − c0 ) Δc
Δrc = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 R0
Prin însumare se verifică egalitatea:
Analiză financiară aprofundată 225

(Ia − 100 ) + ⎛⎜⎜ Ia ⋅ Ib − Ia ⎞⎟⎟ + ⎛⎜⎜ Ia ⋅ Ib ⋅ Ic − Ia ⋅ Ib ⎞⎟⎟ = Ia − 100 = Δr (%), sau :


2
⎝ 100 ⎠ ⎝ 100 100 ⎠
Δa Δb Δc Δa + Δb + Δc Δ
⋅ 100 + ⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δr (%)
R0 R0 R0 R0 R0
Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz (Tabelul 1):

¾ Aplicaţia 1: Analiza factorială a timpului de muncă T = N·Z·H


Tabelul 1
Nr. Denumire (Simbol) Perioada Abateri Indici
crt. 0 1 (± Δ) (%)
1. Număr muncitori (N) 580 600 + 20 103,44
2. Număr de zile/an (Z) 290 280 - 10 96,55
3. Număr de ore/zi (H) 8,0 7,8 - 0.2 97,5
4. Timp muncă (T) - mii om.ore 1345,6 1310,4 - 35,2 97,38

a) Analiza indicatorului în mărimi absolute:


Modificarea indicatorului este diferenţa:
∆ = T1 –T0 =1310,4 – 1345,6 = -35200 om·ore.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆N + ∆Z + ∆H,
în care:
∆N = (N1 – N0) · Z0 · H0 = 20 · 290 · 8 = + 46400 om·ore;
∆Z = N1· (Z1 – Z0) · H0 = 600 · (-10) · 8 = - 48000 om·ore;
∆H = N1· Z1· (H1 – H0) = 600 · 280 · (-10) = - 33600 om·ore.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆N + ∆Z + ∆H = 44600 – 48000 - 35200 = -35200om·ore = ∆.

b) Analiza indicatorului în mărimi relative:


Modificarea relativă este diferenţa:
IN ⋅ IZ ⋅ IH
Δr = IT − 100 = − 100 = 97,38 − 100 = − 2,62 % .
100 2
Factorii de influenţă sunt următorii:
226 Analiză financiară aprofundată

Δr = ΔrN + ΔrZ + ΔrH (%),


în care:
N1 ⋅ Z 0 ⋅ H 0 N0⋅ Z0⋅ H0
ΔrN = ⋅ 100 − ⋅ 100 = IN − 100 = 103,44 − 100 = 3,44 %sau:
N0⋅ Z0⋅ H0 N0⋅ Z0⋅ H0
ΔN 46400
ΔrN = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 3,44 % .
T0 345600
N1 ⋅ Z1 ⋅ H 0 N1 ⋅ Z 0 ⋅ H 0 IN ⋅ IZ 103,44 ⋅ 96,55
ΔrZ = ⋅ 100 − ⋅ 100 = − IN = −
N0⋅ Z0⋅ H0 N0⋅ Z0⋅ H0 100 100
- 103,44 = - 3,57 % sau:
ΔZ − 48000
ΔrZ = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 3,57 % .
T0 345600
N1 ⋅ Z1 ⋅ H 1 N1 ⋅ Z1 ⋅ H 0 IN ⋅ IZ ⋅ IH IN ⋅ IZ
ΔrH = ⋅ 100 − ⋅ 100 = − =
N0⋅ Z0⋅ H0 N0⋅ Z0⋅ H0 100 2 100
103,44 ⋅ 96,55 ⋅ 97 ,5 103,44 ⋅ 96,55
= − = − 2,49 % sau:
100 2 100
ΔH − 33600
ΔrH = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,49 % .
T0 1345600
Prin însumare se verifică egalitatea:

ΔrN +ΔrZ + ΔrH = 3,44 – 3,57 – 2,49 = 97,38 – 100 = 2,62 % = ∆r.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

∆N = + 46400 om.ore;
T1 – T0 = - 35200 om.ore = Δ ∆Z = - 48000 om.ore;
∆H = - 33600 om.ore;

În concluzie:
1. Reducerea fondului de timp cu 35200 om.ore (2,62%) are următoarele cauze:
reducerea cu 10 zile a duratei anului (3,45%) l-a redus cu 48000 om·ore (3,57 %);
scăderea zilei de muncă cu 0,2 ore/zi (2,5%) l-a redus cu 33600 om·ore (2,49 %).
2. Ccreşterea numărului de muncitori cu 10 (3,44 %) a majorat fondul anual de
timp cu 46400 om·ore (3,44 %).
Analiză financiară aprofundată 227

II. În cazul unei relaţii deterministe de tip raport de doi factori:


a
R=
b
A. Modificarea absolută a indicatorului este diferenţa:
a1 a 0
Δ = R1 − R 0 = − .
b1 b0
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = Δa + Δb.
Pentru calculul influenţelor se ţine seama de poziţia factorului cantitativ:

a. Calculul influenţei factorilor când substituţia începe cu numărătorul (a):


a1 a0
Δa = − ;
b0 b0
a1 a1
Δb = − .
b1 b0
Prin însumare se verifică egalitatea:
⎛ a1 a 0 ⎞ ⎛ a 1 a1 ⎞ a 1 a 0
Δa + Δb = ⎜ − ⎟ + ⎜ − ⎟ = − = Δ.
⎝ b0 b0 ⎠ ⎝ b1 b0 ⎠ b1 b0
Dacă relaţia se exprimă prin indici:
a1
Ia
IR = b 1 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
a0 Ib
b0
B. Modificarea relativă este diferenţa:
Ia
Δr = IR − 100 = 100 − 100
Ib
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = Δra + Δrb, în care:
a1 a0
Δra = b0 ⋅ 100 − b 0 ⋅ 100 = Ia − 100 (%) sau:
a0 a0
b0 b0
228 Analiză financiară aprofundată

a1 a 0

Δa
Δra = b0 b0 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%);
a0 R0
b0
a1 a1
Ia
Δrb = b1 ⋅ 100 − b 0 ⋅ 100 = ⋅ 100 − Ia (%) sau:
a0 a0 Ib
b0 b0
a1 a1

Δb
Δrb = b1 b 0 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
a0 R0
b0
Prin însumare se verifică egalitatea:
Ia Ia
Δra + Δrb = (Ia – 100) + ( ⋅ 100 − Ia ) = ⋅ 100 − 100 = Δr (%) sau:
Ib Ib
Δa Δb Δa + Δb Δ
⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δ r (%) .
R0 R0 R0 R0
Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz (Tabelul 2):

¾ Aplicaţia 2: Analiza factorială a volumului fizic al producţiei q = M/Cs


Tabelul 2
Nr. Denumire Perioada Abateri Indici
crt. (Simbol) 0 1 (± Δ) (%)
1. Consum materiale (M) - tone 840 1056 + 216 125,71
2. Consum specific (Cs) - to/buc. 0,20 0,24 + 0,04 120,00
3. Volumul producţiei (q) - buc. 4200 4400 + 200 104,75

A. Analiza indicatorului în mărimi absolute:


Modificarea indicatorului este diferenţa:
∆ = q1 – q0 = 4400 – 4200 = + 200 bucăţi;
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆M + ∆Cs,
în care:
Analiză financiară aprofundată 229

M 1 M 0 1056
ΔM = − = − q 0 = 5280 − 4200 = +1080 buc;
Cs 0 Cs 0 0 ,2
M1 M1 1056
ΔCs = − = q1 − = 4400 − 5280 = − 880 buc.
Cs1 Cs 0 0 ,2
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆M + ∆Cs = + 1080 – 880 = + 200 buc. ≡ ∆.

B. Analiza indicatorului în mărimi relative:


Modificarea procentuală este diferenţa:
∆r = Iq – 100 = 104,75 – 100 = 4,75 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆r = ∆rM + ∆rCs,
în care:
M1 M0
ΔrM = Cs 0 ⋅ 100 − Cs 0 ⋅ 100 = IM − 100 = 125,71 − 100 = + 25,71 % sau:
M0 M0
Cs 0 Cs 0
ΔM 1080
ΔrM = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 25,71 %;
q0 4200
M1 M1
IM 125,71
ΔrCs = Cs1 ⋅ 100 − Cs 0 ⋅ 100 = ⋅ 100 − IM = ⋅ 100 − 125,71 = − 20,95 %
M0 M0 ICS 120
Cs 0 Cs 0
ΔM − 880
sau: ΔrCs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20,95 % ;
q0 4200
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆rM + ∆rCs = 25,71 – 20,95 = - 4,75 % ≡ ∆r.

Sistemul factorial este următorul:


∆M = +1080 buc.
q1 – q 0 = + 200 bucăţi = Δ
∆Cs = - 880 buc.
230 Analiză financiară aprofundată

În concluzie:
1. Creşterea producţiei fizice cu 200 buc.(4,75 %) s-a datorat creşterii consumului
cu 216 to (25,71 %).
2. Creşterea consumului specific cu 0,04 to/buc.(20 %) a redus volumul producţiei
cu 880 buc.(20,95 %).

B. Calculul influenţei factorilor când substituţia începe cu numitorul (b):


a0 a0 a1 a 0
Δb = − ; Δa = −
b1 b0 b1 b1
Prin însumare se verifică egalitatea:
⎛ a0 a0 ⎞ ⎛ a1 a0 ⎞ a1 a0
Δb + Δa = ⎜⎜ − ⎟⎟ + ⎜⎜ − ⎟⎟ = − = Δ .
⎝ b1 b0 ⎠ ⎝ b1 b1 ⎠ b1 b0
Pe baza indicilor, se obţine:
a1
Ia
IR = b 1 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%) .
a0 Ib
b0
Modificarea relativă este diferenţa:
Ia
Δr = IR − 100 = ⋅ 100 − 100 (%) .
Ib
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = Δrb+ Δra (%),
în care:
a0 a0
2
Δrb = b1 ⋅ 100 − b 0 ⋅ 100 = 100 − 100 (%) sau:
a0 a0 Ib
b0 b0
a0 a0

Δrb = b1 b 0 ⋅ 100 = Δb ⋅ 100 (%).
a0 R0
b0
Analiză financiară aprofundată 231

a1 a0
2
Δra = b1 ⋅ 100 − b1 ⋅ 100 = Ia ⋅ 100 − 100 (%), sau:
a0 a0 Ib Ib
b0 b0
a1 a 0

Δra = b1 b1 ⋅ 100 = Δa ⋅ 100 (%).
a0 R0
b0
Prin însumare se verifică egalitatea:
⎛ 100 2 ⎞ ⎛ Ia 100 2 ⎞ Ia
Δrb + Δra = ⎜⎜ − 100 ⎟⎟ + ⎜⎜ ⋅ 100 − ⎟⎟ = ⋅ 100 − 100 = Δr (%) sau:
⎝ Ib ⎠ ⎝ Ib Ib ⎠ Ib
Δb Δa Δ
⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δr (%) .
R0 R0 R0
Exemplificăm analiza factorială în acest caz (Tabelul 3):

¾ Aplicaţia 3: Analiza factorială a costului unitar c = Ct/q


Tabelul 3
Nr. Denumire (Simbol) Perioada Abateri Indici
crt. 0 1 (± ∆) (%)
1. Cheltuieli.totale (Ct) - mil. lei 210,00 246,40 +36,40 117,33
2. Volumul producţiei (q) - buc. 4200 4400 +200 104,75
3. Costul unitar (c) - mii lei/buc. 50 56 +6 112,00

A. Analiza indicatorului în mărimi absolute:


Modificarea indicatorului este diferenţa:
∆ = c1 – c0 = 56 – 50 = + 6 mii lei/buc;
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆q + ∆Ct,
în care:
Ct 0 Ct 0 210
Δq = − = − c0 = 47,72 − 50 = − 2,28 mii lei/buc.
q1 q0 4400
232 Analiză financiară aprofundată

Ct1 Ct 0 210
ΔCt = − = c1 − = 56 − 47,72 = + 8,28 mii lei/buc.
q1 q1 4400
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆q + ∆Ct = - 2,28 + 8,28 = + 6 mii lei/buc. ≡ ∆

B. Analiza indicatorului în mărimi relative:


Modificarea procentuală este diferenţa:
∆r = Ic – 100 = 104,75 – 100 = + 4,75 %;
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆r = ∆rq + ∆rCt (%),
în care:
Δq − 2 ,28
Δrq = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 4 ,56 % sau:
c0 50
Ct1 Ct 0
q1 q1 ICt 100 2 117 ,33 100 2
ΔrCt = ⋅ 100 − ⋅ 100 = ⋅ 100 − = ⋅ 100 − = 16,56 %
Ct 0 Ct 0 Iq Iq 104,75 104,75
q0 q0
ΔCt 8,28
sau : ΔrCt = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 16,56 % .
c0 50
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆rq + ∆rCt = - 4,56 + 16,56 = + 12 % ≡ ∆r.
Sistemul factorial este următorul:
Δq = - 2,28 mii lei/buc.
c1 – c0 = + 6 mii lei/buc = ∆
ΔCt = + 8,28 mii lei/buc.
În concluzie:
1. Creşterea costului unitar cu 6 mii lei/buc.(4,75%) s-a datorat creşterii
cheltuielilor totale cu 36,4 mil. lei (17,33 %) care l-au majorat cu 8,28 mii lei/buc
(16,56 %).
2. Creşterea volumului producţiei cu 200 buc (4,75 %) l-a redus cu 2,28 mii
lei/buc (4,56 %).
Analiză financiară aprofundată 233

2. Metoda balanţieră
Această metodă de calcul se utilizează în cazul legăturilor deterministe
de tip sumă şi diferenţă, de forma:
R=a+b–c
Modificarea indicatorului este diferenţa:
Δ = R1 – R0 = (a1 + b1+ c1) – (a0 + b0 – c0).
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δ = Δa + Δb + Δc,
în care:
Δa = a1 – a0; Δb = b1– b0; Δc = - ( c1 – c0 ).
Prin însumare sev erifică egalitatea:
Δa + Δb + Δc = (a1 – a0) + ( b1– b0) – (c1-c0) = Δ.
În cazul indicilor, se obţine:
R1 a1 + b1 + c1
IR = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
R0 a 0 + b0 + c0
Modificarea relativă este diferenţa:
a1 + b1 + c1
Δr = IR – 100 = ⋅ 100 − 100 %
a 0 + b0 + c 0
Factorii de influenţă sunt următorii:
Δr = Δra + Δrb + Δrc,
în care:
a1 + b 0 − c 0 a 0 + b0 − c0 a1 − a 0 Δa
Δra = ⋅ 100 − ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%);
a 0 + b 0 − c0 a 0 + b0 − c0 R0 R0
a1 + b1 − c0 a1 + b 0 − c 0 b1 − b0 Δb
Δrb = ⋅ 100 − ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%);
a 0 + b0 − c0 a 0 + b 0 − c0 R0 R0
a1 + b1 − c1 a1 + b1 − c0 c1 − c0 Δc
Δrc = ⋅ 100 − ⋅ 100 = − ⋅ 100 = ⋅ 100 (%).
a 0 + b0 − c0 a 0 + b0 − c0 R0 R0
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δa Δb Δc R1 − R 0
Δra + Δrb + Δrc = ⋅ 100 + ⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δr (%) .
R0 R0 R0 R0
Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz (Tabelul 4):
234 Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 4: Analiza factorială a consumului de materiale M = Si + I - Sf


Tabelul 4
Nr. Denumire Perioada Abateri Indici
crt. (Simbol) 0 1 (± Δ) (%)
1. Stoc iniţial (Si) - tone. 60 42 - 18 70,00
2. Intrări (I) - tone. 900 1100 + 200 122,22
3. Stoc final (Sf) - tone. 120 86 - 34 71,66
4. Mat. consumate (M) - to 840 1056 + 216 125,71

A. Analiza indicatorului în mărimi absolute:


Modificarea indicatorului este diferenţa:
∆ = M1 – M0 = 1056 – 840 = + 216 tone.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆Si + ∆I + ∆Sf (tone);
în care:
∆Si = Si1 – Si0 = 42 – 60 = - 18 tone;
∆I = I1 – I0 = 1100 – 900 = + 200 tone;
∆Sf = - (Sf1 – Sf0 ) = - (86 - 120) = + 34 tone.
Prin însumare se verifică egalitatea:
∆Si + ∆I +∆Sf = - 18 + 200 + 34 = + 216 to ≡ ∆.
B. Analiza indicatorului în mărimi relative:
Modificarea relativă este diferenţa:
∆r = IM – 100 = 125,71 – 100 = + 25,71 %.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆r = ∆rSi + ∆rI + ∆rSf,
în care:
ΔSi − 18
ΔrSi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,14 %;
M0 840
ΔI + 200
ΔrI = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 23,8 %;
M0 840
ΔSf + 34
ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4,04 %.
M0 840
Analiză financiară aprofundată 235

Prin însumare se verifică egalitatea:


∆rSi + ∆rI + ∆rSf = - 2,14 + 23,8 + 4,04 = + 25,71 %.
Sistemul factorial al indicatorului este următorul:
∆Si = - 18 tone.
M1 – M0 = + 216 tone = ∆ ∆I = + 200 tone.
∆Sf = + 34 tone.
În concluzie:
1. Creşterea cantităţii de materiale cu 216 to (25,71 %) s-a datorat creşterii
intrărilor cu 200 to (22,2 %), care a majorat-o cu 200 to (23,8 %) şi reducerii
stocului final cu 34 to (28,34 %), care a majorat-o cu 34 to (4,04 %).
2. Reducerea stocului iniţial cu 18 to (30 %) a redus consumul de materiale cu
aceeaşi cantitate (18 to) (- 2,14 %).

În analiza factorială se pot utiliza metode de calcul combinate –


substituţia în lanţ şi metoda balanţieră – în cazul unor modele agregate în care
intervin relaţii matematice de tip produs-raport şi sumă-diferenţă, ceea ce impune
separarea factorilor pe trepte de diviziune şi determinarea unor efecte propagate.
A. Un prim exemplu: efectul modificării consumului de materiale asupra
volumului fizic al producţiei (Tabelul 2) pune în evidenţă următoarele:
Creşterea volumului producţiei fizice a fost egală cu 200 bucăţi
M 1 M 0 1056
Δ = q1 − q 0 = − = − q 0 = 4400 − 4200 = + 200 buc., în care
Cs 0 Cs 0 0 ,2
influenţele modificării factorilor M şi Cs sunt următoarele:
M 1 M 0 1056
ΔM = − = − q 0 = 5280 − 4200 = +1080 buc;
Cs 0 Cs 0 0 ,2
M1 M1 1056
ΔCs = − = q1 − = 4400 − 5280 = − 880 buc.
Cs1 Cs 0 0 ,2
Pe treapta a doua, ΔM = ΔSi + ΔI + ΔSf,
în care:
Si 1 − Si 0 −18
ΔSi = = = − 90 buc.
Cs 0 0 ,2
236 Analiză financiară aprofundată

I 1 − I 0 + 200
ΔI = = = + 1000 buc.
Cs 0 0 ,2
Sf 0 − Sf 1 + 34
ΔSf = = = + 170 buc.
Cs 0 0 ,2
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔSi + ΔI + ΔSf = - 90 + 1000 + 170 = + 1080 buc. = ΔM
În procente, creşterea relativă a producţiei cu 4,75 % (104,75 – 100) se
datorează următoarelor influenţe:
∆r = ∆rM + ∆rCs,
în care:
ΔM 1080
ΔrM = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 25,71 %;
q0 4200
ΔM − 880
ΔrCs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20,95 % ;
q0 4200
Pe treapta a doua: Δr M = ΔrSi + ΔrI + ΔrSf,
în care:
ΔSi − 90
ΔrSi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,14 %;
q0 4200
ΔI + 1000
ΔrI = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 23,81 %;
q0 4200
ΔSf + 170
ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4 ,04 %.
q0 4200
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrSi + ΔrI + ΔrSf = - 2,14 + 23,81 + 4,04 = + 25,71 % = ∆rM
Sistemul factorial al volumului producţiei este următorul:
∆Si = -90 buc.
∆M = + 1080 buc. ∆I = +1000buc
q1 – q0 = + 200 buc. = ∆ ∆Sf = +170 buc.
∆Cs = - 880 buc.
În concluzie:
Analiză financiară aprofundată 237

1. Creşterea producţiei cu 1080 bucăţi se separă pe factori de influenţă astfel:


a. O creştere cu1000 bucăţi datorită creşterii intrărilor de materiale cu 200 tone;
b. O creştere cu170 bucăţi datorită reducerii stocului final cu 34 tone;
c. O reducere cu 90 bucăţi datorită reducerii stocului iniţial cu 18 tone.
2. Creşterea consumului specific cu 0,04 to/buc. a redus producţia cu 880 buc.
B. Un al doilea exemplu: modelul de calcul al costului mediu analizat
mai sus (Tabelul 3) poate fi explicitat în funcţie de factorii de influenţă pe mai
multe trepte de diviziune, după cum urmează:
Ct Ct Ct
c= = = .
q M Si + I − Sf
Cs Cs
Pe baza datelor din Tabelele 3, 2, 4 se obţin următoarele rezultate privind
analiza factorială a costului mediu:
A. Modificarea absolută a costului mediu este diferenţa:
Ct1 Ct 0 246,4 210
Δ = c1 − c 0 = − = − = 56 − 50 = + 6 mii lei/buc.
q1 q0 4400 4200
Factorii de influenţă sunt următorii:
a) Pe prima treaptă: Δ = Δq + ΔCt,
în care:
Ct 0 Ct 0 210
Δq = − = − c 0 = 47 ,72 − 50 = − 2,28 mii lei/buc.
q1 q 0 4400
Ct1 Ct 0
ΔCt = − = c1 − c ′0 = 56 − 47 ,72 = + 8,28 mii lei/buc.
q1 q1
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δq + ΔCt = - 2,28 + 8,28 = + 6 mii leibuc = Δ
B. Modificarea relativă a costului mediu este diferenţa:
c1 56
Δr = Ic − 100 = ⋅ 100 − 100 = ⋅ 100 − 100 = 112 − 100 = + 12 % .
c0 50
Factorii de influenţă în mărime relativă sunt următorii:
Δr = Δrq + ΔrCt,
în care:
238 Analiză financiară aprofundată

Δq − 2,28
Δrq = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 4 ,56 %
c0 50
ΔCt 8,28
ΔrCt = ⋅100 = ⋅ 100 = + 16,56 %
c0 50
Prin însumare se verifică egalitatea:
Δrq + ΔrCt = - 4,56 + 16,56 = + 12 % = Δr.

b) Pe treapta a doua: Δq = ΔM + ΔCs,


în care:
Ct 0 Ct 0 210 210
ΔM = − = − = 39,7727 − 50 = − 10,2273 mii lei/buc.
M 1 M 0 1056 q0
Cs 0 Cs 0 0,2
Ct 0 Ct 0 210 210 210 210 mii lei
ΔCs = − = − = − = 47 ,72 − 39 ,7727 = +7 ,9473
M1 M1 q1 q ′0 4400 5280 buc.
Cs1 Cs 0
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔM + ΔCs = - 10,2273 + 7,9473 = - 2,28 mii leibuc = Δ.

B. Influenţele procentuale sunt următoarele:


Δrq = ΔrM + ΔrCs
în care:
ΔM − 10,2273
ΔrM = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20,45 % ;
c0 50
ΔCs + 7 ,9473
ΔrCs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 15,89 % .
c0 50
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrM + ΔrCs = - 20,45 + 15,89 = - 4,56 % = Δrq.
c) Pe treapta a treia: ΔM = ΔSi + ΔI + ΔSf,
în care:
Ct 0 Ct 0 210 mii lei
ΔS i = − = − c 0 = 51,0948 − 50 = +1,0948
S i 1 + I 0 − Sf 0 M 0 42 + 900 − 120 buc.
Cs 0 Cs 0 0,2
Analiză financiară aprofundată 239

Ct 0 Ct 0 210 mii lei


ΔI = − = − 51,0948 = −9,999
S i 1 + I 1 − Sf 0 S i 1 + I 0 − Sf 0 42 + 1100 − 120 buc
Cs 0 Cs 0 0,2
Ct 0 Ct 0 210 miilei
ΔSf = − = − 41,0958 = 39,7727 − 41,0958 = −1,3231
M 1 S i 1 + I 1 − Sf 0 1056 buc.
Cs 0 Cs 0 0,2
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔSi + ΔI + ΔSf, = +1,0948 – 9,999 – 1,3231 = - 10,2273 mii leibuc = ΔM
B. În procente influenţele sunt următoarele:
ΔrM = ΔrSi + ΔrI + ΔrSf,
în care:
ΔS i + 1,0948
ΔrS i = ⋅100 = ⋅100 = + 2 ,19 % ;
c0 50
ΔI − 9,999
ΔrI = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20 % ;
c0 50
ΔSf − 1,3231
ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,64 % .
c0 50
Prin însumare se verifică egalitatea:
ΔrSi + ΔrI + ΔrSf = + 2,19 – 20 – 2,64 = - 20,45 % = ΔrM.
Sistemul factorial al costului mediu este următorul:
∆Si = +1,0948
∆M = -10,223 ∆I = -9,999
∆q = -2,28 ∆Sf = -1,32
∆Cs = +7,9473mii lei/buc.
c1 – c0 = ∆ = + 6 mii lei/b.

∆Ct = +8,28 mii lei/buc.


În concluzie, creşterea costului mediu al producţiei cu 6 mii lei/buc. a
fost consecinţa unui efect propagat al factorilor a căror succesiune a impus
separarea influenţelor pe trei trepte de diviziune, după cum urmează:
1. Reducerea stocului iniţial cu 18 tone a redus consumul de materiale cu aceeaşi
240 Analiză financiară aprofundată

cantitate, ceea ce a diminuat producţia cu 90 bucăţi, care a avut ca efect creşterea


costului cu 1,0948 mii lei/buc.
2. Creşterea intrărilor cu 200 tone a majorat consumul de materiale cu aceeaşi
cantitate, majorând producţia cu 1000 bucăţi, ceea ce a avut ca efect reducerea
costului nediu cu 9,999 mii lei/buc.
3. Reducerea stocului final cu 34 tone a majorat consumul de materiale cu aceeaşi
cantitate, majorând producţia cu 170 bucăţi, ceea ce a antrenat reducerea costului
mediu cu 1,3231 mii lei/buc.

3. Corelaţia statistică
În cazul relaţiilor stocastice, influenţele factorilor nu pot fi măsurate cu
precizie, ci doar estimate statistic, pe baza analizei regresionale.
În analiza economico-financiară se apelează frecvent la procedeele
statstice în două serii de calcule: în estimarea relaţiilor de dependenţă dintre
variabila dependentă (indicatorul cercetat) şi variabilele independente(factorii
determinanţi) şi în elaborarea de previziuni economice şi financiare.
Utilizarea corectă a corelaţiei în analiza economico-financiară este
condiţionată de stăpânirea metodologiei statistice vizând cunoaşterea temeinică a
bazelor matematice şi logice ale acesteia, precum şi interpretarea corectă a
indicatorilor corelaţiei: coeficientul de corelaţie (Cr) şi determinaţia (D) între care
se stabileşte relaţia: D = 100 · Cr 2 (%).
Coeficientul de corelaţie, prin semnul şi valoarea lui, exprimă sensul şi
intensitatea legăturii dintre variabila rezultativă şi factori, iar determinaţia reflectă
gradul de dependenţă a acestei variabile de factorul (factorii) luat în calcul.
De exemplu, un coeficient de corelaţie de (- 0,9), determinat statistic prin
metodele cunoscute, arată o legătură inversă, relativ strânsă între variabile şi un
grad de dependenţă a rezultatului în mărime de 81 % de factorul considerat.
Metoda corelaţiei statistice (analiza regresională) este frecvent utilizată şi
în analiza prospectivă, în elaborarea previziunilor pe baza trendului regresiei în
condiţiile în care variabila independentă este considerată ca fiind timpul, iar
variabila dependentă este ajustată statistic prin intermediul funcţiei Y = f(t).
Analiză financiară aprofundată 241

4. Cercetările operaţionale
Cercetările operaţionale, care cuprind un ansamblu de metode şi
procedee cu caracter interdisciplinar cu dominantă matematică, pot fi utilizate în
analiză în mai multe scopuri. Prin aceste procedee se scot în evidenţă legăturile, se
exprimă matematic şi se atribuie ponderi factorilor.
Metodele cercetărilor operaţionale care îşi găsesc utilitatea în analiză pot
fi deterministe (programarea liniară, drumul critic), probabiliste (firele de
aşteptare, Pert) şi simulative (Monte Carlo, simularea dinamică).
Abordarea acestor metode este esenţialmente pragmatică şi vizează în
primul rând modelul prin care să se poată calcula şi compara rezultatul deciziilor
alternative, ele fiind necesare în calculele de optimizare.
Orientarea analizei financiare spre problemele de optim este facilitată de
avantajele oferite de calculul marginal care permite determinarea unor condiţii de
maxim sau minim. Analiza tradiţională clasică poate fi completată cu maniera de
abordare în viziune “marginalistă”, care îi accentuează caracterul pragmatic şi de
anticipare.
Esenţa calculului marginal şi utilitatea lui în analiză are ca punct de
plecare modelele simbolice de reprezentare a indicatorului analizat, prin care
dependenţele sunt redate prin funcţii de forma Y = f(X).
Se ştie că reprezentarea grafică a funcţiei poate fi realizată prin
histograme, linii frânte sau curbe, după cum se operează cu variaţii discrete
(finite) sau continue (infinitezimale).
În condiţiile unor variaţii foarte mici ale variabilei X, se poate considera
că funcţia Y se reprezintă prin curbe continui şi netede. În această accepţiune, în
orice punct al domeniului de definiţie, funcţia are o derivată, curba o tangentă, iar
noţiunea de marginal devine identică cu noţiunea de adiţional.
În aceste condiţii, marginalul (valoarea marginală) unei funcţii Y
exprimă variaţia (±) a acestei funcţii, ca răspuns la creşterea cu câte o unitate a
variabilei independente X. De aceea, se poate considera valoarea marginală ca
fiind o elasticitate absolută a funcţiei care exprimă sensibilitatea sa la variaţia
unitară a argumentului, fiind calculată ca raport al creşterilor ΔY şi ΔX.
242 Analiză financiară aprofundată

Între variabilele Y şi X se definesc următoarele relaţii:


Y
ƒ Valoarea medie: Ym = ;
X
ΔY
ƒ Valoarea marginală: YM = - în cazul variaţiilor finite sau:
ΔX
ΔY dY
YM = lim = - în cazul variaţiilor infinitezimale.
Δx→0 ΔX dX
ΔY /Y ΔrY IY − 100
ƒ Ritmul de variaţie: R Y / X = = = sau:
ΔX ΔX X1− X 0
ΔY 1 YM
RY / X = ⋅ = .
ΔX Y Ym
ΔY /Y ΔrY IY − 100
ƒ Elasticitatea: EY / X = = = sau:
ΔX / X ΔrX IX − 100
ΔY / ΔX YM
EY / X = = .
Y/X Ym
Raportul variaţiilor relative (ΔrY, ΔrX) exprimă o elasticitate - punct sau
arc- ce poate fi considerată relativă, în funcţie de criteriul de referinţă luat în
calculul abaterilor ΔX şi ΔY: valoarea iniţială (X0, Y0) sau media (X1 + X0)/2,
respectiv (Y1 + Y0)/2 pe intervalul (0 - 1).
Astfel, elasticitatea – punct se determinărelaţia:
Y1 − Y 0 Y1
⋅ 100 − 100
Y Y Iy − 100 ΔrY
EY / X = 0
= 0
= = ,
X1− X 0 X1 Ix − 100 ΔrX
⋅ 100 − 100
X0 X0
iar elasticitatea – arc se determină cu relaţia:
Y1 − Y 0 Y1 − Y 0
EY / X =
(Y 1 + Y 0) / 2
= Y1 + Y 0 .
X1− X 0 X1− X 0
(X 1 + X 0) / 2 X 1 + X 0
Semnul (±) arată sensul legăturii (direct/invers), valorile (1 ≤ EY/X ≤ 1)
indicând intensitatea mai mare sau mai mică a acestei legături.
Analiză financiară aprofundată 243

În analiza financiară elasticitatea, denumită coeficient de levier, îşi


găseşte o largă aplicabilitate având mai multe utilizări, după cum urmează:
A. Pentru estimarea gradului de risc economic şi financiar
Riscul economic (de exploatare) decurge din fluctuaţiile rezultatului din
exploatare la variaţia volumului de activitate al întreprinderii şi poate fi evaluat
prin Coeficientul Levierului de Exploatare (CLE) ce exprimă sensibilitatea
rezultatului din exploatare la variaţia volumului vânzărilor:
Δ Re xp / Re xp I Re xp − 100 Δr Re xp
CLE = E Re xp / q = = = .
Δq / q I q − 100 Δrq
Riscul financiar (de capital) depinde de modul de finanţare a activităţii şi
se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului din
exploatare şi poate fi evaluat prin Coeficientul Levierului Financiar (CLF):
ΔRnet / Rnet IRnet − 100 ΔrRnet
CLF = ERnet / Re xp = = = .
Δ Re xp / Re xp I Re xp − 100 Δr Re xp
B. În analizele previzionale (prospective)
Analizele previzionale vizează viitorul şi operează cu variabile incerte,
estimate pe baza prelungirii în viitor a tendinţei trecutului, în ipoteza menţinerii
aceloraşi condiţii şi relaţii de dependenţă între variabile.
În această ipoteză, prin intermediul elasticităţii funcţiei Y calculate pe
baza datelor din perioada precedentă, având în vedere variaţia estimată (ΔrX) a
factoruluiX, se poate estima creşterea (ΔrY) în perioada următoare:
Y2
ΔrY = Ey/x · ΔrX = ⋅ 100 − 100 (%),
Y1
de unde rezultă valoarea estimată Y2:
Y1
Y2 = ⋅ (E y / x ⋅ ΔrX + 100) .
100
C. În calculele de optimizare, vizând maximul sau minimul unor funcţii:
Stabilirea condiţiilor care asigură optimul unei funcţii Y = f(X) are ca
punct de plecare valoarea elasticităţii funcţiei calculată ca raport între valoarea
marginală şi valoarea medie:
EY / X = YM / Y .
244 Analiză financiară aprofundată

Valorile elasticităţii (de la zero la infinit) pun în evidenţă următoarele


situaţii privind optimul economic, Y = f(X) = max (min), în următoarele cazuri:

A. Elasticitatea EY/X = 0.
Acest caz corespunde situaţiei în care se înregistrea ză :egalităţile:
a) YM = dY/dX = 0,
de unde rezultă rigiditatea funcţiei în raport cu modificarea variabilei X, sau:
ΔrY Iy − 100
b) = = 0,
ΔrX Ix − 100
de unde rezultă: IY = 100, constanţa funcţiei (Y1 = Y0) fiind consecinţa unui
extrem adică a rigidităţii funcţiei, care nu se mai modifică (∆Y = 0).
Precizarea naturii extremului impune precizarea semnului derivatei de
ordinul doi (±), fiind posibile următoarele cazuri:
d 2Y dYM
a) = < 0 - marginalul funcţiei descrescător, funcţia tinde spre maxim;
dX 2 dX
d 2Y dYM
b) = > 0 - marginalul funcţiei crescător, funcţia tinde spre minim;
dX 2 dX
d 2Y dYM
c) = = 0 - marginalul funcţiei nul, funcţia înregistrează o inflexiune.
dX 2 dX

B. Elasticitatea EY/X = 1
Acest caz corespunde egalităţii dintre valoarea marginală şi valoarea
medie a funcţiei: YM = Y , ceea ce atestă două situaţii:
a) Valoarea medie a funcţiei (Y ) atinge o valoare extremă (maximă sau minimă):
⎛Y ⎞
d ⎜ ⎟ dY ⋅ X − dX ⋅ Y
dY X YM ⋅ X − Y
= ⎝ ⎠ = dX 2
dX = = 0,
dX dX X X2
ceea ce presupune: YM · X = Y, respectiv: YM = Y/X = Y
ΔrY Iy − 100
b) Egalitatea = = 1 , respectiv: IY = IX,
ΔrX Ix − 100
Analiză financiară aprofundată 245

care atestă echiproporţionalitatea celor două variabile.


Egalitatea dintre valoarea medie şi valoarea marginală a funcţiei Y = f(X)
confirmă faptul că analitic în acest moment valoarea medie atinghe un punct
extrem (maxim sau minim), iar geometric, curbele ce reprezinză grafic cele două
valori (medie şi marginală) se intersectează în punctul în care variabila
independentă X are o valoare care minimizează valoarea medie a funcţiei.

C. Elasticitatea EY/X → ∞,
ΔrY Iy − 100
EY / X = = → ∞,
ΔrX Ix − 100
ceea ce presupune constanţa variabilei X: (X1 = X0 ), respectiv: IX = 100,
Funcţia Y = f (X) este infinit elastică în raport cu variabila X, o creştere
nesemnificativă a variabilei X are ca efect o majorare importantă a funcţiei Y.

De exemplu, verificăm condiţiile care asigură relaţiile dintre un indicator


economic (Costurile de producţie) şi factorii de influenţă (volumul fizic al
producţiei şi costul unitar):

Aplicaţia 5: Analiza relaţiei dintre costuri şi volumul producţiei: Ct = f(q)


Folosind datele din aplicaţia 3, se determină relaţiile dintre variabile în
două variante:
1) Varianta creşteri finite:
ƒ Costul mediu: Cm = Ct/q în cele două perioade:
Cm0 = 210/4200 = 50 miilei/b;
Cm1 = 246,4/4400 = 56 mii lei/buc.
ƒ Costul marginal:
CM = ∆Ct/∆q = 36400/200 = 182 mii lei/buc.
ƒ Ritmul de variaţie:
RCt /q = ∆rCt/∆q = (117,33 – 100)/200 = 0,0866
ƒ Elasticitatea-punct:
ECt/q = ∆rCt/∆rq = (117,33 – 100)/(104,75 – 100) = 3,64;
246 Analiză financiară aprofundată

ƒ Elasticitatea-arc:
Ct 1 − Ct 0 246 ,4 − 210
246 ,4 + 210 0 ,0797
ƒ ECt / q = Ct 1 + Ct 0 = = = 3,43 .
q1 − q 0 4400 − 4200 0 ,0232
q1 + q 0 4400 + 4200
2) Varianta creşteri infinitezimale:
ƒ Ajustarea statistică a datelor din tabelul 3 conduce la funcţia:
Ct = f(q) = - 554000 + 182·q
ƒ Costul mediu: Cm = Ct/q = (-554000 + 182·q)/q, în cele două perioade:
Cm0 = 210000/4200 = 50 mii lei/buc;
Cm1 = 246400/4400 = 56 mii lei/buc.
ƒ Costul marginal: CM = dCt/dq = d(-55400 + 182q)/dq = 182 mii lei/buc.
ƒ Ritmul de variaţie: RCt/q = (CM/Ct0)·100 = (182/210000) ·100 = 0,086 %/buc.
ƒ Elasticitatea-punct: ECt/q = cM/cm0 = 182/50 = 3,64.
În concluzie:
1. Costul mediu a crescut cu 6 mii lei/buc. de la 50 la 56 mii lei/buc.(20 %).
2. Costul marginal arată că o unitate (bucată) produsă în plus antrenează cheltuieli
adiţionale de 182 mii lei, ceea ce depăşeşte costul mediu.
3. Ritmul de variaţie arată că majorarea producţiei cu o unitate (bucată) antrenează
creşterea costurilor cu 0,086 %.
4. Elasticitatea arată că majorarea cu 1 procent a producţiei antrenează creşterea
cu 3,64 procente a costului total faţă de perioada 0, costul fiind relativ elastic în
raport cu producţia.
5. Dacă pentru perioada următoare se prevede o creştere a producţiei cu 10 % faţă
de perioada curentă, pe baza Coeficientului de levier (CL = ∆rCt/∆rq = 3,64), se
poate estima creşterea procentuală a costurilor:
∆rCt = CL · ∆rq = 3,64 ·10 % = 36,4 %,
ceea ce permite estimarea mărimii lor la valoarea de:
Ct2 = (100 + 36,4) · Ct1/100 = 1,364 · 246,4 = 336,09 mil. lei, cu o
creştere de 89,69 milioane lei (36,4 %) faţă de perioada curentă, ceea ce confirmă
valoarea elasticităţii ECt/q = 36,4/10 = 3,64, egală cu elasticitatea din perioada
precedentă.
Analiză financiară aprofundată 247

ANEXA 2

Structura diagnosticului financiar

Capitolul 1: DIAGNOSTICUL PERFORMANŢELOR ŞI RISCURILOR


PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE
1.1. Analiza performanţei economico-financiare pe baza Cascadei Soldurilor
Intermediare de Gestiune.
1.1.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind exploatarea.
1.1.2. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rezultatele.
1.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor, structura şi eficienţa lor.
1.3. Analiza rentabilităţii pe baza marjelor şi a ratelor.
1.4. Analiza capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării.
1.5. Analiza şi evaluarea riscurilor pe baza pragului de rentabilitate.

Capitolul 2: DIAGNOSTICUL POZIŢIEI ŞI SITUAŢIEI FINANCIARE


PE BAZA BILANŢULUI
2.1. Bilanţul şi poziţia financiară a întreprinderii.
2.2. Analiza echilibrelor financiare.
2.3. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii.
2.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor: de structură, de finanţare, de
rotaţie, de rentabilitate.
2.5. Analiza relaţiei dintre rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii
financiare. Efectul de levier financiar.
2.6. Analiza şi evaluarea riscului de faliment.

Capitolul 3: CONCLUZII FINALE


3.1. Punctele tari.
3.2. Punctele slabe.
248 Analiză financiară aprofundată

Bibliografie

1. Arcimeles C-H. (d'), Saulquin J.Y., Finance appliqueé - Analyse financière ,


2e édition, Vuibert, Paris, 1998.
2. Ballada S., Coille J. C. Outils et mécanismes de gestion financière, Ed.
Maxima, Paris, 1996.
3. Boulding K. E., Economic Analysis, Vol.I, New-York, 1966.
4. Bowlin O., Martin J., Scott D., Guide to Financial Analysis, Mc. Graw-Hill
Book Company, New-York, 1986.
5. Cohen E., Analyse financière, Ed. Economica, Paris, 1990.
6. Collasse B., Gestion financière de l'entreprise, Ed. P.U.F, Paris, 1991.
7. Depallens G., Jobard J. P., Gestion financière de l'entreprise, 10e édition, Ed.
Sirey, Paris, 1990.
8. Deprez M., Duvant M., Analyse financière, Techniplus, Paris, 1993.
9. Duţescu Adriana, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, Ed: CECCAR, Bucureşti, 2001.
10. Eglem J.Y., Philipps A., Raullet C., Analyse comptable et financière, Ed.
Dunod, Paris, 1986.
11. Erik de La Villeguérin, Dictionnaire fiduciaire financier, La Villeguérin
Editions, Paris, 1991.
12. Foster G., Financial Statement Analysis, Prentice-Hall, New- York, 1986.
13. Frois G. Abraham, Economie Politique, 2e éd., Ed Economica, Paris,1984.
14. Goffin R., Analyse microéconomique, Ed.Dalloz, Paris, 1993.
15. Granier R., Giran J.P., Analyse économique, Ed. Economica, Paris, 1984.
16. Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., Analiza economico-financiară, ed. II-a,
Ed. Economică, Bucureşti, 1999.
17. Keiser Anne-Marie, Gestion financière, E.S.K.A., Paris, 1998.
18. Langlois G, Mollet M., Analyse comptable et financière, Editions Foucher,
Paris, 1992.
19. Lecaillon Jacques, Analyse microéconomique, Ed. Cujas, Paris, 1993.
Analiză financiară aprofundată 249

20. Levy A., Management financier, Ed. Economica, Paris, 1993.


21. Mailler J., Remilleret M., Analyse financière de l'entreprise, CLEF, Paris,
1986.
22. Mollet Michèle., Choisir et construire son tableau de financement, Editions
Foucher, Paris, 1992.
23. Pappas J L., Hirschey M., Managerial Economics, New-York, 1983.
24. Petrescu Silvia, Diagnostic economic financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004.
25. Peyrard Josette, Analyse financière. Vuibert gestion, Paris, 1993.
26. Pilverdier-Latreyte Josette, Finance d'entreprise, Ed. Economica, Paris, 1993.
27. Richard J., Analyse financière et audit des performances, La Villeguérin
Editions, Paris, 2e edition, 1993.
28. Samuelson P., Foundations of Economic Analysis, New-York, 1955.
29. Ternisien M., Comprendre l'entreprise par les flux, La Villeguérin Editions,
Paris, 1990.
30. Teulié J., Analyse financière de l'entreprise, Ed. Cujas, Paris, 1992.
31. Thibaut J. P., Le diagnostic d'entreprise, Ed. Dunod, Paris, 1990.
32. Vintilă Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2000.
33. Yadolah Dodge, Mathématiques de base pour économistes, Editions EDES
CH-2000 Neuchâtel, 1987.
34. *** Ministerul Finanţelor, Sistemul contabil al agenţilor economici, Ed.
Economică, Bucureşti, 1994.
35. *** Ministerul Finanţelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, Ed. Economică, Bucureeşti, 2001.
36. *** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.94/2001 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate.
37. *** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.306/2002 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile simplificate armonizate cu directivele europene.