FIAR DE LUMIN

De Pablo Neruda
n nesfrirea mea nesigur, eu sunt
o fiar de lumin, ncolit
de frunzele i de greeala sa:
pdurea-i deas; semenii mei trec
pe-aici, foind, se-ntorc sau rtcesc;
eu m retrag n vremea-aceasta nsoit
de garda mie azi de timp impus:
tlzuiri de mri i atrii nopii.
E larg; puin e, rar i este totul.
De ochii muli vzui de ochii mei,
de-attea srutri pe gura mea,
de-atta fum ce mi-a-necat gtlejul
din trenurile de odinioar:
attea gri btrne, fr mil,
i colb din librrii fr de numr,
eu omul, muritor, am obosit
de ochi, de srutri, de fum, de drumuri,
de cri mai ndesate ca pmntul.
Acum, n miez de codru rtcit,
vuiet duman aud i m-nspimnt
nu de ceilali, ci chiar de mine nsumi,
de convorbirea fr de sfrit,
de corul ce cnta mereu cu noi
i tlcurile sure ale vieii.
Pentru c-odat, pentru c un glas,
doar o silab, clipa de tcere,
ori zvonul ne-ngropat al unui val
m-aaz fa-n fa cu-adevrul,
i nu mai e nimic de tlmcit,
nici de vorbit, cci asta era totul:
i porile pdurii s-au nchis,
colind soare deschiznd frunziuri,
se-nal luna precum rodul alb,
i omul mpcat accept soarta.