Mihail Sadoveanu
Apreciat ca scriitor incomparabil, Stadoveanu a fost de fapt comparat cu
aproape toti scriitorii lumii. Tonul l-a dat, ca de obicei, G. Calinescu: El are
realismul unui Balzaac si melancolia unui romantic. La inceputurile sale,
prozatorul era, cel putin, raportat la contemporanii imediati, ori la scriitori ce lar fi putut influenta. Mai tarziu analogiile au devenit retorice. O explicatie a
acestui interesant fenomen trebuie sa tina cont de imprejurarea ca marele
scriitor, printre cei mai de seama ai literaturii noastre, nu mai este simtit, dupa
primul razboi mondial, adica tocmai atunci cand isi scrie cartile fundamentale,
contemporan cu contemporanii lui. Nu e romancier, intr-o epoca in care romanul
acapareaza proza. Este, cum spune Paul Georgescu, un scriitor de tip arhaic,
epopeic, mitic si tragic, intr-un moment in care romanul e psihologist,
intelectualist, experimental si autobiografic. Nu pare a participa la nici una din
tendintele innoitoare ale prozei moderne. Are o viziune romantic-paseista asupra
lumii, fiind un contemplator ce tinde spre impacarea conflictelor reale prin
meditatie. Lucrurile se cuvin privite mai indeaproape. Debutand in 1904,
Sadoveanu se afla in toata pima perioada a literaturii sale sub inraurirea prozei
secolului al XIX-lea. O parte din surse le-a indicat el insusi, altele sunt si ele
vizibile cu ochiul liber: daudet, Maupasant, Zola, Dickens, Turgheniev,
Sienkiewicz. Continua deci linia realismului descriptiv. Din liteartura romana,
modelele sunt Neculce, Creanga, povestitorii populari anonimi, I.L. Caragiale,
Vlahuta, G. Sion, N. Gane si Duiliu Zamfirescu. In 1928, literatura insasi se
schimbase foarte mult, la noi ca si pretutindeni, razboiul sapand un abis intre
doua lumi. Secolul al XIX-lea se sfarseste de fapt in marasmul razboiului.
Problema este daca evolutia lui Sadoveanu poate fi privita in sensul evolutiei
artistice generale. Impresia aproape unanima a fost ca nu. El continua sa para
mai legat de Anatole France decat de Proust si Gide, de mostenirea
romantismului si a naturalismului decat de Thomas Mann si de Hermann Hesse,
ca sa nu mai vorbim dee Kafka, Musil, Virginia Woolf, Malraux sau Camus.Si
totusi Sadoveanu e mai tanar cu cativa ani decat primii, iar o parte din opre ii
apar impreuna cu acelea ale ultimilor: Baltagul in acelasi an cu Calea
Regala, primul volum din Fratii Jderi este din anul Omului fara insusiri, iar
al treilea din anul Jocului cu margelele de sticla. Dintre romani, Sadoveanu
este contemporan cu patru generatii de prozatori: cu toti supravietuitorii
secolului al XIX-lea si cu toti reformatorii prozei noastre in secolul XX. Este el
insusi un supravietuitor sau un reformator? Tematic, o parte din opera lui
Sadoveanu se inspira din viata moderna. El a scris un numar destul de mare de
romane (Oameni din luna; Venea o moara pe Siret; Locul unde nu s-a
intamplat nimic; Pastele Blajinilor; Cazul Eugenitei Costea; Morminte
etc.) ce pot fi numite cu un termen de azi, de actualitate, chiar daca valoarea lor
este sub aceea a romanelor istorice ori a povestirilor. Intaiul lucru ce se observa
in ele este neaderenta sufleteasca a autorului la societatea industriala, la
capitalism. O anume tendinta de retragere in natura si in trecutul legendar le
caracterizeaza ca raspuns al lui sadiveanu la criza valorilorprin care epoca lui
trecea. Daca intr-o parte al publicisticii accentul se pune, cu luciditate, pe
necesitatea innoirilor economico-sociale, in romane scriitorul pare preocupat de
efectele degradante ale acestor innoiri. El ne apare sfarsit intre sentimentul
progresului si nostalgie. Zguduit de transformare prea rapida a lumii o refuza
aproape instinctiv. Majoritatea acestor romane sunt, tematic, romane ale
sfarsitului de veac. Paseismul unora din scrierile sadoveniene a fost criticat si
dintr-un alt punct de vedere. In Istoria civilizatiei romane moderne, E.
Lovinescu a lasat sa se inteleaga ca literatura lui Sadoveanu ar fi lipsita de
intelectualitate. Ulterior, comentatorii au nuantat aceasta afirmatie, recunoscand
la Sadoveanu personaje de mare intelectualitate si o filosofie ce consta in
supunerea individului la legea generale, in aerul de fatalitate melancolica, in
tendinta catre impacare si ridicarea impotriva zbuciumului societatii moderne a
unei ordini esential senine. Divortul intre individ si societate este contracarat la
Sadiveanu de utopia unei umanitati redevenita omogena. Este vorba deci in
opera lui de incercarea de a sugera o stabilitate, acolo unde totul se transforma, o
unitate, aolo unde nu e decat ruptura, o evolutie in afara de timp, acolo unde
timpul revolutioneaza in fiecare clipa mediul fizic, societatea, gandirea,
imaginatia si arta. Eroul lui Sadoveanu nu este insul bantuit de neliniste,
perpetuu revoltat, al unei parti din proza moderna, ci omul simplu, supus legilor
tribului si impacat cu sine.
