Sunteți pe pagina 1din 16

Creierul-partile componente,functii

Structura
Bulbul rahidian
Bulbul rahidian reprezinta segmentul inferior al
encefalului
si
continuarea
maduvei
spinarii.Lungimea e de aproximativ 3 cm,greutatea
6-7 g.Este format ca si maduva spinarii din
substanta alba si substanta cenusie.Leziunile
bulbului rahidian pot duce la moarte in legatura cu
blocarea centrului respirator si a celui
cardiovascular.In bulbul rahidian se intretaie
diverse cai nervoase ce leaga encefalul cu maduva
spinarii.

Puntea lui Varolio(protuberanta)


Este portiunea mijlocie a trunchiului cerebral - o
banda transversal de 3cm.Prin acest segment al
creierului trec caile intre scoarta cerebrala si
neocerebel.In activitatea puntii un rol important il
detin emisferele cerebrale.

Cerebelul(creierasul mic)
Se gaseste in imediata apropiere a bulbului
rahidian.Este format din doua emisfere cerebeloase
unite intre ele prin vermus.E format din substanta
alba si substanta cenusie.Activitatea cerebelului
este coordonata de emisferele cerebrale.

Creierul mijlociu(mezencefal)
Segment cuprins intre punte si diencefal este partea
componenta a trunchiului cerebral.Este format din
pedunculii cerebrali situati ventral si lama
cvadrigemina situate dorsal.Mezencefalul este
strabatut de caile de conducere si de asociatie.In
componentul lui intra un sir de nuclee.

Creierul intermediar(diencefalul)
Este situat intre mezencefal si emisferele
cerebrale.Partile componente ale diencefalului
sunt:
epitalamus
talamus
metatalamus
hipotalamus
subtalamus

Functiile
Bulbul rahidian indeplineste doua functii de
baza:
functia reflexa-coordonatoarea unor
functii vitale foarte importante datorita
centrilor reflexi.
functia de conducere-este determinata
de faptul ca prin bulbul rahidian trece
impulsatia nervoasa ascendenta(de la
maduva spinarii la encefal)si
descendenta(de la encefal la maduva
spinarii)
Deoarece structural Puntea lui Varolio putin ce
se deosebeste de bulbul rahidian,ea
indeplineste respective aceleasi functii:reflexa
si de conducere.
Centrii nervosi ai puntii sunt:
centrul de reglare a contractiilor
muschilor faciali;
centrul de masticatie;
centrul de reglare a glandelor
sudoripare si sebacee din regiunea
gitului;
coordoneaza miscarile
reglarea echilibrului corpului in spatiu
mentinerea tonusului muscular
influenteaza asupra functiilor
vegetative ale organismului
Functia reflexa tine de centrii nervosa
localizati in acest segment al
creierului.Principalele reflexe sunt:
reflexul pupilar
reflexul static si statokinestic

Reflexe

Reflexul-reactia de raspundere
automata a organismului la
factorii excitanti.Scoarta
cerebrala coordoneaza o serie de
reflexe.

Reflexe neconditionate

Reflexe conditionate

sunt ereditare
le primim odata cu nasterea
se mentin toata viata
sutn inconstiente
sunt coordonate de
componentele S.N.C

nu sunt ereditare
le dobindim pe
parcursul vietii
pot sa dispara in timp
sunt individuale
sunt coordonate numai
la scoarta cerebrala

Analizatorii.Segmentele analizatorului
Analizatorii - sisteme care au rolul de a recepiona, conduce i transforma n senzaii specifice
excitaiile primite din mediul extern sau intern. Ei contribuie la realizarea integrrii organismului
n mediu i la coordonarea funciilor organismului. Analizatorii sunt sisteme morfologice care: sesizeaz prin receptori specifici, modificrile din mediul extern i intern, ce acioneaz asupra
organismului; - conduc impulsurile nervoase n ariile corticale corespunztoare; - realizeaz
analiza i sinteza impulsurilor nervoase determinnd formarea de senzaii specifice; - au un plan

unic de organizare, fiecare fiind alctuit din trei segmente:periferic (receptor), intermediar (de
conducere) i segmentul central.
Segmentul periferic - receptorul
- reprezentat prin structuri specializate i integrate n organele de sim; - stimulat de variaia unei
forme de energie determin formarea potenialului de receptor i, n final a celui de aciune
(influxul nervos) ce se propag n segmentul urmtor.
Segmentul intermediar - de conducere
Este format din ci directe-sunt ci nervoase specifice, cu sinapse puine, prin care impulsurile
nervoase sunt conduse rapid i se proiecteay n ariile corticale, n zone specifice; - ci indirectesunt ci nervoase nespecifice, ce aparin sistemului reticular activator ascendent cu sinapse multe
i prin care impulsurile nervoase sunt conduse lent, n ariile corticale, unde se proiectez difuz i
nespecific.
Segmentul central
Este reprezentat prin doua tipuri de arii corticale aria cortical primar, unde se proiecteaz
fibrele cii de conducere; - aria cortical secundar conectat cu aria primar.

Analizatorul cutanat.Structura
Analizatorul cutanat are rol in integrarea organismului in mediu si in apararea activa, prin
reactiile adaptative generate pe baza excitatiilor prelucrate de SNC si transformate in senzatii
tactile, termice si dureroase.Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral
suprafata organismului si se continua cu mucoase la nivelul orificiilor. Pielea este constituita din
trei straturi: epiderm, derm si hipoderm. Epidermul este un tesut epitelial pluristratificat
cheratinizat. In stratul bazal se afla melanocite, care secreta melanina, cu rol n pigmentarea
pielii. Acesta nu este vascularizat, hranirea lui fcndu-se prin osmoz. Dermul este un tesut
conjunctiv dens. La contactul cu membrana bazala prezinta papile dermice. Stratul profund este
cel mai rezistent datorita fibrelor de colagen, reticulina si elastice prezente aici.Papilele
dermice sunt niste ridicturi tronconice, fiind evidente la nivelul degerelor. Acestea
dau amprentele digitale, utilizate in criminalistica, reprezinta imaginea dispunerii papilelor
dermice digitale, caracteristice fiecarui individ. Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, cu
grupuri de adipocite. Depoziteaza trigliceride, rezerva de grasime subcutana a
organismului.Vascularizatia este mai densa in stratul papilar al dermului si in portiunea
subdermica.In piele se afla productiile acesteia: parul cu muschii erectori, glandele sebacee si
sudoripare, precum si receptorii sensibilitatilor cutanate specifice.

Functiile pielii sunt: functia de protectie impotriva agentilor externi, de excretie (prin glandele
sudoripare), de termoreglare (prin vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie sudorala),
de depozitare a lipidelor si functia de organ de simt, prin receptorii pe care ii contine.
Sensibilitatea tactila fina, epicritica sau de atingere, este determinata de excitanti care produc
deformari usoare ale tegumentului. Sensibilitate tactila mai pronuntata prezinta zonele paroase,
pulpa degetelor si buzele.
Sensibilitatea tactila presionala este determinata de apasare, iar receptorii specifici sunt
situati in profunzimea tegumentului.
Doua sau mai multe excitatii tactile aplicate simultan sunt receptionate numai daca distanta
dintre punctele excitate este suficient de mare. Fenomenul poarta numele de discriminare
tactila.Sensibilitatea termica este neuniforma pe suprafata tegumentului. Receptorii pentru rece
sunt mai numerosi decat cei pentru cald. Intensitatea senzatiei depinde de marimea suprafetei
excitate si de diferenta de temperatura dintre tegument si excitant.Sensibilitatea
dureroasa, determinata de excitanti care produc leziuni celulare, se manifesta mai intens la
nivelul degetelor, buzelor si varfului limbii. La durerea tegumentara se manifesta o mare
capacitate de discriminare, deoarece aceeasi zona a pielii poate fi inervata de mai multi neuroni.
Durerea viscerala poate fi determinata si de distensia unui organ. Algoreceptorii sunt mai rari in
viscere, motiv pentru care durerea viscerala nu se poate localiza precis.Datorita conducerii pe
aceleasi cai medulare a sensibilitatilor dureroase somatice si viscerale, durerea somatica este
insotita de reactii vegetative (accelerare a ritmului cardiac, secretie sudorala), iar durerea
viscerala este insotita de reflexe somatice (contractia musculaturii abdominale).

Structura pielii
Pielea constituie un nveli nentrerupt care se continu la nivelul marilor orificii (gur, nas,
etc.) cu o semimucoas (parial keratinizat) i care, n interiorul cavitilor respective, devine o
mucoas propriu-zis. Pielea reprezint o suprafa receptorie extrem de vast, care asigur o

sensibilitate divers, protejeaz corpul de leziuni mecanice i microorganisme, particip la


secretarea unor produse finale ale metabolismului i ndeplinete de asemenea un important rol
de termoregulaie, execut funciile de respiraie, conine rezerve energetice, leag mediul
nconjurtor cu tot organismul. Suprafaa pielii nu e uniform, pe ea fiind prezente orificii, cute
i proeminene.
Orificiile sunt de 2 tipuri: unele sunt mari, conducnd n cavitile naturale (gur, nas etc.) iar
altele sunt mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele rspund fie
foliculilor piloi (din acestea rsar fire de pr), fie glandelor sudoripare ecrine (porii). Toate
orificiile, dar mai ales cele mari, precum i cele foliculare, sunt intens populate de microbi,
fenomen ce explic frecvena mare a foliculitelor. Orificiile foliculare reprezint totodat i locul
unde absorbia percutanat a apei, electroliilor, medicamentelor (unguente, creme etc.) i altor
substane, este maxim.Cutele pielii sunt de 2 feluri: congenitale (sau structurale) i funcionale,
ultimele aprnd odat cu mbtrnirea i scderea elasticitii.
Cutele structurale sunt fie cute mari (plica axilar, inghinal etc.), fie microcute.
Cutele mari au unele particulariti fiziopatologice ca: umiditatea mai mare fa de restul pielii,
un pH alcalin sau neutru, pilozitate mai accentuat. Datorit acestor caractere, ele pot prezenta
unele mbolnviri specifice ca: micoze, fisuri, intetrigo etc.
Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toat suprafaa pielii reunind orificiile porilor; ele
determin astfel mici suprafee romboidale, care constituie expresia unei elasticit i normale.
Aceste microcute dispar la nivelul cicatricelor, n strile de atrofie epidermic sau de scleroz
dermic (sclerodermice). La nivelul palmelor i plantelor microcutele sunt aezate n linii arcuate
dispuse paralel, realiznd amprentele, cu caractere transmisibile ereditar, importante pentru
identificarea juridic a individului. Crestele dintre cute, dispuse de asemenea n linii paralele,
prezint pe ele orificiile porilor sudoripari.
Cutele funcionale se constituie ca urmare a scderii elasticitii cutanate i a contraciilor
musculare (riduri).
Culoarea pielii depinde de:
cantitatea de pigment melanic care confer nuane de la pielea alb (lipsa pigmentului),
pn la cea neagr (excesul de melanin). Cantitatea de melanin este determinat
genetic, dar variaiile culorii pielii, dup latitudinea geografic (de la pol la ecuator),
arat i o adaptare. Melanina variaz ntre anumite limite i n funcie de expunerea la
razele ultraviolete.
gradul de vascularizaie capilar determin nuana roz-roie. Vascularizaia mai
abundent a feii produce i anumite particulariti morbide regionale: bolile congestive
ale feii sunt mai numeroase. Culoarea pielii depinde i de cantitatea de hemoglobin
(paloarea n anemii). Pielea copiilor mici este bogat vascularizat i mai sub ire, motiv
pentru care e roz.
grosimea pielii influeneaz culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subire i e roz,
pielea de pe palme i plante are o culoare glbuie datorit stratului cornos (keratinei) mai
ales n condiii de hiperkeratoz. Abundena keratohialinei (strat granulos) confer pielii
o culoare alb.
Mucoasele sunt mai subiri dect epidermul; keratina, keratohialina i melanina, n mod normal,
la acest nivel, lipsesc, astfel c ele sunt transparente, permind s se perceap vascularizaia din
profunzime, de unde culoarea lor roie.n strile leucoplazice (leucos=alb) apare keratina i
keratohialina i suprafeele morbide devin albe i mai rugoase.Pigmentogeneza copiilor sub 1 an
este deficitar i acomodarea lor la razele solare e deficitar, la ei aprnd mai uor arsurile

actinice, dup expuneri la soare sau raze ultraviolete.Suprafaa pielii, la un om matur i talie
mijlocie, e de 1,5-1,8 m2. Greutatea ei total corespunde la circa 20% (n medie 14-16 kg), din
care circa 15% reprezint hipodermul (cu variaii largi n raport cu corpolena), circa 5% de derm
i sub 1% de epiderm.
Grosimea pielii variaz dup regiuni: e subire pe fa, frunte, genitale, este mai groas pe
toracele anterior, abdomen i marile pliuri. Grosimea crete la spate i pe suprefe ele extensorice
ale membrelor, cea mai groas e la palme i tlpi. Dintre straturile pielii epidermul e cel mai
subire (ntre 0,03 i 1 mm), dermul este mai gros (are ntre 0,5-0,8 mm la fa, 2 mm pe torace i
2,5), iar hipodermul are variaii mari regionale.
Elasticitatea pielii se datoreaz, n primul rnd sistemului fibrilar dermic i mai ales fibrelor
elastice. Datorit lor pielea e depresibil. La elasticitatea ei contribuie i paniculul adipos, ai
crui lobuli grsoi, nvelii ntr-un esut conjunctivo-elastic, funcioneaz ca nite mingi
minuscule de cauciuc ce se deprim la apsare, dup care ns revin la forma anterioar.
Elasticitatea scade cu vrsta i dispare n strile edematoase sau de scleroz cutanat. Datorit
elasticitii, plgile devin mai mari dect suprafaa secionat, iar excizatele de piele (grefele)
mai mici dect suprafaa prelevat.
Mobilitatea pielii este variabil: fa de planurile profunde este uor mobilizabil la fa, torace,
membre, penis i puin mobilizabil la nivelul palmelor, tlpilor, pe pavilioanele urechilor i pe
aripile nazale. Ea scade n procesele de scleroz (cicatrici, scleroze secundare, sclerodermii
eseniale).

Analizatorul vizual
Simtul vazului, alaturi de simtul auditiv si cel kinestezic, are rol important in
orientarea constienta in spatiu si in mentinerea echilibrului corpului. Vederea
furnizeaza peste 90% din informatiile asupra mediului inconjurator si are o
importanta fiziologica considerabila nu numai in diferentierea luminozitatii,
formei si culorilor obiectelor, dar si in mentinerea tonusului cortical,
atentiei.Analizatorul optic este alcatuit din receptorul vizual, calea optica si
centrii corticali de analiza si sinteza a informatiilor vizuale.
Segmentul periferic
Ochiul este un organ pereche format din globul ocular si organele anexe
globului ocular; el este asezat in orbita si are o forma mai mult sau mai putin
sferica, putin turtit de sus in jos (diametrul vertical este de cca 23 mm, iar cel
antero-posterior este de 25 mm - acesta numit si axul anatomic al ochiului,
poate avea variatii mai mici sau mai mari si poate influenta functionarea
ochiului.
Segmentul de conducere
- calea infrageniculata, constituita din proto- si deutoneuronii retinieni care
ajung pana la corpii geniculati externi din metatalamus si
- calea suprageniculata, reprezentata de axonii neuronilor din corpii
geniculati externi (drept si stang) = al III-lea neuron, care va proiecta
informatiile de la retina pe scoarta cerebrala.

Segmentul central
Este reprezentat de ariile corticale unde informatiile sunt transformate in
senzatii
specifice
dupa
procese
de
analiza
si
sinteza.
Globul ocular este invelit, de la locul de patrundere a nervului optic pana
aproape de cornee, de o membrana conjunctiva, fibroasa, numita capsula
Tenon; intre aceasta si peretele osos orbitar exista o masa de tesut adipos cu
rol protector.Globul ocular este format din trei tunici suprapuse (tunica
externa, mijlocie si interna), care intregescperetele globului, si trei medii
transparente
cuprinse
in
interiorul
acestuia: umoarea
apoasa,
cristalinul sicorpul vitros.Tunica externa este fibroasa si alcatuita
din sclerotica si cornee; prima este o membrana alba, dura si opaca, care
prezinta in partea sa posterioara o regiune perforata, prin care ies fibrele
nervului optic, numitalama ciuruita, iar in partea anterioara se continua cu
corneea - o membrana epitelial-conjunctiva transparenta.Tunica mijlocie
(tunica vasculara) este reprezentata de coroida, corpul ciliar si iris.

Coroida, de culoare bruna-negricioasa, in structura sa predomina vase


sanguine si celule pigmentare; are rol trofic in special pentru retina si
contribuie la formarea camerei obscure.
Corpul ciliar (zona ciliara) se compune din muschiul ciliar si procesele
ciliare.
Irisul este o membrana circulara care continua tunica mijlocie in partea
anterioara a globului ocular; el prezinta la mijloc un orificiu circular
- pupila. Rolul irisului se manifesta prin:
Regiunea posterioara, retina propriu-zisa sau retina optica, prezinta pata
galbena exact la capatul posterior al axului vizual al ochiului, unde se
formeaza imaginile cele mai clare, si papila optica (punctul orb) - o regiune
circulara asezata mai jos, unde se afla punctul de convergenta al tuturor
fibrelor nervoase care formeaza nervul optic. Retina optica fotoreceptoare,
acopera 2/3 din suprafata posterioara a coroidei.
Retina optica are o structura complexa, formata din zece straturi de celule,
dintre care stratul al doilea (extern) este structurat din celulele vizuale cu
conuri si cu bastonase, denumite astfel dupa forma conica sau cilindrica a
segmentului lor extern.

Celulele cu bastonase, aproximativ 125-130 milioane sunt mai numeroase


la periferie ,mai putine in pata galbena si lipsesc din fovea centralis (zona cu
acuitate vizuala maxima).Pigmentul fotosensibil al acestora este rodopsina.
Celulele cu bastonase asigura vederea la lumina slaba,vederea nocturne.In
afara de cornee, globul ocular mai prezinta trei medii refringente:
Cristalinul - un organ lenticular biconvex, situat inapoia irisului; este cel
mai important in mecanismul dioptric. El este alcatuit din fibre
conjunctive elastice, drept pentru care se poate deforma usor si permite
astfel clarificarea imaginii prin procesul de acomodare.
Umoarea apoasa este un lichid incolor, perfect transparent, care umple
camerele anterioara si posterioara ale ochiului, delimitate de fata
posterioara a corneei, de iris si cristalin.
Corpul vitros este reprezentat de o substanta gelatinoasa care ocupa tot
spatiul cuprins intre partea posterioara a cristalinului si peretele globului
ocular. Aceasta substanta gelatinoasa prezinta la exteriormembrana
hialoida, iar la interior umoarea sticloasa.

Analizatorul auditiv
O ureche este un organ folosit de un animal sau om pentru a detecta sunete. Termenul se poate
referi la ntreg sistemul responsabil pentru colectarea i procesarea primitiv a sunetului
(nceputul sistemului auditiv), sau doar la partea vizibil a acestuia. Nu toate animalele au urechi
n aceai zon a corpului.
Urechea extern este partea extern a urechii. Partea vizibil a urechii,
numit pavilion sau conc auricular, capteaz undele sonore din aer i le transmite prin canalul
auditiv spre urechea interioar. Multe mamifere pot s-i mite pavilionul pentru a-i concentra
auzul ntr-o anumit direcie, la fel cum fac cu ochii. Oamenii i-au pierdut aceast abilitate.
Trecnd prin canalul auditiv, undele sonore pun n micare membrana timpanic aflat pe
intrarea urechii medii.
Urechea medie este delimitat spre exterior de membrana timpanic. n cavitatea acesteia se afl
trei oscioare, fiecare dintre ele cu o form caracteristic (ciocna, nicoval, scri).
Mamiferele sunt unicele fiine care au trei oase n ureche. Nicovala (incus) i scria (stapes)
provin din oasele maxilarului, i permit o detecie mai delicat a sunetului.
Vibraiile membranei timpanice se transmit mai nti la ciocna, apoi la nicoval i scri , iar
de acolo la fereastra oval, situat la limita dintre urechea medie i cea intern.
Oscioarele transmit vibraiile prin membrana ferestrei ovale n fluidul din urechea interioar.
Urechea medie este cavernoas. Dac animalul ajunge ntr-un mediu cu altitudine ridicat, sau
sare n ap, se va stabili o diferen de presiune ntre urechea medie i mediul nconjurtor.
Aceast presiune expune timpanul la riscul de a se sparge dac nu este depresurizat. Acesta este
unul dintre rolurile trompei lui Eustachio, prin intermediul creia urechea medie comunic cu
cavitatea nazal (faringe).

Urechea intern cuprinde att organul de auz (cochilia sau melcul), ct i aparatul vestibular, un
organ de echilibru format din trei canale semicirculare i vestibul.Cochilia este o cavitate
umplut cu endolimf, un lichid fluid care primete undele sonore transmise din aer prin urechea
extern i medie. Cochilia are o form spiralat i conine membrana bazilar, a
crei rezonan este diferit pe lungimea sa, depinznd de frecvena undelor sonore. La suprafaa
membranei bazilare se afl un strat celular cunoscut sub numele de organul lui Corti, care este
format din celule senzoriale (cili). Vibraiile care trec prin canalul cochiliar pun n micare
membrana bazal i cea tectorial, care vor aciona asupra cililor (celule senzoriale). Din aceste
celule vor porni semnalele ctre creier, unde acestea din urm vor fi transformate n senza ii
auditive.

Analizatorul gustativ
Analizatorul gustativ are rolul de a informa asupra calitii alimentelor introduse n gura, dar intervine i
n declanarea reflex necondiionat a secre iei glandelor digestive. Segmentul periferic al analizatorului
gustativ este format de corpusculi gustativi care se regsesc n grosimea epiteliului lingual i
bucofaringian. Mucoasa lingual este o membran de culoare roz alctuit din epiteliu pavimentos
stratificat i corion, n care se afl forma iuni caracteristice numite papile linguale. Denumirea acestora
este legat de forma pe care o au:
Papilele calciforme, n numr restrns (7-11), sunt cele mai mari papile gustative i se gsesc la
baza limbii, sub forma literei V, cu deschidere spre vrful limbii. Papila calciform este alctuit
dintr-un mamelon cilindric n jurul cruia se afl un an perimamelonar i un caliciu care
nconjoar anul perimamelonar. n pereii anului perimamelonar, ai mamelonului i ai
caliciului se afl formaiuni specializate pentru perceperea excita iilor gustative numite corpusculi
gustativi.
Corpusculul gustativ are form ovoid. Vrful su comunic cu an ul perimamelonar printr-un canal
gustativ. Baza corpusculului gustativ e aezat pe membrana bazal a epiteliului. Corpusculul gustativ
conine celule de susinere i celule senzoriale. Celulele senzoriale au la vrf un cil gustativ care iese prin
canalul gustativ n anul perimamelonar. La baza celulelor senzoriale se gsesc termina iile aferente ale
nervilor gustativi. ntre celulele gustative se gsesc celulele de susinere.
Papilele fungiforme se afl pe vrful i pe marginile limbii. Au forma unor ciuperci, prezentnd
la vrf o umfltur numit cap sprijinit pe o poriune subire numit pedicul. Faa superioar a
capului conine corpusculi gustativi.
Papilele foliate sunt reprezentate prin nite lame paralele, asemenea foilor unor cr i. Ele se
gsesc n posterior i pe marginile limbii avnd pe suprafa a lor corpusculi gustativi.

Papilele filiforme sunt alctuite dintr-o parte central care se desface la vrf n mai multe
firioare. Au rol numai n sensibilitatea general a limbii, lipsindu-le corpusculii gustativi.
Mucoasa lingual prezint i glande mucoase, care se deschid n an urile circulare ale papilelor,
avnd rol deosebit n funcia gustativ.
Segmentul intermediar (calea gustativ) este constituit dintr-un releu cu trei neuroni senzitivi:
primul, situat n ganglionii nervoi ai nervilor faciali, glosofaringian i vag; al doilea, situat n
nucleul tractului solitar din trunchiul cerebral; al treilea, situat n talamus. Axonii primului neuron
mprumut calea nervilor menionai iar axionii celui de-al doilea neuron nso esc lemnisculul
medical.

Analizatorul motor
Analizatorul kinestezic (motor) are rol important n reglarea tonusului muscular, n funcia locomotorie
i percepia forei.Pentru o bun desfurare a organismului uman este necesar o permanent informare a
SNC (sistem nervos central) asupra poziiei corpului, a diferitelor segmente ale corpului i a gradului de
contracie a muchilor, informaiile fiind furnizate de receptorii aparatului vestibular, receptori vizuali i
cutanai dar i de receptorii specifici care se afla n aparatul locomotor (proprioceptori).
Receptorii analizatorului kinestezic sunt situa i n:
muchi (striai)
tendoane
periost (membran osteogen)
articulaii
ligamente

Rolul ochiului
Ochiul este un organ a crui principal funcie este cea de a detecta lumina. Se compune dintr-un
sistem sensibil la schimbrile de lumin, capabil s le transforme n impulsuri nervoase. Ochii
cei mai simpli nu fac altceva dect s detecteze dac obiectele din jur sunt luminate sau obscure.
Cei mai compleci folosesc la percepia vizual.
Ochii compui se gsesc la artropode (insecte i animale similare)[1] i sunt formai din mai muli
ochi simpli care permit formarea unei vederi panoramice n mozaic.La
majoritatea vertebratelor i cteva molute, ochiul funcioneaz prin proiectarea imaginilor pe
o retin sensibil la lumin, de unde se transmite un semnal spre encefal prin intermediul
nervului optic. Ochiul are o form sferic, este umplut de o substan transparent, gelationoas

numit umoare vitroas, are o lentil de focalizare numit cristalin i, adeseori, un muchi
numit iris, care regleaz cantitatea de lumin care intr. Lumina ptrunde prin partea din fa a
ochiului printr-o membran transparent numit cornee, nconjurat de o zon numit albul
ochiului sau sclerotic. n spatele corneei se gsete irisul, un disc colorat (acesta are un caracter
unic pentru fiecare individ). ntre cornee i iris exist un lichid numit umoare apoas. Irisul este
perforat n centru de un orificiu de culoare neagr, denumit pupil. Pentru ca ochiul s nu fie
deteriorat, atunci cnd lumina este foarte puternic, pupila se contract (i prin urmare, se
micoreaz); iar n caz contrar, atunci cnd este ntuneric, pupila se mrete. n continuare,
lumina traverseaz cristalinul, acesta avnd funcia de lentil biconvex, apoiumoarea sticloas,
n final imaginea fiind proiectat pe o membran numit retin. Pleoapele i genele au rolul de
protecie a ochiilor. O membran subire transparent, denumit conjunctiv, cptuete
interiorul pleoapelor i o parte din sclerotic.
n cazul ochiului emetrop (vederea normal), imaginea se formeaz pe retin. Pentru ca razele de
lumin s se poat focaliza, acestea trebuie s se refracte. Cantitatea de refracie depinde n mod
direct de distana de la care este vzut obiectul. Un obiect situat la o distan mai mare necesit
mai puin refracie dect unul situat la o distan mai mic. Cel mai mare procentaj din procesul
de refracie are loc n cornee, restul refraciei necesare avnd loc n cristalin.
Lumina trece prin mediile transparente (cornee, umoare apoas, umoare sticloas) i cristalinul i
formeaz o imagine rsturnat pe retin. Pe retin, celulele specializate transform imaginea n
impulsuri nervoase. Acestea ajung prin nervul optic pn la regiunea posterioar a creierului.
Acesta din urm interpreteaz semnalele printr-un mecanism complex care implic milioane
de neuroni.
Razele de lumin sufer la nivelul ochiului o refracie tripl:
1. razele de lumin i schimb direcia;
2. o refracie are loc la nivelul corneei i cte una pe fiecare fa a cristalinului;
3. imaginea se formeaz pe retin, pe pata galben i este real, mai mic i rsturnat.
Orice deviere de la starea emetrop(vederea normal) reprezint un defect de vedere. Cele mai
des ntlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt:

Diferenele dintre defectele principale de vedere


Miopia este cel mai des ntlnit defect de vedere, aceasta avnd un caracter patologic(apare
la natere) i ia loc atunci cnd globul ocular al ochiului miop este mai mare dect cel al
ochiului normal, imaginea formndu-se n faa retinei. Miopia este corectat cu ajutorul
lentilelor divergente.
Hipermetropia este de asemenea un defect patologic, aceasta ns lund loc mai rar dect
miopia. Globul ocular al ochiului hipermetrop este mai mic dect cel al ochiului normal, n
consecin imaginea formndu-se n spatele retinei. Hipermetropia este corectata cu ajutorul
lentilelor convergente.
Prezbitismul este un defect de vedere care apare de obicei la btrnee, acesta
comportndu-se n acelai mod precum hipermetropia, acesta fiind cauzat de atrofierea
elasticitii cristalinului. Prezbitismul este tratat cu ajutorul unei lentile convergente.
Strabismul are drept cauz slbirea unuia dintre muchii externi ai globului ocular, acesta
fiind corectat prin exerciii de ntrire a musculaturii ciliare.
Cataracta apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vrst naintat, aceasta fiind cauzat
de pierderea treptat a transparenei(opacifierea) cristalinului. n cazul cataractei
congenitale, aceasta este corectat prin secionarea unei poriuni a irisului i a capsulei
cristaliniene ori prin extragerea cristalinului i nlocuirea acestuia cu un cristalin artificial
reprezentat de ctre o lentil biconvex.
Astigmatismul este o boal oftalmologic manifestat printr-o deformare a corneei care
atrage dup sine o refracie defectuoas a razei de lumin n globul ocular. n cazul
astigmatismului, razele de incidenta de lumin alb ce sosesc la ochi sub form de raze
paralele vor suferi un proces intens i inegal de refracie, i prin urmare, cu ct aceast
refracie difereniat va fi mai mare, cu att astigmatismul va fi considerat mai grav.

Sistemul endocrine.Glande.Clasificarea lor


Sistemul endocrin reprezint totalitatea glandelor endocrine ale corpului animalelor. Glandele
endocrine secret hormoni n interiorul corpului, pentru a coordona activitateaorganismului

Funcii de natur endocrin

Particip la meninerea homeostaziei i a echilibrului intern;

Particip la regularea umoral a organismului;

Particip la procesele metabolice ale organismului;

Stimuleaz creterea i dezvoltarea organismului;

Particip la procesul de reproducere (prin stimularea secre iei hormonilor sexuali)

Glandele endocrine sunt unitati functionale formate din mai multe celule care pot secreta hormoni,
localizate in diferite regiuni ale corpului alcatuind sistemul endocrin. Fiecare glanda are o functie
specifica care contribuie la mentinerea echilibrului mediului intern si a supravietuirii organismului
uman.Desi exista si tesut endocrin difuz (ex. : epiteliul gastrointestinal) sunt cateva glande endocrine
majore sau centri de control ai sistemului endocrin : hipofiza, hipotalamusul, suprarenalele, tiroida,
paratiroidele, pancreasul endocrin, testiculele, ovarele si epifiza.
Glanda hipofiza este denumita si "glanda sefa" datorita rolului important pe care il au unii din hormonii
secretati de ea in controlul secretiei celorlalte glande ca si a legaturii directe pe care o are cu centrul de
control al sistemului nervos - hipotalamusul (prin sistemul sanguin port hipotalamo - hipofozar). Hipofiza
este situata intr-o depresiune a osului sfenoid (os component al craniului) numita a turceasca si este
alcatuita din 3 parti : o parte anterioara care secreta sase hormoni peptidici (hormonul de crestere - STH
cu rol important in dezvoltarea oaselor si a cartilagiilor, patru hormoni cu rol in controlul activitatii
glandelor suprarenale - ACTH, tiroida - TRH, ovare si testicule - FSH si LH si prolactina cu rol in
dezvoltarea sanilor si lactatie), o parte intermediara care secreta hormonul melanostimulant (melatonina
este un pigment aflat in celulele pielii si care determina aspectul bronzat al acesteia) si o parte posterioara
care este responsabila de eliberarea in circulatie a hormonilor : vasopresina sau hormonul diuretic
deoarece are rol in absorbtia apei de la nivelul rinichilor, absenta lui duce aparitia diabetului insipid, boala
in care pacientul are o urina foarte diluata si in cantitate mare si oxitocina - hormon care stimuleaza
celulele musculare ale uterului gravid si contribuie la expulzia fatului si care de asemenea determina prin
actiunile lui si ejectia laptelui.
Hipotalamusul, componenta a sistemului nervos central este considerat si glanda endocrina deoarece
secreta hormoni care asigura controlul nervos al hormonilor secretati de hipofiza si implicit si al celor al
altor glande endocrine.
Tiroida, glanda situata in regiunea gatului intre trahee si laringe produce si secreta trei hormoni tiroxina
(T4) si triiodotironina (T3) - importanti pentru cresterea si dezvoltarea normala si armonioasa a
organismului, cu efecte pe metabolismul glucidelor, proteinelor si lipidelor cu producere de energie,
calcitonina fiind cel de-al teilea hormon tiroidian, rolul principal fiind prevenirea cresterilor de calciu
seric peste limita normala.

Paratiroidele in numar de patru, situate la polii lobilor tiroidieni secreta parathormonul - hormonul
metabolismului fosfo-calcic (rol in dezvoltarea osului, dar mai ales in contractia tuturor muschilor extirparea paratiroidelor este incompatibila cu supravietuirea).
Glandele suprarenale, aflate la polul superior al rinichilor produc si elibereaza in circulatia sanguina
numitii hormoni mineralocorticoizi - aldosteronul care retine sodiul in organism, glucocorticoizi cortizolul, important pentru metabolizarea glucidelor, proteinelor si grasimilor, in crestere si dezvoltare,
in apararea impotriva infectiilor, mici cantitati de hormoni sexuali androgeni.
Pancreasul endocrin are rol in reglarea valorilor glucozei sanguine prin hormonii sai insulina (anomaliile
in secretie sau in raspunsul celulelor tinta la actiunile ei duc la diabet zaharat) si glucagonul.
Testiculele secreta hormoni androgeni - testosteronul care determina dezvoltarea si mentinerea
caracterelor secundare masculine (pilozitate, aspect fizic, voce etc.), promoveaza cresterea, participa la
formarea spermei, determina caracterul agresiv si cresterea libidoului.
Ovarele produc hormoni steroizi - importanti in dezvoltarea caracterelor sexuale secundare feminine, in
dezvoltarea si mentinerea functiei reproductive a femeii, estrogenii care actioneaza pe musculatura
uterina, cresc libidoul, scad nivelul colesterolului ceea ce duce la protectie impotriva ateromatozei
vasculare si progesteronii cu rol in dezvoltarea tesutului mamar, a modificarilor endometrului in timpul
ciclului menstrual.
Epifiza secreta melatonina importanta in mecanismul somn - veghe.Dupa cum se poate observa subiectul
este exterm de vast, dereglarile chiar minime ale oricareia dintre aceste glande influentand intregul
organism datorita numeroaselor interrelatii existente astfel incat duc la o simptomatologie extrem de
diversa. Un diagnostic cert in cazul unei eventuale afectiuni endocrine se poate face numai prin
colaborarea medic de familie - medic endocrinolog.

Functiile sistemului endocrine

Tipuri de Tjjdgkjj=ooTTT,MM