IELELE IN MITOLOGIA ROMANEASCA

2 Votes

Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in

mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii,
carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din
cauza marii diversitati a variantelor folclorice.
Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste
fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu
puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele,
Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele
locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti,
pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la
raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.

Se crede despre ele ca apar in special noaptea la

lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase
(poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre
parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu
sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de
zale sau infasurate in valuri transparente si cu
clopotei la picioare); dansul lor specific este hora;
locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba
nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile
copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba
rasare din nou, culoarea acesteia este verdeintunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine
prielnic inmultirii ciupercilor din specia lingura
zinei.
Apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci
imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele;
de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase,
voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice
pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi
structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de
sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in
Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru
Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu
sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna
doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute
in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile,
putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci
pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au
adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul
acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint dansul
si cintecul cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc
ascultatorii.

Pe locul unde au jucat ele, se gasesc uneori semne:

margele, par sau altele. Cine se atinge de aceste
lucruri se poceste.
Ielele beau noaptea apa din fantani, si oricine bea
dupa ele ramane pocit. De aceea, cand bea cineva
dimineata apa dintr-o fantana, sa lase un semn acolo,
ca poceala sa cada pe acel semn.
Chiar acasa, e bine sa acoperi caldarea cu apa, sau
alt vas sa-l pui cu gura in jos, ca sa nu se scalde
Ielele si sa te poceasca apoi. Cand treci sambata ori
marti seara peste ape, fa-ti cruce si sufla peste apa,
ca sa nu te imbolnavesti, caci atunci se scalda
Milostivele.
Cine bea apa de unde au scuipat ele, se alege cu
arsuri pe piept, ori cu sfarseala, de nu mai scapa de
boala, pana nu-si descanta. Alt leac mai e: sa intre in
jocul calusarilor, fara sa vorbeasca, si acestia sa
joace calcand pe dansul.
Oamenii obisnuiesc sa puna o capatana de cal intr-un
par al gardului, ca s-o vada Ielele si sa fuga, si cei deacolo scapa astfel de pacostea lor. Cat priveste
originea Ielelor, sunt doua legende care circula in
popor. Una, ca ele ar fi cele trei slujnice, dupa altii
fetele lui Alexandru Machedon, care au baut toata
apa vie din sticla pe care o pecetluise imparatul, ca
sa bea la batranete.
Dupa ce au baut apa, s-au facut zane rele,
nemuritoare, si au zburat in lume. Cea de-a treia,
care e tiganca, e cea mai nemilostiva. Asa se explica
poate si numirea de Fetele lui Sandru (= Alexandru),
care li se da pe alocuri.
Alta, ca ele s-ar trage din cele cinci (dupa altii, sapte)
fete care au ramas cu candelele stinse, pentru ca n-

au adus untdelemn de ajuns, cand s-au dus intru

intampinarea ginerelui, despre care vorbeste
parabola Mantuitorului, in Evanghelie.
Credintele despre Iele, care se gasesc, aproape la fel,
la mai toate popoarele din Europa, sunt la noi, in
mare parte, influentate de credintele slave.
Corespund intocmai acelora pe care le au sarbii
despre Vile (sing. Vila), si bulgarii, despre Samodiva.
De altfel, acest din urma nume a patruns si in
mitologia poporului nostru, dar ca nume eufemistic al
Mortii (judetele Dolj, Valcea, Teleorman etc).
Etimologia numelui iele , este controversata si
ipotetica. Lazar Saineanu considera ca numele vine
de la cuvantul cuman yel care inseamna vant. B.P.
Hasdeu crede ca este in legatura cu sanscritul Vel , a
se misca, sau vela , moarte napraznica, maladie.
Alti folclorisi cred ca pentru amintirea lor s-a folosit
pronumele personal Ele, care pronuntat popular a
devenit Iele. Vasile Alecsandri le-a denumit
Stapanele vantului .
De fapt superstitia considera cuvantul Iele demonic,
deci nu trebuie sub nici o forma rostit ci inlocuit cu
nume sau epitete magulitoare, care sa le faca
binevoitoare, cum ar fi: Zanioare, Sfinte de noapte,
Soimane, Dansele, Mandre, Iezme, Fecioare, Rusalii,
Miluite, Maiestre, Albe, Imparatesele vazduhului, Cele
Nepomenite. B.P.Hasdeu in Chestionarele sale, arata
ca Ielele sunt ades nominalizate cum ar fi: Rudeana,
Ruja, Trandafira, Cosanzeana, Lemnica, Ana, Pascuta,
Ogrisceana, Foiofia, Bugiana, Dumernica, Liodiana,
Magdalina, Tiranda, Simioana, Rosia, Todosia,
Lacargia, Sandalina, Ruxandra, din nou stapana lor ar
fi Irodia, Irodiasa sau Doamna.

Fiind dar zane rele, invocarea lor dupa nume nu se

poate face decat in cadrul practicilor vrajitoresti si
fiecare vrajitoare stie doar 9 nume de Iele. Cel mai
frecvent folosite in descantece sunt Margalina,
Savatina, Rujalina pe care Vasile Lovinescu le
identifica cu tripla Hecate ( in Alexandria din timpul
lui Ptolomeu, considerata Regina spiritelor, divinitate
subpamanteana, protectoarea vrajilor si a magiei)
Numele de Iude, care se da pe alocuri Ielelor, e si el
imprumutat de la bulgari, la care Iudi inseamna, ca si
Samodiva, ceea ce intelegem noi prin Iele.

Legenda sau mitul dansului ielelor poate fi pus in

legatura cu dansurile din traditia Bacanalelor,
sarbatoare romana dedicata zeului Bachus.
O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu,
spune ca ielele beau noaptea apa de prin fintini si
oricine va bea dupa dinsele, il pocesc. Ielele nu duc
o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot

zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze

fabuloase, parcurgind noua mari si noua tari intr-o
singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.
Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in
anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci
de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac,
Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul
lor de seductie este imbracamintea.
Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de
matase ori din in, de obicei translucide sau chiar
stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele
este in asemenea conditii extrem de periculoasa
pentru oameni. Ielele sint considerate uneori
razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu
sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu
Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).
Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor
Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de
Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si
ismintitii. Multi gospodari de la sate ne-au povestit
cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul
abia strans in claie dintr-o data luat si dus de
Vintoase un fel de vartej format din curenti
turbionari care se formeaza istantaneu si dispar
undeva prin paduri. Obiectele prinse in acele virtejuri
sint risipite pe distante foarte mari.
Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat
locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.
Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din
aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor
malefice ale acestor fapturi. La tara spre exemplu,
daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe
cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.

Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele

proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din
fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de
gospodarie care au fost uitate afara peste noapte,
descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse
cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau
care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din
intimplare, le aude cintecul, ramane mut.
Odata luat de Iele, existau doua modalitati de
exorcizare: Dansul ritual Calusarii si farmecele,
descantecele si vrajile babelor satului, facute cu apa
neanceputa, luata intr-un ulcior nou, la anume ora al
zilei, intr-un anume loc.
Rusaliile
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza,
timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale),
Rusaliile. Acestea sint personaje feminine
cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in
vazduh, vara si in padure. Similar Ielelor, cu care
uneori sint confundate, una dintre calitatile lor
principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza
in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar,
daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala
cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba
este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o
boala numita, in limbaj popular, luat de Rusalii.
Remedii magice
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il
ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii,
latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in
depunerea de trandafiri rosae pe morminte;

rusaliile femei fabuloase din categoria Ielelor, in

mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat;
potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor
mintile.
Acest mit sarbatoare pagina , a fost suprapusa
ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala
(Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii
si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint
imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata
de abundenta vegetala a verii.
Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri
in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de
femeile romance din zona Timoc, insa acesta este
considerat mai degraba un caz izolat de datina locala.
In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor
Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de
credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul
mortilor.
Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor
negative ale Ielelor, fie preventive pelinul si
usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie fie
medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul
unui bolnav ide Ielei. Tot pentru a evita rabunarea
Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii.
Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor.
Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul
Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de
altfel atestata la multe popoare. Tacitus, in Anale,
vorbeste despre un grup de romani care cuprinsi de
delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra
centurionilor, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor,
goala, care le-a dat sminteala si delir. Un gen de
Iele exista si in mitologia germanica, cu origine
daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele

lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe

Erlkonig.
Dimitrie Cantemir despre iele
In Descriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir numea
Ielele nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de
tinerii mai frumosi. Nu se cunoaste originea acestui
mit. Iele nu este un nume, ci pronumele personal
feminin ele, rostit popular. Numele lor real, tainic si
inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive
clasificate de obicei in doua categorii: epitete
impartiale Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme,
Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante,
cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate,
Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.
In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele,
ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia,
Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar
Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator,
deoarece pot deveni invocatii periculoase. Fiecare
vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe
care le poate utiliza in vraji.
Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele
Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele
9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca ce trebuie
respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea
de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care
lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in
virtejuri de pe pamint, chinuiti si smintiti, la fel ca
oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor
(in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora,
intr-un dans demential care ii duce la nebunie),
oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina,
se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi,

casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau

schiloditi.
Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele
Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care
dorm sub arborii considerati de Iele proprietate
intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau
din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au
fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa
de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei
care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile
ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul,
ramine mut.

Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii

Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu
inflorescente marunte, pline de polen aromind
puternic a fan si a miere. La cea mai mica atingere,
din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt
florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata
lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata
vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor
suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele
(Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul
lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il
inglobeaza pe al tuturora.
In traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi
ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi
luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din
cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu
Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt
zane rele.
Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem
de amestecate cand este vorba despre Sanziene,
incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de
neclar.
Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca
au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in
timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul
galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele
lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini,
mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu
glasuri nemaiauzit de armonioase.
Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase,
cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le
raspunde.

Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca

incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in
munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunanduse pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate,
ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca,
pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului,
nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista
o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti
femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand
pleaca cucul. Uneori, din mila, Sanzienele ii mai
dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si
dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar
auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l
aude.
La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa
scada; orice inceput presupunand si existenta unui
sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele
si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a
plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind
socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile
potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le
inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de
Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le
ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea
fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare,
a celor magice, a apelor minerale si termale, a
vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie
singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane
ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea
Zeita a vegetatiei fiindca florile de Sanziene intra
tot in patrimoniul ei.
Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte
puternic din moment ce supravietuieste chiar si in
zilele noastre.