P. 1
Hinduism, Crest in Ism, Iudaism, Islamism

Hinduism, Crest in Ism, Iudaism, Islamism

|Views: 1,078|Likes:
Published by woxulitz

More info:

Categories:Types, Research, History
Published by: woxulitz on Mar 09, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/17/2012

pdf

text

original

Civilizatii in context geopolitic

Raportul religie – geopolitica:
Are religia functie geopolitica? Un raspuns a fost dat de un cunoscut geopolitician francez Aymeric Chauprade, care spunea: „ In timp ce Geopolitica motiveaza la oameni ambitii teritoriale, religia motiveaza un ideal spiritual.” Se intelege de aici ca religia si geopolitica nu se pot intalni decat in doua cazuri: atunci cand Geopolitica foloseste credintele religioase pentru a-si atinge scopurile si atunci cand religia desfasoara ambitii teritoriale. Geopolitica avand o existenta de numai cu ceva mai mult de o suta de ani, a minimizat multa vreme factorul religios. Si aceasta in ciuda faptului ca exista suficiente puncte de sprijin pentru a dovedi importanta factorului religios in cucerirea, stapanirea si dirijarea lumii sau a anumitor regiuni ale ei. Un exemplu in aceste sens este, printre altele, Tratatul de la Tordesillas, din 1494, prin care sub egida papalitatii, Portugalia si Spania imparteau Lumea Noua, Inchizitia, dura institutie a Bisericii Catolice, intre secolele XIII-XVIII si rolul acesteia in colonizarea si crestinarea Lumii Noi etc. Tot aici putem incadra si „razboaiele religioase” sau „razboaiele sfinte”, respectiv cruciadele: cele opt expeditii militare intreprinse, la indemnul Bisericii Catolice, de catre feudalii din Europa Apuseana si Centrala in Orientul Apropiat( Siria, Palestina, Egipt) in perioada 1096-1270. Acestea, sub pretextul eliberarii mormantului lui Hristos de la Ierusalim de sub ocupatia musulmanilor, urmarea, de fapt, o expansiune teritoriala, economica si politica.

Ce fel de factor geopolitic este religia?
Apare, in mod firesc intrebarea: este religia un factor geopolitic de prim ordin, asadar se afla la originea unor fenomene geopolitice, sau numai de ordin secundar, doar amplificand fenomenele geopolitice a caror origine se afla in alta parte? Cel mai bun exemplu in aceste sens este dat ca fiind creearea statului Pakistan. Astfel dupa mai bine de un secol de stapanire britanica, viceregatul Indiei („perla Coroanei britanice”) este impartit, in 1947, pe criterii confesionale in doua state distincte: Uniunea Indiana (religia hindusa) si Pakistan (religia islamica). Pakistan era alcatuit din doua teritorii situate la aproape 2000 de km unul de celalalt: Pakstanul de Vest – axat pe valea fluviului Indus si desfasurat intre Muntii Himalaya si tarmul Oceanului Indian si Pakistanul de Est – in

1

Civilizatii in context geopolitic

delta fluviului Gange-Brahmaputra si campia din apropiere. De aceea se poate spune ca intre religie si geopolitica exista o stransa relatie ceea ce indeamna la o analiza a religiilor si a civilizatiilor in context geopolitic.

Islamul, un univers complex
Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fondată în secolul al VII-lea şi bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Aceasta a treia mare tradiţie religioasă monoteistă, in ordinea aparitiei lor, îi conferă lui Abraham un loc deosebit de important: musulmanii pun creştinismul sub numele lui ’Isā (Isus); iudaismul sub numele lui Mūsa (Moise), iar pentru ei îl rezervă pe millat Ibrahīm (patriarhul Abraham). Lui Abraham îi sunt dedicate 25 de sure (suwre) (peste 250 de versete, în care Abraham este numit de 69 de ori). Nu este aşadar dificil să se observe o adevărată exaltare a rolului profetic al patriarhului: monoteist intransigent, distrugător de idoli, peregrin spre unicul Dumnezeu şi, în plus, patriarh binecuvântat de Dumnezeu, după sacrificiul lui Isac; binecuvântare pe care o transmite descendenţei sale: Ismael, strămoşul arabilor. Odată cu binecuvântarea Abraham îi transmite lui Ismael şi adevărata credinţă – Islam – şi cultul anexat pentru perpetuarea credinţei. In fine, este evidentiat rolul de fondator al Ka’ba şi al pelerinajului sacru. Ka'ba (în araba inseamna cub), un monument de forma aproape cubica, de 15 m inaltime si aproape 12 m latime, având incastrata in coltul dinspre nord-vest "piatra neagra", este situată în centrul marii moschei, Al-Masğid al-Harām (Preasfânta Moschee) construita din ordinul califul Omar (634-644). Tot în incinta marii moschei se afla un alt loc important si anume maqām Ibrāhīm (locul lui Abraham), locul pe care s-a urcat (ar.: qāma "a se ridica", "a se înâlţa", de unde maqām "loc de înălţare") Abraham, conform traditiei islamice, pentru a sfarama idolii ce înconjurau Ka'ba, redand astfel templului puritatea initiala din vremea lui Adam. De musulmani sunt celebrate virtuţile lui Abraham, în chip deosebit ospitalitatea lui. Sunt reluate, infrumusetate si imbogatite traditiile si legendele iudeo-creştine. Abraham ar fi fost primul om caruia parul i s-a albit în semn de modestie, de gravitate, de inteligenta si de iubire. In pioasa practica zilnica Abraham este asociat lui Muhammad: „O Dumnezeul nostru apleaca-te asupra lui Muhammad si alor sai asa cum te-ai aplecat asupra lui Ibrahim si alor ssi; binecuvantează-l pe Muhammad si pe ai sai asa cum l-ai binecuvantat pe Ibrahim si pe ai sai” – asa se roaga musulmanii la chemarea zilnică a muzeimului; în fiecare zi, de cinci ori pe zi; asa la casatorii si la inmormantari (cf. Y Maubarac, Abraham en Islam, în revista, Chaiers Sioniens, V(1951).

Date statistice...

2

Civilizatii in context geopolitic

Islamul desemneaza o comunitate religioasa si politica care se intinde pe trei continente si numara aproximativ 470 milioane de adepti. Fondatorul miscarii - Profetul Mohammed - este considerat trimisul lui Allah pe pamant, singurul in masura sa interpreteze legea divina care guverneaza activitatea umana. In definitia de mai sus nu am folosit intamplator religiosul inaintea politicului. Pentru islamisti, politicul nu exista sub forma unor institutii ce apartin unui stat, ci este o simpla reflectare a vointei divine. Societatea islamica este una esentialmente egalitara, care refuza segmentarea pe criterii economice, condusa de un lider charismatic. Unica sursa de drept valabila este sharia, legea musulmana. Cu alte cuvinte, statul islamic nu seamana deloc cu statul-natiune din simplul motiv ca puterea sa se exercita asupra unei comunitati de credinciosi, si nu de cetateni. Practic... Daca, la nivel teoretic, totul pare simplu, datele de pe teren indica o multime de diferente. In primul rand, populatia islamica este compusa din mai multe familii: arabi, turci, persi, pakistanezi si indo-malaezieni. Pe langa aceste popoare, apar si cateva triburi: allawiti (Siria), hasemiti (Iordania), wahabiti (Arabia Saudita), maroniti (Liban), berberi (Algeria), beduini (Iordania), pathani (Afganistan). Dar cea mai importanta diviziune se afla in domeniul religiei. Daca majoritatea islamistilor (cca. 80-85%) sunt sunniti, reprezentind versiunea oficiala a Islamului, minoritatea siita (provenita din populatia persana) adopta o pozitie mai radicala in ceea ce priveste respectarea legii fundamentale islamice, sharia (acoperirea femeilor, omorarea celor care comit violuri sau a sotiilor adultere sunt exemplele cele mai cunoscute). Exista si o impartire politica a tarilor arabe, prin doua conceptii care se infrunta. Panarabismul, un nationalism arab care vizeaza o emancipare de sub dominatia politica si economica a Occidentului. Curentul a luat amploare in Egiptul presedintelui Nasser, care a incercat sa coalizeze lumea araba impotriva Israelului si a SUA. Aici se afla originea unei permanente rivalitati intre unele tari arabe care incearca sa ocupe locul de lider al zonei: Egipt, Siria, Iran si Irak (pina la razboiul din Golf). A doua directie a aparut ca o reactie la panarabism si a fost incurajata la inceput, paradoxal, de catre SUA, tocmai pentru a contracara periculosul nationalism arab. Fundamentalismul islamic mizeaza pe valorile traditionale islamice combatand nationalismul laic al conducatorilor politici arabi. Daca, initial, centrul miscarii a fost Bagdad, dupa venirea la putere a Partidului Baas, centrul de greutate s-a mutat in Iran, care a stiut sa speculeze rolul de aparator al valorilor islamice si traditia musulmana care spune ca la fiecare o suta de ani apare un innoitor al credintei. Islamul este o religie noua pe care a intemeiat-o Mahomed. In araba, islam inseamna supunere devotata (fata de Dumnezeu). Termenul mai circula si cu intelesul de lume musulmana, lume care impartaseste credinta islamica, precum si de civilizatie islamica. Cel care se supune voiei lui Dumnezeu este considerat musulman. Biblia islamului este Coranul. Spre deosebire de crestinism, aceasta biblie nu este doar o invatatura morala, o intemeiere a credintei, nu numai un codice religios, ci si juridic, el reglementand „intreaga viata religioasa, politica, civila si penala pana la ocupatia zilnica” (Coranul, Introducere). Semnificativ este ca acolo unde Coranul nu contine norma si prevederi, rigorile islamului se indeplinesc prin Sunna, adica traditia, care cuprinde o serie de de reguli obligatorii (cum ar fi

3

Civilizatii in context geopolitic

Circumcizia la barbati); unde nu ajunge Sunna intra in vigoare Igma (consensul comun al celor mai inalte autoritati in domeniul teologiei musulmane); in sfarsit, atunci cand nici acestea nu pot oferi dezlegari, se apeleaza la Kiias, judecarea dupa cazuri analoge. Prin urmare existenta unui credincios musulman este reglata pana in amanunt de coduri prezente in Coran sau de alte norme de factura religioasa. Legea canonica fixeaza cinci datorii fundamentale, cunoscute sub numele de „Cei cinci piloni ai islamului” 1. Nu exista alt Dumnezeu decat Alah, iar Mahomed este trimisul lui Alah. 2. Rugaciunea rituala trebuie facuta de cinci ori pe zi 3. Respectarea sarbatorii Ramadanului, care dureaza o luna, timp in care, de la rasaritul soarelui pana la apus, credinciosul trebuie sa manifeste o abstinenta totala de la mancare, bautura si viata sexuala. 4. Pelerinajul la Mecca cel putin o data in viata 5. Milostenia, constand in plata, in bani sau in natura, a unui bir ce reprezinta a 40-a parte a veniturilor.

Coranul (In araba : Qur'an) este cartea sfântă a islamului. In original se numeste
‫ قرآن‬si inseamnă "recitare". Desi este numit "carte", cand un musulman se refera la Coran, se refera la text, la cuvinte, nu la lucrarea tiparita. Coranul a fost pastrat de-a lungul timpului prin memorarea intregului text, cuvant cu cuvant. Coranul a fost revelat, conform traditiei islamice, profetului Muhammad de catre ingerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) in numeroase ocazii intre anii 610 si moartea lui Muhammad în 632. Pe langa faptul ca ii memorau revelatiile, unii dintre insotitorii sai le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplati de camila. Schematic, versiunea traditiei, a faptelor, spune ca dupa moartea profetului Muhammad (632), Abu Bakr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit sa stranga şi sa inregistreze toate versetele autentice ale Coranului, dupa cum erau pastrate in forma scrisa sau orala. Exemplarul lui Zayd, pastrat de vaduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, sta la baza textului coranic intocmit in vremea celui de-al treilea calif, Uthman bin Affan, intre anii 650 şi 656, care a poruncit alcatuirea unui exemplar model, care să inlature toate diferentele survenite cu timpul intre versiuni, acest exemplar ramanand fundamental pana acum. El a trimis copii ale acestui exemplar in toate provinciile califatului, si a ordonat ca toate celalalte variante sa fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc insa de un proces mai gradual chiar decat cel prezentat de traditie, Coranul fiind rodul unei munci redactionale ale carturarilor islamici aflati in slujba puterii califale contemporane lor, o muncă intinsa pe o perioadă de mai bine de un secol. Deoarece Coranul a fost scris într-un sistem grafic ce nota doar consoanele şi care nu poseda inca un sistem de puncte diacritice care sa diferentieze literele izomorfe, si deoarece existau traditii diferite ale recitarii, pe masura ce persoane care nu vorbeau limba araba se converteau la islam, exista o neintelegere privind lectura exactă a anumitor versete. Pana la urma s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani dupa Uthman, carturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor si citirea corecta in textul nevocalizat al lui Uthman. In urma cercetarilor, au fost acceptate sapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se refera doar la intonare si la decuparea

4

Civilizatii in context geopolitic

textului - scris fara punctuatie - in propozitii), diferentele dintre acestea fiind considerate minore, fara sa afecteze textul. Forma Coranului cea mai raspandita astazi este textul publicat de Universitateamoschee Al-Azhar din Cairo, în 1923. Sunna (Cutuma) A doua sursa a legii islamice, dupa Coran, este Sunna. Sunna (ar.: ‫ سسسنة‬sunna “conduită”, in cazul de fata, conduita profetului Muhammad) se constituie din spusele si faptele profetului Muhammad, asa cum sunt ele cuprinse in hadīth-uri (termen redat prin "traditii") pe care se bazeaza jurisconsultii şi teologii pentru a preciza mai bine continutul legii islamice, izvorata din Coran. Sunna cuprinde spusele profetului Muhammad si faptele acestuia si ale unora dintre însotitorii sai, pe care le-a aprobat. Sensul general al cuvântului hadīth (ar.: ‫ )حديث‬este acela de povestire, pilda, spusă memorabila transmisa de-a lungul generatiilor. Culegerile de hadīth-uri se bazeaza pe o mostenire eminamente orala, deoarece profetul Muhammad interzisese notarea propriilor sale cuvinte pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat. Hadīth-ul, din punct de vedere al formei, se compune din două parti. • Lantul martorilor sau al garantilor, care este o insiruire de martori sau garanti de o inalta probitate. Lantul incepe cu mentionarea ultimului garant, contemporan cu autorul care povesteste hadīth-ul, si urca, apoi, din generatie in generatie pana la un insotitor cunoscut al profetului Muhammad care l-a vazut pe acesta, intr-o situatie data, procedand intr-un anumit fel sau decretand un anume lucru. Pentru ca hadīth-ul sa fie considerat autentic, lantul de garanti trebuie sa fie neintrerupt. Daca lantul nu este complet, adica are puncte ce pot fi contestate, atunci hadīth-ul respectiv este considerat slab, iar daca lantul nu are nici o consistenta, atunci hadīth-ul respectiv este declarat fals. • Textul propriu-zis, care relateaza intr-un mod extrem de concis o spusă sau o atitudine a profetului.

Islamul si educatia:
Pentru musulmani cunoasterea este o datorie sfanta. Noi spunem ca oamenii invatati sunt succesorii profetilor; cerneala celor invatati este mai de pret decat sangele martirilor. Allah spune in Coranul cel sfant: „Oare sunt egali cei care stiu cu aceia care nu stiu?”(39:9). Musulmanul trebuie sa invete in permanenta. In momentul in care el nu mai cauta cunoasterea crezand ca stie foarte mult el devine ignorant. In istoria islamului au existat numeroase caazuri in care califii eliberau prizonrii de razboi care erau educati cerandu-le in schimb ca acestia sa-i invete pe musulmani. Profetul insista ca sotiile sale sa invete sa scrie si sa citeasca. Educatia in islam se realizeaza cu respectarea invataturilor islamice: inainte de orice omul de stiinta din lumea islamica este musulman; Niciun savant nu-si poate utiliza

5

Civilizatii in context geopolitic

cunostintele pt a face rau, de asemenea el este obligata sa impartaseasca ceea ce stie si celor interesati de cunoastere. Stiinta este calauza omului, insotitorul sau in singuratate, prieten in exil, punct de legatura in adunari si mijloc de dobandire a bogatiei. In trecut mii de tineri musulmani calatoreau in cele mai indepartate colturi ale lumii in cautarea stiintei. In araba, Dumnezeu se numeste Allah, o forma a al-ilah, sau "unicul dumnezeu". Allāh se traduce asadar prin "Dumnezeu". Utilizarea implicita a articolului hotarat in Allah indica unitatea divina. In ciuda numelui diferit dat lui Dumnezeu, musulmanii considera ca Dumnezeul la care se inchina este acelasi cu Dumnezeul iudeo-crestin. Totusi, musulmanii resping teologia crestina privind doctrina Treimii care il priveste pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu), vazand aici o formă de politeism. Nu exista nicio imagine vizuala sau reprezentare a lui Dumnezeu in islam, deoarece o astfel de imagine artistica ar duce la idolatrie, care este interzisa. Mai mult, multi musulmani cred ca Dumnezeu este lipsit de corp, facand imposibila reprezentarea Sa bidimensionala sau tridimensionala. Musulmanii cred in unicul, atotputernicul si incomparabilul Dumnezeu. El nu este asemanat cu nimeni. Unicitatea lui Allah este cel mai important principiu al religiei islamice. Dumnezeu se descrie pe sine insusi in coran astfel: „Spune: El este Allah, cel Unic! Allah este Stapanul! El nu zamisleste si nu este nascut. Si el nu are pe nimeni egal”(112:1-4). Dumnezeu este Creatorul, Stapanul, Sustinatorul a tot ceea ce este in univers. Musulmanii prefera sa-l descrie pe Dumnezeu prin atributele divine mentionate in Coran, cunoscute drept "cele mai frumoase nume", in numar de 99 (sunt Cele 99 de nume ale lui Allah) ca, de exemplu: Supremul, Milostivul, Inteleptul, Inaltul, Induratorul, atotiertatorul, Cel care stie tot, cel mai nobil, Cel mai Generos, Cel care vede totul, El este primul si ultimul etc. Pentru musulmani Dumnezeu nu este Iisus si Iisus nu este Dumnezeu. Acesta este unul din marile pacate sa afirme ca Dumnezeunu nu este unic sau ca este al treilea din trei, Iisus, in credinta lor, este doar un profet asupra caruia Dumnezeu si-a revarsat harul sau si care a fost creat ca o pilda pentru fii lui Israel. Exista doua mari secte ale islamului:  Sunnitii, sau Islamul ortodox, care sustin ca adevarurile pot fi cunoscute numai prin revelatie (miscarea sunnita a aparut ca reactie la o puternica miscare rationala din secolele VII-VIII, care considera ca ratiunea umana este capabila sa distinga intre bine si rau si ca revelatia are un rol auxiliar)  Siiti, reprezinta cam 10-15 la suta din credinciosii musulmani. Siit in araba inseamna „o parte” si semnifica grupul de credinciosi care l-au sustinut pe Ali, varul lui Mahomed, casatorit cu fatima, Fata Profetului.Siiti cred in existenta a 12 ”lideri infailibili”, primul dintre acestia fiind Ali. Ultimul dintre ei a disparut in secolul al IX-lea, iar aparitia lui va insemna infaptuirea dreptatii pe pamant (ceea ce ar putea insemna un echivalent islamic al Judecatii de Apoi). Lumea musulmana nu se reduce la statele arabe care se intind in nordul si nord-estul Africii – Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt si Sudan – si in Peninsula Arabia: Siria, Irak, Iordania, Kuweit, Arabia Saudita, Yemen, Emiratele Arabe Unite, Oman, Quatar si Bahrein. De fapt cei mai multi musulmani nu sunt arabi. Cele mai mari tari musulmane sunt: Indonezia, unde 87% din populatia de 206 milioane este musulmana, Pakistan, Bangladesh si Iran, dar niciuna dintre acestea nu este araba. Numai unul din 4 musulmani este arab.

6

Civilizatii in context geopolitic

Exista dupa opinia lui H.Lentner, trei mari concentrari musulmane in lumea de azi: nordul Africii, Orientul Mijlociu si Asia de Sud. („International Politics. Theory and Practice”). Tarile musulmane din nordul Africii sunt cunoscute sub denumirea generica de Maghreb, considerat a fi Occidentul lumii islamice. Maghreb inseamna in limba araba „soarele-apune” si el cuprinde Tunisia, Algeria si Marocul. Există şase credinţe elementare împărtăşite de toţi musulmanii: 1. 2. 3. 4. Credinţa în Dumnezeu, singurul demn de veneraţie. Credinţa în toţi profeţii şi trimişii lui Dumnezeu. Credinţa în cărţile trimise de Dumnezeu. Credinţa în îngeri. 5. Credinţa în Ziua Judecăţii (Al-din) şi în înviere (Al-Qiyama). 6. Credinţa în destin (Qadaa şi Qadar în arabă). (Aceasta nu inseamnă că un om este predeterminat în acţiuni sau să trăiască o anumită viaţă. Dumnezeu i-a dat liberul arbitru pentru a-i permite să ia decizii.) Crezul musulman (traducere aproximativă): "Cred in Dumnezeu; si in Ingerii Sai; si in Scripturile Sale; si in trimisii Sai; si in Ziua de Apoi; si in Soarta, ca Binele şi Raul sunt de la Dumnezeu, si in Inviere dupa moarte. Marturisesc ca nu exista nimic demn de veneratie in afara de Dumnezeu; dupa cum marturisesc ca Muhammad este trimisul Sau." Calendarul islamic incepe cu data 1 muharram, anul 1 hegira, data care corespunde în calendarul solar gregorian cu data de 15 iunie 622 d. H., si reprezinta inceputul erei islamice marcata de stramutarea profetului Muhammad de la Mecca la Yathrib (viitoare Medina). Anul islamic este un an selenar, format din douasprezece luni, iar fiecare luna are un numar de zile egal cu un ciclu lunar complet. Ca atare, anul islamic numară 354 de zile, adica cu 11 zile mai putin decat anul solar, folosit acum curent in intreaga lume. Acest lucru face ca sarbatorile islamice raportate la calendarul solar sa fie in fiecare an cu 11 zile mai devreme fata de anul precedent. Pentru a elimina decalajul ce se forma între cele două sisteme de calendare — cel islamic, selenar si cel crestin, solar - otomanii au introdus la 1 martie 1676 un calendar financiar lunaro-solar, prin care la fiecare trei ani lunari se mai adauga o luna de 30 zile (aceasta era luna martie-bis). In felul acesta se puneau de acord cele doua sisteme calendaristice, insa acest hibrid nu se folosea decat in domeniul financiar. Echivalarea anilor selenari cu cei solari, si invers, se face pe baza a doua ecuatii algebrice simple care pornesc de la faptul ca egalitatea intre anii islamici si cei crestini se stabileste o data la 32 de ani solari. Asadar, 32 ani solari = 33 ani selenari. Ecuatia de echivalare a anilor solari conform calendarului creştin in ani selenari conform calendarului islamic este următoarea:

7

Civilizatii in context geopolitic

Unde C reprezinta anii solari, crestini, 622 este anul hegirei, iar M, anii selenari, islamici. Pentru aflarea anilor islamici plecand de la anii crestini, formula este:

Iudaismul cunoscut şi sub numele de religie mozaică este religia poporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste creştinism şi islam. Termenul iudaism îşi are originea în numele regatului Iuda, ţara tribului Iuda-- descendenţii celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (sec. XVIII - finele sec. XVII î.Hr.) -- cu capitala la Ierusalim, lăcaşul Marelui Templu. Istoria iudaismului este împărţită în trei perioade: 1. Perioada Templului din Ierusalim 2. Perioada talmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul al VI pînă în prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a format pe baza mişcării fariseilor (pirushim) din perioada Macabeilor.

Iudaismul contemporan nu are o instituţie sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învăţăturii sau puterii. Surselele dreptului (Halaha) a iudaimului contemporan sînt: Tanahul (Tora scrisă) şi Talmudul (Tora orală). Halaha regulamentează aspectele vieţii evreilor care nu sînt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secular.

Doctrina religioasă şi principiile credinţei
Iudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii şi etica, incluse în Biblia ebraică (Tanah), precum au fost în continuare a explorate şi explicate în Talmud şi în alte texte. În conformitate cu tradiţia evreiască, iudaismul începe cu Legămîntul dintre Dumnezeu şi Abraham. În timp ce iudaismul a fost rar, dacă vreodată, monolitic în practică, el întotdeauna cu înverşunare a fost monoteistă în teologie - deşi Tanahul aminteşte perioade de apostazie de la iudaism printre israeliţi. Istoric, iudaismul a accentuat credinţa în revelaţia divină şi în acceptarea versiunilor Torei scrise şi orale ca esenţă fundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o

8

Civilizatii in context geopolitic

autoritate centralizată care expune dogmele religioase. Aceasta a dat naştere la multe formule în ceea ce priveşte anumite convingeri teologice inerente in Tora şi Talmud De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări a principiilor de credinţă, şi chiar dacă acestea diferă în ceea ce priveşte anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sint "treisprezece principiile de credinţă", formulate în XII-lea de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunităţii evreieşti pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică ( "Ani Ma'amin" şi "Yigdal") în cărţile de rugăciuni evreieşti, şi, eventual, au devenit general acceptate. Joseph Albo şi Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conţinea prea multe elemente,deşi adevărate, dar care nu au fost principii de credinţă, şi, astfel, plasând prea mulţi evrei în categoria de "eretic". Mulţi alţii au criticat orice astfel de formulare, care ducea la minimizarea întregii Tore. În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă msi mult decît dogmele religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreieşti, şi menţinea că cerinţele pentru convertirea la iudaism sînt: circumcizia şi aderarea la obiceiurile tradiţionale.

Tanah - Biblia ebraică
Cartea fundamentală a religiei iudaice este Tora adică primele cinci scrieri (Pentateuh) din Vechiul Testament(Biblia ebraică). Scrisă într-un limbaj arhaic, în urmă cu circa 3 000 de ani şi fără vocalizare şi punctuaţie, Tora este un subiectul de studiu esenţial al iudaismului. În decursul veacurilor, Tora a fost interpretată într-un număr imens de modalităţi. Interpretări bazate pe traducerea unui cuvânt sau pe punctuaţii diferite au dus la dispute interminabile între înţelepţii evrei. Studiul de Tora are o importanţă capitală în iudaism, fiind preocuparea esenţială a omului. În ierarhia interioară a învăţăceilor de Tora, "rabinul" este "autoritatea doctrinară" recunoscută. În lumea iudaismului, există diferite curente şi instituţii de studiu rabinice. Biblia ebraică cuprinde 24 de cărţi grupate în 3 secţiuni.

Sărbători
Sâmbăta Sâmbăta este principala zi de sărbătoare evreiască, ziua de odihnă a Creatorului după cele şase zile de facere a lumii (Geneza). Potrivit religiei evreieşti, este interzis să se lucreze în ziua de sâmbătă şi în zilele de sărbători. Roş haŞana Roş Haşana este Anul Nou conform calendarului mozaic.

9

Civilizatii in context geopolitic

Purim Purim este o sărbătoare evreiasca care comemorează eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan antic de distrugere de către Haman, după cum este scris în cartea biblică Cartea Esterei (Megillat Esther). În funcţie de poveste, Haman trage la sorţi pentru a stabili data la care să fie exterminaţi evreii. Şavuot Şavuot este o sărbătoare evreiască care cade în ziua a şasea a lunii Sivan (sfârşitul lunii mai- începutul lunii iunie). Ea eternizează momentul cînd Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai. Este una din aşa-numitele "şaloş regalim", adică cele trei evenimente festivalice când evreii făceau pelerinaj la Ierusalim. Sukkot În timpul sărbătorii de Sukot evreii ies din casele lor şi locuiesc timp de şapte zile în nişte umbrare sau colibe construite după reguli stricte, în amintirea celor patru zeci de ani de pribegie în deşert. Pesah ( Paştele ) În timpul celor şapte zile ale sărbătorii Paştelui (Pessah) (în amintirea ieşirii din Egipt) nu se mănâncă pâine dospită din cele cinci feluri de cereale, ci numai „pască”, pâine nedospită, (în ebraică maţa). Iom Kipur Iom Kippur (Ziua ispăşirii) - este una din cele trei mari Sărbători evreieşti; este ziuă de post religioasă ebraică care celebrează ziua ispăşirii. În Torah este numită Yom haKippurim ("Ziua celor care ispăşesc"). Este una din aşa-zisele Iamim Noraim ("Zilele temerii reverenţioase"). Iamim Noraim sunt Roş haŞana şi Yom Kippur, respectiv primele şi ultimele două zile din cele Zece zile ale Penitenţei. Hanuka Hanuka reprezintă "Sărbătoarea inaugurării" sau "Sărbătoarea luminilor".

Ritualuri
În sinagoga, lăcaşul de cult, se află un dulăpior (chivotul) în care se află textele religioase, de regulă scrise pe suluri şi, de asemenea, Menorá (candelabrul cu şapte braţe). La opt zile de la naştere, copilul de sex masculin este circumcis, ca semn al legământului cu Dumnezeu. Majoratul religios pentru fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru băieţi la 13 ani.

10

Civilizatii in context geopolitic

Veşmintele de cult O kippah este un acoperămînt pentru cap uşor rotunjită fără margini lărgite purtate de mulţi bărbaţi evrei în timp ce se roagă, mănâncă, recită binecuvântări, studiază texte religioase evreieşti, şi în orice moment de către unii bărbaţi evrei. În comunităţile non-ortodoxe, unele femei au început, de asemenea, să poarte kippot. Există o gamă de kippot diferite în mărime de la unele mici, care acoperă numai partea din spate a capului, la unele mari, care acoperă coroana capulul în întregime. Ţiţit sunt şaluri speciale, cu noduri "franjuri" sau "ciucuri" găsite pe cele patru colţuri ale tallit care seamănă cu o eşarfă pentru rugăciune. Tallit este purtat de bărbaţi evrei şi fr unele femei evreice în timpul serviciului divin. Tradiţiile variază în ceea ce priveşte când un evreu începe să poarte un tallit. În comunitatea sefarzilor, băieţi poartă tallit de la vârsta de bar mitzvah, adică de la 13 ani. În unele comunităţi ale aşkenazilor se obişnuieşte să se poarte numai după căsătorie. Un tallit katan (tallit mic) este un articol de îmbrăcăminte cu franjuri purtat pe sub haine pe parcursul zilei. În unele cercuri ortodoxe, franjurilor li se permite să atîrne în mod liber peste îmbrăcăminte. Tefillin cunoscut în limba engleză ca phylacteries, sunt două cutii pătrate de piele care conţin versete biblice, ataşat la frunte şi în jurul braţul stâng cu ajutorul curelelor din piele. Ele sunt purtate în timpul rugăciunii zilnice de dimineaţă, de către bărbaţi evrei. Rugăciunile Iudaismul a accentuat importanţa executării poruncilor mai mult decât afişarea unor convingeri dogmatice. Astfel nu există un canon de rugăciune, ci o varietate de cărţi de rugăciune, care, totuşi, au un număr mare de rugăciuni unificate, deseori in versiunea din Scripturi sau din poezia religioasă medievală. Profetul Ezra a fost acela care a stabilit formulări fixe ale rugăciunii şi includerea cîntecelor în serviciul divin. Ulterior după distrgerea celui de al II-lea Templu din Ierusalim, rugăciunea, conform tradiţiei rabince, va înlocui jertfle din Templu. Evreii se roagă de trei ori pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara. La rugăciunea de dimineaţă bărbaţii se înfăşoară în patrafir (Talith, un şal cu ciucuri în cele patru colţuri), simbol al prezenţei divine, ei recitând cu această ocazie o serie de binecuvântări, printre care şi baruh şelo asani işa („Binecuvântat e Dumnezeu că nu m-a făcut femeie”); evreii religioşi poartă patrafirul (un fel de «poncio» mic, cu ciucuri la cele patru colţuri) toată ziua. Poziţia femeii în iudaism Deşi este o religie cu puternice rădăcini patriarhale, iudaismul rezervă femeii din punct de vedere religios şi social un loc de onoare. Prin binecuvântarea aceasta, evreii nu fac în niciun caz o afirmaţie sexistă, ci dimpotrivă ei îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate ritualurile care li s-au dat şi pe care sunt obligaţi să le respecte, spre deosebire de femei care nu sunt obligate, deoarece acestea pot menţine legătura strânsă cu Dumnezeu şi în lipsa acestor obligaţii Din rugăciune nu trebuie să lipsească profesiunea de credinţă: Shma Israel („Ascultă, Israele”, Deuteronom 6, 4-9). De asemenea, în timpul rugăciunii bărbaţii trebuie să

11

Civilizatii in context geopolitic

poarte aşa numitele filacterii (tefilin). Cultul mozaic este axat pe îndeplinirea celor 613 porunci enumerate în Tora (primele cinci cărţi ale lui Moise). Rabinul La sinagogă, conducătorul ritualului este rabinul, care are funcţia unui îndrumător religios. El este cel care coordonează studiul Torei. Coşer -- restricţiile alimentare Se vorbeşte în iudaism şi de o serie de restricţii alimentare, deoarece aici intervine distincţia dintre pur şi impur. Cuşer înseamnă „pregătit după ritual” şi, în cazul mâncării, garantat a fi conform regulilor. Astfel, evreii au voie să mănânce doar carnea rumegătoarelor cu copita despicată: ovine, capre, bovine şi peşti cu solzi şi înotătoare; există reguli precise la sacrificarea animalelor; este interzis de mănâncat lactate împreună cu carne, etc.

Hinduismul este una dintre cele mai vechi religii, cu leaganul in India si radacinile anterioare mileniului al II-lea i.H, dar s-ar putea ca unele mituri si simboluri sa dateze din epoci chiar mai vechi, adica din mileniul al III-lea i.Chr. Ceea ce numim azi Hinduism este rezultatul fuziunii dintre aportul indo-european adus de triburile Asiei septentrionale si o baza religioasa autohtona existent in bazinul Indusului, raspandita in bazinul Gangelui, si de acolo, pe intreg continental Indian.Astazi gasim hinduismul in India, Sri Lanka(Ceylon),Indonezia, Insula Bali,Malaysia,Singapore,Insulele Fidji,Insulele Mauritius; gasim hindusi in Insula Reunion, Madagascar, Africa de Sud(Gandhi a profesat ca avocet printer hindusii de aici), in Caraibe, Surinam si Trinidad.De altfel , hindusi gasim raspanditi pe tot globul. Hindusimul aduce lumii occidentale sensul simbolului, sensul transmutarii interioare spre spiritualitate, si sensul sacrului care se manifesta prin intermediul cosmosului. Cuvantul “hindu” e legat de fluvial Indus si desemneaza pe locuitorii continentului Indian, iar daca inainte de secolul al XIX-lea se spunea “religii si obiceiuri din India”, neexistand cuvantul Hinduism, la inceputul acelui secol un hindus l-a inventat prin mimetism de la termenii crestinism, iudaism etc.

Politeismul hindus
Hinduismul are la baza politeismul, existand ideea ca intreg cosmosul este sacralizat si fiecare parte e guvernata de un anumit zeu si anume: zeul Focului Agni, vantul numit Vayu, Soarele numit Surya, luna-Chandra, razboinicul Indra, iar mai tarziu au constientizat ca exista unul mai presus de ei si de zei si l-au numit “Stapanul fiintelor vii” sau Prajapati sau Brahma. Mai tarziu hindusii s-au indreptat si spre alti zei supremi: Shiva “Binevoitorul” sau Vishnu “Atotpatrunzatorul”.

12

Civilizatii in context geopolitic

Organizarea sociala. Casta
Pentru a intelege hinduismul este necesar sa vorbim despre caste.Limbile indiene folosesc doua cuvinte pentru casta: varna sau culoare si jati sau familie. Jati-urile sunt cele care constituie casta.Exista patru mari caste; ele sunt bazate pe trei functii, si o a patra, cea mai umila, a slujitorilor. Prima casta, cea a brahmanilor,detinatori ai cuvantului sacru,casta insarcinata cu cultura.Ei sunt cei care, si astazi, detin abilitatile culturale, fiind numiti shastri(invatat), acarya(maestru), si jyoti(lumina). Cea de-a doua casta ,”varna” este cea a razboinicilor sau kshatriya, regii, radjahii si maharadjahii, capeteniile de armate. Cea de-a treia, negustorii, crescatorii de vite si agricultorii, impartiti in clanuri(vish) cu denumirea vaishyas ; marea masa a taranilor din India. Aceste trei clase sociale sunt considerate nobile sau “pure”, cea de-a patra, varna, este cea a servitorilor sau shudras, subalternii celorlalte trei caste pe care le slujeau. “Paria” sunt in afara sistemului. Paria este oricine care face o munca impure. Regulile castelor sunt drastice, mergand pana la excludere in caz de abateri. A fi pur inseamna in unele cazuri a fi vegetarian(brahmanii), in altele se practica endogamia(casatoria in cadrul strict al interiorului grupului respectiv), puritatea se refera la hrana, legaturi de familie, si orice contacte fizice. In India cel mai grav este sa nu apartii nici unei caste.Crestinii sunt considerate casta inferioara, cu exceptia in care si-au pastrat casta de origine. Societatea Indiana religioasa sprijina si sacralizeaza ordinea sociala bazata pe familie, pe sistemul castelor: brahmanii ies din gura lui Brahma, razboinicii ies din pieptul sau, vaishyas din brate, slujitorii din picioare.

“Sanatana Dharma”
Hindusii folosesc aceasta expresie cu sensul de “Ordinea eternal si permanenta a lucrurilor” pentru a-si definii religia. Hinduismul nu are un intemeietor uman( ca buddhismul sau crestinismul). Hindusii spun ca el a existat si va exista intotdeauna. Aceasta este Sanatana Dharma. Etapele de viata ale unui hindus Brahman sunt: -cea a formarii la varsta de 10-12 ani( si astazi)- initierea sau “upanayama”; cand invata Veda si stiintele ei annexe -etapa “maestru de casa” drept cap de familie -cea de-a treia cand avea dreptul sa se retraga sau sa plece pe drumuri in cautarea adevaratei fericiri spirituale, fiind numit atunci “sannyasin”

13

Civilizatii in context geopolitic

Ritualuri. Samskara
Ritualul nasterii, la cateva zile dupa eveniment, tatal alege un nume si oficiaza un rit cu apa, benefic si datator de viata lunga. Upanayama –ritualul initierii, tanarul este invatat cum sa conduca practicarea jertfei casnice, jertfa zeilor si practica rugaciunii zilnice catre soare. Samskara care sacralizeaza intrarea in viata a stapanului casei este ritul casatoriei; ceremonia se desfasoara acasa si nu in temple. Cel de-al patrulea Samskara –funeraliile , niciodata in temple sau locuri sfinte, oficiat prin ardere de ruguri. Celebrand nasterea, ceremonia si moartea, ei confera sens si forta acestor evenimente ale vietii, sacralizandu-le.

Atman/Brahman. Eu-l si Absolutul
Hindusii sunt mandri de cultura lor, care in urma cu 2500 de ani a reinnoit religia si iau dat o dimensiune mai spirituala. Cand la evrei era epoca profetilor ca Isaia, in India sunt micile tratate- upanishade- transmise pe cale orala si scrise abia recent. Omul devine constient de identitatea forului sau lautric “atman” cu absolutul “Brahman”. In secolul al III-lea i.Chr., s-au inteles pericolele abordarii upanishadice sau vedanice, propunandu-se veneratie si adoratie Absolutului, iar acesta a fost numit Shiva Binevoitorul, impacand religia cu filozofia. Aceasta alianta intre elemental religios si intelepciunea intelectuala a dat avant hinduismului modern. Rama si Krishna au fost personaje istorice, dar au fost atat de venerate si adulate, incat au fost asimilate cu descendente ale Zeului Suprem; iar zeitati secundare ca Veda , Shiva si Vishnu, au devenit importante gratie identificarii lor cu Absolutul.

Locuri sfinte si temple
Hindusimul se poate practica acasa( in afara inmormantarilor care se oficiaza in locuri desacralizate) , nu exista obligatia de a merge la temple pentru ele. Exceptii: devotiunea fata de un anumit zeu, un juramant, sau traditiile de familie. De exemplu, in Sud, unele familii se duc in grup la temple spre a-l salute pe Shiva.Sunt ceremonii frumoase, cu ofrande de flori, fructe, tamaie, lumini, officiate in templul idolului respectiv.

14

Civilizatii in context geopolitic

Divinitatile cele mai venerate sunt Shiva si Vishnu; Kali zeita protectoare a Calcutei.Nu se poate vorbi despre o treime chiar daca exista Brahma-zeul creator, Vishnu-zeul ocrotitor si Shiva-zeul distrugator.

Cai spirituale
Raul coexista alaturi de bine, iar hindusimul a creat unele scoli care experimenteaza aceasta coexistenta: diversele “yoga” pe care le cunoastem provin din aceste scoli. Intre “yoga” si “calea spirituala” exista o identitate de structura. In India orice yoga se defineste in raport cu energiile corporale sau mentale pe care le disciplineaza pentru un scop precis.Orice yoga este, ca orice spiritualitate, o valorificare, o absorbtie a altor energii. Asemenea cai au fost introduce si in Occident: calea cunoasterii, calea bhakti sau a devotiunii si yoga sub doua forme: hatha yoga si calea efortului fizic si raja yoga sau yoga regala care este mai meditatitva. Hinduismul practica meditatia, yoga si credinta in reincarnare.Pentru hindusim, divinul, atman/Brahman, este inefabil si infinit prin esenta.El nu poate fi considerat o persoana, pentru ca o persoana este limitata prin definitie.( Hindus te nasti sau nu; nu poti “sa devii”!).

Scrieri sacre
Scripturile hinduse au fost culese de-a lungul a sute de ani, începînd cu scrierea tradiţiilor orale existente în ultima jumătate de mileniu înainte de Hristos. Aceste scripturi sunt cunoscute sub numele de Veda (care înseamnă, "înţelepciune" sau "cunoaştere"). Porţiunea de încheiere a scrierilor Veda este numită Upanishads, care reprezintă o sinteză a învăţăturilor vedantice. Principalele învăţături ale scrierilor Upanishads includ crezul în panteism, în ispăşirea karmică şi în reîncarnare. Poate cea mai bine-cunoscută parte a Vede-lor este legenda hindusă a lui Bhagavad-Gita, care este povestea unui prinţ războinic, pe numele de Arjuna şi a conducătorului său de car Krishna, o încarnare deghizată a zeului hindus Vishnu. Gita a fost scrisă şi ulterior modificată între anii 200 î.H. şi 200 d.H.

Hinduismul contemporan
Există trei clasificări de bază în care sutele de secte hinduse se împart: (1) moniştii abstracţi, care subliniază, unitatea filozofică a universului în locul ideii religioase sau teiste; (2) adepţii lui Vishnu care sunt devotaţi închinării (în multe forme diverse) zeului Vishnu (manifestat în forme diverse), şi considerat forma supremă de divinitate; (3) adepţii Shivei, care se devotează închinării zeului Shiva cea mai superioară manifestare a divinităţii.

15

Civilizatii in context geopolitic

Expertul în religiile lumii Profesorul Ninan Smart remarcă problemele diverselor sisteme contemporane de crezuri hinduse: "În concluzie ar trebui să se pună întrebarea, Care este esenţa Hinduismului? Este o întrebare grea. Există hinduşi ortodocşi care neagă existenţa lui Dumnezeu. Alţii, deşi nu-l neagă pe Dumnezeu, îi acordă un loc secundar, considerîndu-l o fază iluzorie a Absolutului. Într-o asemenea varietate de opinii teologice, ce rămîne necesar crezului hindus? Cu certitudine, doctrinele renaşterii şi a eternităţii sufletului. Imaginea lumii ca un loc în care spiritul nemuritor al omului este la nesfîrşit implicat în ciclul reîncarnării domină imaginaţia indiană de aproape trei milenii. Ca adăugire, un complex sistem social a dat formă religiei actuale a subcontinetului într-o îndelungată perioadă de timp. " De aceea, Hinduismul nu este doar una dintre cele mai vechi religii ale lumii ci şi una dintre cele mai complexe. Această complexitate manifestată prin unghiurile diferite din care se determină realitatea finală este cea care atrage şi îi fascinează pe mulţi intelectuali. Deşi foarte variat, după Josh McDowell, apologet creştin, în Hinduism se mai găsesc următoarele concepte comune: -Brahman, eternul Trimutri, sau Dumnezeu trei-în-unul (trinitar?!): odată, Brahma, ca şi Creator, apoi, Vishnu, ca şi Păstrător şi în final, Shiva, ca Nimicitor. -Supunerea Soartei, devreme ce omul nu este în afară ci este parte a lui Brahman. -Sistemul Castelor, determinate de legile lui Manu. -Nirvana, starea finală atinsă la emanciparea sufletului din lanţul de naşteri şi renaşteri. -Yoga, disciplina care-l face în stare pe individ să-şi controleze trupul şi emoţiile. -Dharma, Legea Ordinii Morale, pe care fiecare individ trebuie să o găsească şi să o urmeze pentru a atinge nirvana.

Crezuri hinduse
DUMNEZEU - Nu există despre Dumnezeu nici o idee hindusă unică. Conceptele hinduse despre divinitate includ oricare dintre următoarele: monismul (toată creaţia existenţa - este una); panteismul (toată creaţia, tot ce există este divin); panenteismul (Dumnezeu se află în creaţie ca şi sufletul în corp); animismul (Dumnezeu sau mai mulţi dumnezei trăiesc/sălăşluiesc în obiecte cum ar fi copacii, pietrele, animalele, etc.); politeismul (există mulţi dumnezei); henoteismul (există mai mulţi dumnezei dar ne închinăm unuia singur); monoteism (există doar un singur Dumnezeu). KARMA ŞI SAMSARA - Fundamentală pentru gîndirea hindusă este idea că toate sufletele sînt eterne şi răspunzătoare pentru faptele lor din timp. Karma se referă la datoria creată de faptele rele ale unui om pentru care trebuie să se ispăşească (prin diferitele sisteme hinduse), pentru ca el să scape din ciclul de samsara, sau de reîncarnări (în care sufletul locuieşte în trupuri omeneşti succesive), sau de transmigrare (în care sufletul locuieşte în trupuri succesive - omeneşti, animale, sau chiar de plante şi alte obiecte fără viaţă). Legea karmei se aplică atît oamenilor cît şi animalelor. De aceea, renaşterea poate lua o formă superioară sau inferioară, urcînd prin ea în sus pe scara socială, (renaştere ca membru al unei

16

Civilizatii in context geopolitic

caste superioare) sau coborînd pe scara socială, (renaştere într-o castă mai inferioară sau ca animal!). MÎNTUIRE - Cele trei căi principale hinduse de "mîntuire" includ karma marga (adică, "metodă"), care este calea acţiunii dezinteresate; bhakti marga, care este calea devotării; şi jnana marga, care este calea cunoaşterii şi a descoperirii mistice. Jnana marga obţine realizarea de sine prin conştienţă intuitivă şi revelaţie mistică. Bhakti marga obţine realizarea de sine prin jertfe rituale şi disciplină. MOKSHA - concept cunoscut şi sub numele de mukti, este termenul hindus folosit pentru scăparea, eliberarea sufletului din ciclul karmei. De aceea, pentru un hindus, ţelul suprem al existenţei sale este să fie eliberat din samsara (ciclul obligatoriu al vieţii) şi din legea karmei cu şirul ei nesfîrşit de naşteri, morţi şi renaşteri. Cînd cineva obţine această eliberare, respectivul se crede că intră într-o stare de desăvîrşire, de perfecţiune. SISTEMUL DE CASTE - este o trăsătură unică a religiei hinduse. Relatarea originilor castelor este o foarte interesantă poveste. Se spune că Brahma l-a creat pe Manu, care a fost primul om. Din Manu s-au născut patru feluri de oameni, după cum a hotărît creatorul Brahma. Din capul lui Manu au ieşit Brahmanii, cei mai buni şi cei mai sfinţi oameni. Din mîinile lui Manu au ieşit Kshatriyas, cei ce sînt conducătorii şi războinicii. Meseriaşii au ieşit din coapsele lui şi au fost numiţi Vaisyas. Restul oamenilor au ieşit din picioarele lui Manu şi sînt cunoscuţi sub numele de Sudras. Odată cu trecerea timpului sistemul castelor din India a devenit tot mai complicat, ajungînd astăzi să existe mii de subcaste. Din vremurile cele mai timpurii, hinduşii au venerat vaca şi au considerat-o posesoarea unei mari puteri. HINDUISMUL ŞI CREŞTINISMUL În privinţa noţiunii de Dumnezeu, fiinţa supremă a Hinduismului este indefinită, este impersonalul Brahman, absolutul filozofic. De partea cealaltă, Creştinismul afirmă că există o singură fiinţă supremă care este infinitul Creator personal. Pe deasupra Dumnezeul creştin este iubitor şi deosebit de interesat şi implicat în treburile umanităţii, în puternic contrast cu distanta divinitate a Hinduismului. Biblia ne spune răspicat că lui Dumnezeu îi pasă de ce ni se întîmplă fiecăruia dintre noi Hindusul îl priveşte pe om ca fiind o manifestare a impersonalului Brahman, lipsit de valoare individuală sau personală. Creştinismul însă, ne învaţă că omul a fost făcut în imaginea lui Dumnezeu avînd personalitate şi capacitatea de a primi şi de a oferi dragoste. Deşi imaginea lui Dumnezeu din om a fost coruptă la căderea acestuia în păcat, omul este încă nespus de preţuit de către Dumnezeu. Lucrul acesta a fost demonstrat de către faptul că Dumnezeu l-a trimis pe singurul lui Fiu, pe Isus Hristos, să moară pentru a-l răscumpăra pe omul păcătos chiat atunci cînd omul era încă răzvrătit împotriva lui Dumnezeu În Hinduism nu există ideea de păcat împotriva unui Dumnezeu sfînt. Faptele nelegiuite nu sînt săvîrşite împotriva vreunui dumnezeu ci sînt în principal rezultatul ignoranţei. Aceste rele pot fi biruite urmînd principiile şi doctrina mîntuirii castei din care face parte respectivul. Spre deosebire, Creştinismul, vede păcatul ca fiind un act real de

17

Civilizatii in context geopolitic

rebeliune împotriva unui Dumnezeu perfect şi sfînt. Toate păcatele sînt în final acte de răzvrătire împotriva legii lui Dumnezeu În Hinduism mîntuirea se poate dobîndi în trei feluri: prin cunoaştere, fiindcă a cunoaşte reprezintă parte a fundamentalului Brahman şi nu o entitate separată; prin devotament, care înseamnă dragoste şi ascultare faţă de o anumel zeitate, sau prin fapte săvîrşite conform ritualurilor. Această mîntuire este necesară din aparent nesfîrşitul ciclu de naşteri, morţi şi renaşteri. În contrast, mîntuirea în Creştinism este scăpare de la potenţiala separare eternă de Dumnezeu şi ea nu se poate obţine prin fapte bune ci în schimb este oferită fără plată de Dumnezeu tuturor celor ce vor să o primească Hinduismul consideră lumea materială ca fiind trecătoare şi de importanţă secundară faţă de descoperirea Brahmanului, în timp ce Creştinismul consideră lumea ca avînd o realitate obiectivă ce îşi are sursa în voinţa creatoare a lui Dumnezeu. Hinduşii privesc lumea ca fiind doar o extensie, o prelungirea a lui Brahman, o parte a absolutului, în timp ce creştinii o privesc ca fiind o entitate cu totul diferită în natura ei de Dumnezeu şi care nu este parte a unui sistem universal sau monist.

Lianul acestei lumi culturale, balcanice, fragmentate si eterogene, este realigia. In Imperiul otoman, nu exista distinctii entice; populatia este impartita in categorii in functie de religie, indeletniciri si rang social.In balcani unde predomina elementul crestin, milletul orthodox era cea mai importanta categorie de populatie. Cei care ii apartineau se numeau rom sau roum, adica romani.Partea europeana a Imperiului se numea Rumelia, tara roumilor. Biserica din Constantinopol era capul lui “roum millet”. In Imperiul Bizantin, biserica avea un rol strict spiritual; in Imperiul otoman ea a capatat si atributii administrative, judecatoresti si educative in privinta crestinilor ortodoxi. Astfel administrarea crestinilor se facea in mare parte prin propriile lor institutii: satele libere autoadministrate si Biserica ortodoxa din Constantinopol. Initial Biserica constantinopolitana nu era condusa exclusive de greci. Si patriarhii slavi ocupau tronul patriarhal.Totusi, spre sfarsitul Imperiului Otoman, , odata cu aparitia natiomalismelor, grecii au dobandit puterea absoluta asupra bisericii, ceea ce provocat reactia celorlalte natiuni balcanice. Daca statul era perceput de balcanici, mai mult sau mai putin, ca o realitate teritoriala, ei nu se simteau atrasi de o unitate teritorial adminiastrativa de nivel superior, ci, mai degraba, de un spatiu ortodox. Acest spatiu nu este continuu; prezenta comunitatilor musulmane in campii, a comunitatilor evreisti in orase etc. creau discontinuitati spatiale. Spatiul ortodoxiei lua forma unei retele in conformitate, de alminteri, cu traditia Bisericii ortodoxe , a carei organizare nu are aceeasi structura ierarhica cu Biserica romanacatolica. Unitatea ortodoxilor nu era asadar rezultatul actiunii unui centru asupra periferiei sale; central reprezentat de Constantinopol nu dispunea de mijloacele necesare pt a-si impune vointa asupra celorlalte Biserici. Acesta este motivul pt care in secolul al XIX – lea, cand

18

Civilizatii in context geopolitic

nationalismul a inceput sa-I devizeze pe ortodocsii balcanici Istambulul nu a izbutit sa impiedice aparitia Bisericilor nationale autocefale. Unitatea ortodocsilor este asigurata prin existenta si raspandirea unei anumite culture.Aceasta cultura nu este constrangatoare din punct de vedere religios.Ateii balcanici continua sa respecte datele ortodoxe, ei se cununa la biserica, sarbatoresc Pastele si sunt ingropati cu popi. Aspectul fundamental al culturii ortodoxe este organizarea timpului potrivit calendarului religios. Sarbatorile ritmeaza viata si esti deprins de la nastere cu aceste diviziuni ale anului; inveti foarte devreme sa astepti sarbatorile care rup monotonia vietii de toate zilele sau care marcheaza inceputul si sfarsitul activitatilor sezoniere. Sarbatorile sunt prilejuri de intruniri familial si sociale, care intaresc unitatea grupului. In lumea satului, dominate de suspiciunile si intrigile dintre familii, Pastele este momentul regasirii prieteniei. Ritualizarea temporaritatii are radacini profunde in culturile slava si greaca. Multe elemente ale culturii ortodoxe provin direct din religie greaca antica. In credinta potrivit careia unii sfiniti protejeaza anumite categorii profesionale regasim vechea traditie despre zeii din Antichitate: Sfantul Nicolae, protectorul marinarilor, este un fel de Poseidon. La sarbi slava, sarbatoare traditionale, cu originele in cultul stramosilor, a fost integrate in cultura ortodoxa si a devenit chiar un aspect fundamental al acesteia. Asa se explica de ce crizele din biata Bisericii nu afecteaza atasamentul populatiei fata de ortodoxie. Iconografia otomana care a stat la temelia Imperiului integra ortodoxia. Pentru supusii roum ai Portii, nu musulmanii, ci latinii tr exclusi din spatial caruia ei ii apartineau. De fapt, in momentul tranzitiei de la Imoeriul bizantin la Imperiul otoman, nu opozitia dintre Crestinism si Islam, ci schizma din 1054, rupture dintre bisericile Ctolica si Ortodoxa constituia principala mija politica si culturala. Din aceasta cauza, majoritatea bizaninilor au preferat sa se lase cuceriti de otomani, indiferenti fata de cultura ortodoxa mai curand, decat sa se conformeze exigentelor papei renuntand la propria lor cultura si civilizatie. Iconografia otomana este o sinteza de elemente islamice si ortodeoxe. Aceasta iconografie a inceput sa-si piarda credibilitatea din momentu, in care “compromisului istoric” dintre sefii turci ai milletului otoman si conducatorii greci ai milletului orthodox i s-a opus identitatea nationala moderna greaca.

19

Civilizatii in context geopolitic

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->