Sunteți pe pagina 1din 10

Cele mai tari 9 invenții ale

Antichitatii
Grădinile
Pîna la rafinamentul Gradinii celor Cinci
Simturi de la Castelul din Yvoire, la
splendidele labirinturi ale Versailles-ului
sau la geometria severa a spatiilor verzi de la
Wildegg, Anglia, drumul a fost lung si pavat
cu milioane de flori si legume. Gradinile fac
parte din cadrul de viata al omului din
momentul in care acesta s-a sedentarizat. La
origine, ele (ierburi aromatice, legume
radacinoase) ii ingaduiau sa-si satisfaca
necesitatile alimentare. Ulterior, omul a
inceput sa constate ca pot fi produse diverse
varietati pornind de la o singura planta.
Urmele celor mai timpurii gradini au fost
gasite in Mesopotamia si Egipt, zone in
mare parte aride, pe care spiritul mereu
activ al locuitorilor le-a facut fertile prin
canale si irigatii. Gradinile s-au dezvoltat
din nevoia de a oferi un spatiu, special
ingradit, in care atentia „gradinarului“ sa se
poata indrepta asupra unor plante mai
sensibile. Din ce in ce mai sofisticate,
respectivele gradini au inceput sa constituie
un perimetru esential in preajma palatelor,
devenind un spatiu dedicat prin excelenta
delectarii.
„Nu exista activitate in viata omului care sa-i rapesca mai
multa energie, ca si cand natura nu ne-ar fi oferit cea mai
sanatoasa bautura, apa.“ –Pliniu
Ei bine, apa nu a satisfacut nevoia de lichide (si de extaz)
a omului. Iar asta nu de ieri, de azi, ci tocmai din
Paleolitic, cand a inceput producerea licorilor
fermentate. Cu exceptia locuitorilor din zonele polare,
unde sursele de zahar sunt inexistente, oamenii au
demonstrat o abilitate remarcabila in a gasi cai de
fermentare a diverselor produse salbatice sau cultivate –
mierea, strugurii si alte fructe, cerealele (orzul, graul,
porumbul, meiul si sorgul). O data ce sucul a fost extras
din fructe, microorganismele (de tip Saccharomyces
cerevisiae) incep sa se multiplice natural, hranindu-se cu
monozaharidele din suc. „Vinul“ astfel rezultat a inceput,
inca din Neolitic, sa fie depozitat si pastrat in vase de lut.
Ca sa nu se oteteasca, fapt ce i-ar fi obligat pe amatori sa
consume toata productia deodata, oamenii au inceput sa
introduca in lichidul aromat si ametitor rasini si ierburi
cu proprietati antimicrobiene.
Iar in Egiptul antic, vinul era un ingredient important
pentru preparea leacurilor. Unul dintre vase, descoperit
intr-un mormant datand aproximativ din anul 3150 i.
Hr. , continea resturi de vin amestecat cu ierburi
aromatice – salvie, menta, coriandru – si rasina de
conifere. Intr-o alta amfora, mai recenta, datand din
secolele IV-VI d. Hr. , au fost descoperite reziduuri de
rasina de pin si rozmarin. Insemnari pe papirus,
descoperite de-a lungul timpului, arata ca vechii egipteni
foloseau aceste plante pentru a trata o gama larga de
afectiuni, de la dureri de stomac pana la herpes. Vinul si
alte bauturi alcoolice erau utilizate pentru a dizolva
substantele active din plante, obtinandu-se astfel solutii
cu proprietati medicinale, pentru uz extern sau intern.
Sticla
• Sa-l ascultam pe Pliniu cel Batran (citat
dupa Brian M. Fagan, Saptezeci de inventii
ale Antichitatii, Editura Aquila, 2005): „Se
spune ca, mai demult, vasul unor negustori
de soda naturala (nitrum) a acostat langa
raul Belus si acestia au coborat pe mal si
au hotarat sa-si pregateasca de mancare.
De vreme ce n-au gasit nici o piatra pe care
sa-si sprijine cazanele, le-au asezat pe
bulgarii de soda din incarcatura de pe vas.
Cand acestia s-au incalzit si s-au amestecat
cu nisipul de pe plaja, au inceput sa apara
suvoaie de lichid ciudat; se spune ca
aceasta este originea sticlei.“
• Ca s-a intamplat asa sau ca sticla este un
accident al procesului de producere a
faiantei nu putem sti cu siguranta. Mai sigur
pare faptul ca fabricarea acestui material
translucid s-a rafinat in decursul a mii de
ani, suflarea sticlei fiind atestata de-abia in
secolul I i.Hr., pe coastele Siriei de azi.
• Afara de stalpi sau de berbeci, Masinile de asediu,
instrumente de asediu oarecum precare,
anticii au inventat dispozitive mult mai catapultele si
complexe de biruire a fortificatiilor: arbaletele
babilonienii construiau mari bastioane
de pamant la baza zidurilor inamice
pentru a-si inlesni accesul pe metereze,
in vreme ce romanii foloseau
incercuirea cu un zid ofensiv. Printre
uneltele producatoare de ravagii la
distanta, cea mai nimicitoare se pare ca
a fost catapulta, a carei prima mentiune
istorica dateaza din anul 400 i.Hr., cand
a fost intrebuintata de Dyonisos, tiranul
din Siracuza. Folosind principiul
arcului, aceasta tragea nu doar cu sageti,
ci si cu pietre sau alte proiectile. Mai
tarzie, catapulta portabila, adica
arbaleta, pare sa fi fost nascocita in
secolele VI-VII d.Hr., de catre japonezi
(la care purta numele de oyumi).
Textilele si tesutul
• Un pas aparent umil, dar revolutionar in
dezvoltarea umanitatii a fost inventarea
procedeului mecanizat de producere a
panzelor ori a hainelor din fir tors. Razboiul
de tesut a permis transformarea fibrelor si
firelor intr-o noua clasa de materiale
rezistente si flexibile, ce puteau fi prefacute in
haine – acoperaminte corporale capabile sa
comunice informatii simbolice, sociale si
estetice. De la inventarea sa, razboiul de tesut
a cunoscut numeroase variante, din ce in ce
mai perfectionate. Nici una dintre ele n-ar fi
putut insa exista daca, anterior, oamenii nu
ar fi inventat rasucirea fibrei in fir de tors.
Filarea in fire din ce in ce mai lungi a fost
considerabil usurata de aparitia fusului.
Rotitele acestuia, prezente in majoritatea
siturilor arheologice, erau utilizate pentru
amplificarea rasucirii. Fibrele timpurii
folosite la rasucire erau obtinute din plante,
in special din bumbac. Lana a inceput sa fie
utilizata de-abia in anul 3500 i.Hr., in
Mesopotamia.
Sportul cu balonul rotund
Dominique Noguez, un reputat filosof si eseist
francez, si-a intitulat ultima carte, aparuta chiar la
sfarsitul lunii mai a.c., Adevarata istorie a fotbalului
si alte revelatii.Primul text incepe asa: „S-au scris
multe lucruri inexacte despre originea fotbalului. A
fost apropiat de sphaira si de uranie ale grecilor, de
trigonalis pila sau de harpastum-ul romanilor. A
fost intrezarit la asirieni si la egipteni. Soldatii
chinezi din timpul dinastiei Chang izbeau o sfera de
piele umpluta cu par. Asta era fotbal. Shintoistii din
vechea Japonie se straduiau sa vîre in templu,
ritual, un balon din piele de peste. Tot fotbal era si
asta? Vikingii celebrau macabru victoria dand cu
piciorul in capetele taiate ale vrajmasilor. Fotbal,
desigur.” Chiar daca sportul este una dintre cele mai
vechi indeletniciri umane, care a devenit aproape
religie in Grecia Antica, fotbalul sau jocul cu balonul
rotund are, asa cum sugereaza Noguez, o data de
Reprezentare a jocului „Tlachtli” nastere mult mai apropiata de zilele noastre. Prima
descriere a unui sport asemanator ii apartine
calugarului spaniol Diego Duran (sec. al XVI-lea):
„Barbatul care a aruncat mingea prin inelul de piatra
a fost inconjurat de toti oamenii. L-au onorat, i-au
cantat cantece de lauda si i s-au alaturat la dans.“
Descrierea se refera la vechiul joc tlachtli al aztecilor.
Cosmeticele si parfumurile
• Folosite de mai bine de 7.000 de ani, aceste ajutoare
de nadejde ale femeilor de azi infrumusetau si
protejau, fara discriminare de sex, trupurile tuturor
oamenilor. Ba chiar erau incluse, daca e sa luam
aminte la descoperirile arheologice din Egipt, printre
bunurile cu care erau inmormantati oamenii de vaza.
Tinute in compartimente si sertare speciale, pudrele
din caolin, cu amestec de malachit verde, de galena
neagra sau de ocru rosu, alcatuiau trusa celor care
voiau sa se impuna in public sau ii insoteau pe
oficianti in cadrul ceremoniilor religioase.
Parfumurile, ale caror rudimente pot fi gasite, de
asemenea, in edificiile funerare egiptene, au inceput
sa fie produse potrivit unor retete complexe de-abia
spre secolul IV i.Hr. Ele erau create prin inmuierea
diferitelor ingrediente in ulei sau in alta grasime
(enfleurage), ori prin incalzirea lor la un loc
(macerare).
Imbracamintea,incaltamintea,perucile
• Aparute initial ca mijloace de protectie a
trupului impotriva conditiilor nefavorabile
de mediu, primele haine potrivite pe corp
dateaza de acum 25.000 de ani.Facute din
blana si piele, cusute cu unelte de os,
inlocuite treptat de mai comodele variante
textile, din bumbac, in, lana sau, in China,
din matase, hainele si-au impus vocatia
distinctiva, functia de emitator de
frumusete si seductie. Mocasinii, cizmele,
sandalele si apoi pantofii, conceputi sa
apere piciorul de asprimea solului sau de
temperaturile exagerate, au ajuns, inca din
Antichitate, sa se asorteze cu purtatorul
lor si cu rangul acestuia, alungind gamba
si sporind expresivitatea mersului. Poate
cele mai ciudate accesorii de
infrumusetare a corpului au fost perucile
si extensiile de par, ale caror cele mai
vechi dovezi de folosire provin din
Hierakonpolis, Egipt. Purtate peste parul
ras sau tuns scurt, impiedicau aparitia
bolilor capilare si protejau, laolalta cu
acoperamintele de tip palarie, scalpul de
razele Soarelui.
Rezervele de apa si instalatiile de
canalizare
• In societatile antice, responsabile pentru
transportarea apei erau femeile, care foloseau
fie vase, fie desagi de piele (obiceiul mai
persista inca in comunitatile arhaice, inchise,
din zilele noastre). Insa transportul
cantitatilor mari, destinate unor grupuri
numeroase, a trebuit sa-si gaseasca inca de
timpuriu o alta cale de infaptuire. De aceea, au
fost imaginate si apoi puse in practica lungi
conducte prin care apa circula gratie scurgerii
gravitationale. Canalele sapate in pamant au
stat la baza viitoarelor sisteme de irigare din
Asia de Sud-Vest, China si America Centrala.
Jgheaburile sapate in piatra, folosite pentru
debite de apa mai mici, au inceput sa fie
folosite inca din mileniul II i.Hr. Conductele
din lut, cele din bambus, apoi uluitoarele
apeducte si rezervoare acvatice romane au
facut ca apa sa devina un element accesibil
tuturor.