Curs 6

Controlul de legalitate al actelor juridice adoptate de

institutiile Uniunii Europene

Actiunea in anulare art. 263 si art. 264 din TFUE

Consta in posibilitatea pe care o au statele, institutiile Uniunii Europene
si particularii persoane fizice ori juridice de a ataca in fata Curtii un act juridic
obligatoriu emis de catre institutiile Uniunii Europene si de a obtine, in
anumite conditii, desfiintarea acestuia.
Este un mijloc de control al conformitatii actelor juridice ale Uniunii
Europene, un control de legalitate si urmareste desfiintarea unui act ilegal,
nu modificarea lui.
Actiunea in anulare poate fi introdusa impotriva actelor:
o Consiliului
o Comisiei
o Bancii Centrale Europene (altele decat recomandarile si avizele)
o Parlamentului European
o Consiliului European (care au rolul de a produce efecte juridice
fata de terti)
Curtea de Justitie controleaza si legalitatea actelor organelor, oficiilor
sau agentiilor care produc efecte juridice fata de terti. Indiferent de institutia
de la care emana actul, acesta trebuie sa fie unul obligatoriu, adica sa
produca efecte juridice. Instanta de la Luxemburg ia in considerare nu numai
denumirea actelor, ci si obiectul sau continutul acestora pentru a le separa in
obligatorii si non-obligatorii.
In situatia in care Comisia Europeana isi denumeste un act chiar aviz,
iar Curtea apreciaza ca are caracter obligatoriu, actiunea in anulare este
admisa. Regula generala este cea potrivit careia recomandarile si avizele nu
sunt susceptibile de a fi atacate.
Legitimitatea procesuala activa apartine:
a. Statelor membre, Consiliului si Comisiei, care sunt numite
titulari
super-privilegiati, deoarece acestea pot
formula o actiune in anulare fara a indeplini vreo conditie
speciala privitoare la interesul pe care il au. Un stat membru
poate formula actiunea in anulare chiar impotriva unui act pentru
care, din punct de vedere politic, a votat pentru.
b. Parlamentul European, Banca Centrala Europeana si Curtea de
Conturi sunt titulari semi-privilegiati pentru ca nu pot formula o
actiune in anulare decat in vederea apararii prerogativelor pe
care le au.
Ex.: Consiliul poate adopta un regulament pentru care trebuie sa
solicite avizul Parlamentului European, dar nu face acest lucru; Parlamentul
1

European, apreciind ca i-au fost incalcate atributiile, formuleaza actiunea in

anulare, care va fi acceptata. Consiliul adopta un regulament pentru care,
anterior, avea obligatia de a consulta Comitetul Regiunilor, lucru pe care nu
l-a facut; Comitetul Regiunilor nu este indreptatit sa formuleze o actiune in
anulare pentru ca au fost incalcate prerogativele unui organ auxiliar.
c. Particularii, care trebuie sa indeplineasca doua conditii:
i. Actul juridic pe care il ataca trebuie sa li se adreseze
in mod individual
ii. Actul juridic pe care il ataca trebuie sa fie un
regulament sau o decizie care sa li se adreseze,
adica sa ii priveasca in mod direct si individual
Legitimitatea procesuala pasiva apartine:
a. Parlamentului European si Consiliului
b. Consiliului
c. Comisiei
d. Bancii Centrale Europene
e. Consiliului European sau Parlamentului European, doar pentru
actele care produc efecte fata de terti
Procedura actiunii in anulare
Termenul in care se poate formula actiunea in anulare este de 2 luni si
curge (i) pentru actele generale, de la publicarea lor in Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene si (ii) pentru actele individuale, de la notificarea lor catre
cel interesat.
Moment al inceperii curgerii termenului pentru actele individuale poate
fi inclusiv ziua in care partea interesata a luat cunostinta de existenta si
continutul actului individual, chiar daca nu i-a fost notificat in mod oficial.
Termenul curge in caz de notificare din ziua imediat urmatoare acestei
notificari, iar in caz de publicare, curge cu incepere din a 15-a zi urmatoare
datei publicarii actului atacat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Cauze de anulare:
o Absenta competentei
o Incalcarea unor norme fundamentale de procedura
o Incalcarea prevederilor unui tratat sau a oricarei alte norme de
drept privind aplicarea acestuia
o Abuzul de putere
In primul si al doilea caz, Curtea de Justitie si Tribunalul se pot
autosesiza.
Potrivit art. 264 din TFUE, in cazul in care actiunea este intemeiata,
Curtea de Justitie declara actul nul si neavenit. Prin urmare, actul dispare din
2

ordinea juridica a Uniunii Europene ex tunc, adica de la data intrarii in

vigoare. Partile trebuie puse in situatia anterioara adoptarii actului.
O hotarare de anulare data de catre Curtea de Justitie este retroactiva,
are valoare erga omnes si poate antrena nulitatea totala sau partiala a unui
act juridic al Uniunii Europene. In cazul unei nulitati partiale, aceasta este
acceptata sub conditia ca actul juridic respectiv sa nu fie denaturat, sa nu fie
lipsit de substanta. Curtea de Justitie poate anula un act si in conditiile in
care declara ca anumite efecte ale acestuia subzista. De asemenea, Curtea
de Justitie poate sa limiteze efectele retroactivitatii (efectele hotararii cu
privire la retroactivitate) in timp. In egala masura, Curtea poate dispune sa
limiteze retroactivitatea numai la persoana care a formulat actiunea in
anulare.
Instanta de la Luxemburg poate sa anuleze actul, dar poate sa il si
mentina pana cand institutia competenta adopta un nou act care sa-l
inlocuiasca pe cel anulat. Se recurge la o astfel de solutie in cazul in care
nementinerea unui astfel de act ar antrena prejudicii pentru particulari.
Executarea hotararii Curtii de Justitie art. 266 din TFUE
Institutiile carora le-au fost atacate actele in cazul unei actiuni in
anulare trebuie sa adopte masurile necesare pentru punerea in executare a
hotararii Curtii. Pentru jurisprudenta domeniului, un rol important il are
exceptia de nelegalitate. Desi termenul de 2 luni la exceptia de nelegalitate
s-a implinit, cu ocazia unui litigiu care are drept obiect un regulament
adoptat in comun de catre Parlamentul European si Consiliu sau un
regulament al Consiliului, Comisiei ori al Bancii Centrale Europene, in orice
moment se poate invoca exceptia de nelegalitate. In aceasta situatie, Curtea
de Justitie poate sa declare ca actul respectiv este inaplicabil, fara a-l anula.
Scopul exceptiei de nelegalitate este acela de a compensa imposibilitatea de
a actiona in mod direct.
Astfel, de exemplu, o intreprindere dintr-un stat membru a primit ajutor
guvernamental de la respectivul stat. Comisia a declarat acest ajutor ca fiind
ilegal si a obligat statul sa recupereze de la intreprindere ajutorul pe care i la acordat. Pentru a pune in aplicare sanctiunea, statul in cauza a transmis
decizia Comisiei intreprinderii vizate, insa nu a precizat cand trebuie
rambursat ajutorul primit. Intreprinderea respectiva ar putea formula o
actiune in anulare, deoarece decizia, desi ii este adresata statului, o priveste
in mod direct si individual. Comisia revine si obliga statul sa actioneze
impotriva intreprinderii, fapt pentru care aceasta din urma este adusa in fata
Curtii de Justitie. Curtea a considerat ca, deoarece intreprinderea avea
posibilitatea sa introduca o actiune in anulare, dar nu a facut acest lucru, nu
va putea recurge la exceptia de ilegalitate, adica sa nu i se aplice actul
Comisiei fara a fi anulat. Daca se urmeaza acest rationament, spunand ca
atunci cand a existat posibilitatea de a actiona, dar nu s-a intamplat, aceasta
3

a fost pierduta, putem conchide ca toti ceilalti titulari nu pot face uz de

prevederile art. 277 din TFUE. Concluzionam ca nu putem urma acest
rationament deoarece textul acelui articol face vorbire despre toate partile,
prin urmare rationamentul de mai sus vine in contradictie chiar cu textul
tratatului.
In prezent, particularii care ar avea in mod evident dreptul de a actiona
direct nu pot utiliza exceptia de ilegalitate prevazuta de art. 277. In ceea ce ii
priveste pe ceilalti titulari, Curtea de Justitie le aplica aceeasi regula in cazul
in care este vorba despre decizii care ii privesc numai pe acestia. In cazul
statelor, acestea pot introduce o actiune in anulare impotriva deciziilor care
le sunt adresate sau, daca nu fac acest lucru, pot invoca exceptia de
ilegalitate.

Actiunea in carenta art. 265 din TFUE

Actiunea in carenta consta in posibilitatea pusa la dispozitia statelor, a
institutiilor Uniunii Europene, precum si a particularilor persoane fizice ori
juridice, ca in anumite situatii precis determinate, sa atace in fata Curtii de
Justitie inactiunea, absentiunea, chiar refuzul Comisiei sau al Consiliului de a
decide in materii in care aceste institutii au stabilita prin tratate obligatia de
a lua o anumita masura.
Fiind un mijloc de control jurisdictional, actiunea in carenta are un rol
important, garantand exercitarea puterilor Uniunii Europene conferite prin
tratate institutiilor. Aceasta actiune urmareste sa oblige institutiile
competente la o actiune (normativa). Scopul unei astfel de actiuni este acela
de a obtine o hotarare a Curtii de Justitie prin care sa oblige institutiile sa
adopte o decizie.
Legitimarea procesuala activa apartine:
o Statelor membre
o Institutiilor Uniunii Europene (inclusiv Banca Centrala Europeana,
in domeniile care cad sub incidenta atributiilor lor; Tribunalul si
Tribunalul Functiei Publice nu au legitimare procesuala activa)
o Particularii (au posibilitatea de a sesiza Curtea cu o plangere
impotriva unei institutii a Uniunii Europene care a omis sa adopte
un act, altul decat o recomandare sau un aviz)
Legitimarea procesuala pasiva apartine:
o Consiliului
o Comisiei