Medicina alternativa naturista

In spiritul naturalului, este imposibil sa nu consacram cateva randuri medicinei si terapiilor alternative, calificate drept medicina naturista - in opozitie cu medicina traditionala, care
se bazeaza mult prea des (si prea exclusiv) pe folosirea medicamentelor pentru calmarea sau
vindecarea indispozitiilor, durerilor si bolilor.
Nu contestam faptul ca medicina traditionala poate sa ne foloseasca - bine practicata, ea
este de neinlocuit -, dar ea are, in unele cazuri, lipsuri, daca nu chiar limite. Medicina naturista
prezinta avantajul de a interveni in planul preventiv, un aspect prea des neglijat, chiar de-a
dreptul omis de catre medicina traditionala. Aceste tipuri de medicina alternativa sunt in mare
parte bazate pe o cultura si pe cunostinte ancestrale, care au traversat secolele si chiar
mileniile; ele au tendinta de a face apel la spiritul naturii, si prin aceasta se inscriu perfect in
interiorul legilor universale ale sanatatii.
Radacinile terapiilor alternative se gasesc in medicina ayurvedica, descoperita si
dezvoltata de oamenii de stiinta indieni care au trait in antichitate si considerati ca sfinti,
cunoscuti sub numele de Rishis.
Acestia au inregistrat progrese imense in domeniul chirurgiei (efectuau operatii cezariene),
fitoterapiei, al chimioterapiei (foloseau minerale si metale), fizioterapiei (au subliniat rolul
exercitiului fizic), fiziologiei, anatomiei umane si psihologiei. Primele informatii scrise sunt
datate cu 4.500 de ani in urma (Ring Veda) si 3.200 de ani (Athar-va Veda). Raspandite la alte
civilizatii, adaptate si integrate intr-o forma locala de medicina, aceste cunostinte au stat la
baza medicinii din Tibet, China, Persia, Egipt, Grecia, Roma, Indonezia. Cu cca 2.600 de ani
i.C., babilonienii aveau deja o forma primitiva de medicina, exprimata prin ideea ca maladiile
sunt cauzate de un atac prompt al spiritului rau. De aceea exorcismul si fitoterapia au mers
mana-n mana cu tratamentul bolii.
Fitoterapia s-a dezvoltat si pastrat pana astazi, mai ales in tarile mai putin dezvoltate
industrial, cu o populatie numeroasa si saraca, dar cu o flora bogata si variata, datorita unor
conditii climaterice favorabile (in zonele ecuatoriale, tropicale si subtropicale). Interesant este
faptul ca magia, care insotea la inceputuri fitoterapia, a fost treptat inlocuita cu filozofia (in
medicina ayurvedica) sau cu stiinta (in medicina vestica).
Principiile medicinii alternative
Filozofia ayurvedica evidentiaza rolul armoniei launtrice a fiecarui individ si al
sistemului imunitar in sanatatea sa: ca sa fii sanatos trebuie sa existe o armonie intre
idealurile vietii, supararile (suferintele), sentimentele si actiunile fizice. Dupa filozofia
ayurvedica, supararile si stilul de viata sunt cauzele bolilor, iar sanatatea spirituala este data de
echilibrul tariei integrarii personalitatii individului in natura.
1

Scopurile vietii, conform medicinii ayur-vedice, constau in:

- indeplinirea datoriilor fata de societate;
- acumularea de posesiuni (bogatii) dupa indeplinirea datoriilor;
- satisfacerea legitima a dorintelor cu ajutorul unei posesiuni;
- realizare a vietii se considera numai ceea ce este deasupra datoriei, averii sau dorintei.
Medicina vestica clasifica produsele vegetale in functie de intensitatea actiunii - in
produse toxice, produse cu potential terapeutic si produse comune -, iar in conformitate cu
criteriile farmacologice - in produse vegetale analgezice, antipiretice, antispastice,
antiinfectioase, cu tropism pentru anumite organe si sistem nervos, vitamine, hormoni etc.
Utilizarea lor intr-o maladie sau alta este determinata de potentialul terapeutic si profilul
farmacologic.
Dar care sunt aceste tipuri de medicina si ce pot face ele pentru noi? Iata o scurta
prezentare:
ACUPUNCTURA
De origine chineza, acupunctura avea altadata ca scop principal favorizarea circulatiei
energiei in intregul corp. Astazi, ea este mult utilizata ca tehnica impotriva durerilor si pentru a
scapa corpul de diferite dependente. Este o terapie usoara si naturala, care consta in
introducerea unor ace fine chiar in punctele de energie, numite meridiane.
AROMOTERAPIA
Aromoterapia consta in punerea in slujba sanatatii mirosurile degajate de plante si de
flori. In functie de calitatile lor, acestea din urma pot aduce un sprijin sanatatii in diferite moduri.
Anumite esente sunt recunoscute pentru puterea lor relaxanta, in timp ce altele stimuleaza sau
actioneaza direct asupra anumitor sisteme, precum caile respiratorii.
CHIROTERAPIA
Lucrand la nivelul vertebrelor, chiroterapeutul inlatura nenumaratele dureri de
spate, de gat si diferite indispozitii, printre care si migrenele. Acestea sunt principalele motive
pentru care este consultat un astfel de practicant. Totusi, chiroterapeutii afirma ca pot interveni si
pe alte planuri. Prin diversele manevre pe care le fac, ei sustin ca pot actiona asupra sistemului
imunitar pentru a-l intari.
HOMEOPATIA
Homeopatia se bazeaza pe diluarea la maximum a unor substante complet naturale.
Administrate pacientului, aceste doze infinitezimale ajuta la tratarea diverselor tipuri de
maladii. Campul de actiune al homeopatiei este vast; el cuprinde afectiuni cutanate, dar si migrene
2

sau otite, chiar si probleme de natura ginecologica. Desi medicamentele homeopatice se pot obtine
din farmacie, este de preferat sa consultam, in prealabil, un medic homeopat.
NATUROPATIA
Naturopatia grupeaza mai multe tehnici, care pot varia de la un naturopat la altul. Ea
face apel la fitoterapie, la acupunctura, la tratamente nutritioniste, la masaje si la homeopatie.
OSTEOPATIA
Osteopatia este o stiinta care se bazeaza pe manipulari precise ale corpului pentru a-l
readuce intr-o stare buna. Mult mai blanda decat chiroterapia, osteopatia isi extinde campul de
actiune mult mai departe de coloana vertebrala, pentru a zabovi asupra tuturor partilor
corpului. Aceasta tehnica este indicata mai ales pentru a trata problemele de ordin musculoscheletic si poate interveni in mod eficient in anumite cazuri de tulburari ale sistemului nervos.
FITOTERAPIA
Aceasta medicina ''usoara'' exploateaza proprietatile medicinale ale plantelor.
Fitoterapeutii profesionisti se intereseaza atat de cauza unei boli, cat si de prevenirea ei.

Codul penal
Infractiunea
Capitolul I - Dispozitii generale
Art. 17: Trasaturile esentiale ale infractiunii
(1) Infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, care prezinta pericol social
si este savarsita cu vinovatie.
(2) Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.
Art. 18: Pericolul social al faptei
Fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau
inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate in art. 1 si pentru
sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
Art. 19: Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin atingerea
minima adusa uneia dintre valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind
lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei
infractiuni.
(2) La stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si
mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost
comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si
conduita faptuitorului.
(3) In cazul faptelor prevazute in prezentul articol, procurorul sau instanta aplica
una dintre urmatoarele sanctiuni cu caracter administrativ:
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
c) amenda de la 1.000.000 lei la 25.000.000 lei.
Art. 20: Vinovatia
(1) Fapta prevazuta de legea penala care prezinta pericol social este savarsita cu
vinovatie cand este comisa cu intentie, din culpa sau cu intentie depasita.

1. Fapta este savarsita cu intentie cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii
lui.
2. Fapta este savarsita din culpa cand infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va
produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa il prevada.
(2) Fapta care consta fie intr-o actiune, fie intr-o inactiune constituie infractiune
numai cand este savarsita cu intentie.
(3) Fapta comisa din culpa constituie infractiune numai cand in lege se prevede
aceasta.
(4) Exista intentie depasita cand rezultatul mai grav produs printr-o actiune sau
inactiune intentionata se datoreaza culpei faptuitorului.
Capitolul II - Cauzele justificative
Art. 21: Clauzele justificative
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita in
conditiile vreuneia dintre cauzele justificative prevazute de lege.
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde si asupra participantilor.
Art. 22: Legitima aparare
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita in stare de
legitima aparare.
(2) Este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapte pentru a inlatura
un atac material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva
unui interes general si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul general.
(3) Se prezuma ca este in legitima aparare si acela care savarseste fapta pentru a
respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin

alte asemenea, mijloace, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand
de acestea.
(4) Este, de asemenea, in legitima aparare si acela care, din cauza tulburarii sau
temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu
imprejurarile in care s-a produs atacul.
Art. 23: Starea de necesitate
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de o
persoana pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata,
integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia
sau un interes general.
(2) Se afla in stare de necesitate si acela care in momentul savarsirii faptei nu si-a
dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce
daca pericolul nu era inlaturat.
Art. 24: Ordinul legii si comanda autoritatii legitime
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca savarsirea ei a
fost impusa sau autorizata de lege.
(2) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita pentru
indeplinirea unui ordin dat de catre autoritatea legitima, in forma prevazuta de lege,
daca acesta nu este in mod vadit ilegal.
Art. 25: Consimtamantul victimei
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita cu
consimtamantul victimei, daca aceasta putea sa dispuna in mod legal de valoarea sociala
lezata sau pusa in pericol.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica in cazul infractiunilor contra vietii. In cazul
infractiunilor contra integritatii corporale sau a sanatatii acestea nu se aplica, daca fapta
la care s-a consimtit contravine legii sau bunelor moravuri.
Capitolul III - Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei
Art. 26: Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei

(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala comisa in conditiile

vreuneia dintre cauzele prevazute de lege care inlatura caracterul penal al faptei.
(2) Efectul cauzelor care inlatura caracterul penal al faptei nu se extinde asupra
participantilor, cu exceptia cazului fortuit.
Art. 27: Constrangerea fizica
Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei
constrangeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista.
Art. 28: Constrangerea morala: Nu constituie infractiune fapta prevazuta de
legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintarea
cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturat
in alt mod.
Art. 29: Cazul fortuit
Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala al carei rezultat este
consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.
Art. 30: Minoritatea faptuitorului
Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor
care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal.
Art. 31: Iresponsabilitatea
Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca faptuitorul, in
momentul savarsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea
sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea fi stapan pe ele.
Art. 32: Betia:(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca
faptuitorul, in momentul savarsirii faptei, se gasea, din cauza unor imprejurari
independente de vointa sa, in stare de betie completa produsa de alcool sau de alte
substante.: (2) Starea de betie voluntara completa produsa de alcool sau de alte
substante nu inlatura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, dupa caz, o
circumstanta atenuanta sau agravanta.
Art. 33: Eroarea de fapt

(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala cand faptuitorul, in

momentul savarsirii acesteia, nu cunoaste existenta unei stari, situatii sau imprejurari de
care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Nu constituie o circumstanta agravanta imprejurarea pe care faptuitorul nu a
cunoscut-o in momentul savarsirii infractiunii.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica si faptelor savarsite din culpa pe care
legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei sau imprejurarii
respective nu este ea insasi rezultatul culpei.
Capitolul IV Tentativa Art. 34: Tentativa: (1) Tentativa, consta in punerea in
executare a intentiei de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau
nu si-a produs efectul.: (2) Exista tentativa si in cazul in care consumarea infractiunii nu
a fost posibila din cauza insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori din
cauza imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de
la locul unde faptuitorul credea ca se afla.: (3) Nu exista tentativa atunci cand
imposibilitatea de consumare a infractiunii este consecinta modului cum a fost
conceputa executarea.
Art. 35: Pedepsirea tentativei: (1) Tentativa la crima se pedepseste intotdeauna,
iar tentativa la delict numai cand legea, prevede aceasta.: (2) In cazul persoanei fizice,
tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa imediat inferioara categoriei de pedeapsa
prevazuta de lege pentru infractiunea consumata, daca legea, nu prevede altfel.
(3) In cazul persoanei juridice, tentativa se sanctioneaza cu o amenda cuprinsa
intre minimul special si maximul special al amenzii prevazute de lege pentru
infractiunea
consumata, reduse la jumatate, daca legea nu prevede altfel. La aceasta pedeapsa se
poate adauga una sau mai multe din pedepsele complementare, cu exceptia dizolvarii
persoanei juridice.
Art. 36: Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului
(1) Nu se pedepseste faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de
descoperirea faptei producerea rezultatului.
(2) Daca actele indeplinite pana in momentul desistarii sau impiedicarii
producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru acea
infractiune.