TEMA Teorii ale integrrii economice

II.Teorii ale integrarii europene

Teorii ale integrrii economice

Caracteristici ale integrrii economice internaionale: abordri conceptuale
1.1. Apariia termenului de integrare economic. Concepte cu privire la integrarea economic
internaional.
1.2. Premise, factori determinani i implicaii ale integrrii economice internaionale.
1.3. Teorii ale integrrii economice
a.Teoria uniunii vamale
b.Teoria uniunii politice
c.Teoria uniunii economice i monetare
1.1. Apariia termenului de integrare economic. Concepte cu privire la integrarea
economic internaional
Noiunea de integrare provine din latinescul integro, integration, care nseamn a pune la
un loc, a reuni mai multe pri ntr-un tot unitar sau n vederea constituirii unui ntreg.
n limba francez integrer i n limba englez to integrate provin tot din latinescul
integro i au cam acelai sens ca n limba romn.
Preluat iniial din matematic, termenul de integrare a cptat o larg utilizare n diferite
domenii ale tiinelor socio-umane, inclusiv tiinele economice.
Dup Concise Oxford Dictionaty, integrarea este combinarea prilor ntr-un ntreg i uniunea
este un ntreg rezultat din combinarea unor pri ori a unor membri. Astfel, integrarea este procesul
de atingere a stadiului de uniune.
n sens sociologic termenul este folosit deseori pentru a desemna, fie stabilirea unei
interdependene strine ntre prile unei fiine vii, sau ntre membrii unei societi, sau, n planul
socialului, fie o uniune din mai multe grupri de indivizi.
n domeniul tiinei economice, termenul integrare a fost folosit prima dat n corelaia cu
organizaiile industriale pentru a exprima un ansamblu de tranzacii ntre firme prin aranjamente,
carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni pe o ax vertical n sensul punerii n relaie a furnizorilor
cu utilizatorii i pe una orizontal referitoare la nelegerile ntre competitori.
ncercarea de gsi momentul de nceput al termenului de integrare economic n
accepiunea pe care o vom da-o pe parcurs, arat c n literatura de fond economic el nu apare
nainte de anii 1940.
Enciclopedia tiinelor Sociale, publicat n 1937, are n indexul su termenul integrare, dar
sub form de integrare industrial, adic un mixt de sectoare industriale.
n domeniul tiinelor politice termenul integrare politic ntre ri a fost folosit mult mai
devreme, la finele anilor 1920. n documentele Legii Naiunelor el avea un sinonim solidaritatea
economic.
E remarcabil faptul, c n decembrie 1942, dou comunicri folosind conceptul de integrare
economic au fost prezentate la o reuniune a Asociaiei Economice Americane de Falke Hilgerdt,
ntitulat Cazul comerului multilateral i de Antonin Basch cu titlul Regionalismul economic
european. n aceste comunicri Hilgerdt vorbea despre schimburile multilaterale de bunuri i

servicii, care genereaz o integrare economic a rilor ntr-o manier profitabil pentru toi i
sugera c acea integrare internaional la care ne referim va fi obinut prin coordonarea politicilor
economice naionale, n special n domeniul comerului exterior, iar Basch se ocup de situaia, n
care, comerul intraeuropean e menit s genereze o mai puternic integrare a economiei
europene.
n sptmnile n care se pregtea Planul Marshall, termenul de integrare economic a aprut
de mai multe ori n numeroase documente, care au circulat ntre vrfurile administraiei americane.
Astfel, n planul Marchall Programul de Reconstrucie European, se poate citi despre nevoia de
integrare i coordonare eficient a programelor economice n regiunile critice i despre sperana de
reintegrare a acestor ri (rile europene) ntr-un sistem productiv i comercial mondial i regional
sntos.
Anul 1948 ne ofer o literatur economic i numeroase documente oficiale n care termenul
de integrare economic este folosit tot mai mult. Cel mai adecvat coninut l confer termenului Paul
Hoffman, administratorul Administraiei Cooperrii Economice, care, adresndu-se Organizaiei de
Cooperare Economic European (OEEC), sublinia urgena progreselor ctre o integrare a Europei
Occidentale i explica demersul su n urmtoarele cuvinte: substana unei astfel de integrri va fi
crearea unei largi piee unice n interiorul creia restriciile cantitative n calea micrii bunurilor,
barierelor monetare n calea fluxurilor de pli i, eventual, taxele vamale vor fi deplin nlturate.
Dup ce tim, sau credem c tim, n ce context a aprut i a fost folosit termenul de ntegrare
economic, trebuie s vedem ce conotaii au fost acordate acestui concept.
Se poate spune c nu de definiii ale termenului ducem lips, ci suferim de abundena unor
definiri contradictorii. Cei care utilizeaz conceptul sunt n principiu de acord cu o problem, i
anume, c integrarea poate fi neleas att ca un proces, ct i ca o stare de fapt, la care se ajunge
printr-o nlnuire de transformri. O ntrebare care se pune este cu privire la ce anume poate face
obiectul integrrii: populaii, zone geografice, piee, producii de bunuri, resurse etc.?
Se mai ridic i alte ntrebri, cum ar fi: n ce const substana integrrii i care ar fi criteriile
eseniale care stau la baza deciziei de integrare? Care sunt simptomele potrivit crora putem decide,
dac procesul a nceput i funcioneaz corect sau este doar un deziderat? Rspunsurile la aceste
ntrebri sunt foarte variate.
n literatura de specialitate se confer noiunii de integrare economic numeroase sensuri.
Un punct de vedere larg rspndit, mai ales n perioada iniial a integrrii economice
interstatale, este cel referitor la trecerea de la microspaii la macrospaii, la crearea unor ansambluri
economice tot mai vaste , care s permit o productivitate sporit a muncii i o calitate superioar
a mrfurilor.1
Un alt punct de vedere este acela care definete integrarea economic ca absena
discriminrilor sau eliminarea progresiv a discriminrilor, n raporturile economice ntre diferite
ri2
B.Balassa a pledat pentru integrarea economic redus la o stare de un ansamblu de procese,
prin care diferite state constituie un grup sau un bloc comercial regional.3
Dictionnaire de leconomie contemporaine definete integrarea economic ca fiind
realizarea unei unificri complete ntre economii mai nainte distincte.4
Toate aceste definiii nu pun accentul pe legturile de dependen i de interdependen care
caracterizeaz integrarea economic.
O definiie mai reuit ar fi aceea, c integrarea economic reprezint un proces benevol de
interaciune economic a mai multor ri, care fiind generat de interdependenele ntre ele, i
1

Enciclopedie Francaise, Tom X. Paris, 1964, p.33.

Robert Erbes. Lintegration economique internationale. Paris, 1966, p.7
3
Bella Balassa Towars a Theory of Economic Integration, Homewood III, Yrvin, 1961.
4
Fernand Baudhuin Dictionaire de leconomie contemporaine. Verviers, 1968, p.140.
2

revoluia tehnico-tiinific contemporan conduce treptat spre aproprierea mecanismelor economice

i crearea unui organism economic unic.
Concluzionnd, putem spune, c mecanismul integrrii economice cuprinde: crearea unui
spaiu economic comun; circulaia liber a factorilor de producie atunci, cnd exist o pia
comun; consumarea resurselor mpreun cu eficien economic i social maxim; realizarea
unei uniuni vamale; realizarea unor politici comune n domeniile economice, monetar, financiar i
social. Acestea sunt de altfel i principiile de baz ale fenomenului integrrii economice.
De menionat c integrarea economic poart un caracter regional. Aceasta-i legat de faptul c
premisele integrrii apar n primul rnd n acele regiuni, unde relaiile economice sunt strnse, la un
grad mai nalt apar factorii obiectivi i subiectivi pentru acest proces.
1.2. Premise, factori determinani i implicaii ale integrrii economice internaionale
Pornind de la faptul, c integrarea economic internaional se concretizeaz n formarea i
funcionarea unor organizaii regionale, subregionale, zonale etc. cu caracter economic al statelor
interesate, acest proces presupune existena unor premise pentru rile ce tind s se integreze.
Dintre aceste premise am putea numi:
Apropierea nivelurilor dezvoltrii economice i gradului maturitii economiei de
pia a rilor ce vor s se integreze.
De obicei integrarea economic interstatal are loc ori numai ntre rile industriale, ori
numai ntre rile n dezvoltare. Chiar n cadrul rilor industriale i n cadrul rilor n
dezvoltare procesele de integrare sunt mai eficace ntre statele ce au aproximativ acelai
nivel de dezvoltare economic. Tentative de integrare a rilor industriale cu cele n
dezvoltare cu toate c au loc, ns aceasta nu permite de a face careva concluzii despre
eficiena lor.
Iniial ntre aceste state sunt ncheiate diferite acorduri cu privire la asociere, parteneriat,
preferine comerciale etc., i procesul de integrare se tergiverseaz pn cnd n ara mai
puin dezvoltat nu vor fi create condiii economice comparabile cu cele ale rilor mai
dezvoltate.
Apropierea geografic a rilor ce vor s se integreze, existena granielor comune i a
relaiilor economice din punct de vedere istoric.
Constituirea formaiunelor integraioniste pe plan mondial a nceput cu cteva ri vecine,
situate pe acelai continent, n apropiere una de alta, avnd comunicaii de transport. Mai
apoi la acest nucleu integraionist aderau i alte state vecine.
Problemele, interesele comune ale rilor, ce vor s se integreze, n domeniul
dezvoltrii, finanrii, reglrii economice, colaborrii politice etc.
Evident, c, de exemplu, rile a cror problem de baz este crearea economiei de pia,
nu pot s se integreze cu rile, n care economia de pia a atins un aa nivel de
dezvoltare, c e necesar de a lansa o moned comun. De asemenea i rile, a cror
problem de baz este asigurarea cu ap i alimente a populaiei, nu pot s se integreze cu
rile, ce discut probleme privind micarea interstatal a capitalului.
Efectul de demonstrare.
n rile, care au creat formaiuni integraioniste, de obicei, au loc mutaii economice
pozitive (creterea ritmurilor economice, diminuarea ratei inflaiei, omajului). Acestea
exercit o influen psihologic asupra altor ri, care urmresc modificrile ce au loc n
rile integrate.

Efectul de demonstrare s-a manifestat, de exemplu, mai accentuat prin dorina multor ri postcomuniste ct se poate mai rapid s devin membri ai Uniunii Europene, nefiind pregtite pentru
aceasta.
De menionat, c tendina puternic, obiectiv i de durat spre integrare regional sau
subregional este rezultatul aciunii unor factori multipli, de ordin economic, politic i social-istoric,
n condiiile adncirii interdependenelor economice dintre state.
n primul rnd, printre factorii de ordin general care au determinat acest proces se numr
amplificarea interdependenelor economice dintre statele lumii n perioada postbelic, pe
fundalul condiiilor specifice zonelor geografice i economiilor naionale. Ele au impus cutarea
unor soluii adecvate de colaborare, potrivit relaiilor n dinamica lor, dintr-o zon sau alta i care s
permit fiecrei ri participarea la acele forme de conlucrare, care s impulsioneze progresul su
economic n aceste condiii.
n al doilea rnd, evoluia procesului integrrii economice internaionale se afl ntr-o strns
legtur cu dezvoltarea puternic a tiinei, tehnicii i tehnologiilor moderne, care impune
transformri structurale de profunzime i rapide, trepte i forme noi ale diviziunii mondiale a
muncii, precum i modaliti adecvate de realizare a lor.
Folosirea eficient a potenialului material, tehnic, tiinific, uman, financiar al fiecrei ri
impune lrgirea spaiului activitii productive, a schimburilor, a circulaiei bunurilor materiale, a
serviciilor, rezultatelor cercetrii tiinifice, persoanelor i capitalurilor pe plan subregional, regional
etc.
Are loc o cretere a gradului de complementaritate a economiilor naionale.
n al treilea rnd, o seam de organizaii economice aprute n procesul integrrii sunt i
consecina preocuprii rilor n curs de dezvoltare de a rezolva pe calea extinderii conlucrrii
economice probleme comune cu care se confrunt.
n al patrulea rnd, tendina puternic spre integrarea regional i subregional are la baz i
alte motivaii, cum ar fi: convergena intereselor economice i vecintatea rilor,
complementaritatea lor economic, presiunile concureniale ce vin din afara zonei geografice
respective, tendinele hegemoniste intraregionale, comerul intraregional, efectuarea preferenial de
ctre partenerii a investiiilor n zona dat etc.
Rezult astfel, c integrarea economic internaional rspunde unor cerine obiective ale
dezvoltrii economiilor statelor lumii. Pe baza unor asemenea factori procesul integrrii economice
internaionale este o realitate pe toate continentele.
Implicaiile integrrii economice internaionale asupra rilor participante la organizaiile
integraioniste sunt numeroase:
1. Integrarea economic internaional creeaz premise pentru mbuntirea alocrii
resurselor i disponibilitii acestora datorit reducerii restriciilor pe care le impune
capacitatea pieelor interne. Ea poate stimula astfel creterea economic.
2. Integrarea economic internaional stimuleaz difuzarea mai rapid a tehnologiilor
moderne, cu urmrile sale pe planul eficienei i competitivitii.
3. Amplificarea raporturilor economice dintre rile fiecrei organizaii integraioniste
determin perfecionarea infrastructurii n rile membre, ieftinindu-se transportul i
operaiunile de export import.
4. Intensificarea concurenei n cadrul noii piee mrite reprezint un efect dinamic de
mare nsemntate a integrrii economice internaionale. Reducerea sau eliminarea taxelor
vamale, precum i a unor restricii de ordin netarifar, duc la sporirea presiunii
concureniale asupra firmelor privind eficiena economic, social i ecologic, oblig la
intensificarea proceselor de restructurare i inovare att n domeniul produselor, ct i al
tehnologiilor.

5. Integrarea economic internaional stimuleaz n strns legtur cu nsprirea

concurenei, procesul investiional, att al investiiilor interne, ct i a celor externe, n
vederea sporirii posibilitilor de export, pentru amplificarea msurilor de asisten
regional, pentru ameliorarea poziiei concureniale a firmelor etc. Pe aceast baz pot
avea loc modificrii importante ale structurii economiei statelor membre, aprnd noi
specializrii, concomitente cu adncirea specializrii existente.
6. n cazul rilor n curs de dezvoltare, integrarea economic internaional poate deveni o
cale important a dezvoltrii i progresului lor economic. Prin funcionarea
organizaiilor integraioniste regionale i subregionale se poate micora vulnerabilitatea
extern a rilor n curs de dezvoltare, prin consecinele asupra stimulrii modificrilor
structurale ale economiilor naionale, prin trecerea acestor ri de la producia de materii
prime la producia de manufacturate i mbuntirea capacitii industriei naionale de a
exporta pe pieele externe.
7. Integrarea economic internaional contribuie la dezvoltarea anumitor activiti, care nu
este posibil n mod eficient de ctre unele ri n mod individual, datorit limitrii
resurselor lor.
8. Integrarea economic internaional permite rilor situate ntr-o anumit zon de a-i
promova i apra n comun interesele, ameninate de concureni internaionali
foarte puternici. Exemplul cel mai evident l constituie rile din Europa Occidental.
Fiecare ar, luat separat, s-a simit prea slab n faa concurenei SUA, Japoniei pe
pieele mondiale. Numai prin unirea rilor respective n cadrul Comunitii Economice
Europene, rile occidentale puteau s se opun concurenei internaionale i s-i apere n
comun interesele.
n concluzie, integrarea economic internaional poate i trebuie s aib consecine pozitive
asupra eficienei economice, sociale i ecologice, deci, opiunea unei ri pentru aderarea la o
organizaie integraionist este concretizat n sperana c aceasta rspunde intereselor fundamentale
ale cetenilor i, n primul rnd, cerinelor promovrii i nfptuirii unei strategii de cretere i
dezvoltare economic durabil.

1.3. Teorii ale integrrii economice

A. Teoria uniunii vamale
Uniunea vamal reprezint un spaiu economic ai crui membri se angajeaz reciproc s nu
impun nici un fel de taxe vamale i nici o restricie cantitativ, aplicnd un tarif vamal comun fa
de rile tere, precum i o legislaie vamal comun.
Teoria uniunii vamale a nregistrat n timp o evoluie de la concepia clasic la accepiunea sa
modern.
Teoria clasic a uniunii vamale susine constituirea uniunilor vamale pure ca grupri
formate numai prin corectarea taxelor vamale, ca instrument de protecie i politic comercial.
nc din secolul al XVII-lea Colbert a reuit s realizeze n Frana o uniune vamal intern,
suprimnd barierele care despreau cele 12 provincii interne. n acelai secol Anglia, Scoia i
Irlanda constituie i ele o uniune vamal. Zollverein-ul (uniunea vamal) german l-a inspirat pe
Freidrich List la constituirea teoriei sale: n 1834 acesta cuprindea 39 state, care au condus n 1871
la formarea Germaniei (primul Reich).
La rndul lor, cele 50 state ale SUA au constituit, dup opinia lui P. Samuelson, o gigantic
uniune vamal.
n spaiul romnesc, ntr-un studiu publicat la Iai n revista Propirea Ion Ghica a susinut
necesitatea unei uniuni vamale ntre cele dou provincii romneti, Moldova i Muntenia, n scopul

facilitrii schimburilor comerciale ale acestora; uniunea vamal respectiv s-a realizat odat cu
unirea Principatelor Romne.
Remarcabile sunt contribuiile teoreticienilor uniunii vamale din perioada interbelic.
n 1928, germanul H.A. Wirsching elibereaz un istoric al proiectelor de uniune vamal a
Europei, de la mercantilismul secolului al XVII-lea i liberalismul secolului al XIX (dup congresul
de la Viena 1815), pn la izbucnirea primului rzboi mondial. El analizeaz critic, subliniindu-le
viabilitatea proiectelor de uniune vamal dintre statele germane, colaborarea economic dintre
Statele Europei Centrale, precum i ideea uniunii vamale n afara Europei.
n anul urmtor teoria uniunii vamale este reprezentat de Y. Le Troquer, A. Tibal i L.
Cocquet de la Comitetul francez de studii pentru o potenial uniune vamal european. Ultimul
dintre ei a realizat sub titlul Union douaniere europeenne un atlas economic al Europei, care
conine hri, notie, grafice i diverse statistici despre aceast problem, utile i n prezent cercetrii
fenomenului.
Jacopo Mazzei, ntr-un studiu publicat n 1930 i ntemeiat pe o bogat documentare, relev
cile cele mai oportune prin care se poate ajunge la realizarea uniunii vamale, tarifele prefereniale
dintre rile respective i raporturile acestor state cu alte ri.
n aceast perioad Victor Bdulescu sublinia, c ideea de uniune vamal este una din
soluiile posibile pentru aezarea de mine a schimburilor economice dintre popoare. Dup V.
Bdulescu, formele uniunii vamale sunt:
uniunea vamal perfect o unitate teritorial ntre ale crei pri (ri) vama este
suprimat, iar schimburile cu tere ri se fac pe baza unui tarif i a unei legislaii vamale
comune;
Uniunea vamal imperfect rile componente i pstreaz independena lor tarifar
sau vamal, dar i acord totui pentru schimburile importante avantaje diverse. Exist
ns bariere vamale exterioare la graniele fa de teri;
Uniunea vamal cu tarife prefereniale instituirea unui regim reciproc de preferine
pentru anumite produse n cadrul uniunii vamale.
De menionat, c n practic prima i a treia form de uniune vamal, dintre cele prezentate, au
fost ntlnite mai frecvent.
De exemplu, Tratatul Benelux, ncheiat ntre Belgia, Olanda i Luxemburg a instituit ntre ele
o uniune vamal perfect, care a constituit germenele viitoarei Pieei Comune europene.
Din teoriile clasice ale uniunii vamale au fost preluate n etapele ulterioare mai multe idei.
Teoria modern a uniunii vamale se refer la aspectele mecanice ale funcionrii uniunii
vamale (coordonarea structurilor tarifare i a politicilor comerciale dintre rile membre), precum i
la aspectele rezultate din unificarea vamal (ridicarea diferenial a gradului de bunstare a statelor
membre). Reprezentanii acestei teorii sunt J.Viner, J.Meade i R.Lipsey.
J.Viner a impus din anul 1950 o distincie net ntre efectele de creare a comerului (trade
ceation) i efectele de deturnare a fluxului de mrfuri comerciale (trade diversion) n cadrul uniunii
vamale.
n acelai deceniu J.Meade propune un model de echilibru parial asupra sistemului economic
aflat n stare optim: analiza efectelor uniunii vamale asupra repartiiei produselor. Aspectele cele
mai importante ale modelului se regsesc n urmtoarele aseriuni:
formarea unei uniuni vamale are mai multe anse de a fi favorabil, dac economiile
partenerilor sunt asemntoare, dect dac ele sunt diferite i complementare;
formarea unei uniuni are cu att mai multe anse de a fi realizat, cu ct cadrul general
legislativ este mai bine precizat;
uniunea vamal va fi cu att mai favorabil, cu ct fiecare din parteneri va furniza mai
multe produse pe pia;

fiecare din parteneri va fi principalul furnizor al celuilalt pentru produsele pe care le vinde
i principalul client pentru produsele pe care le cumpr;
uniunea vamal va fi cu att mai avantajoas, cu ct va fi mai larg;
uniunea vamal se constituie ntr-o lume supus restriciilor cantitative.
De menionat, c aseriunile lui J.Meade, prin claritatea i spiritul lor constructiv, pot constitui
obiectivele unei politici vamale eficiente .
R.Lipsey a extins modelul lui J.Meade, perfecionndu-l i generalizndu-l n anii 1957,
respectiv 1970. Dup R.Lipsey avantajele uniunii vamale sunt:
specializarea n producie conform teoriei costurilor comparative;
realizarea de economii i obinerea unei eficiene economice;
modificrile favorabile din raporturile de schimb;
creterea ritmului dezvoltrii economice.
Menionnd avantajele uniunii vamale, acestor autori nu au scpat faptul c diminuarea
barierelor vamale ntre cteva ri suprim poate o discriminare ntre ele, dar face s creasc aceast
discriminare fa de teri, ceea ce nu constituie un element de progres economic.

B. Teoria uniunii economice i monetare

Se constat, c pasul urmtor, care trebuie efectuat dup realizarea uniunii vamale este etapa
uniunii economice i monetare. n cadrul acestei etape cele mai multe din principiile integrrii
economice sunt: politica comun n domeniul industrial, agricol, transporturi, financiar, monetar
etc.; libera circulaie a persoanelor, serviciilor i capitalurilor; crearea unor fonduri speciale pentru
finanarea diferitelor programe; concurena loial; armonizarea legislaiilor naionale.
Uniunea economic i monetar este deci un pas intermediar n realizarea integrrii
economice. B.Balassa distinge urmtoarele cinci etape ale integrrii economice internaionale:
1. Zona economic de liber schimb rile care o constituie decid s aboleasc progresiv
taxele vamale i restriciile cantitative dintre ele. n acelai timp, fa de rile din afara
zonei de liber schimb fiecare ar adopt o politic comercial proprie. Asemenea
organizaii sunt cele mai des ntlnite n economia contemporan pe toate continentele:
Asociaia European a Liberului Schimb (AELS); Acordul Central European de Comer
Liber (CEFTA); Acordul Nord-American de Comer Liber (NAFTA); n Asia ASEAN;
Asociaia Latino-American de Integrare (ALADI).
2. Uniunea vamal - rile care o constituie decid s aboleasc progresiv taxele vamale i
restriciile cantitative dintre ele i s substituie, de asemenea progresiv, politicile lor
individuale fa de teri, printr-un tarif exterior comun.
Dintre gruprile regionale, care pot fi considerate n prezent uniuni vamale fac parte:
Pactul Andin, Piaa Comun a Americii Centrale, Piaa Comun a rilor din zona
Caraibelor, Sistemul Economic Latino-American.
3. Piaa comun este o uniune vamal n care rile membre decid s asigure libera
circulaie a factorilor de producie.
Cel mai elocvent reprezint Comunitatea Economic European creat pe baza Tratatului
de Roma 1957, n America Latin MERCOSUR.
4. Uniunea economic adaug caracteristicilor pieei comune nc una, armonizarea
politicilor economice n domeniul economic. Evoluarea acestei uniuni economice cu
timpul trebuie s includ i dimensiunea monetar.
Uniunea European este n prezent singura organizaie integraionist de acest tip.
5. Integrarea economic total implic unificarea politicilor monetare, fiscale, sociale.
Aceasta nu se poate efectua ns fr instituirea unei autoriti supranaionale veritabile.
Spre astfel tip de integrare tinde Uniunea European, procesul de integrare economic a

crei a determinat crearea unor instituii purttoare ale supranaionalitii: Comisia

European, Parlamentul European, Institutul Monetar European, Banca Central
European etc.
P. Maillet a propus etapele posibile pe calea integrrii: a) constituirea zonelor economice i a
uniunilor vamale libere; b) piaa comun, care adaug uniunii vamale libera circulaie a factorilor de
producie; c) uniunea economic i monetar, n care se ine cont de aciunea marelui actor macroeconomic care este statul i unde se limiteaz posibilitile de aciune naional; d) uniunea politic.
Moneda, bugetul, relaiile internaionale nota P. Maillet sunt atributele clasice ale suveranitii
naionale; o reducere a competenelor naionale n aceste direcii presupune o rspndire a
organizaiei politice a continentului.

C. Teoria uniunii politice

ntr-un discurs din 31 mai 1960 Charles de Gaulle, pe atunci preedinte al Franei, susinea, c
visul Franei era s contribuie la construcia Europei Occidentale ntr-o grupare politic, economic,
cultural i uman.
De Gaulle a relansat net ideea unei Europei integrate politic visul nelepilor i ambiia
celor puternici, care apare ca o condiie indispensabil pentru echilibrul lumii. Dup 1964, convins
fiind de prbuirea viitoare a celor dou blocuri militare NATO i Tratatul de la Varovia de
Gaulle a reluat ideea unei Europa de la Atlantic i pn la Urali, pe care o lansase iniial n
memoriile sale de dup rzboi: Europa nu va putea s-i gseasc echilibrul i pacea dect
mijlocind asocierea ntre Slavi, Germani, Gali i Latini Unitatea Europei ar putea s fie pus n
practic sub forma unei asociaii organizate a popoarelor sale, ncepnd din Islanda i pn la
Istambul i de la Gibraltar la Urali. Astfel Charles de Gaulle a fost unul din primii susintori ai
teoriei uniunii politice, ca etap final a integrrii.
n opinia a mai multor cercettori ai integrrii economice se consider c acest proces trebuie
s fie urmat de o integrare politic. ntr-adevr, integrarea economic o postuleaz pe cea politic i
i creeaz acesteia fundamentele, eliminnd obstacolele i fcnd s apar interesele comune n
realizarea celor dou forme de integrare. Integrarea politic devine obiectivul final al integrrii
economice.
Unii gnditori i-au construit modelele teoretice asupra integrrii politice influenai direct de
perioada rzboiului rece. nc n 1962 americanul George Liska deducea c echilibrul biopolar
(SUA-URSS) va conduce la o tendin opus integrrii economice, la multiplicarea actelor de
independen economic i politic, ceea ce de altfel, evoluia istoric a i confirmat.
Majoritatea teoreticienilor consider c integrarea politic este pasul urmtor de la integrarea
economic. Exist i gnditori care sunt de prerea c integrarea economic este precedat n mod
normal de cea politic. Unii susin, c integrarea economic este o revoluie deplin n sensul politic,
iar alii sunt de prerea, c atunci, cnd e vorba de integrarea european este dificil s separm
consideraiile economice de cele politice.
Bazele teoretice ale constituirii unei Uniuni Politice au fost puse n Tratatul de la Maastricht,
care are la baza edificiului su teoretic i realizarea Uniunii Politice. n Tratat este subliniat, c
Uniunea Politic se va obine prin:
creterea rolului Parlamentului european;
Sporirea competenelor comunitare;
O politic comun n domeniul juridic i al afacerilor interne;
O politic extern comun i de securitate a statelor membre.
De menionat, c integrarea nu este doar o problem de bunvoin i de decizie
administrativ. Integrarea nu se decide, ci se realizeaz. Ea reprezint expresia unei nalte contiine
a intereselor economice, politice, sociale i instituionale a rilor care o efectueaz.

II.Teorii ale integrarii europene

Teorii ale integrarii europene
De-a lungul celei de-a doua jumatati a secolului XX o serie de teoreticieni au incercat sa inteleaga
procesul de integrare europeana. Desigur, aceste incercari au dobandit contur tot mai clar pe masura
inaintarii in procesul constructiei europene - adica in anii '50 si '60 ai secolului trecut. Si totusi
radacinile a cel putin un curent de gandire a constructiei europene (neofunctionalismul) se afla in
teoretizari legate de cel de-al Doilea Razboi Mondial si de interesul pentru pacificare mondiala.
Intamplator sau nu, teoreticianul care a preluat initiativa in gasirea unei solutii pentru pacea
mondiala a fost un roman, emigrat ulterior in occident. El este intemeietorul curentului functionalist.
II.1. Functionalism
David Mitrany (1888-1975) - nascut in Romania; emigrat si activat ulterior in UK, SUA - este
intemeietorul abordarii functionaliste privind guvernarea globala. El s-a facut remarcat odata cu
publicarea eseului ,A Working Peace System' in 1943.
Mitrany a fost preocupat de aceeasi problema ca si Coudenhove Kalergi sau alti ganditori care
doreau pacea si unificarea Europei ca solutie; doar ca Mitranyi a fost preocupat de pacea globala,
avand in vedere distrugerile si dramele celui de-al Doilea Razboi Mondial.
El a adus argumente in favoarea unui alt mod de a gandi relatiile internationale decat pana atunci.
Identifica drept cauza a conflictelor internationale: competitia unitatilor politice. In acelasi timp,
considera ca e imposibila eliminarea diviziunilor si a competitiei politice. Pe de alta parte, constata
ca nu se intrevede la nivel mondial crearea unui guvern al lumii, care sa solutioneze aceste diviziuni.
Mitrany are in vedere si precaritatea Ligii Natiunilor - care nu a fost un guvern mondial, dar si-a
propus interventii pentru aplanarea conflictelor la nivel mondial. Oricum, Liga Natiunilor nu a
functionat ca guvern mondial.
In viziunea lui Mitrany, diviziunile politice pot fi depasite prin inmultirea activitatilor si agentiilor
internationale - fiecare dintre acestea ar trebui sa corespunda unorfunctii/nevoi impartasite, unor
interese comune mai multor unitati politice. Intarirea acestor agentii internationale, functionale,
constituite pragmatic, tehnocratic, ar duce la situatia in care diviziunile politice ar deveni din ce in ce
mai putin importante.
De altfel, constituirea de astfel de "agentii" functional 515j94f e a avut loc in perioada postbelica.
Consiliul Europei reprezinta un astfel de exemplu de "agentie". Este adevarat ca este un exemplu
regional. ONU reprezinta un exemplu la nivel mondial. Alte agentii specializate, sau procese
functionale au jucat un rol asemanator cu cel descris de Mitrany. De pilda GATT.[1]
Mitrany il citeaza pe conservatorul britanic Edmund Burke "guvernarea este o chestiune practica" si
da exemplul politicii ,New Deal' initiata de F.D. Roosevelt. "Abordarea functionala ar fi, in fapt, mai

solida si mai bine conturata decat o abordare formala" scrie autorul de orgine romana. (Mitrany, in
Nelsen si Stubb, 2003, p.108)
Mitrany se indoieste de necesitatea si de dezirabilitatea unui guvern federal mondial - avand in
vedere perspectiva sa inspirata de doctrina conservatoare, care pune accentul pe aplicabilitate
practica si nu pe abordari generalizatoare, formale. Totusi, o autoritate centrala ar putea coordona
varietatea agentiilor in opinia lui.
Functionalismul lui Mitrany se desparte aici de gandirea altor functionalisti - cum ar fi Jean Monnet,
care a mers pe ideea de federalizare, desi doar la nivel european, e adevarat, si nu mondial. Pe de
alta parte, gandirea functionalista a lui Mitrany a avut un efect profund asupra activistilor proeuropeni. In termeni teoretici, efectul s-a tradus in neofunctionalism.
II.2. Neofunctionalism
Neofunctionalismul este prima teorie care se centreaza pe integrarea europeana. Ea apare in anii '50
ai secolului trecut, ca urmare a aparitiei primei Comunitati (Tratatul de la Paris, semnat in 1951).
Printre cei mai proeminenti teoreticieni se numara: Ernst Haas si Leon Lindberg (student al lui Haas
la Universitatea California, Berkeley).
Ernst Haas a publicat lucrarea The Uniting of Europe (1958) - imediat dupa infiintarea celor trei
Comunitati, in 1957. Lucrarea care l-a adus in atentia comunitatii stiintifice pe Leon Lindberg a fost
intitulata The Political Dynamics of European Economic Integration (1963). Functionalismul era
cea mai populara teorie in anii '60, inceputul anilor '70. Popularitatea sa poate fi cuplata cu un
optimism prevalent in aceasta perioada in ce priveste integrarea europeana (poate mai corect ar fi sa
adaugam pana in 1966, cand avut loc asa-numita criza a scaunului liber in Consiliu si compromisul
de la Luxemburg, despre care vom mai vorbi).
II.2.1. Elemente cheie ale teoriei neofunctionaliste
-

conceptul de spillover (raspandire),

grupurile de interese ,

elitele conduc procesul (populatia "consens permisiv"),

integrarea politica - concept cheie.

(a) Spillover (raspandirea)

Acest concept se refera la procesul de raspandire a cooperarii dintr-un domeniu in altul. Cooperarea
intr-un domeniu conduce la cooperarea in alt domeniu (sau chiar in mai multe alte domenii), analog
lichidului dintr-un vas care se revarsa in afara, umpland alte vase care se afla dedesubtul sau.
In definitia lui Lindberg, spillover se refera la situatia in care o actiune data relationata cu un scop
specific creeaza o situatie in care acel scop specific poate fi realizat doar daca se realizeaza alte
actiuni (Lindberg, in Nelsen si Stubb, 2003, p.159); cooperarea politica care are un scop specific

conduce la formarea de noi scopuri ca mijloc de realizare a scopului specific initial. Actiunea initiala
genereaza noi scopuri, ca mijloace de realizare a scopurilor initiale.
Pentru a nu ramane in campul definitiei abstracte, sa ne referim la un exemplu concret. Pentru ca
libertatea de circulatie a fortei de munca (una din cele 4 libertati fundamentale ale Pietei Comune) sa
devina o realitate si sa nu fie sufocata de bariere intre tarile membre UE, a fost necesara
uniformizarea, armonizarea politicilor de pregatire a fortei de munca - a educatiei. In absenta unor
standarde comune sau cel putin reciproc-recunoscute de catre statele membre, libertatea de circulatie
a fortei de munca poate ramane o libertate formala.
Putem distinge intre "raspandire" sau spillover:
1. functional - de la un sector la altul; exemplul dat mai devreme - de la forta de munca la
educatie - ilustreaza acest tip de spillover;
2. politic - raspandirea de la un sector la altul al schimbarilor se produce prin negociere intre
factori politici membri ai UE; de pilda un stat are interesul de a preveni scaderea fondurilor de
sustinere a Politicii Agricole Comune CAP si alt stat are interesul de a dezvolta politica
industriala a UE intr-o anumita directie; aceste doua state se sustin reciproc in negocierile
comunitare si prin aceasta pot produce schimbari atat in politica agricola cat si cea industriala;
3. cultural - incercarea institutiilor supranationale de a impune o agenda comunitara /
transnationala (de pilda, Comisia Europeana a presat in anii 90 pentru impunerea unei
dimensiuni sociale, ca urmare a presiunii sindicatelor amenintate de perspectiva scaderii
salariilor ce rezulta din piata unica si concurenta cu terte parti).
Un exemplu autentic, istoric, de spillover, il reprezinta afirmarea libertatii de circulatie a
capitalurilor si fortei de munca (Roma, 1957), care a avut drept consecinta competitia crescuta a
capitalurilor. O serie de industriasi au inceput sa formeze carteluri pentru a-si proteja interesele.
Institutiile centrale ale Comunitatilor Europene au trebuit sa treaca la actiune si sa adopte legi antitrust. Altfel, dezideratul liberei circulatii a capitalurilor ar fi ramas o pura teorie.
(b) Rolul elitelor
Procesul de integrare este condus de catre elite, de catre lideri ai diverselor grupuri de
interese. Oamenii implicati in mod sistematic in procese politice supranationale dezvolta preferinte
si loialitati europene. Ei actioneaza ca atare, contribuind la integrarea europeana.
Predictia neofunctionalistilor este ca procesul de integrare europeana va conduce la aparitia unor
grupuri de elita loiale institutiilor supranationale si informati de norme si valori europene. Este unul
din punctele vulnerabile ale acestei teorii, cum vom vedea mai jos.
(c) Interesele de grup supranationale
Factorii care duc mai departe integrarea, forta motrice a integrarii (the driving force) il reprezinta
grupurile de interese, partidele politice. Integrarea este rezultatul actiunii grupurilor de interese si nu
al unei ideologii

Grupurile de interese vor deveni europene pe masura ce interesele lor vor fi legate tot mai mult de
actiunile institutiilor supranationale. De exemplu, in 1958 s-a format organizatia europeana a
antreprenorilor si angajatorilor industriali (UNICE). Desigur, de atunci incoace aceasta componenta,
a organizarii in grupuri de interese la nivel european, s-a dezvoltat considerabil.
(d) Integrarea politica
Adeptii neofunctionalismului incearca sa defineasca integrarea politica si sa o explice. Astfel, pentru
intemeietorul curentului, Ernst Haas, integrarea politica inseamna "procesul prin care actorii politici
din cadre nationale isi schimba loialitatile, asteptarile si activitatile politice spre un nou centru."
(Haas, in Nelsen si Stubb, 2003, p.145)
Presiunile diferitelor grupuri (de pilda, patronate din industrie, sindicate de ramura etc) vor
determina schimbari in domeniul politic, ceea ce va conduce la federalizare, astfel contribuind la
accentuarea integrarii.

Intrebarea cheie a neofunctionalismului este daca si in ce fel conduce integrarea economica la

integrare politica? Cert este ca institutiile federale sunt infiintate pentru ca exista grupuri de interese
care considera ca pot avea beneficii de pe urma guvernarii impartasite
II.2.2. Predictiile teoriei N-F
Avand in vedere corpul teoretic pe care il propun neofunctionalistii, din el deriva o serie de predictii
cu privire la viitorul integrarii europene. Aceste predictii au fost supuse criticilor, cum vom vedea.
Altele au fost contrazise sau "corectate" de realitate in decadele care au urmat intemeierii
functionalismului. Iata in continuare, intr-o prezentare succinta, aceste predictii.

Integrarea economica nu este un joc cu suma nula, ci fiecare participant are de castigat.

Integrarea economica va conduce la integrare politica. Ei accentueaza pe spillover dinspre

economic spre politic (de la integrare economica spre federalizare) si pun accent pe
dezvoltarea institutiilor supranationale (Parlamentul, care are legitimitate democratica
directa, de pilda).

In timp, agenda supranationala va triumfa in fata intereselor manifestate de statele membre.

Comisia va actiona ca un antreprenor politic, nu doar ca mediator, in sensul de a presa spre

luarea de decizii la nivel supranational.

Curtea Europeana de Justitie va extinde logica dreptului comunitar in mai multe domenii si
va actiona astfel incat sa intareasca integrarea politica.

Parlamentul European (PE) va actiona supranational tot mai mult. Membrii PE vor dezvolta
loialitati europene, vor promova si apara interesele europene in fata celor nationale.

Consiliul de Ministri va fi tot mai mult influentat de negocierile la nivel supranational, chiar
daca prin componenta sa apara / promoveaza interesul national.

II.2.3. Criticile la adresa neo-functionalismului

Criticile la adresa neofunctionalismului pe baza empirica au inceput sa fie emise in a doua jumatate
a deceniului 7 al secolului trecut. Cel mai mare impact asupra vitezei de integrare politica avandu-l
"criza scaunului liber" in Consiliul de Ministri, cauzata de presedintele Charles de Gaulle,
nemultumit de faptul ca ceilalti 5 colegi incercau sa schimbe o serie de prevederi bugetare legate de
agricultura care dezavantajau Franta. In urma acestei crize s-a impus regula ca pentru chestiuni
considerate a fi strategice de catre o tara membra, votul in Consiliu sa fie unanim si nu majoritar.
Criza s-a incheiat cu asa-numitul compromis de la Luxemburg, in 1966, si care consfiinteste aceasta
regula a votului unanim in Consiliu. Problema este ca acest compromis este un pas inapoi fata de
integrarea politica a Comunitatilor.
Criticile la adresa functionalismului s-au inmultit ulterior, mai ales ca, dupa 1968 cand a fost salutata
realizarea uniunii vamale de catre cei 6, progresele in directia desavarsirii unei piete comune au fost
foarte lente. Iata in continuare, enuntate pe scurt, criticile aduse neofunctionalismului.

Integrarea economica nu se raspandeste automat inspre integrare politica.

Haas insusi constata un "spillback" (un revers al raspandirii integrarii).). "Ceea ce aparea odata a fi un stil distinctiv "supranational"
arata mai mult ca un imens apendice regional birocratic al unei conferinte interguvernamentale in sesiune permanenta" "Teoria
neofunctionalista e invechita" (1975).
Se poate constata ca, in contrast cu ce sustin functionalistii, in loc ca administratorii europeni sa devina mai loiali Europei, mai
degraba statele isi manifesta interesul de a-si trimite cat mai multi functionari nationali loiali la Comisie.
Critica de ordin teoretic venita din partea neoinstitutionalistilor (Keohane, Nye 1975, 1976): institutiile precum cele dezvoltate de
Comunitatile Europene ar trebui analizate in contextul cresterii interdependentelor internationale la nivel global, mai curand decat
ca organizatii politice regionale. Dezvoltarea institutiilor comunitare europene sunt mai curand o expresie a cresterii
interdependentelor institutionale internationale, decat un fenomen particular si cu consecinte federaliste, de integrare politica
aparte.
O alta critica a modelului neo-functionalist (sinonim cu modelul Monnet, sau modelul comunitar) este ca nu implica cetatenii
europeni in procesul schimbarii.

II.2.4. Revigorarea N-F

Dupa 1970, neofunctionalismul a cam pierdut din aderenti, mai ales datorita faptului ca previziunile
sale nu s-au adeverit - in special principala predictie: ca integrarea economica se va raspandi
(spillover) inspre politic. Este adevarat ca si timpul de la intemeierea Comunitatilor a fost scurt, la
scara istorica. Totusi, se pare ca si asteptarile erau foarte mari in ce priveste integrarea.
Neofunctionalismul s-a revigorat la sfarsitul anilor '80 si in anii 1990, dupa ce tarile membre ale
Comunitatilor au semnat Actul Unic European (AUE) in 1986 - care le angaja pe drumul desavarsirii
pietei comune, a inlaturarii barierelor in calea celor 4 libertati fundamentale ale Pietei Comune:
libertatea de miscare a fortei de munca, libertatea de miscare a capitalurilor, libertatea de circulatie a
bunurilor si serviciilor
Alec Stone Sweet si Wayne Sandholtz sunt teoreticieni reprezentativi pentru revigorarea
neofunctionalismului. In viziunea lor, distinctia traditionala dintre supranational si
interguvernamental nu mai e suficienta. Supranationalul si interguvernamentalul se manifesta diferit
in functie de aria / zona politica - unele sunt mai supranationale, altele mai interguvernamentale. Ei

pun in evidenta lantul: tranzactii multiplicate - reglementari multiplicate - institutionalizare crescuta

- guvernanta supranationala ("supranational governance"). (Stone Sweet and Sandholtz, 1998)
S-au multiplicat analizele neofunctionaliste pe arii politice - de pilda in domeniul apararii (Guay,
1996), sau politici sociale (Jensen). Fiecare incearca explicarea unei forme specifice de integrare.
Astazi, predominante sunt totusi perspectivele interguvernamentaliste asupra integrarii europene.
II.3. Interguvernamentalism
Incepand cu ultima parte a anilor 1960 interguvernamentalismul (IG) se afla in centrul teoretizarilor
despre integrarea europeana. IG este paradigma dominanta a explicarii integrarii europene si la
inceputul secolului XXI. Este mai degraba o abordare, un tip de abordare a proceselor de integrare
europeana, decat o teorie articulata, precum neofunctionalismul.
II.3.1. Elemente cheie

Este o abordare stato-centrica.

Considera ca integrarea este un joc cu suma nula.
Forta motrice a integrarii europene sunt interesele si actiunile statelor nationale.
Cooperarea in Comunitati / UE este esentialmente conservatoare si pragmatica.
Nu exista nimic particular in ce priveste UE decat ca este o organizatie internationala cu grad mare de institutionalizare, incepand
din anii 1950

In centrul abordarii IG sta suveranitatea statelor. Neil Nugent considera ca

suveranitatea presupune "capacitatea legala a decidentilor nationali de a lua decizii fara a fi supuse
constrangerilor externe" (Nugent, 2004, p.502). Teoreticienii IG subliniaza capacitatea statelor de a
se implica in UE fara a ceda suveranitate. Cooperarea europeana presupune punere laolalta de
suveranitate, "suveranitate impartasita" dar nu transfer de suveranitate la nivel supranational
(Keohane si Hoffman, 1991). IG accepta ideea de delegare de suveranitate (catre PE, CEJ) dar este o
delegare pragmatica, este in interesul statelor sa delege ca sa mearga bine cooperarea.
Abordarea interguvernamentalista deriva din teoria realista si neorealista a relatiilor internationale,
care spune ca:

actorii internationali sunt statele cu interese care se misca intr-un mediu

anarhic, in care

nu exista o autoritate la nivel mondial care sa asigure ordinea (Morgenthau,

1985);

statele sunt actori rationali care-si cunosc interesele.

Teoreticienii neorealisti (Waltz 1979, Keohane 1988) considera ca exista un oarecare potential de
ordine pe baza cooperarii internationale, iar UE e una din aceste institutii infiintata ca sa reduca
nivelul anarhiei in sistemul de state.

IG se refera nu doar la integrarea europeana ci la organizatii internationale care sunt institutii

interguvernamentale. In mod obisnuit organizatiile internationale se bazeaza pe tratate semnate de
statele membre. Calitatea de membru e obtinuta voluntar, iar organizatiile nu au puteri de
impozitare. Ele se bazeaza pe contributii ale statelor si, in general, nu au puteri independente.
Abordarea IG asupra integrarii europene vine din aceasta perspectiva asupra organizatiilor
internationale. Desigur, si aici sunt comentarii de facut, in lumina directiei de evolutie a realitatii
comunitare - daca ne gandim doar la faptul ca exista un buget comunitar si ca bazele formarii unui
buget unic e mai curand in evolutie pozitiva.
II.3.2. Stanley Hoffmann
Se poate considera ca Stanley Hoffmann este fondatorul abordarii interguvernamentaliste. Iata in
continuare tezele pe care le-a propus Hoffman si care definesc abordarea IG.

Nu e nimic inevitabil in ce priveste integrarea europeana.

Nu exista nici o dovada ca exista vointa politica pentru crearea unui stat federal european.

Este adevarat ca statele europene dupa 1945 au tratat diferit problemele regionale fata de
situatia anterioara razboiului.

Statul natiune este "incapatanat, nu invechit"[2] ("obstinate not obsolete") (Hoffmann

1966). El este suveran pe teritoriul sau si are legitimitate politica, fiind condus democratic
(mecanismul democratic).

Trebuie sa facem distinctia intre high politics ("politica inalta" - nivelul suveranitatii si al
identitatii nationale) si low politics ("politica de jos" - nivelul economicului si al cooperarii
tehnocratice). Spillover se poate intampla in low politics dar nu se poate presupune ca statele
vor accepta sa atinga high politics

Statele nu sunt "cutii negre" ci reprezinta comunitati de identitate si apartenenta experientele politice, fortele si guvernantii locali joaca un rol important. Acest aspect poate
reprezenta o bariera in calea formarii unor loialitati europene.

II.3.3. Criticii lui Hoffmann

Criticii lui Hoffmann sunt numerosi. Vom prezenta pe scurt, in continuare doua obiectii percutante
aduse tezelor sale.

Distinctia neta high - low politics este inadecvata, exagerata; conturarea unei Cooperari
Politice Europene (European Political Cooperation) in anii 1970, urmata de PESC in anii
1990 si de o unificare a functiei Inaltului Reprezentant al PESC si a functiei de Comisar pe
Politica Externa prin Tratatul de la Lisabona (2007) falsifica predictia IG.

Hoffmann subestimeaza constrangerile asupra statelor care deriva din interdependenta

crescuta dintre state. Aceasta duce la ignorarea situatiei in care statele trebuie sa renunte la
mai multa suveranitate decat ar alege, sau decat le-ar dicta perceperea propriului interes
national.

II.3.4. Dincolo de interguvernamentalism si de neofunctionalism

Dincolo de aceste repere teoretice, sa spunem extreme, exista un corp teoretic foarte divers, care
adauga substanta si subtilitate intelegerii procesului de integrare europeana.
Abordarea confederalista (CF) este strans legata de IG in sensul ca afirma ca suveranitatea e intacta
in ciuda institutionalizarii crescute. CF atrage atentia asupra gradului mare de institutionalizare a
procesului de integrare europeana, recunoscandu-i caracterul distinct. Orizontul integrarii este larg,
extins dar nivelul integrarii este redus (Taylor, 1975)
Pentru Simon Bulmer e imposibil sa intelegem UE fara sa intelegem si sa luam in
considerare politicile interne (domestic politics). Wessels (1997) subliniaza ca legitimitatea
guvernelor e legata de welfare state; intrucat integrarea asigura acest welfare prin diferite mijloace,
statele sunt prizoniere in UE (asa-numita "locked-in theory").
Institutionalismul spune ca institutiile reflecta politica si cultura celor care sunt implicati; pune
accentul pe regulile formale ale institutiilor. Neoinstitutionalismul porneste de la asumptia ca
institutiile conteaza ca formatoare si factori de influentare a comportamentelor (mai curand decat ca
simple expresii ale culturii politice). O alta varietate de teorie privind integrarea europeana este
interguvernamentalismul liberal, afirmat de Andrew Moravcsik (text de seminar disponibil).