Virusul

paragripei

Morfologie si structura
Virusurile paragripale apartin familiei
Paramixoridae si cuprind genul Paramyxorus.
Virusurile paragripale au diametrul cuprins
intre 150 si 250 nm, prezinta anvelopa si
contin un genom de ARN monocatenar. La
exterior, prezinta doua glicoproteine care
formeaza anvelopa, ce inconjoara
nucleocapsida, formata din 8 sau 9 proteine
virale specifice.

Structura antigenica si factori de

patogenitate
Exista 4 serotipuri(tip 1,2,3,4) distincte de
virusuri paragripale, care prezinta
caracteristici antigenice comune cu alte
virusuri din familia paramyxoviridae, cum ar fi
virusul urlian, care este responsabil de
aparitia oreionului.
Ele conin acid ribonucleinic i asemntor cu
virusul gripal au hemaglutinine i
neuraminidaze. Totodat aceste virusuri nu
dispun de activitate hemolitica.

Cultivare si sensibilitate
Aceti ageni patogeni se cultiv pe culturi de
rinichi de om, maimu sau pe ou embrionat.
n mediul ambiant ei nu sunt rezisteni. Timp
de 2-4 ore virusurile i pierd infeciozitatea la
temperatura de camer i se inactiveaz
completament la timp de 30-60 min. la
temperatura de +50C. De menionat, c tipul
3 de virus paragripal este mai virulent

Epidemiologie
Paragripa este o maladie infecioas acut din
grupul infeciilor antroponoze i respiratorii provocat
de virusuri, care se transmit de la omul bolnav la cel
sntos mai des pe calea aero-picturi i se
caracterizez clinic prin simptome de afectare
preponderent a laringelui i bronilor, nsoite de
febr i intoxicaie moderat.
Sursa de infecieeste omul bolnav. De la el
virusul
paragripal
se
elimin
din
mucoasa
nazofaringian n perioada acut a maladiei. Infecia
se transmite de la bolnavi la cei sntoi pe calea de
aero-picturi, adic prin intermediul tusei, strnutului,
graiului, srutului

Perioada de incubatie variaza intre 3 si 6 zile, iar

in unele cazuri poate fi mai redusa.

Serotipul 4 de virus paragripal este intalnit mai
rar si se cultiva mai greu pe culturi celulare.
Infectia cu tipurile 1, 2 sau 3 apare la majoritatea
copiilor, astfel ca pana la varsta de 8 ani cei mai
multi prezinta anticorpi impotriva acestor
virusuri.
Virusurile 1 si 2 pot produce epidemii, mai ales
toamna.
Tipul 3 produce epidemii mai ales primavara

PATOGENEZA
Imunitatea fata de virusurile paragripale nu

este inca pe deplin inteleasa, insa ar exista do

sugestive ca imunitatea fata de infectiile cu
serotipurile 1 si 2 este mediata la nivelul
tractului respirator de anticorpi locali IgA.
Anticorpii serici neutralizanti dobanditi pasiv
pot oferi de asemenea o anumita protectie
impotriva infectiei cu tipurile 1 si 2, si, intr-o
mai mica masura, impotriva tipului 3. Studiile
pe modele animale experimentale si la
pacientii imunodeprimati sugereaza ca
imunitatea mediata celular poate fi, de
asemenea, importanta in infectia cu rusul

MANIFESTARI CLINICE
Infectiile cu virus paragripal apar cel mai frecvent la
copii. Infectia initiala cu tipurile 1, 2 si 3 se manifesta prin
febra
Pot fi prezente de asemenea: durere in gat, tuse, raguseala. In
formele severe de crup, febra este persistenta, cu durere
faringiana agravata. Uneori poate fi prezenta o tuse latratoare
sau ascutita.
Remisiunea se instaleaza de obicei in 1 - 2 zile, dar poate de
asemenea sa apara obstructia progresiva a cailor aeriene.
Daca infectiacoboara catre plamani, cu aparitia bronsiolitei
sau pneumoniei, tuse ,tahipnee si o crestere moderata a
secretiei de sputa.

TRATAMENT
In afectarea tractului respirator superior,
tratamentul este simptomatic.
Tratamentul antibiotic este indicat doar in prezenta
complicatiilor, cum ar fiotita, sinuzitasau bronsita
suprainfectata bacterian.
Cazurile mai severe necesita spitalizare si supraveghere
atenta. Cazurile care evolueaza cu insuficienta respiratorie
necesita administrarea de oxigen, glucocorticoizi, etc.
Nu exista un tratament etiologic. Nu a fost realizat inca un
vaccin eficient impotriva virusului paragripal.

DIAOGNOSTICUL DE LABORATOR
Diagnosticul presupune identificarea virusurilor
in secretiile tractului respirator, in exudatul
faringian sau in scurgerile nasofaringiene.Virusul
poate fi identificat prin insamantare pe linii celulare sau
prin teste de imunofluorescenta care identifica antigenele
virale in celulele exfoliate din tractul respirator.
Diagnosticul serologic poate fi pus prin evidentierea
cresterii de 4 ori sau mai mult a titrului de anticorpi in
probele de ser din faza de convalescenta a bolii in
comparatie cu faza acuta, precum si prin teste de
neutralizare, de inhibare a hemaglutinarii sau de fixare a
complementului.