P. 1
Anatomia Si Fiziologia Inimii

Anatomia Si Fiziologia Inimii

4.0

|Views: 15,550|Likes:
Published by claudia_a

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: claudia_a on Mar 10, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PPT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/13/2015

pdf

text

original

FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE GALATI ANATOMIA SI FIZIOLOGIA INIMII PROF. UNIV. DR.

NECHITA AUREL

Anatomia si fiziologia inimii
Inima este un organ musculo-cavitar cu rol de pompă aspiro-respingătoare a sângelui. Este aşezată în etajul inferior al mediastinului , are formă conică, culoare brun-roşcată, capacitate de 500-700cm3 şi greutatea de aproximativ 300g.Prezintă o configuraţie externă, o structură şi o configuraţie internă. Configuraţia externă relevă trei feţe (sternocostală, diafragmatică şi pulmonară), o margine (dreapta), o bază şi un vârf orientat inferior şi la stânga.Tot la exterior se află şanţuri interventriculare , interatriale şi atrioventriculare.

Structura peretelui inimii relevă trei tunici : endocard, miocard si epicard. Endocardul este stratul intern al inimii şi se continuă cu intima vaselor ce vin sau pleacă de la inimă. Miocardul conţine doua tipuri de celule musculare : de tip adult (implicate în contracţia inimii) şi de tip embrionar (implicate în generarea automatismului cardiac).Miocardul adult are striaţii asemănătoare cu muşchii scheletici, dar se comportă ca un sincitiu datorită prezenţei unor contacte între celulele miocardice (discuri intercalare), care permit propagarea depolarizarii în toate celulele aproape simultan. Funcţional acesta seamănă cu muşchiul neted prin activitatea sa ritmică şi involuntară.

Miocardul contractil
Miocardul adult atrial este subţire şi conţine două straturi, superficial şi profund, comune celor două atrii. Miocardul adult ventricular este mai gros şi se compune din trei straturi, superficial, mijlociu şi profund. Fibra musculară striată de tip cardiac(miocardul) prezintă un nucleu mic, miofibrile multe, un reticul endotelial dezvoltat, mitocondrii şi sarcoplasmă abundente. Miocardul nu face datorie de oxigen (nu produce energie din glicogen). Miocardul atrial este complet separat de cel ventricular, singura legatură anatomică şi funcţională dintre ele fiind miocardul embrionar.

Miocardul embrionar
Miocardul embrionar are rol în generarea şi transmiterea stimulilor de contracţie.Este format din : • nodulul sinoatrial(SA) Keith-Flack, prezent în peretele atriului drept(AD), în apropierea orificiului venei cave superioare(VCS). • nodulul atrioventricular(AV) Aschoff-Tawara, localizat în atriul drept, deasupra orificiului atrioventricular drept. • fasciculul atrioventricular Hiss, prezintă singura cale de legătură între atrii şi ventricule.Pleacă din nodulul AV , străbate septul interventricular şi se împarte în două ramuri :dreapta şi stânga care coboară în ventriculele respective. • reţeaua Purkinje reprezintă ramificarea ramurilor fascicolului Hiss, realizează legătura cu miocardul adult şi transmite impulsurile de contracţie de la varf la baza şi de la endocard spre epicard. Reţeaua Purkinje nu este centru de impuls nervos(nu produce automatism).

Endocardul
Endocardul reprezintă foiţa viscerală a pericardului seros. Pericardul este un sac fibros ce înconjură inima şi originea vaselor mari.Este format din două straturi: • superficial-pericardul fibros • profund-pericardul seros, format din două foiţe : viscerală(captuşeşte cordul şi vasele mari) şi parietală(captuşeşte faţa profundă a pericardului fibros).Aceste foiţe se continuă una cu alta şi circumscriu cavitatea pericardică

Configuraţia internă a cordului
Configuraţia internă a cordului relevă structura lui tetracamerală :atriul drept, stâng, ventriculul drept şi stâng. Atriile au pereţii mai subţiri, capacitate mai mică, nu au muschi papilari şi sunt relativ cuboidale.Sunt separate între ele de septul interatrial şi comunica ambele cu ventriculii omonimi prin orificiul atrioventricular.

Orificiul atrioventicular prezintă valvule în formă de pâlnie numite cuspide ( valvula bicuspidă sau mitrală la orificiul stâng şi valvula tricuspidă la orificiul drept) , cu vărful orientat spre ventricul şi baza spre atriu.Vărful se continuă cu cordajele tendinoase ale muşchilor papilari din ventricul. În atriul drept se află orificiile de deschidere ale venelor cavă superioară şi inferioară, sinusul coronar precum şi orificiul atrioventricular drept. În atriul stâng se află orificiile de deschidere ale celor patru vene pulmonare şi orificiul atrioventricular stâng.

Ventriculii au peretii mai groşi datorită funcţiei de pompă pe care o indeplinesc, capacitate mai mare şi formă de piramidă. Sunt separaţi între ei de septul interventricular, care are o porţiune inferioară musculară întinsă şi o porţiune superioară membranoasă mai mică.

Suprafaţa internă a ventriculelor este neregulată datorită prezenţei unor formaţiuni proeminente numite cordaje tendinoase ( care sunt dispuse în axul longitudinal al cordului şi sunt muşchi subendocardici) şi muschi papilari. Cordajele tendinoase se prind cu un capăt de muşchiul papilar iar cu celalalt de valvulele atrioventriculare, împiedicând răsfrângerea valvulelor în atriu în timpul sistolei ventriculare.

Baza ventriculilor corespunde orificiului atrioventricular de fiecare parte. Ambele ventricule prezintă lângă orificiul atrioventricular şi un orificiu arterial prin care pleacă vasele mari (artera aorta din ventriculul stâng şi trunchiul arterei pulmonare din ventriculul drept). Orificiile arteriale sunt formate din trei valvule semilunare (sigmoide), în "cuib de randunică".

Vascularizaţia inimii este asigurată de cele două artere coronare, care au originea în aorta ascendentă. Colateralele care pleaca din ele sunt de tip terminal (nu se anastomozează cu ramurile vecine). Daca fluxul sanguin prin aceste colaterale se opreşte, teritoriul cardiac respectiv, datorita lipsei de oxigen şi substanţe nutritive, se necrozeaza şi apare în final infarctul miocardic.Sângele venos este colectat de vene şi ajunge în final în sinusul coronar care se deschide în atriul drept.

Inervaţia extrinsecă a inimii (pană la intrarea în organ) este dublă :simpatică şi parasimpatică (nervul X).Se realizează prin intermediul plexului cardiac situat sub crosa aortei. Fibrele simpatice provin din lantul simpatic cervical (cu originea în coarnele laterale medulare T1-T5) prin nervii cardiaci cervicali ( superior, mijlociu şi inferior) şi nervii cardiaci toracici (cu originea în măduva T4-T5 şi sinapsa în ganglionii simpatici toracali). Fibrele parasimpatice provin din nervul X prin ramurile cardiace cervicale superioare şi inferioare.

Proprietăţile miocardului sunt : Excitabilitatea(batmotropismul) Ritmicitatea(automatismul, cronotropismul) Conductibilitatea(dromotropismul) Contractilitatea(inotropismul) Tonicitatea.

Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde specific printr-o contractie la un stimul adecvat(de intensitate mai mare sau egală cu pragul). Stimulii cu intensitate inferioară pragului nu determină aparitia unei contracţii. Inima prezintă particularitatea de a fi excitabilă numai în faza de relaxare(diastola) şi inexcitabilă în faza de contracţie(sistola).

În sistolă, inima este în perioada refractară absolută (indiferent de intensitatea stimulului, nu apare o contracţie). Stimulii cu frecvenţă crescută nu determină apariţia tetanosului muscular, fapt foarte important în desfaşurarea activităţii normale a inimii.

Ritmicitatea (automatismul) este proprietatea inimii de a autogenera impulsuri nervoase care produc potentiale de actiune autopropagate. Această proprietate se manifestă şi dacă inima este scoasă din organism sau dacă sunt întrerupte influenţele nervoase şi umorale extrinseci, în condiţiile irigării cu un lichid adecvat. Suportul morfologic al ritmicităţii este sistemul excitoconductor.

Nodulul sinoatrial Keith Flack are o frecvenţă de descărcare a impulsurilor de 70-80/min. Acesta este ritmul sinusal, normal, al contracţiilor inimii. Nodulul atrioventricular Aschoff Tawara are o frecvenţă de descărcare permanentă de 40/minut, dar nu se manifestă în mod normal datorită frecvenţei crescute a nodulului sinoatrial.Lezarea acestuia din urma determină preluarea controlului contracţiei miocardice de către nodulul atrioventricular. Fasciculul Hiss ce se divide in doua ramuri, dreapta si stanga, descarcă 25 impulsuri/minut. Automatismul poate fi influenţat de diferiţi factori : temperatura, pH, concentraţia de Na, K, Ca, Mg, acetilcolina vagala, adrenalina

Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a conduce excitaţia în toata masa sa .Excitaţia pleacă de la nodulul sinoatrial şi se propagă sub forma unui front de unde radiare ce cuprind din aproape în aproape atriile. Ajuns la nivelul nodulului atrioventricular, impulsul întârzie 0,04 secunde, timp necesar pentru realizarea sistolei atriale.De aici unda se propaga prin fasciculul Hiss şi reţeaua Purkinje la ventricule, producand sistola ventriculara.Lezarea fasciculului Hiss sau a reţelei Purkinje determină întreruperea legăturii dintre atrii şi ventricule, urmată de apariţia tulburărilor de conducere numite blocuri.

Contractilitatea reprezintă proprietarea miocardului de a se contracta sub acţiunea unui stimul adecvat.Contracţia miocardului se numeşte sistolă iar relaxarea diastolă.Contracţia cardiacă(procesul de scurtare al fiecărui sarcomer şi prin aceasta al miofibrilelor şi fibrei cardiace) cuprinde modificările mecanice ale aparatului contractil ce se desfăşoară în etape : cuplarea excitaţiei cu contracţia şi contracţia propriu-zisă.

Sistemul energetic este furnizat în condiţii fiziologice aproape exclusiv pe cale aerobă.Combustibilul principal pentru inimă este reprezentat de oxidarea acizilor graşi liberi(67%),glucoza(18%), lactat(15%), piruvat şi foarte puţin de corpi cetonici(5%) şi numai exceptional de aminoacizi. Energia se face prin desfacerea legăturilor fosfatmacroergice din ATP, toate procesele metabolice având loc în prezenţa oxigenului(inima nu face datorie de oxigen).

Tonicitatea este starea miocardului de semicontracţie din timpul diastolei ,ce persistă şi după denervare sau scoaterea inimii din corp.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->