FACULTATEA DE MEDICINA SI

FARMACIE GALATI

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA INIMII

PROF. UNIV. DR. NECHITA AUREL

 Anatomia si fiziologia inimii
Inima este un organ musculo-cavitar cu rol de
pompă aspiro-respingătoare a sângelui. Este
aşezată în etajul inferior al mediastinului , are
formă conică, culoare brun-roşcată, capacitate de
500-700cm3 şi greutatea de aproximativ
300g.Prezintă o configuraţie externă, o structură
şi o configuraţie internă.
Configuraţia externă relevă trei feţe
(sternocostală, diafragmatică şi pulmonară), o
margine (dreapta), o bază şi un vârf orientat
inferior şi la stânga.Tot la exterior se află şanţuri
interventriculare , interatriale şi atrioventriculare.
 Structura peretelui inimii relevă trei tunici : endocard,
miocard si epicard.
Endocardul este stratul intern al inimii şi se continuă cu
intima vaselor ce vin sau pleacă de la inimă.
Miocardul conţine doua tipuri de celule musculare : de
tip adult (implicate în contracţia inimii) şi de tip
embrionar (implicate în generarea automatismului
cardiac).Miocardul adult are striaţii asemănătoare cu
muşchii scheletici, dar se comportă ca un sincitiu
datorită prezenţei unor contacte între celulele miocardice
(discuri intercalare), care permit propagarea depolarizarii
în toate celulele aproape simultan. Funcţional acesta
seamănă cu muşchiul neted prin activitatea sa ritmică şi
involuntară.
 Miocardul contractil
Miocardul adult atrial este subţire şi conţine două
straturi, superficial şi profund, comune celor două atrii.
Miocardul adult ventricular este mai gros şi se
compune din trei straturi, superficial, mijlociu şi profund.
Fibra musculară striată de tip cardiac(miocardul) prezintă
un nucleu mic, miofibrile multe, un reticul endotelial
dezvoltat, mitocondrii şi sarcoplasmă abundente.
Miocardul nu face datorie de oxigen (nu produce energie
din glicogen).
Miocardul atrial este complet separat de cel ventricular,
singura legatură anatomică şi funcţională dintre ele fiind
miocardul embrionar.
 Miocardul embrionar
Miocardul embrionar are rol în generarea şi transmiterea stimulilor
de contracţie.Este format din :

• nodulul sinoatrial(SA) Keith-Flack, prezent în peretele atriului

drept(AD), în apropierea orificiului venei cave superioare(VCS).

• nodulul atrioventricular(AV) Aschoff-Tawara, localizat în atriul drept,

deasupra orificiului atrioventricular drept.

• fasciculul atrioventricular Hiss, prezintă singura cale de legătură între

atrii şi ventricule.Pleacă din nodulul AV , străbate septul
interventricular şi se împarte în două ramuri :dreapta şi stânga care
coboară în ventriculele respective.

• reţeaua Purkinje reprezintă ramificarea ramurilor fascicolului Hiss,

realizează legătura cu miocardul adult şi transmite impulsurile de
contracţie de la varf la baza şi de la endocard spre epicard. Reţeaua
Purkinje nu este centru de impuls nervos(nu produce automatism).
 Endocardul
Endocardul reprezintă foiţa viscerală a
pericardului seros.
Pericardul este un sac fibros ce înconjură inima şi
originea vaselor mari.Este format din două straturi:
• superficial-pericardul fibros
• profund-pericardul seros, format din două foiţe :
viscerală(captuşeşte cordul şi vasele mari) şi
parietală(captuşeşte faţa profundă a pericardului
fibros).Aceste foiţe se continuă una cu alta şi
circumscriu cavitatea pericardică
Configuraţia internă a cordului
Configuraţia internă a cordului relevă
structura lui tetracamerală :atriul drept,
stâng, ventriculul drept şi stâng.

Atriile au pereţii mai subţiri, capacitate

mai mică, nu au muschi papilari şi sunt
relativ cuboidale.Sunt separate între ele
de septul interatrial şi comunica ambele
cu ventriculii omonimi prin orificiul
atrioventricular.
Orificiul atrioventicular prezintă valvule în
formă de pâlnie numite cuspide ( valvula
bicuspidă sau mitrală la orificiul stâng şi
valvula tricuspidă la orificiul drept) , cu vărful
orientat spre ventricul şi baza spre atriu.Vărful se
continuă cu cordajele tendinoase ale muşchilor
papilari din ventricul.
În atriul drept se află orificiile de deschidere ale
venelor cavă superioară şi inferioară, sinusul
coronar precum şi orificiul atrioventricular drept.
În atriul stâng se află orificiile de deschidere ale
celor patru vene pulmonare şi orificiul
atrioventricular stâng.
Ventriculii au peretii mai groşi datorită
funcţiei de pompă pe care o
indeplinesc, capacitate mai mare şi
formă de piramidă.
Sunt separaţi între ei de septul
interventricular, care are o porţiune
inferioară musculară întinsă şi o
porţiune superioară membranoasă
mai mică.
Suprafaţa internă a ventriculelor este
neregulată datorită prezenţei unor
formaţiuni proeminente numite cordaje
tendinoase ( care sunt dispuse în axul
longitudinal al cordului şi sunt muşchi
subendocardici) şi muschi papilari.
Cordajele tendinoase se prind cu un capăt
de muşchiul papilar iar cu celalalt de
valvulele atrioventriculare, împiedicând
răsfrângerea valvulelor în atriu în timpul
sistolei ventriculare.
Baza ventriculilor corespunde orificiului
atrioventricular de fiecare parte.

Ambele ventricule prezintă lângă orificiul

atrioventricular şi un orificiu arterial prin
care pleacă vasele mari (artera aorta din
ventriculul stâng şi trunchiul arterei
pulmonare din ventriculul drept).

Orificiile arteriale sunt formate din trei

valvule semilunare (sigmoide), în "cuib de
randunică".
Vascularizaţia inimii este asigurată de
cele două artere coronare, care au
originea în aorta ascendentă. Colateralele
care pleaca din ele sunt de tip terminal (nu
se anastomozează cu ramurile vecine).
Daca fluxul sanguin prin aceste colaterale
se opreşte, teritoriul cardiac respectiv,
datorita lipsei de oxigen şi substanţe
nutritive, se necrozeaza şi apare în final
infarctul miocardic.Sângele venos este
colectat de vene şi ajunge în final în sinusul
coronar care se deschide în atriul drept.
Inervaţia extrinsecă a inimii (pană la intrarea în
organ) este dublă :simpatică şi parasimpatică
(nervul X).Se realizează prin intermediul plexului
cardiac situat sub crosa aortei.
Fibrele simpatice provin din lantul simpatic
cervical (cu originea în coarnele laterale
medulare T1-T5) prin nervii cardiaci cervicali
( superior, mijlociu şi inferior) şi nervii cardiaci
toracici (cu originea în măduva T4-T5 şi sinapsa în
ganglionii simpatici toracali).
Fibrele parasimpatice provin din nervul X prin
ramurile cardiace cervicale superioare şi
inferioare.
Proprietăţile miocardului sunt :

Excitabilitatea(batmotropismul)
Ritmicitatea(automatismul,
cronotropismul)
Conductibilitatea(dromotropismul)
Contractilitatea(inotropismul)
Tonicitatea.
Excitabilitatea este proprietatea
miocardului de a răspunde specific printr-o
contractie la un stimul adecvat(de
intensitate mai mare sau egală cu pragul).

Stimulii cu intensitate inferioară pragului nu

determină aparitia unei contracţii.

Inima prezintă particularitatea de a fi

excitabilă numai în faza de
relaxare(diastola) şi inexcitabilă în faza de
contracţie(sistola).
În sistolă, inima este în perioada
refractară absolută (indiferent de
intensitatea stimulului, nu apare o
contracţie).

Stimulii cu frecvenţă crescută nu

determină apariţia tetanosului
muscular, fapt foarte important în
desfaşurarea activităţii normale a inimii.
Ritmicitatea (automatismul) este
proprietatea inimii de a autogenera
impulsuri nervoase care produc potentiale
de actiune autopropagate.
Această proprietate se manifestă şi dacă
inima este scoasă din organism sau dacă
sunt întrerupte influenţele nervoase şi
umorale extrinseci, în condiţiile irigării cu un
lichid adecvat.
Suportul morfologic al ritmicităţii este
sistemul excitoconductor.
Nodulul sinoatrial Keith Flack are o frecvenţă de
descărcare a impulsurilor de 70-80/min. Acesta este
ritmul sinusal, normal, al contracţiilor inimii.

Nodulul atrioventricular Aschoff Tawara are o

frecvenţă de descărcare permanentă de 40/minut, dar
nu se manifestă în mod normal datorită frecvenţei
crescute a nodulului sinoatrial.Lezarea acestuia din
urma determină preluarea controlului contracţiei
miocardice de către nodulul atrioventricular.

Fasciculul Hiss ce se divide in doua ramuri, dreapta si

stanga, descarcă 25 impulsuri/minut. Automatismul
poate fi influenţat de diferiţi factori : temperatura, pH,
concentraţia de Na, K, Ca, Mg, acetilcolina vagala,
adrenalina
Conductibilitatea este proprietatea miocardului
de a conduce excitaţia în toata masa sa .Excitaţia
pleacă de la nodulul sinoatrial şi se propagă sub
forma unui front de unde radiare ce cuprind din
aproape în aproape atriile. Ajuns la nivelul
nodulului atrioventricular, impulsul întârzie 0,04
secunde, timp necesar pentru realizarea sistolei
atriale.De aici unda se propaga prin fasciculul
Hiss şi reţeaua Purkinje la ventricule, producand
sistola ventriculara.Lezarea fasciculului Hiss sau
a reţelei Purkinje determină întreruperea legăturii
dintre atrii şi ventricule, urmată de apariţia
tulburărilor de conducere numite blocuri.
Contractilitatea reprezintă proprietarea
miocardului de a se contracta sub acţiunea
unui stimul adecvat.Contracţia miocardului
se numeşte sistolă iar relaxarea
diastolă.Contracţia cardiacă(procesul de
scurtare al fiecărui sarcomer şi prin aceasta
al miofibrilelor şi fibrei cardiace) cuprinde
modificările mecanice ale aparatului
contractil ce se desfăşoară în etape :
cuplarea excitaţiei cu contracţia şi contracţia
propriu-zisă.
Sistemul energetic este furnizat în condiţii
fiziologice aproape exclusiv pe cale
aerobă.Combustibilul principal pentru inimă
este reprezentat de oxidarea acizilor graşi
liberi(67%),glucoza(18%), lactat(15%),
piruvat şi foarte puţin de corpi cetonici(5%)
şi numai exceptional de aminoacizi. Energia
se face prin desfacerea legăturilor fosfat-
macroergice din ATP, toate procesele
metabolice având loc în prezenţa
oxigenului(inima nu face datorie de oxigen).
Tonicitatea este starea
miocardului de semicontracţie
din timpul diastolei ,ce persistă şi
după denervare sau scoaterea
inimii din corp.