Sunteți pe pagina 1din 6

Iubirea este o tema inepuizabila, de o vechime imemorabila, pentru ca originile ei se leaga de

originile culturii umane. In literaturile lumii, iubirea e un spatiu tematic de o surprinzatoare


complexitate, de la Cantarea cantarilor si Epopeea lui Ghilgames, la mari creatii moderne ca
Anna Karenina de Tolstoi sau Matei Iliescu de Radu Petrescu, in literatura romana. Oricat de
repetabila ar fi ea de-a lungul istoriei literaturii, tema iubirii ramane vie si mereu fascinanta.
Ea reprezinta o obsesie nu doar a poetilor, prozatorilor si dramaturgilor, ci si a celor care
vor sa o evalueze teoretic si sa o faca inteligibila logic: Stendhal, Proust, Ortega y Gasset,
gEorges Bataille, Erich Fromm, Octavio Paz si multi altii. Or, sentimentul iubirii, desi etren si
repetabil, pare sa se sustraga incercarilor de definire. In Antichitatea latina Ovidiu a compus
un mare poem intitulat Ars amandi, care nu e atat o explorare a sentimentului iubirii cat un “cod
de conduita” al indragostitului si in ultima instanta un tratat despre arta seductiei. Insa o stiinta a
iubirii nu exista nici astazi, pentru ca iubirea e un fenomen care nu poate fi observat din exterior.
Iubirea e direct legata de intimitatea umana profunda. Iubirile nu se repeta; orice iubire e un caz
particular, unic, absolut si ireductibil. Cati indivizi umani, tot atatea iubiri. Nimeni nu poate trai
iubirea altuia, desi oamenii seamana unul cu altul.
Cum este insa iubirea ca manifestare? Viata si literatura ne arata ca iubirea poate fi
fulgeratoare, nebuna, iresponsabila, sau dimpotriva ascunsa, platonica, grava, metafizica.,
razbunatoare. Iubirea poate fi vulgara, carnala, dar tot ea poate atinge nu o data zonle cele
mai inalte ale spiritualizarii fiintei. Putem urmari aceste trepte ale iubirii in toata poezia lumii,
de la vechea poezie lirica greaca si haiku-ul japonez laun postmodernism ameican ca Frank
O’Hara sau, la noi, in creatia lui Eminescu, George Cosbuc, Lucian Blaga, Tudor Arghezi,
Nichita Stanescu,. Mircea Cartarescu, si alti tineri poeti contemporani. Formele pe care le
imbraca iubirea in literatura sunt de o mare diversitate. Acest sentiment fundamental se asociaza
cu bucuria, asteptarea, melancolia, indoiala, disperarea, frustrarea, gelozia, dorul de moarte,
resemnarea si multe alte stari, unele apropiate de inefabil.
Iubirea are capacitatea de a schimba coordonatele lumii inconjuratoare, ea il aduce pe om
mai aproape de Natura si ii reveleaza propria-I conditie supusa trecerii timpului si tainele
mortii. Analizand poezia lui Eminescu, George Calinescu descoperea la marele poet patru
ipostaze diferite ale iubirii: iubirea paradisica, iubirea demonica, iubirea mortuara si iubirea
elegiaca, toate asociate cu manifestari specifice ale cadrului natural. Dar acestea sunt ipostaze pe
care le intalnim, de fapt, in forme inconfundabile, la toti marii creatori ai lumii si cu precadere la
scriitorii romantici pentru care iubirea devine un mijloc de atingere a absolutului si de anulare a
dualismului eu- lume.
Sa nu uitam insa ca, pe de alta parte, dragostea poarta in ea ceva imatur si impudic. Iata de ce
zeul Eros, cel din epoca elenistica, si zeul indian Kamadeva erau reprezentati stauar ca niste
superbi adolescenti, de o desavarsita nuditate. Sa spunem deci ca iubirea e direct legata de
corpoliate si frumusete. Frumusetea fiintei iubite transfigureaza lumea. Pasiunea iubirii este
supremul mijloc de a aduce eterniatea pe pamant. Orice iubire adevarata este absoluta si
nepieritoare, chiar daca ea se cladeste pe teritoriul celei mai flagrante perisabilitati. Frumusetea e
trecatoare, sensibilitatea se toceste, corpul imbatraneste. Aceste adevaruri au fost intelese de
timpuriu si transpuse in simboluri mitologice. Nu intamplator, Afrodita, zeita iubirii la vechii
greci, s-a nascut din spuma marii, dintr-un element aproape imaterial ce-si reveleaza splendoarea
intr-o clipa, pentru ca apoi sa dispara. De cele mai multe ori iubirea moare o data cu
tineretea. O zeita a iubirii batrana este de neconceput. Dar cu toate acestea, iubirea nu poate fi
redusa la conditia noastra fizica imediata.
Exista multe alte aspecte ale acestui mare joc existential. Nu doar trupul si simturile sunt liantul
iubirii, ci si sufletul, spiritul. Noul Testament e o carte impreganta de iubirea aproapelui si de
imperativul slavirii bunatatii si intelepciunii lui Hristos. Descoperim aici principiul iubirii
neconditionale fata de miracolul dumnezeirii, iubirea mistica. Ulterior lirica medievala,
trubadururile ne vor pune in fata unei paradoxale metamorfoze: iubirea carnala si procreatoare
pentru femeie s-a preschimbat in adoratie platonica, si asta fara a-si pierde nimic din motivatie
initiala. Identificata cu fecioara Maria, femeia iubita devine un ideal ca si intangibil de puritate si
frumusete. Idealizarea in iubire e insa o caracteristica de permanenta a literaturii. E suficient sa
deschidem marile carti, incepand cu Dafnis si Hloe de Longos, continuand cu Romeo si Julieta
de Shakespeare si terminand cu un roman ca Maitreyi de Mircea Eliade, pentru a constata ca
lucrurile stau intr-adevar asa. Idealismul si idealitatea, dar si idilicul, pastoralul, feericul sunt
elemente mereu asociate cu sentimentul iubirii. E adevarat ca uneori, iubirea poate fi subiectul
unor cari sentimentale, edulcorate, melodramatice, de o calitate artistica indoielnica. E unul
dintre riscurile implacabile ale marilor teme, un risc pe care o carte simpla si directa, cum este
Love story de Eric Segal, reuseste sa-l evite prin autenticitatea tonului si adevarului ei imediat de
viata.
Literatura ne arata insa si altceva: felul in care noi interpretam sentimentul erotic se afla limpede
in cuvintele noastre. La o prima privire ar fi inutil sa diferentiam cuvinte precum “iubire” sau
“dragoste”. Daca il citim pe Eminescu (“ Ce e amorul? Un amic…”), cuvantul “amor” pare
pentru noi neserios, frivol. In realitate, e vorba de cu totul altceva. Limba s-a schimbat, a evoluat;
mentalitatile noastre nu mai putin. Erosul este intotdeauna un produs al diferentei, el exista si se
manifesta prin nuante si mutatii (pe care de multe ori le gasim in sensurile schimbate ale
cuvintelor).
Continuand aceste distinctii, putem lesne descoperi ca dragostea e inferioara iubirii. Una e o
fiinta dragastoasa si alta o fiinta iubitoare. Erosul care a depasit simturile si s-a instalat in suflet e
sinonim cu iubirea iar nu cu dragostea. Pe Dumnezeu il iubesti, de o fiinta pamanteana te poti
indragosti. Cuvantul “amor” pare astazi potrivit pentru surprinderea zonelor joase ale erosului.
Amorul e pasager si comun. La vechii greci el e un sentiment aflat in grija zeitei Afrodita
Pandemos, protectoare a iubirii instinctuale.
Tema iubirii este cea mai des intalnita tema in literatura lumii, cu atat mai mult in poezia
lirica. Cei care au nuantat poezia iubirii, surprinzand toate aspectele ei au fost poetii romantici,
visatori si cautatori ai absolutului si in plan sentimental. Ca atare, nu este o noutate faptul ca
Mihai Eminescu a perceput iubirea ca un sentiment intemeietor, ca un mit fundamental al poeziei
orale si culte. Daca scriitorii clasici aveau ca model cuplul adamic, romanticii isi imaginau cuplul
uman intr-o concordanta perfecta cu ritmurile lumii cosmice.
Simbolistii, ca poeti ai orasului si ai materiei in descompunere, au asociat dragostea cu
moartea. Pentru ei iubirea nu mai este proiectata in absolut, ci este traita ca un sentiment
bolnavicios si condamnat esecului.
Mihai Eminescu nu a fost pastelist, ci percepe natura din perspectiva romanticului. La el
natura indeplineste mai multe roluri: este cadru prielnic, ocrotitor, favorabil cuplului erotic;
cadrul rustic, un loc inafara civilizatiei asa cum este prezentata in idile. Eminescu selecteaza din
natura anumite elemente pe care le foloseste in poezia iubirii: elemente cosmice (cum sunt
stelele, luceferii si luna); noaptea, care creaza o atmosfera misterioasa. Elemente acvatice:
izvoarele, ca simbol al regenerarii permanente spirituale; lacul- un alt element acvatic. Mihai
Eminescu imprumuta de la poetul francez Lamartine motivul lacului. Un alt element acvatic
intalnit la Eminescu este fantana care are cumpana, situata inafara satului. Ea poate fi asociata cu
infinitul, locul odihnei vesnice. Mai sunt folosite elemante terestre reprezentate prin codru,
padure, anumiti copaci sacri cum ar fi: teiul, plopul, salcamul: “Sara pe deal buciumul suna cu
jale,/ Turmele-l urc, stelele scapara-n cale,/ Apele plang clar izvorand in fantane; Sub un salcam,
draga, m-astepti tu pe mine!/ Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,/ Ochii tai mari cauta-n frunza
cea rara,/ Stelele nasc umezi pe bolta senina,/ Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.//
Stresine vechi casele-n luna ridica,/ Scartaie-n vant cumpana de la fantana,// Langa salcam sta-
vom noi noaptea intreaga,/ Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti de draga.// Si surazand vom
adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam…” (“Sara pe deal”)
In functie de aceste elemente, de prezenta sau absenta lor in natura, de tonalitatea
sentimentului si de imaginea inbitei, poezia de dragoste a lui Mihai Eminescu ia infatisarea atat a
idilelor cat si elegiilor erotice. In a doua perioada a vietii sale, poeziile lui capata o tonalitate
trista si se apropie de elegia erotica, romanta, cantec. Natura este saracacioasa si urbana
reprezentata prin starzi pustii, ferestre inchise, plopi insingurati. Chipul iubitei se schimba.
Sentimentul eroticului apartine de trecut si de aici apare regretul, nostalgia, singuratatea: “Pe
langa plopii fara sot / Adesea am trecut; / Ma cunosteau vecinii toti- / Tu nu m-ai cunoscut.// La
geamul tau ce starlucea / Privii atat de des; / O lume toata-ntelegea- / Tu nu m-ai inteles. // Caci
azi le semeni tuturor / La umblat si la port, / Si te privesc nepasator / C-un rece ochi de mort.”
(“Pe langa plopii fara sot”). Mihai Eminescu nu a blamat femeia, nu a caricaturizat-o, cel mult, a
regretat faptul ca nu a fost capabila sa aprinda candela iubirii pe pamanat: “Si noaptea candela s-
aprinzi / Iubirii pe pamanat.” (“Pe langa plopii fara sot”).Indiferent de timp si spatiu, de varsta
sau capacitatea trairii, iubirea va reprezenta intotdeauna una din temele fundamentale ale
artei s ale poeziei in mod special, deoarece este sentimentul pe care se construieste intreaga
existenta a omului. Iubirea este una din cele mai vechi teme ale literaturii lumii ea fiind
generata de sentimentul specific omenesc care difera de la om la om in functie de varsta, sex,
credinta, epoca istorica sau apartenenta culturala.
De la iubirea de aproape la iubirea de sine, de la iubirea imposibila la cea domestica, de la
emotia adolescentina pana la sentimentul profund al maturitatii iubirea a facut sa vibreze lira
marilor scriitori. Tema iubirii a fost intalnita inca de la primele scrieri „Cantarea
cantarilor” sau „Epopeea lui Ghilgames” iubirea este tema obsedanta literaturii. Scriitorii
au cantat iubirea aratand suferinta si fericirea implicata de aceasta si au incercat sa gaseasca un
sens vietii si chiar mortii prin iubire, de aceea ea reprezinta mai mult decat un sentiment. Este de
fapt un mod de existenta, o sansa data omului de a se ridica de la rangul de muritor. Permanenta
acestui sentiment pare a fi explicata de mitologie prin simbolul ANDROGINULUI care
ilustreaza eterna cautare a iubirii, a sufletului pereche ce caracterizeaza fiecare fiinta umana.
In mitologia greaca androginul era o fiinta fabuloasa, jumatate barbat jumatate femeie.Iubirea
este abordata in literatura din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existand diferite idei
referitoare la iubire. Principalele trei ipostaze ale iubirii, atat in literatura romana cat si in cea
universala sunt: iubirea ca initiere, iubirea ca pasiune si iubirea tragica.In mentalitatea arhaica
iubirea este considerata o mare forta si primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinte
supranaturale si reprezinta un proces de initiere configurat intr-un singur mit: mitul erotic al
zburatorului. Mit fundamental al poporului roman, mitul este dupa cum afirma George
Calinescu: „personificarea invaziei instinctului puberal”. In conceptia criticilor, folcloristilor,
etnologilor, zburatorul este un spirit rau, privit ca un zmeu sau demon, o naluca, care intra
noaptea pe horn avand infatisare de balaur sau de sarpe. Zburatorul apare in visul fetelor ca un
tanar frumos chinuindu-le somnul. Dintre toti cei care s-au ocupat cu studierea acestui mit doar
Mihai Eminescu a fost singurul care a prelucrat acest mit care apare in opera sa Calin(file din
poveste). Ion Heliade Radulescu a dedicat o intreaga poezie acestui mit numita „Zburatorul”,
considerata cea mai izbutita creatie a acestuia.Iubirea ca pasiune este una din cele mai
impozante ipostaze ale iubirii in literatura. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica,
existenta unor obstacole in intalnirea sentimentului de iubire, prin incalcarea unor reguli ale
comunitatii in care traiesc cei doi. In cazul ei cei doi indragostiti traiesc o stare de
exaltare(entuziasm) permanenta care duce la un dezechilibru sufletesc. Deseori ei sunt despartiti
de imprejurari ti aceasta departare se impune pentru a verifica sentimentele si in acelasi timp
pentru a-i pastra intensitatea. Iubirea-pasiune este insotita intotdeauna de suferinta, de o anumita
doza de nebunie si de o tentatie a mortii.
In mitologia greaca pe langa zeul iubirii ,Eros, exista si un zeu al mortii, Thanatos iar
psihologia moderna considera ca instinctul erotic si cel al mortii sunt doua instincte dominante
ale psihicului uman. Eros este divinitatea primordiala a mitologiei grecesti. El este zeul cel mai
vechi care le daruieste indragostitilor asemenea spirit de sacrificiu incat accepta sa moara pentru
altii. Eros realizeaza armonia universului prin atractia contrariilor care nu apare numai intre
oameni si animale ci si intre astri, intre sunete si intre partile corpului. Iubirea devine astfel
cosmica, principiul ordonator al lumii. Thanatos este zeul mortii in mitologia greaca caruia ii
corespunde divinitatea feminina romana Mors. El era fiul zeitei Nyx si fratele lui Hypnos, zeul
somnului. Hesiod il numeste in „Teogonia” zeul teribil care are „inima de fier, suflet de arama,
nepasator in pieptul sau” si care se afla in dusmanie chiar cu zeii nemuritori.
In mitologia greaca si cea egipteana au fost scrise foarte multe mituri in care se gaseste tema
iubirii. Personajele acestor mituri nu sunt fiinte umane ci sunt zei sau eroi ai civilizatiei si din
acest motiv gesturile lor constituie mistere. In mitologia egipteana cel mai celebru cuplu de
indragostiti este Isis – Osiris. Isis zeita casatoriei simbolul armoniei matrimoniale si fidelitatii
casnice a femeii fata de sotul ei chiar si dupa moartea lui poseda arta magiei, a tamaduirii si chiar
a invierii din morti. Ea este cea care ii initiaza pe oameni in arta medicinii.In mitologia greaca un
cuplu de indragostiti era Pyramus si Thisbe. Cei doi tineri se iubeau dar parintii lor se opuneau
acestei iubiri. La una din intalniri Thisbe vede o leoaica plina de sange. aceasta se sperie si o ia la
fuga dar ii cade valul iarv lupoaica unge valul cu sange. Pyramus cand vede crede ca iubita sa a
murit si se sinucide, iar Thisbe vazandu-si iubitul mort se sinucide si ea.Un important scriitor al
literaturii care a adoptat iubirea in operele sale a fost Ioan Slavici. El a zugravit in romanul sau
„Mara” povestea tulburatoare a unei iubiri care se infiripeaza instantaneu si are puterea unei
fatalitati. Aceasta iubire, protagonistii ei fiind Natl si Persida, are caracteristicile clare a unei
iubiri-pasiuni, Slavici urmarind de-a lungul romanului evolutia sentimentelor celor doi,
descriindu-le pe acestea in amanunt si reusind astfel sa traseze un drum bine definit al iubirii-
pasiuni. Prima intalnire a celor doi protagonisti, momentul infiriparii iubirii, are un puternic
impact asupra acestora, ei sunt cuprinsi de o atractie reciproca puternica care nu ii va mai parasi
si de un sentiment care prevede, oarecum, suferintele prin care vor trecea. Pe parcurs ce iubirea
lor evolueaza, incercarile de a i se opune devin din ce in ce mai zadarnice. Atat Persida cat si
Natl nu pot evita intalnirile asa zise intamplatoare, pe care ei insusi le provoaca iar in momentele
in care se zaresc sunt cuprinsi de aceeasi atractie reciproca puternica. Iubirea dintre Natl si
Persida este insotita atat de suferinta cat si de o anumita doza de nebunie si de o tentatie a mortii.
Pana ce ajung sa se casatoreasca pe ascuns, cei doi sufera din iubire, ei fiind despartiti unul de
altul de imprejurari. Insa chiar si dupa nunta, Persida continua sa sufere datorita
comportamentului lui Natl si agresivitatii acestuia, iar Natl de pe urma nesigurantei si geloziei
sale. Tentatia mortii se regaseste atat in comportamentul lui Natl cat si in cel al Persidei. Persida
simte ca singurul ei refugiu inafara manastirii ar fi moartea iar Natl ajunge la Arad la un inalt
nivel de degradare atat sufleteasca cat si trupeasca, gandindu-se chiar si la varianta mortii. Doza
de nebunie a celor doi protagonisti reiese din hotararea acestora de a se casatori pe ascuns si de a
fugi singuri la Viena.Iubirea dintre Natl si Persida trece peste obstacolele intalnite si incalca
regulile comunitatii in care traiesc cei doi. Natl si Persida se diferentiaza atat prin etnie,
confesiune religioasa, familie, educatie cat si prin insusi temperamentul lor. Totusi, cu ajutorul
iubirii cei doi trec peste toate obstacolele ce se ivesc in cale, renuntand la orice si reusind in final
sa realizeze o casnicie reusita, binecuvantata atat de parinti cat si de Dumnezeu si desavarsita de
aducerea pe lume a unui copil.
Alti mari scriitori romani care au abordat tema iubirii in operele lor sunt Camil Petrescu
in opera „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, Tudor Arghezi scrie ideile precum
„Creion” si „Psalmul de taina”, Nichita Stanescu adopta tema iubirii in romanele „Adolescenti pe
mare” si „Leoaica tanara” si in cele din urma cel mai mare scriitor roman, Mihai Eminescu,a
adoptat tema iubirii in poeziile sale „Sara pe deal” ,”Floare albastra”, „Lacul”, „Dorinta”.
Se remarca astfel ca marii scriitori ai literaturii romane au abordat tema iubirii din diferite
unghiuri cu rezultate de o imensa importanta pentru literatura autohtona. Faptul ca iubirea I-a
atras dintotdeauna pe autorii unor opere de mare sau mica amploare este natural, caci iubirea este
poate cea mai vasta sursa de inspiratie prin faptul ca este o experienta unica pentru fiecare in
parte si poate fi privita sub nenumarate aspecte. Si in folclor iubirea este o tema fundamentala si
poporul a creat o categorie estetica caracteristica ei: Doina. Doina, fie de jale, fie de dor, exprima
profunzimea sentimentului de dragoste, puritatea si suferinta pe care acesta o poate provoca.
Iubirea este o tema inepuizabila si oricat s-ar scrie despre iubire, mai raman inca multe de
scris. De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continua sa scrie despre dragoste, sub alte
forme, sub alte titluri, descriind noi trairi. Iubirea este si va ramane tema fundamentala a
literaturii tuturor prezentului, trecutului si viitorului.
CÂNTAREA CÂNTĂRILOR
CAPITOLUL 1
Iubirea între mire şi mireasă.
l. Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
2. Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te
iubesc.
3. Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! - Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi
ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după
dreptate te iubeşte!
4. Neagră sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasă, ca sălaşurile lui Chedar, ca şi corturile lui
Solomon.
5. Nu vă uitaţi că sunt negricioasă că doar soarele m-a ars. Fiii maicii mele s-au mâniat, trimisu-
m-au să le păzesc viile, dar via mea nu mi-am păzit-o!
6. Spune-mi dar, iubitul meu, unde-ţi paşti tu oile? Unde poposeşti tu la amiază? De ce oare să
rătăcesc zadarnic pe la turmele tovarăşilor tăi?
7. Dacă nu ştii unde, tu cea mai frumoasă între femei, ţine atunci mereu urmele oilor, paşte-ti
mieii în preajma colibelor, iezii în preajma ciobanilor!
8. Cu un telegar înhămat la carul lui Faraon te aseamăn eu, draga mea!
9. Frumoşi se văd obrajii tăi, aşezaţi intre cercei şi gâtul tău împodobit cu şire de mărgăritare.
10. Făuri-vom pentru tine lănţişoare aurite, cu picături şi crestături de argint.
11. Cât regele a stat la masă, nardul meu a revărsat mireasmă.
12. Periniţă de mirt este iubitul meu, care se ascunde între sânii mei.
13. Iubitul meu e ciorchinele de ienupăr, din Enghedi, de la vii cules.
14. Cât de frumoasă eşti tu, draga mea! Cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă sunt ochii tăi.
15. Cât de frumos eşti dragul meu! Şi cît de drăgălaş eşti tu! Pajiştea de iarbă verde ne este al
nostru pat.
16. Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii.