Era odat o femeie i avea doi copii: un biat i o fat. Copiii au plecat amndoi n lume, s-i caute de lucru, pentru c mama lor n-avea putere s-i ina.Biatul a intrat nvcel la un estor de pnz, iar fata cra pietre pentru zidarii care fceau case. Dup ctva vreme, mama lor s-a mbolnvit de moarte i a rugat pe un om din satul su s duc veste copiilor.Omul, dup mult umblet prin lume, a gsit pe biat i pe fat. Biatul era tocmai la rzboiul de esut. i cnd i-a spus omul de ce a venit, biatul rspunse: Eu ce s-i fac? Las s moar, c e btrn i i-a sosit ceasul. Eu nu pot s plec, c am prea mult de lucru ! i a rmas biatul tot la rzboi, i a esut mai departe i n-a plecat. Pe fat a gsit-o omul suind schelele cu pietre n poala hainei. i cnd i-a spus omul de ce a venit, fata a lsat pietrele jos i a nceput s plng, i a plecat ntr-un suflet spre cas. Mum-sa, cnd a vzut-o, s-a ridicat din pat i de mult bucurie i s-a limpezit sufletul; dar s-a fcut neagr de suprare cnd i-a spus c biatul n-a vrut s vina. A luat capul fetei ntre mini,
srutat-o
pe
frunte
zis:
Mcar c el a uitat de mine tocmai n ceasul morii mele, eu v iubesc deopotriv pe
amndoi. Il iubesc i l iert. i dac a fcut cu asta vreun pcat, s-1 judece Dumnezeu, c e drept i puternic, i judecata lui e fr greeal. Aa a zis biata mam, apoi i-a lsat capul pe cpti i,
i clipa
a aceea,
nchis fata
s-a
fcut
ochii Albin,
i-a iar
biatul
murit. Pianjen.
i de atunci Pianjenul triete singur, venic singur, fr frai i fr surori, i fr
prini. El fuge de lumin i venic i ese pnza prin locuri ntunecoase, i e posomort i suprat, iar oamenii l urgisesc i, oriunde l afl, i stric pnza i pe el l fugresc i l omoar. Iar Albina, de atunci e vesel i toat ziua zboar de pe o floare pe alta i triete cu prinii ei i cu fraii i cu surorile la un loc. Oamenii o iubesc i o vd cu drag cci ea cu toi mprtete ce adun i tuturor le d din mierea ei, iar casa ei e fagurul cel galben ca soarele, i din ceara albinelor fac cretinii lumnrile pe care le aprind n ceasul morii i le pun s lumineze sub icoana Maicii Domnului.