Sunteți pe pagina 1din 2

Timpul

Timpul este un fenomen mental. Este o inventie a mintii pentru ca mintea este finita si fiind
finita poate imparti perioada existentei sale in fractiuni oricat de mici doreste. Perioada cea
mai mare o numeste Viata, apoi ani, luni, saptamani, zile, ore, minute, secunde,
nanosecunde. Orice numar, oricat de mic, poate fi la randul lui divizat – orice numar, oricat de
mare, poate fi multiplicat dar nu si cazul unitatilor de timp si sistemului timp ale vietii mintii
pentru ca ea nu poate trai decat un timp limitat.
Infinitul nu poate fi nici divizat nici multiplicat. Cand vorbim despre Infinit, timpul, viteza,
spatiul nu au nicio semnificatie – aceste dimensiuni masurabile se afla doar in mintea finita, in
mintea sociala. Mintea raporteaza totul la Universul Material ca la un sistem inchis si are mari
probleme deindata ce vorbim de sisteme deschise si/sau notiuni ce definesc sisteme
deschise. Dar chiar si cand spunem ca putem calatori spre exemplu, cu viteza gandului,
aceasta marime nu are nicio semnificatie, niciun inteles, nicio apropriere de sens daca ne
raportam la Infinit – nu inseamna nici macar ceva asemanator vitezei melcului in raport cu
viteza glontului sau compararea spatiilor parcurse de melc si de glont in aceiasi unitate de
timp.
In spatiul finit mental totul este masurabil si da senzatia ca fiind masurabil este sub control. Al
cui control? Al mintii, evident. Dar fals. Din acest motiv Stiinta - cunoasterea mentala a
Universului - divide, separa, diseca, eticheta iar Spiritualitatea -cunoasterea nemijlocita a
Universului - unifica. Dar Stiinta asa cum o cunoastem astazi este doar prima treapta a
Cunoasterii si Intelegerii Spirituale.
Aceasta caracteristica a mintii - nascuta din limitarea existentei sale in timp - de a divide,
separa, diseca, eticheta, a dat nastere orgoliului ca efect al disperarii mintii de a nu putea
intelege fenomenul, cauza si necesitatea Vietii ca Vibratie Divina, ca manifestare a Intregului,
a Unicului, a Inefabilului. Mintea simte in permanenta necesitatea organica de a analiza, de a
eticheta tot ceea ce primeste ca informatie prin vaz, auz, miros, gust, atingere si de a
respinge orice semnal subtil venit din interior, din Inima. Natura materiala o impiedica sa
perceapa Natura Spirituala a Fiintei careia i-a fost daruita impreuna cu corpul fizic ca unealte
pentru calatoria pe Pamant. Mintea incearca in permanenta sa se identifice cu Fiinta, sa preia
controlul, sa se substituie Divinului. Cand omul mental se transforma prin intelegere si
cunoastere nemijlocite in Om Solar, mintea sociala dispare si Omul atinge starea de Creator.
Spiritul nu cunoaste notiunea “timp”. Spiritul este vesnic, este manifestarea Celui Nenascut
pe acest Pamant. Cand spun “Pamant” ma gandesc la o Planeta din infinitatea Planetelor din
Univers. Ma gandesc la Mama Pamant – cea care ne daruieste din Iubire un corp-minte ori de
cate ori ne intoarcem sa intelegem fenomenul Vietii si sa ne valorificam Potentialul Divin,
Darul Divin. Si ne intoarcem in materie de mii de ori pana ce evoluam si pasim spre alte lumi-
dimensiuni minunate ale Creatiei.
Mintea noastra sociala crede – si este astfel satisfacuta pentru ca traieste in iluzia – ca poate
si tine totul sub control. Ego-ul se dezvolta puternic si induce ideea ca omul este mintea sa,
ca tu esti mintea ta, ca eu sunt mintea mea si ca nu exista nimic altceva decat ceea ce poti
percepe prin cele cinci simturi. Adica Materie. De aceea comunicarea predominanta de azi se
produce la nivel mental si foarte putin la nivelul Inimii. Dupa cum se poate vedea este un tip
de comunicare ce nu a adus roade ci a adus violenta la toate nivelurile si a desertificat
Planeta.
Identificare Omului cu Mintea il face sa respinga Spiritualitatea. Sa creada ca ce nu poate
mirosi, pipai, vedea, auzi si gusta pur si simplu nu exista si uita ca daca nu poate percepe
informatii prin cele cinci simturi pentru un fenomen, un camp sau o existenta diferita asta nu
inseamna ca acestea nu exista.
Aceasta este o autoconditionare dizarmonica foarte puternica si persista in specia umana
pentru ca este inoculata fiecarui om de mic, prin educatie. De retinut este ca pana la sapte
ani, copiii au inca vedere spirituala – sunt cei sapte ani de acasa (Akasha) timp in care ei
“baleiaza” intre astral si terestru. De aceea uneori spun lucruri fara de inteles, devin brusc
foarte atenti la ceva ce pentru noi nu exista sau vorbesc intr-o limba doar de ei stiuta.
Bineinteles ca mintea noastra ii aduce imediat “cu picioarele pe pamant”, adica in materie. Se
pierd astfel capacitati extrasenzoriale si experiente minunate, fapt care le incetineste evolutia
spirituala. Cand privesc ceva ce noi nu vedem ar trebui sa-i intrebam la ce sunt atenti si vom
afla lucruri pe care le-am “uitat” dar care exista vii in profunzimile fiecaruia dintre noi.
Siinta si Spiritualitatea sunt doua aspecte complementare ale Cunoasterii si nu pot fi tratate
separat. Habotnicia este o atitudine gresita atat in Stiinta cat si in Spiritualitate pentru ca
Stiinta este Spiritualitate acceptata iar Spiritualitatea este stiinta neacceptata inca. Ceea ce
percepem prin cele cinci simturi si prin intrumentele create de minte este un atribut al Stiintei.
Ceea ce cunoastem nemijlocit in stare de meditatie/rugaciune este Adevarul Spiritual.
Stiinta nu s-ar fi putut naste fara observatie, idee, intuitie. Dar observatia este un fenomen
spiritual. Ca sa observi trebuie sa fii atent si ca sa fii atent trebuie ca mentalul sa fie perfect
linistit, sa nu fie tulburat de noianuri de ganduri. Aste se numeste Meditatie. Cand esti Atent si
Alert intelegerea coboara in Fiinta ta si in aceiasi clipa ajunge in minte Ideea, se naste Intuitia
(transferul de informatie din Akasha – Comunicarea) si intelegi brusc un fenomen dar acesta
nu este ca urmare a unui proces mental ci este un efect al Linistii Interioare. Tuturor ni se
intampla doar ca, reusind sa fim doar pe perioade foarte scurte Atenti si Alerti. Deindata ce
primim informatia pierdem atentia si nu realizam in ce stare minunata am fost cand am primit-
o.
In clipele in care primim informatia, in care fiintam doar intuitiv, in care suntem doar Atenti si
Alerti fara a emite vreun gand se petrece un fenomen pe care nu-l surprindem constient
tocmai pentru ca mintea este deconectata: timpul nu exista. Nu stim cum dar am reusit, nu
sa-l facem sa stea ci pur si simplu sa nu existe. Este suficient sa fii Atent, sa observi fara sa
emiti judecati, sa fiintezi in centrul Fiintei tale. Si daca reusesti sa constientizezi acea clipa vei
avea surpriza sa constati ca nu-ti simti corpul fizic, ca mintea s-a oprit, ca esti cumva
suspendat in Lumina.
La aceasta stare se refera indemnul “sa nu judeci” – este un indemn catre starea de
meditatie/rugaciune care te conduce catre Adevar, catre Divin, catre Tine. Poate ca ar trebui
sa specific incaodata ca acest cuvant, rugaciune, isi are originea in cuvantul rug – caldura
interioara intensa din zona pieptului pe care o simt cei care ajung intr-o stare superioara de
constiinta.
Sa Fiti Frumosi!
Paul Buica