Am nzuit cu toii s ne aintim privirile spre cer, dar
avnd picioarele bine nfipte n pmntul rii- spunea Octavian Goga. Am fost cu toii fascinai de eclipsele de Soare sau Lun, de apariia unei comete, de ploile de meteorii, etc. Ne-am pus ntrebri n legtur cu acestea, am cutat rspunsuri, ntr-un cuvnt am ncercat s ne mbogim cunotinele de astronomie. Cartea vine n sprijinul tuturor celor interesai, n special al tinerilor de vrst colar, printr-o abordare unitar, elementar, a vastului domeniu al astronomiei. Lucrarea i propune prin coninutul su s-i iniieze pe tineri, s-i familiarizeze cu conceptele de baz din astronomie, pentru a le da posibilitatea s-i dezvolte abiliti i deprinderi, s-i nsueasc criterii valorice necesare nelegerii, studierii sau cercetrii ori pentru a-i putea rspunde la ntrebri despre Univers, respectnd programa de astronomie pentru concursuri i olimpiade. n capitolul Bolta ceresc. Sfera cereasc se face o prezentare general a bolii cereti i a constelaiilor iar n capitolul Orientarea pe bolta cereasc se expun noiuni de baz n observaiile astronomice pentru amatori. n capitolul Micarea anual aparent a Soarelui i micarea real a Pmntului n jurul Soarelui se prezint noiunile necesare nelegerii fenomenelor astronomice, precum i utilitatea trigonometriei sferice n orientare, navigaie i... astronomie. Pentru c timpul este o noiune foarte important pentru noi toi, n capitolul Timpul i calendarul lucrarea explic necesitatea msurrii timpului, a folosirii timpului legal precum i criteriile ce stau la baza elaborrii unui calendar. Lucrarea mai prezint i cteva noiuni de mecanic cereasc i metode de studiu n astronomie. Un alt capitol a fost dedicat Sistemului solar, deoarece, n lumina ultimelor date observaionale, la Reuniunea din 24 august 2006 a Uniunii Astronomice Internaionale s-a adoptat o rezoluie care a propus un nou tablou al Sistemului Solar prin redefinirea noiunii de planet. Din acest motiv, Pluto nu mai este considerat cea