Sunteți pe pagina 1din 9

1.

Fondul de comert

Desfasurarea unei activitti comerciale impune existenta si folosirea unor instrumente de


lucru adecvate.Acestea pot fi, in functie de obiectul comertului, bunuri precum: cladiri, mobilier,
marfuri, instalatii, brevete de inventii etc.Toate aceste bunuri destinate realizarii activitatii
comerciale formeaza fondul de comert.
Cu toate ca fondul de comert joaca un rol important in desfasurarea activitatii comerciale,
Codul comercial nu cuprinde dispozitii prin care sa reglementeze regimul sau juridic.Totusi, referiri
la fondul de comert se gasesc in diferite acte normative.
Prin Legea nr.298/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 11/1991 privind
combaterea concurentei neloiale, a fost data o definitie a fondului de comert: “constituie fond de
comert ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale (marci, firme, embleme,
brevete de inventii, vad comercial), utilizate de un comerciant in vederea desfasurarii activitatii
sale”(art.11 lit.c din lege).
In conditiile absentei unei reglementari legale a regimului juridic al fondului de comert,
doctrina a precizat, pe baza principiilor generale, notiunea si natura juridical a fondului de comert,
elementele sale, precum si regimul actelor juridice avand ca obiect fondul de comert.
Configurarea regimului juridic al fondului de comert prezinta interes sub dublu aspect.
Pe de o parte, comerciantul este interesat sa-si asigure protectia bunurilor pe care le
afecteaza activitatii comerciale.Aceste bunuri trebuie sa beneficieze de un statut special care sa
permita transmiterea lor prin acte juridice ori pe calea mostenirii.
Pe de alta parte, recunoasterea fondului de comert este reclamata si de necesitatea protejarii
intereselor creditorilor comerciantului.Bunurile destinate activitatii comerciale sunt principalele
elemente active ale patrimoniului comerciantului.Din aceasta cauza, circulatia acestor bunuri este
supusa unor formalitati speciale care sa asigure respectarea drepturilor creditorilor.

2.Notiunea fondului de comert

In doctrina dreptului comercial, au fost date diferite definitii fondului de comert.Fondul de


comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile si immobile, corporale si incorporale, pe
care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, in scopul atragerii clientelei
si, implicit, obtinerea de profit.
Din aceasta definitie rezulta caracteristicile fondului de comert:

a) Fondul de comert este un ansamblu de bunuri.


Aceste bunuri sunt bunuri corporale (mobilier, marfuri etc.) si bunuri incorporale (firma,
emblema, brevetul de inventie etc.)
O problema care s-a impus in doctrina si practica judiciara a fost aceea de a sti daca in
bunurile corporale, care fac parte din fondul de comert, se includ si bunurile imobile.
Intr-o opinie s-a sustinut ca din fondul de comert fac parte numai bunurile mobile, nu si
bunurile imobile.Drept argument s-au invocat dispozitiile art.3 pct.1 si 2 C.com., potrivit carora
actele juridice privind bunurile imobile sunt acte juridice civile.
Intr-o alta opinie s-a considerat ca intrucat pentru desfasurarea activitatii sale comerciantului
se serveste si de anumite bunuri imobile (instalatii, cladiri etc.), ele fac parte din fondul de comert.
Aceasta din urma opinie a fost consacrata indirect si de Curtea de Casatie, care a decis ca
daca in prinicipiu operatiunile asupra imobilelor nu pot avea caracter comercial, in sistemul
dreptului comercial roman, in schimb atunci cand imobilul face parte ca element din fondul de
comert, contopindu-se in masa de bunuri a universalitatii, operatiunile juridice efectuate asupra
acestora din urma au caracter comercial.

1
Solutia a fost adoptata si de Curtea Suprema de Justitie, care a decis ca operatiunile
comerciale asupra unor bunuri imobile care fac parte din fondul de comert sunt supuse regimului
juridic al dreptului commercial.
In sfarsit, o confirmare a solutiei o reprezinta definitia data fondului de comert de Legea
nr.298/2001, care mentioneaza expres bunurile mobile ca elemente ale fondului de comert.

b) Fondul de comert este afectat desfasurarii unei activitati comerciale.


Bunurile care fac parte din fondul de comert sunt destinate realizarii activitatii
comerciale.Comerciantul, prin vointa sa, stabileste care sunt bunurile necesare desfasurarii
activitatii comerciale si le da aceasta destinatie.

3.Elementele fondului de comert

Fondul de comert cuprinde acele bunuri pe care le reclama desfasurarea activitatii


comerciale avute in vedere de catre comerciant.Deci, fondul de comert nu are o compozitie unitara,
ci una variata, in functie de specificul activitaii comerciantului.
Totodata, compozitia fondului de comert nu este fixa, ci variabila; elementele fondului de
comert se pot modifica, in functie de nevoile comertului, insa fondul de comert continua sa subziste.
Oricare ar fi obiectul activitatii comerciale, in general, fondul de comert cuprinde doua
categorii de bunuri: incorporale si corporale.Fiecare categorie subsumeaza anumite bunuri care au
un regim juridic propriu.

Elementele incorporale ale fondului de comert

In categoria elementelor incorporale ale fondului de comert sunt cuprinse drepturile care
privesc: firma, emblema, clientela si vadul commercial, brevetele de inventii, marcile si indicatiile
geografice, dreptul de autor etc.
Aceste drepturi, denumite si drepturi private, confera comerciantului dreptul exclusiv de a le
exploata in folosul sau, in conditiile stabilite de lege.
Intrucat sunt menite sa asigure realizarea activitatii comerciale, drepturile privative au o
valoare economica si sunt ocrotite de lege.

4.Cadrul legal

Regimul juridic al firmei si emblemei comerciale este stabilit, in principal, de dispozitiile


art.30-43 din Legea nr.26/1990 privind registrul comertului, cu modificarile ulterioare.
Modelul acestei reglementari l-a constituit dispozitiile referitoare la firma si
emblema(art.26-36) din Codul comercial roman din 1938(promulgat, dar nepus in vigoare), care
erau preluate in buna masura din Legea pentru infiintarea unui registru al comertului din 10 aprilie
1931.Aceasta este prima lege din tara noastra care a reglementat, in mod unitar si mai dezvoltat,
materia firmei si emblemei comerciale.

2
5.Definitie.Corelatia dintre firma si emblema

Art.30 al.2 din Legea nr.26/1990 defineste emblema ca fiind “semnul sau denumirea care
deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen”.Emblema consta, deci:
a) intr-un semn(emblema figurativa), adica o reprezentare, de cele mai variate forme si
semnificatii (reprezentari geometrice, animale, plante, obiecte, desene fanteziste etc.);
b) intr-o denumire (emblema verbala), aceasta notiune avand intelesul cel mai larg incluzand
cuvinte, combinatii de cuvinte, litere, cifre etc.;
c) combinatii de reprezentari figurative si denumiri (emblema complexa).
Definitia pe care Legea nr.26/1990 o da emblemei a fost, pe drept cuvant, criticata de
doctrina intrucat nu se diferentiaza de aceea a firmei.
Este motivul pentru care s-a propus revenirea la definitia legii din 1931:”Emblema este
semnul sau denumirea care deosebeste o intreprindere de alta de acelasi gen”.S-a considerat ca atare
definitie “reda cu desavarsita acuratete semnificatia juridica a acestui atribut de identificare”.
Este adevarat, emblema nu trebuie sa se confunda cu firma, ele fiind notiuni distincte.Intre
cele doua notiuni sunt deosebiri importante.Astfel, firma este obligatorie pe cand emblema este
facultativa; firma este supusa unor reguli mai riguroase de continut decat emblema; firma consta
intr-un nume sau intr-o denumire ori o combinatie intre ele in timp ce emblema consta intr-o
reprezentare figurativa, singura sau in combinatie cu un nume sau o denumire; un comerciant poate
avea o singura firma dar mai multe embleme; firma nu poate fi instrainata decat impreuna cu fondul
de comert, emblema poate fi instrainata si separat.
Aceste deosebiri nu duc insa la o ruptura intre notiunea de firma si aceea de
emblema.Ambele fac parte din familia semnelor distinctive comerciale avand, pana la un punct,
trasaturi si functii comune.Atat firma, cat si emblema sunt atribute de identificare.Atunci cand nu
este insotita de emblema, firma identifica atat comerciantul cat si intreprinderea sa.Firma “Ana
Electronic” identifica atat societatea comerciala “Ana Electronic” S.R.L., cat si magazinele sale.La
randul sau, emblema completeaza firma intregind identificarea comerciantului.Numai ca firma are
rolul precumpanitor de a identifica comerciantul, persoana fizica sau juridica, ca subiect de drepturi
si obligatii, iar emblema are rolul precumpanitor de a identifica intreprinderea, de a fi un element de
raliere a clientelei la o anume intreprindere.
Notiunea de intreprindere are, atunci cand ne referim la emblema, un inteles larg desemnand
o structura tehnico-economica, precum un magazin, restaurant, o fabrica, o uzina, in general, o
unitate comerciala.Vechea terminologie, acum scoasa din uzul curent, era mai sugestiva: emblema
deosebea un stabiliment sau un asezamant comercial de altul ori o casa de comert de alta.
Din aceste defintii se poate retine ca in timp ce firma distinge comerciantii, persoane fizice
sau juridice, emblema distinge si localizeaza structuri tehnico-economice.O emblema evoca
clientului unitatea comerciala si amplasarea ei in spatiu, iar nu persoana si numele
comerciantului.Emblema M(intr-o reprezentare grafica specifica), atasata unui local, arata ca in acel
local se afla un restaurant al societatii Mc Donald's.
Astfel, vom considera ca firma identifica comerciantul si intreprinderea sa.Atunci cand
firma este insotita de emblema, functiile lor se diferentiaza, fara a deveni insa exclusive, in sensul
ca firma identifica comerciantul ca subiect de drepturi si obligatii, iar emblema deosebeste o
intreprindere de alta de acelasi gen.

6.Functiile emblemei

Emblema intregeste functiile firmei, le potenteaza valentele.Firme ca Ion Popescu, Nicolae


Georgescu et Co SNC, S.C. Victoria S.R.L., nu sunt de natura sa le individualizeze in suficienta
masura si sa atraga clientela.

3
In comertul interbeli, mai toti comerciantii foloseau si emblema.Langa fosta “Piata mare”,
pe str.Carol, cam pe unde se afla astazi Hanul lui Manuc, era un magazin de tesaturi cu firma
Gh.Fundanescu (devenita N. Teodoru si V. Panaitescu SNC).Clientela, destul de numeroasa a
aceastui magazin, se datora, in buna masura, emblemei “Furnica”, scrisa si desenata, iar nu
firmei.Taranii, mai ales tarancile (ele formand majoritatea clientelei), dupa ce isi vindeau produsele
in “Piata mare”, cautau si recunosteau acest magazin, nu dupa numele proprietarilor, ci dupa
emblema.
In timp ce clientul care voia sa-si cumpere poplin pentru camasi spunea ca se duce la
magazinul “Furnica:, partenerul care voia sa trateze afaceri spunea ca se duce la Gh.
Fundanescu.Desi era vorba de aceeasi entitate comerciala, clientul avea in vedre emblema, ca semn
de identificare a magazinului, iar partenerul, avea in vedere firma, ca semn de identificare a
comerciantului- subiect de drepturi si obligatii.
In trecut, diferenta dintre firma si emblema era cat se poate de neta.Iata cateva exemple:
− Firma sociala “Haim Finchelman & Fin”, SNC, Barlad.Emblema: “La cucosul cel mare”
(M.Of., partea a-II-a, nr.11 din 14 ianuarie 1938, p.247);
− Firma sociala “Herman Pistner & Andrei Kiss”, SNC.Emblema: “ Wool Empire”
( M.Of., partea a-II-a, nr.11 din 13 ianuarie 1934, p.207);
− Firma comerciala “Wilhelm Blum & Co”, SNC.Emblema “Soimul”(M.Of., partea a-II-a,
nr.15 din 17 ianuarie 1935, p.317).
Comerciantii urmareau ca asemenea embleme, inscrise pe firmele-panou sa constituie un
mijloc cat mai vizibil de identificare a magazinului, sa devina un instrument de publicitate, sa fie cat
mai atractive prin nota lor de apropriere fata de clientela, de familiaritate, de veselie chiar.Un
restaurant avea emblema “Ca la mama acasa”, altul “La leul si carnatul”.Magazinele aveau
embleme din cele mai variate:”La ocaua mare”, “La dorobantul vesel” etc.
Firma si emblema erau insotite, uneori, de logo-uri (“Radu ieftineste viata”) sau chiar de
versuri.
Totusi, firme precum “Capsa” (Maison Gregoire Capsa-Bucarest devenita “Capsa”, SAR
pentru fabricarea ciocolatei si bomboanelor Bucuresti), Dragomir Niculescu (Coloniale, delicatse),
si altele, desi reduse la numele proprietarilor lor, nu aveau nevoie si de emblema, ele
recomandandu-se prin reputatia acestor nume.Firma devenea un blazon, mai ales cand mentiona si
un an al “fondarii” cat mai indepartat in timp.

7.Alegerea emblemei.Cerinte comerciale.

Este recomandabil ca emblema, fiind destinata sa intregeasca si sa sporeasca forta


publicitara a firmei, sa fie diferita de aceasta.
In cazul in care, totusi, emblema coincide cu firma, este bine ca ea sa se deosebeasca printr-
o reprezentare grafica specifica.
Nu apare indicat sa se adopte ca firma denumiri care sunt mai potrivite ca emblema, precum
“La Neagoe”,SRL sau “Pantofiorul de aur”, SRL.
Cand firma este mai dezvoltata, prin redarea in cuprinsul ei a obiectului de activitate,
emblema va fi concisa:”Danubina”, “Saturn”, “Vulcan”, “Ursus”.In cazul in care acest cuvinte au
fost incluse in firma, reluarea lor in emblema se recomanda a se face intr-o reprezentare grafica
specifica.
Invers, cand firma este saraca, inexpresiva, se va cauta ca emblema sa fie mai explicita si
mai expresiva.
In general, este recomandabil ca sa existe o relatie intre firma, emblema si obiectul de
activitate, relatie care sa mareasca forta de atractie a clientelei.Cu alte cuvinte, firma si emblema,

4
fiecare in forma ce-i este proprie, ar trebui sa dea expresie obiectului de activitate, sa-l enunte sau,
cel putin, sa-l sugereze, intr-o modalitate concisa si plastica.
Firma si emblema reprezinta investitii pe termen lung.De aceea, alegerea lor trebuie sa se
faca cu toata grija, iar nu la intamplare, inclusiv cu grija de a nu incalca drepturile altora.

8.Conditiile de validitate a firmei si emblemei

Pentru ca o firma sa fie inregistrata in registrul comertului, ea trebuie sa indeplineasca trei


conditii:
a) sa fie disponibila;
b) sa fie distinctiva si
c) sa fie licita.
Cele trei conditii se intrepatrund.Cerinta disponibilitatii se imbina cu cerinta distinctivitatii
in sensul ca o firma nu poate fi disponibila daca nu este, totodata, si distinctiva, dupa cum o firma
nu poate fi licita daca nu este disponibila si distinctiva.Toate cele trei conditii concura la realizarea
obiectivului dominant in materie, acela de evitare a confuziei intre comercianti, de evitare a induceii
in eroare a publicului.

A. Disponibilitatea.
O denumire poate fi inregistrata ca firma numai daca este disponibila, adica susceptibila de a
fi apropriata de un comerciant, ceea ce inseamna a nu apartine altui comerciant, prin inregistrarea
anterioara a ei in registrul comertului.
Cu alte cuvinte, firma aleasa trebuie sa nu fi facut anterior obiectul unei aproprieri
legale.Aceeasi cerinta se impune si pentru emblema.Legea 26/1990 prevede ca verificarea
disponibilitatii firmei si emblemei se face de catre oficiul registrului comertului inainte de
intocmirea actelor constitutive sau dupa caz, a modificarii firmei si/sau emblemei.

B. Distinctivitatea.
Orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente.Aceeasi cerinta este prevazuta
si pentru emblema.
Asadar, o firma sau emblema trebuie sa fie distinctiva ceea ce inseamna, in primul rand, ca
denumirea aleasa sa nu fie necesara sau generica ori sa fi devenit uzuala, precum: “Paine”, “Carne”,
“Legume-fructe”, “Magazin alimentar”, “Pizza”, “Produse zaharoase”, “Fabrica de bere”(fara a I se
adauga un determinativ ca “Rahova” sau “Bragadiru”).
Spre deosebire de brevetele de inventie, unde noutatea trebuie sa fie absoluta, noutatea
firmelor si emblemelor este relativa in sensul ca se apreciaza in raport cu firmele concurente sau
potential concurente.
Noutatea absoluta a firmelor si emblemelor nu ar fi posibila si nici rationala.
Vocabularul nu ofera sutelor de mii de societati comerciale posibilitatea ca, fiecare, sa aiba o
denumire care sa se deosebeasca de toate denumirile existente.
Pe de alta parte, fondul de cuvinte susceptibil a fi folosite ca denumire este restrans datorita
faptului ca, in general, comerciantii, recurg cam la aceleasi cuvinte.O firma de frigidere inclina sa
aleaga ca denumire cuvinte precum: “Fram”, “Ursul Polar”, “Polul Nord”, “Arctic”, “Tehnofrig”.
O noutate absoluta nu ar fi nici rationala intrucat criteriul calauzitor in aprecierea
distinctivitatii este evitarea oricaror confuzii.Or, confuzia poate interveni numai intre intreprinderi
concurente, deci intre intreprinderi cu acelasi obiect de activitate si care actioneaza in aceeasi arie
geografica.

5
Pot exista firme identite sau similare, fara ca ele sa produce confuzie.In principiu, firma “Ion
Popescu- fierarie si articole de menaj” nu se confunda cu firma “Ion Popescu- articole
cosmetice”.Firma sociala “Faur”, Export-import de produse electronice- SRL se deosebeste de
firma “Faur”, productie de utilaje agricole- SA.
O intreprindere mica de comert de mercerie, cum ar fi S.C. “Mosorul” SRL din cartierul
Ferentari nu face concurenta unei firme similare, cu aceeasi denumire si cu acelasi obiect, din
cartierul Colentina, astfel ca ele pot coexista.
Doctrina a subliniat ca “se aplica, in acest domeniu, ca si in cazul marcilor, regula
specialitatii sau a limitelor profesionale ale protectiei, ceea ce inseamna ca numele comercial nu
este protejat decat impotriva concurentilor, iar criteriul este acela al posibilitatii unei confuzii in
mintea consumatorului mijlociu.Pe de alta parte, s-a considerat ca aceleasi nume comerciale
desemnand intreprinderi cu aceeasi activitate pot coexista daca nu exista riscul de confuzie, pentru
ca fiecare isi desfasoara activitatea intr-un perimetru restrans, separat (limitele teritoriale ale
protectiei).
Asadar, distinctivitatea se cere numai intre intreprinderile concurente aplicandu-se regula
specialitatii (acelasi obiect de activitate) si regula teritorialitatii (aceeasi arie geografica de
utilizare).
Legea nr.26/1990 prevede ca atunci cand o firma noua este asemanatoare cu o alta, trebuie
sa se adauge o mentiune care sa o deosebeasca de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a
persoanei, fie prin indicarea felului de comert exercitat sau in orice alt mod.Nici o mentiune care ar
putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului nu poate
fi adaugata firmei.
De la aceste reguli fac exceptie firmele notorii sau de mare renume in sensul ca denumirile
ce le compun nu pot fi folosita de alti comercianti in afara titularilor lor chiar atunci cand nu exista
riscul confuziei.
Comerciantii romani trebuie sa fie foarte atenti in alegerea firmei, pentru a nu veni in
coliziune cu firme si embleme straine, notoriu cunoscute, intrucat se expun la consecinte grave
(plata de mari despagubiri, discreditare etc.), chiar atunci cand au fost de buna-credinta.Pe strada
Mihai Eminescu din Bucuresti exista un mic “boutique” cu denumirea de “Hilton”, aleasa probabil
dintr-un capriciu, iar nu cu intentia, de altfel nerealizabila, a unei confuzii cu bine-cunoscuta
denumire a lantului de hoteluri internationale.Se considera ca firma “Hilton”, aplicata pe un modest
imobil, se degradeaza.

C. Liceitatea
Aceasta conditie nu este expres enuntata decat sub un singur aspect, acela prevazut de Legea
nr.26/1990: “Nici o firma nu va putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din
sectorul public”.
Conditia liceitatii firmei nu se restrange numai la acest aspect particular care, de altfel, poate
fi analizat si ca fatete ale disponibilitatii sau distinctivitatii, ci are o arie mult mai larga, insemnand,
in virtutea principiilor generale, ca nu se poate inregistra o firma care ar incalca o dispozitie
imperativa a legii, ordinea publica sau bunele moravuri si, in general, limitele concurentei loiale.O
firma poate sa apara ca disponibila si distinctiva, dar va fi respinsa de la inregistrare atunci cand
este ilicita.

9.Conditii de forma

Potrivit Legii nr.26/1990, firmele si emblemele vor fi scrise in prinul rand in limba
romana.In ceea ce priveste emblemele, acestea vor fi insotite in mod vizibil de firma
comerciantului.Daca emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisa in litere de marimea a cel
putin jumatatea literelor cu care este scris emblema.
Ratiunea acestor dispozitii consta in ideea ca emblema constituie un element complementar,

6
intregitor, al firmei.Aceasta ramane principalul semn distinctiv care identifica un comerciant,
persoana fizica sau juridica.
Emblema folosita singura nu individulizeaza comerciantul si poate deveni chiar un element
inselator pentru public.

10.Natura juridica a dreptului asupra firmei si emblemei

Potrivit legii nr.26/1990,”dreptul de folosinta exclusiva asupra firmei si emblemei se


dobandeste prin inscrierea acestora in registrul comertului”.Inregistrarea firmei si emblemei in
registrul comertului are caracter atributiv de folosinta exclusiva.Aceasta inseamna ca, in principiu,
in conflictul dintre un comerciant care a creat si a folosit o firma sau emblema, fara insa a o fi
inregistrat in registrul comertului, pe de o parte, si comerciantul care a inregistrat ulterior o firma
sau emblema similara, pe de alta parte, acesta din urma se bucura de protectia legii.
Dreptul asupra firmei si emblemei, ca si dreptul asupra marcii, se dobandeste in legislatia
noastra, prin prioritatea de inregistrare iar nu prin prioritatea de folosinta.S-a consacrat, astfel,
sistemul atributiv, iar nu cel declarativ.

11.Incadrarea dreptului asupra firmei si emblemei in categoria drepturilor de proprietate


industriala

Firma si emblema comerciala fac parte din categoria drepturilor de proprietate industriala si
constituie impreuna cu marcile de fabrica, de comert si de serviciu principalele semne distinctive
comerciale.
Se mai include in proprietatea industriala: brevetele de inventie, desenele si modelele
industriale, modelele de utilitate si indicatiile geografice (denumirile de origine si indicatiile de
provenienta); protectia concurentei leale si reprimarea concurentei neleale; protectia topografiilor
circuitelor integrate.
Toate aceste drepturi de proprietate industriala, impreuna cu dreptul de autor sau de
proprietate literara si artistica, inclusiv interpretarile si executiile artistilor, fonogramele si
emisiunile de radiodifuziune etc. formeaza familia drepturilor de proprietate intelectuala.
Un loc aparte printre drepturile de proprietate industriala il ocupa principalele semne
distinctive comerciale: marcile de fabrica, de comert si de serviciu, firmele si emblemele
comerciale, indicatiile geografice, fiecare avand un obiectiv propriu: marcile deosebesc produsele
sau serviciile unui comerciant de cele similare ale altor comercianti; firmele deosebesc un
comerciant de altul; emblemele deosebesc o intreprindere de alta de acelasi gen, indicatiile
geografice indentifica un produs originar dintr-o tara, regiune sau localitate a unui stat, in cazurile
in care o calitate, o reputatie sau alte caracteristici determinate pot fi in mod esential atribuite
acestei origini geografice.
In formularea sintetica a marelui comercialist Cesare Vivante “firma deosebeste persoana
comerciantului, marca de fabrica deosebeste produsele, emblema deosebeste magazinele”.

12.Protectia legala a firmei si emblemei

7
In cazul in care titularul emblemei a fost prejudiciat prin inscrierea in registrul comertului a
unei mentiuni care aduce atingere dreptului sau, el poate cere instantei judecatoresti radierea acelei
mentiuni, in conditiile art.25 din Legea nr.26/1990.
Pentru prejudiciile cauzate prin folosirea fara drept a unei embleme, persoana vinovata va fi
obligata la plata unor despagubiri, in conditiile dreptului comun.
Daca intrebuintarea unei embleme este de natura sa produca confuzie cu emblema folosita
legitim de alt comerciant, fapta este considerata infractiune de concurenta neloiala si se
sanctioneaza in conditiile art.5 din Legea nr.11/1991.

8
BIBLIOGRAFIE:

1. “Tratat de drept commercial roman”, Stanciu D.Carpenaru, Ed.Universul Juridic,2009;


2. “Firma si emblema comerciala”, Bacanu Ion, Ed.Lumina Lex,1998
3. “Drept comercial”, David Mihail, Ed.Muntenia, 2004;
4. “Drept comercial-Notiuni fundamentale”, Dina Paula Lector universitar Drd. Universitatea
crestina “Dimitrie Cantemir” Facultatea de Management turistic, Ed.Ex Ponto, Constanta,
2007