NU RAMANETI INTEPENITI IN REALITATE, PRIVITI CATRE ADEVAR!

Bine v-am gasit! Dumnezeu sa-si faca mila cu noi toti!

Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrandnevrand. Si lucrul acesta ne ajuta indeosebi sa intelegem atunci cand lucram pocainta. Pocainta
este o intoarcere la Dumnezeu in duh si-n adevar. Intr-adevar, notiunea de pocainta este din
ce in ce mai putin inteleasa, pentru ca intre conceptia omeneasca de viata, si conceptia
evanghelica se casca mereu o prapastie, fiindca noi, in simturi fiind, datorita senzatiilor,
inclinam prin natura noastra pacatoasa, si a slabiciunii firii, si a ispititorului, spre ceea ce ne
satisface in mod imediat si in planul acesta al simturilor si al senzatiilor, insa adevarul nu se
ascunde in planurile sentimental si nici rational, ci in planul duhovnicesc.
Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea

Adevarului, si asta este si cel mai g

reu lucru
de realizat. Nu pot sa zic ca Mantuitorul Hristos a intampinat aceasta dificultate de a se face
inteles, ci a intampinat din partea oamenilor aceasta rezistenta la cuvantul Sau, la cuvantul
Vietii. Omul, aceasta fiinta complexa, inzestrata cu capacitati extraordinare, in urma pacatului a
cunoscut o influenta care l-a condus spre moarte, dezechilibrandu-l intern, in ceea ce priveste
perceptia si simtirea adevarului.

A venit Creatorul in mijlocul fapturilor Sale, indeosebi pentru om si L-au cunoscut mai bine
creaturile care s-au conformat voii Domnului. Stanca, pasarea, animalele, mineralele, toate au
facut voia Lui, insa omul, in virtutea libertatii cu care a fost inzestrat, a avut carteala, a
facut comentarii, a avut impotrivire fata de adevar, fata de cuvantul lui Dumnezeu.
Spuneam si cu alta ocazie ca nu intalnesti vreo pasare care sa se fi repezit la El, sau vreun animal
sa fi sarit la El, vreo insecta sau vreo planta; toate au ramas in firea lor minerala sau vegetala,
pasari, animale, numai omul, aceasta faptura aleasa dupa chipul lui Dumnezeu, s-a
impotrivit, a ras, a lovit, a scuipat, a rastignit, L-a ucis pe Mantuitorul Hristos.
Ei bine, problema pocaintei, am spus ca e legata de intoarcerea omului la Dumnezeu, la
Dumnezeu ca Adevar, ca Putere, ca Creator, ca Ziditor, ca si Mantuitor, ca si Rascumparator, ca
si Biruitor. Este legata asadar de intoarcerea omului de la pacat la Adevar, la Dumnezeu.
SA NU NE OPRIM DOAR LA CAINTA

Pocainta o intalnim de la primul om. Cand e vorba de pocainta inseamna ca e vorba de

cadere, inseamna ca e vorba de cainta si de indreptare. De la Adam intalnim notiunea de
pocainta. Acest minunat om, aceasta faptura facuta dupa chipul lui Dumnezeu, asezata intr-un
loc atat de bine intocmit, Paradisul, atunci cand a calcat porunca lui Dumnezeu in urma ispitirii,
intalnim in Scriptura cateva aspecte in legatura cu atitudinea sa. Cand a pacatuit Adam si Eva sau cait: Am gresit. Adam a avut un gand de cainta pe care nu l-a mai avut pana atunci. A avut
un simtamant de vinovatie: nu-i bine ce-am facut, vai ce-am facut! A simtit apoi, a realizat ca nu
e bine ce a facut. A simtit vinovatie, ceea ce n-a simtit pana atunci, si s-a rusinat, s-a ascuns: e
prima fuga de Dumnezeu. Pacatul indeamna la fuga de Dumnezeu. Asa o sa fie pana la
sfarsitul lumii. Veti cunoaste oameni care fug de Dumnezeu, fug de Biserica. Acestia sunt
oameni sub pacat.

Pocainta este tocmai atitudinea aceasta care

presupune cainta, recunoasterea faptului, si lupta de indreptare a mea, a faptelor mele, a
gandurilor mele, vizavi de ce? De adevarul in care am fost creat si alcatuit.
Intalnim sentinta lui Dumnezeu: afara! L-a data afara din rai. Afara! Nu ca sa vezi, ca daca te
mai prind o data. Nu! Afara! Dumnezeu S-a manifestat ca dreptate si bunatate inca de la inceput.
Afara! L-a dat pe usa afara cu blestem si cu consecintele pacatului. I-a fagaduit Mantuitorul, dar
iata starea lui Adam.
Tot Vechiul Testament, am spus asa despre primul Adam, si sa intelegem ca la toate popoarele
sentimentul caintei, al parerii de rau si cu actele penitentiale care caracterizeaza vinovatia
omului, le vom intalni la toate popoarele, in toate religiile. Numai ca sunt diferente. Si vreau
sa ajungem la crestinism, ca sa intelegem notiunea de pocainta in planul crestin, pocainta
evanghelica, care ne intereseaza pe noi, ca taina adusa de Domnul nostru Iisus Hristos. Dar
pocainta ca sentiment si ca act ritualic de indreptare o vom intalni atat in Vechiul
Testament, cat si la toate popoarele.
In Vechiul Testament proorocii au avut indeosebi misiunea de a aduce oamenii la
Dumnezeu. Au fost acei oameni inzestrati cu un har deosebit, cu putere de a exprima voia lui
Dumnezeu catre popor, de a le spune ceea ce au de facut in vederea indreptarii vietii dupa voia
lui Dumnezeu, dar si ceea pot sa pateasca in caz ca ei nu vor asculta de Dumnezeu. Intotdeauna
intalnim si aspectul acesta. Si la Adam, intru inceput, si profetii la fel, indemnau oamenii
permanent la pocainta, si in cadrul poporului ales, daca e sa venim asa pe firul istoriei, dar le
spuneau si ce vor sa pateasca in caz ca nu vor asculta de Dumnezeu. Dumnezeu vorbea prin
oamenii aceia: daca veti crede in Mine, daca Ma veti asculta. Daca nu veti crede in Mine si nu
Ma veti asculta, sabia va va manca. Iata, ori bunatatile pamantului ori sabia. Doua situatii:
omul cand merge spre Dumnezeu merge spre binecuvantare sau merge impotriva voii lui
Dumnezeu

Apoi vreau sa explic ce inseamna conditia omului in pacat si posibilitatea lui de intoarcere.
Mergand pe firul istoriei ajungem la Sfantul Ioan Botezatorul.
Actele penitentiale din Vechiul Testament, in ceea ce priveste cainta, care este numai o forma a

pocaintei, o treapta ai ei nu trebuie sa ne

Caci si treptele de pocainta difera.. Si ma gandeam sa vorbesc de Pateric, ca sunt acte de pocainta
acolo care te misca Ce ajuta cel mai mult in viata duhovniceasca? Modelul! Foarte greu,
nu-l mai avem sau nu mai avem ochi pentru modele. Mantuitorul n-a starnit curiozitati, nu
nimic! A mers, asa, prin taina, in mijlocul oamenilor. Deci lucruri care au o alta nuanta, se
desfasoara sub har, presupun o alta intoarcere catre, de aceea cumintenia ortodoxiei,
frumusetea ei este de o alta natura. Vedeti, e foarte greu astazi, ca s-a pervertit mintea. Daca
vrei sa te duci sa cumperi o imbracaminte mai serioasa, mergi un Km pe un Km, cum sunt
magazinele astea uriase acuma, si cutoate astea nu poti sa gasesti o pereche de pantofi cum
trebuie, nu gasesti, sunt numai ciudatenii. E greu sa mai gasesti un om care sa mai ilustreze o
carte in duh ortodox, e greu sa mai gasesti un regizor care sa caute sa redea un mesaj ceva, nu!
Sunt crescuti in alte scoli. Ei cauta alta culoare, alta forma, si atunci vezi numai forme numai
ciudatenii, sunt foarte multe. Pacatul e inoculat Si noi am mers impreuna cu ei, fratii
nostri de unde si pana unde? -, si am iesit din hotarele ortodoxiei pentru ca am facut
aceste abateri. Si atunci, din cauza asta, adevaratii crestini se vor retrage, pentru ca este o
agresiune la adresa unei vieti crestine: o forma falsa, o frumusete falsa, niste manifestari
false, deci un chin sa mai iesi cand vezi ce mai vorbesc pe strada, mai mult se ling decat se
saruta in mijloac de transport. Si vedem ca Mantuitorul se retragea noaptea.. Si o sa fie o
necesitate sufleteasca. Nu ca trebuie sa fugim, ca pe fiecare Dumnezeu il cheama la treapta
lui si unde se afla. Am vrut sa va spun iata, pocainta presupune sa iei cuvantul lui Dumnezeu
asa cum a fost dat, cu credinta si cu eforturile de a nu te abate dupa ce vezi, dupa ce simti,

dupa ce pipai sau dupa mintea unora sau altora, ci dupa Sfintii Parinti, si dupa Sfanta
Traditie. Asta este foarte important.
In scurt, treptele pocaintei sunt: cainta, in primul rand, sa te caiesti cand stii ca ai gresit fata de

cuvantul
si Legea lui Dumnezeu. La nivelul
constiintei se pretrece cu orice om lucrul acesta. Nu ramaneti numai la cainta, ca nu e de
ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? Si s-a cait, si a aruncat banii, nu? Foarte multi
raman aici: ca ce-am facut?, ca nu mai sunt vrednic, puteti sa ma trimiteti acasa, ca nu
mai merit haina asta, nu mai merit sa fiu sotia ta, uite ce-am facut:, si invers. Nu, nu, nu!
Nu trebuie sa o iei numai dupa mintea ta. Asta este numai o cainta care ii stoarce si-i usuca.
Cainta asta trebuie sa mearga mai departe, sa mergi la preot, sa-ti marturisesti pacatele, sa
vad ca ai dorinta de a te indrepta, de a te impotrivi: parinte, mi-e si rusine sa va spun ce
am facut, nici nu mai vreau sa calc pe acolo, Doamne, sa nu cumva sa ma lasati!, nu
cumva sa-mi inchideti usa, arata puterea de lupta, arata impotrivirea la pacat, ura fata de
ce ai putut sa faci. Deci adevarata penitenta vine dintr-un sentiment insotit nu numai de
cainta, ci si de impotrivire la pacat, din dorinta de indreptare: Doamne, iarta-ma!, si vrei
sa-ti indrepti viata si vrei sa dovedesti lucrul acesta. Spovedania, dezlegarea de sub
epitrahil, canonul pe care il faci, legatura statornica cu Biserica. De-aia si Domnul Iisus
Hristos ne-a aratat cum sa plangem iata, femeia care plangea cu lacrimi -, cum sa staruim in
biserica in rugaciuni, si mai ales, am spus [...], toata asceza, toata nevointa omului este ca sa
implori mila lui Dumnezeu. Este un singur lucru: ca sa cerem mila lui Dumnezeu, fara El nu
facem nimic. Pana inchizi ochii, o singura grija are crestinul: voia lui Dumnezeu. In locul
ala, cu meseria aia, cu copiii aia, cu serviciul ala, unde esti, voia Domnului [sa fie] in toate,
indiferent cat te costa. De aceea, adevarata pocainta inseamna intoarcerea cu trup si suflet la
Dumnezeu, la acea invatatura pe care ne-a dat-o. De ce ortodoxia s-a pastrat cu atata

sange? Pentru ca toti, si uitati-va la istoria poporului nostru, ne-au urat pentru ca am ramas
ortodocsi. Ne-ar fi vrut protestanti Europa, ne-ar fi vrut catolici, ne-ar fi vrut neoprotestanti, near fi vrut in fel si chip, pentru ca am ramas ortodocsi, cata ura! De ce atata ura, de ce atata
umblatura? Pentru ca asta vor, in fond: sa ne scoata din credinta, sa ne scoata din har, sa ne
scoata de sub lucrarea pocaintei. Un popor care se pocaieste e de temut demonilor. Nu unul
care vorbeste, nu unul care scrie, nu! Omul care se pocaieste alunga demonii. Cand te
pocaiesti cu adevarat esti de temut demonilor.

Vai de mine, ce a facut Maria Egipteanca?

Si ce nu se bucurau [demonii] in privinta ei A terfelit-o pe ea, dar a terfelit
atatia cu ea. Jubila [diavolul]! Frumusetea care a facut-o Dumnezeu ca
[diavolul] n-a creat nimic si n-are nimic [al lui] , a facut sa fie pricina de
pacatuire si sminteala cu atatia! Va dati seama? Ajungem in punctul in care
oamenii mergeau la Ierusalim la Sfanta Cruce ca sa se inchine. S-a urcat pe vapor si
a daramat toti barbatii aia in pacat. [...] Va dati seama, pe toti i-a facut praf si
ce nebunii n-a facut, ca avea sa spuna mai tarziu. Jubila dracul! Si cati n-a
daramat, prin ea.