MEDICINA MUNCII - NOTIUNI INTRODUCTIVE MEDICINA MUNCII

MEDICINA (ars medicina = arta de a vindeca) este o ramura a stiintelor biologice

care are ca scop pe de o parte studiul corpului omenesc si al functionarii lui, pe
de alta parte - pe baza acestor cunostinte - conservarea si restabilirea
sanatatii. Medicina opereaza cu concepte mai noi sau mai vechi din majoritatea
stiintelor, de la anatomia umana fundamentala, pana la modele matematice
complexe si chiar notiuni imprumutate din campul filisofiei 16316o1423q si al
artei.
Medicina studiaza cauzele (Etiologia), manifestarile clinice si efectele asupra
organelor (Patologia clinica), recunoasterea (Diagnosticul), tratamentul (Terapia)
si prevenirea (Profilaxia) bolilor care afecteaza corpul omenesc.
Medicina muncii este specialitatea medicala care studiaza relatia om-munca,
adaptarea omului la munca si adaptarea muncii la persoana care o efectueaza.
Este o specialitate medicala extrem de vasta, de relatie, care inglobeaza
cunostinte din toate celelalte specialitati medicale.
Medicina muncii se ocupa cu preventia, diagnosticarea si managementul bolilor
profesionale si a celor legate de profesiune, a accidentelor de munca, precum si
cu promovarea sanatatii si productivitatii muncitorilor
n occident, medicina muncii este studiata si practicata impreuna cu medicina
mediului inconjurator sub denumirea de occupational and environmental
medicine.
Medicina muncii a fost numita anterior medicina industriala, referindu-se strict la
activitatile medicale in cadrul unitatilor industriale din diferite sectoare (minerit,
constructii de masini, prelucrarea lemnului etc).
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, programele de medicina ocupationala au
fost extinse in alte sectoare precum unitati bancare, administrative, comerciale si
altele similare care nu pot fi numite industriale. De aceea a fost introdus termenul
de medicina muncii sau ocupationala.
Astazi, complexitatea crescanda proceselor industriale moderne necesita o
activitate medicala specifica sustinuta la locul de munca, pentru rezolvarea
problemelor de expunere la noxe profesionale extrem de variate, probleme de
ergonomie a muncii, de promovare a sanatatii angajatilor.

Medicina muncii este o specialitate medicala a viitorului. Ea ofera practicianului

provocari importante dar si satisfactii deosebite, precum si un teritoriu vast
pentru cercetare medicala.
Este o specialitate care necesita un inalt grad de competenta profesionala, intrun domeniu aflat intr-o transformare si evolutie continua, o data cu avansurile
stiintifice si tehnologice.
Sanatatea ocupationala este definita la ora actuala de catre Organizatia
Mondiala a Sanatatii ca fiind "promovarea si mentinerea celui mai inalt grad de
bunastare fizica, mentala si sociala a muncitorilor de toate ocupatiile, prin
prevenirea perturbarilor cauzate sanatatii acestora de catre conditiile muncii,
protejarea in munca fata de riscurile rezultate din prezenta agensilor nocivi
pentru sanatatea lor, plasarea si mentinerea muncitorului intr-o munca adecvata
aptitudinilor fiziologice si psihologice
"Omul este masura tuturor lucrurilor" spunea Protagoras: protejarea fortei de
munca, indiferent de reglementarile legale, trebuie sa fie considerata drept
principiu de baza in activitatea firmei si un obiectiv la fel de important ca si
profitul.
O asemenea politica trebuie sa transforme obligativitatea legala a realizarii
securitatii si sanatatii in munca intr-o actiune voluntara, intr-o asumare voita a
responsabilitatii pentru conditiile de munca ale salariatilor.
Criteriul de securitate a muncii trebuie sa apara, cel putin tot atat de important ca
si criteriul economic, conjugat si nu subordonat acestuia.
Activitatile in materie de sanatate ocupationala sunt grupate in trei domenii:
promovarea si mentinerea sanatatii muncitorilor si a aptitudinii lor de munca
ameliorarea conditiilor si a mediului de munca in vederea asigurarii sanatatii si
securitatii in munca
implementarea unui sistem de management al sanatatii si securitatii in munca,
pentru eficientizarea si controlul activitatilor din domeniul sanatatii ocupationale,
in
beneficiul
angajatilor
si
al
organizatiei
Construirea si implementarea unui sistem performant al managemenului
securitatii si sanatatii in munca necesita obligatoriu cunostinte fundamentale in
domeniul stiinta managementului, inzestrand specialistul care are sarcina
conceperea sistemului cu instrumentele necesare unei conduceri moderne,
stiintifice. Prevenirea eficienta a accidentelor si a bolilor profesionale se poate
realiza numai printr-o politica adecvata care sa aiba in vedere imbunatatirea

continua a performantei si integrarea managementului de securitate si sanatate

in
munca
in
managementul
strategic
al
firmei.
La momentul actual noile tendinte la nivel european si international in domeniul
sanatatii si securitatii in munca sunt reprezentate de elaborarea de sisteme
integrate de management care includ managementul sanatatii si securitatii in
munca
alaturi
de
managementul
calitatii
si
al
mediului.
Dar la fel de importanta este intelegerea interrelatiei dintre munca si sanatate,
ceea ce necesita cunostinte temeinice de medicina a muncii, psihologie a muncii,
ergonomie, chimie industriala, toxicologie, fizica si alte domenii.
Obiectivul final este promovarea sanatatii ocupationale a tuturor angajatilor in
sensul defintiei de Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ceea ce impune o atitudine
proactiva in identificarea riscurilor profesionale si supravegherea sanatatii
lucratorilor, efectuarea de recomandari pertinente pentru protejarea sanatatii si a
securitatii acestora, permitand scaderea incidentei bolilor profesionale si a
accidentelor
de
munca.
O alta directie de actiune o constituie dezvoltarea de programe eficiente de
promovare a sanatatii la locul de munca, cu efecte benefice in planul sanatatii
angajatilor, a reducerii cheltuielilor pentru servicii medicale si a absenteismului si
a cresterii productivitatii lucratorilor, ceea ce in final, in special pe termen lung, se
poate traduce printr-un raport cost-beneficiu favorabil angajatorului.
Sanatatea si securitatea in munca este o disciplina a viitorului.
In ultimii ani au avut loc progrese semnificative in Romania in domeniul legislativ,
sistemului national de sanatate ocupationala este in curs de evaluare si
restructurare, are loc imbunatatirea bazei materiale, sunt finantate studii si
cercetari de specialitate si prin implementeaza programe de promovare a
sanatatii
la
locul
de
munca.
Directia de dezvoltare in continuare depinde de ceea ce intreprindem in acest
domeniu, aplicand principiile de buna practica, efectuand studii detaliate si
avansand in cunoasterea stiintifica, elaborand modele teoretice si strategii de
actiune mai eficiente, dezvoltand tehnologii si medii de viata si munca mai
sigure, promovand un stil de viata sanatos si un management atent al starii de
sanatate
al
angajatilor.
Dreptul la viata, la integritate fizica si psihica a tuturor persoanelor, dreptul la
protectia sociala a muncii precum si munca in conditii sigure si sanatoase sunt
drepturi fundamentale, garantate prin Constitutia Romaniei in art. 22 si art. 34.
Legislatia elaborata in domeniul sanatatii si protectiei muncii asigura

transpunerea directivelor europene, pastrand principiile de baza ale

acestora. Politica si directiile de actiune privind activitatea de protectie a muncii
sunt stabilite de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, functia de control al
respectarii
legislatiei
fiind
indeplinita
de
Inspectia
Muncii.
Legea nr. 90/1996 privind protectia muncii este legea de baza in domeniul
sanatatii si securitatii muncii.Legea defineste cadrul organizatoric al protectiei
muncii si responsabilitatile privind coordonarea si controlul acestei activitati,
transpunand
Directiva
cadru
89/391/CEE.
Completarea cadrului legislativ este asigurata de 8 norme metodologice pentru
aplicarea legii, Normele Generale de Protectie a Muncii, de 105 norme specifice
privind protectia muncii in sectoare de activitate avand riscuri comune, si de
Normativul cadru de acordare a echipamentului individual de protectie.
Normele generale de protectie a muncii, emise prin Ordinul Ministrului Muncii si
Protectiei Sociale nr.508/20.11.2002 si Ordinul Ministrului Sanatatii si Familiei
nr. 933/25.11.2002, cuprind principii generale de prevenire a accidentelor de
munca si bolilor profesionale precum si directiile generale de aplicare a acestora.
Normele au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare
si/sau imbolnavire profesionala existenti in sistemul de munca, proprii fiecarei
componente a acestuia (executant - sarcina de munca - mijloace de productie mediu de munca), precum si informarea, consultarea si participarea angajatilor si
a reprezentantilor acestora in procesul de asigurare a securitatii si sanatatii in
munca.
Respectarea Normelor generale de protectie a muncii este obligatorie pentru
toate unitatile din economie aflate sub incidenta Legii protectiei muncii
nr. 90/1996. Normele generale de protectie a muncii sunt armonizate cu legislatia
Uniunii Europene, in principal cu prevederile Directivei - cadru 89/391/CEE si ale
directivelor
specifice
elaborate
in
baza
art. 16
al
acesteia.
Reglementarile legale privitoare la bolile profesionale sunt completate de o serie
de alte acte normative care se refera stabilesc competente si responsabilitati,
definesc limite de expunere la noxe profesionale si indicatori pentru diagnostic,
reglementeaza protectia angajatilor aflati in situatii speciale sau care lucreaza in
conditii de munca deosebite, prevad modalitati de recuperare si compensare a
bolilor
profesionale.
Actiunea de armonizare a legislatiei nationale cu prevederile directivelor
europene si ale conventiilor si recomandarilor Organizatiei Internationale a
Muncii, a inceput odata cu aparitia Legii protectiei muncii nr. 90/1996 si a
celorlalte acte normative (Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente
de munca si boli profesionale, modificarile Codului Muncii, multe altele).

Legea inlocuieste termenul "protectia muncii" cu termenul european "sanatate si

securitate
in
munca",
fapt
cu
implicatii
juridice
importante.
Sunt stabilite clar obligatiile angajatorilor si angajatilor, precum si prevederi
referitoare la grupurile populationale supuse unor riscuri speciale (tineri, femei
insarcinate
s.a.).
Obligatiile
angajatorului
Angajatorul are urmatoarele obligatii:

si

ale

angajatilor

sa elaboreze si sa faca cunoscuta angajatilor sai politica proprie de prevenire

a accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale, care se va orienta catre
activitatile menite sa imbunatateasca securitatea si sanatatea in munca, inclusiv
spre implementarea unui sistem de management al securitatii si sanatatii in
munca.
sa asigure evaluarea riscurilor pentru securitatea si sanatatea angajatilor in
vederea stabilirii masurilor de prevenire, incluzand alegerea echipamentului
tehnic, a substantelor chimice si a preparatelor utilizate, amenajarea locurilor de
munca etc.;
sa dispuna evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala
pentru toate locurile de munca, inclusiv pentru acele grupuri de angajati care
sunt expusi la riscuri particulare; in urma acestei evaluari, masurile preventive si
metodele de lucru stabilite de catre angajator trebuie sa asigure o imbunatatire a
nivelului de protectie a angajatilor si sa fie integrate in toate activitatile unitatii
respective, la toate nivelurile ierarhice;
sa asigure auditarea de securitate si sanatate in munca a unitatii, cu ajutorul
institutiilor abilitate;
sa stabileasca masurile tehnice si organizatorice de protectie a muncii, in
concordanta cu mediul de munca si factorilor de risc evaluati la fiecare loc de
munca, pentru asigurarea securitatii si sanatatii angajatilor;
sa stabileasca in fisa postului atributiile si raspunderea angajatilor si a celorlalti
participanti la procesul de munca in domeniul protectiei muncii, corespunzator
functiilor exercitate;

 sa elaboreze instructiuni proprii de securitate a muncii, care sa detalieze si sa

particularizeze prezentele norme si normele specifice de securitate a muncii, in
raport cu activitatea care se desfasoara;
sa asigure si sa controleze, prin personal propriu sau prin personal extern
abilitat, cunoasterea si aplicarea de catre toti angajatii a masurilor tehnice si
organizatorice stabilite, precum si a prevederilor legale in domeniul protectiei
muncii;
sa ia in considerare din punctul de vedere al securitatii si sanatatii in munca
capacitatea angajatilor de a executa sarcinile de munca repartizate;
sa asigure, pentru angajatii care au o relatie de munca cu durata determinata
sau cu caracter interimar, acelasi nivel de protectie de care beneficiaza ceilalti
angajati ai unitatii;
sa ia masuri pentru asigurarea de materiale necesare informarii si educarii
angajatilor: afise, filme, carti, brosuri, pliante, acte normative, manuale, teste, fise
tehnice de securitate etc.;
sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii, asupra riscurilor la
care aceasta va fi expusa la locul de munca, precum si asupra masurilor tehnice
si organizatorice de prevenire necesare, inclusiv cele referitoare la primul ajutor,
prevenirea si stingerea incendiilor si evacuarea personalului in caz de pericol
iminent;
sa asigure masurile necesare pentru informarea angajatorilor din orice unitate
exterioara, ai caror angajati lucreaza in unitatea sa, referitor la riscurile pentru
securitate si sanatate la care acestia din urma pot fi expusi, precum si la
masurile de prevenire si protectie adoptate la nivel de unitate si loc de munca,
inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea si stingerea incendiilor si
evacuarea in caz de urgenta;
sa asigure resurse pentru instruirea, testarea, formarea si perfectionarea
personalului cu atributii in domeniul protectiei muncii;
sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii meseriilor si a profesiilor conform
reglementarilor in vigoare;

 sa angajeze numai persoane care, in urma controlului medical si a verificarii

aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinilor de munca pe care urmeaza
sa le execute;
sa se asigure ca sunt consultati angajatii si/sau reprezentantii lor in problemele
referitoare la masurile si consecintele privind securitatea si sanatatea in munca
la introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentului tehnic, imbunatatirea
conditiilor si a mediului de munca, la desemnarea persoanelor cu atributii
specifice sau la angajarea, cand este cazul, a institutiilor specializate sau
persoanelor juridice si fizice abilitate pentru a presta servicii in domeniul
protectiei muncii, la desemnarea persoanelor cu atributii privind primul ajutor,
prevenirea si stingerea incendiilor, evacuarea angajatilor, precum si la modul de
desfasurare a activitatii de prevenire si protectie impotriva riscurilor profesionale,
inclusiv a celei de instruire in domeniu;
sa acorde reprezentantilor angajatilor cu atributii privind securitatea si
sanatatea in munca un timp adecvat, care va fi considerat timp de munca, si sa
le furnizeze mijloacele necesare pentru a-si putea exercita drepturile si atributiile
prevazute in prezentele norme;
sa ia masuri corespunzatoare pentru ca numai angajatii care au fost instruiti
adecvat sa poata avea acces la locurile de munca unde exista riscuri pentru
securitatea si sanatatea acestora;
sa asigure periodic sau ori de cate ori este cazul, verificarea incadrarii nivelului
noxelor in limitele admise, prin masuratori efectuate de catre organisme abilitate
sau laboratoare proprii abilitate;
sa stabileasca si sa tina evidenta locurilor de munca cu pericol deosebit si sa
identifice locurile de munca unde pot aparea stari de pericol iminent;
sa comunice, cerceteze, inregistreze, declare si sa tina evidenta accidentelor
de munca, a bolilor profesionale, a accidentelor tehnice si a avariilor;
sa asigure functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de
protectie, a aparaturii de masura si control, precum si a instalatiilor de captare,
retinere si neutralizare a substantelor nocive degajate in procesele tehnologice;
sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de
munca in timpul controlului sau al cercetarii accidentelor de munca;

 sa asigure realizarea masurilor stabilite de inspectorii de munca, cu ocazia

controalelor si a cercetarii accidentelor de munca;
sa desemneze, din oficiu sau la solicitarea inspectorului de munca, persoanele
care participa la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de munca;
sa ia masuri pentru a nu se modifica starea de fapt rezultata din producerea
unui accident de munca mortal sau colectiv, in afara cazurilor in care mentinerea
acestei stari ar genera alte accidente sau avarii cu consecinte grave, sau ar
periclita viata accidentatilor sau a altor angajati;
sa anunte imediat producerea unor avarii tehnice, evenimente, accidente de
munca sau imbolnaviri profesionale la inspectoratul teritorial de munca si
organele de urmarire penala competente, potrivit legii;
sa asigure dotarea, intretinerea, verificarea echipamentelor individuale de
protectie si a echipamentelor individuale de lucru si sa nu permita desfasurarea
nici unei activitati de catre angajatii sai fara utilizarea corecta de catre acestia a
echipamentului din dotare;
sa acorde, la recomandarea
alimentatie de protectie;

medicului,

materiale

igienico-sanitare

si

sa asigure supravegherea medicala corespunzatoare a riscurilor pentru

sanatate la care angajatii sunt expusi in timpul lucrului;
sa asigure intocmirea fisei de expunere la riscuri profesionale pentru fiecare
angajat expus si completarea acesteia de fiecare data cand se produc schimbari
ale procesului de productie;
sa intocmeasca evidenta nominala a angajatilor cu handicap si a celor cu
varsta
sub
18
ani.
Angajatii au urmatoarele obligatii:
sa nu expuna la pericole de accidentare sau imbolnavire profesionala
persoana proprie sau alti angajati, in conformitate cu pregatirea si instruirea in
domeniul protectiei muncii primita de la angajatorul sau.

 sa-si insuseasca si sa respecte normele si instructiunile de protectie a muncii

si masurile de aplicare a acestora;
sa utilizeze corect echipamentele tehnice, substantele periculoase si celelalte
mijloace de productie;
sa nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrara a
dispozitivelor de securitate ale echipamentelor tehnice si ale cladirilor, precum si
sa utilizeze corect aceste dispozitive;
sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca orice defectiune
tehnica sau alta situatie care constituie un pericol de accidentare sau imbolnavire
profesionala;
sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca in cel mai scurt timp
posibil accidentele de munca suferite de persoana proprie, de alti angajati sau de
ucenicii, elevii si/sau studentii in practica;
sa opreasca lucrul la aparitia unui pericol iminent de producere a unui accident
si sa informeze de indata conducatorul locului de munca;
sa refuze intemeiat executarea unei sarcini de munca daca aceasta ar pune in
pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala persoana sa sau a celorlalti
participanti la procesul de munca;
sa utilizeze echipamentul individual de protectie din dotare, corespunzator
scopului pentru care a fost acordat;
sa coopereze cu angajatorul si/sau cu angajatii cu atributii specifice in
domeniul securitatii si sanatatii in munca, atata timp cat este necesar, pentru a
da angajatorului posibilitatea sa se asigure ca toate conditiile de munca sunt
corespunzatoare si nu prezinta riscuri pentru securitate si sanatate la locul sau
de munca;
sa dea relatii din proprie initiativa sau la solicitarea organelor de control si de
cercetare in domeniul protectiei muncii.