Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
ŞI ANATOMIA
PLANTELOR
CELULA VEGETALĂ
¾Celula este unitatea structurală şi funcţională fundamentală a
organismelor vii.
¾Forma celulelor este foarte variată:
¾În cazul organismelor unicelulare, celulele pot fi ovale,
sferice, cilindrice, eliptice, cubice, spiralate, curbate etc.
¾La plantele superioare, forma celulelor depinde de tipul
tesutului din care fac parte, de funcţiile îndeplinite etc., putând
fi: poligonale, reniforme, stelate, sferice, halteriforme etc.
¾După raportul dintre lungimea şi lăţimea lor, celulele sunt:
parenchimatice (L / l ≤ 2) şi prozenchimatice (L / l > 2).
¾Mărimea celulelor este, în general de ordinul zecilor sau
sutelor de microni (1 micron = 10 -3 mm).
1
Numărul celulelor:
organisme
Euglena sp. Chlorella sp.
unicelulare
organisme pluricelulare
Structura celulei
Celula este alcătuită din mai multe unităţi structurale şi funcţionale
numite organite.
Organitele vii ale celulei formează protoplasma, iar cele lipsite de
viaţă formează paraplasma.
Protoplasma Paraplasma
2
1. CITOPLASMA
¾Citoplasma este masa fundamentală a celului vii, prezintându-se ca un sistem coloidal
complex în care sunt incluse toate celelalte organite.
¾Rol: înglobează toate organitele celulei cu excepţia peretelui celular; este sediul unor
importante procese biochimice şi fiziologice de care depinde viaţa celulei.
¾Compoziţie chimică foarte complexă: apă, substanţe minerale (majoritatea
elementelor chimice cunoscute, în stare liberă sau combinată), substanţe organice
(proteine, lipide, glucide, biocatalizatori, antibiotice etc.).
¾Ultrastructura citoplasmei: hialoplasmă, membrane plasmatice (plasmalema şi
tonoplastul), peroxizomii, glioxizomii şi microtubulii
Hialoplasma (citoplasma fundamentală) este substanţa fundamentală a citoplasmei,
care înglobează organitele celulare şi la nivelul căreia se desfăşoară toate procesele
vitale caracteristice citoplasmei.
Plasmalema este o membrană extrem de subţire (75 Å), care delimitează citoplasma la
contanctul cu peretele celular. Tonoplastul este o membrană asemănătoare cu
plasmalema, care separă citoplasma de sucul celular (delimitează vacuolele).
Cele două membrane sunt semipermeabile, reglând schimbul de substanţe dintre celulă
şi mediu. În structura lor se află o pătură bistratificată şi impermeabilă de lipide bipolare,
în care sunt înglobate molecule proteice cu rol de transport selectiv.
3
Peroxizomii sunt formaţiuni foarte mici (se văd doar la
microscopul electronic), de formă sferică, care intervin în
procesul de respiraţie celulară.
Glioxizomii se deosebesc de peroxizomi prin faptul că ei
participă la realizarea ciclului glioxilic (transformarea
grăsimilor în glucide).
Microtubulii sunt microfilamente extrem de subţiri, cu rol în
procesele de mişcare celulară.
peroxizomi microtubuli
4
2. RETICULUL ENDOPLASMATIC
Este un sistem complex de canale, vezicule, cisterne, ramificate şi interconectate, care
străbat celula de la membrana nucleară până la plasmalemă.
Suprafaţa RE poate fi rugoasă (asociată cu ribozomi) sau netedă (fără ribozomi)
Rol.: -transportul intra- şi inter-celular al diferitelor substanţe;
-sinteza unor proteine
-formarea peretelui celular
- formarea plasmodesmelor
- formarea sferozmilor
3. NUCLEUL
¾Este un organit mai refringent (dens şi întunecat) decât citoplasma, care apare în
celulă ca un corpuscul sferic, ovoidal sau lenticular (rareori de alte forme) .
¾Nucleul este caracteristic doar celulei eucariote. Celulele procariote (bacterii, alge
albastre) sunt lipsite de nucleu. La eucariote, se află de regulă un singur nucleu în
celulă, dar uneori celulele pot fi binucleate sau polinucleate.
5
¾Structura nucleului:
-membrana nucleară,
-carioplasma
-cariolimfa,
-nucleolii
-cromatina nucleu
¾Membrana nucleară este dublă, formată dintr-o foiţă internă şi una externă şi este
străbătută din numeroşi pori, prin care se realizează schimbul de substanţe dintre
nucleu şi citoplsamă.
¾Cariolimfa este masa fundamentală a nucleului, care înglobează nucleolii şi
cromatina.
¾Nucleolul este un
corpuscul fără
membrană proprie,
mai dens decât
restul nucleului şi
deci mai întunecat.
Rol:
-în mecanismul
diviziunii celulare,
-în sinteza ARN şi a
proteinelor nucleare
pori nucleari
6
Cromatina este materialul
genetic din nucleu şi se
prezintă sub forma unor
granule sau filamente dispuse
în reţea.
Este alcătuită din acizi nucleici
(ADN, ARN) şi proteine
asociate acestora
tipuri de
cromatină
7
Unii cromozomi prezintă, pe lângă constricţia primară şi o constricţie secundară, fără
centromer (fără rol cinetic), continuată cu o formaţiune numită satelit.
După poziţia centromerului, cromozomii pot fi: metacentrici (centromer median),
submetacentrici (centromer subterminal) şi acrocentrici (centromer terminal)
8
¾Numărul cromozomilor în celulă este constant la fiecare specie.
Numărul total de cromozomi dintr-o celulă somatică formează garnitura cromozomică
şi are simbolul 2n (celulă diploidă).
Fiecare cromozom dintr-o garnitură diploidă prezintă o pereche de aceeaşi mărime,
formă şi cu acelaşi conţinut ereditar, aşadar cromozomii se află în perechi (cromozomi
omologi sau autozomi).
La unele plante (dioice), pe lângă cromozomii omologi se află şi unii cromozomi lipsiţi de
pereche, numiţi heterozomi sau cromozomi sexuali.
Sporii şi gameţii (formaţi în urma diviziunii meiotice), conţin doar jumătate din numărul
de cromozomi ai unei garnituri cromozomice; acest număr se numeşte număr haploid şi
se notează cu n (celule haploide).
¾Rolul nucleului:
-depozitează şi conservă informaţia ereditară sub forma moleculelor de acizi nucleici ce
constituie cromatina şi cromozomii;
-asigură transmisia nealterată a informaţiei genetice la celulele-fiice rezultate prin
diviziunea unei celule-mamă, ca urmare a fenomenului de replicare a ADN;
-dirijează toate procesele vitale din celulă, prin fenomenele de transcripţie şi translaţie
a informaţiei genetice conţinute.
9
4. PLASTIDELE
Sunt organite vii caracteristice celulei eucariote vegetale (lipsesc la procariote, la
celulele animale, precum şi la ciuperci).
Clasificare (după rolul îndeplinit şi culoarea lor):
Plastide colorate: -fotosintetic active: cloroplaste, feoplaste, rodoplaste
-fotosintetic inactive: cromoplaste
Plastide incolore: leucoplaste
Spirogyra Zygnema
cromatofori
cromatofori
¾Ultrastructura cloroplastelor:
-membrană dublă externă;
-stroma (subst. fundamentală);
-lamele (tilacoide) stromatice rezultate prin invaginarea foiţei interne a membranei;
-grana constituită din formaţiuni discoidale suprapuse, ce conţin pigmenţii fotosintetici
10
cloroplastă nucleu
membrana
dublă
tilacoide
stromatice
grana
Ultrastructura
cloroplastei stroma
11
¾Înmulţirea cloroplastelor prin
diviziune directă
12
feoplastă B. FEOPLASTELE sunt plastide galbene sau brune, prezente
la algele galbene, aurii, brune, diatomee. Îşi datorează
culoarea predominării pigmenţilor xantofilă (galbenă) şi
fucoxantină (brună).
C. RODOPLASTELE sunt plastidele roşii, întâlnite la algele
roşii. Îşi datorează culoarea predominării pigmenţilor
ficoeritrină (roşie) şi ficocianină (albastră).
E. LEUCOPLASTELE
Sunt plastide incolore, mici,
granulare, prezente atât în organele
aeriene, cât şi în cele subterane.
Se pot transforma în cloroplaste sau
cromoplaste prin acumularea
pigmenţilor caracteristici şi
structurarea corespunzătoare.
Se pot transforma în amiloplaste
(grăuncioare de amidon), dacă în
stroma lor se acumulează amidonul
amiloplaste (grăuncioare de
amidon) în celulele
tuberculului de cartof
13
5. CONDRIOZOMII
¾Sunt organite vii cu dimensiuni de 0,2-2 microni, prezente în
toate celulele eucariote, de formă sferică sau ovală (mitocondrii),
sau alungite (condrioconte).
¾Ultrastructura condriozomilor:
-membrană dublă externă;
-stroma (subst. fundamentală);
-lamele (criste, tubuli) rezultate prin invaginarea foiţei interne a
membranei;
-pe suprafaţa cristelor sau a tubulilor se află nişte corpusculi
sferici, pedicelaţi, numiţi oxizomi, la nivelul cărora se află
enzimele fosforilării oxidative şi ale transferului de electroni, ce
intervin în procesele de respiraţie celulară (oxido-reducere).
¾Rolul condriozomilor: producerea energiei necesare tuturor
proceselor vitale din celulă, prin descompunerea substratului
nutritiv
Ultrastructura condriozomilor
14
6. RIBOZOMII
(granulele lui Palade)
Ribozomii sunt organite vii, foarte mici (cca. 100 Å), de natură ribonucleoproteică,
bogate în ARN, prezente în citoplasmă, nucleu, cloroplaste, condriozomi, liberi sau
asociaţi între ei sau cu RE rugos.
La nivelul ribozomilor se desfăşoară procesul de translaţie a informaţiei genetice, adică
de sinteză a proteinelor celulare specifice.
Sunt constituiţi dintr-o subunitate mică şi una mare, care se ansamblează între ele
15
7. DICTIOZOMII
¾Dictiozomii sunt formaţiuni lamelare, constituite din numeroase discuri suprapuse şi
unite în partea lor centrală, cu marginile libere, ondulate şi puţin recurbate. De la
marginea liberă a discurilor se detaşează mereu vezicule mici, sferice, care migrează în
citoplasmă.
¾Rol: în rocesul de secreţie celulară şi de sinteză a polizaharidelor, având astfel un rol
important în sinteza peretelui celular în timpul citochinezei; în transportul intracelular a
substanţelor
¾Totalitatea dictiozomilor din celulă formează Aparatul Golgi.
7. SFEROZOMII 8. LIZOZOMII
Sferozomi (picături
lipidice- L)
16
9. PERETELE CELULAR
Este un organit specific celulei vegetale (lipseşte la celulele animale), care delimiteaza
celulela, îi conferă o anumită formă şi o protejează de acţiunea factorilor externi.
Celulele prevăzute cu perete se numesc dermatoplaste spre deosebire de cele fără
perete rigid numite gimnoplaste.
dermatoplaste
¾Structura peretelui
celular:
-membrana primară – de
natură celulozică; se
formează pe timpul
creşterii celulei;
-membrana secundară –
de natură celulozică, se
formează după încetarea
creşterii celulei,
adăugându-se peste
membrana primară, către
interiorul celulei;
-membrana terţiară – de
natură necelulozică
(amorfă).
¾Între pereţii celulelor
învecinate se află lamela
mediană, de natură
pectică
17
Membrana primară şi cea secundară sunt constituite din macromolecule de celuloză
dispuse în microfibrile, care apoi formează macrofibrile aşezate în reţea. Acestea sunt
înglobate într-o materie amorfă alcătuită din apă, hemiceluloză, substanţe pectice şi alte
substanţe (taninuri, lignina, caloza, suberina, cutina, răşini SiO2, CaCO3 etc.)
MACROFIBRILĂ
18
¾Peretele celular
este străbătut de
numeroşi pori prin
pori
care se face
schimbul de
substanţe între
celulele vecine.
¾Punţile de
protoplasmă care
trec de la o celulă
la alta prin porii din
pereţii celulari
poartă numele de
plasmodesme.
19
Modificări secundare a peretelui celular.
¾După formarea sa, peretele celular poate suferi o serie de modificări secundare şi
anume: cutinizarea, cerificarea, suberificarea, mineralizarea, lignificarea, gelificarea şi
lichefierea.
¾Cutinizarea constă în impregnarea şi acoperirea peretelui extern al celulelor
epidermice cu o substanţă grasă numită cutină, secretată de către celulă şi care în
contact cu aerul se întăreşte, formând o peliculă impermeabilă, numită cuticulă.
¾Cerificarea este depunerea unui strat de ceară pe suprafaţa peretelui extern al celulor
epidermice.
cuticula
ceară
(pruină)
suber
20
¾Lignificarea este procesul de impregnare a îngroşări din lignină
membranei cu lignină; aceasta ocupă spaţiile
dintre microfibrile, cimentându-le puternic.
Membranele lignificate sunt dure, rezistente şi
se găsesc în special în celulele ţesutului
mecanic şi în îngroşările vaselor de lemn
¾Mineralizarea constă în impregnarea
membranei cu diferite substanţe minerale
(SiO2 la Poaceae; CaCO3 la Cucurbitaceae
etc), ceea ce duce la creşterea durităţii şi
rezistenţei membranei.
¾Gelificarea se realizează datortă unor
supersecreţii de substanţe pectice, care se
depun în membrană. În stare uscată, aceasta
are un aspect cornos, iar în prezenţa apei se
umflă şi se transformă în mucilagiu (ex. la
celulele tegumentului seminţelor de in, gutui
etc.)
¾Lichefierea este procesul prin care, sub
acţiunea unor fermenţi, membrana celulară
dispare complet, ca de exemplu, la formarea
traheelor sau a laticiferelor articulate.
10. VACUOLA
Vacuola se prezintă sub forma unei vezicule delimitată faţă de citoplasmă prin
tonoplast, iar în interior conţine un lichid numit suc vacuolar, format din apă şi diverse
substanţe minerale (cloruri, sulfaţi etc.) şi organice (proteine, alcaloizi, glicozizi,
antociani oxalaţi etc.) dizolvate în apă.
În celulele tinere, vacuolele sunt mici şi numeroase; pe măsura creşterii celulei,
vacuolele se unesc între ele, devenind din ce în ce mai puţine şi mai mari.
21
Rolul vacuolelor:
¾Depozitează tot excesul de apă din celulă, asigurând
citoplasmei un grad de imbibiţie optim pentru desfăşurarea
proceselor vitale;
¾Depozitează o serie de substanţe toxice (oxalaţi, alcaloizi,
glicozizi etc.), făcându-i, astfel, inofensivi faţă de protoplasmă;
¾Asigură turgescenţa celulară, care contribuie la susţinerea
organelor plantelor;
¾Prin diferenţa de presiune osmotică între sucul vacuolar şi
soluţiile existente în mediul extracelular, vacuola permite schimbul
de apă între celulă şi mediu.
22
ALTE INCLUZIUNI LICHIDE
23
¾Forma (sferică, ovală, alungită etc), mărimea (3-100 µ) şi structura grăuncioarelor de
amidon sunt constante la aceeaşi specie, dar diferă de la o specie la alta.
amiloplaste (la
Phaseolus vulgaris) amiloplaste (la Solanum tuberosum)
GRĂUNCIOARELE DE ALEURONĂ
¾grăuncioarele de aleuronă reprezintă
substanţe proteice de rezervă, din seminţele
multor plante, rezultate din deshidratarea şi
fragmentarea vacuolelor incărcate cu
substanţe proteice.
24
celule cu celule cu
aleuronă amiloplaste
CRISTALELE CELULARE
¾Cristalele celulare constituie substanţe de excreţie în formă cristalizată;
¾În celulele plantelor se întâlnesc mai ales cristale de oxalat de calciu sau CaCO3;
¾Au formă foarte variată: aciculară, prismă, piramidă, romboedru, octoedru etc.
¾Uneori, prin unirea în partea mediană a două sau mai multor cristale, rezultă
corpusculi în formă de cruce, X, sau sub forma unor ursini (formaţiuni compacte, cu
numeroase colţuri libere);
¾În celulele frunzelor de Ficus, se întâlnesc formaţiuni în forma unui strugure (cistoliţi),
formate din granule de CaCO3 depuse pe un schelet celulozic.
cristale
cristal în formă
aciculare
de prismă
25
cistolit
ursin
DIVIZIUNEA CELULARĂ
¾Existenţa tuturor organismelor vii din natură este condiţionată de diviziunea
celulelor, care asigură succesiunea neîntreruptă a generaţiilor celulare, creşterea şi
înmulţirea organismelor;
¾În funcţie de gradul de evoluţie al organismelor şi de stadiul lor ontogenetic,
există mai multe tipuri de diviziune celulară: sciziparitatea, diviziunea directă,
mitoza şi meioza.
A. SCIZIPARITATEA este caracteristică celulelor procariote şi constă în apariţia
unui perete despărţitor în zona mediană a celulei-mamă, după ce, în prealabil, a
avut loc replicarea materialului ereditar, cu formarea a două celule-fiice egale.
cromozom
circular
26
B. DIVIZIUNEA DIRECTĂ (amitoza) se întîlneşte la celulele eucariote de la unele
protiste (alge) şi constă în alungirea şi strangularea nucleului cu formarea a doi nuclei-fii;
concomitent şi celelalte componente ale protoplasmei se împart în două părţi egale,
rezultînd două celule fiice, fiecare cu cîte un nucleu
C. MITOZA
Mitoza este tipul obişnuit de diviziune a celulelor somatice la eucariote. În
timpul mitozei, pornindu-se de la o celulă diploidă, rezultă două celule-fiice diploide
(diviziune ecvaţională).
Mitoza se desfăşoară pe durata a patru faze şi anume: profaza, metafaza,
anafaza şi telofaza.
Profaza:
¾cromozomii (bicromatidici) devin vizibili, ca urmare a spiralizării şi condensării
puternice a cromatinei nucleare;
¾nucleolul şi membrana nucleară se dezorganizează; carioplasma deversează în
citoplasmă;
¾începe procesul de clivare longitudinală a cromozomilor (separarea longitudinală
a celor două cromatide);
¾se formează fusul de diviziune, constituit din filamente foarte subţiri, acromatice,
dintre care unele se întind de la un pol al celulei la celălalt, iar altele leagă fiecare
pol cu regiunea ecuatorială a celulei.
Metafaza:
¾se definitivează clivarea longitudinală a cromozomilor (fiecare cromozom se
împarte în câte două cromatide, rezultând astfel un număr dublu de cromozomi
monocromatidici);
¾cromozomii monocromatidici rezultaţi din clivarea fiecărui cromozom
bicromatidic, se prind, prin intermediul centromerului, de filamentele fusului de
diviziune şi se aşează faţă-în-faţă în zona ecuatorială a celulei (se formează
‘”placa ecuatorială”).
27
Anafaza:
Cromozomii monocromatidici se deplasează spre cei doi poli ai
celulei, de-a lungul filamentelor fusului de diviziune: jumătate spre
un pol şi cealaltă jumătate spre celălalt pol.
Telofaza:
¾Cromozomii monocromatidici ajunşi la polii celulei se despiralizează, refăcând
filamentele de cromatină;
¾Membrana nucleară şi nucleolul reapar, astfel încât, la fiecare pol al celulei-
mamă se formează câte un nucleu cu un număr de cromozomi egal cu cel din
celula-mamă (reţinem totuşi că aceştia sunt cromozomi monocromatidici)
¾După formarea celor doi nuclei fii, în regiunea ecuatorială a celulei apare un
perete despărţitor (cu participarea dictiozomilor, a RE şi a fusului de diviziune),
care împarte celula-mamă în două celule fiice, fiecare cu câte un nucleu diploid
(citochineză).
***
Celula intră apoi într-o etapă de “repaos” aparent numită interfază, timp în care are
loc procesul de replicare (autocopiere) a ADN, astfel încât în profaza unei noi
mitoze fiecare cromozom va fi din nou bicromatidic (fiecare cromozom
monocromatidic îşi sintetizează cea de-a doua cromatidă).
(DIVIZIUNEA CELULARĂ)
28
interfază
metafază
profază
anafază
telofază
anafază
profază
29
D. MEIOZA
¾Este tipul de diviziune prin care iau naştere sporii şi gameţii (celule
specializate pentru înmulţire) la organismele eucariote.
¾Se desfăşoară în două etape succesive, fiecare cu câte 4 faze şi anume:
În această etapă are loc diviziunea unei celule diploide cu formarea a două
celule-fiice haploide (2n → n+n) şi se desfăşoară astfel:
PROFAZA I
¾cromozomii (bicromatidici) devin vizibili, ca urmare a
spiralizării şi condensării puternice a cromatinei nucleare;
¾nucleolul şi membrana nucleară se dezorganizează;
carioplasma deversează în citoplasmă;
¾cromozomii omologi bicromatidici se apropie foarte mult unii
de alţii, iar cromatidele unui cromozom se înfăşoară în jurul
cromatidelor cromozomului omolog, unindu-se în punctele de
contact (chiasme);
¾în timpul separării ulterioare a cromozomilor omologi are loc
schimbul reciproc de segmente cromozomale între aceştia,
fenomen numit crossing-over (rezultă, aşadar, cromozomi
“hibrizi” sau recombinaţi);
¾se formează fusul de diviziune, constituit din filamente foarte
subţiri, acromatice, dintre care unele se întind de la un pol al
celulei la celălalt, iar altele leagă fiecare pol cu regiunea
ecuatorială a celulei;
¾spre deosebire de profaza mitozei, în profaza I a meiozei nu
mai are loc clivarea longitudinală a cromozomilor, aceştia
rămânând bicromatidici.
30
dezintegrarea membranei
nucleare şi apariţia
fusului de diviziune
METAFAZA I
Cromozomii omologi (bicromatidici) se aşează faţă-în-faţă în zona ecuatorială a celulei,
ataşându-se de filamentele fusului de diviziune.
ANAFAZA I
Cromozomii omologi (bicromatidici) migrează spre cei doi poli ai celulei: din fiecare
pereche de cromozomi omologi câte un cromozom se îndreaptă spre un pol, iar celălalt
spre celălalt pol.
TELOFAZA I
¾Cromozomii, ajunşi la cei doi poli ai celulei, se despiralizează, reconstituind filamentele
de cromatină;
¾Se reface membrana nucleară şi nucleolul, luând naştere, astfel, la fiecare pol al
celulei-mamă, câte un nucleu haploid (cu jumătate din numărul de cromozomi iniţial);
¾Formarea nucleilor haploizi este urmată (sau nu) de separarea lor în câte o celulă
independentă, prin apariţia unui perete despărţitor în zona mediană a celulei-mamă.
31
D.2. ETAPA II (ECVAŢIONALĂ) A MEIOZEI
32