Regulile comunitare ale concurentei i politica concurenial

Dreptul comunitar al concurentei nu este specific att prin coninutul sau, ci, mai ales,
datorita subordonrii sale obiectivelor generate ale tratatului.

1. Continutul dreptului comunitar al concurentei

Pentru moment i, fr ndoial, pentru nc mult timp de acum ncolo dreptul
comunitar al concurenei este, relativ, autonom i specific. El se orienteaz, ntotdeauna, n
jurul a doua axe principale, i anume: n primul rand, el cuprinde regulile care se adreseaz
intreprinderilor si, in al doilea rand, pe cele care vizeaza comportamentele statelor membre
sau ale autoritatilor publice.
In tratatele care pun bazele Comunitatilor europene se regasesc, cu cateva exceptii,
aceleasi reglementari. Totusi, se poate observa ca Tratatul de la Paris instituind CECA1,
prezinta o anumita originalitate care se explica prin contextul sau economico-politic: era
vorba, la acea vreme , de a lupta impotriva cartelurilor siderurgice si, in special, impotriva
celui din zona Ruhr-ului. Apropierea sfarsitului celui de al doilea razboi mondial explica
aceasta preocupare, care astazi este depasita. Acesta este motivul pentru care Tratatul de la
Paris continea dispozitii specifice cu privire la concentrarile de intreprinderi. In ceea ce
priveste Tratatul instituind Euratom, acesta, din motive diametral opuse, este mai retinut in
ceea ce priveste imperativele concurentei.
Oricare ar fi diferentele dintre Tratatele constitutive, acestea au fost, intr-o oarecare
masura, atenuate datorita unificarii reglementarilor privind autoritatile insarcinate cu aplicarea
dispozitiilor comunitare si, aceasta, dupa fuziunea institutiilor, intervenita la 8 aprilie 1965,
prin Tratatul de la Bruxelles.
In continuare, ne vom limita numai la Tratatul de la Roma, care este, fara drept de
apel, cel mai important, si vom enunta, succesiv, regulile care se adreseaza intreprinderilor
si pe cele care se adreseaza statelor.
Regulile care se adreseaza intreprinderilor se sprijina pe trei piloni: in primul rand,
interzicerea intelegerilor edictata de articolul 81, apoi a abuzului de pozitie dominant, intalnit
in articolul 82 si, in cele din urma, controlul prealabil al operatiunilor de concentrare care nu
figureaza in tratat, ci se regasesc in Regulamentul Consiliului 4064/89, din 21 decembrie 1989.

Comunitatea Europoean a crbunelui i oelului.

Regulile care se adreseaza statelor sau autoritatilor publice pot fi grupate in jurul a doi
poli: in primul rand, este vorba despre regulile care vizeaza intreprinderile publice,
intreprinderile titulare de drepturi speciale sau exclusive si intreprinderile insarcinate cu
gestionarea serviciului de interes economic general sau care prezinta caracterul de
monopol fiscal; in al doilea rand, avemin vedere regulile care privesc ajutoarele de stat.
Concurenta neloiala nu are relevanta celei sanctionate de Tratatul de la Roma.
Reprimarea sa releva, intotdeauna, drepturi si jurisdictii interne. Aceasta nu inseamna ca ea
ar trebui sa ramana in afara preocuparilor celor care redacteaza Tratatul. Ea este
reglementata, indirect, de articolele 81 si 82. Neloialitatea nu este, totusi, justitiabila
dreptului comunitar, decat atunci cand rezulta din intelegerile sau din exploatarile abuzive
ale pozitiilor dominante care efectueaza concurenta pe piata.
2. Regulile comune ale concurentei si ale pietelor comune speciale
Redactorii tratatelor au luat in considerare specificul anumitor sectoare, in care,
adesea, interventia statelor este puternica si traditionala. Consideratiile politice sunt cele
care explica aceste alegeri. Astfel, se poate observa ca vizavi de Piata comuna, pe care am
putea-o califica ca fiind generala, exista piete comune speciale, asupra carora regulile
concurentei nu se aplica in mod automat, ei numai daca institutia Consiliului a decis
aplicarea lor si in masura in care acesta a facut-o. Se poate cita piata transporturilor sau
cea a agriculturii .
Pentru a ne limita la Tratatul de la Roma, articolul 87, devenit 83, permitea Consiliului
sa adopte regulamente care sa excluda anumite sectoare de la aplicarea regulilor comune
ale concurentei. Consiliul, insa, nu a dat curs acestei dispozitii. Sfera de aplicare ratione
materiae a cestor reguli este, deci, foarte vasta. Anumite profesii au incercat, fara succes, sa
faca sa prevaleze specificul lor pentru a se excepta de la articolele 85 si 86, devenite art. 81 si
82.
O trecere in revista a diferitelor texte generale care au fost enumerate dau impresia ca
ele se sprijina, fiecare, pe un antagonism intre permis si interzis. Astfel, de exemplu,
articolul 85, devenit 81, alin. 1, impune principiul interzicerii intelegerilor restrictive de
concurenta sau articolul 86, devenit 82, sanctioneaza exploatarile abuzive de pozitii
dominante. Cu toate acestea, o lectura mai atenta si examinarea jurisprudentei comunitare
arata ca aceste texte nu contin definitia a ceea ce este permis si a ceea ce nu este. Prin
aceasta relatie cu obiectivele generale ale tratatului si constructia europeana se determina,

permanent limitele prohibitiilor. Regulile concurentei sunt, asadar, mijlocul de a exprima

politica, comunitara de concurenta.
3. Politica concurential
Insasi ideea unei politici concurentiale este o trasatura caracteristica dreptului
comunitar. Aceasta se explica prin situatia economica a continentului european de dupa
sfarsitul celui de al doilea razboi mondial si prin traditiile 1 celei mai mari parti a statelor de pe
continent. De altfel, regulile de concurenta sunt inscrise in primul capitol al "regulilor
comune" din a treia parte a tratatului, consacrata "politicilor Comunitatii".
Nu trebuie sa ne surprinda faptul ca libera concurenta nu poate fi un obiectiv.
Regulile concurentei trebuie sa fie, in cele din urrna, plasate si aplicate, in perspectivele
generale ale constructiei europene. Se poate observa, astfel, ca articolul 3g, din Tratatul de
la Roma are ca obiectiv realizarea "unui regim asigurand o concurenta nedeformata pe
piata interna". Concurenta nedeformata trebuie sa fie apreciata potrivit "scopurilor enuntate
la articolul 2". Or, articolul 2 atribuie constructiei europene obiective ambitioase, nu doar de
ordin economic, ci si de ordin social, politic si etic.
Anumite dispozitii ale tratatului, introduse cu ocazie acordurilor de la Maastricht, fac
referire la libera concurenta. Acesta este cazul primelor doua paragrafe ale articolului 4 ,
care se refera la "o economic de piata deschisa in care concurenta este libera". Aceasta
referire este precedata de readucerea in prim plan a necesitatii definirii obiectivelor
comune intre statele membre. Libera concurenta este mai mult un mijloc, decat un scop in
sine.
Regulile de concurenta trebuie, deci, sa fie aplicate si interpretate intr-un mod finalist
sau ideologic. Ele stau la baza marilor obiective atribuite tratatului de catre redactorii sai.
Aceasta interpretare finalista este o constants a autoritatilor comunitare. Intrepatrunderea
economica realizata intre economiile statelor membre si scopul coeziunii economice i
sociale ale Comunitatii scot la iveala jurisprudenta lor.
Regulile de concurenta nu sunt in serviciul intreprinderilor, ci in serviciul pietei. Ele
intra in actiune daca concurenta este restransa sau deformata pe piata. Aceasta este ideea
concurentei practicabile, eficiente, in functie de contextul economic si juridic si nu este un
ideal al concurentei atomizate.
Dispozitiile din preambulul Tratatului de la Roma, ca si cele din articolele 2 si 3, sunt
destul de imprecise pentru a lasa posibilitatea autoritatilor nationale responsabile sa
precizeze continutul politicii concurentiale, dar i de a face sa varieze contururile in functie de
evolutia economica si sociala a Comunitatii.
3

Grija pentru decompartimentarea Pietei comune, pentru a ajunge la interpretarea

economiilor statelor membre, a fost afirmata inca din anul 1967. Totui, nu a fost atinsa dect
intr-un mod prudent i progresiv. Comisia nu omite sa arate ca ea intervine, in fiecare an, in
sectoarele economice din ce in ce mai sensibile.
Pe masura ce se afirma constructia europeana, noi obiective au fost integrate in
interpretarea regulilor de concurenta, ceea ce permite astazi o simbioza a obiectivelor pana
acum distincte, daca nu chiar opuse. Se poate, astfel, mentiona protectia i interesele
consumatorilor, progresul tehnic, protectia mediului sau promovarea intreprinderilor mici si
mijlocii. Acestora li se adauga cresterea durabila a nivelului de ocupare a fortei de munca si un
grad ridicat al protectiei sociale. Pe scurt, ca toate celelalte politici comunitare, politica
concurentiala vizeaza o crestere a prosperitatii economiei din cadrul Uniunii i bunastarea
cetatenilor europeni.
Dupa o succinta analiza, se poate observa ca redactorii tratatului nu au ignorat
aceste obiective, chiar daca nu erau in mod explicit legate de regulile concurentei. In orice
caz, promovarea progresului tehnic i luarea in considerare a intereselor consumatorilor
figureaza in textul articolului 81, alin. 3. La randul lor, protectia mediului, industria,
cercetarea, ca si necesitatea coeziunii economice si sociale sunt, fiecare, afirmate ca
obiective ale constructiei europene in articolele 153 - 181 . Ins, regulile de concurenta se
gasesc in punctul geometric al acestor obiective generale, aparent disparate. Astfel, de
exemplu, sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii (PME) nu a avut ca rezultat numai
mentrnerea unei legaturi industriale stranse in cadrul Uniunii Europene, ci i posibilitatea
cooperrii intre intreprinderi, cu scopul de a consolida coeziunea economics si socials. Prin
aceasta, se mentine un anumit numar de oferte de produse sau de servicii, superior celui
care rezulta din jocul concurentei si favorizeaza consumatorii, al cror interes esential este de
a avea cea mai vasta alegere posibila intre produsele de cea mai buna calitate si dintre cele
mai noi.
Bineinteles, acest fapt nu inseamn ca dreptul concurentei trebuie sa absoarb
dreptul consumatorului. Dar, aceasta permite sa se sublinieze suprapunerea intre doua
corpuri de reguli care nu pot evolua, pentru a deveni durabile, daca sunt izolate.
Dup semnarea Tratatului de la Roma, in anul 1957, la nivelul politicii concurentiale
a intervenit o prima schimbare, cu privire la perspectiva autoritatilor comunitare. In anul
1957, redactorii Tratatului, intr-o anumita masur, permanent au avut in vedere fragilitatea
economiei europene si dimensiunea insuficienta a economiilor nationale, precum i a
intreprinderilor europene. Aceasta constatare poate explica in parte absenta oricarei dispozitii
cu privire la controlul concentrarilor sau existenta unei singure sanctiuni a exploatarii
4

abuzive a dominatiei economice. Daca se are in vedere faptul ca redactorii tratatului nu pot
face altceva decat sa accepte sectoarele publice excesive din anumite state, se va intelege
succesul pe care l-a avut ideea de concurenta practicabila, realizabila sau eficace, adic
concurenta posibila care trebuie sa tina cont de contextul economico-politic.
De la semnarea tratatului au trecut, deja, peste 45 de ani. Mediul economic a fost profund
modificat. Mondializarea este o realitate, chiar daca ea nu a atins in acelasi mod toate
intreprinderile si toate pietele. Decompartimentarea pietelor europene trebuie sa contribuie
la a permite intreprinderilor sa infrunte concurenta mondial. De acest lucru trebuie sa profile
si intreprinderile mici i mijlocii.
Ideea unui tratament diferentiat pentru micile intreprinderi, pe de o parte, si pentru
marile intreprinderi, pe de alta parte, castiga teren. "Campionii" europeni sunt astazi, in
totalitate, bine ,,inarmati" pe pietele europene si mondiale, chiar daca minusuri exists si
astazi in unele sectoare. Ultimul dintre acesti "campioni" trebuie acum sa vegheze asupra
densit&tii legaturii economice. De asemenea, trebuie sa se mentin si sa se consolideze
coeziunea economica si sociala a Comunitatii. Regulile de concurenta trebuie sa contributive
la acest obiectiv. Notiunea de concurenta practicabila isi schimba, astfel, semnificatia.
Liberalizarea nu trebuie sa se fac impotriva interesului general. Serviciile de interes
general contribuie, de asemenea, la realizarea obiectivelor care sunt cele ale politicii
concurentiale. Fortele pietei isi au limitele lor. Trebuie in permanent sa se aiba in vedere
faptul ca r.ici o parte a populatiei sa nu fie exclus de la beneficiile liberalizarii. Imperativul
de coeziune economics si sociala legitimeaz actiunea autoritatilor publice care tin cont de
interesul general.
Actiunea statelor este, inca, incorsetata de controlul ajutoarelor de stat. AutoritStile
comunitare condamna sectoarele in care statele au, in mod traditional, o politics industrials si
socials activ.
Pe scurt, politica comunitara a concurentei trebuie sa fie flexibila si evolutiva. Ea
trebuie in permanent sa fie adaptata contextului.
Flexibilitatea politicii concurentiale presupune ca autoritatile care au rolul de a o pune
in aplicare dispun de o anumita marja de manevr.
-Acest rol le este, adesea, acordat prin intermediul textelor normative. Se poate lua
exemplul relativei imprecizii a criteriilor pe care le conine articolul 81 alin. 3 pentru a
rscumpara intelegerile. Notiunile de ameliorare a productiei, de promovare a progresului
tehnic si economic, de parte echitabil din profitul intelegerii rezervata consumatorilor pot fi,
evident, interpretate intr-un mod diferit, in functie de context, dintr-o perspectiv finalista in
raport cu obiectivele generale ale tratatului. Remarci similare pot fi fcute si cu privire la
5

notiunea de exploatare abuziv a unei pozitii dominante sau chiar la criteriile care trebuie
luate in considerare in aprecierea unei operatii de concentrare.
Textele care privesc procedura acorda o anumita flexibilitate autoritatilor in aplicarea
politicii concurentiale. Pana la 1 mai 2004, de exemplu, in ceea ce priveste intelegerile si
abuzurile de pozitie dominant, Regulamentul 17/62, din 6 februarie 1962 oferea Comisiei
aprecierea oportunittilor urmarite. Odat cu intrarea in vigoare a Regulamentului nr. 1/2003
pentru inlocuirea Regulamentului nr. 17/62 cu privire la aplicarea articolelor 81 si 82 din Tratat,
sistemul de autorizare prealabila facultativ a acordurilor intre intreprinderi (intelegerile) sunt
suspendate.
Observatii similare pot fi fcute, de exemplu, in domeniul ajutoarelor de stat in care
Comisia beneficiaza de o mare libertate de actiune, articolul 87 care contine principiul
prohibitiei, nefiind supus efectului direct.
Autonomia autoritatilor comunitare avand rolul de a aplica regulile de concurenta nu
trebuie sa fie sinonima cu opacitatea actiunii lor. Dimpotriva, flexibilitatea de care dispun si
evolutia contextului economic conduc la transparenta. Comisia este atenta la aceasta
necesitate si face o serie de eforturi pentru a accelera procedurile, pe de o parte si, pe de
alta parte, multiplies comunicarile sau informatiile in directia intreprinderilor, pentru a le oferi
mediul juridic de care au nevoie.
4. Spatiul economic european si regulile concurentiale comunitare
Articolele 53 si urmatoarele din Acordul asupra SEE 2 transpun regulile de concurenta
care rezulta din Tratatul de la Roma i din Regulamentul 4064/89, din 21 decembrie 1989,
cu privire la controlul concentrarilor. Chiar tratatul, impreuna cu protocoalele 21-23,
organizeaza reguli procedurale. O dificultate a aparut cu privire la coordonarea prerogativelor
Autoritatii de supraveghere a SEE cu cele ale Comisiei. Un spatiu economic se
"acomodeaza" greu cu o asemene dualitate. Principiile se regasesc in articolele 55 si 56
din Acordul asupra SEE. Autoritatea de supraveghere nu are, in definitiv, decat o
competenta limitata.
Aceasta competenta este apreciata in mod diferit, dupa cum este afectata concurenta.
Pentru intelegeri, Autoritatea de supraveghere nu este competenta decat daca comertul intre
statele membre ale SEE este afectat; in celelalte cazuri, competenta revine Comisiei
europene. In ceea ce priveste poziiile dominante, Autoritatea de supraveghere nu intervine
decat daca dominatia exista pe teritoriul a cel putin 2 state din SEE, sub rezerva cazului in
care ea exista si pe teritoriul acoperit de autoritatea Comisiei. In ceea ce priveste
2

Spaie economic european

concentrrile, Comisia europeana este, in principiu, competenta, mai puin daca particularii
sunt prejudicial pe teritoriul SEE.

BIBLIOGRAFIE

1. Fuerea, Augustin Dreptul comunitar al afacerilor, ediia a II-a revzut i adugit, Editura
Universul Juridic Bucureti 2006
2. www.mae.ro
3. www.ier.ro
4. www.europa.eu
5. www.mie.ro