Mitocondria

Mitocondriile sunt organite celulare ntlnite n toate tipurile de celule eucariote

(organite comune). Ele mai sunt denumite i uzinele energetice ale celulei,
deoarece conin enzime oxido-reductoare necesare respiraiei. Respiraia produce
energia necesar organismelor, iar aceast energie este nmagazinat n moleculele
de ATP.
Mitocondriile au material genetic propriu - ADN-ul mitocondrial - care conine
informaia genetic necesar pentru sinteza enzimelor respiratorii. Este un organit
similar cloroplastului.
Totalitatea mitocondriilor dintr-o celul formeaz condriozomul.

Mitocondriile pot fi considerate sediile energetice ale celulei deoarece genereaza

cea mai mare parte a cantitatii de ATP. Numarul de mitocondrii dintr-o celula
depinde de necesarul energetic al acesteia, in celulele musculare, spre exemplu,
numarul mtocondriilor fiind foarte mare. Aceste organite sunt indispensabile
celulei atat pentru aportul energetic, cat si pentru rolul pe care il joaca in moartea
programata a celulei.
Functionarea mitocondriei in conditii normale presupune integritatea tuturor
structurilor ei componente si un echilibru functional, care admite mici variatii, fara
ca acestea sa pericliteze starea de normalitate a organitului. Pentru indeplinirea
rolului sau in celula, mitocondria trebuie sa se afle intr-o permanenta interactiune
cu citosolul si, implicit, cu celelalte componente celulare.
Elementele structurale ale mitocondriei sunt: membrane externa, compartimentul
intermembranar, membrana interna si compartimentul mitocondrial intern
(matrice). Fiecare component joaca un rol important in organit, prin functiile pe
care le indeplineste.

Membrana mitocondriala externa, precum si cea interna, are un aspect trilaminat si

este organizata conform modelului mozaic fluid. Membrana externa insa, este
intinsa si are un raport lipide/proteine corespunzator celui general valabil, spre
deosebire de cea interna, care prezinta numeroase pliuri, denumite criste si care
reprezinta o exceptie in ceea ce priveste raportul dintre lipide si proteine, deoarece
contine 20-30% lipide si 70-80% proteine. Acest lucru dovedeste rolul metabolic
accentuat pe care il are.
Compartimentul intermembranar poate fi considerat un compartiment tampon intre
citosol si mioplast. Matricea mitocondriala reprezinta sediul componentelor
necesare replicarii, transcrierii si traducerii informatiei continute de propriul AND.
Aceste informatii stau insa la baza a doar 1% din proteinele necesare functionarii
mitocondriei. Restul informatiilor sunt codificate de ADNul nuclear, sintetizate in
citosol si importate in mitocondrie.
La nivelul mitocondriei interne se regasesc cinci complexe proteice (I-V). Primele
patru complexe apartin lantului respirator (lant transportor de electroni). Ultimul
complex proteic se mai numeste si ATP sintaza si este localizat transmembranar.
Aceste complexe au un rol important in functionarea unui proces important, numit
fosforilare oxidativa.
Rolul mitocondriei in moartea programata a celulei este recunoscuta, insa
mecanismele prin care aceasta controleaza apoptoza nu sunt cunoscute in totalitate.
Mitocondria sufera modificari morfologice cum ar fi reducerea dimensiunilor, cu
sporirea densitatii matricei (picnoza mitocondriala). Distribuirea mitocondriilor in
celulele apoptotice este diferita de cea din celulele normale, in primele
aglomerandu-se perinuclear. De asemenea, membranele mitocondriale se
dezorganizeaza cu eliberarea in citosol a componentelor intramitocondriale (ex:
citocrom C). Cresterea factorilor pro-apoptotici are ca rezultat permeabilizarea
membranelor mitocondriale, cu eliberarea de componente care determina apoptoza
celulara. Aceasta permeabilizare se presupune ca apare pe trei cai: fie prin
capacitatea factorilor pro-apoptotici de a oligomeriza, fie prin actiunea factorilor
pro-apoptotici de alterare a stabilitatii planare a bistratelor fosfolipidice sau prin
posibilitatea factorilor pro-apoptotici de a modifica permeabilitatea porinelor din

membrana mitocondriala externa.

Distrugerea cailor normale de functionare duce la incapacitatea celulei de a urma
procesul normal de apoptoza. Aceasta poate avea ca efect multiplicarea celulei
bolnave si la transmiterea defectelor, marind astfel probabilitatea celulei de a
deveni canceroasa.