A. P.

CEHOV
Scrisoarea
Printele protopop Feodor Orlov, un brbat frumos i bine hrnit, cam
de cincizeci de ani, ca ntotdeauna impozant i sever, cu obinuita expresie
de demnitate care nu-i disprea niciodat de pe fata, insa peste msur de
obosit, umbla din colt n colt prin mica sa camera de oaspei i se gndea cu
ncordare la un singur lucru: cnd, n sfrit, va pleca oaspetele sau? Acest
gnd il apasa i nu-l slbea nici pentru o clipa. Oaspetele, printele
Anastasie, preot n unul din satele din suburbie, venit la el de vreo trei ore
pentru problema sa, foarte neplcut i plictisitoare, ntrecuse msura i
acum, sprijinindu-i cotul pe cartea groasa de conturi, sttea n colt la msua
rotunda i se pare ca nu se gndea sa plece, desi de acum era ora noua
seara.
Nu fiecare poate sa tac sau sa plece la timp. Nu arareori se ntmpl
ca pina i oamenii bine educai lumete i chiar politicienii sa nu observe cum
prezenta lor ncepe sa trezeasc n fata obosita a stpnului un sentiment
asemntor cu ura i cum acest sentiment este ascuns cu multe eforturi i se
acoper prin minciuna. nsa printele Anastasie vedea i nelegea foarte
bine ca prezenta lui era apstoare i nepotrivita, ca protopopul, care a slujit
noaptea utrenia, iar dimineaa liturghia, este obosit i vrea sa se odihneasc;
n orice clipa el se hotra sa se ridice i sa plece, dar nu se ridica, sttea i
parca atepta ceva. Acesta era un moneag cam de 65 de ani, slbnogit mai
mult dect ii era vrsta, costeliv i adus din spete, cu o fata ntunecat i
uscata, cu pleoape roii i o spinare lunga ca de peste; era mbrcat cu o rasa
de un violet splcit, mult prea larga pe el (pe care i-a druit-o vduva unui
preot tnr mort de curnd), ntr-un caftan de postav ncins cu un bru lat de
piele i nclat n nite cizme haioase a cror mrime i culoare vorbeau clar
despre faptul ca printele Anastasie nu folosea galoi. Nectnd la rangul i
anii naintai, ceva jalnic, nfundat i njositor strbtea din ochii lui roii i
tulburi, din cositele crunte cu nuane verzui de pe ceafa, din omoplaii mari
pe spatele slab. El tcea, nu se mic i tusea cu mare grija, de parca se
temea ca de la zgomotul tusei prezenta lui sa nu devina mai vizibila.
La protopot btrnul a venit cu treaba. De vreo doua luni lui i s-a
interzis sa mai slujeasc pina va fi dezlegat i a fost pus sub urmrire. Pe
seama lui se numrau multe pcate. El ducea o via netreaza, nu se

nelegea cu clerul i cu lumea, era dezordonat n codicile bisericeti i drile

de seama aceasta era nvinuirea formala, dar n afara de aceasta despre el
circulau zvonuri cum ca svrea pentru bani cununii nepermise i vindea
funcionarilor i ofierilor care veneau la el din ora hrtii doveditoare cum ca
au postit. Aceste zvonuri se rspndeau i mai mult deoarece era srac i
avea copii noua suflete care triau pe spatele lui, toi la fel de ghinioniti ca i
el nsui. Fiii erau necrturari, alintai i stteau fara treaba, iar fiicele urte
nu reueau sa se mrite.
Neavnd puteri sa fie sincer, protopopul se plimba din colt n colt, tcea
sau vorbea cu subnelesuri.
Sa neleg ca dumneavoastr nu vei pleca astzi acas?
A ntrebat el oprindu-se lng geamul ntunecat i strecurnd
degetul mic spre papagalul somnoros i umflat.
Printele Anastasie s-a scuturat, a tuit cu grija i a rspuns foarte
repede:
Acas? Dumnezeu cu ea, nu voi pleca, Feodor Ilici. tii i
dumneavoastr, sa slujesc n-am voie, ce sa fac acolo? Eu nadins am plecat,
ca sa nu dau ochii cu oamenii. tii i singur, e o ruine sa nu slujeti. Dar mai
am i o treaba aici, Feodor Ilici. Vreau mine, dup dezlegarea postului, sa
vorbesc cum se cuvine cu printele inspector.
Asa.
A cscat protopopul.
Dar dumneavoastr la cine v-ai oprit?
La Zeavkin.
Printele Anastasie dintr-odat i-a amintit ca peste vreo doua ore
printele protopop trebuia sa slujeasc utrenia pashala i lui i s-a fcut att
de ruine de prezenta lui neplcut i apstoare incit a hotrt sa plece
ndat i s-l lase pe omul obosit sa se odihneasc. Btrnul s-a ridicat
pentru a pleca, dar nainte de a ncepe s-i ia rmas bun, el o minuta a tuit
si, cu aceeai expresie de ateptare ncordat, privea iscoditor la spatele
protopopului; pe fata lui au nflorit ruinea, sfiala i un ris jalnic i forat cu
care rid oamenii care nu se respecta pe sine. Fluturnd hotrt din mina, el a
rostit printre risul uiertor i scuturat:
Printe Feodor, artai milostivirea dumneavoastr pina la capt,
poruncii la desprire sa mi se dea. Un phru de vodkulita!
Nu este timpul pentru vodka.
A zis protopopul cu asprime.
Ruine trebuie sa avem.
Printele Anastasie s-a tulburat i mai mult, a nceput sa rida si, uitnd
de hotrrea sa de a pleca acas, s-a lsat pe scaun. Protopopul s-a uitat la
fata lui pierduta i stupefiata, la trupul ncovoiat i i s-a fcut mila de
moneag.
Va da Dumnezeu i vom bea mine.
A zis el, ncercnd sa nmoaie refuzul sau sever.
Toate bune la vremea lor.

Protopopul credea n ndreptarea oamenilor, dar acum, cnd n el a

nceput sa se aprind sentimentul milei, i se prea ca acest btrn
condamnat, beiv i acoperit de pcate e pierdut pentru viaa ireversibil, ca
pe pmnt nu exista o putere care ar putea s-i ndrepte spatele lui grbovit,
s-i redea ochilor limpezimea, s-i retina risul neplcut i stingher cu care el
rdea nadins pentru a atenua mcar putin impresia respingtoare pe care o
exercita asupra oamenilor.
Btrnul ii prea de acum lui printele Feodor nu vinovat i pctos, ci
njosit, jignit i nefericit; i-a amintit protopopul de preoteasa lui, de cei noua
copii, de aternuturile murdare i srace ale lui Zeavkin, i-a amintit nu se
tie de ce de oamenii care se bucura sa vada preoi bei i conductori
batjocorii i s-a gndit ca cel mai bun lucru pe care ar putea s-l fac acum
printele Anastasie este sa moara cit mai degrab, sa plece din aceasta
lume.
S-au auzit pasi.
Printe Feodor, nu va odihnii?
A ntrebat un bas din hol.
Nu, diacone, intra.
n camera a intrat impreuna-slujitorul lui Orlov, diaconul Liubimov, un
om btrn, chel pe tot cretetul, dar inca vrtos, cu parul negru i cu
sprincene dese ca de gruzin. El s-a nchinat lui Anastasie i s-a aezat.
Ce ne spui bun?
A ntrebat protopopul.
Ce bun?
A rspuns diaconul si, tcnd putin, a continuat zmbind: copii mici
necazuri mici, copii mari necazuri mari. Aici e aa o poveste, printe
Feodor, ca nu-mi pot veni nicicum n fire. Comedie, nu alta.
El a mai tcut putin, pe urma a zmbit larg i a zis:
De curnd s-a ntors Nicolai Matveici din Harkov. Mi-a povestit despre
Petru al meu. Zice ca a fost la el de vreo doua ori.
i ce i-a povestit?
M-a tulburat, Dumnezeu cu dnsul. A vrut sa ma bucure, dar dup
cum gndesc eu, e putina bucurie aici. Ar trebui sa ma necjesc, nu sa ma
bucur. Petruska al tau, zice, o duce bine, nu-l poi ajunge cu mina. Ei, slava
Domnului, zic. Eu, zice, am prnzit la el i i-am vzut modul de via.
Triete, zice, boierete, mai bine nici nu-i trebuie. Eu, se nelege, sunt
curios, de aceea il i ntreb: dar ce s-a servit la el la masa? Mai nti, zice,
peste, n maniera de zeama, pe urma limba cu mazre, pe urma, zice, curcan
fript. n post curcan? E buna, zic, bucuria. n Postul Mare curcan? A?
Nu e nimic de mirare a zis protopopul cscnd n derdere ochii.
Si, ndesindu-i degetele mari de la amndou minile dup bru, el ia ndreptat spatele i a nceput sa vorbeasc pe tonul cu care inea de obicei
predicile sau explica elevilor n coala comunala Legea Domnului:
Oamenii care nu respecta posturile se mpart n doua categorii
distincte: unii nu le respecta din nepsare, iar alii din necredina. Petru al tau
nu le respecta din necredina. Da.

Diaconul a privit sfios la fata severa a printelui Feodor i a zis:

Cu cit mai departe, cu att mai rau. Au mai stat de vorba, s-au mai
sftuit, de una, de alta i s-a dovedit ca fecioraul meu necredila triete cu o
madama oarecare, nevasta altuia. Ea n casa lui tine loc de nevasta i de
gospodina, toarn ceaiul, primete oaspeii i celelalte, ca una cununata. E al
treilea an de cnd a intrat n hora cu vipera asta. Comedie, nu alta. De trei
ani triesc, dar copii nu au.
nseamn ca triesc n feciorie!
A chicotit printele Anastasie tuind uiertor.
Au copii, printe diacon, numai ca nu-i tin acas! i dau la casele de
educaie! He, he, he. (Anastasie a nceput sa tueasc).
Nu va bgai, printe Anastasie a zis cu asprime protopopul.
Nicolai Matveici il ntreab: cine e madama care toarn supa la masa
dumneavoastr?
Continua diaconul, cercetnd ncruntat trupul ndoit al lui Anastasie.
Iar el: aceasta, zice, e nevasta mea. Iar acela il ntreab: Demult vai cununat? Petru ii raspunde: noi ne-am cununat n cofetrie la Kulicov.
Ochii protopopului s-au aprins de minie i pe tmplele lui a aprut
rosata. Dincolo de pctoenia lui, Petru ii era antipatic ca om. Printele
Feodor avea, cum se spune, un dinte mpotriva lui. El i-l amintete inca de
pe cnd era bieel de gimnaziu, foarte bine i-l amintete, deoarece inca de
pe atunci i se prea ca el nu-i normal. Petruska gimnazistul se ruina sa ajute
la treaba n altar, se supr cnd i se spunea tu, cnd intra ntr-o camera
nu-i fcea cruce si, ceea ce i amintete cel mai bine, ii plcea sa vorbeasc
mult i nflcrat, iar, dup prerea printelui Feodor, multa vorbire este
nepotrivita i chiar duntoare pentru copii; n afara de aceasta, Petruska
avea o atitudine defimtoare i critica fata de pescuitul pe care protopopul
i diaconul il practicau cu multa nsufleire. n ce-l privete pe studentul Petru,
acesta nu mergea deloc la biserica, dormea pina la amiaza, privea oamenii
de sus i avea o deosebita placere sa puna ntrebri iscoditoare i de
nedezlegat.
Ce mai vrei?
A ntrebat protopopul apropiindu-se de diacon i privindu-l suprat.
Ce mai vrei? Trebuia sa te atepi la asta! Eu am tiut ntotdeauna i
am fost convins ca din Petru al tau nu va iei nimic bun! i-am zis-o i i-o
mai zic. Ce-ai semnat, aceea culegi! Culege!
Dar ce am semnat, printe Feodor?
A ntrebat diaconul ncetior, privindu-l pe protopop de jos n sus.
Dar cine e vinovat, daca nu tu? Tu eti printele, a ta e odrasla! Tu a
trebuit s-l nvei, s-i insufli frica lui Dumnezeu. Trebuia s-l nvei! De
nscut natei, dar de educat nu-i educai. Asta e pcat! Nu-i bine! Ruine!
Protopopul a uitat de oboseala sa, mrluia i continua sa vorbeasc.
Cretetul chel i fruntea diaconului s-au acoperit de picturi mici. El i-a
ridicat ochii vinovai spre protopot i a zis:
Dar oare eu nu l-am nvat, printe Feodor? Doamne, miluiete,
oare eu nu sunt printe copilului meu? tii i singur ca eu nu am jelit nimic

pentru dnsul, toat viaa m-am strduit i L-am rugat pe Dumnezeu ca s-i
dau o educaie adevrat. L-am dat i la gimnaziu, i-am pltit i repetitori, a
absolvit i universitatea. Dar ce sa fac daca eu nu am putut s-i ndrept
mintea, nu-i asa, judecai i dumneavoastr, eu nu am posibilitatea asta! Se
ntmpl ca n studenie sa vina pe aici i eu ncercam s-i spun ale mele, dar
el nu ma asculta. i zici: du-te la biserica, iar el: de ce sa ma duc? ncepi
s-i explici, dar el: pentru ce? La ce bun? Sau ma bate pe umr i-mi zice:
Toate n lumea asta sunt relative, aproximative i condiionate. Nici eu nu
stiu nimic, nici tu nu tii nimic, tataie.
Printele Anastasie a pufnit n ris, a nceput sa tueasc i a ridicat
degetul ca i cum ar fi vrut sa spun ceva. Protopolul s-a uitat la el i a zis cu
asprime:
Nu va bgai, printe Anastasie.
Btrnul rdea, radia si, dup cum se vede, il asculta cu placere pe
diacon, de parca s-ar fi bucurat ca pe lume, nafar de el, mai exista i alti
oameni pctoi. Diaconul vorbea sincer, cu inima nfrnt, incit i-au dat
lacrimile. Printelui Feodor i s-a fcut mila de el.
Eti vinovat, diacone, vinovat a zis el, insa de acum nu att de
aspru i de nflcrat.
Ai tiut s-l nati, trebuie sa tii i s-l educi. Trebuia s-l educi n
copilrie, dar pe student du-te de-l mai ndreapt acum!
S-a lsat tcere. Diaconul a plesnit din palme i a zis oftnd:
Doar eu va trebui sa dau rspuns pentru el!
Aici e baiul!
Dup ce a tcut putin, protopopul a cscat i a oftat n acelai timp,
apoi a ntrebat:
Cine citete Faptele?
Eustratie. ntotdeauna Eustratie citete.
Diaconul s-a ridicat si, privindu-l rugtor pe protopop, a ntrebat:
Printe Feodor, dar eu ce ma fac acum?
Fa ce vrei. Nu eu sunt tatl, ci tu. Tu trebuie sa tii mai bine.
Nu stiu nimic, printe Feodor! nvai-m, fie-v mila! Credei-m,
mi-a obosit sufletul! Nu mai pot nici sa dorm, nici sa stau linitit i nici
srbtoarea nu e srbtoare. nvai-m, printe Feodor!
Scrie-i o scrisoare.
Dar ce s-i scriu n ea?
Scrie-i ca aa nu se poate. Scrie-i scurt, dar aspru i convingtor,
fara s-i uurezi sau s-i micorezi vina. Aceasta este datoria ta de printe.
Daca o s-i scrii, o s-i faci datoria i o sa te liniteti.
Aa este, dar ce s-i scriu? n ce termeni? Eu o s-i scriu, iar el o smi rspund: pentru ce? La ce bun? De ce e pcat?
Printele Anastasie iari a pufnit n ris i a ridicat degetul.
Pentru ce? La ce bun? De ce e pcat?
A rostit el uiernd.
l spovedesc eu odat pe un domn i ii spun ca prea marea ncredere
n mila lui Dumnezeu este pcat, iar el ma ntreab: de ce? Vreau s-i

rspund dar aici Anastasie s-a lovit cu mina peste frunte aici nu am nimic!
Hi-i-he-he-he.
Cuvintele lui Anastasie, risul lui uiertor i scuturat asupra unui
subiect care nu este deloc de ris au acionat neplcut asupra protopopului i
diaconului. Protopopul ar fi vrut s-i spun moneagului nu va bgai, insa
nu a zis, ci doar s-a ncruntat.
Nu pot s-i scriu!
A oftat diaconul.
Daca tu nu poi, atunci cine poate?
Printe Feodor!
A zis diaconul plecndu-i capul pe o parte i punnd mina pe inima.
Eu sunt un om nenvat, slab de minte, pe cnd pe dumneavoastr
Dumnezeu v-a nzestrat cu inteligenta i nelepciune. Dumnevoastr le tii
i le nelegei pe toate, pe toate le cuprindei cu mintea, iar eu nu ma pot
exprima n cuvinte. Fii mrinimos, nvai-m tlcul scrisorii! nvai-m
cum i ce.
Ce-i de nvat aici? Nimic de nvat. Te pui i scrii.
Nu, fie-v mila, printe paroh! Va rog. Eu stiu ca de scrisoarea
dumneavoastr el se va teme i va asculta, caci nu degeaba suntei nvat.
Fii att de bun! Eu ma aez, iar dumneavoastr dictai-mi. Mine e pcat sa
scrii, iar astzi e cel mai potrivit, aa o sa ma linitesc i eu.
Protopopul s-a uitat la fata rugtoare a diaconului, i-a adus aminte de
antipaticul Petru i a acceptat sa scrie. El l-a aezat pe diacon la masa sa i a
nceput:
Ei, scrie. Hristos a nviat, iubite fiule. Semnul exclamrii. Au ajuns
pina la mine, tatl tau, zvonurI. n continuare paranteze. Iar din ce fel de
surse, nu te privete. Paranteza. Ai scris? Ca tu duci o via nepotrivita nici cu
legile Dumnezeieti i nici cu cele omeneti. Nici comfortul, nici lumeasca
bunstare, nici studiile cu care tu te acoperi pe dinafara nu pot sa ascund
chipul tau pgn. Cu numele tu eti cretin, dar n esena ta eti pgn, la fel
de jalnic i de nenorocit ca toi paginii, chiar mai jalnic, caci aceia, fiind pagini
ce nu-L cunosc pe Hristos, pier n netire, pe cnd tu pieri pentru ca, desi ai o
comoara, nu o preuieti. Nu voi nirui aici pcatele tale, pe care tu i aa le
cunoti, voi spune doar ca pricina pieirii tale eu o vad n necredina ta. Tu te
socoteti a fi nelept, te lauzi cu studiul tiinelor, dar nu vrei sa cunoti ca
tiin fara credin nu doar ca nu-l nal pe om, ci chiar il coboar pe
treapta celui mai de jos dobitoc, deoarece.
ntreaga scrisoare era n genul acesta. Terminnd de scris, diaconul a
citit-o cu voce tare, s-a nseninat i a sltat.
Darul lui Dumnezeu, cu adevrat dar!
A zis el, privind triumfator spre protopop i plesnind cu palmele.
Ah, sa ai un asemenea dar de la Dumnezeu! A? Maica mprteasa!
ntr-o suta de ani nu as fi compus o asemenea scrisoare! Dumnezeu sa va
mntuiasc!
Printele Anastasie era i el ncntat.
Fara dar nu scrii aa ceva!

 A zis el ridicndu-se i micnd din degete.

Nu scrii! Aici e aa o ritorica, incit oricrui filosof poi s-i pui virgula
i sa i-o bagi n nas. Minte! Minte luminoasa! Daca nu v-ai fi cstorit,
printe Feodor, demult erai arhiereu, adevrat, erai!
Vrsndu-i toat minia n scris, protopopul a simit o uurare. La el sau ntors oboseala i mprtierea. Diaconul era om de-al casei i protopopul
nu s-a sfiit s-i spun:
Ei, diacone, mergi cu Dumnezeu. Eu o sa ma ntind jumtate de ora
pe divan, trebuie sa ma odihnesc.
Diaconul a plecat i l-a luat cu sine pe Anastasie. Cum se ntmpl
ntotdeauna n ajunul Zilei Luminate, afara era ntuneric, dar tot cerul
strlucea de stele scnteietoare.
Aerul linitit i nemicat mirosea a primvar i a srbtoare.
Cit timp a dictat el?
Se mira diaconul.
Vreo zece minute, nu mai mult! Altul nici ntr-o luna n-ar fi scris o
scrisoare ca asta. A? Ce minte! aa o minte, ca eu nici nu stiu ce sa spun!
Minune! Adevrat minune!
Studiile!
A oftat Anastasie, ridicndu-i pina la bru poalele rasei la trecerea
peste strada murdara.
N-avem ce ne compara cu el. Noi suntem din citei, iar el a studiat
tiinele. Da. Un om adevrat, ce sa mai vorbim.
Dar dumneavoastr sa auzii cum va citi el azi la liturghie Evanghelia
pe latinete! tie i latinete, i grecete. Eh, Petruha, Petruha!
i-a amintit dintr-odat diaconul.
Eh, acum el o sa se scarpine! O s-i mute limba! O s-o vada pe
mama focului! Acum n-o sa mai ntrebe: de ce? Eh, i-a gsit ac de cojoc! Haha-ha!
Diaconul a nceput sa rida tare i cu pofta. Dup ce scrisoarea ctre
Petru a fost scrisa, el a devenit vesel i s-a linitit. Contiina datoriei
printeti mplinite i credina n puterea scrisorii i-au ntors i buna dispoziie
i mrinimia obinuit.
Petru n traducere nseamn piatra zicea el apropiindu-se de casa.
Iar Petru al meu nu e piatra, ci crpa. Vipera i-a fcut cuib n capul
lui, iar el o ddcete, nu poate sa o azvrl. Tfu! Exista, Doamne iart-m,
astfel de femei! A? Unde e ruinea ei? A pus mina pe biat, s-a lipit i-l tine
lng fusta. Vedea-o-a la trgul mscricilor!
Dar poate ca nu ea pe el, ci el pe ea o tine?
Oricum, chiar i asa, este o neruinat! Dar pe Petru eu nu-l apar. El
o s-o peasc. O sa citeasc scrisoarea i o sa se scarpine la ceafa! O sa
arda de ruine!
Scrisoarea e minunata, atta doar ca. Sa n-o trimii, printe diacon.
Dumnezeu cu dnsul!
Cum asa?
S-a speriat diaconul.

 Uite asa! N-o trimite, diacone! Ce folos? Tu o trimii, el o citete, dar.

Mai departe? O s-l tulburi, nimic mai mult. Iart-l, Dumnezeu cu el!
Diaconul a privit mirat la fata ntunecat a lui Anastasie, la rasa lui
descheiata, care semna n ntuneric cu nite aripi, i a ridicat din umeri.
Cum aa s-l iert?
A ntrebat el.
Doar eu o sa rspund pentru el n fata lui Dumnezeu!
Chiar daca e asa, totui iart-l. Chiar asa! Iar Dumnezeu pentru
buntatea ta te va ierta i pe tine.
Dar oare el nu e fiul meu? Oare nu se cade ca eu s-l educ?
S-l educi? De ce sa nu-l educi? S-l educi se poate, dar de ce s-l
numeti pgn? Asa, diacone, il mhneti.
Diaconul era vduv i tria ntr-o casa mica cu trei geamuri. De
gospodrie avea grija sora lui mai mare, fata btrn, care cu vreo trei ani n
urma i-a pierdut picioarele i de aceea nu cobora din pat; el se temea de ea,
o asculta i nu fcea nimic fara sfatul ei. Printele Anastasie a intrat la el.
Vznd masa de acum ncrcat cu cozonaci i oua roii el, nu se tie de ce,
probabil pentru ca i-a adus aminte de casa, a nceput sa plng, dar, ca sa
prefac lacrimile n gluma, n aceeai clipa a izbucnit n ris.
Eh, acu se dezleag postul a zis el.
Da. Poate ca nici acum n-ar strica, diacone. Sa bem un phru. Se
poate? Eu o sa beau aa a optit el chiorindu-se spre usa ca baba n-o sa
aud. Nimic.
Diaconul i-a mpins n tcere carafa i paharul, a desfcut scrisoarea i
a nceput sa citeasc cu voce tarE. i de aceasta data scrisoare i-a plcut la
fel de tare ca i atunci cnd i-o dicta protopopul. El s-a luminat de placere si,
ca i cum ar fi gustat ceva foarte dulce, i-a rotit capul.
Eh, ce scrisoare-e-e!
A zis el.
Nici n-a visat Petruha asemenea scrisoare. Una de asta ii trebuia lui,
ca s-l arunce n fierbineal. Uh!
tii ce, diacone, mai bine n-o trimite!
A zis Anastasie, turnnd ca i cum nu ar baga de seama, al doilea
pahar.
Iart-l, Dumnezeu cu el! i-a spune eu. Dumneavoastr. Daca nici
printele lui nu-l va ierta, cine-l va ierta? nseamn ca va trai asa, fara
iertare? Dar tu, diacone, judeca: cei ce pedepsesc se gsesc i fara tine, iar
tu pentru propriul tau fiu mai bine i-ai cuta pe cei ce iart! Iar eu, printe. O
sa mai beau. Ultimul. Chiar asa, asaza-te i scrie-i: te iert pe tine, Petre! El va
intele-e-ge! Va i-i-mti! Eu, frate, diacone. Stiu asta dup mine nsumi. Cnd
triam ca oamenii, n-aveam necazuri, iar acum, cnd am pierdut chipul i
asemnarea, un singur lucru mi doresc, ca oamenii de treaba sa ma ierte.
Judeca i asta, ca nu pe drepi trebuie s-i iertam, ci pe pctoi. Pentru ce sa
o mai ieri pe baba ta, daca ea nu are pcate? Nu, tu iart pe unul la care
pina i sa priveti i-e scrba. Da!
Anastasie i-a sprijinit capul cu mina i a czut pe gnduri.

 Necaz, diacone a oftat el, probabil luptndu-se cu dorina de a bea.

Necaz! ntru pcate m-a nscut maica mea, n pcate am trit i n
pcate voi muri. Doamne, iart-m pe mine pctosul! M-am ncurcat,
diacone! Nu este mntuire pentru mine! i nu m-am ncurcat n timpul vieii,
ci la btrnee, chiar n fata morii. Eu.
Btrnul a dat din mina i a but iar, pe urma s-a ridicat i s-a mutat pe
alt loc. Diaconul, fara sa lase scrisoarea din mina, a nceput sa se plimbe din
colt n colt. El se gndea la fiul sau. Suprarea, necazul i frica de acum nu-l
mai mcinau: toate acestea au fost nghiite de scrisoare. Acum el doar i-l
nchipuia pe Petru, vedea fata lui, i amintea anii trecui n care fiul sau
venea la srbtori. i veneau n minte doar lucrurile bune, calde, triste la care
te-ai fi putut gndi via ntreag fara sa oboseti. Fcndu-i-se dor de fiu, el
a mai citit odat scrisoarea i a privit ntrebtor la Anastasie.
N-o trimite!
A zis acela scuturnd din mina.
Nu, totui. Trebuie. Totui ea lui. Asta. Ii va baga minile n cap. Nu
strica.
Diaconul a scos din masa scrisoarea, dar nainte de a o pune n plic, s-a
aezat la masa, a zmbit i a adugat de la sine n josul foii: Iar noua ne-au
trimis un nou inspector de sector. sta e mai mecher dect primul.
Danseaz i e mare cocar, cu alte cuvinte, e bun la toate, aa ca fetele de
aici sunt n cap dup el. Seful de post Kostiriov, se zice ca degrab o sa
demisioneze. E timpul! Si, foarte mulumit, nenelegnd ca prin aceasta
nsemnare de sfrit el a stricat o scrisoare att de grava, diaconul a scris
adresa i a pus plicul pe cel mai vizibil loc de pe masa.

SFRIT
1. Galoii se nclau peste cizme pentru a le proteja pe vreme de
ploaie.
2. Printele Anastasie nu era caterisit, ci oprit pentru o vreme de a sluji
cele sfinte, msur corecionala prevzut de canoanele ortodoxe.
3. n Rusia arista soldaii i funcionarii erau obligai sa se spovedeasc
i sa posteasc. n acest scop, preoii eliberau hrtii doveditoare.
4. n seara din ajunul Patelui, dup tipic, se citete n biserica toat
cartea Faptelor Sfinilor Apostoli. Acesta este un lucru foarte obositor,
deoarece trebuie sa se citeasc tare. Un singur cite, pe la jumtatea crii,
de regula, i pierde vocea. Toat lumea fuge de citirea Apostolului, deoarece
sunt istovii dup post i vor sa se odihneasc nainte de slujba de noapte.
5. Cehov pune aici n discuie un aa-zis pcat paradoxal, cuprins n
chestionarele de spovedanie care circulau pe vremea lui i mai circula inca,
desi el contrazice viziunea ortodoxa asupra subiectului. Pentru Ioan Scrarul,
de exemplu, ndejdea nestrmutat a pctosului n mila lui Dumnezeu este
focul care il gonete pe diavol.

6. Arhiereii ortodoci se aleg dintre monahi.

7. La slujba de pasti se citete evanghelia n mai multe limbi, ca simbol
al rspndirii cretinismului la toate neamurile. Cehov este ironic aici,
deoarece preoii, de obicei, citesc necunoscnd limba i fac o mulime de
greeli, de vreme ce nici poporul nu nelege. La rui textul latin i grecesc e
scris cu litere ruseti i pronunia este pe msur.