Plumb

de George Bacovia
George Bacovia este poetul care da cea mai pura expresie simbolismului romanesc, deschizand
drumul catre modernism.
In lirica bacoviana nelinistea simbolista tinde spre starea limita, trece in terifiant conturand prin
sunet si culoare drama fiintei careia I s-a revelat de timpuriu sentimentul mortii, al curgerii
ireversibile a timpului, spaima de neant, haos, dezgustul fata de viata si intuitia esecului.
Originalitatea volumelor sale (Plumb (1916), Scantei galbene, Cu voi) consta in puritatea trairilor
tragice.
Paralizat in fata unui absolut al inferioritatii tragice a lumii. - Zina M.
Ploaia, plansul, toamnele tarzii, parcurile devastate, orasele asediate de plictis, nevrozele,
parfumurile, umezeala si griul devin prezente eterne ale poeziilor bacoviene, simboluri ale
descompunerii interioare.
Poezia Plumb care deschide volumul de debut cu acelasi titlu, este o arta poetica simbolista pe
care criticul literar G. Calinescu o eticheta a fi:
Un bocet cult, un monolog tragic pe tema mortii si a singuratatii
Arta poetica este un text liric in care autorul isi exprima intr-un mod artistic conceptia sa despre
lume si poezie.
In cele doua catrene, poetul condenseaza teama de neant, titlul devenind laitmotivul textului.
Substantivul Plumb are multiple valente.
La nivel fonetic cele 4 consoane si o vocala inchisa exprima sentimentul de claustrare .
Pentru eul liric, universul se limiteaza la un cavou.
Plumbul, metal greu si cenusiu exprima prabusirea continua a fiintei precum si existenta monotona.
Principiul corespondentelor si tehnica paralelismului sintactic au stat la baza organizarii tablourilor,
poetul unind prin fire invizibile, planul exterior al naturii contaminate de moarte cu planul interior
al sentimentelor.
Plasat in pozitie initiala, versul dormeau la timpul imperfect descrie o stare de apocalipsa eterna,
caci somnul bacovian nu are nimic in comun cu reveria romantica, ci este o alta fata a mortii.
Decorul funerar din primul tablou contine toate elementele clasice: sicrie de plumb, flori de plumb,
funerar vestmant, coroane de plumb, elemente pe care ochiul eului liric le trece le trece distant si
resemnat in revista. Inertia intelectuala, starea de paralizie a fiintei, se explica prin asumarea
destinului, singurul lucru care mai socheaza ramane senzatia de artificial care cuprinde chiar si
moartea.
Plumbul impietreste simtamintele, accentueaza senzatia de cadere si de singuratate stam singur.
Florile, si ele din plumb, invoca aici nu paradisul ci infernul cotidian.
Linia de pauza si punctele de suspensie fragmenteaza discursul liric, simbolizand pierderea arm.
Interioare si instalarea nevrozei.

Cadrul exterior este completat de muzicalitatea sumbra a vantului si scartaitul coroanelor de plumb.
Cu tabloul al II-lea se face saltul din concret in abstract, in sfera emotiilor.
Somnul intors al amorului de plumb