tefan Augustin Doina

Marea
El cnt pe rm. Perfida,
unda mrii s-alint.
Ea zicea: M simt silfid,
prinde-m - i sunt a ta...
Marea chicotea: - Ha! Ha!...
i-a srit n ap fata.
Unda mrii, nspumat,
doar atta atept.
Ca pe-o floare-n vnt o poart
valul viu i apa moart.
El o caut-n zadar:
trupul ei mereu i pierde
n argint albastru-verde
auriul chihlimbar.
Iat - atingnd nadirul
snii goi i trandafirul.
Dar cu mna prin safire
pescuitu-i o poveste
fr margini, ca i marea.
Consumat-n strlucire,
ziua nu le-a dat de veste
s-i consume-mbriarea.
E trziu. Cnd - beat de dor el o prinde i-o srut,
unda mrii scade, mut,
tremurnd n jurul lor.
Unde-s rmurile?... Nu-s.
Doar azurul jos i sus,
clatin pe valuri cree
tulburat frumusee,
ani de fum, eoni de foc.
Oie de vis a lumii,
ei - n linguirea spumii ard rotindu-se pe loc.
Toate-n jur se sparg, se curm,
se desfac, se prbuesc.

Numai ei nu mai sfresc

srutarea cea din urm.
- Prinde-m i sunt a ta,
murmur apa livid.
Iat-o prins! Dar a cui e?
Unde-i sprinena silfid?
Unde-i cel ce-o caut?
Joac apa amruie
neagr-vnt-verzuie. . .