ntr-o sear, cnd tocmai asfinea frumos soarele, a venit un crd de psri mari i

minunate. Ruca nu mai vzuse niciodat psri aa de frumoase. Erau albe ca

zpada i aveau nite gturi lungi i mldioase.
Nu putea s uite psrile acelea frumoase i fericite
Nu tia cum le cheam pe psri, nu tia ncotro au plecat, dar i erau dragi cum nu-i
mai fusese nimeni drag vreodat.
i deodat ruca a vzut c poate s-i ntind larg aripile i c are n aripi o putere
mai mare dect pn atunci. i-a luat deodat zborul i nici n-a tiut cnd a ajuns ntr-o
grdin mare, n care erau meri nflorii i tufe de liliac mirositor; creteau chiar pe
marginea lacului. Ce frumos era aici! Dintre trestii ieir trei lebede plutind domol pe
luciul apei. Ruca tia ce psri sunt i deodat o cuprinse o mhnire ciudat.
i lebedele cele btrne se plecau n faa ei. Lebda cea tnr s-a ruinat i i-a ascuns
capul n aripi; nu tia ce s fac; era foarte fericit, dar nu se mndrea deloc; fiindc o
inim bun nu-i niciodat mndr. Se gndea cum fusese ea de prigonit i de
batjocorit i acuma toi spuneau c e cea mai frumoas dintre toate psrile. Chiar i
liliacul se apleca spre ea cu crengile n ap i soarele strlucea cldu i domol. i
lebda i-a ntins aripile, i-a nlat gtul i a spus din toat inima:
Pe vremea cnd eram o ruc urt nici n vis nu m-a fi gndit la atta fericire!
Nu-i nimic dac te nati printre rae, numai s iei dintr-un ou de lebd! Psrii nu-i
prea ru c ndurase attea necazuri; se putea bucura acuma i mai mult de fericirea
ei.